Revocarea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 654/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.654/
Ședința publică de la 03 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Viorica Lungu
JUDECĂTOR 2: Eleni Cristina Marcu
JUDECĂTOR 3: Maria
Grefier - I
Cu participare procuror
Pe rol judecarea recursului penal declarat de inculpații, și, împotriva încheierii de ședință din data de 18.09.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, având ca obiect revocarea măsurii preventive (art. 139.C.P.P.) art. 29 Lg. 47/1992 rep.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenții inculpați și, asistați de apărătorii aleși și, în baza împuternicirilor avocațiale depuse la dosarul de fond, și recurenții, și, asistați de apărător ales avocat în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosarul de fond, prezent intimatul inculpat-parte vătămată asistat de avocat ales în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar de fond, lipsă intimații părți vătămate, reprezentați de avocat ales în baza împuternicirilor avocațiale depuse la dosarul de fond, lipsă intimații părți civile, reprezentat de avocat ales în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosarul de fond, lipsă intimatul parte civilă, reprezentat de avocat ales în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, lipsă intimatele părți civile SC "" SRL și Spitalul Clinic județean de Urgență
Procedura legal îndeplinită cu respectarea disp. art. 176 - 181 cod pr. penală.
Recursul este declarat în termen potrivit art. 3853cod pr. penală și motivat conform art. 38510cod pr. penală.
În conformitate cu disp. art. 301 cod pr. penală;
Curtea întreabă părțile dacă mai au cereri, excepții de formulat și văzând că nu sunt, în baza art. 38511cod pr. penală constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri potrivit art. 38513cod pr. penală.
Apărătorul recurenților inculpați, avocat solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate ca netemeinică și nelegală și pe fond, admiterea cererii privind sesizarea Curții Constituționale în temeiul art. 29 alin. 4 din Lg. 47/1992, pentru neconstituționalitatea dispozițiilor art. 70 cod pr. penală și art. 82 cod pr. penală.
Arată că în mod greșit s-a respins cererea, motivat de faptul că ar fi trebuit formulată după administrarea de probatorii. Apreciază că sunt îndeplinite cele trei cerințe, cumulativ, respectiv, excepția are legătură cu cauza și poate fi invocată în orice fază a procesului penal, putând viza orice text de lege.
Or, noi ne aflăm în situația în care o parte vătămată, a dat declarații în mai multe variante, pentru că legea nu-l obligă se dea declarațiile sub prestare de jurământ, dacă nu s-a constituit parte civilă, chiar dacă declarațiile trebuie apreciate de judecător, partea trebuie să depună jurământ, numai atunci ea poate deveni subiect activ al infracțiunii de mărturie mincinoasă.
Dispozițiile art. 70 cod procedură penală fac referire la întrebări si lămuriri prealabile, în sensul că " învinuitul sau inculpatul, înainte de fi ascultat, este întrebat cu privire la nume, prenume, poreclă, dată si locul nașterii, numele si prenumele părinților, cetățenie, studii, loc de muncă, ocupație si adresa la care locuiește precum si alte date pentru stabilirea situației personale"
Totodată, "învinuitului sau inculpatului i se aduc la cunoștință fapta care formează obiectul cauzei, încadrarea juridică acesteia, dreptul de avea un apărător, precum si dreptul de a nu face nici o declarație, atrăgându-i-se atenția că ceea ce declară poate fi folosit si împotriva sa, iar dacă acesta dă declarație, i se pune în vedere să declare tot ce știe cu privire la fapta si învinuirea ce i se aduce. Dacă acesta consimte să dea o declarație organul de urmărire penală, înainte de a-l asculta, îi cere să dea o declarație, scrisă personal, cu privire la învinuirea ce i se aduce."
De asemenea învinuitului sau inculpatului i se aduce la cunoștință si obligația să anunțe în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare locuinței pe parcursul procesului penal.
În ceea ce privește disp.art.82 cod procedură penală, face referire la persoana vătămată, în sensul că " persoana vătămată poate fi ascultată ca martor, dacă nu este constituită parte civilă sau nu participă în proces ca parte vătămată".
Față de aceste considerente, apreciază că textele de lege indicate sunt contrare dispozițiilor constituționale cuprinse în art.16 alin.1, art.20, art.21 al.1,2,3, art.24, art.126 alin.1, art.52 alin.1 din Constituție, art.6 pct.1, art.13, art.11 al.1 si 2, art.20 din CEDO prin raportare la art.6 paragraful 1 din CEDO și art.14 pct.3 lit.d din Pactul Internațional privind drepturile civile si politice referitoare la dreptul la un proces echitabil si la solicitarea audierii martorilor acuzării.
În ceea ce privește disp. art. 70 cod procedură penală audierea învinuitului sau inculpatului ca martor ar trebui să se facă sub prestare de jurământ tocmai pentru se da acestuia posibilitatea de alege în ce mod să fie audiat.
Dispozițiile art.82 din codul d e procedură penală sunt neconstituționale, întrucât permit audierea ca martor a persoanei vătămate numai dacă aceasta nu este constituită parte civilă sau nu participă în proces ca parte vătămată iar în acest sens, apreciază că sunt nesocotite disp.art.16 alin.2 din Constituție, întrucât există o diferențiere de tratament în ceea ce privește audierea persoanei vătămate.
În momentul în care persoana este audiată în calitate de martor, aceasta are obligația de depune jurământ, în condițiile art.85 din codul d e procedură penală iar în raport de textul de lege criticat persoanei vătămate nu îi incumbă o asemenea situație si respectiv se creează o inegalitate juridică față de restul părților din proces, ca urmare modului diferit de audiere.
Mai mult, textul de lege indicat contravine si dispozițiilor art. 21 alin.3 din Constituție, în sensul că se oferă magistratului libertatea de aprecia asupra unui material probator cât mai complet si mai puțin subiectiv relatat de părți.
Apreciază că, audierea ca martor a persoanei vătămată în ipoteza în care aceasta participă în cauză în calitate de parte vătămată sau parte civilă în situația în care s-a constituit parte civilă în procesul penal, aceasta ar putea să relateze aceeași situație de fapt însă în moduri diferite, în funcție de felul în care depus declarația, sub prestare de jurământ sau fără prestare de jurământ.
Față de aceste considerente, apreciază că o asemenea concluzie este inacceptabilă, întrucât se are în vedere faptul că se pleacă de la nerespectarea disp.art.57 din Constituție, care prevede că, cetățenii trebuie să își exercite drepturile si libertățile cu bună credință, fără să încalce drepturile si libertățile celorlalți, respectiv prin declararea adevărului în cursul procesului penal.
Mai mult, în ceea ce privește subiectul activ al infracțiunii de mărturie mincinoasă nu poate fi decât martorul, expertul sau interpretul, iar niciuna dintre persoanele care au calitatea de părți în proces nu face declarații, în cadrul procesului, sub prestare de jurământ si nici nu poate fi acuzată în situația în care ar face afirmații mincinoase ori nu declară tot ceea ce știe privitor la împrejurările esențiale asupra cărora fost întrebată.
Apreciază că, doar în situația în care persoana vătămată, după ce s- constituit parte civilă a participat în proces ca parte vătămată, renunță definitiv la calitatea de parte în proces, atunci aceasta poate fi ascultată ca martor, aplicându-i-se regulile procedurale corespunzătoare ascultării martorilor.
Chiar dacă procedura privind ascultarea părților din proces penal, respectiv inculpatului, părții vătămate, părții civile si părții responsabile civilmente, este identică, potrivit disp. art. 77 cod procedură penală, aceasta nu prezintă o garanție exercitării drepturilor și libertăților cu bună credință, fără să încalce drepturile si libertățile celorlalți, cât timp aceste părți nu pot fi subiect activ al infracțiunii de mărturie mincinoasă.
De asemenea, solicită se avea în vedere faptul că, deși procurorul nu își poate întemeia soluția numai pe probe alese, în cauza de față rechizitoriul a fost motivat numai pe baza declarațiilor părților vătămate constituite părți civile, care au fost audiate, fără prestare de jurământ, iar martori în cauză sunt învinuiții sau inculpații față de care prin rechizitoriu s- disjuns cauza, astfel încât aceștia nu pot fi audiați ca martori în condițiile în care în cursul urmăririi penale au avut calitatea de inculpați sau învinuiți.
În concluzie, solicită să se admită cererea privind sesizarea Curții Constituționale, să se dispună suspendarea cauzei în temeiul disp.art.29 alin.5 din Legea nr.47/1992 si înaintarea dosarului în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate invocată, întrucât apreciază că sunt îndeplinite cele trei condiții prevăzute de textul de lege invocat, cu precizarea că nu se încearcă o tergiversare a cauzei, ci aflarea adevărului.
Potrivit art. 303 al. 6 cod pr. penală, instanța urmează a se pronunța și asupra măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, iar motivarea instanței, că după punerea în libertate a inculpaților, aceștia ar fi săvârșit alte fapte, este nedovedită, dacă s-ar fi întâmplat astfel, aceștia ar fi fost poate deja arestați.
În temeiul disp.art.139 alin.2 cod procedură penală solicită se dispune revocarea măsurii obligării de a nu părăsi tara față de toți inculpații, măsură preventivă care a fost dispusă în luna august 2007 si care poate fi revocată în situația în care în urma examinării aceasta nu mai poate fi considerată necesară în raportul de scopul măsurilor preventive.
În cazul măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, revocarea acesteia se examinează și în raport de art. 2 din Protocolul nr. 4 la CEDO, care prevede că "orice persoană este liberă să părăsească țara, inclusiv pe a sa, iar exercitarea acestui drept nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare într-o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice,etc. instanța dispune revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, dacă în urma examinării, se constată că măsura preventivă nu mai poate fi considerată necesară într-o societate democratică și proporțională cu scopul urmărit prin aplicarea acesteia - cum este cazul când inculpatul a respectat întocmai pe durata pentru care măsura a fost luată și menținute obligațiile dispuse de instanță, s-a prezentat la fiecare termen de judecată.
Mai mult, inculpații au fost audiați cu privire la infracțiunile reținute în sarcină si s-au prezentat în instanță la fiecare termen de judecată, astfel apreciază că s-ar produce o inechitate față de fiecare inculpat în raport de situația părților vătămate.
Potrivit dispozițiilor prev. de art.145 ind.1 în referire la art.145 alin.2 cod procedură penală, rezultă faptul că măsura preventivă a obligării de a nu părăsi tara se dispune pe o perioadă de un an, în mod excepțional, când pedeapsa prevăzută de textul de lege este detențiunea pe viată sau închisoarea de 10 ani ori mai mare, durata maximă obligării de a nu părăsi tara este de 2 ani.
În cazul de față se poate constata că trecut o perioadă de 2 ani după luarea acestei măsuri preventive dispusă față de inculpați si în raport de conduita bună acestora si faptul că au fost prezenți la fiecare termen si au respectat dispozițiile instanței de judecată, apreciază că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri nu mai subzistă, motiv pentru care se impune revocarea măsurii obligării de a nu părăsi tara.
Avocat, pentru recurenții inculpați și, arată că achiesează la concluziile celuilalt apărător și solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și pe fond, admiterea cererii privind sesizarea Curții Constituționale, apreciind cererea ca legală și nu trebuie pusă în discuție numai după cercetarea judecătorească, instanța de fond în mod greșit a analizat și a apreciat că nu are legătură cu cazua, având în vedere modalitatea în care legiuitorul a înțeles să aprecieze asupra responsabilității declarațiilor tuturor părților.
Și cu privire la revocarea măsurii obligării de a nu părăsi țara, arată că potrivit art. 303 al. 6 cod pr. penală, menținerea unei măsuri mai puțin restrictive de libertate, trebuie raportată la necesitatea acesteia și atitudinea inculpaților. Or, în cazul de față, aceștia au avut o atitudine corespunzătoare, nu există date sau indicii care să justifice menținerea acestei măsuri, având în vedere și faptul că au trecut 2 ani și 3 luni de la luarea acesteia, sens în care nu se mai impune menținerea măsurii.
Avocat, pentru intimatul inculpat parte vătămată, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea încheierii recurate ca temeinică și legală. În primul rând, având în vedere că s-a invocat o excepție de neconstituționalitate, instanța nu se mai poate pronunța cu privire la nici o măsură, respectiv cu privire la revocarea măsurii obligării de a nu părăsi țara, chiar dacă această măsură nu îl vizează pe clientul pe care îl asistată. Arată că este vorba de aplicarea normelor de procedură, care nu contravin nici textelor criticate, nici unui text din Constituție, și nici în normele CEDO nu există necompatibilitate cu normele criticate. Părțile din proces dau declarații, fiecare după calitatea pe care o are, inculpatul nu poate fi obligat să depună jurământ și își face apărarea după cum crede de cuviință, iar în acord cu normele CEDO, acesta poate să nu dea nici o declarație, iar în cazul în care părțile vătămate dau declarații ca martori, este vorba de aplicarea normelor de procedură. Arată că instanța este obligată să analizeze dacă este vorba de o neconstituționalitate a vreunui text sau de o normă și aplicarea ei, iar în acest ultim caz, excepția invocată fiind inadmisibilă.
Avocat, pentru intimații părți vătămate și părți civile, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea încheierii recurate ca temeinică și legală, arătând că singurul motiv pentru care s-a invocat excepția de neconstituționalitate, este tergiversarea soluționării cauzei, au mai fost invocate și alte asemenea excepții, iar cauza a fost amânate de mai multe ori din cauza inculpaților. Potrivit art. 29 din Legea 47/2001, republicată, trebuie analizate cele trei condiții ce trebuie îndeplinite pentru sesizarea Curții Constituționale, respectiv dacă textul criticat are legătură cu soluționarea cauzei, or, art. 82 cod pr. penală, nu poate fi aplicat în prezenta cauză, în care părțile civile nu trebuiesc audiate, ci părțile vătămate. Referitor la disp. art. 75 cod pr. penală, referitor la administrarea probei cu audierea părților vătămate, aceasta este probă numai în măsura în care se coroborează cu celelalte probe administrate. Precizează totodată că, Curtea Constituțională a statuat că nu poate face obiectul analizei Curții Constituționale modalitatea de aplicare a legii, astfel că excepția este inadmisibilă, iar textele criticate nu au legătură cu soluționarea cauzei.
Cu privire la revocarea măsurii obligării de a nu părăsi țara având în vedere că recursul vizează excepția de neconstituționalitate, recursul împotriva revocării măsurii este inadmisibil.
Avocat pentru intimatul parte civilă, arată că este de acord cu admiterea recursului și sesizarea Curții Constituționale, cu precizarea că trebuie analizat dacă s-a invocat ori s-au admis astfel de excepții, iar analiza pe fond a excepției de neconstituționalitate nu este atributul instanței în fața căreia s-a invocat excepția, aceasta excede cadrului în care ne aflăm. Cu privire la revocarea măsurii, arată că instanța în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate putea să se pronunța asupra măsurii, era chiar obligată să facă acest lucru.
Avocat arată că, Curtea Constituțională a mai fost sesizată pentru cele două articole, dar pentru alte considerente.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea încheierii recurate ca temeinică și legală, întrucât în mod corect a analizat instanța de fond actele și lucrările dosarului și a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale și de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi țara. Instanța a avut în vedere textul de lege privind sesizarea Curții Constituționale, și corect a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele acestuia, respectiv una dintre cerințe, și anume aceea că nu are legătură cu obiectul cauzei. Astfel, art. 70 cod pr. penală se referă numai la audierea inculpaților, iar art. 82 cod pr. penală se referă numai la persoanele vătămate, cu atât mai mult cu cât acestea nici măcar nu au fost audiate și nici părțile civile, pentru a se putea aprecia care este poziția procesuală a acestora. Modalitatea audierii părților vătămate, a părților civile și a martorilor nu presupune inegalitate juridică, și există posibilitatea tragerii la răspundere penală pentru mărturie mincinoasă, denunțare calomnioasă.
Cu privire la revocarea măsurii obligării de a nu părăsi țara, aceasta nu are cale de atac, sens în care recursul este inadmisibil, însă revocarea acestei măsuri nu se impune nici prin prisma conduitei inculpaților, care, conform proceselor verbale întocmite de organele de poliție, nu au fost de acord cu ora la care să se prezinte, dar care au dosare și la alte instanțe în care au calitate de inculpați și părți vătămate.
Recurentul inculpat, în ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului.
Recurentul inculpat, în ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului.
Recurentul inculpat, în ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului.
Recurentul inculpat, în ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorilor.
Recurentul inculpat, în ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului.
Curtea rămâne în pronunțare.
CURTEA
Cu privire la recursurile penale de față, constată următoarele;
Prin încheierea din 18.09.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr- s-au dispus următoarele;
"În baza art. 29 alin. 1 si 6 din Legea nr. 47/1992 republicată
Respinge ca inadmisibilă cererea formulată de inculpații, si,prin avocatul ales, privind sesizarea Curții Constituționale asupra neconstituționalității dispozițiilor art.70 cod procedură penală si art.82 cod procedură penală.
În baza art. 139 alin. 2 cod procedură penală
Respinge ca nefondată cererea formulată de aceeași inculpați privind revocarea măsurii obligării de a nu părăsi țara luată față de aceștia prin decizia penală nr.371/P/07 august 2007, pronunțată de Curtea de Apel Constanta."
Pentru a pronunța în sensul celor menționate, tribunalul a reținut următoarele;
Potrivit art. 2 din Legea nr. 47/1992 republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, aceasta asigură controlul constituționalității legilor, a tratatelor internaționale, regulamentelor Parlamentului și a ordonanțelor Guvernului, stabilind că sunt neconstituționale prevederilor actelor prevăzute la alin. 1, care încalcă dispozițiile sau principiile Constituției și se pronunță numai asupra constituționalității actelor eu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.
In conformitate cu dispozițiile art. 146 lit. din Constituție, art. 1 alin. 2, precum și art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională este competentă să soluționeze excepțiile de neconstituționalitate.
Normele privind soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial sunt cuprinse în CAPITOLUL III - Secțiunea a 2-a, pct. 5 din legea sus-menționată.
Astfel, potrivit art. 29, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate la cererea unei părți, din oficiu sau de procuror atunci când participă la ședințele de judecată conform legii, în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului, oricare ar fi obiectul acestuia, prevederi cu privire la care nu s-a constatat printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale că ar fi neconstituționale.
Altfel spus, reținem că pentru a fi admisibilă cererea privind sesizarea Curții Constituționale, este necesar a fi întrunite toate cele 3 cerințe impuse de normele legale enunțate mai sus, respectiv:
a) excepția să fie ridicată în fața instanțelor judecătorești sau arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cusoluționarea cauzeiîn orice fază a litigiului, oricare ar fi obiectul acestuia;
b) excepția poate fi ridicată de oricare parte, din oficiu sau de procuror atunci când participă la ședințele de judecată conform legii;
c) prevederile care constituie obiectul excepției să nu fi fost constatate anterior, printr-o decizie, de către Curtea Constituțională, ca fiind neconstituționale.
Alineatul 6 al aceluiași articol reglementează situația în care excepția este inadmisibilă, respectiv când este contrară prevederilor alin. 1, 2, 3, iar cererea de sesizare a Curții Constituționale este respinsă de către instanța în fața căreia a fost ridicată printr-o încheiere motivată.
În speță, apreciem că, dintre cele 3 cerințe impuse de norma legală, doar două sunt îndeplinite, respectiv cele expuse mai sus la literele b) și c).
În ceea ce privește cerința reglementată la litera a), respectiv alineatul 1 al articolului 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, apreciem că este întrunită doar teza I, respectiv cea privind competența de soluționare a Curții Constituționale. Nu este întrunită, în schimb, în accepțiunea instanței, teza a II-a, aceea care, în mod imperativ, statuează caexcepția ridicată în fața instanțelor judecătorești sau arbitraj comercial să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
acest lucru plecând, în primul rând, de la înțelesul juridic al noțiunii desoluționare a cauzei, care presupune că judecătorul, în urma deliberării, a decis asupra soluției pe care o va pronunța.
În al doilea rând, potrivit dicționarului explicativ al limbii române, "a soluționa" are mai multe sensuri, după cum urmează:
A soluționa: - a examina în amănunt, oferind o soluție; a dezlega; a rezolva; a delibera; a tranșa;
- a da o soluție; a dezlega; a rezolva (o problemă, o chestiune).
Observăm astfel că noțiunea de "soluționare" nu are nimic în comun cu administrarea unui mijloc de probă, cum sunt declarațiile părților și declarațiile martorilor, reținute ca atare înCodul d e procedură penală - Capitolul III - Secțiunile 1-3.
De altfel, potrivit aceluiași dicționar explicativ al limbii române, noțiunea de administrare are, la rândul ei, mai multe sensuri, cum sunt:
A administra (o probă):- a folosi un mijloc de probă într-un proces;
- a conduce, a cârmui, a gospodări;
- a da un medicament unui bolnav, a trage o bătaie.
Prin urmare, putem spune că, atât din perspectiva dispozițiilor codului d e procedură penală, dar și din punct de vedere strict semantic, voința legiuitorului a fost aceea de a reglementa, în mod expres, împrejurarea că pentru admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este necesar ca litigiul să se afle la momentul la care a fost administrat întregul material probator, iar judecătorul urmează să examineze în amănunt și să pronunțe o soluție.
Este adevărat că opinia instanței poate suscita controverse din punct de vedere juridic. Însă, apreciem că dacă această opinie nu ar fi împărtășită, ar fi necesar să acceptăm ca, pe parcursul procesului penal, până la momentul dezbaterilor, ori de câte ori se administrează un mijloc de probă, să existe posibilitatea sesizării Curții Constituționale, implicit suspendarea judecării cauzei, pentru ca aceasta să se pronunțe asupra excepțiilor de neconstituționalitate invocate în fața instanțelor de judecată, având drept obiect toate dispozițiile legale care reglementează desfășurarea procesului penal, până la momentul dezbaterilor.
În atare situație, apreciem că în această din urmă situație s-ar produce o tergiversare nejustificată a judecării cauzelor, împrejurare aflată la polul opus principiului statuat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care consacră, în mod expres, în raport de timpul necesar soluționării unui proces, noțiunea de termen rezonabil.
Nu în ultimul rând, din perspectiva susținerilor inculpaților, deși excede, într-o oarecare măsură, competenței instanței de a formula opinii asupra excepției invocate, privind neconstituționalitatea dispozițiilor art. 70 cod procedură penală și art. 82 cod procedură penală, în sensul că părțile din procesul penal nu pot avea calitatea de subiect activ al infracțiunii de mărturie mincinoasă, întrucât declarațiile acestora nu sunt date sub prestare de jurământ și, ca atare, nu răspund penal, apreciem că aceste susțineri nu sunt întemeiate.
Astfel, putem spune că este lesne de observat că persoana vătămată, partea vătămată - care participă la proces în această calitate - și partea civilă pot răspunde penal, dar sub aspectul săvârșirii infracțiunii de denunțare calomnioasă, prev. de art. 259 cod penal, al cărei subiect activ este orice persoană care face o învinuire mincinoasă prin denunț sau plângere.
De asemenea, prin prisma aceleiași rațiuni, se poate observa că atât părțile arătate mai sus, dar și învinuitul ori inculpatul pot răspunde penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încercarea de a determina mărturia mincinoasă, prev. de art. 261 cod penal sau împiedicarea participării la proces, prev. de art. 2611cod penal, pentru toate aceste părți existând posibilitatea de a avea calitatea de subiect activ.
În consecință, pentru toate motivele expuse mai sus, se apreciază că excepția invocată de inculpații, și, prin avocatul ales, este inadmisibilă fiind contrară prevederilor art. 29 alin. 1, 2, 3 din Legea nr. 47/1992 republicată, sens în care instanța va respinge cererea privind sesizarea Curții Constituționale ca inadmisibilă.
În ceea ce privește cererea de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi țara luată față de inculpații, și prin decizia penală nr. 371/P/07 august 2007, pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA, apreciem că este nefondată pentru următoarele considerente:
Prin încheierea nr. 48/05 aprilie 2007, pronunțată de Tribunalul Constanța, rămasă definitivă prin încheierea nr. 40/09 aprilie 2007, pronunțată de Cutea de APEL CONSTANȚA, s-a dispus, în temeiul art. 148 lit. f cod procedură penală, luarea măsurii arestării preventive față de inculpații nominalizați mai sus.
Ulterior, în faza cercetării judecătorești, după ce instanța de fond a menținut această măsură ca fiind legală și temeinică, apreciere însușită și de Curtea de APEL CONSTANȚA, la data de 07 august 2007, prin decizia nr. 371/P, instanța de control judiciar a admis recursurile declarate de inculpați împotriva încheierii prin care instanța de fond a menținut măsura arestării preventive și a dispus revocarea acesteia.
Prin aceeași decizie, Curtea de APEL CONSTANȚAa luat, conform art. 1451cod procedură penală, față de aceeași inculpați măsura obligării de a nu părăsi țara apreciind că temeiurile reținute cu ocazia arestării preventive nu mai justifică în mod suficient restrângerea dreptului la libertate individuală a inculpaților, dar pentru a se oferi o garanție suplimentară a bunei desfășurări a procesului penal, pentru a impune inculpaților adoptarea unei conduite pozitive și pasive în raport de ceilalți participanți la procesul penal și pentru a oferi un instrument de verificare a declarațiilor de bune intenții ale inculpaților privind conduita viitoare, s-a impus restrângerea dreptului acestora la libertate, mai precis restrângerea dreptului la liberă circulație.
După această dată, a continuat cercetarea judecătorească în prezenta cauză și, într-adevăr, nu s-a constatat că inculpații și-ar fi încălcat declarațiile de bune intenții.
Nu același lucru îl putem spune, însă, despre conduita lor ulterioară punerii în libertate în raport de ceilalți participanți la procesul penal. Cu privire la acest aspect este necesar a fi amintit că după vara anului 2007 s-au înregistrat și alte incidente între părțile din proces, incidente care formează obiectul unor cauze aflate pe rolul organelor judiciare ori al instanțelor de judecată.
Ca atare, nu poate fi reținut că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara față de inculpați nu mai există și, în acest fel, nu s-ar mai justifica restricționarea dreptului lor la liberă circulație.
Nu în ultimul rând, apreciem nejustificată revocarea măsurii preventive și din perspectiva necesității apărării ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, precum și a desfășurării în bune condiții a procesului penal.
În consecință, cererile formulate de inculpații, și, privind revocarea măsurii obligării de a nu părăsi țara, vor fi respinse ca nefondate.
Împotriva încheierii de ședință din 18.09.2009 a Tribunalului Constanța, au declarat recurs, în termen legal, inculpații, și, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În esență, inculpații recurenți au susținut că în mod greșit s-a respins excepția de neconstituționalitate invocată de ei, în condițiile în care prin faptul că părțile vătămate nu au obligația de a depune jurământ în prealabil declarației se creează o diferențiere de tratament și implicit o inegalitate juridică a acesteia, față de celelalte părți din proces.
Totodată, s-a mai susținut că atâta vreme cât nu i se dă posibilitatea inculpatului să aleagă calitatea în care înțelege să fie audiat, i se creează o inechitate în raport de partea vătămată. Drept urmare, s-a apreciat că dispozițiile art. 70 cod pr. penală și respectiv art. 82 cod pr. penală, sunt contrare prevederilor art. 16 al. 1, art. 20, art. 21 al. 1, 2, 3, art. 24, art. 52 al. 1 și art. 126 al. 1 din Constituția României.
În concluzie, s-a solicitat admiterea recursurilor, casarea încheierii Tribunalului din 18.09.2009 și urmare rejudecării să se admite excepția de neconstituționalitate invocată și să se suspende judecata cauzei până la soluționarea excepției de către Curtea Constituțională.
O altă critică a recurenților s-a referit la greșita respingere a cererii de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi țara, în condițiile în care această măsură a depășit termenul rezonabil, durând de peste doi ani, iar pe perioada acesteia au fost respectate obligațiile impuse potrivit legii.
În final, s-a solicitat admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate și urmare rejudecării să se admită cererea de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi țara.
examinând încheierea de ședință din 18.09.2009 a Tribunalului Constanța, în lumina criticilor din recursurile inculpaților, a actelor și lucrărilor dosarului, cât și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3856cod pr. penală, curtea reține următoarele;
Excepția de neconstituționalitate invocată de inculpații recurenți, vizează dispozițiile art. 70 cod pr. penală și respectiv art. 82 cod pr. penală și, în opinia recurenților, acestea creează inechități între părțile participante la procesul penal.
Examinând cele invocate de inculpații recurenți, în lumina prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, curtea constată că dispozițiile legale vizate de excepția de neconstituționalitate, nu au legătură cu soluționarea cauzei, în condițiile în care se referă la audierea inculpatului și respectiv a părții vătămate în procesul penal, iar soluționarea cauzei se face pe baza examinării și coroborării întregului material probator administrat.
Codul d e procedură penală prevede modul în care sunt audiate părțile în procesul penal, raportat la calitatea pe care o au acestea, ori într-o atare împrejurare, procedurile diferențiate de audiere nu sunt altceva decât expresia calității diferite a fiecărui participant la procesul penal, fără a se crea astfel un regim discriminatoriu pentru părțile respective.
Pe cale de consecință, se impune constatarea că, în speță, nu este îndeplinită cerința prevăzută de art. 29 lit. a din Legea nr. 47/1992 republicată, cu consecința inadmisibilității excepției de neconstituționalitate invocată de inculpații recurenți. Drept urmare, critica privind greșita respingere ca inadmisibilă a excepției de către instanța de fond este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 141 cod pr. penală, încheierea prin care se respinge cererea de revocare a măsurii preventive nu este supusă nici unei căi de atac.
Raportat la prevederile legale menționate, curtea constată că nu există temei legal în baza căruia să poată examina legalitatea și temeinicia soluției de respingere a cererii de revocare a măsurii obligării de nu părăsi țara.
Pentru considerentele expuse, curtea constatând criticile recurenților neîntemeiate și, că, în urma examinării din oficiu a încheierii atacate, nu s-au identificat alte motive de reformare a acesteia, va respinge ca nefondate recursurile inculpaților, și.
Potrivit prevederilor art. 192 al. 2 cod pr. penală, vor fi obligați inculpații recurenți să plătească statului câte 200 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 38515pct. 1 lit. b cod procedură penală;
Respinge recursurile formulate de inculpații, și, împotriva încheierii de ședință din data de 18.09.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, ca nefondate.
În temeiul art. 192 al. 2 cod procedură penală;
Obligă pe recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 3 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE DE COMPLET, JUDECĂTORI,
- - - - -
-
GREFIER,
I
Red.jud.-
2 ex./11.11.2009
Președinte:Viorica LunguJudecători:Viorica Lungu, Eleni Cristina Marcu, Maria
