Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere (art.447 și c.p.p. art.86 ind 4 cod penal). Decizia 93/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA DE MINORI ȘI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 93/

Ședința publică din 05 iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Aurel Burlacu

JUDECĂTOR 2: Mariana Cristache

JUDECĂTOR 3: Daniela Liliana

Grefier -

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror -

din cadrul parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de inculpatul

( fiul lui și, ns.la29.07.19876), domiciliat în G,-,. p. 3 a,.8, județul G), împotriva sentinței penale nr. 93 din 29.02.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, având ca obiect revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat, apărătorul inculpatului recurent - lipsă, în baza împuternicirii avocațiale nr. 11/26.05.2008, eliberată de Baroul Galați.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-a depus la dosar cerere din partea domnului avocat prin care solicită exonerarea de la plata amenzii ce i-a fost aplicată la fond prin încheierea de ședință din data de 31.01.2008, după care:

Avocat, prezent fiind, învederează că a formulat cererea de exonerare de la plata amenzii aplicată prin încheierea din 31.01.2008 Tribunalului Galați, motivat de faptul că la acel termen depus la dosar adeverința medicală ( în copie xerox), care era dovada neprezentării la termenul respectiv, dar acest act nu se mai regăsește la dosarul cauzei și nici susținerile referitoare la ridicarea amenzii nu se află consemnate în încheierea de ședință.

Solicită să se aibă în vedere adeverința medicală depusă în original și să fie exonerat de la plata amenzii.

Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat, în susținerea recursului, învederează următoarele aspecte:

Prin sentința penală nr. 377 din 2006 Tribunalului Galați, recurentul inculpat fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare aplicându-i-se beneficiul suspendării sub supraveghere, care a implicat obligarea acestuia de a-și asuma anumite activității, de genul prezenței periodice la serviciul de Probațiune - Tribunalul Galați, anunțarea oricărei schimbări de domiciliu și a oricărei deplasări, de asemenea recurentul trebuia să urmeze un curs de calificare și să presteze 50 de ore de activitate în folosul unei instituții publice.

Solicită să se remarce că din perioada 26.02.2007 până în 10.08.2007 au avut loc patru întrevederi cu cei de la Serviciul de Probațiune de la Tribunalul Galați. Cu privire la celelalte obligații învederează că familia începând din august 2007 nu cunoaște unde se află recurentul - inculpat, motiv pentru care lasă la aprecierea instanței cu privire la admisibilitatea recursului promovat.

Reprezentanta Ministerului Public în ceea ce privește recursul declarat de condamnat, apreciază că acesta este nefondat. Din actele de la dosarul cauzei rezultă că acesta a avut cunoștință despre obligațiile care i-au fost stabilite cu ocazia aplicării pedepsei a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere și înțeles care sunt consecințele nepunerii în executare acestor obligații. Cu toate acestea, la scurt timp după primele întrevederi care au avut loc în baza hotărârii, respectiv din luna februarie și din luna aprilie 2007, condamnatul a plecat din țară, fără a explica această împrejurare sau fără a stabili de comun acord cu Serviciul de Probațiune date la care să se poată prezenta în vederea îndeplinirii acestor obligații, mai mult decât atât, nici măcar în prezenta cauză, cu ocazia soluționării pe fond, sau măcar cu ocazia soluționării recursului pe care l-a promovat, condamnatul nu s- prezentat pentru a face dovada bunei sale credințe și în acest context apreciază că în mod corect s-a dispus revocarea modalității de executare aleasă de către instanța care a dispus condamnarea acestuia. Se impune respingerea ca nefondat a recursului declarat.

În ceea ce privește solicitarea apărătorului care l-a asistat pe inculpat la fond, apreciază că se impune ridicarea amenzii ce i-a fost aplicată.

CURTEA,

Asupra cauzei penale de față,

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penalănr.93 din 29.02.2008 a Tribunalului Galațis -a admis sesizarea Biroului Executări Penale din cadrul Tribunalului Galați și în consecință:

S-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului -, fiul lui și, născut la data de 29.07.1986 în G, posesor al CI seria - nr. -, CNP- -, cu domiciliul în G,-, - 3,. 8, jud. G, prin sentința penală nr. 377/14.09.2006 pronunțată de Tribunalul Galați rămasă definitivă prin nerecurare la 30.01.2007 în conformitate cu disp. art. 86 ind. 1 și 2 din penal.

S-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare prin privare de libertate.

S-a aplicat inculpatului în conformitate cu disp. art. 71 din Codul penal pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b din penal.

S-a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

S-a dispus ca suma de 40 RON reprezentând onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu către Baroul Galați să fie avansată din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța astfel, s-au reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 377/F/14.09.2006 pronunțată de Tribunalul Galați, definitivă la 30.01.2007 prin nerecurare, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru care s-a dispus suspendarea sub supraveghere conform art. 86 ind. 1 din penal.

Biroul Executări Penale al Tribunalului Galați în baza referatului din 24.09.2007 a solicitat revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare motivat de faptul că s-a sustras măsurilor de supraveghere dispune de instanță așa cum rezultă din căutările efectuate de Serviciul de Probațiune din cadrul Tribunalului Galați.

Tribunalul a procedat la atașarea dosarului nr. 2027/2005 în care s-a pronunțat sentința penală nr. 377/14.09.2006 a Tribunalului Galați privind pe inculpatul.

Din conținutul referatului întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Galați (fila 2 dosar instanță) rezultă că la data de 26.02.2007 a avut loc întâlnirea membrilor Serviciului de Probațiune cu inculpatul căruia i s-a adus la cunoștință modalitatea de executare a pedepsei. Acesta a ignorat dispozițiile trasate de Serviciul de Probațiune conform hotărârii de condamnare în sensul că nu s-a prezentat la AJOFM G pentru cursul de calificare și la G (serviciul zone verzi) din cadrul Primăriei G pentru efectuarea orelor de muncă în folosul comunității.

Acesta a fost și convocat la sediul serviciul în datele de 1.06.2007, 16.06.2007 și 04.07.2007 însă a refuzat categoric să se prezinte. Urmare acestei situații s-a constatat faptul că inculpatul în mod tendențios se sustrage de la executarea hotărârii judecătorești, motiv pentru care se va admite sesizarea Biroului Executări Penale din cadrul Tribunalului Galați și în consecință:

Se va dispune revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 377/14.09.2006 a Tribunalului Galați, rămasă definitivă prin nerecurare la 30.01.2007, în conformitate cu disp. art. 86 ind. 1 și 86 ind. 2 din penal.

Se va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoarea prin privare de libertate.

Se va aplica inculpatului în baza art. 71.penal pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b din penal.

Se va dispune emiterea mandatului de executare pe numele inculpatului după rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs condamnatul -.

Acesta, legal citat, nu s-a prezentat în fața instanței de recurs.

Avocatul său ales a solicitat ca instanța de recurs să remarce că în perioada februarie -aprilie 2007 au avut loc patru întrevederi cu cei de la Serviciul de Probațiune, arătându-se totodată că începând din august 2007 familia sa nu cunoaște unde se află recurentul - inculpat, motiv pentru care s-a lăsat la aprecierea instanței cu privire la admisibilitatea recursului promovat.

La dosarul cauzei a fost depusă și o cerere din partea domnului avocat, prin care acesta a solicitat exonerarea de la plata amenzii ce i-a fost aplicată de prima instanță prin încheierea din 31.01.2008.

În motivarea acestei cereri, acesta a precizat că la termenul de judecată susmenționat depus la dosar adeverința medicală în copie xerox, care reprezenta dovada neprezentării la termenul respectiv, menționând că acest act nu se mai regăsește la dosar și nici susținerile referitoare la ridicarea amenzii nu apar consemnate în încheierea de ședință. În concluzie, avocatul a solicitat să se aibă în vedere adeverința medicală depusă în original la Curtea de APEL GALAȚI și să fie exonerat de plata amenzii.

Recursul declarat de condamnat e nefondat.

Din actele dosarului rezultă că acesta a avut cunoștință despre obligațiile ce i-au fost stabilite de către instanță cu ocazia aplicării pedepsei a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere și a înțeles care sunt consecințele nepunerii în executare a acestor obligații.

Astfel, în perioada februarie - aprilie 2007 au avut loc patru întrevederi cu persoana condamnată la sediul Serviciului de Probațiune. Totodată, în vederea punerii în executare a obligației de a presta 50 de ore de activitate remunerată în folosul comunității s-a încheiat și semnat protocolul nr.1280/ 09.03.2007 cu Primăria G.

Cu toate acestea, la scut timp după primele întrevederi ce au avut loc în baza hotărârii, condamnatul a plecat din țară fără a explica această împrejurare sau fără a stabili de comun acord cu Serviciul de Probațiune data la care se poate prezenta în vederea îndeplinirii acestor obligații. Mai mult decât atât, nici măcar cu ocazia soluționării cauzei atât în fond, cât și în recurs, condamnatul nu s- prezentat pentru a face dovada bunei sale credințe.

Întrucât persoana condamnată nu s-a prezentat la Serviciul de Probațiune în vederea realizării supravegherii și nu a respectat măsurile și obligațiile stabilite de instanța de judecată prin sentința nr. 377/14.09.2006, apreciem că în mod corect s-a dispus revocarea modalității de executare aleasă de către instanța care a dispus condamnarea acestuia, în conformitate cu disp.art.864alin.2 Cod penal.

Față de toate acestea, apreciem că se impune respingerea ca nefondat a recursului promovat.

Va fi obligat condamnatul la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art.192 alin.2 Cod pr.penală.

În ceea ce privește cererea domnului avocat de exonerare a amenzii ce i-a fost aplicată, o apreciem fondată, întrucât a făcut dovada imposibilității prezenței cu adeverința medicală pe care a depus-o, motiv pentru care se va admite cererea acestuia.

În conformitate cu disp. art. 199 alin.2 îl C.P.P. va scuti pe domnul avocat de plata amenzii judiciare ce i-a fost aplicată prin încheierea de ședință din 31.01.2008

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul ( fiul lui și, născut la 29.07.1986 în G, posesor al CI seria -, nr. -, CNP- -, cu domiciliul în G,-, -3A,. 8, jud. G) împotriva sentinței penale nr. 93/ 29.02.2008 Tribunalului Galați, în dosarul nr-.

Admite cererea formulată de domnul avocat și în consecință:

În baza disp. art. 199 alin.2 C.P.P. scutește pe domnul avocat de la plata amenzii judiciare în sumă de 100 lei, aplicată prin încheierea de ședință din 31.01.2008, pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr-.

În baza disp. art. 192 al.2 C.P.P. obligă pe condamnatul la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat în recurs.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică azi 05 iunie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Red.dec.jud.

Jud.fond

Tehnored. CG/ 2 ex./16.06.2008

Președinte:Aurel Burlacu
Judecători:Aurel Burlacu, Mariana Cristache, Daniela Liliana

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere (art.447 și c.p.p. art.86 ind 4 cod penal). Decizia 93/2008. Curtea de Apel Galati