Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 106/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 106/R DOSAR NR-

Ședința publică din 12 februarie 2009

Complet de judecată format din:

PREȘEDINTE: Alexandru Vasiliu

JUDECĂTOR 2: Constantin Epure

JUDECĂTOR 3: Mihaela Alexandru

Grefier - - -

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, inculpata și partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice B, împotriva deciziei penale nr. 160/Ap din 30 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată, lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 28 ianuarie 2009 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 05 februarie 2009 și apoi la data de 12 februarie 2009, când,

1. Constată că, prin sentinta penala nr 1174/28.04.2006, Judecatoria a dispus, in baza art 11 pct 2 lit a rap la art 10 al 1 lit d Cpp, achitarea inculpatei pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu contra intereselor publice in forma continuata prev de art 248 Cp cu aplic art 41 al 2 Cod penal și achitarea inculpatei pentru savarsirea infractiunilor de abuz in serviciu contra interselor publice in forma continuata prev de art 248 Cp cu aplic art 41 al 2 Cp si de complicitate la inselaciune in forma continuata prev de art 26 Cp rap la art 215 al 1, 3 Cp cu aplic art 41 al 2 Cp. In baza art 11 pct 2 lit a rap la art 10 al 1 lit b/1 Cpp, a dispus achitarea aceleași inculpate pentru savarsirea infracțiuni de fals intelectual in forma continuata prev de art 289 al 1 Cp cu aplic art 41 al 2 Cp ( 4 acte materiale - procesele-verbale din 20.04.1999, 17.01.2000, 17.05.2000 si contractul nr 7/2000 ).

In baza art 11 pct 2 lit a rap la art 10 al 1 lit d Cpp, a dispus achitarea inculpatei pentru savarsirea infractiunilor de abuz in serviciu contra intereselor publice in forma continuata prev de art 248 Cp cu aplic art 41 al 2 Cp, de complicitate la inselaciune in forma continuata prev de art 26 Cp rap la art 215 al 1, 3 Cp cu aplic art 41 al 2 Cp si de fals intelectual in forma continuata prev de art 289 al 1 Cp cu aplic art 41 al 2 Cp ( 4 acte materiale - contractele nr 3/1999, 5/1999, 6/1999 so 3/2000, iar în baza art 11 pct 2 lit a rap la art 10 al 1 lit b/1 Cpp, a dispus achitarea aceleasi inculpate pentru savarsirea infractiunii de fals intelectual in forma continuata prev de art 289 al 1 Cp cu aplic art 51 al 2 Cp ( 2 acte materiale - procesele-verbale din 22.02.1999 si 20.04.1999 ).

In baza art 11 pct 2 lit a rap la art 10 al 1 lit d Cpp, a dispus achitarea inculpatului pentru savarsirea infractiunilor de abuz in serviciu contra intereselor publice in forma continuata prev de art 248 Cp cu aplic art 41 al 2 Cp, de complicitate la înselaciune in forma continuata prev de art 26 rap la art 215 al 1, 2 Cp cu aplic art 41 al 2 Cp si de fals intelectual in forma continuata prev de art 289 al 2 Cp cu aplic art 41 al 2 Cp ( 3 acte materiale - contractele nr 5/1999, 6/1999 si 3/2000 ), iar în baza art. 11 pct. 2 lit a rap. la art 10 al 1 lit. b/1 Cpp a dispus achitarea aceluiasi inculpat pentru savarsirea infractiunii de fals intelectual in forma continuata prev de art 289 al 1 Cp cu aplic art 41 al 2 Cp ( 3 acte materiale - procesele-verbale din 20.04. 17.01. si 20.04.1999 ).

In baza art 11 pct 2 lit a rap la art 10 al 1 lit d Cpp, a dispus achitarea inculpatului pentru savarsirea infractiunilor de inselaciune in forma continuata prev de art 215 al 1, 3 Cp cu aplic art 41 al 2 Cp, de inselaciune in forma continuat prev de art 215 al 1 Cp cu aplic art 41 al 2 Cp ( in dauna B ), de fals intelectual in forma continuata prev de art 289 al 1 Cp cu aplic art 41 al 2 Cp si de cea prev de art 13 din Legea nr 87/1994 cu aplic art 41 al 2 Cod penal și achitarea inculpatei a pentru savarsirea infractiunilor de abuz in serviciu contra intereselor publice prev de art 248 Cp cu aplic art 41 al 2 Cp si de complicitate la delapidare prev de art 26 rap la art 302/1 al 1 Cp cu aplic art 41 al 2 Cp.

In baza art 11 pct 2 lit a rap la art 10 al 1 lit d Cpp, a dispus achitarea inculpatei pentru savarsirea infractiunilor de abuz in serviciu contra interselor publice prev de art 248 Cp cu aplic art 41 al 2 Cp si de delapidare in forma continuată, prev de art 302/1al 1 Cp cu aplic art 41 al 2 Cp.

În baza art 346, art 14 Cpp,a dispus respingerea pretentiilor civile formulate de partile civile Spitalul Judetean B, Centrul Medico-Social P, B, B si ANAF

În baza art 357 al 2 lit c Cpp rap la art 163 si urm Cpp, a dispus ridicarea masurilor asiguratorii a sechestrului penal luate prin ordonantele din 06.02.2003 ale IPJ B asupra bunurilor inculpatilor, si ale numitului si prin ordonanta din 12.02.2003 a IPJ B asupra bunurilor inculpatei.

In baza art 348 Cpp, a desfiintat procesul-verbal de receptie a lucrarilor din data de 20.04.1999, procesele-verbale de selectie oferta din datele de 22.02.1999, 17.01.2000 si 27.05.2000 si contractul nr 7/17.05.2000.

2. Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a avut in vedere următoarele:

Începand cu data de 01.09.1994, inculpata a ocupat functia de contabil sef in cadrul Spitalului Judetean B, iar in perioada 01.04-31.12.2001 martorul a indeplinit functia de director general al acestei unitati.

Spitalul Judetean Bao rganizat la data de 28.05.2001 o licitatie pentru achizitionarea de alimente, comisia fiind stabilită prin dispozitia nr 204/25.05.2001 a directorului spitalului. Pe baza procesului-verbal nr 5048/28.05.2001 a fost adoptata hotararea nr 5839/12.06.2001 prin care a fost declarată castigatoare SC B care a oferit spre achizitie produse din carne de porc si la preturi de desfacere de 67.250 ROL/kg si, respectiv, 51.460 ROL/kg.

Între parti s-a incheiat contracul nr 6411/27.06.2001 care, in art. 7, prevedea ca pot renegocia pretul cu conditia ca acesta sa nu depaseasca preturile practicate de alti furnizori, sa se mentina avantajul obtinut prin procedura licitatiei si sa se incadreze in creditele bugetare aprobate prin bugetul propriu al spitalului. Prin adresa nr 35/16.07.2001 furnizorul a notificat spitalului intentia de renegociere a preturilor in sensul măririi acestora la 83.990 ROL/kg si, respectiv 76.732 ROL/kg.

S-a retinut ca la dosar exista probe constand in inscrisuri aflate la fila 181 dos nr 6661/2003 al Jud B si fila 118 vol II up, conform carora celelate doua societati care au participat la licitatie nu au fost capabile sa ofere spre achizitie sau la un pret mai mic aceleasi sortimente de carne, astfel ca la data de 25.07.2001 a fost incheiat actul aditional la contractul mentionat prin care s-au stabilit noile preturi aplicabile de la acea data. Acest act a fost semnat de catre directorul spitalului și inculpata, aplicând viza care certifica din punct de vedere financiar-contabil, legalitatea operatiunii juridice. Ca urmare, s-a retinut ca SC Bal ivrat Spitalului Judetean B produsele alimentare contractate, facturile fiscale fiind atasate la dosar, iar platile efectuandu-se atât in numerar cât si cu ordine de plata; inculpata a aplicat pe facturile fiscale viza de control financiar preventiv.

Dupa incetarea contractului de achizitie publica, la inceputul anului 2002, conducerea spitalului a constatat unele neregularitati legate de plătile facute furnizorului, in sensul ca preturile la sotimentele de carne au fost majorate inainte de 16.08.2001 ( data intrarii in vigoare a actului aditional ) si, ca urmare, pentru un numar de 12 livrari spitalul a calculat diferenta de pret platit in plus, a notificat furnizorul, a emis factura fiscala, incasand diferenta.

S-a retinut ca modificarea pretului de achizitie s-a realizat cu respectarea prev HG nr 63/1994 si a caluzelor contractului, a exista vreo prevedere legala care sa impuna organizare a unei noi licitatii. O astfel de masura ar fi revenit oricum in competenta directorului spitalului, iar atributiile care ii reveneau in astfel de circumstante inculpatei, in calitate de contabil sef, au fost respectate inclusiv prin contactarea consilierului juridic al spitalului, martorul, pentru a se asigura de legalitatea operatiunilor.

Legat de acuzatia privind plata in numerar a furnizorului, s-a stabilit ca nu exista vreo norma legala in materie care sa excluda acest mod de executare a obligatiilor.

S-a stabilit ca platile catre acest furnizor reprezentau 0, 3% din totalul platilor realizate in anul 2001 catre toti furnizorii, la sfarsitul anului 2001 unitatea inregistrand catre acest furnizor o datorie de 173.515.766 ROL. Ca urmare, vina retinuta in sarcina inculpatei a constat in aplicarea vizei de control financiar pe o parte a facturilor fiscale emise inainte de incheierea contractului nr 6411/2001 si a celor emise pentru plata preturilor marite inainte de intrarea in vigoare a clauzelor actului aditional.

Prima instanta a stabilit pe baza probelor administrate ca in cauza nu este dovedita intentia inculpatei de a indeplini în mod defectuos atributiile sale de serviciu, constatând ca in cauza lipsesc probe care sa conduca la stabilirea cu certitudine a vinovatiei inculpatei in forma ceruta de lege, ba chiar că exista probe ca nu a actionat in acest sens, facandu-se referire la declaratia martorei, sef Serviciu Aprovizionare la Spitalul Judetean B care a sesizat inculpata cu privire la neconcorda dintre preturile contractuale si cele de livrare, imprejurare in care inculpata a spus ca va refuza la plata asemenea facturi si va cere recalcularea la pretul din contract. Ca urmare, s-a stabilit de catre prima instanta ca fapta inculpatei nu intruneste elementele constitutive ale infractiunii prev de art 248 Cp cu aplic art 41 al 2 Cp.

In legatura cu inculpata s-a stabilit că aceasta nu ar fi putut din punct de vedere legal sa schimbe destinatia fondurilor banesti si ca nu s-a putut indetifica nicio indeplinire defectuoasa a indatoririlor de serviciu, iar in legatura cu inculpata, prima instanta nu a putut identifica in concret faptele expuse in mod generic in sarcina sa prin rechizitoriu din perspectiva dispozitiilor art 26 Cp rap la art 302/1 Cp si că, de asemenea, a respectat prevederile legale in materie de control financiar preventive propriu, neexistand vreo indeplinire defectuoasa a indatoririlor de serviciu

La baza acestor concluzii a stat analiza activitatii acestor inculpati, raportat la atributiile lor de serviciu si a raporturilor dintre B si Spitalul Orasenesc P precum si în legatura cu finantarea acestei din urma unitati, concretizate in urmatoarele aspecte:

Inculpata a indeplinit in perioada ianuarie 1999-octombie 2002, functia de director general adjunct economic in cadrul B, in aceeasi perioada si in cadrul aceleasi institutii indeplinind functia de sef " serviciu de Buget, contabilitate si Financiar " inculpata; aceasta din urma a fost numită in functie publică de execuție, incepand din 8.06.2001, prin decizia nr. 53 directorului general si, de asemenea, pentru anii 1999 si 2000 fost imputernicită să exercite controlul financiar preventiv propriu in situatiile de absenta motivata a inculpatei.

Au fost mentionate ordinele de plata prin care Bav irat, sub semnatura directorului general si cu viza de control finaciar preventiv intern a inculpatei, diverse sume in contul Spitalului Orasenesc P in executarea unor raporturi contractuale, si anume: OP nr 204/25.03.1999 pt suma de 35 mil ROL cu specificatia " c/v fonduri de asig de sanatate pt achitare compensare pe anul 1998 ", OP nr 239/6.04.1999 pt suma de 40 mil ROL cu specificatia " fond asigurari sanatet-achitare datorii an 1998 si an 1999 ", OP nr 246/20.04.1999 pt suma de 98 mil ROL cu specificatia " fond asgurari de sanatate servicii medicale-datorii trim I 1999 ", OP n r843/5.07.1999 pt suma de 40 mil ROL cu specificatia " fond redistribuire pentru achitarea datoriilor pt furnizori servicii medicale ".

S-a realizat de catre prima instanta o analiza a dispozitiilor legale necesara verificarii legalitatii cadrului in care s-au realizat raporturile dintre B si Spitalul Orasenesc P, stabilindu-se că spitalele, in calitate de furnizori servicii medicale, se afla in raporturi contractuale cu casele judetene de asiguirari de sanatate, contractele anuale dintre acestea trebuind a fi incheiate in baza contractului-cadrul aprobat prin hotarare de guvern ( art 40, 41 al 1 din Legea nr 145/1997 care a intrat in vigoare la data de 01.01.19998 cu exceptia prevederilor referitoare la functionarea caselor de asigurarti de sanatate care s-au aplicat din 01.04.1999, finantarea sistemtului de asigurari de sanatate realizandu-se in perioada 01.01.1999-31.03.1999 conform Normelor Metodologice nr GH/92/07.01.1999 ); în cursul anului 19999, urmare a intarzierii aprobarii contractelor-cadru, prin HG nr 312/1999 si Ordinul Presedintelui CNAS nr 51/1999, s-a stabilit ca pana la incheierea contractelor de furnizare de servicii medicale, acordarea acestora sa se realizeze in baza unor conventii incheiate intre spitale si;

Ca urmare, intre cele doua institutii, pana la incheierea contractului nr 2867/18.10.1999, raporturile contractuale s-au derulat in baza conventiilor incheitate intre parti in data de 02.04.1999; valabilitatea acestui contract a fost prelungita prin trei acte aditionale semnate de inculpata alaturi de directorul general si presedintele B, acte ce nu au fost antedatate si, s-a stabilit ca au fost in deplina concordanta cu normele legale mentionate si cu prevederile contractului initial.

Conform art 29 din Anexa nr 1 la HG nr 312/1999, in executarea contractului incheiat, plata de catre Bas erviciilor medicale furnizate de Spitalul Orasenesc P se putea face doar prin bugetul global constituit in urma negocierii unor indicatori specifici, iar sumele contracte urmau a avea in vedere toate cheltuielile suportate din fondul asigurarilor de sanatate; s-au analizat sumele virate catre Spitalul Orasenesc P in cursul anului 1999 prin ordine de plata vizate de control financiar preventiv de una dintre cele doua inculpate, stabilindu-se ca suma toatala de 3.513.603 ROL nu depaseste limitele bugetului global adoptat de 3.514.000 mii ROL.

În legatura cu finantarea Spitalului Orasenesc P s-a stabilit de catre prima instanta in primul rand destinatia cu care B trabuia sa plateasca Spitalului Orasenesc P sumele aferente in executarea obligatiilor asumate contractual, realizandu-se urmatoarea analiză:

- fondul asigurarilor sociale de sanatate ce are caracter de fond special, conform Legii nr 72/1996, reprezinta venit public constituit prin legea speciala nr 145/1997 ce stabileste ca utilizarea sa se faca pentru plata medicamentelor si a serviciilor medicale acordate, cheltuielile de administrare si functionare, fond de redistribuire si fond de rezervă, iar fondurile ramase neutilizate la finele anului, subliniindu-se in acest context, includerea si a sumelor ramase din fondul de rezerva si cel de redistribuire, se raporteaza in anul urmator cu destinatia anterior mentionata, pierzandu-si destinatia initiala si fiind incluse in bugetul anului urmator ca venituri, o afectatiune distincta.

- conform art 78 din Legea nr 72/1996, in bugetul fondului de asigurari de sanatate, aprobat pe anul 1999 prin Legea nr 36/1999, puteau fi inscrise doar cheltuieli care au o baza legala si care, defalcate, au destinatie precisa si limitata; in bugetul de venituri si cheltuieli pe anul 1999 al B aprobat de CNAS in calitate de ordonator principal de credite, destinatia inclusa in capitoul " Cheltuieli pentru servicii medicale si medicamente " era pentru plata asistentei medicale in spitale si alte unitati sanitare ".

Prima instanta a retinut că in cuprinsul acuzatiilor aduse celor doua inculpate s-a realizat o confuzie legată de destinatia acestor sume, generate de o serie de adrese contradictorii ale CNAS privitoare la plata de catre furnizorii de medicamente a arieratelor acestora acumulate la sfarsitul anului 1998 si a celor facute in primul trimestru al anului 1999 din colecta anului in curs. In acest sens, s-au stabilit urmatoarele:

- la sfârsitul anului 1998 Spitalul Orasenesc P înregistra datorii catre furnizorii de bunuri si servicii, in suma totala de 134.841.7000 ROL evidentiate in contabilitatea institutiei si ca la data de 09.02.1999, Consiliul de Administratie al Bah otarat ca in limita fondurilor sa fie achitate procentual din colecta in curs si arieratele unitatilor sanitare inregistrate panala la acea data, inclusiv pentru anul 1998.

- CNAS a alocat B suma de 10.736.517 mii ROL pentru plata datoriilor, suma ce a fost virata in contul ultimei institutii mentionate;

- suma virata de CNAS acoprea doar 68,6% din datoriile spitalelor in anul 1998, astfel ca Bah otarat defalcarea acestei sume catre toate spitalele, Spitalului Orasenesc P revenindu-i suma de 134.841.700 ROL, dintre care suma de 98.000 mii ROL a fost virata spitalului prin OP nr 264/20.04.1999 cu mentiunea " find asigurari de sanatate servicii mediclae - datorii trim. I 1999 ". La data de 15.04.1999 fusesera deja achitate din colecta în curs datoriile aferente anului 1998, iar in trim I 1999 spitalele acumulasera noi arierate.

- la data de 25.06.1999 CNAS virat in contul B suma de 9.330.500 mii ROL cu indicatia " fond redistribuire trim I serv med " provenita din fondul de redistribuire constituit in trim I 1999 specificand ca este destinata achitarii de catre furnizorii de servicii medicale a datoriilor existente; Bav irat din aceasta suma spitalelor, sub viza controlului financiar preventive intern a inculpatei, cu indicatia identica celei sub care suma totala a fost virata Spitalul Orasenesc Pap rimit suma de 40 mil ROL prin OP nr 843/5.07.1999, stabilindu-se ca aceasta suma nu excedea limitelor valorilor convenite contractual de parti si care era inclusa in bugetul global aprobat;

- aceeași instanta a stabilit ca și suma de 35 mil ROL virata prin OP nr 204/25.03.1999 s-a realizat in limitele bugetului alocat cu respectarea dispozitiilor legale, vizand acoperirea datoriilor la plata medicamentelor.

Prima instanță avut in vedere in analiza respectarii dispozitiilor legale cu ocazia avansarii sumelor mentionate mai sus, ca au existat o serie de prevederi cu caracter de indrumare continute in adresele contradictorii ale CNAS care nu au fost respectate, însa nu s-a regasit vreo incalcare a dispozitiilor legale in materie; tot in sustinerea acestei concluzii s-a facut vorbire despre incheierea nr 8.18.04.2000 a Curtii de Conturi - Directia de Control Financiar Ulterior B prin care s-a dispus descarcarea de gestiune a ordonatorului de credite al B privind exercitiul bugetar al anului 1999, despre depunerea bilantului contabil pe anul 1999 de catre B si despre auditarea activitatii B in perioada 1999-2001 prin care nu s-au constata incalcari ale prevederilor legale in materie financiara de catre B; tot in acest sens, s-a subliniat ca Bap rocedat intr-o maniera identica si in privinta celorlalte opt unitati spitalicesti cu care se afla in raporturi contractuale.

Instanta de fond a concluzionat că inculpata nu ar fi putut, din punct de vedere legal, sa schimbe destinatia fondurilor, activitatea sa fiind una de asigurare a controlului financiar preventiv propriu, iar efectuarea de cheltuieli din bugetul asigurarilor sociale de sanatate trebuia aprobată de ordinatorul de credite, si anume directorul general al B, martorul, fata de care s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala.

Legat de acuzatiile aduse inculpatei privind deturnarea de fonduri, s-a stabilit ca ordinele de plata semnate de aceasta pentru controlul financiar preventiv propriu nu au nimic de a face cu actele de detrunare de fonduri descrise in rechizitoriu, acordand un caracter pur speculativ sustinerii potrivit careia actele de complicitate ale acesteia ar fi fost circumscrise interesului ca firma al carei administrator era sa fie platita cu prioritate.

Prima instanta a criticat maniera in care au fost descrise in rechizitoriu faptele celor doua inculpate, de abuz in serviciu, aratand ca nu prin actele inculpatelor au fost efectuate plati catre SC Com SRL, ci prin documente de plata emise exclusiv de catre Spitalul Orasenesc In legatura cu inculpata a, instanta de fond a cenzurat inculparea acesteia pentru savarsirea infractiunii prevazuta de art 248 Cp si prin prisma faptului ca in perioada descrisa in rechizitoriu aceasta nu era functionar public, mentionand ca analiza realizata s-a facut in considerarea disp art 258 Cp.

In legatura cu inculpatii, si, s-a retinut că în perioada 1999- 2000, in cadrul spitalului Orasenesc P, inculpata a indeplinit functia de director general, inculpata pe cea de contabil-sef, iar inculpatul pe cea de administrator, inculpatul fiind in aceiasi perioada asociat si administrator al SC Com SRL

In urma unor controale efectuate de DSP in cursul anilor 1998 si 1999 la acest spital, au fost constatate deficiente legate de starea de igiena a diferitelor sectii, Consiliul de Administratie hotarand, intocmirea unui referat de necesitate care sa fie supus spre aprobare B, demararea unor lucrari de reparatie a cladirilor unde se aflau sectiile " " si " Laborator analize medicale si faramcie ". se porceda la efectuarea publicitatii in vederea depunerii ofertelor de catre cei interesati, comisia de selectie a ofertei constituita in cadrul spitalului, in baza dispozitiei directorului, s-a intrunit in data de 22.02.19999, pentru a analiza ofertele depuse de catre trei societati, se putea stabili in cauza cu certitudine modalitatea in care au fost depuse ofertele, fiind selectata SC Com SRL

La aceasta sedinta nu a participat inculpata care insa a semnat ulterior procesul-verbal de selectie de oferta.

La data de 25.02.1999, Spitalul Orasenesc P si SC Com SRL B au incheiat contractul nr 3 prin care unitatea spitaliceasca urma sa beneficieze de lucrari de reparatii la sectiile mentionate anterior, valoarea lucrarilor fiind stabilita la 114.827.693 ROL, contractul fiind semnat de directorul si contabilul-sef al spitalului.

Lucrarile efectuate in baza acestui contract nu au fost receptionate in fapt, neexistand vreo comisie in acest sens, fiind insa semnat un proces-vrebal de receptie a lucrarilor, datata 20.04.1999 si semnat de inculpatii, si.

Aceleasi parti au mai incheiat ulterior un numar de trei contracte semnate din partea spitalului de director si contabilul-sef, avand ca obiect lucrari de reparatii la cladirile in care functionau si alte sectii ale spitalului si anume nr 5/25.04.1999 in vaoare de 202.783.543 ROL, nr 6/18.08.1999 in valoare de 174.584.586 ROL, nr 3/17.01.2000 in valoare de 117.346.549 ROL. Aceste contracte nu au fost precedate de efectuarea unei selectii de oferta, retinandu-se ca in cazul ultimului contract mentionatt a fost intocmit la aceeeasi data un proces-verbal de selectie de oferta, semnat de inculpatii si si de martoul.

S-a stabilit ca SC Com SRL Bae fectuat in intregime lucrarile contractate, administratorul sau, inculpatul, intocmind in mod corespunzator documentatia tehnica aferenta acestora. Lucrarile au fost efectuate de antreprenor, iar plata acestora s-a facut prin emiterea de catre beneficiar a ordinelor de plata conform prevederilor contractuale, semnate de directorul spitalului si contabilul-sef.

Intrucat in urma unui control de audit efectuat la spital de catre B s-a constatat ca au fost efectuate plati catre acelasi antreprenor pentru lucrari de reparatii realizate peste valoarea celor patru contracte, a fost " incheiat " un al cincelea contract, nr 7, antedatat 17.05.2000 si semnat doar de inculpata, purtand aceeasi data si un proces-verbal de selectie de oferta ce poarta semnaturile inculpatilor si, stabilindu-se ca aceasta selectie nu a avut loc.

S-a retinut ca valoarea contractelor incheiate de catre Spitalul Orasenesc P cu SC Com SRL Baf ost de 492.195.822 ROL pentru contractele incheiate in anul 1999 si 117.346.549 ROL pentru contractul incheiat in anul 2000, cu exceptia celui antedatat in valoare de 389.194.649 ROL. Raportat la acuzatia adusa prin rechizitoriu potrivit careia contractele au fost in mod deliberat fractionate pentru a se putea depasi, in acest mod, limita impusa prin disp art 2.8. din nr 63/1994 modificat prin nr 568/1998, de 500 mil ROL pentru achizitionarea in alt mod decat prin licitatie publica a serviciilor de acelasi fel, s-a aratat ca ambele sume mentionate se situeaza sub aceasta limita si ca textul de lege amintit face vorbire despre o valoare anuala totala a serviciilor achizitionate si nu despre cea totala a serviciilor platite.

Prima instanta a facut vorbire depsre declaratiile inculpatilor mentionand ca in faza cercetarii judecatoresti acestia au revenit in parte asupra celor declarate, stabilindu-se insa ca sustinerile lor nu se coroboreaza in intregime cu probele stranse in cursul urmaririi penale.

S-a concluzionat ca lucrarile de reparatii efectuate la Spitalul Orasenesc P si platite catre SC Com SRL B s-au ridicat la suma de 1.039.325.534 ROL, mentionandu-se ca potrivit raportului de expertiza tehnica nr 912/2005 intocmita de expertul, lucrarile indicatee in situatiile de lucrari prezentate au fost executate in intregime, fiind posibil ca materialele mentionate in documentatia prezentat sa fi fost utilizate in intregime, avand in vedere lucrarile vizibile la momentul efectuarii expertizei.

Vazand astfel că inculpatul nu a intocmit devize de lucrari in fals, ca reparatiile contractate si platite firmei inculpatului au fost executate in intregime, neaducandu-se un prejudiciu spitalului si ca nu a existat o actiune de inducere in eroare a reprezentantilor spitalului, cata vreme situatiile de lucrari prezentate de inculpat acestora pentru justificarea facturilor emise, au avut corespondent in reparatiile executate, s-a concluzionat ca nu sunt realizate elementele materiale ale laturii obiective a infractiunilor pentru savarsirea carora inculpatul a fost trimis in judecata.

Sub aspectul savarsirii de catre inculpatele si a infractiunii prev de art 248 Cp, s-a reținut că pozitia inculpatei a fost de a recunoaste că nu a numit o comisie de receptie a lucrarilor efectuate si implicit nu a existat o receptie a acestora, ca nu a procedat la efectuarea publicitatii necsare procedurii de selctie de oferta, iar in cazul contractelor nr 5/1999, 6/1999 si 3/2000 nu a avut loc o selectie de oferta, stabilindu-se ca toate acestea reprezinta neindepliniri ale unor acte pe care inculpata ar fi fost tinuta sa le efectueze in virtutea atributiilor de serviciu exercitate in perioada incheierii si executarii contractelor la care s-a facut referire.

Relativ la acuzatia cuprinsa in rechizitoriu privind posibilitatea ca lucrarile sa fie executate de angajatii spitalului, prima instanta a apreciat ca este putin probabil ca aceste persoane sa poata efectua reparatii de anvergura celor intreprinse, la o cladire veche de 103 ani.

Inculpata a indeplinit defectuos acte in exercitarea atributiilor de serviciu circumscrise controlului financiar preventiv propriu in sensul ca, au fost efectuate plati, purtand viza inculpatei, catre antreprenor, cu depasirea limitelor contractate si anume 7.804.178 ROL in anul 1999 si 389.194.694 ROL in anul 2000, retinandu-se ca pentru aceasta din urma suma nu a existat la momentul platii un contract, cu atat mai mult cu cat inculpata era singura care trebuia sa certifice ca platile se incadreaza in limitele valorii reparatiilor contractate.

In legatură cu modalitatea de cuprindere a costurilor lucrarilor de reparații, s-a stabilit că singura posibilitate era inregistrarea plătilor efectuate in Anexa nr 14 bilantului contabil, al pozitia 27, lucru pe care contabila-sefă l-a realizat, neexistand vreo prevedere legala care să impună intocmirea unui distinct pentru reparatii curente efectuate la spital, astfel cum se retine in rechizitoriu. In consecintă, maniera de includere in costul/zi de spitalizare a cheltuielilor ocazionate de lucrarile de reparatie, alaturi de toate celelate cheltuieli, s-a considerat o operatiune pe deplin justificata din punct de vedere financiar-contabil; s-a realizat de catre prima instanta chiar o comparare a indicatorilor statistico-sanitari estimati pentru trim IV 1999 si comunicati de catre inculpata catre B si cei efectiv realizati in trim I a2000, reiesind ca estimarile facute au fost realiste, vazand ca pentru trim IV 1999 Spitalul Orasenesc Pas olicitat suma de 1.313.419.000 ROL. Inculpata nu trebuia sa efectueze receptia niciunei lucrari, neavand o astfel de atributie si neexistand o asemenea comisie si ca in atributiile sale de serviciu intra doar urmarirea efectuarii platilor catre diversi furnizori de bunuri si servicii, nu si urmarirea platilor intr-o anumita ordine.

Raportat la cele stabilite de catre prima instanta in privinta celor doua inculpate ca circumscriindu-se indeplinirii defectuoase sau neindeplinirii atributiilor de serviciu, s-a aratat ca acestea nu au fost in masura să cauzeze o tulburare insemnata bunului mers al spitalului dintre cele prev de art 145 Cp ori o paguba patrimoniului acestuia, cu atat mai mult cu cat intre lucrarile efectuate si sumele platite exista o deplina concordanta. Ca urmare, s-a stabilit ca faptele celor doua inculpate nu intrunesc elementele laturii obiective ale infractiunii prev de art 248 Cp.

În ceea ce privește savarsirea infractiunii prev de art 248 Cp de către inculpatul, s-a retinut de catre prima instanta ca acesta nu avea, la data savarsirii faptelor pentru care este cercetat, calitatea de funcitonar public si ca, in calitatea sa de administrator al spitalului, nu avea atributii privind efectuarea selectiilor de oferta, receptia lucrarilor ori incheierea contractelor in numele spitalului, atributii ce reveneau conducerii unitatii.

Sub aspectul savarsirii de catre inculpatii, si a infractiunii de complicitate la inselaciune, s-a retinut ca in cauza nu sunt intrunite elementele laturii obiective intrucat nu exista un prejudiciu cauzat spitalului, o intelegere intre complici si autor, o inducere sau mentinere in eroare a spitalului.

In privinta acelorași inculpati insa prima instanta a stabilit ca faptele lor desprinse din satrea de fapt retinuta, intrunesc elementele constitutive ale infractiunii prev de art 289 Cp cu aplic art 41 al 2 Cp si anume: inculpata a semnat procesul-verbal de selectie de oferta din 22.02.1999, a participa la sedinta comisiei special instituite si asumandu-si in acest mod o situatie pe care nu a constat-o personal si pe care nu ar fi trebuit sa o certifice in acest fel, precum si procesul-verbal de receptie din 20.04.1999, in conditiile in care aceasta receptie a lucrarilor nici nu a avut loc in fapt; inculpata a semnat procese-verbale pentru operatiuni ce nu au fost efectuate si anume receptia de lucrari din data de 20.04.1999 si selectiile de oferte si contractul nr 7/17.05.2000, inscris antedatat care incorporeaza un act juridic neasumat de reprezentantul legal al spitalului; inculpatul a certificat prin semnatura sa pe trei prcese-verbale, receptia de lucrari din data de 20.04.2000 si selectiile de oferta din 17.01.2000 si 17.05.2000, care nu au avut loc.

Instanta a retinut ca aceste fapte nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni, dat fiind caracterul de pericol al infractiunilor, modalitatea de savarsire a faptelor, scopurile urmarite concretizate in acoperirea unor lipsuri de insemnatate redusa care pot fi imputate si altor persoane, urmarea produsa, circumstantele personale ale inculpatilor, dar si de intregul cadru al persoanelor participante la derularea evenimentelor si care au fost sau nu trase la raspundere penala, concluzionand ca faptele inculpatilor nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni si dispunand achitarea acestora in baza art 11 pct 2 lit a rap la art 10 lit b/1 Cpp, urmata de aplicarea unor amenzi administrative.

In privinta actiunilor civile formulate in cauza, prima instanta a stabilit ca nu sunt intrunite conditiile pentru angajarea raspunderii civile delictuale a inculpatilor si a partilor responsabile civilmente, criticandu-se in acest context si introducerea in cauza, in calitate de parte responsabila civilemente, a SC F Instanta de fond a constatat ca nu exista niciun prejudiciu actual produs partilor civile prin faptele inculpatior, mentionand in acest sens ca Spitalul Judetean Bar ecuperat de la administratorul SC FBs uma de 28.166.233 ROL platita in plus, ca la Spitalul Orasenesc P, in prezent Centrul Medico-Social P, lucrarile de reparatie executate s-au ridicat la valoarea sumelor platite si ca Bav irat sume de bani in contul Spitalului Orasenesc P in baza unor conventii sau contracte cu respectarea intocmai a prevederilor legale si ca nu exista vreun prejudiciu cauzat statului de catre inculpatul.

În ceea ce privește probele administrate în cursul urmăririi penale, instanta de fond a inlaturat din cuprinsul materialului probatoriu existent la dosarul de urmarire penala expertiza tehnica judiciara efectuata de expertul tehnic si procesele-verbale si notele de constatare incheiate de Garda Financiara B in urma controaleor efectuate la B, Spitalul Judetean B, Spitalul Orasenesc P si finalizate prin procesul-verbal din 29.04.2002 pentru toate cele trei institutii.

3. Impotriva acestei hotarari au formulat apel Parchetul de pe langa Judecatoria B, inculpata, si Directia Generala a Finantelor Publice

Parchetul de pe langa Judecatoria, a criticat hotararea atacata sub aspectul gresitei achitari a inculpatilor, in sustinerea motivelor caii de atac promovate aratandu-se urmatoarele: in cazul inculpatei prima instanta a retinut o corecta stare de fapt insa a ignorat un element constitutiv al faptelor deduse judecatii si anume vinovatia acesteia. In acest sens s-a aratat ca odata cu aplicarea vizei de control financiar preventiv, inculpata avea obligatia sa se asigure si sa raspunda de buna organizare si desfasurare a activitatii financiare a unitatii, cunoascand, in calitatea sa de contabil sef, data de la care furnizorul trebuia sa livreze carnea la noile preturi si acceptand in maniera in care a actionat, posibilitatea producerii unei pagube in dauna Spitalului Judetena S-a mai aratat ca este suficient sa se produca numai una dintre urmarile prev in mod alternative de art 248 al 1 Cod procedură penală; in cazul inculpatilor, si, cercetati pentru savarsirea infr prev de art 289 al 1 Cp, s-a aratat ca inculpatii au actionat cu intentie directa urmarind un scop precis si anume alocarea de catre Baf ondurilor catre antreprenor, motiv pentru care nu se poate sustine ca faptele acestora nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni; in cazul inculpatei, in legatura cu savarsirea infractiunii prev de art 248 Cp, s-a aratat ca aceasta a acceptat sa faca plati catre SC COM SRL B in suma de 288.292.339 ROL, prezentand Bos ituatie nereala privind datoriile existente la finele anului 1998, efectuand plati cu prioritate catre antreprenor, in dauna furnizorilor de medicamente si astfel incalcand obligatia de a efectua plati in ordinea scadentei facturilor. In acest mod, s-a aratat ca s-a produs o paguba unitatii spitalicesti; in cazul inculpatului cercetat pentru savarsirea infr prev de art 215 al 1, 3 Cp si a inculpatilor, si a, cercetati pentru savarsirea complicitatii la inselaciune, s-a aratat ca actiunile inculpatei de a nu efectua receptia lucrarii executate de SC COM SRL B, ajutandu-l in acest mod pe inculaptul sa incaseze suma de 288.292.399 ROL ce reprzenta valoarea lucrarilor neexecutate, dar platite, realizeaza elementul material al infractiunii de complicitate la inselaciune. S-a criticat in acest context si inlaturarea exeprtizei aratandu-se ca in declaratia acestui expert se releva faptul ca inculpatii au avut cunostiinta despre data la care s-a efectuat expertiza fiind prezenti, inculpatul formuland si obiectiuni ce i-au fost respinse. S-a mentionat ca nulitatea ce ar putea fi atrasa ar fi numai una relativa ce poate fi invocate numai de parte si numai la primul termen imediat dupa indeplinirea actului; in cazul inculpatei cercetata pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu, s-a aratat ca aceasta, cu stiinta, in exercitarea atributiilor de serviciu, a indeplinit in mod defectuos un act in legatura cu incheierea-derularea contractului cu SC COM SRL B, licitatie, selectie de oferte, desi astfel de lucrari se puteau efectua in situatii mult mai avantajoase pentru spital; in cazul inculpatei cercetata pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu, s-a aratat ca aceasta se face vinovata de savarsirea faptei intrucat a efectuat plati in valoare de 1.039.325.534 ROL reprezentand contravaloarea lucrarii curente catre SC COM SRL B, cauzand in acest sens Spitalului Orasenesc Pop aguba in valoarea mai sus mentionata.

Cu ocazia dezbaterilor in apel, Parchetul a criticat si faptul ca instanta de fond a considerat nelegale actele emanate in urma controalelor efectuate de Garda Financiara, mentionandu-se in acest sens ca art 15 din legea nr 30/1990 in vigoare la acel moment si nemodificata pana in prezent, reglementeaza faptul ca Garda Financiara exercita control operativ si inopinat si indeplineste orice alte atributii date in competenta sa prin aceeasi lege.

In plus s-a solicitat condamnarea inculpatelor si si pentru infractiunea prev de art 302/1 Cp.

Inculpata a criticat achitarea sa pentru savarsirea infractiunii prev de art 289 Cp, in baza art 10 lit b/1 Cpp, solicitand constatarea neintrunirii in cauza a elementeleor constitutive ale infractiunii si, ca urmare achitarea sa fata de dispozitiile art 10 lit d Cpp.

Apelanta DGFP a criticat hotararea atacata sub aspectul laturii civile, criticand faptul ca instanta a apreciat ca bugetul de stat nu a fost prejudiciat. S-a aratat ca din continutul actului de control rezulta acest fapt determinat de neinregistrarea corecta a documentelor justificative rezultate din reparatiile curente efectuate in perioada 1999-2001 si ca societatea a inregistrat in contabilitate cheltuieli cu materiale si cu manopera care nu au la baza operatiuni reale, ceea ce a condus la diminuarea profitului impozabil si la sustragerea de la plata catre bugetul de stat a impozitului pe profit si TVA.

Inculpata a solicitat extinderea efectelor apelului formulat de inculpata cu consecinta achitarii sale in baza dispozitiilor art 10 lit a Cpp.

In cursul judecarii cauzei in apel s-a procedat la administrarea urmatoarelor probe: depunerea la dosarul cauzei a inscrisului reprezentand copia incheierii nr 17/11.05.2007 privind descarcarea de gestiune a Bp entru exercitiul bugetar al anului 2000, audierea inculpatilor, a, ( nu a dorit sa dea declaratie in faza de apel ), depunerea la dosarul cauzei a unei adrese emisa de CNAS la solicitarea inculpatei, adresa emisa de B insotita de o serie de inscrisuri, expertiza contabila.

In faza de judecata a apelului s-a invocat de catre Parchetul de pe langa Tribunalul B intervenirea prescripției speciale a raspunderii penale in cazul inculpatilor ( art 248 cu aplic art 41 al 2 Cp si art 289 cu aplic art 41 al 2 Cp ), (art 248 cu aplic art 41 al 2 Cp si art 289 cu aplic art 41 al 2 Cp ), (art 248 cu aplic art 41 al 2 Cp si art 289 cu aplic art 41 al 2 Cp ), ( art 289 cu aplic art 41 al 2 Cp ), a ( art 248 cu aplic art 41 al 2 Cp si art 302/1 cu aplic art 41 al 2 Cp) si ( art 248 cu aplic art 41 al 2 Cp si art 302/1 cu aplic art 41 al 2 Cp ).

4. Prin decizia penală nr. 160/A/2008, Tribunalul Brașov a respins apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, inculpata, partea civilă DGFP B, împotriva sentinței penale nr 1174/28.o4.2oo6 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul penal 52/2005.

Instanța de apel, a avut în vedere, în esență, că argumentele pe care s-a bazau soluția primei instanțe sunt temeinice și legale, probele administrate în apel susținând aceeași stare de fapt.

Referitor la notele de constatare si procesele-verbale incheiate de Garfa Financiara-Sectia B, s-a apreciat că acestea nu pot fi lipsite de eficienta pentru motivele invocate de prima instanta intrucât nu exista dovezi in cauza ca lucratorii din cadrul acestei institutii care au efectuat controalele nu aveau aceasta calitate potrivit legii, insa, din verificarea actelor existente la dosarul de urmarire penala, nu s-a identificat intocmirea unui proces-verbal de constatare a actelor premergatoare, in lipsa acestuia neputandu-se da relevanta ca mijloace de proba actelor intocmite inainte de începerea urmaririi penale.

5. Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice B și au formulat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel.

Recursul parchetului este întemeiat pe motivul de casare prevăzut în art. 3859alin.1 pct.18 Cod procedură penală, fiind invocată comiterea unei grave erori de fapt care a avut drept consecință o soluție greșită de achitare a inculpaților.

Direcția Generală a Finanțelor Publice B nu a indicat motivul de casare, criticând soluția instanțelor pe latura civilă a cauzei, în sensul greșitei respingeri a pretențiilor civile pe care le-a formulat pe motivul că nu există prejudiciu.

Inculpata a invocat motivul de casare prevăzut de art. 3859alin.1 pct.18 Cod procedură penală și a criticat hotărârile numai sub aspectul temeiului de achitare prevăzut de art. 10 lit b/1 Cod procedură penală, pentru savarsirea infractiunii de fals intelectual, solicitand achitarea in baza art 10 lit d Cod procedură penală.

6. Recursurile sunt nefondate, pentru motivele care se vor arăta în continuare.

Starea de fapt a fost corect reținută de ambele instanțe, în concordanță cu materialul probator administrat în cauză. Facem aici mențiunea, în acord cu instanțele de fond, că actele premergătoare care nu au fost valorificate în condiții procedurale în cursul procesului nu pot fi avute în vedere pentru că nu au relevanță probatorie.

In privinta inculpatei, singurele aspecte legate de posibila indeplinire defectuoasa a indatoririlor de serviciu se referă la aplicarea vizei de control financiar preventive inainte de incheierea contractului nr 6411/2001 cu SC B si ulterior incheierii acestui contract. Inculpata a acționat cu bună credință, având reprezentarea că actele sunt corect întocmite. Atunci când au apărut unele probleme în derularea contractului a ținut cont de sesizarea făcută de catre martora cu privire la neconcordantele dintre preturi a intervenit de îndată și a rezovat deficiențele de îndată ce le-a observat, fără consecințe patrimoniale negative pentru instituție.

Pe de altă parte,corect s-a retinut argumentul privind imposibilitatea caracterizării drept " tulburare insemnata a bunului mers " al spitalului a platii in plus a unei sume in cuantum de 28.166.233 ROL, sumă recuperată imediat ce s-a descoperit ca preturile platite in cateva situatii au fost mai mari decat cele prevazute in contract.

Este întemeiată și observația instanțelor de judecată în sensul că in cazul altor persoane cercetate in legatura cu aceeasi fapta si anume, G, directorul spitalului si, sef serviciu aprovizionare, prin rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala, cu motivarea că elementele constitutive ale infractiunii nu sunt intrunite sub aspectul laturii subiective. În acest context se impune a se observa ca prin starea de fapt retinuta in actul de sesizare a instantei nu s-a facut dovada savarsirii faptelor de catre inculpata cu o intentia anume determinate pe care celelalte doua persoane mentionate nu au avut-o, astfel cum s-a mentionat.

În ceea ce privește raporturile dintre B si Spitalul Orasenesc se constata ca prima instanta a procedat la o analiză minutioasă a derulării contractelor si a relatiilor de subordonare dintre cele doua institutii. Nu s-a putut stabili existenta unui prejudiciu si schimbarea destinatiei fondurilor bănesti.

Corect s-a apreciat că actele efectuate, in exercitarea atributiilor de serviciu de către inculpatele și a nu intrunesc sub aspectul laturii obiective, elementele constitutive ale infractiunilor prev de art 248 Cp cu aplic art 41 al 2 Cp si 302/1 Cp atat in forma autoratului cat si a complicitatii.

Referitor la inculpații, si în legătură cu derularea contractelor legate de activitatile de reparatii la Spitalul Orasenesc P efectuate de SC COM SRL B, curtea constată că starea de fapt stabilită de prima instanta este rezultatul interpretării coroborate a probelor administrate.

Expertiza efectuata in cursul judecatii a demonstrat faptul ca lucrarile mentionate in situatiile scriptice au fost executate in intregime si ca este posibil ca materialele sa fi fost integral utilizate.

În privinta inculpatului, intrucat nu s-a dovedit că actele si documentele contabile incheiate de acesta, ca administrator al SC COM SRL, ca urmare a contractului cu Spitalul Orasenesc P, nu ar corespunde realitatii nu se poate sustine că ar fi savarsit infractiunile de inselaciune, de fals intelectual si evaziune fiscala.

Este extrem de relevant în acest sens argumentul primei instante, în sensul că este foarte greu de acceptat afirmația potrivit căreia ar fi indus in eroare chiar persoanele care erau complicii săi la aceasta actiune. De aceea, nici acuzatia privind savarsirea de catre inculpatele si a infractiunilor de complicitate la inselaciune nu este dovedită.

Sub aspectul existenței sau inexistenței unui prejudiciu, prima instanta a constatat în mod întemeiat lipsa unei pagube cauzata Spitalului Orasenesc P prin neefectuarea unei selectii de oferte de catre inculpata si prin activitatea inculpatei, nefiind dovedită nici o tulburare insemnata a bunului mers al acestei unitati.

Expertiza relevă și faptul că situația scriptică întocmită de inculpata cu privire la datoriile inregistrate este reală. Astfel, s-a stabilit că datoriile inregistrate pentru servicii medicale la data de 31.12.1998 au fost evidentiate in soldul contului " furnizori ", în suma de 109.943.200 ROL, iar costul unei zi de spitalizare pentru un pacient a fost in anul 1999 de 249.540 ROL. Bac omunicat instantei de fond că Spitalul Orasenesc Pap rocedat corect la calcularea acestei sumei in cuprinsul situatiei cheltuielilor bugetare. La data de 31.03.1999, acelasi spital inregistra datorii la furnizorii de medicamente gratuite si compensate in suma de 7.500.000 ROL.

Pe de altă parte, inculpata nu avea atributii cu privire la efectuarea receptiei unei lucrari sau pentru urmărirea efectuării platilor într-o anumita ordine.Curtea apreciază ca fiind corectă aprecierea că efectuarea de plati intr-o alta ordine nu se circumscrie unei indepliniri defectuoase a indatoririlor de serviciu.

Inculpatul nu avea calitatea de functionar public si nici nu avea atributiile pentru a căror incalcare a fost trimis in judecată.

Cu privire la derularea contractelor cu nr 3/1999, 5/1999, 6/1999 si 3/2000, s-a stabilit, pe baza probelor indicate de instanțe, că prevederile contractuale corespund realitatii.

În privinta inculpatului nu s-au stabilit fapte care să atragă raspunderea fata de DGFPS și de aceea respingerea actiunii civile formulată în auză nu este consecința unor erori în aprecierea probelor, ci se bazează pe o interpretare corectă a materialului probator.

În esență, se constată să faptele pentru care au fost trimiși în judecată inculpații și pentru care s-a dispus achitarea acestora în temeiul art. 10 lit. d Cod proc.pen. nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcină, concluzie care este demonstrată cu prisosință prin materialul probator administrat în ambele faze ale procesului penal și printr-o stabilire corectă a stării de fapt.

Nici criticile formulate în recurs de inculpata nu pot fi primite și aceasta în primul rând pentru faptul că nu există un motiv de casare, dintre cele expres prevăzute în art. 3859Cod proc.pen. care să permită instanței de recurs să examineze și să aprecieze cu privire la corecta reținere a temeiului de achitare.

7. Așa fiind, în temeiul art. 38515pct.1 lit.b Cod proc.pen. recursurile urmează să fie respinse.

8. Potrivit art. 192 alin.2 Cod procedură penală inculpata recurentă va fi obligată la 100 lei cheltuieli judiciare către stat, iar în conformitate cu art. 192 alin.3 Cod procedură penală celelalte cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice B și inculpata împotriva deciziei penale nr. 160/A/2008, pronunțată de Tribunalul Brașov, pe care o menține.

Obligă partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice B și inculpata la câte 150 lei cheltuieli judiciare către stat. Celelalte cheltuieli rămân în sarcina statului.

Onorariul de 400 lei pentru apărătorul din oficiu al inc. se va suporta din fondurile și se va include în cheltuielile judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 12 februarie 2009.

Președinte Judecător Judecător

- - - - - -

Grefier

- -

red. /27.02.2009

dact.Gh./04 martie 2009.

2 exemplare

jud apel/ / -

jud fond/

Președinte:Alexandru Vasiliu
Judecători:Alexandru Vasiliu, Constantin Epure, Mihaela Alexandru

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 106/2009. Curtea de Apel Brasov