Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 20/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.20/A/2008
Ședința publică de la 13 februarie 2008
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: Săndel Macavei JUDECĂTOR
JUDECĂTOR 2: Monica Rodina
GREFIER - - --
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, este reprezentat prin PROCUROR -
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în cauza penală privind apelurile declarate de inculpații:, și, precum și de partea responsabilă civilmente SC. SRL M, împotriva sentinței penale nr.111 din 1 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, prin care au fost condamnați pentru comiterea infracțiunilor de:
- înșelăciune prev. și ped. de art. 215 al. 1,2,3,5 pen. cu aplic. art. 41 al. 2. pen. și fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. și ped. de art. 290. pen. cu aplic. art. 41 al. 2. pen. și 37 lit. b pen. totul cu aplic. art. 33 lit. a și 34 lit. b pen, inculpatul .
- înșelăciune prev. și ped. de art. 215 al. 1,2,3,5 pen. cu aplic. art. 41 al. 2. pen. și fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. și ped. de art. 290. pen. cu aplic. art. 41 al. 2. pen. totul cu aplic. art. 33 lit. a și 34 lit. b pen. inculpatul .
- înșelăciune prev. și ped. de art. 215 al. 1,2,3,5 pen. cu aplic. art. 41 al. 2. pen. și uz de fals prev. și ped. de art. 291.pen. cu aplic. art. 41 al. 2. pen. totul cu aplic. art. 33 lit. a și 34 lit. b pen. inculpatul .
- neglijență în serviciu prev. și ped. de art. 249 al. 1.pen. cu referire la art. 258. pen. cu aplic. art. 41 al. 2. pen. inculpata .
- înșelăciune prev. și ped. de art. 215 al. 1,2,3 pen. și uz de fals prev. și ped. de art. 291. pen. cu aplic. art. 37 lit. pen., totul cu aplic. art. 33 lit. a și 34 lit. b pen. inculpații și .
- înșelăciune prev. și ped. de art. 215 al. 1,2,3 pen. și uz de fals prev. și ped. de art. 291. pen. cu aplic. art. 37 lit. b pen. totul cu aplic. art. 33 lit. a și 34 lit. b pen. inculpații și,
- înșelăciune prev. și ped. de art. 215 al. 1,2,3 pen. și uz de fals prev. și ped. de art. 291. pen. totul cu aplic. art. 33 lit. a și 34 lit. b pen. inculpații și, cauza privind și pe inculpații, G, G, IU, G, și, care nu au declarat apel în cauză.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S- făcut referatul cauzei, după care, se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 28 ianuarie 2008, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin sentința penală nr.111 din 1 martie 2007 Tribunalului Maramureș, au fost condamnați inculpații:
1. (fiul lui și, născut la 28.12.1971 în B M, CNP -, cetătean român, recidivist, studii 9 clase, administrator la SC SRL, căsătorit, are 3 copii minori, domiciliat în BMs tr. - nr. 2.) pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- înșeIăciune prev. și ped. de art. 215 alin. 1,2,3,5 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal la 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b Cod penal pe timp de 2 ani.
- fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. și ped. de art. 290 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal la 2 luni închisoare.
Cu aplic. art. 74 lit. c Cod penal, art. 76 lit. "a" și lit. d Cod penal.
Cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal.
În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b Cod penal pe timp de 2 ani.
Cu consecințele prev. de art. 71, art. 64 lit. a-c Cod penal.
2. (nume anterior "", fiul lui și, născut la 25.05.1963 în B M, cetătean român, CNP -, cu antecedente penale, fără ocupație, căsătorit, are 3 copii minori, domiciliat în B M-, str. - - 2/44 și BMs tr. - 4.) pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- înșelăciune prev. și ped. de art. 215 alin, 1,2,3,5 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal la 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b Cod penal pe timp de 2 ani;
- fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal la 2 luni închisoare; cu aplic. art. 74 lit. c, art. 76 lit. a și d Cod penal.
În temeiul art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b Cod penal pe timp de 2 ani.
Cu consecințele prev. de art. 71, 64 lit. a-c Cod penal.
În baza art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsă durata reținerii pe timp de 24 ore din data de 11.10.2004.
3. S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul, având ca obiect înlăturarea alin. 5 articolului 215 Cod penal.
Inculpatul (fiul lui și născut la 11.01.1963 în, porecla "", CNP - cetățean român, cu antecedente penale, studii - școala profesională, stagiu militar satisfăcut, fără loc de muncă, căsătorit, are copil minor, domiciliat in comuna M sat nr. 161) a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- înșelăciune prev. și ped. de art. 215 alin. 1,2,3,5 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal la 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b Cod penal pe timp de 2 ani.
- uz de fals prev. și ped. de art. 291 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal la 2 luni închisoare.
Cu aplic. art. 74 lit. c, art. 76 lit. a,d Cod penal.
În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. b Cod penal pe timp de 2 ani.
Cu consecințele prev. de art. 71, art. 64 lit. a-c Cod penal.
4. (fiul lui și, născut la 19.06.1963 in, CNP -, cetățean român, fără antecedente penale, fără ocupație, căsătorit, domiciliat in BMs tr. - nr. 33B/37, in prezent arestat in altă cauză in Penitenciarul Baia Mare ) pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- înșelăciune prev. și ped. de art. 215 alin. 1,2,3,5 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal la 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b Cod penal pe timp de 2 ani; Cu aplic. art. 74 lit. c, art. 76 lit. a Cod penal.
- uz de fals prev. și ped. de art. 291 Cod penal cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal la 2 luni închisoare. Cu aplic. art. 74 lit. c, art. 76 lit. d Cod penal.
În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. b Cod penal pe timp de 2 ani.
Cu consecințele prev. de art. 71, 64 lit. a-c Cod penal.
5. (fiica lui și, născută la 12.04.1978 in B M, CNP -, cetățean român, fără antecedente penale, studii - liceul, necăsătorită, fără copii, domiciliată in BMs tr. - - 1/44 și-/7) pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu prev. și ped. de art. 249 alin.1 Cod penal cu referire la art. 258 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal la 7 luni închisoare.
In baza art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 7 luni și s-a atras atenția asupra consecințelor art. 83 Cod penal.
6. (porecla "", fiul lui și a, născut la 20.05.1973 in B M, cetătean român, CNP -, cu antecedente penale, stagiul militar nesatisfăcut, căsătorit, are 4 copii minori, domiciliat in BMB. - 2/101 și - 2/89) pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- înșelăciune prev. și ped. de art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal la 2 ani închisoare.
- uz de fals prev. de art. 291 Cod penal la 2 luni închisoare.
- complicitate la înșelăciune prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal la 1 an și 10 luni închisoare.
Cu aplic. art. 74 lit. a, art. 76 lit. c, lit. d, lit. e Cod penal.
În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
In temeiul art. 81, 82 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționata a executării pedepsei pe o durată de 4 ani și s-a atras atenția asupra consecințelor art. 83 Cod penal.
7. (fiul lui și, născut la 1.01.1980 în B M, cu antecedente penale, cetățean român, CNP -, studii 8 clase, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, fără copii, fără ocupatie, domiciliat în BMB. - 2/91, în prezent arestat preventiv în altă cauză în Penitenciarul Baia Mare ) pentru complicitate la infractiunea de înșelăciune prev. și ped. de art. 26 Cod penal rap. la art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal la 2 ani închisoare. Cu aplic. art. 74 lit. c, art. 76 lit. c Cod penal.
Cu consecintele prev. de art. 71, art. 64 lit. a-c Cod penal.
8. (fiul lui și, născut la 1.08.1972 în B M, CNP -, recidivist, cetățean român, studii 9 clase, stagiul militar satisfăcut, fără ocupație, necăsătorit, are 1 copil din concubinaj, domiciliat în BMB. - 2. și str. - 46 B/95) pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal la 2 ani închisoare
- uz de fals prev. și ped. de art. 291 Cod penal la 2 luni închisoare.
Cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal.
Cu aplic. art. 74 lit. c, art. 76 lit. c și d Cod penal.
În temeiul art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
În baza art. 39 Cod penal s-a revocat liberarea condiționată cu privire la restul de 309 zile rămas de executat din pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare aplicată acestuia prin Sentința penală nr. 1853/2001 de Judecătoria Baia Mare, rest care a fost contopit cu pedeapsa de mai sus, inculpatul urmând să execute rezultanta de 2 ani închisoare.
Cu consecințele art. 71, art. 64 lit. a-c Cod penal.
9. (fiul lui și, născut la 12.10.1978, CNP -, cetățean român, recidivist, studii 7 clase, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, necăsătorit, cu ultimul domiciliu cunoscut în B M-/1 și reședinta în sat ) pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal la 2 ani închisoare
- uz de fals prev. de art. 291 Cod penal la 2 luni închisoare.
Cu aplic. art. 74 lit. c, art. 76 lit. c și d Cod penal.
Cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal.
În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
În baza art. 39 Cod penal s-a revocat liberarea condiționată cu privire la restul de 460 zile rămas de executat din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată acestuia de Judecătoria Baia Mare prin sentința penală 799/2001, rest care a fost contopit cu pedeapsa de mai sus, inculpatul urmând să execute rezultanta de 2 ani închisoare.
Cu consecințele art. 71, art. 64 lit. a-c Cod penal.
10. (fiul lui și, născut la 22.04.1976 în B M, CNP -, cetătean român, recidivist, studii 8 clase, căsătorit, are 1 copil minor, stagiul militar satisfăcut, conducător auto la SC Trans SRL B M, domiciliat în comuna sat nr. 382, în prezent aflat în Spitalul de psihiatrie și măsuri de siguranță jud.B);
11. (fiul lui și, născut la 27.09.1973 în B M, CNP -, cetățean român, recidivist, studii școala profesională, stagiul militar satisfăcut, zidar la SC SRL B M, necăsătorit, are 1 copil minor, domiciliat în BMs tr.- nr. 10) și
12. (porecla" ", CNP -, fiul lui și, născut la 31.12.1972 în B M, cetătean român, recidivist, studii 8 clase, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, necăsătorit, fără copii, domiciliat în B M-), toti trei pentru comiterea infracțiunilor de:
- înșelăciune prev. și ped. de art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal la câte 2 ani închisoare;
- uz de fals prev. de art. 291 Cod penal la câte 2 luni închisoare.
Cu aplic. art. 74 lit. c, art. 76 lit. c și d Cod penal față de fiecare inculpat.
Cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal pentru fiecare inculpat.
În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal, inculpații vor executa pedeapsa cea mai grea de câte 2 ani închisoare.
Cu consecințele prev. de art. 71, art. 64 lit. a-c Cod penal.
13. (fiul lui și, născut la 12.10.1965 în B M, CNP -, fără antecedente penale, cetățean român, studii 8 clase, muncitor, căsătorit, are 1 copil minor, fără ocupație, stagiul militar satisfăcut, domiciliat în BMs tr. - - 131 și str. - - 9/65);
14. (fiul lui și ia, născut la 18.02.1982 în B M, cetățean român, studii 10 clase, fără antecedente penale, CNP -, fără antecedente penale, stagiul militar satisfăcut, fără loc de muncă, necăsătorit, fără copii, domiciliat în BMs tr. - - 246);
15. (fiul lui și, născut la 29.11.1983 în B M, cetățean român, fără antecedente penale, studii 8 clase, stagiul militar nesatisfăcut, fără loc de muncă, căsătorit, fără copii, domiciliat în B M-, CNP -);
16. (anterior "-", fiica lui și născută la 9.05.1971 în B M, cetățean român, fără antecedente penale, studii liceul, căsătorită, are 3 copii minori, CNP -, domiciliată în BMs tr. - nr. 2.);
17. (CNP -, nume anterior "", fiica lui și, născută la 15.09.1949 în - jud. B N, cetățean român, fără antecedente penale, studii - școală profesională, pensionară, divorțată, fără copii minori, domiciliată în B M bd. B 6/5 și comuna sat nr. 132);
18. (CNP -, fiul lui și, născut la 14.02.1967 în B M, cetățean român, cu antecedente penale, studii școala profesională, stagiul militar satisfăcut, zugrav, divorțat, fără copii minori, domiciliat în BMB. - 2/172 și str. - 7.);
19. G (CNP -, fiul lui G și, născut la 1.12.1982 în B M, cetătean român, cu ultimul domiciliul cunoscut în B M-/96 și 96/26);
20. (CNP -, fiul lui și, născut la 22.08.1980 în B M, cetățean român, fără antecedente penale, fără ocupație, domiciliat în BMP -ța - nr. 3, B Sprie- și nr. 2.);
21. IU (CNP -, fiul lui și, născut la 29.10.1981 în B M, cetățean român, fără antecedente penale, studii liceul, stagiul militar nesatisfăcut, administrator la SC SRL B M, fără copii minori, domiciliat în BMB. - 2/31 și reședința în CNs tr. - nr. 12/10);
22. (CNP -, fiul lui și, născut la 5.08.1969 în D județul C, cetățean român, fără antecedente penale, studii școală profesională stagiul militar satisfăcut, tâmplat, căsătorit, are 2 copii minori, domiciliat în sat- jud. C);
23. (CNP -, fiica lui și, născută la 31.07.1981 în B M, cetățean român, fără antecedente penale, studii 8 clase, fără ocupație, necăsătorită, are 1 copil minor din concubinaj, domiciliată în BMs tr. - 5. și Al. - 2/162);
24. (CNP -, fiul lui și, născut la 4.05.1977 în B M, cetățean român, fără antecedente penale, studii - liceul, stagiul militar satisfăcut, fără ocupație, necăsătorit, fără copii, domiciliat în BMs tr. - 11/9);
25. (CNP -, fiul lui și, născut la 27.03.1973 în B M, cetățean român, fără antecedente penale, studii liceul, stagiul militar satisfăcut, taximetrist, necăsătorit, fără copii, domiciliat în B M- și - nr. 14/32);
26. (CNP -, fiul lui și, născut la 24.09.1976 în B M, cetățean român, fără antecedente penale, studii școala profesională, stagiul militar satisfăcut, fără ocupție, divorțat, are 1 copil minor, domiciliat în B M-/37);
27. (CNP -, fiul lui și, născut la 29.06.1977 în, cetățean român, studii 8 clase, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, fără ocupație, căsătorit, fără copii, domiciliat în BMs tr. - 3/96);
28. (porecla "",fiullui și, CNP -, născut la 11.12.1979 în B M, cetățean român, fără antecedente penale, studii 4 clase, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, necăsătorit, fără copii, domiciliat în BMs tr. - - 27 și - 3/4.
29. (CNP -, fiul lui și, născut la 10.01.1966 în Tg. L, cetățean român, fără antecedente penale, studii șc.profesională, stagiul militar satisfăcut, fără loc de muncă, căsătorit, are 2 copii minori, domiciliat în B M-/20 și-/99) și
30. (porecla "", CNP -, fiul lui și, născut la 17.10.1961 în B M, cetățean român, fără antecedente penale, fără loc de muncă, stagiul militar satisfăcut, studii - liceul, divorțat, are 3 copii din care unul minor, domiciliat în B M-/1) toți pentru comiterea infracțiunilor de:
- înșelăciune prev. și ped. de art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal la câte 6 luni închisoare.
- uz de fals prev. și ped. de art. 291 Cod penal la câte 1 lună închisoare.
Cu aplic. art. 74 lit. a, art. 76 lit. c și d Cod penal.
În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal inculpații de mai sus vor executa pedeapsa cea mai grea de câte 6 luni închisoare.
În temeiul art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de câte 2 ani și 6 luni și atrage atenția inculpaților, G, G, iu, G, și, asupra consecintelor nerespectării prev. art. 83 Cod penal.
În temeiul art. 14 Cod proced.pen, art. 998, art. 1003 cod civil inculpații au fost obligați la despăgubiri civile în favoarea părții civile SC - SRL cu sediul în C N- după cum urmează:
- în solidar, pe inculpații, și la plata sumei de -.26 lei din care:
-suma de 62329,55 lei, de către inculpații de mai sus în solidar cu inculpata, iar aceasta din urmă în solidar cu partea responsabilă civilmente S SRL- B
-suma de 3.764,41 lei doar pe inculpatul în solidar cu ceilalți patru inculpați;
-suma de 3952,01 lei doar pe inculpatul în solidar cu ceilalți patru inculpați;
-suma de 2723,59 lei doar pe inculpatul în solidar cu ceilalți patru inculpați;
-suma de 4839,95 lei doar pe inculpatul iu în solidar cu ceilalti 4 inculpati;
-suma de 15425,98 lei doar pe inculpatul în solidar cu ceilalți patru inculpați și cu inculpata, aceasta din urmă în solidar cu partea responsabilă civilmente;
-suma de 2678,32 lei doar pe inculpatul în solidar cu ceilalți patru inculpați;
-suma de 5634,63 lei doar pe inculpatul în solidar cu ceilalți patru inculpați;
-suma de 5101,68 lei doar pe inculpata în solidar cu ceilalți patru inculpați;
-suma de 4950,78 lei doar pe inculpatul în solidar cu ceilalți patru inculpați;
-suma de 6214,12 lei doar pe inculpata în solidar cu ceilalți patru inculpați;
-suma de 5898,67 lei doar pe inculpatul G în solidar cu ceilalți patru inculpați;
-suma de 4906,7 lei doar pe inculpatul G în solidar cu ceilalți patru inculpați;
-suma de 6105,84 lei doar pe inculpatul în solidar cu ceilalți patru inculpați;
-suma de 4323,59 lei doar pe inculpatul în solidar cu ceilalți patru inculpați;
-suma de 4323,03 lei doar pe inculpatul în solidar cu ceilalți patru inculpați;
-suma de 3174,63 lei doar pe inculpata în solidar cu ceilalți patru inculpați;
-suma de 3717,01 lei doar pe inculpatul în solidar cu ceilalți patru inculpați;
-suma de 4946,19 lei doar pe inculpatul în solidar cu ceilalți patru inculpați;
-suma de 4894,34 lei doar pe inculpatul în solidar cu ceilalți patru inculpați;
-suma de 4668, 77 lei doar pe inculpatul în solidar cu ceilalți patru inculpați;
-suma de 4755,72 lei doar pe inculpatul în solidar cu ceilalți patru inculpați;
-suma de 3907,25 lei doar pe inculpatul G în solidar cu ceilalți patru inculpați;
-suma de 4464,76 lei doar pe inculpatul în solidar cu ceilalți patru inculpați și cu inculpatul;
-suma de 8860,29 lei doar pe inculpatul în solidar cu ceilalți patru inculpați;
-suma de 5545,70 lei doar pe inculpatul în solidar cu ceilalți patru inculpați;
-suma de 3742,97 lei doar pe inculpatul.
S-au respins restul pretențiilor civile formulate de partea civilă precum și cererea având ca obiect acordarea dobânzilor penalizatoare.
S-a constatat ca fiind recuperat restul prejudiciului.
În temeiul art. 348 Cod procedură penală s-a dispus anularea actelor false adeverințe de salarizare, angajamente de plată, cereri de finanțare existente la dosarul de urmărire penală n volumul 1 și II la filele (57,58) și (47,163, 180,.89,1141, 1186,. 165, 1180,1191,1205,1213,1223,1236,1246,1247,1266,1265, 1280, 1295, 1308, 1320, 1331, 1341), în volumul III la filele (f 8, 127, 137, 149, 160, 61,174,198, 1109, 1122, 1123, 1147, 1160, 1191, 191, 1205,1219,1229,1245,1265) și în volumul IV la filele (171, 172, 179, 180, 187, 194, 1104, 1105, 1114, 1115, 1130, 1131,1132,1146,1147,1153,1154,1161,1162,1170,1171,1198,1199,1201,1202,1213,1214).
Conform art. 191 alin. 2 și alin. 3 din Codul d procedură penală inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare ocazionate statului astfel:
- pe inculpatul la 600 lei din care 150 lei reprezintă onorariu avocat desemnat din oficiu care s-a suportat n avans din ondurile Ministerului Justitiei;
- pe inculpatul la 600 lei din care 150 lei reprezintă onorariu avocat desemnat din oficiu care s-a achitat în avans din fondurile Ministerului Justitiei;
- pe inculpatul și la câte 350 lei;
- pe inculpata, în solidar cu partea responsabilă civilmente la 200 lei;
- pe inculpatul la 300 lei din care 150 lei reprezintă onorar avocat desemnat din oficiu ce se va suporta în avans din ondurile Ministerului Justitiei;
- pe inculpații și la câte 400 lei din care câte 150 lei reprezintă onorar avocat desemnat din oficiu care s-a achitat în avans din fondurile Ministerului Justiției;
- pe inculpații și la câte 50 lei;
- pe inculpatul la 350 lei din care 135 lei reprezintă contravaloarea expertizei și 150 lei reprezintă onorariul avocatului desemnat din oficiu care s-a achitat în avans din fondurile Ministerului Justiției;
- pe inculpații, G, G, iu, G, și la câte 250 lei din care câte 150 lei reprezintă onorariul avocatului desemnat din oficiu ce se va suporta din fondurile Ministerului Justitiei.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că în perioada iunie - noiembrie 2003 inculpații, (fost ), și, au indus în eroare reprezentanții SC "- " C - N cu prilejul încheierii unor contracte de leasing financiar, prevalându-se de adeverințe de salariat fictive care atestau nereal calitatea lor de angajati ai SC "" B
În aceste împrejurări s-au încheiat un număr de 71 contracte de leasing financiar prin care au fost achiziționate mărfuri (în principal aparatură electrocasnică și piese de mobilier) de la diverse magazine din municipiul B M; mărfurile au fost valorificate imediat de grupul de inculpați, sub prețul de achiziție, sumele astfel obținute fiind folosite în scopuri personale, iar o parte pentru achitarea primelor rate ale contractelor, astfel încât activitatea infracțională să nu fie depistată și implicit să poată continua.
Valoarea totală a celor 71 contracte, compusă din valoarea finanțată, dobânda aferentă, taxa de administrate de 5% și valoarea reziduală de 4%, a fost de 3.187.713.648 lei, cu precizarea că obiectul rechizitoriului îl constituie doar 54 de contracte iar pentru diferența s-a dispus disjungerea.
Modalitățile de săvârșirea a infracțiunilor de către inculpați au fost variate - încheierea unor contracte în nume personal, racolarea de persoane care în schimbul unor avantaje materiale sau promisiuni de angajare au acceptat să se prezinte la magazine și să încheie contracte de leasing, uzând de adeverințe de salariat fictive, ori de utilizarea unor acte de identitate, în original sau copii xerox, fără consimțământul titularilor. Unele dintre fapte au fost favorizate prin activitatea inculpatei - șef de magazin la Magazinul "" aparținând de SC "" B M, situat pe B- -, care prin exercitarea defectuoasă și neglijență a atribuțiilor de serviciu a acceptat să încheie contracte de leasing financiar pe numele unor persoane care nu erau prezente, respectiv pe baza unor copii xerox ale actelor de identitate; în asemenea cazuri inculpata a completat personal ori a dispus unor subordonați să completeze angajamente de plată, cereri de finanțare și chiar să-i semneze pe titulari în fals.
Atât în faza de urmărire penală cât și în instanță o parte dintre inculpați au recunoscut săvârșirea faptelor iar altă parte le-au negat.
Procedând la soluționarea cauzei în baza probelor administrate instanța a reținut n fapt și în drept următoarele:
SC "- " SRL C -N este o societate de finanțare care a desfășurat activitate de această natură, utilizând operațiunea comercială de leasing financiar. Pentru derularea activității de finanțare SC "- "SRL a încheiat în cursul anului 2003 contracte de colaborare cu diverse societăți comerciale din țară printre care și SC "" SRL, SC "" SRL și SC " " SRL, toate cu sediul în municipiul B
Așa cum rezultă din clauzele stipulate, obiectul acestor contracte l-a constituit colaborarea dintre cele două părți privind activitatea de vânzare din partea" furnizorului" (una din cele trei societăți comerciale din B M) către" finantator" (SC - SRL) a produselor ce vor face obiectul contractelor de leasing financiar, cu clienții care doresc achiziționarea acestora cu plata în rate. "Furnizorul" urma să vândă către "finanțator" produsele comandate de clientul utilizator, iar "finanțatorul" urma să ofere spre folosință " utilizatorului" produsele comandate, pe baza unui contract de leasing financiar. rămânea proprietarul bunului până la achitarea integrală de către utilizator a ratelor, în contract fiind stipulată interdicția de înstrăinare înainte de plata integrală.
Atât în contractele cadru de colaborare, cât și în "metodologia de lucru" anexă la contracte, era prevăzută procedura de urmat la încheierea unor contracte de leasing financiar, aceasta trebuind respectată de personalul angajat al magazinelor și totodată de solicitanții persoane fizice.
Astfel, "furnizorul" prin personalul său angajat - șef de magazin și vânzători - trebuia să prezinte clienților interesați condițiile de finanțare, criteriile de eligibilitate și solvabilitate și actele necesare pentru încheierea unui contract. De asemenea, trebuiau să facă un calcul preliminar referitor la bonitatea financiară a solicitantului, comunicându-i posibilitatea de a fi acceptat ca și client în cadrul unui contract de finanțare cu SC "- " C -
Dacă solicitantul era interesat de încheierea unui contract, angajații magazinului îi înmânau formularele tip adeverința de salariat, cererea de finanțare și factura cu produsele și prețul acestora. În situația în care solicitantul era căsătorit acesta trebuia să prezinte adeverințe tip venit pentru toți membrii salariați ai familiei sale. De asemenea, în situația existenței și altor contracte de finanțare (credit) în derulare, solicitantul trebuia să prezinte acte care să ateste modul de plată a ratelor. Înscrisuri similare se cereau și în cazul în care finanțarea urma a fi garantată de un girant.
Prezentarea condițiilor de finanțare, remiterea formularelor arătate și orice explicații privind încheierea contractelor se puteau face atât de șeful de magazin cât și de vânzătoarele angajate. Cu formularele completate și eventual celelalte înscrisuri necesare, solicitantul revenea la magazin având asupra sa actul de identitate în original și o copie xerox și se prezenta la șeful de magazin. Acesta proceda la verificarea actului de identitate, sub aspectul concordanței cu titularul, valabilității documentului, corespondenței cu copia xerox, făcând pe aceasta din urmă mențiunea "conform cu originalul". Totodată, șeful de magazin trebuia să verifice corecta completare a adeverințelor de salariat (la toate rubricile, fără ștersături, să nu fie mai vechi de 7 zile, să aibă menționate numărul de înregistrare, numărul de telefon și ștampila societății, semnăturile persoanelor autorizate).
După verificarea acestor înscrisuri, șeful de magazin proceda la semnarea cererii de finanțare și apoi la redactarea contractului de leasing financiar. Toate aceste acte erau comunicate apoi prin fax sau scanate și trimise prin e-mail, la SC - SRL care după examinare comunica magazinului formularul de aprobare a finanțării. Ulterior, prin poștă se trimiteau la SC - SRL, săptămânal, dosarele de finanțare și documentele anexe, ocazie cu care acestea erau semnate de finanțator.
După obținerea aprobării, clientul revenea la magazin (de regulă în aceeași zi) pentru semnarea contractului de leasing financiar la poziția "utilizator" (trei exemplare), cu aceeași ocazie contractele fiind semnate și de șeful de magazin la poziția "furnizor magazin". Apoi, se proceda la întocmirea facturii fiscale privind bunurile vândute și a procesului - verbal de predare primire, ambele fiind semnate de beneficiar (utilizator). După îndeplinirea acestor formalități finanțatorul credita contul furnizorului deschis la Banca Transilvania cu sumele reprezentând contravaloarea bunurilor vândute prin contractele de leasing. Ulterior, magazinul trimitea săptămânal contractele și actele anexe la SC - SRL în vederea semnării. achitau ratele aferente contractelor de leasing la Banca Transilvania - Sucursala B M, potrivit desfășurătorului comunicat de SC - SRL la domiciliul acestora, odată cu un exemplar din contract.
Potrivit pct. 11 din" metodologia de lucru" anexă la contractele de colaborare "furnizorul" (societatea prin care se vindeau mărfurile) avea obligația de a-și instrui salariații cu privire la procedura de lucru (263 - 265 vol. 1 dosar urmărire penală).
Contractele de leasing financiar care au format obiectul prezentului dosar au fost încheiate astfel: 46 la cele trei magazine" " aparținând de SC SRL și 9 la magazinul apartinând de SC SRL.
În ceea ce privește SC sRi B M - în numele căreia s-au emis adeverințele de salariat fictive, este de reținut că societatea a fost înființată în anul 2002, fiind înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului M sub nr. J/- și are ca administrator pe inculpatul, obiectul de activitate al societății l-a constituit "lucrări de construcții și editari ziare".
Potrivit adresei nr. 8436/19.11.2003 a Inspectoratului Teritorial d e Muncă M, de la înființare societatea a avut doar trei angajați perioade scurte de timp (1 - 2 luni), acestea fiind altele decât persoanele cercetate în prezenta cauză (315 vol. 1). Aceleași împrejurări au fost confirmate și de procesul - verbal încheiat de organele de control din cadrul Direcției de Control Fiscal M la data de 6.04.2004 317 - 320 vol. Contrar acestei situații, în cursul anului 2003, inculpatul a completat și semnat, ori doar semnat, un număr de 71 adeverințe de salariat, pe numele persoanelor cercetate în prezenta cauză, care atestau nereal calitatea lor de angajați ai SC SRL, pe baza unor contracte de muncă pe durată nedetermintă și implicit realizarea de către acestea de venituri cu caracter permanent, cunoscând că acestea vor fi utilizate la încheierea unor contracte de leasing financiar, pentru achiziția de bunuri în rate.
În principal, adeverințele au fost eliberate la solicitarea coinculpatului care, la poziția "contabil șef" a menționat numele " " - persoană inexistentă, semnând pentru aceasta, evident în fals.
În toate cazurile, în considerarea adeverințelor false, s-au încheiat contracte de leasing financiar cu SC - SRL C N, de fiecare dată, anterior aprobării contractelor, inculpatul confirmând telefonic reprezentanților societății susmenționate că titularii adeverințelor sunt angajații săi și realizează venituri din activități în domeniul construcțiilor.
În anturajul inculpatului s-au aflat în mod constant inculpatul și, iar ocazional și alți inculpați. Activitatea acestora s-a concretizat în găsirea de persoane care să accepte încheierea de contracte de leasing în schimbul unor avantaje materiale, conducerea acestora la magazine, stabilirea mărfurilor ce urmau a fi achiziționate în rate, transportul acestora de la magazin și valorificarea lor. Deși magazinele asigurau transportul mărfurilor la domiciliul clientului cu mijloace de transport proprii, inculpații nu le-au folosit niciodată, alegând să închirieze mașini din zona - CFR BMs au alte stații de taxiuri, scopul în mod evident fiind acela de a nu se putea stabili ulterior destinația mărfurilor.
Raportat la cele mai sus arătate instanța de fond a reținut că faptele s-au săvârșit în următoarele circumstanțe:
1. În cursul lunii iunie 2003 pe baza adeverinței de salariat false nr.29/2003 eliberată de inculpatul, semnată la poziția contabil șef de către inculpatul, s-a încheiat contractul de leasing nr. 490/2003 (titular inculpatul ) în valoare de 47.548.976 lei.
Din acest contract s-au achitat 8 rate aspect care rezultă din documentația depusă de - SRL C N în dosarul de urmărire penală volum 1 începând cu fila 71, astfel că a mai rămas de recuperat un prejudiciu în sumă de 3.690,8976 lei (ron).
Din probe a rezultat că la săvârșirea acestei infracțiuni au participat inculpații, și.
2. La data de 25 iunie 2003, în baza înțelegerii avută de inculpații mai sus menționați și în aceeași modalitate descrisă mai sus, s-a încheiat contractul de leasing financiar nr. 535/2003 în valoare de 51.262.830 (rol), titular inculpatul, din care s-au achitat 4 rate (potrivit situației depuse de partea civilă în volumul 1 dosar de urmărire penală) din care a rămas de recuperat suma de 4.552,6830 lei (ron).
La baza încheierii acestui contract a stat adeverința nr. 28/24.06.2003 eliberată de inculpatul.
3. La data de 01.07.2003, având în vedere participarea celor 4 inculpați s-a încheiat contractul de leasing nr. 1825/2003 în valoare de 41.860.134 lei (rol), titular inculpatul, din care s-au achitat 3 rate, rămânând de recuperat suma de 3.764,4134 lei (ron).
Contractul a avut la baza adeverința 31/2003 emisă de inculpatul.
4. La data de 02.07.2003, tot cu participarea celor 4 inculpați nominalizați mai sus precum și a inculpatului s-a încheiat contractul de leasing nr. 550/2003 (titular inculpatul ) în valoare de 41.860.134 lei (rol) din care s-au achitat 2 rate, rămânând un prejudiciu de recuperat de 3.952,0134 lei (rol).
Contractul a avut la bază adeverinta nr. 32/2003.
5. La data de 14.07.2003, în condițiile anterior arătate, tot cu participarea celor 4 inculpați s-a încheiat contractul de leasing financiar nr. 1832/2003 (titular inculpatul ) în valoare totală 29.731.860 lei (rol) din care s-au achitat trei rate și a rămas un prejudiciu de recuperat în sumă de 2.723,5860 lei (ron). Bunurile achiziționate, cuptor și plită electrică au fost valorificate de inculpatul, iar din declarația inculpatului a rezultat că acționat la solicitarea acestuia din urmă.
La baza încheierii contractului a stat adeverința nr. 40/2003 emisă de SC SRL B M - administrată de inculpatul.
6. La data de 14.07.2003, s-a încheiat contractul nr. 1830/2003 în valoare totală de 29.234.216 lei titular inculpatul, din care s-au achitat 3 rate, rămânând un prejudiciu de 2.672,3216 lei (rol).
La baza încheierii contractului a stat adeverinta nr. 39/2003 emisă de aceeași societate comercială.
7. La data de 14.07.2003 s-a încheiat contractul de leasing nr. 1831/2003 - titular inculpata - în valoare totală de 55.687.838 lei, din care s-au achitat 3 rate rămânând un prejudiciu de recuperat de 5.101,6838 lei (ron).
La încheierea contractului s-a avut în vedere adeverinta nr. 38/2003 emisă de aceeași societate comercială.
8. La data de 01.08.2003 s-a încheiat contractul nr. 2722/2003, titular inculpatul, având în vedere înțelegerea acestuia cu inculpații, și iar la baza contractului a stat adeverința nr. 44/2003 emisă fie inculpatul.
Valoarea contractului a fost de 41.860.134 lei din care s-au achitat 2 rate și a rămas de recuperat suma de 3.952,0134 lei (ron).
9. La data de 04.08.2003, tot ca urmare a participării celor 4 inculpati mentionati anterior, s-a încheiat contractului nr. 2720/2003 în valoare de 59.670.278 lei (rol) în baza adeverinței nr. 54/2003, titular inculpatul . Valoarea totală a contractului a fost de 59.670.278 lei și s-au achitat 2 rate astfel că a rămas de recuperat suma de 5.634,6278 lei (ron).
10. La data de 04.08.2003 s-a încheiat contractul 1865/2003, titular numitul care a fost scos de sub urmărire penală, iar valoarea contractului a fost de 56.559.046 lei. La baza contractului a stat adeverința nr. 52/2003, din contract s-au achitat 2 rate iar prejudiciul rămas de recuperat este de 5.345,7046 lei (ron).
11. La data de 05.08.2003 s-a încheiat contractul nr. 2727/2003, titular inculpata, în valoare totală de 61.583.184 lei, în baza adeverinței nr. 56/2003. Au fost achitate 2 rate și a rămas un prejudiciu de recuperat de 6.214,1184 lei (ron).
12. La data de 08.08.2003 s-a încheiat contractul nr. 2731/2003, cu participarea și a inculpatei alături de ceilalți 4 inculpați, iar titularul contractului a fost numitul.
Valoarea contractului a fost de 55.179.778 lei din care s-au achitat 6 rate, rămânând un prejudiciu nerecuperat de 4.692,77780 lei (ron).
a fost scos de sub urmărire penală iar încheierea contractului a avut la bază adeverinta nr. 60/2003.
13. La data de 11.08.2003, tot cu participarea celor 4 inculpați precum și cu participarea inculpatei, s-a încheiat contractul nr. 2739/2003, titular (scos de sub urmărire penală), în baza adeverinței nr. 64/2003. Valoarea contractului a fost 58.809.508 lei din care s-au achitat 2 rate, rămânând un prejudiciu de recuperat de 5.552,15080 lei (ron).
14. La data de 13.08.2003 s-a încheiat contractul nr. 2749/2003, titular inculpatul G, în valoare totală de 62.362.712 lei din care s-au achitat 2 rate rămânând de recuperat un prejudiciu de 5.898,6712 lei (ron). La baza încheierii contractului a stat adeverinta nr. 67/2003.
15. La data de 13.08.2003 s-a încheiat contractul nr. 2750/2003, titular inculpatul G care a arătat în declarațiile date că i-a cunoscut pe ceilalți inculpați prin intermediul inculpatului. Valoarea totală a contractului a fost de 51.868.972 lei din care s-au achitat 2 rate rămânând un prejudiciu nerecuperat de 4.906,6972 lei (ron).
La baza încheierii contractului a stat adeverinta nr. 69/2003.
16. La data de 14.08.2003 s-a încheiat contractul nr. 2751/2003, titular inculpatul care i-a cunoscut pe inculpați prin intermediul inculpatului G, întâlnindu-se toți în zona sediului Canal 7 B Valoarea totală a contractului a fost de 64.694.416 lei din care s-au achitat 2 rate rămânând de recuperat suma de 6.105,8416 lei (ron).
La baza încheierii contractului a stat adeverinta nr. 70/2003.
17. La data de 15.08.2003 s-a încheiat contractul nr. 2744/2003, titular numitul (scos de sub urmărire penală), în baza adeverinței nr. 72/2003 valoarea contractului fiind de 53.273.344 lei din care s-au achitat 2 rate rămânând nerecuperat un prejudiciu de 4.099,5344 lei (ron).
18. La data de 15.08.2003 s-a încheiat contractul nr. 2743/2003 în valoare de 56.388.532 lei, titular - (scos de sub urmărire penală), în baza adeverinței nr. 71/2003. S-au achitat 2 rate și a rămas de recuperat suma de 5.323,6323 lei (ron).
19. La data de 20.08.2003 s-a încheiat contractul nr. 2754/2003 în baza adeverinței nr. 75/2003, titular numitul (scos de sub urmărire penală). La încheierea contractului nu a fost prezent titularul, iar inculpata a dat dispoziție martorei M să semneze în fals la rubrica titular. Valoarea totală a contractului a fost de 45.305.460 lei (rol) din care s-au achitat 2 rate rămânând de recuperat suma de 4.277,1460 (ron).
20. La data de 01.09.2003 s-a încheiat contractul nr. 3880/2003, titular care a declarat că inculpatul i-a solicitat cartea de identitate cu motivatia că îi va încheia un contract de muncă cu SC SRL.
Prin declarațiile date la urmărirea penală inculpații, și au recunoscut săvârșirea faptei.
Valoarea totală a contractului a fost de 37.874.214 lei din care s-a achitat o rămânând de recuperat un prejudiciu de 3.681,5214 lei (ron). La încheierea contractului s-a avut în vedere adeverinta nr. 89/2003.
21. La data de 01.09.2003 s-a încheiat contractul nr. 3874/2003, titular inculpatul iu, în valoare totală de 49.792.482 lei din care s-a achitat o și a rămas de recuperat un prejudiciu în sumă de 4.839,9482 lei (ron). În faza de urmărire penală inculpatul iu a declarat că inculpatul i-a oferit suma de 6.000.000 lei în schimbul acceptului de a încheia contractul, iar bunurile contractate au ajuns în posesia acestuia.
La încheierea contractului s-a avut în vedere adeverinta nr. 81/2003.
22. La data de 02.09.2003 s-a încheiat contractul nr.3884/2003, titular numitul (scos de sub urmărire penală), în valoare de 49.447.998 lei din care s-a achitat o rămânând nerecuperat un prejudiciu de 4.806,4998 lei.
Prin declarațiile date la urmărirea penală a arătat că l-a cunoscut personal pe inculpatul iar din probe a rezultat că la încheierea contractului a participat și inculpata.
La baza încheierii contractului a stat adeverinta nr. 91/2003.
23.La data de 04.09.2003 s-a încheiat contractul nr. 3886/2003, titular, în valoare totală de 46.336.752 lei din care s-a achitat o rămânând de recuperat suma de 4.504,0752 lei (ron).
Din probe a rezultat că acest contract a fost încheiat de către inculpata iar din declaratia numitului rezultă că acesta l-a cunoscut într-adevăr pe inculpatul căruia i-a remis buletinul în vederea obținerii unei copii de către acesta din urmă.
Din declarația inculpatului a rezultat că a avut o înțelegere cu inculpatul pentru procurarea unor copii de pe buletine pe care acesta din urmă le-a folosit apoi și la încheierea altor contracte.
La baza încheierii contractului a stat adeverinta nr. 92/2003.
24. La data de 05.09.2003 s-a încheiat contractul nr. 4685/2003, de către inculpata și care a fost semnat în fals de către inculpatul (titular ).
Contractul a avut la bază adeverința nr. 98/2003, valoarea acestuia fiind de 44.254.636 lei din care s-a achitat o, precum și suma de 2.000 lei ron de inculpata, (există dovada achitării parțiale la fila 224 voI. IV dosar instanță) rămânând de recuperat 2.301, 7636 lei.
25. La data de 05.09.2003 s-a încheiat contractul nr. 3890/2003, titular, în valoare de 48.487.994 lei, care a avut la bază adeverinta nr.95/2003. Contractul a fost încheiat de către inculpata și semnat de către inculpatul.
26. La aceeași dată s-a încheiat contractul nr. 3891/2003, titular, în valoare de 40.118.420 lei (în baza adeverinței nr. 99/2003) din care s-a recuperat o rămânând un prejudiciu nerecuperat de 3.897.1420 lei (ron).
este vecin cu inculpatul și prin declarațiile date a confirmat că acest inculpat i-a cerut buletinul de identitate de pe care a făcut o copie xerox remisă apoi inculpatului.
Această faptă a fost recunoscută de către inculpatul, de care au confirmat și participarea inculpatei.
27. La data de 09.09.2003 s-a încheiat contractul nr. 4689/2003 titular, în valoare de 55.357.224 lei din care s-a achitat o rămânând un prejudiciu nerecuperat de 5.381,0224 lei (ron).
Contractul a avut la bază adeverinta nr. 104/2003.
a declarat că a fost abordat de inculpatul în septembrie 2003, și că acesta i-a cerut o copie de pe actul de identitate.
Și la această faptă a participat inculpata alături de ceilalți inculpați.
28. La data de 10.09.2003 s-a încheiat contractul nr. 4690/2003 titular, în baza adeverintei nr. 105/2003, în valoare de 49.625.454 lei din care s-a achitat o rămânând un prejudiciu de recuperat de 4.823,7454 lei (ron).
a declarat că îl cunoștea pe inculpatul și că acesta i-a propus în schimbul unei datorii neremise achiziționarea de bunuri electrocasnice de care să beneficieze o altă persoană. A mai declarat că a semnat diverse acte fără să știe însă ce semnează.
29. La data de 11.09.2003 s-a încheiat contractul nr. 4693/2003 în baza adeverintei nr. 107/2003, în valoare totală de 32.145.894 lei, titular. Acesta a declarat că a fost abordat de către inculpatul care i-a solicitat o copie de pe buletinul de identitate pe care a remis-o inculpatului. La această faptă, din probe, a rezultat că a participat și inculpata.
Prejudiciul rămas nerecuperat este de 3.124,5894 lei întrucât s-a achitat o.
30. La data de 12.09.2003 s-a încheiat contractul nr. 4695/2003 titular, care a declarat că a fost abordat de inculpatul care i-a solicitat o copie a buletinului de identitate pe care a remis-o inculpatului. Valoarea contractului a fost de 40.117.734 lei rol, din care s-a achitat o rămânând de recuperat suma de 3.899,5734 lei (ron).
Contractul a avut la bază adeverința nr. 108/2003 iar probele au confirmat și participarea inculpatei la această faptă.
31. La data de 18.09.2003 s-a încheiat contractul nr. 3894/2003 în valoare totală de 51.033.760 lei rol, titular inculpatul, din care s-a achitat o rămânând de recuperat 4.950,770 lei.
Contractul a avut la bază adeverinta nr. 112/2003.
Inculpatul a declarat că i-a cunoscut pe inculpații și și că s-a întâlnit la restaurantul și cu inculpatul, aspect care confirmă și de această dată înțelegerea celor 3 inculpați în săvârșirea faptelor.
32. La data de 22.09.2003 s-a încheiat contractul nr. 4720/2003 în baza adeverinței nr. 119/2003, titular fiind care a și decedat, în valoare de 36.999.540 lei rol din care s-a achitat o rămânând de recuperat un prejudiciu de 3.596,4540 lei ron. Prin declarațiile date la urmărire penală de această persoană a arătat că i-a cunoscut pe inculpații și care i-au solicitat o copie de pe buletin și după discuțiile purtate pe tema promisiunii de angajare la SC SRL și împreună cu inculpatul s-au deplasat la SC SRL B M, magazin cu care partea civilă avea contract și de unde urmau să fie ridicate bunurile.
Și în acest caz inculpata a întocmit formalitățile pentru contract iar inculpatul a semnat actele.
33. La data de 23.09.2003 s-a încheiat contractul nr. 4721/2003 în baza adeverinței nr. 121/2003, titular, în valoare de 38.912.454 lei rol din care s-a achitat o rămânând de recuperat un prejudiciu de 3.782,454 lei ron.
34. La data de 01.10.2003 s-a încheiat contractul nr. 5151/2003 în baza adeverinței nr. 123/2003, titular fiind, care a declarat că i-a cunoscut pe inculpații, și care l-au convins să încheie contractul de leasing respectiv în schimbul promisiunii de angajare.
Valoarea contractului a fost de 41.260.932 lei dar suma a fost achitată încă din faza de urmărire penală (fila 244 voI. 1).
35. La data de 01.10.2003 s-a încheiat contractul nr. 5149/2003 titular fiind numitul - fratele inculpatului, în valoare de 16.408.766 lei rol în baza adeverinței nr. 125/2003, dar cu privire la acest contract nu s-au formulat pretenții civile pentru că titularul este la zi cu plata ratelor.
36. La data de 07.10.2003 se încheie contractului nr. 5154/2003 în valoare de 43.235.916 lei rol, titular inculpatul care a confirmat că a fost abordat de către inculpatul prin intermediul căruia i-a cunoscut ulterior pe și.
La baza contractului a stat adeverința nr. 124/2003 iar partea civilă a formulat pretenții reprezentând valoarea integrală a contractului în sumă de 4.323,5916 lei ron.
37. La data de 08.10.2003 s-a încheiat contractul nr.4882/2003 titulară inculpata, în valoare de 31.746.322 lei rol, aceasta confirmând că bunurile achiziționate au rămas la inculpații și care au determinat-o să încheie contractul respectiv în schimbul promisiunii de angajare.
Valoarea prejudiciului se ridică la suma de 3.174,6322 lei ron iar la baza contractului a stat adeverinta nr. 139/2003.
38. La data de 09.10.2003 s-a încheiat contractul nr. 4869/2003, titular numitul, în valoare totală de 41.519.106 lei care a fost achitat în întregime.
La baza acestui contract a stat adeverinta nr. 143/2003 iar din declaratia acestuia a rezultat că a fost contact de inculpații și.
39. La data de 13.10.2003 s-a încheiat contractul nr. 4734/2003, titular, în valoare totală de 38.041.254 lei în baza adeverintei nr.148/2003.
Din probe s-a confirmat participarea și a inculpatei la această faptă.
Valoarea prejudiciului este de 3.804,1254 lei ron.
40. La data de 13.10.2003 s-a încheiat contractul nr. 4733/2003, titular, în baza adeverintei nr. 149/2003, în valoare de 39.613.140 lei.
Valoarea prejudiciului cauzat a fost 3.961,3140 lei ron iar la această fapta a participat și inculpata.
41. La data de 13.10.2003 s-a încheiat contractul nr. 4888/2003 titular inculpatul în baza adeverinței nr. 190/2003, valoarea contractului fiind de 43.230.282 lei.
Deși inculpatul nu a recunoscut fapta vinovăția acestuia a fost confirmată de declarația martorului.
Valoarea prejudiciului afost de 4.323,0282 lei ron.
42. La data de 15.10.2003 s-a încheiat contractul nr. 4894/2003 titular inculpatul, în baza adeverinței nr. 154/2003, în valoare de 37.170.054 lei.
Prin declarațiile date acest inculpat arată că a fost abordat de inculpatul și s-a deplasat la magazinul de unde s-au ridicat bunurile de inculpatul.
Valoarea prejudiciului s-a ridicat la suma de 3. 717,0054 lei ron.
43. La data de 17.10.2003 s-a încheiat contractul nr. 4898/2003 titularul fiind inculpatul, în baza adeverinței nr. 161/2003, în valoare de 49.461.882 lei.
Valoarea prejudiciului cauzat se ridică la suma de 4.946,1882 lei ron.
44. La data de 22.10.2003 s-a încheiat contractul nr. 4903/2003 titular fiind inculpatul, în baza adeverinței nr. 166/2003, în valoare de 48.943.404 lei. Prejudiciul cauzat s-a ridicat la suma de 4.894,3404 lei.
45. La data de 21.10.2003 s-a încheiat contractul nr. 5167/2003 în baza adeverinței nr. 172/2003, titular fiind inculpatul, în valoare de 46.687.714 lei. Valoarea prejudiciului se ridică la suma de 4.668,7714 lei.
46. La data de 21.10.2003 s-a încheiat contractul nr. 5165/2003 titular fiind inculpatul, în valoare de 47.557.188 lei, în baza adeverintei nr. 169/2003.
Acesta a confirmat că i-a cunoscut pe inculpații și, precum și promisiunile făcute de aceștia. Prejudiciul cauzat s-a ridicat la suma de 4.755,7188 lei ron.
47. La data de 22.10.2003 s-a încheiat contractul nr. 5170/2003, titular G, în baza adeverinței nr. 175/2003, în valoare totală de 50.002.468 lei din care nu s-a recuperat nimic.
Suma solicitată de partea civilă afost de 5.000,2468 lei ron.
48. La data de 24.10.2003 s-a încheiat contractul nr. 6188/2003, titular care a confirmat că l-a cunoscut pe inculpatul prin intermediul inculpatului, în baza adeverinței nr. 180/2003, în valoare de 42.023.700 lei din care nu s-a recuperat nimic.
Suma solicitată de partea civilă este de 4.202,3700 lei ron.
49. La data de 24.10.2003 s-a încheiat contractul nr. 6185/2003, titular fiind inculpatul G, în valoare totală de 39.072.546 lei în baza adeverintei nr. 179/2003.
Suma solicitată de partea civilă este de3.907,2546 lei ron.
50. La data de 01.11.2003 s-a încheiat contractul nr. 6225/2003, titular fiind inculpatul, care în declarațiile date a recunoscut că a acționat la solicitarea inculpatului.
Contractul s-a încheiat în baza adeverintei nr. 185/2003, valoarea acestuia fiind de 43.955.262 lei rol.
Suma solicitată de partea civilă a fost de 4.395,5262 lei ron.
51. La data de 05.11.2003 inculpatul l-a contactat pe inculpatul acesta din urmă fiind titularul contractului nr.6216/2003 în valoare de 44.647.580 lei.
Contractul s-a încheiat în baza adeverintei nr. 193/2003, iar suma solicitată de partea civilă cu titlu de despăgubiri a fost de 4.464,7580 lei ron.
52. La data de 11.11.2003 s-a încheiat contractul nr. 6224/2003, titularul fiind inculpatul, în valoare totală de 55.457.020 lei, în baza adeverintei nr. 187/2003.
Suma solicitată de partea civilă a fost aceea de 5.545,7020 lei ron.
53. La data de 05.11.2003 s-a încheiat contractul nr. 6222/2003, titular numitul,în valoare de 45.072.208 lei, în baza adeverinței nr. 189/2003.
Prin declarațiile date de acesta la urmărire penală a arătat că a acționat la solicitarea inculpaților și.
Suma solicitată de partea civilă cu titlu de despăgubiri civile a fost de 4.507,2208 lei.
54. La data de 10.11.2003 s-a încheiat contractul nr. 5524/2003 în valoare de 37.429.670 lei, titular fiind numitul.
La această faptă s-a reținut doar participarea inculpatului care a completat în fals adeverința nr. 24/2003 emanând de la SC SRL.
Suma solicitată de către partea civilă cu titlu de prejudiciu cauzat doar de către acest inculpat a fost de 3.742,9670 lei.
În funcție de cele redate, tribunalul a reținut vinovăție din partea celor 30 de inculpați în săvârșirea faptelor și infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, dovedite prin intermediul probațiunii administrate în fazele de urmărire penală și judecată.
În consecință s-au făcut trimiteri în drept la dispozițiile legale propuse în cuprinsul rechizitoriului, cu sancțiunile corelative subliniate, individualizate prin prisma disp. art. 72.proc.pen, în forma unor modalități de executate diferite în funcție de aportul concret al fiecărui inculpat la ansamblul infracțional supus judecății.
Sub aspect civil, pretențiile finale solicitate au fost apreciate ca fiind justificate doar în parte. Nu s-au luat în calcul la stabilirea prejudiciului contravaloarea ratelor achitate din valoarea fiecărui contract în parte. Au fost respinse pretențiile vizând dobânzi penalizatoare.
S-a dispus anularea actelor false menționate.
Împotriva sentinței în termen legal s-au exercitat căile de atac ale apelului de către 10 dintre inculpații condamnați, respectiv, și, precum și de partea responsabilă civilmente SC. SRL
Inculpatul a solicitat încetarea procesului penal cu motivarea că lipsește plângerea prealabilă din partea părții vătămate pentru infracțiunea de abuz de încredere ce eventual poate fi reținută în sarcina acestuia și nu înșelăciune.
Evident că în prealabil a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de înșelăciune,așa cum a fost trimis în judecată, în infracțiunea de abuz de încredere cu participație în forma complicității.
Raportat la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată s-a solicitat aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special legal cu reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea sa și în final cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Inculpatul a solicitat ca în procedura rejudecării să se dispună schimbarea încadrării juridice pentru infracțiunea de înșelăciune în sensul înlăturării disp.alin.5 al art.215 pen.aspect juridic ce a fost examinat și la nivelul instanței de fond, sau eventual consemnarea aceleași infracțiuni de abuz de încredere.
Pe fond se arată că se impune o soluție de achitare a inculpatului atât pentru înșelăciune cât și pentru uz de fals, în acest sens prezentându-se următoarele:
Inculpatul nu a avut contribuție la toate cele 53 acte infracționale imputate și ca urmare hotărârea atacată este nelegală și netemeinică. În cauză s-a derulat un proces neechitabil, neaudiindu-se toți martorii consemnați în rechizitoriu și s-au respins cererile în probațiune formulate de inculpat privind audierea în cauză a tuturor martorilor propuși de Parchet în actul de sesizare. La modul concret, datorită acestor împrejurări s-a adus o violare art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Apoi, materialul probator administrat în cauză este de natură să lămurească că în sarcina inculpatului nu se poate reține că ar fi participat la încheierea a 71 de contracte de leasing și că ar avea astfel o participație la toate actele materiale ale unor infracțiuni de înșelăciune și uz de fals. Probele administrate nemijlocit în fața instanței de fond infirmă susținerile din rechizitoriu. Depozițiile martorilor audiați converg spre ideea că participare la încheierea contractelor de leasing a existat doar din partea a două persoane din întreg lotul de coinculpați, respectiv și, persoane ce au și profitat de pe urma bunurilor achiziționate. Inculpatul doar cât a acceptat formal să se încheie contracte de leasing pentru achiziționarea unor bunuri mobile, bunuri ce în fapt erau achiziționate însă de ceilalți doi inculpați menționați, care se obligau către persoana care semna contractul de leasing că le vor plăti ceea ce s-a și făcut raportat la două-trei rate, posibil tocmai în ideea ca persoanele implicate să nu poată realiza la timp cele întâmplate, însă reținerea participației inculpatului mai ales sub forma coautoratului raportat la activitatea intreprinsă de ceilalți doi este lipsită total de temei și este nelegală.
În subsidiar, s-a solicitat reindividualizarea pedepsei, cu aplicarea unei sancțiuni a închisorii sub minimul special și cu suspendarea executării acesteia.
Motivarea este aceea că participantul la o infracțiune răspunde numai pentru infracțiunile pe care le-a săvârșit efectiv, inculpatul nu a participat la toate actele pretins imputate și este cert că nu a avut reprezentarea că participă la o infracțiune cu consecințe deosebit de grave.
Soluție de achitare s-ar impune pe considerentele că lipsește intenția specifică infracțiunilor, atât pentru înșelăciune cât și pentru uz de fals.
Concret inculpatul nu a avut reprezentarea că fapta sa este îndreptată în scopul obținerii unui folos material injust, coinculpații și dându-i garanții că vor fi achitate ratele.
De asemenea, nu a avut reprezentarea că semnează un fals contract atâta vreme cât i-au fost aduse la cunoștință de către ceilalți coinculpați menționați că va fi angajat cu contract de muncă la SC"".
Raportat la modul de soluționare a laturii civile s-a subliniat că răspunderea contractuală nu are temei iar raportat la răspunderea delictuală aceasta nu există, respectiv legătura dintre raportul de cauzalitate,faptă și prejudiciu.
Inculpata () a solicitat doar transformarea pedepsei închisorii într-o sancțiune mai blândă cum este cea a amenzii.
Inculpatul, a solicitat în rejudecare pronunțarea unei soluții de achitare. Acesta nu a avut intenție de a comite o infracțiune ci a avut reprezentarea că totul va intra în legalitate.
Inculpații, și, au solicitat schimbarea încadrării juridice din înșelăciune în abuz de încredere și pronunțarea în final a unei soluții de încetare a procesului penal.
Inculpatul a solicitat pronunțarea unei hotărâri de achitare întrucât nu a avut intenția de a comite infracțiunea de înșelăciune. Nu a urmărit să câștige în urma săvârșirii faptei și nu a beneficiat de bunuri.
Inculpatul a solicitat pronunțarea unei hotărâri de încetare a procesului penal raportat la infracțiunea de abuz de încredere și nu înșelăciune iar în ceea ce privește uzul de fals pronunțarea unei pedepse cu amendă penală.
Inculpatul a solicitat reducerea pedepselor aplicate de instanța de fond.
S-a formulat apel și de către partea responsabilă civilmente SC. SRL În final, în funcție de concluziile scrise depuse, s-a solicitat pe de o parte respingerea pretențiilor civile formulate întrucât răspunderea comitentului pentru fapta prepusului nu poate fi atrasă atâta vreme cât prepusul a acționat în interes propriu abuzând de funcția încredințată, a ieșit din sfera de supraveghere a comitentului.
Pe de altă parte, raportat la cuantumul prejudiciului s-a consemnat că nici o probă judiciară indubitabilă nu dovedește pretențiile părții civile solicitate.
Partea responsabilă a fost obligată la plata unor sume care nu au nici o acoperire probațională, nu au fost diminuate sumele încasate cu titlu de avans la fiecare contract ci s-a solicitat în totalitate prețul contractelor inclusiv comisioanele, dobânzi și penalități calculate în mod arbitrar.
Apărătorii celorlalți 20 inculpați ce figurează în cauză și nu au declarat calea de atac a apelului, au solicitat ca eventual în urma admiterii apelurilor inculpaților ce au formulat calea de atac ordinară, pe calea extinderii, aspectele favorabile să le fie profitabile și acestora.
Curtea analizând apelurile formulate de către cei 10 inculpați, apelul părții responsabile civilmente, motivele exprese invocate, solicitările de schimbare de încadrare juridică vehiculate, cu analiza cauzei sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art.371 al.2 pr.pen. reține următoarele:
Sub aspectul stării de fapt,concret sunt de consemnat că,
1. În cursul lunii iunie 2003 pe baza adeverinței de salariat false nr.29/2003 eliberată de inculpatul, semnată la poziția contabil șef de către inculpatul, s-a încheiat contractul de leasing nr. 490/2003 (titular inculpatul ) în valoare de 47.548.976 lei.
Din acest contract s-au achitat 8 rate aspect care rezultă din documentația depusă de - SRL C N în dosarul de urmărire penală volum 1 începând cu fila 71, astfel că a mai rămas de recuperat un prejudiciu în sumă de 3.690,8976 lei (ron).
Din probe a rezultat că la săvârșirea acestei infracțiuni au participat inculpații, și.
2. La data de 25 iunie 2003, în baza înțelegerii avută de inculpații mai sus menționați și în aceeași modalitate descrisă mai sus, s-a încheiat contractul de leasing financiar nr. 535/2003 în valoare de 51.262.830 (rol), titular inculpatul, din care s-au achitat 4 rate (potrivit situației depuse de partea civilă în volumul 1 dosar de urmărire penală) din care a rămas de recuperat suma de 4.552,6830 lei (ron).
La baza încheierii acestui contract a stat adeverința nr. 28/24.06.2003 eliberată de inculpatul.
3. La data de 01.07.2003, având în vedere participarea celor 4 inculpați s-a încheiat contractul de leasing nr. 1825/2003 în valoare de 41.860.134 lei (rol), titular inculpatul, din care s-au achitat 3 rate, rămânând de recuperat suma de 3.764,4134 lei (ron).
Contractul a avut la bază adeverința 31/2003 emisă de inculpatul.
4. La data de 02.07.2003, tot cu participarea celor 4 inculpați nominalizați mai sus precum și a inculpatului s-a încheiat contractul de leasing nr. 550/2003 (titular inculpatul ) în valoare de 41.860.134 lei (rol) din care s-au achitat 2 rate, rămânând un prejudiciu de recuperat de 3.952,0134 lei (rol).
Contractul a avut la bază adeverința nr. 32/2003.
5. La data de 14.07.2003, în conditiile anterior arătate, tot cu participarea celor 4 inculpați s-a încheiat contractul de leasing financiar nr. 1832/2003 (titular inculpatul ) în valoare totală 29.731.860 lei (rol) din care s-au achitat trei rate și a rămas un prejudiciu de recuperat în sumă de 2.723,5860 lei (ron). Bunurile achiziționate, cuptor și plită electrică, au fost valorificate de inculpatul iar din declarația inculpatului a rezultat că acționat la solicitarea acestuia din urmă.
La baza încheierii contractului a stat adeverința nr. 40/2003 emisă de SC SRL B M - administrată de inculpatul.
6. La data de 14.07.2003, s-a încheiat contractul nr. 1830/2003 în valoare totală de 29.234.216 lei,titular inculpatul, din care s-au achitat 3 rate, rămânând un prejudiciu de 2.672,3216 lei (rol).
La baza încheierii contractului a stat adeverința nr. 39/2003 emisă de aceeași societate comercială.
7. La data de 14.07.2003 s-a încheiat contractul de leasing nr. 1831/2003 - titular inculpata - în valoare totală de 55.687.838 lei, din care s-au achitat 3 rate rămânând un prejudiciu de recuperat de 5.101,6838 lei (ron).
La încheierea contractului s-a avut în vedere adeverința nr. 38/2003 emisă de aceeași societate comercială.
8. La data de 01.08.2003 s-a încheiat contractul nr. 2722/2003, titular inculpatul, având în vedere înțelegerea acestuia cu inculpații, și iar la baza contractului a stat adeverința nr. 44/2003 emisă de inculpatul.
Valoarea contractului a fost de 41.860.134 lei din care s-au achitat 2 rate și a rămas de recuperat suma de 3.952,0134 lei (ron).
9. La data de 04.08.2003, tot ca urmare a participării celor 4 inculpați menționați anterior, s-a încheiat contractului nr. 2720/2003 în valoare de 59.670.278 lei (rol) în baza adeverinței nr. 54/2003, titular inculpatul . Valoarea totală a contractului a fost de 59.670.278 lei și s-au achitat 2 rate astfel că a rămas de recuperat suma de 5.634,6278 lei (ron).
10. La data de 04.08.2003 s-a încheiat contractul 1865/2003, titular numitul care a fost scos de sub urmărire penală, iar valoarea contractului a fost de 56.559.046 lei. La baza contractului a stat adeverința nr. 52/2003, din contract s-au achitat 2 rate iar prejudiciul rămas de recuperat este de 5.345,7046 lei (ron).
11. La data de 05.08.2003 s-a încheiat contractul nr. 2727/2003, titular inculpata, în valoare totală de 61.583.184 lei, în baza adeverinței nr. 56/2003. Au fost achitate 2 rate și a rămas un prejudiciu de recuperat de 6.214,1184 lei (ron).
12. La data de 08.08.2003 s-a încheiat contractul nr. 2731/2003, cu participarea și a inculpatei alături de ceilalți 4 inculpați, iar titularul contractului a fost numitul.
Valoarea contractului a fost de 55.179.778 lei din care s-au achitat 6 rate, rămânând un prejudiciu nerecuperat de 4.692,77780 lei (ron).
a fost scos de sub urmărire penală iar încheierea contractului a avut la bază adeverința nr. 60/2003.
13. La data de 11.08.2003, tot cu participarea celor 4 inculpați precum și cu participarea inculpatei, s-a încheiat contractul nr. 2739/2003, titular (scos de sub urmărire penală), în baza adeverinței nr. 64/2003. Valoarea contractului a fost 58.809.508 lei din care s-au achitat 2 rate, rămânând un prejudiciu de recuperat de 5.552,15080 lei (ron).
14. La data de 13.08.2003 s-a încheiat contractul nr. 2749/2003, titular inculpatul G, în valoare totală de 62.362.712 lei din care s-au achitat 2 rate rămânând de recuperat un prejudiciu de 5.898,6712 lei (ron). La baza încheierii contractului a stat adeverința nr. 67/2003.
15. La data de 13.08.2003 s-a încheiat contractul nr. 2750/2003, titular inculpatul G care a arătat în declarațiile date că i-a cunoscut pe ceilalți inculpați prin intermediul inculpatului. Valoarea totală a contractului a fost de 51.868.972 lei din care s-au achitat 2 rate rămânând un prejudiciu nerecuperat de 4.906,6972 lei (ron).
La baza încheierii contractului a stat adeverința nr. 69/2003.
16. La data de 14.08.2003 s-a încheiat contractul nr. 2751/2003, titular inculpatul care i-a cunoscut pe inculpați prin intermediul inculpatului G, întâlnindu-se toți în zona sediului Canal 7 B Valoarea totală a contractului a fost de 64.694.416 lei din care s-au achitat 2 rate rămânând de recuperat suma de 6.105,8416 lei (ron).
La baza încheierii contractului a stat adeverința nr. 70/2003.
17. La data de 15.08.2003 s-a încheiat contractul nr. 2744/2003, titular numitul (scos de sub urmărire penală), în baza adeverinței nr. 72/2003 valoarea contractului fiind de 53.273.344 lei din care s-au achitat 2 rate rămânând nerecuperat un prejudiciu de 4.099,5344 lei (ron).
18. La data de 15.08.2003 s-a încheiat contractul nr. 2743/2003 în valoare de 56.388.532 lei, titular - (scos de sub urmărire penală), în baza adeverinței nr. 71/2003. S-au achitat 2 rate și a rămas de recuperat suma de 5.323,6323 lei (ron).
19. La data de 20.08.2003 s-a încheiat contractul nr. 2754/2003 în baza adeverinței nr. 75/2003, titular numitul (scos de sub urmărire penală). La încheierea contractului nu a fost prezent titularul, iar inculpata a dat dispoziție martorei M să semneze în fals la rubrica titular. Valoarea totală a contractului a fost de 45.305.460 lei (rol) din care s-au achitat 2 rate rămânând de recuperat suma de 4.277,1460 (ron).
20. La data de 01.09.2003 s-a încheiat contractul nr. 3880/2003, titular care a declarat că inculpatul i-a solicitat cartea de identitate cu motivatia că îi va încheia un contract de muncă cu SC SRL.
Prin declarațiile date la urmărirea penală inculpații, și au recunoscut săvârșirea faptei.
Valoarea totală a contractului a fost de 37.874.214 lei din care s-a achitat o rămânând de recuperat un prejudiciu de 3.681,5214 lei (ron). La încheierea contractului s-a avut în vedere adeverința nr. 89/2003.
21. La data de 01.09.2003 s-a încheiat contractul nr. 3874/2003, titular inculpatul iu, în valoare totală de 49.792.482 lei din care s-a achitat o și a rămas de recuperat un prejudiciu în sumă de 4.839,9482 lei (ron). În faza de urmărire penală inculpatul iu a declarat că inculpatul i-a oferit suma de 6.000.000 lei în schimbul acceptului de a încheia contractul, iar bunurile contractate au ajuns în posesia acestuia.
La încheierea contractului s-a avut în vedere adeverința nr. 81/2003.
22. La data de 02.09.2003 s-a încheiat contractul nr.3884/2003, titular numitul (scos de sub urmărire penală), în valoare de 49.447.998 lei din care s-a achitat o rămânând nerecuperat un prejudiciu de 4.806,4998 lei.
Prin declarațiile date la urmărirea penală a arătat că l-a cunoscut personal pe inculpatul iar din probe a rezultat că la încheierea contractului a participat și inculpata.
La baza încheierii contractului a stat adeverința nr. 91/2003.
23.La data de 04.09.2003 s-a încheiat contractul nr. 3886/2003, titular, în valoare totală de 46.336.752 lei din care s-a achitat o rămânând de recuperat suma de 4.504,0752 lei (ron).
Din probe a rezultat că acest contract a fost încheiat de către inculpata iar din declaratia numitului rezultă că acesta l-a cunoscut într-adevăr pe inculpatul căruia i-a remis buletinul în vederea obținerii unei copii de către acesta din urmă.
Din declarația inculpatului a rezultat că a avut o înțelegere cu inculpatul pentru procurarea unor copii de pe buletine pe care acesta din urmă le-a folosit apoi și la încheierea altor contracte.
La baza încheierii contractului a stat adeverința nr. 92/2003.
24. La data de 05.09.2003 s-a încheiat contractul nr. 4685/2003, de către inculpata și care a fost semnat în fals de către inculpatul (titular ).
Contractul a avut la bază adeverința nr. 98/2003, valoarea acestuia fiind de 44.254.636 lei din care s-a achitat o, precum și suma de 2.000 lei ron de inculpata, (există dovada achitării parțiale la fila 224 voI. IV dosar instanță) rămânând de recuperat 2.301, 7636 lei.
25. La data de 05.09.2003 s-a încheiat contractul nr. 3890/2003, titular, în valoare de 48.487.994 lei, care a avut la bază adeverința nr.95/2003. Contractul a fost încheiat de către inculpata și semnat de către inculpatul.
26. La aceeași dată s-a încheiat contractul nr. 3891/2003, titular, în valoare de 40.118.420 lei (în baza adeverinței nr. 99/2003) din care s-a recuperat o rămânând un prejudiciu nerecuperat de 3.897.1420 lei (ron).
este vecin cu inculpatul și prin declarațiile date a confirmat că acest inculpat i-a cerut buletinul de identitate de pe care a făcut o copie xerox remisă apoi inculpatului.
Această faptă a fost recunoscută de către inculpatul, de care au confirmat și participarea inculpatei.
27. La data de 09.09.2003 s-a încheiat contractul nr. 4689/2003 titular, în valoare de 55.357.224 lei din care s-a achitat o rămânând un prejudiciu nerecuperat de 5.381,0224 lei (ron).
Contractul a avut la bază adeverința nr. 104/2003.
a declarat că a fost abordat de inculpatul în septembrie 2003, și că acesta i-a cerut o copie de pe actul de identitate.
Și la această faptă a participat inculpata alături de ceilalți inculpați.
28. La data de 10.09.2003 s-a încheiat contractul nr. 4690/2003 titular, în baza adeverinței nr. 105/2003, în valoare de 49.625.454 lei din care s-a achitat o rămânând un prejudiciu de recuperat de 4.823,7454 lei (ron).
a declarat că îl cunoștea pe inculpatul și că acesta i-a propus în schimbul unei datorii neremise achiziționarea de bunuri electrocasnice de care să beneficieze o altă persoană. A mai declarat că a semnat diverse acte fără să știe însă ce semnează.
29. La data de 11.09.2003 s-a încheiat contractul nr. 4693/2003 în baza adeverintei nr. 107/2003, în valoare totală de 32.145.894 lei, titular. Acesta a declarat că a fost abordat de către inculpatul care i-a solicitat o copie de pe buletinul de identitate pe care a remis-o inculpatului. La această faptă, din probe, a rezultat că a participat și inculpata.
Prejudiciul rămas nerecuperat este de 3.124,5894 lei întrucât s-a achitat o.
30. La data de 12.09.2003 s-a încheiat contractul nr. 4695/2003 titular, care a declarat că a fost abordat de inculpatul care i-a solicitat o copie a buletinului de identitate pe care a remis-o inculpatului. Valoarea contractului a fost de 40.117.734 lei rol, din care s-a achitat o rămânând de recuperat suma de 3.899,5734 lei (ron).
Contractul a avut la bază adeverința nr. 108/2003 iar probele au confirmat și participarea inculpatei la această faptă.
31. La data de 18.09.2003 s-a încheiat contractul nr. 3894/2003 în valoare totală de 51.033.760 lei rol, titular inculpatul, din care s-a achitat o rămânând de recuperat 4.950,770 lei.
Contractul a avut la bază adeverința nr. 112/2003.
Inculpatul a declarat că i-a cunoscut pe inculpații și și că s-a întâlnit la restaurantul și cu inculpatul, aspect care confirmă și de această dată înțelegerea celor 3 inculpați în săvârșirea faptelor.
32. La data de 22.09.2003 s-a încheiat contractul nr. 4720/2003 în baza adeverinței nr. 119/2003, titular fiind care a și decedat, în valoare de 36.999.540 lei rol din care s-a achitat o rămânând de recuperat un prejudiciu de 3.596,4540 lei ron. Prin declarațiile date la urmărire penală de această persoană a arătat că i-a cunoscut pe inculpații și care i-au solicitat o copie de pe buletin și după discuțiile purtate pe tema promisiunii de angajare la SC SRL și împreună cu inculpatul s-au deplasat la SC SRL B M, magazin cu care partea civilă avea contract și de unde urmau să fie ridicate bunurile.
Și în acest caz inculpata a întocmit formalitățile pentru contract iar inculpatul a semnat actele.
33. La data de 23.09.2003 s-a încheiat contractul nr. 4721/2003 în baza adeverinței nr. 121/2003, titular, în valoare de 38.912.454 lei rol din care s-a achitat o rămânând de recuperat un prejudiciu de 3.782,454 lei ron.
34. La data de 01.10.2003 s-a încheiat contractul nr. 5151/2003 în baza adeverinței nr. 123/2003, titular fiind, care a declarat că i-a cunoscut pe inculpații, și care l-au convins să încheie contractul de leasing respectiv în schimbul promisiunii de angajare.
Valoarea contractului a fost de 41.260.932 lei dar suma a fost achitată încă din faza de urmărire penală (fila 244 voI. 1).
35. La data de 01.10.2003 s-a încheiat contractul nr. 5149/2003 titular fiind numitul - fratele inculpatului, în valoare de 16.408.766 lei rol în baza adeverinței nr. 125/2003, dar cu privire la acest contract nu s-au formulat pretenții civile pentru că titularul este la zi cu plata ratelor.
36. La data de 07.10.2003 se încheie contractului nr. 5154/2003 în valoare de 43.235.916 lei rol, titular inculpatul care a confirmat că a fost abordat de către inculpatul prin intermediul căruia i-a cunoscut ulterior pe și.
La baza contractului a stat adeverința nr. 124/2003 iar partea civilă a formulat pretenții reprezentând valoarea integrală a contractului în sumă de 4.323,5916 lei ron.
37. La data de 08.10.2003 s-a încheiat contractul nr.4882/2003 titulară inculpata, în valoare de 31.746.322 lei rol, aceasta confirmând că bunurile achiziționate au rămas la inculpații și care au determinat-o să încheie contractul respectiv în schimbul promisiunii de angajare.
Valoarea prejudiciului se ridică la suma de 3.174,6322 lei ron iar la baza contractului a stat adeverința nr. 139/2003.
38. La data de 09.10.2003 s-a încheiat contractul nr. 4869/2003, titular numitul, în valoare totală de 41.519.106 lei care a fost achitat în întregime.
La baza acestui contract a stat adeverinta nr. 143/2003 iar din declaratia acestuia a rezultat că a fost contact de inculpații și.
39. La data de 13.10.2003 s-a încheiat contractul nr. 4734/2003, titular, în valoare totală de 38.041.254 lei în baza adeverinței nr.148/2003.
Din probe s-a confirmat participarea și a inculpatei la această faptă.
Valoarea prejudiciului este de 3.804,1254 lei ron.
40. La data de 13.10.2003 s-a încheiat contractul nr. 4733/2003, titular, în baza adeverinței nr. 149/2003, în valoare de 39.613.140 lei.
Valoarea prejudiciului cauzat a fost 3.961,3140 lei ron iar la această fapta a participat și inculpata.
41. La data de 13.10.2003 s-a încheiat contractul nr. 4888/2003 titular inculpatul în baza adeverinței nr. 190/2003, valoarea contractului fiind de 43.230.282 lei.
Deși inculpatul nu a recunoscut fapta vinovăția acestuia a fost confirmată de declarația martorului.
Valoarea prejudiciului afost de 4.323,0282 lei ron.
42. La data de 15.10.2003 s-a încheiat contractul nr. 4894/2003 titular inculpatul, în baza adeverinței nr. 154/2003, în valoare de 37.170.054 lei.
Prin declarațiile date acest inculpat arată că a fost abordat de inculpatul și s-a deplasat la magazinul de unde s-au ridicat bunurile de inculpatul.
Valoarea prejudiciului s-a ridicat la suma de 3. 717,0054 lei ron.
43. La data de 17.10.2003 s-a încheiat contractul nr. 4898/2003 titularul fiind inculpatul, în baza adeverinței nr. 161/2003, în valoare de 49.461.882 lei.
Valoarea prejudiciului cauzat se ridică la suma de 4.946,1882 lei ron.
44. La data de 22.10.2003 s-a încheiat contractul nr. 4903/2003 titular fiind inculpatul, în baza adeverinței nr. 166/2003, în valoare de 48.943.404 lei. Prejudiciul cauzat s-a ridicat la suma de 4.894,3404 lei.
45. La data de 21.10.2003 s-a încheiat contractul nr. 5167/2003 în baza adeverinței nr. 172/2003, titular fiind inculpatul, în valoare de 46.687.714 lei. Valoarea prejudiciului se ridică la suma de 4.668,7714 lei.
46. La data de 21.10.2003 s-a încheiat contractul nr. 5165/2003 titular fiind inculpatul, în valoare de 47.557.188 lei, în baza adeverintei nr. 169/2003.
Acesta a confirmat că i-a cunoscut pe inculpații și, precum și promisiunile făcute de aceștia. Prejudiciul cauzat s-a ridicat la suma de 4.755,7188 lei ron.
47. La data de 22.10.2003 s-a încheiat contractul nr. 5170/2003, titular G, în baza adeverinței nr. 175/2003, în valoare totală de 50.002.468 lei din care nu s-a recuperat nimic.
Suma solicitată de partea civilă afost de 5.000,2468 lei ron.
48. La data de 24.10.2003 s-a încheiat contractul nr. 6188/2003, titular care a confirmat că l-a cunoscut pe inculpatul prin intermediul inculpatului, în baza adeverinței nr. 180/2003, în valoare de 42.023.700 lei din care nu s-a recuperat nimic.
Suma solicitată de partea civilă este de 4.202,3700 lei ron.
49. La data de 24.10.2003 s-a încheiat contractul nr. 6185/2003, titular fiind inculpatul G, în valoare totală de 39.072.546 lei în baza adeverintei nr. 179/2003.
Suma solicitată de partea civilă este de3.907,2546 lei ron.
50. La data de 01.11.2003 s-a încheiat contractul nr. 6225/2003, titular fiind inculpatul, care în declarațiile date a recunoscut că a acționat la solicitarea inculpatului.
Contractul s-a încheiat în baza adeverinței nr. 185/2003, valoarea acestuia fiind de 43.955.262 lei rol.
Suma solicitată de partea civilă a fost de 4.395,5262 lei ron.
51. La data de 05.11.2003 inculpatul l-a contactat pe inculpatul acesta din urmă fiind titularul contractului nr.6216/2003 în valoare de 44.647.580 lei.
Contractul s-a încheiat în baza adeverinței nr. 193/2003, iar suma solicitată de partea civilă cu titlu de despăgubiri a fost de 4.464,7580 lei ron.
52. La data de 11.11.2003 s-a încheiat contractul nr. 6224/2003, titularul fiind inculpatul, în valoare totală de 55.457.020 lei, în baza adeverinței nr. 187/2003.
Suma solicitată de partea civilă a fost aceea de 5.545,7020 lei ron.
53. La data de 05.11.2003 s-a încheiat contractul nr. 6222/2003, titular numitul în valoare de 45.072.208 lei, în baza adeverinței nr. 189/2003.
Prin declarațiile date de acesta la urmărire penală a arătat că a acționat la solicitarea inculpaților și.
Suma solicitată de partea civilă cu titlu de despăgubiri civile a fost de 4.507,2208 lei.
54. La data de 10.11.2003 s-a încheiat contractul nr. 5524/2003 în valoare de 37.429.670 lei, titular fiind numitul.
La această faptă s-a reținut doar participarea inculpatului care a completat în fals adeverința nr. 24/2003 emanând de la SC SRL.
Suma solicitată de către partea civilă cu titlu de prejudiciu cauzat doar de către acest inculpat a fost de 3.742,9670 lei.
În conturarea unei astfel de stări de fapt s-au avut în vedere mijloacele de probațiune strânse pe parcursul derulării procesului. detalii în acest sens s-au prezentat cu ocazia descrierii fiecărui punct de învinuire. Tot în sprijinul corectitudinii redării acestor evenimente stau, cu titlu general în expunere, declarațiile inculpatului care a manifestat poziția cea mai sinceră dintre inculpați, cu redarea în mod detaliat a circumstanțelor faptelor și participarea expresă și a celorlalți inculpați, nominalizarea lor, confruntările în care a fost implicat acesta, declarațiile celorlalți inculpați care deși au încercat anumite eschivări de la răspundere, coroborând între ele pozițiile manifestate se ajunge la același rezultat descris, precum și depozițiile elocvente ale martorilor audiați, cei din fața instanței și-au menținut integral vechile declarații, consemnările fiind semnificative și suficiente în ideea deslușirii complete a realității faptice.
Evident că toată această stare de fapt descrisă nu poate fi separată de contextul în care s-a derulat. În acest sens sunt de făcut cuvenitele precizări în sensul că SC "- " SRL C -N este o societate de finanțare care a desfășurat activitate de această natură, utilizând operațiunea comercială de leasing financiar. Pentru derularea activității de finanțare SC "- "SRL a încheiat în cursul anului 2003 contracte de colaborare cu diverse societăți comerciale din țară printre care și SC "" SRL, SC "" SRL și SC " " SRL, toate cu sediul în municipiul B M, firme implicate în starea de fapt descrisă.
Obiectul acestor contracte l-a constituit colaborarea dintre cele două părți privind activitatea de vânzare din partea" furnizorului" (una din cele trei societăți comerciale din B M) către" finanțator" (SC - SRL) a produselor ce vor face obiectul contractelor de leasing financiar, cu clienții care doresc achiziționarea acestora cu plata în rate. "Furnizorul" urma să vândă către "finanțator" produsele comandate de clientul utilizator, iar "finanțatorul" urma să ofere spre folosință " utilizatorului" produsele comandate, pe baza unui contract de leasing financiar. rămânea proprietarul bunului până la achitarea integrală de către utilizator a ratelor, în contract fiind stipulată interdicția de înstrăinare înainte de plata integrală.
Atât în contractele cadru de colaborare, cât și în "metodologia de lucru" anexă la contracte, era prevăzută procedura de urmat la încheierea unor contracte de leasing financiar, aceasta trebuind respectată de personalul angajat al magazinelor și totodată de solicitanții persoane fizice.
Astfel, "furnizorul" prin personalul său angajat - șef de magazin și vânzători - trebuia să prezinte clienților interesați condițiile de finanțare, criteriile de eligibilitate și solvabilitate și actele necesare pentru încheierea unui contract. De asemenea, trebuiau să facă un calcul preliminar referitor la bonitatea financiară a solicitantului, comunicându-i posibilitatea de a fi acceptat ca și client în cadrul unui contract de finanțare cu SC "- " C -
Dacă solicitantul era interesat de încheierea unui contract, angajații magazinului îi înmânau formularele tip adeverința de salariat, cererea de finanțare și factura cu produsele și prețul acestora. În situația în care solicitantul era căsătorit acesta trebuia să prezinte adeverințe tip venit pentru toți membrii salariați ai familiei sale. De asemenea, în situația existenței și altor contracte de finanțare (credit) în derulare, solicitantul trebuia să prezinte acte care să ateste modul de plată a ratelor. Înscrisuri similare se cereau și în cazul în care finanțarea urma a fi garantată de un girant. Prezentarea condițiilor de finanțare, remiterea formularelor arătate și orice explicații privind încheierea contractelor se puteau face atât de șeful de magazin cât și de vânzătoarele angajate. Cu formularele completate și eventual celelalte înscrisuri necesare, solicitantul revenea la magazin având asupra sa actul de identitate în original și o copie xerox și se prezenta la șeful de magazin. Acesta proceda la verificarea actului de identitate, sub aspectul concordanței cu titularul, valabilității documentului, corespondenței cu copia xerox, făcând pe aceasta din urmă mențiunea "conform cu originalul". Totodată, șeful de magazin trebuia să verifice corecta completare a adeverințelor de salariat (la toate rubricile, fără ștersături, să nu fie mai vechi de 7 zile, să aibă menționate numărul de înregistrare, numărul de telefon și ștampila societății, semnăturile persoanelor autorizate). După verificarea acestor înscrisuri, șeful de magazin proceda la semnarea cererii de finanțare și apoi la redactarea contractului de leasing financiar. Toate aceste acte erau comunicate apoi prin fax sau scanate și trimise prin e-mail la SC - SRL care după examinare comunica magazinului formularul de aprobare a finanțării. Ulterior, prin poștă se trimiteau la SC - SRL, săptămânal, dosarele de finanțare și documentele anexe, ocazie cu care acestea erau semnate de finanțator.
După obținerea aprobării, clientul revenea la magazin (de regulă în aceeași zi) pentru semnarea contractului de leasing financiar la poziția "utilizator" (trei exemplare), cu aceeași ocazie contractele fiind semnate și de șeful de magazin la poziția "furnizor magazin". Apoi, se proceda la întocmirea facturii fiscale privind bunurile vândute și a procesului - verbal de predare primire, ambele fiind semnate de beneficiar (utilizator). După îndeplinirea acestor formalități finanțatorul credita contul furnizorului deschis la Banca Transilvania cu sumele reprezentând contravaloarea bunurilor vândute prin contractele de leasing. Ulterior, magazinul trimitea săptămânal contractele și actele anexe la SC - SRL în vederea semnării. achitau ratele aferente contractelor de leasing la Banca Transilvania - Sucursala B M, potrivit desfășurătorului comunicat de SC - SRL la domiciliul acestora, odată cu un exemplar din contract.
Contractele de leasing financiar ce trebuiau a fi derulate în modalitățile mai sus descrise și care au format obiectul prezentului dosar au fost încheiate,cea mai M parte, la cele trei magazine" " aparținând de SC SRL și restul la magazinul aparținând de SC SRL.
Nu în ultimul rând se impun a fi prezentate detaliile de rigoare privitoare la fictivitatea adeverințelor amintite. Astfel, în ceea ce privește SC SRL B M - în numele căreia s-au emis adeverințele, este de reținut că societatea a fost înființată în anul 2002 fiind înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului M sub nr. J/- și are ca administrator pe inculpatul, obiectul de activitate al societății l-a constituit "lucrări de construcții și editări ziare".
Potrivit adresei nr. 8436/19.11.2003 a Inspectoratului Teritorial d e Muncă M, de la înființare societatea a avut doar trei angajați perioade scurte de timp (1 - 2 luni), acestea fiind altele decât persoanele cercetate în prezenta cauză. Aceleași împrejurări au fost confirmate și de procesul - verbal încheiat de organele de control din cadrul Direcției de Control Fiscal M la data de 6.04.2004. Contrar acestei situații, în cursul anului 2003, inculpatul a completat și semnat, ori doar semnat, un număr de 71 adeverințe de salariat pe numele persoanelor cercetate în prezenta cauză, care atestau nereal calitatea lor de angajați ai SC SRL, pe baza unor contracte de muncă pe durată nedeterminată și implicit realizarea de către acestea de venituri cu caracter permanent, cunoscând că acestea vor fi utilizate la încheierea unor contracte de leasing financiar pentru achiziția de bunuri.
În principal, adeverințele au fost eliberate la solicitarea coinculpatului care, la poziția "contabil șef" a menționat numele " " - persoană inexistentă, semnând pentru aceasta, evident în fals.
În toate cazurile, în considerarea adeverințelor false, s-au încheiat contracte de leasing financiar cu SC - SRL C N de fiecare dată, anterior aprobării contractelor, inculpatul confirmând telefonic reprezentanților societății susmenționate că titularii adeverințelor sunt angajații săi și realizează venituri din activități în domeniul construcțiilor.
Deși cauza prezintă o anumită complexitate, mai ales prin prisma unor multe persoane implicate în activitatea infracțională, unor modalități variate de săvârșire a infracțiunii de înșelăciune, de esența cauzei este împrejurarea că la modul concret, conform înscrisurilor depuse la dosarul de urmărire penală, avem de a face cu numeroase contracte de leasing financiar încheiate, anterior în detaliu redate, prin intermediul cărora au fost apoi achiziționate mărfuri de la diverse magazine din B Acestea a fost valorificate imediat de către parte dintre inculpați, cu notele de particularitate specifice și cu participarea unora la mai puține acte materiale, sub prețul de achiziție, sumele obținute fiind folosite în scopuri personale. Atâta vreme cât,privind total obiectiv o astfel de faptă, la scurt timp după achiziționarea unor mărfuri noi, acestea sunt înstrăinate sub prețul de achiziție, nu se poate vorbi decât de întrunirea în drept a elementelor constitutive ale infracțiunii de înșelăciune.
Aspectul că la baza comiterii acestei infracțiuni de înșelăciune stau încheierea unor contracte de leasing nu este altceva decât mijlocul concret prin intermediul căruia inculpații au putut intra în posesia mărfurilor respective. Așadar nu se poate discuta de legalitate, de consecințe juridico-comerciale ce derivă din încheierea unor contracte de leasing, de deținerea valabilă, cu titlu, a unor bunuri în aceste condiții.
Certă este împrejurarea că s-a realizat o activitate de inducere în eroare atâta vreme cât inculpații de la început știau că se vor înstrăina la scurt timp acele bunuri cu scopul de a se obține bani ce vor fi folosiți în interes personal, nu a avut nici un moment reprezentarea că vor respecta clauzele contractuale și se vor angrena efectiv în obligațiile ce le incumbă încheierea unor contracte de leasing.
Mai mult, manoperele frauduloase au mers chiar mai departe de simpla încheiere a unor contracte și ulterior valorificarea obiectului acestora, întrucât în ideea că activitatea lor infracțională o să fie greu depistată, aceștia au și achitat primele rate ale contractelor, înlesnindu-se și posibilitatea,de altfel concretizată, în a se încheia numeroase altfel de contracte de leasing.
O parte dintre inculpați deși știau de activitatea infracțională ce urma să se deruleze, de inducere în eroare, cu prilejul încheierii acelor contracte s-au prevalat de adeverințe de salariat fictive care atestau cu totul nereal calitatea lor de angajați ai SC""SRL B Unii inculpații au recunoscut cel puțin împrejurarea că nu au fost angajați ai SC""SRL BOa ltă parte dintre inculpați nu au recunoscut nici un moment activitatea infracțională, respectiv aspectul că au fost induși în eroare reprezentanții SC"- "SRL C N, manifestând un dezinteres total față de ceea ce concret s-a întâmplat, respectiv că au fost achiziționate mărfuri de la diverse magazine din BMf ără plată integrală și că au beneficiat de pe urma acestora fără răspunderi personale.
Nu în ultimul rând, se impune a se sublinia că modalitățile de săvârșire a infracțiunii de înșelăciune au fost variate, respectiv încheierea unor contracte de leasing pe numele persoanelor unor inculpați, racolarea de persoane care în schimbul unor avantaje materiale sau promisiuni de angajare au acceptat să se prezinte la magazinele în cauză și să încheie acele contracte uzând chiar de adeverințe de salariați fictive ori utilizarea unor acte de identitate în original sau în copie fără consimțământul titularilor acestora.
O notă aparte se impune în ceea ce privește activitatea infracțională a inculpatei care a avut calitatea de șef de magazin la "" aparținând SC""SRL B M, persoană care prin exercitarea defectuoasă și neglijentă a atribuțiilor de serviciu a acceptat să încheie acele contracte pe numele unor persoane care nu erau prezente în baza acelor copiii ale unor acte de identitate fără a exista consimțământul titularilor, nu s-a verificat acest aspect, mai mult inculpata a verificat personal sau a dispus unor subordonați să completeze angajamente de plată, cereri de finanțare ori chiar a semnat pe titluri în fals. Această inculpată în apelul formulat doar cât a cerut comutarea pedepsei închisorii în pedeapsa mai blândă a amenzii, implicit și-a recunoscut activitatea infracțională derulată și vinovăția manifestată, argumentând pe împrejurarea că a fost contactată în acest sens de - jurnalist -, cunoștea calitatea acestuia profesională și avea chiar o atitudine de admirație față de persoana sa, fiind suficient acest aspect în constitui "gir" al tuturor operațiunilor ce s-au derulat ulterior.
Potrivit pct. 11 din" metodologia de lucru" anexă la contractele de colaborare, "furnizorul" (societatea prin care se vindeau mărfurile) avea obligația de a-și instrui salariații cu privire la procedura de lucru. Așadar inculpata știa de atribuțiile concrete ce-i reveneau.
susținerile apelantei în favoarea sa, nici nu pot fi contestate până la urmă atâta vreme cât fac trimitere la trăirile personale ale inculpatei de la momentul respectiv, însă în nici un caz acestea nu conduc la o diminuare atât de semnificativă a consecințelor nefaste ale activității sale infracționale și la admiterea apelului acesteia în formula propusă. Practic această inculpată a constituit o "cheie" mai mult decât importantă în permisibilitatea derulării tuturor aspectelor invederate, fără un aport din partea sa intențiile infracționale puse la cale de către ceilalți inculpați ar fi fost paralizate.
Așadar, în funcție de starea de fapt mai sus redată, susținută prin intermediul mijloacelor de probă administrate, conduce la stabilirea unei corectitudini în cele redate de Tribunalul Maramureș, conturarea acesteia s-a realizat prin intermediul mijloacelor de probă administrate, declarațiile aop arte dintre inculpați care au și recunoscut integral săvârșirea faptelor imputate și și-au asumat vinovățiile.
De altfel o Mp arte dintre inculpații ce au figurat în cauză, respectiv 20 la număr, au și achiesat asupra celor evidențiate de tribunal, soluțiilor de condamnare dispuse în sarcina acestora, și nu au inițiat vreo cale de atac împotriva hotărârii emise.
Privitor însă la apelurile declarate de ceilalți 10 inculpați în cauză, în funcție de cele mai sus redate, se va consemna aspectul netemeiniciei acestora, căile de atac urmând a fi respinse ca nefondate, pe considerentele art.379 pct.1 lit.b pr.pen.
În acest sens se impun însă a se prezenta și detaliile necesare raportate la cele învederate:
În ceea ce privește persoanele apelante,ce au și realizat inducerea în eroare a reprezentanților SC"- "SRL N, este de consemnat că doar o parte dintre acestea au înțeles a formula apărări efective, a invoca aspecte legate de instituția schimbării de încadrare juridică și și-au susținut cu o anumită vehemență nevinovățiile. Privitor la inculpații, și, doar cât s-au rezumat în a iniția apelurile de față, fără prezentare și dezvoltare de motive din partea acestora, fără a avea un rol activ personal în sensul prezentării în fața instanței de apel și susținerea vreunor puncte de vedere cu conotații faptice sau juridice concrete.
Cu toate acestea, beneficiind de apărări calificate din oficiu, în esență apărările din partea acestora au vizat aceleași împrejurări vehiculate și de către ceilalți inculpați apelanți în cauză.
În funcție însă de starea de fapt mai sus redată, conturată prin prisma mijloacelor de probă administrate, ce se coroborează între ele, apelurile acestor inculpați apar a fi nefondate.
Privitor la apelul numitului, susținerea principală a acestuia a vizat aspectul de schimbare de încadrare juridică din înșelăciune în abuz de încredere în forma complicității și în final pronunțarea unei soluții de încetare a procesului penal întrucât lipsește plângerea prealabilă a persoanei vătămate sau restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale în acest sens.
În funcție de cele mai sus redate, privitoare la corectitudinea încadrării juridice dată faptelor, problema juridică a schimbării de încadrare a fost clarificată.
S-au formulat apărări și pe fond din partea acestui inculpat, în sensul că a fost doar vânzător efectiv al unora dintre bunurile ce au fost achiziționate, în formula prezentată, solicitându-se în final și aplicarea unor pedepse orientate spre minim cu reținerea de circumstanțe atenuante raportat și la învinuirea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Așadar inculpatul la modul concret, inclusiv în apel, nu a negat activitatea infracțională întreprinsă, chestiunile vizând o lipsă de coautorat la infracțiunea de înșelăciune sau aspectele privitoare la reținerea de circumstanțe atenuante nefiind însă de consemnat în favoarea sa, întreg contextul faptic îl dovedește pe acesta ca fiind autor al unor manopere de inducere în eroare, de falsificare a unor înscrisuri, de participare la numeroase acte materiale, așadar cu reținerea unei juste sancționări fără a se putea dispune, cerințele legale nu permit un astfel de lucru, suspendarea condiționată a executării rezultantei. De altfel tocmai în anturajul inculpatului s-au aflat în mod constant inculpații și, iar ocazional și alți inculpați. Activitatea acestora s-a concretizat în găsirea de persoane care să accepte încheierea de contracte de leasing în schimbul unor avantaje materiale, conducerea acestora la magazine, stabilirea mărfurilor ce urmau a fi achiziționate în rate, transportul acestora de la magazin și valorificarea lor. Deși magazinele asigurau transportul mărfurilor la domiciliul clientului cu mijloace de transport proprii, inculpații nu le-au folosit niciodată, alegând să închirieze mașini din zona - CFR BMs au alte stații de taxiuri, scopul în mod evident fiind acela de a nu se putea stabili ulterior destinația mărfurilor.
Din partea inculpatului s-au formulat apărări într-o anumită măsură cu o notă de particularitate față de ceilalți inculpați. Acesta s-a prezentat în fața instanței de apel unde i s-a luat o declarație,exprimându-și acordul, în cuprinsul căreia recunoaște anumite derulări concrete a activității materiale întreprinse fără însă a face referire la manoperele concrete de inducere în eroare și fără a se aprecia vinovat la modul efectiv față de învinuirile aduse.
Trecându-se peste aspectele de schimbare de încadrare juridică, vehiculate în aceeași linie, și anume aceea a reținerii infracțiunii de abuz de încredere, s-a mai solicitat achitarea sa de sub învinuirile pentru care a fost trimis în judecată, respectiv înșelăciune și uz de fals, ținându-se seama că acesta nu a avut contribuție la toate cele 53 acte infracționale imputate și ca urmare hotărârea este nelegală și netemeinică. S-a solicitat, la nivelul instanței de fond, audierea tuturor martorilor propuși de parchet prin actul de sesizare însă instanța a respins în final această cerere în probațiune deși se impunea a se lămuri astfel dacă inculpatul a participat la fiecare dintre cele 53 acte materiale. În acest fel, s-ar fi adus o încălcare art.6 din Convenția Europeană, nu a beneficiat de un proces echitabil. Mai mult, din declarațiile luate celorlalți inculpați cât și din depozițiile unor martori audiați în fața instanței de fond rezultă că acestea au infirmat susținerile din rechizitoriu cu privire la participarea acestui inculpat. Apelantul nu ar fi avut reprezentarea faptului că participă la o infracțiune cu consecințe deosebit de grave.
S-au depus și concluzii subsidiare, și anume acelea de reindividualizare a pedepselor, cu reținerea de circumstanțe atenuante și în final suspendarea condiționată a executării acesteia.
Ca și prim aspect, de ordin procesual, cu implicații în pronunțarea unei hotărâri în deplină legalitate, este de consemnat realitatea juridică a celor evidențiate în cuprinsul apelului acestui inculpat, și anume aspectul că respectarea principiului aflării adevărului impune,de regulă, audierea tuturor martorilor propuși în cuprinsul actului de sesizare. Acest lucru se impune a fi examinat și prin prisma disp.art.200 pr.pen. respectiv că urmărirea penală are ca obiect strângerea de probe pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată a unor persoane, fiind de apanajul strict al instanței de judecată în a verifica nemijlocit și respectându-se contradictorialitatea, în ce măsură actul de trimitere în judecată corespunde și realității faptice, în acest sens fiind necesară administrarea și a probelor strânse în cursul urmăririi penale. În plus, există dreptul procesual al acuzatului de a solicita audierea martorilor acuzării.
În continuare însă, este de observat că speța de față deferită judecății, inclusiv în al doilea grad de jurisdicție, are anumite note de particularitate procesuală, ce se impun a fi examinate tocmai prin prisma căii de atac, apelului declarat de către și celelalte părți.
Deși modalitățile de săvârșire a infracțiunilor de înșelăciune au fost variate, actele materiale derulate au fost numeroase, înserându-se în acest sens 54 puncte, iar în cauză este vorba de implicarea a nu mai puțin de 30 persoane inculpați, este de văzut în ce măsură, din administrarea probatoriului propus de parchet, au fost acoperite la modul exhaustiv toate tezele de învinuire privitoare la inculpați. Ori, sub aceste aspecte, din analiza tuturor actelor și lucrărilor dosarului de fond, rezultă că a existat o preocupare deplină a judecătorului cauzei în a trage concluziile de rigoare prin intermediul mijloacelor de probă administrate în fața instanței, raportat la toată pretinsa activitate infracțională comisă.
În acest sens au fost audiați cea mai M parte a martorilor propuși în cuprinsul rechizitoriului și din declarațiile acestor persoane a rezultat pe deplin că inculpații se fac vinovați de faptele imputate. Prezentarea martorilor în cuprinsul rechizitoriului s-a realizat în grup, fără o specificare concretă a acestora privitoare la tezele probatorii pe care le pot susține, persoanele vizate, așa încât instanța, cu totală obiectivitate, a constatat o lămurire pe deplin a pricinii prin intermediul declarațiilor de martori ce au fost administrate până la momentul închiderii fazei de cercetare judecătorească fiind astfel justificată situația neinsistării asupra audierii ultimilor martori rămași, pozițiile acestora apărând a fi nerelevante - au caracter general, fără nominalizări exprese, s-ar repeta anumite teze probatorii.
Situația este valabilă și raportat la inculpatul, art. 371 al. 1.proc.pen. făcând trimitere la judecarea apelului numai cu privire la persoana care l-a declarat, calitatea sa (doar acest inculpat s-a arătat nemulțumit de procedura cercetării judecătorești derulate, toți martorii propuși s-a vehiculat că ar viza în declarații persoana sa). Acest aspect al inutilității audierii ultimilor martori a fost confirmat și prin intermediul depozițiilor martorilor ce au fost audiați în fața Curții de Apel, tocmai în ideea de deplină realizare a cercetării judecătorești și pentru a vedea dacă se confirmă cele susținute de apelant, ce neechivoc au arătat că nu cunosc împrejurări concrete privitoare la pretinsa activitate infracțională a inculpatului. În aceste condiții, instanța de apel a făcut trimitere la disp.art.329 al.3 pr.pen. vizând inutilitatea administrării probelor solicitate, nici nu s-a putut indica expres în acest sens ce se dorește la modul concret prin audierea acestor martori.
Sarcina de apărare a unui inculpat se impune a fi examinată prin prisma strict a pretinsei sale activități infracționale comise și a conotațiilor juridice ce țin de acesta, a contribuției sale la comiterea întregului ansamblu infracțional derulat, fără a se ajunge în acest sens a se erija avocatul într-un gen de apărător al și adevărului, a unei legalități de ordin general. Invocarea în acest sens a violării art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului apare în acest context - al lipsei vreunui element concret de susținere a afirmației, ca un gest retoric. Ori din acest punct de vedere nu este de consemnat altceva decât că faptele inculpatului, așa cum au fost consemnate în rechizitoriu, au fost dovedite pe deplin, nu s-au născut dubii în acest sens, hotărârea de condamnare a acestuia precum și justețea sancțiunii consemnate fiind pronunțate în deplină legalitate și temeinicie.
Este adevărat că nu inculpatului i s-a născut ideea de a se întreprinde aceste manopere infracționale, că deși a participat la modul efectiv la activitățile de inducere în eroare, din partea sa doar cât a existat o implicare mai puțin substanțială și nu neapărat o inițiere și că nu a avut un profit personal semnificativ, însă până la urmă este esențial a se reda că nucleul de bază în jurul căreia a gravitat întregul mers al activității infracționale derulat în perioada iunie - noiembrie 2003, vizat persoanele inculpaților (ca inițiator "cap" al întregii operațiuni), ajutat la modul efectiv și în cele mai dese situații de, și.
În aceste condiții, aplicarea față de inculpatul a sancțiunii închisorii, ca pedeapsă principală, în cuantum de 5 ani, apare ca fiind o operațiune de individualizare a sancțiunii în limite strict legale.
Altfel spus, în condițiile în care avem de a face cu o înșelăciune cu consecințe deosebit de grave raportat doar la acești patru inculpați, având în vedere în final prejudiciul deosebit de ridicat cauzat, făcând abstracție de profitul efectiv a unora dintre ei, cu prezentarea legală a unor limite speciale de la 10 la 20 de ani, instanța de fond nu a avut altceva de făcut decât de reținut circumstanțe atenuante în favoarea inculpaților și a coborât limita de jos a pedepsei până la cuantumul de 5 ani, apropiat de maximul ce se putea dispune în favoarea unor persoane în aceste condiții trimise în judecată.
Nici celelalte apărări, după cum s-a subliniat, din partea celorlalți inculpați apelanți - cu încadrări juridice diferite, în favoarea cărora s-au reținut circumstanțe atenuante, note aparte pentru, nu pot fi primite, așa încât, cu evidență apelurile de față se impun a fi respinse.
În final se impun a se face unele referiri și la apelul declarat de partea responsabilă civilmente, apel ce de asemenea se impune a fi respins ca nefondat.
Un prim argument în ideea respingerii pretențiilor părții civile față de această parte responsabilă civilmente SC""SRL BMe ste aceea că nu se întrunesc cerințele legale vizând răspunderea comitentului pentru fapta prepusului, argumentându-se acest lucru prin aceea că prepusul a abuzat de funcția încredințată și a ieșit din sfera de supraveghere a comitentului.
Evident că o astfel de apărare nu poate fi acceptată atâta vreme cât prin intermediul înscrisurilor depuse la dosar s-a certificat pe deplin că inculpata a îndeplinit în acea perioadă funcția de șef de magazin la ce aparține SC""SRL și în activitatea de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu a acceptat să încheie acele contracte de leasing, a completat personal anumite documentații sau a dispus ca alte persoane să le completeze.
A susține că această inculpată a abuzat de funcția încredințată și astfel partea responsabilă nu mai are răspundere este total neobiectiv. Este real că inculpata a exercitat o activitate defectuoasă și neglijentă ce a permis facilitarea activității infracționale a celorlalți inculpați și chiar aceasta a intrat în sfera penalului, însă așezarea acestui abuz pe o poziție ce să înlăture răspunderea civilă a comitentului, unde era angajată, nu poate fi acceptată. Altfel spus, dacă am accepta că, comitenții nu mai răspund civil de faptele prepușilor din momentul în care aceștia exercită activități defectuoase în cadrul atribuțiilor de serviciu, ar însemna ca părțile responsabile să nu răspundă niciodată, ori tocmai aceste activități nepotrivite ale prepușilor sunt baza reținerii prejudiciului, a obiectului până la urmă al întregii răspunderi civile delictuale.
O altă susținere a părții responsabile este aceea că nu s-a făcut dovada de către partea civilă a pretențiilor solicitate ce au fost acordate, totul stând pe baza unei cereri unilaterale de constituire de parte civilă. În concret, se arată că nu s-au diminuat nici măcar sumele încasate cu titlu de avans la fiecare contract, dobânzi (120-123).
Din analiza sentinței atacate rezultă însă o preocupare amănunțită din partea judecătorului cauzei în a lămuri aceste aspecte. Pretențiile au fost decelate, s-a examinat în ce măsură sunt și justificate și au fost luate în considerare diminuările de sume în funcție de ratele ce au fost achitate. Dobânzile penalizatoare au fost înlăturate.
Așadar, prejudiciul a fost temeinic calculat și justificat, nefiind de făcut nici un fel de corective.
La nivelul instanței de apel s-a solicitat efectuarea unei expertize din partea părții responsabile civilmente în vederea stabilirii unui prejudiciu corect. Deși s-a insistat de către instanța de apel în a se face vorbire de obiectivele concrete a unei astfel de expertize și mai ales de indicarea neajunsurilor pe care le prezintă constituirea de parte civilă în viziunea părții responsabile pentru a se vedea în ce măsură este necesară efectuarea unei expertize, în condițiile în care potrivit art.116 pr.pen. ordonarea efectuării unei expertize se realizează doar când este necesar pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei, când este necesar în a se apela la cunoștințele unui expert, în continuare partea responsabilă civilmente a manifestat o totală pasivitate.
În final s-au depus concluziile scrise enunțate în care critica cuantumului pretențiilor solicitate este una total generală, s-a completat cu un singur aspect de detaliu și anume că "parte civilă nu a diminuat nici măcar sumele încasate cu titlu de avans", aspect după cum s-a arătat nereal și nici nu s-a completat ce ar trebui să urmeze după acel "nici măcar".
În aceste condiții, Curtea va consemna corectitudine în soluționarea acțiunii civile exercitate, practic nici nu au fost aduse niște critici concrete detaliate și în final justificate privitor la acest mod de soluționare.
Văzând și disp.art.192 al.2 pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E CI DE:
În baza art.379 pct.1 lit.b respinge C.P.P. ca nefondate apelurile inculpaților: .în BMs tr.- nr.2. .în B M-,-/44,-/61, .în com. M, sat nr.161, .în B M-/44, și Bulevard - nr.4A/7, .în B M-/87, și-/95, .în B M-/1 și sat, .în B M-, .în B M-, .în BMs tr.- nr.2. și .în B M-/5 și com. sat nr.132, precum și de partea responsabilă civilmente SC. SRL B cu sediul în B M-, împotriva sentinței penale nr.111/1.03.2007 a Tribunalului Maramureș.
Obligă inculpații apelanți, precum și pe partea responsabilă civilmente la plata în favoarea statului a câte 500 lei, cheltuieli judiciare și pe restul inculpaților apelanți a câte 650 lei, cheltuieli judiciare, din care câte 150 lei se vor avansa din în favoarea apărătorilor din oficiu, av.,.
Stabilește onorariu apărător din oficiu câte 150 lei, ce se va avansa din în favoarea apărătorilor inculpaților care nu au formulat apel în cauză: av., -, -, R, R, R, -,.
Cu recurs în 10 zile de la pronunțare cu inculpatul și de la comunicare cu restul părților.
Pronunțată în ședința publică din data de 13.02.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - --
RED.SM/MR
07.03.08/6 ex.
Președinte:Săndel MacaveiJudecători:Săndel Macavei, Monica Rodina