Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 160/2008. Curtea de Apel Timisoara

Comentarii

0

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 160/

Ședința publică din 28 noiembrie 2008

PREȘEDINTE: G -

JUDECĂTOR 1: Gheorghe Bugarsky

GREFIER: - -

Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

Pe rol se află pronunțarea asupra apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, părțile civile SC SRL T, DGFP T și inculpatul G împotriva sentinței penale nr. 474 din 15.06.2005, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 733/P/2004.

La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea din ședința publică din data de 17 noiembrie 2008, pronunțarea fiind amânată pentru 25 noiembrie 2008 și apoi pentru astăzi, când:

A,

Deliberând, constată următoarele:

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală, prin decizia nr. 1161 din 28 martie 2008, pronunțată în dosarul nr-, a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA și de recurentele părți civile SC "" SRL T și Direcția Generală a Finanțelor Publice T, împotriva deciziei penale nr. 407/A din 14 decembrie 2005 Curții de APEL TIMIȘOARA, Secția Penală. A casat hotărârea atacată și a dispus trimiterea cauzei la Curtea de APEL TIMIȘOARA spre rejudecare. A respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta inculpată împotriva aceleiași decizii penale. A obligat pe recurenta inculpată la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut următoarele:

Tribunalul Timiș, rejudecând, prin sentința penală nr. 474 din 15 iunie 2005, în baza art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289.Cod Penal, cu aplicarea art. 41 Cod penal, i-a condamnat pe inculpații G și, la câte 2 ani închisoare fiecare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.

A interzis inculpaților exercitarea drepturilor prev. de art. 64.Cod Penal pe durata prev. de art. 71.

Cod Penal

În baza art. 88.Cod Penal a dedus din pedepsele aplicate inculpaților, perioada reținerii și a arestării preventive astfel: pentru inculpatul G reținerea din 19.11.2001 și arestarea preventivă din 04.06.2002 la zi (28.07.2003); pentru inculpata pe perioada 15.11.2001-14.12.2001.

În baza art. 1 din Legea 543/2002, a constatat grațiate pedepsele de mai sus și a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 7 din Legea 543/2002.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a C.P.P. raportat la art. 10 lit. b p Cod Penal, i-a achitat pe cei doi inculpați pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 din Legea 130/1999.

A lăsat nesoluționată acțiunea civilă formulată de Casa de Asigurări de Sănătate T -

În baza art. 11 pct. 2 lit. a rap.C.P.P. la art. 10 lit. d i C.P.P.-a achitat pe inculpați pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:

- delapidare, prev. de art. 2151 alin. 2.Cod Penal cu aplic. art. 41.Cod Penal pentru inculpatul G, și complicitate la delapidare, prev. de art. 26.Cod Penal, 2151 alin. 2.Cod Penal cu aplic. art. 41.Cod Penal pentru inculpata;

- evaziune fiscală, prev. de art. 12 și 13 din Legea 87/1994 cu aplic. art. 41.Cod Penal, pentru inculpații G și;

- bancrută frauduloasă, prev. de art. 276 lit. a din Legea nr. 31/1990 cu aplic. art. 41.Cod Penal, pentru inculpații G și.

În baza art. 14, 346.C.P.P. a respins pretențiile civile formulate de părțile civile SC SRL T și

În baza art. 191 alin.2 i C.P.P.-a obligat pe fiecare din inculpați la câte 15.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 192 alin.3 restul C.P.P. cheltuielilor judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin decizia penală nr. 481 din 18.12.2004, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr. 8048/P/2003, în temeiul prevederilor art. 379 alin. 1, pct. 2 lit. b C.P.P. s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, partea civilă Societatea Comercială "" SRL T și inculpatul G, împotriva sentinței penale nr. 521/PI/27 august 2003, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 7676/P/2002, s-a desființat sentința penală apelată și s-a trimis cauza la Tribunalul Timiș pentru rejudecare.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de APEL TIMIȘOARAa reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 521/PI din 2003, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 7676/P/2002 în baza art. 40 din Legea nr. 82/1991 au fost condamnați inculpații G și, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual la câte 2 ani închisoare fiecare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64.Cod Penal pe durata prev. de art. 71.

Cod Penal

În baza art. 88.Cod Penal s-a dedus din pedepsele aplicate inculpaților perioada reținerii și arestului preventiv, astfel: pentru inculpatul, reținerea din 19.11.2001 și arestarea preventivă din 04.06.2002 la zi iar pentru inculpata pe perioada 15.11.2001 -14.12.2001.

În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 s-au constatat grațiate integral pedepsele de mai sus și s-a atras atenția inculpaților asupra prev. art. 7 din Legea nr. 543/2002.

S-a dispus punerea în libertate de îndată a inculpatului G, dacă nu este arestat în altă cauză.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a rap.C.P.P. la art. 10 lit. b C.P.P. au fost achitați ambii inculpați pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 din Legea nr. 130/1999.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a rap.C.P.P. la art. 10 lit. d au C.P.P. fost achitați ambii inculpați pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: delapidare prev. de art. 215¹alin. 2.Cod Penal cu aplic. art. 41 al. 2.Cod Penal pentru inculpatul, și complicitate la delapidare prev. de art. 26, 215¹alin. 2.Cod Penal cu aplic. art. 41 al. 2.Cod Penal pentru inculpata; evaziune fiscală prev. de art. 12 și 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41.Cod Penal; bancrută frauduloasă prev. de art. 276 lit. a din Legea nr. 31/1990 cu aplic. art. 41.

Cod Penal

În baza art. 14, 346.C.P.P. au fost respinse pretențiile civile ale părților civile SC. SRL T, T și Casa de Asigurări de Sănătate

Pentru a pronunța această sentință penală, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA nr. 120/PA/2002, înregistrat la această instanță sub nr. 7676/P/2002, au fost trimiși în judecată inculpații: G pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215¹.Cod Penal, art. 40 din Legea 87/1991, art. 12-13 din Legea 87/1994, art. 266 din Legea nr. 31/1990, și pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215¹alin. 2.Cod Penal, art. 12-13 din Legea nr. 87/1994, art. 40 din Legea nr. 82/1991 și art. 278 din Legea 31/1990 lit. h, d, g, reținându-se în fapt că la data de 06.11.2001, Direcția Generală a Finanțelor Publice Taî naintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoarao sesizare penală împotriva inculpaților G, fost administrator al SC SRL și, contabil șef în cadrul aceleiași societăți, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 12 și 13 din Legea nr. 87/1994, art. 40 din Legea nr. 82/1991 și art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/ 1990 republicată.

În urma controlului de fond efectuat de T, conform proceselor verbale nr. 4472 din 23.10.2001, respectiv 31.10.2001, s-au stabilit următoarele:

1. Nu s-au înregistrat în contabilitatea societății venituri
din activitatea hotelieră, în sumă totală de 2.868.398.433 lei,
consecință fiind diminuarea obligației către bugetul de stat privind impozitul pe profit cu suma de 832.452.639 lei, majorările de întârziere aferente fiind de 1.745.943.391 lei.

Față de cele stabilite de organul de control ca venituri neînregistrate în sumă de 2.868.398.433 lei, raportul de expertiză contabilă a stabilit că această diferență este de 2.269.303.374 lei, deci mai puțin cu 599.095.059 lei. Comparând veniturile pe total perioadă stabilite de către organul de control cu cele determinate de expertiză, rezultă o diferență de 474.526.980 lei, care a influențat în plus veniturile, profitul impozitului și implicit impozitul pe profit datorat, stabilit de către organul de control care a fost de 1.797.239.873 lei pentru perioada 1998-2000, cu majorările aferente 3.282.495.924 lei.

2. Datorită faptului că nu au fost înregistrate în contabilitate toate veniturile din exploatare în perioada 1999 - august 2001, s-a diminuat baza impozabilă privind taxa pe valoare adăugată, cu consecința prejudicierii bugetului de stat cu suma de 512.184.573 lei reprezentând TVA și majorări de întârziere aferente în sumă de 1.313.410.753 lei.

Față de această constatare, expertiza arată că a stabilit în mod eronat aceasta, deoarece nu a avut în vedere faptul că nu au fost
înregistrate în contabilitate TVA-ul deductibil înscris în
facturile emise de SC SA în perioada mai - septembrie
1999 în sumă totală de 637.083.330 lei.

Totodată, în raportul de expertiză s-a arătat că în mod eronat a fost calculat și colectat TVA-ul în valoare de 2.631.907.514 lei, pentru întreaga perioadă cât s-a derulat contractul cu Organizația Internațională de Migrație.

Raportul de expertiză nu se poate pronunța cu privire la valoarea TVA-ului datorat sau de rambursat datorită neînregistrării în contabilitate a tuturor operațiunilor realizate de societate.

Cu privire la contractele de derulare cu Organizația Internațională de Migrație, într-adevăr, conform Ordonanței de Urgență nr. 127/10.09.1999, privind instituirea unor măsuri cu caracter fiscal care modifică art. 3 din OUG nr. 8/1998 lit. a, în sensul că agenții de turism beneficiază de cota 0 de TVA pentru serviciile în țară sau în străinătate pentru beneficiarii străini persoane fizice sau juridice a căror contracte valoare se încasează în valută. Această situație nu este valabilă în cazul contractelor derulate de către SRL și Organizația Internațională de Migrație Geneva, întrucât suma de bani în valută a fost încasată de către persoana fizică în contul său personal, sumă pe care și-a însușit-o în folos propriu și nu a fost încasată de către SRL ca agent de turism.

Pentru aceste motive s-a însușit de către instanță punctul de vedere al T, conform căruia, diferența de 512.184.573 lei provine din neînregistrarea în totalitate de SC SRL a veniturilor din exploatare efectivă realizate în anii 1999 -2000 și ianuarie - august 2001, urmând a se reține plăți către bugetul statului a sumelor de 512.184.573 lei și majorări de întârziere de 1.313.410.753 lei.

3. Administratorul a ridicat avansuri în numerar din casieria societății pe care nu Ie-a restituit sau justificat legal, soldul la 31.08.2001 fiind de 4.610.493.638 lei.

Conform raportului de expertiză contabilă aflat la dosarul cauzei, operațiunile de ridicări și restituiri de numerar au fost evidențiate în contabilitatea societății de către în contul 461.3 "debitori - analitic asociat unic ". Prin contul 461.3 au fost efectuate înregistrări contabile fără documente justificative prin creditul conturilor nr. 461.1 "debitori - analitic patron", cont "alți debitori", 411.3 "clienți pe bază de factură", cont "alți creditori" în sumă totală de 15.052.350.166 lei. Totodată prin contul 461.3 "debitori - analitic asociat unic " au mai fost efectuate înregistrări contabile fără documente justificative prin debitul conturilor: cont 531 "casa", cont 457 "dividende", cont 462.3 "alți creditori", cont 531 "casa", cont 457 "dividende", cont 411.3 "clienți pe bază de factură", cont 461.2 "alți I debitori", în sumă totală de 2.105.882.222 lei.

Expertiza a stabilit pe baza acestor date că inculpatul are un sold debitor de 4.131.093.358 lei față de SC SRL, bani pe care i-al însușit în interes propriu.

4. Legalitatea și realitatea înregistrării în evidența contabilă a sumelor transferate din conturile personale ale inculpatului G deschise la BANK și Banca Comercială, sub formă de linie de creditare firmă.

Din probele existente la dosarul cauzei rezultă că la BANK T contul nr. - a fost deschis de către inculpatul la data de 15.05.1999 cu o depunere de 20.000 USD.

În situația Anexă nr. 3 raportului de expertiză contabilă privind valuta încasată de la diferite persoane fizice și juridice și valuta ridicată în numerar din contul personal nr. - în valută USD deschis la BANK pe numele inculpatului sunt prezentate analitic sumele încasate și ridicate în numerar care totalizează suma de 919.980 USD, din care:

- 20.000 USD - depunere la 15.05.1999 -120.000 USD - depunere Coop la 09.06.1999;

- 250.000 USD - depunere (asociat cu 85.% din SC SRL) la 21.07.1999;

- 499.980 USD - de la (reprezentată de ) la 19.01.2000.

Din suma totală de 918.415.27 USD, inculpatul și inculpata au ridicat în numerar suma de 909.322.10 USD, scopul pentru care a fost eliberată valuta fiind declarat de către cei doi inculpați ca fiind "cheltuieli incidentale".

Această justificare nu este în concordanță cu caracterul real al operațiunilor care sunt de fapt, permanente, neavând nimic din caracterul accidental, întâmplător, ocazional, mărunt, neesențial al unei operațiuni incidentale.

Creditarea societății comerciale la care a fost administrator, de către inculpatul, cu sume importante în lei provenite fie din schimb valutar, fie din împrumuturi, sunt operațiuni efectuate pentru a suplini lipsa fondurilor firmei, lipsă cauzată de încasarea creanțelor în valută în contul personal al inculpatului.

5. . în contul personal al inculpatului a sumei de 704.926 USD, echivalent în lei -14.396.000.000 lei de la. Geneva, sumă cu care a fost prejudiciată SC SRL

Din probele administrate în dosarul cauzei, rezultă că între SC SRL T, denumită prestator, reprezentată de inculpatul și Organizația Internațională pentru Migrație, cu sediul în B, denumită beneficiar, s-au încheiat un număr de 11 contracte de colaborare pentru perioada septembrie 1999 - februarie 2001. Conform clauzelor contractuale SC SRL T se obligă să pună la dispoziția spații de cazare și pensiune pentru diferite grupuri de turiști - (refugiați) iar plata serviciilor urma să se efectueze astfel: un avans reprezentând 50% din valoarea totală ca fiind achitat cu o lună înaintea sosirii grupului de refugiați, iar cealaltă Jas umei va fi achitată la plecare, direct pe numele în contul - - cod - deschis la BANK T în USD.

Conform rezultatelor controlului realizat de T, precum și a concluziilor raportului de constatare tehnico-științifică, cu toate că părțile contractante erau două persoane juridice, la art. 3 din Convenție este prevăzut că prețul se va plăti direct pe numele, în contul personal al acestuia deschis la BANK.

Această prevedere este nelegală, deoarece în contractele încheiate trebuia înscris contul prestatorului SC SRL persoană juridică și nu contul personal al directorului prestatorului - persoană fizică.

Procedând în acest fel, inculpatul
lipsit SC SRL de mijloacele bănești virate de către
- Agenția B, de la anumite termene pe măsura
derulării prestațiilor. În cazul în care contravaloarea
prestațiilor virate de către s-ar fi făcut în contul SC SRL, beneficiarul de drept al sumelor, societatea ar fi avut disponibilități bănești necesare în timp achitării obligațiilor față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale și fondurilor speciale.

Disponibilitățile astfel create ar fi condus, prin plata la termen a obligațiilor, la evitarea majorării și penalităților la care a fost obligată societatea de către organele de control și care a determinat înregistrarea unor pierderi contabile în anul 2001 în sumă de 6.014.910.013 lei.

Așa cum rezultă din raportul de expertiză contabilă au fost ridicate în numerar de la BANK T în perioada 07.09.1999 - 05.03.2001 suma de 698.101.15 USD provenită de la. Geneva, iar diferența până la 704.926.25 USD reprezintă comisioane bancare reținute de bancă pentru valuta retrasă din cont.

Expertiza arată că din totalul sumei de 698.101.15 USD ridicată de la bancă pe baza cererilor de eliberare, 472.106.25 USD au avut ca scop menționat în cerere "cheltuieli incidente" și 232.820 USD au avut ca scop menționat în cerere " leasing".

În trei cazuri, sumele au fost ridicate de către inculpatul (26.350 USD), iar restul de către inculpata, până la concurenta sumei de 698.101.15 USD.

Toate cererile de eliberare au fost semnate de către titularul contului,.

Experții contabili numiți în cauză nu s-au putut pronunța asupra scopului real cu care au fost ridicate și utilizate sumele, în realitate neexistând acte justificative.

Prin această operațiune, inculpatul, prin înregistrările ilegale a urmărit diminuarea contului "Clienți" fără existența unei încasări efective, și crearea unui debit în sarcina lui pentru echivalentul în lei a sumelor în valută, încasate de.

În această modalitate s-a denaturat conținutul economic al conturilor "Debitori", "Clienți" și în consecință, balanțele de verificare și bilanțul contabil.

6. În baza contractului de împrumut nr. 30/18.03.2001,
încheiat între SC SRL, reprezentată de
și de Diagnostic Medical SRL. reprezentată
de, SC SRL primește cu titlu de
împrumut suma de 611.000.000 lei, echivalentul a 47.000
la cursul de 13.000/.

Restituirea creditului urma să fie făcută prin emiterea de șase cecuri de către SC SRL până la data de 05.04.2001.

În baza contractului de împrumut nr. 31/04.05.2001 încheiat între aceleași părți, SC SRL a mai primit de la SC de Medicală SRL suma de 520.000.000 lei la data de 08.05.2001, urmând ca restituirea creditului să se facă prin virament până la data de 17.07.2001.

În aceleași zile în care creditul obținut cu sumele indicate mai sus a fost înregistrat în registrul de casă SC SRL, inculpatul - administratorul societății, a ridicat din casierie sumele de 611.000.000 lei și respectiv 520.000.000 lei drept avansuri spre decontare, fără a menționa și dispozițiile de plată, scopul pentru care a solicitat ridicarea sumelor, neexistând acte justificative în acest sens.

Creditul în sumă de 1.131.000.000 lei a fost restituit în totalitate către de Diagnostic Medical - Dr., de către noul patron al SC SRL, în perioada în care inculpatul nu mai era în societate.

7. Conform proceselor verbale 26265 din 21.12.2000 încheiat de către Casa de Asigurări de Sănătate T, rezultă că SC SRL nu a virat suma de 148.031.623 lei, încasată de la salariați și care reprezintă contribuția de 7% prev. de art. 20 din Legea nr. 130/1999.

Pentru săvârșirea acestei fapte se face vinovat inculpatul, care în calitate de administrator și angajator, cu intenție și rea credință a reținut sumele de la salariați și nu Ie-a virat în contul stabilit, deși a avut fondurile necesare pentru efectuarea acestor plăți, după cum s-a arătat mai sus.

Casa de Asigurări de Sănătate T s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 148.031.623 lei.

În drept, fapta inculpatului G descrisă la Secțiunea 1, de a efectua cu știință înregistrări neexacte, precum și de a omite cu știință înregistrarea în contabilitate având drept consecință denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum și a elementelor de activ și pasiv ce se reflectă în bilanț, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 40 din Legea nr. 82/1991 modificată prin OG nr. 61/2000, rap. la art. 289.Cod Penal cu aplicarea art. 41.

Cod Penal

Fapta aceluiași inculpat, de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale, în calitatea sa de administrator și asociat al SC SRL, precum și de a nu evidenția prin acte contabile sau alte documente legale, în întregime, sau în parte, veniturile realizate, producând diminuarea obligației față de Bugetul Statului privind impozitul pe profit, precum și diminuarea bazei impozabile privind TVA-ul, rezultând un prejudiciu total de aproximativ 3.000.000.000 lei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 12 și 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41.

Cod Penal

Fapta inculpatului descrisă de angajator, în sensul că, cu rea intenție și rea credință a reținut de la salariați suma de 148.031.623 lei, reprezentând contribuția de 7% și care trebuia virată în conturile Casei de Asigurări de Sănătate T, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 20 din Legea nr. 130/1999.

Fapta aceluiași inculpat descrisă la secțiunea 1 punctele 3, 4, 5, 6 care în baza aceleiași rezoluții infracționale și-a însușit din fondurile bănești cuvenite SC SRL sumele de 4.131.093.358 lei, 704.926,25 USD (14.641.715.274 lei) și suma de 1.131.000.000 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare prev. de art. 215¹alin. 2.Cod Penal cu aplicarea art. 41.

Cod Penal

Fapta inculpatului G descrisă în secțiunea 1, de a alimenta conturile sale personale prin transferuri externe de la persoane juridice, fără o justificare economică, financiară de creditare a SC SRL, la care era administrator, cu sume importante în lei, provenite fie din schimb valutar, fie din împrumuturi, operațiuni efectuate pentru a suplini lipsa fondurilor societății comerciale, lipsă cauzată de încasarea creanțelor acesteia, în contul său personal; de a exercita operațiuni foarte frecvente de retragere de USD numerar din sumele provenite din transferuri externe (numai în perioada 10.06.1999 02.03.2000 - debitarea totală a contului deschis la BANK a fost la 1.114.680 USD și s-a realizat exclusiv prin 71 operațiuni de retrageri de numerar determinând astfel ascunderea unei părți importante din activul societății, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de bancrută frauduloasă prev. de art. 276 lit. a din Legea nr. 31/1990, republicată în MO nr. 33 din 29.01.1998 cu aplicarea art. 41.

Cod Penal

În cazul în care sumele de bani - respectiv de USD, ar fi fost virate în contul SC SRL, care era de fapt beneficiarul de drept al sumelor, societatea ar fi avut disponibilități bănești necesare în timp achitării obligațiilor față de stat, bugetului asigurărilor sociale și fondurilor speciale.

Disponibilitățile astfel create ar fi condus prin plata la termen a obligațiilor, la evitarea majorărilor și penalităților la care a fost obligată SC SRL de către organul de control și care au determinat înregistrarea de pierderi contabile în anul 2001, în sumă de 6.014.910.013 lei, care constituie prejudiciul produs societății prin săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de bancrută frauduloasă.

Faptele inculpatei descrise la secțiunea 1, punctele 1, 2, 3, 4, 5 întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 20 rap. la art.215¹alin. 2.Cod Penal, cu aplicarea art. 41.Cod Penal, art. 12, 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41.Cod Penal, art. 40 din Legea nr. 82/1991 cu aplicarea art. 41.Cod Penal, art. 276 lit. a din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41.Cod Penal, în cauză urmând să se facă aplicarea art. 33.

Cod Penal

Din actele și probele dosarului, și anume: declarațiile inculpaților, declarațiile martorilor audiați în faza de urmărire penală și în faza de judecată, raport de constatare tehnico-științifică, documentele contabile, documente bancare, acte medicale privind pe inculpatul, procese verbale ale organelor de control, contracte, acte ale SC SRL T, rapoarte de expertiză contabilă cu anexe, alte înscrisuri, instanța a reținut următoarele:

Potrivit contractului de societate autentificat la Biroul notarului public sub nr. 723/02.03.1999, G și au convenit la constituirea SC T, societatea având un capital social de 2.000.000 lei, împărțit în 20 de părți sociale, fiecare în valoare de 100.000 lei, repartizate astfel:

- G - 12 părți sociale, reprezentând 60% din capitalul social;

- - 8 părți sociale, reprezentând 40%
din capitalul social.

Cu privire la conducerea, administrarea și reprezentarea societății, s-a stabilit că pentru toate acțiunile care determină cadrul general al societății și strategia de dezvoltare a acesteia, hotărârile se vor lua numai de adunarea generată a asociaților, iar administrarea societății a fost stabilită în sarcina administratorului.

De asemenea, s-a prevăzut, printre altele, ca administratorul să autorizeze actele și operațiunile de gestiune curente ale societății, să asigure și să răspundă de corecta utilizare a fondurilor societății și să încheie contracte cu furnizorii și clienții interni și/ sau externi.

Ulterior, ca urmare a unor cesiuni de părți sociale și majorarea capitalului social, capitalul social al societății a fost împărțit în următoarea modalitate (12.06.2001):

-, 4 părți sociale în valoarea totală de 400.000 lei, aport în numerar, reprezentând 10% din capitalul social;

-, 36 de părți sociale, în valoare de 3.600.000 lei în numerar, reprezentând 90% din capitalul social.

În actul adițional autentificat sub nr. 2234/12.06.2001 la Biroul Notarului Public s-a prevăzut că "având în vedere că la data de 01.06.2001 a expirat perioada pentru care a fost numit administrator al SC SRL dl. G se numește în funcția de administrator ".

Acest act adițional a fost înscris în Registrul Comerțului sub nr. 5023/13.06.2001 de către Oficiul Registrului Comerțului, astfel că administrarea societății s-a realizat de către inculpatul G până la data de 01.06.2001 (filele 10-13 dosar urmărire penală, vol. V, filele 9-12 din expertiza efectuată în faza urmăririi penale).

Cu privire la modul de organizare a contabilității SC SRL T, ambele expertize (atât cea din faza urmăririi penale, cât și cea din faza de judecată) au concluzionat că evidența contabilă a fost condusă în mod necorespunzător, contrar prevederilor Legii nr. 82/1991.

Astfel, ambele expertize arată că din analiza documentelor puse la dispoziția experților contabili rezultă că înregistrările lunare din balanțele de verificare nu corespund cu registrele jurnal ale fiecărei luni, fapt care contravine reglementărilor contabile legale, că nu există o evidență analitică a contului de datorii și a celui de creanțe astfel că nu se cunoaște componenta soldurilor înscrise în balanța de verificare, că s-au constatat documente neînregistrate sau înregistrate eronat în evidența contabilă și care au fost luate în considerare de organele de control, fiscale, că lipsesc deconturile de TVA depuse la DGFP T pentru perioadele mai-decembrie 1999 și septembrie 2000 - februarie 2001 și că există necorelări între datele înscrise în deconturi, cele din balanța de verificare și jurnalele de cumpărări și vânzări ( 6-9 din expertiza efectuată în faza de judecată, 13-18 din expertiza din faza de urmărire penală).

Potrivit art. 11 din Legea nr. 82/1991 și pct. 29 din Regulamentul aprobat prin HG nr. 704/1993 cu modificările ulterioare, răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității în conformitate cu legea revine administratorului sau altei persoane care are obligația gestionării patrimoniului.

De asemenea, potrivit pct. 30 din Regulament, atribuțiile directorului financiar-contabil, ale contabilului șef sau altei persoane împuternicite să îndeplinească această funcție, precum și a patrimoniului din subordinea acestora în domeniul contabilității, se stabilesc de către administrator sau alte persoane care au obligația gestionării patrimoniului, potrivit legii.

Instanța a apreciat că ținerea necorespunzătoare a contabilității la SC SRL T se datorează atât inculpatului G, cât și inculpatei. Astfel, inculpata deținea atestat de contabil autorizat cu studii superioare, conform carnetului nr. 7299/1996, și era angajată ca și contabil șef la această societate, având atribuții de evidențiere cu exactitate a situației financiar-contabile în documentele contabile oficiale. Pentru neregulile din contabilitatea societății, întinse pe o perioadă destul de lungă de timp, răspunderea revine și administratorului societății G, care deși avea cunoștință de anumite activități ale societății pentru care nu s-au întocmit documente contabile, ori acestea erau neconforme cu legea, nu a dispus reglementarea situației contabile în conformitatea cu legislația în vigoare.

Așa fiind, s-a reținut că fapta inculpaților G și, descrisă mai sus, de efectuare cu știință de înregistrări inexacte, precum și omisiunea cu știință a înregistrărilor în contabilitate având drept consecință denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare și elementelor patrimoniale care se reflectă în bilanțul contabil, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual prevăzută de Legea contabilității nr. 82/1991 în art. 40, faptă pentru care văzând și prevederile art. 72.Cod Penal, faptul că inculpații nu au antecedente penale, conduita procesuală oscilantă a acestora, faptul că inculpata s-a sustras judecății, gradul de pericol social al faptei săvârșite, instanța i-a condamnat pe inculpați la câte 2 ani închisoare fiecare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64.Cod Penal, pe durata prev. de art. 71.

Cod Penal

În baza art. 1 din Legea 543/2002, văzând că pedepsele aplicate prin această hotărâre inculpaților nu depășesc 5 ani închisoare, faptele s-au comis înainte de 04.10.2002 și că infracțiunea prev. de art. 40 din Legea nr. 40/1991 nu este exceptată de la grațiere, instanța a constatat grațiate integral pedepsele de 2 ani închisoare aplicate celor doi inculpați și a atras atenția inculpaților asupra prev. art. din Legea nr.543/2002.

În baza art. 88.Cod Penal s-a dedus din pedepsele aplicate, perioada reținerii și arestului preventiv astfel: reținerea din 19.11.2001, arestarea preventivă din 04.06.2002 la zi pentru inculpatul și perioada 15.11.2001-14.12.2001 pentru inculpata, iar în baza art. 35.C.P.P. s-a dispus punerea în libertate de îndată a inculpatului G, dacă nu este arestat în altă cauză.

În ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 20 din Legea nr. 130/1999 s-a observat că această infracțiune a fost dezincriminată prin art. 4 din OUG 23/2003, astfel încât la data judecării cauzei, ea nu mai este prevăzută de legea penală.

Potrivit art. 12.Cod Penal, legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă.

Așa fiind, în baza art. 11 pct. 2 lit.a rap.C.P.P. la art. 10 lit. b instanța C.P.P. i-a achitat pe cei doi inculpați pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 din Legea 130/1999, această infracțiune nemaifiind prevăzută de legea penală.

Pe cale de consecință, și despăgubirile civile solicitate de Casa de Asigurări de Sănătate T au fost respinse, eventualele pretenții ale acestei părți civile putând fi solicitate numai pe calea unui proces civil separat, dat fiind temeiul achitării inculpaților.

În privința infracțiunilor de delapidare, prev. de art. 215 al. 2.Cod Penal cu aplic. art. 41 al. 2.Cod Penal reținută în sarcina inculpatului, și de complicitate la delapidare, prev. de art. 26.Cod Penal rap. la art. 215¹al. 2.Cod Penal reținută în sarcina inculpatei, instanța a apreciat că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni.

Potrivit art. 215¹alin. 1.Cod Penal, însușirea, folosirea sau traficarea de către un funcționar, în interesul său sau pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează, se pedepsește cu închisoare de la 1 la 15 ani, iar potrivit al. 2 în cazul în care delapidarea a avut consecințe deosebit de grave pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 ani și interzicerea unor drepturi.

Inculpatului i s-a imputat prin rechizitoriu, în legătură cu această infracțiune, că în baza aceleiași rezoluții infracționale și-a însușit din fondurile bănești cuvenite SC SRL T sumele de 4.131.093.358 lei, 704.926.25 USD (14.641.715.274 lei) și 1.131.000.000 lei, iar inculpatei că a fost complice la această infracțiune.

Instanța nu a împărtășit acest punct de vedere, având în vedere probele administrate în cauză. Astfel, din cele două expertize contabile efectuate în cauză, rezultă în mod clar că predarea-primirea gestiunii administratorului SC SRL către noul administrator nu s-a făcut cu respectarea Legii nr. 22/1969 și 2230/1969 ( 3-6 din expertiza din faza de judecată și 50-55 din expertiza efectuată în faza de urmărire penală).

Experții au arătat că decizia nr. 8/20.06.2001 (anexa nr. 10 la raportul de expertiză) nu întrunește condițiile legale, întrucât nu are menționată data începerii inventarului, nu este prevăzută durata inventarului și nu s-au menționat gestiunile care se predau.

De asemenea, data începerii inventarierii este 14.06.2001, iar înștiințarea gestionarului care trebuia să predea gestiunea, adică a inculpatului G, s-a făcut cu adresa nr. 16/29.06.2001.

Inventarierea s-a făcut fără prezența gestionarului predător, acesta neavând cunoștință despre ea, listele de inventar s-au semnat numai de către un membru al comisiei de inventariere sau de nici unul, unele din listele de inventar nu au nici o semnătură, iar în altele la rubrica "gestionar" apar nume care nu sunt menționate în decizia de inventar.

În listele de inventar întocmite nu s-a completat rubrica de stocuri scriptice, ceea ce duce, în opinia experților contabili și a instanței, la imposibilitatea valorificării inventarierii și înregistrării în contabilitatea societății a rezultatelor din această operațiune, neputându-se stabili astfel plusurile sau minusurile din gestiune.

De asemenea, inventarierea de predare-primire a gestiunii s-a făcut fără respectarea prevederilor nr. 2388/1995, fiind astfel neconformă cu legislația în vigoare.

În aceste condiții, în acest moment, dat fiind că predarea-primirea gestiunii este neconformă cu legislația în vigoare, nu se poate vorbi despre un prejudiciu cert creat SC T de către inculpatul, în complicitate cu inculpata.

Pe de altă parte, în privința sumei de 1.131.000.000 lei reținută în rechizitoriu ca fiind însușită de către inculpat, instanța a reținut că în baza contractelor de împrumut nr. 30/28.03.2001 și 31/04.05.2001 dintre SC SRL T și de Diagnostic Medical Dr., inculpatul, ca reprezentant al SC SRL a împrumutat suma de mai sus, aceasta fiind depusă la casieria societății și înregistrată ca încasată în contabilitate.

Este adevărat că inculpatul a ridicat această sumă ulterior din casieria societății ca avans spre decontare, dar nu s-a putut stabili că această sumă ar fi fost însușită de către inculpat în interesul său sau a fost folosită în interesul societății, aceasta fiind și concluzia celor două expertize în aceste condiții, și față de faptul că în mod uzual inculpatul ridica sume de bani din casieria societății și le folosea în interesul acesteia sau credita societatea cu bani din conturile sale personale de la BANK și Banca Comercială " ".

Același lucru se poate afirma și despre sumele de 704.926,25 USD și, 4.131.093.358 lei, reținute ca fiind prejudiciată SC SRL T de către inculpat.

Astfel, din rapoartele de expertiză de la dosar rezultă că inculpatul a ridicat în total de la casieria SC SRL în perioada 1999 - iunie 2001 suma de 10.815.352.616 lei, și a depus în casieria cu titlu de restituire avans sau creditare firmă suma de 16.165.606.071 lei.

De asemenea, prin transfer bancar din contul său personal de la BANK, inculpatul a depus în contul SC SRL T în perioada 1999-iunie 2001 suma totală de 4.666.970.000 lei, din aceste acte rezultând practic că inculpatul ar fi creditor al societății, și nu debitor al acesteia.

Situația se explică prin aceea că contabilitatea societății a fost condusă și a funcționat defectuos, însă este de acceptat ideea că inculpatul și-ar fi însușit suma de 704.926,25 USD, primită în baza contractului de colaborare dintre SC SRL și Organizația Internațională a Geneva, reprezentanța

Pe de altă parte, în perioada 01.01.1999-12.06.2001 SC SRL a achitat, prin intermediul inculpatului și prin depuneri casă și bancă ale inculpatului, suma de 17.437.916.632 lei ( 16 expertiza din faza de judecată), fiind astfel improbabil ca inculpatul ajutat de inculpata să își însușească în interes personal suma de 704.926.25 USD.

Este adevărat că acea sumă de bani s-a depus direct în contul personal al inculpatului, dar acest lucru s-a făcut în baza contractelor de colaborare încheiate între SC SRL, contracte care nu au fost anulate sau reziliate.

Din aceste sume de bani, inculpatul a depus la casieria societății sume de bani necesare funcționării societății, fără însă a exista vreo probă că banii au fost însușiți de acesta în interes propriu.

De altfel, chiar și la momentul ridicării sumelor din bancă s-a văzut în cererile de ridicare că scopul restituirii banilor îl constituie "cheltuieli incidentale" sau " leasing", ceea ce duce la concluzia că scopul ridicării banilor a fost acela de a-i folosi în interesul societății SC SRL T și nu în interesul personal al inculpaților.

În orice caz, pentru a se putea susține că inculpatul, ajutat de inculpata, a folosit, traficat sau și-a însușit în interes propriu sau pentru altul bani din gestiunea SC SRL ar fi trebuit să existe probe certe în acest sens (eventuale conturi bancare ale inculpaților în care să se găsească acești bani, proprietăți imobiliare sau bunuri mobile achiziționate din acești bani sau investiții ori cheltuieli personale ale inculpaților), probe care nu există la dosar.

Așa fiind, și întrucât predarea - primirea gestiunii nu s-a făcut în conformitate cu prevederile legale, în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap.C.P.P. la art. 10 lit. d coroborate C.P.P. cu prev. art. 23 pct. 8 din Constituție și art. 66.C.P.P. instanța a dispus achitarea ambilor inculpați.

În privința infracțiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 12, 13 din Legea nr. 87/1994, reținute în rechizitoriu în sarcina celor doi inculpați, acestora li se impută faptul că s-au sustras de la plata obligațiilor fiscale și nu au evidențiat prin acte contabile în întregime sau în parte veniturile realizate, producând diminuarea obligațiilor față de bugetul statului privind impozitul pe profit, precum și diminuarea bazei impozabile privind TVA-ul, rezultând un prejudiciu total de circa 3 miliarde lei.

Cu privire la impozitul pe profit datorat organelor fiscale, prin controlul efectuat la SC SRL T de către DGFP T, conform proceselor verbale nr. 4472/23.10.2001 și din 31.10.2001, s-a stabilit că nu s-au înregistrat în contabilitatea societății venituri din activitatea hotelieră în suma totală de 2.868.398.433 lei, consecința fiind diminuarea impozitului pe profit datorat statului cu suma de 832.452.639 lei, majorările de întârziere fiind de 1.745.943.391 lei.

Instanța, față de concluziile expertizelor contabile efectuate în cauză, a considerat că nu poate fi determinată cu certitudine existența unui prejudiciu produs bugetului de stat, față de faptul că prin neînregistrarea în evidența contabilă a societății a unui volum important de documente și operațiuni, obligațiile către stat nu sunt cele reținute în actul de control.

Astfel, prin expertiza efectuată în faza de urmărire penală, s-a stabilit că în cheltuielile societății la modul de calcul al impozitului pe profit DGFP T nu a înregistrat 5 facturi reprezentând rate leasing, a majorat veniturile cu suma de 474.525.980 lei și a luat în calcul ca și cheltuieli deductibile fiscal, dobânzi în sumă de 865.855.100 lei, deși toate extrasele de cont ale Băncii din anii 1999 și 2000 în care se găsesc multiple operațiuni patrimoniale, nu au fost înregistrate în evidența contabilă, existând deci documente justificative dar neprelucrate contabil.

De asemenea, în expertiză s-a arătat că există multe operațiuni omise a fi înregistrate în contabilitate, altele eronat înregistrate pe cheltuieli sau operațiuni fără documente justificative, și a căror influență se regăsește în denaturarea veniturilor și a cheltuielilor și implicit a impozitului pe profit.

Astfel, prin aceste înregistrări eronate, neînregistrări sau înregistrări fără documente justificative, s-a influențat situația economică a societății, precum și posibilitatea determinării cu certitudine a obligațiilor față de bugetul statului.

Experții au concluzionat că pentru o imagine fidelă a conținutului economic al operațiunilor care s-au derulat în patrimoniul SC SRL T, este necesar a se reface evidența contabilă pentru perioada 1999 - iunie 2001, și abia apoi se pot determina obligațiile bugetare certe.

Aceeași concluzie se desprinde și din raportul de expertiză efectuat în faza de judecată de expert, care a arătat că influențele documentelor neînregistrate în contabilitatea societății care se găsesc la dosarul cauzei, precum și asupra obligațiilor față de bugetul de stat și față de terți, sunt imposibil de calculat, în condițiile în care nu se reface întreaga evidență contabilă a societății care să aibă la bază toate aceste documente.

De altfel, în concluziile de la 19 din această expertiză, s-a arătat în mod clar că a stabili obligațiile către bugetul de stat pentru SC SRL presupune o refacere a întregii evidențe contabile, cel puțin începând cu anul 1990.

Celor doi inculpați li s-a imputat prin actul de acuzare și că, datorită faptului că nu au fost înregistrate în contabilitate toate veniturile din exploatare în perioada 1999 - august 2001, s-a diminuat baza impozabilă privind taxa pe valoare adăugată cu consecința prejudicierii bugetului de stat cu suma de 512.184.573 lei TVA și majorări de întârziere de 1.313.410.753 lei.

Deși chiar în raportul de expertiză contabilă efectuat în faza urmăririi penale s-a reținut că DGFP Tas tabilit în mod eronat că s-ar fi datorat TVA conform celor de mai sus, procurorul și-a însușit concluzia organelor de control fiscale și a considerat că trebuia plătit TVA în cuantumul arătat în actul de control.

Instanța și-a însușit concluziile expertizei efectuate în cauza de față, prev. de art. 3 din OG 43/1998 și față de constatarea expertizelor că TVA-ul de rambursat SC SRL de la bugetul de stat era de 7.345.730.011 lei și nu 4.095.254.309 lei, stabilit de organul de control conform actelor contabile de la dosar.

În aceste condiții, și față de faptul că prin efectuarea tuturor înregistrărilor omise, inclusiv cele referitoare la TVA, obligațiile către bugetul statului nu sunt certe, instanța nu a putut reține că inculpații au prejudiciat bugetul de stat cu sumele de bani arătate mai sus ca TVA și majorări de întârziere.

Faptul că procurorul a considerat că SC SRL nu beneficiază de cota 0 de TVA pentru contractele derulate cu Organizația Internațională de Migrație, a fost considerat eronat de către instanță, întrucât aplicarea acestei cote nu poate fi înlăturată datorită faptului că sumele plătite de OIM s-au făcut într-un cont personal al inculpatului.

Aceste contracte nu au fost anulate sau reziliate, deci și-au produs toate efectele prevăzute de lege și de către părți, iar susținerea că inculpatul și-a însușit întreaga sumă de bani primită de la OIM Geneva de 704.926.25 USD nu este susținută de probe în cauză.

În aceste condiții, instanța a apreciat că, pentru determinarea obligațiilor față de bugetul statului, este necesară refacerea întregii evidențe contabile a SC SRL T, și abia apoi se poate stabili dacă există vreun prejudiciu adus bugetului de stat și care sunt persoanele vinovate pentru acest prejudiciu.

Așa fiind, în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap.C.P.P. la art. 10 lit. d C.P.P. au fost achitați ambii inculpați pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, prev. de art. 12 și 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplic. art. 41.Cod Penal, lipsind elementele constitutive ale acestor infracțiuni, așa cum s-a arătat mai sus.

În ceea ce privește infracțiunea de bancrută frauduloasă, prev. de art. 276 lit. a din Legea nr. 31/1990 cu aplic. art. 41 al. 2.Cod Penal, în rechizitoriu s-a reținut că inculpații au ascuns o parte a activului SC SRL T, lipsind societatea de mijloacele bănești necesare plății impozitelor și taxelor datorate de societate bugetului de stat, astfel încât s-au înregistrat pierderi contabile în anul 2001 de 6.014.910.013 lei, care constituie prejudiciul produs societății prin săvârșirea acestei infracțiuni.

Instanța - față de motivele arătate bugetului de stat, astfel încât s-au înregistrat pierderi contabile în anul 2001 de 6.014.910.013 lei, care constituie prejudiciul produs societății prin săvârșirea acestei infracțiuni - a considerat că nu poate fi vorba despre un asemenea prejudiciu produs societății, nici că există probe care să demonstreze că cei doi inculpați au ascuns o parte a activului SC SRL

Astfel, este adevărat că în baza contractelor de colaborare dintre SC SRL T și Organizația Internațională pentru Geneva reprezentanța B, plata serviciilor efectuate de SC SRL s-a făcut în contul personal al inculpatului de la BANK, însă acest lucru s-a datorat chiar prevederilor contractelor de colaborare, iar banii încasați în acest cont nu s-a dovedit că ar fi fost folosiți de inculpat în interes propriu sau deturnați de la folosința lor în interesul societății către alte scopuri.

Dimpotrivă, la momentul scoaterii acestor bani din bancă de către cei doi inculpați, s-a făcut precizarea că acești bani sunt destinați SC SRL T, altfel nu ar fi avut nici o justificare mențiunile de "rate leasing" și "cheltuieli incidente".

De altfel, și în rechizitoriu și în expertizele efectuate în cauză s-a recunoscut că nu se poate determina scopul pentru care au fost ridicate și utilizate aceste sume, astfel încât nu se poate prezuma că banii au fost folosiți de către inculpați în interes propriu.

Dacă se susține că inculpatul sau inculpata au ascuns o parte a activului SC SRL T, ar trebui să existe probe de determinare a acelui activ, respectiv de a se proba că inculpații, cu banii care trebuiau să intre în contabilitatea SC SRL, au achiziționat bunuri în interes personal, au conturi bancare în care se regăsesc acești bani, sau au efectuat anumite cheltuieli personale cu acești bani, asemenea probe neregăsindu-se în cauză.

Așa fiind în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cp.p. rap. la art. 10 lit. d, c C.P.P. instanța a dispus achitarea ambilor inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de bancrută frauduloasă prev. de art. 276 lit. a din Legea 31/1990, cu aplic. art. 41.Cod Penal, nefiind în cauză răsturnată prezumția de nevinovăție prev. de art. 23 pct. 8 din Constituție și nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de mai sus.

În ceea ce privește pretențiile civile ale părților civile SC SRL T, DGFP T și Casa de Asigurări de Sănătate T, instanța în baza art. 14, 346.C.P.P. a respins în întregime aceste pretenții.

Așa cum s-a arătat mai sus, infracțiunea prevăzută de art. 20 din Legea nr. 130/1999 a fost abrogată, astfel încât eventualele pretenții ale părții civile Casa de Asigurări de Sănătate T nu pot fi soluționate și acordate decât pe calea unei acțiuni civile separate, dat fiind temeiul achitării inculpaților, respectiv art. 10 lit. b

C.P.P.

În privința părților civile DGFP T și SC SRL T, instanța față de motivele arătate mai sus, a considerat că în acest moment nu se cunoaște cu certitudine dacă aceste părți civile au provocat un eventual prejudiciu.

La această concluzie instanța a ajuns prin prisma faptului că, așa cum rezultă din expertizele efectuate în cauză, nici până în prezent nu este efectuată o predare-primire în conformitate cu legea, a gestiunii SC SRL T și de fostul administrator, inculpatul, la actualul administrator al societății, și că inventarierea elementelor patrimoniale ale societății nu a respectat nici ea prevederile legale în vigoare.

Pe de altă parte, datorită existenței mai multor operațiuni care nu au fost înregistrate în contabilitate sau au fost înregistrate eronat, deși există documente justificative în acest sens, stabilirea obligațiilor către bugetul de stat și între inculpați și societate presupune refacerea evidenței contabile a societății, și abia după aceea stabilirea acestor obligații, fapt care rezultă și din concluziile celor două expertize contabile întocmite în cauză.

Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul greșitei achitări a inculpaților, inculpatul G criticând-o pentru netemeinicie întrucât în mod greșit s-a dispus condamnarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de fals la Legea contabilității și partea civilă, care a criticat sentința pentru nesoluționarea laturii civile a cauzei.

Apelurile declarate în cauză au fost considerate fondate, fiind admise pentru următoarele motive.

Prin rechizitoriu, inculpata a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. 1 și alin. 2.Cod Penal, art. 12-13 din Legea nr. 87/1994, art. 40 din Legea nr. 82/1991 și art. 278 din Legea nr. 31/1990, lit. h, d,

Pedepsele prevăzute pentru infracțiunile prevăzute de art. 215 alin.1 și alin.2 Cod Penal, art. 12 și art. 13 din Legea nr. 87/1994 sunt mai mari de 5 ani închisoare.

Potrivit dispozițiilor art. 171 alin. 3.C.P.P. în cursul judecății, asistența juridică este obligatorie și în cazurile în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.

În practicaua sentinței penale apelate, s-a reținut cu privire la inculpata: "lipsă fiind inculpata ", precum și că "Pentru inculpata - av. a depus prin registratură concluzii scrise la dosar, pentru a fi avute în vedere la soluționarea fondului".

La dosar, aceste concluzii scrise nu există, ceea ce echivalează cu neefectuarea apărării inculpatei, în cazul în care apărarea este obligatorie potrivit legii.

În baza art. 197 alin. 2.C.P.P. "de asemenea, sunt prevăzute sub sancțiunea nulității dispozițiile relative la participarea procurorului, prezența inculpatului și asistarea acestuia de către apărător când sunt obligatorii potrivit legii." Fiind încălcate aceste dispoziții legale, nulitatea hotărârii nu poate fi înlăturată decât prin desființarea ei, astfel că în baza art. 379 alin. 1 pct. 2 lit. b apelurile C.P.P. declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, partea civilă Societatea Comercială "" SRL T și inculpatul G au fost admise, sentința penală apelată a fost desființată, iar cauza a fost trimisă la Tribunalul Timiș pentru rejudecarea fondului.

La rejudecare, s-a dispus ca instanța de fond să analizeze și concluziile raportului de expertiză contabilă, urmând să aprecieze dacă pentru stabilirea adevărului în cauză nu se impune efectuarea unei noi expertize contabile, urmând a fi analizate și celelalte motive de apel invocate de apelanți.

După desființarea soluției primei instanțe, prin decizia penală pronunțată în apel, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 33 din 22.01.2004, și având în vedere motivele pentru care s-a dispus desființarea și trimiterea spre rejudecare, precum și recomandările instanței de apel, pentru rejudecare, s-a dispus chemarea în instanță a expertei, care a explicat că prin expertiza întocmită de aceasta, a răspuns doar obiectivelor care au fost încuviințate de instanță, acestea nefiind identice cu cele supuse expertizării în faza de urmărire penală.

Casa de Asigurări de Sănătate Taf ormulat precizări,solicitând scoaterea din cauză,deoarece SC SRL nu figurează cu debite în evidențele acestei instituții.

A fost încuviințată efectuarea unei noi expertize de către expert contabil, care a fost asistat de expert desemnat de inculpatul - expertul și expert desemnat de partea civilă SC SRL -ec., obiectivele expertizei fiind toate obiectivele formulate de părți în timpul urmăririi penale și în instanță, precum și cele formulate suplimentar de partea civilă în instanță după desființarea primei hotărâri, cei trei experți răspunzând și la obiecțiunile formulate de părți.

Inculpatul Gad epus la dosar contractul de împrumut încheiat în formă autentică la 23 august 1999, procura specială prin care este mandatat să reprezinte pe, declarația autentică a lui și procese verbale de predare - primire din 01.01.2000, 20.04.2000, 25.02.2000, 20.03.2000, 20.12.1999, 01.02.2000, 07.12.1999, 27.10.1999 și 28.09.1999.

Examinând probatoriul administrat în cauză în timpul urmăririi penale și în fața instanței (în ambele faze procesuale) instanța a reținut următoarele:

Potrivit contractului de societate autentificat de Biroul notarului public sub nr. 723/-, G și, au constituit SC SRL, cu un capital social de 2.000.000 lei, valoarea unei părți sociale fiind de 100.000 lei, G deținând 60% din capitalul social, adică 12 părți sociale, iar 40% din capitalul social respectiv 8 părți sociale.

Administrator al societății a fost numit G, acesta fiind abilitat să autorizeze actele și operațiunile de gestiune curente ale societății, să asigure și să răspundă de utilizarea corectă a fondurilor societății și să încheie contracte cu furnizorii și clienții interni sau externi.

Urmare a unor cesiuni de părți sociale, a fost modificată structura asociaților, astfel deținea 4 părți sociale, respectiv 10 % din capitalul social majoritar iar 36 părți sociale, adică 90% din capitalul social.

Prin actul adițional autentificat sub nr. 2234/12.06.2001 al Biroului notarului public, s-a dispus schimbarea administratorului, constatându-se expirată la 01.06.2001 perioada pentru care a fost numit administrator G, s-a numit în funcția de administrator al SC SRL, dl., și a fost înregistrat la Registrul Comerțului sub nr. 5023 din 13.06.2001.

Până la data de 01.06.2001, Gae xercitat funcția de administrator al SC SRL.

Inculpata deținea atestat de contabil autorizat, cu studii superioare, având carnetul nr. 7299/1996, și a fost angajată contabil șef al SC SRL, având atribuțiuni de evidențiere cu exactitate a situației financiar contabile, în documentele contabile oficiale ale societății.

Cu privire la modul de organizare a contabilității, toate expertizele efectuate în cauză, în timpul urmăririi penale și în timpul cercetării judecătorești, au concluzionat că evidența contabilă a fost condusă în mod necorespunzător, încălcându-se dispozițiile Legii 82/1991.

Din cele trei expertize contabile efectuate în cauză, rezultă că înregistrările lunare în balanțele de verificare nu corespund cu registrele jurnal al fiecărei luni, nu există o evidență analitică a contului de datorii și a celui de creanțe, astfel că nu se cunoaște componența soldurilor înscrise în balanța de verificare, că s-a constatat existența unor documente neînregistrate sau înregistrate eronat, în evidența contabilă și care au fost luate în considerare de organele de control fiscale, că lipsesc deconturile de TVA depuse la. T, pentru perioadele mai - decembrie 1999 și septembrie 2000 - februarie 2001, și că există necorelări între datele înscrise în deconturi, cele din balanța de verificare și jurnalele de cumpărări și vânzări.

Pentru a ajunge la aceste concluzii, exprimate în expertize, experții au analizat documentele ce le-au fost puse la dispoziție de SC SRL și cele aflate la dosar.

Articolul 11 din Legea 82/1991 și pct. 29 din Regulamentul aprobat de HG 704/1993, cu modificările ulterioare, stabilesc că răspunderea pentru organizarea și ținerea evidenței contabile în conformitate cu legea, revine administratorului sau altei persoane care gestionează patrimoniul, iar potrivit punctului 30 din Regulament, administratorul sau altă persoană care are obligația de gestionar al patrimoniului, stabilește atribuțiile directorului financiar contabil, ale contabilului șef sau a altor persoane împuternicite să îndeplinească aceste funcții.

Atât inculpatul G, cât și inculpata se fac vinovați pentru modul defectuos în care a fost ținută evidența contabilă la SC SRL T, deoarece administratorul societății avea cunoștințe de anumite activități ale societății pentru care nu s-au întocmit documente contabile, sau cele întocmite nu erau în conformitate cu dispozițiile legale, și cu toate acestea, nu a dispus reglementarea situației contabile și nu a luat măsurile necesare pentru respectarea dispozițiilor legale.

Fapta inculpaților G și, de a efectua cu știință înregistrări inexacte, precum și omisiunea cu știință a înregistrărilor contabile, având drept consecință denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare și elementelor patrimoniale, care se reflectă în bilanțul contabil, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual, prevăzut de art. 40 din Legea 82/1991, și reținând vinovăția inculpaților, instanța i-a condamnat pe aceștia la câte 2 ani închisoare fiecare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.

S-a interzis inculpaților exercitarea drepturilor prev. de art. 64.Cod Penal pe durata prev. de art. 71.

Cod Penal

La individualizarea pedepselor aplicate, instanța a avut în vedere gradul de pericol social al faptei, modalitatea concretă de comitere a acesteia de către cei doi inculpați, conduita procesuală oscilantă a inculpaților, faptul că inculpata s-a sustras judecății, lipsa antecedentelor penale, circumstanțele personale ale inculpaților, apreciind că atât sub aspectul cuantumului, cât și în ce privește modalitatea de executare a pedepselor aplicate, acestea sunt de natură să realizeze scopul punitiv, educativ și preventiv al pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 59.

Cod Penal

Constatând că pedepsele aplicate inculpaților nu depășesc 5 ani închisoare, faptele s-au comis înainte de 04.10.2002, iar infracțiunea prev. de art. 40 din Legea 82/1991 nu este exceptată de la grațiere, în baza art. 1 din Legea 543/2002, s-au constatat grațiate integral pedepsele de 2 ani închisoare și s-a atras atenția inculpaților asupra disp. art. 7 din Legea 543/2002.

În baza art. 88.Cod Penal s-au dedus din pedepsele aplicate, perioada reținerii și arestului preventiv - reținerea din 19.11.2001 și arestarea preventivă din 04.06.2001 la zi, data pronunțării sentinței penale nr. 7676/2002 și respectiv data punerii în libertate a inculpatului, acesta nefiind arestat după această dată și perioada 15.11.2001-14.12.2001 pentru inculpata.

Inculpații au fost trimiși în judecată și pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 din Legea 130/1999, dar aceasta a fost dezincriminată prin art. 4 din OUG 23/2003, astfel că la data judecării cauzei ea nu mai era prevăzută de legea penală.

Potrivit art. 12 alin. 1 din Cod Penal- legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă.

Față de cele reținute, în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap.C.P.P. la art. 10 lit. i instanța C.P.P. i-a achitat pe cei doi inculpați pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 din Legea 130/1999, această infracțiune nemaifiind prevăzută de legea penală.

Deși Casa de Asigurări și Sănătate Tap recizat că SC SRL T nu mai figurează cu debit, față de soluția pronunțată cu privire la latura penală, în baza art. 14, 346 alin. 4 teza I C.P.P. a lăsat nesoluționată acțiunea civilă formulată de Casa de Asigurări și Sănătate

Cu privire la infracțiunile de delapidare, prev. de art. 215¹alin. 2.Cod Penal cu aplic. art. 41 alin. 2.Cod Penal, reținută în sarcina inculpatului, și de complicitate la delapidare prev. de art. 26 Cp. rap. la art. 215¹.Cod Penal cu aplicarea art. 41 alin. 2.Cod Penal reținută în sarcina inculpatei, instanța a apreciat că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

Conform art. 215¹alin. 1.Cod Penal însușirea, folosirea, traficarea de către un funcționar, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează, se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 15 ani, iar potrivit alin. 2,dacă delapidarea a avut consecințe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 ani și interzicerea unor drepturi.

Prin rechizitoriu s-a imputat inculpatului
G, că în baza aceleași rezoluții infracționale, și-a însușit din fondurile societății pe care o administra, SC SRL T, sumele de 4.131.093.358 lei, 704.926,25 USD (14.641.715.274 lei) și 1.1.31.000.000 lei, iar inculpata că a fost complice la această infracțiune.

Din actele administrate în cauză, precum și din opțiunile exprimate de toți experții în expertizele efectuate, rezultă că predarea - primirea gestiunii administratorului SC SRL T către noul administrator, nu s-a făcut cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 22/1969 și 2230/1969, astfel că decizia nr. 8 din 20.06.2001 nu întrunește condițiile prevăzute de lege, deoarece nu are menționată data începerii inventarului, nu s-a prevăzut durata inventarului și nu s-au menționat gestiunile care s-au predat.

Deși data începerii inventarierii este 14.06.2001, gestionarul care trebuia să predea gestiunea, respectiv inculpatul G, a fost încunoștințat cu adresa nr. 16 din 29.06.2001, iar inventarierea a fost făcută în lipsa gestionarului predător.

Verificând listele de inventar, s-a constatat că listele de inventar nu sunt semnate de comisia de inventariere, ci doar de câte un membru al comisiei de inventariere sau de nici unul, unele liste nu au nici o semnătură, alte liste la rubrica "gestionar" sunt menționate nume ce nu se regăsesc în decizia de inventar, la fel cum s-a completat rubrica de stocuri scriptice.

La toate expertizele s-a susținut același punct de vedere, neformulându-se opinii separate cu privire la aceste aspecte, respectiv s-a susținut imposibilitatea înregistrării în contabilitatea societății, nu s-au stabilit diferențe valorice plus și minus și nici răspundere materială în sarcina gestionarului unic

S-a susținut, de asemenea, că nu au fost respectate dispozițiile ordinului Ministerului d e Finanțe nr. 2388/15.12.1995 privind organizarea și efectuarea inventarierii patrimoniului, de fapt nu a avut loc o predare - primire a gestiunilor societății, nici a patrimoniului acesteia, iar "inventarierea" nu a produs efecte asupra fostului administrator G, deoarece pentru nici o gestiune din cadrul societății nu a fost numit un gestionar.

Aceste aspecte au fost tratate în pagina 39-40 ale raportului de expertiză depus la 10.01.2005 și în răspunsul la obiecțiuni capitolul obiectivele propuse de inculpatul

În condițiile în care predarea - primirea gestiunii este neconformă cu legislația în vigoare, nu se poate reține existența unui prejudiciu cert creat SC SRL T de către inculpatul G în complicitate cu inculpata.

Cu privire la suma de 1.131.000.000 lei reținută în rechizitoriu ca fiind însușită de către reclamant, această susținere nu este întemeiată, deoarece inculpatul, în calitate de reprezentant al SC SRL T, a împrumutat suma precizată mai sus, încheindu-se contractele de împrumut nr. 30/28.03.2001 și 31/ 04.2001 dintre SC SRL T și Medical Dr., suma împrumutată a fost depusă în casieria societății și înregistrată ca încasată în contabilitate la data de 28.03.2001 și 08.05.2001, fila 43 din ultima expertiză.

Inculpatul a ridicat această sumă ulterior din casieria societății, ca avans spre decontare, dar în cauză nu s-a făcut dovada că această sumă a fost folosită de inculpat în interes propriu și nu în interesul societății, cu atât mai mult cu cât inculpatul ridica frecvent sume din casieria societății pe care le folosea în interesul acesteia, sau credita societatea cu bani din conturile sale personale deschise la BANK și Banca Comercială " ".

Cu privire la sumele de 704.926,25 USD și 4.131.093.358 lei reținute în rechizitoriu, ca fiind prejudiciu creat SC SRL T de către inculpatul G, instanța a reținut de asemenea că nu s-a făcut dovada în cauză că aceste sume au fost însușite și folosite de inculpat în interesul său personal și nu al societății.

Se impunea precizarea că opiniile experților cu privire la aceste sume sunt identice și instanța s-a raportat la cele reținute în ultimul raport de expertiză 58,59 și 60, din Raportul de expertiză unde se face și o explicație cu privire la diferențele existente între expertiza din faza de urmărire penală și cea din instanță, în sensul că nu există opinii diferite, diferențele fiind de 100.000 lei, care este de fapt irelevantă.

La fila 42 din ultimul raport de expertiză contabilă s-a făcut analiza sumelor ridicate de inculpatul G din casieria societății în perioada 1999 - iunie 2001, 10.815.352.616 lei, față de suma de 16.165.606.071 lei, pe care inculpatul a depus-o în contul societății, concluzionându-se că acesta este creditor al societății și nu debitor al acesteia, aceeași opinie fiind exprimată și de celelalte expertize contabile.

Este necontestat faptul că a fost condusă defectuos contabilitatea societății, dar aceasta nu conduce automat la concluzia, că față de aceste deficiențe, inculpații și-ar fi însușit în interes propriu suma de -,25 USD primită de SC SRL T, urmare a contractului de colaborare încheiat cu Organizația Internațională a Geneva - Reprezentanța

Depunerea sumei de -,25 USD, în contul personal al inculpatului G, este consecința respectării clauzelor de colaborare cu privire la modalitatea și locul plății, contracte ce nu au fost reziliate sau anulate.

Din toate expertizele efectuate în cauză a rezultat că inculpatul Gad epus la casieria societății sume de bani necesare societății, acestea fiind din sumele încasate.

Susținerile martorilor audiați în cauză au făcut dovada conducerii defectuoase a activității contabile a societății, dar nu și a însușirii în interes propriu a sumelor de bani de către inculpați.

Din cererile de ridicare a sumelor de bani, din bancă, rezultă că scopul declarat al restituirii îl constituie cheltuielile incidentale sau " leasing" iar din expertize rezultă că au fost achitate ratele leasing, cea mai mare parte 17.778.020.798 lei de către SC SRL T direct, iar din acestea 535.323.170.000 lei au fost creditate de către G (fila 57 expertiză), concluzia fiind că scopul ridicării banilor a fost acela de a-i folosi în interesul societății și nu în interesul personal al inculpaților.

Probele științifice și testimoniale administrate în cauză au făcut dovada modului defectuos de ținere a evidențelor contabile, precum și faptul că de aceasta se fac vinovați inculpații, dar nu au făcut dovada că inculpatul G, ajutat de inculpata, a folosit, traficat sau și-a însușit în interes propriu sau pentru altul, bani din gestiunea SC SRL T, astfel că s-a reținut că nu există probe certe pentru aceasta, respectiv dovada achiziționării de proprietăți imobiliare sau bunuri mobile achiziționate din acești bani, efectuare de investiții sau cheltuieli personale efectuate de inculpați, existența unor conturi bancare interne sau externe în care să fie tezaurizați acești bani.

Pentru a exista infracțiunea de delapidare și respectiv complicitate la delapidare, pentru care au fost trimiși în judecată inculpații, trebuie dovedită intenția directă a acestora de a folosi, trafica sau însuși bani în interes propriu, iar cuantumul prejudiciului cauzat prin fapta inculpaților trebuie să fie cert. Este esențială stabilirea exactă a prejudiciului, deoarece de valoarea acestuia depinde și încadrarea juridică a faptei.

Față de cele reținute și apreciind că prin probele administrate în cauză nu a fost răsturnată prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpații, și predarea primirea gestiunii nu s-a făcut în conformitate cu prevederile legii, în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap.C.P.P. la art. 10 lit. d C.P.P. coroborate cu prev. art. 23 pct. 8 din Constituție și art. 66.C.P.P. s-a dispus achitarea inculpaților G pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare prev. de art. 215 ind. 1 alin. 2.Cod Penal cu aplicarea art. 41.Cod Penal și a inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la delapidare prev. de art. 26 rap. la art. 215 ind. 1 alin. 2.Cod Penal cu aplic. art. 41.

Cod Penal

Inculpații au fost trimiși în judecată și pentru comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 12, 13 din Legea 87/94, imputându-li-se faptul că s-au sustras de la plata obligațiilor fiscale, nu au evidențiat prin acte contabile, în întregime sau în parte, veniturile realizate, producând diminuarea obligaților față de bugetul statului privind impozitul pe profit și diminuarea bazei legale impozabile privind TVA.

Urmare a controlului efectuat la SC SRL T de către T, s-au întocmit procesele verbale nr. 4472 din 23.10.2001 și din 31.10.2001, în care s-a reținut că nu s-au înregistrat în contabilitatea societății, veniturile realizate din activitatea hotelieră în sumă de 2.868.398.433 lei, consecința fiind diminuarea obligației către bugetul statului pentru plata impozitului pe profit, în sumă de - lei, iar majorările de întârziere aferente, fiind în sumă de 1.745.943.391 lei.

În toate rapoartele de expertiză contabilă efectuate în cauză s-a constatat că nu poate fi determinată cu certitudine existența unui prejudiciu produs bugetului de stat, și că prin neînregistrarea în evidența contabilă a societății a unui volum important de documente și operațiuni, obligațiile societății către stat nu sunt cele reținute în actul de control întocmit de

Începând cu expertiza efectuată în fază de urmărire penală, s-a stabilit că T nu a luat în calcul la stabilirea impozitului pe profit, împrejurarea că la cheltuielile societății trebuiau înregistrate 5 facturi, care reprezintă contravaloarea rate leasing, a majorat veniturile societății cu suma de 474.525.980 lei și a luat în calcul ca și cheltuieli deductibile fiscale dobânzi în sumă de 865.855.100 lei, deși există documente justificative, neprelucrate contabil-respectiv toate extrasele de cont ale Băncii din anii 1999 și 2000, în care se regăsesc operațiuni patrimoniale ce nu au fost înregistrate în evidența contabilă.

Expertiza a reținut, de asemenea, că a fost omisă efectuarea unor operațiuni de a fi înregistrate în contabilitate, alte operațiuni eronat efectuate, fiind înregistrate pe cheltuieli sau operațiuni fără documente justificative, toate acestea producând influență în denaturarea veniturilor și a cheltuielilor, implicit asupra impozitului pe profit, prin aceasta s-a influențat situația economică a societății și s-a creat imposibilitatea determinării cu certitudine a obligațiilor datorate bugetului statului.

Toți experții au opinat că pentru a se putea determina obligațiile bugetare certe, este necesară refacerea evidenței contabile pentru anii 1999 - iunie 2001.

Expert, a precizat că este imposibil de calculat influența documentelor neînregistrate în contabilitatea societății existente la dosarul cauzei, precum și obligațiile față de buget sau față de terți sunt imposibil de calculat, dacă nu se reface evidența contabilă.

Cu prilejul rejudecării cauzei, experta a precizat că pentru calcularea obligațiilor certe bugetare este necesară refacerea evidenței contabile pentru perioada 1999 - iunie 2001, că această operațiune nu este imposibilă, dar presupune un mare volum de muncă și ar o perioadă mai lungă de timp.

În ultima expertiză efectuată în cauză, la pagina 58 s-a concluzionat cu privire la majorările de întârziere pentru impozitul pe profit și TVA, că sumele nu sunt certe deoarece evidența contabilă nu a operat documente justificative, care au reflectat operațiuni de încasări și plăți efectuate în perioada 1999-2001 prin contul deschis la Banca Comercială, precum și faptul că nu s-au înregistrat în contabilitate în anul 1999 cheltuieli cu redevențe în sumă totală de 2.895.83 lei, căreia îi corespunde cu TVA de 637.083.330 lei, conform a 5 facturi emise de SC SA.

Concluzia experților este că nu se pot pronunța asupra prejudiciului cauzat societății sau a bugetului de stat pentru majorările de întârziere și penalitățile aferente, decât după refacerea evidențelor contabile prin înregistrarea tuturor documentelor constatate ca fiind neînregistrate.

Inculpaților li s-a imputat și neînregistrarea tuturor veniturilor obținute exploatare realizate în perioada 1999-august 2001, aceasta conducând scăderea bazei impozabile privind taxa pe valoare adăugată, consecința fiind prejudicierea bugetului cu suma de - lei TVA și majorări de întârziere 1.313.410.753 lei.

În raportul de expertiză contabilă efectuat în faza de urmărire penală, s-a reținut că Tas tabilit eronat că s-ar fi datorat TVA, totuși în rechizitoriu se susține că se impunea achitarea TVA în cuantumul precizat în actul de control.

În aceeași expertiză, precum și conform ultimului raport de expertiză ( fila 3) s-a stabilit că în mod greșit prin procesul-verbal al organului de control s-a stabilit valoarea TVA-ului de rambursat societății. Experții stabilesc că potrivit dispozițiilor legale în vigoare, respectiv art. VI. Cap. 2 al Ordonanței de Urgență a Guvernului 127/199, care modifică aliniatul ultimul al art. 3 lit. a din. Guvernului nr. 8/1998, care prevede cota 0 de taxă/valoare adăugată pentru serviciile prestate în țară sau străinătate pentru beneficiarii străini, persoane fizice sau juridice, contravaloarea se încasează în valută, dacă organul de control ar fi ținut seama de această dispoziție TV-ul de rambursat trebuia să fie 7.345.730.011 lei și nu 4.095.254.309 lei.

Instanța a reținut punctul de vedere exprimat de experți cu privire la această sumă.

Toate rapoartele de expertiză contabilă au concluzionat prin neefectuarea tuturor înregistrărilor omise, inclusiv cele referitoare la TVA, nu sunt certe obligațiile pe care societatea le are față de bugetul statului și pe baza evidențelor existente la data efectuării expertizelor, nu se poate stabili prejudiciul cert cauzat bugetului de stat și nici în ceea ce privește TVA și majorările de întârziere aferente.

Prin rechizitoriu s-a reținut că SC SRL T nu poate beneficia de cota 0 TVA pentru contractele derulate cu organizația Internațională de, neputând beneficia de OUG 127/1999 care modifică art. 3 lit. a din OUG nr. 8/1998, deoarece valuta a fost încasată în contul personal al inculpatului

Această susținere a fost înlăturată de instanță, deoarece contractele încheiate de SC SRL T și Organizația Internațională de au fost respectate întocmai, modalitatea de plată și locul plății fiind stipulate expres în contract, aceste contracte nu au fost reziliate sau anulate, iar susținerea că inculpatul G și-a însușit întreaga sumă de -,25 USD, nu a fost probată în această cauză.

Față de cele reținute, s-a apreciat de instanță că pe baza evidențelor contabile existente, nu pot fi determinate cert obligațiile față de bugetul statului a SC SRL T, pentru a fi stabilite exact impunându-se refacerea evidențelor contabile, apoi stabilirea unui eventual prejudiciu adus bugetului statului și stabilirea persoanelor vinovate pentru producerea acelui prejudiciu.

Apreciind că lipsesc elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap.C.P.P. la art. 10 lit. d C.P.P. au fost achitați inculpații G și pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. și sancționată de art. 12 și 13 din Legea 87/1994 cu aplic. art. 41.

Cod Penal

Inculpații au fost trimiși în judecată și pentru săvârșirea infracțiunii de bancrută frauduloasă, reținându-se în sarcina lor că au ascuns o parte din activul SC SRL T, lipsind societatea de mijloacele bugetului necesare efectuării plăților taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat, înregistrând pierderi contabile în anul 2001 de 6.014.910.013 lei, această sumă constituind și prejudiciul cauzat societății.

S-a reținut că fapta inculpatului G, de a alimenta conturile sale personale prin transferuri externe de la persoane juridice fără o justificare economico - financiară, de a credita SC SRL T la care era administrator, cu sume de lei provenite din schimb valutar sau împrumuturi, pentru a suplini lipsa fondurilor, cauză de încasările în valută efectuate de inculpatul în contul său personal, precum și de a exercita operațiuni frecvente de retragere de către inculpați a dolarilor USD în numerar din sumele provenite din transferuri externe cu referire la 71 operațiuni de retragere în perioada 10.06.1999-02.03.2000, totalizând suma de - USD.

Din expertizele contabile, precum și din motivarea expusă anterior, instanța a apreciat că nu s-a produs prejudiciul de - lei, neexistând probe la dosar din care să rezulte că cei doi inculpați au ascuns o parte a activului SC SRL

Așa cum s-a mai arătat deja, în baza contractelor de colaborare dintre SC SRL T și Organizația Internațională pentru Geneva, reprezentanța B, plata serviciilor efectuate de SC SRL T s-a făcut în contul personal al inculpatului G, deschis la BANK, acesta fiind modalitatea de plată stipulată în contracte și deși acești bani au fost scoși de inculpat, nu s-a făcut dovada în cauză că au fost folosiți în interes propriu sau că ar fi fost folosiți în alte scopuri decât cel reprezentat de interesul societății.

La datele la care s-au scos banii din cont de către cei doi inculpați, s-a precizat destinația acestora, respectiv "rate leasing" și "cheltuieli incidente", fiind folosiți pentru SC SRL T, deoarece în cauză nu s-a făcut dovada că inculpații aveau de achitate rate leasing, decât cele ale societății pe care o reprezentau.

Expertizele care au fost efectuate în cauză au precizat că nu se poate stabili exact scopul pentru care s-au ridicat și folosit acești bani, și simpla prezumție că ar fi fost folosiți în interesul personal al inculpaților, nu poate conduce la reținerea în sarcina inculpaților a săvârșirii infracțiunii de bancrută frauduloasă.

Susținerile că inculpații ar fi ascuns banii ridicați, nesusținute de probe certe și determinate în acest sens, respectiv deschidere de conturi personale alimentate de acești bani, achiziționare de bunuri imobile sau mobile de valoare în interes personal, efectuarea unor cheltuieli exagerate personale, sau cel puțin de cei cu care se gospodăresc (soți, copii, frați, etc.), nu pot răsturna prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpații.

S-a precizat că în timpul rejudecării cauzei nu au fost administrate probe care să modifice substanțial probațiunea deja administrată în cauză, expertiza contabilă confirmând punctele de vedere deja exprimate și făcând reactualizarea unor pretenții formulate de părțile civile precum și a sumelor cu care inculpatul Gac reditat societatea.

Față de cele reținute, în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap.C.P.P. la art. 10 lit. d Cp.p s-a dispus achitarea inculpaților G și, pentru săvârșirea infracțiunii de bancrută frauduloasă prev. de art. 276 lit. a din Legea 31/19990 cu aplic. art. 41.Cod Penal, în cauză nefiind răsturnată prezumția de nevinovăție prev. de art. 23 pct. 8 din Constituție și art. 66.Cod Penal, și nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, aceasta fiind o infracțiune ce se săvârșește cu intenție directă.

Cu prilejul rejudecării cauzei, SC SRL Tas olicitat ca expertul să actualizeze pretențiile sale inițiale, precizând acțiunea în acest sens, apreciind că valoarea totală a sumei care i se cuvine este de 42.252.330.938 lei reprezentând majorări actualizate în sumă de 13.478.760.612 lei, pentru care inculpații G și răspund în solidar.

Valoarea dobânzii pentru sumele în valută și în lei încasate de la Organizația Internațională de în contul personal de către inculpatul G, suma de 13.934.343.227 lei - urmând să fie obligat exclusiv inculpatul

Valoarea sumelor încasate în contul personal al inculpatului G - 704.926 USD și - lei în total 14.839.227.099 lei - urmând să fie obligat exclusiv inculpatul

S-a solicitat să se constate că inculpatul G are un drept de creanță în sumă de 14.924.303.933 lei, respectiv valoarea reactualizată a sumei de 8.818.474.405 lei, și că aceasta se va compensa cu datoria.

S-a solicitat, de asemenea, obligarea în solidar a inculpaților la plata cheltuielilor de judecată, respectiv a onorarilor achitate experților desemnați de instanță, în toate cele trei expertize.

Așa cum s-a reținut de instanță și expertize, așa cum se prezintă evidența contabilă la data efectuării expertizei, nu permite stabilirea cu certitudine a unui prejudiciu și dacă acesta a fost cauzat de către inculpați, și în ce proporție fiecare dintre aceștia.

Existând mai multe operațiuni care au fost cert efectuate și nu au fost înregistrate în contabilitate, precum și unele incorectitudini înregistrate, deși există documente justificative pentru înregistrare și având în vedere concluziile experților, că pentru stabilirea exactă a obligațiilor față de bugetul de stat și a obligațiilor inculpaților față de societate, se impune refacerea evidenței contabile a societății, instanța a apreciat că numai după aceea se poate stabili prejudiciu real și răspunderea fiecărui inculpat.

S-a stabilit că se impune, de asemenea, a fi analizată în raport cu probele deținute, creanța inculpatului G față de societate.

Cu privire la acțiunea civilă formulată de T prin care a solicitat obligarea inculpaților la plata sumelor prevăzute expres în actul de control, s-a constatat că aceste sume nu au fost confirmate în întregime de expertizele contabile efectuate în cauză, iar pentru stabilirea exactă a prejudiciului se impune refacerea evidenței contabile, operațiune îndelungată, dar nu imposibilă, așa cum au precizat toți experții.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat apel:

- Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș pentru nelegalitatea și netemeinicia sentinței, întrucât în mod greșit instanța a efectuat cercetarea judecătorească și a dispus condamnarea inculpatei pentru o infracțiune cu care nu a fost sesizată, respectiv cea prev. de art. 20 din Legea nr. 130/1999 și pentru care prin rechizitoriu a fost trimis în judecată doar inculpatul; în mod greșit a fost achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 din Legea 130/1999 când se impunea încetarea procesului penal, avându-se în vedere intervenirea prescripției răspunderii penale; tribunalul a pronunțat o hotărâre nelegală dispunând condamnarea inculpaților în baza art. 40 din Legea nr. 82/1991, deși la data pronunțării hotărârii acest text nu prevedea infracțiuni; că este nelegală achitarea inculpaților în baza art. 10 lit. d Cod procedură penală pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 12 și 13 din Legea nr. 87/1994 și art. 40 din Legea nr. 82/1991, hotărârea fiind netemeinică în ceea ce privește achitarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.215/1 Cod penal, respectiv art. 26 Cod penal rap. la art. 215/1 Cp. pentru inculpata, art. 12 și 13 din Legea nr. 87/1994 și art. 276 lit. a din Legea nr. 31/1991;

- partea civilă SC SRL T, pentru greșita achitare a inculpaților pentru infracțiunea de delapidare, evaziune fiscală și bancrută frauduloasă impunându-se obligarea inculpaților la plata daunelor cauzate în conformitate cu memoriul depus la dosar;

- partea civilă DGFP T, pentru a fi obligați inculpații la plata despăgubirilor civile în conformitate cu cererea de constituire ca parte civilă;

- inculpatul, care a solicitat anularea pedepselor aplicate prin încălcarea art. 40 din Legea nr. 82/1991 și art. 276 din Legea nr. 31/1999, obligarea părții civile SC SRL T la plata sumei de 13.326.396.008 lei și scutirea de plata sumei de 15.000.000 lei în contul cheltuielilor de judecată.

Curtea de APEL TIMIȘOARA, prin decizia penală nr. 407/A din 14 februarie 2005, admis apelurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș și a inculpatului G, împotriva sentinței penale nr. 474 din 15 iunie 2005 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 733/P/2004.

A desființat sentința penală sus-menționată în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 20 din Legea nr. 130/1999 reținută în sarcina inculpatei și a inculpatului G, cât și prejudiciul cauzat Casei de Asigurări de Sănătate T și în rejudecare:

- A înlăturat dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a combinat cu art. 10 lit. b Cod procedură penală privind infracțiunea prevăzută de art. 20 din Legea nr. 130/1999 reținută în mod greșit în sarcina inculpatei;

- A înlăturat dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a combinat cu art. 10 lit. b Cod procedură penală privind achitarea inculpatului G pentru art. 20 din Legea nr. 130/1999 și în baza art. 20 din Legea nr. 130/1999 modificată prin art. 280 din Legea nr. 53/2003 și art. 6 din Legea nr. 241/2005, a încetat procesul penal în baza art. 11 pct. 2 lit. b raportat la art. 10 lit. g Cod procedură penală, ca urmare a prescrierii răspunderii penale.

S-a constatat că prejudiciul în sumă de 148.031.623 lei cauzat părții civile Casa de Asigurări de Sănătate Taf ost reparat în întregime.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de partea vătămată SC SRL cu sediul în T,- și partea civilă DGFP T cu sediul în T,-

Au fost obligate părțile vătămate să plătească statului fiecare câte 100 RON, cheltuieli judiciare în apel.

În termenul legal și împotriva acestei decizii, au declarat recurs: parchetul, partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice T, partea civilă SC "" SRL și inculpata criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate sub aspectul: nepronunțării asupra tuturor motivelor de apel invocate (parchetul), nerespectării art. 371 Cod procedură penală prin neexaminarea tuturor cererilor formulate de apelantul inculpat G, greșita achitare a inculpaților pentru infracțiunea de evaziune fiscală, ca de altfel și pentru celelalte infracțiuni pentru care au fost trimiși în judecată cei doi inculpați (parchetul și părțile civile recurente), precum și pentru eronata nesoluționare a cererilor de despăgubiri civile formulate de recurentele părți civile.

Curtea, examinând hotărârea atacată în raport de criticile aduse precum și din oficiu, a reținut că recursurile parchetului și ale părților civile sunt fondate, în sensul că probatoriul cauzei a fost evaluat incomplet dar și eronat, prin încălcarea dispozițiilor art. 371 Cod procedură penală ce reglementează efectul devolutiv al apelului și limitele acestuia, precum și prevederile art. 378 alin. 3 Cod procedură penală, ce instituie pentru instanța de apel, "obligația de a se pronunța asupra tuturor motivelor de apel invocate".

Astfel, dacă după data emiterii rechizitoriului Legea nr. 82/1991 (legea contabilității) a fost de 2 ori modificată, în sentința supusă apelului și anume nr. 474/PI/15.06.2005 a Tribunalului Timiș - trebuia a fi avută în vedere infracțiunea prevăzută la art.43 din Legea de mai sus - potrivit modificărilor de la 14.01.2005.

Aceeași eroare, s-a constatat a fi fost comisă și cu privire la Legea nr. 87/1994 (ce combate evaziunea fiscală) și care lege, în urma modificărilor a fost republicată la 29 iulie 2003 și, drept urmare, faptele inculpaților se regăsesc și corespund prevederilor art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/ 15.07.2005.

În aceste condiții, instanța de apel nu a rezolvat cererea părții civile apelante SC "" SRL T, ignorând luarea măsurii asigurătorii prin poprire la debitorul, asupra creanței pe care o avea inculpatul G (a se vedea filele 1-31 din dosarul nr. 9743/P/2005 a Curții de APEL TIMIȘOARA ).

Apoi, instanța de apel a omis a se pronunța și cu privire la cererea inculpatului apelant G, de a se înlătura condamnarea sa pentru infracțiunea prevăzută de Legea nr. 82/1991 (legea contabilității), dar a admis apelul acestuia, analizând sentința atacată numai în raport de motivul de apel invocat de procuror, privitor la aplicabilitatea prescripției răspunderii penale.

Cu privire la infracțiunea de delapidare, probatoriul de asemenea a fost evaluat eronat, numai astfel explicându-se soluția de achitare a ambilor inculpați.

În acest context, s-a reținut că nu au fost luate în considerare declarațiile unor martori (foști angajați ai societății, parte civilă în cauză) ce relatează procedeele folosite de inculpați, pe baza cărora în mod ilicit și-au însușit diverse sume de bani.

A fost de asemenea ignorată împrejurarea în care tocmai inculpatul apelant a fost cel care nu a participat la predarea-primirea gestiunii, lipsind fără motivare, și nici nu a desemnat o altă persoană care să-l înlocuiască.

Așa fiind, achitarea inculpaților pentru infracțiunea de delapidare, cu motivarea că "predarea-primirea gestiunii, nu s-a efectuat în condiții regulamentare" nu corespunde probelor.

În opinia instanței, mai trebuie reapreciate și probele privitoare la "pretinsa creditare" din partea inculpatului apelant a societății păgubite, și dacă această apărare exprimă sau nu realitatea faptică.

Aceasta se impune cu atât mai mult cu cât paguba produsă prin delapidare este în timp anterioară operației de predare-primire a gestiunii și separată de această operație.

Potrivit expertizelor contabile efectuate, instanța de apel mai trebuia să verifice care a fost justificarea sumelor de bani ridicate de inculpați, documentele depuse de aceștia, precum și valoarea declarației martorei.

De asemenea, nu au putut fi ignorate nici refacerea "jurnalelor de vânzări" de către societatea controlată, la cererea organului de control fiscal.

În aceste împrejurări, instanța de recurs a considerat că trebuie să fie analizată și situația reală a veniturilor neînregistrate și apoi, dacă inculpații au vină penală sau nu, și cu privire la infracțiunea de evaziune fiscală, precum și a celei de bancrută frauduloasă.

În acest context, nu pot fi omise nici transferurile externe realizate de inculpați în contul personal al inculpatului G, și care a fost justificarea economico-financiară a acestor operații.

Prin coroborarea tuturor acestor probe, s-a conchis că se va putea ști dacă sumele ridicate de inculpați puteau ajunge în contul societății comerciale păgubite sau nu, care era beneficiara de drept a acestora, și dacă ar fi putut dispune legal de aceste fonduri prin achitarea obligațiilor față de bugetul statului, precum și față de bugetul asigurărilor sociale, evitându-se astfel majorările și penalitățile la care a fost obligată societatea comercială și în acest mod grav păgubită.

Pentru cele expuse, instanța de recurs a constatat că hotărârea atacată este lacunară, și cum toate aceste omisiuni echivalează în realitate cu o nesoluționare a apelurilor, recursurile de față declarate de parchet și părțile civile au fost admise, casată decizia, potrivit art. 385/15 pct. 2 lit. c Cod procedură penală și trimisă cauza spre rejudecare la Curtea de APEL TIMIȘOARA, cu această ocazie urmând a fi examinate și toate celelalte motive de recurs.

Cu privire la recursul declarat de inculpata, declarat împotriva aceleiași decizii, Curtea a stabilit că este inadmisibil, atâta vreme cât aceasta nu a declarat apel împotriva sentinței penale nr. 474 din 15 iunie 2005 Tribunalului Timiș.

În același timp, s-a mai constatat că, prin decizia atacată, nr. 407/A din 14 decembrie 2005 Curții de APEL TIMIȘOARA, inculpatei nu i s-a schimbat situația juridică, respectiv nu i s-a înrăutățit.

În consecință, potrivit art. 385/15 pct. 1 lit. a Cod procedură penală, recursul declarat de inculpata a fost respins, ca inadmisibil.

Instanța constată că după casarea deciziei penale nr. 407/A/14 decembrie 2005 Curții de APEL TIMIȘOARA, pronunțată în dosar nr. 9743/P/2005, obiectul cauzei îl reprezintă rejudecarea apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, părțile civile SC SRL T, DGFP T și inculpatul G împotriva sentinței penale nr. 474 din 15.06.2005, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 733/P/2004.

În motivarea apelului, Parchetul a criticat hotărârea apelată pentru nelegalitate întrucât instanța a efectuat cercetarea judecătorească și a dispus condamnarea inculpatei, pentru care nu a fost sesizată, respectiv infracțiunea prev. de art. 20 din Legea nr. 130/1999, încălcându-se dispozițiile art. 317 Cod proc.penală.

S-a arătat că hotărârea apelată este nelegală în ceea ce privește achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 din Legea nr. 130/1999 în temeiul art. 10 lit. b Cod proc.penală, deoarece această infracțiune a fost reîncriminată în art. 280 din Legea nr. 53/2003, iar în prezent de art. 6 din Legea nr. 241/2005.

De asemenea, cu privire la această faptă a intervenit prescripția răspunderii penale și soluția corectă era încetarea procesului penal față de inculpat, în temeiul art. 10 lit. g Cod procedură penală, și se impunea lăsarea nesoluționată a acțiunii civile.

O altă nelegalitate invocată de Parchet, este faptul că nu s-a pus în discuția părților schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 40 din Legea nr. 82/1991 în art. 43 din aceeași lege.

S-a arătat că este nelegală achitarea inculpaților în baza art. 10 lit. d Cod proc.penală pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 12 și 13 din Legea nr. 87/1994 și art. 40 din Legea nr. 82/1991, nefăcându-se aplicarea art. 13 Cod penal ca urmare a modificărilor legislative care au intervenit pe parcursul timpului.

S-a apreciat că hotărârea este netemeinică în ceea ce privește achitarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2151.Cod Penal, respectiv art. 26.Cod Penal rap. la art. 2151.Cod Penal pentru inculpata, art. 12 și 13 din Legea nr. 87/1994 și art. 276 lit. a din Legea nr. 31/1990, arătând că sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni.

Cu privire la apelul formulat de partea civilă T, aceasta a criticat hotărârea apelată cu privire la latura civilă a cauzei, solicitând obligarea inculpaților la plata sumelor cu care s-a constituit parte civilă în cauză, și veniturile stabilite de către organele de control sunt cele rezultate în urma refacerii evidenței financiar-contabile ca urmare a măsurilor dispuse prin procesul-verbal nr. 49/16.08.2001.

În motivele de apel formulate de către partea civilă SC SRL T, s-a arătat pe larg că în mod greșit s-a procedat la achitarea inculpaților pentru infracțiunile de delapidare prev. de art. 2151.Cod Penal, evaziune fiscală prev. de art. 12 și 13 din Legea nr. 87/1994, mai mult decât atât, în această situație nu s-a aplicat art. 13 din Codul penal cu privire la infracțiunea de bancrută frauduloasă prev. de art. 276 lit. a din Legea nr. 31/1990, deși faptele inculpaților întrunesc elementele constitutive ale acestor infracțiuni.

Cu privire la prejudiciile create părții civile SC SRL prin activitatea celor doi inculpați, s-a reținut că totalul prejudiciului este în sumă de 1.627.871 USD, iar în final solicită să se constate că inculpatul răspunde personal și exclusiv pentru repararea unei părți din prejudiciu în sumă de 28.773.570.326 lei și că cei doi inculpați răspund în solidar pentru repararea diferenței de prejudiciu în sumă de 13.478.760.712 lei; să se constate că inculpatul are asupra SC SRL un drept de creanță în sumă de 14.924.303.933 lei; să se compenseze obligația inculpatului cu obligația SC SRL arătată mai sus, și în final inculpatul să fie obligat la plata sumei de 13.849.266.393 lei cu titlul de reparare a prejudiciului cauzat SC SRL; obligarea inculpaților în solidar la plata sumei de 13.478.760.612 lei cu titlul de reparare a diferenței de prejudiciu, pentru care răspunderea celor doi inculpați este solidară, cu cheltuieli de judecată în sumă de 400.000.000 lei.

S-a mai solicitat în cursul soluționării apelului, instituirea popririi asupra creanței în sumă de 500.000 USD aparținând inculpatului G, datorată de către debitorul, respectiv instituirea de urgență a unor măsuri asiguratorii asupra elementelor de activ patrimonial aparținând inculpatului

Apelul formulat de către inculpatul G nu a fost motivat în scris, ci doar oral în ziua judecății de către apărătorul ales al acestuia, solicitând achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. a Cod proc.penală și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

Deși inculpata nu a formulat apel în cauză, în cursul dezbaterilor pe fond, apărătorul ales al acesteia a invocat excepția prescripției răspunderii penale pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatei.

Examinând sentința penală apelată prin prisma motivelor de apel invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit dispozițiilor art. 371 alin. 2 Cod proc.penală, instanța constată că apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și inculpatul G sunt fondate, iar apelurile formulate de către părțile civile SC SRL și T sunt nefondate, pentru motivele care urmează a fi expuse în continuare.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA nr. 120/PA/2002, au fost trimiși în judecată inculpații: G pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2151.Cod Penal, art. 40 din Legea 82/1991, art. 12-13 din Legea 87/1994, art. 276 din Legea nr. 31/1990, art. 20 din Legea nr. 130/1999, și pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 26.Cod Penal rap. la 2151 alin. 2.Cod Penal, art. 12-13 din Legea nr. 87/1994, art. 40 din Legea nr. 82/1991 și art. 276 din Legea 31/1990.

Din cele de mai sus, se observă că prima instanță, Tribunalul Timiș, a dispus achitarea inculpatei în baza art. 10 lit. b în C.P.P. ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 20 din Legea nr. 130/1999, deși această inculpată nu fusese trimisă în judecată pentru asemenea infracțiune, astfel că apelul Parchetului cu privire la acest punct este fondat, iar instanța de apel urmează să înlăture această dispoziție nelegală, deoarece s-au încălcat dispozițiile art. 317.C.P.P. care prevăd că judecata se mărginește la fapta și persoana arătată în actul de sesizare al instanței.

În legătură cu aceeași infracțiune, respectiv art. 20 din Legea nr. 130/1999, instanța observă că prima instanță în mod nelegal a dispus achitarea inculpatului G în baza art. 10 lit. b C.P.P. respectiv că fapta săvârșită de inculpat nu este prevăzută de legea penală, deși conținutul infracțiunii menționate mai sus a fost reîncriminat succesiv în mai multe texte de lege, respectiv art. 280 din Legea nr. 53/2003 ( Codul muncii ), iar în prezent de art. 6 din Legea nr. 241/2005, fapta nefiind dezincriminată deloc pe parcursul procesului penal.

De asemenea, instanța constată că în privința acestei infracțiuni a intervenit prescripția specială a răspunderii penale potrivit disp. art. 122.Cod Penal rap. la art. 124.Cod Penal, încă din anul 2005, astfel că se impune încetarea procesului penal față de inculpatul G în temeiul art. 10 lit. g cu C.P.P. privire la această infracțiune, fiind fondat și punctul 2 al motivelor de apel formulate de Parchet.

Și al treilea punct al apelului formulat de Parchet este întemeiat în parte, cu privire la textul de lege care încriminează infracțiunea de fals intelectual cu raportare la Legea contabilității nr. 82/1991, deoarece în timpul procesului penal au intervenit schimbări legislative în ceea ce privește această lege, iar în prezent art. 43 din Legea nr. 82/1991 reglementează infracțiunile reținute în sarcina celor doi inculpați, ca urmare a renumerotării legii arătate mai sus, nefiind însă necesară discutarea în mod expres a unei schimbări a încadrării juridice a faptei, deoarece este vorba doar de o renumerotare a textului de lege.

Punctul patru al apelului formulat de Parchet este de asemenea admisibil pentru motive de nelegalitate, deoarece cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 12 și 13 din Legea nr. 87/1994, ca urmare a modificărilor legislative în timpul procesului penal, nu s-a sesizat faptul că aceste texte de lege nu mai cuprindeau incriminarea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată cei doi inculpați, și pentru că vechea normă era mai favorabilă inculpaților sub aspectul pedepselor prevăzute, trebuia să se facă aplicarea art. 13.Cod Penal, respectiv principiul aplicării legii mai favorabile, astfel că instanța de apel va face acest lucru.

Al cincilea punct al apelului declarat de Parchet se referă la criticile de netemeinicie, cu privire la achitarea celor doi inculpați pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2151.Cod Penal, respectiv art. 26.Cod Penal rap. la art. 2151.Cod Penal pentru inculpata, art. 12 și 13 din Legea nr. 87/1994 și art. 276 lit. a din Legea nr. 31/1990.

Acest punct al apelului însă nu este fondat, deoarece în sarcina celor doi inculpați aceste infracțiuni nu pot fi reținute din cauza insuficienței probelor de la dosar, fiind aplicabil principiul "in dubio pro reo", care le profită ambilor inculpați.

În timpul judecării recursurilor formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, părțile civile SC "" SRL T și Direcția Generală a Finanțelor Publice T și inculpata împotriva deciziei penale nr. 407/A din 14 decembrie 2005 Curții de APEL TIMIȘOARA, s-a constatat dispariția unui număr de 7 volume ale dosarului de urmărire penală, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, motiv pentru care s-a dispus reconstituirea acestora, iar prin încheierea de ședință din data de 30 noiembrie 2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție (fila 389 dosar ) s-a constatat ca fiind reconstituite volumele dispărute, trecându-se la judecarea cauzei în recurs.

Examinând însă piesele dosarului care a fost reconstituit, instanța constată că acestea sunt doar câteva elemente din dosarele inițiale, trimițându-se doar "dosarul de casă" al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, unele din piese neavând nici o relevanță asupra fondului cauzei, mai mult decât atât, nici nu există un opis al documentelor după care să se ghideze instanța de apel, pentru a putea afla câte din piesele vechilor dosare nu s-au putut recupera.

Fiind reconstituită doar o mică parte din cele 7 volume de urmărire penală, instanța de apel apreciază că se confruntă cu o insuficiență acută a probelor, inclusiv cele care au stat la baza expertizelor efectuate în cauză, declarațiile martorilor în cursul urmăririi penale, acte contabile, astfel că nu sunt suficiente temeiuri pentru a răsturna prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpații.

Existența expertizelor contabile care în evidență anumite aspecte în legătură cu activitatea infracțională a celor doi inculpați, sunt importante, însă nu și suficiente pentru condamnarea acestora, cât timp nu există la dosar întreaga documentație care a stat la baza expertizelor contabile efectuate în cauză, și nu pot fi coroborate în mod decisiv cu alte probe existente la dosarul cauzei.

Declarațiile martorilor audiați în cauză în primul ciclu procesual, la instanța de fond, nu în evidență aspecte relevante cu privire la activitatea infracțională a celor doi inculpați, majoritatea fiind angajați ai SC SRL, și care nu au putut relata doar aspecte mai puțin esențiale în ceea ce privește judecarea prezentei cauze.

Instanța de control judiciar, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, în decizia de casare a arătat că instanța de apel a evaluat eronat probatoriul cu privire la infracțiunea de delapidare, prev. de art. 2151.Cod Penal, respectiv art. 26.Cod Penal rap. la art. 2151.

Cod Penal

Curtea apreciază că inculpații nu pot fi condamnați cu privire la aceste infracțiuni, tocmai pentru motivele care au fost arătate mai sus, fiind incidente dispozițiile de achitare prev. de art. 10 lit. d

C.P.P.

O serie de probe, expertize judiciare contabile, declarațiile angajaților de la contabilitate, inclusiv declarațiile inculpaților, au dus spre concluzia că inculpatul Gar idicat sume mari de bani cu ocazia derulării contractului încheiat între SC SRL și Geneva.

În cauză însă nu a fost dovedit faptul că aceste sume de bani, deși au intrat în contul personal al inculpatului G, au fost însușiți în folos personal, condiție esențială pentru a subzista infracțiunea de delapidare, neexistând probe în acest sens la dosar, cu atât mai mult că sunt o serie de documente dar și declarații de martori care arată că o serie de plăți către furnizori, dar și rate de leasing într-un cuantum foarte mare, au fost plătite de către acest inculpat și nu de către SC SRL, existând indicii că sumele respective sau cel puțin o mare parte din această sumă a fost folosită în interesul SC SRL.

Această concluzie în sensul achitării inculpaților este întărită și de faptul că inventarierea de predare-primire a gestiunii între fostul administrator al SC SRL - inculpatul G și noua administrație, s-a făcut fără respectarea prevederilor legale în materie, neputându-se stabili în mod clar plusurile sau minusurile din gestiune, fapt care are un efect important asupra stabilirii existenței infracțiunii de delapidare prev. de art. 215¹.

Cod Penal

Cu privire la suma de 1.131.000.000 lei reținută în rechizitoriu, care a constituit obiectul contractului de împrumut încheiat între de Diagnostic Dr. și SC SRL, ridicată de către inculpatul G din casieria unității, instanța apreciază că nu s-a putut stabili cu certitudine că inculpatul și-a însușit în folos personal această sumă de bani, în condițiile în care, așa cum s-a mai arătat și mai sus, acest inculpat a efectuat o serie de plăți cu sume mari, către diverși furnizori, respectiv plăți ale ratelor de leasing din conturile personale, planând un dubiu major cu privire la însușirea acestei sume de bani în folos personal și, în consecință, nu se poate reține în sarcina inculpaților infracțiunea de delapidare, respectiv complicitate la delapidare, prev. de art. 2151.Cod Penal, respectiv art. 26.Cod Penal rap. la art. 2151.

Cod Penal

Din probele dosarului, în special din expertizele contabile efectuate, rezultă că într-adevăr contabilitatea a fost condusă într-un mod defectuos, însă nu rezultă cu certitudine din vreo probă că inculpatul, ajutat de inculpata, ar fi folosit, traficat sau însușit sume de bani, în interes propriu sau pentru altul din gestiunea SC SRL, adică faptul că s-ar fi comis infracțiunea de delapidare, respectiv complicitate la delapidare, prev. de art. 2151.Cod Penal, respectiv art. 26.Cod Penal rap. la art. 2151.Cod Penal de către cei doi inculpați, neexistând probe că aceștia ar fi cumpărat proprietăți imobiliare, bunuri mobile din aceste sume, nu s-au depistat conturi bancare ai căror titulari să fie inculpații, că ar fi efectuat investiții din astfel de sume, astfel că temeiul de achitare, respectiv art. 10 lit. d Cod proc.penală a fost corect aplicat de către instanța de fond, fiind menținută această dispoziție.

Dispozițiile de achitare în temeiul art. 10 lit. d Cod proc.penală vor fi menținute și cu privire la infracțiunile de evaziune fiscală, prev. de art. 12 și 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 41.Cod Penal dar și art. 13.Cod Penal, bancrută frauduloasă, prev. de art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 cu aplic. art. 41.Cod Penal respectiv art. 13.Cod Penal, deoarece din probele dosarului nu rezultă că aceste infracțiuni ar fi fost comise de către cei doi inculpați.

În acest sens se observă lipsa probelor concrete la care s-a făcut referire și în cele de mai sus, și nu s-a putut constata că faptele inculpaților ar întruni elementele constitutive ale acestor infracțiuni.

Cu privire la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 12 și 13 din Legea nr. 87/1994, se constată că nu s-a putut stabili cu certitudine valoarea sumelor cu care s-au diminuat sumele datorate către bugetul de stat, cu atât mai mult că în prezent lipsesc de la dosar o serie de probe esențiale, cum ar fi acte contabile, și care au stat la baza expertizelor efectuate, pentru a putea stabili cu certitudine o vinovăție a inculpaților în acest sens.

Cu privire la infracțiunea de bancrută frauduloasă, care în prezent nu mai este prevăzută de art. 276 din Legea nr. 31/1990, dispozițiile de incriminare fiind preluate de art. 143 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 aflate în vigoare, această din urmă dispoziție fiind legea mai favorabilă, se constată că nu poate fi reținută în sarcina inculpaților din moment ce nu s-a putut stabili din probele dosarului că aceștia ar fi ascuns o parte din activul părții civile SC SRL, atâta timp cât rezultă că din conturile personale ale inculpatului G, din banii deținuți de către acesta, au fost plătite sume de bani în cuantum ridicat pentru administrarea Hotelului, fiind plătite și rate de leasing, așa cum rezultă din actele depuse la dosarul cauzei.

Faptul că inculpații au ridicat bani din contul părții civile SC SRL, fără însă a se putea stabili cu certitudine pentru ce au fost ridicați și folosiți acești bani, nu poate conduce la prezumția că aceștia au fost folosiți în scop personal și, în concluzie, nu se poate reține în sarcina inculpaților infracțiunea de bancrută frauduloasă pentru care au fost trimiși în judecată.

Instanța apreciază că se impune extinderea dispozițiilor privind achitarea inculpaților în temeiul art. 10 lit. d Cod proc.penală, și în ceea ce privește infracțiunea de fals intelectual raportat la Legea contabilității, prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991, singura infracțiune care a fost reținută de către instanțele de fond ca fiind săvârșită de către cei doi inculpați, ca urmare a faptului că marea parte a probelor adunate în cursul urmăririi penale nu mai există, astfel că probarea acestei infracțiuni nu mai poate fi făcută, intervenind un dubiu puternic, ceea ce le profită celor doi inculpați.

Expertizele în cauză arată că s-au făcut înregistrări inexacte, respectiv omisiuni în ceea ce privește înregistrarea unor acte contabile, ceea ce a determinat denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare și a elementelor patrimoniale care se reflectă în bilanțul contabil, însă aceste probe trebuie coroborate cu alte probe, respectiv actele contabile care au stat la baza efectuării acestor expertize și care în prezent nu există în totalitate la dosar.

Instanțele de fond, deși au dispus condamnarea celor doi inculpați la pedeapsa închisorii de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 40 din Legea nr. 82/1991 cu raportare la art. 289.Cod Penal, au constatat că aceste pedepse sunt supuse grațierii, potrivit disp. art. 1 din Legea nr. 543/2002, însă în speța de față sunt prioritare dispozițiile cu privire la achitarea inculpaților în temeiul art. 10 lit. d Cod proc.penală, nefiind răsturnată prezumția de nevinovăție a inculpaților cu privire la această infracțiune.

Cu privire la latura civilă a cauzei, instanța constată că este întemeiată critica Parchetului expusă la punctul 2 din motivele de apel, deoarece Casa de Asigurări de Sănătate a Județului Tad epus la dosarul instanței, pentru termenul de judecată din data de 05.04.2004 ( 25 dosar fond - al doilea ciclu procesual) un înscris prin care arată că nu mai are pretenții față de inculpatul G, întrucât SC SRL nu mai figurează cu debite la această instituție.

Față de această precizare a părții civile Casa de Asigurări de Sănătate a Județului T, instanța trebuia să ia act de actul de voință al acestei părți civile și nu să aleagă varianta lăsării ca nesoluționată a acțiunii civile formulată de Casa de Asigurări de Sănătate a Județului

În calea de atac a apelului, instanța va asana această dispoziție nelegală pe latura civilă a cauzei, și va constata că prejudiciul în sumă de 14803,1623 lei cauzat părții civile T, a fost reparat în întregime.

Pe parcursul procesului penal, partea civilă SC SRL a solicitat să se constate că inculpatul răspunde personal și exclusiv pentru repararea unei părți din prejudiciu în sumă de 28.773.570.326 lei și că cei doi inculpați răspund în solidar pentru repararea diferenței de prejudiciu în sumă de 13.478.760.712 lei; să se constate că inculpatul are asupra SC SRL un drept de creanță în sumă de 14.924.303.933 lei; să se compenseze obligația inculpatului cu obligația SC SRL arătată mai sus, și în final inculpatul să fie obligat la plata sumei de 13.849.266.393 lei cu titlul de reparare a prejudiciului cauzat SC SRL; obligarea inculpaților în solidar la plata sumei de 13.478.760.612 lei cu titlul de reparare a diferenței de prejudiciu, pentru care răspunderea celor doi inculpați este solidară, cu cheltuieli de judecată în sumă de 400.000.000 lei.

Această solicitare a părții civile SC SRL însă nu poate fi satisfăcută, în condițiile în care există dubii serioase cu privire la existența prejudiciilor create acestei părți civile de către cei doi inculpați în cauză, dubii care au fost create și ca urmare a dispariției volumelor de urmărire penală, a unei bune părți a actelor care au stat la baza efectuării expertizelor în cauză, fiind imposibilă compensarea sumelor în modalitatea pe larg expusă în motivele de apel formulate de către partea civilă SC SRL

Și pentru aceste considerente, dar și pentru că se impune, așa cum s-a dezvoltat pe larg în cele de mai sus, achitarea sau încetarea procesului penal pentru infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată cei doi inculpați, nu se impune instituirea popririi asupra sumei de 500.000 USD aflată în mâinile debitorului, adică instituirea unor măsuri asiguratorii asupra elementelor de activ patrimonial aparținând inculpatului

În ceea ce privește apelul declarat de partea civilă T, acesta este nefondat, cât timp nu s-a putut stabili cu certitudine prejudiciul care s-a creat la bugetul statului, sumele vehiculate în motivele de apel nefiind confirmate cu certitudine de probele dosarului, cu atât mai mult că probele dosarului s-au subțiat în mod evident ca urmare a dispariției dosarelor de urmărire penală, dar și ca urmare a constatării nevinovăției inculpaților în ceea ce privește infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată.

Instanța apreciază că, chiar dacă expertizele în cauză există la dosar, fără a fi însă coroborate cu alte mijloace de probă și în principal cu documentele care au stat la baza întocmirii expertizelor, inculpații nu pot fi obligați la plata despăgubirilor materiale care au fost solicitate de către părțile civile în cauză, respectiv SC SRL T și T, neputând stabili cu certitudine în ce măsură aceste prejudicii există și la ce cuantum se cifrează ele.

În legătură cu excepția prescripției răspunderii penale invocată de către apărătorul inculpatei, instanța constată că această excepție nu este incidentă în cauză, deoarece la data pronunțării hotărârii nu a intervenit prescripția răspunderii penale a faptelor pentru care a fost trimisă în judecată, raportat la disp. art. 122 și 124 Cod penal.

Pentru toate aceste considerente, vor fi admise apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și inculpatul G împotriva sentinței penale nr. 474/15.06.2005 a Tribunalului Timiș, pronunțată în dosar nr. 733/P/2004, va fi desființată sentința penală apelată și rejudecând:

Se vor înlătura disp. art. 11 pct. 2 lit. a combinat C.P.P. cu art. 10 lit. b privind C.P.P. infracțiunea prev. de art. 20 din Legea nr. 130/1999 reținută în mod greșit în sarcina inculpatei.

Se vor înlătura disp. art. 11 pct. 2 lit. a combinat cu art. 10 lit. b privind C.P.P. achitarea inculpatului G pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 din Legea nr. 130/1999, modificată prin art. 280 din Legea nr. 53/2003, iar ulterior prin art. 6 din Legea nr. 241/2005; în baza art. 11 pct. 2 lit. b rap.C.P.P. la art. 10 lit. g C.P.P. făcând aplicarea art. 13.Cod Penal, respectiv art. 122 și 124 Cod penal se va înceta procesul penal față de inculpatul G, ca urmare a prescrierii răspunderii penale.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b rap.C.P.P. la art. 10 lit. d vor C.P.P. fi achitați inculpații G și, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual, în forma prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991 rap. la art. 289 Cod penal cu aplicarea art. 41 Cod penal; evaziune fiscală prev. de art. 12, 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 Cod penal, respectiv art. 13 Cod penal; bancrută frauduloasă prev. de art. 143 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea art. 41 Cod penal, respectiv art. 13 Cod penal.

Se va constata că prejudiciul în sumă de 14.803,1623 lei cauzat părții civile Casa de Asigurări de Sănătate Taf ost reparat în întregime.

Având în vedere poziția procesuală a inculpatului G, va fi respinsă cererea acestuia privind obligarea SC SRL T la plata sumei de 1.332.639,6008 lei.

Se vor menține dispozițiile sentinței penale apelate cu privire la achitarea inculpaților G și în ceea ce privește infracțiunea de delapidare și complicitate la delapidare prev. de art. 215¹alin. 2.Cod Penal, respectiv art. 26.Cod Penal rap. la art. 215¹alin. 2.Cod Penal, cu aplicarea art. 41.Cod Penal și în privința laturii civile a cauzei.

Se vor respinge ca nefondate apelurile formulate de părțile civile SC SRL și Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva aceleiași sentințe.

Văzând și disp. art. 192 alin. 2 și 3.C.P.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 379 pct. 2 lit. a admite C.P.P. apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și inculpatul G împotriva sentinței penale nr. 474/15.06.2005 a Tribunalului Timiș, pronunțată în dosar nr. 733/P/2004.

Desființează sentința penală apelată și rejudecând:

Înlătură disp. art. 11 pct. 2 lit. a combinat C.P.P. cu art. 10 lit. b privind C.P.P. infracțiunea prev. de art. 20 din Legea nr. 130/1999 reținută în mod greșit în sarcina inculpatei.

Înlătură disp. art. 11 pct. 2 lit. a combinat cu art. 10 lit. b privind C.P.P. achitarea inculpatului G pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 din Legea nr. 130/1999, modificată prin art. 280 din Legea nr. 53/2003, iar ulterior prin art. 6 din Legea nr. 241/2005; în baza art. 11 pct. 2 lit. b rap.C.P.P. la art. 10 lit. g C.P.P. făcând aplicarea art. 13.Cod Penal, respectiv art. 122 și 124 Cod penal încetează procesul penal față de inculpatul G, ca urmare a prescrierii răspunderii penale.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b rap.C.P.P. la art. 10 lit. d achită C.P.P. pe inculpații G - fiul lui G și, născut la 07.06.1942 în T, cetățean român, studii 12 clase, necăsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în T,-,. D,. 16, jud. T și - fiica lui și, născută la 01.04.1968 în F, jud. T, cetățean român, studii superioare economice, căsătorită, fără antecedente penale, domiciliată în D, -. 21,. B,. 3,. 34, jud. H, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual, în forma prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991 rap. la art. 289 Cod penal cu aplicarea art. 41 Cod penal; evaziune fiscală prev. de art. 12, 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 Cod penal, respectiv art. 13 Cod penal; bancrută frauduloasă prev. de art. 143 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea art. 41 Cod penal, respectiv art. 13 Cod penal.

Constată că prejudiciul în sumă de 14.803,1623 lei cauzat părții civile Casa de Asigurări de Sănătate Taf ost reparat în întregime.

Respinge cererea inculpatului G privind obligarea SC SRL T la plata sumei de 1.332.639,6008 lei.

Menține dispozițiile sentinței penale apelate cu privire la achitarea inculpaților G și în ceea ce privește infracțiunea de delapidare și complicitate la delapidare prev. de art. 215/1 alin. 2.Cod Penal, respectiv art. 26.Cod Penal rap. la art. 215/1 alin. 2.Cod Penal, cu aplicarea art. 41.Cod Penal și în privința laturii civile a cauzei.

În baza art. 379 pct. 1 lit. b respinge C.P.P. ca nefondate apelurile formulate de părțile civile SC SRL și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T împotriva aceleiași sentințe.

În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă părțile civile SC SRL T și T la câte 300 lei fiecare, cheltuieli judiciare față de stat.

În baza art. 192 alin. 3.C.P.P. celelalte cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare cu inculpata și de la comunicare cu celelalte părți.

Pronunțată în ședința publică din 28.11.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR 2: Victor Ionescu

G - - -

GREFIER,

- -

Red.Gh./12.12.2008

Tehnored./2 ex./06.01.2009

Prima instanță:

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 160/

Ședința publică din 28 noiembrie 2008

În baza art. 379 pct. 2 lit. a admite C.P.P. apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și inculpatul G împotriva sentinței penale nr. 474/15.06.2005 a Tribunalului Timiș, pronunțată în dosar nr. 733/P/2004.

Desființează sentința penală apelată și rejudecând:

Înlătură disp. art. 11 pct. 2 lit. a combinat C.P.P. cu art. 10 lit. b privind C.P.P. infracțiunea prev. de art. 20 din Legea nr. 130/1999 reținută în mod greșit în sarcina inculpatei.

Înlătură disp. art. 11 pct. 2 lit. a combinat cu art. 10 lit. b privind C.P.P. achitarea inculpatului G pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 din Legea nr. 130/1999, modificată prin art. 280 din Legea nr. 53/2003, iar ulterior prin art. 6 din Legea nr. 241/2005; în baza art. 11 pct. 2 lit. b rap.C.P.P. la art. 10 lit. g C.P.P. făcând aplicarea art. 13.Cod Penal, respectiv art. 122 și 124 Cod penal încetează procesul penal față de inculpatul G, ca urmare a prescrierii răspunderii penale.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b rap.C.P.P. la art. 10 lit. d achită C.P.P. pe inculpații G - fiul lui G și, născut la 07.06.1942 în T, cetățean român, studii 12 clase, necăsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în T,-,. D,. 16, jud. T și - fiica lui și, născută la 01.04.1968 în F, jud. T, cetățean român, studii superioare economice, căsătorită, fără antecedente penale, domiciliată în D, -. 21,. B,. 3,. 34, jud. H, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual, în forma prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991 rap. la art. 289 Cod penal cu aplicarea art. 41 Cod penal; evaziune fiscală prev. de art. 12, 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 Cod penal, respectiv art. 13 Cod penal; bancrută frauduloasă prev. de art. 143 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea art. 41 Cod penal, respectiv art. 13 Cod penal.

Constată că prejudiciul în sumă de 14.803,1623 lei cauzat părții civile Casa de Asigurări de Sănătate Taf ost reparat în întregime.

Respinge cererea inculpatului G privind obligarea SC SRL T la plata sumei de 1.332.639,6008 lei.

Menține dispozițiile sentinței penale apelate cu privire la achitarea inculpaților G și în ceea ce privește infracțiunea de delapidare și complicitate la delapidare prev. de art. 2151 alin. 2.Cod Penal, respectiv art. 26.Cod Penal rap. la art. 2151 alin. 2.Cod Penal, cu aplicarea art. 41.Cod Penal și în privința laturii civile a cauzei.

În baza art. 379 pct. 1 lit. b respinge C.P.P. ca nefondate apelurile formulate de părțile civile SC SRL și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T împotriva aceleiași sentințe.

În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă părțile civile SC SRL T și T la câte 300 lei fiecare, cheltuieli judiciare față de stat.

În baza art. 192 alin. 3.C.P.P. celelalte cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare cu inculpata și de la comunicare cu celelalte părți.

Pronunțată în ședința publică din 28.11.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

G - - -

Președinte:Gheorghe Bugarsky
Judecători:Gheorghe Bugarsky, Victor Ionescu

Vezi şi alte speţe de drept penal: