Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 137/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENNALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.137/
Ședința publică din data de 18 decembrie 2008
PREȘEDINTE: Viorica Costea Grigorescu
JUDECĂTOR 2: Adriana Ispas
Grefier - - -
Cu participarea Ministerului Public prin procuror -
S-a luat în examinare apelul penal declarat de inculpatul - cu domiciliul în B,-, -0,.4,.63, sector 4 și Câmpina,-, județul P, împotriva sentinței penale nr.155 din data de 24.03.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr- (nr.format vechi 2481/2006), inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.215 Cod penal.
În conformitate cu dispozițiile art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru apelantul inculpat, care a lipsit, avocat oficiu, în baza împuternicirii avocațiale nr.5553/2008, emisă de Baroul
Se constată lipsa intimatei parte civilă
Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art.176-181 Cod procedură penală.
Grefierul de ședință, învederează instanței că, doamna avocat a depus la dosar o notă prin care face cunoscut faptul că a reziliat contractul de asistență juridică cu inculpatul și o declarație a acestuia.
Având cuvântul, reprezentantul Parchetului, solicită a se constata asupra lipsei de procedură cu intimata parte civilă C pentru că la sediul la care această societate era înregistrată, respectiv în C, str.- C nu a fost citată.
Având cuvântul, avocat pentru apelantul inculpat, arată că lasă la aprecierea instanței, față de aspectul pus în discuție de procuror.
Curtea, respinge cererea formulată de reprezentantul Parchetului, ca neîntemeiată.
În conformitate cu dispozițiile art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri de formulat și nici excepții de ridicat.
Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu conform art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art.375-376 Cod procedură penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art.377 Cod procedură penală.
Având cuvântul, avocat pentru apelantul inculpat, critică sentința pronunțată de Tribunalul Constanța pentru următoarele motive:
- citarea nelegală în ceea ce privește partea civilă C, față de faptul că această societate a fost citată prin administrator deși avea lichidator întrucât intrase în procedura falimentului.
- competența materială greșită prin neîncadrarea corectă a faptei.
Solicită totodată, a se constata că prejudiciul în sumă ce depășește 2 miliarde, în concret, conține TVA, respectiv un impozit indirect și se întemeiază pe principiul deductibilității în aceste condiții, prin înlăturarea TVA-ului prejudiciul care ar putea fi reținut este sub 2 miliarde neîndeplinindu-se condiția prevăzută la alin.5 al art.215 Cod penal.
Față de aceste două motive, solicită în principal admiterea apelului, desființarea sentinței pronunțată de Tribunalul Constanța cu trimitere spre rejudecare.
Dacă se va trece peste aceste motive, solicită achitarea inculpatului în baza art.10 lit."d" Cod procedură penală pentru neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii, iar în subsidiar, reducerea cuantumului pedepsei sub cea de 10 ani aplicată de către instanța de fond.
Cu privire la motivul achitării apreciază că instanța de fond a efectuat o greșită apreciere a probelor. Nu sunt dovezi cu privire la intenție, ca element subiectiv al infracțiunii prevăzută de art.215 Cod penal și respingerea nelegală a cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art.84 alin.1 pct.2 din Legea nr.59/1934. Declarația lui în sensul că a depus în bancă semnătura inculpatului nu se coroborează cu alte mijloace de probă existente la dosarul cauzei. Singura faptă a inculpatului este aceea că la rugămintea lui a semnat o filă însă acesta este C care se angajase ca după preluarea firmei să înlocuiască acea filă cu acordul administratorului, inculpatul a predat facturierul, chitanțierul, ștampila și carnetul omițând însă, să anuleze câteva file. Nu s-a făcut nicio dovadă cu privire la inducerea în eroare a reprezentanților Trans, doar existența unei facturi fiscale emise de societate fără a fi acceptate la plată nu face dovada existenței unui prejudiciu și implicit a laturii obiective a acestei infracțiuni.
Apreciază că semnarea în alb -ului respectiv în situația în care nu exista provizia necesară, are în vedere și declarația administratorului, care relevă acest aspect. Rezultă că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art.215 Cod penal și cea prevăzută de legea - ului.
În concluzie, solicită pe fondul cauzei achitarea inculpatului în temeiul art.10 lit."d" Cod procedură penală, pentru lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii. În subsidiar aplicarea unei pedepse mai mici decât cea aplicată la instanța de fond.
Având cuvântul, reprezentantul Parchetului, formulează concluzii de respingerea apelului declarat de inculpatul. Solicită a se observa că prin sentința din data de 4 martie 2004, s-a înlăturat starea de recidivă a inculpatului și ca urmare a extinderii procesului penal și a punerii în mișcare a acțiunii penale din data de 19 februarie 2004, în primul ciclu procesual inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals. Ca urmare a trimiterii cauzei spre rejudecare cauza a fost reluată instanța de fond condamnându-l pe inculpat numai pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art.215 alin.5 Cod penal, la 10 ani închisoare.
Solicită a se constata că pedeapsa aplicată inculpatului are corespondent în actele dosarului. Se susține că inculpatul nu ar fi avut intenția să înșele pe beneficiarului -ului și se solicită pe de altă parte fie rezolvarea pedepsei, fie schimbarea încadrării juridice în art.84 din Legea nr.59/1934. Solicită respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice. Invocă decizia nr.35/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care statuează în ce condiții se reține infracțiunea prevăzută de legea -ului dacă beneficiarul acestuia avea sau nu cunoștință la momentul emiterii -ului cu privire la faptul că inculpatul avea sau nu disponibil bancar. Ori, la momentul emiterii -ului beneficiarul acestuia nu avea cunoștință că inculpatul nu avea disponibil bancar, ca atare nu se poate reține infracțiunea prevăzută de legea -ului.
Solicită a se reține încadrarea juridică pentru care inculpatul a fost dedus judecății prin rechizitoriul Parchetului Tribunalului Constanța. Cu privire la cererea de achitare a inculpatului solicită respingerea acesteia, întrucât din probele dosarului rezultă vinovăția sa și de asemenea, să se aibă în vedere atitudinea acestuia care prin neprezentarea în fața instanței de judecată și modalitatea în care a înțeles să conlucreze cu apărătorii aleși se poate deduce și conduita inculpatului în activitatea infracțională.
- CURTEA -
Asupra apelului penal de față:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța nr.120/P/15.09.2003, inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de "înșelăciune cu consecințe deosebit de grave" prev. de art.215 alin.1,2,3,4 și 5 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a) Cod penal prin aceea că în numele SRL U, deși nu avea drept de semnătură și nici o calitate în cadrul acestei societăți, a încheiat contractul cu partea vătămată, reprezentant al ID SRL C contractul comercial d e vânzare-cumpărare cu nr.140 prin care ID SRL C se obliga să-i vândă tablă în valoare totală cuprinsă între 1,5 - 2,5 miliarde lei pentru care a emis fila CEC 016/- cunoscând că SRL U nu avea disponibil în cont.
Prin sentința penală nr.129 din 4 martie 2004, pronunțată în dosarul penal nr.1667/2003, Tribunalul Constanțaa înlăturat prevederile art.37 lit.a) Cod penal, iar în baza art.215 alin.(1),(2),(3),(4),(5) Cod penal cu aplicare art.13 Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul, la pedeapsa de 10 ani închisoare.
Prin decizia penală nr.57 din 28 martie 2006, Curtea de APEL CONSTANȚAa admis apelul declarat de inculpatul, desființând sentința penală nr.129/2004 a Tribunalului Constanța și a înlăturat dispozițiile art.64 lit.d) Cod penal, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale.
Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat din oficiu că atât la data soluționării cauzei pe cât și la data soluționării apelului respectiv 28.03.2006, inculpatul nu a fost prezent nici la dezbateri și nici la pronunțare în condițiile în care acesta era arestat și neadus la instanță, prezența fiind obligatorie motiv pentru care a admis recursul declarat de inculpat și a casat decizia penală și sentința penală, cauza fiind trimisă spre rejudecare la ribunalul Constanța - decizia nr.6123/24.10.2006 pronunțată în dosar nr-.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului Constanța la data de 30.11.2006 sub nr.unic nou -( nr.vechi 2481/2006).
Rejudecând, prin sentința penală nr.155 din data de 24.03.2008, Tribunalul Constanțaa hotărât:
"În baza art.215 alin.1, 2, 3, 4 și 5 Cod penal cu aplicarea art.13 Cod penal, condamnă inculpatul:
- fiul lui și, născut la 1.06.1950, în comuna, județul B, domiciliat în B,-, -.10,.4,.63, sector 4, la pedeapsa de 10 ani închisoare.
În baza art.65 Cod penal raportat la art.66 Cod penal;
Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a-II-a lit.b) și c) Cod penal pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.
Face aplicarea art.71 alin.2 Cod penal în referire la art.64 alin.1 lit.a teza a-II-a și lit.c Cod penal.
În baza art.88 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată durata executată de la 22.08.2006 la 24.10.2006.
În baza art.14.alin.3 lit.b Cod procedură penală, art.346 Cod procedură penală, art.998 Cod civil.
Obligă inculpatul către partea civilă C prin reprezentant, la plata sumei de 2.231.052.311 lei vechi (c/val.marfă livrată-tablă) și la 7.215.560.322 lei vechi - penalități de întârziere (fila 47 ).
Respinge restul pretențiilor civile ca nefundat.
În baza art.348 Cod procedură penală, dispune desființarea totală a împuternicirii nr.101/3.04.2000 (fila 71 ) și a filei G 016/-.
Prezenta hotărâre se comunică Oficiului Registrului Comerțului
În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 1250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat."
Împotriva hotărârii, în termenul legal, inculpatul a declarat apel pentru nelegala citare în ceea ce privește partea civilă " " C, societatea fiind citată prin administrator deși avea lichidator (întrucât intrase în procedura falimentului), pentru competența materială greșită prin neîncadrarea corectă a faptei deoarece valoarea TVA nu trebuie avută în vedere la evaluarea prejudiciului ce atrage încadrarea juridică, iar pe fond, susținând nevinovăția sub aspectul infracțiunii de "înșelăciune".
Apelul este fondat pentru considerentele expuse în continuare.
Conform art.6 alin.1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale "orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil -, de către un tribunal independent și imparțial - care va hotărî - asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa.-"
Noțiunea de proces echitabil implică, în principiu, posibilitatea pentru acuzat de a asista la dezbateri. C puțin în primă instanță, nu se poate, din motive ce țin de echitatea procedurii, să se tranșeze asupra situației de fapt și a chestiunilor de drept fără o apreciere nemijlocită a declarațiilor persoanei care susține că nu a comis actul considerat ca infracțiune.
În cauză, instanța de fond s-a pronunțat cu privire la temeinicia acuzației și l-a condamnat pe apelantul inculpat pentru comiterea infracțiunii de "înșelăciune" fără ca acesta să fi fost audiat.
Prezența inculpatului pe tot parcursul procesului penal, mai ales la desfășurarea dezbaterilor, ascultarea acestuia țin de esența dreptului la apărare consacrat atât în Constituție cât și prevăzut în normele procedurale sub sancțiunea nulității absolute prevăzută de art.197 alin.2),3) cod procedură penală;în plus, astfel se asigură și celelalte principii ale procesului penal, contradictorialitate, egalitatea armelor. Deși, asistența juridică a fost asigurată de avocat ales, sunt mari rezerva asupra pregătirii apărării deoarece s-au acordat multiple termene pentru absența sa, iar singurul contact cu acuzatul a fost de natură telefonică pentru scurt timp.
Prin urmare, dreptul la apărare fiind un element al noțiunii de proces echitabil, nu a fost satisfăcută această cerință, fiind o încălcare a art.6 alin.1 din Convenție și, în condițiile în care și asistența juridică a fost formală, hotărârea apelată este lovită de nulitate absolută potrivit art. art.197 alin.2),3) cod procedură penală.
Ca atare, în baza art.379 pct.2 lit."b" Cod procedură penală cu referire la art.197 alin.2 Cod procedură penală, apelul va fi admis, se va desființa sentința primei instanțe și se va dispune rejudecarea de către aceasta - Tribunalul Constanța.
Cu ocazia rejudecării se vor lua măsuri eficiente pentru a se asigura prezența inculpatului la judecată (mandat de aducere, mandat de arestare european), judecata în lipsă fiind permisă numai când există certitudinea sustragerii acestuia de la judecată și se va lămuri persoana cu calitate de parte civilă; într-adevăr, în primă instanță, inculpatul a fost prezent la un termen, dar pentru absențele de la termenele ulterioare inclusiv când s-au desfășurat dezbaterile, sunt procese verbale că nu a fost găsit însă nu cu privire la intenția de a se sustrage de la judecată, pentru unul dintre termene prezentând și un certificat medical.
Cât timp nu s-a analizat fondul cauzei, Curtea nu se poate pronunța asupra cererii de calcul al prejudiciului și, implicit, asupra încadrării juridice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.379 pct.2 lit."b" Cod procedură penală cu referire la art.197 alin.2 Cod procedură penală, admite apelul penal declarat de inculpatul - cu domiciliul în B,-, -0,.4,.63, sector 4 și Câmpina,-, județul P, împotriva sentinței penale nr.155 din data de 24.03.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr- (nr.format vechi 2481/2006), desființează sentința primei instanțe și dispune rejudecarea de către aceasta - Tribunalul Constanța.
În baza art.189 Cod procedură penală, onorariul de 200 lei pentru avocat se va plăti din fondurile
Conform art.309 alin. ultim Cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 exemplare.
Cu recurs, în termen de 10 zile de la pronunțare pentru părțile prezente și de la comunicare pentru cele lipsă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 decembrie 2008.
Ptr.Președinte, Judecător,
- - - - -
Conf.art.312 Cod pr.penală
Semnează președinte instanță
Grefier,
- -
Jud. fond.:
Red.dec.jud.: -
Tehnored.gref.
3 ex./07.01.09
CURTEA DE APEL CONSTANTA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar penal nr-
Data:
CĂTRE,
TRIBUNALUL CONSTANȚA
Vă înaintăm alăturat dosarul penal nr-, privind pe inculpatul, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.215 Cod penal, întrucât prin decizia penală nr.137/P din data de 18 decembrie 2008, s-a admis apelul inculpatului și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la ribunalul Constanța.
Dosare atașate: -, 1667/2003 ale Tribunalului Constanța, 396/P/2004 al Curții de APEL CONSTANȚA, - al Înaltei Curți de Casație și Justiție B și 120/P/2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.
Dosarul are file.
PREȘEDINTE DE COMPLET, GREFIER,
- - - - -
Președinte:Viorica Costea GrigorescuJudecători:Viorica Costea Grigorescu, Adriana Ispas