Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 100/2010. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.100/R/2010
Ședința publică din 23 februarie 2010
PREȘEDINTE: Munteanu Traian JUDECĂTOR 2: Țarcă Gabriela
JUDECĂTOR 3: Rus Claudia președintele secției
Judecător: - -
Grefier: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art.304 alin.1 din Codul d e procedură penală.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR, împotriva deciziei penale nr.68/A din 27 februarie 2008, pronunțată de TRIBUNALUL BIHOR, decizie care menține în totalitate sentința penală nr.1134/P din 9 iulie 2007 pronunțată de Judecătoria Oradea privind pe inculpatul intimat, domiciliat în Aleșd, -.3,.22, județul B, cu reședința în O, str.-, nr.25,.36, județul B, trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de instigare la înșelăciune, faptă prev. și ped. de art.25 Cod penal raportat la art.215 alin.2 și 3 Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru inculpatul intimat lipsă, apărătorul acestuia avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.69/05.06.2008 emisă de Baroul Bihor - Cabinet de Avocat, lipsă fiind partea civilă intimată - SRL P
MINISTERUL PUBLICa fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.
Procedura de citare nu este legal îndeplinită cu inculpatul intimat, citat în Italia cu cerere de asistență judiciară internațională în materie penală, întrucât la dosar nu există dovada că a primit citația.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus, după care:
Procurorul a solicitat să se dispună amânarea cauzei față de lipsa de procedură cu inculpatul intimat și a se repeta procedura de citare cu inculpatul pentru termenul următor.
Instanța, consideră că prezenta cauză este în stare de judecată, că s-au făcut numeroase demersuri pentru a se îndeplini procedura de citare în străinătate, că incumbă în sarcina inculpatului cele prevăzute de art.70 alin.4 din Codul d e procedură penală, respectiv aceea de a aduce la cunoștința instanței și obligația să anunțe în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare a locuinței pe parcursul procesului penal fiecare schimbare de domiciliu, cu atât mai mult cu cât permisul de muncă și ședere în Italia a expirat în anul 2007 și nu există dovada la dosar că ș-ar fi prelungit aceste drepturi.
Nefiind alte cereri sau chestiuni prealabile, Curtea acordă cuvântul în susținerea recursului.
Procurorul susține recursul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BIHOR pentru considerentele arătate în memoriul atașat la dosar, solicitând admiterea acestuia și judecând pe fond cauza solicită a se constata că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa și prin urmare hotărârea acestuia de achitare este nelegală și netemeinică, fiind consecința unei erori de fapt a examinării probațiunii și ca atare solicită înlăturarea acestei soluții.
Arată că din declarațiile coinculpatului rezultă că inculpatul a fost cel care a venit cu propunerea de achiziționare a bunurilor, dar el a făcut și acte care se circumscriu formei de participație a complicității, respectiv el a fost cel care a procurat copiile false pentru obținerea venitului necesar pentru obținerea unei părți din bunurile respective. Indiferent de forma de participație, chiar dacă aceasta este reținută greșit în instigare și fiind vorba despre complicitate, consideră că din probațiunea administrată rezultă că fapta există, că a fost săvârșită de către inculpat și ca atare solicită condamnarea acestuia la o pedeapsă just individualizată.
Apărătorul inculpatului avocat solicită respingerea recursului ca nefondat și ca atare solicită menținerea soluțiilor ca legale și temeinice. Arată că în cauză, în cursul de cercetare judecătorească în primă instanță, s-a dispus extinderea procesului penal, iar declarația de inculpat sau coinculpat nu constituie probă în procesul penal decât în măsura în care se coroborează cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză.
În acest context solicită a se observa că singura afirmație care ar putea conduce la reținerea unei asemenea stări de fapt este cea a coinculpatului trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de înșelăciune, declarație care nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă, în acest sens instanța făcând verificări, audiind inclusiv martorii pe care i-a propus inculpatului, martori care nu confirmă susținerile de fapt reținute.
Astfel, în lipsa oricăror probe care să conducă la constatarea săvârșirii infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, consideră că nu se putea pronunța decât o hotărâre de achitare care este temeinică și legală.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.1134/2007 pronunțată de Judecătoria Oradeas -a dispus în baza art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală raportat la art.10 lit.a Cod procedură penală, achitarea inculpatului, de sub aspectul comiterii infracțiunii de instigare la înșelăciune prev. și ped. de art.25 raportat la art.215 alin.2 și 3 Cod penal.
În baza art.193 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În data de 4 septembrie 2003, inculpatul s-a prezentat la magazinul părții vătămate - P N - Sucursala O, Punct de lucru - Magazinul "" din O și a solicitat cumpărarea de aparatură electronică și produse electrocasnice cu plata în rate.
Cu acea ocazie inculpatul a prezentat adeverința de salariu nr. 186/3164 din 3 septembrie 2003 eliberată de - SRL O, adeverință din care rezultă că inculpatul este angajat al societății din anul 2001 în funcția de conducător auto cu un salariu lunar de încadrare de 5.380.000 ROL și un salariu lunar net pentru lunile iunie-august 2003 de 4.780.000 ROL. Adeverința respectivă avea aplicată 2 semnături la rubricile finale,director general " și,director economic ".
Totodată, inculpatul a prezentat și o copie a carnetului de muncă seria - nr. - care purta ștampila - SRL O, din care rezultă că este angajat la această societate din data de 17 august 2001 în funcția de conducător auto.
În data de 4 septembrie 2003 angajații părții vătămate - SRL au întocmit documentația necesară pentru ca, potrivit normelor de creditare de la acea dată, inculpatului să-i fi aprobat un credit de către BCR - Sucursala O, sens în care în data de 9 septembrie 2003 fost redactat și contractul de credit nr.- privind acordarea unui credit de consum prin intermediul - SRL P- Acest contract precum și graficul de rambursare a creditului a fost semnat de către inculpatul.
În aceeași dată de 4 septembrie 2003 partea vătămată a emis factura fiscală seria - nr.- pe numele inculpatului, prin care se atestă vânzarea către acesta a unei mașini de spălat, a unui televizor color și a unui sistem audio Hi.Fi în valoare totală de 26.097.000 lei, factura fiind semnată de către inculpat.
După semnarea facturii și predarea bunurilor angajații părții vătămate au înaintat întreaga documentație la BCR - Sucursala O, care însă a refuzat aprobarea creditului întrucât s-a constatat că inculpatul mai avea încheiat un alt contract de credit, creditul fiind nerambursat și nedeclarat. După preluarea bunurilor inculpatul nu a mai achitat contravaloarea acestora astfel că partea vătămată - SRL PNa depus o plângere penală împotriva inculpatului și s-a constituit ca parte civilă, cu contravaloarea bunurilor ridicate și neachitate.
Din probele administrate în cauză a rezultat faptul că înscrisurile folosite de inculpat cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare de bunuri cu plata în rate, sunt false.
Astfel, din adresa nr. 34715 din 5 mai 2005 Inspectoratului Teritorial d e Muncă a Județului B ( fila 41 dosar urmărire penală ) rezultă că inculpatul nu figurează pe statele de plată depuse de - SRL O, ultimul stat de plată depus, fiind cel aferent lunii mai 1995. Totodată, din aceeași adresă rezultă că în dosarul societății nu există un contract individual de muncă încheiat între și - SRL
Martorul asociat și administrator la - SRL O, a declarat ( fila 44 dosar urmărire penală ) că, din anul 1999, când a preluat părțile sociale, nu a mai desfășurat activitate cu această societate iar actele societății s-au aflat tot timpul la locuința sa, nu a eliberat cele două înscrisuri false și nici nu-l cunoaște pe inculpatul.
De asemenea, comparând impresiunea ștampilei reale a - SRL O ( fila 45 ) aflată în posesia administratorului cu impresiunea ștampilei depuse pe înscrisurile folosite de inculpat, se constată că această din urmă ștampilă este falsă, prezentând deosebiri față de cea reală.
Inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii arătând că, în cursul lunii august 2003, în cartierul din Municipiul O, mai exact în barul, s-a întâlnit cu o persoană numitul," despre care ulterior a aflat că se numește, persoană care i-a propus să achiziționeze cu plata în rate bunuri electronice și electrocasnice de la magazinul din
În acest sens i-a cerut o copie de pe buletinul de identitate, copie pe care i-a predat-o la aproximativ 4 zile de la acea întâlnire.
În data de 4 septembrie 2003 inculpatul susține că s-a întâlnit cu care i-a predat copia xerox a următoarelor acte: adeverința de salariu nr.186/3164 din 3 septembrie 2003 eliberată de - SRL O și copie a carnetului de muncă seria - nr. - care purta ștampila - SRL O, din care rezulta că este angajat la această societate din data de 17 august 2001 în funcția de conducător auto. Inculpatul susține că numitul i-a cerut să se prezinte la magazinul, din incinta complexului comercial, și având asupra sa aceste acte, urma să i se întocmească un contract de credit pentru achiziționarea unui TV color, a unui microsistem audio Hi.Fi și o mașină de spălat, în valoare totală de 26.097.000 lei, bunuri pe care le-a ridicat în baza facturii fiscale cu nr. de ordine F -/4.09.2003.
Inculpatul a declarat că din bunurile achiziționate el a rămas doar cu televizorul color, restul bunurilor fiind ridicate de numitul.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea din data de 23 martie 2006 în temeiul art. 38 Cod procedură penală, s-a dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor față de sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 Cod penal.
La termenul de judecată din data de 23.02.2007, la solicitarea reprezentantului Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, în baza art. 337 Cod procedură penală, s-a admis cererea de extindere a procesului penal față de pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la înșelăciune prev. și ped. de art.25 raportat la art.215 alin.2 și 3 Cod penal.
În baza art.336 lit.a Cod procedură penală, s-a pus în mișcare acțiunea penală cu privire la inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la înșelăciune prev. și ped. de art.25 raportat la art. 215 alin.2 și 3 Cod penal.
La termenul de judecată din data de 22.06.2007 s-a disjuns judecarea cauzei față de acest inculpat, s-a dispus formarea unui nou dosar cu nr- și s-a stabilit termen de judecată pentru data de 29.06.2007.
La termenul de judecată din data de 29.06.2007 a fost audiat inculpatul, care nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii de instigare la înșelăciune prev. și ped. de art.25 raportat la art. 215 alin.2 și 3 Cod penal.
Inculpatul a declarat că, în cursul anului 2003, s-a întâlnit cu inculpatul într-un din unde inculpatul i-a cerut împrumut o anumită sumă de bani, el a refuzat să împrumute, motiv pentru care inculpatul l-a amenințat că" îl va aranja".
Inculpatul a declarat că după câte își aduce aminte la discuția pe care a avut-o cu inculpatul ar fi asistat și numitul, inculpatul nu a recunoscut că i-ar fi dat coinculpatului vreo adeverință de la - SRL falsă sau vreo copie după vreun carnet de muncă. Și nu a avut cunoștință de faptul că inculpatul, cu ajutorul unor acte false, ar fi achiziționat produse electrocasnice de la - din incinta magazinului. Ca o explicație pentru declarațiile inculpatului a susținut că acesta ar avea intenția de răzbunare întrucât nu l-a împrumutat cu vreo sumă de bani.
În dosarul nr.3175/2006, la termenul de judecată de la data de 23.02.2007, a fost audiat martorul care a arătat că a asistat la o discuție purtată între și, discuție în care sau socrul său a fost interesat de cumpărarea de aparatură electrocasnică. Martorul a declarat că a auzit din discuția purtată că inculpatul urma să-și ia o parte din produsele electrocasnice pe care urmau să le cumpere cu plata în rate.
Totodată, acest martor, la întrebarea instanței, a declarat că s-a întâlnit atât cu cât și cu inculpatul de mai multe ori dar nu-și aduce aminte ca să-i fi predat lui vreun carnet de muncă sau vreo adeverință de salarizare.
Declarația inculpatului cum că inculpatul i-ar fi solicitat să cumpere aparatură electrocasnică cu plata în rate, folosindu-se de acte false, sens în care i-ar fi pus la dispoziție o adeverință de salarizare falsă precum și copia unui carnet de muncă falsificat nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
Martorul a relatat doar despre faptul că a auzit o discuție între cei doi inculpați în care era interesat de cumpărarea de aparatură electrocasnică cu plata în rate și ulterior a auzit că a luat o parte din bunurile achiziționate, dar acest martor nu a putut relata despre faptul că l-ar fi rugat sau i-ar fi propus inculpatului să achiziționeze bunurile respective folosindu-se de înscrisuri false.
Nici martora, audiată în ședința publică din 22.06.2007, nu a putut relata aspecte care să aibă legătură cu prezenta cauză.
Împotriva hotărârii instanței de fond, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel parchetul critică hotărârea primei instanțe pe considerentul reținerii temeiului achitării inculpatului ca fiind inexistența faptei, deși printr-o altă hotărâre îl condamnă pe inculpatul în calitate de autor al infracțiunii de înșelăciune, cauză în care este trimis în judecată și ca fiind instigator.
Ori, sentința penală la care s-a făcut referire nr.1106/2007 a rămas definitivă prin neapelare, astfel încât existența faptei ca modificare a lumii înconjurătoare a intrat în puterea lucrului judecat.
O altă critică adusă hotărârii instanței de fond este aceea a greșitei achitări a inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la înșelăciune în forma prev de art.25 raportat la art.215 alin.2 și 3 Cod penal.
Instanța de fond a apreciat în mod greșit pe baza probelor administrate că inculpatul nu se face vinovat de săvârșirea acestei infracțiuni.
Se cuvine a fi menționat, susține parchetul că, inculpatul a relatat o stare de fapt neechivocă și aspectele indicate sunt confirmate de martorul care a fost prezent la unele întâlniri desfășurate între cei doi inculpați.
Din relatările martorului a rezultat faptul că i-a propus inculpatului să achiziționeze bunuri electrocasnice de la un magazin aparținând părții civile - SRL pe baza unor adeverințe de salarizare fictive, iar ulterior să beneficieze el însuși de astfel de bunuri.
Declarația inculpatului suferă de lipsa sincerității și nu se coroborează cu nici o altă probă, nu același lucru putându-se afirma despre relatările inculpatului confirmate de martorul. Este adevărat, susține parchetul, că acest martor nu confirmă întrutotul cele relatate de inculpatul în sensul că, nu-și aduce aminte dacă i-a predat vreun carnet de muncă sau adeverință de salarizare, însă această omisiune nu este relevantă câtă vreme procesul penal s-a extins doar sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune în forma instigării și nu pentru fals în înscrisuri.
Faptul că, între cei doi inculpați a existat o înțelegere anterioară în scopul achiziționării de bunuri în dauna părții civile - SRL, a fost dovedit prin declarațiile martorului care nu face decât să confirme poziția avută în mod constant de către inculpatul care l-a indicat pe ca fiind persoana ce l-a determinat să comită infracțiunea de înșelăciune.
Prin decizia penală nr. 68/A din 27 februarie 2008 pronunțată în dosarul penal nr-, a fost respins ca nefondat apelul penal declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea împotriva sentinței penale nr.1134 din 0.07.2007, care a fost menținută în totul, cheltuielile judiciare în apel avansate de stat rămânând în sarcina acestuia.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de apel invocate dar și din oficiu pe baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, tribunalul a apreciat că aceasta este legală și temeinică, urmând a fi menținută în totalitate.
După cum se poate observa din materialul cauzei prin sentința penală nr.1106/29.06.07, Judecătoria Oradeaa dispus condamnarea inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în forma prev. de art.215 alin.2 și 3 Cod penal, în condițiile existenței stării de recidivă postexecutorie.
Ca stare de fapt s-a reținut în esență că, inculpatul, la data de 4.09.2003, s-a prezentat la magazinul aparținând - P N - Sucursala O, Punct de lucru - magazinul din O, solicitând cumpărarea de aparatură electronică și produse electrocasnice cu plata în rate.
Inculpatul a prezent adeverință de salariu și o copie a carnetului de muncă emisă de - SRL În baza acestor acte prezentate de inculpat, partea vătămată a emis factura fiscală seria - nr.-/4.09.2003, atestând vânzarea către acesta a unui televizor color, un sistem audio și a unei mașini de spălat în valoare totală de 26.097.000 ROL.
După semnarea facturii de către inculpat și predarea bunurilor, angajații părții vătămate au înaintat întreaga documentație Sucursalei BCR O, funcționarii acesteia refuzând aprobarea creditului, constatându-se că avea încheiat anterior un alt contract de credit, la acea dată nerambursat și nedeclarat.
În urma preluării bunurilor inculpatul nu a achitat contravaloarea acestora, în acest context partea civilă depunând o plângere penală împotriva acestuia. S-a stabilit cu certitudine, pe baza probelor administrate în cauză, că înscrisurile folosite de inculpat cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare a bunurilor electronice și electrocasnice, cu plata în rate, sunt false.
Inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii arătând că, în cursul lunii august 2003, s-a întâlnit în Cartierul din Municipiul O respectiv la Barul cu o persoană numită despre care ulterior a aflat că se numește, care i-a propus să achiziționeze cu plata în rate bunuri electronice și electrocasnice de la magazinul - din incinta Complexului Comercial
Cu acea ocazie i-a cerut inculpatului o copie a buletinului de identitate pe care ulterior i-a predat-o aproximativ 4 zile. În data de 4.09.2003 a susținut că s-a întâlnit cu acesta predându-i în fapt actele emanând de la - SRL O și în baza acestor acte a putut să achiziționeze cu plata în rate bunurile electronice și electrocasnice.
Din totalitatea bunurilor achiziționate, susține că a beneficiat doar de un TV color, restul fiind predate inculpatului.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria din 23.03.2006, în baza art.338 Cod procedură penală, s-a dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor față de autori necunoscuți sub aspectul comiterii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art.290 Cod penal. Ulterior, la termenul de judecată din 23.02.2007, la solicitarea procurorului de ședință, instanța în baza art.337 Cod procedură penală, a admis cererea de extindere a procesului penal față de inculpatul, punându-se în mișcare acțiunea penală pentru comiterea infracțiunii de instigare la înșelăciune. La baza acestei extinderi a procesului penal a stat în esență declarația inculpatului în condițiile anterior arătate.
La termenul de judecată din 22.06.2007, instanța a dispus disjungerea cauzei față de inculpatul formându-se dosarul cu nr-.
În acest dosar instanța a procedat la audierea inculpatului care a declarat că a avut o discuție cu inculpatul la care ar fi asistat și numitul, persoană care a fost indicată de ca fiind prezentă la înțelegerea dintre cei doi.
De asemenea, inculpatul nu a negat întâlnirea cu într-un din Cartierul - O, însă nu a recunoscut predarea unor documente către acesta în vederea folosirii la cumpărarea de bunuri electronice și electrocasnice din incinta complexului comercial O - magazinul.
Arată inculpatul că la această discuție din câte își aduce aminte a participat și martorul.
În acest context probator instanța de fond a analizat declarația martorului dată în ședința publică din 23.02.07 în dosar nr.3175/2006.
Acesta a relatat că a asistat la o serie de întâlniri între cei doi inculpați, la Barul din Cartierul și aceștia au purtat discuții despre cumpărarea unor produse electronice. Nu poate preciza martorul cu exactitate dacă în cursul acestor întâlniri inculpatul i-ar fi predat lui vreun carnet de muncă sau adeverință de salarizare.
În aprecierea vinovăției inculpatului se cuvine a se face o analiză a probelor care ar putea să confirme o astfel de stare. Din materialul probator existent la dosar se relevă declarația inculpatului, condamnat de altfel definitiv pe starea de fapt anterior indicată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune precum și declarația martorului reputată atât de parchet cât și de inculpatul ca fiind esențială sub aspectul confirmării vinovăției inculpatului.
Ori, cele două declarații nu pot fi considerate a fi convergente, câtă vreme martorul nu confirmă aspectele relatate de inculpatul în sensul predării unor documente către acesta din partea inculpatului.
martorului sunt neconcludente și evident creează dubii cu privire la aspectele indicate de către inculpatul, iar acestea nu pot să profite decât inculpatului conform principiuluiin dubio pro reo.
În acest context tribunalul a apreciat că nu a fost dovedită activitatea de instigare a inculpatului iar soluția de achitare pronunțată de prima instanță este legală și temeinică, sens în care a respins ca nefondat apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestor hotărâri, în termenul prevăzut de lege, a declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BIHOR arătând că recursul vizează netemeinicia și nelegalitatea hotărârilor pronunțate de instanțele de judecată sub aspectul greșitei soluții de achitare a inculpatului și a fost declarat pentru motivul prevăzut de art.385/9 pct.18 Cod procedură penală, respectiv s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unor hotărâri greșite de achitare a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la înșelăciune, prev. de art.25 raportat la art.215 alin.2 și 3 Cod penal.
Se arată că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, din 23.03.2006, întocmit în dosarul nr.3498/P/2004, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune și uz de fals, prev. de art.215 alin.2 și 3 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal și art.291 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal în condițiile concursului de infracțiuni prev. de art.33 lit.a Cod penal.
În fapt, s-a reținut că, în luna septembrie 2003, inculpatul a indus în eroare pe reprezentanții părții vătămate SRL cu ocazia cumpărării de bunuri cu plata în rate prin prezentarea calității mincinoase de salariat al - SRL O, folosind în acest scop și înscrisuri false. Prejudiciul produs a fost în cuantum de 2.600 lei.
În cursul judecății, la cererea procurorului de ședință, s-a dispus extinderea procesului penal și față de pentru comiterea infracțiunii de instigare la comiterea infracțiunii de înșelăciune reținută în sarcina inculpatului. Ulterior, la data de 22.06.2007, instanța a dispus disjungerea cauzei privind pe cei doi inculpați pronunțând sentința nr.1106/29.06.2007, prin care inculpatul a fost condamnat pentru comiterea infracțiunilor cu care a fost sesizată instanța, iar în data de 09.07.2007 a fost pronunțată sentința penală nr.1134 privind pe inculpatul.
Prin această hotărâre, instanța a dispus achitarea inculpatului în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.a Cod procedură penală, apreciind că nu există mijloace de probă care să dovedească existența infracțiunii.
Împotriva sentinței a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea pentru nelegalitatea și netemeinicia hotărârii pronunțate sub aspectul achitării inculpatului.
În motivarea apelului se arată că hotărârea instanței este nelegală întrucât stabilește prin temeiul achitării că fapta nu există, în condițiile în care printr-o altă hotărâre, sentința penală nr.1106 din 29.06.2007, l-a condamnat pe inculpatul, în calitate de autor, pentru comiterea aceleași infracțiuni de înșelăciune la care inculpatul este inculpat pentru instigare. Sentința penală nr.1107/2007 a rămas definitivă prin neapelare la data de 31.07.2007, astfel încât existența faptei, ca modalitate fizică a lumii înconjurătoare, a intrat în puterea lucrului judecat.
În al doilea rând, hotărârea instanței este netemeinică pentru că soluția de achitare este rezultatul unei greșite aprecieri a probelor administrate în cursul urmăririi și al judecății. Potrivit art.69 Cod procedură penală, declarațiile învinuitului sau ale inculpatului pot servi la aflarea adevărului în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Având în vedere că, în cauză, a avut calitatea de inculpat iar declarațiile sale au fost date în această calitate, cele relatate ar fi trebuit să poată servi în aflarea adevărului atâta vreme cât sunt în măsură să se coroboreze cu unele elemente de fapte stabilite prin alte mijloace de probă.
Astfel, în prima declarație dată în fața organelor de urmărire penală - 05.08.2005 - inculpatul a arătat că, într-o discuție cu inculpatul, la care a mai fost de față și martorul, inculpatul i-a propus să achiziționeze bunuri electronice și electrocasnice de la. În acest scop, inculpatul i-a cerut o fotocopie de pe buletinul de identitate, iar la câteva zile s-au reîntâlnit în același local din Cartierul din O și i-a predat, tot în fotocopie, adeverința de salariu și carnet de muncă, din care rezulta că ar fi fost angajat al - SRL. Cu aceste înscrisuri s-a prezentat la - Magazinul, unde a contractat un credit pentru achiziționarea următoarelor bunuri: televizor, microsistem audio și o mașină de spălat rufe. a fost păstrat de către inculpatul, iar celelalte bunuri au fost luate de către inculpatul.
Aceeași stare de fapt este relatată și în declarațiile date în 07.04.2005, în prezența apărătorului său.
De asemenea, în fața instanței, în faza de judecată, inculpatul a arătat că inculpatul a fost cel care a venit cu propunerea achiziționării de bunuri electrocasnice în acest fel, el fiind și cel care a procurat copiile false ale înscrisurilor prezentate pentru obținerea creditului necesar, urmând ca, în schimb, să primească o parte din bunurile achiziționate.
Inculpatul a precizat în mod neechivoc că nu este în relație de dușmănie cu inculpatul, iar declarațiile date corespund adevărului fără a fi rezultatul unor amenințări ori alte mijloace de constrângere.
De altfel, lipsa oricăror relații de dușmănie ori a altor relații de natură să justifice formularea unor declarații incriminatoare față de inculpatul, sunt confirmate chiar și de către acesta din urmă care, la rândul său fiind întrebat în mod repetat de natura relațiilor cu, a negat existența unor dușmănii. Singura explicație prezentată instanței ( după ce anterior, în cursul urmăririi penale a arătat că nu cunoaște nici un motiv pentru care ar fi făcut asemenea învinuiri la adresa sa ) a fost presupusa intenție de răzbunare a inculpatului pentru refuzul unui împrumut de bani ( motiv prezentat de abia cu ocazia audierii sale ca inculpat, deși anterior a mai fost audiat de două ori și nu a invocat această împrejurare ).
Starea de fapt relatată de către inculpatul este confirmată de către martorul care audiat în instanță a arătat că a fost de față la unele întâlniri desfășurate între cei doi inculpați și a auzit unele discuții despre achiziționarea de bunuri electrocasnice de la, ocazie cu care inculpatul urma să ia o parte din aceste produse.
De asemenea, martorul a mai arătat că, din discuțiile ulterioare purtate, cu amândoi inculpații, adică atât cu cât și cu, a aflat că după achiziționarea bunurilor a luat o parte din aceste bunuri fără a putea preciza concret ce fel de produse.
Ca atare, cerința art.69 Cod procedură penală, ca declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal, să se coroboreze cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză, este îndeplinită. Cele relatate de către inculpatul se coroborează cu declarația martorului în ce privește purtate discuțiile despre achiziționarea unor bunuri electrocasnice, se coroborează cu declarația celorlalți martori audiați în cauză cu privire la celelalte împrejurări ale cauzei și cu celelalte probe - înscrisuri - administrate în cauză, se coroborează cu toate mijloacele de probă cu excepția declarației inculpatului.
Acesta din urmă a negat orice înțelegere cu atât cu ocazia audierii sale ca martor în cauză cât și ulterior în declarația sa de inculpat. A negat orice relație mai apropiată cu sau alte relații de afaceri. A pretextat că s-a întâlnit doar o dată sau de două ori, întâmplător, cu, că nu a avut nici o afacere împreună.
Această declarație este din nou contrazisă atât de declarația inculpatului cât și de cea a martorului care a arătat că "știam că are afaceri cu "și că "m-am întâlnit atât cu cât și cu inculpatul, de mai multe ori în acel din, precum și în alte locuri".
Este evident că declarația inculpatului, spre deosebire de declarația inculpatului, nu se coroborează cu nici o altă probă, că declarația sa suferă de lipsa de sinceritate și nu reflectă adevărul.
Este adevărat, pe de altă parte, că martorul, prin declarația sa nu confirmă întrutotul cele relatate de către inculpatul, respectiv a arătat că nu își aduce aminte că inculpatul să fie predat inculpatului vreun carnet de muncă sau adeverință de salarizare, dar această omisiune nu este foarte relevantă în cauză câtă vreme față de inculpatul s-a extins procesul penal doar pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune în forma instigării iar nu și pentru fals în înscrisuri. Nu s-a considerat că sunt dovedite și alte infracțiuni în sarcina inculpatului, cu excepția înșelăciunii, câtă vreme despre acestea se face referire doar în declarațiile unei persoane audiate - inculpatul.
În speță, faptul că între inculpatul și inculpatul a existat o înțelegere anterioară cu scopul achiziționării de bunuri de la, că inculpatul l-a instigat pe să acționeze în felul în care s-a acționat, este dovedită prin declarația inculpatului, coroborată cu cea a martorului. De asemenea, și faptul că ulterior comiterii infracțiunii cei doi inculpați și-au împărțit bunurile, că au tras împreună foloasele din comiterea infracțiunii este dovedit prin cele două mijloace de probă. Celelalte elemente de fapt ale cauzei, prejudiciul produs, modalitatea de comitere a înșelăciunii, etc. au fost deja reținute de către instanță în hotărârea de condamnare a inculpatului, rămasă definitivă.
De asemenea, s-a mai arătat că inculpatul a mai fost urmărit, judecat și condamnat definitiv pentru comiterea altor infracțiuni similare, în care a avut calitatea de autor folosind pentru inducerea în eroare a părților civile același gen de înscrisuri false - carnet de muncă și adeverința de salarizare, în aceeași perioadă, august - septembrie 2003. Nici în cauza respectivă, inculpatul nu a fost sincer, ascunzând organelor judiciare identitatea autorului falsurilor, precum și destinația bunurilor ce au făcut obiectul material al infracțiunilor de înșelăciune.
Prin decizia penală nr.68/A/2008 din 27.02.2008, atacată în prezentul recurs, în baza art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală, TRIBUNALUL BIHORa respins ca nefondat apelul penal declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea împotriva sentinței penale nr.1134/09.07.2007 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care a menținut-o în totalitate.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a luat în considerare declarația martorului, dată în ședința publică din 23.02.2007, în dosarul nr.3175/2006 a Judecătoriei Oradea, în care acesta a relatat că a asistat la o serie de întâlniri între cei doi inculpați la Barul din Cartierul din O și că aceștia au purtat discuții despre cumpărarea unor produse electronice, însă nu poate preciza cu exactitate dacă în cursul acestor întâlniri inculpatul i-ar fi predat lui vreun carnet de muncă sau adeverință de salarizare.
În aprecierea vinovăției inculpatului instanța a făcut o analiză a probelor care ar putea să confirme o astfel de stare, iar din materialul probator existent la dosar a apreciat ca relevantă declarația inculpatului, condamnat definitiv pe starea de fapt descrisă, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, precum și declarația martorului dată la parchet, cât și declarația inculpatului, ca fiind esențiale sub aspectul confirmării vinovăției inculpatului.
Instanța a concluzionat că declarațiile date de și martorul nu pot fi considerate ca fiind convergente atâta timp cât martorul nu confirmă aspectele relatate de inculpatul în sensul predării unor documente către acesta din partea inculpatul, iar acestea nu pot să profite decât inculpatului, conform principiului in dubio pro reo.
În acest context tribunalul a apreciat că nu a fost dovedită activitatea de instigare la înșelăciune a inculpatului și în consecință a menținut soluția de achitare pronunțată de prima instanță ca legală și temeinică, respingând ca nefondat apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
Se consideră că, decizia nr.68/A/2008 din 27.02.2008 a Tribunalului Bihor ca nelegală și netemeinică, deoarece a făcut o apreciere greșită a probelor administrate în faza de urmărire penală și în faza de cercetare judecătorească a cauzei, deoarece din coroborarea declarațiilor date de către inculpatul, martorul și din celelalte probe, rezultă activitatea de instigare la înșelăciune săvârșită de către inculpatul, așa cum ea a fost reținută în starea de fapt.
Pentru aceste considerente, în baza art.385/15 pct.2 lit.d Cod procedură penală, se solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor judecătorești atacate și pronunțarea unei hotărâri de condamnare a inculpatului pentru infracțiunea săvârșită.
Curtea, examinând hotărârile atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art.385/9 alin.3 Cod procedură penală, combinate cu art.285/6 alin.1 și art.385/7 alin.1 Cod procedură penală, constată că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și a stabilit nevinovăția inculpatului pe baza justei aprecieri a materialului probator administrat în cauză.
Astfel, din declarația martorului, prezent la întâlnirile dintre inculpatul și numitul, rezultă fără dubiu că inculpatul nu a instigat la săvârșirea vreunei fapte penale, că discuțiile au avut un caracter general despre modul în care poți obține un credit cu buletinul etc.
De aceea criticile Parchetului sub acest aspect sunt nefondate. De altfel, în motivele sale de recurs, Parchetul se mărginește la a arăta că soluțiile instanței de fond și de apel sunt nelegale fără a arăta în concret, în ce constă nelegalitatea.
A te mărgini să afirmi că instanțele au făcut o apreciere greșită a probelor administrate, nu pot constitui în sine argumente care să ducă la o altă soluție decât cea adoptată de instanțe.
Față de cele menționate mai sus, Curtea în conformitate cu dispozițiile art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul declarat.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală,
RESPINGE ca nefondat recursul penal declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR, împotriva deciziei penale nr.68/A din 27.02.2008 pronunțată de TRIBUNALUL BIHOR, pe care o menține în întregime.
Cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 23.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
hotărâre - jud.- -
În concept - 12.03.2010
Judecători apel -
Judecător fond -
2 ex./12.03.2010
Președinte:Munteanu TraianJudecători:Munteanu Traian, Țarcă Gabriela, Rus Claudia
