Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 1/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMANIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALA NR.1/
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 7 IANUARIE 2008
PREȘEDINTE: Marcian Marius Istrate JUDECĂTOR 2: Constantin Cârcotă
JUDECĂTOR - - -
GREFIER - I - - grefier șef secție penală
MINISTERUL PUBLICa fost reprezentat de
PROCUROR -
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
La ordine fiind judecarea apelurilor declarate de inculpatul, în prezent deținut în Penitenciarul Galați, trimis în judecată pentru săvârșirea infrac.prev.de art.215 Cod penal și de către partea civilă SC COM SRL Târgoviște, împotriva Sentinței penale nr.453/21.09.2007 a Tribunalului Galați în dosarul nr- (în format vechi nr.740/P/2006).
La apelul nominal au răspuns:
- inculpatul-apelant, în stare de arest, asistat de avocat I, avocat desemnat din oficiu, în baza delegației nr.7074/28.12.2007 emisă de Baroul Galați,
- partea civilă - apelantă partea civilă SC COM SRL Târgoviște prin avocat -, avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr.285 și - - intimata-parte civilă SC SRL G, prin avocat, avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr.70/2007,
lipsă fiind intimatele-părți civile SC SA B, SC SRL, SC SRL B, SC IMPOEX SRL P, SC GRUP SRL Tg.M, SC SRL G și SC SRL
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Se constată că măsura arestării preventive a inculpatului a fost verificată la data de 14 noiembrie 2007 și că acesta nu și-a angajat
Apărătorul părții civile-apelante SC COM SRL Târgoviște, avocat -, față de motivele de apel și criticile inculpatului în memoriul acestuia, dar și raportat la dispozițiile legale potrivit cărora instanța de apel poate administra orice probă pe care o consideră necesară, solicită a se aprecia asupra cererii de audiere a martorilor - (trecut greșit în motive ), neaudiat la instanța de fond și care se pare că a avut rol în destinația mărfurilor pentru care s-a produs prejudiciu.
Apărătorul părții civile-intimate SC SRL G, avocat, lasă la aprecierea instanței, întrucât nu-i privește administrarea acestei probe.
Procurorul susține că proba solicitată este inoportună pentru că la instanța de fond s-a făcut dovada că acesta este plecat din țară și nu a mai putut fi audiat. De asemenea, aspectele pe care dorește să le dovedească nu facă obiectul prezentei judecăți. Proba este neconcludentă și solicită a se aprecia.
Apărătorul inculpatului, avocat I, insistă în audierea acestui martor pentru că s-au lămuri anumite aspecte legale de fapta reținută.
Inculpatul depune la dosar un memoriu și insistă în audierea martorului -, domiciliat în G,-, -/4A,.73, precum și a martorului, domiciliat în G,-,.7 A,.78, care a refuzat să depună declarație la instanța de fond, pentru că a fost amenințat. Din declarația acestui martor se va trage concluzia că cele susținute despre sunt adevărate. Dorește să fie audiat la instanța de apel. Recunoaște că este fratele său vitreg și nu este în relații apropiate.
Apărătorul părții civile-apelante SC COM SRL Târgoviște, avocat -, față de cererea inculpatului privind audierea martorului, este de acord, în măsura în care are legătura cu destinația mărfurilor.
Apărătorul părții civile-intimate SC SRL G, avocat nu se opune audierii.
Procurorul nu se opune cererii formulate.
Curtea, deliberând, respinge cererile formulate de inculpat privind audierea martorului -, a cărui audiere s-a încercat a se face la instanța de fond, a fost citat cu mandat de aducere și s-a constatat că este plecat în Italia, pe perioadă nedeterminată, precum și a martorului -, având în vedere cele susținute de inculpat și cele consemnate în Încheierea din 15.03.2007, din care rezultă că s-a prelevat de diusp.art.80 Cod procedură penal, fiind în relații de rudenie cu inculpatul și nu a dorit să dea declarații.
Nemaifiind cereri de formulat, s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a acordat cuvântul în dezbateri.
Apărătorul inculpatului, avocat, susține că inculpatul a declarat apel împotriva sentinței penale prin care a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 13 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune arătând că înțelege să atace Încheierea de ședință din 21.09.2007 prin care s-a prelungit în mod abuziv măsura arestării preventive întrucât nu a fost prezent, nu a fost sală și de asemenea, nici apărătorul său nu a fost prezent. Consideră că a fost o lipsă de procedură și solicită admiterea apelului și casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei. Un alt motiv de apel ar fi acela că, la termenul de judecată din 21.09.2007, completul de judecată nu a fost legal constituit. Mai este nemulțumit și de faptul că i s-au respins și daunele morale cerute, că nu i-au fost audiați martorii propuși. Pe fondul cauzei, inculpatul nu a arătat alte motive. A cesta se consideră nevinovat, iar pedeapsa aplicată este prea mare.
Apărătorul părții civile-apelante SC COM SRL Târgoviște, avocat -, susține că apelul formulat, și conf. disp. art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală, solicită admiterea apelului și obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente SC SRL G, la despăgubiri civile, în cuantumul reținut de instanța de fond, respectiv 1.697.539.700 RON. Critică faptul că a fost obligat doar inculpatul la plata acestor despăgubiri, cu încălcarea disp.art.14 Cod procedură penală. Partea responsabilă civilmente nu a fost citată la instanța de fond. Prejudiciul, așa cum rezultă din facturile depuse, este purtător de TVA.
Apărătorul părții civile-intimate SC SRL G, avocat -, solicită respingerea apelului declarat de inculpat. Deși motivele invocate nu fac trimitere directă la prejudiciul creat acestei societăți, cu probele adminJ. s-a făcut dovada că în baza celor două instrumente de plată, inculpatul a ridicat mărfurile trecute în facturi pe care le-a dus la un intermediar numit de el și care ulterior le-a distribuit. Solicită și obligarea la plata cheltuielilor judiciare.
Procurorulsolicită respingerea apelului declarat de inculpat, ca nefondat. Susținerile inculpatului că ar fi fost dus în eroare de către martorul - sunt neîntemeiate. Să se aibă în vedere declarațiile martorilor audiați în cauză, din care rezultă că inculpatul, în calitatea de asociat unic la societatea la care era administrator, SC SRL G, prin intermediul unor angajați, a achiziționat marfă și ulterior a vândur-o iar banii obținuți din valorificare i-a ridicat personal de la bancă și i-a însușit în mod direct. Să se aibă în vedere modalitatea în care inculpatul a acționat, era singurul care avea drept la semnătură în bancă, mergea imediat și retrăgea banii din cont, deși știa că CEC-urile se apropiau de scandență. Ulterior, la 13.06.2005, acesta a plecat din țară, iar la 2.08.2005, când a revenit în țară, știind că este căutat de reprezentanții părților civile și de poliție, a plecat la Focșani împreună cu familia, deși știa de la mama sa că este căutat. Nu a făcut cunoscut domiciliul la care locuia considerând această situație ca o sustragere de la urmărirea penală și a fi exonerat de răspundere penală. Fapta inculpatului care în perioada aprilie-iunie 2005, în calitate de asociat unic al SC SRL G, a indus și menținut în eroare, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții, nouă societăți comerciale de la care a cumpărat mărfuri și a emis CEC-uri fără acoperire și fără a avea disponibil în cont, cauzând un prejudiciu de 941.305,02 RON, constituie infracțiunea de înșelăciune prev.de art.215 alin.2 și 5 Cod penal cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal. Instanța de fond, în mod greșit a făcut aplicarea disp.art.334 Cod procedură penală atunci când a dispus schimbarea încadrării juridice prin reținerea recidivei postexecutorii prev.de art.37 lit.a Cod penal. Starea de recidivă face parte din împrejurările ce se rețin pentru individualizarea pedepsei. Disp.art.334 Cod procedură penală trebuie înlăturate. Încheierea din 21.09.2007, criticată de inculpat, a intrat în puterea lucrului judecat, ea nu mai poate fi atacată odată cu fondul, atât timp cât putea declara recurs la acel moment.
Apelul declarat de partea civilă SC COM SRL Târgoviște este nefondat și solicită respingerea acestuia. Nulitatea la care se referă prin neintroducerea și necitarea ca parte responsabilă civilmente a SC SRL G ține de o nulitate relativă și putea fi invocată până la citirea actului de sesizare.
Să se dispună obligarea celor două părți apelante la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Să se mențină măsura arestării preventive a inculpatului întrucât temeiurile care au determinat luarea și menținerea în continuare a măsurii subzistă și al acest termen, infracțiunea comisă de inculpat prezintă un pericol social deosebit pentru ordinea publică, a comis-o în stare de recidivă postcondamnatorie, rezultând din fișa de cazier că a comis mai multe fapte de patrimoniu.
Apărătorul inculpatului, avocat, lasă la aprecierea instanței, însă consideră că faptele comise, chiar dacă pedeapsa este destul de mare, nu prezintă un pericol prea grav pentru ordinea publică.
Inculpatul, în ultimul cuvânt, susține că cele afirmate de procuror nu pot fi dovedite. Nu a primit nicio citație în timp de era la Focșani, nici scrisă nici telefonică, mama sa nu știa unde se află. Pe parcursul anchetei nu a avut posibilitatea să se apare, să arate care erau adevărații vinovați, unde se afla prejudiciu pentru a putea recupera. Nu a avut bani în cont, nu are bunuri pentru a fi confiscate. În luna ianuarie 2005 fost liberat din penitenciar, iar în luna mai avea o firmă, nu s-a întrebat nimeni de unde a avut bani, într-un timp așa scurt, să-și facă o firmă, cine l-a ajutat să comită infracțiunile. Solicită trimiterea cauzei spre rejudecare pentru audierea martorilor, inclusiv a martorului. Cu privire la prelungirea arestării preventive, a solicitat ca procurorul de ședință să se abțină, a formulat cerere de recuzare a completului de judecată care nu s-a judecat de un alt complet. Această cererea a fost respinsă pe loc în sala de judecată. Cauza a fost lăsată în pronunțare, care a fost amânată de câteva ori la rând, fără a se discuta măsura arestării preventive, asupra căreia completul s-a pronunțat în lipsa sa.
După deliberare,
CURTEA
Asupra apelului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr.453/21.09.2007, Tribunalul Galați, în baza art.334 Cod procedură penală, a schimbat încadrarea juridică dată faptei reținută în sarcina inculpatului prin rechizitoriu din infracțiunea prev. de 215 alin. 1,3,4,5 pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. și art. 37 lit. b pen. în infracțiunea prev. de art. 215 alin. 1,3,4,5 pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. și art. 37 lit. a pen. și în această încadrare:
A fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 13 ( treisprezece ) ani închisoare și i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b,c pen. pe o durată de 6 ( șase ) ani pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1,3,4,5 pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. și art. 37 lit. a pen. ( faptă din perioada aprilie - iunie 2005 )
Conform art. 61 alin. 1 teza II pen.a revocat beneficiul liberării condiționate din pedeapsa de 3 ani și 59 de zile închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 207/11.05.2001 a Tribunalului Galați definitivă prin decizia penală nr. 4151/03.10.2002 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, din care a rămas neexecutat un rest de 409 zile închisoare.
În baza art. 61 alin. 1 teza III pen. a contopit restul de 409 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa mai sus menționată cu pedeapsa de 13 ( treisprezece) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b,c pen. pe o durată de 6 ( șase ) ani aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 13 ( treisprezece ) ani închisoare sporită la 13 ( treisprezece ) ani și 6 ( șase ) luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b,c pen. pe o durată de 6 ( șase ) ani.
În baza art. 71.pen. i-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b,c pen. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 350 alin. 1.pr.pen. a menținut starea de arest a inculpatului.
Conform art. 88.pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii - 24 ore, aferentă zilei de 17.03.2006 și a arestării preventive de la 18.03.2006 la zi.
În baza art. 14.pr.pen. și art. 346 alin. 1.pr.pen. rap. la art. 998.civ. l-a obligat pe inculpatul la plata următoarelor sume cu titlu de despăgubiri civile:
- -,12 lei RON plus dobânda legală (la nivelul taxei oficiale a scontului stabilit de Banca Națională a României ) de la data scadenței și până la achitarea integrală a debitului, cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă;
- 328 440 lei RON plus dobânda legală (la nivelul taxei oficiale a scontului stabilit de Banca Națională a României ) de la data scadenței și până la achitarea integrală a debitului, și a sumei de -,97 lei RON plus penalități de întârziere în cuantum de 1% conform contractului, cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă Târgoviște;
- 87399,55 lei RON cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă B;
- 28535,09 lei RON cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă P;
- -,81lei RON cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă G;
- 14696,50 lei RON plus dobânda legală (la nivelul taxei oficiale a scontului stabilit de Banca Națională a României ) de la data scadenței și până la achitarea integrală a debitului, cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă B;
- 10000 lei RON cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă GRUP Tg. M;
- 909,90 lei RON cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă G;
- 16435 lei RON cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă G;
A dispus comunicarea unei copii a prezentei hotărâri, după rămânerea definitivă, la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 01.04.2005, prin contract de cesiune, inculpatul a preluat de la martorul părțile sociale ale G, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J 17/701/08.11.2001. Conform contractului de cesiune și a actului adițional la actul constitutiv, încheiate la 01.04.2005 cu fostul asociat, precum și cererii de înscriere mențiuni aprobată de Oficiul Registrului Comerțului sub nr. 18147/06.04.2005, inculpatul a devenit asociat unic și administrator al G, ( certificat de înregistrare fila 1 - vol. 2, certificat de înregistrare mențiuni și relații de la. filele 16, vol. 2, contract de cesiune și act adițional filele 19-20, vol. 2 dosar urm. pen. )
Conform declarației martorului, la momentul cesionării societății, inculpatul a preluat toate documentele contabile ale firmei, inclusiv un carnet de cec-uri eliberat de - Sucursala ( declarație martor filele 38-39 vol. II dosar urm. pen. 262 dosar instanță )
Totodată, inculpatul a devenit singura persoană cu drept de semnătură în bancă pentru G, care deținea cont la. Sucursala ( formulare cu specimene de semnătură și extrase de cont filele 34-37 vol. 2 dosar urm. pen.)
Din momentul preluării societății, inculpatul a stabilit sediul social al G în mun. G,-, - 7B,. 22, imobil închiriat pentru o perioadă de 1 an, de la martora a, în baza contractului nr. 6241/29.03.2005. ( contract de închiriere fila 24 vol. II dosar urm. pen.)
Pentru asigurarea unui spațiu în vederea depozitării mărfurilor achiziționate, la data de 25.05.2005, inculpatul s-a prezentat la UNITEX COM B unde, în prezența reprezentantului legal al acestei societăți, martora, a încheiat contractul de închiriere nr. 07/25.05.2005, având ca obiect închirierea unui spațiu de 300. din cadrul imobilului Ferma, respectiv hala 2, situat în mun. G, zona Metro.
Ulterior, la data de 27.05.2005, inculpatul a achitat suma de 12.918.402 ROL reprezentând chirie reprezentând chirie pentru hala 2, pentru care a primit de la martora chitanța nr. -/27.05.2005. ( contract, factură și chitanță filele 59-65 vol. II dosar urm. pen. )
În condițiile anterior arătate, în perioada aprilie-iunie 2005, inculpatul a contactat reprezentanții a nouă societăți comerciale, pe care i-a convins să-i livreze cantități mari de mărfuri, pe care le-a plătit integral sau parțial cu file cec fără acoperire în contul bancar, producându-le o pagubă ce totalizează 941.305,02 lei RON.
Astfel:
1. La începutul lunii mai 2005, administratorul, reprezentant legal al părții vătămate a fost contactat telefonic de un reprezentant al G, care s-a recomandat " " și, în urma discuțiilor telefonice purtate și a schimbului reciproc de oferte și comenzi, la data de 11.05.2005, prin comanda nr. 212 G, semnată de inculpatul, s-a stabilit ca partea vătămată să livreze cantitatea totală de 350 tone porumb boabe la prețul de 4000 lei/kg.
Potrivit celor stabilite, urma ca reprezentanții legali ai părții vătămate să livreze marfa la depozitul cumpărătorului, iar cumpărătorul să achite prețul cu fila cec în termen de 30 de zile de la livrare (comandă fila 12, declarații administrator parte vătămată filele 37-42 vol. I dosar urm. pen. 250 dosar instanță )
Ca urmare, în ziua de 13.05.2005, la punctul de lucru al părții vătămate din comuna, s-a prezentat martorul, delegat al G, care a venit cu 4 autocamioane în care s-au încărcat 112.600 kg porumb. S-au întocmit facturi fiscale și avize de însoțire a mărfii iar martorul delegat i-a predat martorului, maistru în cadrul, fila cec seria - 303 - semnată și ștampilată de inculpat, pentru suma de 535.976.000 ROL și având scadența la 13.06.2005.
La data de 14.05.2005, martorul a efectuat a doua livrare, în aceleași condiții ca în ziua de 13.05.2005. De această dată, martorul a predat fila cec seria - 303 -, semnată și ștampilată de inculpat, pentru suma de 676.300.800 ROL, având scadența la 13.06.2005.
În data de 18.05.2005, martorul a efectuat și a treia livrare având ca obiect cantitatea de 106.940 kg porumb boabe. Martorul delegat a predat fila cec seria - 303 -, semnată și ștampilată de inculpat pentru suma de 509.034.400 ROL, având termen scadent la 13.06.2005. ( declarații martor filele 33-36 dosar urm. pen. 252 dosar instanță, facturi fiscale și avize de însoțire a mărfii filele 15-32 dosar urm. pen. )
La scadență, reprezentantul legal al părții vătămate a introdus în circuitul bancar filele cec emise de inculpat, însă acestea au fost refuzate la plată pentru lipsa totală disponibil. ( file cec - filele 9-11 dosar urm. pen. justificări refuz de plată filele 13, 16, 19 dosar urm. pen. )
Din verificările efectuate a rezultat că marfa achiziționată de la partea vătămată a fost valorificată către A COM CEREAL RL.
Astfel, la data de 10.05.2005, administratorul A COM CEREAL RL. C, a fost contactat telefonic de un reprezentant al G, care s-a recomandat " " și, în urma discuțiilor telefonice purtate, a fost invitat la G, în vederea încheierii unui contract de vânzare cumpărare porumb boabe. ( declarație martor filele 95-99 dosar urm. pen. )
Ca urmare, la data de 12.05.2005, la sediul G, în urma discuțiilor purtate direct de inculpatul cu martorul, s-a încheiat și semnat contractul de vânzare cumpărare nr. 9/12.05.2005 care prevedea livrarea de către societatea administrată de inculpat a unei cantități de 1000 tone porumb boabe, plata urmând a se efectua la 15 zile după livrare. ( filele 43-45 dosar urm. pen. )
În baza acestui contract, marfa livrată de către partea vătămată a fost vândută la A COM CEREAL RL. C după cum urmează: în ziua de 16.05.2005 - cantitatea de 108.177 kg, în valoare de 289.914.360 ROL, în ziua de 09.06.2005 - cantitatea de 175.600 kg, în valoare de 465.340.000 ROL și în ziua de 11.06.2005 - cantitatea de 160.725 kg în valoare de 425.908.000 ROL, cantitatea totală livrată fiind de 498.057 kg.
În aceeași perioadă, inculpatul a încasat de la A COM CEREAL RL. C, următoarele sume de bani: 1.524.484. 668 ROL cu 20 de chitanțe și 575.000.000 ROL cu 4 ordine de plată. ( facturi fiscale, chitanțe și ordine de plată - filele 46-90 dosar urm. pen. )
Cantitatea de porumb vândută către A COM CEREAL RL. Caf ost transportată de la depozitul părții vătămate din comuna, jud. M în portul C cu mijloace de transport aparținând C, SC. TRANS RL., jud. și
Cu reprezentantul legal al SC. TRANS RL. și al C, inculpatul a încheiat contracte de prestări servicii pentru transport auto.
Din verificările efectuate rezultă că inculpatul a retras din bancă personal sumele de bani încasate cu ordine de plată și, în loc să achite debitul către partea vătămată, l-a folosit în interes propriu.
Întrucât prejudiciul ce i-a fost cauzat nu a fost acoperit, partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 172.121,12 RON reprezentând contravaloarea mărfii livrate inculpatului și neachitate ca urmare a refuzării la plată a celor trei file cec. ( fila 117 dosar instanță )
2. La data de 24.05.2005, administratorul, reprezentant legal al părții vătămate Târgoviște, a fost contactat telefonic de un reprezentant al G, care s-a recomandat " " și, în urma discuțiilor telefonice purtate și a schimbului reciproc de oferte și comenzi, în aceeași zi, prin comanda nr. 224 G, s-a stabilit ca partea vătămată să livreze cantitatea de 300 tone uree la prețul de 9200 lei/kg. ( comandă fila 143 dosar urm. pen. declarații martor filele 158 - 162, 65 vol. II dosar instanță )
Conform înțelegerii, în zilele de 28.05. 30.05. și 01.06.2005, partea vătămată a livrat, cu mijloace de transport proprii un număr de 6000 saci a 50 kg uree în valoare totală de 3.284.400.000 ROL care a fost primită, personal, de către inculpatul, la depozitul din str. -. ( facturi și avize filele 144-157, vol. I dosar urm. pen. )
Ulterior, la data de 07.06.2005, martorul s-a deplasat la G, unde, la sediul s-a întâlnit cu inculpatul și au încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. 137/07.06.2005 potrivit căruia urma ca partea vătămată să livreze 300 tone uree cu mijloacele de transport ale vânzătorului iar cumpărătorul să achite prețul cu filă cec în termen de 15 zile de la livrare.
Tot cu aceeași ocazie, printr-un act adițional la contractul nr. 137, s-a stabilit ca partea vătămată să livreze către G și porumb boabe la prețul de 3600 lei/kg fără TVA, locul de destinație fiind Portul (contract de vânzare cumpărare și act adițional filele 139-142, fila 162 dosar urm. pen.)
După semnarea contractului, inculpatul i-a predat administratorului Târgoviște, fila cec seria - 303 - semnată și ștampilată de acesta, pentru suma de 3.284.400.000 ROL cu scadența la 15.06.2005 și fila cec seria - 303 - semnată și ștampilată de inculpat, pentru suma de 1.697.539.760 ROL cu scadența la 16.06.2005. ( file cec filele 135, 137 vol. I dosar urm. pen. )
În perioada 08-11.06.2005, partea vătămată a livrat pentru inculpat, în Portul C, cantitatea totală de 390.300 kg porumb boabe pentru care s-au emis 3 facturi fiscale în valoare totală de 1.697.539.760 ROL. ( facturi fiscale și avize filele 144-157, vol. I dosar urm. pen.
La scadență, reprezentantul legal al părții vătămate a introdus în circuitul bancar filele cec primite de la inculpat, însă acestea au fost refuzate la plată pentru lipsa totală disponibil.
Mărfurile achiziționate de la partea vătămată au fost valorificate către o societate care nu a putut fi identificată.
Întrucât prejudiciul ce i-a fost cauzat nu a fost recuperat, partea vătămată Târgoviște s-a constituit parte civilă cu suma de 1.153.375,98 RON reprezentând contravaloarea mărfii livrate inculpatului și neachitate ca urmare a refuzării la plată a celor două file cec și penalități de întârziere. ( fila 225 vol. I dosar instanță )
3. La data de 22.04.2005, inculpatul s-a prezentat la sediul părții vătămate B și a luat legătura cu martora, inginer agronom în cadrul societății, ocazie cu care inculpatul, în calitate de administrator al G, a încheiat contractul de vânzare - cumpărare cu plata în rate nr. 28/22.04.2005. Conform acestui contract partea vătămată urma să livreze diferite cantități de pesticide și îngrășăminte în valoare totală de 23.621 euro plătibili în lei la cursul BNR valabil în datele scadente de 20.06.2005 - 12.621 euro, respectiv la 15.07.2005 - 11.000 euro. (contract filele 181-183, comandă fila 184 vol. I dosar urm. pen. declarație martoră filele 188-191 vol. I dosar urm. pen. fila 66 vol. II )
În momentul semnării contractului, inculpatul a predat martorei două file cec cu seriile - 303 - și nr. - semnate și ștampilate de acesta, urmând ca la scadență să fie introduse la plată conform celor stipulate în contract. ( file cec filele 175-178, vol. I dosar urm. pen. )
La data de 27.04.2005, inculpatul s-a prezentat la sediul părții vătămate cu comanda nr. 192/27.04.2005 prin care solicita anumite produse pesticide și îngrășăminte.
Întrucât respectivele produse nu se găseau în stocul societății, martora a recomandat inculpatului produse analoage cu aceleași substanțe active, lucru cu care acesta a fost de acord.
În consecință, la data de 04.05.2006, inculpatul s-a prezentat la depozitul B și a ridicat, pe bază de factură, pesticide și îngrășăminte în valoare totală de 873.995.500 ROL iar la data de 05.05.2005, a lăsat în custodie aceste produse martorului, la domiciliul acestuia din-, întocmind în acest un contract de custodie, valabil până la data de 10.05.2005. ( factura și aviz filele 185-187, declarații filele 46-49 vol. dosar urm. pen. 261, vol. I dosar instanță )
Marfa achiziționată de la Baf ost transportată la 10.05.2005 la domiciliul martorului G, din comuna L, unde a fost depozitată, ulterior fiind ridicată de persoane necunoscute fără a se putea stabili destinația finală. ( declarații martor filele 67-68, vol. II dosar urm. pen. 306-307 vol. II dosar instanță )
La scadență, reprezentantul legal al părții vătămate a introdus filele cec la plată, însă acestea au fost refuzate pentru lipsa totală a disponibilului.
Deoarece prejudiciul ce i-a fost cauzat nu a fost acoperit, partea vătămată B s-a constituit parte civilă cu suma de 87399,55 RON reprezentând contravaloarea mărfii livrate inculpatului și neachitate ca urmare a refuzării la plată a celor două file cec. ( fila 14 vol. II dosar instanță )
4. În cursul lunii aprilie 2005, martorul, director de vânzări în cadrul P, a fost contactat telefonic de un reprezentant al G, care s-a recomandat " " și, în urma discuțiilor telefonice purtate și a schimbului reciproc de oferte și comenzi, precum și a discuțiilor telefonice purtate cu inculpatul, în aceeași zi, prin fax s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. 192/25.04.2005. Cu această ocazie s-a înaintat și comanda nr. 184 G, conform căreia s-a stabilit ca partea vătămată să livreze 4 aparate de sudură, plata urmând a fi efectuată cu fila cec. ( contract și comenzi filele 199-206, vol. I dosar urm. pen. )
Ca urmare, în ziua de 27.04.2005, delegatul G, martorul s-a prezentat la sediul părții vătămate, de unde a ridicat, conform facturii fiscale nr. - un număr de 4 aparate de sudură în valoare totală de 93.184.740 ROL predând, pentru plata acestora o filă cec completată de inculpat pentru valoarea înscrisă în contract, scadentă la 30 de zile.
La data de 22.05.2005, inculpatul l-a contactat telefonic pe martorul, solicitând acestuia să nu introducă la plată fila cec lăsată anterior întrucât va efectua plata prin ordin de plată, lucru care s-a și întâmplat în aceeași zi, inculpatul achitând cu nr. 14/22.05.2005, contravaloarea celor 4 aparate de sudură. ( factură, aviz, filele 207-208 dosar urm. pen. declarație martor filele 211-215 vol. I dosar urm. pen. 70 vol. II dosar instanță )
În aceste condiții, la data de 30.05.2005, s-a încheiat un al doilea contract de vânzare cumpărare nr. 204/30.05.2005, conform căruia partea vătămată urma să livreze aparate de sudură, sârmă de sudură și electrozi de sudură în valoare totală de 6642,4 euro, în contract stipulându-se că plata urma să se facă cu fila cec seria - 303 - scadentă la 04.07.2005, iar în aceeași zi s-a înaintat și comanda nr. 230. ( contract filele 202-204, comandă fila 205, vol. II dosar instanță )
După încheierea contractului, în aceeași zi, delegatul G, martorul, a ridicat de la partea vătămată, conform avizului de însoțire a mărfii nr. -, sârmă și electrozi de sudură în valoare totală de 6.642,4 euro, predând martorului, fila cec seria - 303 - semnată și ștampilată de inculpatul, pentru suma de 28.535,09 RON, scadentă la 04.07.2005. ( factură filele 207-208, fila cec fila 194, vol. I dosar instanță )
Reprezentantul legal al părții vătămate a introdus în circuitul bancar fila cec emisă de inculpat, la termenul prevăzut, însă aceasta a fost refuzată la plată pentru lipsa totală a disponibilului în cont, client aflat în interdicție bancară.
Deoarece prejudiciul ce i-a fost cauzat nu a fost acoperit, partea vătămată P s-a constituit parte civilă cu suma de 28.535,09 RON reprezentând contravaloarea mărfii livrate inculpatului și neachitate ca urmare a refuzării la plată a celor două file cec. ( fila 23 dosar instanță )
5. La data de 21.04.2005, inculpatul s-a prezentat la sediul G unde a luat legătura cu reprezentantul legal al acestei societăți, administratorul; cu această ocazie, inculpatul, în calitate de administrator al G, s-a arătat interesat de achiziționarea unei cantități de țeavă metalică de diferite dimensiuni, plata urmând a se efectua cu file cec.
Urmare acestor discuții, la data de 26.04.2005, inculpatul a transmis părții vătămate comanda nr. 188/26.04.2005, prin care solicita livrarea unei cantități de țeavă instalații de diferite dimensiuni. În baza acestei comenzi, la data de 05.05.2005 partea vătămată a livrat țevi carbon laminate la cald, în valoare totală de 580.428.158 ROL, conform facturii fiscale nr. -/05.05.2005. ( comandă și factura filele 220, 222 vol. I dosar urm. pen. )
Marfa achiziționată de la partea vătămată a fost ridicată de la sediul părții vătămate de către delegatul G, martorul care a predat reprezentanților părții vătămate, pentru plata mărfii, fila cec seria - 303 -, semnată și ștampilată de către inculpatul, având scadența la data de 01.06.2005. ( fila cec fila 219 vol. I dosar urm. pen. )
Inculpatul s-a întâlnit cu martorul și a preluat țevile pe care ulterior le-a lăsat în custodie martorului, la domiciliul acestuia din-, întocmind în acest sens un contract de custodie valabil până la data de 10.05.2005. ( declarații martor filele 75-77 vol. II dosar urm. pen, 71-72 vol. II dosar instanță )
Urmare discuțiilor purtate cu reprezentanții legali ai G, la data de 11.05.2005, inculpatul a transmis o nouă comandă, nr. 211/11.05.2005, prin care a solicitat livrarea unei alte cantități de țeavă instalații de diferite dimensiuni. La data de 17.05.2005, partea vătămată a livrat către G, țevi carbon laminate la cald, în valoare totală de 549.710.561 ROL conform facturii fiscale nr. -/17.05.2005. ( comandă și factură filele 221-226 vol. I dosar urm. pen. )
Și de această dată, marfa a fost ridicată de un delegat al G, martorul, care a predat reprezentanților părții vătămate fila cec seria - 303 -, semnată și ștampilată de inculpatul, pentru suma de 549.710.561 ROL, având scadența la 10.06.2005. (fila cec fila 217, vol. I ).
La data de 25.05.2005, inculpatul s-a prezentat la sediul părții vătămate și, motivând că urmează să încaseze o sumă de bani de pe urma unui export de porumb boabe, a solicitat înapoierea filei cec emisă cu prilejul primei livrări, respectiv seria - 303 - scadentă la 01.06.2005 și a emis, în schimb fila cec seria - 303 - pe care a semnat-o și ștampilat-o personal, pentru suma de 580.428.158 ROL, scadentă la 13.06.2005. ( fila cec filele 217,219 dosar urm. pen. )
La scadență, reprezentantul legal al părții vătămate a introdus spre decontare cele două file cec primite de la inculpat, însă acestea au fost refuzate la plată pentru lipsa totală a disponibilului în cont.
Prejudiciul cauzat părții vătămate G nu a fost recuperat astfel că aceasta s-a constituit parte civilă cu suma de 113.013,87 ROL reprezentând contravaloarea mărfii livrate inculpatului și neachitată ca urmare a refuzării la plată a celor două file cec. ( filșa 31, vol. I dosar instanță )
6. În cursul lunii aprilie 2005, inculpatul l-a contactat telefonic pe martorul G, director comercial la partea vătămată B, ocazie cu care inculpatul, în calitate de administrator al G, s-a arătat interesat de achiziționarea unui număr de anvelope de diferite dimensiuni, plata urmând a se efectua cu file cec scadente la 45 de zile, aspect cu care reprezentanții legali ai părții vătămate au fost de acord.
În baza acestei înțelegeri, în data de 22.04.2005, inculpatul a transmis prin delegatul G, martorul, comanda nr. 184/22.04.2005 prin care solicita livrarea unui număr de 12 anvelope cu talon și cameră de diferite dimensiuni, lucru care s-a și întâmplat, întocmindu-se factura fiscală nr. -/22.04.2005, în valoare de 86.929.500 ROL. (factura fila 244, declarație martor filele 253-256 vol. I dosar urm. pen. 251 vol. II dosar instanță).
Martorul a predat reprezentanților legali ai părții vătămate fila cec seria - 303 -, semnată și ștampilată de inculpatul și lăsată drept mijloc de plată, urmând a fi completată și cu celelalte mențiuni și introdusă la plată în termen de 45 zile de la livrare, conform înțelegerii. ( fila 239 vol. I dosar urm. pen. )
La data de 06.06.2005, inculpatul a achitat cu ordinul de plată 34274 suma de 86.929.500 ROL reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. -/22.04.2005 și solicită ca partea vătămată să păstreze fila cec seria - 303 -, lăsată drept mijloc de plată la data de 22.04.2005, întrucât intenționează să mai cumpere anvelope de la partea vătămată. ( fila 248 vol. I dosar urm. pen. )
Conform înțelegerii anterioare, la data de 08.06.200, inculpatul a transmis prin delegatul G, martorul, comenzile cu nr. 243 și 184/06.06.2006, prin care solicita livrarea unui număr de 20 de anvelope de diferite dimensiuni, lucru care s-a și întâmplat, întocmindu-se în acest sens factura fiscală nr. -/08.06.2005, în valoare de 146.965.000 ROL, urmând ca plata să se efectueze cu fila cec lăsată la data de 22.04.2005, cu termen scadent la 35 de zile de la livrare.( comenzi filele 241-242, facturi filele 245-246 vol. I dosar urm. pen. )
În aceleași condiții, la data de 10.06.2005, martorul, având delegația nr.18 semnată și ștampilată de inculpat se prezintă și ridică de la partea vătămată 4 anvelope de diferite dimensiuni pentru care se întocmește factura fiscală nr.-/10.06.2005, în valoare de 22.752.800 ROL, urmând ca plata să se efectueze în același mod, cu fila cec lăsată anterior.
Martorul a transportat anvelopele la depozitul situat în apropierea, la ferma B2 unde inculpatul le-a luat în primire, plătind martorului contravaloarea transportului. ( declarații martor filele 249-260 vol. I, dosar urm. pen. 75 vol. I dosar instanță )
La scadență, reprezentantul legal al părții vătămate introdus la plată fila cec, aceasta fiind refuzată pentru lipsa totală de disponibil, filă cec anulată, client aflat în interdicție bancară.
Partea vătămată B s-a constituit parte civilă cu suma de 14696,50 ROL reprezentând contravaloarea mărfii livrate inculpatului și neachitată ca urmare a refuzării la plată a filei cec la care se adaugă dobânzi legale. ( fila 212, vol. I dosar instanță )
7. În cursul lunii mai 2005, administratorul, reprezentant legal al părții vătămate GRUP Tg. Maf ost contactat telefonic de un reprezentant al G, care s-a recomandat " " și, în urma discuțiilor telefonice purtate s-a stabilit ca martorul să se deplaseze la G pentru a încheia un contract ferm.
La data de 30.05.2005, inculpatul s-a întâlnit la sediul G cu reprezentantul părții vătămate și au încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. 101/30.05.2005, prin care s-a stabilit ca partea vătămată să livrze cantitatea de 400 tone porumb boabe la prețul de 4800 lei/kg fără TVA, valoarea totală a contractului fiind de 1.920.000.000 ROL. ( contract filele 262-267 vol. I dosar urm. pen. )
Întrucât valoarea contractului era mare, reprezentantul părții vătămate a solicitat inculpatului o garanție, sens în care inculpatul a încheiat cu reprezentantul părții vătămate contractul de gaj comercial cu deposedare nr. 102/30.05.2005, pentru cantitatea de 4000 saci uree în valoare de 1.840.000.000 ROL. Marfa a fost lăsată în custodie la G, firma ce asigura paza depozitului în care se afla ureea în cauza.
La data de 01.06.2005, angajații părții vătămate au încărcat în patru autovehicule cantitatea de 87850 kg porumb boabe și s-au deplasat în zona portului C, însoțind transportul.
Aici s-au întâlnit cu delegatul G, martorul căruia i-au predat marfa. Martorul a observat că avizele de însoțire a mărfurilor erau completate cu datele unor societăți necunoscute, moment în care l-a contactat pe inculpat și a stabilit cu acesta ca marfa să fie descărcată în portul. ( facturi filele 268, 270-273 dosar urm. pen. )
Ajungând în portul și văzând că nimeni nu descarcă camioanele, administratorul părții vătămate și-a dat seama că ceva nu este în regulă și a îndrumat cele 4 camioane să se deplaseze către sediul societății din Tg.
Ulterior reprezentantul legal al GRUP Tg. M, s-a întâlnit în comuna, jud. G cu inculpatul și a emis către acesta factura fiscală nr. -/02.06.2005, în valoare de 1893.450.400 ROL, reprezentând contravaloare transport porumb, primind de la acesta fila cec seria - 303 -, semnată și ștampilată de inculpat, pentru suma de 100.000.000 ROL, cu scadența la 20.06.2005. ( fila 269 vol. I dosar urm. pen. )
La scadență, reprezentantul legal al părții vătămate a introdus fila cec pentru decontare, fiind însă refuzată la plată pentru lipsa totală a disponibilului în cont, client aflat în interdicție bancară.
Întrucât prejudiciul cauzat nu a fost recuperat, partea vătămată GRUP Tg. M s-a constituit parte civilă cu suma de 100.000.000 lei ROL. ( fila 177 dosar urm. pen. )
8. În luna aprilie 2005, inculpatul s-a prezentat la punctul de lucru al părții vătămate G situat în mun. G,- unde a luat legătura cu administratorul acestei societăți,. Cu această ocazie, inculpatul, în calitate de administrator al G, s-a arătat interesat de achiziționarea de mobilier, plata urmând a se efectua cu filă cec. Cu aceeași ocazie, inculpatul a predat reprezentantului acestei societăți, fila cec seria - 303 -, semnată și ștampilată de către inculpat, aceasta urmând a fi introdusă la plată în caz de neachitare în numerar, conform înțelegerii verbale. ( fila cec fila 287 vol. I dosar urm. pen. )
La data de 14.04.2005, inculpatul a achiziționat mobilă conform facturii fiscale nr. -, în valoare de 29.099.000 ROL pentru care a achitat un avans de 10.000.000 ROL și a emis către partea vătămată două bilete la ordin, scadente la 60 de zile de la livrare. ( factura fila 297 vol. I dosar urm. pen. )
Ulterior inculpatul a achitat cu numerar 10.000.000 ROL și a primit înapoi de la reprezentantul părții vătămate un bilet la ordin, rămânând însă cel de-al doilea bilet la ordin, în valoare de 9.099.000 ROL. ( chitanța fila 300 vol. I dosar urm. pen. )
Întrucât inculpatul nu a achitat diferența în numerar, fila cec emisă de inculpat a fost introdusă în circuitul bancar la data de 20.06.2005, fiind însă refuzată pentru lipsa totală a disponibilului din cont, client aflat în interdicție bancară.
Întrucât prejudiciul ce i-a fost cauzat nu a fost recuperat, partea vătămată G s-a constituit parte civilă cu suma de 9.099.000 ROL, reprezentând contravaloarea mobilierului achiziționat și neachitat.
9. Urmare discuțiilor purtate cu administratorul G, la data 06.06.2005, inculpatul a emis o comandă verbală privind achiziționarea de mobilier. În consecință, partea vătămată a întocmit factura fiscală nr. - în valoare totală de 280.538.025 ROL, inculpatul achitând un avans inițial în sumă de 15.000.000 ROL. Pentru diferența, inculpatul a emis fila cec seria - 303 -, semnată și ștampilată de acesta. ( factura fila 291 vol. I, fila cec fila 289 dosar urm. pen. )
Întrucât partea vătămată nu deținea tot mobilierul la sediul societății, la data de 10.06.2005, conform înțelegerii, inculpatul l-a delegat pe martorul, care a ridicat o parte din mobilierul solicitat, conform avizului de însoțire nr. -/10.06.2005 și l-a depozitat în spațiul închiriat. Cu aceeași ocazie, martorul, a ridicat și două holuri tip Mercedes ce erau destinate părții vătămate, însă nu le-a mai predat acesteia, fiind însușite de inculpat. ( aviz fila 293 vol. I dosar urm. pen. )
Deoarece inculpatul nu s-a mai prezentat la partea vătămată pentru a ridica restul de mobilier înscris în factura emisă inițial, la data de 23.06.2005, de către partea vătămată s-a emis factura de stornare nr. -/23.06.2005 în valoare de 101.268.012 ROL. ( factura fila 295 vol. I dosar urm. pen. )
Întrucât inculpatul nu a achitat diferența în numerar, reprezentantul părții vătămate a introdus la plata fila cec emisă de inculpat, pentru diferența neachitată, respectiv 164.350.014 ROL, aceasta fiind refuzată la plată pentru lipsă mențiune obligatorie, client aflat în interdicție bancară. ( acte justificare refuz filele 286-290 vol. I dosar urm. pen. )
Partea vătămată G s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 164.350.014 lei ROL, reprezentând contravaloare mobilier achiziționat și neachitat. ( fila 132-133 dosar urm. pen.)
Audiat cu respectarea garanțiilor procesuale, în faza de urmărire penală, inculpatul a recunoscut, în esență, săvârșirea faptelor, arătând însă că nu a intenționat să înșee părțile vătămate, adevăratul vinovat fiind -. Astfel, în apărarea sa, inculpatul a susținut că l-a cunoscut pe - prin intermediul unui anume " "; la propunerea făptuitorului -, care era însoțit de făptuitorii "" și " din B", a fost de acord cu propunerea primului, de a deveni asociat unic și administrator al unei firme, urmând ca de acte să se ocupe făptuitorii. În schimb, urma să primească niște bani pentru a-și achita datoriile la întreținere.
A mai declarat că a preluat G de la martorul, dar că actele acestei societăți au fost predate lui - și că, după ce a primit carnetul de cec-uri de la.D a semnat și ștampilat toate filele cec și i le-a dat lui -, la fel ca și facturile fiscale și chitanțierele.
A susținut că a încheiat și derulat personal relații comerciale doar cu Târgoviște, B, P, GRUP Tg. M, G, însă nu cunoaște ce s-a întâmplat cu marfurile achiziționate de la aceste societăți comerciale, acestea fiind luate de către. Că de relațiile comerciale cu celelalte părți vătămate s-a ocupat " ", care se numea de fapt și care a predat filele cec pe care el le semnase, în alb, încă de la început.
Inculpatul a mai arătat că banii obținuți din valorificarea mărfurilor achiziționate de la părțile vătămate nu i-au profitat decât 50.000.000 ROL, restul banilor retrași din bancă fiind predați lui.
De asemenea, a mai declarat că fost dus cu forța în Germania, sub amenințarea unei arme, iar când a reușit să fugă și să se întoarcă în țară, a fost trimis de către - la Focșani pentru a nu fi găsit de poliție.
Prima instanță a considerat că situația de fapt reținută și vinovăția inculpatului rezultă cu prisosință din probele adminJ. în cauză, atât în cursul urmăririi penale și cât și în faza cercetării judecătorești, respectiv din plângerile părților vătămate, acte privind situația juridică a G, contracte de vânzare cumpărare încheiate cu societățile părți vătămate, facturi fiscale, file cec și bilete la ordin emise de inculpat, justificări refuz de plată întocmite de banca la care G avea cont deschis, extrase de cont, adrese emise de aceeași bancă privind incidentele de plăți, declarațiile reprezentanților părților vătămate cu care inculpatul a negociat și a încheiat contractele, declarațiile martorilor, G, G, toate coroborate cu declarațiile inculpatului care a recunoscut săvârșirea faptelor.
Astfel, reprezentanții mai multor părți vătămate l-au recunoscut, după planșe foto, pe inculpatul ca fiind cel cu care au încheiat contractele și au avut convingerea că acesta are putere de decizie, cu atât mai mult cu cât le-au fost prezentate actele societății, iar inculpatul avea asupra sa ștampila societății.
Sub aspectul laturii subiective, prima instanță a apreciat că inculpatul a acționat cu intenția de a induce în eroare pe reprezentanții părților vătămate, în scopul de a obține pentru sine un folos material injust și în acest sens avem în vedere următoarele împrejurări.
Prima instanță a reținut că susținerile inculpatului legate de faptul că a fost determinat de alte persoane să săvârșească faptele, respectiv că făptuitorii, "" și "", l-au amenințat cu moartea și că pe fondul acestor amenințări a continuat activitatea infracțională nu sunt confirmate de probele adminJ. în cauză; toate probele adminJ. în cauză conduc la concluzia că inculpatul a acționat potrivit voinței sale și s-a ocupat efectiv de negocierea și încheierea contractelor cu părțile vătămate, de vânzarea și depozitarea mărfurilor și evident de retragerea de numerar din cont, de vreme ce era singura persoană cu drept de semnătură în bancă.
Identificarea persoanelor cu numele "" și "" și audierea acestora nu a fost posibilă, în condițiile în care inculpatul nu a fost în măsură să dea amănunte în privința acestora.
Cât privește participația numitului, s-a reținut că aceasta nu a fost confirmată de probele adminJ. în cauză; împrejurarea relatată de acesta, în sensul că a achiziționat marfă de la inculpat nu este de natură să conducă la concluzia că l-a ajutat pe inculpat în desfășurarea activității infracționale sau că a cunoscut proveniența ilicită a mărfurilor. În faza cercetării judecătorești, audierea acestuia în calitate de martor nu a mai fost posibilă, întrucât din procesele verbale de căutare la domiciliu a rezultat că este plecat din țară pe termen nedeterminat. ( fila 35 vol. III dosar instanță ).
În drept, s-a reținut că fapta inculpatului, care în perioada aprilie-iunie 2005, în calitate de asociat și administrator al G, a indus și menținut în eroare, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, reprezentanții legali ai nouă societăți comerciale de la care a cumpărat mărfuri pentru plata cărora a emis file cec, fără a avea disponibil în cont și fără a alimenta contul, cauzând un prejudiciu în sumă totală de 941.305,02 lei RON întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1,3,4,5 pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen.
La individualizarea pedepsei ce se va aplica inculpatului, prima instanță a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72.pen. respectiv dispozițiile părții generale a Codului Penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social concret al faptei săvârșite apreciat în raport de modalitatea și împrejurările în care au fost săvârșite, de numărul actelor materiale reținute în sarcina inculpatului, de valoarea mare a prejudiciului cauzat care nu a fost recuperat, precum și de persoana și conduita procesuală a inculpatului.
Potrivit fișei de cazier ( fila 40 vol. I dosar instanță ), s-a reținut că inculpatul nu este la prima abatere de la legea penală, suferind condamnări succesive pentru infracțiuni contra patrimoniului și pentru o infracțiune de loviri cauzatoare de moarte. Ultima dată, prin sentința penală nr. 207/11.05.2001 a Tribunalului Galați, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4151/03.10.2002 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, i-a fost aplicată o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 59 zile închisoare. A început executarea pedepsei la 04.01.2003, fiind liberat condiționat la data de 18.01.2005, cu un rest neexecutat de 409 zile închisoare.
( copie sentință filele 107-116 vol. I dosar instanță )
Fapta dedusă judecății în prezenta cauză a fost săvârșită mai înainte de împlinirea duratei pedepsei mai sus menționate, fiind incidente dispozițiile art. 37 lit. a pen. privitoare la recidiva postcondamnatorie. Prin urmare, conform art. 334.pr.pen. prima instanță a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de 215 alin. 1,3,4,5 pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. și art. 37 lit. b pen. în infracțiunea prev. de art. 215 alin. 1,3,4,5 pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. și art. 37 lit. a pen.
Pe latura civilă a cauzei, prima instanță, reținând că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, prev.de art.998 Cod civil, a dispus obligarea inculpatului la plata sumelor cu care au fost prejudiciate.
Împotriva Sentinței penale nr.453/21.09.2007 a Tribunalului Galați au declarat apel inculpatul și partea civilă SC COM SRL Târgoviște.
Prin cererea de apel, inculpatul a criticat ca nelegală dispoziția din sentința apelată, privind menținerea măsurii arestării preventive, motivat de faptul că deși a recuzat completul de judecată, acesta s-a pronunțat asupra stării de arest, în condițiile în care era incompatibil.
Printr-un memoriu separat (fila 56) inculpatul a invocat nelegalitatea hotărârii de condamnare, susținând că nu au fost adminJ. probe esențiale pentru aflarea adevărului și că adevăratul autor al infracțiunii este numitul, care, ajutat și de alte persoane, a inițiat și coordonat întreaga activitate infracțională și a beneficiat de sumele de bani obținute.
Partea civilă SC COM SRL Târgoviște a criticat hotărârea primei instanțe ca nelegală în ceea ce privește latura civilă a cauzei, deoarece nu s-a dispus obligarea părții responsabile civilmente SC SRL G, în solidar cu inculpatul, la plata despăgubirilor civile.
Apelurile sunt nefondate.
Examinând hotărârea atacată în raport cu criticile formulate prin motivele de apel, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art.371 alin.2 Cod procedură penală, Curtea constată că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt, iar încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpatul a fost stabilită în concordanță cu dispozițiile legale.
Motivul de apel invocat de inculpat, în sensul că activitatea infracțională a fost inițiată și coordonată de numitul, care l-a constrâns la săvârșirea faptelor ce au condus la inducerea în eroare și la prejudicierea părților vătămate, nu poate fi primit, pentru următoarele considerente:
Din probele adminJ. în cauză - respectiv, din plângerile reprezentanților părților vătămate, actele constitutive ale SC SRL G, contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu societățile părți vătămate, filele CEC și biletele la ordin emise de inculpat, coroborate cu declarațiile reprezentanților părților vătămate, precum și cu declarațiile martorilor audiați în cauză, rezultă că inculpatul este cel care s-a ocupat de activitatea comercială a SC SRL G și a reprezentat această societate în relațiile cu terții în calitate de administrator unic, fiind totodată singura persoană cu drept de semnătură în bancă.
Astfel, inculpatul a încheiat relații comerciale cu reprezentanții părților vătămate - cărora le-a prezentat actele constitutive ale SC SRL G, creându-le convingerea că are putere de decizie - a ridicat mărfurile, personal sau prin delegați, a emis filele CEC, deși știa că nu are disponibil în cont și s-a ocupat efectiv de vânzare unei părți din mărfuri.
Faptul că inculpatul a acționat cu intenția de a induce în eroare pe reprezentanții părților vătămate, pentru a obține un fals material injust, rezultă că, în mai multe cazuri, inculpatul a retras din contul bancar sumele plătite de beneficiarii mărfurilor mai înainte ca filele CEC pe care le emisese să ajungă la scadență, iar în ziua de 13.06.2005, când deveneau scadente primele file CEC, acesta a plecat din țară, pentru a se sustrage răspunderii penale.
Susținerile inculpatului privind participarea la săvârșirea infracțiunii a numitului și a altor persoane, indicate cu prenumele "" și "", nu au fost dovedite, la fel cum nu au fost dovedidte nici susținerile inculpatului, în sensul că aceste persoane l-ar fi constrâns să săvârșească activitățile infracționale.
În consecință, în mod corect, prima instanță a înlăturat aceste apărări ale inculpatului, reținând vinovăția lui pentru infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev.de art.215 alin.1, 2, 3, 4, 5 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.1 și art.37 lit.a din Codul penal.
Față de aceste considerente, Curtea reține că este neîntemeiat motivul de apel al inculpatului, care vizează nevinovăția sa.
Totodată, se constată că prima instanță a efectuat o judicioasă individualizare a pedepsei, fiind respectate criteriile prevăzute de art.72 din Codul penal.
Astfel, au fost avute în vedere gradul concret de pericol social al faptelor, apreciat în raport de modalitatea și circumstanțele în care au fost săvârșite, numărul actelor materiale reținute în sarcina inculpatului, valoarea mare a prejudiciului, care nu a fost recuperat, precum și împrejurarea că inculpatul este recidivist.
În ceea ce privește motivul de apel care vizează nelegalitatea dispoziției privind menținerea măsurii arestării preventive, Curtea reține următoarele:
La termenul de judecată din 12.09.2007, când au avut loc dezbaterile, inculpatul a formulat cerere de recuzare a completului de judecată.
Constatând că motivele recuzării sunt identice cu cele invocate într-o cerere de recuzare anterioară (respinsă ca nefondată prin Încheierea din 12 octombrie 2006 - vol.I, fila 210) în mod corect prima instanță, având în vedere dispozițiile art.51 alin.3 Cod procedură penală, a respins ca inadmisibilă noua cerere de recuzare formulată de inculpat.
În consecință, este neîntemeiată critica formulată de inculpat, în sensul că instanța s-a pronunțat asupra măsurii arestării preventive, în condițiile în care era incompatibilă.
Reținând, în baza probelor adminJ. în cauză, că inculpatul a săvârșit infracțiunea dedusă judecății și că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive nu au dispărut și impun în continuare privarea de libertate, în mod corect prima instanță a dispus, în baza art.350 alin.1 Cod procedură penală, menținerea stării de arest a inculpatului.
În ce privește motivul de apel invocat de partea civilă SC COM SRL Târgoviște, în sensul că prima instanță a omis introducerea în cauză a părții responsabile civilmente SC SRL G și obligarea acesteia, în solidar cu inculpatul, la plata despăgubirilor civile, Curtea reține că acesta este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Potrivit disp.art.16 alin.1 Cod procedură penală, introducerea în procesul penal a persoanei responsabile civilmente poate avea loc, la cerere sau din oficiu, fie în cursul urmăririi penale, fie în fața instanței de judecată, până la citirea actului de sesizare.
În speță, nu s-a solicitat și nu s-a dispus introducerea în cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente, a SC SRL G, până la momentul procesual indicat de textul de lege mai sus menționat, dar această omisiune nu atrage nulitatea absolută, astfel că ea nu poate constitui temei pentru desființarea hotărârii apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.
Întrucât nici după examinarea din oficiu a hotărârii apelate, în limitele prevăzute de art.371 alin.2 Cod procedură penală, nu se constată motive care să atragă desființarea acesteia, urmează a dispune, conform disp.art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respingerea ca nefondate a apelurilor declarate de inculpatul și de partea civilă SC COM SRL Târgoviște.
În baza art. 383 alin.11în referire la art.350 Cod procedură penală, urmează a menține măsura arestării preventive a inculpatului .
Văzând și disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate deinculpatul, fiul lui și, născut la data de 19.07.1974 în G, domiciliat în G,-, CNP: -, în prezent deținut în Penitenciarul Galați și departea civilă SC COM SRL Târgoviște, împotriva Sentinței penale nr.453/21.09.2007 a Tribunalului Galați în dosarul nr- (în format vechi nr.740/P/2006).
Menține starea de arest a inculpatului și deduce din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 17.03.2006 și până la zi - 7.01.2008.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe inculpatul-apelant la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Galați.
Obligă pe apelanta-parte civilă SC COM SRL Târgoviște la plata sumei de 50 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 7 ianuarie 2008.
Președinte, Judecător,
Grefier,
I
Red. - 17.01.2008
Tehnored. -17.01.2008
3 ex
Fond:
Președinte:Marcian Marius IstrateJudecători:Marcian Marius Istrate, Constantin Cârcotă