Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 225/2008. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR.225/

Ședința publică de la 24 Aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Zoița Frangu

JUDECĂTOR 2: Viorica Costea Grigorescu

JUDECĂTOR 3: Maria Uzună

Grefier - -

Cu participarea Ministerului Public prin Procuror

S-a luat în examinare recursul penal formulat de inculpata - domiciliată în C, B-dul -.- nr.88, -36,.A,.2,.27, județul C, împotriva deciziei penale nr. 35 din 30 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, inculpata fiind trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare prev. și ped. de art. 2151cod penal.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 24 aprilie 2008, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta decizie, când inT. având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 30 aprilie 2008.

A,

Asupra recursului penal de față:

Prin sentința penală nr.1342 din 19.09.2007 pronunțata de Judecătoria Constanța in dosarul penal nr- s-a dispus:

În baza art.334 Cod procedură penală a fost schimbată încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de delapidare, prevăzută de art.2151alin.1 Cod penal în infracțiunea de delapidare în formă continuată, prevăzută de art.2151alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

În baza art.2151alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.74 Cod penal și art.76 alin.1 lit.d Cod penal a fost condamnată inculpata, fiica lui și, născută la data de 29.03.1934 în C, la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare.

În baza art.81 Cod penal a fost suspendată condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatei pe o durată de 2 ani și 6 luni, reprezentând termen de încercare, stabilit în condițiile art.82 Cod penal.

În baza art.359 Cod procedură penală a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art.83 și art.84 Cod penal a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării pedepsei.

În baza art.14 raportat la art.346 alin.1 Cod procedură penală și art.998-999 cod civil a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Asociația de proprietari LE 39 C și a obligat inculpata la plata către aceasta a sumei de 8935,79 lei RON (89.357.923 lei vechi) cu titlu de daune materiale.

A fost respinsă acțiunea civilă a părții civile Asociația de Proprietari nr.369 C ca tardiv formulată.

În temeiul art.191 alin.1 Cod procedură penală a fost obligată inculpata la plata sumei de 2500 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.

În temeiul art.189 Cod procedură penală suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu (avocat ) a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul

A fost obligată inculpata la plata sumei de 200 lei către partea civilă Asociația de Proprietari nr.369 C și a sumei de 600 lei către partea civilă Asociația de Proprietari LE 39 C, cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariul de avocat.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele aspecte:

Inculpata a fost administrator al Asociației de Locatari nr.369 din municipiul C în perioada 1985-octombrie 2004. La data de 07.12.2004 organele de poliție au fost sesizate de către Asociația de Locatari nr.369 C cu privire la faptul că inculpata a încasat suma de 618.458.943 lei vechi de la locatari și nu a efectuat plățile către furnizorii de utilități.

Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că inculpata și-a însușit o parte din suma reclamată de petentă, pe care a folosit-o în interes personal.

În faza de urmărire penală a fost efectuată o expertiză contabilă de către expertul contabil, care a verificat gestiunea inculpatei în perioada ianuarie 2003-septembrie 2004. La data de 01.01.2003 expertul a identificat un sold inițial de 232.881.716 lei vechi, pe care l-a calculat din debitul asociației față de furnizori la data de 01.01.2003 în valoare de 369.290.522 lei vechi, din care a scăzut suma de 136.408.806 lei vechi, care reprezenta restanțele locatarilor la aceeași dată. Din evidențele contabile ale asociației a rezultat că în perioada ianuarie 2003-septembrie 2004 au fost încasate de la locatari sume în valoare de 1.021.632.541 lei vechi și au fost efectuate plăți în valoare de 841.274.618 lei vechi, diferența între încasările și plățile efectuate de administratorul fiind în sumă de 180.357.923 lei vechi. La sfârșitul perioadei verificate, în gestiunea asociației se mai aflau în numerar doar 11.000.000 lei vechi.

Fiind audiată, inculpata a declarat că soldul inițial identificat de expertul, în valoare de 232.881.716 lei vechi, nu este real, explicând că această valoare a fost calculată de expert prin scăderea din valoarea totală a debitelor față de furnizori până la data de 01.01.2003 (369.290.522 lei vechi) a restanțelor locatarilor (136.408.806 lei vechi), dar, de fapt, soldul inițial era în sumă de 60.000.000 lei vechi, conform registrului de casă, provenit din încasările de la locatari. Inculpata a mai arătat că în perioada anterioară datei de 01.01.2003 facturile emise de furnizori pentru apa caldă au fost repartizate în sistem paușal pentru Asociația de Locatari nr.369 C, celelalte asociații din cadrul aceluiași punct termic fiind contorizate. Întrucât o parte din locatari au solicitat să plătească consumul afișat de acestea, restul locatarilor urmând a plăti paușal restul consumului, valoarea repartizată fiind foarte mare, inculpata a precizat că a încasat de la aceștia sume mai mici față de valoarea facturilor emise de furnizori, ajungându-se în acest mod la debite mari față de furnizori.

Conform registrului de casă la data de 01.01.2003 administratora avea astfel soldul scriptic de 60.000.000 lei vechi, provenit din încasări, iar nu 232.881.716 lei vechi, diferența nefiind încasată de aceasta de la locatari.

Având în vedere că expertul a efectuat expertiza doar pentru perioada ianuarie 2003-septembrie 2004, neverificând gestiunea pe perioada anterioară, această diferență nu i se poate reține în sarcina inculpatei.

În perioada supusă verificării inculpata a încasat de la locatari suma de 1.021.632.541 lei vechi și a efectuat plăți în valoare de 841.274.618 lei vechi, trebuind ca la sfârșitul perioadei să fi avut un sold faptic de 240.357.923 lei vechi, aceasta având doar suma de 11.000.000 lei vechi.

În aceste condiții, suma pe care și-a însușit-o inculpata și pe care de altfel a și recunoscut că și-a însușit-o este de 229.357.923 lei vechi. Din chitanța seria - - nr.-/06.12.2004 rezultă că inculpata a acoperit suma de 140.000.000 lei vechi, rămânând de recuperat suma de 89.357.923 lei vechi.

InT. de fond a reținut această situație de fapt prin coroborarea următoarelor mijloace de probă: declarațiile inculpatei, declarațiile martorului, raportul de expertiză contabilă întocmit de expertul, procesul-verbal din data de 29.12.2004, xerocopia chitanței nr. -/06.12.2004, adresa nr.6224/03.09.2004 a C, xerocopii registrul de casă, xerocopii fișe de întreținere, adresa nr.1375/12.02.2005 a Serviciului de Impozite și Taxe Locale

Tribunalul Constanța prin decizia penală nr.35 pronunțată la data de 30 ianuarie 2008 în dosarul penal nr-, a dispus:

În baza art. 379 pct.2 lit.a) Cod procedură penală:

A admis apelurile declarate de părțile civile Asociația de Proprietari LE.39 C și Asociația de Proprietari 369 C împotriva sentinței penale nr.1342 din 19.09.2007 pronunțata de Judecătoria Constanța in dosarul penal nr-.

În baza art. 382 alin.2 Cod pr.penala, a desființat sentința penală apelată in ce priveștelatura civilăși rejudecând a dispus:

În baza art. 14 și art.346 Cod pr. penala raportat la art. 998 și urm. Cod civil, a admis în parte acțiunea civila formulată de partea civila Asociația de Proprietari 369 C împotriva inculpatei.

A obligat inculpata sa plătească părții civile Asociația de Proprietari 369 C sumele de:

-12.469,78 leireprezentând daune materiale;

-15.340,73 leireprezentând penalități.

A respins restul pretențiilor civile formulate de Asociația de Proprietari 369 C, ca nefondate.

A majorat cuantumul daunelor materiale datorate Asociației de Proprietari LE.39 C de către inculpată de la 8935,79 lei la13.663,60 lei.

A obligat inculpata sa plătească părții civile Asociația de Proprietari LE.39 C suma de17.459,84 leireprezentând penalități aferente debitului principal.

A înlăturat din sentința penală apelată dispozițiile referitoare la respingerea ca tardivă a acțiunii civile formulată de Asociația de Proprietari LE.39

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate în măsura în care nu sunt contrare prezentei decizii.

În baza art.189 Cod pr.penală,

Suma de 100 lei a fost avansată din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C în favoarea av..

În baza art. 192 alin 3 Cod pr. penală,

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas in sarcina acestuia.

In termen legal a declarat recurs inculpata criticând decizia tribunalului, ca fiind nelegală și netemeinică sub aspectul soluționării acțiunii civile.

Astfel, se susține că, în mod greșit Tribunalul Constanțaa admis recursul părții civile și a majorat daunele materiale cât și penalitățile, întrucât sumele solicitate nu sunt dovedite.

Examinând legalitatea și temeinicia deciziei instanței de apel in raport de critica formulată cât și din oficiu, curtea constată că recursul declarat în cauză este nefondat.

Acțiunea civilă reprezintă acordarea pagubelor izvorând din fapte ilicite și trebuie să aibă loc o reparare integrală a pagubei suferite.

Potrivit art.998 cod civil, fapta omului care a cauzat altuia un prejudiciu obligă pe acela din a cărui greșeală s-a cauzat a-l repara, indiferent de forma de vinovăție.

In speță, fapta ilicită constă în fapta inculpatei recurente care a avut calitatea de administrator la Asociația de locatari nr.369, calitate care în care a însușit în interes personal o sumă de bani, precum și legătura de cauzalitate intre fapta comisă cu intenția directă și urmarea produsă.

InT. de apel a luat în considerare raportul Comisiei de cenzori care a stabilit că prejudiciul total este de 44.583,67 lei din care 23.391,53 lei pentru Asociația de Proprietari LE.39 C și 21.192,14 lei pentru Asociația de Proprietari 369

Întrucât nu s-a reținut suma stabilită de Comisia de Cenzori, ci prejudiciul produs conform concluziilor expertului în sumă de 40.233,9639 lei, la această sumă se vor aplica procentele stabilite anterior și va rezulta că suma ce revine Asociația de Proprietari LE.39 C este de 21.108,84 lei (52,466% din 40.233,9639 lei), iar suma care revine Asociația de Proprietari 369 C este de 19.124,54 lei (47,534% din 40.233,9639 lei).

Din totalul prejudiciului de 40.233,9639 lei, inculpata a achitat 14.000 lei, deci pentru Asociația de Proprietari LE.39 C - 7345,24 lei (corespunzător procentului de 52,466%) și pentru Asociația de Proprietari 369 C - 6654,76 lei (corespunzător procentului de 47,534%).

Calculând diferența rămasă de achitat se poate observa cădebitul principal nerecuperat de ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI - este în sumă de 13.663,60 lei, iar debitul principal nerecuperat de ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI 369 C este de 12.469,78 lei.

Referitor la penalitățile de întârziere solicitate, se poate observa că acestea au fost calculate până în luna februarie 2006 potrivit Situației încheiate de cele 2 Asociații pe baza FACTURILOR ȘI DE CĂTRE - filele 35-59 dosar fond - la sumele de 15.340,73 lei pentru Asociația de Proprietari 369 C și la 17.459,84 pentru Asociația de Proprietari LE.39 C, aceste sume fiind certe, lichide și exigibile și datorate ca urmare a însușirii de către inculpată a sumelor ce trebuiau să acopere debitul principal către.

În raport de această motivare, curtea apreciază că recursul inculpatei este nefondat și urmează a fi respins conform art. 38515pct.1 lit.b cod pr.penală.

În baza art.192 alin.2 cod pr.penală, urmează a obliga recurenta la 100 lei cheltuieli judiciare către stat și la 100 lei onorariu avocat oficiu ce se decontează din fondul către BA C - av..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.38515pct.1 lit.b cod pr.penală,

Respinge recursul formulat de inculpata - domiciliată în C, B-dul -.- nr.88, -36,.A,.2,.27, județul C, împotriva deciziei penale nr. 35 din 30 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, ca nefondat.

În baza art.192 alin.2 cod pr.penală,

Obligă recurenta la 100 lei cheltuieli judiciare către stat și la 100 lei onorariu avocat oficiu ce se decontează din fondul către BA C - av..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 aprilie 2008.

Președinte, Judecători,

- - - - -

- -

Grefier,

- -

Jud.fond -

Jud.apel - /

Red.dec.jud. - -

Tehnodact.gref. -

2 ex./07.05.2008

Președinte:Zoița Frangu
Judecători:Zoița Frangu, Viorica Costea Grigorescu, Maria Uzună

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 225/2008. Curtea de Apel Constanta