Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 138/2009. Curtea de Apel Timisoara

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 138/

Ședința publică din 16 februarie 2009

PREȘEDINTE: G -

JUDECĂTOR 1: Gheorghe Bugarsky

JUDECĂTOR 2: Victor Ionescu

GREFIER: - -

Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul - împotriva deciziei penale nr. 151 din 28.10.2008 a Tribunalului C-S, pronunțată în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă inculpatul recurent personal și asistat de avocat ales, partea civilă intimată - SRL prin administrator, lipsind părțile responsabile civilmente - SRL Reșița și și lichidatorul judiciar - EXPERT

Procedura legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că nu s-a primit răspunsul solicitat prin adresă de la Bank, situație pe care o pune în discuție.

Avocat arată că nu mai insistă în repetarea acestei adrese.

Procurorul nu se opune la omiterea repetării acestei adrese.

Instanța omite repetarea adresei către Bank, întrucât nu se mai insistă în efectuarea acestei probe și nemaifiind formulate cereri și invocate excepții, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Avocat solicită admiterea recursului conform motivelor de recurs invocate în scris și depuse la dosar, și casarea cu trimitere spre rejudecare. În subsidiar solicită admiterea recursului și achitarea inculpatului, întrucât nu se face vinovat de comiterea faptei. Susține că la dosar sunt doar copii xerox după actele doveditoare, neexistând certitudinea că aceste copii sunt conforme cu originalele. Biletul la ordin nu conține elemente esențiale și este nul, orice comerciant putând să verifice solvabilitatea sau nu a acestuia. În cauză s-au administrat mai multe probe cu martori, din declarația martorului reieșind că biletul la ordin l-a dat reprezentantului societății ca o garanție, fiind astfel imposibil ca inculpatul să fi dat acest bilet. Instanța de apel trebuia să constate veridicitatea apărării și să aibă în vedere faptul că inculpatul răspunde pentru un bilet la ordin emis de o altă persoană. Acest bilet nu poate fi invocat ca un act generator al unei infracțiuni. În cauză este vorba de un contract comercial pentru produse și solicită să se constate că nu s-au interpretat toate clauzele contractului corect și legal. De asemenea, susține că trebuie avalizat contractul. Mai arată faptul că cercetarea judecătorească nu a fost completă și nu a lămurit toate aspectele.

Procurorul pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului declarat de inculpat, acesta făcându-se vinovat de comiterea infracțiunii.

Reprezentantul părții civile intimate - SRL arată că inculpatul a dus toate negocierile cu această firmă, că s-au încheiat contracte, cu modalitate și termen de plată, că biletul la ordin l-a înmânat personal. Mai arată că inculpatul a mai făcut închisoare și că se face vinovat de înșelăciune. Solicită respingerea recursului inculpatului și menținerea hotărârilor anterioare. Susține că deși a dorit să-l lase pe inculpat să plătească doar J din sumă, inculpatul nu a vrut acest lucru.

În replică, avocat arată că s-a intervenit pentru lucrări, că statutul de recidivist al inculpatului este dat cu rea-credință, acesta fiind condamnat pentru accident din culpă, pentru această faptă încadrându-se în reabilitare din anul 2005.

Inculpatul recurent lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța, declarându-se de acord cu cele susținute de apărătorul său ales.

Deliberând, constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oravița, înregistrat la Judecătoria Oravița sub nr.1306/2723 din 19.09.2007, a fost trimis în judecată inculpatul, pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, prev. și ped. de art. 215 al. 1, 3 Cod penal, cu art. 37 lit. b Cod penal.

S-a reținut că din rechizitoriul parchetului rezultă că inculpatul a garantat cumpărarea unei cantități de motorină cu un bilet la ordin, ordin care a fost refuzat la plată din lipsă disponibil.

Prin sentința penală nr. 41 din 17 martie 2008, pronunțată în dosar nr-, Judecătoria Oravița în baza art. 215 al.1, 3.Cod Penal, cu art. 37 lit. b Cod Penal, l-a condamnat pe inculpatul -, recidivist, la 2 ani închisoare.

Pe perioada prev. de art. 71 Cod penal, inculpatul a fost lipsit de drepturile prev. de art. 64, b din Codul penal.

Inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente, prin lichidator EXPERT D, la 58.523,51 lei prejudiciu neacoperit, către partea civilă, cu penalitățile contractuale până la achitare.

Inculpatul a fost obligat la 400 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut în fapt următoarele:

În data de 24.05.2006, între - SRL prin administrator și - SRL prin inculpat, s-a încheiat contractul cu nr.10, ce are ca obiect livrarea de combustibil, cu specificația la pct. 3 din contract, că plata se face prin bilet la ordin avalizat, cu scadența la 25 zile.

- a livrat, conform graficului, o cantitate de 9946 litri și respectiv 7316 litri motorină, mai multor persoane ce au lucrat pentru - SRL, emițând facturile nr. - și -, pentru suma totală de 58.523,51 lei. Administratorul părții vătămate, a declarat că un angajat la - SRL i-a adus biletul la ordin cu toate rubricile completate, cu valoare de mijloc de plată - data scadenței 18.06.2006 și pentru suma de 135.600 lei.

Inculpatul a declarat că biletul la ordin a fost lăsat la momentul încheierii contractului ca titlu de garanție, nefiind decât semnat și ștampilat, fără a avea alte mențiuni referitoare la scadență sau sumă. Biletul la ordin a fost girat în continuare către - SRL A, societate care a introdus biletul spore încasare, iar la 26.05.2006 Bank Reșița l-a refuzat la plată pentru lipsă disponibil.

Administratorul - SRL este, însă aceasta l-a împuternicit pe inculpat să încheiere orice act juridic în numele societății sale, prin procura de administrare din 24.05.2004.

Prin adresa 9838/27.10.2007, Bank Reșița a confirmat faptul că inculpatul nu are specimen de semnătură în bancă și nu avea astfel puterea de a semna bilete la ordin sau cecuri pentru contul din această bancă. S-a mai reținut faptul că, în perioada mai-iunie 2006, prin această bancă, - SRL nu a derulat nici o operațiune financiară, soldul său fiind pe minus.

Inculpatul a indus în eroare partea vătămată, afirmând că biletul la ordin este valid, deși știa că nu are disponibil în bancă pentru a achita contravaloarea motorinei achiziționate, nici la momentul încheierii contractului și nici la momentul împlinirii termenului de 25 de zile de la livrarea motorinei.

Prin fapta sa, inculpatul a cauzat un prejudiciu părții vătămate în sumă de 58.523,51 lei, la care se adaugă penalitățile prevăzute în contract.

Inculpatul nu a avut o conduită sinceră, încercând să, zădărnicească aflarea adevărului, iar în ceea ce privește antecedentele sale, instanța de fond a constatat că acesta se află în starea de recidivă prev. de art. 37 lit. b din Codul penal, întrucât prin sentința penală nr. 442/2000 a Judecătoriei Deja fost condamnat la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare, fiind eliberat cu un rest de 268 zile.

Fapta inculpatului, astfel cum a fost mai sus descrisă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art. 215 al. 1, 3 din Codul penal, cu art. 37 lit. b din Codul penal, în baza cărora instanța de fond, ținând cont de pericolul social concret al faptei, de conduita nesinceră a inculpatului, de antecedentele, respectiv starea de recidivă a acestuia, a apreciat că o pedeapsă privativă de libertate, este de natură a contribui la reeducarea inculpatului.

În latură civilă, inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente prin lichidator judiciar, la plata sumei de 58.523,51 lei prejudiciu neacoperit, către partea civilă, cu penalități contractuale până la achitare.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul.

Inculpatul nu și-a motivat apelul în fapt și în drept, însă a depus concluzii scrise, prin care a învederat instanței de apel că faptei îi lipsește un element constitutiv pentru a constitui infracțiunea de înșelăciune, și anume intenția directă și scopul de a produce o pagubă; de asemenea inculpatul a arătat în concluziile scrise că nu există probe certe de vinovăție care să poată răsturna prezumția de nevinovăție de care se bucură, întrucât materialul probator administrat în cauză este contradictoriu și inconsecvent, în această situație aplicându-se principiul "in dubio pro reo"; se mai arată de către inculpat că ordinul de plată a fost lăsat ca și garanție și că partea vătămată cunoștea că inculpatul nu are disponibil în cont.

În consecință inculpatul a solicitat, în principal, achitarea sa în temeiul art. 10 lit. d Cod procedură penală, iar în subsidiar aplicarea de circumstanțe atenuante și a unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită.

Prin decizia penală nr. 151 din 28 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, a fost admis apelul declarat de inculpatul - împotriva sentinței penale nr. 41/17.03.2008, pronunțată de Judecătoria Oravița în dosar nr-, pe care a desființat-o parțial în latură penală, în sensul că în baza art. 71 Cod penal s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal, cu excepția dreptului de a alege.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

A fost respinsă ca nefondată cererea intimatei-părți civile de obligare a inculpatului apelant la cheltuieli judiciare în apel, reprezentând onorariu avocat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Motivele invocate în apel d e către inculpat sunt neîntemeiate, însă apelul inculpatului este admisibil pentru un alt motiv, și anume sub aspectul modului de aplicare de către instanța de fond a pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi.

În ce privește motivele invocate de inculpat în apel s-a reținut că acestea sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:

În susținerea nevinovăției sale inculpatul a arătat că biletul la ordin emis de acesta, a fost lăsat ca și garanție părții vătămate și nu ca instrument de plată.

Pentru a dovedi cele susținute, inculpatul, în declarația dată în fața instanței (fila 132 dosar), a arătat că înainte de emiterea biletului la ordin a avut o discuție cu reprezentantul părții vătămate, discuție la care au participat și martorii și.

Între declarațiile inculpatului din faza de judecată și declarațiile celor doi martori propuși de acesta în apărare există contradicții.

Astfel, în timp ce inculpatul a declarat că el însuși a predat biletul la ordin reprezentantului părții vătămate, martorul (fila 145 dosar) a declarat că el este cel care a predat respectivul bilet la ordin, pe care l-a primit semnat și ștampilat de la inculpat, și că a fost de acord cu predarea acestui bilet numai după ce inculpatul i-a confirmat telefonic că biletul are rol de garantare a plății și nu de mijloc de plată.

De asemenea, martorul (fila 168 dosar) a declarat că știe de la inculpat și reprezentantul părții vătămate, că biletul la ordin a fost lăsat drept garanție, fără a specifica însă în ce condiții a aflat despre acest lucru sau dacă a fost de față la vreo discuție dintre inculpat și partea vătămată cu privire la acest aspect.

Coroborând cele trei declarații (ale inculpatului din faza de judecată și ale celor doi martori propuși de acesta) tribunalul a reținut că inculpatul nu a făcut dovada că între acesta și reprezentantul părții vătămate a avut loc o discuție cu privire la biletul la ordin respectiv, și că la această discuție ar fi participat și alte persoane.

Concluzia tribunalului a fost întărită și de faptul că în declarația sa din faza de urmărire penală (fila 10 dosar urmărire penală) inculpatul nu a făcut nici o mențiune cu privire la cei doi martori pe care i-a propus în faza de judecată.

Prin urmare, declarațiile celor doi martori și ale inculpatului, în sensul că biletul la ordin a fost lăsat părții vătămate ca mijloc de garanție au fost înlăturate, ele necoroborându-se cu celelalte probe administrate în cauză.

S-a reținut așadar, după cum corect a reținut și instanța de fond, că biletul la ordin a fost lăsat ca mijloc de plată, fapt ce rezultă din declarația reprezentantului părții vătămate ( - fila 14 dosar urmărire penală), declarația martorei (fila 16 dosar urmărire penală și fila 121 dosar urmărire penală) și din clauzele contractului încheiat între părți (fila 20 dosar urmărire penală) care prevăd că plata se face prin bilet la ordin scadent în 30 de zile.

Totodată, s-a reținut că inculpatul - a săvârșit acțiunea de inducere în eroare asupra părții vătămate cu prilejul derulării contractului mai sus precizat, prin aceea că a lăsat acesteia un bilet la ordin semnat, cu toate că nu avea drept de semnătură, pentru a dispune de conturile Metal, deschise la Bank, și că pentru plata acestuia nu există disponibil în cont, așa cum rezultă din adresa nr. 9838/27.10.2007 a Bank Reșița.

S-a constatat astfel, așa cum s-a reținut și de instanța de fond, că fapta inculpatului - întrunește, atât sub aspectul laturii subiective, cât și sub aspectul laturii obiective, elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. și ped. de art. 215 al. 1, 3 Cod penal, neexistând temeiuri pentru a se dispune achitarea acestuia.

Referitor la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, s-a reținut că prima instanță a făcut o corectă aplicare a criteriilor generale de individualizare a pedepselor prev. de art. 72 Cod penal, ținând seama de starea de recidivă postcondamnatorie în care se află inculpatul, de valoarea mare a prejudiciului produs, precum și de faptul că acesta nu a fost recuperat nici măcar parțial, astfel încât nu există temeiuri pentru reducerea pedepsei astfel aplicate.

Apelul inculpatului este însă considerat de tribunal ca fiind admisibil sub aspectul modului de aplicare a pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi.

Prin Hotărârea din 28 septembrie 2004, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Sabou și împotriva României, hotărâre ce a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 484 din 8 iunie 2005, Curtea a decis că a existat o încălcare a art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât în dreptul român interzicerea unor drepturi operează în mod automat și absolut cu titlu de pedeapsă accesorie, pentru orice persoană care execută o pedeapsă cu închisoarea, în absența oricărui control exercitat de instanțele judecătorești și fără a se lua în considerare tipul infracțiunii.

De asemenea, în hotărârea Hirst împotriva Marii Britanii, Curtea a arătat că, la fel ca și în dreptul român, și în dreptul britanic există o dispoziție prin care drepturile (de exemplu dreptul la vot) persoanei condamnate sunt interzise ope legis, ca pedeapsă accesorie, fără ca interzicerea acestora să fie cenzurată de instanțele judecătorești, existând astfel o încălcare a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În spiritul celor două hotărâri menționate anterior, tribunalul a reținut că drepturile oricărei persoane, fie ea și condamnată, pot fi interzise numai motivat, prin exercitarea unui control de către instanța judecătorească.

Având în vedere faptul că inculpatul din speța de față a săvârșit infracțiunea de înșelăciune prev. și ped. de art. 215 al. 1, 3 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, tribunalul a considerat că se impune interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b Cod penal, mai exact a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau funcții elective publice și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, întrucât legea română condiționează ocuparea acestor funcții de inexistența unei condamnări la o pedeapsă penală privativă de libertate, așa cum bine a reținut și instanța de fond, dar nu și a dreptului de a alege a cărui exercitare nu este condiționată de lipsa unei condamnări.

S-a mai reținut de către tribunal că partea vătămată a solicitat obligarea inculpatului-apelant la plata de cheltuieli judiciare în apel, reprezentând onorariu avocat, însă întrucât la dosarul cauzei nu a fost depusă chitanță care să ateste plata onorariului, această cerere a fost respinsă ca nedovedită.

Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul, solicitând casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond sau la instanța de apel. De asemenea, s-a solicitat achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. d

C.P.P.

S-a arătat în motivarea recursului că inculpatului i s-a încălcat dreptul la apărare, fiind necesară reaudierea inculpatului și efectuarea de confruntări, că în speța de față nu există probe certe de vinovăție și că nu a fost răsturnată prezumția de nevinovăție.

Examinând decizia penală recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu, instanța constată că recursul formulat de către inculpatul este nefondat, hotărârea Tribunalului C-S fiind temeinică și legală.

Astfel, instanța de fond - Judecătoria Oravița - a stabilit în mod corect starea de fapt dedusă judecății, dar și vinovăția inculpatului în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în forma prev. de art. 215 alin. 1 și 3.Cod Penal, încadrarea juridică a faptei fiind cea legală, iar dozarea pedepsei s-a făcut cu respectarea condițiilor de individualizare a pedepselor prev. de art. 72.Cod Penal, în așa fel încât să asigure realizarea scopului pedepsei, prev. de art. 52.

Cod Penal

Inculpatul, în primul rând, a solicitat casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond sau la instanța de apel, invocând încălcarea dreptului la apărare.

Verificând actele și lucrările dosarului, instanța apreciază că atât Judecătoria Oravița, cât și Tribunalul C-S, au administrat probele necesare aflării adevărului judiciar, au administrat probele utile, pertinente și concludente care au fost necesare, nefiind constatată nici o încălcare a dreptului la apărare invocată de către inculpat, nesubzistând vreun motiv de casare cu trimitere spre rejudecare a cauzei.

În subsidiar, s-a solicitat achitarea inculpatului, acesta susținând că este nevinovat în ceea ce privește infracțiunea reținută în sarcina sa, însă nici această solicitare nu poate fi satisfăcută, deoarece din probele dosarului a rezultat fără dubiu că inculpatul a săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa, fiind răsturnată prezumția de nevinovăție.

Și în motivarea recursului în scris s-au făcut aprecieri cu caracter general, că nu ar exista probe certe de vinovăție, însă nu au fost aduse argumente concrete pentru a înlătura probele de vinovăție administrate în cauză.

Din toate probele dosarului a rezultat că inculpatul a săvârșit o acțiune de inducere în eroare a părții vătămate cu prilejul derulării unui contract, lăsând acesteia un bilet la ordin semnat, cu toate că nu avea drept de semnătură pentru a dispune de conturile - SRL deschise la Bank, și că pentru plata acestuia nu exista disponibil în cont.

Faptul că inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii nu este un impediment pentru a stabili vinovăția acestuia, care rezultă din alte probe: declarația reprezentantului părții vătămate, a martorei, probe cu înscrisuri, iar probele aduse în apărare de către inculpat nu au fost de natură să înlăture probele de vinovăție, astfel că atât instanța de fond cât și cea de apel au pronunțat o hotărâre legală și temeinică cu privire la inculpat.

Văzând că nu există motive de casare a hotărârii penale recurate, instanța va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

Văzând și disp. art. 192 alin. 2.C.P.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 385¹⁵pct. 1 lit. b respinge C.P.P. ca nefondat recursul formulat de inculpatul - împotriva deciziei penale nr. 151/28.10.2008 a Tribunalului C-S, pronunțată în dosar nr-.

În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă inculpatul la 200 lei cheltuieli judiciare față de stat.

Dispune plata din fondul a sumei de 50 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu parțial, către Baroul Timiș.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 16.02.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Constantin Costea

G - - - - -

GREFIER,

- -

Red. Gh./05.03.2009

Tehnored./2 ex./05.03.2009

Prima instanță:

Inst. de apel:,