Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 124/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNI
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR. nr. 6354,-
Decizia penală nr.124
Ședința publică din data de 24 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Paul Mihai Frățilescu
JUDECĂTOR 2: Teișanu Florentin
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror C din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, părțile civile Banca Comercială SA - Sucursala P, SC -SRL M, reprezentată prin administrator judiciar SC --SRL P, inculpații și, împotriva sentinței penale nr.349 din 13 septembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din 11 septembrie 2008, fiind consemnate în încheierea de le acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie, după care instanța pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise a amânat pronunțarea la 18 septembrie 2008, și față de împrejurarea că un membru al completului de judecată, lipsește din instanță, a amânat pronunțarea la 24 septembrie 2008, când a luat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra apelurilor de față;
Prin sentința penală nr. 349 din 13 septembrie 2005 pronunțată de Tribunalul a dispus condamnarea inculpaților și la cinci pedepse de câte 2 ani și 6 luni închisoare pentru trei infracțiuni de înșelăciune prev.de art.215 al.1, 3 și 4 cu aplic.art.41-42, art.74.c și art.76 lit.c Cod penal privind pe părțile civile SC - SRL B, SC Trans-SRL B și SC -SRL B și două infracțiuni de înșelăciune prev.de art.215 al.1,2,3 cu aplic.art.74 lit.a-c și art.76 lit.c Cod penal, părții-civile BCR - Sucursala P și Credit România-SA-Sucursala P; câte 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a și b Cod penal pentru înșelăciune prev.de art.215 al.1,2,3,5 cu aplic.art.74 lit.a și c și art.76 lit.a Cod penal parte civilă Banca Comercială -SA - Sucursala P și trei pedepse de câte două luni închisoare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată prev.de art.290 cu aplic.art.41-42, art.74 lit.a-c și art.76 lit.e Cod penal, urmând să execute conform art.33 lit.a și art.34 lit.b Cod penal pedeapsa cea mai grea de câte 5 (cinci) ani închisoare si 2 ani interzicerea exercițiului drepturilor prev.de art.64 lit.a si b Cod penal.
Potrivit art.71 Cod penal s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prev. de art.64 Cod penal, iar în baza art.350 Cod pr. penală s-a menținut arestarea preventivă, computându-se deținerea începând cu data de 30 ianuarie 2003, la zi.
În baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.b Cod pr.penală s-a dispus achitarea coinculpaților pentru înșelăciune prev. de art.215 al. 1,3,4,5 Cod penal privind partea civilă SC -SRL
În latură civilă, coinculpații au fost obligați în solidar să plătească despăgubiri civile în sumă de 1.961.492.315 lei către partea civilă BCR - Sucursala P; în sumă de 858.168.100,60 lei către partea civilă Credit România-SA-Sucursala P; în sumă de 759.459.136 lei către partea civilă SC -SRL B; în sumă de 134.850.191 lei către partea civilă SC Trans -SRL B; în sumă de 489.164.756 lei către partea civilă SC România-SRL B, sume la care s-au adăugat dobânzile legale aferente.
Au fost respinse ca nefondate cererile de constituire de parte civilă formulate de părțile vătămate SC Post-SA Sucursala P și Banca Comercială SA-Sucursala P, iar în baza art.348 Cod pr.penală s-a dispus anularea facturilor și filelor CEC falsificate, fiecare inculpat fiind obligat și la plata sumei de câte 15 milioane lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
Prin Rechizitoriul nr.58/P/2003 întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovițas -a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaților și pentru săvârșirea a șapte infracțiuni de înșelăciune prev.de art.215 al.1,3,4 cu aplic.art.41-42 Cod penal, părți civile SC - SRL B și SC Trans SRL B, prev.de art.215 al.1,3și 4 Cod penal, parte civilă SC -SRL B, prev.de art.215 al.1,3,4,5 cu aplic.art.41-42 Cod penal, parte civilă SC SRL M, prev de art.215 al.1,2,3,5 Cod penal, parte civilă Banca Comercială SA Sucursala P, prev.de art.215 al.1,2,3 Cod penal, părți civile BCR-Sucursala Județeană P și Credit România SA-Sucursala P, precum și 3 infracțiuni de fals material în înscrisuri sub semnătură privată prev.de art.290 cu aplic.art.41-42 Cod penal, toate cu aplic.art.33 lit.a Cod penal, săvârșite în perioada 2001-ianuarie 2003.
Reținând existența faptelor și vinovăția inculpaților, Tribunalul Dâmbovița prin sentința penală nr.192 din 11 mai 2004 pronunțată de în dosarul nr.2471/2003 i-a condamnat pe fiecare la 5 pedepse de cate 2 ani și 6 luni închisoare pentru înșelăciune prev.de art.215 al. 1,3,4 Cod penal parte civilă SC SRL B, prev.de art.215 al. 1,2,4 Cod penal parte civilă SC Trans SRL B, ambele cu aplic.art.41-42 Cod penal, prev.de art.215 al.1,3,4, Cod penal, parte civilă SC SRL B; prev.de art.215 al.1,2,3 Cod penal părți civile BCR-Sucursala P și SC Credit România SA-Sucursala P, toate cu aplic.art.74 și 76 Iit.c Cod penal; 2 pedepse de câte 5 ani închisdoare și câte 2 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a și b Cod pernal pentru înșelăciune prev.de art.215 al.1,3,4,5 cu aplic art.41-42, 74 și 76 lit.a Cod penal, parte civilă SC SRL M și prev.de art.215 al.1,2,3 și 5 cu aplic.art.74 și 76 Iit.c Cod penal, parte civilă Banca Comercială SA - Sucursala P și 3 pedepse de câte 2 luni închisoare pentru fals material în înscrisuri sub semnătură privată prev.de art.290 cu aplic.art.41-42, art.74 și 76 lit.e Cod penal, urmând să execute conform art.33 lit.a și 34 lit.b Cod penal pedeapsa cea mai grea de câte 5 ani închisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a si b Cod penal.
Admițându-se acțiunile civile exercitate de părțile civile coinculpații au fost obligați solidar să plătească despăgubiri civile către acestea, inclusiv sumele de 4.275.129.581 lei către Banca Comercială SA-Sucursala P și de 2.991.964.120 lei către SC SRL-M, reprezentată prin administrator.
A fost respinsă ca nefondată cererea de constituire de parte civilă formulată de SC Post SA-Sucursala P, constatandu-se că nu are calitate procesuală.
A fost menținută arestarea inculpaților, computându-se deținerea începând cu 30 ianuarie 2003, la zi, s-au anulat facturile și filele CEC falsificate.
Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și inculpații și, criticând- pentru nelegalitate și netemeinicie. Apelul parchetului a vizat în principal neconcordanța dintre minută și dispozitiv, iar în subsidiar s-a invocat greșita aplicare a circumstanțelor atenuante prev.de art.74 și 76 Cod penal.
i, prin calea de atac exercitată au susținut necesitatea completării probatoriilor cu expertize judiciare, contabilă și grafologică, apreciindu-le drept concludente pentru încadrarea juridică a faptelor, existența acestora și prejudiciul real produs părților civile.
Apreciind întemeiate criticile formulate, prin decizia penală nr.438 din 11 octombrie 2004, pronunțată în dosarul penal. nr.5231/2004 al Curții de APEL PLOIEȘTI, instanța de control judiciar a admis apelurile formulate și desființând sentința primei instanțe, a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal constatându-se că, într-adevăr există contradicție între minuta și dispozitivul acesteia în sensul nulității prev.de art.309 Cod pr.penală în ce privește infracțiunea de înșelăciune reținută în dauna părții civile SC Trans SRL-B, care a fost încadrată în dispozițiile art.215 al.1,3 și 4 cu aplic.art.41-42 Cod penal cu ocazia deliberării, iar la redactarea dispozitivului s - au reținut acelea prev.de art.215 al.1,2 și 4 cu aplic.art.41-42 Cod penal.
Totodată, s-a apreciat că pentru justa soluționare a cauzei într-adevăr este utilă efectuarea unei expertize grafologice asupra înscrisului încheiat între SC - P și SC SRL-M, în data de 29 noiembrie 2001, pentru a se stabili dacă acest act este fals, deoarece s-a susținut că ar prezenta adăugiri și completări făcute de administratorul acesteia din urmă, martorul.
De asemenea este necesară și efectuarea unei expertize contabile având ca obiectiv stabilirea prejudiciului real produs de inculpați, care să răspundă și obiecțiunilor formulate de aceștia în primă instanță, asupra cărora tribunalul nu s-a pronunțat în primul ciclu procesual.
Ca urmare s-a considerat că deși în apel este posibilă administrarea acestor expertize, întrucât concluziile lor ar putea atrage o eventuală recalificare a activității infracționale, dacă acest fapt s-ar produce în fața instanței de control jurisdicțional cauza nu ar mai parcurge toate gradele admise de lege.În fine s-a menținut starea de arest a inculpaților-apelanți, computându-se deținerea la zi.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr.5694/2004 si soluționată prin sentința penală nr.349 din 13 septembrie 2005.
În rejudecare, după desființarea cu trimitere, tribunalul a dispus efectuarea celor două expertize, constatând că expertiza grafologică nu s-a putut administra întrucât reprezentantul SC SRL-M, martorul a susținut că se află în imposibilitate de a prezenta originalul înscrisului din 29 noiembrie 2001 încheiat între societatea administrată și SC --P, motivând că între timp i-ar fi fost sustras din autoturismul personal.
Reapreciind probele administrate atât în primului ciclu procesual, cât și în rejudecare după desființarea cu trimitere, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
, și au fost asociați și administratori ai societăților comerciale constituite de aceștia, SC - P și SC DISTRIBUTION SRL P, având ca obiect principal de activitate comerțul cu ridicata al băuturilor alcoolice, având relații cu alte societăți comerciale, între care și părțile civile SC -SRL B, SC TRANS - SRL B, SC - ROMÂNIA SRL B și SC SRL
Potrivit contractului de distribuție nr. 192/17 mai 2001 SC - s-a aprovizionat cu mărfuri de la apartea civilă SC SRL B, pentru parte din contravaloarea acestora apelanții-inculpați emițând 7 file cec, scadente în perioada 11 decembrie 2001 - 14 ianuarie 2002, la 14 decembrie 2001 societatea administrată intratând în incidență de plată și întrucât nu a existat vreo înțelege prealabilă cu partea civilă, coinculpații au acceptat livrarea mărfii contractate în continuare, fără însă a-i aduce la cunoștință lipsa proviziei din contul bancar drept urmare, la data scadenței, introduse fiind la plată, titlurile au fost refuzate de unitatea bancară - trasă, pentru lipsă totală de disponibil, mărfurile livrate rămânând neachitate.
Astfel, s-a stabilit că, nemaiputând derula afaceri comerciale prin societatea constituită inițial, coinculpații și, împreună au înființat o nouă societate, SC DISTRIBUTION SRL
Relațiile comerciale cu partea civilă SC SRL B au continuat, prin intermediul noului agent comercial, preluând totodată și contravaloarea mărfii neachitate, în care sens au încheiat un contract de cesiune de datorie.
Au fost derulate afaceri comerciale și cu alte două societăți, părțile civile SC TRANS SRL și SC România - SRL B, în toate cele trei situații emițându-se file cec refuzate la plată pentru lipsă totală de disponibil în cont.
Totodată față de modul de operare folosit, neexistând nici un dubiu că la momentul emiterii cec-urilor, coinculpații-administratori cunoșteau că nu dispun de provizia sau acoperirea necesară, s-a considerat că este realizată latura subiectivă a infracțiunii de înșelăciune în convenții prev. de art.215 alin.4 Cod penal, întregirea conținutului acesteia nefiind condiționată de inducerea în eroare ci numai de cele două elemente esențiale ce constau în urmărirea scopului de a obține pentru sine sau altul a unui folos material și respectiv pricinuirea unei pagube posesorului cec-ului emis.
Pe de altă parte, s-a motivat că dispoz.art.3 al.2 din Legea nr.59/1934 sunt imperative sub aspectul condiționării dreptului de emitere a cec-urilor, chiar în alb, de existența disponibilului la tras, atari titluri de plată neputând fi emise ca instrumente de garantare a creanțelor, o eventuală tranzacție a părților valorificându-se prin utilizarea biletului la ordin, care nu prezintă restricția preconstituirii provizionului.
S-a apreciat că faptele săvârșite de cei doi inculpați raportat la părțile civile SC SRL B, SC Trans SRL și SC România SRL B ar fi putut constitui infracțiunea prev.de artt.84 al.1 pct.2 din Legea nr.59/1934 numai în măsura în care nu ar fi incidente disp.art.215 al.4 Cod penal și deci, cererea de schimbare a încadrării juridice fiind nejustificată, ei urmează să răspundă pentru înșelăciune prev.de art.215 al.1,3,4 cu aplic.art.41-42 Cod penal.
În ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune agravată în paguba părții civile SC n SRL M, față de susținerile reprezentantului acesteia că nu mai posedă originalul înscrisului încheiat la 29 noiembrie 2001 cu SC - P, fiindu-i sustras de o persoană neidentificată, s-a constatat imposibilitatea administrării expertizei grafologice dispuse prin decizia de reformare.
Ca urmare, analizându-se relația comercială dintre societățile administrate de inculpați și această parte civilă numai prin coroborarea celorlalte probe, s-a apreciat că fapta săvârșită nu este prevăzută de legea penală, ea având caracterul unui raport juridic ce cade sub incidența principiilor dreptului comercial.
S-a motivat că, fără a nega existența unui prejudiciu creat în patrimoniul SC SRL M, rezultat din achitarea către bănci a datoriei societăților administrate de inculpați, întrucât ea a înțeles să-și recupereze creanța în condițiile înscrisului încheiat la 21 noiembrie 2001, în atare situație întrucât la acea dată părțile au stipulat stingerea datoriei pe cale amiabilă, iar reprezentantul acesteia a formulat plângere penală mai înainte de împlinirea termenului fixat în iulie 2002, convenția nou încheiat în scris dă caracter comercial relației părților.
În consecință, s-a dispus achitarea inculpaților și pentru înșelăciune prev.de art.215 al. 1,3,4,5 Cod penal privind fapta reclamată de persoana vătămată SC SRL M, în condițiile art.11 pct.2 lit.a comb.cu art.10 lit.b Cod pr.penală.
Cu privire la trimiterea în judecată a acestora pentru cele trei infracțiuni de înșelăciune, prev.de art.215 al.1,2,3 Cod penal ( două fapte) și respectiv art.215 al. 1,2,3,5 Cod penal, comise în dauna părților civile BCR Sucursala P, Banca Comercială SA-Sucursala P și Sucursala P, s-a reținut că faptele și împrejurările săvârșirii acestora, cât și vinovăția sunt dovedite cu certitudine, toate probele administrate în cauză au demonstrat că având nevoie de bani pentru derularea afacerilor comerciale, de comun acord ei au solicitat și obținut importante credite bancare de la unitățile-părți civile, garantându-le cu bunuri de valoare, dar și cu facturi inexistente sau falsificate, ascunzând situația reală a activității societăților administrate.
Astfel, susținerea inculpaților în sensul că fapta referitoare la contractul de credit nr.287 din 2 octombrie 2001 nu constituie infracțiune, deoarece creditul primit ar fi fost rambursat integral prin achitarea restului de plată în sumă de 3.354.711.788,74 lei ROL, urmare contractării unui nou credit s-a înlăturat pe considerentul că ei nu au contestat modalitatea frauduloasă de obținere a primului credit, reținută prin actul de trimitere în judecată, primindu-se ca întemeiată apărarea că nu există prejudiciu neacoperit în dauna părții civile Banca Comercială SA-Sucursala P, ca rezultat din contractul nr.287/2 octombrie 2001, - ce formează obiectul judecății -, deoarece sumele folosite pentru restul rambursat au fost obținute în condiții legale prin contractul nr.21/29.01.2002.
Instanța fondului, la individualizarea pedepselor, potrivit criteriilor prev.de art.72 Cod penal a avut în vedere pericolul deosebit de ridicat al infracțiunilor stabilite în sarcina inculpaților, determinat de modul concret de operare, cât și natura infracțiunilor iar față de datele personale, respectiv lipsa antecedentelor penale, conduita bună anterioară și colaborarea pentru aflarea adevărului, în modalitatea înțeleasă, contribuind la buna desfășurare actului de justiție, s-a considerat că atât impactul social al faptelor, cât și reeducarea acestora pot fi realizate prin atenuarea răspun derii penale conform art.74 și 76 Cod penal.
În latură civilă s-a reținut că în raport de situația de fapt expusă, acțiunile civile exercitate în cauză sunt întemeiate în limita sumelor de 1.961.492,315 lei pentru BCR-Sucursala P; de 858.168.100,60 lei penetru UNIC CREDIT ROMÂNIA SA-Sucursala P; de 759.459.136 lei pentru SC SRL B; de 134.850.191 lei pentru SC TRANS SRL B și de 489.164.756 lei pentru SC România SRL B( monedă veche) ca urmare, în baza art.14 și urm. art.346 Cod pr.penală și art.998 cod civil s-a dispus obligarea solidară a coinculpaților la plata despăgubirilor civile arătate, adăugându-se dobânda legală.
Acțiunea civilă exercitată de partea civilă Banca Comercială SA- Sucursala Paf ost respinsă ca nefondată, constatându-se că nu are calitate procesuală deoarece prejudiciul produs prin infracțiunea dedusă judecății, s-a recuperate, s-a respins ca nefondată și cererea de constituire de parte civilă introdusă de SC Post SA- Sucursala P, ca neavând calitate procesuală.
Împotriva sentinței penale nr.349 din 13 septembrie 2005 au declarat apel în termen Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, coinculpații, și părțile civile Banca Comercială SA- Sucursala P si SC SRL M, ultima prin administrator, criticând-o pentru neleqalitate si netemeinicie.
Motivele de apel ale parchetului au vizat sub un prim aspect soluția de achitare a inculpaților pentru infracțiunea de înșelăciune prev.de art.215 al. 1,3,4,5 Cod penal, privind partea civilă SC SRL M susținându-se că aceasta este greșită și contrară probatoriilor administrate, contravenind chiar deciziei prin care s-a dispus rejudecarea cauzei, curtea de apel concluzionând în sensul existenței răspunderii penale și limitând competența primei instanțe la verificarea apărărilor coinculpaților privind conținutul procesului verbal din 21 noiembrie 2001 pentru determinarea prejudiciului real suferit de partea civilă.
Așa fiind, s-a dovedit că suma de 3.900.000.000 lei reprezintă un prejudiciu cauzat prin activitatea infracțională desfășurată de inculpați înregistrat inițial în patrimoniul unităților bancare creditoare lezate prin acordarea de credite în baza celor 11 file cec puse la dispoziție de administratorul și a unor facturi cuprinzând date nereale.
Cum părțile civile BCR, Banca Comercială SA și România SA, Sucursalele din P și-au recuperat în parte creditele urmare executării acestor garanții, suma de 3.900.000.000 lei pe acea dată s-a transformat și devenit pagubă efectivă în patrimoniul SC SRL
Astfel, înregistratea unui prejudiciu cauzat prin mijloace frauduloase, izvorând din activitatea infracțională ce a vizat inițial băncile creditoare, unită cu neexecutarea măcar parțială a obligațiilor asumate prin procesul verbal din 21 noiembrie 2001, justifică intenția de inducere în eroare în aceleași condiții a părții civile, iar emiterea celor 4 file cec cunoscând inexistența disponibilului bancar, sub raport subiectiv întrunește conținutul infracțiunii prev.de art.215 al.1,3,4,5 Cod penal, indiferent de data introducerii la plată.
S-a solicitat, condamnarea coinculpaților și pentru această faptă, cu consecința admiterii acțiunii civile exercitate în cauză și obligării solidare la plata despăgubirilor civile nerecuperate în sumă de 2.454.095.120 lei.
S-a considerat sub un alt aspect că în mod greșit s-a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă Banca Comercială SA- Sucursala P, fiind încălcate prev.art.14 si urm. Cod pr.penală și art.998 Cod civil.
S-a arătat că atâta timp cât între activitatea infracțională desfășurată de inculpați și operațiunile bancare derulate prin contractele de credit nr.287/2.10.2001 și nr.21/29-01.2002 există o legătură nemijlocită, s-a dovedit reaua-credință în rambursarea la timp a sumelor obținute, prejudiciul suferit de partea civilă fiind stabilit cu certitudine prin toate expertizele contabile efectuate în cauză astfel că, s-ar impune desființarea sentinței atacate și în latură civilă, admiterea acțiunii exercitate și obligarea coinculpaților la plata sumei de 4.275.998.259 lei ROL cu titlu de despăgubiri civile plus dobânda legală aferentă.
Partea civilă SC SRL M, prin apelul declarat, însușindu-și motivele invocate de parchet, a solicitat condamnarea inculpaților pentru infracțiunea de înșelăciune săvârșită în dauna acesteia și obligarea solidară la plata sumei de 2.400.000.000 lei ROL cu titlu de despăgubiri civile.
Partea civilă Banca Comercială SA- Sucursala Pai nvocat netemeinicia sentinței sub aspectul rezolvării acțiunii civile introdusă în cauză.
S-a susținut că dispozițiile ce reglementează acordarea creditelor bancare au fost greșit interpretate, deoarece prin încheierea contractului nrt.21/29 ianuarie 2002 nu s-a acordat inculpaților un nou credit, ci s-a restructurat creditul inițial în sumă de 4.355.000.000 lei, de care au beneficiat conform contractului nr.287/2001 și actelor adiționale, operațiunea bancară reprezentând în fapt o consolidare a garanțiilor inițiale pentru recuperarea sumelor nerambursate, fără a se apela la justiție.
În fine, s-a solicitat reformarea hotărârii atacate, admiterea acțiunii civile exercitate și obligarea solidară a coinculpaților la acoperirea acesteia, cu dobânda legală aferentă.
Apelurile declarate de inculpații și au vizat, în principal, încadrarea juridică a faptelor, stabilite în sarcină. Sub un prim aspect s-a susținut că faptele comise în dauna societăților bancare au fost calificate nelegal ca înșelăciune prev.de art.215 al.1,2,3,5 Cod penal și respectiv art.215 al. 1,2,3 Cod penal, nefiind întrunite elementele constitutive ce întregesc conținutul acesteia, lipsind latura subiectivă.
Recunoscând că o parte din garanțiile contractului de credit nr.287/2001, încheiat cu partea civilă Banca Comercială SA-Sucursala P au fost constituite din facturi false, au arătat că falsul ar fi existat doar din punct de vedere al întocmirii înscrisului, în fapt ele centralizând valori înscrise în alte sute de facturi, prin care societățile administrate au vândut în mod real marfă diferiților parteneri comerciali. Mai mult, în ce privește această parte civilă s-ar fi probat lipsa intenției de inducere în eroare, prin achitarea datoriei rezultate din primul contract, cu creditul obținut în condiții legale la data de 29 ianuarie 2002.
S-a invocat buna-credință și în cazul părților civile BCR-Sucursala Județeană P și ROMȚÂNIA SA Sucursala P, susținându-se că acordarea creditelor pe baza facturilor falsificate în modalitatea expusă, în realitate a fost garantată cu valori importante imobiliare, astfel că, activitatea infracțională desfășurată în dauna unităților bancare se impune a fi reîncadrată juridic în dispozițiile art.290 Cod penal, ei urmând să răspundă pentru trei infracțiuni concurente de fals material în înscrisuri sub semnătură privată.
S-a precizat că, probele administrate ar fi dovedit că cec-urile nu au fost emise ca titluri de plată, ci ca instrumente de garantare a datoriilor, potrivit înțelegerii intervenite între coinculpați și reprezentanții celor trei societăți comerciale creditoare, care au cunoscut situația activității agenților comerciali administrați, la data primirii acestora, or în atare situație responsabilitatea penală fiind atrasă numai pe respectarea legislației privind emiterea cec-urilor, se impune schimbarea încadrării juridice în trei infracțiuni prev. de art. 84 alin.1 pct.2 din Legea nr. 59/1934 cu aplic. art.33 lit.a Cod penal.
În subsidiar, apelanții-inculpați au criticat individualizarea cuantumului pedepselor considerate prea aspre în raport de împrejurările concret în care au comis faptele și datele personale. S-a solicitat redozarea acestora în limitele perioadei executate și punerea de îndată în libertate fiind arestați preventiv din data de 30 ianuarie 2003.
Prin decizia penală nr.41 din 24 ianuarie 2006 pronunțată în dosarul penal nr.9576/2005 Curtea de APEL PLOIEȘTIa respins ca nefondate apelurile declarate atât de parchet, părțile civile SC "" SRL M și Banca Comercială " SA- Sucursala P cât și inculpații și, apreciindu-se că sentința penală nr.349 din 13 septembrie 2005 Tribunalului Dâmbovița este legală și temeinică, corespunzând materialului probator administrat și legislației aplicabile în cauză.
Împotriva acestei soluții au declarat recursuri partea civilă Banca Comercială " " SA Sucursala și inculpații și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în sensul motivelor invocate la judecata apelurilor.
Prin deciziile penale nr.2143 din 3 aprilie 2006 si nr.3987 din 21 iunie 2006. pronunțate în dosarele nr- si respectiv nr- înalta Curte de Casație si Justiție - Secția penală a admis recursurile declarate dispunând casarea deciziei penale nr.41/2006 a Curții de APEL PLOIEȘTI si trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelurilor de aceeași instanță de control judiciar.
S-a revocat arestarea preventivă a inculpaților, dispunându-se punerea în libertate.
Analizând decizia recurată, prin prisma disp.art.3859al.3 Cod pr.penală s-a constatat că în cauză sunt incidente prev.art.3859al.2 pct.2 din același cod, care atrag nulitatea absolută a acesteia.
Apreciindu-se că încheierea de consemnare a dezbaterilor cauzei din data de 9 ianuarie 2006, precum și aceea de amânare a pronunțării din data de 17 ianuarie 2006, adoptate de Curtea de APEL PLOIEȘTI în dosarul penal nr.9576/2006 nu sunt semnate de președintele completului de judecată și față de această situație s-a apreciat că nu se poate stabili în ce măsură judecătorul care a participat la dezbaterile judiciare este identic cu cel care a pronunțat hotărârea, ceea ce constituie o încălcare a dispozițiilor art.292 al.2 Cod pr.penală.
A fost reînregistrată cauza la Curtea de APEL PLOIEȘTI, formându-se dosarul nr-.
Reluând judecata, după casarea cu trimitere, față de relațiile comunicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului la examinarea recursului de către ICCJ, din care rezulta că în data de februarie 2006 s-a deschis procedura de reorganizare și faliment pentru apelanta-parte civilă SC "" SRL M, prin încheierea de ședință din 01 noiembrie 2006 instanța de apel a dispus introducerea în cauză a administratorului judiciar SC " lnsol"SRL
În rejudecare, atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, cât si părțile civile Banca Comercială SA-Sucursala P, SC SRL M, inculpații si și-au menținut apelurile declarate, solicitând desființarea în parte a sentințeie penale nr.349 din 13 septembrie 2005 Tribunalului Dâmbovița și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se înlăture aspectele de nelegalitate și netemeinicie invocate în primul ciclu procesual, pe larg expuse mai sus.
Curtea de APEL PLOIEȘTI, prin decizia nr.357/5.12.2008 a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și partea civilă Banca Comercială SA- Sucursala P, împotriva sentinței penale nr.349/13.- a Tribunalului Dâmbovița.
S-a desființat în parte în latură civilă sentința primei instanțe și pronunțând o nouă hotărâre sub acest aspect, a fost admisă acțiunea civilă exercitată de partea civilă Banca Comercială SA- Sucursala P și au fost obligați în solidar coinculpații și, să plătească în folosul acesteia suma de 4.275.998.259 lei cu titlu de despăgubiri civile plus dobânda legală aferentă calculată până la data achitării integrale a debitului.
Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței atacate.
Au fost respinse apelurile declarate de inculpații și, precum și partea civilă SC "" SRL M împotriva aceleiași sentințe ca nefondate.
Conform art. 88 Cod penal a fost computată din durata pedepsei arestarea preventivă a inculpaților, pe perioada 31 ianuarie 2003 - 03 aprilie 2006, în temeiul mandatelor nr. 21/2003 și nr. 22/2003 emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.
A fost obligat fiecare inculpat și partea civilă SC "" SRL M bla plata sumei de câte 100 lei cu titlu cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această decizie Curtea a reținut că:
Acțiunile penale obiect al prezentei cauze au fost corect soluționate, aspectele de nelegalitate și netemeinicie invocate în apelurile declarate de parchet, inculpați si partea civilă SC "" SRL M, nefiind fondate. În sensul disp.art. 215 al.1,3 și 4 Cod penal este realizată intenția de inducere și menținere în eroare a persoanei, subiect pasiv, specifică laturii subiective ce întregește conținutul infracțiunii de înșelăciune ori de câte ori se dovedește că la încheierea ori cu prilejul executării unui contract făptuitorul emite un cec asupra unei instituții bancare știind că la momentul emiterii sau al termenelor stabilite pentru scadență, iar în lipsa lor a acelora arătate în art. 30 din Legea nr.59/1934, nu există provizia ori acoperirea necesară, dacă prin aceasta s-a pricinuit o pagubă posesorului cec-ului, care în cunoștință de cauză nu ar fi încheiat sau executat obligațiile asumate în condițiile stipulate inițial.
Pe de altă parte, din conținutul art.84 din Legea nr.59/1934 și Norma-Cadru nr.7 din 08 martie 1994 privind comerțul făcut de societățile bancare și celelalte instituții de credit, cu cecuri, pe baza Legii cecului, modificată prin OG nr.11/1993, aprobată și modificată prin Legea nr.83/1994, se determină concluzia că cecul, inclusiv cel emis în alb constituie un instrument de plată, utilizat de titularii de conturi bancare, cu disponibil corespunzător în conturile deschise.
Emiterea unui cec fără a avea la tras disponibil suficient, inclusiv la termenele scadente, convenționale sau legale, constituie infracțiune și se sancționează conform legii asupra cecului, numai în cazul în care fapta nu întrunește elementele altei infracțiuni pentru care pedeapsa este mai mare.
Inculpații și au fost asociații SC - P și SC DISTRIBUTION SRL P, cumulând și calitatea de administratori ai patrimoniului acestora, obiectul de activitate constituindu-l în principal comerțul cu ridicata al băuturilor alcoolice.
Având această calitate pe perioada mai 2001-ianuarie 2003 au angajat afaceri comerciale, între altele și cu părțile civile SC SRL B, SC Trans SRL B, SC România SRL B și SC SRL
De menționat că în perioada respectivă societățile comerciale administrate au funcționat succesiv, inițial relațiile contractuale desfășurându-se prin SC 94 P, care la 14 decembrie 2001 intrat în incidență de plată, fiind înregistrată în
Astfel că, după 6 luni, respectiv la 30 mai 2002 apelanții-inculpați au înființat o nouă societate, SC SRL P, cu același obiect principal de activitate, ce a preluat prin contracte de cesiune și pasivul înregistrat de prima persoană juridică.
Prin declarațiile date în cursul procesului aceștia au recunoscut că datorită dificultăților cu care s-au confruntat în plata mărfii livrate de furnizori potrivit contractelor încheiate, la cererea reprezentanților acestora, fie la data încheierii, fie pe parcursul derulării afacerilor, au acceptat să emită cec-uri în alb, pe care le-au semnat, precizând termene de scadență deși nu aveau provizia necesară în contul deschis la unitățile bancare - trase.
Ei au motivat manoperele dolosive prin percepția proprie asupra posibilității de redresare a situației financiare a celor două societăți, eventualei cooperări a partenerilor de afaceri pe fondul unor relații comerciale anterioare, între care și partea civilă SC SRL M, dar și presiunile exercitate de reprezentanții acestora la data scadenței obligației de plată rezultate din facturile de livrare a mărfii și ordinelor emise.
În raport de aceste considerente s-a reținut că, prima instanță a stabilit corect starea de fapt privind relațiile comerciale dintre sociretățile comerciale ai căror administratori erau inculpații și părțile civile, societățile comerciale, SC SRL B, SC Trans SRL B și SC - România SRL
Astfel s-a reținut cu certitudine că între SC SRL B și cei doi inculpați în calitate de administratori la SC 94 SRL P s-a încheiat contractul de distribuție nr.192/17.05.2001, în baza căruia societatea inculpaților s-a aprovizionat cu mărfuri.
Cu toate că numai aveau disponibil în conturile bancare, iar din14.12.2001 societatea administrată a fost înregistrată în CIP, ei au continuat derularea actelor contractuale, menținând în eroare partea civilă prin emiterea unui număr de 7 cec-uri cu termene scadente în perioada 12 decembrie 2001- 14 ianuarie 2002, pentru sume între 17.855.712 lei și 15.207.010 lei, titlurile de plată fiind înmânate delegaților acesteia, cu ocazia livrărilor de marfă.
Procedând la valorificarea cec-urilor primite, conform termenelor scadente menționate, acestea au fost refuzate la plată de trasul nominalizat, partea civilă fiind prejudiciată cu suma de 109.097.772 lei.
Întrucât la 30 mai 2002 coinculpații au constituit o nouă societate comercială SC DISTRIBUTION P cu același obiect de activitate, reușind să capteze voința părții civile SC SRL B în sensul continuării relațiilor comerciale și încheierii contractului de distribuție nr.21/11 iulie 2002, convenindu-se ca plata să se efectueze la 45 zile de la data livrării produselor, cu cec, bilet la ordin sau ordin de plată.
de marfă în valoare de 375.635.400 lei s-au executat în perioada 18-31 iulie 2002, parte achitându-se cu cec în limita sumei de 152.537.800 lei. Nemai având disponibil în conturile bancare pentru diferența în sumă de 223.097.600 lei aceștia au emis un număr de 11 cec-uri, scadente în perioada 14 octombrie-01 noiembrie 2002, de asemenea înmânate delegaților părții civile la fiecare livrare de marfă predată.
Între timp pentru recuperarea datoriei înregistrate de prima societate aflată în incidență de plată, la cererea părții civile s-a încheiat un contract de cesiune de creanță, prin care coinculpații s-au angajat să plătească eșalonat prin SC Distribution SRL P și suma de 109.097.772 lei, cele 11 cec-uri aflate asupra părții civile SC B, prezentate la plată conform termenelor scadente au fost refuzate însă pentru lipsă de disponibil bancar, realitatea asupra posibilităților de executare a obligațiilor contractuale prin noua societate administrată, find aflată de reprezentanții săi abia la 14 octombrie 2002.
Inculpații și, recunosc și s-a dovedit prin declarațiile martorilor audiați, precum și expertizele contabile efectuate inclusiv în al doilea ciclu procesual, că o atare modalitate de operare frauduloasă a fost folosită și în desfășurarea relației contractuale cu partea civilă SC Trans SRL
Astfel, în baza convenției încheiate pe perioada iulie 2002-ianuarie 2003 această parte civilă a furnizat SC Distribution SRL P, marfă în valoare de 223.347.836 lei, prima livrare în sumă de 26.127.616 lei fiind achitată și încasată de furnizor prin filă cec.
Având în vedere că, cele 4 livrări succesive efectuate în perioada 3-16 august 2002, în sumă de 122.390.150 lei nu au mai fost achitate, la sfârșitul lunii octombrie 2002 la solicitarea reprezentantului legal, martora -, inculpatul, și-a completat cu toate mențiunile cerute de art.1 din Legea 59/1934, cele trei file CEC în alb, din cele patru, înmânate anterior trecându-se ca termene scadente datele de 28, 29 și 30 octombrie 2002.
Împrejurarea că anterior emiterii cecului, interesată fiind în recuperarea creanței partea civilă a acceptat continuarea executării obligațiilor contractuale, introducând cecurile asupra trasului numai în ianuarie 2003, nu poate fi primită cu temei legal de natură a înlătura intenția frauduloasă a coinculpatilor, cu consecința prejudicierii materiale a partenerului de afaceri.
Precizarea termenelor scadente pe cecurile în alb emise anterior, în perioada 20-25 octombrie 2002, cunoscând lipsa de disponibil bancar concretizat prin intrarea în incidență de plată la 18 octombrie 2002 societății administrate, confirmă susținerea martorei că la data primirii nu a cunoscut situația financiar-contabilă a " DISTRIBUTION" P, că titlurile i-au fost remise ca instrumente de plată pentru recuperarea creanței restante și nu drept garantare a acesteia.
A mai reținut Curtea, că și actele materiale comise în relația comercială cu partea civilă "- România" B au fost corect stabilite.
Într-adevăr cecul în alb emis de apelanții-inculpați după prima livrare și în executarea obligațiilor contractuale de plată a mărfii prin cec, având drept consecință furnizarea unor produse în sumă de 506.882.886 lei, pe perioada 27 august- 30 septembrie 2002, din care s-au recuperat prin returnare cantități în valoare de 17.718.124 lei, nu poate fi reținută ca predată părții-civile drept instrument de garanție în derularea afacerii comerciale.
Simpla susținerea inculpaților, unită cu lipsa unor probe certe privind voita consensuală a celor doi agenți cemerciali, dificultățile finanaciare cu care s-au confruntat apelanții-inculpați în cursul anului 2002, datoriile acumulate și manoperele frauduloase folosite pentru continuarea activității societății administrate, justifică concluzia primei instanțe că emiterea s-a realizat ca instrument de plată, legalitatea folosirii drept garanție fiind condiționată de existența disponibilului în contul bancar.
S-a motivat că aceștia cunoșteau că derularea afacerilor comerciale pentru societățile administrate, impunea atât la încheierea, cât și cu prilejul executării clauzelor contractuale, plata mărfii achiziționate de la furnizori, la termenii scadenței și după fiecare livrare.
Intenția frauduloasă de inducere în eroare a părților civile la încheierea sau pe parcursul executării contractelor de distribuție încheiate pe perioada 2001-2002 rezultă fără echivoc și din faptul că atunci când au constatat că prima societate înființată se află în incidență de plată, au constituit una nouă, cu același obiect principal de activitate și denumire ce putea crea chiar oarecare confuzie în mediul comercial și au continuat să emită cecuri fără acoperire, captând voința contractuală prin achitarea primelor livrări, ori completarea termenelor scadente.
Față de această situație de fapt ce rezultă cu certitudine din probele administrate, întemeiat s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de emitere de cecuri prev. de art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934. Faptele inculpaților de a emite cecuri fără acoperire asupra unor instituții bancare, inducând în eroare partenerii contractuali în cadrul afacerilor comerciale, cu consecința producerii unor prejudicii materiale în patrimoniul acestora, în sumă de 759.459.136 lei pentru SC "" SRL B, în sumă de 134.850.191 lei pentru SC " Trans" SRL B și în sumă de 489.164.756 lei pentru SC " " SRL B realizează conținutul infracțiunii de înșelăciune, pedepsit de prev. de art. 215 alin. 1,3,4 Cod penal cu închisoarea între 6 luni și 12 ani, incluzând în latură materială infracțiunea incriminată de legea specială asupra cecului.
Infracțiunile de înșelăciune comise în paguba părtii-civile -- Sucursala Județeană P, - Sucursala P si Banca Comercială " "SA - Sucursala P au fost corect stabilite, prima instanță administrând toate probele utile și concludente pentru aflarea adevărului, ce au fost complet analizate și just apreciate.
Din recunoașterea inculpaților coroborate cu declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă că în contextul dificultăților financiare cu care s-au confruntat în a doua parte a anului 2001, aceștia au solicitat și obținut credite bancare, garantându-le atât cu bunuri de valoare dar și cu facturi inexistente și falsificate ascunzând situația reală existentă a bonității societăților administrate.
În concret, pe fondul relațiilor comerciale derulate anterior ei au reușit să capteze consimțământul administratorilor a 6 societăți comerciale, între care SC " " SRL M, SC " -COM" SRL P, SC " COM" SRL P, SC "" SRL B, determinându-i sub diferite motivații să le predea cecuri în alb, semnate și ștampilate. Ulterior însoțite de facturi fiscale ce atestau în fals existența unor contracte comerciale încheiate cu SC " 94" SRL P și implicit a unor creanțe datorate acesteia, titlurile de plată au fost depuse drept garanție în modalitatea cesiunii de derulare în favoarea unităților bancare creditoare, martorii și, administratorii SC "" SRL M și respectiv SC "" SRL B dându-și acordul în scopul acestor manopere frauduloase.
Expertizele contabile efectuate în cauză, după verificarea și documentației bancare au concluzionat că prin această modalitate de garantare, folosindu-se de înscrisuri fără corespondent în relațiile comerciale desfășurate în valoare de 997.589.376 lei alături de alte garanții imobiliare sau mobiliare, coinculpații au reușit să încheie un contract de credit nr.817/15 noiembrie 2001 cu partea civilă BCR - Sucursala Județeană P, contractul nr.287/02 octombrie 2001 și actele adiționale nr.7/30 noiembrie 2001, nr.8/05 decembrie 2001 și nr.9/12 decembrie 2001 din care s-au efectuat trageri în sumă de 4.900.000.000 lei cu partea civilă Banca Comercială " " SA-Sucursala P și linia de creditare nr.071//IP/13 noiembrie 2001, în valoare de 2.000.000.000 lei deschisă de România SA- Sucursala
Totodată inculpații au recunoscut că în modalitatea concepută ei urmăreau să achite tranșele de creditare scadente prin virarea sumelor în contul respectivelor societăți comerciale ale unor cecuri în alb le folosiseră, în completarea cu livrare de mărfuri în proporție de cel mult 10%, lucru pe care l-au și realizat în câteva situații în ce privește partea civilă SC "" SRL
S-a aprobat de asemenea, că potrivit înțelegerii administratorului SC "" SRL Map us la dispoziția coinculpaților un număr de 11 file CEC, acceptând folosirea lor pentru obținerea creditelor, aplicând ștampila persoanei juridice administrate iar pe 6 din acestea și semnătură.
Ca urmare, nereușind să ramburseze creditele obținute la termenele scadente, băncile au procedat la executarea acestuia în limita sumei de 3.900.000.000 lei. Față de această situație, rezultând cu certitudine că pentru încheierea contractelor de creditare garanțiile imobiliare depuse de inculpați au fost insuficiente, impunându-se completarea acestora cu garanții constând în cesiuni de creanțe, care în fapt chiar cuprinse în situații centralizate atestau situația a societății administrate, iar creditele obținute nu au fost restituite la scadență, faptele comise realizează conținutul infracțiunii de înșelăciune prev. de art.215 alin.1,2,3 și 5 Cod penal și nu al aceleia prev. de art.290 Cod penal.
Cu privire la relația comercială desfășurată între partea civilă SC "" SRL M și SC " 94 "SRL P, prima instanță a reținut corect că natura litigiului deintre părți nu are caracter penal, fiind un litigiu civil.
Având în vedere declarațiile date în cursul procesului de martorul care a confirmat constant actele materiale comise în vederea sprijinirii coinculpaților și, pentru îndeplinirea rezoluției infracționale de obținere a creditelor bancare, prin folosirea cecurilor și documentației anexe drept garanții necesare ascunderii situației reale a societății SC " 94" SRL P, procesul verbal de conciliere, prin care s-a convenit ca restul creanței inclusiv dobânzile aferente să fie stinse pe cale amiabilă, în termen de 10 luni ( până la sfârșitul lunii mai 2003), s-a concluzionat că în raport de principiile liberconsensuale ce guvernează actele de comerț, introducerea unor cecuri emise în anul 2001 de către un beneficiar care a cunoscut existența lipsei de disponibil în contul trăgătorului, ca și valorificarea acestora alături de altele anterior datei de 31 mai 2003, contrar condițiilor stabilite cu ocazia concilierii, nu realizează conținutul infracțiunii de înșelăciune în convenții prin emiterea de cecuri, incriminată de art.215 alin. 1,3,4 și 5 Cod penal.
Prin urmare, s-a reținut că soluția de achitare în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.1O lit.b Cod pr.penală, constatându-se că plângerea penală s-a formulat de partea civilă înainte de împlinirea termenului scadent pentru achitarea datoriei, este legală.
Pe cale de consecință, față de prevederile art.346 alin.1 și 3 Cod pr.penală, nefiind întrunite condițiile privind rezolvarea acțiunii civile exercitată în procesul penal, legal prima instanță a respins ca neîntemeiată cererea de obligare a coinculpaților la plata sumei de 2.991.964.120 lei, solicitată cu titlu de despăgubiri civile, competența de soluționare aparținând instanței civile.
Cu privire la individualizarea pedepselor rezultante de câte 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal aplicate inculpaților și, s-a reținut că sunt drepte, corespunzând creiteriilor de individualizare înscrise în art. 72 Cod penal.
Cu privire la acțiunea civilă exercitată de apelanta parte civilă Banca Comercială " " SA-Sucursala P, Curtea a reținut că a fost greșit rezolvată, la judecata fondului interpretându-se nelegal principiile răspunderii civile delictuale rezultate din săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 14 alin. 1 lit.b pr.pen. combinat cu art.998 și 1003 Cod civil.
Astfel s-a reținut că, este de necontestat că prin faptele reținute în sarcina inculpaților și, prin prezentarea, între altele, și a unor garanții nereale, susținute prin documentație falsificată, indusă în eroare partea civilă-apelantă a încheiat contractul de creditare nr.287/2.10.2001 pentru o linie de creditare în limita sumei de 5.000.000.000 lei.
Expertizele contabile efectuate în cauză au stabilit pe baza documentelor bancare faptul că până la data de 30 noiembrie 2001 creditele acordate au fost rambursate integral la scadență.
Ulterior din acest plafon, în baza actelor adiționale nr.7/30.11.2001, nr.8/05.12.2001 și nr.9/12.12.2001 coinculpații au efectuat noi trageri totalizând 4.900.000.000 lei, împrumuturile garantându-se și prin cecurile emise de martorul în numele părții civile SC ""SRL M și facuturi, creditele fiind rambursate parțial.
Astfel din creditele acestora în sumă de 1.300.000.000 lei conform actului adițional nr.7/30 noiembrie 2001 și în sumă de 2.700.000.000 lei conform actului adițional nr.8/5 decembrie 2001 au rămas nerambursate la scadență din 28 decembrie 2001 și respectiv 04 ianuarie 2002, sumele de 410.249.428,74 lei și respectiv 2.200.000.000 lei alăturate sumei de 900.000.000 lei, de rambursat la 11 ianuarie 2002, conform actului adițional nr.9/2001.
Prin contractul nr.21/29 ianuarie 2002, partea civilă Banca Comercială " " Sucursala Pap reluat la restructurarea creditului acordat SC " 94"SRL B- Sucursala P în sumă de 4.355.000.000 lei acordat conform contractului de credit nr.287/02.10.2001 și a actelor adiționale, în sensul că acest ultim credit s-a transformat în linie de credit pe termen de 3 luni calendaristice, cu posibilitatea prelungirii.
Prin urmare astfel cum rezultă din clauzele contractuale la 29 ianuarie 2002, față de garanțiile legale depuse de coinculpați, în deplin acord cu legislația și practicile bancare, partea civilă a procedat la restructurarea facilităților de creditare, nu la acordarea altui credit, deci a acceptat o înțelegere în cadrul căreia creditului restant care includea și sumele provenite din actele adiționale a devenit credit curent
Astfel, Curtea a reținut că împrumuturile restante nu au fost achitate, prima instanță reținând greșit concluziile expertizei privind rambursarea sumei de 3.354.711.788,41 lei aferentă contractului nr. 287/2001, ce ar fi stins obligația SC " 94" SRL P prin cel de-al doilea contract, încasarea sumei neregăsindu - se în documentația circuitului bancar sau depuse în numerar la casieria părții civile.
Față de această situație, s-a reținut că există directă legătură de cauzalitate între activitatea infracțională reținută în sarcina inculpaților și prejudiciul cert în sumă de 4.275.998.259lei (ROL) stabilit prin expertiza întocmită la 18 iunie 2005 rezultat din cele două operațiuni bancare efectuate anterior începerii urmăririi penale.
Ca urmare, în raport de dispozițiile legale mai sus citate, cererea de despăgubiri civile formulată de apelanta Banca Comercială "IonȚ." SA este întemeiată, ea având calitatea procesuală activă deoarece, tranzacția intervenită la 29 ianuarie 2002 nu a constituit modalitate de stingere a acțiunii civile exercitată în cauză, cât timp paguba suferită nu s-a recuperat.
Or, în raport de considerentele expuse rezultând că sub acesta aspect sentința atacată este contrară probelor administrate și principiilor răspunderii civile delictuale reglementate prin legislația bancară, criticile invocate de partea civilă și parchet se privesc ca fondate, impunându-se admiterea apelurilor exercitate.
Împotriva deciziei nr. 357 din 5 decembrie 2006 Curții de APEL PLOIEȘTI au declarat, în termen legal, recurs inculpații și invocând temeiurile de casare prevăzute de art. 385/9 pct. 14 și 18 Cod procedură penală.
În motivele de recurs depuse înscris la dosar s-a solicitat casarea deciziei și în rejudecare să se dispună achitarea inculpaților în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b și d Cod procedură penală, pentru infracțiunea de înșelăciune în dauna BCR Sucursala P, SC CREDIT ROMÂNIA SRL și Băncii Comerciale SA. Cu privire la primele două bănci s-a arătat că primele instanțe au omis menționarea garanțiilor constituite de ei în favoarea băncilor, garanții care au relevanță și care prin coroborare cu probele de la dosar aruncă o altă lumină asupra existenței sau a lipsei intenției de a înșela.
Cu privire la Banca Comercială SA, s-a susținut că această faptă nu există, că inculpații cu acordul băncii au contractat un al doilea credit care l-a acoperit pe primul, și pentru care s-au prezentat garanții în valoare de 300.000. S-a solicitat respingerea acțiunii civile formulată de Banca Comercială SA.
în motivarea acestei cereri s-a arătat că din expertiza contabilă judiciară din 18 iunie 2005, rezultă că la data de 29 ianuarie 2002, conform extrasului de cont nr. 18/1 anexa nr. 6, societatea a rambursat integral restul de plată pentru creditul nr.287/2.10.2001 în sumă de 3.354.711.788,74 lei. A mai arătat că din extrasul de cont nr. 1/1/29.01.2002 reiese că BCIT Paa cordat 94 SRL P un credit în sumă de 4.355.000.000 lei (contract de credit nr. 21),iar conform extrasului de cont nr. 2 din 29.01.2002 emis de Banca Comercială SA, din acest credit s-a achitat debitul în sumă totală de 3.354.711.788,74 lei pe care societatea îl avea de plătit la bancă.
Cu privire la faptele reținute în sarcina inculpaților față de părțile civile SC - SRL B, SC Trans SRL B și " - România" L B, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice în art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 și înlăturarea obligației de plată întrucât părțile civile au cunoscut despre incapacitatea de plată a inculpaților, iar pentru partea vătămată SC SRL contravaloarea facturilor pentru care s-au emis cele 7 cec-uri a fost achitată prin ordine de plată.
În subsidiar s-a solicitat reindividualizarea pedepsei, în sensul
stabilirii unei pedepse egale cu perioada executată.
Prin decizia nr.1910/5 aprilie 2007 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție s-au admis recursurile inculpaților și împotriva deciziei penale nr. 357 din 5 decembrie 2006 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI - Secția penală, a fost casată hotărârea atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Examinând decizia recurată, înalta Curtea reținut că recursurile inculpaților sunt întemeiate, pentru următoarele considerente.
1. Cu privire la încadrarea juridică a faptelor comise în dauna părților civile SC - SRL B, SC Trans SRL și "- România" L B, înalta Curtea reținut că primele instanțe pe baza unei ample și judicioase analize a probelor administrate atât în faza de urmărire penală cât și în faza cercetării judecătorești, au reținut corect starea de fapt pe care au prezentat-o amănunțit față de fiecare parte civilă.
Și în ce privește încadrarea juridică dată faptelor, s-a făcut o amplă motivare a reținerii art. 215 alin. 1,3 și 4 cu aplicarea art. 41 - 42 Cod penal.
În fapt inculpații, în calitate de administratori ai SC SRL P și apoi ai SC DISTRIBUTION P, în raporturile comerciale pe care le-au desfășurat cu cele trei societăți comerciale, pentru plata mărfurilor cumpărate, au emis cec-uri fără acoperire, care fiind introduse la plată conform termenelor scadente, au fost refuzate pentru de disponibil bancar.
Astfel, pentru SC - SRL B, au fost emise 7+11cec - uri pentru SC Trans SRL B au fost completate 3 file cec și un cec pentru furnizarea mărfurilor de către "- România"
Inculpații pe tot parcursul procesului au recunoscut faptele în atea lor, dar au susținut că acestea nu se încadrează în disp.art. 215 alin. 1,2 și 3 Cod penal cu aplicarea art. 41- 42 Cod penal, ci în dispozițiile art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, întrucât emiterea cecului în alb era o practică reciprocă între părți, iar intenția lor nu a fost aceea de a înșela.
Potrivit art. 215 alin. 4 Cod penal, constituie infracțiunea de emiterea unui cec asupra unei instituții de credit sau a unei persoane, știind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperire necesară, precum și fapta de a retrage, după emitere, provizia în total sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arătat în alin. 1, dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului.
Latura subiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. 4 Cod penal, se caracterizează prin intenție, care rezultă din faptul că emitentul trebuie să știe la momentul emiterii că pentru valorificarea cecului nu există provizia sau acoperirea necesară.
Or, din probele de la dosar rezultă fără dubiu că în momentul în care cei doi inculpați au emis cecul, cunoșteau că nu dispun de provizia sau acoperirea necesară, mai cu seamă că din luna octombrie 2001 SC 94 SRL a intrat în incidență de plată, inculpații fiind nevoiți să înființeze cea de a doua societate SC DISTRIBUTION.
Dispozițiile art. 84 alin. 1 și 2 din Legea nr. 59/1934, încriminează mai multe fapte printre care și emiterea unu cec fără a avea la tras disponibilul suficient.
dintre cele două infracțiuni, constă în faptul că infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. 1 și 2 din Legea nr. 59/1934 este de pericol întrucât nu necesită producerea unor consecințe patrimoniale, consecințe care în cazul faptelor comise de inculpați s-au produs, ceea ce a determinat reținerea încadrării juridice prevăzute de art. 215 alin. 1, 2 și 4 Cod penal.
Nici apărarea inculpaților că emiterea cecurilor s-a făcut drept garanție nu poate fi primită, întrucât potrivit art. 3 alin 2 din Legea nr. 59/1934, cecul este un instrument de plată care poate fi emis numai dacă trăgătorul are disponibil la tras.
Cum, în mod corect primele instanțe au încadrat faptele inculpaților în dispozițiile art. 215 alin. 1, 2 și 4 Cod penal, critica formulată de inculpați este nefondată urmând să fie respinsă.
2.Cu privire la infracțiunile de înșelăciune reținute în sarcina inculpaților față de Banca Comercială Română - Sucursala P și de România - Sucursala P, înalta Curte constată că primele instanțe în mod corect au reținut că inculpații au solicitat de la cele două unități bancare credite garantând atât cu bunuri de valoare dar și cu facturi inexistente sau falsificate, neprezentând situația reală existentă în cadrul activității desfășurată de societățile pe care le administrau.
Folosirea facturilor inexistente sau false și ascunderea situației reale a societății, urmată de nerestituirea în termen a creditului, dovedesc reaua credință a inculpaților și intenția de a induce în eroare unitățile bancare, care altfel nu ar fi acordat creditele solicitate.
Apărarea inculpaților că unitățile bancare nu au formulat plângere decât în momentul arestării lor, nu este de natură să înlăture răspunderea penală a inculpaților, atât timp cât plângerea s-a făcut până la împlinirea termenului de prescripție.
Față de această situație, rezultând cu certitudine că pentru
încheierea contractelor de creditare, garanțiile imobiliare depuse de
inculpați au fost insuficiente, impunându-se completarea acestora cu garanții constând în cesiuni de creanțe, care în fapt chiar cuprinse în situații centralizate atestau situația a societății administrate, iar creditele obținute nu au fost restituite la scadență, faptele comise realizează conținutul infracțiunii de înșelăciune prev. de art.215 alin. 1, 2, 3 și 5 Cod penal.
3.Pedepsele aplicate inculpaților pentru comiterea acestor fapte au fost corect și just individualizate în raport de criteriile generale de individualizarea pedepselor prevăzute de art.72Codpenal, de pericolul social concret al faptelor, de limitele de pedeapsă prevăzute de legea specială și de persoana inculpaților care nu au antecedente penale și au recunoscut comiterea faptelor, astfel încât nu se impune reducerea lor.
4.Cu privire la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art.art.215al. 1, 2, 3, și 5 Cod penal, în dauna părții vătămate Banca Comercială SA - Sucursala P, înalta Curtea reținut că între inculpați și bancă s-a încheiat contractul de creditare nr.287/2.10.2001 pentru o linie de creditare în limita sumei de 5.000.000.000 lei.
Primele instanțe au reținut că acest contract s-a încheiat prin
inducerea în eroare a Băncii Comerciale SA, de către inculpați, prin prezentarea, între altele, și a unor garanții nereale, susținute de documentații falsificate, fără de care contractul de credit nu s-ar fi încheiat.
Potrivit art. 215 alin. 1 Cod penal, constituie infracțiunea de înșelăciune inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă.
Se poate reține fără dubiu că inculpații pentru încheierea contractului de creditare nr. nr.287/2.10.2001, au prezentat garanții nereale susținute de o documentație falsă, fără de care contractul de creditare nu s-ar fi încheiat.
Dar, pe baza probelor administrate nu se poate reține fără putere de tăgadă că în urma încheierii acestui contract de creditare, banca care l-a acordat a suferit un prejudiciu.
Astfel, expertizele contabile efectuate în cauză au stabilit pe baza documentelor bancare, faptul că, până la data de 30 noiembrie 2001 creditele acordate au fost rambursate integral la scadență.
Ulterior din acest plafon, în baza actelor adiționale nr.7/30.11.2001, nr.8/05.12.2001 și nr.9/12.12.2001 inculpații au efectuat noi trageri totalizând 4.900.000.000 lei.
Astfel, din creditele acordate acestora în sumă de 1300.000.000 lei conform actului adițional nr.7/30 noiembrie 2001 și în sumă de 2.700.000.000 lei, conform actului adițional nr.8/5 decembrie 2001, au rămas nerambursate la scadența din 28 decembrie 2001 și respectiv 04 ianuarie 2002, sumele de 410.249.428,74 lei și respectiv 2.200.000.000 lei, sume ce se alătură sumei de 900.000.000 lei, c reprezenta rata de rambursat la 11 ianuarie 2002, conform actului adiționa! nr. 9/2001.
Prin contractul nr.21/29 ianuarie 2002, partea civilă Banca; Comercială " " Sucursala Pap rocedat la restructurarea creditului acordat SC " 94"SRL B - Sucursala1 P în sumă de 4.355.000.000 lei, acordat conform contractului de credit nr.287/02.10.2001 și a actelor adiționale, în sensul că acest ultim credit s-a transformat în linie de credit pe termen de 3 luni calendaristice, cu posibilitatea prelungirii.
În raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză la data de 18 iunie 2005 se reține că "la data de 29 ianuarie 2002, conform extrasului de cont nr. 18/1 anexa nr.6, la pozițiile 13,14,15 și 16 societatea a rambursat integral restul de plată pentru creditul nr. 287/2.10.2001 în sumă de 3.354.711.788,74 lei".
S-a mai reținut că potrivit extrasului de cont nr. 1/1/29.01.2002, BCIT Paa cordat 94 SRL P un credit în sumă totală de 4.355.000.000 lei, potrivit contractului de credit nr. 21, și că potrivit extrasului de cont nr.2/11/29.01.2002, pozițiile 13,14,15, și 16, emis de aceeași bancă, reiese că, sumele rambursate reprezintă debitul neachitat de către societate în sumă de 3.354.711.788,74 lei.
În această modalitate, creditul obținut prin prezentarea unor garanții nereale la încheierea contractului nr. 287/2.10.2001 a fost acoperit înainte de începerea urmăririi penale, inculpații urmând să achite creditul contractat prin contractul nr.21/29.01.2002, a cărui încheiere nu intră în latura obiectivă a infracțiunii de înșelăciune pentru care inculpații au fost trimiși în judecată.
În legătură cu achitarea creditului restant, instanța de apel a reținut că, prin încheierea contractului din 29 ianuarie 2002 față de garanțiile legale depuse de coinculpați, în deplin acord cu legislația și practicile bancare, partea civilă a procedat la restructurarea facilităților de creditare, nu la acordarea altui credit, deci a acceptat o înțelegere în cadrul căreia, creditul restant, care includea și sumele provenite din actele adiționale, a devenit credit curent. S-a reținut astfel că împrumuturile restante nu au fost achitate.
Astfel instanța de apel, nu a luat în seamă faptul concret, dovedit cu extrasul de cont, că la data de 20 ianuarie 2002, partea civilă a acordat inculpaților un credit de 4.355.000.000 lei, din care la aceeași dată s-a restituit băncii suma de 3.354.711.788,74 lei, reprezentând credit nerambursat din contractul de creditare nr. 287/2.10.2001.
Pentru înlăturarea oricărui dubiu în legătură cu achitarea creditului, instanța de apel, rejudecând cauza în fond, trebuia să dispună efectuarea unui supliment de expertiză care să stabilească: a) ce reprezintă " restructurarea creditului acordat împrumutatului în suma de 4.355.000.000 lei, acordat conform contractului de creditare nr. 287/2.10.2001 și a actelor adiționale la acest contract, în sensul că acest credit se transformă în linie de credit, pe termen de 3 luni calendaristice, cu posibilitatea prelungirii" așa cum este prevăzut în contractul de creditare nr. 21 din 29 ianuarie 2002; b) dacă cele două contracte de creditare, nr.287/2.10.2001 și nr. 21/29.01.2002 sunt contracte de creditare independente, unul față de celălalt, și dacă banca cunoscând că încheierea primului contract de creditare s-a realizat prin inducerea în eroare a băncii, mai era interesată în restructurarea creditului, sau în acordarea unui credit nou pe baza unor noi garanții; c) ce înseamnă utilizarea creditului în sistem revolving, așa cum este prevăzut în cel de al doilea contract de credit, dacă creditul acordat prin acest din urmă contract a fost utilizat în acest sistem și dacă s-a respectat destinația creditului; d) dacă cu acest credit s-a achitat creditul restant de 3.354.711.788,74 lei; e) dacă în urma derulării contractului de creditare nr. nr. 287/2.10.2001, banca a avut un prejudiciu, în ce sumă, ce reprezintă și la ce dată a fost produs acest prejudiciu; f) dacă creditul acordat prin contractul nr. 21 din 29 ianuarie 2002, fost restituit.
Nefiind lămurite aceste împrejurări, care influențează soluționarea cauzei, sub aspectul reținerii existenței prejudiciului și în raport de acest element constitutiv al infracțiunii, chiar sub aspectul reținerii infracțiunii prev. de art. 215 alin.1,2,3, și 5.p și al reparării prejudiciului s-a apreciat că recursul este întemeiat conform art. 385 /9 pct. 10.C.P.P.
Numai față de aceste considerente înalta Curtea constata că recursul inculpaților este fondat, urmând ca în baza art. 385/15 pct.- lit.c C, să fie admis în sensul casării deciziei instanței de apel, cu trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru lămurirea aspectelor reținute mai sus, în sensul stabilirii existenței prejudiciului în dauna Băncii Comerciale - Sucursala P, a momentului producerii acestui prejudiciu și în raport de aceasta a existenței infracțiunii de înșelăciune, precum și dacă prejudiciul a fost achitat prin acordarea celui de-al doilea credit.
Dosarul a fost reînregistrat la această instanță sub nr.6354,-.
Având în vedere disp. art.38518alin.2 Cod procedură penală și considerentele deciziei de casare, Curtea va analiza doar săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art.215 alin.1, 2, 3 și 5 Cod penal, comisă de inculpați în dauna părții vătămate Banca Comercială SA Sucursala P, celelalte infracțiuni pentru care au fost trimiși în judecată intrând în puterea de lucru judecat, fiind pe deplin stabilite de instanța supremă.
Ținând seama de îndrumările date de instanța de recurs, Curtea a dispus efectuarea unei expertize contabile care să stabilească ce reprezintă restructurarea creditului acordat împrumutatului în suma de 4.355.000.000 lei, acordat conform contractului de creditare nr.287/2.10.2001 și a actelor adiționale la acest contract, în sensul că acest credit se transformă în linie de credit, pe termen de 3 luni calendaristice, cu posibilitatea prelungirii, așa cum este prevăzut în contractul de creditare nr.21 din 29 ianuarie 2002; dacă cele două contracte de creditare nr.287/2.10.2001 și nr.21/29.01.2002 sunt contracte de creditare independente, unul față de celălalt și dacă banca cunoscând că încheierea primului contract de creditare s-a realizat prin inducerea în eroare a băncii, mai era interesată în restructurarea creditului sau în acordarea unii credit nou pe baza unor noi garanții; ce înseamnă utilizarea creditului în sistem revolving, așa cum este prevăzut în cel de-al doilea contract de credit, dacă creditul acordat prin acest din urmă contract a fost utilizat în acest sistem și dacă s-a respectat destinația creditului; dacă cu acest credit s-a achitat creditul restant de 3.354.711,74 lei; dacă în urma derulării contractului de creditare nr.287/2.10.2001, banca a avut un prejudiciu, în ce sumă, ce reprezintă și la ce dată a fost produs acest prejudiciu; dacă creditul acordat prin contractul nr.21 din 29 ianuarie 2002, fost restituit.
De asemenea au fost audiați în rejudecarea apelului inculpații și cu privire la săvârșirea infracțiunii pretins comisă în dauna părții vătămate Banca Comercială SA Sucursala P.
Prin raportul de expertiză contabilă nr.110/11.03.2008 întocmit de expert și expert consilier al părților s-a concluzionat că, creditul nr.21/29.01.2002 în sumă de 4.355.000.000 lei (ROL) a fost acordat de Banca către SC SRL, la data de 29.01.2002, pe baza unor garanții imobiliare și mobiliare ( gaj cu deposedare), a fost acordat pe o perioadă de 3 luni, cu posibilitatea de prelungire, a fost acordat în sistem revolving, respectiv cu plata lunară doar a dobânzii în funcție de creditul utilizat și a fost utilizat în proporție de 77 % pentru rambursarea creditului inițial în sumă de 3.354.711.788,74 lei (ROL)(contract 287/02.10.2001), banca nu a avut nici un prejudiciu urmare derulării contractului nr.287/2.10.2001, acesta fiind achitat integral la 29.01.2002.
Ulterior părțile au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză contabilă, obiecțiuni care au fost admise de instanță, răspunsul la acestea fiind depus de aceeași experți la 26.08.2008 ( fila 267 și urm.).
Examinând hotărârea atacată cu privire la infracțiunea prev. de art. 215 alin.1,2,3 și 5 Cod penal pentru care inculpații au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul nr.58/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, infracțiune comisă față de partea vătămată Banca Comercială SA Sucursala P, în raport de probele administrate în cauză, în toate ciclurile procesuale ( dosarul fiind la a treia rejudecare a apelului) de criticile invederate de apelanți și de îndrumările instanței de casare, Curtea va reține următoarele:
Prin rechizitoriul nr.58/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovițas -a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaților și printre altele și pentru săvârșirea infracțiuni prev.de art.215 al.1, 2, 3 și 5, parte civilă fiind Banca Comercială SA Sucursala
S-a reținut în actul de sesizare că în anul 2001, inculpații s-au înțeles cu administratorul SC SRL M ca acesta să le pună la dispoziție mai multe file CEC pe care să le folosească în scopul obținerii unor credite bancare.
Folosind un număr de 11 file CEC, cei doi inculpați au obținut credite de la Banca Comercială SA Sucursala La 2.10.2001 SC SRL a încheiat contractul nr. 287 cu această bancă ce i-a acordat un plafon de facilități de creditare în sumă de 5 000.000.000 lei (ROL).
La 30.11.2001, 5.12.2001 și 12.12.2001 s-au încheiat actele adiționale, nr.7, 8 și 9 și s-au efectuat trageri în forma unor credite pe termen scurt în valoare de 1.300.000.000 lei ( ROL), 2.700.000.000 lei (ROL) și respectiv 900.000.000 lei (ROL).
Pentru aceste împrumuturi inculpații au adus ca garanții file CEC emise de martorul în numele societății sale. Inculpații au alăturat titlurilor de valoare facturi fiscale care atestau în mod fals livrări de mărfuri de la furnizorul SC SRL P către SC SRL
Filele CEC obținute de la au fost însoțite de facturi fiscale confiscate și au fost utilizate de inculpați și pentru dobândirea unui credit de la. - Sucursala
La 16.11.2001 prin contractul de credit nr. 817 s-a acordat un credit în valoare de 997.579.376. lei societății SRL pentru rambursarea căruia s-au cesionat mai mulți debitori, inclusiv SC SRL
Întrucât creditele bancare nu au fost rambursate, în cursul lunii noiembrie 2001 s-a trecut la executarea garanțiilor astfel că în perioada mai - decembrie 2001 SC a achitat către bănci suma totală de 3.900.000.000 lei (ROL).
În ceea ce privește situația de fapt tribunalul a reținut prin sentința atacată că, datorită nevoii de bani cei doi inculpați au solicitat credite bancare garantând atât cu bunuri de valoare dar și cu facturi inexistente sau falsificate.
În acest fel inculpații au obținut credite atât de la.- Sucursala P, România- Sucursala P și - Sucursala
Tribunalul nu a reținut susținerea inculpaților în sensul că, contractul de credit nr. 287/2.10.2001 a fost executat prin rambursarea integrală a restului de plată în sumă de 3.354.711.788,74 lei(ROL) urmare a contractării unui nou credit ( contractul nr.21/29.01.2002) și corespunde realității. Toate probele conduc la concluzia că acest credit a fost astfel rambursat, numai că și inculpații recunosc modalitatea frauduloasă de obținere a primului credit.
Curtea constată că situația de fapt în privința infracțiunii de înșelăciune față de SA - Sucursala Paf ost corect reținută de către tribunal.
Astfel, datorită activităților comerciale și totodată unele dintre ele infracționale așa cum s-a reținut prin aceeași hotărâre i-au determinat pe inculpați să contracteze credite de la diferite bănci printre care și SA- Sucursala
În acest sens inculpații au încheiat contractul de creditare nr. 287/02.10.2001 cu această bancă, aducând în garanții facturi fiscale false și diferite bunuri de valoare.
Acționând în acest mod inculpații au indus în eroare banca, care le-a acordat prin contractul respectiv un credit în sumă de 5.000.000.000 lei(ROL)(linie de creditare).
Folosind facturi fiscale false și ascunzând situația reală a societății administrate, inculpații au obținut creditul respectiv, aspecte care, în cazul în care ar fi fost cunoscute de bancă nu ar fi condus la acordarea lui.
Inculpații au și fost condamnați pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, pentru folosirea de facturi fiscale falsificate ca mod de operare în cazul obținerii creditelor de la cele trei bănci comerciale.
Chiar și inculpații au recunoscut folosirea manoperelor frauduloase în obținerea creditului de la banca, aspect reținut în toate hotărârile judecătorești pronunțate în cauză.
Ceea ce se impune a se stabili cu certitudine este paguba suferită de bancă prin acordarea creditului prin contractul nr.287/2001, situație ce a făcut ca instanța supremă să considere că este necesară efectuarea unei noi expertize în cauză, în vederea clarificării existenței prejudiciului și cum a fost el recuperat și dacă s-a întâmplat acest lucru prin alte modalități de creditare.
Situația în apel se referă deci la existența pagubei cauzată părții civile SA - Sucursala P, întrucât în ceea ce privește modalitatea de obținere a liniei de creditare prin contractul nr.287/2001 este pe deplin stabilită, adică prin folosirea de acte false( manopere frauduloase) cu consecința inducerii în eroare a băncii. Chiar și instanța de recurs a conchis în ultima hotărâre că nu există dubiu în această privință.
Este adevărat că infracțiunea de înșelăciune este o infracțiune de rezultat, în sensul că inducerea în eroare cu scopul de a obține un folos material și să producă o pagubă.
Inculpații susțin că, creditul obținut prin contractul nr.287/2001 de la bancă a fost rambursat integral, întrucât ar fi contractat un alt credit (contractul nr.21/29.01.2002) ce nu face obiectul actului de sesizare. Tocmai acest lucru s-a dorit a se stabili prin efectuarea unei noi expertize în cauză.
În raport de expertiza efectuată în apel s-a concluzionat că, "creditul nr.21/29.01.2002 în sumă de 4.355.000.000 lei(ROL) a fost acordat de bancă către SC SRL la data de 29.01.2002 pe baza unor garanții imobiliare și mobiliare( gaj cu deposedare), a fost acordat pe o perioadă de 3 luni cu posibilitatea de prelungire, a fost acordat în sistem revaling respectiv cu plata lunară doar a dobânzii în funcție de creditul utilizat și a fost utilizat în proporție de 77% pentru rambursarea creditului inițial în sumă de 3.354.711.788,74 lei(ROL)(contract nr.287/2001)".
De asemenea se mai arată că banca nu a avut nici un prejudiciu urmare a derulării contractului nr.287/2001, acesta fiind integral achitat la 29.01.2002.
La aceste concluzii au fost formulate obiecțiuni, răspunsul la acesta fiind depus la dosar (fila 267-287).
Examinând raportul de expertiză cât și răspunsul la obiecțiuni, Curtea concluzionează că, deși inculpații au indus în eroare banca la încheierea contractului de credit nr.287/2001 ce face obiectul actului de sesizare, datorită modalităților de creditare folosite chiar de bancă pentru recuperarea prejudiciului cauzat din acest credit, aceasta nu a suferit nici o pagubă în final.
Astfel, instanța observă că probele care duc la concluzia existenței infracțiunii de înșelăciune în formă consumată, întrucât prin acțiunile lor inculpații au indus în eroare banca prin manopere frauduloase și i-au cauzat un prejudiciu constând în nerambursarea la scadență a creditului de 3.354.711.788,74 lei(ROL), dar, tot partea civilă(banca), prin alte modalități de creditare a încercat recuperarea datoriei.
Astfel, folosind sistemul " revaling " banca a acordat societăți SRL un alt credit în sumă de 4.355.000.000 lei(ROL)(contractul nr.21/29.01.2002). Deci, consumarea infracțiunii de înșelăciune a avut loc la data scadenței când banca a constatat nerambursarea creditului obținut în condițiile arătate.
Constatând existența prejudiciului nerecuperat, banca a încercat recuperarea lui prin manopere derogatorii de la normele proprii de creditare, așa cum se arată în raportul de expertiză contabilă și răspunsul la obiecțiuni.
În acest sens banca încheie un nou contract de credit cu SC 94 SRL ( contractul nr. 21/29.01.2002) prin care i se acordă acestei societăți suma de 4.355.000.000 lei(ROL)( filele 270-271 din răspunsul la obiecțiuni).
Prin acest nou contract de creditare a fost stins primul contract de credit, din care banca înregistrase un prejudiciu.
Deci la data acordării celui de-al doilea credit a fost restituit creditul restant de 3.354.711.788,74 lei (ROL), astfel cum rezultă din extrasele de cont nr.2/1 din 29.01.2002, 4/1 din 29.01.2002,15/1 și 18/1 din 29.01.2002(fila 274 din răspunsul la obiecțiuni).
Susținerea băncii cum că nu s-a încheiat un nou contract de creditare, ci a fost restructurat creditul inițial din care a rezultat prejudiciul, încercând în acest fel să acrediteze ideea că este vorba de același credit nerambursat până în prezent, nu poate fi reținută, fiind contrazisă de concluziile raportului de expertiză contabilă și susținută chiar de acte, în principal de noul contract de creditare nr.21/29.01.2002.
După cum se arată de expert, chiar banca nu ar fi respectat normele proprii de restructurare a creditului inițial, neexistând un document din care să rezulte acest lucru. Mai mult decât atât se arată că o astfel de măsură ar fi trebuit aprobată de conducerea băncii, pe baza unui raport întocmit de sucursală și transmis departamentului supraveghere al băncii (fila 276).
În aceste condiții, Curtea reține în drept, că fapta inculpaților de a induce în eroare partea vătămată SA- Sucursala P, prin folosirea unor documente false și ascunderea situației reale a societății 94 SRL, în scopul de a obține o linie de creditare, ce nu a fost rambursată la scadență, rezultând o pagubă echivalentă creditului restant, în sumă de 3.354.711.788,74 lei(ROL), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin.1,2,3 și 5 Cod penal.
Având în vedere că pentru această infracțiune inculpații au fost condamnați la câte o pedeapsă de 5 ani închisoare, cu reținerea circumstanțelor atenuante, dar și faptul că aceștia au executat în arest preventiv, până în momentul de față, o perioadă de 3 ani, 2 luni și 4 zile, iar după liberarea lor din arest la data de 03.04.2006 s-au prezentat la fiecare termen de judecată, instanța apreciază că reducerea pedepselor aplicate la perioada petrecută în stare de detenție este suficientă, aceasta atingându-și scopul prev. de art. 52 Cod penal.
În acest fel, instanța va admite apelurile inculpaților, va descontopi pedepsele rezultante de 5 ani închisoare, după care în urma reducerii pedepsei pentru infracțiunea analizată, va proceda din nou la contopirea acesteia cu celelalte pedepse aplicate prin sentința apelată și care au rămas definitive, urmând ca inculpații să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani, 2 luni și 4 zile și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, teza a II- a și lit.b Cod penal, ca pedeapsă complementară.
De asemenea le va fi aplicată inculpaților pedeapsa accesorie prev. de art. 71 rap. la art. 64 lit.a, teza a II - a și lit. b Cod penal.
În ceea ce privește apelurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și părțile civile SC SA M și SA (în prezent Bank SA), Curtea observă următoarele:
Achitarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin.1,3,4, și 5 Cod penal, în dauna părții civile SC SRL M, a intrat în puterea de lucru judecat fiind nefondate deci criticile parchetului și ale părții civile.
În legătură cu apelul celeilalte părți civile și al parchetului ce vizează despăgubirile civile, după cum s-a arătat mai sus și anume că, prejudiciul reprezentat din creditul nerambursat la scadență în valoare de 3.354.711.788,74 lei(ROL) a fost ulterior recuperat de bancă prin acordarea unui alt credit ( contractul nr.21/29.01.2002) ce nu face obiectul judecății, Curtea constată că în prezent partea civilă nu a înregistrat un prejudiciu din acel contract( nr.287/2001) ci doar din cel de-al doilea contract, așa cum se arată și în raportul de expertiză contabilă( fila 284 răspuns la obiecțiuni).
Față de aceste considerente, Curtea în baza disp. art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală va admite apelurile celor doi inculpați, rejudecând conform celor menționate mai sus.
Totodată pentru criticile arătate în baza disp. art.379 pct.1 lit. b Cod procedură penală va respinge ca nefondate apelurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, partea civilă Bank SA( fostă Banca Comercială SA, la momentul sesizării instanței) și SC SRL
Va menține restul dispozițiilor sentinței.
În baza disp. art. 192 alin.2 Cod procedură penală va obliga părțile civile la câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelurile declarate de inculpații, fiul lui și al lui născut la 17 noiembrie 1961, domiciliat în B,-, sector 3, fiul lui și al lui, născut la27 septembrie 1961, domiciliat în B,str. - -, nr.13,.3; desființează în parte în latură penală și civilă sentința penală nr. 349/2005 a Tribunalului Dâmbovița și pronunțând o nouă hotărâre:
Descontopește pedepsele rezultante aplicate celor doi inculpați de câte 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal în pedepsele componente.
Reduce pedepsele aplicate inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 alin.1,2,3 și 5 Cod penal cu aplic. art. 74 lit.a și c, art.76 lit. a Cod penal, parte civilă Bank SA, de la 5 ani închisoare la 3 ani,2 luni și 4 zile închisoare.
Contopește fiecare dintre aceste pedepse, cu celelalte pedepse aplicate inculpaților prin sentința apelată urmând ca inculpații să execute pedeapsa cea mai grea de câte 3 ani, 2 luni și 4 zile închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II a și lit.b Cod penal.
În baza art. 88 Cod penal constată că pedepsele au fost executate de fiecare inculpat în perioada de la 31. 01.2003 la 3.04.2006.
Aplică disp. art. 71 Cod penal și 64 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal.
Constată că prejudiciul cauzat părții civile Bank SA în sumă de 3.354.711.788, 74 ROL din contractul nr. 287/2.10.2001 a fost acoperit.
Respinge ca nefondate apelurile formulate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA și părțile civile BANK SA și SC SRL
Menține restul dispozițiilor sentinței apelate. Obligă părțile civile - apelante la câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare iar pentru părțile lipsă de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 24. 09.2008.
Președinte Judecător
- - - - -
Grefier
- -
Red.
Tehnored.
2 ex./16.10.2008
5698/2004- Tribunalul Dâmbovița
operator de date cu caracter personal
notificare nr.3113/2006
Președinte:Paul Mihai FrățilescuJudecători:Paul Mihai Frățilescu, Teișanu Florentin
