Revocarea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 86/2010. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - revocare măsură preventivă -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA NR.86
Ședința publică din 12 februarie 2010
PREȘEDINTE: Androhovici Daniela
JUDECĂTOR 2: Nechifor Veta
JUDECĂTOR 3: Hetriuc Laurențiu
Grefier
reprezentat de procuror
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de inculpații, fiul lui și, născut la 18.12.1986, fiul lui și, născut la 08.08.1984 și, fiul lui și, născut la 20.09.1989, toți aflați în Arestul S, împotriva încheierii de ședință din 10.02.2010 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr-.
La apelul nominal au răspuns inculpații recurenți, în stare de arest preventiv, asistați de avocat ales și inculpatul recurent, asistat de avocat ales.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța aduce la cunoștința părților că în prezenta cauză au fost formulate succesiv cereri de abținere și în urma soluționării acestora, completul de față va soluționa recursurile deduse judecății.
Avocat, pentru inculpații recurenți și, în baza art.51 alin.1 pr.pen. formulează cerere de recuzare a magistratului - -, președintele completului de judecată, având ca temei disp. art.48 alin.1 lit.a pr.pen. motivat de faptul că acest magistrat s-a pronunțat în faza de urmărire penală asupra măsurii preventive sub incidența căreia se află inculpații, precum și asupra prelungirii acestei măsuri prin deciziei dată la 22.01.2010 a cărei care nulitatea a invocat-o în fața instanței de fond.
Magistrat - -, precizează că față de motivul de recuzare și având în vedere decizia nr.12 din 21 noiembrie 2005 și decizia nr.7 din 5 februarie 2007, precum și dispozițiile legale în materie ce reglementează o asemenea situație, nu înțelege să formuleze cerere de abținere în cauză.
Totodată, avocat, pentru inculpații recurenți, în baza aceluiași temei, arată că înțelege să formuleze cerere de recuzare a magistratului - -, întrucât la Tribunalul Suceavaa soluționat la data de 22 ianuarie 2010, prin încheiere, cererea de prelungire a stării de arest preventiv a clienților săi, în temeiul art.3001pr.pen.
Instanța pune în vedere apărătorului ales al inculpaților, avocat, să formuleze în scris cererea de recuzare a celor doi magistrați menționați în vederea înregistrării și suspendă judecarea cauzei în vedere soluționării acesteia.
După reluarea cauzei, în prezența acelorași inculpați și a apărătorilor aleși ai acestora, instanța aduce la cunoștința părților faptul că cererea de recuzare a doi dintre magistrați completului investit cu soluționarea cauzei, a fost respinsă ca nefondată de către completul legal constituit, conform Regulamentului de ordine interioară și a dispozițiilor procesual penale în materie.
Instanța din oficiu pune în discuția părților prezente admisibilitatea căii de atac exercitate de către inculpații din prezenta cauză.
Avocat, pentru inculpații recurenți și, consideră că recursul este admisibil, dat fiind că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra temeiurile pe care le-a invocat în cererea formulată la data de 10 februarie 2010. S-a pronunțat asupra temeiniciei și legalității măsurii arestării preventive față în raport de prevederile art.160 și art.3002pr.pen. și nu vis-a-vis de temeiurile invocate, respectiv art.197 alin.2, 3.pr.pen. coroborat cu art.48 alin.1 lit.a teza a II-a pr.pen. Față de acestea, consideră că în mod greșit prima instanță a respins cererea ca inadmisibilă, recursul declarat în cauză fiind admisibil.
Avocat, pentru inculpatul recurent, arată că încheierea vizează două aspecte. Mai întâi s-a considerat că memoriul depus în data de 10 februarie 2010, este o cerere de revocare a măsurii arestării preventive și potrivit art.141 teza finală pr.pen. recursul este inadmisibil, numai sub acest aspect. Totuși, inițial a fost depus un memoriu prin care inculpatul a solicitat și verificarea legalității menținerii stării de arest preventiv. Precizează că a formulat recursul înainte de a ști dacă instanța de fond a verificat menținerea arestării preventive, din oficiu sau la cererea sa. Într-adevăr la cererea inculpatului nu se poate verifica menținerea stării de arest, însă a considerat că instanța, din oficiu, va pune în discuție această stare. Consideră că din perspectiva art.160balin.final pct.4 pr.pen. recursul declarat este admisibil.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursurilor, ca inadmisibile, având în vedere prevederile art.160 pr.pen. arătând că instanța este cea care pune în discuție menținerea stării de arest preventiv, nefiind un atribut al inculpatului. Mai mult, starea de arest preventiv a fost menținută la data de 23 ianuarie 2010, iar cererea a fost formulată pe data de 10 februarie.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, solicită respingerea excepției invocată de instanță.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, solicită respingerea excepției invocată de instanță, însușindu-și concluziile apărătorului său.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, solicită respingerea excepției invocată de instanță, însușindu-și concluziile apărătorului său.
După deliberare,
CURTEA
Asupra excepției de față, constată următoarele:
Prin rechizitoriul DIICOT - Serviciul Teritorial Suceava nr.76/D/P/2009 din 19 ianuarie 2010 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților, și, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 și de organizarea, conducerea sau finanțarea faptelor prev. la art. 2-9 din Legea nr. 143/2000, prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 2, alin. 1 și alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, ambele infracțiuni cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
În fapt, prin actul de sesizare a instanței s-a reținut, în esență, că începând cu anul 2008, inculpații, împreună cu mai multe persoane, au pus bazele unui grup infracțional organizat, acționând împreună și în mod coordonat în scopul săvârșirii infracțiunii de organizare, conducere sau finanțare a faptelor prev. de art. 2-9 din legea nr. 143/2000, faptă prev. și ped. de art. 10 din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 2 alin.1 și alin. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal.
Inculpații recrutau persoane tinere, de regulă din municipiul S, dispuse să efectueze transporturi internaționale de droguri de mare risc contra unor sume de bani; inculpații erau cei care în fapt organizau și finanțau activitatea cărăușilor de droguri.
La începutul anului 2009, după ce au luat la cunoștință despre activitățile grupului infracțional amintit mai sus, în obținerii unor venituri ilicite în termen foarte scurt, au aderat la acesta și inculpații și desfășurând activități în sfera racolării de persoane în vederea efectuării de transporturi internaționale de droguri de mare risc contra unor sume de bani.
Inculpații, și, au fost arestați în cauză, fiecare pentru câte o perioadă de 29 de zile, prin încheierile de ședință nr. 49A/30.07.2009, 47A/30.07.2009 și 43A/30.07.2009 ale Tribunalului Suceava - Secția penală, iar inculpatul, pentru o perioadă de 29 de zile, prin încheierea de ședință nr. 55A/31.07.2009 a Tribunalului Suceava - Secția penală.
Ulterior, măsurile arestării preventive ale inculpaților, și au fost prelungite succesiv, în condițiile legii, până la data de 24.01.2010 inclusiv.
Investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Suceava prin Încheierea Ședinței Camerei de Consiliu din 22.01.2010 pronunțată în dosar nr-, în temeiul art. 139 alin. 1 și 35rap. la art. 136 alin. 1 lit. b Cod procedură penală, a înlocuit măsurile arestării preventive luate față de inculpații (fiul lui și, născut la data de 18.12.1986 în mun. S, domiciliat în municipiul S,-,. 44,. C,.2,.7, jud. S, CNP -), (fiul lui și, născut la data de 08.08.1984 în mun. S, domiciliat în municipiul S,-,. 44,. C,. 2,. 7, jud. S, CNP -), (fiul lui și, născut la data de 20.09.1989 în mun. S, domiciliat în municipiul S,-, -. A,. 1,. 6, jud. S, CNP -) și (fiul lui și -, născut la data de 29.11.1983 în mun. S, domiciliat în municipiul S,-,. 56,. B,. 4,. 9, jud. S, CNP -), cu măsurile obligării acestora de a nu părăsi localitatea, prev. de art. 145 Cod procedură penală și a dispus punerea în libertate a inculpaților, și la data rămânerii definitive a prezentei încheieri, dacă nu sunt deținuți, reținuți sau arestați în altă cauză.
Totodată, în baza art. 145 alin.11Cod de procedură penală, Tribunalul Suceavaa stabilit ca, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, inculpații, și să respecte obligațiile prevăzute la lit.a-
Prin decizia penală nr. 31 din 23 ianuarie 2010 Curtea de Apel Suceava, în conformitate cu disp.art.38515alin.1 pct.2 lit. d Cod procedură penală, a admis recursul declarat de Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Suceava a casa în parte încheierea atacată, și în rejudecare, în baza art.3001alin.1 și 3 rap. la art.160balin.1 și 3 Cod procedură penală a menținut arestarea preventivă a inculpaților.
Pe cale de consecință, Curtea a înlăturat dispozițiile de înlocuire a măsurilor arestării preventive luate față de inculpații menționați cu măsurile obligării acestora de a nu părăsi localitatea, solicitarea în acest sens ori în sensul obligării acestora de a nu părăsi țara, fiind respinsă ca nefondată.
Prin încheierea de ședință din 10 februarie 2010 Tribunalul Suceavaa respins, ca inadmisibile, cererile de verificare a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive formulate de inculpații, și - prin apărătorii aleși și ca nefondată, cererea de revocare a acestei măsuri privative de libertate formulată de inculpatul, prin apărătorul ales.
Pentru a dispune astfel prima instanță a reținut următoarele:
Conform art.3001alin.1 Cod procedură penală, "după înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu, în Camera de Consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive".
S-a arătat că prezenta cauză a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr- la data de 21.01.2010, iar prin decizia penală nr.31 din 23.01.2010 a Curții de Apel Suceava, pronunțată în dosar nr-, care a modificat încheierea ședinței Camerei de Consiliu din 22.01.2010 a Tribunalului Suceava, s-a menținut măsura privativă de libertate a inculpaților arestați.
Potrivit art.3002cod proc.penală, "în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art.160 cod proc.penală".
Față de textul de lege menționat anterior, Tribunalul Suceavaa arătat că verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpatului este atributul exclusiv al instanței de judecată, acest aspect putând fi verificat periodic dar nu mai târziu de 60 de zile, neexistând nici un temei legal în baza căruia un inculpat să poată formula o astfel de cerere, acesta putându-se adresa instanței eventual cu alte cereri accesorii.
Cum de la data soluției pronunțate de Curtea de Apel Suceava nu au trecut 60 de zile, Tribunalul a constatat că nu este necesar a se pune în discuție din oficiu legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților.
În raport de cele menționate, pe cale de consecință, Tribunalul a respins cererile de verificare a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive formulate de inculpații, și - prin apărătorii aleși -, ca inadmisibile.
Referitor la cererea inculpatului privind revocarea măsurii arestării preventive, Tribunalul a constatat că în raport de motivele de nulitate invocate aceasta este nefondată, din următoarele considerente:
Potrivit art. 139 alin. 2 Cod procedură penală, "când măsura preventivă a fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau nu mai există vreun temei care să justifice menținerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere, dispunându-se în cazul reținerii și arestării preventive, punerea în libertate a învinuitului sau inculpatului, dacă acesta nu este arestat în altă cauză".
În acest context s-a arătat că doamna judecător - - din cadrul Curții de Apel Suceava, în recurs, doar a verificat măsurile dispuse de Tribunalul Suceava cu privire la luarea, respectiv prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților în cursul urmării penale, și nu le-a luat efectiv, astfel încât nu sunt aplicabile în speță dispozițiile art. 48 alin. 1 lit. a Cod procedură penală.
Cu privire la nelegala compunere a completului de judecată, susținerea inculpatului apare lipsită de suport față de dispozițiile egii 304/2004 privind organizarea judiciară.
S-a menționat faptul că incompatibilitatea la care se face referire în prezenta cauză putea fi invocată de apărătorul inculpatului în fața instanței de recurs prin recuzarea doamnei judecător - -, iar Tribunalul, ca instanță inferioară în grad Curții de Apel Suceava nu are competența de a analiza în speță hotărârea pronunțată de instanța superioară neexistând nici un temei legal în acest sens.
Pe de altă parte, nulitatea invocată în prezenta cauză, a mai format obiectul controlului judecătoresc, inculpatul adresându-se instanțe cu astfel de cereri, care au fost respinse ca nefondate, prin încheierile nr.31 din 01.02.2010 și nr.32 din 03.02.2010.
Așa fiind, cum temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu au dispărut și nici nu s-au schimbat, iar această măsură a fost luată cu respectarea prevederilor legale, în temeiul art.139 Cod procedură penală, Tribunalul a procedat în consecință.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs la datele de 10 februarie 2010 și respectiv 11 februarie 2010, inculpații, și, prin apărătorii lor aleși, reiterând practic aceleași aspecte ca cele invocate în fața Tribunalului, respectiv constatarea nulității absolute a deciziei penale din 23 ianuarie 2010 Curții de Apel Suceava ce a fost pronunțată de un complet de judecată din componența căruia a făcut parte un judecător incompatibil, raportat la prevederile art. 48 alin.1 lit.a teza finală pr.pen.
La termenul de astăzi, instanța, din oficiu, a pus în discuția părților prezente inadmisibilitatea căii de atac exercitate, excepție ce este dată în cauză, pentru următoarele argumente:
Prin memoriul existent la 264-268 ds. fond, inculpații, și au solicitat expres primei instanțe, prin apărătorul lor ales - av. - deci beneficiind de asistență juridică calificată, punerea în discuție a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive sub incidența căreia se află, indicând ca temei legal prevederile art.3002Cod procedură penală, iar inculpatul, prin avocat ales, prin înscrisul aflat la 269-271 ds.fond, intitulat memoriu, a cerut revocarea acestei măsuri făcând trimitere la dispozițiile art.139 alin.2 Cod procedură penală, pentru argumentele invocate anterior, situație în care nu se pune problema interpretării solicitărilor formulate, astfel că instanța de fond s-a pronunțat motivat asupra acestora prin încheierea ce formează obiectul prezentei cauze.
Cu privire la calea de atac împotriva încheierii pronunțate de instanță în cursul judecății privind măsurile preventive, art. 141 alin. 1 din Codul d e procedură penală prevede că încheierea dată în primă instanță prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea sau menținerea unei măsuri preventive ori prin care se constată încetarea de drept a arestării preventive, poate fi atacată separat cu recurs de procuror sau de inculpat. Prin urmare, textul de lege menționat nu prevede o cale de atac separată și împotriva încheierii date în primă instanță sau în apel, prin care se respinge cererea de revocare, înlocuire ori încetare a unei măsuri preventive, inclusiv a arestării preventive, ori de respingere a cererilor de verificare a legalității și temeiniciei măsurii privative de libertate - verificarea periodică a legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpatului fiind atributul exclusiv al instanței de judecată - și, ca atare, încheierea din 10 februarie 2010 Tribunalului Suceava nu poate fi atacată separat cu recurs, în condițiile art. 141 din Codul d e procedură penală.
În raport cu prevederile art. 141 din Codul d e procedură penală, a recunoaște calea de atac a recursului separat, împotriva încheierii pronunțate în primă instanță sau în apel, prin care se respinge cererea de revocare, înlocuire, încetare a arestării preventive, ori a solicitării inculpaților întemeiată pe dispozițiile art.3001sau art.3002Cod procedură penală înseamnă a recunoaște o cale de atac neprevăzută de lege, ceea ce ar fi contrar art. 23 alin. (7) și art. 129 din Constituție, potrivit cărora încheierile instanței privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. În același timp s-ar încălca art. 3851alin. 2 din Codul d e procedură penală, în temeiul căruia încheierile care nu pot fi atacate, separat, cu recurs, potrivit legii, pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentința sau decizia recurată.
pentru care în art. 141 din Codul d e procedură penală nu a fost reglementat recursul împotriva încheierilor prin care, în cursul judecății în primă instanță a fost respinsă cererea de revocare, înlocuire sau încetare a arestării preventive constau, pe de o parte, în faptul că o nouă cerere de revocare, înlocuire ori încetare a arestării preventive, pentru motive noi, poate fi formulată oricând în judecății.
Pe de altă parte, prin dispozițiile art. 160aalin. 2 și art. 160bdin Codul d e procedură penală, se asigură atât controlul judiciar imediat, realizat de către o instanță în cursul judecății, prin verificarea periodică a legalității și temeiniciei acestei măsuri preventive, cât și de o instanță ierarhic superioară în condițiile prevăzute expres de lege.
Totodată, lipsa posibilității de a ataca, separat, cu recurs încheierea pronunțată în cursul judecății în primă instanță, prin care au fost respinse astfel de cereri, de natura celor, nu contravine art. 5 paragraful 4 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit căruia "orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deținere are dreptul să introducă un recurs în fața unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalității deținerii sale și să dispună eliberarea sa dacă deținerea este ilegală". Așa cum rezultă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, art. 5 paragraful 4 din Convenție nu garantează dreptul la o cale de atac împotriva hotărârilor privitoare la arestarea preventivă, ci garantează un grad de jurisdicție, reprezentat de o instanță independentă, pentru luarea, prelungirea sau menținerea arestării preventive.
Pentru considerentele ce preced, Curtea concluzionează că recursurile inculpaților sunt inadmisibile, urmând a fi respins ca atare, potrivit art.38515pct.1 lit.a Cod procedură penală.
Văzând și disp. art.192 alin.2 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca inadmisibile recursurile declarate de către inculpații, și, împotriva încheierii de ședință din data de 10.02.2010, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.
Obligă fiecare recurent să plătească statului câte 200 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare din recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 12.02.2010.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
5ex./01.03.2010
Președinte:Androhovici DanielaJudecători:Androhovici Daniela, Nechifor Veta, Hetriuc Laurențiu