Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 147/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- art.215 Cod penal

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA NR.147

Ședința publică din 09 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Andronic Tatiana Luisa

JUDECĂTOR 2: Ghertner Artur

JUDECĂTOR 3: Samoilă

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror

Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de inculpatul, domiciliat în V D,-, jud. S, împotriva deciziei penale nr.372 din 15.12.2008 pronunțată de Tribunalul Suceava.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 30 martie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat și care face parte integrantă din prezenta și când, pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise, pronunțarea a fost amânată pentru 06.04.2009 și apoi, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea a fost amânată pentru data de 08.04.2009 și pentru data de 09.04.2009.

După deliberare,

CURTEA

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 114 din data de 22.02.2008, Judecătoria Suceava l-a condamnat pe inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- înșelăciune, prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3 și 4 Cod penal raportat la art. 74 lit. a, c Cod penal, cu aplicarea art. 76 lit. c Cod penal, la pedeapsa de 2 ani închisoare, parte vătămată fiind SC " " SRL Sadova;

- înșelăciune, prev. de art. 215 alin. 1, 3 și 4 Cod penal raportat la art. 74 lit. a, c Cod penal, cu aplicarea art. 76 lit. e Cod penal, la pedeapsa de 5 luni închisoare, parte vătămată fiind SC "" SRL S;

- fals în declarații, prev. de art. 292 Cod penal raportat la art. 74 lit. a, c Cod penal, cu aplicarea art. 76 lit. e Cod penal, la pedeapsa de 2 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a Cod penal și art. 34 lit. b Cod penal s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 71 Cod penal inculpatului i-au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a și b Cod penal cu titlu de pedeapsă accesorie.

Conform art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenul de încercare de 4 ani, stabilit în condițiile art. 82 Cod penal.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a pedepsei închisorii.

În conformitate cu art. 359 Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor prevăzute de art. 83 Cod penal a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiționate.

S-a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă SC "" SRL, ca rămasă fără obiect.

În baza art. 14 și 346 Cod procedură penală raportat la art. 998-999 cod civil s-a admis, în parte acțiunea civilă, formulată de partea civilă SC "" SRL și astfel inculpatul a fost obligat să-i plătească suma de 8.000 lei cu titlu de daune materiale.

În temeiul art. 348 Cod procedură penală s-a dispus anularea următoarelor înscrisuri:

- fila CEC seria - nr. - ( 97 ds. )

- declarația de pierdere a cecurilor nr. 292 din 11.07.2005 ( 116 ds. )

- fila CEC seria - nr. - ( 6 ds. )

- fila CEC seria - nr. - ( 7 ds. )

- fila CEC seria - nr. - ( 8 ds. )

Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, care includ și onorariu avocat oficiu.

Pentru a hotărî astfel, din probele administrate în cauză, prima instanță a reținut că inculpatul, în calitate de administrator al SC " " SRL VDa indus în eroare două societăți comerciale, cu prilejul încheierii și executării contractelor de livrare-achiziționare bunuri și prin emiterea unor file CEC știind că pentru valorificarea lor nu există disponibil în cont, fără ca fapta să fie urmată de o alimentare ulterioară a contului bancar în vederea plății facturilor la care se angajase cu filele CEC emise, în condițiile în care societatea se afla în interdicție bancară, iar una din filele CEC a fost declarată pierdută, deși aceasta a fost înmânată cu 5 zile înainte părții vătămate, cauzând un prejudiciu total de 31.023,71 lei, recuperat parțial.

Astfel, inculpatul în calitate de administrator al SC " " SRL a indus în eroare partea vătămată SC "" SRL cu prilejul executării contractului de export în comision nr. 2 din 18.01.2005, prin aceea că a emis acestei societăți, în vederea efectuării plății, o filă CEC pe care ulterior a declarat-o pierdută (interzicând astfel trasului să efectueze plata) și a cauzat astfel un prejudiciu de 4.550 lei.

De asemenea, la data de 11.07.2005, inculpatul a declarat către BRD Agenția VDp ierderea filei CEC seria - nr. -, deși aceasta a fost încredințată către partea vătămată SC "" SRL în vederea efectuării plății, având drept consecință refuzul băncii de a face plata deși exista disponibil în cont la momentul prezentării.

Totodată, inculpatul în aceeași calitate de administrator al SC " " SRL a indus în eroare partea vătămată SC " COM." SRL cu prilejul încheierii și executării contractului de vânzare-cumpărare din data de 17.12.2005, emițând în concret și înmânând acesteia file CEC, deși cunoștea că pentru valorificarea lor nu există disponibil în cont, întrucât societatea se afla în interdicție bancară, cauzând astfel un prejudiciu de 27.242,436 lei.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, inculpatul a declarat apel, care a fost motivat oral în instanță de avocatul său ales, solicitând achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală, motivat de faptul că nu a avut intenția de a induce în eroare, de a înșela societățile în discuție ci, el s-a aflat în imposibilitate de a-și onora plățile, întrucât suma înscrisă pe ordinul de plată extern valabil emis, ce i-a fost înmânat de un partener, mai exact cei 30.000 euro, nu i-au mai intrat în cont, astfel cum i s-a comunicat de la bancă. De asemenea, toate filele cec completate au fost datate în luna decembrie, iar prin probatoriul administrat în fața instanței de fond s-a dovedit că în acea perioadă exista disponibil în cont, inculpatul neaflându-se în interdicție bancară.

Cu referire la prejudiciul cauzat " COM." Saî nvederat că acesta a fost acoperit, rămânând de plată doar suma de 8.000 lei cu titlu de penalități ce poate fi recuperat pe calea unei acțiuni civile separate.

A solicitat, totodată, instanței să aibă în vedere confirmarea părții vătămate "" Sadova, în sensul că inculpatul nu a avut intenția de a da declarații în fals, acesta explicându-i numitei că nu are banii respectivi și momentan au găsit o soluție de compromis care nu s-a mai materializat. Ulterior, inculpatul a achitat sumele de bani datorate societăților iar în prezent persoana respectivă regretă că a formulat plângere penală. În acest sens a depus la dosar precizările scrise formulate de și.

În apelul său, partea civilă " COM." Sac riticat soluția pronunțată, în sensul că în mod greșit instanța de fond a admis doar în parte acțiunea civilă promovată în cauză.

Prin decizia penală nr.372 din data de 15.12.2008 pronunțată de Tribunalul Suceavas -au respins, ca nefondate, apelurile declarate în cauză.

Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că vinovăția inculpatului a fost pe deplin dovedită, iar pedepsele aplicate corect individualizate.

Cu privire la apelul declarat de partea civilă, instanța de apel a constatat că în mod corect inculpatul a fost obligat să plătească suma de 8000 lei, iar cât privește celelalte pretenții, just respinse, având în vedere că activitatea infracțională desfășurată de inculpat derivă din derularea unor contracte comerciale, nefiind de natură a crea un prejudiciu moral partenerului de afaceri.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, arată că nu a avut niciodată intenția de a înșela, imposibilitățile de plată datorându-se faptului că societatea sa nu a putut încasa contravaloarea unor exporturi de la o firmă din. Mai susține că nu poate fi reținut alin.4 al art.215 Cod penal, întrucât la momentul emiterii filelor CEC către SC SRL exista disponibilitate în cont, iar imposibilitatea de plată s-a datorat unei înșelăciuni la care a fost el parte vătămată, iar prejudiciile au fost achitate prin eforturi proprii.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate și care se circumscriu cazurilor de casare prev. de art.3859alin.1 pct.17, 18.pr.pen. Curtea constată că acesta este întemeiat, însă pentru următoarele considerente:

La data de 18.10.2005 organele de poliție au fost sesizate de, administrator al SC SRL Sadova, despre faptul că administratorii SC SRL V D, și, au emis o filă CEC pentru suma de 4550 RON, care fiind introdusă la plată, a fost refuzată pe motiv că a fost declarată pierdută de emitent. Între cele 2 societăți au existat relații comerciale, între părți încheindu-se contract de export cu comision nr.2/18.01.2009. În acest contract au fost prevăzute obligații în sarcina ambelor părți între care obligarea comisionarului de a face recepția mărfii la încărcare și obligarea furnizorului de a livra marfa în cantitatea și calitatea stabilită.

La 14.06.2005 SC SRL livrează către societatea inculpatului cantitatea de 33.929. pentru care a achitat parțial prețul, iar pentru diferența de 4550 RON a emis fila CEC seria - nr.-.

Partea civilă a introdus fila CEC, însă ca urmare a rugăminților inculpatului a retras-

A doua zi, inculpatul a înmânat părții civile o nouă filă CEC seria - -, pe care a completat-o și semnat-o, mai puțin data emiterii, solicitând ca aceasta să fie introdusă la plată în cca 30 de zile.

La 5 zile de la emiterea filei CEC mai sus menționată, inculpatul a declarat-o pierdută, apreciind că refuzul beneficiarului de a primi cantitatea de cherestea expediată în în 19.06.2005 trebuie suportat împreună.

Deși cunoștea că fila CEC nu poate fi încasată, a rugat partea civilă să nu o introducă, fiind însă refuzat.

Față de cele mai sus reținute, corect a apreciat prima instanță că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.215 alin.1, 2, 3, 4 Cod penal.

În ceea ce privește infracțiunea de fals în declarații reținută în sarcina inculpatului, Curtea constată că se impune achitarea inculpatului, în cauză nefiind îndeplinite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

Textul de lege cere, pentru existența acestei infracțiuni ca declararea necorespunzătoare a adevărului să fie făcută în fața unui organ sau instituții de stat ori unei alte unități, dintre cele la care se referă art.145 Cod penal.

Instituțiile bancare sunt instituții cu caracter privat și care stabilesc cu clienții lor și cu alți parteneri de afaceri raporturi de drept civil sau comercial.

Ca urmare, nefiind vorba de o instituție în sensul mai sus menționat, fapta inculpatului de a declara pierdută o filă CEC nu poate fi încadrată în disp. art.292 Cod penal, urmând a se dispune achitarea sa pentru săvârșirea acestei infracțiuni în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d pr.pen.

La data de 17.12.2005 s-a încheiat cu partea civilă SC SRL S un contract (9 ) în baza căruia aceasta din urmă a livrat mai multe bunuri societății administrate de inculpat și a executat lucrări de montaj.

S-au emis facturile fiscale nr.-/10.01.2006 pentru suma de 20.578,956 RON și nr.-/02.02.2006 pentru suma de 3570,77 RON.

Pentru achitarea acestor sume inculpatul a emis fila CEC 303-- cu termen scadent la 28.02.2002, filă menționată în contract, iar ulterior alte două file CEC, respectiv - pentru suma de 2801 RON cu termen scadent la 28.02.2006 și fila - în valoare de 3092, 71 lei cu termen scadent la 15.02.2006.

cecurile la plată, banca a comunicat că emitentul nu are disponibil în cont, aflându-se în interdicție de a emite astfel de mijloace de plată.

Prin adresa nr.II/4/2492 din 27.04.2006 (38 ) Banca Națională a României - Direcția de Stabilitate Financiară, a comunicat organelor de cercetare penală că inculpatul figurează în baza de date de 53 incidente de plată, fiind în interdicție bancară în perioada 30.01.2006 - 07.04.2007.

Filele CEC mai sus menționate au fost completate de inculpat anterior datei scadente.

Cunoscând situația în care se afla, inculpatul a contactat administratorul părții civile pentru a nu introduce filele CEC la plată, însă acestea erau deja depuse.

Audiat, inculpatul nu a contestat situația de fapt, însă a invocat, în apărare, că nu a putut onora contractul întrucât a fost înșelat la rândul lui de un partener ce urma să-i achite suma de 35.000 Euro, iar filele CEC au fost emise înainte de a intra în interdicție bancară. Această susținere nu poate fi însă primită având în vedere înscrisurile depuse la dosar și din analiza cărora rezultă că acel contract este încheiat ulterior, respectiv la data de 20.01.2006.

De asemenea, afirmația inculpatului că filele au fost completate în luna decembrie și nu la data primirii facturilor este infirmată de depozițiile martorilor (administratorul părții civile SC SRL) și.

În ceea ce privește intenția cu care a acționat inculpatul, se constată că la data încheierii contractului, inculpatul avea disponibil în cont, însă acesta a solicitat ca plata să se facă peste două luni, lucru acceptat de vânzători. Inculpatul, prin această atitudine, a avut reprezentarea acțiunii sale infracționale de la început, iar partea civilă a acceptat ca plata să se facă ulterior convinsă de buna credință a inculpatului. Fără această acțiune de amăgire la care se adaugă concretizarea efectuării plăților prin filele CEC retrase din circulație, partea civilă nu ar fi încheiat și executat contractul, acceptând ca plata să se facă ulterior.

În drept, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prev. de art.215 alin.1, 3 Cod penal. Nu pot fi reținute ca incidente și dispozițiile alin.4 al aceluiași articol atâta vreme cât filele CEC, conform mențiunilor efectuate de pe verso-ul acestora cu ocazia prezentării lor la plată, figurau printre cele retrase din circulație la momentul emiterii lor. Chiar dacă prima filă CEC a fost emisă anterior retragerii ei din circulație, ea a avut caracterul unui act de garantare a plății, termenul scadent fiind altul decât cel al emiterii. Se impunea așadar aplicarea în cauză a disp. art.334 pr.pen.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului pentru săvârșirea celor două infracțiuni de înșelăciune, s-au avut în vedere criteriile generale prev. de art.72 Cod penal, reținându-se că inculpatul a recunoscut în parte săvârșirea faptelor, a achitat în cea mai mare parte prejudiciul, nu are antecedente penale.

Având în vedere că inculpatul a achitat în totalitate prejudiciul, Curtea apreciază că se impune o redozare a pedepsei aplicate pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.215 alin.1, 2, 3, 4 Cod penal (parte civilă SC SRL Sadova).

Așa fiind, Curtea, în temeiul art.38515pct.2 lit.d pr.pen. coroborat cu art.3859alin.1 pct.14, 18.pr.pen. va admite recursul declarat de inculpat, va casa în parte decizia penală atacată și în parte sentința penală, iar în rejudecare va proceda în sensul celor mai sus arătate.

În temeiul art.33 lit.a, 34 lit.b Cod penal va contopi pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta în pedeapsa cea mai grea și fiind întrunite condițiile prev. de art.81 Cod penal va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare stabilit în condițiile art.82 Cod penal.

Va înlătura din sentința penală dispoziția de obligare, a inculpatului, la plata către partea civilă a sumei de 8000 lei cu titlu de daune materiale și va lua act că inculpatul a achitat în totalitate prejudiciul cauzat părții civile Com SRL

Văzând și disp. art.192 alin.2, 3.pr.pen.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul, domiciliat în V D,-, jud. S, împotriva nr. 372 din data de 15.12.2008 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr-.

Casează în parte mai sus-menționată și în parte nr. 114 din data de 22.02.2008 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr- și în rejudecare:

Înlătură, din, dispoziția de aplicare a art. 33 lit. a și 34 lit. b și de condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 292.

Condamnă pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. 1,2,3,4 cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a, c, art. 76 lit. c la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare (în loc de 2 ani închisoare), parte vătămată fiind Sadova.

Condamnă pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. 1,3 cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a, c, art. 76 lit. c, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 215 alin. 1,3,4 p la pedeapsa de 5(cinci) luni închisoare, parte vătămată fiind Com SRL

În temeiul art. 33 lit.a, 34 lit. b contopește pedepsele stabilite prin prezenta hotărâre în pedeapsa cea mai grea, de 6(șase) luni închisoare.

În temeiul art. 82 stabilește termen de încercare de 2(doi) ani și 6 (șase) luni (în loc de 4 ani).

În temeiul art. 11 pct.2 lit. a rap. la art. 10 lit. d achită C.P.P. pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, prev. de art. 292.

Înlătură, din, dispoziția de obligare a inculpatului la plata către partea civilă Com SRL Sas umei de 8000 lei cu titlu de daune materiale.

Ia act că inculpatul a achitat în totalitate prejudiciul cauzat părții civile Com SRL

Înlătură, din atacată, dispoziția de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare din apel, care rămân în sarcina statului.

Obligă inculpatul să plătească statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare de la instanța de fond (în loc de 400 lei).

Celelalte cheltuieli judiciare de la instanța de fond rămân în sarcina statului.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței și deciziei care nu sunt contrare prezentei hotărâri.

Cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului, din care suma de 50 lei reprezentând onorariu parțial avocat oficiu inculpat se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Suceava.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 09.04.2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red..

DactA.

3 ex.

16.04.2009

Jud. -

Președinte:Andronic Tatiana Luisa
Judecători:Andronic Tatiana Luisa, Ghertner Artur, Samoilă

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 147/2009. Curtea de Apel Suceava