Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 1/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.1/MF
Ședința publică de la 4 aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Uzună
JUDECĂTOR 2: Zoița Frangu
JUDECĂTOR 3: Viorica Costea Grigorescu
Grefier - -
Cu participarea Ministerului Public prin procuror
S-a luat în examinare recursul penal formulat de inculpatul - domiciliat în C-, județul C, împotriva deciziei penale nr.5/MF din 10 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr.164/P din 26 aprilie 2007, pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul penal nr- ( nr. în format vechi 315/2006 ), inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 215 alin.1 cod penal, art.290 cod penal.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 27 martie 2008, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera și a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise a amânat pronunțarea cauzei la 4 aprilie 2008.
A,
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr.164/26.04.2007 pronunțată de Judecătoria Mangalia în dosarul penal nr- a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art.215 al.1 și 2 din Pen. cu aplicarea art.74 al.1 lit.a rap. la art.76 lit.c din pen.
În baza art.290 Pen. cu aplicarea art.74 al.1 lit.a rap. la art.76 lit.e din Cod penal, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În baza disp. art. 33 alin.a - 34 alin.b din Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 6 luni închisoare.
În baza disp. art.81 din Pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, iar în baza disp. art. 82 Cod penal s-a stabilit termen de încercare de 2 ani și 6 luni, compus din durata pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de timp de 2 ani.
S-a atras atenția inculpatului asupra disp. art.83 din Cod penal, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.
În baza disp. art.346 din Pr.Penală, a fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile în sumă de 288,75 USD în echivalent lei la cursul BNR din ziua în care hotărârea a rămas definitivă catre partea civila SC - SRL.
În baza disp. art. 193 al.1 din Pr.Penală, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză în sumă de 1.000 lei către partea vătămată constituită parte civilă -.
În baza art.191 al.1 din Pr.Penală, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 400 lei.
Tribunalul Constanța prin decizia penală nr.5/MF din 10 decembrie 2007 respins ca nefondat apelul declarat de apelantul inculpat.
In baza art.192 (2) Cod pr.penală, a obligat apelantul la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat.
In baza art.193 Cod pr.penală, a obligat apelantul la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare către intimata parte civilă SRL.
Împotriva ambelor hotărâri, în termen și motivat a declarat recurs inculpatul, susținând nelegalitatea și netemeinicia hotărârilor pronunțate în cauză, deoarece s-a dat o interpretare greșită probelor administrate, imputându-se inculpatului activități pe care nu le-a efectuat, deoarece nu a fost persoana îndrituită să o facă.
SC SRL nu a prezentat inculpatului comanda de pilotaj și nici nu a furnizat datele tehnice ale navei ( ), fiind activitatea specifică comandatului navei.
Bonul de pilotaj este întotdeauna întocmit sub îndrumarea directă a comandantului navei, lucru care s-a întâmplat în cauză.
În bonul de pilotaj, s-a făcut specificația că nava avea un motor principal în funcție, iar partea vătămată când a emis factura pentru plată, a aplicat un tarif de 100%, deși trebuia să emită un tarif normal de 50%.
Neconcordanțele s-au constatat de către agentul SC și, s-au solicitat lămuriri comandantului navei, la care tot acesta a trimis o scrisoare agentului prin care confirmă că bonul de pilotaj este întocmit conform datelor și a stării tehnice a navei.
Ca urmare a scrisorii, agentul a refuzat de la plată factura, pentru suma de 1750 USD.
De observat este și faptul că, traducerea din limba engleză s-a făcut deficitar.
Ca atare, se solicită achitarea inculpatului pentru fapta dedusă judecății și condamnat.
Din examinarea lucrărilor dosarului constată:
La data de 16.03.2005, reprezentantul SC SRL a formulat o plângere, prin care reclama faptul că, la data de 22.04.2003, inculpatul, angajat al societății în funcția de pilot, a întocmit și semnat în fals, un bon de pilotaj, după efectuarea manevrei navei în Daewoo
La data de mai sus, se susține că, inculpatul a efectuat manevra de andocare a navei de la cheiul " C " în docul 3, potrivit OG42/1997.
În calitate de pilot, inculpatul avea obligația să-l asiste pe comandantul navei în efectuarea manevrei de andocare și să furnizeze informațiile concrete cu ocazia întocmirii bonului de pilotaj.
După întocmirea bonului de pilotaj, acestea trebuie semnate de comandantul navei și pilot, dar și de către agent.
În cazul de față, inculpatul a întocmit bonul de pilotaj, cu mențiunea că, motorul principal al navei era în funcțiune, act semnat de comandant și de către inculpat. Agentul nu semnează bonul de pilotaj.
Ca urmare a acestor mențiuni inexacte, în sensul că, nava a avut motorul principal în funcțiune, deși, această situație nu era reală, deoarece axul port elice era decuplat, SC SRL emite o factură cu o valoare redusă la
Societatea de agenturare a navei a refuzat achitarea integrală a facturii, achitând numai 875 dolari USA.
Astfel, s-a prejudiciat interesele societății cu 875 dolari USA, sumă ce a fost recuperată ulterior, după negocieri.
În acest sens, a se vedea că serviciul de contabilitate din cadrul SC SRL face următoarea precizare cu privire la modul de plată a facturii întocmite pe baza acelui bon de pilotaj semnat de inculpat:
Întâi, agentul a achitat J din factură ( adică valoarea corespunzătoare înscrisului de către pilot ), iar mai apoi, s-a achitat și diferența, deoarece s-a recunoscut implicit că manevra a fost efectuată fără ( motorul principal ) în funcțiune ( vezi raportul din 14.07.2003 ).
Din examinarea mijloacelor de probă, administrate în faza de urmărire penală și cercetare judecătorească rezultă fără dubiu că, inculpatul la data de 22.04.2003 ora 10,30 a întocmit bonul de pilotaj ( pilot bill ) nr.070, din care rezultă că s-a efectuat manevra navei din C în docul 3 la Daewoo
Dacă manevra s-a efectuat cu folosirea motorului principal s-au nu, de pe copiile existente la fila 21 se face mențiunea că manevra este efectuată fără motor, în timp ce pe exemplarul de la fila 27, rubrica " aut of order " este barată cu o linie verticală.
Biletul este semnat de comandantul navei și pilot.
Partea civilă SC SRL, susține că manevra s-a făcut fără, întrucât axul ce lega de elice era demontat.
Prin adresa de la fila 7 dosar urmărire penală se confirmă că, motorul principal al M/T, nu era defect dar linia de arbori era decuplată, nefiind posibilă folosirea acestuia.
and face precizarea în urma constatărilor făcute că, la baza întocmirii bonului de pilotaj a stat o confuzie între nefolosirea motorului principal, deoarece de comun acord, comandantul și pilotul au anulat rubrica " aut of order " - înlocuindu-l cu " fără a se folosi motorul principal".
Din examinarea fișei postului inculpatului - pilot maritim șef - rezultă că, printr-o atribuție de serviciu era și aceea de a depune la terminarea fiecărei ture de serviciu la serviciul contabilitate a firmei bonurile de pilotaj pentru manevrele efectuate cu toate rubricile completate de comandantul navei în special, semnate și ștampilate de comandatul navei.
Inculpatul arată că, Bonul de pilotaj a fost întocmit după manevră, a barat rubrica " fără motor " și a lăsat liber rubrica " cu motor în funcțiune ", ca urmarea indicației comandantului și a dispecerului. Numai în aceste condiții comandantul a semnat și aplicat ștampila.
Inculpatul precizează că realitatea este că nu s-a folosit motorul principal la manevră, deoarece nu era posibil, întrucât nava se afla în fața docului, unde există restricții de a se utiliza motorul.
Când a făcut referire la faptul că motorul era în funcțiune, s-a referit că nu era defect și nu era abilitat să verifice afirmațiile comandantului cu privire la situația motorului.
De cum erau trecute rubricile în bonul de pilotaj, se referă la precizarea stării tehnice a motorului, dacă este de a fi folosit sau nu " aut of order " rubrică ce se bifează sau nu în funcție de starea motorului.
În ce privește, cele două bonuri existente la dosar, inculpatul arată că nu la completat pe cel de la fila 26, mențiunea că manevra s-a făcut fără motor, nu-i aparține.
După acest incident au fost retrase formularele și înlocuite cu noi formulare de bonuri de pilotaj și alte rubricații.
Agentul a achitat numai J din tarif, dar după corespondența purtată cu comandantul navei, firma încasat întreaga sumă datorată, declarația martorei - - fila 52 dosar instanță fond.
Potrivit disp.art.290 cod penal, infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, include sub aspectul laturii subiective, cerința intenției directe în scopul urmărit inițial, acela de a produce consecințe juridice.
Din probele administrate rezultă fără echivoc că, bonul de pilotaj a fost scris de inculpat, deși era obligația comandantului navei, dar la indicațiile acestuia, care la rândul său l-a semnat și ștampilat.
În cauza de față, nu s-a dovedit nici un moment existența unei înțelegeri prealabile și concomitente în ce privește conținutului bonului de pilotaj.
Întrucât conținutul actului reprezenta voința comandantului navei, deoarece folosirea acesteia producea consecințe juridice numai în cel privește, nu se poate reține că sunt realizate elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.290 cod penal atât cu privire la latura obiectivă cât și subiectivă, pentru ca inculpatul să răspundă penal.
Față de activitatea ulterioară încheierii bonului de pilotaj, respectiv corespondența purtată cu comandantul navei, însăși agentul confirmă că, la bază a stat o confuzie de interpretare a expresiei " aut of order " de către pilot, rubrica barată, situație reglementată ulterior prin plata integrală a tarifului, se constată că inculpatul nu poate să răspundă nici pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, deoarece prin consemnarea datelor așa cum i-au fost dictate, nu a urmărit inducerea în eroare a părții vătămate, pentru a obține un fals material pentru sine, iar pentru a obține un folos material pentru comandantul navei, nu s-a susținut și nici dovedit că a existat o înțelegere în acest sens.
De asemenea nu s-a dovedit existența relei credințe a inculpatului,s-au folosirea de mijloace frauduloase pentru realizarea laturii obiective și subiective a intenției inculpatului de a înșela partea vătămată.
Ca atare, urmează a admite ca fondat recursul și, rejudecând, casează atât sentința penală cât și decizia penală pronunțate în cauză.
În conformitate cu disp.art. 11 pct.2 lit.a cu referire la art. 10 lit.d cod pr.penală, achită pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art.290 cod penal și art.251 alin.1 și 2 cod penal cu aplic.art.74-76 cod penal.
Urmează a se înlătura prev. art.81,82 și 83 cod penal.
Înlătură și disp.art.346 cod pr.penală și art.191, 192 cod pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515pct.2 lit.d cod pr.penală cu referire la art.3859pct.18 cod pr.penală,
Admite recursul formulat de inculpatul - domiciliat în C-, județul C, împotriva deciziei penale nr.5/MF din 10 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr.164/P din 26 aprilie 2007, pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul penal nr- ( nr. în format vechi 315/2006 ).
Casează sentința și decizia penale și, rejudecând, dispune:
În baza art. 11 pct.2 lit.a cu referire la art. 10 lit.d cod pr.penală, dispune achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art.215 alin.1 și 2 cod penal și art.290 cod penal cu aplic.art.74 alin.1 lit.a cod penal rap.la art.76 lit.c cod penal.
Înlătura aplic. art.81,82 și 83 cod penal.
Înlătură aplic.art.346 cod pr.penală și art.193 cod pr.penală, art.191 cod pr.penală și art. 192 alin.2 cod pr.penală.
Menține celelalte dispoziții.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2008.
Președinte, Judecători,
- - - -
- - -
Grefier,
- -
Jud.fond -
Jud.apel -/
Red.dec.jud. -
Tehnodact.gref. -
3 ex./17.04.2008
Președinte:Maria UzunăJudecători:Maria Uzună, Zoița Frangu, Viorica Costea Grigorescu