Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 1437/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Dosar nr-
1532/2009
DECIZIA PENALĂ NR. 1437
Ședința publică din 15 OCTOMBRIE 2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Lefterache Lavinia
JUDECĂTOR 2: Piciarcă Dumitrița
JUDECĂTOR 3: Găgescu Risantea
GREFIER - - --
__________________________________________________________
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI a fost reprezentat de procuror.
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de recurentul - inculpat împotriva deciziei penale nr.318/A/22.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința de la data de 08.10.2009, au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta, iar Curtea având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 15.10.2009, când a dat următoarea hotărâre:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 318/A/22.05.2009 a Tribunalului București - Secția I Penală constată:
Prin decizia penală nr. 318/A/22.05.2009 Tribunalul București, Secția I Penală a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 587/07.11.2007 pronunțată de Judecătoria Buftea.
A obligat apelantul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această decizie Tribunalul Bucureștia reținut următoarele:
Prin sentința penală nr.587/07.11.2007, pronunțată de Judecătoria Buftea, în dosarul penal nr-, în temeiul art. 334 Cod procedură penală, s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor din 2 infracțiuni prevăzute de art. 215 al. 1 și 2 și două infracțiuni prevăzute de art. 240 al. 1 Cod penal, cu aplicare art. 37 lit. b Cod penal și art. 33 lit. a Cod penal, în o infracțiune prevăzută de art. 215 al. 1 și 2 Cod penal cu aplicare art. 41 al. 2 Cod penal și o infracțiune prevăzută de art. 240 al. 1 Cod penal cu aplicare art. 41 al. 2 Cod penal, cu aplicare art. 37 lit. a Cod penal și art. 33 lit. a Cod penal.
În temeiul art. 215 al. 1 și 2 Cod penal cu aplicare art. 41 al. 2 Cod penal și art. 37 lit. a Cod penal, a fost condamnat inculpatul, la pedeapsa închisorii de 7 (șapte) ani, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată.
În temeiul art. 240 al. 1 Cod penal cu aplicare art. 41 al. 2 Cod penal și art. 37 lit. a Cod penal, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 3 (trei) ani, pentru săvârșirea infracțiunii de uzurpare de calități oficiale în formă continuată.
În temeiul art. 61 Cod penal, s-a revocat beneficiul liberării condiționate privind restul rămas neexecutat de 907 zile din pedeapsa rezultantă de 7 (șapte ) ani și 6 (șase) luni aplicată prin sentința penală nr. 85/27.02.2003 a Tribunalului Argeș.
În temeiul art. 33 lit. a și 34 lit. b Cod penal, s-au contopit pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre cu restul rămas neexecutat de 907 zile, în pedeapsa cea mai grea, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 7 (șapte) ani închisoare.
În temeiul art. 71 Cod penal, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, teza a II-a și b Cod penal, pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada efectiv executată ca urmare a arestării preventive de la 05.05.2005 până la 19.07.2006, inclusiv.
În temeiul art. 350 al. 1 Cod procedură penală, s-a revocat măsura obligării de nu părăsi localitatea B, dispusă prin încheierea de ședință de la data de 05.06.2006.
S-a luat act că inculpatul este arestat în altă cauză.
S-a admis acțiunea civilă formulată de partea vătămată, domiciliat în Republica M, orașul, str. - nr. 27.
În temeiul art. 14 și art. 346 al. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 99S-999 Cod civil, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 650 EURO, părții civile.
S-a luat act că partea vătămată, nu s-a constituit parte civilă.
În temeiul art. 111 Cod penal raportat la art. 118 lit. e Cod penal, s-a confiscat de la inculpat echivalentul în lei a sumei de 150 EURO.
În temeiul art. 189 Cod procedură penală onorariul avocatului din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiției către Baroul București - Biroul de Asistență
În temeiul art. 191 al. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la 1000, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului dovedită pe baza următoarelor probe.
1. În ziua de 04.04.2005, în timp ce partea vătămată se atla în parcarea auto aparținând restaurantului "Doi " situat pe DN 2, km. 18, pe raza comunei, județul I, în camionul marca Mercedes de culoare roșie cu remorcă, înmatriculat sub nr.- 715, oprit lângă autovehiculul anterior menționat, un autoturism marca Mercedes, de culoare neagră. înmatriculat sub nr. B 29, în care se aflau două persoane. Persoana care se afla în partea din dreapta față a autoturismului, lângă șofer a coborât, s-a deplasat până la autovehiculul părții vătămate. a bătut în ușa mașinii s-a prezentat ca aparținând organelor de poliție, respectiv că este polițist și i-a solicitat acesteia pașaportul și actele de identificare a autovehiculului.
Partea vătămată, a coborât din autovehicul și i-a prezentat toate documentele solicitate. Acesta a luat documentele părții vătămate și le-a remis la rândul său, persoanei cu care venise, și care se afla la volanul autoturismului marca Mercedes și care a fost ulterior identificat ca fiind inculpatul. Acesta la rândul său a verificat documentele și a întrebat partea vătămată dacă are asupra sa valută. Partea vătămată, a confirmat că deține valută în monedă americană, respectiv dolari americani, iar inculpatul, sub pretextul verificării acesteia i-a solicitat să-i remită bancnotele.
Partea vătămată, fiind convinsă că persoana care îi solicitase valuta este polițist, i-a înmânat suma de 650 USD în bancnote de 100, 50, 20 și 1 USD. Inculpatul i-a solicitat părții vătămate să îl însoțească la postul de politie, aceasta a fost de acord, deplasându-se spre autovehiculul său pentru a se îmbrăca cu haina. La momentul la care cobora din autovehicul, partea vătămată a observat autoturismul celor două persoane care s-au recomandat ca fiind polițiști, plecând în viteză pe DN2 în direcția
Totodată a observat actele de identificare ale autoturismului și pașaportul pe care le înmânase celor doi, aruncate jos.
Imediat, partea vătămată s-a deplasat și a anunțat incidentul organelor de politie.
2. În ziua următoare, la data de 05.04.2005, în timp ce partea vătămată staționa cu autocamionul marca "VOLVO", înmatriculat în Republica Ungară, sub nr. 112, pe drumul ce face legătura între Șoseaua de Centură și autostrada B-Pitești, în fața camionul, la aproximativ 5-10 a oprit un autoturism de culoare albă, înmatriculat sub nr. B 29, având un girofar de culoare albastră pe exterioară, în care se aflau două persoane de sex masculin.
Șoferul autoturismului, ulterior identificat în persoana inculpatului, a scos girofarul de pe și l-a introdus în interiorul autoturismului, după care persoana care se afla pe scaunul din față lângă el, a coborât s-a îndreptat spre partea vătămată, după care s-a prezentat ca aparținând forțelor de poliție, fară a prezenta documente în acest sens, solicitându-i pașaportul și întrebându-l dacă deține droguri, arme sau valută falsă asupra sa.
Partea vătămată a răspuns că nu deține asupra sa vreunul din bunurile prohibite, după care presupusul polițist s-a îndreptat către autoturismul cu care venise.
Partea vătămată l-a urmat, i-a înmânat pașaportul și la solicitarea sa și suma de 150 EURO, în bancnote de 50, 20, 5 EURO, pentru a fi verificată. După verificarea bancnotelor, le-a introdus în pașaportul părții vătămate, după care i-a solicitat acesteia din urmă să prezinte documentele de înmatriculare ale autotirului. În timp ce partea vătămată se urca în autotir, presupusul polițist i-a aruncat pașaportul, a demarat autoturismul în viteza și s-a deplasat spre autostradă.
Când a recuperat pașaportul aruncat la pământ partea vătămată a constatat lipsa celor 150 EURO.
Situația de fapt este probată cu următoarele mijloace de probă: plângerile și declarațiile pârtilor vătămate și, procesul verbal de cercetare la fața locului încheiat la data de 04.04.2005, planșele fotografice cu aspecte de la cercetarea la fața locului, efectuată la data de 04.04.2005, proces verbal de verificare a autoturismului înmatriculat sub nr. B 29, declarația martorului, adeverința nr. -/31.03.2005, procesul verbal de recunoaștere din albumul foto încheiat la data de 06.04.2005, planșele foto cu aspecte de la recunoașterea din albumul foto, proces verbal de prezentare pentru recunoaștere a autoturismului marca Mercedes, planșele foto cu aspecte de la recunoașterea autoturismului marca Mercedes, declarația martorului, proces verbal de identificare a autoturismului marca Mercedes încheiat la data de 06.04.2005, planșele foto cu aspecte de la identificarea autoturismului marca Mercedes, proces verbal de cercetare a nr. de înmatriculare B 29 încheiat la data de 05.04.2005, proces verbal de cercetare la fața locului încheiat la data de 05.04.2005, planșele foto cu aspecte de la cercetarea la fața locului de la data de 05.04.2005, proces verbal de recunoaștere din albumul foto încheiat la data de 06.04.2005, planșele foto cu aspecte de la recunoașterea din albumul foto efectuată la data de 06.04.2005.
Astfel, părțile vătămate, și l-au recunoscut pe inculpatul din albumul foto la data de 05.04.2005 și 06.04.2005 (filele 24-29, 69-75), ca fiind una din cele două persoane care i-au indus în eroare, prezentându-se drept polițiști, ocazie cu care le-au sustras sumele de 650 USD și 150 EUR. Ulterior, în cadrul efectuării comisiilor rogatorii, în timpul cercetării judecătorești, cele două părți vătămate au susținut în continuare că inculpatul este autorul faptelor reclamate (filele 332-334, 346-351, volumul II, dosarul de fond, filele 429-432. voi. II, dosarul de fond).
Astfel, audiat la data de 06.04.2006, prin comisie rogatorie de către Judecătoria orașului, partea vătămată a susținut că persoana care a comis fapta figurează în fotografie la poziția nr. 47 din albumul foto pus la dispoziție de organele de poliție, susținând că autorul faptei este o persoană cu fața mare, așa numita de " buldog".
Totodată partea vătămată în cadrul comisiei rogatorii a susținut că în anul 2005 i-a fost prezentat de către poliția comunei un album cu fotografii din care a recunoscut persoana de la nr. 47.
Verificând planșele fotografice efectuate cu ocazia recunoașterii din albumul foto, din cursul urmăririi penale, instanța a constatat că la nr. 47 figurează fotografia inculpatului.
Cu privire la susținerile inculpatului, potrivit cu care cele două părți vătămate au fost influențate de organele de poliție să-l indice drept autor, instanța constată că acestea sunt neîntemeiate, în condițiile în care fiind audiate în fața organelor judiciare din statele cărora le aparțin, respectiv în fața judecătorilor, neexistând astfel nici o suspiciune cu privire la exercitarea unor eventuale presiuni asupra acestora, au relatat aceleași situație de fapt că și cea expusă organelor de poliție, imediat după comiterea faptei de către inculpatul.
Declarațiile părților vătămate se coroborează și cu declarația martorului, angajat la restaurantul "Doi ", care a observat cum lângă autocamionul condus de partea vătămată a oprit un autoturism marca Mercedes, înmatriculat sub nr. B 29, în care se aflau două persoane de sex masculin, aflând ulterior de la partea vătămată că a fost deposedat de suma de 650 USD.
O altă probă cu privire la participarea inculpatului la comiterea faptei de la data de 04.04.2005 o constituie împrejurarea ca acesta a folosit un autoturism marca Mercedes, identic cu cel ce aparține soției sale, având însă plăcuțe de înmatriculare cu nr. B 29, sustrase în ziua de 31.03.2005 de la un autoturism marca Daewoo, aparținând SC SRL.
Astfel, partea vătămată și martorul au relatat la momentul la care le-a fost prezentat autoturismul aparținând soției inculpatului, că prezintă aceleași caracteristici cu autoturismul folosit la comiterea faptei (filele 31-35), respectiv că este un model identic (culoarea geamurilor, forma jenților de la roți) cu cel folosit la comiterea infracțiunii în dauna părții vătămate.
Acest aspect se coroborează și cu împrejurarea că autoturismul marca Mercedes, aparținând soției inculpatului a fost identificat parcat în spatele blocului 102, situat în B, șos. - nr. 144, sector 2, având lipsă ambele plăcuțe de înmatriculare (filele 42-50).
Identificarea autoturismului marca Mercedes, aparținând numitei, fără a avea atașate plăcuțele de înmatriculare, prezența la locul comiterii faptei a unui autoturism cu caracteristici identice ca model, culoare, culoarea geamurilor, forma jenților de la roți, aplicarea unor plăcuțe de înmatriculare cu numere ce au fost atribuite unui alt autoturism, și care presupuneau în mod obligatoriu înlăturarea plăcuțelor de înmatriculare, coroborate cu recunoașterile părților vătămate și declarațiile martorului - rețin instanțele de fond și de apel - sunt probe de natură să răstoarne prezumția de nevinovăție a inculpatului.
Pe de altă parte, probele aduse de inculpatul în combaterea acuzațiilor aduse de Ministerul Public nu sunt în măsură să demonstreze nevinovăția acestuia.
Astfel, inculpatul a negat comiterea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, susținând că în ziua de 04.04.2005 și 05.04.2005 s-a aflat în localitatea T, fiind cazat la Motelul "Hanul de la răscruce" din comuna, județul In susținerea alibiului său, inculpatul au fost audiați martorilor și și a depus facturile fiscale seria - - nr. -, - - nr. -, precum și chitanțele fiscale nr. -, -.
Audiat fiind prin comisie rogatorie, martorul, administratorul Motelului "Hanul de la răscruce", a declarat la data de 19.09.2006 că nu l-a văzut pe inculpatul în zilele de 3,4,6,7 aprilie 2005 la motel, deoarece în aceea perioadă era bolnav, dar i s-a adus la cunoștință că a fost văzut în acel loc de către persoana care l-a cazat, pe nume. Totodată a susținut că de regulă, facturile le emitea personal solicitantului, arătând că factura de la data de 03.04.2005 a fost emisă de numita, respectiv martora.
Această martoră, fiind audiată în cursul urmăririi penale a susținut că în data de 03.04.2005 la motel a venit inculpatul, care i-a achitat suma de 2.000.000 lei, reprezentând cazarea pe 2 nopți, și care a rămas până în ziua de 05.04.2005, în jurul orelor 6.30. A susținut că nu i-a emis inculpatului acte justificative, dar acesta i-a solicitat la data de 08.04.2005, când a revenit la T să-i emită factură și pentru intervalul de timp 03.04 - 05.04.2005, motiv pentru care s-a conformat fiind emise facturile fiscale seria - - nr. -, - - nr. -, precum și chitanțele fiscale nr. -, -.
Ulterior, în cursul cercetării judecătorești, aceeași martoră a susținut că inculpatul s-a prezentat după două săptămâni la motel, solicitându-i emiterea celor două facturi fiscale, iar în zilele respective se afla numai ea și administratorul la motel (fila 215, voi. I, dosarul de fond).
Instanța de fond și cea de apel au înlăturat, ca nesincere, aceste aspecte, martora contrazicându-se în declarații. Astfel, susținerea acesteia, potrivit cu care la data 03.0-4-05.04.3005, la motel se afla și administratorul, este contrazisă de acesta din urmă, care a susținut că nu a fost prezent în aceea perioadă, (fila 215).
Această împrejurare, coroborată cu faptul că în ipoteza în care, administratorul, s-ar fi aflat la motel, ar fi emis personal facturile fiscale, fiind atribuția sa de serviciu și că, potrivit propriilor declarații, în mod excepțional facturile fiscale erau emise de un alt salariat, duc la concluzia că martora, nu a declarat adevărul în cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești.
De altfel, una din angajatele motelului, numita, la momentul la care i s-a prezentat spre recunoaștere fotografia inculpatului a susținut că nu îl recunoaște ca fiind unul din clienții motelului, aspect puțin probabil, deoarece din declarațiile martorei, rezultă că inculpatul a venit și a plecat de mai multe ori, neputând trece neobservat.
Cu privire la facturile fiscale, potrivit declarațiilor martorului, în ipoteza în care nu se emitea factură la momentul prestării serviciului, aceasta se emitea la o dată ulterioară celei la care clienții fuseseră cazați, consemnându-se data emiterii facturii și împrejurarea că factura a fost emisă pentru perioada anterioară cazării.
Analizând facturile fiscale seria - - nr. -, - - nr. -, depuse de inculpat în apărare, instanța observă că acestea nu au fost emise la data prestării serviciului turistic (cazare), ci la o dată ulterioară, dar specificându-se la rubrica "data" din factură, ziua de 3-4.04.2005, respectiv 6-7.04.2005, împrejurare care rezultă din aceea că facturile cu seria - - nr. -, - - nr. -, deși anterioare, au fost emise la date ulterioare, respectiv la data de 06.04.2005 și la data de 08.04.2005 (filele 115-117, dosarul de urmărire penală).
Aceste împrejurări duc la concluzia că aceste probe au fost întocmite de inculpat "pro causa", în realitate acesta nu s-a aflat în intervalul de timp 03.04-05.04.2005 în localitatea T, solicitând facturile fiscale la momentul la care a început să fie anchetat de organele de poliție.
În consecință, față de considerentele anterior arătate, instanțele au constatat că vinovăția inculpatului în comiterea faptelor pentru care a fost trimis în judecată a fost dovedită.
În drept, fapta inculpatului care a indus în eroare părțile vătămate și, prin folosire de calități mincinoase, arogându-și calitatea de polițist, obținând suma de 650 USD și 150 EUR de la părțile vătămate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 215 al. 1 și 2 cod penal.
Fapta aceluiași inculpat, care a folosit fără drept, calitatea de polițist, îndeplinind acte ce în mod normal se efectuează de către organele de poliție, cum ar fi legitimarea persoanelor, folosirea uniformei de polițist, folosirea girofarului pe autoturisme întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uzurpare de calități oficiale, prevăzută și pedepsită de art. 240 Cod penal.
Împrejurarea că inculpatul a solicitat documentele de identitate, era îmbrăcat în uniformă de polițist și a folosit girofarul, a fost de natură să întărească încrederea părților vătămate că persoanele care le-au solicitat valuta în scopul pretins de aov erifica erau într-adevăr polițiști, realizându-se astfel acțiunea de inducere în eroare.
Sub aspectul laturii subiective, instanța a constatat că în cazul ambelor infracțiuni (înșelăciune și uzurpare de calități oficiale) au fost comise cu intenție directă, inculpatul prevăzând și urmărind producerea rezultatului.
În ședința publică de la data de 31.10.2007, instanța de fond a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a faptelor din două infracțiuni prevăzute de art. 215 al. 1 și 2 și două infracțiuni prevăzute de art. 240 al. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal și art. 33 lit. a cod penal în o infracțiune prevăzută de art. 215 al. 1 și 2 Cod penal cu aplicare art. 41 al. 2 Cod penal și o infracțiune prevăzută de art. 240 al. 1 cod penal cu aplicare art. 41 al. 2 Cod penal, cu aplicare art. 37 lit. a Cod penal și art. 33 lit. a Cod penal, invocată de instanță în ședința publică de la data de 19.09.2007.
Potrivit art. 41 al. 2 Cod penal, pentru existența infracțiunii continuate este necesar ca toate acțiunile sau inacțiunile care prezintă fiecare în parte conținutul aceleiași infracțiuni, să fi fost săvârșite în realizarea aceleiași rezoluțiuni infracționale.
Din modul concret în care inculpatul a acționat de fiecare dată, în sensul că a pretins că este polițist, solicitând părților vătămate să-i remită valuta care se găsea asupra lor, în scopul pretins de a fi verificată, iar la momentul la care intra în posesia acesteia, părăsea locul faptei cu sumele de bani asupra lui, împrejurarea că faptele au fost comise la intervale de timp foarte scurte (cel mult 24 h) au dus la concluzia că acesta a avut reprezentarea activității infracționale ce urma să o desfășoare și din care urma să obțină mijloace materiale, ceea ce caracterizează existența rezoluției infracționale unice în condițiile art. 41 al. 2 Cod penal.
Totodată, din fișa de cazier judiciar a inculpatului rezultă că faptele care fac obiectul cauzei au fost comise în termenul de liberare condiționată privind pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 85/27.02.2003 a Tribunalului Argeș, inculpatul având un rest de pedeapsă neexecutat de 907 zile, motiv pentru care incident în cauză sunt dispozițiile referitoare la recidiva postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 lit. a cod penal și nu dispozițiile referitoare la recidiva postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b cod penal, și care a fost reținută prin rechizitoriu la încadrarea juridică a faptei.
În consecință, instanța a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată din 2 infracțiuni prevăzute de art. 215 al. 1 și 2 și două infracțiuni prevăzute de art. 240 al. 1 Cod penal, cu aplicare art. 37 lit. b Cod penal și art. 33 lit. a Cod penal în o infracțiune prevăzută de art. 215 al. 1 și 2 Cod penal cu aplicare art. 41 al. 2 cod penal și o infracțiune prevăzută de art. 240 al. 1 Cod penal cu aplicare art. 41 al. 2 Cod penal, cu aplicare art. 37 lit. a Cod penal și art. 33 lit. a Cod penal.
Fiind dovedită în baza probatoriului administrat existența faptelor și a vinovăției inculpatului, instanța conform art. 345 al. 2 cod penal a pronunțat o hotărâre de condamnare.
La individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate inculpatului, instanțele au avut în vedere criteriile statuate de art. 72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social al infracțiunilor comise, urmările produse (pagubă în patrimoniul părților vătămate), limitele de pedeapsă stabilite de lege, starea de recidivă a inculpatului, numărul de acte materiale, modalitatea de comitere a faptei, inculpatul alegând victimele din rândul cetățenilor străini.
În raport cu aceste criterii, instanțele de fond și de apel au apreciat că aplicarea unei pedepse de 7 (șapte) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată și a unei pedepse de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uzurpare de calități oficiale în formă continuată sunt apte să atingă scopul preventiv educativ al pedepsei stabilit prin art. 52 Cod penal.
În temeiul art. 61 Cod penal, s-a revocat beneficiul liberării condiționate privind restul rămas neexecutat de 907 zile din pedeapsa rezultantă de 7 (șapte ) ani și 6 (șase) luni aplicată prin sentința penală nr. 85/27.02.2003 a Tribunalului Argeș, rest ce a fost contopit cu pedepsele aplicate, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 (șapte) ani închisoare.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța de fond a apreciat că natura infracțiunilor comise determină o nedemnitate în exercitarea drepturilor de natură electorală, urmând a interzice inculpatului pe durata executării pedepsei, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În temeiul art. 88 cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada efectiv executată ca urmare a arestării preventive de la 05.05.2005 până la 19.07.2006, inclusiv.
Conform art. 350 alin. 1 Cod procedură penală a fost revocată măsura obligării de nu părăsi localitatea B, dispusă prin încheierea de ședință de la data de 05.06.2006.
S-a luat act că inculpatul este arestat în altă cauză.
În ceea ce privește acțiunea civilă alăturată acțiunii penale, instanța a reținut următoarele:
Partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, instanța a luat act de această manifestare de voință.
Partea vătămată, s-a constituit parte civilă cu suma de 650 USD, reprezentând suma însușită de inculpat ca urmare a comiterii infracțiunii de înșelăciune de către inculpatul.
Constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv existența faptei, a vinovăției autorului, a prejudiciului și legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu, instanța a admis acțiunea civilă a părții vătămate și l-a obligat pe inculpatul la plata sumei de 650 USD, despăgubiri.
Având în vedere că inculpatul a obținut un folos material injust de 150 EURO ca urmare a înșelării părții vătămate, iar acesta nu s-a constituit parte civilă, instanța a dispus confiscarea acestei sume de bani în folosul statului, conform art. 118 lit. e Cod penal.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de apel, formulate în scris și atașate la dosar, s-a arătat că instanța de fond în mod greșit a procedat la ascultarea părților vătămate prin comisie rogatorie întrucât s-a încălcat principiul contradictorialității, iar instanța nu a adus la cunoștința inculpatului această măsură fiind încălcat dreptul la apărare al acestuia; s-a dat o apreciere greșită a probelor deoarece prin înscrisurile depuse la dosar a dovedit că la datele la care au fost comise infracțiunile se afla în altă localitate, autoturismul său (cu care se presupune că comis prima infracțiune) era avariat; și în situația în care se apreciază asupra pericolului social al infracțiunilor consideră că pedeapsa aplicată este prea mare.
În susținerea orală a motivelor de apel, apărătorii aleși ai inculpatului, avocat și avocat, au invocat faptul că la soluționarea cauzei în fond procedura de citare cu părțile vătămate nu a fost legal îndeplinită.
Față de această împrejurare, s-a solicitat în principal admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, având în vedere lipsa de procedură cu părțile vătămate.
În subsidiar, s-a solicitat achitarea inculpatului fie în temeiul art. 11 pct.2 lit.a raportat la art. 10 lit.a Cod procedură penală, fie în temeiul art.11 pct.2 lit.a raportat la art. 10 lit.c Cod procedură penală, motivat de faptul că nu rezultă cu certitudine vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost condamnat.
Totodată, în situația în care se apreciază că inculpatul a comis infracțiunile se solicită redozarea pedepselor aplicate ținând seama că nu a mai suferit condamnări pentru fapte similare.
Examinând sentința apelată în raport de motivele invocate, cât și în conformitate cu dispozițiile art.371 alin.2 Cod procedură penală, Tribunalul a constatat că apelul declarat de inculpat este nefondat.
Prin sentința penală nr.587/07.11.2007 pronunțată de Judecătoria Buftea inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.215 alin.1, 2 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.37 lit.a Cod penal și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.240 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.37 lit.a Cod penal, întrucât la data de 04.04.2005 însoțit de o altă persoană care conducea un autoturism marca Mercedes de culoare neagră, respectiv la data de 05.04.2005 însoțit de o persoană care conducea un autoturism de culoare albă înmatriculat cu nr.B-29- cu girofar s-a prezentat părților vătămate și cu calitatea de lucrător de poliție solicitându-le actele de identitate la control, precum și suma de bani în valută pe care o dețineau. După ce primea suma de bani pentru a verifica dacă este falsă inculpatul se îndrepta spre mașină și pleca de la locul faptei aruncând documentele părților vătămate. Cu privire Ia lipsa de procedură invocată:
Tribunalul a constatat că lipsa de procedură invocată nu este întemeiată pentru următoarele considerente: la data de 19.09.2007 judecarea cauzei a fost amânată pentru termenul din data de 31.10.2007, iar procedura de citare cu părțile vătămate pentru acest termen a fost realizată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, așa cum rezultă din înscrisurile de la filele nr.505, nr.506 (dosar instanță de fond).
Pentru partea vătămată, cetățean, conform dreptului comunitar procedura de citare se efectuează prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, iar în privința acestuia se constată că procedura a fost legal îndeplinită.
În ceea ce privește, pe partea vătămată, constituită parte civilă în procesul penal, cetățean, procedura de citare a acestuia trebuia efectuată prin Ministerul Justiției și Libertăților.
Însă, așa cum s-a menționat anterior procedura de citare a fost efectuată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, iar această împrejurare nu constituie o nulitate absolută în sensul art. 197 alin.2 Cod procedură penală, cu atât mai mult cu cât partea avut cunoștință de data judecării cauzei, ci doar modalitatea citării nu a fost respectată, fără a se crea un prejudiciu acesteia.
Pe de altă parte, potrivit art.197 alin.1 Cod procedură penală încălcarea dispozițiilor legale atrage nulitatea actului numai atunci când s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.
Or, așa cum s-a menționat partea civilă a avut cunoștință de termenul la care s-a judecat cauza, semnând scrisoarea recomandată, astfel că nu i s-a adus nicio atingere dreptului său.
Cu privire la audierea părților vătămate prin comisie rogatorie, Tribunalul a reținut că, prin încheierea din ședința publică din data de 16.11.2005 instanța de fond a pus în discuția părților efectuarea unei comisii rogatorii în vederea audierii părților vătămate (fila 120 dosar fond), aspect cu care apărătorul ales al inculpatului a fost de acord.
Dispozițiile art. 132 alin.1 Cod procedură penală acordă posibilitatea instanței de judecată să efectueze acte de procedură, precum și orice alt act procedural când nu are posibilitatea să îl efectueze personal în condiții de contradictorialitate, iar alin.2 al aceluiași articol enumera limitativ actele ce nu pot forma obiectul comisiei rogatorii.
Totodată, art.133 alin.1 Cod procedură penală arată care este conținutul comisiei rogatorii menționând că în cazul în care urmează să fie ascultată o persoană, se vor arăta și întrebările ce trebuie să i se pună.
Se remarcă, pe de o parte, că art.132 alin.1 nu restrânge sfera actelor procedurale ce pot forma obiectul comisiei rogatorii lăsând posibilitatea instanței de judecată să folosească și în privința altor acte procedurale, cu limitările impuse de art. 132 alin.2 Cod procedură penală, iar pe de altă parte având în vedere expresia legiuitorului folosită în art. 133 alin.1 Cod procedură penală "ascultată o persoană" fără a indica calitatea acesteia (martor, parte vătămată, parte civilă, etc.) se apreciază că instanța poate să efectueze prin comisie rogatorie și audierea părții vătămate. Principiul contradictorialității nu a fost încălcat deoarece inculpatul avea posibilitatea, în funcție de răspunsurile părților vătămate, să pună și alte întrebări, dacă necesitatea acestora rezultă din audieri, conform art. 133 alin.2 Cod procedură penală.
Susținerea inculpatului că instanța nu i-a adus la cunoștință faptul că s-a dispus audierea părții vătămate prin comisie rogatorie și astfel i-a fost încălcat dreptul la apărare, este lipsită de temei având în vedere că la data de 16.11.2005 inculpatul a fost prezent în sală și a fost asistat de avocat ales care a fost de acord cu audierea părților vătămate în această modalitate, astfel cum rezultă din practicaua încheierii de ședință.
Cu privire Ia motivul de apel privind achitarea întemeiată pe dispozițiile art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală raportat la art.10 lit.a Cod procedură penală sau dispozițiile art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.c Cod procedură penală:
În apărarea sa, inculpatul susține că la data săvârșirii infracțiunilor nu era în localitate, aspect confirmat de declarațiile martorilor de la fila 82, numărul de înmatriculare al autoturismului care a fost folosit la comiterea faptei este diferit de cel al mașinii al cărui proprietar este, iar din înregistrarea video efectuată la locul săvârșirii faptei nu rezultă cine este persoana care a săvârșit fapta.
Se reține, că partea vătămată a formulat plângere penală la data de 04.04.2005 aducând la cunoștința organelor judiciare faptul că în cursul aceleiași zile, în jurul orei 9,30-10,00 în timp ce se afla în parcarea restaurantului "La doi tăurași" situat în localitatea, județul Iaf ost deposedat de suma de 650 USD de către o persoană de sex masculin.
În declarația olografă (fila 10 ) partea vătămată descrie modalitatea în care a fost deposedată de suma de bani, precum și fizionomia persoanei care s-a recomandat ca fiind lucrător de poliție.
De asemenea, la data de 06.04.2005 partea vătămată formulează plângere penală aducând la cunoștința organelor judiciare că în data de 05.04.2005, în jurul orei 15,00 în timp ce se afla cu autovehiculul său parcat pe șoseaua de centură ce leagă șoseaua de centură a de autostrada B-Pitești o persoană de sex masculin ce s-a recomandat a fi lucrător de poliție l-a deposedat de suma de 150 euro, iar în declarația de la fila 76 descrie fizionomia inculpatului.
În prezența martorilor asistenți, respectiv și, părțile vătămate l-au recunoscut, de pe planșele fotografice prezentate, pe inculpatul.
Sub acest aspect. Tribunalul constată că plângerile și declarațiile părților vătămate se coroborează între ele, cei doi indicând tară echivoc persoana căreia i-au căzut victime.
Martora declară că în perioada 01.04.-14.04.2005 la motelul "Hanul de la " nu l-a văzut pe inculpat în incinta localului, deși i s-a prezentat o planșă fotografică care conținea mai multe fotografii, printre care la nr.8 se află cea a inculpatului.
De asemenea, martorul, administratorul motelului, declară că nu l-a văzut pe inculpat până la data de 13.04.2005, când a venit și a solicitat cazare pentru o noapte și deși a solicitat eliberarea unei facturi fiscale, inculpatul nu a mai ridicat-o, plecând în dimineața zilei de 14.04.2005.
Martora declară în data de 03.04.2005 când era de serviciu la recepția motelului s-a prezentat o persoană de sex masculin și care a declarat că se numește și a locuit în perioada 04.04.-05.04.4005 în jurul orei 06,30. La data de 06.04.2005 aceeași persoană s-a prezentat la recepția motelului în jurul prânzului și a solicitat cazarea pentru 2 zile. De fiecare dată persoana respectivă nu a prezentat actul de identitate.
În data de 08.04.2008 persoana care a solicitat cazarea la datele menționate anterior a solicitat facturi fiscale și chitanțe pentru cazările anterioare, motiv pentru care martora a eliberat factura fiscală seria - - nr.- și chitanța seria - - nr.-, respectiv factura fiscală - - nr.- și chitanța seria - - nr.-, toate documentele fiind emise cu numele și datele de identificare ale inculpatului.
În privința declarațiilor martorei și documentelor emise de aceasta, Tribunalul le-a apreciat ca fiindpro causa, astfel că le-a înlăturat din ansamblul probelor administrate în cauză, având în vedere faptul că inculpatul a solicitat emiterea facturilor fiscale la o dată ulterioară decât cea la care pretinde că a fost cazat la motelul respectiv, facturi pe care le-a ridicat în vederea probării susținerilor sale, însă tribunalul nu poate să nu observe că la data de 13.04.2005 deși a solicitat emiterea de documente justificative pentru cazare, a părăsit motelul a le mai ridica întrucât infracțiunile pentru care este acuzat nu s-au petrecut la data la care în mod real a fost cazat la motelul "Hanul de la ", tocmai pentru a crea aparența unui client obișnuit al motelului.
Se constată de către Tribunal că plângerile și declarațiile părților vătămate se coroborează cu declarațiile martorilor și, cu procesele-verbale de cercetare la fața locului și planșele foto, astfel că sunt îndeplinite condițiile art.75 Cod procedură penală.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul criticând-o în ceea ce privește condamnarea sa și solicitând conform art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art.10 lit. c Cod procedură penală.
Recurentul a arătat că la data săvârșirii faptei se afla într-o altă localitate astfel nu putea fi autorul infracțiunilor pentru care a fost condamnat.
Analizând hotărârea recurată, conform art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, Curtea va respinge recursul ca nefondat, având în vedere că atât instanța de fond cât și cea de apel, au reținut în mod corect vinovăția inculpatului pe situației de fapt descrise în rechizitoriu.
1.Apărarea inculpatului, în sensul că se afla într-un alt loc, nu se coroborează cu celelalte probe.
Inculpatul (declarație inculpat seria A nr. 04388) nu a recunoscut faptele pentru care este inculpat, susținând că în perioada 02.04 - 04.04.2005 s-a aflat în județul T, fiind cazat la hotelul aparținând lui, iar în dimineața zilei de 05.04.2005 a revenit în B cu trenul. Inculpatul a declarat că în după-amiaza zilei de 05.04.2005 a plecat din nou la T, unde a rămas până în 09.04.2005 și de unde s-a întors cu avionul.
În susținerea afirmațiilor sale, inculpatul a prezentat organelor de poliție factura fiscală seria - - nr. - emisă de la 03/04.04.2005 și chitanța aferentă seria - nr. -; factura fiscală seria - - nr. - emisă de la 06/07.04.2005 și chitanța aferentă seria - - nr. -; precum și factura fiscală seria - - nr. - emisă de SC la 08.04.2005.
Totodată, inculpatul a susținute că, în perioada 30.03 - 08.04.2005, autoturismul marca Mercedes Benz, de culoare neagră, înmatriculat cu nr. B-75-, aparținând soției sale -, a fost parcat în spatele blocului în care locuiesc, fiind în stare de nefuncționare, din cauza unor defecțiuni.
În cursul cercetărilor, a fost ascultat martorul (declarație martor seria B nr. -), administrator la Motelul la care inculpatul a afirmat că s-a cazat, care a declarat că în calitatea sa asigură cazarea clienților, cărora le emite facturi fiscale și chitanțe privind achitarea de către aceștia a cazării. Martora precizează că, în absența sa, de cazarea clienților și emiterea documentelor justificative, se ocupă martora. Martorul a arătat că nu el a întocmit factura fiscală seria - - nr. - și chitanța aferentă seria - - nr. - la data de 03/04.04.2005 și nici factura fiscală seria - - nr. - și chitanța aferentă seria - - nr.- din 06/07.04.2005, toate pe numele, susținând că aceste documente ar fi fost emise de martora la 08.04.2005 la cererea lui.
Totodată martorul precizează că la 13.04.2005, la motel s-ar fi prezentat un cu numele de, care s-a și cazat până a doua zi, respectiv 14.04.2005, când a plecat fără a solicita documente justificative.
Drept urmare, s-a procedat la o prezentare pentru recunoaștere după fotografie, ocazie cu care martorul a recunoscut pe inculpatul ca fiind persoana care la 13.04.2005 s-a prezentat pentru cazare la motelul susmenționat.
A fost ascultată martora (declarație martor seria B nr.-) - angajată la motelul aparținând, care precizat că evidența clienților motelului se realizează pe baza facturilor și chitanțelor de plată. Martora a arătat că, în ziua de 08.04.2005, un client ce s-a prezentat cu numele și ce se cazase la motel din data de 06.04.2005 i-a solicitat să-i elibereze două facturi fiscale și chitanțe pentru datele de 03/04.04.2005 și respectiv 06/07.04.2005. drept urmare martora a emis pe numele factura fiscală seria - - nr. - și chitanța seria - - nr. -. ambele datate 03/04.04.2005; precum și factura fiscală seria - - nr. - și chitanța seria - - nr.-, ambele date 06/07.04.2005.
1.Probele pot forma convingerea că reflectă realitatea dacă provin din surse sigure.
În alegerea mijloacelor de probă pentru dovedirea unei fapte sau împrejurări de fapt, instanța de judecată nu are obligația să folosească un anume mijloc de probă pentru dovedirea unei fapte, având facultatea de a alege, dintre toate mijloacele de probă prevăzute de lege, pe cel potrivit pentru împrejurarea pe are o are de dovedit.
Probele strânse în cursul urmăririi penale - declarații de inculpat, martori, părți vătămate - au fost verificate de instanța de judecată, ajungându-se la concluzia că inculpatul este vinovat de comiterea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, de înșelăciune și uzurpare de calități oficiale.
Pentru a afla adevărul și a face o corectă aplicarea legii penale, organele de urmărire penală și instanța de judecată au obligația de a aprecia, completa și justifica probele administrate în cauză, instanța de fond dispunând administrarea unor probe prin comisie rogatorie.
În ceea ce privește declarațiile inculpatului se consideră ca adevărată acea declarație care este confirmată de ansamblul probelor existente în cauză, fără deosebire dacă a fost dată în cursul urmăririi penale sau al judecății, instanța motivând în mod just opțiunea făcută, indicând probele care o confirmă și arătând caracterul izolat al declarației contrare.
Declarațiile martorei nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, după cum în mod corect au reținut instanțele de fond și apel, părțile vătămate identificându-l ca făptuitor.
Fiind parte în proces partea vătămată acționează pentru apărarea intereselor legitime. În consecință, legea pune în același plan al valorii și probările declarațiile inculpatului și ale părții vătămate.
Declarațiile acestor părți, făcute în cursul procesului penal, pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză (art. 75 Cod procedură penală).
Declarațiile părții vătămate care îl arată ca făptuitor pe inculpat, fără confirmarea ei prin alte fapte și împrejurări, nu poate sta la baza unei hotărâri de condamnare.
Nu aceasta este situația din cauză, declarațiile părții vătămate coroborându-se cu aspecte de fapt ca acela al identității dintre autovehiculul indicat la locul faptei la data de 4.04.2005 și aparținând soției inculpatului.
Apreciind vinovăția dovedită, instanțele de fond și apel au aplicat pedepse corect individualizate.
Analizând hotărârea atacată prin prisma individualizării pedepselor aplicate, Curtea constată că soluția instanțelor de fond și de apel, în ceea ce privește pedepsele aplicate inculpatului pentru infracțiunea de înșelăciune și cea de uzurpare de calități oficiale, este justificata, avându-se în vedere gradul de pericol social al faptelor, împrejurările în care au fost comise, circumstanțele personale ale inculpatului, atitudinea nesinceră a acestuia pe parcursul procesului penal, precum și conduita acestuia anterior comiterii faptelor. În mod corect nu s-au reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante, în raport de antecedentele penale, respectiv săvârșirea faptei din prezenta cauza în termenul de încercare al liberării condiționate. Pedepsele astfel stabilite de 7ani închisoare pentru înșelăciune și trei ani închisoare pentru uzurpare de calități oficiale, au fost just individualizate, potrivit criteriilor prevăzute de art. 72. pen. corespunzând scopului educativ-preventiv prevăzut de art. 52. pen. astfel că nu se impune redozarea acestora, în sensul micșorării lor.
Sunt temeiuri care să justifice cuantumul pedepselor aplicate perseverența infracțională respectiv faptul ca a săvârșit infracțiunile în timpul liberării condiționate dispuse din executarea pedepsei de 7 ani și șase luni aplicată prin pen. nr 85/2003 a Tribunalului Argeș. nstanțele de fond si apel au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, în raport de materialul probator administrat în cauză și au aplicat pedepse just individualizate, conform cerințelor art. 72 și art. 52. pen.
Critica recurentului inculpat, în sensul acordării netemeiniciei hotărârii cu privire la pedepsele aplicate nu va fi reținută, deoarece circumstanțele personale ale inculpatului au fost avute în vedere, iar aspectele privind vârsta, au fost evaluate corespunzător, în raport cu celelalte criterii prevăzute la art. 72. pen. Curtea consideră că în cauză au fost examinate toate criteriile specifice individualizării judiciare a pedepsei, cuantumul pedepsei aplicate, reflectând, atât gravitatea faptei comise, cât și circumstanțele personale ale inculpatului, ținându-se cont și de regimul sancționator corespunzător concursului între cauzele de agravare și atenuare prevăzut la art. 80. pen.
Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o corectă individualizare, proporționare a acesteia, care să țină seama și de persoana căreia îi este destinată. Se constată că instanța de fond, la stabilirea pedepsei rezultante de 7 ani închisoare, a luat în considerare, cu precădere, gravitatea faptei, acordând semnificația cuvenită datelor referitoare la persoana inculpatului, care nu a recunoscut fapta comisă și antecedentelor penale ale acestuia.
Apreciind recursul ca nefondat, va face aplicarea art. 192 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul, ca nefondat, declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 318/A/22.05.2009 a Tribunalului București - Secția I Penală, în dosarul nr-.
Obligă recurentul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care se avansează onorariul avocat oficiu din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
-
Red.
Dact./ 29.10.2009
Ex.2
Red. - Tribunalul București - Secția I Penală
Red. - Judecătoria
Președinte:Lefterache LaviniaJudecători:Lefterache Lavinia, Piciarcă Dumitrița, Găgescu Risantea
