Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 1679/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

(Număr în format vechi 2729/2009)

OMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I -A PENALĂ

DECIZIA PENALA NR. 1679

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 03 decembrie 2009

CURTEA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: Lavinia Lefterache

JUDECĂTOR 2: Ion Tudoran Bogdan Corneliu

JUDECĂTOR: - -

GREFIER:

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat de procuror.

Pe rol, se află soluționarea RECURSULUI declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI împotriva deciziei penale nr. 534/A din 14 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I -a Penală în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspunsintimatul - inculpat ,personal, aflat în stare de arest la Penitenciarul Rahova, asistat juridic de avocat, cu delegație de substituire a apărătorului desemnat din oficiu, avocat, cu delegație pentru asistența juridică obligatorie depusă la dosar șiintimata - parte vătămată SRLprin - cu Împuternicire depusă la dosar, lipsă fiind intimații - părți vătămate SC SRL - prin administrator, SC SA.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se legitimează cu CI seria - nr. - (CNP -).

Reprezentantul Ministerului Public declară că își retrage recursul formulat în cauză; în acest sens depune la dosar cerere de retragere a recursului.

În raport cu declarația reprezentantului Ministerului Public, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul din oficiu al intimatului - inculpat și reprezentantul intimatei - parte vătămată SC SRL, având pe rând cuvântul, solicită să se ia act de declarația de retragere a recursului formulat în cauză.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

PrinDecizia penală nr. 534/A din data de 14 octombrie 2009,pronunțată în Dosarul nr-, Tribunalul București - Secția I-a Penală a hotărât astfel:

În majoritate:

A admis apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale 818/11.05.2009 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 B, a desființat în parte sentința penală apelată și în fond, rejudecând:

În baza art. 215 alin.1, 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. a Cod penal, a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată.

A înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1760/16.11.2004 pronunțată de Judecătoria sectorului 3 B, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani închisoare.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

În baza art. 383 alin. 2 Cod procedură penală a menținut starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 383 alin. 3 Cod procedură penală a dedus din pedeapsa perioada reținerii și arestării preventive de la 06.11.2008 la zi.

În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare, din apel, avansate de stat, au rămas în sarcina acestuia.

Opinie separată:

În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei, a apreciat, în acord cu opinia majoritară, că toate celelalte acte materiale reținute în sarcina inculpatului intră în componența unei infracțiuni unice, în formă continuată, inclusiv fapta rămasă în faza tentativei, disocierea acestui act de unitatea infracțională numai pentru că este un act rămas în fază tentată reprezentând o operațiune juridică surprinzătoare și, de altfel, contrazisă de întreaga practică și doctrină juridică.

S-a apreciat însă, în contradicție cu opinia majoritară, că instanța de fond a procedat în mod legal, revocând, în baza art. 83 Cod penal, suspendarea condiționată a pedepsei, aplicate prin sentința penală nr. 1760/16.11.2004 a Judecătoriei sectorului 3 B; s-a apreciat că instanța de fond nu putea ignora că fapta dedusă judecății este comisă în termenul de încercare, împrejurarea că celelalte instanțe, care au făcut aplicarea art. 85 Cod penal, este irelevantă, întrucât, în condițiile în care acest beneficiu, al suspendării, nu a fost anulat până la momentul pronunțării prezentei, o soluție contrară ar lipsi de orice eficiență sentința aplicată de Judecătoria sectorului 3 B, iar inculpat, la rândul său, este în culpă în crearea acestei situații, întrucât avea la cunoștință de prima condamnare, și avea posibilitatea, și mai ales interesul, de a semnaliza organelor judiciare existența acestui incident.

Pentru a hotărî astfel, în majoritate, Tribunalul a constatat că, așa cum faptele pentru care inculpatul fost condamnat prin sentința penală nr. 2528/12.10.2004, pronunțată de Judecătoria sectorului 6 B, sentința penală nr. 3279/08.11.2004, pronunțată de Judecătoria sectorului 5 B, sentința penală nr. 1760/16.11.2004, pronunțată de Judecătoria sectorului 3 B și sentința penală nr. 1661/23.12.2004, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II -a Penală sunt concurente, pedepsele stabilite pentru ele trebuiau contopite într-o pedeapsă unică, cu un regim unic de executare, nefiind posibilă suspendarea executării doar în privința uneia dintre infracțiuni.

Pornind de la acest raționament, și având în vedere că încălcarea dispozițiilor art. 85 Cod penal nu mai poate fi îndreptată, tribunalul a apreciat că nu mai este posibilă revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1760/16.11.2004 a Judecătoriei sectorului 3 B, iar în caz contrar s-ar ajunge ca inculpatului să i se aplice, pentru un concurs de infracțiuni, sistemul sancționator al cuantumului aritmetic, având în vedere ca nu mai poate fi dedusă perioada executată, conform nr. 779/09.01.2006.

Împotriva decizii penale,a declarat recurs în termenul legal(la data de 16.11.2009)Parchetul de le lângă Tribunalul București,motivat în scris.

La termenul de astăzi, 03 decembrie 2009,Reprezentantul Ministerului Publica declarat că își retrage recursulformulat în cauză, în acest sens depunând la dosar și cerere.

Potrivit dispozițiilor art. 3854alin.2 rap. la art. 369 alin. 1 din Codul d e procedură penală, până la închiderea dezbaterilor la instanța de recurs, oricare dintre părți își poate retrage recursul declarat.

Față de manifestarea de voință exprimată de către reprezentantul Ministerului Public, și punctul de vedere exprimat în același sens, în scris, de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, și depus la dosar, și având în vedere dispozițiile legale anterior menționate, Curtea urmează să ia act de retragerea recursului declarat de acesta în prezenta cauză.

În temeiul art. 192 din Codul d e procedură penală, plata cheltuielilor judiciare către stat, vor fi avansate din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act de retragerea recursului declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI împotriva deciziei penale nr. 534/A din 14 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I -a Penală în dosarul nr-.

Cheltuielile judiciare, în valoare de 300 lei, din care 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu, vor fi suportate din fondul Ministerului d e Justiție și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 decembrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - - - -

GREFIER,

Președinte:Lavinia Lefterache
Judecători:Lavinia Lefterache, Ion Tudoran Bogdan Corneliu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 1679/2009. Curtea de Apel Bucuresti