Revocarea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 938/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR.5846/2/2009
1523/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.938/
Ședința publică din data de 25 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Risantea Găgescu
JUDECĂTOR 2: Dumitrița Piciarcă
JUDECĂTOR 3: Lavinia Lefterache
GREFIER ---
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin PROCUROR
Pe rol judecarea recursului declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI împotriva Încheierii de ședință din data de 22 iunie 2009 Tribunalului București - Secția I-a Penală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-inculpat, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător din oficiu, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.021.401/25.06.2009.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public critică încheierea de ședință pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că în mod greșit a apreciat instanța de apel că durata măsurii arestării preventive a depășit termenul rezonabil și că nu mai sunt îndeplinite cerințele art.148 lit.b Cod procedură penală, întrucât durata măsurii arestării preventive nu a fost excesivă, în raport cu cursul procesului, având în vedere că sentința penală inițială a fost casată și cauza trimisă spre rejudecare la instanța competentă material, iar o parte din amânări s-au datorat exercitării căilor de atac atât de către inculpat, cât și de Ministerul Public. În egală măsură, în mod eronat s-a reținut că nu există posibilitatea ca inculpatul să influențeze părțile vătămate și martorii, întrucât probatoriul poate fi readministrat în tot cursul procesului, așadar și în căile de atac, fiind în continuare incidente și prevederile art.148 lit.f Cod procedură penală, pericolul concret pentru ordinea publică fiind relevat de natura celor trei infracțiuni avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, săvârșite cu violențe și prin amenințarea cu un cuțit, de modalitatea concretă de acționare și numărul mare de participanți, toate aceste elemente fiind valorificate de către instanța de fond, care a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 10 ani închisoare, și care justifică temerea că, în libertate, va săvârși alte fapte prevăzute de legea penală, considerente pentru care solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, respingerea cererii de revocare a măsurii arestării preventive și menținerea stării de arest a inculpatului.
Apărătorul din oficiu al intimatului-inculpat solicită respingerea, ca nefondat, a recursului, întrucât instanța de fond a arătat pe larg și precis argumentele pentru care nu se mai justifică privarea de libertate a inculpatului, inclusiv prin raportare la dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, care statuează că menținerea îndelungată a detenției provizorii poate fi dispusă numai în condițiile în care temeiurile avute inițial în vedere persistă pe durata procesului, realizând un just echilibru între durata măsurii arestării preventive și interesul public al cetățenilor, care nu mai este ocrotit prin menținerea stării de arest a inculpatului după o detenție de 3 ani. Mai mult decât atât, în calea de atac a apelului, inculpatul a critica hotărârea de condamnare numai sub aspectul cuantumului pedepsei închisorii, astfel că instanța de apel nu are motive să readministreze probatoriul sau să administreze probe noi, urmând a face numai o reexaminare a probelor deja administrate, astfel că, pentru considerentele expuse și pentru respectarea principiului prezumției de nevinovăție, de care inculpatul se bucură până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, se impune cercetarea sa în stare de libertate.
Intimatul-inculpat, personal, arată că are o situația familială dificilă și dorește să fie judecat în stare de libertate, urmând a se prezenta la termenele ce vor fi stabilite.
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea de ședință din 22.06.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală s-a revocat măsura arestării preventive a inculpatului și s-a dispus punerea în libertate a acestuia, dacă nu este arestat în altă cauză.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a constatat următoarele:
Inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 211 alin. 2 lit. b, alin. 21lit. a și c Cod penal; art. 20 Cod penal rap. la art. 211 alin. 2 lit. b, alin. 21lit. a și c; art. 12 alin. 2 lit.b, c, alin. 21lit. a Cod penal.
Potrivit jurisprudenței constatate a CEDO pentru ca o persoană să fie ținută în arest preventiv pentru o perioadă mai lungă de timp este absolut necesar ca motivele care au stat la baza arestării sale inițiale să persiste pe toată perioada privării de libertate, aceasta constituind o condiție sine qua non de respectare a prevederilor art. 5 paragraful 3 din CEDO, însă după o anumită perioadă de timp, aceste motive nu mai sunt suficiente pentru a justifica privarea de libertate (în acest sens Hotărârea din 21 decembrie 2000 în cauza Jablonski contra Poloniei, Hotărârea din 2 decembrie 2003 în cauza Imre contra Ungariei, Hotărârea din -17 iunie 2004 în, cauza Falletta contra Italiei ).
Tribunalul a constatat că deși inițial natura și gravitatea faptelor imputate inculpatului au justificat concluzia existenței unei stări de pericol pentru ordinea publică, în prezent după 3 ani de zile de la luarea acestei măsuri, împrejurările respective nu mai pot constitui prin ele insele fundamentul legal al privării de libertate, în condițiile în care nu există nici date că inculpatul ar mai încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unei părți, a unui martor ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă. În acest sens se are în vedere împrejurarea că au fost audiate părțile vătămate G, încă din 12.09.2006 și 30.01.2007, cu ocazia primei judecăți, de asemenea și martor ii G, și.
În plus, nu se identifică date sau fapte concrete și pertinente care să conducă în mod rezonabil la concluzia unui pericol real și actual pentru ordinea publică, neexistând nicio dovadă că aceasta ar fi efectiv amenințată prin lăsarea inculpatului în libertate, cu atât mai mult cu cât inculpatul este necunoscut cu antecedente penale.
Și în acest context trebuie reamintită jurisprudența Curții europene a Drepturilor Omului care a statuat că detenția preventivă nu trebuie să se prelungească dincolo de limite rezonabile, independent de faptul că ea se va imputa sau nu din pedeapsă (Wemhoff contra Germaniei) cât și faptul că doar gravitatea acuzațiilor îndreptate contra unei persoane nu poate justifica,detenția acesteia (in acest sens, Hotărârea din 9 ianuarie 2003 în cauza Shishkov contra Bulgariei și Hotărârea din 30 noiembrie 2004 în cauza Klyakhin contra Federația ).
Totodată, Tribunalul a reținut că prelungirea cercetării judecătorești nu se datorează unor motive ce ar putea fi imputate inculpatului ci împrejurării că prima sentință penală de condamnare a inculpatului pronunțată de Tribunalul București Secția a II a Penală fost desființată de instanța de control judiciar pentru necompetență materială a acestei instanțe, cauza fiind trimisă Judecătoriei Buftea spre competență soluționare.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul București criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei revocări a măsurii arestării preventive, în condițiile în care sunt incidente prevederile art.148 lit.b și f Cod procedură penală, conform actualei reglementări.
Reprezentantul Parchetului a susținut că pericolul pentru ordinea publică este relevat de natura infracțiunilor săvârșite cu violență și prin amenințare cu un cuțit, de modalitatea concretă de acționare și de numărul mare de participanți, elemente ce au fost avute în vedere de instanța de fond, care a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 10 ani închisoare.
De asemenea a mai susținut că, în raport de dispozițiile art. 160 alin. 3 Cod procedură penală, este necesară privarea de libertate în continuare a inculpatului.
Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate cât și sub toate aspectele de fapt și de drept conform art. 3856alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:
Instanța de apel a dispus revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului ca urmare a îndeplinirii prevederilor art. 5 alin. 3 din Convenția Europeană.
Deși în motivarea încheierii, instanța de apel a făcut trimitere la o serie de hotărâri pronunțate de Curtea Europeană, cu privire la aplicarea art. 5 alin. 3 din Convenție, instanța de recurs apreciază că, raportat la cauza dedusă judecății, inculpatul prezintă în continuare pericol pentru ordinea publică.
Susținerea instanței de apel, în sensul că ordinea publică nu ar fi efectiv amenințată prin lăsarea în libertate a inculpatului, nu poate fi primită de instanța de recurs.
Ca urmare a trimiterii în judecată a inculpatului, Curtea apreciază că starea de arest trebuie privită din prisma art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană și nu în conformitate cu art. 5 alin. 3 din Convenție.
Așa cum în mod corect a constatat și Reprezentantul Parchetului prelungirea rezonabilității procesului penal s-a datorat atât inculpatului cât și Ministerului Public, ca urmare a exercitării căilor de atac.
Faptul că hotărârea primei instanțe a fost desființată ca urmare a modificării legislației în ceea ce privește competența materiei, nu însemnează că aceasta este imputabilă organelor judiciare.
În hotărârile pronunțate, Curtea Europeană, recunoaște că, datorită gravității lor particulare și reacției publice determinate de comiterea unor asemenea fapte, unii infractori pot genera un pericol social care justifică detenția provizorie pentru o perioadă de timp.
Perioada de 3 ani de zile, de arest preventiv, calculată și în raport de căile de atac exercitate de către inculpat, nu poate constitui un argument că inculpatul nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică.
Conform actelor și lucrărilor dosarului, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea în concurs real a trei infracțiuni de tâlhărie.
În jurisprudența sa, Curtea reamintește că acest caracter rezonabil al detenției provizorii nu se pretează la o evaluare abstractă (Patsouria vs. ) și că trebuie să fie examinat în fiecare caz, ținând cont de condițiile concrete.
Or, prin modalitatea de săvârșire a faptelor de tâlhărie, prin raportare la art. 143 Cod procedură penală, inculpatul prezintă un real pericol pentru ordinea publică, ceea ce face ca dispozițiile art. 6 alin. 1 din CEDO să nu-și găsească justificarea în cazul în speță.
deosebită a inculpatului, rezultă în primul rând din reținerea situației de fapt, în ceea ce privește pct. 1 din Rechizitoriu și anume:
Pe data de 13/14.06.2006, în jurul orelor 1,00, partea vătămată, în vârstă de 65 ani, paznic la SC 2000 SRL, dormea într-un microbuz aflat în incinta societății.
La un moment dat, peste acesta a intrat un individ necunoscut care l-a lovit în zona capului cu o bară metalică, după care împreună cu un alt individ necunoscut, l-au legat de mâini cu o și, la scut timp cele două persoane necunoscute au pătruns din nou în interior, l-au lovit cu pumnii în zona capului și peste corp, legându-i apoi de mâni și de picioare.
Partea vătămată cu prilejul prezentării pentru recunoaștere din grup, a recunoscut și indicat fără ezitare pe ca fiind unul dintre cele două persoane care l-a lovit după care l-a legat de mâini și de picioare în noaptea de 13/14.06.2006.
În raport de aceste condiții, instanța de recurs face trimitere la jurisprudența CEDO, în sensul că motivele inițiale ale arestării preventive continuă să persiste, prin faptul că prin lăsarea în libertate a inculpatului, ordinea publică ar fi realmente periclitată.
Așadar, Curtea nu îmbrățișează opinia instanței de apel care susține că odată cu trecerea timpului, repunerea inculpatului în libertate nu ar avea un impact negativ asupra societății.
Așa fiind, Curtea în conformitate cu art. 3002Cod procedură penală rap. la art. 160 Cod procedură penală constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, motiv pentru care va face aplicarea art. 38515pct. 2 lit. d Cod procedură penală, cu consecința casării în parte a încheierii Tribunalului București - Secția I-a Penală.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 3 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva încheierii de ședință din 22.06.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală, în dosarul nr-.
Casează, în parte, încheierea din 22 iunie 2009 Tribunalului București Secția I-a Penală și rejudecând, în fond:
În conf. cu art. 3002Cod procedură penală rap. la art. 160 alin. 3 Cod procedură penală, menține starea de arest a inculpatului.
Respinge cererea de revocare a arestării preventive, ca nefondată.
Menține celelalte dispoziții ale încheierii de ședință.
Onorariul avocat oficiu, în cuantum de 100 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.
Dact. /17.07.2009
2 ex.
Red. - Tribunalul București - Secția I-a Penală
Președinte:Risantea GăgescuJudecători:Risantea Găgescu, Dumitrița Piciarcă, Lavinia Lefterache
