Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere (art.447 și c.p.p. art.86 ind 4 cod penal). Decizia 88/2008. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

(Număr în format vechi 229/MF/2008)

-revocare suspendare executare pedeapsă-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE

INSTANȚA DE RECURS

DECIzIA NR.88

Ședința publică de la 23 2008

PREȘEDINTE: Elena Stan JUDECĂTOR

- - - - JUDECĂTOR 2: Ligia Epure

- - - - JUDECĂTOR 3: Carmen Tomescu

GREFIER: - A

Ministerul Public - reprezentat prin procuror a, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA

*****************

Pe rol, judecarea recursului declarat de condamnatul - domiciliat în Dr.Tr.S,-, -TT G,.2,.28 judetul M - împotriva sentinței penale nr.171 din 30 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția penală în dosarul nr-, având ca obiect revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a lipsit recurentul-condamnat, pentru care se prezintă avocat desemnat din oficiu,.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care instanța, apreciind dosarul în stare de judecată, a acordat cuvântul asupra recursului de față.

Avocat, pentru recurentul-condamnat, solicită admiterea recursului și respingerea cererii Biroului Executări Penale în sensul de a nu revoca suspendarea exexcutării pedepsei.

Arată că recurentul nu s-a sustras cu rea-credință și, în speță, nu ar opera dispozițiile art. 864alin. 2 Cod penal, date fiind condițiile grele, atît sociale cît și familiale,datorită cărora condamnatul a părăsit țara fără să anunțe -ul.

Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că hotărârea tribunalului este legală și temeinică, acesta fiind sesizat de către Biroul Executări, a revocat suspendarea pedepsei și a dispus ca inculpatul să execute în întregime pedeapsa de 4 ani închisoare cu interzicererea drepturilor prev de art.64 lit.a teza a II-a și lit b Cod penal.

CURTEA:

Asupra recursului de față:

Prin sentința penală nr. 171 din 30 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția penală, în dosarul nr-, s-a dispus admiterea sesizării formulată de Biroul Executări Penale al Tribunalului Mehedinți, iar în baza art.864alin. 2 CP, revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată inculpatului pentru infracțiunea prev. de art.211 alin.2, lit. b și c și alin.21, lit. b CP, cu aplic. art.74-76 CP, prin sentința penală nr.619 din 28.12.2006 a Tribunalului Mehedinți - definitivă prin decizia penală nr.17/07.03.2007 a Curții de APEL CRAIOVA, și s-a dispus ca inculpatul, - fiul lui și, născut la 15.10.1987 în Reșița, județul C-S, domiciliat în Tr.S,-,.2,.1,.2,.28 - să execute în întregime pedeapsa de 4 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit. a, teza a II-a și lit. b CP, în condițiile art. 71 CP.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, iar onorariul, de 40 lei, pentru avocat desemnat din oficiu pentru condamnatul, s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a constatat că la data de 18 ianuarie 2008, s-a înregistrat sesizarea formulată de Biroul Executări Penale al Tribunalului Mehedinți prin care s-a solicitat revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în conformitate cu dispozițiile art.864Cod Penal, pentru pedeapsa aplicată inculpatului care nu a îndeplinit, cu rea credință, măsurile de supraveghere dispuse prin hotărârea de condamnare.

În motivarea sesizării s-a arătat că Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Mehedinți, cu adresa nr.78/16.01.2008 a sesizat judecătorul delegat cu executarea pedepselor neprivative de libertate, că persoana condamnată, fiul lui și, născut la 15 0ctombrie 1987, cu domiciliul stabil în DTS, cartier G,- B,. 2,.1,.2,.28, Județul M, condamnat prin sentința penală nr.619 din 28.11.2006 a Tribunalului Mehedinți pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.211 la Cod Penal o pedeapsă de 4 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 6 ani, a încălcat cu rea credință măsurile de supraveghere stabilite de instanță pe durata termenului de încercare, neprezentându-se la termenele de supraveghere.

Astfel, s-a arătat că acesta nu s-a mai prezentat la Serviciul de Probațiune la întrevederile lunare, fiind plecat în străinătate. Supravegherea efectivă a început în data de 7.08.2007, o dată cu prima întrevedere, iar pe parcursul supravegherii, persoana condamnată a manifestat o conduită necorespunzătoare și a lipsit nemotivat la mai multe termene de supraveghere, iar începând cu data de 30.11.2007 nu s-a mai prezentat la întrevedere.

S-a mai precizat că persoana condamnată nu a adus actele necesare întocmirii dosarului de supraveghere și nu a putut să-și justifice mijloacele de existență pe durata supravegherii.

Instanța de fond, examinând sesizarea, a constatat că, din actele depuse de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Mehedinți rezultă că din 30.11.2007 condamnatul nu s-a mai prezentat la datele fixate și nu a anunța că pleacă din țară, încălcând și obligația stabilită de instanță de a comunica orice deplasare care ar depăși o perioadă de 8 zile.

Susținerea petentului că nu a fost de rea credință când a părăsit țara, întrucât nu avea cu ce se întreține, nu a putut fi primită de instanța de fond, având în vedere că indiferent de motivația pentru care s-a dus în Italia, acesta trebuia să anunțe plecarea sa din localitatea de domiciliu, așa cum s-a stabilit prin sentința penală nr. 619 din 28.12.2006 a Tribunalului Mehedinți.

Mai mult decât atât, condamnatul nu a probat nici un demers făcut în țară în sensul de a găsi un loc de muncă care să se fi soldat cu insucces și care să-l determine să-și caute un serviciu în alt stat și nici din Italia nu a adus dovezi că a avut contract de muncă pentru perioada cât a stat acolo, prin care și-a asigurat veniturile necesare traiului.

Faptul că mama sa are în întreținere o nepoată și că trăiește doar din ajutorul social, s-a apreciat că sunt aspecte care nu au legătură cu atitudinea inculpatului de a nu se conforma obligațiilor ce i-au fost impuse acestuia pe perioada termenului de încercare.

Drept urmare, rezultând faptul că, cu rea credință nu a îndeplinit măsurile de supraveghere stabilite de instanță, s-a constatat că devin aplicabile dispozițiile art. 864al. 2.C.P.P. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, în termen, condamnatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a depune motive scrise, iar în fața instanței de control judiciar, prin apărătorul ales,a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond și respingerea sesizării Biroului Executări Penale.

S-a arătat în esență că recurentul nu s-a sustras cu rea-credință și, în speță, nu ar opera dispozițiile art. 864alin. 2 Cod penal, date fiind condițiile grele - atât sociale, cât și familiale - datorită cărora a părăsit țara fără să anunțe -ul.

Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente;

Prin sentința penală nr. 616 din 28 noiembrie 2006 Tribunalului Mehedinți, recurentul a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 211.Cod Penal, fiind stabilită ca modalitate de executare a pedepsei suspendarea sub supraveghere pe un termen de încercare de 6 ani.

Pe durata termenului de încercare, instanța a stabilit în sarcina inculpatului obligațiile prev. de art. 863alin. 1.Cod Penal, respectiv obligația de a se prezenta la datele fixate, la. de a anunța în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea, de a comunica și justifica schimbarea locului de muncă și de a comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Recurentul - condamnat nu s-a conformat însă acestor obligații, în perioada aprilie - august 2007, acesta neputând fi contactat în vederea derulării supravegherii, fiind plecat în străinătate. Supravegherea efectivă a început la 7.08.2007, dată de la care condamnatul lipsit de la mai multe întrevederi lunare stabilite de Serviciul de Probațiune.

Tribunalul a reținut în mod corect că, din 30 noiembrie 2007, condamnatul nu s-a mai prezentat la datele fixate și fără a anunța că pleacă din țară, a încălcat și obligația de a comunica orice deplasare ce pășește o perioadă de 8 zile, această încălcare a obligațiilor fiind făcută cu rea credință.

Curtea apreciază astfel că, într-adevăr, condamnatul nu a probat demersurile făcute din țară pentru găsirea unui loc de muncă, de natură să-l determine să-și caute serviciu în altă țară, iar din Italia nu a produs dovezi privind existența unui contract de muncă din care să-și asigure veniturile necesare subzistenței, atât pentru el, cât și pentru familia sa. Mai mult, se reține că, începând cu 30 aprilie 2008, condamnatul nu s-a prezentat nici la instanța de fond și nici la vreunul din termenele de judecată stabilite în recurs, citațiile fiind semnate de mama sau fratele condamnatului.

În această situație, Curtea reține că instanța de fond a apreciat în mod corect că neîndeplinirea de către condamnat a măsurilor de supraveghere stabilite de instanță s-a făcut cu rea-credință, fiind aplicabile dispozițiile art. 864alin. 2.Cod Penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Având în vedere aceste considerente, în baza art. 38515pct. 1 lit. b C.P.P. recursul va fi respins ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2.C.P.P.;

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul - domiciliat în Dr. Tr. S,-, - G,. 2,. 28 judetul M - împotriva sentinței penale nr. 171 din 30 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția penală, în dosarul nr-, având ca obiect revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Obligă recurentul - condamnat la 140 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei onorariu apărător oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 23 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

Grefier,

a

262008

Dr. Tr. S va urmări și încasa de la recurentul-petent, suma de 140 lei cheltuieli judiciare statului.

07 octombrie 2008

Emis extras pedeapsă pe numele inculpatului

Red. Jud.

Jud. fond:

Dact. 2 ex.AT./03.10.2008

Președinte:Elena Stan
Judecători:Elena Stan, Ligia Epure, Carmen Tomescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere (art.447 și c.p.p. art.86 ind 4 cod penal). Decizia 88/2008. Curtea de Apel Craiova