Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 112/2008. Curtea de Apel Oradea

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR.112/R/2008

Ședința publică din 28 februarie 2008

PREȘEDINTE: Condrovici Adela JUDECĂTOR 2: Sotoc Daniela

JUDECĂTOR 3: Țarcă Gabriela judecător

Judecător: - - - președintele secției

Procuror:

Grefier:

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art. 304 Cod procedură penală.

S-a luat în examinare pronunțarea asupra recursurilor penale declarate de partea civilă recurentă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S în reprezentarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală B, inculpații recurenți domiciliat în O,-, jud.S M, trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de instigare la fals intelectual, prev. și ped. de art.25 Cod penal raportat la art.289 al.1 Cod penal, uz de fals, prev. și ped. de art.291 Cod penal, fals intelectual, prev. și ped. de art.40 din Legea nr.82/1991 republicată raportat la art.289 al.1 Cod penal, tentativă la înșelăciune, prev. și ped. de art.26 Cod penal raportat la art.215 al.2 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, domiciliat în S M,-, jud.S M, trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de fals intelectual, prev. și ped. de art.289 al.1 Cod penal, complicitate la tentativă de înșelăciune, prev. și ped. de art.26 Cod penal raportat la art.215 al.2 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, împotriva deciziei penale nr.138/A din 13 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, decizie prin care s-a desființat în parte sentința penală nr.107 din 30 martie 2005 pronunțată de Judecătoria Negrești O a în dosar nr.496/2004.

Se constată că dezbaterea judiciară a recursurilor a avut loc la data de 21 februarie 2008, când părțile prezente au pus concluzii, consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta și când în vedere deliberării s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de 28 februarie 2008 - zi în care s-a pronunțat hotărârea.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursurilor penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.107 din 30.03.2005 pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș în dosar nr.496/2004 în baza art.334 Cod procedură penală a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea de instigare la fals intelectual prev. și ped.de art.25 Cod penal rap. la art.289 Cod penal în infracțiunea de instigare la fals material în înscrisuri sub semnătură privată, prev.și ped.de art.25 Cod penal rap. la art.290 Cod penal și din infracțiunile de uz de fals prev. și ped. de art.291 Cod penal și fals intelectual prev. și ped.de art.40 din Legea nr.82/1991 rap. la art.289 alin.1 Cod penal într-o singură infracțiune de fals intelectual prev.și ped.de art.37 din Legea nr.82/1991 modificată.

În baza art.25 Cod penal rap. la art.290 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.74 lit.a și art.76 lit.e teza I Cod penal a fost condamnat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată la pedeapsa de 2 luni închisoare.

În baza art.37 din Legea nr.82/1991 modificată rap. la art.289 Cod.pen. și cu aplicarea art.74 lit.a și art.76 lit.e teza I Cod penal a fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual la pedeapsa de 4 luni închisoare.

În baza art.26 Cod penal rap. la art.20 și art.215 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.74 lit.a și art.76 lit.d Cod penal a fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă de înșelăciune la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art.33 lit.a și art.34 lit.b Cod penal s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare.

În baza art.88 Cod penal a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 29.08.2001 până la data de 03.09.2001.

În baza art.81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului stabilindu-se termen de încercare de 4 ani potrivit art.82 Cod.pen.

În baza art.359 Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal.

II. În baza art.291 Cod penal cu aplicarea art.74 lit.a și art.76 lit.e teza I Cod penal a fost condamnat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, la pedeapsa de 2 luni închisoare.

În baza art.20 și art.215 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.74 lit.a și art.76 lit.d Cod penal a fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiuni de tentativă la înșelăciune la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art.33 lit.a și art.34 lit.b Cod penal s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare.

În baza art.81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului fixându-se termen de încercare de 4 ani potrivit art.82 Cod penal.

În baza art.359 Cod penal s-a atras atenția inculpatului asupra prev. art.83 Cod penal.

În baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.c Cod procedură penală a fost achitat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev.și ped.de art.290 Cod penal.

III. În baza art.334 Cod procedură penală a fost schimbată încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea de fals intelectual prev. și ped. de art.289 alin.1 Cod penal în infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev.și ped.de art.290 Cod penal.

În baza art.290 Cod penal cu aplicarea art.74 lit.a și art.76 lit.e teza I Cod penal a fost condamnat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, la pedeapsa de 2 luni închisoare.

În baza art.26 Cod penal raportat la art.215 alin.2 Cod penal și cu aplicarea art.20 Cod penal, art.74 lit.a și art.76 lit.d Cod penal a fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiuni de complicitate la tentativă de înșelăciune, la pedeapsa de 2ani închisoare.

În baza art.33 lit.a și art.34 lit.b Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 2 ani închisoare.

În baza art.81 Cod penal a fost suspendată condiționat executarea pedepsei aplicată inculpatului fixându-se termen de încercare de 4 ani potrivit art.82 Cod penal.

IV. A fost respinsă cererea părții civile DGFP SMp entru obligarea inculpaților la despăgubiri.

În baza art.14 alin.3 lit.a Cod procedură penală a fost declarată falsă factura cu seria - - nr.- din data de 29.09.2000 emisă de - SRL și s-a dispus anularea acesteia.

În baza art.7 alin.1 din Legea nr.26/2000 modificată prin Legea nr.161/2003 s-a dispus comunicarea unui exemplar din hotărâre după rămânerea definitivă a acesteia, cu Registrul Comerțului spre a face mențiuni despre cazul de nedemnitate privind pe inculpatul - administrator la - SRL Vama și - administrator la - SRL.

În baza art.191 alin.2 Cod procedură penală au fost obligați inculpații să plătească statului câte 1.000.000 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această sentința instanța de fond a reținut următoarele:

Inculpatul în calitatea sa de expert contabil în cursul anului 2000 condus evidența contabilă a - SRL și - SRL.

Din deconturile privind taxa pe valoare adăugată întocmită de - SRL și aferente lunilor septembrie, octombrie și noiembrie 2000 ( filele nr.92-94 din dosarul de urmărire penală ) rezultă că societatea datora statului cu titlu de taxă pe valoare adăuga deductibilă suma de 346.725.673 lei.

Penalitățile de întârziere datorate pentru neplata în termen către bugetul de stat a sumei mai sus arătate însumau 487.537.208 lei. Această împrejurare rezultă din situația întocmită de - SRL privind majorările de întârziere calculate până la 19.10.2000 și neplătite pe feluri de venituri la bugetul de stat ( fila nr.67 din dosarul de urmărire penală ).

După publicarea în din data de 19.10.2000 a Ordonanței de Urgență nr.163/13.10.2000 inculpatul și inculpatul s-au informat cu privire la prevederile acesteia.

În esență, ordonanța enunțată cuprindea la art.4 prevederea că se scutesc pe plata majorările de întârziere obligațiile restante reprezentând impozite, taxe și venituri ale bugetului de stat dacă acestea se vor achita până la data de 31.10.2000.

Cei doi inculpați au avut apoi o discuție pe tema prevederilor ordonanței prilej cu care inculpatul l-a informat pe inculpatul că există posibilitatea creierii în evidența contabilă a - SRL a unei aparențe de stingere ( prin compensare) a obligației de plată către bugetul de stat a taxei pe valoarea adăugată deductibilă, situație ce ar atrage incidența disp.art.4 din OUG nr.163/2000 și deci scutirea societății de plata penalităților de întârziere aferente acestui debit.

A explicat inculpatul inculpatului că este nevoie ca - SRL să cumpere o cantitate de marfă având o valoare prin raportare la care TVA deductibilă să fie aproximativ egală cu cea datorată de societate statului.

După ce l-a informat pe inculpatul în acest sens, inculpatul s-a oferit să-l ajute promițându-i că va găsi el persoana care să figureze partener în operațiunea comercială fictivă sugerată inculpatului.

Inculpatul îl cunoștea pe inculpatul despre care știa că este administratorul SRL a cărei evidență contabilă era condusă tot de către el.

A discutat cu acesta determinându-l să fie de acord a elibera o factură fiscală în care să consemneze operațiune fictivă privind vinderea de către - SRL către - SRL a unei cantități de alcool a cărei valoare să permită calcularea unei TVA deductibilă, aproximativ egală cu suma datorată cu acest titlu statului de către - SRL.

Inculpatul a fost de acord după care, inculpatul s-a ocupat de organizarea unei întâlniri între acesta și inculpatul, întâlnire la care a fost prezent atât el cât și martorul - tatăl inculpatului și directorul - SRL.

Cu prilejul acestei întâlniri ce a avut loc la un restaurant din O inculpații au convenit că odată atins scopul pe care îl urmăreau - adică scutirea de penalități de întârziere datorate statului - - SRL va emite o altă factură privind același produs alcool, în aceeași valoare și cantitate în care va consemna operațiunea firmei către o altă societate pe care inculpatul urma să o indice.

Deși discuția dintre inculpați a avut loc evident după data publicării Ordonanței de ale cărei prevederi doreau a le face incidente ( 19.10.2000 ) inculpatul a emis în numele societății - SRL a cărei administrator era fratele său, factura fiscală seria - - pe care a antedatat-o cu ziua de 29.09.2000.

Potrivit acestei facturi ( fila 39 din dosarul de urmărire penală ) - SRL vinde către - SRL cantitatea de 77.947. alcool sanitar vrac 70 grade, având valoare totală de 1.948.691.200 lei din care TVA deductibilă 370.251.332 lei.

Inculpatul a procedat la înregistrarea acestei facturi în evidența contabilă a celor două societăți.

După înregistrarea facturii în evidența contabilă a - SRL a operat o compensare a TVA datorată de societate statului cu cea ce urma a fi plătită în baza facturii emise, obligația de plată către buget stingându-se astfel până la concurența sumei de 370.251.332 lei.

La data de 17.11.2000 - SRL în conformitate cu prev.art.15 alin.1 din OUG nr.163/2000 a înregistrat la SMs ituația privind majorările de întârziere calculate până la 19.10.2000 și neplătite pe feluri de venituri ale bugetului de stat ( fila nr.62 din dosarul de urmărire penală ).

Potrivit acestei situații rezultă că la data întocmirii ei - SRL nu mai datora bugetului de stat taxa pe valoare adăugată.

După depunerea acestei situații la organul financiar - SRL a întocmit factura fiscală cu seria - - nr.- din 18.12.2000 potrivit căreia SRL vinde către - SRL ( o altă societate pe care i-a indicat-o inculpatul a cărui administrator susține că este el ) aceeași cantitate de alcool ( anterior cumpărată fictiv ) și la aceeași valoare.

Până ca - SRL să obțină din partea organelor financiare o decizie de scutire de la plata penalităților de întârziere datorate pentru neplata în termen a TVA, SMa efectuat prin inspectorii săi un control financiar la - SRL.

Rezultă din procesul verbal încheiat de inspectorii financiari și înregistrat la S M la 12.03.2001 că aceștia și-au exprimat îndoiala cu privire la realitatea operațiunilor comerciale consemnate în facturile fiscale mai sus enunțate concluzionând că, continuă să existe obligația de plată către bugetul de stat a sumei de 355.453.013 lei cu titlu de TVA și, prin urmare, au considerat inoperante dispozițiile art.4 din OUG nr.163/2000.

În faza urmăririi penale a procesului inculpații și au recunoscut în declarațiile lor că operațiunea comercială consemnată în factura fiscală emisă de - SRL către - SRL a fost fictivă și că a fost concepută doar pentru a crea aparență de realitatea stingerii ( prin compensație ) a obligației de plată către bugetul de stat a sumei datorate de - SRL cu titlu de TVA cu consecința beneficierii de către această societate de prevederile art.4 din OUG nr.163/2000.

Declarațiile date de cei doi inculpați în faza de urmărire penală se coroborează cu declarația martorului - director la - - care a relatat că prin emiterea facturii de către - SRL s-a urmărit doar a fi făcute incidente disp.art.4 din OUG nr.163/2000 în raport cu obligația - SRL de plată către bugetul de stat a penalităților de întârziere pentru neplata în termen a TVA.

Inculpatul încă din faza de urmărire penală a procesului a fost consecvent în declarația privind realitatea operațiunii comerciale consemnată în factura fiscală pe care el a întocmit-o în numele - SRL susținând că a avut însărcinarea primită de la fratele său - administratorul acestei societăți - de a conduce afacerile derulate de societate.

Deși a recunoscut că produsul ce a făcut obiectul operațiunii comerciale n-a fost predat de către - SRL la - SRL, inculpatul a susținut că după emiterea facturii produsul a rămas în custodia societății vânzătoare, făcând trimitere la mențiunea făcută în acest sens pe factură.

Inculpații și precum și martorul au arătat în declarațiile pe care le-au făcut în faza de urmărire penală a procesului că, încă de la momentul când s-a realizat înțelegerea între ei și inculpatul ca acesta din urmă să emită factura fiscală, s-a convenit că după întocmirea formalităților pentru ca - SRL să beneficieze de prevederile OUG nr.163/2000, această societate să emită o factură privind aceeași cantitate de alcool și la aceeași valoare care să creeze aparența vânzării alcoolului către - SRL a cărui administrator era.

Inculpatul în schimb, a arătat în declarația sa că emiterea la data de 18.12.2000 a facturii fiscale de către - SRL s-a datorat faptului că a intervenit revocarea convențională a vânzării cumpărării ce a avut loc între - SRL și - SRL.

A mai arătat inculpatul că întrucât - SRL era debitoarea, - SRL a convenit cu administratorul - SRL să nu returneze către - SRL produsul pe care nu mai dorea să-l cumpere ci să întocmească o factură de vânzare a acestui produs către - SRL urmând ca în acest fel să se atât creanța - față de - cât și creanța - față -, până la concurența sumei înscrisă în factură.

În faza cercetării judecătorești, inculpații și, precum și martorul au revenit asupra declarațiilor pe care le-au făcut în faza de urmărire penală a procesului susținând - inculpatul - că a avut reprezentarea încheierii unei operațiuni comerciale reale între - și - iar inculpatul și martorul că operațiunea comercială consemnată în factura emisă de - a fost reală și că datorită faptului că după cumpărarea produsului - nu a găsit mai departe un cumpărător pentru acel produs a convenit cu - revocarea convenției de vânzare-cumpărare încheiată.

Motivând revenirea lor asupra declarațiilor pe care le-au făcut în faza urmăririi penale a procesului, inculpații și și martorul au invocat starea emoțională în care se aflau la momentul formulării declarațiilor din faza de urmărire penală, iar martorul a arătat că declarația sa i-a fost sugerată de un prieten a cărui nume nu-l poate divulga care l-a asigurat că făcând o astfel de declarație ușurează situația fiului său inculpat și exclude riscul inculpării sale și eventual al arestării sale și al fiului său.

Instanța a acordat credibilitate declarațiilor pe care inculpații și precum și martorul le-au făcut în faza de urmărire penală, înlăturându-le pe cele făcute de aceștia în faza cercetării judecătorești pentru considerentele ce urmează:

În primul rând explicațiile pe care se întemeiază revenirea lor asupra declarațiilor din cursul urmăririi penale sunt puerile și nu sunt deloc convingătoare. Din acest motiv instanța a apreciat a fi sincere declarațiile din faza de urmărire penală, cele din faza cercetării judecătorești nefiind decât expresia unei strategii de apărare pe care inculpații au conceput-o, după epuizarea fazei urmăririi penale, strategie pe care n-au apucat aoc oncepe până la momentul luării primelor declarații.

În al doilea rând, declarațiile pe care inculpații și și martorul le-au dat în faza de urmărire penală se coroborează cu fapte și împrejurări pe care instanța le-a stabilit pe baza celorlalte probe administrate în cauză.

Astfel, s-a stabilit că factura emisă de - având seria - - nr.- este antedatată cu data de 29.09.2000. Din datele înscrise în procesul verbal de control efectuat de către inspectorii financiari și consemnate în procesul verbal de control, încheiat la data de 12.03.2001 rezultă că la data de 2.10.2000 - emite factura cu nr.-, la data de 13.11.2000 factura cu nr.- iar la data de 30.11.2000 factura cu nr.-.

Se poate observa că, deși factura în discuție se pretinde a fi emisă la data de 29.09.2000, aceasta are număr de înregistrare mai M decât cele emise la date ulterioare și arătate mai sus.

lipsa unei creșteri progresive a seriilor, facturile cu datele la care au fost emise, inculpatul a motivat că întrucât - avea puncte de lucru dispersate în teritoriu un de facturi a fost împărțit spre a putea fi folosit la mai multe puncte de lucru.

Susținerea inculpatului nu numai că nu a fost probată dar nici nu poate fi acceptată, întrucât o astfel de conduită chiar dacă a existat contravine dispozițiilor art.2, 4 și 6 din Legea nr.82/1991 potrivit cărora înregistrările în contabilitate se fac cronologic și sistematic și orice operațiune patrimonială se înregistrează la momentul efectuării ei într-un înscris care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind calitatea de document justificativ.

facturii emisă de - rezidă și din împrejurarea că, așa cum rezultă din procesul verbal de control întocmit de inspectorii financiari, în deconturile de TVA ale - SRL pe lunile septembrie, octombrie și noiembrie 2000 nu apare factura în discuție.

Ori, dacă neincluderea facturii în decontul de TVA pentru luna septembrie poate fi explicată de primirea acesteia după depunerea decontului aferent acestei luni, pentru neincluderea facturii în deconturile lunilor octombrie și noiembrie nu există o altă explicație decât antedatarea lor.

Ori, atât antedatarea facturii în discuție cât și așa zisa "revocare convențională ulterioară" a operațiunii consemnată în factură, neurmată și de o anulare a înregistrărilor contabile făcute în baza ei ci de alte înregistrări contabile tot fără suport real ( e vorba de factura emisă de - către - ) pe care inculpații le justifică cu o așa zisă "compensare în trei", conduc la concluzia fictivității operațiunilor consemnate în cele două facturi în discuție prin întocmirea cărora inculpații au urmărit în fapt doar a face incidente aplicarea disp.art.4 din OUG nr.163/2000 cu referire la datoria către bugetul statului pe care o avea - SRL. Ceea ce inculpații o numesc compensația convenită între -, - și - nu este decât o eludare a dispozițiilor Legii contabilității pentru că compensația ca mijloc de stingere a obligației de plată presupune existența între părțile cu privire la care intervine a două raporturi juridice obligaționale distincte în cadrul cărora aceleași persoane sunt creditori și debitori una față de alta, ori în speță aceste condiții nu sunt îndeplinite.

În plus, inculpații nici nu au putut proba încheierea unui înscris care să consemneze voința părților pentru intervenirea compensației.

Considerentele expuse justifică concluzia instanței potrivit căreia inculpații au urmărit prin faptele lor să creeze în contabilitatea - o falsă aparență că această societatea a efectuat plata către bugetul de stat a sumei datorate cu titlu de TVA pentru ca apoi, pe baza situației contabile false -, să obțină scutire de la plata către buget a penalităților de întârziere a plății TVA.

Așa fiind, instanța a reținut că inculpatul se face vinovat de săvârșirea următoarele infracțiuni:

Fapta inculpatului de a întocmi în numele - factura cu seria - - - în care consemnează o operațiune comercială ce în realitate nu a avut loc, întrunește elementele constitutive ale infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev.de art.290 Cod penal și nu a celei de fals intelectual prev. de art.289 alin.1 Cod penal așa cum a stabilit acuzarea.

Pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată săvârșită în modalitatea plăsmuirii înscrisului în temeiul art.290 Cod penal, instanța l-a condamnat pe inculpatul la pedeapsa de 2 luni închisoare.

. înscrisul astfel falsificat pentru a fi înregistrat în contabilitatea - și având reprezentarea faptului că după înregistrarea acestui înscris în contabilitate inculpatul - administrator al - - va încerca inducerea în eroare a organelor financiare pentru a obține un avantaj material constând în scutirea de plată a penalităților de întârziere datorate pentru neplata în termen a TVA, inculpatul a săvârșit infracțiunea de complicitate la tentativă la înșelăciune prev.de art.26 rap. la art.20 și art.215 alin.2 Cod penal.

Pentru săvârșirea acestei infracțiuni instanța i-a aplicat inculpatului pedeapsa de 2 ani închisoare.

Cum inculpatul a săvârșit o pluralitate de infracțiuni ce se prezintă sub forma concursului real, art.33 lit.a Cod penal, în speță sunt incidente disp. art.34 lit.b Cod penal în temeiul cărora instanța a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare.

Fapta inculpatului de a-l determina pe inculpatul să întocmească o factură reprezentând document justificativ pentru o operațiune comercială care în realitate nu a existat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la fals material în înscrisuri sub semnătură privată, prev.de art.25 rap. la art.290 Cod penal.

Pentru considerentele deja enunțate în cazul inculpatului, instanța a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în cazul inculpatului din infracțiunea de instigare la fals intelectual în aceea de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Pentru săvârșirea acestei infracțiuni instanța l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare.

Fapta inculpatului de a înregistra în evidențele contabile ale - și - o factură despre care știa că este falsă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual, prev.și ped.de art.37 din Legea nr.82/1991 republicată rap.la art.289 Cod penal și nu pe cele ale infracțiunii de uz de fals așa cum acuzarea a reținut, instanța urmând să schimbe încadrarea juridică a faptelor în sensul celor arătate.

Pentru săvârșirea acestei infracțiuni instanța l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 4 luni închisoare.

Fapta inculpatului care, deținând cunoștințe contabile, a explicat inculpatului ce operațiuni comerciale fictive urmate de înregistrări contrabile trebuie să facă pentru a beneficia de prev. OUG nr.163/2000 și chiar de a depune diligențe pentru a-l putea ajuta pe inculpatul să găsească o persoană dispusă să apară ca partener în operațiunea comercială fictivă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate de tentativă la înșelăciune, prev.de art.26 rap. la art.20 și art.215 alin.2 Cod penal.

Pentru săvârșirea acestei infracțiuni instanța l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

Pentru că pluralitatea de infracțiuni săvârșită de inculpatul se prezintă sub forma concursului real de infracțiuni, art.33 lit.a Cod penal, și față de acest inculpat sunt incidente disp.art.34 lit.b Cod penal astfel că instanța a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare.

Fapta inculpatului de a uza de factura fiscală falsă emisă de -, acceptând să fie înregistrată în contabilitatea - SRL a cărei administrator era el întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals, prev.de art.291 Cod penal.

Pentru săvârșirea acestei infracțiuni instanța i-a aplicat inculpatului pedeapsa de 2 luni închisoare.

Fapta aceluiași inculpat de a prezenta organelor financiare ca adevărată o situație contabilă mincinoasă obținută prin mijloace frauduloase ( falsificare de înscrisuri ) urmărind să obțină un avantaj material pentru -, fără ca rezultatul urmărit să se producă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la înșelăciune, prev.de art.20 rap.la art.215 alin.2 Cod penal.

Pentru săvârșirea acestei infracțiuni, instanța l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

Și inculpatul a săvârșit un concurs real de infracțiuni de aceea în temeiul art.33 lit.a rap.la art.34 lit.b Cod penal, instanța a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare.

Constatând că în speță sunt îndeplinite toate condițiile prev.de art.81 Cod penal și apreciind că se poate obține reeducarea inculpaților și fără privarea lor de libertate, instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii aplicate inculpaților.

Stabilind în cazul fiecărui inculpat un termen de încercare de 4 ani, instanța a atras atenția acestora în temeiul art.359 Cod procedură penală că săvârșirea altei infracțiuni în termenul de încercare va atrage revocarea suspendării executării pedepsei acum aplicate și executarea acesteia în regim privativ de libertate.

Individualizând pedepsele aplicate inculpaților instanța a avut în vedere pericolul social concret al faptelor pe care aceștia le-au săvârșit, modul și mijloacele alese de inculpați pentru săvârșirea faptelor, scopul urmărit de aceștia, - obținerea unui avantaj material, ilicit pentru - SRL în detrimentul bugetului de stat ce urma a fi păgubit cu suma de 487.537.208 lei, conduita socială anterioară inculpaților, atitudinea adoptată de inculpați în raport cu faptele săvârșite ( remarcând în această privință declarațiile nesincere pe care inculpații le-au făcut în scopul împiedicării aflării adevărului ) vârsta inculpaților, și nivelul lor educațional.

Conduita socială anterioară bună a inculpaților a fost recunoscută acestora ca circumstanță atenuantă judiciară cu consecința aplicării unor pedepse situate sub minimul special prevăzut de lege.

Toate aceste criterii au determinat instanța să aprecieze că pedeapsa aplicată inculpaților va asigura deopotrivă reeducarea lor și prevenția generală ( ținând cont de tendința recrudescentă a unor astfel de infracțiuni ).

A mai reținut instanța că la data de 12.11.2004 DGFP SMa formulat cerere de constituire de parte civilă solicitând instanței să-i oblige pe inculpați să plătească către bugetul de stat suma de 432.179.703 lei.

Este adevărat că constituirea de parte civilă a părții vătămate a intervenit după citirea actului de sesizare a instanței și că din acest motiv cererea este tardiv formulată, inculpații împotrivindu-se cercetării ei după momentul la care a fost depusă.

De altfel, infracțiunile de fals reținute în sarcina inculpaților sunt infracțiuni de pericol și deci negeneratoare de prejudiciu material iar infracțiunea de înșelăciune a rămas în faza de tentativă tocmai din motivul neproducerii pagubei.

Pentru considerentele enunțate instanța a respins cererea părții civile pentru tardivitatea formulării ei.

Întrucât inculpații și au săvârșit infracțiuni de fals în calitatea lor de administratori - primul la o societate de contabilitate - SRL iar celălalt la societatea - SRL, infracțiuni ce potrivit Legii nr.31/1990 atrag incompatibilitatea lor cu calitatea de administratori ai unor societăți comerciale, în temeiul art.7 alin.1 din Legea nr.26/2001 modificat prin Legea nr.161/2003 instanța a dispus comunicarea hotărârii cu Oficiul Registrului S M în vederea înscrierii cazului de nedemnitate a acestora cu calitatea lor de comercianți.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel în termen legal, inculpații, și.

Prin motivele de apel d epuse în scris prin apărător ales, inculpatul a solicitat desființarea hotărârii atacate și în rejudecare achitarea sa în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.a Cod procedură penală pentru toate infracțiunile reținute în sarcina sa.

În motivare se arată că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele:

Soluția și motivarea adoptată este compusă din supoziții neîntemeiate; se pleacă de la ideea că probele administrate în faza cercetării judecătorești nu au valoare și credibilitate deoarece unul dintre inculpați și-a modificat în parte declarația din cursul cercetării penale; sunt puse astfel sub semnul îndoielii propriile constatări ale instanței fiind înlăturate fără temei probe administrate în această fază; starea de fapt reală ce rezultă din declarațiile inculpaților fiind confirmate de declarația martorului precum și de actele de la dosar este următoarea: între - și - a intervenit un contract intervenind vânzare-cumpărarea unei cantități de alcool etilic, pe factură se face mențiunea de către vânzător a păstrării mărfii în custodia sa până la achitarea contravalorii; controlul fiscal efectuat ulterior a constatat că acestei societăți nu i se pot acorda scutiri la plata majorărilor de întârziere întrucât nu s-a făcut dovada plății restanțelor în termenul legal. Același organ de control apreciază că factura este nelegal emisă etc. și bazat pe aceasta se construiește întreaga acuză prin rechizitoriu. Inculpații au dreptul de a da orice declarație sau de a reveni asupra declarațiilor date indiferent de momentul derulării procesului penal beneficiind de prezumția de nevinovăție. Aceasta presupune că inculpatul este prezumat nevinovat și orice acuză ce îi este adusă trebuie dovedită prin probe concludente. În lipsă de dovezi concludente presupunerile și supozițiile nu pot fundamenta soluția de condamnare.

Prin motivele de apel d epuse în scris prin apărătorul ales inculpatul a solicitat desființarea hotărârii atacate și în rejudecare achitarea sa în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.a Cod procedură penală pentru infracțiunile de fals material sub semnătură privată și complicitate la tentativă la înșelăciune deoarece faptele nu există.

Prin motivare se arată că instanța de fond a preluat starea de fapt menționată în rechizitoriu ignorând aspectele ce rezultă din probatoriul administrat și care demonstrează inexistența vreunei infracțiuni.

În realitate faptele au fost următoarele: în luna aprilie 2000 - achiziționează peste 700.00 litri alcool sanitar iar apoi în 29.09.2000 vinde la - cantitatea de 77.947 litri alcool sanitar. Pentru această cantitate - colectează TVA în sumă de 370.251.523 lei care este cuprinsă în balanța din octombrie 2000, registrul jurnal și decontul de TVA din octombrie 2000. Decontul de TVA este înregistrat la DGFP SMs ub nr.773 din 19.02.2001.

Față de adaosul comercial rezultat din această tranzacție - înregistrează și un impozit pe profit evidențiat de asemenea la DGFP S

Față de acestea este lipsită de logică constatarea primei instanțe că ar fi urmărit să faciliteze sustragere de la bugetul de stat prin scutire de la plata majorărilor de întârziere a obligațiilor restante ale -.

Pe de altă parte, starea de fapt reținută de prima instanță potrivit căreia - nu a putut achita contravaloarea alcoolului achiziționat de la - și astfel s-a convenit la încheierea unei tranzacții prin compensare, nu este valorificată.

În consecință, se poate constata că tranzacția de natură comercială între - și - nu are nici o conotație penală și nu a urmărit eludarea nici unui text de lege iar actele au fost întocmite legal și nu fictiv.

Inculpatul nu și-a motivat în scris apelul declarat iar cu ocazia susținerii orale a acestuia prin apărător ales a arătat că este o victimă colaterală a faptelor inculpatului. Din actele de la dosar rezultă că actele firmei au fost încheiate de - tatăl inculpatului în calitate de director și nu de inculpat personal. La încheierea actelor de comerț s-a urmărit obținerea de profit prin revinderea alcoolului chiar dacă ulterior cumpărătorul s-a răzgândit.

Prin decizia penală nr.77/06.04.2006 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr.1737/2005 au fost admise apelurile declarate de inculpați, și și au fost reduse pedepsele de câte 2 ani închisoare aplicate acestora pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune și complicitate la tentativă de înșelăciune la 6 luni închisoare.

Prin decizia penală nr.484 din 5.10.2006 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA în dosar nr.1548/2006 au fost admise recursurile declarate de inculpații, și, a fost casată decizia tribunalului și s-a dispus trimiterea cauzei în vederea rejudecării la această instanță.

În considerentele acestei decizii se arată, în esență, că prin decizia dată în apel nu s-a răspuns niciuneia dintre motivele de apel a inculpaților care au solicitat achitarea invocând o serie de aspecte iar instanța de apel nici măcar nu a făcut referire la acestea. S-a concluzionat astfel că decizia nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

În plus, s-a reținut și existența cazului de incompatibilitate prev.de art.48 lit.f Cod procedură penală existent cu ocazia judecării apelului.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Satu Mare la data de 19.01.2007 sub dosar cu nr-.

Cu ocazia rejudecării apelului, toți inculpații apelanți și-au menținut apelurile în cauză pentru motivele arătate cu ocazia judecării apelului.

În plus, apărătorul din oficiu al inculpatului a mai arătat că din probele administrate nu rezultă care este persoana fizică sau juridică față de care s-au folosit mijloacele dolosive; nu rezultă ce anume s-a falsificat neexistând contrafacerea niciunei înscrieri sau a vreunei semnături, iar în ce privește infracțiunea de tentativă la înșelăciune lipsesc atât latura obiectivă cât și cea subiectivă, actele fiind încheiate în baza unor operațiuni comerciale.

Apărătorul ales al inculpatului a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului, din infracțiunea de complicitate la tentativă de înșelăciune în infracțiunea de evaziune fiscală, prev.de art.13 din Legea nr.87/1994, arătând că situația de fapt își găsește reglementarea într-o lege specială, dacă s-a constatat că s-a urmărit reducerea obligațiilor datorate la bugetul de stat. Cu privire la infracțiunea de fals reținută în sarcina inculpaților solicită a se constata că lipsește latura obiectivă. Adresa aflată la fila 67 din dosarul de urmărire penală nu este ștampilată și nici semnată. Pentru infracțiunea de tentativă la înșelăciune lipsește latura subiectivă, intenția.

Prin decizia penală nr.138/A din 13 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, s-au respins cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor, formulată de inculpații-apelanți, și.

În baza art.379 pct.2 lit.a rap.la art.382 alin.2 Cod procedură penală, au fost admise apelurile formulate de inculpații apelanți, domiciliat în loc.S M, str.- -.18.7, jud.S M, domiciliat în loc. O,-, jud.S M și, domiciliat în loc.S M,-, jud.S M, împotriva sentinței penale nr.107/30.03.2005 pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș în dosar nr.496/2004, pe care a desființat-o în parte și, rejudecând:

A descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului în pedepsele componente: 2 luni închisoare aplicată în baza art.291 Cod penal cu aplicarea art.74 lit.a și art.76 lit.e teza I Cod penal și 2 ani închisoare aplicată în baza art.20 raportat la art.215 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.74 lit.a și art.76 lit.d Cod penal.

A fost redozată de la 2 ani închisoare la 6 luni închisoare pedeapsa aplicată acestui inculpat în baza art.20 raportat la art.215 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.74 lit.a și art.76 lit.d Cod penal.

În baza art.33 lit.a și art.34 lit.b Cod penal, a contopit pedeapsa de 6 luni închisoare mai sus aplicată cu pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată prin hotărârea atacată, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 luni închisoare.

A menținut dispozițiile privind suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante mai sus aplicată, în baza art.81 Cod penal și a fixat un termen de încercare de 2 ani și 6 luni, conform art.82 Cod penal.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului în pedepsele componente: 2 luni închisoare aplicată în baza art.25 raportat la art.290 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.74 lit.a și art.76 lit.e teza I Cod penal, 4 luni închisoare aplicată în baza art.37 din Legea nr.82/1991 ( modificată ) raportat la art.289 Cod penal cu aplicarea art.74 lit.a și art.76 lit.e teza I Cod penal și 2 ani închisoare aplicată în baza art.26 raportat la art.20 și la art.215 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.74 lit.a și art.76 lit.d Cod penal.

A redozat de la 2 ani închisoare la 6 luni închisoare pedeapsa aplicată acestui inculpat în baza art.26 raportat la art.20 și la art.215 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.74 lit.a și art.76 lit.d Cod penal.

În baza art.33 lit.a și art.34 lit.b Cod penal a contopit pedeapsa de 6 luni închisoare mai sus aplicată cu pedepsele de 4 luni închisoare și de 2 luni închisoare aplicate prin hotărârea atacată, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 luni închisoare.

A menținut dispozițiile privind suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante mai sus aplicată, în baza art.81 Cod penal și a fixat termen de încercare de 2 ani și 6 luni, conform art.82 Cod penal.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului în pedepsele componente: 2 luni închisoare aplicată în baza art.290 Cod penal cu aplicarea art.74 lit.a și art.76 lit.e teza I Cod penal și 2 ani închisoare aplicată în baza art.26 raportat la art.20 și la art.215 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.74 lit.a și art.76 lit.d Cod penal.

În baza art.33 lit.a și art.34 lit.b Cod penal, a contopit pedeapsa de 6 luni închisoare mai sus aplicată cu pedeapsa de 2 luni închisoare aplicate prin hotărârea atacată, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 luni închisoare.

A menținut restul dispozițiilor din hotărârea atacată.

În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare din apel au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, în mod corect prima instanță de judecată, pe baza actelor și lucrărilor de la dosarul cauzei, a reținut atât starea de fapt cât și vinovăția inculpaților, dispunând condamnarea acestora la pedepse cu închisoarea.

Astfel, rezultă că inculpatul, în calitate de expert contabil, conducea evidența contabilă atât a - SRL, administrată de inculpatul cât și a - SRL. Inculpatul era asociat la - Ro O, iar această societate avea încheiat contractul de prestări servicii nr.4/07.02.2000 cu -, administrată de inculpatul.

După apariția OUG nr.163/2000, publicată în nr.514/19.10.2000 și pentru ca -, administrată de inculpatul să beneficieze de facilitățile fiscale oferite de acest act normativ, respectiv scutirea de la plata majorărilor de întârziere în cuantumul de 487.537.200 lei vechi datorate pentru neplata în termen a TVA, în cuantum de 372.491.926 lei, inculpații au procedat după cum urmează:

Inculpatul completează în numele - SRL ( la care asociat unic și administrator era, fratele inculpatului ), factura fiscală nr.- prin care această societate vinde -, administrată de inculpatul, cantitatea de 77.947 litri alcool sanitar vrac, la prețul de 2.318.942.552 lei vechi, din care TVA-ul este în sumă de 370.251.332 lei vechi. Această factură a fost antedatată, cu data de 29.09.2000, aspect ce rezultă atât din împrejurarea că din același de facturi au fost emise în lunile ce au urmat, octombrie și noiembrie 2000, facturi cu nr. mai mic ( -/02.10.2000; -/03.11.2000 sau -/30.11.2000 față de -/29.09.200 ) cât și din împrejurarea că în balanța de verificare și decontul privind TVA, întocmite de - pentru luna septembrie 2000 nu este inclusă și această factură, fiind cuprinsă doar în decontul întocmit pe luna octombrie 2000 care a fost depus la organul fiscal teritorial în data de 19.02.2001; nefiind cuprinsă nici în deconturile de TVA aferent lunilor septembrie, octombrie și noiembrie 2000 ale -.

Această factură este predată inculpatului după care, acesta întocmește în numele -, cererea tip cuprinsă în Anexa 1 din Normele Metodologice de aplicare a OUG nr.163/2000 pentru obținerea facilităților de scutire de la plată a majorărilor de întârziere la TVA, în care menționează la rubrica debit restant TVA la 19.10.2000 un sold zero. Cererea este semnată la rubrica conducătorului unității, de și poartă ștampila - SRL, fiind înregistrată la finanțe sub nr.10542/17.11.2000 ( fila 67 dosar urmărire penală ).

Inculpatul a fost determinat să emită factura fiscală nr.-/29.09.2000 de către inculpatul, care conducea evidența contabilă și la societatea administrată de inculpatul și la societatea administrată de inculpatul ( - SRL O ). Totodată inculpatul a înregistrat în contabilitatea - și a -, această factură fiscală, deși cunoștea că operațiunea comercială nu a existat în realitate.

Actele materiale ale celor trei inculpați săvârșite până în momentul înregistrării cererii tip pentru obținerea facilităților la organul financiar, consumă toate infracțiunile reținute în sarcina inculpaților, neavând relevanță sub acest aspect celelalte activități întreprinse în continuare și anume, emiterea de către - a facturii fiscale nr.-/18.12.2000 prin care această societate revindea aceeași cantitate de alcool de 77.947 litri către - SRL, administrată de inculpatul, la același preț de 2.318.942.552 lei, și apoi înregistrarea acestei facturi în contabilitatea - SRL cu evidențierea obligațiilor de plată către bugetul de stat aferente acesteia.

Fapta inculpatului care în calitate de administrator al - a depus la organul financiar competent, o situație contabilă ce nu corespunde adevărului privind achitarea debitului restant la TVA, folosindu-se de mijloace frauduloase ( falsificarea de înscrisuri ) cu scopul de a obține un avantaj material pentru societatea pe care o administra, rezultat care nu s-a produs însă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la înșelăciune. Ajutorul dat de ceilalți doi inculpați la această activitate infracțională a inculpatului, îmbracă forma complicității la tentativă de înșelăciune.

Fapta aceluiași inculpat de a folosi factura fiscală nr.-, deși cunoștea că aceasta este falsă, constituie infracțiunea de uz de fals.

Fapta inculpatului de a determina pe inculpatul să întocmească o factură fiscală ce consemnează o operațiune comercială fictivă, după care de a înregistra în contabilitate o asemenea factură, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de instigare la fals material în înscrisuri sub semnătură privată și fals intelectual la legea contabilității.

Fapta inculpatului de a completa factura fiscală nr.- în numele - SRL, la care nu avea nici o calitate, în care a consemnat o operațiune comercială care în realitate nu a avut loc întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată. În acest caz, inculpatul a falsificat un înscris ce emană de la o persoană privată și care este producătoare de consecințe juridice. Falsificarea s-a făcut prin alcătuirea frauduloasă parțială a acestui înscris, fiind nereale atât data emiterii acesteia, cât și operațiunea comercială consemnată în cuprinsul facturii ( în sensul în care "falsificarea" prev.de art.288 alin.1 Cod penal poate însemna și alcătuirea frauduloasă a unui înscris, s-a pronunțat și fostul Tribunal Suprem, Secția penală, prin decizia nr.2673/1976, publicată în alfabetic de practică judiciară penală pe anii 1976 - 1980, Ed.științifică și, B, 1982, pag.157 ).

Pentru considerentele mai sus expuse, apare ca neîntemeiată apărarea celor 3 inculpați prin care se solicită a se constata că faptele reținute în sarcina acestora nu există, motiv pentru care ar fi aplicabile dispozițiile art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.a Cod procedură penală. Faptele inculpaților astfel cum au fost reținute de prima instanță, rezultă din probele administrate în cauză și anume declarațiile inculpaților și care se coroborează cu declarațiile martorului și cu constatările făcute de organul de control financiar, consemnate în procesul verbal din data de 12.03.2001.

În mod corect prima instanță de judecată a înlăturat depozițiile date de inculpați în faza cercetării judecătorești, pentru că, pe de o parte, acestea contravin declarațiilor date de inculpați în faza urmăririi penale fără să existe argumente temeinice care să justifice schimbarea lor, iar pe de altă parte, acestea nu se coroborează cu faptele și împrejurările ce rezultă din ansamblul probelor existente la dosar.

Nu au relevanță nici apărările inculpatului prin care arată că - ar fi colectat TVA în baza facturii fiscale nr.-/29.09.2000 în sumă de 370.251.523 lei pe care l-ar fi evidențiat în înregistrările contabile ale societății pe care le-ar fi depus la DGFP S M la data de 19.02.2001, inclusiv impozitul pe profit rezultat în urma acestei operațiuni, pentru că toate acestea au avut loc după momentul consumării infracțiunilor reținute în sarcina sa, și nu înlătură în nici un fel constatările privind antedatarea acestei facturi și fictivitatea operațiunii comerciale consemnată în cuprinsul acesteia. Cu privire la caracterul nereal al acestei operațiuni, mai este de reținut că -, administrată de inculpatul avea ca și obiect de activitate, producția de tricotaje, nu a efectuat nici o operațiune de comerț cu alcool, nemaiavând alte relații comerciale cu - SRL sau - SRL și nici nu avea disponibilitatea bănească pentru a plăti contravaloarea alcoolului achiziționat. Pe de altă parte, revânzarea alcoolului către - s-a făcut la prețul de achiziție, fără a se obține un profit, și în plus între - și - existau legături comerciale mai vechi în sensul că prima societate a mai achiziționat alcool de la cea de-a doua, așa încât nu era nevoie de un intermediar.

S-a apreciat ca neîntemeiată și cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la înșelăciune în aceea de evaziune fiscală, pentru că prin activitatea infracțională a inculpaților nu s-a urmărit sustragerea de la plata obligațiilor fiscale prin neînregistrarea unor activități, nedeclararea veniturilor impozabile sau eliminarea acestora ca urmare a unor operațiuni fictive, ci s-a urmărit obținerea de la stat prin organul financiar competent a unor facilități fiscale prin inducerea în eroare a acestuia, motiv pentru care a fost respinsă ca nefondată cererea acestora.

În raport de pericolul social al faptelor comise de inculpați, de persoana acestora dar și de atitudinea nesinceră adoptată în cursul cercetării judecătorești, tribunalul a apreciat că pedepsele aplicate de prima instanță au fost judicios individualizate în raport de criteriile prev. de art.72 Cod penal.

Împotriva acestor hotărâri în termen legal au declarat recurs inculpații și și Direcția Generală a Finanțelor Publice S M în reprezentarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală

Inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea și modificarea hotărârilor recurate, urmând să se pronunțe o nouă hotărâre prin care să se dispună achitarea sa în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.a Cod procedură penală pentru infracțiunile prev. de art.25 raportat la art.290 alin.1 Cod penal, art.37 din Legea nr.82/1991, iar pentru infracțiunea prev. de art.26 raportat la art.20 și art.215 alin.2 Cod penal, să se dispună achitarea în baza art.10 lit.b Cod procedură penală.

În motivarea recursului inculpatul arată că, în mod nejustificat primele instanțe, au reținut caracterul fals al facturii fiscale nr.- din 29.09.2008 întocmită de către - SRL către - SRL, deoarece cotorul facturilor a fost împărțit în mai multe părți și astfel se explică de ce unele facturi cu număr mai mic au fost completate mai târziu iar altele cu număr mai M au fost completate înaintea acestora.

De asemenea această factură nu a fost cuprinsă în decontul TVA pe luna septembrie, deoarece acest decont a fost închis, iar factura a fost prinsă în decontul lunii următoare, respectiv octombrie 2000.

În mod eronat s-a reținut în seama recurentului că a înregistrat în contabilitatea - SRL această factură deși cunoștea că operațiunea comercială nu a existat în realitate având în vedere că s-a păstrat marfa în custodie deoarece prețul nu a fost achitat la data întocmirii facturii. De altfel, acest lucru rezultă și din declarația martorului care declară că între el și inculpatul ar exista negocieri cu privire la cumpărarea de la acesta de alcool.

Se mai arată că, din expertiza efectuată în cauză, rezultă că recurentul avea obligațiile de a înregistra în evidența contabilă factura și de a întocmi toate situațiile privind datoriile societăților la bugetul de stat, inclusiv acele situații prevăzute în OUG nr.163/2000 conform contractelor de prestări servicii pentru toate societățile comerciale cu care are contract încheiat, iar în cazul de față atât pentru - SRL cât și pentru - SRL. Față de concluziile acestei expertize apare inexplicabilă motivarea hotărârii potrivit căreia "actele materiale ale celor 3 inculpați săvârșite până în momentul înregistrării cererii tip pentru obținerea facilităților la organul financiar, consumă toate infracțiunile reținute în sarcina inculpaților, neavând relevanță sub acest aspect celelalte activități întreprinse în continuare".

Această motivare bizară ignoră faptul că cererea formulată de - SRL pentru obținerea de scutiri de la plata de impozite și taxe a fost urmată de un control financiar pentru a se stabili îndeplinirea condițiilor de acordare a facilităților fiscale, stabilindu-se că această factură nu îndeplinește condițiile unui act justificativ, astfel că - SRL nu poate beneficia de facilitățile prev. în art.4 din OUG nr.163/2000 în această situație aflându-se 1849 de solicitări conform adresei nr.73620/2006 a DGFP S

S-a mai solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art.26 raportat la art.20 la art.215 alin.2 Cod penal în infracțiunea prev. de art.13 din Legea nr.87/1994, în modalitatea "de a înregistra cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale ( în speță factura privind achiziția de alcool ) dacă au avut ca urmare neplata ori diminuarea impozitului, taxei și a contribuției", în speță facilități fiscale privind înlăturarea obligațiilor de plată a unor majorări și penalități stabilite de OUG nr.163/2000.

Această infracțiune nu putea fi săvârșită decât în formă consumată potrivit art.15 din Legea nr.87/1994 iar motivarea instanței de apel d e respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice fiind plină de contradicții.

Inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea și modificarea hotărârii recurate, în sensul achitării inculpatului de sub acuza săvârșirii infracțiunii prev. și ped. de art.290 Cod penal, în baza prevederilor art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d din Codul d e procedură penală, iar în ceea ce privește acuza săvârșirii infracțiunii de tentativă la infracțiunea de înșelăciune solicită a se dispune achitarea în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.a din Codul d e procedură penală, deoarece fapta nu există.

Se mai arată că, inculpatul nu putea fi condamnat pentru tentativă la infracțiunea de înșelăciune în speță fiind incidente dispozițiile legii speciale, iar imposibilitatea achitării contravalorii mărfii ce a constituit obiectul contractului nu reprezintă cauză de neîndeplinire a actelor care să ateste că operațiunile ar fi avut loc. Pe de altă parte, în cauză nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.290 din Codul penal, astfel că pentru ambele infracțiuni se impune achitarea inculpatului.

Recurenta Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat admiterea recursului, desființarea deciziei și a sentinței recurate și obligarea inculpaților în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata prejudiciului cauzat bugetului de stat cu motivarea că, deși s-a constituit parte civilă cu suma de 432.179.703 lei, instanța de fond a respins cererea părții civile de obligarea a inculpaților la plata acestor despăgubiri.

Examinând hotărârile recurate prin prisma motivelor de apel cât și din oficiu, având în vedere actele și lucrările dosarului, se constată că recursurile inculpaților sunt nefondate, iar cel al părții civile este inadmisibil pentru considerentele următoare:

Primele două instanțe au reținut o stare de fapt corectă, bazată pe probe suficiente, concludente și just interpretate, administrate atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței.

Din probele administrate în cauză rezultă că, inculpatul recurent - administrator la - SRL a emis în fals factura cu nr.- - pe care a antedatat-o cu data de 29.09.2000 în care a menționat că a vândut către - SRL al căreia administrator este cantitatea de 77.949 litri alcool, în valoare de 2.318.942.552 lei din care TVA 370.251.332 lei.

Această factură a fost întocmită pentru ca - să beneficieze de facilitățile OUG nr.163/2000, potrivit căreia persoanele juridice care achită până la data de 31.10.2000 impozite sau taxe ce au generat majorări de întârziere beneficiază de scutirea de plată a majorărilor, ori, prin deducerea de TVA pe luna septembrie se urmărea ca impozitele datorate să se compenseze cu TVA de încasat, iar plata taxelor să se în acest mod, pentru a fi scutită de plata majorărilor de întârziere.

Ideea acestei operațiuni i-a aparținut inculpatului asociat la - RO O și care în baza unor contracte de prestări servicii efectua contabilitatea atât la - SRL cât și la - SRL.

Factura mai sus arătată a fost înregistrată în contabilitatea - SRL, iar la data de 17.11.2000, inculpatul a întocmit cererea tip către DGFP S M, în care la debit restant la TVA se menționează sold zero. După depunerea cererii de obținere a facilităților de scutire de plată a majorărilor de întârziere la TVA la solicitarea inculpatului numitul a întocmit factura fiscală nr.- - din 18.12.2000 în care întreaga cantitate de alcool este refacturată către - SRL societate administrată tot de către.

Deși inculpații recurenți contestă faptul că factura cu nr.- - ar fi fost antedatată aspectul antedatării rezultă după ordinea din, din faptul că în deconturile de TVA pe lunile septembrie-octombrie-noiembrie 2000 nu s-a solicitat deducerea TVA aferentă acestei facturi, această solicitare făcându-se abia în data de 19.02.2001, din fictivitatea operațiunilor de vânzare-cumpărare a alcoolului sanitar precum și din recunoașterile inculpaților în faza de urmărire penală în mod corect primele două instanțe au înlăturat apărările inculpaților formulate în faza de judecată, reținând că declarațiile acestora din faza de urmărire penală se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

De asemenea este netemeinică apărarea formulată de către inculpatul potrivit căreia nu a făcut altceva decât să își îndeplinească obligațiile legale deoarece potrivit legii contabilității nr.82/1991 și a Regulamentului de aplicare aprobat prin HG nr.704/1993, în calitate de contabil, avea obligația legală și datoria principală de a înregistra în evidența contabilă factura nr.- -/29.09.2000 și avea obligația de a întocmi toate situațiile privind datoriile societăților la bugetul de stat, inclusiv acele situații prevăzute prin OUG nr.163/2000.

Este adevărat că, inculpatul avea obligația legală de a înregistra această factură, însă așa cum am arătat, inculpatul avea cunoștință că aceasta este falsă, fiind antedatată și atestând împrejurări necorespunzătoare adevărului, el fiind cel care a avut ideea rezolvării problemelor financiare pe care le avea - SRL pe cale "contabilicească". De altfel, este de remarcat că acest inculpat avea calitatea de contabil atât la - SRL cât și la - SRL.

Ceea ce se impută inculpaților nu este faptul că au depus cerere pentru acordarea facilităților prevăzute de art.4 din OUG nr.163/2000, fără a îndeplini condițiile necesare ci faptul că, pentru a beneficia de aceste facilități, au uzitat de mijloace frauduloase, respectiv de factura fiscală falsă, astfel că, adresa nr.73620/2006 a DGFP SMi nvocată în motivele de recurs nu prezintă relevanță în cauză.

În ceea ce privește solicitarea de schimbare a încadrării juridice, aceasta este neîntemeiată, având în vedere că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.13 din Legea nr.87/1994 ci dispozițiile art.20 raportat la art.215 alin.1-2 din Codul penal, deoarece inculpații nu au urmărit să se sustragă de la plata unor taxe, ci au încercat să inducă în eroare organele fiscale pentru a beneficia de facilitățile prev. de OUG nr.163/2000.

Față de cele de mai sus, Curtea apreciază că recursurile formulate de inculpați sunt nefondate astfel că vor fi respinse ca atare în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală.

În ceea ce privește recursul declarat de către Direcția Generală a Finanțelor Publice S M în reprezentarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală B, se constată că acesta este inadmisibil astfel că urmează a fi respins ca atare, în baza art.385/15 pct.1 lit.a Cod procedură penală. Astfel, potrivit art.385/1 alin.4 Cod procedură penală, nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora persoanele prevăzute în art.362 nu au folosit calea apelului; persoanele prevăzute în art.362 pot declara recurs împotriva deciziei pronunțate în apel chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunțată în apel a fost modificată soluția din sentință și numai cu privire la această modificare. Ori, se constată că recurenta nu a declarat apel împotriva sentinței penale nr.107 din 30 martie 2005, iar prin decizia penală nr.138/A din 13 iunie 2007 Tribunalului Satu Mare nu s-au adus modificări acestei sentințe în latură civilă, motivele de recurs invocate de recurentă vizând doar această latură.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, va obliga pe recurenți să plătească statului suma de 400 lei fiecare cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 150 lei onorariu pentru avocat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.385/15 pct.1 lit.a Cod procedură penală, Respinge ca inadmisibil recursul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice S M în reprezentarea

În baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală,

Respinge ca nefondat recursul penal declarat de inculpații și împotriva deciziei penale nr.138/A din 13 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.

Obligă pe recurenți să plătească statului suma de 400 lei fiecare cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 150 lei, onorariu pentru avocat din oficiu, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 28 februarie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

- - - - - -

Red.dec./-

În concept - 19.03.2008

Jud.apel/

Jud.fond/

Tehnored.dec./

3 ex./21.03.2008

Președinte:Condrovici Adela
Judecători:Condrovici Adela, Sotoc Daniela, Țarcă Gabriela

Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 112/2008. Curtea de Apel Oradea

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 112/2008. Curtea de Apel Oradea