Spete inselaciune Art 215 cod penal. Încheierea /2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
ÎNCHEIERE
Ședința publică din 22 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Constantin Costea
JUDECĂTOR 2: Victor Ionescu
JUDECĂTOR 3: Gheorghe Bugarsky G -
GREFIER: - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA - este reprezentat de procuror.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 34 din 18 martie 2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul recurent, personal și asistat de avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind părțile responsabile civilmente - SRL și - COM SRL. Pentru partea civilă intimată - SRL se prezintă avocat, cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nefiind formulate cereri sau invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul inculpatului recurent solicită admiterea recursului și, în principal, să se constate incidența art. 332 Cpp, iar în temeiul art. 380 Cpp să se desființeze hotărârea atacată și să se dispună restituirea cauzei la procuror, arătând că prima instanță l-a condamnat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin.4 Cp, însă, cercetarea și urmărirea penală s-au efectuat numai cu privire la art. 215 alin.2 și 3 Cp. În subsidiar, solicită desființarea sentinței primei instanțe și, rejudecând cauza în fond, să se dispună achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit.d Cpp, arătând că fila CEC a fost doar semnată și ștampilată de către inculpat, fără a fi completată la data scadenței, suma și dispoziția de plată, constituind astfel, doar o garanție a executării obligației. Acest lucru reiese din declarația martorului, de la fila 26 din dosarul primei instanțe, martor care a asistat la discuția dintre inculpat și partea vătămată, declarație din conținutul căreia, reiese fără dubiu că nu a existat nici o intenție de inducere în eroare a părții vătămate de către inculpat, că plata urma să se facă în numerar, iar fila CEC, conform înțelegerii părților, nu urma să fie introdusă la plată.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat.
Avocatul părții vătămate intimate pune concluzii de respingere a recursului inculpatului ca nefondat, arătând că recursul nu a fost motivat în termenul legal prevăzut de art. 38510Cpp, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 332 Cpp, iar fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 215 al.4 Cpp, astfel că în mod temeinic a fost condamnat inculpatul de către instanța de fond. Totodată solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de judecată.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului, arătând că, deși s-a înțeles cu administratorul - SRL că îi plătește în ianuarie 2006, acesta a introdus fila CEC în bancă, în decembrie 2005.
CURTEA,
Având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 306 Cpp,
DISPUNE:
Amână pronunțarea la 30.09.2008.
Dată în ședință publică azi, 22.09.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - G -
GREFIER
- -
Tehnored. /26.09.08
RO MANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.904/
Ședința publică din 30 septembrie
PREȘEDINTE: - -
JUDECĂTOR: - -
JUDECĂTOR: G -
GREFIER: - -
Pe rol se află pronunțarea soluției privind recursul formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 34 din 18 martie 2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
Dezbaterile asupra recursului, concluziile apărătorilor și ale procurorului și ultimul cuvânt al inculpatului au avut loc în ședința publică de la 22.09.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 30 septembrie 2008, când a hotărât următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 28 din 29.01.2008, pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Caransebeș, în rejudecare, n baza art.332 Cpp, a respins cererea inculpatului privind trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș.
În baza art. 215 alin. 4 Cp, cu aplic. art. 74 și 76 Cp, a condamnat inculpatul, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare.
În baza art. 81-82 Cp, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani, atrăgându-i-se, în baza art. 83 Cp, atenția inculpatului asupra revocării suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei infracțiuni.
A constatat că - SRL B nu are calitate de parte responsabilă civilmente.
În baza art.14, art. 346 Cpp și art. 998 Cod civil, a admis pretențiile civile ale părții civile - SRL, așa cum au fost precizate și a fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile în cuantum de 54,24 lei reprezentând debit restant și 3904,72 lei reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 30.09.2006, cu actualizarea creanței la data plății efective.
În baza art. 191 Cpp, a obligat inculpatul la 350 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
În baza art. 193 Cpp, a obligat inculpatul la 3.000 lei cheltuieli de judecată către partea civilă - SRL.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță, analizând actele și lucrările dosarului, a reținut că inculpatul a achiziționat de la magazinul aparținând părții vătămate - SRL din C, la data de 28.10.2005, piese în valoare de 5345 lei, conform facturii fiscale seria - - nr. -/01 din 28 octombrie 2005. girat fila CEC seria - nr. -, către - Com SRL B, societate ce aparținea tatălui său, inculpatul fiind împuternicit al acestei societăți, cu specimen de semnătură în bancă, fila CEC fiind refuzată la plată, din lipsă de disponibil.
Inculpatul a cunoscut, la momentul emiterii filei CEC faptul că nu există disponibil în cont, aspect necunoscut de către partea vătămată.
S-a apreciat că nu sunt aplicabile disp. art.332 Cpp, care se referă la urmărirea penală efectuată de către un organ necompetent, având în vedere procedura specială reglementată de art.2781și următoarele Cpp, urmând a se respinge cererea inculpatului privind trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș.
Fapta inculpatului de a emite un CEC părții vătămate știind că pentru valorificarea lui nu este provizia sau acoperirea necesară, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art.215 al.4 Cp, urmând să se dispună condamnarea inculpatului pentru săvârșirea acesteia.
La individualizarea pedepsei s-a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art.72 Cp privind gradul de pericol social al faptei, împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, dar și persoana infractorului, conduita bună a inculpatului înainte de săvârșirea infracțiunii, stăruința depusă pentru a înlătura paguba pricinuită, urmând a se reține în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante prev. de art.74 lit.a, b Cp, pedeapsa fiind stabilită în condițiile art.76 Cod penal.
Apreciind că scopul pedepsei, definit de art.52 Cp, poate fi realizat și fără executare, instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei în baza art. 81, 82 Cp și a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 Cp cu privire la revocare.
Referitor la acțiunea civilă formulată, instanța a reținut că din debitul inițial de 5.345 lei inculpatul a achitat 2000 lei prin depunere în numerar în contul BRD la data de17 aprilie 2006, 2.190,70 lei prin bilet la ordin, la data de 30 septembrie 2006 și 1100 lei prin 301 din 18 ianuarie 2007.
S-a dispus, în temeiul art.14, art.346 Cpp și art.998 Cod civil, obligarea inculpatului la plata debitului restant în sumă de 54,24 lei și a penalităților în sumă de 3.904,72 lei, calculate până la data de 30 septembrie 2006.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, solicitând, în principal, să se constate incidența disp. art.332 Cpp, iar în subsidiar să se dispună achitarea sa conform disp. art.10 lit.d Cpp.
Prin decizia penală nr. 34 din 18.03.2008, Tribunalul C-S a respins cererea de restituire a cauzei la procuror formulată de apelantul inculpat, în temeiul disp.art.332 și 380 Cpp.
În baza disp.art.379 pct.1 lit.b Cpp, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr.28 din 29 ianuarie 2008 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosar nr.3246/208/P/I/2006.
În baza disp.art.192 al.2 Cpp, a obligat inculpatul la plata sumei de 50 lei - cheltuieli judiciare față de stat.
În baza disp.art.193 Cpp, a obligat același inculpat la plata sumei de 800 lei, către partea civilă - SRL - cheltuieli judiciare (onorariu avocat).
Examinând sentința atacată față de cererea de apel, cât și din oficiu, sub toate aspectele legalității și temeiniciei, prin prisma disp. art.371, 378 Cpp, s-a constatat de către tribunal că apelul declarat în cauză de către inculpatul este nefondat.
Astfel, din analiza disp. art.332 Cpp și respectiv a disp. art.2781Cpp (aplicate în cauză), prin raportare la probele dosarului, s-a apreciat că, în speță, nu se întrunesc situațiile prev. de art.332 al.1 sau 2 Cpp.
În altă ordine de idei, se-a constatat că instanța de fond a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul (prin încheierea nr.651/2006) pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.215 al.4 Cod penal.
Este adevărat că cercetările și urmărirea efectuată de organele de urmărire penală s-a finalizat cu soluție prin care s-a dispus sub aspectul infracțiunii prev. de art.215 al.2 și 3 Cod penal, însă acest lucru nu echivalează cu o inexistență a cercetării (încadrarea juridică a faptei, pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală, în această situație, prev. de art.2781al.8 lit.c Cpp, fiind atributul instanței de judecată) și nici nu se poate concluziona că inculpatul a fost lipsit de dreptul său la apărare.
Față de aceste considerente, tribunalul a apreciat că cererea de restituire cauzei este nefondată.
Referitor la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii, invocată în apărarea sa de către inculpat, tribunalul a apreciat că probele dosarului nu confirmă o astfel de teorie la eliberarea filei CEC, inculpatul știa că nu are disponibil în cont, aspect necunoscut de partea vătămată, iar lipsa mențiunilor privind data scadenței, suma și dispoziția de plată nu sunt de natură să conducă la teza potrivit căreia, într-o astfel de situație, deși există semnătură și ștampilă nu avem de-a face cu o fula CEC).
Împotriva acestei decizii penale a formulat recurs inculpatul care, în principal, a solicitat restituirea cauzei la procuror, având în vedere că urmărirea penală s-a efectuat numai cu privire la art. 215 al.2 și 3 Cp, și nu pentru infracțiunea prev. de art. 215 al.4 Cp.
În subsidiar, inculpatul a solicitat achitarea sa în temeiul art. 10 lit.d Cpp, nefiind întrunite elementele laturii obiective și subiective ale infracțiunii prev. de art. 215 al.4 Cp.
Examinând decizia penală recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, instanța constată că recursul formulat de către inculpatul este fondat pentru motivele care urmează a arătate în continuare.
În ceea ce privește motivul principal de casare solicitat de către inculpat, respectiv restituirea cauzei la procuror în temeiul art. 332 Cpp, este nefondat, deoarece, deși cercetările și întreaga urmărire penală s-a făcut cu privire la art. 215 al.2 și 3 Cp și nu cu privire la infracțiunea prev. de art. 215 al.4 Cp, acest aspect are mai puțină relevanță, cât timp, în sarcina inculpatului a fost reținută aceeași faptă, având posibilitatea să-și facă apărările necesare.
În faza cercetării judecătorești, prin admiterea plângerii, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al.4 cp, cauza fiind reținută spre judecare, iar în al doilea ciclu procesual, în temeiul acestui text de lege, acesta a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare de către Judecătoria Caransebeș, hotărâre care a fost menținută de către Tribunalul C-S, aceste instanța apreciind că sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.
Instanța de recurs nu împărtășește această opinie, deoarece fapta inculpatului nu constituie infracțiunea arătată mai sus, lipsindu-i latura subiectivă a infracțiunii.
Acest punct de vedere se bazează pe declarațiile martorului, aflată la fila 26 dosar fond, care a confirmat faptul că fila CEC a fost lăsată ca o garanție pentru executarea obligației de plată și, conform înțelegerii părților, nu urma să fie introdusă la plată, iar din această probă, rezultă clar că nu a existat nici o intenție de inducere în eroare a părții vătămate de către inculpat, lipsind astfel elementul intențional cerut de textul de lege care incriminează infracțiunea de înșelăciune. Și din declarația reprezentantului părții civile Gar ezultat că părțile au stabilit de comun acord că plata se va face în numerar, astfel că, evident, CEC-ul a fost folosit doar ca un instrument de garantare.
Din declarația martorului, menționat mai sus, rezultă că părțile s-au înțeles ca, în cazul în care inculpatul nu va avea bani în cont, numitul G să nu introducă fila CEC în bancă, în vederea decontării.
Din întregul comportament al inculpatului, văzând înțelegerea dintre cele două părți, se poate trage concluzia că inculpatul nu a avut intenția de a-l înșela pe inculpat, nefiind posibilă condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în forma prevăzută de art. 215 al.4 Cp, instanțele de fond și apel neluând în seamă aspecte analizate de către instanța de recurs, analizând într-o manieră mai puțin temeinică conținutul infracțiunii deduse judecății.
Instanța nu poate face abstracție de declarația martorului, martor ocular în cauză, a cărui declarație se coroborează cu întregul material probator în cauză și care a oferit suficiente elemente pentru a constata lipsa elementului intențional, subiectiv în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune în forma prevăzută de art. 215 al.4 Cp reținută în sarcina inculpatului.
Pentru toate aceste motive, instanța urmează să admită recursul formulat de inculpatul, va casa decizia penală recurată și sentința penală nr. 28/29.01.2008 a Judecătoriei Caransebeș, în latură penală și, rejudecând, va dispune achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct.2 lit.a Cpp rap. la art. 10 lit.d Cpp, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în forma prev. de art. 215 al.4 Cp.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța apreciază că hotărârea Judecătoriei Caransebeș și implicit cea a Tribunalului C-S sunt temeinice și legale, deoarece au fost admise pretențiile părții vătămate, astfel prejudiciul rămas urmează a fi acoperit în integralitate conform principiului reparării integrale a pagubei.
Acest lucru este posibil chiar și ca urmare a soluției de achitare pronunțată de către instanța de recurs, temeiul de achitare fiind art. 10 lit.d Cpp, instanța fiind în situație de a pronunța o soluție și pe latură civilă, prin constatarea întrunirii condițiilor răspunderii civile delictuale și astfel, soluția Judecătoriei Caransebeș și a Tribunalului C-S vor fi menținute de către instanța de recurs.
Văzând soluția de achitare a inculpatului în calea de atac a recursului, instanța va respinge cererea părții civile de obligare a inculpatului la plata onorariului avocațial.
Văzând și disp. art. 192 al.3 Cpp,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 38515pct.2 lit.b Cpp admite recursul formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 34/18 martie 2008 Tribunalului C-S pronunțată în dosar nr-.
Casează decizia penală recurată și sentința penală nr. 28/29.01.2008 a Judecătoriei Caransebeș pronunțată în dosar nr- în latură penală și rejudecând:
În baza art. 11 pct.2 lit.a Cpp rap. la art. 10 lit.d Cpp dispune achitarea inculpatului - sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, în forma prevăzută de art. 215 al.4 Cod penal.
Menține dispozițiile privitoare la latura civilă a cauzei.
În baza art. 192 al.3 Cpp Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Respinge cererea părții civile de obligare a inculpatului la plata onorariului avocațial.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 30.09.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - G -
GREFIER
- -
Red. /09.10.08
Tehnored. 2 ex./.09.10.08
PI. - - Jud.
-; - Trib. C-
Președinte:Constantin CosteaJudecători:Constantin Costea, Victor Ionescu, Gheorghe Bugarsky