Spete inselaciune Art 215 cod penal. Încheierea /2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
(1835/2009)
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 26 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Silvia Cerbu
JUDECĂTOR 2: Lucia Rog
GREFIER - - -
Cu participarea MINISTERULUI PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București reprezentat de procuror.
Pe rol urmează soluționarea apelurilor declarate de către PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI și de către partea civilă SC " T" SA, împotriva sentinței penale nr. 482 din data de 06.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a-II-a Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-au prezentat intimații-inculpați, cercetați în stare de libertate, personal și asistați de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/15.10.2009, atașată la fila 27/dosar, lipsind apelanta-parte civilă SC "" T SA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se pun în vedere inculpaților dispozițiile art.70 alin.2 Cod procedură penală, aceștia consimțind să dea declarație.
Curteaa procedat la ascultarea inculpaților, declarațiile acestora fiind consemnate, semnate și atașate la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea apelurilor declarate de către PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI și de către partea civilă SC " T" SA.
Reprezentantul Ministerului Public,având cuvântul, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate, condamnarea inculpaților sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. 1 și 3 Cod penal, întrucât aceștia au avut intenția de inducere în eroare a părții vătămate "" T, atât la data semnării contractului de export cât și pe parcursul derulării acestuia. În acest sens, solicită să se aibă în vedere că, la data semnării contractului, la data de 15 mai 1997, inculpații cunoșteau împrejurarea că urmau să cesioneze societatea comercială cetățeanului arab, această cesiune au făcut-o practic a doua zi, fără să încunoștințeze partea vătămată, nici în data de 19 mai 1997, așa zisa încunoștințare scrisă a părții vătămate, inculpații au făcut-o a doua zi la un număr de fax, pe care, însă, partea vătămată nu îl recunoaște. Inculpații deși au cesionat societatea în favoarea cetățeanului arab, au acționat în numele acesteia ca și cum ar fi avut puteri depline, în sensul că au păstrat actele firmei și ștampila, această cesiune fiind făcută de formă cu un cetățean irakian, care a dispărut din țară, iar după ce acesta a dispărut inculpații au continuat să deruleze acest contract de comision și au încasat sumele de bani din această activitate.
Solicită înlăturarea ca nesinceră a apărării, potrivit căreia aceste chitanțe ar fi făcut parte din acele albe date societății sârbe și semnate de ei în anul 1995.
Solicită să se observe faptul că pe chitanțe apare practic același scris de mașină, atât unde se prevede conținutul chitanței cât și unde se prevede în clar numele inculpaților, nu sunt semnate de către inculpați în calitate de reprezentanți ai vreunei societăți comerciale ci în calitate de persoane fizice, iar aceste hârtii nu au fost date în alb așa cum au arătat ulterior și reprezentantul societății sârbe. Mai mult decât atât, consideră că, în mod speculativ au lăsat în pagină atâta spațiu cât ar fi fost necesar pentru completările ulterioare, semnătura fiind pusă la mijlocul paginii.
Astfel, apreciază că inculpații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune,fiind întrunite elementele constitutive alea acesteia, atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective, în condițiile în care inculpații nu au prezentat părții vătămate faptul că urmau să cesioneze societatea unui cetățean arab, motiv pentru care, solicită condamnarea ambilor inculpați la câte o pedeapsă cu închisoare cu aplicarea dispozițiilor art. 71 -64 Cod penal.
În ceea ce privește apelul părții civile, solicită respingerea acestuia ca nefondat, întrucât există o hotărâre civilă care stabilește raporturile civile dintre părți.
Apărătorul intimaților - inculpaților,având cuvântul, depune concluzii scrise, pe care le susține oral, precizând că parchetul nu face altceva,decât să reia aceleași motive din actul de sesizare de peste 10 ani de zile, acest dosar aflându-se practic în al doilea ciclu procesual.
Consideră că dacă ar fi existat o apărare calificată în cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești, în fața instanței de fond, acest proces ar fi fost demult finalizat.
Din situația de fapt rezultă că la data de 01 mai 1997 fost încheiat contractul de comision pentru export pe anul 1997, având ca obiectul împuternicirea dată societății pentru a încheia acte juridice în nume propriu cu partenerii externi pentru fondul de marfă.
În opinia apărării, în raport de situația de fapt reținută și având în vedere că pe prima cerere formulată de partea civilă SC "" T SA, apare numărul de fax, pe care aceasta susține că nu îl recunoaște și că nu ar fi primit notificarea făcută de către inculpați, nu poate fi vorba de nici o inducere în eroare. Este adevărat că a existat un proces-verbal încheiat anul 1994, semnat și ștampilat de către partea vătămată, este adevărat că inculpații au dat cele 12 de hârtie în alb. Mai arată că are o adresă originală din data de 12.02.1998 din care reiese clar că nu au plătit până în prezent contravaloarea mărfii, motiv pentru care s-a făcut expertizarea acesteia și se constată că această scrisoare este semnată și este legală. Dacă se vor corobora această scrisoare cu cele trei chitanțe și comisia rogatorie se raportează la contractul de comision depus de partea sârbă și contractul depus de către inculpați, considerat ca fiind legal, nu este corect să fie anulat probatoriul, actele emise în perioada 1997-1998 sunt în favoarea inculpaților, comisiile rogatorii sunt în favoarea inculpaților și împotriva cetățenilor, expertiza grafologică fiind de asemenea în favoarea inculpaților.
Pentru aceste considerente, solicită respingerea apelului declarat de către reprezentantul Ministerului Public și menținerea hotărârii pronunțate de către instanța de fond ca legală și temeinică.
Cu privire la apelul declarat de către partea civilă solicită respingerea acestuia ca inadmisibil și pe fond ca neîntemeiat.
Intimatul-inculpat, în ultimul cuvânt, precizează că acea completare de pe chitanțe nu îi aparține, nu a fost prezent, partea sârbă folosindu-se de acele în alb.
Solicită respingerea apelului declarat de către parchet, urmând a se avea în vedere și perioada mare de timp care s-a scurs de la data presupusei fapte până în prezent.
Intimatul-inculpat,în ultimul cuvânt, arată că lasă pronunțarea soluției la aprecierea instanței.
CURTEA,
Având nevoie de timp pentru delibera,
DISPUNE:
Amână pronunțarea la data de 10 noiembrie 2009.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
(1835/2009)
DECIZIA PENALĂ NR. 233A
Ședința publică de la 10 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - - -
JUDECĂTOR - - -
GREFIER - - -
Cu participarea MINISTERULUI PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București reprezentat de procuror.
Pe rol urmează pronunțarea asupra apelurilor declarate de către PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI și de către partea civilă SC " T" SA, împotriva sentinței penale nr. 482 din data de 06.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a-II-a Penală în dosarul nr-.
Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 26 octombrie 2009, ce face parte integrantă din prezenta decizie penală.
Curtea având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea de la data de 26 octombrie 2009 la data de10 noiembrie 2009, când, în aceeași compunere a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra apelului penal de față constată următoarele:
Prin rechizitoriul din 16.01.2001, emis în dosarul nr.1390/P/A/998/2001 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea in judecată, în lipsă, a inculpaților și, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. 3 și 5 din Codul penal.
S-a reținut, în esență, că la data de 15.05.1997, inculpații, în calitate de administratori la SC Pro B, au încheiat un contract de comision cu SC T, pe baza căruia societatea ultim menționată a livrat prin intermediul comisionarei, 250 tone de crenelat, în valoare de 62.587,70 USD, firmei.
Totodată, s-a reținut că inculpații au încasat de la firma contravaloarea mărfii exportate, conform chitanțelor semnate de către aceștia, dar nu au remis societății T suma ce i se cuvenea, reprezentând valoarea celor 250 tone de crenelat.
S-a apreciat de către procuror că în realizarea elementului intențional al infracțiunii de înșelăciune comise, inculpații au cesionat acțiunile SC Pro B unui cetățean irakian, în ziua următoare celei în care s-a încheiat contractul de comision, fără a încunoștiința SC T și după această dată, deși nu mai aveau nici o calitate în cadrul societății comisionare, au emis mai multe adrese către comitentă, prin care prezentau motivele de neplată a prețului de către beneficiară,.
De asemenea, au reținut că reprezentanții firmei au declarat, cu prilejul audierii prin comisie rogatorie, că au stabilit cu inculpații ca plata să se facă cash și nu prin transfer bancar, prețul convenit fiind de 250 USD/ tonă și nu de 285 USD/ tonă și nu au fost încunoștiințați în legătură cu cesionarea acțiunilor societății comisionare către altă persoană.
Prin același rechizitoriu, în temeiul art. 262 pct. 2 lit.a și art.11 pct.1 lit.b rap la art 10 lit.a din Codul d e procedură penală, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpaților sub aspectul infracțiunii de fals intelectual și uz de fals prev. de art. 289 și respectiv 291 din Codul penal.
Într-un prim ciclu procesual, prin sentința penală nr.723/A/01.04.2001, pronunțată de Judecătoria Sector 1 B, în baza art. 334 din Codul d e procedură penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpaților din infracțiunea prev. de art.215 alin. 3 și 5 din Codul penal în infracțiunea prev. de art.215 alin.2 și 3 din Codul penal, text de lege în baza căruia s-a dispus condamnarea inculpaților și la câte o pedeapsă de 3 ani închisoare, în condițiile art. 71,64 din Codul penal.
Au fost obligați inculpații, în solidar, la 78.409 USD, în echivalentul în lei la cursul BNR de la data executării către partea vătămată SC SA T, reprezentând suma cu care aceasta s-a constituit parte civilă.
S-a dispus, totodată, în baza art. 163 din Codul penal, instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor inculpaților până la concurența valorii pagubei.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel inculpații iar prin decizia penală nr.1287/A/5.09.2001 pronunțată de Tribunalul București, Secția I penală, au fost admise apelurile acestora, a fost desființată în întregime sentința penală apelată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, întrucât judecata în primă instanță a avut loc fără citarea legală a inculpaților.
Într-un al doilea ciclu procesual, prin sentința penală nr.2467 din 23.11.2001 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 Baf ost admisă excepția de necompetenta materială a judecătoriei și s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalului București, motivat de împrejurarea că la data de 25.07.2001 a intrat în vigoare Legea 456/2001 care a stabilit că este de competența tribunalului judecarea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 5 din Codul penal. Fiind astfel sesizat, Tribunalul București, Secția I penală, prin sentința penală nr.403/2002, a admis excepția de necompetență materială și a constatat conflict negativ de competență trimițând dosarul la Curtea de Apel București care, în final, prin sentința penală nr.24/2002, pronunțată în dosarul 1592/2002, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
După stabilirea competenței de soluționare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 7.08.2002, formând obiectul dosarului 4377/2002.
Rejudecându-se cauza după desființare, prin sentința penală nr.80/25.01.2005, pronunțată de Tribunalul București, Secția I penală, s-a dispus în temeiul art. 334 din Codul d e procedură penală, schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu din infracțiunea prev. de art. 215 alin. 3 și 5 din Codul penal în infracțiunea prev. de art. 215 alin. l și 3 din Codul penal cu aplic. art. 13 din Codul penal și în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. a din Codul d e procedură penală, s-a dispus achitarea inculpaților și, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1 și 3 din Codul penal cu aplic. art. 13 din Codul penal.
În baza art. 346 alin 3 din Codul d e procedură penală, a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea părții civile SC SA T, dar și cererea formulată de aceeași parte, de instituire a măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și partea civilă SC SA T (fostă SC SA T).
Prin decizia penală nr. 811/24.10.2005 pronunțată de Curtea de Apel București, hotărâre luată în majoritate, au fost respinse, ca nefondate, ambele apeluri.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, astfel că prin decizia penală nr. 3335/25.05.2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admis recursul parchetului, au fost casate, în totalitate, atât decizia penală nr. 811/2005 a Curții de Apel București cât și sentința penală nr.80/2005 a Tribunalului București, Secția I penală și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv Tribunalului București.
Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că se impune suplimentarea probatoriului de către instanța de fond, după cum urmează:
1. să stabilească dacă partea civilă a pus în executare sentința civilă nr.3237 din 7 septembrie 1998 pronunțată de Tribunalul București - Secția comercială în dosarul nr.614/1998, investită cu formulă executorie și în caz că nu a pus-o în executare, din ce motive;
2. să verifice condițiile de vămuire a mărfii la ieșirea din România și apoi condițiile de vămuire la intrarea mărfii în;
3. să stabilească dacă firma iugoslavă cumpărătoare, primind marfa livrată de partea civilă română prin intermediul celor doi inculpați, a înregistrat importul de fier-beton, respectiv marfa și dacă a reexportat-o sau redistribuit-o spre valorificare, către o întreprindere din Republica;
4. să stabilească dacă s-au luat măsuri de plată potrivit clauzei din contract sau plata s-a făcut în numerar în baza unei înțelegeri ulterioare contractului, intervenită între cei doi inculpați și cei doi martori, cetățeni iugoslavi;
5. să verifice dacă nu cumva această înțelegere ulterioară, a fost materializată în forma contractului prezentat de cei doi cetățeni iugoslavi și socotit de către instanța ca drept fictiv, dar în baza căruia aceștia au plătit în numerar marfa către cei doi inculpați;
6. să stabilească dacă se cunoaște vreun alt mod de valorificare a mărfii livrate de partea civilă, pe teritoriul;
7. să stabilească dacă eventual acest ultim beneficiar sau cumpărător final a plătit, în numerar, contravaloarea mărfii celor doi inculpați și la ce dată;
8. să verifice prin Serviciul Pașapoarte, datele, la care inculpații precum și tatăl inculpatului au făcut vizite de călătorie în în perioada infracțională și care a fost scopul acestora;
9. să stabilească dacă în aceste împrejurări, persoanele de mai sus, au încasat în numerar prețul mărfii livrate de partea civilă;
10. să fie ascultați cei doi inculpați precum și cei doi martori, cetățeni iugoslavi (prin comisie rogatorie), și ce au reprezentat firma cumpărătoare din B & B;
11.să se solicite de la partenerul extern, care este stadiul actual al cercetărilor penale pornite împotriva celor 2 martori susmenționați, cetățeni, cu privire la condițiile de plată a mărfii primite de la partea civilă română, în baza contractului de comision ce face obiectul dosarului de față;
12.să se verifice dacă după data livrării mărfii, între cei doi inculpați și martorii, au mai continuat eventuale relații economice, de ce natură și pentru care cei doi inculpați au susținut că le-ar fi remis, tip A 4, semnate în alb;
13.să se verifice care este explicația încheierii contractului de export nr.1S la 24 aprilie 1997 de către cei doi inculpați, deși imediat după această operație, au concesionat toate părțile sociale ale se " PRO" SRL, la care erau administratori, unui cetățean irakian, la 16 mai 1997 (a se vedea fila 51 dos. urm. pen.);
14. să se verifice condițiile în care, partea civilă, deși a înregistrat înștiințarea trimisă prin fax de către cei doi inculpați, în sensul că au concesionat SC " PRO" SRL, unui cetățean irakian, cu toate acestea la data de 23 mai 1997, livrează marfa către partenerul iugoslav;
15.să se verifice dacă între unii salariați ai părții civile și cei doi inculpați nu a existat vreo înțelegere în acest sens.
16. se va solicita, fie părții civile, fie Băncii Române de Dezvoltare - Sucursala, exemplarul original al contractului de comision de export nr.1S întocmit la 24 aprilie 1997.
Într-un al treilea ciclu procesual, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a II-a penală sub nr-.
Rejudecând cauza, prin sentința penală nr.291 din 11.03.2008 pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a penală, în temeiul art.334 Cod procedură penală, a fost schimbată încadrarea juridică reținută prin rechizitoriu pentru inculpații și din infracțiunea prev. de art.215 alin.3 și 5 din Codul penal în infracțiunea prev. de art.215 alin. l și 3 Cp cu aplic. art.13 din Codul penal.
În temeiul disp. art. 11 pct.2 lit.a rap. la art. 10 alin. 1 lit.b din Codul d e procedură penală, s-a dispus achitarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art.215 alin.1 și 3 cu aplic. art.13 Cod Penal.
În temeiul disp. art.346 alin. final din Codul d e procedură penală, a lăsat nesoluționată acțiunea civilă exercitată în procesul penal de partea civilă SC A TARGOVIȘTE.
Respectând întocmai dispozițiile Înaltei Curți de Casație și Justiție de suplimentare a probatoriilor administrate, pentru lămurirea deplină a tuturor împrejurărilor de fapt ale cauzei, Tribunalul a reaudiat, prin comisie rogatorie, pe martorii și, reprezentanți ai SC.
Prin adresa nr.87693/2007 din 21.11.2007, Ministerul Justiției - Direcția de Drept Internațional și Tratate - Serviciul Drept Internațional Public și Cooperare Judiciară Internațională în Materie Penală a înaintat răspunsul autorităților sârbe privind îndeplinirea comisiei rogatorii, fiind remise procesul verbal de audiere a martorilor și precum și copia documentației vamale pentru 100 tone fier beton exportată din România, la 20.09.2007 întrucât termenele de păstrare a arhivei erau expirate pentru documentația din septembrie 1997. Totodată, autoritățile sârbe au comunicat că nu pot înainta originalul contractului de export 1S din 25.04.1997, dată fiind afirmația martorilor că nu îl posedă, precum și că, din evidențele de serviciu ale Tribunalului comunal din s-a stabilit că nu există anchetă penală împotriva numiților și. (fila 295 și urm. din dosarul nr- ).
S-a solicitat BRD Generale -Sucursala remiterea originalului contractului de export 1S din 25.04.1997 încheiat între SC PRO SRL și, a declarației de încasare valutară și a documentelor ce au stat la baza emiterii ei. Prin adresa înregistrată la 20.11.2006, s-a comunicat că SC PRO SRL are conturile închise din anul 2003 (data înregistrării fiind 24.03.1997) iar conform normelor tehnice de înregistrare și păstrare a documentelor în arhivă, -urile au termen de păstrare 3 ani (fila 53 vol.I fond).
Autoritatea Națională a Vămilor a remis, în copie, declarațiile vamale de export din 23.05.1997 împreună cu documentele vamale (fila 128 și urm. dosar nr-).
Prin adresa din 08.03.2007 Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a comunicat că deține evidența intrărilor-ieșirilor din țară pentru cetățenii români, începând cu 01.01.2002, astfel că nu poate pune la dispoziție informații privind anul 1997 (fila 205 dosar nr-).
Fiind audiat reprezentantul legal al părții civile SC SA T (fostă SC SA) a arătat că a obținut împotriva SC un titlu executoriu (sentința civilă nr.3237 din 07.09.1998 definitivă și irevocabilă) pe care l-au înaintat unui executor judecătoresc și au solicitat lichidarea judiciară PRO, însă cauza a fost suspendată în anul 2000 și nu s-a pronunțat sentință de faliment datorită neidentificării debitorului (fila 172 dosar nr-).
A fost audiat martorul, consilierul pe probleme import-export din cadrul SC T, funcție exercitată în anul 1997, care a arătat că a primit din partea SC PRO SRL o cerere de ofertă pentru 150 tone beton (ulterior majorată cu încă 100 tone) la un preț acceptat de 265 USD/tonă iar la 15.05.1997 s-a încheiat contractul de comision extern. Martorul a relatat că la sfârșitul lunii iunie 1998 l-a însoțit pe directorul de export (martorul ) într-o delegație neoficială în cadrul căreia s-au întâlnit cu reprezentanții firmei care le-au prezentat un contract ce prevedea un preț mai mic, de 250 USD/tonă, și care i-au informat că au făcut plata, însă nu prin intermediul băncii ci în mână, pe bază de chitanță. Reprezentanții firmei sârbe nu au arătat chitanțele care dovedeau plata deși li s-a cerut (fila 173 și urm. dosar nr-).
În condițiile art.322 din Codul d e procedură penală, au fost reaudiați inculpații și (filele 184 și urm. dosar nr-). Aceștia nu au recunoscut fapta, declarațiile fiind concordante cu cele de la urmărire penală și din cursul primei judecăți.
Prin încheierea de ședință de la 20.03.2007, Tribunalul a constatat imposibilitatea reaudierii martorului și a făcut aplicarea disp. art.327 alin.3
C.P.P.Constatând că vinovăția inculpaților nu poate fi stabilită dincolo de orice îndoială, pe baza probelor administrate în cauză, probe ce nu pot fi reținute ca probe certe de vinovăție, tribunalul i-a achitat pe inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în convenții prev. și ped. de art.215 alin. l și 3 din Codul penal, prin schimbarea încadrării juridice, conform art.334 din Codul d e procedură penală, în considerarea art.13 din Codul penal.
În ceea privește temeiul achitării, tribunalul a stabilit că incontestabil există o faptă, faptă ce are a fi analizată însă pe terenul dreptului comercial, fiind vorba de un contract de comision care, potrivit art.405 Codul Comercial, are ca obiect tratarea de afaceri comerciale și de către comisionar pe seama comitentului.
În alegerea temeiului achitării, tribunalul a avut în vedere că, potrivit practicii constante și doctrinei judiciare, neexecutarea clauzei contractuale privind plata prețului în termen de 10 zile de la livrare, prin transfer bancar, stipulată prin contractul încheiat între Pro în nume propriu pe seama T cu, în condițiile în care nu s-au săvârșit acțiuni de inducere în eroare, constituie o faptă de natură comercială, și nu o infracțiune.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, partea civilă SC TARGOVIȘTE și inculpații și.
Prin decizia penală nr. 184/2008, Curtea de Apel Bucureștia admis apelurile Parchetului de pe lângă Tribunalul București, al părții civile SC TARGOVIȘTE și ale inculpaților și, a desființat sentința penală nr.221/2008 pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a penală și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe cu precizarea că din motivarea instanței dar și din soluția pronunțată se constată existența unui motiv de nulitate ce face imposibilă examinarea celorlalte motive invocate pe fondul cauzei.
Astfel, s-a constatat că din considerentele sentinței rezultă că motivarea soluției de achitare pe temeiul art.10 lit. b din Codul d e procedură penală, a pornit de la nerealizarea cerinței esențiale a laturii subiective, respectiv existența acțiunii de inducere în eroare cu prilejul încheierii și executării contractului de comision existent între inculpați și partea civilă SC SA
Prin urmare, instanța de apel a apreciat că motivarea lapidară, în sensul inexistenței acțiunii de inducere în eroare și reținerea unei constante a practicii și doctrinei judiciare, este insuficientă sub aspectul elementelor reținerii temeiului prev. de art.10 lit. b din Codul d e procedură penală.
Într-un al patrulea ciclu procesual, rejudecându-se cauza după desființare, prin sentința penală nr.482/F/06.05.2009 pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a penală, în baza prevederilor art.334 Cod procedură penală a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor din art.215 alin.3 și 5 Cod penal în art.215 alin.1 și 3 Cod penal cu aplicarea art.13 Cod penal.
În baza art.11 pct.2 lit. a raportat la art.10 lit. a Cod procedură penală s-a dispus achitarea inculpaților și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.215 alin.1 și 3 Cod penal cu aplicarea art.13 Cod penal.
În baza art.346 alin.3 Cod procedură penală a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea civilă formulată de SC SA
În baza art.163 Cod procedură penală a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea părții civile de instituire a măsurii asiguratorii bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților.
S-a dispus restituirea către inculpați a sumei de 4.600.000 lei taxa inițială pentru expertiză, achitată Laboratorului Interjudețean de Expertiză Criminalistică
În baza art.192 alin.3 Cod penal cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:
La data de 15.05.1997 între partea civila SC SA (Combinatul de Speciale T) în calitate de comitent și SC Pro SRL, reprezentată de inculpații și, în calitate de comisionari, s-a încheiat un contract de comision pentru export pe anul 1997 înregistrat sub nr.L 3696. În baza acestui contract comisionarul era împuternicit ca în numele și în contul comitentului să prospecteze piețele externe, să negocieze și să încheie contracte cu clienții externi, urmărind executarea acestora.
Comitentul a livrat efectiv la export cantitatea de 236,18 tone beton crenelat - situație ce a rezultat cu evidență din adresa nr. 175/1997 a SC SA, context în care s-a întocmit scrisoarea de trăsură, în care se face referire la contractul de export nr. 1S/1997/25.04.1997.
În ceea ce privește contractul de export intervenit între comisionar și societatea iugoslavă trebuie menționat faptul că în dosarul de urmărire penală există un exemplar, în copie, al acestui contract, dar care nu este datat și în care se precizează ca preț al mărfii exportate suma de 250 USD/tona.
De asemenea, inculpații au prezentat un alt exemplar al contractului cu același număr și data încheierii 25.04.1997, prețul mărfii exportate fiind de 265 USD/tona.
S-a stabilit cu certitudine ca originalul acestui contract de export nu a putut fi obținut deoarece BRD General, care a eliberat pe baza lui declarația de încasare valutară seria - dar și adresa Ministerului Economiei și Comerțului care a emis licența de export au comunicat că nu dețin originalul acestui contract.
De asemenea, în raport de ansamblul probator administrat în cauză s-a stabilit cu certitudine că exemplarul de contract prezentat de inculpați este cel real, iar cel înfățișat de reprezentanții părții iugoslave are caracter fictiv motivat, pe de o parte, de faptul că prețul mărfii exportate indicat în actul prezentat de inculpat de 265 USD/tona a fost indicat și confirmat de partea civilă în contractul de comision iar data de 25.04.1997 este menționată și în scrisoarea de trăsura întocmită de partea civilă.
Mai mult decât atât, s-a stabilit, de asemenea, cu certitudine că prețul de 250USD/tona nu este cel real întrucât partea civilă, cunoscând contractul de export încheiat de comisionar, nu ar fi acceptat expedierea mărfii exportate la un preț mai mic decât cel fixat de ea.
De asemenea, a rezultat cu evidență că la data de 23.05.1997 marfa a fost expediată de partea civilă, iar anterior acestei date, mai exact la 20.05.1997 inculpații, în calitatea lor de reprezentanți ai SC Pro SRL au notificat prin fax părții civile cesionarea tuturor părților sociale ale societății civile.
Instanța a reținut această împrejurare motivat de faptul că, deși partea civilă a negat că ar fi avut cunoștința de acest fapt, din registrul său de corespondență (filele 58-63 dosar urmărire penala) a rezultat cu evidență că la 22.05.1997 a primit comunicarea prin fax, context în care este de concluzionat ca partea civilă nu s-a aflat în eroare asupra calității comisionarului la momentul expedierii mărfii.
Pe parcursul soluționării procesului penal (rejudecări succesive) reprezentanții societății iugoslave au susținut că ar fi convenit cu inculpații, contrar clauzei exprese din contract care prevedea efectuarea plații prin transfer bancar, ca plata mărfii livrate să se realizeze în numerar și că ar fi efectuat această plată în respectiva modalitate, prezentând un număr de 8 chitanțe întocmite în intervalul de timp mai 1997 - septembrie 1997.
Cu privire la aceste chitanțe s-a reținut că inculpații au remis la un moment dat părții iugoslave mai multe chitanțe semnate în alb de ambii ce urmau a fi folosite de societatea iugoslavă in "interesul relațiilor comerciale stabilite", iar ulterior acestea au fost completate în mod fraudulos de partenerii iugoslavi.
Susținerea inculpaților a fost confirmată de depoziția martorului, reprezentantul legal al societății iugoslave, care a relatat ca a primit un număr de 12 pagini format A4, semnate în alb de inculpați, adresate Crucii Roșii din Republica Serbia dar și Comitetului pentru din aceeași țară în vederea obținerii de licențe de export pentru scopuri umanitare din partea Comitetului responsabil al Națiunilor Unite.
În pofida faptului că data consemnată pe aceste chitanțe este situată într-o perioadă anterioară lunii aprilie 1998, trebuie amintit faptul ca la 18.02.1998 partea iugoslava expediază o adresa către cei doi inculpați semnată de martorul în care se preciza în concret ca "plata pentru oțelul importat de partea civilă va fi efectuată până la data de 16.04.1998", iar că cele 8 chitanțe emise în alb de inculpați au fost folosite de unul dintre salariații societății iugoslave pentru a obține avantaje de la fabricile de pe teritoriul României.
A rezultat, de asemenea, ca prin adresa mai sus menționată societatea iugoslavă a confirmat împrejurarea că la data de 23.05.1997 a fost informată în legătură cu cesiunea părților sociale ale SC Pro SRL și că va lua măsuri de sancționare a persoanelor responsabile pentru emiterea chitanțelor menționate, manifestându-și totodată regretul pentru întârzierile la plata dar și pentru problemele create în timpul derulării contractului.
S-a constatat ca fiind nesinceră depoziția martorului care prin declarația datata 30.06.1998 a susținut ca fierul beton livrat în cursul anului 1997 ar fi fost achitat inculpaților, în numerar, respectiv suma de 62.587,70 USD, iar că adresa în discuție ar fi fost falsificată, motivat de împrejurarea că raportul de expertiză criminalistică nr.417/28.12.2004 a concluzionat în mod expres ca semnătura înscrisă pe adresa din 8.02.1998 a fost executată de martorul.
De asemenea, a rezultat că societatea iugoslavă nu a întocmit niciun document contabil privind efectuarea plății, dar nici măcar un document bancar care să dovedească că s-au scos sume de bani pentru a face plata în numerar astfel cum s-a susținut.
În raport cu toate aceste considerente, instanța de rejudecare a concluzionat în sensul ca faptele de înșelăciune pentru care inculpații au fost trimiși în judecată nu există în materialitatea lor, neputându-se reține săvârșirea vreunui act de inducere în eroare a părții civile cu ocazia încheierii sau executării contractului de comision încheiat cu aceasta.
Materialul probator nu a confirmat nici acuzația privind încasarea frauduloasă de către inculpați a sumelor de bani datorate de terțul beneficiar, nerezultând semnarea chitanțelor de către inculpați ci doar remiterea acestora în alb, neexistând nici un motiv plauzibil pentru a fi înlăturate susținerile inculpaților atâta timp cât terțul beneficiar a recunoscut primirea a 12 pagini format A4.
Mai mult decât atât, autenticitatea semnăturii înscrise pe actul constatator al recunoașterii (depus la fila 44- 45 in dosarul primei instanțe) a fost confirmată de expertiza criminalistică efectuată în cursul cercetării judecătorești care a concluzionat că semnătura îi aparține reprezentantului legal al SC, martorul.
În concluzie, inexistenta oricărei acțiuni de inducere în eroare a societății părții civile săvârșite cu prilejul executării contractului atrage incidența disp.art.10 lit.a din Codul d e procedură penală, temei în baza căruia s-a dispus achitarea inculpaților.
Totodată, s-a apreciat că cuantumul prejudiciului avut în vedere la momentul sesizării instanței nu mai corespunde cerințelor stipulate de disp.art.215 alin.5 din Codul d e procedură penală, considerente în raport de care în temeiul disp.art.334 din Codul d e procedură penală a fost schimbată calificarea juridică a faptei din art.215 alin.3 și 5 în art.215 alin.l și 3 Cp. cu aplic.art. 13 din Codul penal.
În baza prev.art.11 pct.2 lit.a rap.la art. 10 lit.a din Codul d e procedură penală au fost achitați inculpații și, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.215 alin. l si 3 din Codul penal cu aplic.art.13 din Codul penal.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, precum și partea civilă
Parchetul de pe lângă Tribunalul București, prin motivele scrise de apel, a criticat hotărârea instanței de fond cu privire la greșita achitare a inculpaților solicitând desființarea sentinței și condamnarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. 1 și 3 Cod penal, întrucât aceștia au avut intenția de inducere în eroare a părții vătămate "" T, atât la data semnării contractului de export cât și pe parcursul derulării acestuia. În acest sens, solicită să se aibă în vedere că, la data semnării contractului, la data de 15 mai 1997, inculpații cunoșteau împrejurarea că urmau să cesioneze societatea comercială cetățeanului arab, această cesiune au făcut-o practic a doua zi, fără să încunoștințeze partea vătămată, nici în data de 19 mai 1997, așa zisa încunoștințare scrisă a părții vătămate, inculpații au făcut-o a doua zi la un număr de fax, pe care, însă, partea vătămată nu îl recunoaște. Inculpații deși au cesionat societatea în favoarea cetățeanului arab, au acționat în numele acesteia ca și cum ar fi avut puteri depline, în sensul că au păstrat actele firmei și ștampila, această cesiune fiind făcută de formă cu un cetățean irakian, care a dispărut din țară, iar după ce acesta a dispărut inculpații au continuat să deruleze acest contract de comision și au încasat sumele de bani din această activitate.
De asemenea, s-a solicitat înlăturarea ca nesinceră a apărării formulate de inculpați, potrivit căreia aceste chitanțe ar fi făcut parte din acele albe date societății sârbe și semnate de ei în anul 1995.
Totodată, s-a învederat că pe chitanțe apare practic același scris de mașină, atât unde se prevede conținutul chitanței cât și unde se prevede în clar numele inculpaților, nu sunt semnate de către inculpați în calitate de reprezentanți ai vreunei societăți comerciale ci în calitate de persoane fizice, iar aceste hârtii nu au fost date în alb așa cum au arătat ulterior și reprezentantul societății sârbe. Mai mult decât atât, în mod speculativ, inculpații au lăsat în pagină atâta spațiu cât ar fi fost necesar pentru completările ulterioare, semnătura fiind pusă la mijlocul paginii.
Astfel, s-a apreciat că inculpații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, fiind întrunite elementele constitutive alea acesteia, atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective, în condițiile în care inculpații nu au prezentat părții vătămate faptul că urmau să cesioneze societatea unui cetățean arab, motiv pentru care, s-a solicitat condamnarea ambilor inculpați la câte o pedeapsă cu închisoare cu aplicarea dispozițiilor art. 71 - 64 Cod penal.
Partea civilă a precizat în conținutul cererii de apel că înțelege să critice hotărârea instanței de fond atât în ceea ce privește soluționarea laturii penale cât și în legătură cu soluția pronunțată pe latură civilă. Cu prilejul dezbaterii apelului partea civilă, deși legal citată, nu s-a prezentat.
Analizând sentința apelată atât prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei conform art. 371 alin. 2 din Codul d e procedură penală, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește situația de fapt reținută de către instanța de fond avută în vedere la pronunțarea soluției de achitare a inculpaților, în urma analizării materialului probator administrat în cauză, Curtea constată următoarele:
Raporturile juridice de natură comercială dintre Pro L, reprezentată de inculpații și și T (în prezent, SC. T ), au fost inițiate la data de 22.04.1997, când societatea prim menționată a transmis o comandă pentru cantitatea de 150 tone de beton la prețul de 265 USD/tonă (fila 11 din dosarul de urmărire penală).
Pe baza acestei comenzi acceptate prin rezoluție de către reprezentanții T (fila 11 din dosarul de urmărire penală), la data de 25 aprilie 1997, între Pro L reprezentată de inculpații și și, reprezentată de martorii și, s-a încheiat un contract de export, nr.1S/1997(filele 165 și 211 din dosarul de urmărire penală).
Ulterior, la data de 15.05.1997, între Pro L, în calitate de comisionară, și T, în calitate de comitentă, s-a încheiat, contractul de comision nr. 3696, comisionara fiind împuternicită să prospecteze piețele externe, să negocieze și să încheie contracte cu clienții externi, să urmărească executarea acestora și să răspundă pentru încasarea contravalorii, în valută, a mărfii (filele 12-21 din dosarul de urmărire penală).
La data de 16.05.1997, Pro Las uplimentat comanda inițială, cu încă 100 tone de beton (fila 23 din dosarul de urmărire penală).
La aceeași dată, și anume 16.05.1997, în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Asociaților Pro L, s-a decis cesionarea tuturor părților sociale ale societății către cetățeanul irakian, precum și schimbarea sediului social, actul adițional fiind autentificat la notar la data de 23.05.1997 iar modificările operate la Oficiul Registrului Comerțului la 02.06.1997(filele 249, 258 din dosarul de urmărire penală).
La data de 19.05.1997 a fost obținută de către comisionară, licența de export pentru cantitatea de 300 tone de beton, în valoare de 85.500 USD, ceea ce înseamnă, 285 USD/tonă (fila 25 din dosarul de urmărire penală). De asemenea, comitentul a întocmit scrisoarea de trăsură, în care se face referire la Contractul de export nr.1S/97/25.04.1997 (fila 46 din dosarul de urmărire penală).
În executarea obligației asumate prin contractul de comision încheiat cu Pro L, la data de 23 mai 1997, partea civilă Tal ivrat către, cantitatea de 236,18 tone de beton crenelat.
Prin plângerea formulată la data de 18.12.1997 de către T, ce a constituit modalitatea de sesizare a organelor de cercetare penală, s-a reclamat că Pro L nu și-a îndeplinit obligația asumată prin contractul de comision, în sensul de a-i remite comitentei contravaloarea mărfii livrate către societatea sârbă,. Totodată, s-a menționat că societatea sârbă a făcut dovada plății prețului. În acest sens, a precizat că atașează documentele preluate de la societatea sârbă din care rezultă că a făcut plata(fila 8 din dosarul de urmărire penală).
Reținând o situație de fapt asemănătoare cu cea mai sus expusă, procurorul, prin actul de sesizare a instanței, a susținut că inculpații au indus în eroare pe partea civilă SC. T (fostă SC. T) cu prilejul încheierii contractului de comision, împrejurare ce rezultă din faptul că au cesionat acțiunile SC Pro B unui cetățean irakian, în ziua următoare celei în care s-a încheiat contractul de comision, fără a încunoștința partea civilă.
Cu privire la aceste acuzații, inculpații au susținut, în mod constant, că au comunicat părții civile această împrejurare și, în acest sens, au prezentat înscrisul conținând raportul de transmitere, prin fax, la data de 20.05.1997, a unui document despre care au afirmat că era o comunicare cu privire la cesionarea părților sociale ale SC Pro către un cetățean irakian, și modificarea sediului social al societății ( fila 52 din dosarul de urmărire penală).
Prin motivele de apel, procurorul a susținut însă, că instanțele nu au verificat și, astfel, nu au constatat că, în realitate, numărul de fax către care a fost efectuată transmisia, respectiv -, nu corespunde numărului de fax al părții civile, și anume -, - sau -.846 (filele 8, 48 și 56 din dosarul de urmărire penală).
Verificând actele dosarului, Curtea constată că la fila 51 din dosarul de urmărire penală se află documentul pe care inculpații susțin că l-au transmis prin fax părții civile, fiind emis de SC Pro B și adresat directorului de export al SC. T, căruia i se aducea la cunoștință cesionarea părților sociale către cetățenul irakian și modificarea sediului social. De asemenea, la fila 52 din același dosar se află raportul de transmitere, prin fax, la data de 20.05.1997 și la nr. - a unui document.
Este adevărat că înscrisurile invocate de procuror în cuprinsul motivelor de apel, indicându-se filele 8, 48 și 56 din dosarul de urmărire penală, au menționate, în antet, alte numere de fax aparținând SC. T decât cel folosit de inculpați pentru transmiterea documentului.
Cu toate acestea, Curtea constată existența în dosar a mai multor înscrisuri emise de partea civilă SC. T, în care este menționat numărul de fax -, adică numărul folosit de inculpați pentru transmiterea documentului din 20.05.1997. În acest sens, pot fi menționate înscrisurile de la filele 12 și 305 din dosarul de urmărire penală (contractul de comision pentru export nr. L 3696 din 15.05.1997 și adresa nr-.2000), fila 9 din dosarul nr.2110/2005 al Curții de Apel București, Secția I penală (adresa de declarare a apelului de către SC. T din 07.02.2005), filele 19, 27, 40, 137 din dosarul nr.4377/2002 al Tribunalului București, Secția I penală, volumul II (adresele nr. 0130/405/14.11.2004,nr.0130/405/23.01.2003,nr.0130/693/02.12.2004,nr.0130/405/04.12.2005) și fila 254 din același dosar, volumul I, filele 50,158 din dosarul nr- al Tribunalului București, Secția a II-a penală, volumul I(adresa nr.0130/31.10.2006, nr.0130/407/21.12.2006).
De altfel, în cursul cercetării judecătorești, SC. T (fostă SC. T) prin adresa nr. 0130/405/20.03.2006 a comunicat tribunalului că numărul de fax al Serviciului Export în perioada 1997-1998 fost -, adică tocmai cel folosit de inculpați (fila 214 din dosarul nr- al Tribunalului București, Secția a II-a penală, volumul I).
De asemenea, procurorul a învederat, în cuprinsul motivelor de apel, că adresa de la SC Pro Baf ost înregistrată în registrul de corespondență la data de 26.05.1997 și nu pe 20.05.1997, deci la trei zile după data efectuării exportului, iar instanțele, din eroare, nu au observat acest fapt ( filele 58 și 60 din dosarul de urmărire penală).
Prin urmare, s-a încercat a se acredita ideea că dacă partea civilă ar fi cunoscut, anterior datei de 23.05.1997, când a efectuat exportul, și nu abia în 26.05.1997 că SC Pro Bac esionat părțile sociale, nu ar mai fi luat dispoziția patrimonială de a livra marfa către firma iugoslavă.
Examinând fotocopia de pe registrul de corespondență a directorului export al SC. T, Curtea constată că la data de 26.04.1997, cu nr. 952 fost înregistrat, un document provenit de la SC Pro B (fila 60 din dosarul de urmărire penală).
Prin urmare, s-a demonstrat, cu certitudine, că un document a fost transmis de SC Pro B, la data de 20.05.1997, prin fax, la un număr aparținând SC. T și la data de 26.05.1997 corespondența primită a fost înregistrată de partea civilă. Astfel, ar fi fost posibil ca documentul să fi fost transmis pe 20.05.1997 și, din neglijența părții civile, să fi fost înregistrat pe 26.05.1997, situație în care aceasta nu ar mai putea invoca propria culpă.
Chiar dacă s-ar accepta, așa cum a susținut procurorul, că partea civilă ar fi primit corespondența pe data de 26.05.1997, la o zi după efectuarea exportului, se poate constata că nu a fost întreprins vreun demers care să demonstreze vreo schimbare de atitudine în cadrul raporturilor comerciale.
În realitate, contractul de comision nr. 3696/15.05.1997 a fost încheiat anterior datei la care au fost cesionate părțile sociale ale SC Pro către cetățeanul irakian, ceea ce obliga părțile contractante să-și îndeplinească obligațiile, indiferent de schimbările ce se puteau produce în structura acționariatului din cadrul societăților.
Comunicarea făcută de inculpați cu privire la schimbările intervenite în cadrul societății comisionare avea rolul de încunoștința partea civilă și nu mai putea modifica raporturile juridice statornicite între părți la data de 15.05.1997, cu prilejul încheierii contractului de comision nr.3696.
Declarațiile inculpaților, în sensul că au încunoștințat SC. T în legătură cu schimbările ce au intervenit cu privire la SC Pro B au fost apreciate, în mod just, de către instanța de fond, ca exprimând adevărul, în condițiile în care aceștia au prezentat dovada transmiterii comunicării iar din mențiunile din registrul de corespondență al părții civile rezultă că a existat o corespondență primită de la SC Pro
Totodată, partea civilă, reprezentată pe tot parcursul procesului, nu a oferit nici un fel de explicație cu privire la conținutul documentului emis de SC Pro B, înregistrat în registrul de corespondență. Deși este evident că s-a înregistrat o corespondență provenită de la SC Pro B, partea civilă nu a demonstrat că acel document avea un alt conținut decât cel pe care inculpații i-l atribuie.
De altfel, partea civilă s-a limitat doar la a susține că nu i s-a comunicat cesionarea părților sociale, fără a depune documente care să infirme apărările inculpaților.
Tot astfel, Curtea constată că inculpații au comunicat cesionarea părților sociale și, prin adresa din 18.02.1998 semnată de martorul, fiind confirmată această împrejurare (fila 77 din dosarul nr. 4377/2002 al Tribunalului București, Secția I penală, volumul I).
Chiar dacă în cursul judecății, martorul a susținut că nu a semnat adresa anterior menționată, prin raportul de expertiză criminalistică nr.417 din 28.12.2004, s-a concluzionat că semnătura aparține acestuia (fila 135 din dosarul nr. 4377/2002 al Tribunalului București, Secția I penală, volumul II). În continuare, a susținut că și conținutul adresei a fost falsificat. Este adevărat că și inculpații au primit de la martorul cu antetul societății sârbe având aplicată ștampila dar, așa cum au declarat aceștia, nu erau semnate de reprezentanții societății sârbe.Prin urmare, dacă inculpații ar fi falsificat conținutul adresei respective ar fi contrafăcut și semnătura martorului.
S-a susținut de către procuror că, cesionarea de către inculpați, la o zi după data încheierii contractului de comision, a părților sociale către cetățeanul irakian, care la data de 27.05.1997 a părăsi România fără a mai reveni (fila 267 din dosarul de urmărire penală), implicarea inculpaților, fără nici o calitate, în recuperarea prejudiciului produs comitentei prin neexecutarea obligației contractuale de către societatea sârbă, existența unor înscrisuri din care rezultă că au primit de la beneficiarul mărfii sumele de bani datorate, neconcordanțele privind prețul stipulat în contractul extern, constituie elemente ce demonstrează că a existat un plan infracțional prin care s-a urmărit inducerea în eroare a părții civile încă din momentul încheierii contractului de comision și pe parcursul executării acestuia, cu scopul de a se obține de către inculpați a unui folos material injust, pricinuindu-se, în final o pagubă acesteia.
Cu privire la cesionarea părților sociale către cetățeanul irakian, Curtea a constatat că din declarațiile inculpaților rezultă că schimbările s-a realizat ca urmare a unor neînțelegeri cu cel de-al treilea acționar, martorul. Aceste aspecte au fost confirmate de către martor, prin declarația din 22.02.2000 în care a precizat că în perioada iulie - august 1996 hotărât să renunțe a mai fi acționar în cadrul Pro L și în acest context, a reținut o parte din actele societății (statut, contract și certificat de înmatriculare), refuzând predarea lor până la momentul în care s-ar fi reglementat această situație, respectiv cesionarea părților sociale ale acționarilor către o altă persoană. ( filele187, 188 din dosarul de urmărire penală). De asemenea, inculpații au declarat că au optat pentru cesionarea tuturor părților sociale către cetățeanul irakian întrucât, pe de-o parte, acesta avea posibilitatea de a susține din punct de vedere financiar societatea iar pe de altă parte, le-a promis că vor lucra, în continuare în cadrul societății, ca angajați. În acest sens, inculpații au depus la dosar un înscris din care rezultă intenția cetățeanului irakian, noul acționar al Pro L, de a-i angaja ca manageri (filele 267, 268 din dosarul nr- al Tribunalului București, Secția a II-a penală, vol.1).
Totodată, inculpații au recunoscut implicarea lor ulterioară, cu ocazia unor deplasări în Republica Serbia, la invitația reprezentanților societății (filele 269, 270 din dosarul nr- al Tribunalului București, Secția a II-a penală, vol.1), în recuperarea sumelor reprezentând prețul mărfii livrate către, în contextul în care aveau promisiunea că vor fi angajați în cadrul societății Pro (filele 186, 188 din dosarul nr- al Tribunalului București, Secția a II-a penală, vol.1)
În ceea ce privește implicarea inculpaților în efectuarea formalităților de export se poate observa că acestea au fost realizate anterior datei la care actul adițional privind modificările intervenite în structura acționariatului societății Pro a fost autentificat la notar (23.05.1997).
De fapt, obligațiile pe care cocontractanții și le-au asumat prin încheierea contractului de comision nu puteau fi modificate prin schimbările intervenite în structura acționariatului acestora.
În legătură cu existența unor înscrisuri din care rezultă că inculpații au primit de la beneficiarul mărfii, sumele de bani reprezentând contravaloarea mărfii livrate de partea civilă.
În dosarul de urmărire penală există, în copie, înscrisurile cu privire la care partea civilă și martorii și, reprezentanți ai societății sârbe, au susținut că reprezintă dovezile de plată a prețului, înscrisuri redactate în limba engleză ( filele 145-153 și 212-219 din dosarul de urmărire penală), traduse în cursul cercetării judecătorești (filele 229-237 din dosarul nr.4377/2002 al Tribunalului București, Secția I penală, vol.1), chiar dacă acuzarea s-a întemeiat tocmai pe conținutul acestora.
Inculpații au susținut, în mod constant, că înscrisurile anterior menționate sunt false. De asemenea, contestând conținutul acestor chitanțe, inculpații au arătat că au predat societății sârbe mai multe de hârtie semnate în alb, pentru a fi folosite în interesul relațiilor comerciale stabilite între cele două societăți și că, înscrisurile respective au fost completate în fals, atestându-se în mod nereal că plățile au fost efectuate (filele 83,85, 118 și 121 din dosarul de urmărire penală).
Fiind audiați prin comisie rogatorie, reprezentanții legali ai, martorii și au afirmat că potrivit înțelegerii convenite cu inculpații, au remis acestora în numerar sumele de bani datorate, prezentând în acest sens 8 chitanțe de plată, 5 dintre ele fiind întocmite la la 31.05.1997, 17.06.1997, 19.06.1997, 26.06.1997, 30.06.1997 și 3 întocmite în B la 24.07.1997, 17.08.1997 și 14.09.1997, toate fiind semnate de inculpați, care atestau astfel, stingerea obligației de plată.
Examinând temeinicia susținerilor inculpaților, Curtea a constatat că nu există nici un motiv plauzibil pentru a fi înlăturate, atâta timp cât, prin reprezentant legal, a recunoscut prin înscrisul din 12.04.1994, primirea a 12 pagini format A 4, semnate în alb de către inculpați și a justificat primirea acestora în interesul obținerii unor recomandări din partea Crucii Roșii din și a Comitetului pentru pentru a aplica la. Comitetul pentru sancțiuni impuse, în vederea primirii aprobării de a importa din România produse supuse embargoului(fila 44 din dosarul nr.4377/2002 al Tribunalului București, Secția I penală, vol.).
Deși martorul a contestat autenticitatea semnăturii înscrise pe actul prin care se atestă remiterea celor 12 de hârtie format A 4, semnate în alb de către inculpați, expertiza criminalistică efectuată în cursul cercetării judecătorești, a stabilit că semnătura aparține acestui martor( raportul de expertiză nr.417/28.12.2004, aflat la filele 128-135 din dosarul nr.4377/2002 al Tribunalului București, Secția I penală, vol.II).
O altă dovadă depusă de inculpați pentru a demonstra caracterul fictiv al dovezilor de plată a prețului prezentate de societatea sârbă, a constituit-o înscrisul datat 18 februarie 1998, prin care recunoștea că nu a achitat contravaloarea mărfurilor ce i-au fost livrate de către societatea parte civilă și că cele 8 chitanțe de plată au fost întocmite de unul dintre angajați cu scopul de a obține avantaje de la fabricile de pe teritoriul României (filele 138, 139 din dosarul de urmărire penală).
Rezultă astfel, în mod evident, că până la data expedierii adresei respective (18.02.1998), nu se efectuase plata datorată pentru marfa în discuție, în pofida faptului că datele pretinselor chitanțe de plată se situează într-o perioadă anterioară (31.05.1997-14.09.1997).
Prin expertiza criminalistică anterior menționată (solicitată de către inculpatul încă din faza de urmărire penală - fila 111 verso din dosarul de urmărire penală dar efectuată în cursul cercetării judecătorești) s-a stabilit că semnătura executată pe înscrisul, anterior menționat, emis de, la data de 18 februarie 1998, aparține martorului. ( raportul de expertiză nr.417/28.12.2004, aflat la filele 128-135 din dosarul nr.4377/2002 al Tribunalului București, Secția I penală, vol.II).
Cu privire la autenticitatea semnăturilor și a ștampilelor de pe chitanțele de plată datate 31.05.1997, 17.06.1997, 19.06.1997, 26.06.1997, 30.06.1997, 24.07.1997, 17.08.1997 și 14.09.1997 prezentate de martorul ca dovadă a plății prețului, prin raportul de expertiză criminalistică nr.148.356 din data de 12.11.1998, s-a stabilit că semnăturile de pe acestea au fost executate de către inculpații și (filele 191-202), împrejurare pe care inculpații nici nu au contestat- Inculpații au susținut că aceste chitanțe nu atestă o situație reală și anume, împrejurarea că au primit sumele de bani reprezentând prețul mărfii cumpărate de.
Trebuie subliniat că în conținutul raportului de expertiză ( fila 191 din dosarul de urmărire penală) se menționează că au fost puse la dispoziția experților originalele celor 8 chitanțe în discuție însă din procesul - verbal aflat la fila 137 din dosarul de urmărire penală reiese că înainte cu o zi de a se dispune efectuarea expertizei (prin rezoluția din 01.09.1998, aflată la fila 189 din dosarul de urmărire penală), organul de cercetare penală restituise înscrisurile în original martorului.
Rezultă astfel, că expertiza grafoscopică nu s-a realizat asupra chitanțelor originale care, de altfel, nici nu sunt atașate la dosar, ci pe baza unor fotocopii ale acestora.
Deși acele chitanțe, în original, au fost prezentate în faza de urmărire penală de către martorul, iar inculpații încă din luna ianuarie 1998 au susținut că sunt false (filele 85 și 112 din dosarul de urmărire penală), organul de cercetare penală le-a restituit la data de 31.08.1998, cu o zi înainte de a dispune efectuarea expertizei asupra acestora (fila 137 din dosarul de urmărire penală).
În cursul judecății, s-a solicitat de către instanță efectuarea unei noi expertize asupra acelorași chitanțe aflate, în copie, la dosar, însă Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Bac omunicat că înscrisurile respective, prezentate sub formă de copii, nu pot face obiectul unor examinări concludente.
De altfel, chiar dacă semnăturile de pe chitanțe ar aparține inculpaților, în condițiile în care aceștia au recunoscut, inclusiv în cursul judecății, că este posibil ca semnăturile respective să le aparțină, această împrejurare nu conduce automat la concluzia încasării frauduloase de către inculpați a sumelor de bani datorate de societatea iugoslavă pentru marfa importată de aceasta din România, câtă vreme nu s-a demonstrat dacă conținutul înscrisurilor defăimate a fost adăugat ulterior ori a fost redactat deodată cu semnarea și ștampilarea.
În tot cursul procesului penal, ridicarea chitanțelor în discuție, în original, a constituit obiectivul celor trei comisii rogatorii efectuate în cauză însă martorul a refuzat predarea susținând, în final, că nu mai deține acele înscrisuri.
Prin urmare, nu au putut fi înlăturat dubiul privind falsificarea chitanțelor datate 31.05.1997, 17.06.1997, 19.06.1997, 26.06.1997, 30.06.1997, 24.07.1997, 17.08.1997 și 14.09.1997 prezentate de .
Curtea constată că partea civilă a susținut încă de la momentul formulării plângerii penale (18.12.1997) că este în posesia chitanțelor care dovedesc că partenerul a plătit prețul, astfel că rămâne inexplicabilă împrejurarea că directorul de export al părții civile împreună cu martorul s-au deplasat la data de 29.06.1998 în Republica Serbia pentru a "rezolva chestiunea în litigiu" și cu acel prilej s-au solicitat de către martorul copii ale chitanțelor prin care societatea din Serbia susținea că a făcut plata însă, nici măcar nu le-au fost arătate aceste chitanțe pe care evident, partea civilă nu le avea.( fila 173 din dosarul nr- al Tribunalului București, Secția a II-a penală, vol.1)
Cu privire la deplasările pe care inculpații le-au făcut în Serbia, din datele înscrise în pașapoartele acestora rezultă că au efectuat patru deplasări la 31. 05.1997, 17.06.1998, 19.06.1998 și 30.06.1998, date ce coincid cu cele l-a care reprezentanții societății susțin că au remis sume de bani acestora. Inculpații au susținut că deplasările le-au făcut la invitația firmei din și cu acele prilejuri au trecut și pe la sediul pentru a le solicita reprezentanților acesteia îndeplinirea obligației contractuale.Totodată, din analiza vizelor de pe pașapoarte nu rezultă că inculpații au fost în Serbia la 26.06.1997, dată ce figurează pe chitanțele prezentate de reprezentanții . Oricum, simpla prezență a inculpaților în Serbia la anumite date nu poate face dovada primirii vreunei sume de bani dacă nu se coroborează cu alte împrejurări care să conducă la această concluzie. De asemenea, nu s-a dovedit că la datele de 24.07.1997, 17.08.1997 și 14.09.1997 reprezentanții ar fi fost în B, unde se atestă că au fost întocmite ultimele trei chitanțe.
Totodată, instanța de fond a încercat să stabilească dacă în evidențele contabile ținute de societatea iugoslavă a fost înregistrată operațiunea comercială efectuată și plățile aferente acesteia, obligație legală ce revine oricărui comerciant pentru faptele de comerț săvârșite.
Astfel, din declarațiile martorilor și, reprezentanți legali ai, date prin comisie rogatorie în cursul judecății, a rezultat că societatea iugoslavă nu a înregistrat nici o operațiune cu privire la importul efectuat și nu a putut prezenta nici un document care să probeze că a deținut suma pretins plătită pe baza celor 8 chitanțe și nici că ar fi înregistrat această plată în evidentele contabile.
De asemenea, aceeași martori au declarat că în societatea nu a fost înregistrat importul, întrucât marfa a fost reexportată către o întreprindere din Republica (afirmație nedovedită cu acte) și nu s-a întocmit vreun document contabil asupra efectuării plății, deoarece banii ar fi fost dați de către cumpărătorul final și predați în mână celor doi inculpați, prin urmare, nici nu pot prezenta vreun document bancar prin care să se dovedească proveniența banilor, cu care s-a efectuat pretinsa plată (filele 211-219 din dosarul nr. 4377/2002 al Tribunalului București, Secția I penală, vol. I).
În cadrul reaudierilor în cea de-a treia comisie rogatorie, reprezentanții au susținut, în concordanță cu declarațiile anterioare, că nu posedă documentația vamală, deoarece nu erau importatorii acestei mărfi, ci doar au realizat un reexport tranzit la cumpărător, marfa fiind preluată de societățile Dolar din și din Republica.
Inculpații au susținut că, potrivit uzanțelor comerciale internaționale, dacă ar fi fost comisionar în raporturile cu firmele Dolar din și, ar fi trebuit să existe un contract de comision, facturi externe și dovezi ale plăților generate de export.
Cu privire le contractul de export 1S/97/25.04.1997, încheiat între Pro L și, în cursul urmăririi penale, reprezentanții societăți iugoslave au prezentat un exemplar, în copie, al contractului respectiv, nedatat, în care se precizează ca preț al mărfii exportate suma de 250 USD/tonă (fila 203 din dosarul de urmărire penală), încercând să acrediteze ideea că inculpații au urmărit să inducă în eroare partea civilă, vânzând cu un preț sub cel acceptat de aceasta, știind de la început că nu îi vor mai remite sumele de bani încasate de la terțul beneficiar.
Inculpații au prezentat un alt exemplar, în copie, al contractului cu același număr, însă cu mențiunea datei încheierii acestuia, 25.04.1997, în care se arată că prețul mărfii exportate este de 285 USD/tonă (fila 211 din dosarul de urmărire penală).
Curtea constată că originalul acestui contract nu a putut fi obținut, întrucât - Generale, care a eliberat pe baza lui Declarația de încasare valutară seria B nr.-(fila 25 din dosarul de urmărire penală ) a comunicat că nu avea obligația de a cere contractul încheiat între părți, că termenul de păstrare al acestui tip de document este de 5 ani, fiind posibil ca acesta să fi fost distrus(fila 30 din dosarul nr. 4377/2002 al Tribunalului București, Secția I penală, vol. II).
De asemenea, Ministerul Economiei și Comerțului, care a emis Licența de Export nr.-/19.05.1997 (fila 25 din dosarul de urmărire penală ), a comunicat că nu se află în posesia acestui act(fila 119 din dosarul nr. 4377/2002 al Tribunalului București, Secția I penală, vol. II).
În același timp, nici martorii și, reprezentanți legali ai nu au pus la dispoziție niciodată originalul contractului.
Examinând însă, prin coroborare, înscrisurile aflate la dosar, Curtea constată că exemplarul de contract prezentat de inculpați pare a fi cel real, întrucât pe de-o parte, toate documentele de export menționează un preț de 265, respectiv 285 USD/tonă (incluzând și comisionul), iar pe de altă parte, chiar martorul a susținut, într-o declarație din data de 30.06.1998, că fierul beton în cantitate de 236,18 tone, livrat de Pro în anul 1997, fost achitat inculpaților, cash, cu suma de 62.587,70 USD ( fila 142 din dosarul de urmărire penală).
Ulterior, martorul a declarat că înscrisul datat 30.06.1997 a fost falsificat, dar expertiza criminalistică efectuată în cursul cercetării judecătorești, a stabilit că semnătura aparține acestui martor ( raportul de expertiză nr.417/28.12.2004, aflat la filele 128-135 din dosarul nr.4377/2002 al Tribunalului București, Secția I penală, vol. II).
Pentru a reține existența infracțiunii de înșelăciune instanța de fond era datoare să constate, fără îndoială, că s-a produs o inducere în eroare a părții vătămate și datorită acestei erori, aceasta luat dispoziții cu privire la patrimoniul său, acțiune de pe urma căreia a suferit o pagubă.
Totodată, pentru existența infracțiunii de înșelăciune în convenții era necesar a se constata că inducerea sau menținerea în eroare a cocontractantului a fost determinantă pentru încheierea sau executarea contractului, ceea ce înseamnă că, fără această eroare partea vătămată nu ar fi încheiat sau executat contractul.
Or, din probatoriul administrat în cauză, astfel cum a fost analizat de către instanța de fond și reevaluat în apel, nu rezultă mai presus de orice îndoială că inculpații au conceput anterior încheierii contractului de comision un plan infracțional menit să o inducă în eroare pe partea civilă și să conducă la prejudicierea acesteia.
Așa cum s-a reținut anterior, partea civilă a luat dispoziții patrimoniale constând în executarea obligației sale decurgând din contractului de comision dar nu a primit prețul mărfii livrate.
Apărările pe care și le-au construit inculpații în cursul procesului penal nu au putut fi înlăturate de către instanță întrucât probatoriul nu a fost de a răsturna prezumția de nevinovăție de care beneficiază aceștia.
Așadar, nu s-a demonstrat dincolo de orice îndoială că ar fi existat o inducere în eroare a părții civile de natură aod etermina să ia dispoziții patrimoniale păgubitoare.
Ca atare, în raport cu considerentele mai sus expuse, instanța de apel constată, cu privire la infracțiunea de înșelăciune reținută în sarcina inculpaților și, că fapta nu este prevăzută de legea penală.
În mod just, instanța de fond după administrarea tuturor probatoriilor astfel cum au fost impuse de decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție a dispus achitarea inculpaților întrucât nu și-a putut crea convingerea existentei vreunei acțiuni de inducere în eroare cu prilejul încheierii si executării contractului extern încheiat la 25.04.1997, vinovăția inculpaților neputând fi stabilita dincolo de orice îndoială. Cu toate acestea temeiul achitării inculpaților este greșit.
Împrejurarea că probatoriul nu a fost de a demonstra dacă partea vătămată a fost indusă în eroare nu echivalează cu inexistența unei fapte.
O faptă nu există dacă nu există în materialitatea ei ori dacă elementul material al laturii obiective nu a existat în sensul că este o plăsmuire, o fabulație.
În cauză, nu se poate susține că fapta reclamată este o plăsmuire. Chiar dacă nu s-a demonstrat că existat o inducere în eroare a părții civile, în realitate, a există un contract de comision în legătură cu care se reclamă nerespectare a unei obligații de natură contractuală ce ar putea atrage răspunderea civilă.
A susține că acest fapt este o plăsmuire ar însemna că nu a existat o faptă, deci nici o faptă de natură civilă (comercială).
Potrivit art.22 alin.1 din Codul d e procedură penală hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia or, din această perspectivă a afirma că nu există o faptă ar echivala cu negarea oricăror raporturi de natură comercială între partea civilă și inculpați.
Prin urmare, apreciind că neexecutarea unei obligații luate în cadrul unei convenții civile nu este o faptă prevăzută de legea penală, în baza art. 11 pct. 2 lit.a rap. la art. 10 lit.b din Codul d e procedură penală urmează a se dispune schimbarea temeiului achitării inculpaților din art.10 lit.a în art.10 lit.b din Codul d e procedură penală.
Pentru considerentele expuse, Curtea a constatat nefondate criticile Parchetului privitoare la greșita achitare a inculpaților.
Totodată, Curtea constată că în mod corect s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților, în sensul înlăturării dispozițiilor alin.5 din art.215 Cod penal întrucât s-a constatat că valoarea prejudiciului pretins cauzat, la momentul comiterii faptei a fost de 510.456.518,92 lei, reprezentând echivalentul a 62.587,70 USD la cursul mediu de schimb pentru luna septembrie 1997, data ultimei plăți reclamată ca fiind efectuată de către societatea iugoslavă către inculpați (8.155,86 lei pentru 1 USD).
Pe acest aspect, s-a reținut faptul că, în aprecierea gravității consecințelor faptei, criteriul valoric trebuie raportat la valoarea monedei naționale din momentul săvârșirii faptei, pentru că acest moment este determinant pentru stabilirea conținutului infracțiunii și caracterizarea pericolului social al acesteia. Admițând contrariul ar însemna a se accepta faptul că urmările, consecințele faptei, conturate în momentul săvârșirii acesteia, ar putea fi modificate ulterior, prin apariția unor elemente exterioare conținutului constitutiv al acesteia, astfel cum este determinat în norma de incriminare.
In raport de prejudiciul material menționat și față de conținutul noțiunii de "consecințe deosebit de grave" stabilit prin art.146 Cod penal, în redactarea ulterioară modificărilor aduse prin Legea nr.456/25.07.2001, ca fiind asociat unei pagube în valoare mai mare de 2.000.000.000 lei, tribunalul a reținut, în mod just, incidența dispozițiilor art.13 Cod penal privind aplicarea legii penale mai favorabile și, pe cale de consecință, a dispus, în temeiul art.334 Cod de procedură penală, schimbarea încadrării juridice a faptei reținute prin rechizitoriu în sarcina fiecărui inculpat din infracțiunea prev. de art.215 alin.3 și 5 Cod penal în infracțiunea prev. de art.215 alin.l și 3 Cod penal.
De asemenea, s-a reținut și faptul că, la prima judecată în fond a cauzei, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților, în sensul înlăturării dispozițiilor alin.5 din art.215 Cod penal iar rejudecarea cauzei și ulterior stabilirea competenței de soluționare a acesteia este urmarea admiterii apelului declarat exclusiv de către cei doi inculpați, astfel încât schimbarea încadrării juridice conform celor expuse mai sus se impunea și pentru a da eficiență principiului neagravării situației în propria cale de atac, consacrat de art.372 alin.l Cod de procedură penală.
Întrucât, pentru motivele expuse pe larg în considerentele de mai sus, faptele pentru care inculpații au fost trimiși în judecată nu sunt prevăzute de legea penală, se va dispune, în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 alin.1 lit.b Cod de procedură penală achitarea acestora sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.215 alin.1 și 3 Cod cu aplic. art.13 Cod penal.
În baza art. 346 alin. ultim din Codul d e procedură penală, având în vedere temeiul achitării, va lăsa nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă
Totodată, va respinge cererea părții civile de instituire a măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpaților.
- menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Având în vedere considerentele acestei hotărâri apelul părții civile apare ca nefondat urmând a fi respins. În raport cu această soluție va obliga partea civilă la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 192 alin.3 din Codul d e procedură penală, cheltuielile legate de soluționarea apelului promovat de parchet rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale nr.482/F/06.05.2009 pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a penală.
Desființează, în parte, sentința apelată și rejudecând:
În baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. b proc.pen. dispune achitarea inculpaților și pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1 și 3 cu aplic. art. 13.pen.
În baza art. 346 alin. ultim proc.pen. lasă nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă
Respinge cererea părții civile de instituire a măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpaților.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Respinge ca nefondat apelul formulat de către partea civilă
Obligă partea civilă la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cheltuielile legate de soluționarea apelului promovat de parchet rămân în sarcina statului.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru Ministerul Public și inculpați și de la comunicare pentru partea civilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.C-12.11.2009
Dact.-19.11.2009/3ex
II.-Jud.
Președinte:Silvia CerbuJudecători:Silvia Cerbu, Lucia Rog
