Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 119/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
Decizia nr.119
Ședința publică din data de 22 decembrie 2009,
PREȘEDINTE: Gabriela Diaconu
JUDECĂTOR 2: Dan Andrei Enescu
JUDECĂTOR 3: Cristina
Grefier: -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelurilor declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUZĂU și partea civilă MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, cu sediul în B,-, județul B, împotriva sentinței penale nr.138/06.08.2009 pronunțată de TRIBUNALUL BUZĂU
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 14 decembrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta.
Curtea, la cererea intimaților inculpat, pentru a acorda posibilitatea acestora să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru data de 21 decembrie 2009 și ulterior la data de 22.12.2009, când a dat următoarea decizie:
CURTEA,
Asupra apelurilor de față.
Examinând actele și lucrările dosarului constată:
Prin sentința penală nr.138/06.08.2009 pronunțată de TRIBUNALUL BUZĂU în baza art.334 cod pr.penala s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de instigare la delapidare prev.de art.25 cod penal rap.la art.215/1 alin.1 si 2 cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 cod penal pentru care a fost trimis in judecata inculpatul, fiul lui si născut la data de 7.10.1977 in municipiul F jud V,cetățean R,studii 10 clase, căsătorit un copil minor,cu antecedente penale domiciliat in F- jud V și din infracțiunea de delapidare prev.de art.215/1 alin.1 si 2 cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 cod penal pentru care au fost trimiși in judecată inculpații fiul lui si născut la data de 15.10.1952 in comuna jud B domiciliat in comuna Merei sat Izvorul Lipia jud B, cetățean R,studii medii,stagiul militar nesatisfăcut, căsătorit,un copil minor, fără antecedente penale și fiul lui si născut la data de 15.01.1951 in comuna Posta jud B domiciliat in comuna Posta jud. B,cetățean român,studii superioare,stagiul militar satisfăcut,consilier la direcția economica din cadrul Consiliului Județean B, fără antecedente penale, in infracțiunea prev.de art.25 cod penal rap.la art.272 alin.1 pct.2 din lg 31/1990 modificata cu aplicarea art.41 alin.2 cod penal-abuzul de bunurile sau creditul societății,pentru inculpatul și in infracțiunea prev.de art.272 alin.1 pct.2 din Lg 31/1990 modificata cu aplicarea art.41 alin.2 cod penal pentru inculpații si.
In conformitate cu disp.art.124 cod penal s-a constatat că a intervenit prescripția speciala pentru infracțiunile prev.de art.272 alin.1 pct.2 din Legea nr.31/1990 modificata,art.290 cod penal si respectiv art.9 alin.1 lit.c din Lg 241/2005.
In conformitate cu prevederile art.13 (1,2) cod pr.penală și în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.a cod pr.penală s-a dispus achitarea inculpatului pentru: infracțiunea prev.de art.25 cod penal rap.la art.272 alin.1 pct.2 din Legea nr. 31/1990 modificată cu aplicarea art.41 alin.2 cod penal; infracțiunea prev.de art.25 cod penal rap.la art.9 alin.1 lit.c din Lg 241/2005 cu aplicarea art.13 din codul penal; infracțiunea prev.de art.290 cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 cod penal, întrucât faptele nu există.
În baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d cod pr.penala s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.23 alin.1 lit.a din Lg.656/2002 cu aplicarea art.13 cod penal întrucât faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii respectiv latura obiectiva.
În baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.a cod pr.penală s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea prev.de art.323 cod penal întrucât fapta nu exista.
În conformitate cu prevederile art.13 (1,2) cod pr.penala si in baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.a cod pr.penala s-a dispus achitarea inculpatului pentru: infracțiunea prev.de art.272 alin.1 pct.2 din Legea nr.31/1990 modificata cu aplicarea art.41 alin.2 cod penal; infracțiunea prev.de art.9 alin.1 lit.c din Lg 241/2005 cu aplicarea art.13 cod penal; infracțiunea prev.de art.290 cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 cod penal, întrucât faptele nu exista.
În baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d cod pr.penală s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea prev.de art.23 alin.1 lit.a din Legea 656/2002 cu aplicarea art.13 cod penal întrucât faptei ii lipsește latura obiectiva.
În baza art.11 pct.2 lit.a cod pr.penala rap.la art.10 lit.a cod pr.penala s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea prev.de art.323 cod penal întrucât fapta nu exista.
În conformitate cu prevederile art.13(1,2) cod pr.penala si in baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.a cod pr.penala dispune achitarea inculpatului pentru: infracțiunea prev.de art.272 alin.1 pct.2 din Lg 31/1990 modificata cu art.41 alin.2 cod penal; infracțiunii prev.de art.9 alin.1 lit.c din Lg 241/2005 cu aplicarea art.13 cod penal; infracțiunea prev.de art.290 cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 cod penal întrucât faptele nu există.
În baza art.11 pct.2 lit.a cod pr.penala rap.la art.10 lit.d cod pr.penala s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.23 alin.1 lit.a din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art.13 cod penal întrucât faptei ii lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii respectiv latura obiectiva.
În baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.a cod pr.penală s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea prev.de art.323 cod penal întrucât fapta nu exista.
S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
În conformitate cu disp.art.346(3) cod pr.penală, nu s-au acordat despăgubirile civile DGFP -B, întrucât s-a considerat că faptele imputate nu există.
În conformitate cu disp. art. 353 (3) cod pr.penala s-a dispus înlăturarea măsurii asiguratorii a sechestrării bunurilor inculpatului luată prin Ordonanța nr.7661/06440/6.08.2002 a IPJ
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație:
1.Privitor la infracțiunea de delapidare prev.de art.215/1 alin.1 si 2 cu aplicarea art.41 alin.2 cod penal tribunalul a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de delapidare in infracțiunea prev.de art.272 alin.1 pct.2 din Lg 31/1990 republicată, așa cum era reglementată de dispozițiile art.272 alin.1 pct.1 din aceeași lege la data comiterii pretinsei fapte.
S-a motivat că în măsura în care situația de fapt ar fi cea reținuta prin actul de inculpare in sensul ca inculpatul, in calitate de administrator a decontat facturi care nu aveau la baza operațiuni reale, această activitate nu constituie infracțiunea de delapidare și că eventual, s-ar putea pune problema a folosirii cu rea credința a bunurilor societății (inclusiv sume de bani) in scop contrar intereselor acestora.
Dispozițiile din codul penal reprezintă dreptul comun, Legea nr.31/1990 reglementează o infracțiune speciala, derogatorie fiind de principiu calitatea de administrator al unei societăți comerciale, pe când la infracțiunea prev. de art.215/1 subiectul activ trebuie să fie funcționar.
Pe fondul acestei situații de fapt, tribunalul a considerat că nu se poate dispune condamnarea nici pentru infracțiunea prev.de art.272 alin.1 pct.2 din Lg 31/1990.
S-a mai arătat că organele de urmărire penala au omis însă un aspect esențial și determinant in prezenta cauză: la data privatizării SC SA B, aceasta nu mai funcționa de câțiva ani, nu mai avea personal operativ și nu avea în conturi nici o suma de bani. Plata tuturor facturilor în discuție s-a făcut din venituri obținute de societate după privatizare.
Majoritatea covârșitoare a acestor venituri au fost obținute din dezmembrarea și vânzarea a tot ceea ce putea fi valorificat din mijloacele fixe ale societății. Astfel, au fost scoase de pe poziție, dezmembrate, tăiate, sortate și valorificate cantități foarte mari de metale, care proveneau din utilajele societății și alte elemente de infrastructura. Toată aceasta operațiune a necesitat angajare de forță de muncă, folosirea unor utilaje speciale (macara) și, în final, din vânzarea acestor cantități de metale societatea a obținut venituri.
Toate aceste operațiuni au presupus costuri, respectiv închiriere macara și prestări servicii pentru operațiunile sus menționate. Or, așa cum rezulta din facturile în discuție, peste J din suma pretins delapidata sau folosita fără drept o reprezenta tocmai plata unor facturi de prestări servicii si pentru închirierea unei macarale. Dacă nu s-ar fi obținut acele venituri nu existau resurse financiare pentru plata facturilor in discuție.
Instanța de fond a mai reținut că o altă categorie de plăți o reprezenta cea pentru contravaloarea unor lucrări de reparație și întreținere a unor clădiri și că este indubitabil faptul ca asemenea lucrări s-au efectuat si evident ca ele trebuiau plătite.
O alta categorie de plați a reprezentat-o cea pentru servicii de pază, iar la data privatizării societății, aceasta mai avea angajat un singur paznic respectiv portarul.
Suprafața pe care era amplasata societatea este de cca.20 ha.
Este cunoscut faptul ca societatea este amplasată intr-o zonă cu populație majoritară de etnie și că era firesc ca noii proprietari să ia măsuri pentru asigurarea pazei, sens in care au contractat asemenea servicii și le-au plătit.
În această chestiune, instanța de fond a conchis că toți martorii audiați în cauză atât in faza de urmărire penală cit si in faza de cercetare judecătorească confirmă fără excepție faptul că s-au executat lucrări de întreținere si reparație, faptul că au fost paznici neangajați ai societății care au asigurat paza, faptul că s-au folosit macarale pentru dezafectarea societății și astfel este neadevărata susținerea din actul de inculpare în sensul ca au fost plătite prestări servicii care nu au avut la bază operațiuni reale.
Este adevărat ca facturile emise de societățile care au prestat asemenea servicii nu au fost însoțite de acte justificative cu regim special, însă legislația in vigoare la acel moment respectiv HG 831/1997 nu prevedea o asemenea obligativitate, în același sens pronunțându-se si expertul desemnat de instanță pentru a lamuri acest aspect.
Cu ocazia lichidării societății, lichidatorul desemnat nu a solicitat instanței atragerea răspunderii administratorilor Sc SA B deoarece nu a avut elemente care să-l conducă la această concluzie.
Față de această situație de fapt reala, instanța a considerat că se impune achitarea inculpaților.
2.Privitor la infracțiunea de evaziune fiscala s-a apreciat că nu se pune problema săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscala întrucât toate cele 14 facturi plătite de SC au fost înregistrate in contabilitate și au avut la baza operațiuni reale.
Cu privire la fapta de evaziune fiscală, pe parcursul cercetării judecătorești s-a împlinit termenul prevăzut de lege pentru a constata că a intervenit prescripția specială a răspunderii penale.
Privitor la această faptă instanța a constatat că procurorul a dispus trimiterea în judecată pentru fapta de evaziune fiscala prev. de art. 9 alin.1 lit.c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art.13 cod penal iar la data comiterii pretinsei fapte in vigoare era Legea nr. 87/1994 încadrarea ar fi fost cea prevăzută de art.13 din Legea nr.87/1994, respectiv înregistrarea în contabilitatea societății a unor cheltuieli care nu au la baza operațiuni reale, dacă au avut ca urmare neplata sau diminuarea impozitelor de orice fel, iar această faptă era pedepsita cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau amenda.
3. Referitor la infracțiunea de fals sub semnătură privată s-a apreciat că nici aceasta infracțiune nu există și că dacă situația de fapt reținută in actul de inculpare ar fi fost reală, tot nu putea fi reținută infracțiunea prevăzută de art.290 cod penal iar în același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală prin decizia nr.564/18.02.2008.
In motivarea acestei Decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, privitor la infracțiunea prevăzuta de art.290 cod penal că această faptă trebuie analizată prin trimitere la art.288 cod penal, iar potrivit acestui text de lege este sancționată falsificarea unui înscris prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod.
Tribunalul a constatat că și în condițiile în care această infracțiune ar fi existat, pedeapsa prevăzută pentru această infracțiune este închisoare de la 3 luni la 2 ani astfel că procurorul ar fi trebuit să facă aplicarea art. 11 pct.1 lit.c și să dispună încetarea urmăririi penale. Raportat la această susținere, s-a constatat că a intervenit prescripția specială a răspunderii penale, dar că această faptă nu există, dispunându-se achitarea.
4. Privitor la infracțiunea de spălare de bani prev. de art.23 alin.1 lit.c din Legea nr.656/2003, cu aplicarea art.13 cod penal reținută de parchet în actul de acuzare, prima instanță a arătat că la data pretinsei săvârșiri a acestei fapte, era în vigoare Legea 21/1999, la art.8 din lege fiind enumerate entitățile care intrau sub incidenta ei.
S-a mai susținut că, referitor la persoanele fizice, în lege apare prevederea de la lit.f de la art.8, în sensul că acestea săvârșesc infracțiunea de spălare de bani dacă actele sau faptele sunt săvârșite in afara sistemului financiar-bancar. Cum în prezenta cauză toate sumele de bani in discuție, plătite de SC SA și încasate de alte societăți au circulat numai prin intermediul băncilor, și astfel nu era îndeplinită condiția premisa pentru ca o persoana fizică să poată fi acuzată de spălare de bani adică aceea de a efectua operațiuni financiare in afara sistemului financiar-bancar.
De asemenea art.23 din lege enumera activitățile ce constituie infracțiunea de spălare a banilor. Analizând textul de lege se observă cu mare ușurință că activitatea inculpatului, și dacă ar fi fost real ceea ce se reține in rechizitoriu, nu se circumscrie dispozițiilor art.23 din Lg 21/1999.
Tot privitor la aceasta infracțiune, tribunalul a arătat că inculpatul în calitate de administrator a avizat la plata cele 14 facturi fiind singura activitate derulata de acesta. De la acel moment inculpatului ii era imposibil sa urmărească destinația finala a acelor sume de bani, respectiv in ce scop au fost folosite de societățile beneficiare ale plăților. Acestea erau societăți din alte localități, inculpatul nu știa cine le administrează si probabil nu auzise de ele niciodată. Și in legătură cu aceasta infracțiune tribunalul a dispus achitarea inculpatului întrucât fapta nu există.
5.Privitor la infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, tribunalul a reținut că nu există nici o probă la dosarul cauzei din care să rezulte că inculpatul s-a asociat cu ceilalți doi inculpați în vederea săvârșirii unor fapte penale, afirmațiile din rechizitoriu fiind pur speculative.
In toată perioada suspusă discuției inculpatul nu l-a cunoscut pe inculpatul și este evident că nu te poți asocia pentru a săvârși infracțiuni cu o persoană pe care nu o cunoști.
Asocierea, așa cum este sancționată de art.323 cod penal, presupune constituirea conștientă a unui grup de persoane cu un scop bine definit, inițierea unui plan, coordonarea în sensul executării acelui plan și alte activități care în final să ducă la atingerea scopului. Or, niciuna din aceste cerințe nu a fost îndeplinită în prezenta cauză. Nu există, de asemenea, nici o probă din care să rezulte că inculpatul s-ar fi asociat eventual cu inculpatul. Ambii erau angajați și nu au făcut altceva decât să încerce să-și păstreze un loc de munca și să primească un salariu.
De altfel nu există nici o probă și nici măcar procurorul nu afirma că vreunul din cei doi inculpați au avut vreun folos material injust.
S-a mai arătat că exista o incompatibilitate vădită între calitatea de instigator pe care ar avea-o inculpatul si asocierea in vederea săvârșirii de infracțiuni, astfel că instanța a dispus achitarea inculpaților deoarece fapta nu există.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUZĂU și partea civilă Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUZĂU și-a structurat cererea pe 4 motive de apel.
1.Într-un prim motiv s-a susținut că probele administrate au fost interpretate eronat de prima instanță.
Potrivit art. 63 al.2 cod pr. penală, probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Dispoziția legală menționată exclude o ordine de preferință, nefăcându-se distincție, în ceea ce privește valoarea în stabilirea adevărului, după cum probele au fost administrate în faza de urmărire penală ori în aceea a judecății. Criteriul determinant în aprecierea probelor administrate într-o cauză și, implicit, în soluționarea acțiunii penale, îl constituie forța acestora de a exprima adevărul, indiferent de momentul procesual căruia aparțin sau de organul care le-a administrat.
În speță, instanța de fond a pronunțat soluția de achitare a inculpaților în baza perceperii eronate a elementelor de ordin faptic atestate de probele administrate deși acestea ilustrau că în mod cert, prejudicierea SC SA B și a DGFP B s-a realizat în cadrul și ca o consecință a activității infracționale desfășurate de cei trei inculpați.
Achitarea inculpaților în temeiul disp. art. 10 lit. a s C.P.P.-a dispus prin interpretarea unilaterală și fragmentată a materialului probator, fiind ignorate unele probe sau preluate eronat altele, ceea ce a condus la concluzia inexistenței infracțiunilor pentru care a fost sesizată instanța, concluzie pe care o consideră greșită.
2.Instanța de fond nu a manifestat rol activ în stabilirea corectă a situații de fapt și a adevărului, în raport de care să rețină, fără nici un dubiu, dacă inculpații au săvârșit sau nu faptele pentru care au fost trimiși în judecată și implicit dacă au cauzat cu intenție prejudicii în dauna SC SA B și P
Cercetarea judecătorească cu toate că s-a efectuat pe parcursul mai multor termene s-a rezumat la audierea celor trei inculpați, a unor martori audiați și la urmărirea penală și în consemnarea punctului de vedere al expertului financiar contabil, prezent la ultimul termen de judecată pentru a preciza dacă în conformitate cu legislația în vigoare din perioada 30.08.2000-31.02.2001 în care s-a desfășurat prezumtiva activitate infracțională, se impunea ca cele 14 facturi fiscale prin care se atesta efectuarea unor servicii în favoarea SC SA B, să fie însoțite de documente justificative și să se specifice care sunt actele normative în vigoare la acea dată.
Deși în instanță s-au consemnat declarațiile celor trei inculpați ei nerecunoscând faptele pentru care au fost trimiși în judecată, cu ocazia audierii nu s-a evidențiat poziția acestora cu privire la chestiuni esențiale pe situația de fapt legate de natura activităților desfășurate în perioada presupus infracțională.
În mod nejustificat, în opinia parchetului, deși inculpații prin apărători au insistat în audierea tuturor martorilor din acte, instanța, la ultimul termen de judecată și fără o motivare convingătoare a renunțat la aceste audieri.
Martorii la ale căror declarații s-a renunțat la instanța de fond, ar fi putut oferi elemente esențiale privind situația de fapt, care, se apreciază că ar fi putut da posibilitatea instanței să facă o apreciere corectă a întregului material probator și să se rețină o situație de fapt exactă, implicit contribuția inculpaților la prejudicierea SC B si P
Un exemplu concludent în acest sens este martorul - administrator al SC SRL, cel care, așa cum a declarat la instanță inculpatul, a emis facturile în discuție și care ar fi putut face precizări privind lucrările efectuate ( dacă s-au executat efectiv) la SC SA
Audierea acestui martor ( ca de altfel și a celorlalți la care instanța de fond a renunțat) a fost cerută în primul rând de inculpatul, și se impunea cu necesitate pentru lămurirea situației de fapt.
Expertiza contabilă efectuată în faza de urmărire penală a avut în vedere concluziile verificărilor întreprinse de DGFP B- Direcția de Control Fiscal în perioada 20.11-14.12.2001, privind îndeplinirea obligațiilor fiscale de către SC SA B și a reușit să înlăture dubiile cu privire la existența și cuantumul prejudiciului produs prin delapidarea din fondurile societății a sumei de 2.863.507.499 lei ROL și 544.066.426 lei ROL în dauna statului, prin diminuarea TVA -ului rămas de plată, urmare înregistrării în contabilitatea societății a sumei de 2.863.507.499 lei ROL.
Ca o consecință a interpretării unilaterale a probelor și ignorării celor administrate în faza de urmărire penală, inclusiv a raportului de expertiză financiar contabilă, instanța a adoptat soluția de achitare a celor trei inculpați în temeiul disp. art. 10 lit. a
C.P.P.Mai mult, deși s-a optat pentru acest temei al achitării inculpaților, instanța nu a motivat inexistența faptelor și implicit nevinovăția inculpaților.
În actul de sesizare al instanței sunt expuse argumentele care combat susținerile inculpaților și care dovedesc fără echivoc intenția acestora de a frauda SC SA și DGFP
Un prim argument, este legat de modul în care au fost întocmite și acceptate la plata facturile fiscale în baza cărora s-au efectuat plățile pentru pretinsele servicii făcute societății, cu nerespectarea cerințelor prev. de HG 831/2007 pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiar contabilă și a normelor metodologice privind întocmirea și utilizarea acestora.
În speță, nici una din cele 14 facturi incriminate si care au făcut obiectul cercetării nu îndeplinește aceste cerințe legale.
Probele testimoniale administrate în cauză au dovedit că operațiunile și serviciile pentru care au fost emise cele 14 facturi nu au fost executate în realitate( sunt semnificative în acest sens declarațiile martorilor - șef serviciul personal la SC SA în acea perioadă, - paznic, și.
Inexistența unor devize de lucrări și procese verbale de recepție, acte necesare acceptării la plată a facturilor fiscale, întăresc concluzia că, în realitate, lucrările de reparație și întreținere la clădirile SC SA B nu au fost executate.
Un alt argument care pledează în dovedirea intenției de însușire a banilor în scopuri personale este acela că, la scurt timp după săvârșirea faptelor, societățile comerciale emitente ale facturilor fiscale au fost înstrăinate prin cesiune unor persoane de cetățenie străină, contabilitatea acestora nemaiputând fi găsită. S-a încercat chiar și ascunderea actelor contabile ale SC SA B, motivându-se scoaterea lor din societate pentru efectuarea unei expertize contabile. Inculpații nu au putut insă da explicații cu privire la scopul și utilitatea acestei expertize.
3. Cu privire la schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 215/1 al.2 în infracțiunea prev. de art. 272 din Lg. 31/1990 s-au susținut următoarele:
Potrivit art. 215/1 al.1 " constituie infracțiune de delapidare însușirea, folosirea sau traficarea de către un funcționar în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează".
Conform art. 147 al.2, făcând trimitere la art. 145 prin funcționar se înțelege persoana prev. în alin 1 precum și orice salariat care exercită însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat".
În raport de specificul activității SC SA B, se poate lesne observa, că cei trei inculpați au îndeplinit cerințele de a fi subiect activ al infracțiunii de delapidare, respectiv calitatea de funcționar și de a se avea în drept sau în fapt atribuții de a gestiona sau administra bani, valori sau bunuri ce fac obiectul material al infracțiunii de delapidare.
S-a realizat și situația permisă, aceea ca, bunurile ( banii în speță) să se găsească în posesia sau detenția unei persoane juridice prev. de art. 147 al.2
Totodată, a administra, înseamnă a avea ca atribuții de serviciu efectuarea unor acte de dispoziție referitoare la starea și circulația bunurilor din patrimoniul persoanei juridice, condiție, de asemenea îndeplinită în cazul celor trei inculpați.
Ca urmare, ori de câte ori fapta este săvârșită de către o persoană în legătură cu bunurile, banii ori valorile pe care le gestionează ori administrează, încadrarea juridică legală este cea de delapidare.
Potrivit art. 272 din Lg. 31/1990 " fapta administratorului, directorului, directorului executiv sau reprezentantului legal al unei societăți comerciale, care folosește, cu rea credință bunuri sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese, direct sau indirect, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare".
Termenul de folosire nu trebuie interpretat în sensul restrictiv în care este menționat în conținutul infracțiunii de delapidare, prev. de art. 215/1, deoarece, această accepțiune este necesară având în vedere modalitățile alternative de săvârșire a acesteia, ori, în contextul de lege susmenționat există această singură modalitate de săvârșire căreia legiuitorul a înțeles să-i confere un conținut mai larg, ce le include și pe celelalte.
În speță, nu există situația unei folosiri în accepțiunea art. 272 din Lg. 31/90, ci a însușirii efective a unor sume din patrimoniul societății la care inculpații erau administratori de drept sau de fapt, această modalitate de prejudiciere constituind latura obiectivă a infracțiunii de delapidare, prev. de art. 215/1 al.2, infracțiune corect reținută în actul de inculpare.
Motivarea instanței în sensul că nu sunt îndeplinite cerințele de a fi subiect activ al infracțiunii de delapidare în ceea ce îi privește pe inculpați este greșită și nu are în vedere situația de fapt care, și după finalizarea cercetării judecătorești nu a suferit în opinia noastră schimbări.
În conturarea acestui punct de vedere parchetul a solicitat a se avea în vedere disp. art. 281 din 31/1990 conform cărora dacă faptele prevăzute în capitolul - infracțiuni - din această lege constituie potrivit codului penal sau a unor legi speciale, infracțiuni grave și se pedepsesc în condițiile și cu sancțiunile prevăzute acolo.
Deși, instanța de fond în motivarea sentinței recunoaște ( excluzând existența infracțiunii de delapidare) că, se poate pune problema eventual a folosirii cu rea credință a bunurilor societății ( inclusiv sume de bani) în scop contrar intereselor acesteia, în final dispune achitarea inculpaților pentru infr. prev. de art. 272 din Lg.31/1990 în temeiul art. 10 lit. a
C.P.P.În consecință, pentru motivele expuse, instanța trebuia să constate, că inculpații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii de delapidare, respectiv complicitate la delapidare, prev. de art. 215/1 al.2 și art. 26 rap la art. 215/1 al.2 și să dispună condamnarea lor la pedepse corespunzătoare.
În legătură cu achitarea inculpaților pentru infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 al.1 lit. c din Lg. 241/2005 cu aplic. art. 13 se fac următoarele obiecțiuni:
În mod legal, obligațiile fiscale ale unei societăți comerciale se determină în funcție de veniturile realizate și cheltuielile înregistrate în contabilitate. Aceasta se evidențiază contabil pe baza unui document obligatoriu care atestă operațiunea purtătoare de venit ( de pildă, un contract de livrare de mărfuri, de vânzare, de prestări servicii etc) dar și cheltuielile ocazionate de efectuarea activităților aducătoare de venituri.
În practică, cel mai adesea, locul acestor documente este ținut de facturi. Mai mult, aceste documente se înregistrează în contabilitate la momentul emiterii lor indiferent dacă valoarea serviciilor prestate ( cazul în speță), a fost sau nu încasată.
În cauza dedusă judecății, s-a dovedit că cele 14 facturi fiscale, în discuție, nu au fost însoțite de documente justificative.
În speță, lipsa documentelor justificative pentru cele 14 facturi emise, prin care se atestă efectuarea unor servicii în favoarea SC SA B, care să permită identificarea și circumstanțierea fiecărei activități de prestări servicii și consecințele acestora, certifică faptul că aceste acte nu sunt reale. Certifică de asemenea și concluziile expertizei financiar contabile dispusă în faza de urmărire penală și pe cale de consecință săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală de către inculpați, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală în modalitatea reținută în actul de inculpare.
Fără o analiză atentă a materialului probator, instanța a concluzionat este indubitabil faptul că asemenea lucrări s-au efectuat și evident că ele trebuiau plătite.
Cu privire la achitarea celor trei inculpați pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 se impun următoarele:
Aprecierea instanței de fund potrivit căreia există infracțiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 numai atunci când falsificarea are lor prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea în orice mod, de natură să producă consecințe juridice, iar nu și prin plăsmuirea în întregime a unui înscris, ca urmare a menționării ca real a unui fapt necorespunzător adevărului este eronată.
Instanța a preluat fără nici o rezervă precizările făcute în instanță de expertul specialist financiar contabil - respectiv că " legislația în vigoare la momentul emiterii facturilor în cauză HG 831/1997 nu prevedea obligativitatea însoțirii acestora de documente justificative".
Ori, materialul probator administrat în cauză dovedește că nu s-au executat prestări servicii în favoarea SC SA B, în acest sens fiind concluziile rezultate din verificarea efectuată de DGFP B - Direcția de Control Fiscal privind îndeplinirea obligațiilor fiscale de către SC SA B, verificare ce cuprins perioada 01.10.1999 - 31.05.2001.
Pentru considerentele expuse, rezultă că și pentru infracțiunea prev. de art. 290 soluția de achitare a inculpaților este greșită, în speță, fiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni și dovada vinovăției celor trei inculpați.
Motivul real al emiterii acestor facturi l-a constituit crearea unei situații financiar contabile false, care să justifice eludarea de către inculpați a dispozițiilor legale privind calculul TVA și compensarea acestuia cu TVA deductibil.
Aspectele prezentate demonstrează realizarea elementului material cât și a urmării specifice infracțiunii prev. de art. 290, intenția rezultând ex re.
În ceea ce privește infracțiunea de spălare de bani prev. de art. 23 al. lit. a din Lg. 656/2002 pentru care de asemenea, instanța a dispus achitarea inculpaților, dar în temeiul art. 10 lit. d este C.P.P. de observat că, a fost motivată inexistența unuia din elementele constitutive ( intenția) prin aceea că la data pretinsei săvârșiri era în vigoare Lg. 21/1999 care în art. 8 enumera entitățile care intrau sub incidența ei și prin aceea că, referitor la persoanele fizice regăsim o prevedere la lit. f al aceluiași articol, respectiv " dacă actele sau faptele sunt săvârșite in afara sistemului bancar, cerință care, în opinia completului nu era realizată în speță.
Este fără îndoială o motivare necorespunzătoare, în opinia noastră nefiind în intenția legiuitorului să lase în afara cadrului legal incriminator persoana fizică care, realizând totuși elementele constitutive prev. de art. 23 al.1 lit. a din Lg. 656/2002 efectuează operațiuni financiare numai prin și în cadrul sistemului financiar bancar.
Faptul că inculpații ( așa cum rezultă din raportul de constatare tehnico-științifică) s-au folosit de fluxul financiar al sumelor de bani plătite în baza facturilor al sumelor de bani plătite în baza facturilor fiscale false ( în cadrul circuitului bancar dintre SC SA și celelalte societăți - filele 31-35 rechizitoriu) dovedește intenția lor în a frauda și deci săvârșirea infracțiunii de spălare de bani.
Și achitarea inculpaților în baza art. 10 lit. a pentru C.P.P. infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni prev. de art. 323 este C.P.P. greșită fiind ignorate probele administrate pe parcursul procesului care atestă fără dubii că inculpații au acționat împreună și au conjugat acțiunile în scopul prejudicierii societății SC SA B și și a statului prin DGFP
4. Instanța de fond a constatat pentru toate infracțiunile reținute în sarcina inculpaților s-a împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale prev. de art. 124
Constatarea este greșită, cel puțin, cu privire la infracțiunile de delapidare, instigare la delapidare și spălare de bani pentru care în raport de limitele de pedeapsă ( maximul mai mare de 10 ani) termenul de prescripție a răspunderii penale este de 10 ani conform art. 122 al.1 lit. b
În speță, raportat la momentul epuizării activității infracționale - luna februarie 2001 și data pronunțării sentinței, nu s-a împlinit termenul de 10 ani care ar fi atras încetarea procesului penal.
Aceeași observație se impune și în ceea ce privește constatarea instanței s-a dispus trimiterea în judecată a tuturor inculpaților pentru o faptă ( nu este precizată) în legătură cu care la data emiterii actului de inculpare este împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale. Dacă instanța ar fi luat în calcul data întocmirii rechizitoriului, respectiv 03.07.2008, în raport cu datele la care s-au comis infracțiunile reținute în sarcina inculpaților, ar fi putut lesne constata că pentru niciuna dintre aceste infracțiuni nu s-a împlinit termenul de prescripție specială prev. de art. 124 la data sesizării instanței.
Nu s-a contestat faptul că, pe parcursul cercetării judecătorești, pentru unele din infracțiuni ( evaziunea fiscală, instigare la evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată și asociere în vederea comiterii de infracțiuni) s-a împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale ceea ce poate duce la încetarea procesului penal.
Instanța nu a avut în vedere această situație, a făcut aplicarea disp. art. 13 și C.P.P. intrând pe fondul cauzei a achitat inculpații pentru toate infracțiunile ( inclusiv pentru cele în legătură cu care se împlinise termenul de prescripție a răspunderii penale), în condițiile în care numai în ceea ce-l privește pe inculpatul, apărătorul a formulat expres cerere de continuare a judecății în conformitate cu disp. art. 13
C.P.P.In final, s-a solicitat admiterea apelului, casarea în totalitate a sentinței pronunțată de TRIBUNALUL BUZĂU, reținerea încadrării juridice a infracțiunilor din actul de inculpare, condamnarea inculpaților, și pentru infracțiunile de instigare la delapidare și spălare de bani prev. și ped. de art. 25, rap la art. 215/1 al.1 și 2 cu aplic. art. 41 al.2, art. 215/1 al.1 și 2 cu aplic. art. 41 al.2 și art. 23 al.1 lit. a din Lg. 656/2002 iar în legătură cu celelalte infracțiuni dacă se va constata că s-a împlinit termenul de prescripție specială să se dispună încetarea procesului penal.
Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, a susținut în apelul său că, instanța de fond în mod eronat a reținut că faptele nu există motivat de faptul că a intervenit prescripția specială a răspunderii penală. Pentru a se constata prescripția răspunderii penale, termenul acesteia trebuie să curgă nestingherit, să nu intervină anumite acte sau activități care ar readuce la cunoștință fapta comisă, ori în prezenta cauză cursul care a fost întrerupt prin actele care au fost comunicate învinuitului pe parcursul cercetării penale. Pottrivit art.123 penal "cursul termenului prescripției prevăzut la art.122 se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act, care potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfășurarea procesului penal. După fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripție.
Întreruperea cursului prescripției produce efecte față de toți participanții la infracțiune, chiar dacă actul de întrerupere privește numai pe unii dintre ei.
S-a susținut că instanța de fond în mod eronat a apreciat că a intervenit prescripția pentru faptele comise.
Un alt motiv de apel se referă la faptul că în mod greșit instanța fondului a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art.346 alin.3 pr.penală întrucât faptele nu există. S-a învederat faptul că instanța de fond în virtutea rolului activ nu a coroborat toate probele existente la dosarul cauzei, a dispus achitarea în condițiile în care atât din conținutul actului de control, cât și din conținutul rechizitoriului rezultă faptul că învinuitul datorează obligații către bugetul consolidat al statului în cuantum de 67.797 lei.
S-a mai susținut că pentru înlăturarea oricărui dubiu cu privire la existența și cuantumul prejudiciului, pe parcursul cercetării penale s-a dispus efectuarea unei expertize financiar contabile iar raportul de expertiză a confirmat rezultatul inspecției fiscale, prin aceasta concluzionându-se că au fost emise un număr de 14 facturi fiscale ce nu îndeplineau condițiile pentru a fi acceptate la plată, acestea nefiind însoțite de documente care să ateste executarea lucrărilor. În această situație, facturile fiind emise pentru servicii inexistente, societatea nu avea drept de deducere a taxei pe valoare adăugată.
În final, partea civilă a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și obligarea inculpaților la plata despăgubirilor civile, așa cum au fost solicitate.
Examinând hotărârea apelată, în raport de întregul material probator administrat atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanțelor de judecată - fond și apel, de susținerile cuprinse în ambele apeluri, dar ținând cont și de dispozițiile art.371 alineat 2.pr.penală, care impun analizarea cauzei sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată că ambele apeluri sunt parțial fondate.
Întrucât faptele deduse judecății sunt pretins comise în perioada iunie 2000 - februarie 2001, datorită modificărilor legislative intervenite până la momentul judecății, speța de față pune, în principal, probleme de aplicare în timp a legii penale.
Din acest punct de vedere, unele din încadrările juridice făcute de procuror în actul de sesizare a instanței sunt greșite, respectiv pentru infracțiunile de evaziune fiscală și spălare de bani, chiar dacă acesta a reținut aplicabilitatea articolului 13.penal.
În rechizitoriu, cei trei inculpați sunt trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art.9 alin.1 lit.c din Legea nr.241/2005, și pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani prevăzută de art.23 alin.1 lit.a din Legea 656/2003, ambele texte reținute fiind cele în vigoare astăzi, la momentul judecății.
Ori, potrivit articolului 10.penal "legea penală se aplică în timpul cât ea se află în vigoare", iar dispozițiile art.13 penal, prevăd că " în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii, până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă".
Prin urmare, pentru stabilirea unei corecte încadrări juridice și în acord cu principiile enunțate mai sus, trebuiau analizate toate textele legale începând cu cel în vigoare la data săvârșirii infracțiunii, legea nouă fiind aplicabilă doar dacă se dovedea a fi mai favorabilă decât cea în vigoare când s-a săvârșit infracțiunea.
În ce privește infracțiunea de evaziune fiscală, așa cum fapta este descrisă în actul de acuzare, ca având forma înscrierii în contabilitate a unor cheltuieli nereale ce a avut drept consecință negativă deducerea nelegală de A, ea era prevăzută la data săvârșirii (perioada iunie 2000 - februarie 2001) de articolul 13 din Legea nr.87/1994, care pot sancționa cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și interzicerea unor drepturi sau cu amendă.
Legea evaziunii fiscale nr.87/1994 a suferit o modificare în anul 2003 când infracțiunea descrisă mai sus a fost preluată de dispozițiile art.11 lit.c și era pedepsită cu închisoarea de la 2 la 8 ani și interzicerea unor drepturi. În legea nr.241/2005 în vigoare la momentul judecății în primă instanță și în prezent, fapta reținută în sarcina inculpaților este incriminată de dispozițiile art.9 alin.1 lit. și este pedepsită cu închisoarea de la 2 la 8 ani și interzicerea unor drepturi.
Analiza celor trei texte de lege, evidențiază în mod clar că legea mai favorabilă era legea în vigoare la data săvârșirii infracțiunii, astfel că o corectă aplicare a dispozițiilor art.13 penal impunea ca pentru această faptă să se rețină dispozițiile art.13 din Legea nr.87/1994.
În ce privește infracțiunea de spălare de bani, Curtea constată că fapta reținută în sarcina inculpaților,fiind comisă în perioada iunie 2000 - februarie 2001, făcea necesară punerea în paralel a textului de lege în vigoare la data săvârșirii infracțiunii - art.23 din Legea nr.21/1999 și a celui survenit ulterior, în vigoare și la momentul judecății, adică art.23 din Legea nr.656/2003.
Din punct de vedere al sancțiunii, ambele texte prevăd aceeași pedeapsă - închisoarea de la 3 la 12 ani, într-o astfel de situație aplicându-se principiul activității legii penale deci, legea în vigoare la data săvârșirii infracțiunii.
Prin urmare, în lipsa unei prevederi mai favorabile în legea nouă, faptele inculpaților trebuie analizate în raport de dispozițiile în vigoare la data săvârșirii infracțiunii, adică art.23 din Legea nr.21/1999.
Revenind la motivele invocate în apelul parchetului, Curtea consideră că numai unele dintre acestea sunt fondate.
Ca situație de fapt, prin actul de acuzare se impută inculpaților că la inițiativa și în folosul inculpatului, inculpații inițial administrator și apoi contabil șef și inculpatul, administrator al SC SA B, prin acceptarea la plată a 14 facturi fiscale false în favoarea unor societăți comerciale controlate de inculpatul, acesta a reușit să delapideze din fondurile societății suma totală de 2.863.507.499 lei ROL.
Totodată, prin înregistrarea în contabilitatea societății la capitolul cheltuieli a sumei menționate mai sus, s-a diminuat A cu suma totală de 544.066.426 lei ROL, iar acest lucru a avut loc deși cheltuielile respective erau nereale, cele 14 facturi fiind acceptate la plată fără a fi însoțite de nici un document justificativ.
Prima instanță și-a motivat soluția de achitare a inculpaților pentru infracțiunea prevăzută de art.272 alin.1 pct.2 din Legea nr.31/1990 modificată, cu motivația că textul din legea specială este aplicabil și nu cel din Codul penal - art.215/1 alin.2, datorită calității speciale de administratori a inculpaților și, că pentru a fi acceptate la plată, în mod legal, facturile nu trebuiau însoțite de nici un fel de document justificativ și că în realitate, cheltuielile evidențiate de facturi s-au efectuat, situație ce ar rezulta din declarațiile inculpaților și ale martorilor, fără însă a arăta care dintre martori au atestat realitatea serviciilor menționate în cele 14 facturi.
Analizând probele administrate în cauză, atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești, Curtea consideră că prima instanță a făcut o greșită apreciere a acestora și din acest punct de vedere criticile invocate de parchet în motivele 1 și 2 sunt fondate, cu excepția criticii vizând neadministrarea de către prima instanță a probelor cu declarațiile tuturor martorilor, în condițiile în care chiar prin actul de acuzare s-a arătat că martorul de care face vorbire parchetul -, este cetățean al M, fiind dificilă aducerea sa în fața instanței.
Referitor la interpretarea probelor administrate în cauză, aspect criticat în primele două motive de apel ale parchetului, Curtea constată că niciunul dintre cei trei inculpați nu contestă faptul că suma de 2.863.507.499 lei ROL, plătită de SC Sa B cu ordine de plată, semnate de inculpatul și a ajuns în conturile societăților comerciale: SC SRL, SC SRL, SC SRL și SC SRL iar de aici a fost ridicată și însușită de inculpatul sau de fratele acestuia, în numele său.
De altfel, situația că suma respectivă a ajuns la inculpatul este demonstrată și de conținutul expertizei tehnico-contabile întocmită în cauză în cursul urmăririi penale de expert.
Totodată, expertiza a reliefat și faptul că dacă cele 14 facturi au fost emise pentru servicii inexistente, în mod greșit SC SA a dedus din bilanțul contabil în valoare de 544.066.426 lei ROL.
În aceste condiții, esențial pentru lămurirea situației de fapt, este dacă cele 14 facturi reținute în actul de acuzare atestă livrări de mărfuri, executări de lucrări sau prestări de servicii ce au existat în realitate sau nu.
Or, realitatea mențiunilor din facturi putea fi demonstrată cel mai simplu prin însoțirea acestora de documente justificative, așa cum prevăd și dispozițiile HG831/1997, documente cum ar fi: dispoziția de livrare, avizul de însoțire a mărfii sau alte documente tipizate care atestă executarea lucrărilor și prestarea serviciilor.
Inculpații, în special și, s-au apărat, bazându-se și pe opinia exprimată de expertul contabil la prima instanță, în sensul că facturile respective nu trebuiau însoțite de documente justificative cu regim special, pentru a fi acceptate la plată. Pe această opinie și-a bazat soluția și prima instanță.
În dezacord cu aceasta, Curtea consideră că atât inculpatul, ce a fost administratorul SC în perioada mai - iunie 2000 și apoi director economic (cu atribuțiile unui contabil șef) până în februarie 2001, cât și inculpatul ce a devenit administrator al SC SA B la data de iunie 2000, tocmai în virtutea acestor calități, aveau datoria să verifice existența mențiunilor din facturi, dacă serviciile trecute ca prestate de societățile emitente au corespondență în realitate sau nu și să solicite societăților emitente justificarea sumelor cerute drept plată a acestor servicii.
Spre exemplu: un bun administrator sau contabil șef, interesat de soarta societății pe care o reprezenta putea aviza cheltuielile referitoare la "închirierea unei macarale" în baza existenței unui contract de închiriere,cu menționarea tipului de macara, a duratei contractului, cheltuielile vizând "prestări servicii pază" în baza unui contract în care s-ar fi indicat câte persoane execută paza, ce obiective sunt păzite, etc. sau pentru avizarea facturii privind "prestări servicii întreținere hale sau reparații hale" în baza unor devize de lucrări.
Neexistând niciun astfel de document,ce în opinia Curții nu trebuia să îmbrace neapărat forma unui tipizat emis de fisc sau de alte autorități de stat, inculpații și nu pot prezenta nicio justificare pentru cuantumul sumelor plătite de SC SA B,către cele 4 societăți ce au emis cele 14 facturi.
De altfel, în primele declarații date de către acești doi inculpați în cursul urmăririi penale, aceștia au arătat că, în fapt, societatea a fost administrată în toată această perioadă de către inculpatul, că acesta le-a prezentat la plată toate cele 14 facturi, iar ei au acceptat situația, pentru a-și primi în continuare salariile și de frică să nu fie dați afară de către acesta, întrucât îl considerau pe acesta ca fiind adevăratul patron al societății SC SA B (filele 42-44-declarație sau filele 56-59- declarație, dosar urmărire penală, vol.3).
Deși instanța de fond a motivat că toți martorii audiați în cauză ar fi confirmat că s-au executat lucrări de reparații, că au fost paznici neangajați societății care au asigurat paza, că s-au folosit macarale pentru dezafectarea și utilajelor, în realitate analiza declarațiilor inculpaților martorilor indică o altă situație.
Astfel, în declarația sa ( filele 206-209, vol3) martora, șef de personal la societate, a arătat că " în toată perioada cât am lucrat la SC SA B nu s-au realizat lucrări de reparații capitale la hala de producție sau sediul administrativ. era asigurată de personal propriu și de o firmă specializată ".
Aceleași împrejurări au fost relevate și de martorul (fila 213, volumul 3) acesta precizând că a fost agent de pază la o firmă de pază denumită, din 1997 până în noiembrie 2000, și că în această perioadă " nu s-au efectuat nici un fel de reparații la hala de fabricație, la sediul administrativ sau în altă parte."
Și inculpatul în declarația olografă (filele 42-44, vol3) a arătat textual că" după privatizarea societății și până la plecarea mea in febuarie 2001, la sediul societății nu s-au făcut nici un fel de reparații la halele de fabricație sau la sediul administrativ, cu toate acestea mi-a prezentat facturile nr. -/3.09.2000, -/21.09.2000,-/3.09.2000,-/01.10.2000 emise de SC, al cărei administrator era, în valoare de aproximativ 1,8 miliarde de lei pe care mi-a impus să o înregistrez în contabilitate și să dispun plata contravalorii lor. Am acceptat acest lucru, cu toate că știam că nu sunt reale, întrucât mi-a fost teamă că mă dă afară. Factura -/20.12.2000, emisă de SC SRL, reprezentând servicii de pază, nu este reală (serviciile sunt fictive) ".
În ce privește serviciile reprezentând închirierea macaralei, lipsind orice alt document justificativ și acestea sunt puse sub semnul întrebării odată ce, la privatizare, SC SA B apărea pe inventar cu doua automacarale.
Și plățile făcute către SC SRL F și SC SRL Golești, vizând "prestări servicii dezafectare utilaje, demolare, tăiat și fasonat fier vechi" sau "prestări servicii fier vechi", nu sunt credibile odată ce din adresa Inspectoratului Teritorial d e Muncă V ( fila 247, vol.3) rezultă că acest societăți nu au înregistrat contracte individuale de muncă sau convenții civile de prestări servicii, până la data adresei, adică 28.11.2001.
În privința poziției inculpatului în cadrul SC SA B, Curtea consideră necesar a face câteva precizări:
Din actele dosarului de urmărire penală, rezultă că atunci când s-a privatizat societatea, în luna aprilie 2000, acționar majoritar al acesteia ( cu 89.507% din valoarea capitalului social) a devenit numitul - (contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni aflându-se la filele 65 - 71 dosar urmărire penală, volumul II). În realitate acesta nu a fost decât o persoană interpusă care a cumpărat societatea pentru numitul (- fiind de fapt șofer la una din societățile acestei persoane).
După privatizare, administrator unic al societății a fost numitul din 17 mai 2000 până în 21 iunie 2000, când a fost înlocuit de inculpatul. Este de precizat că toate aceste modificări, atât în acționariatul societății, cât și cu privire la persoana administratorului, au fost înscrise la Oficiul Registrului Comerțului, (filele 143-152 dosar urmărire penală, volumul II).
Inculpatul a apărut în această societate prezentând un așa-zis "contract de cesiune acțiuni" (fila 179 dosar urmărire penală), nedatat, neautentificat la notar, neînregistrat la Oficiul Registrului Comerțului; în acest contract menționându-se că a primit prin cesionare de la - acțiuni în valoare de 89,507 % din valoarea capitalului social al SC SA, pentru care ar fi plătit suma de 1.945.437.364 lei.
La data de 13 iunie 2000, administratorul de atunci al SC Sa B, inculpatul l-a împuternicit pe inculpatul pentru a obține drept de semnătură în bancă pentru societate, lucru care s-a și întâmplat și a rămas neschimbat și în perioada în care administrator a devenit inculpatul. Din acest moment, societatea a fost administrată efectiv de inculpatul, acesta luând toate deciziile, substituindu-i-se practic atât inculpatului cât și inculpatului, care au acceptat această situație.
Așa se explică și faptul că majoritatea ordinelor de plată emise în baza celor 14 facturi în discuție, au fost avizate la plată prin semnătura sa, cu excepția a patru, avizate de, în calitate de contabil șef.
Oricum după privatizare, din dispoziția acestui aparent acționar majoritar -, majoritatea activelor au fost înstrăinate și majoritatea utilajelor au fost dezafectate și vândute ca fier vechi, iar încasările, în loc să rămână în conturile societății, au luat calea celor 4 societăți-SC SRL B, SC SRL F, SC SRL Golesti și SC SRL B- controlate tot de, care a retras banii însușindu-și-
Curtea nu poate primi apărările inculpaților și că au acceptat situația considerând că respectă ordinele acționarului majoritar -, odată ce, în februarie 2001, când, în calitate de administrator a propus adunării generale a acționarilor demararea procedurilor de faliment, în calitate de acționar principal apare tot - (proces-verbal al adunării generale a acționarilor, filele 392-394, ).
Prin urmare, cei doi administratori ai SC SA, ambii având cunoștințe economice și de contabilitate, au acceptat dispozițiile inculpatului, deci ale unei persoane fără nicio calitate oficială în societate, în ce privește avizarea la plată a celor 14 facturi, atestând servicii fictive, în folosul societăților comerciale menționate mai sus, de unde sumele de bani, totalizând 286.350,74 RON, au putut fi ridicate de acest inculpat. În acest fel, SC SA, a rămas în continuare datoare către furnizorii de utilități și către fisc și a intrat în scurt timp în faliment, iar inculpatul a intrat în posesia sumei menționate.
În concluzie, faptele inculpaților și, determinate de inculpatul și săvârșite în calitate de administratori ai SC SA B, primul fiind și contabil șef în perioada cât cel de-al doilea a figurat ca administrator, constituie o folosire cu rea credință a bunurilor societății, respectiv a veniturilor în bani ale acesteia, ce au depășit 2 miliarde ROL, într-un scop contrar intereselor societății și în folosul firmelor administrate direct sau aflate sub controlul inculpatului.
În opinia curții, această activitate a inculpaților se circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunii de delapidare calificată, prevăzută de art.215/1 alin.1 și 2 penal și nu al infracțiunii prev. de art.266 pct 2 din Legea 31/1990, în vigoare la data comiterii faptelor, devenit ulterior art.272 pct.2, așa cum reține instanța de fond.
Aceasta deoarece, textul din legea specială a avut și are un caracter subsidiar față de norma de drept comun, aspect statuat de prevederile art.281 din Legea 31/1990, menținute neschimbate de la intrarea în vigoare a legii și până în prezent. Acest text prevede că " faptele prevăzute în prezentul titlu (infracțiuni) dacă constituie - potrivit Codului Penal sau unor legi speciale - infracțiuni mai grave, se pedepsesc în condițiile și cu sancțiunile prevăzute acolo."
Cum conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzută de legea societăților comerciale este foarte asemănător cu acela al infracțiunii de delapidare prevăzută de art.215/1 alin.1 penal, iar prin activitatea continuată a inculpaților s-a ajuns la folosirea și respectiv însușirea unei sume de peste 2 miliarde ROL, Curtea consideră că în speța de față trebuia să se facă aplicarea dispozițiilor din Codul penal care reglementează o infracțiune mai gravă și care prin agravanta de la alineatul 2 sancționează și consecințele deosebit de grave pe care le-au avut faptele inculpaților în detrimentul chiar al societății pe care trebuia să o administreze în mod onest.
În concluzie, Curtea consideră că soluția primei instanțe de achitare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.272 pct.2 din Legea nr.31/1990, și respectiv instigare la această infracțiune este greșită atât sub aspectul încadrării juridice dată faptelor, cât și sub aspectul nereținerii vinovăției celor trei inculpați.
Așa cum s-a arătat în analiza de mai sus, curtea consideră că din coroborarea probelor administrate în cauză: concluziile expertizei contabile, cu declarațiile de martori citate și declarațiile inculpaților și, rezultă că prestările de servicii și de lucrări atestate de cele 14 facturi fiscale nu au fost reale, dar totuși,
s-a procedat la înregistrarea acestora în contabilitatea SC SA, lucru ce a avut ca efect deducerea TVA în sumă de 544.066.426 lei ROL.
În aceste condiții se confirmă și existența infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută, așa cum s-a arătat mai sus de art.13 din Legea nr.87/1994 cu aplic. art.13 penal și pentru care s-a împlinit însă termenul de prescripție specială a răspunderii penale, prevăzut de art.124 penal.
În aceeași ordine de idei, Curtea apreciază că dacă nu era întrunit termenul de prescripție a răspunderii penale inculpații și puteau să răspundă penal și pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art.290 penal cu aplic. art.41 alin.2 penal, primul pentru folosirea celor 14 facturi falsificate, în sensul că nu reprezenta realitatea și pentru semnarea unora din ordinele de plată emise în baza acestor facturi falsificate, iar cel de-al doilea pentru semnarea a 4 asemenea ordine de plată.
Curtea, consideră că dispozițiile art.290 penal privind falsul în înscrisuri sub semnătură privată, nu trebuie raportate doar la operațiuni de contrafacere a scrierii sau subscrierii pe un înscris, așa cum a reținut instanța de fond, ci și la alterarea acestuia în orice mod, inclusiv prin faptul că înscrisul respectiv nu reflectă o situație reală.
În sarcina inculpatului, care atât potrivit propriilor declarații, cât și actelor și lucrărilor dosarului nu a semnat pe niciunul din înscrisurile menționate ca falsificate, nu se poate reține această infracțiune, astfel încât în conformitate cu disp. art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.c pr.penală se va dispune achitarea acestuia.
Prin explicațiile de mai sus, Curtea a răspuns motivului numărul 3 din apelul parchetului, argumentele prezentate de parchet fiind întemeiate parțial, respectiv numai în ceea ce privește reținerea greșită de către instanța de fond a inexistenței infracțiunilor de delapidare, instigare la delapidare, evaziune fiscală și instigare la evaziune fiscală și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Cu privire la infracțiunea de spălare de bani, pentru care parchetul solicită de asemenea condamnarea inculpaților, pe baza unei încadrări juridice prevăzute de legea nr.656/2003 ce nu era în vigoare la data săvârșirii infracțiunii de către inculpați.
În analiza făcută în prealabil examinării motivelor cuprinse în apelul parchetului, Curtea a arătat că pentru aplicarea corectă a legii penale în timp, faptele inculpaților trebuiau raportate în primul rând la legea în vigoare la data săvârșirii acestora, întrucât legea nouă se aplică numai dacă are prevederi mai favorabile, ori în speța de față, sub aspectul sancțiunii, cele două texte ce incriminează spălarea de bani: art.23 din Legea nr.21/1999 și art.23 din Legea nr.656/2003, prevăd aceeași pedeapsă de 3 la 12 ani închisoare.
Însă, mergând mai departe cu analiza textelor incriminatoare, Curtea constată că în realitate fapta de spălare de bani, așa cum este descrisă în actul de acuzare ca fiind transferul sumelor de bani din conturile SC către alte societăți comerciale controlate de inculpatul, la momentul săvârșirii acesteia, nu era prevăzută de lege ca infracțiune.
Aceasta deoarece, niciuna dintre ipotezele prevăzute la art.23 (lit.a,b,c) din Legea nr.21/1999 nu este aplicabilă în speța de față. Astfel, articolul 23 din legea în vigoare la data săvârșirii infracțiunii incrimina ca spălare de bani:
a) -schimbarea sau transferul de valori, cunoscând că acestea provin din săvârșirea unor infracțiuni: traficul de stupefiante; nerespectarea regimului armelor și munițiilor în forma agravantă; nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive; nerespectarea regimului materiilor explozive; falsificarea de monede sau de alte valori; proxenetismul; contrabanda; șantajul; lipsirea de libertate în mod ilegal; înșelăciunea în domeniul bancar, financiar sau de asigurări; bancruta frauduloasă; furtul și tăinuirea de autovehicule; nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri; traficul de animale ocrotite în țările lor; comerțul cu țesuturi și organe umane; infracțiunile săvârșite prin intermediul calculatoarelor; infracțiunile săvârșite cu cărți de credit; infracțiunile săvârșite de persoane care fac parte din asociații de infractori; nerespectarea dispozițiilor privind importul de deșeuri și de reziduuri; nerespectarea dispozițiilor privind jocurile de noroc; în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a acestora, precum și în scop de tăinuire sau de favorizare a persoanelor implicate în astfel de activități sau presupuse că s-ar sustrage consecințelor juridice ale faptelor lor;
b) ascunderea sau disimularea naturii reale a provenienței, apartenenței, dispoziției, mișcării proprietății bunurilor sau a dreptului asupra acestora, cunoscând că aceste bunuri provin din săvârșirea uneia dintre infracțiunile prevăzute la lit. a);
c) dobândirea, posesia sau utilizarea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârșirea uneia dintre infracțiunile prevăzute la lit. a).
În plus, așa cum a arătat și prima instanță, trebuia avut în vedere și articolul 8 din Legea nr.21/1999, care arăta în mod expres și limitativ cine sunt subiecții activi ce intrau sub incidența legii spălării banilor, inculpații, chiar ca reprezentanți ai unor societăți comerciale, nefiind printre persoanele menționate de textul legal.
Astfel, dispozițiile articolului 8 prevedeau că "intră sub incidența prezentei legi: a)- băncile, sucursalelor băncilor străine și instituțiile de credit; b)- instituțiile financiare; c)- societățile de asigurări și reasigurări; d)- agenții economici care desfășoară activități de jocuri de noroc ori de amanet; e)- persoanele fizice și juridice care acordă asistență de specialitate juridică, notarială, contabilă, financiar-bancară; f)- orice altă persoană fizică sau juridică, prin acte și fapte săvârșite în afara sistemului financiar bancar".Ori, în speța de față, transferul sumelor de bani nu s-a făcut în afara sistemului bancar ci prin intermediul acestuia.
Împrejurarea că prin Legea nr.656/2003 cadrul de încriminare a subiecților și operațiunilor ce sunt catalogate ca fiind spălare de bani, a fost lărgit, putând include și activitatea inculpaților, nu înseamnă că textul din legea nouă poate retroactiva, situația nefiind în favoarea inculpaților ci dimpotrivă în defavoarea acestora.Mai mult decât atât, în acest caz, este aplicabil principiul prevăzut de art.11 penal, referitor la neretroactivitatea legii penale, care prevede că " legea penală nu se aplică faptelor care, la data când au fost săvârșite nu erau prevăzute ca infracțiuni".Din acest punct de vedere, pentru infracțiunea de spălare de bani, soluția ce se impunea era achitarea în temeiul art.10 lit.b pr.penală - fapta nu este prevăzută de legea penală și nu aceea de achitare în conformitate cu art.10 lit.d pr.penală, așa cum a dispus prima instanță, cu argumente asemănătoare celor expuse mai sus.
Curtea apreciază că nu este fondată critica cuprinsă în motivul 3 de apel în ce privește solicitarea de reținere în sarcina inculpaților a infracțiunii prev. de art.323 penal, asocierea în vederea comiterii de infracțiuni întrucât, deși inculpații au comis infracțiunile delapidare și evaziune fiscală în participație, ei nu fost constituiți într-un grup infracțional organizat, cu rolul și atribuțiuni precise, într-un scop anume determinat.
Așa cum rezultă din declarațiile inculpaților și, aceștia au executat dispozițiile coinculpatului în ce privește acceptarea la plată a facturilor falsificate, fără să se dovedească în vreun mod că ar fi avut vreun beneficiu din sumele însușite de inculpatul, în afară de faptul că și-au primit salariile în calitate de administratori ai societății și respectiv contabil șef ( ).
Din acest punct de vedere, Curtea va menține soluția de achitare a acestora, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.323 penal, dispusă de prima instanță.
În latură civilă, ca efect al reținerii existenței faptelor și vinovăției inculpaților, în ceea ce privește infracțiunile de delapidare, pentru inculpații și și instigare la delapidare pentru inculpatul și a condamnării acestora în baza disp. art.215/1 alin.1 și 2.penal curtea va dispune obligarea în solidar a inculpaților la plata sumei de 286.350,74 lei reprezentând prejudiciul creat SC SA, în drepturile căreia după declararea falimentului acesteia s-a substituit partea civilă Ministerul Finanțelor Publice, prin
Tot ca efect al reținerii existenței faptei și a vinovăției inculpaților, în ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală, prev. de art.13 din Legea 87/1994, chiar dacă a intervenit prescripția specială, Curtea constată că în latură civilă este antrenată răspunderea inculpaților, aceștia urmând a fi obligați, în solidar, la plata sumei de 54.406,64 lei reprezentând TVA dedusă nelegal, așa cum rezultă din concluziile expertizei tehnice contabile efectuată de expert (filele 100-121 volumul 3, dosar urmărire penală).
Sub acest aspect,Curtea constată că sunt întemeiate ambele apeluri, atât cel declarat de parchet cât și cel declarat de partea civilă - Direcția Generală a Finanțelor Publice
Așa fiind, motivele expuse în prezenta decizie referitoare la apelul parchetului sunt valabile și pentru apelul părții civile, soluția dată speței în latură penală cu privire la infracțiunile de delapidare și evaziune fiscală având influență majoră și asupra modului de soluționare al laturii civile a cauzei.
În concluzie, pentru considerentele prezentate pe larg mai sus, în baza disp. art.379 pct.2 lit.a pr.penală, Curtea va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUZĂU și de Direcția Generală a Finanțelor Publice B, va desființa în parte, sentința penală nr. 138/6.08.2009 pronunțată de TRIBUNALUL BUZĂU și în consecință:
În baza art. 334 se C.P.P. va schimba încadrarea juridică din disp. art. 9 al.1 lit. c din Lg.241/2005 cu aplic. art. 13, în infracțiunea prev. de art. 13 din Lg. 87/1994, cu aplic. art. 13 și din art. 23 al.1 lit. a din Lg.656/2003, cu aplic. art. 13, în art. 23 al.1 lit. a din Lg. 21/1999, cu aplic. art. 13
În baza art. 25 rap la art. 215/1 al.1 și 2 cu aplic. art. 41 al.2,instigare la delapidare calificată și art. 215/1 al.1 și 2 cu aplic. art. 41 al.2, delapidare calificată inculpații, și respectiv și vor fi condamnați la pedepse cu închisoarea.
Curtea consideră că față de perioada îndelungată scursă de la data săvârșirii infracțiunii și până la data trimiterii în judecată a inculpaților, ce a depășit 7 ani, situație neimputabilă acestora, și față de împrejurarea că aceștia nu au antecedente penale, în favoarea acestora pot fi reținute circumstanțe atenuante judiciare prevăzute de art.74 penal.
Întrucât inculpatul a fost beneficiarul principal al sumei de bani rezultată din delapidare, pedeapsa aplicată acestuia va avea un cuantum mai mare decât al celorlalți 2 inculpați și se va dispune executarea efectivă în regim privativ de libertate.
Spre deosebire de acesta, Curtea apreciază că inculpații și, ce au avut la începutul urmăririi penale o atitudine sinceră și de regret și nu au beneficiat de sumele delapidate, prezintă totuși garanția că se pot îndrepta și fără a se dispune executarea pedepselor aplicate în regim privativ de libertate, astfel încât Curtea va face aplicația dispozițiilor art.86/1 penal privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor. Pe durata termenului de încercare stabilit în conformitate cu art.86/2 penal, cei doi inculpați se vor supune următoarelor măsuri de supraveghere exercitate de Serviciul de Probațiune de pe lângă TRIBUNALUL BUZĂU:
- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă TRIBUNALUL BUZĂU;
- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință ori locuință și orice deplasare ce depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență;
Conform art. 359 atrage C.P.P. atenția inculpaților asupra disp. art. 86/4
privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Pentru toți inculpații Curtea va face aplicația pedepsei complimentare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b și c, după executarea pedepsei principale și aplicația pedepselor accesorii prevăzute de disp. art. 71 și art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b și c p, cu mențiunea că cele aplicate inculpaților și se vor suspenda odată cu pedeapsa principală.
În baza disp. art. 11 pct.2 lit. b rap C.P.P. la art. 10 lit. gpr ap la art. 124 se va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului pentru infracțiunile prev. și ped. de art.25 pen. rap.la art. 13 din Lg.87/1994, cu aplic. art. 13, instigare la evaziune fiscală și de art. 290 cu aplic. art. 41 al.2, fals în înscrisuri sub semnătură privată, întrucât a intervenit prescripția specială a răspunderii penale.
În baza disp. art. 11 pct.2 lit. b rap C.P.P. la art. 10 lit. gpr ap la art. 124 se va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului pentru infracțiunile prev. și ped. de art. 13 din Lg.87/1994, cu aplic. art. 13, evaziune fiscală și de art. 290 cu aplic. art. 41 al.2, fals în înscrisuri sub semnătură privată, întrucât a intervenit prescripția specială a răspunderii penale.
În baza disp. art. 11 pct.2 lit. b rap C.P.P. la art. 10 lit. gpr ap. la art. 124 se va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 13 din Lg.87/1994, cu aplic. art. 13, evaziune fiscală întrucât a intervenit prescripția specială a răspunderii penale.
În baza art. 11 pct.2 lit. rap la art. 10 lit. C.P.P. inculpatul va fi achitat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. de art. 290 cu aplic. art. 41 al.2, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fapta nefiind săvârșită de inculpat.
În baza art. 11 pct.2 lit. rap la art. 10 lit. C.P.P. cei trei inculpați vor fi achitați pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 23 al.1 lit. a din Lg. 21/1999,cu aplic. art.13 pen. spălare de bani, fapta nefiind prevăzută de legea penală.
Se va menține soluția de achitare a celor trei inculpați privind infracțiunea prev. de art. 323 asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, dispusă de prima instanță.
În latură civilă inculpații vor fi obligați în solidar la 340.757,39 lei despăgubiri civile către DGFP B, din care 286.350,74 lei reprezintă prejudiciu din delapidare iar 54.406,64 lei TVA dedusă nelegal.
Pe cale de consecință, ca o măsură de recuperare a prejudiciului se va menține sechestrul asigurator asupra bunurilor inc. dispus prin Ordonanța 76661/06440/2002 a IJP
În baza disp. art.191 pr.penală inculpații vor fi obligați la câte 4000 lei cheltuieli judiciare către stat, la fond și apel, incluzându-se și cheltuielile efectuate în cursul urmăririi penale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUZĂU și de Direcția Generală a Finanțelor Publice B, desființează în parte sentința penală nr. 138/608.2009 pronunțată de TRIBUNALUL BUZĂU și în consecință:
În baza art. 334 schimbă C.P.P. încadrarea juridică din disp. art. 9 al.1 lit. c din Lg.241/2005 cu aplic. art. 13, în infracțiunea prev. de art. 13 din Lg. 87/1994, cu aplic. art. 13 și din art. 23 al.1 lit. a din Lg.656/2003, cu aplic. art. 13, în art. 23 al.1 lit. a din Lg. 21/1999, cu aplic. art. 13
În baza art. 25 rap la art. 215/1 al.1 și 2 cu aplic. art. 41 al.2,instigare la delapidare calificată, cu aplic. art. 74 rap la art. 76 al.2 condamnă pe inculpatul la pedeapsa de 5 ani închisoare.
Aplică pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b și c, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
Aplică disp. art. 71 și art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b și c
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
În baza disp. art. 11 pct.2 lit. b rap C.P.P. la art. 10 lit. gpr ap la art. 124 dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului pentru infracțiunile prev. și ped. de art.25 pen. rap.la art. 13 din Lg.87/1994, cu aplic. art. 13, instigare la evaziune fiscală și de art. 290 cu aplic. art. 41 al.2, fals în înscrisuri sub semnătură privată, întrucât a intervenit prescripția specială a răspunderii penale.
În baza art. 215/1 al.1 și 2, delapidare calificată,cu aplic. art. 41 al.2 și art. 74 rap. la art. 76 al.2, condamnă pe fiecare dintre inculpații și la câte 3 ani și 4 luni închisoare.
Aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, teza a II-a și lit. b și pe o perioadă de 2 ani.
Aplică disp. art. 71 și 64 lit. a teza a II- lit. b și c
În baza art. 86/1 dispune suspendarea sub supraveghere a pedepselor aplicate celor doi inculpați pe un termen de încercare de 5 ani și 4 luni stabilit în conformitate cu art. 86/2
Pe durata termenului de încercare, cei doi inculpați se vor supune următoarelor măsuri de supraveghere exercitate de Serviciul de Probațiune de pe lângă TRIBUNALUL BUZĂU:
- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă TRIBUNALUL BUZĂU;
- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință ori locuință și orice deplasare ce depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență;
Conform art. 359 atrage C.P.P. atenția inculpaților asupra disp. art. 86/4
privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Conf. art. 71 alin.5 pen. dispune suspendarea executării pedepselor accesorii.
În baza disp. art. 11 pct.2 lit. b rap C.P.P. la art. 10 lit. gpr ap la art. 124 dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului pentru infracțiunile prev. și ped. de art. 13 din Lg.87/1994, cu aplic. art. 13, evaziune fiscală și de art. 290 cu aplic. art. 41 al.2, fals în înscrisuri sub semnătură privată, întrucât a intervenit prescripția specială a răspunderii penale.
În baza disp. art. 11 pct.2 lit. b rap C.P.P. la art. 10 lit. gpr ap. la art. 124 dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 13 din Lg.87/1994, cu aplic. art. 13, evaziune fiscală întrucât a intervenit prescripția specială a răspunderii penale.
În baza art. 11 pct.2 lit. rap la art. 10 lit. C.P.P. achită pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. de art. 290 cu aplic. art. 41 al.2, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fapta nefiind săvârșită de inculpat.
În baza art. 11 pct.2 lit. rap la art. 10 lit. C.P.P. achită pe toți cei trei inculpați pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 23 al.1 lit. a din Lg. 21/1999,cu aplic. art.13 pen. spălare de bani, fapta nefiind prevăzută de legea penală.
Menține soluția de achitare a celor trei inculpați privind infracțiunea prev. de art. 323 asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.
Obligă inculpații în solidar la 340.757,39 lei despăgubiri civile către DGFP B, din care 286.350,74 lei reprezintă prejudiciu din delapidare iar 54.406,64 lei TVA dedusă nelegal.
Menține sechestrul asigurator asupra bunurilor inc. dispus prin Ordonanța 76661/06440/2002 a IJP
Obligă inculpații la câte 4000 lei cheltuieli judiciare către stat,la fond și apel.
Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare, pentru inculpatul arestat și partea civilă lipsă de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 22 decembrie 2009.
Președinte, Judecător,
- - -
Grefier,
GD/
4 ex./13.01.2010
f-
TRIBUNALUL BUZĂU
Operator de date cu caracter personal
Număr notificare 3113/2006
Președinte:Gabriela DiaconuJudecători:Gabriela Diaconu, Dan Andrei Enescu, Cristina
