Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 170/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

Dosar nr. 17602/3/2008

1152/2009

DECIZIA PENALĂ NR. 170

Ședința publică din 13 iulie 2009

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Piciarcă Dumitrița

JUDECĂTOR 2: Găgescu Risantea

GREFIER - - --

__________________________________________________________

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat de procuror.

Pe rol pronunțarea asupra apelurilor declarate de apelan ț ii - inculpa ți și împotriva sentin ț ei penale nr. 399/F/09.04.2009, pronun țată de Tribunalul ș ti - Sec ția I Penală, în dosarul penal nr-.

Dezbaterile au avut loc în ședința de la data de 09.07.2009, au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta, iar Curtea având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 13.07.2009, când a dat următoarea hotărâre:

CURTEA,

Deliberând asupra apelurilor penale de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:

Prin sentința penală nr.399/F din 9 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală, s-au dispus următoarele:

1.În baza art.11 pct.2 lit.b Cod procedură penală, raportat la art.10 lit.g Cod procedură penală, s-a dispus încetarea procesul penal față de inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.215 alin.1,3 și 5 Cod penal, art.291 Cod penal, (două infracțiuni) și art.293 (două infracțiuni) Cod penal, cu aplicarea arl.33 lit.a Cod penal, ca urmare a decesului inculpatului.

2.În baza art.26 Cod penal, raportat la art.215 alin.1,3 și 5 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal, a fost condamnat inculpatul, la pedeapsa de 15 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.

În baza art.65 alin.1 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a Il-a și lit.b Cod penal, pe o perioadă de 6 ani, potrivit art.53 pct.2 lit.a Cod penal.

În baza art.61 Cod penal, s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate, pentru restul de 658 zile, rămase neexecutate din pedeapsa de 10 ani și 3 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.739/25.04.2005 a Judecătoriei Slobozia, rămasă definitivă prin decizia penală nr.266/07.09.2005 a Tribunalului Ialomița.

În baza art.61 Cod penal, s-a contopit restul neexecutat de 658 zile cu pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată în speță, inculpatul urmând să executate pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare.

În baza art.71 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II- a și.b Cod penal.

În baza art.35 alin.1 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II- a și lit.b Cod penal, pe o perioadă de 6 ani, potrivit art.53 pct.2 lit.a Cod penal, care s-a dispus a fi executată după executarea pedepsei principale a închisorii, potrivit art.66 Cod penal.

În baza art.88 Cod penal, s-a dedus reținerea din data de 15.01.2008 și arestarea preventivă de la 17.01.2008 la zi.

În baza art.350 alin.1 Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

III. În baza art.215 alin.1,3 și 5 Cod penal, a fost condamnat inculpatul, la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.

În baza art.65 alin.1 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin. 1 lit.a teza a II a și lit.b Cod penal, pe o perioadă de 5 ani, potrivit art.53 pct.2 lit.a

Cod Penal

În baza art.291 Cod penal, a mai fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 3 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art.33 lit.a Cod penal, raportat la art.34 alin.1 lit.b Cod penal, s-au contopit cele două pedepse cu închisoarea aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare.

În baza art.71 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal.

În baza art.35 alin.1 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II a și lit.b Cod penal, pe o perioadă de 5 ani, care s-a dispus a fi executată după executarea pedepsei principale a închisorii, potrivit art.66 Cod penal.

În baza art.88 Cod penal, s-a dedus arestarea preventivă de la 26.03.2009, la zi.

În baza art.350 alin.1 Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

-. În baza art.291 Cod penal, a fost condamnată inculpata, la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

În baza art.293 Cod penal, a mai condamnat pe aceeași inculpată la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art.33 lit.a Cod penal, raportat la art.34 alin.1 lit.b Cod penal și s-au contopit cele două pedepse cu închisoarea aplicate, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 3 luni închisoare.

În baza art.81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 luni închisoare, pe un termen de încercare de 2 ani și 3 luni, stabilit în condițiile art.82 Cod penal.

În baza art.359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatei asupra condițiilor prevăzute de art.83 Cod penal, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art.71 Cod penal, s-au interzis drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II- a și lit.b Cod penal.

În baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata termenului de încercare s-a dispus și suspendarea executării pedepselor accesorii.

S-a constatat că inculpata a fost reținută în cauză în data de 16.01.2008 și arestată preventiv de la 17.01.2008 până la 29.02.2008.

În baza art.14 și art.346 Cod procedură penală, coroborate cu art.998, art.999 Cod civil, a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă și, pe cale de consecință, s-a dispus restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii.

În baza art.14 și art.346 Cod procedură penală, coroborate cu art.998, art.999 Cod civil, a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă și au fost obligați, în solidar inculpații și la plata sumei de 175 000 euro, în echivalent în lei la data plății efective, către această parte civilă.

În baza art.14 raportat C.P.P. la art.348 Cp.p. au fost anulate înscrisurile falsificate.

În baza art.191 alin.2 Cp.p. au fost obligați inculpații

, și la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de câte 500 lei fiecare.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 27.08.2007 partea civilă a sesizat organele de cercetare penală în legătură cu faptul că terenul său situat în strada - -, nr.10, sector 4 - B în suprafață de 5 0002a fost înstrăinat de persoane necunoscute.

În declarațiile date, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, partea civilă a precizat că nu a împuternicit nicio persoană să efectueze o asemenea operațiune juridică și prin vânzarea frauduloasă a imobilului a suferit o pagubă de 900.000 euro.

S-a reținut că la data de 24.01.2007 a fost încheiat contractul de vânzare, cumpărare autentificat sub 160 din 24.01.2007 de și, prin care partea civilă, prin mandatar, a vândut terenul în suprafață de 500 mp. situat în B, str. -. - nr.10, sector 4, părții civile.

În realitate, cu ocazia întocmirii procurii speciale de vânzare autentificată de același notar public la data de 16.01.2007, s-a prezentat inculpatul în locul părții civile. Inculpatul s-a legitimat cu o carte de identitate falsă, în sensul că o parte din datele înscrise pe ea nu corespundeau adevărului, iar fotografia imprimată nu aparținea titularului, ci inculpatului.

Notarul public a recunoscut dintr-o planșă fotografică pe inculpatul ca fiind persoana care s-a prezentat sub o identitate falsă și l-a împuternicit fără drept pe inculpatul să vândă imobilul din B, str. -. - nr.10, sector 4.

Audiată în calitate de martor, a declarat că, la data de 23.01.2007, s-au prezentat la biroul său notarial inculpatului și partea vătămată, pentru a încheia contractul de vânzare-cumpărare a terenului situat la adresa menționată. Întrucât părțile nu aveau titlul de proprietate a terenului, în original, a refuzat să încheie contractul.

Atunci, inculpatul, care însoțea părțile, a pretins că originalul titlului era la proprietarul terenului, care se afla într-o localitate din județul V și s-a oferit să meargă acolo împreună cu inculpatul și să-I aducă în ziua următoare.

Astfel, a doua zi cei doi inculpați, împreună cu partea civilă, s-au prezentat la biroul notarial cu originalul titlului de proprietate al terenului și în acest mod contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat.

Partea vătămată a declarat că actele de proprietate ale terenului au fost aduse de inculpatul, care a pretins că imobilul este proprietatea unei rude ale sale pe nume, iar un nepot al acestuia, este împuternicit să-I vândă. De asemenea, a mai precizat că același inculpat l-a convins să-I cumpere și tot cu el a negociat prețul.

În declarațiile sale, inculpatul a susținut că l-a cunoscut pe inculpatul abia în biroul notarului public, iar el s-a implicat în vânzarea terenului la rugămintea unui anume .

Potrivit declarațiilor acestui inculpat, el nu a cunoscut împrejurarea că adevăratul proprietar a fost substituit de o altă persoană cu ocazia întocmirii procurii speciale de vânzare.

Sub acest aspect, s-a reținut că inculpatul a legalizat la un notar public o copie evident falsă a titlului de proprietate privind terenul în cauză, emis pe numele părții civile.

În ceea ce-I privește pe inculpatul, acesta în declarațiile date în cursul cercetării judecătorești a avut o atitudine oscilantă.

Astfel, cu prilejul audieri sale în conformitate cu dispozițiile art.150 alin.2 inculpatul C.P.P. a afirmat că îl cunoaște pe inculpatul - din luna octombrie sau noiembrie 2006 iar pentru suma de 5000 euro a fost de acord să semneze "niște acte" motiv pentru care împreună cu inculpatul și cu cumpărătorul au mers la un birou notarial unde a semnat actele respective.

În schimb, în declarația de la fila 287 acest inculpat revine asupra celor arătate anterior și menționează că pe inculpatul l-a cunoscut la biroul notarial, el semnând actele respective l-a sugestia numitului care i-a promis suma de 5000 euro și că îi va găsi un loc de muncă în Spania.

La rândul său, inculpatul a recunoscut infracțiunile reținute în sarcina sa, și a precizat că le-a comis la cererea numitului zis "", - a pretins că acesta i-a înmânat cartea de identitate falsificată, iar înainte de a semna actele nu le-a citit.

Totodată, s-a reținut că la data de 02.05.2007, notarul public a sesizat Secția 10 Poliție în legătură cu faptul că în ziua respectivă sau prezentat la biroul său notarial două persoane, și, care s-au legitimat cu cărți de identitate false.

După ce au fost identificate, s-a stabilit că cele două persoane sunt În realitate inculpații și lIenuța.

Aceștia intenționau să-I împuternicească pe să vândă un teren situat în comuna, județul llfov, proprietatea soților. Ei au ăcut dovada proprietății terenului respectiv cu copia unui contract de vânzare-cumpărare legalizat sub nr.902 din 25.04.2007 la..

În declarațiile din cursul urmăririi penale, inculpații au menționat că au primit cărțile de identitate false și copia legalizată a contractului de vânzare cumpărare a terenului de la același.

Raportul de constatare tehnice-științifică nr.- din 27.03.2008 a concluzionat că cele două cărți de identitate emise pe numele și sunt contrafăcute.

De asemenea, copia contractului de vânzare-cumpărare folosită de inculpați este falsă întrucât la. la nr.902/25.04.2007 nu figurează încheierea de legalizare menționată.

În plus, din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.943 din 01.04.2005 la., și, a rezultat că, la data menționată, soții au vândut terenul din comuna către SC SRL.

Așadar, la data când inculpații au încercat să întocmească procura în numele soților, aceștia din urmă nu mai erau proprietari ai terenului.

Situația de fapt, astfel cum a fost descrisă, a fost temeinic dovedită, pe baza materialului probator administrat în cauză, respectiv: declarațiile părților civile și, declarațiile inculpaților -, și (date în cursul urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești), înscrisurile depuse de partea civilă în care aceasta face dovada calității de proprietar, planșe fotografi ce și procesele verbale întocmite în cauză, declarațiile martorelor și (din cursul urmăririi penale și din cursul cercetării judecătorești), contractile de vânzare-cumpărare, declarații și cereri notariale, cărți de identitate false, proces verbal de confruntare, raport de constatare tehnico - stiințifică.

Instanța fondului a concluzionat că, faptele inculpaților întrunesc în drept elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, astfel:

1. Pentru inculpatul - care la data de 24.01.2007 împreună cu inculpatul - a indus în eroare partea civilă lan cu prilejul încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. -.01.2007 de Biroul Notarilor Publici Asociați " și -" și în patrimoniul căreia a produs un prejudiciu de 175 000 euro - infracțiunea prevăzută de art.215 alin 1,3 și 5.Cod Penal, de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave cu prilejul încheierii unui contract.

Fapta aceluiași inculpat, care la aceeași dată s-a folosit de procura autentificată sub nr.101/ 16.01.2007, cunoscând că este falsă în vederea producerii de consecințe juridice - infracțiunea prevăzută de art.291

2. Pentru inculpatul - - care la data de 24.01.2007 l-a ajutat pe inculpatul s-ă inducă și să mențină în eroare partea civilă lan cu prilejul încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1 60/24.01.2007 de Biroul Notarilor Publici Asociați, și -" și în patrimoniul căreia a produs un prejudiciu de - euro - infracțiunea prevăzută de arl.26 raportat Cod Penal la art.215 alin.1,3 și 5.Cod Penal, de complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave cu prilejul încheierii unui contract.

3. Pentru inculpatului - care prin intermediul procurii false dată inculpatului pentru a vinde terenul în litigiu, a creat un prejudiciu în patrimoniul părții civile lon - infracțiunea prevăzută de art.215 alin.1,3 și 5

Fapta inculpatului - care la data de 16.01.2007 s-a prezentat la Biroul Notarilor Publici Asociați " și Alina " sub identitatea de, folosind în acest scop o carte de identitate falsă și cunoscând că este falsă, împuternicind pe inculpatul să vândă temui în suprafață de 50002situat în strada - -, nr.10, sector 4-B - infracțiunea prevăzută de art.291 Cod Penal, de uzul de fals.

Fapta aceluiași inculpat, care prin prezentarea sub o identitate falsă la Biroul Notarilor Publici Asociați " și Alina" în scopul producerii de consecințe juridice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.293, de falsul privind identitatea.

Faptele aceluiași inculpat care la data de 02.05.2007 s-a prezentat la Biroul Notarului Public sub identitatea falsă de pentru a induce în eroare o instituție a statului în vederea producerii unei consecințe juridice și a prezentat și o carte de identitate sub acest nume cunoscând că este falsă în vederea producerii de consecințe juridice - infracțiunile prevăzute de art.293 și Cod Penal art.291

Cod Penal

4. Pentru inculpata - care la data de 02.05.2007 s-a prezentat la Biroul Notarului Public sub identitatea falsă de pentru a induce în eroare o instituție a statului în vederea producerii unei consecințe juridice și a prezentat și o carte de identitate sub acest nume cunoscând că este falsă în vederea producerii de consecințe juridice - infracțiunile prevăzute de art.293 și art.291

Cod Penal

Având în vedere cele expuse, instanța a aplicat inculpaților o pedeapsă cu închisoarea care să răspundă scopului acesteia definit prin art.52 în Cod Penal aplicarea pedepsei, instanța a ținut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72, și anume: limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului Penal pentru infracțiunile pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, gradul ridicat de pericol social al infracțiunilor comise, persoana inculpaților, atingerea gravă adusă valorilor sociale ocrotite prin normele penale care au fost încălcate și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Sub acest aspect, față de inculpatul - potrivit fișei de cazier judiciar de la fila 124-dosar instanță, s-a reținut că acesta nu este la primul conflict cu legea penală, în trecut fiind condamnat la pedepse privative de libertate, unele dintre acestea fiind aplicate pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art.215 Cod Penal, iar potrivit referatului de la pagina 286 inculpatul la data săvârșirii prezentei infracțiuni se afla liberat condiționat potrivit sentinței penale nr.28.12.2006 a Judecătoriei Slobozia cu un rest de pedeapsă neexecutat de 658 zile.

Prin urmare, față de acest inculpat instanța a reținut că încadrarea juridică din actul de sesizare este corectă, respectiv recidivă postcondamnatorie prevăzută de art.37 lit.a, împrejurare ce constituie o stare de agravare a pedepsei iar pedeapsa ce va fi aplicată va avea în vedere cele menționate, ținând seama de starea de recidivă specială.

Față de inculpatul, s-a reținut că acesta, deși nu este cunoscut cu antecedente penale, imediat după comiterea infracțiunilor a fugit în Spania, iar în acest mod s-a sustras urmăririi penale și cercetării judecătorești, măsura arestării preventive a fost luată în lipsa inculpatului, motiv pentru care a fost emis mandatul european de arestare, fiind arestat în Spania și predat către autoritățile judiciare române la data de 03.03.2009; astfel, pedeapsa va fi aplicată către minimul prevăzut de lege pentru infracțiunile săvârșite.

Cu privire la inculpata, s-a reținut că aceasta nu este cunoscută cu antecedente penale, motiv pentru care pedeapsa ce s-a aplicat a fost orientată către minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunile pentru care a fost trimisă în judecată și, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea pedepsei în regim de detenție instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În soluționarea laturii civile a cauzei, instanța de fond, referitor la inculpatul, a reținut că acesta a decedat în cursul cercetării judecătorești, potrivit extrasului din registrul de deces nr.81400/12.12.2008 emis de Primăria Sectorului 5 B (fila 201-dosar instanță), motiv pentru care a dispus încetarea procesului penal.

S-a mai reținut că partea vătămată lon s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând în principal restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, iar în subsidiar obligarea inculpaților la plata sumei de 900 000 euro, reprezentând contravaloarea terenului înstrăinat.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 175.000 euro, reprezentând prețul plătit pentru cumpărarea terenului din litigiu.

Apreciind că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale și, având în vedere dispozițiile art.14 în C.P.P. care se arată că repararea pagubei se face în natură, prin restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă.

De asemenea, în temeiul art.14 și art.346 coroborat C.P.P. cu art.998,999 civ. s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel inculpații și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, atât sub aspectul soluționării laturii penale a cauzei, cât și a celei civile.

Sub aspectul nelegalității, inculpatul a solicitat, în scris (fila 2 dosar -), achitarea sa, în temeiul prevăzut de art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală, raportat la art.10 lit.e din Codul d e procedură penală, cu referire la art.48 din Codul d e procedură penală, susținând că suferă de tulburări psihice și nu a avut reprezentarea în plan mintal a semnării actelor pe care "nici măcar nu le-a citit", în final, susține că nu și-a dat seama de acțiunile sale.

Oral, inculpatul a solicitat, prin apărătorul său, achitarea, în temeiul prevăzut de art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală, raportat la art.10 lit.c din Codul d e procedură penală, întrucât nu a săvârșit nicio faptă penală.

Sub aspectul netemeiniciei, ambii inculpați:, în subsidiar, a solicitat redozarea pedepsei aplicate de 10 ani închisoare, motivat de faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut și regretat fapta comisă, a avut o atitudine sinceră și cooperantă în cursul cercetării judecătorești și este bolnav de TBC și cancer, iar inculpatul a solicitat redozarea pedepsei de 15 ani închisoare aplicată, întrucât este prea aspră în raport cu modalitatea de săvârșire și cu faptul că a intermediat un contract de vânzare-cumpărare.

Inculpatul a criticat soluția fondului, privind nelegalitatea acesteia, sub aspectul soluționării greșite a laturii civile a cauzei, în sensul că a beneficiat numai de comisionul în valoare de 2.500 euro și, în mod greșit, a fost obligat în solidar cu coinculpatul, la plata sumei de 175.000 euro, în echivalent în lei, la data plății către partea civilă.

Curtea, examinând apelurile declarate de cei doi inculpați, prin prisma criticilor aduse soluției pronunțate de către instanța fonului, cât și din oficiu, în conformitate cu prevederile art.371 alin.2 din Codul d e procedură penală, constată că acestea sunt nefondate, urmând a le respinge ca atare, cu următoarea motivare:

Probele administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești au statuat că instanța fondului a reținut o corectă situație de fapt, căreia i-a dat o încadrare juridică corespunzătoare. De asemenea, a fost dovedită cu certitudine și fără echivoc vinovăția inculpaților, sub aspectul infracțiunilor reținute în sarcina lor.

Astfel, s-a constatat că, la data de 24 ianuarie 2007, la Biroul Notarului Public și, a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare de către mandatarul împuternicit de partea civilă, pentru un teren în suprafață de 5.000, situat în B,-, sector 4. Prin această vânzare frauduloasă, partea civilă a fost prejudiciată cu suma de 800.000 euro.

Probele au demonstrat că, în locul părții civile, s-a prezentat inculpatul, care - la Biroul Notarului Public - s-a legitimat cu o carte de identitate falsă.

Partea civilă, în declarația sa, a arătat că actele de proprietate ale terenului au fost aduse de inculpatul, care a afirmat că terenul este proprietatea unchiului său - - iar un nepot al său este împuternicit că-l vândă.

Inculpatul a legalizat la notar o copie falsă a titlului de proprietate, privind terenul în cauză (proprietatea lui ).

Inculpatul s-a implicat în vânzarea terenului la rugămintea numitului și, pentru a semna niște acte la notariat i s-a promis un comision de 5.000 euro.

Pentru terenul în suprafață de 5.000, aparținând lui care a fost vândut, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărarenr.160/24 ianuarie 2007 la Biroul Notarilor Publici asociați și -, partea civilă achitând întreaga sumă convenită între părți de 125.000 euro ambilor inculpați.

Probele dosarului, în ceea ce privește activitatea infracțională a celor doi inculpați demonstrează că aceasta a fost laborioasă, hotărârea finală a fost luată după o înțelegere prealabilă între cei doi, fapta lor fiind dovedită de declarațiile martorilor, respectiv notarii publici - de la biroul unde s-a încheiat actul - care i-au recunoscut pe inculpați după fotografiile existente la poliție.

În declarația sa, partea civilă îi recunoaște pe inculpați tot din planșele foto.

Prin urmare, aceste declarații se coroborează între ele și, chiar dacă inculpații nu recunosc săvârșirea faptei, toate celelalte declarații de martori se coroborează între ele și conduc - în final - la stabilirea vinovăției celor doi, privind vânzarea terenului în suprafață de 5.000, aparținând numitului.

Inculpatul s-a folosit de procura autentificată sub nr.101/16 ianuarie 2007, cunoscând că este falsă, în vederea producerii de consecințe juridice, săvârșind astfel infracțiunea prevăzută de art.291 Cod penal.

Față de cele invederate, instanța de apel nu poate primi cererile de achitare formulate de către inculpați, în primul rând că ei au acționat în urma unei înțelegeri prealabile, se cunoșteau încă din anul 2006 și nu au precupețit niciun moment pentru a-și atinge scopul. Mai mult, au atras în câmpul lor infracțional, ca participanți, șipe inculpații (decedat) și.

Probele administrate conduc indubitabil la concluzia că cei doi inculpați se fac vinovați de faptele pentru care au fost trimiși în judecată; de altfel, ei fac parte dintr-o rețea mai mare de persoane ce se ocupau cu vânzarea de imobile și care constituie obiectul altor dosare penale, astfel cum rezultă din punctul 6 al Rechizitoriului nr.2499/P/2007 din 12 mai 2008, al Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

În ceea ce îl privește pe inculpatul;

S-a mai reținut - și de altfel s-a și probat - că, în 2 mai 2007, folosind documente de identitate și proprietate false, inculpatul (decedat), ajutat de către inculpatul a vândut, prin mandatarul, terenul din comuna, județ I, proprietatea soților și.

Susținerea inculpatului, cum că ar suferi de o boală psihică, ce i-ar fi afectat discernământul, nu poate fi primită de C, întrucât această împrejurare nu a fost probată cu acte medicale, ceea ce nu a condus instanța de apel la a dispune efectuarea unei expertize psihiatrice în cauză.

Sub aspectul soluționării laturii civile a cauzei, Curtea apreciază că instanța fondului, în mod corect, a dispus obligarea celor doi în solidar, având în vedere că, în cauză, operează principiul răspunderii civile delictuale.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor aplicate, Curtea apreciază că acestea au fost stabilite proporțional cu activitatea infracțională a fiecărui inculpat, având în vedere criteriile generale de individualizare judiciară, prevăzute de art.72 Cod penal - limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social, împrejurările în care au săvârșit faptele, toate coroborate cu circumstanțele personale ale inculpaților.

Se apreciază că, prin cuantumul aplicat, scopul pedepsei - astfel cum este definit de art.52 Cod penal - poate fi atins.

Așa fiind, Curtea, în baza art.379 pct.1, lit.b din Codul d e procedură penală, urmează a respinge, ca nefondate, apelurile declarate de către inculpații și.

În baza art.381 Cod procedură penală, urmează a deduce prevenția inculpaților, astfel: pentru inculpatul apelant de la 3 martie 2009, la 13 iulie 2009, inclusiv și pentru inculpatul apelant reținerea din data de 15 ianuarie 2008 și arestarea preventivă de la 17 ianuarie 2008 la zi, 13 iulie 2009, inclusiv și urmează a menține măsura arestării preventive a acestora.

Văzând și prevederile art.192 alin.2 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de către apelanții inculpați și împotriva sentinței penale nr.399/F din 9 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală.

prevenția inculpatului apelant de la 03.03.2009 la 13.07.2009, inclusiv și pentru inculpatul apelant de la 15.01.2008 (reținerea) și de la 17.01.2008 arestarea preventivă la zi, 13.07.2009, inclusiv.

Menține măsura arestării preventive pentru ambii inculpați, și.

Obligă pe apelanții inculpați la câte 200 lei cheltuieli judiciare statului și la câte 150 lei fiecare reprezentând onorariul avocatului din oficiu ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iulie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - - -

GREFIER,

- --

Red.

Dact.

Ex.3

Red.--

Președinte:Piciarcă Dumitrița
Judecători:Piciarcă Dumitrița, Găgescu Risantea

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 170/2009. Curtea de Apel Bucuresti