Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 232/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
Ședința publică de la 14 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Aurel Dublea
JUDECĂTOR 2: Mihaela Chirilă
JUDECĂTOR 3: Maria Cenușă
Grefier - -
DECIZIA PENALĂ Nr. 232
Ministerul Public reprezentat prin procuror -
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpata împotriva deciziei penale nr. 167/A din data de 17 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpata recurentă asistată de av., lipsă fiind părțile vătămate, și și partea civilă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele indicate mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Interpelate fiind, părțile arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Av. pentru inculpata recurentă solicită admiterea recursului declarat împotriva sentinței penale nr. 443/26.03.2008 a Judecătoriei Vaslui și a deciziei penale nr. 167/A din data de 17 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui. Inculpata a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea a trei infracțiuni, respectiv infracțiunile prev. de art. 215 al.1,2și 3 Cod penal cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal, 192 alin. 2 și 291 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a și Cod penal, reținând că aceasta ar fi folosit un înscris sub semnătură privată fals, respectiv zdelca intitulată act de vânzare cumpărare datata 14.08.1975, prin care a pretins că i-a fost transmis dreptul de proprietate asupra imobilului casa de locuit situat în stra. nr. 16, de către numitul. Singura probă în susținerea vinovăției inculpatei este expertiza grafologică asupra înscrisului intitulat act de vânzare cumpărare, care a concluzionat că semnăturile vânzătorului nu aparțin acestuia. La întocmirea expertizei, expertul a avut în vedere două semnături presupus a proveni de la numitul date pe o declarație de stabilire a impozitului din anul 1958 și o semnătură de pe o chitanță olografă din anul 1956, deoarece susnumitul a decedat. supuse expertizei sunt datate la intervale de timp foarte mari (respectiv 17 ani) și nu se poate stabili dacă semnăturile stabilite ca termen de comparație provin efectiv de la numitul, nefiind efectuate în fața unei autorități publice. raportul de expertiză nu a concluzionat nici asupra vechimii hârtiei analizate, element important la stabilirea veridicității actului. Expertiza a fost contestată de inculpată, dar a fost respinsă cererea acesteia privind efectuarea unei contraexpertize. Față de aceste aspecte solicită achitarea inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în temeiul art. 11 alin.2 lit. a raportat la art. 10 lit. Cod procedură penală. În subsidiar solicită ca instanța să constate că pentru această faptă a intervenit prescripția specială a răspunderii penale, dat fiind că prin rechizitoriul întocmit în cauză, presupusa infracțiune constă în folosirea de către inculpată a acestui înscris, în cursul anului 2000. Raportat la momentul săvârșirii faptei, anul 2000, la pedeapsa maximă prevăzută de lege pentru infracțiunea de uz a unui înscris sub semnătură privată fals, la termenul de prescripție a răspunderii penale prev. de art. 122 lit. Cod penal, solicită încetarea procesului penal referitor la acesta presupusă faptă.
În mod greșit, instanțele de fond și ca de apel au reținut că inculpata a săvârșit infracțiunea de înșelăciune în dauna părților vătămate și, atâta timp cât nu se poate stabili cu certitudine că înscrisul încheiat cu numitul este fals. Astfel, la momentul încheierii convenției dintre inculpată și partea vătămată, aceasta din urmă cunoștea situația juridică a imobilului, respectiv că inculpata nu se afla în posesia unui act autentic translativ de proprietate. prin urmare nu se poate reține că inculpata a încercat inducerea în eroare a părții vătămate .
În ceea ce privește partea vătămată, inculpata a încheiat cu acesta la data de 14.03.2002 un antecontract de vânzare -cumpărare cu privire la imobilul din speță, ulterior pronunțării sentinței civile din 1.03.2002, prin care se recunoștea dreptul de proprietate al inculpatei asupra imobilului respectiv. Prin urmare, chiar dacă acea hotărâre nu era definitivă, inculpata avea toate motivele să se considere proprietara imobilului și nu se poate reține vinovăția acesteia.pentru infracțiunea de înșelăciune. Pentru aceste motive, solicită achitarea inculpatei, pentru infracțiunea de înșelăciune în temeiul art. 11 alin.2 lit. a raportat la art. 10 lit. a Cod procedură penală.
Nu se poate reține vinovăția inculpatei nici cu privire la infracțiunea de violare de domiciliu, deoarece inculpata avea la data pătrunderii în imobilul din B,- convingerea că acest imobil îi aparține iar procesul verbal întocmit de organele de poliție, conform căruia în imobil se aflau bunurile familiei nu prezintă o dovadă a dreptului de proprietate al acesteia asupra casei respective.
În concluzie solicită achitarea și pentru infracțiunea de violare de domiciliu în temeiul art. 11 alin.2 lit. a raportat la art. 10 lit. a Cod procedură penală.
În subsidiar solicită admiterea recursului în sensul redozării pedepsei aplicate inculpatei și a modalității de executare, raportat la circumstanțele reale și personale ale inculpatei.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului declarat de inculpata în baza art, 385 ind. 15 al.1 Cod procedură penală. Apreciză că în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune, nu poate fi primită apărarea inculpatei în sensul că părțile vătămate și cunoșteau situația reală a imobilului. Astfel, în ceea ce privește partea vătămată, inculpata i-a prezentat acesteia un înscris sub semnătură privată și i-a creat impresia că are șanse reale de câștiga dreptul de proprietate al imobilului printr o hotărâre judecătorească și că în cazul în care nu va dobândi acest imobil va vinde părții un altul, care deja fusese vândut cu 5 ani în urmă.Părții vătămate, inculpata i-a prezentat o hotărâre civilă, nedefinitivă, prin care i se recunoștea dreptul de proprietate și care fusese obținută în baza actului sun semnătură privată numit zdelcă, care nu era real. În ceea ce privește infracțiunea de violare de domiciliu s-a reținut și probat că inculpata a intrat și a scos din imobil, bunurile aparținând familiei, deși avea reprezentarea că acel imobil era stăpânit de o altă persoană. În ceea ce privește infracțiunea de uz de fals, aceasta nu a fost probată doar cu expertiza tehnică grafologică ci prin coroborarea cu alte probe, respectiv declarațiile părților, declarația inculpatei, confruntarea dintre inculpată și părțile civile. S- susținut că semnăturile avute în vedere la efectuarea expertizei au fost luate la intervale de timp, dar acest lucru s-a datorat faptului că numitul decedase. Nu se poate reține că a intervenit prescripția specială a răspunderii penale pentru această infracțiune, deși se reține că înscrisul a fost folosit inițial în a ul 2000, dar infracțiunea este în formă continuată acel act fiind folosit până în anul 2002.
Av., solicitând cuvântul în replică, arată că potrivit rechizitoriului inculpata a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de uz de fals, pentru o fapta fiind comisă în anul 2000 și nu au fost reținut dispozițiile art. 41 al.2 Cod procedură penală pentru această infracțiune, motiv pentru care, potrivit reglementărilor legale se impune a se constata că a intervenit prescripția specială a răspunderii penale pentru această faptă.
Inculpata recurentă, având ultimul cuvânt, arată că se consideră nevinovată, că înscrisul pe care l-a folosit în fața a trei instanțe diferite nu este fals.
Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
Ulterior deliberării:
INSTANȚA
Asupra recursului penal de față;
Judecătoria Vaslui prin sentința penală nr. 443/26.03.2008 a hotărât condamnarea inculpatei la următoarele pedepse:
-3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal;
-3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal;
-4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 Cod penal.
În baza art. 33 lit. "a", 34 lit. "b" Cod penal s-au contopit pedepsele aplicate inculpatei în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
S-au aplicat inculpatului disp. art. 64 lit. "a" teza a II-a și lit. "b" Cod penal, pe durata prev. de art. 71 Cod penal.
În baza art. 86 ind. 1 Cod penal, s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei închisorii aplicate acesteia și s-a fixat termen de încercare de 6 ani, în baza art. 86 ind. 2 cod penal.
În baza art. 86 ind. 3 Cod penal, instanța a impus inculpatei o serie de măsuri de supraveghere:
- să se prezinte o dată pe lună la Serviciul de Protecție a Victimelor și Reintegrare Socială a Infractorilor de pe lângă Tribunalul București;
- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau a locuinței, precum și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență, care se vor comunica la instituția desemnată cu supravegherea, respectiv Serviciul de Protecție a Victimelor și Reintegrare Socială a Infractorilor de pe lângă Tribunalul București.
S-a atras atenția inculpatei asupra prev. art. 84 Cod penal. S-au aplicat inculpatei disp. art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendându-se executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.
S-au constatat recuperate integral în natură prejudiciile cauzate părților vătămate și.
În baza art. 348 Cod procedură penală s-au anulat înscrisurile:
- convenția autentificată cu nr. 1967/23-VIII-2000 la Biroul Notarului Public, încheiată între inculpata și partea vătămată (fila 202);
- actul adițional la Convenția din 23-VIII-2000 (fila 203), cu nr. 2494/ 24-XI-2000, încheiat la Biroul notar Public, între inculpata și, autentificat la data de 20-X-2000 (fila 203), cu numărul 2494/24-XI-2000;
- actul adițional încheiat între inculpata și partea vătămată, la data de 24-XI-2000, autentificat la Biroul Notarului Public, cu nr. 2882/ 24-XI-2000 (fila 204, act adițional nr. 2);
- înscrisul sub semnătură privată intitulat chitanță, încheiat la data de 14-VIII-1975, între inculpată ca și cumpărătoare și numitul, în calitate de vânzător, având ca obiect vânzarea casei situate în municipiul B, sector V,- (actualmente-) - fila 355 dosar Judecătorie;
- act adițional din 29-XI-2001, încheiat între și, pe de o parte și partea vătămată, pe de altă parte, autentificat sub nr. 1665/ 29-VI-2001, autentificat la Notar Public (fila 205, act adițional nr. 3);
- antecontract de vânzare-cumpărare, încheiat la data de 14-III-2002 între și - pe de o parte și partea vătămată - pe de altă parte, redactat de avocat (fila 35).
S-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra imobilului situat în B, str. - - în cursul urmăririi penale, prin ordonanța nr. 0331/21.03.2002 (filele 135-138).
S-a constatat că părțile vătămate și - nu s-au constituit părți civile în cauză.
Inculpata a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 1.200 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Inculpata a aflat faptul că numitul a decedat și nu a lăsat în urmă moștenitori. Acesta avea în posesie o casă de locuit situată în B, sector V,-.
Inculpata, dorind să intre în proprietatea acestui imobil, a efectuat anumite cercetări cu privire la situația juridică a acestuia. Astfel, ea a aflat faptul că numitul a vândut acea casă, printr-un act de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, neexistând până la acel moment, al decesului lui - în 1987, un act notarial autentic de vânzare-cumpărare întocmit.
Astfel, în cursul anului 2000, dar înainte de data de 24.VIII.2000, inculpata a solicitat unei persoane, rămasă până în prezent necunoscută, crearea unui contract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată între defunctul, în calitate de vânzător proprietar al imobilului situat în municipiul B, sector V,- și inculpată, în calitate de cumpărătoare. Actul a fost datat cu 14.VIII.1975 și s-a stabilit un preț de 40.000 ROL.
Acest act poartă semnătura vânzătorului proprietar, care este falsificată, și a 2 martori prezenți la așa-zisa tranzacție imobiliară, a căror identitate nu este stabilită în acest act.
Inculpata, după ce a obținut acest act fals, a introdus la Judecătoria sector VBo acțiune de constatarea a valabilității actului de vânzare-cumpărare fals, încheiat între ea și defunctul, solicitând să se emită o sentință civilă care să țină loc de act de vânzare-cumpărare autentic, având în vedere că actul fals era sub semnătură privată (zdelcă).
În dosarul nr. 11547/2000 al Judecătoriei Sector 5 B, a fost depus certificatul nr. 41/2001, de vacanță succesorală al defunctului, care arăta ca succesor pe Statul Român.
Totodată, în vara anului 2000, inculpata, cu ajutorul unei agenții imobiliare din B, a făcut demersuri de vânzare a acestui imobil, pentru a putea face rost de bani.
Astfel, în calitate de cumpărător a fost prezentat partea vătămată.
La data de 23-XIII-2000, inculpata și partea vătămată au încheiat la Biroul Notar Public din municipiul B convenția autentificată sub nr. 1967/23-VIII-2000. Aceasta s-a încheiat de inculpată și partea vătămată, întrucât inculpata a susținut că are nevoie de bani pentru a începe procesul și că nu a avut posibilitatea materială de a încheia un act autentic de vânzare-cumpărare a imobilului.
S-a stabilit ca partea vătămată să-i dea inculpatei în avans suma de 30.000.000 ROL, din prețul total stabilit de 70.000.000 ROL.
Astfel, s-a angajat inculpata ca peste o săptămână, la data de 30-VIII-2000, să-l lase pe partea vătămată să ocupe în întregime casa din str.-, sector V, B, urmând ca la data de 15-X-2000 aceștia să vină la un de Notar Public pentru a încheia în formă autentică actul de vânzare-cumpărare a casei.
Inculpata s-a angajat în această operațiune ilicită, cunoscând faptul că la data încheierii acestuia nici măcar nu introdusese cererea de chemare în judecată împotriva defunctului la Judecătoria Sector 5
La data de 15-X-2000, dosarul nr. 11547/2000 aflat pe rolul Judecătoriei Sector 5 B nu era soluționat. Văzând acest lucru, inculpata, pentru a nu pierde clientul de la cumpărarea casei, a încheiat cu partea vătămată, la Biroul Notarului Public din municipiul B, convenția autentificată nr. 2494/20-X-2000, prin care părțile au stabilit de comun acord să amâne încheierea de acte autentice a casei până la data de 30-X-2000. La încheierea convenției, inculpata a mai primit de la partea vătămată suma de 21.000.000 ROL, în contul prețului casei.
Din nou, la Biroul Notarului Public, inculpata și partea vătămată au încheiat un act adițional la convenție, cu nr. 2882/ 24-XI-2000, care prevedea predarea de către partea vătămată a sumei de 10.000.000 ROL către inculpată și se transmitea dreptul de a locui al inculpatei la partea vătămată. Se mai prevedea din nou dispoziția ca inculpata și partea vătămată să încheie actul de vânzare-cumpărare la notariat la 30-XI-2000.
După 2 zile, la data de 26-XI-2000, inculpata, martorul și partea vătămată au venit la casa din-.
Aici, s-a schimbat butucul de la yale, punându-se un nou în locul celui vechi la poartă. Cu acest prilej, inculpata a afirmat că este casa sa și a adus totodată lucruri ale ei în casă și respectiv a luat lucruri găsite în această casă.
Cu această ocazie, partea vătămată nu s-a putut muta în casă, așa cum prevedea convenția dintre el și inculpată, întrucât partea vătămată a fost sesizată de vecini cu privire la violarea domiciliului acesteia.
S-a constatat ulterior faptul că familia și au cumpărat printr-un act sub semnătură privată (zdelcă) casa situată pe-, de la familia și, care la rândul lor o cumpăraseră printr-un act sub semnătură privată de la defunctul și de la fiul său,.
Pentru a putea salva banii primiți de la partea vătămată, inculpata și soțul său, au încheiat cu aceasta, la Biroul Notarului Public din municipiul B, un act cu nr. 1665/29-VI-2001, în urma unei înțelegeri din data de 20-VI-2001.
Prin acest nou act se prevedea faptul că familia, dacă nu va putea transmite dreptul de proprietate asupra casei aparținând lui până la data de 30-X-2001 părții vătămate, să vândă acestuia până la data de 30-XI-2001 o casă situată în B, sector V, str. - -, care le-ar fi aparținut în acel moment.
Trebuie menționat, despre această casă, situată în str. - -, că ea fusese proprietatea soților, dar, ulterior, aceștia au vându-o numiților și, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 9019/ 26-XI-1996, deci în urmă cu 5 ani, de la data semnării convenției cu partea vătămată.
Pentru a-l induce în eroare și a accepta încheierea acestui contract, inculpata a prezentat acestuia contractul de vânzare-cumpărare nr. 23740/16-VI-1995, autentificat la Notariatul de Stat al sectorului V B, prin care se arăta că numiții G și - vindeau familiei acest imobil.
Ulterior, prin sentința penală nr. 1087/2002 a Judecătoriei Sector 5 B, din data de 1-III-2002, s-a constatat valabilă convenția încheiată la data de 14-VIII-1975 de inculpată cu vânzătorul-proprietar, privind casa situată în- (actual-).
Ca urmare a intervenției în cauză a părții vătămate, instanța a decis ca inculpata să-i restituie acestuia sume de 70.000.000 ROL, pe care o primise de la acesta.
La data de 14.III.2002, soții au încheiat cu partea vătămată un antecontract de vânzare-cumpărare a casei situate în-.
În acest act se prevedea faptul că trebuie să se încheie în formă autentică actele de vânzare-cumpărare între ei, până la data de 31-V-2002.
Se mai prevedea faptul ca partea vătămată să cumpere de la soții, cu suma de 250.000.000 ROL, casa și să le dea acestora la început suma de 10.000.000 ROL.
În conținutul antecontractului se arăta că soții dețin netulburați casa din anul 1975 (lucru complet neadevărat), în baza unei chitanțe de mână, care a fost recunoscută de instanță ca act de vânzare-cumpărare, prin sentința civilă nr. 1087/2002 a Judecătoriei Sector 5
Până la data stabilită de inculpată în antecontractul încheiat cu partea vătămată, 31-V-2002, nu s-a putut transmite dreptul de proprietate întrucât nu s-a putut finaliza procesul început în anul 2000, decât când Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 2704/5-XII-2002, rămas definitivă și irevocabilă.
Partea vătămată a solicitat inculpatei restituirea sumei de 10.000.000 Rol, pe care o plătise în avans.
În acest timp, inculpata a încheiat un nou antecontract de vânzare-cumpărare pentru imobilul situat în- cu numitul.
La data de 11-VII-2002, soții i-au restituit părții vătămate suma de 100.000.000 ROL, încheindu-se cu această ocazie un act sub semnătură privată, prin care inculpata recunoștea primirea sumei de 70.000.000 ROL de la acesta, cu ocazia "vânzării" imobilului.
La data de 24-IV-2001, partea vătămată - a cumpărat printr-un act sub semnătură privată (zdelcă), de la numiții și, cu suma de 75.000.000 ROL, casa din- iar, apoi, s-a mutat în această casă.
Ulterior, partea vătămată - a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 B faptul că inculpata se folosește de un act sub semnătură privată fals.
Inculpata a introdus la Judecătoria Sector 5 Boa cțiune privind revendicarea casei din-, de la partea vătămată -, formându-se dosarul civil nr. 4786/2002.
Partea vătămată a introdus și ea cerere reconvențională în acest dosar, solicitând constatarea împlinirii în favoarea sa a termenului de uzucapiune de 30 de ani, în dobândirea proprietății acestei case.
Ca urmare a sentinței civile nr. 2832/2003 a Judecătoriei Sector 5 B, s-a dispus respingerea cererii de revendicare a imobilului de inculpată și s-a constatat că partea vătămată - este proprietară.
S-a stabilit faptul că această casă, situată în-, fostă-, a aparținut numiților și. Aceștia, în anul 1982, au vândut-o printr-un act sub semnătură privată lui. Actul a fost semnat numai de, întrucât tatăl său era bolnav și senil și nu putea semna în acel act.
La încheierea actului au fost prezenți și martorii și.
După încheierea acestui act, s-a mutat în casă iar a fost internat la Căminul de i nr. 1, unde a și murit în anul 1987.
La data de 12-VI-1990, soții au vândut casa soților și, printr-un act sub semnătură privată.
Soții, tot printr-un act sub semnătură privată, au încheiat un act de vânzare-cumpărare cu partea vătămată, la data de 24-IV-2001.
Conform raportului de constatare nr. -/24-IX-2003, s-a stabilit faptul că pe contractul din data de 30-VII-1082 au semnat la rubrica vânzător (am primit) și martorul, care a și confirmat acest lucru.
Pentru a se analiza semnătura lui de pe actul sub semnătură privată prin care acesta vindea inculpatei în anul 1975, s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză criminalistică, nr. -/18-VII-2002. Acest raport a fost completat prin adresa nr. -/13-VIII-2002. rezultat din aceste rapoarte faptul că pe ele nu se găsește semnătura lui la rubrica vânzător, iar la rubrica cumpărător nu se găsește semnătura inculpatei.
În apărarea acestui act sub semnătură privată fals, inculpata, văzând că în conținutul actului nu sunt individualizați cei doi martori, a arătat că au avut calitate de martori la acest act numiții și (decedați), în declarația de la data de 21-III-2002; în declarația de la data de 6-VII-2002, se arată ca martori numitul T și partea vătămată; la data de 8-VII-2002, se arată ca martori numiții și (decedați).
Prin urmare, inculpata, prin indicarea numelor unor persoane diferite, care au avut calitatea de martori în actul sub semnătură privată falsificat, exprimă o atitudine lipsită de sinceritate și de ascundere a adevărului, pentru a putea induce în eroare organele judiciare.
Inculpata a arătat că ea l-a sprijinit material până la moarte pe numitul, care a locuit până în ultimul moment în casa sa.
Acest aspect este infirmat și de faptul că inculpata, în anul 1975, avea numai 18 ani, fiind lipsită de mijloacele financiare de a plăti prețul casei de 40.000 ROL, cât și de faptul că era senil și a decedat în anul 1987, după ce din anul 1982 fusese internat la Căminul de i nr. 1, deci nu mai locuia în casa sa,
Imobilul a fost, din anul 1982 - anul vânzării, locuit numai de familia, și nu de inculpată pe durata unui an, așa cum a arătat ea.
Mai mult decât atât, inculpata, după Revoluția din 1989 avea posibilitatea să introducă o acțiune pentru a se emite o sentință civilă care să țină loc de act de vânzare-cumpărare a casei lui, lucru pe care aceasta nu l-a făcut.
Chiar înainte de anul 1990, statul comunist nu interzicea circulația juridică a caselor, ci numai a terenurilor, și avea posibilitatea inculpata de a efectua actele notariale și în acea perioadă, mai ales că a murit în anul 1987, la 12 ani de la așa-zisa cumpărare de aceasta a casei.
În anul 1999, inculpata a luat legătura cu, care locuia în acest imobil, pentru aod etermina să-i prezinte actul său de proprietate, întrucât și ea avea unul pe aceeași casă.
La fel, în anul 2000, inculpata a luat legătura cu (actual ) pentru aod etermina să-i vândă casa,
Din aceste activități ale inculpatei, rezultă faptul de necontestat că inculpata știa că nu mai are nici un drept asupra imobilului din-.
Față de partea vătămată, inculpata a folosit, pentru a-l putea induce în eroare pe acesta și să-i ia banii, două modalități:
- prima, când i-a vândut casa din-, pe baza actului fals, de la defunctul;
- a doua, când i-a promis acestuia că-i va da, în locul casei de pe-, o altă casă, care le-ar fi aparținut, situată în-. Casa din- fusese însă vândută de inculpată în anul 1999 numiților și.
Prin sentința civilă nr. 4185/1999 a Judecătoriei Sector 5 B, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 2304/17-XII-1999 Tribunalului București se dispusese evacuarea, pentru lipsă de titlu, a casei din-.
Pentru a menține în eroare de fapt pe partea vătămată, s-a folosit de această stratagemă frauduloasă, întrucât era posibil ca această parte vătămată să renunțe la contractul de vânzare-cumpărare, să ceară banii înapoi și să-i reclame la poliție.
Față de partea vătămată, inculpata a folosit aceeași modalitate de înșelare a acestuia, prin prezentarea ca adevărat a actului fals de vânzare-cumpărare încheiat cu defunctul.
Inculpata nu a recunoscut comiterea infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192, al. 2 Cod penal, arătând că acea casă din- era nelocuită de mult timp, fiind de fapt abandonată.
Prin procesul-verbal de cercetare la fața locului, organele de urmărire penală au stabilit faptul că această casă era ocupată de familia, care avea în această casă bunuri personale.
Din actele depuse la dosarul cauzei instanța de fond apreciat în mod evident că inculpata nu a încheiat niciodată cu defunctul un antecontract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată în anul 1975 și nici nu a locuit în această clădire.
Susținerile inculpatei, că l-ar fi ajutat pe defunctul, sunt contrazise de faptul că acesta din 1982 fost internat la Căminul de i nr. 1 B, decedând ulterior, în 1987, acolo.
Mai mult, casa a fost vândută chiar de cu fiul său, în 1982, printr-un act sub semnătură privată soților și, care au locuit din 1982 până în 1990, casa nefiind abandonată nici un moment de proprietari de-a lungul timpului.
Instanța de fond a constatat că infracțiunile comise de inculpată sunt dovedite și cu alte hotărâri judecătorești civile emise de Judecătoria Sector 5 B: sentința civilă nr. 2833/2003 și chiar sentința civilă nr. 1087/1-III-2002.
Infracțiunile comise de inculpată au fost probate cu următoarele mijloace de probă:
-plângerea și declarațiile părții vătămate;
-plângerea și declarația lui;
-plângerea și declarațiile părții vătămate;
-copia declarației părții vătămate, autentificată cu nr. 3460/11-VII-2002 la Biroul Notarului Public -;
-plângerea și declarațiile părții vătămate;
-plângerea și declarația părții vătămate;
-declarația numitului;
-proces-verbal de cercetare la fața locului, cu planșe foto aferente, din data de 26-XI-2000;
-copie de pe antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat de partea vătămată cu inculpata;
-copie de pe chitanța de vânzare-cumpărare dintre familiile și și;
-declarațiile inculpatei;
-declarațiile lui;
-proces-verbal de confruntare între inculpată și numita ();
-proces-verbal de confruntare între inculpată și;
-declarația lui;
-raport de constatare tehnico-științifică nr. - din 24-IX-2003;
-chitanța de vânzare-cumpărare dintre și;
-proces-verbal de luare a probelor de scris de la și;
-chitanța dintre inculpată și din 14-VIII-1975;
-raportul de expertiză criminalistică nr. -/18-VII-2002 și adresa nr. -/13-VIII-2002 Serviciului Criminalistic;
-copie de pe actele utilizate pentru specimen de semnătură a lui, de la Administrația Financiară a sectorului V B;
-declarațiile martorilor, a, și.
-copii de pe declarațiile date în procesul civil ale martorilor și Ramadan;
-copie de pe actul dintre și și;
-copie de pe actul de vânzare-cumpărare dintre și, cu actele adiționale aferente;
-copie act deces al lui;
-copie după actul de vacanță succesorală după, nr. 41/2001;
-copie după certificatul nr. 31959/9761/9-X-2000 al Primăriei municipiului B;
-copie după procesul-verbal întocmit de inculpată cu ocazia intrării în casa lui;
-copie după sentința civilă nr. 2883/2003 a Judecătoriei Sector 5 B;
-copie după sentința civilă nr. 807/2002 a Judecătoriei Sector 5 B;
-copii după notificările inculpatei către partea vătămată;
-copie de pe raportul de expertiză de evaluare întocmit în dosarul nr. 11547/2000;
-copie de pe motivele de apel depuse de inculpată în dosarul nr. 13408/1998;
-certificat de grefă nr. 4284/2001 al Tribunalului București;
-copie de pe actul adițional încheiat de inculpată cu numiții și;
-convenția autentificată dintre soții și partea vătămată, cu nr. 1967/2000, cu actele adiționale nr. 2494/2000, nr. 2882/2000 și nr. 1665/2001;
-copia chitanței din 11-XI-2000, dintre partea vătămată și soții;
-copie de pe contractul de vânzare-cumpărare nr. 23740/16-VI-1995, dintre G și - și soții;
-copie de pe decizia civilă nr. 2704/5-XII-2002 Curții de Apel București.
Comiterea faptelor și vinovăția inculpatei fiind pe deplin dovedite, instanța de fond a dispus condamnarea acesteia pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215, al.1, 2, 3 Cod penal, cu aplicarea art. 41, al. 2 Cod penal și de art. 192, al. 2 Cod penal.
La individualizarea judiciară a pedepselor, pentru comiterea infracțiunilor mai sus menționate de către inculpată, s- avut în vedere dispozițiile art. 72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social concret al faptelor comise, modalitatea și împrejurările săvârșirii acestora, valorile sociale concrete împotriva cărora au fost comise aceste infracțiuni.
La stabilirea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate instanța de fond a avut în vedere și circumstanțele personale ale inculpatei, care este la primul conflict cu legea penală, faptul că a recuperat prejudiciul material cauzat părților vătămate și faptul că aceasta nu a recunoscut comiterea infracțiunilor, considerându-se nevinovată.
Astfel, instanța apreciat că aplicarea pedepselor de: 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 215, al. 1, 2, 3 Cod penal, cu aplicarea art. 41, al. 2 Cod penal, 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 192, al. 2 Cod penal și o pedeapsă de 4 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 291 Cod penal, cu aplicarea art. 41, al. 2 Cod penal, sunt de natură să asigure realizarea întocmai a dispozițiilor art. 52 Cod penal.
Urmează ca, în baza art. 33, lit. "a" și art. 34 lit. "b" Cod penal, să se dispună contopirea pedepselor aplicate prin prezenta sentință penală, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
În baza art. 71 Cod penal, pe durata executării pedepsei închisorii, au fost interzise inculpatei drepturile prevăzute de art. 64, lit. a, teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice) și lit. b Cod penal.
Având în vedere cele mai sus arătate, instanța a considerat că scopul pedepsei aplicate poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatei.
Astfel, în baza art. 86, indice 1 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere pentru inculpată și s-a fixat un termen de încercare de 6 ani, conform art. 86, indice 2 Cod penal.
Se va atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 86, indice 3 Cod penal și a fost obligată inculpata să se supună măsurilor de supraveghere stabilite de instanță, astfel:
-să se prezinte o dată pe lună la Serviciul de Protecție a Victimelor și Reintegrare Socială a Infractorilor de pe lângă Tribunalul București;
-să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau a locuinței, precum și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
-să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
-să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență, care se vor comunica la instituția desemnată cu supravegherea, respectiv Serviciul de Protecție a Victimelor și Reintegrare Socială a Infractorilor de pe lângă Tribunalul București.
Inculpatei i se va atrage atenția asupra dispozițiilor art. 86, indice 4 Cod penal, privind revocarea beneficiului suspendării pedepsei închisorii sub supraveghere, în cazul comiterii unei noi infracțiuni, în cursul termenului de încercare stabilit anterior.
Potrivit art. 71, al. 5 Cod penal, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se va suspenda și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64, lit. a, teza a II-a și lit. b Cod penal.
Se va constata faptul că părțile vătămate nu mai au pretenții civile de la inculpată, ele recuperându-și integral paguba de la aceasta.
În art. 348 Cod procedură penală, instanța va dispune anularea următoarele acte:
- înscrisul sub semnătură privată, cu titlul de chitanță, încheiat de inculpată cu defunctul la data de 14-VIII-1975, având ca obiect vânzarea-cumpărarea casei situate în municipiul B, sector V,- (actualmente-;
-convenția autentificată cu nr. 1967/23-VIII-2000 la Biroul Notarului Public, încheiată între inculpata și partea vătămată;
-actul adițional la Convenția din 23-VIII-2000, între inculpata și, autentificat cu numărul 2494/24-XI-2000 la Biroul Notar Public;
-actul adițional autentificat încheiat între inculpata și partea vătămată, cu nr. 2882/ 24-XI-2000 la Biroul Notarului Public;
-act adițional autentificat sub nr. 1665/ 29-VI-2001 la Notar Public, între inculpată și partea vătămată;
-antecontract de vânzare-cumpărare, încheiat la data de 14-III-2002 între și - pe de o parte și partea vătămată - pe de altă parte, redactat de avocat.
Se va dispune ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra imobilului situat în municipiul B, sector V,-, măsură instituită de Secția Secția XIX-a Poliție, B în cursul urmăririi penale, prin ordonanța nr. 0331/ 21-III-2002.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpata, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În primul rând apreciază inculpata că hotărârea este nelegală pentru că a fost condamnată pentru săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală deși în realitate litigiul pe fondul cauzei ar fi trebuit să fie privit ca un litigiu civil sub aspectul laturii subiective lipsind inculpatei elementul intențional de înșelare a părților civile, fapta de înșelăciune nefiind infracțiune și datorită lipsei laturii obiective a infracțiunii.
inculpata că din probatoriul administrat în cauză a rezultat că aceasta a cumpărat acest imobil de la fostul proprietar ea comportându-se față de acest imobil ca un adevărat proprietar încă din timpul vieții ului deși acesta avea un fiu care ulterior a vândut imobilul unor terți. Mai susține inculpata că și în situația în care ulterior Sentința civilă 1087/2002 a fost desființată, inculpata apelantă susține că este proprietara imobilului din-.
Referindu-se la declarațiile martorilor, și, inculpata pretinde că sunt două aspecte care o exonerează de răspundere,unul legat de convenția încheiată în anul 1982 între soții și cei doi tatăl și fiul cu privire la achiziționarea imobilului și al doilea rezultat din faptul că acea chitanță sub semnătură privată nu a fost semnată de ci de.
Martorii au declarat că au cunoscut-o pe abia în anul 2000 cînd aceasta a venit și a pătruns în locuință pentru a scoate de acolo unele obiecte de mobilier.
Inculpata consideră că și dacă nu vor fi primite aceste motive de apel, hotărârea este netemeinică întrucât raportat la întreg materialul probator administrat în cauză pedepsele ce i s-au aplicat sunt excesiv de severe impunându-se diminuarea cuantumului lor și aplicarea dispozițiilor art. 81 Cod penal.
Prin decizia penală nr. 167/A/17 septembrie 2008 Tribunalul Vasluia respins ca nefondat apelul declarat de inculpata împotriva sentinței penale nr. 443/2008 a Judecătoriei Vaslui pe care a menținut-o și a obligat inculpata-apelantă la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanța de control judiciar a reținut următoarele:
Examinând actele și lucrările dosarului în raport cu motivele invocate precum și din oficiu conf. disp. art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, tribunalul constată că în mod just și în deplin consens cu materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut în sarcina inculpatei săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu în formă calificată prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal, înșelăciune în forma prev. de art. 215 alin. 1, 2 și 3 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, precum și uz de fals prev. de art. 291 Cod penal, infracțiuni pentru care a condamnat-o pe inculpată la o pedeapsă rezultantă corect individualizată,se poate spune chiar blândă la care s-a mai făcut și aplicarea disp. art. 86 ind. 1 cod penal, dispunându-se suspendarea executării sub supraveghere.
Susținerile inculpatei cum că faptelor săvârșite de ea le lipsesc unele din elementele constitutive ale infracțiunii, sunt în totalitatea lor simple speculații care nu au nici o legătură cu realitatea existând numeroase probe pe baza cărora s-a stabilit în mod cert că inculpata se face vinovată de săvârșirea tuturor celor trei infracțiuni, astfel cum s-a descris anterior.
Astfel, inculpata nu a cumpărat imobilul pentru a doua oară.S-a pronunțat o hotărâre (sentința civilă nr. 1087/2000 a Judecătoriei sectorului 5 B) care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare pentru imobilul litigios, ca urmare a unei acțiuni promovate de reclamanta în contradictoriu cu Statul Român, ca moștenitor al numitului, în condițiile existenței unei vacanțe succesorale.
Chiar dacă nu s-a putut stabili cu exactitate cine a falsificat înscrisul sub semnătură privată utilizat de inculpată pentru a-și legitima pretențiile asupra imobilului în litigiu, conduita infracțională a acesteia rezultă din probele adminJ..
Astfel în primul rând, inculpata susține că a cumpărat imobilul de la numitul la 14.08. 1975 înscrisul care atestă vânzarea fiind semnat de la rubrica "vânzător" și de ea la rubrica "cumpărător". Această susținere a fost infirmată de raportul de expertiză criminalistică nr. 222.151/18.07.2002 ( 122 urm. pen.), în care experții concluzionează că semnăturile de pe acel înscris nu au fost executate de și, așa cum a pretins inculpata.
Inculpata a solicitat atât la urmărire penală cât și în apel o nouă expertiză a actului sub semnătură privata pe care își întemeiază apărările, probă a cărei posibilitate de administrare este pusă sub semnul îndoielii în primul rând din cauza perioadei foarte îndelungate de când a decedat una dintre părți,ceea ce face improbabilă obținerea unor noi scripte de comparație.
În al doilea rând, proba nu apare ca fiind utilă în condițiile în care nici semnătura inculpatei nu este reală pe actul respectiv, ceea ce întărește ideea că acesta a fost falsificat.Mai mult, în declarațiile succesive date la urmărire penală ( 44,61,66 urm. pen.) inculpata indică mai multe variante cu privire la persoanele care au fost de față la întocmirea înscrisului și cu privire la data decesului vânzătorului.
În al treilea rând, susținerile inculpatei sunt infirmate de depozițiile martorilor audiați în cauză, care arată că inculpata nu a fost văzută la imobil în perioada în care pretinde că a cumpărat imobilul.
Situația juridică a imobilului nu este aceea înfățișată de inculpată ci cu totul alta.
Astfel, rezultă din probe - înscrisuri, martori -, că numitul a vândut imobilul în litigiu, împreună cu fiul său, numitului la data de 30.07.1982. Această tranzacție a fost probată atât prin înscrisul constatator ( 116 urm. pen.), care a fost expertizat concluzionându-se ( 112 urm. pen.) că semnăturile numiților și (martor ) sunt reale.
Cei doi au fost audiați și au confirmat vânzarea din anul 1982. Dacă în ceea ce privește depoziția numitului s-ar putea susține că a fost subiectiv, nu există indicii pentru a pune sub semnul îndoielii cele declarate de martorul, persoană străină de cauză, care era doar coleg de serviciu cu la data vânzării.
Ulterior, la data de 24.06.1990 imobilul litigios a fost vândut tot printr-un înscris sub semnătură privată, ( 37 urm. pen.) numiților și, care l-au înstrăinat în 2001 către -.
În condițiile în care au fost astfel dovedite tranzacțiile succesive cu privire la imobilul litigios, prin mai multe categorii de probatorii, apar ca fiind lipsite de utilitate solicitările inculpatei de a dovedi cu martori faptul că a locuit în imobil sau că s-a ocupat de acesta.
De altfel, la fond s-au audiat doi martori în acest sens la solicitarea inculpatei, depoziția numitului fiind extrem de evazivă ( 191 fond), ceea ce creează dubii cu privire la exactitatea celor declarate - mai întâi spune că inculpata a cumpărat de la, apoi de la Statul Român, că inculpata îl ajuta pe. În declarația dată la fond nu sunt trecute în întregime datele martorului, fiind consemnate doar primele trei cifre din CNP, care arată că martorul este născut în anul 1967, ceea ce înseamnă că la data vânzării avea 8 ani, fiind improbabil ca acesta să aibă discuții atunci sau în perioada imediat următoare vânzării, discuții cu privire la casă.
Declarația numitei, sora inculpatei, este vădit subiectivă și relatează o parte din susținerile inculpatei, însă tot la modul general.
probei testimoniale adminJ. în apel cu privire la pretinsa posesie pe care a exercitat-o inculpata asupra casei în litigiu, care nu ar fi făcut decât să întârzie soluționarea cauzei, în condițiile în care inculpata și-a mai propus probe cu privire la același aspect, se desprinde și din considerentele sentinței civile nr. 2833/12.06.2003(177 urm.pen.) a Judecătoriei sector 5 B, care constată că numita - a dobândit proprietatea asupra imobilului litigios prin prescripția achizitivă de lungă durată, fiind îndeplinite condițiile pentru joncțiunea posesiilor succesive exercitate asupra acestui imobil începând cu și continuând cu soții, soții și finalmente -.
Celelalte fapte deduse judecății nu sunt practic contestate de inculpata, care s-a declarat nevinovată fără a-și formula alte apărări. Modalitatea frauduloasă în care a procedat inculpata față de toate părțile vătămate, în mod sistematic și dovedind perseverență infracțională, a fost corect reținută de instanța de fond, care a indicat și amplul material probatoriu pe care și-a întemeiat concluzia vinovăției inculpatei și a înlăturat în mod judicios prezumția de nevinovăție în ceea ce o privește.
Pedepsele aplicate în cauză au fost corect individualizate, cu luarea în considerare a criteriilor generale de individualizare prev. de art. 72 Cod penal, raportate în mod corect la fapte și la persoana inculpatei, atât în ceea ce privește cuantumul pedepselor cât și modalitatea de executare.
Elementele favorabile care circumstanțiază personal inculpata au fost avute în vedere la fond prin stabilirea unei modalități de executare fără privare de libertate, nefiind necesară reducerea pedepselor, care au cuantumuri echilibrate stabilite în mod judicios.
Pentru toate aceste considerente,în conformitate cu disp. art. 379 pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală, va fi respins ca nefundat apelul declarat de inculpata și se va menține sentința penală nr. 443/26.03.2008 pronunțată de Judecătoria Vaslui ca fiind legală și temeinică.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală va fi obligată inculpata apelantă să achite statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în apel.
În termenul prevăzut de art. 385 ind. 3 alin. 1 Cod procedură penală a declarat recurs împotriva deciziei penale pronunțate în apel inculpata, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului inculpata arată că atât sentința penală nr. 443/26.03.2008 a Judecătoriei Vaslui, cât și decizia penală nr. 167/A/17 septembrie 2008 Tribunalului Vaslui sunt nelegale și netemeinice.
Solicită inculpata achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. "a" raportat la art. 10 lit. "a" Cod procedură penală pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 alin. 2 Cod penal întrucât fapta nu există iar expertiza grafologică nr. 222.151/18.07.2002 asupra înscrisului intitulat act de vânzare-cumpărare și datat 14.08.1975 nu are forță probantă, ea contestând-o, existând dubii cu privire la semnăturile de pe înscrisul expertizat. În subsidiar se solicită constatarea intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale, întrucât se reține în rechizitoriu că fapta a fost comisă în anul 2000, cu prilejul soluționării dosarului nr. 11.547/2000 al Judecătoriei Sectorului 5 B, împlinindu-se termenul de prescripție a răspunderii penale, prevăzut de art. 122 lit. "d" Cod penal, impunându-se încetarea procesului penal referitor la această presupusă faptă.
Se arată că inculpata nu a comis nici infracțiunea de înșelăciune, întrucât nu s-a dovedit că înscrisul este fals și de aceea, în mod greșit a fost condamnată pentru această infracțiune, ea promițându-i părții vătămate încheierea actului autentic de vânzare-cumpărare sub condiția obținerii hotărârii care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Inculpata arată că a fost de bună-credință și a restituit părții vătămate suma de 10.000 lei, iar partea vătămată cunoștea situația juridică a imobilului respectiv.
De aceea solicită inculpata achitarea pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, arătând că fapta nu există.
Inculpata arată că nu a indus în eroare partea vătămată când a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare cu aceasta cu privire la imobilul în speță întrucât avea deja recunoscut dreptul de proprietate printr-o hotărâre judecătorească nedefinitivă, neexistând nici această infracțiune.
Inculpata avea convingerea în momentul pătrunderii în imobilul în discuție că este proprietatea lui și atunci nu se poate reține săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.
În subsidiar, inculpata arată că instanțele au făcut o apreciere greșită a gravității faptelor așa cum au fost reținute iar cuantumul pedepselor și modalitatea de executare sunt excesive, raportat la circumstanțele reale și personale în care a comis faptele.
Examinând recursul declarat în raport de criticile formulate și cu decizia dtă în cauză, Curtea constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
În mod corect și în concordanță cu actele și lucrările cauzei instanța de fond și de apel au reținut că inculpata a comis o infracțiune de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. 2 Cod penal împotriva părților vătămate și -, o infracțiune de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal împotriva părților vătămate și și o infracțiune de uz de fals, prevăzută de art. 291 Cod penal.
Situația de fapt reținută de instanța de fond și de apel este corectă și corespunde probelor adminJ. car au fost judicios interpretate.
Inculpata că numitul a decedat și nu a lăsat moștenitori, s-a hotărât să intre în proprietatea imobilului acestuia din B, Sectopr V,-.
Astfel, în anul 2000, înainte de 24.08.2000, a procurat de la o persoană rămasă neidentificată un înscris sub semnătură privată prin care îi vindea acest imobil la prețul de 40.000 lei Rol, fiind datat 14.VIII.1975, semnat de și și de cei doi martori a căror identitate nu este stabilită.
Cu acest act, care s-a stabilit ulterior că este fals, expertiza grafologică concluzionând că nici una din semnături nu aparține defunctului sau inculpatei, inculpata s-a adresat Judecătoriei Sectorului VBp entru a obține o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare a imobilului respectiv, depunând în dosarul respectiv și certificatul nr. 41/2001 de vacanță succesorală a defunctului, care arăta că succesor pe Statul Român.
Deși inițial instanța de fond prin sentința civilă nr. 1087/2002 a constatat valabilă convenția dovedită cu actul fals, în mod nedefinitiv, ulterior prin decizia civilă nr. 2704/05 decembrie 2002 Curții de Apel București, definitivă și irevocabilă, acțiunea inculpatei a fost respinsă.
În toată această perioadă, inculpata a încercat pe diverse căi să vândă imobilul prin inducerea în eroare a numitului și ulterior a numitului, cărora le-a spus că este proprietara imobilului din B,-, obținând astfel diverse sume de bani ca avans din prețul vânzării acestui imobil.
Inculpata a știut permanent că alte persoană dețin imobilul respectiv, contactându-le cu scopul de a le determina să-i vândă casa și cu toate acestea a încercate să obțină bani din vânzarea imobilului către cele 2 persoane iar la 26.11.2000 a pătruns fără drept, în imobilul respectiv, schimbând butucul de la yale și butucul de la poartă cu un nou, aducând lucruri ale ei în casă și luând lucruri găsite în casă.
În realitate imobilul în discuție a fost proprietatea numitului care împreună cu fiul său, în anul 1982 l-au vândut printr-un înscris sub semnătură privată numitului, care la rândul său l-a vândut la data de 12.06.1990 soților și iar aceștia numitei - la data de 24.04.2001.
Prin sentința civilă nr. 2832/2003 a Judecătoriei Sectorului 5 B rămasă definitivă și irevocabilă s-a respins acțiunea în revendicarea imobilului formulată de inculpata și s-a constatat că partea vătămată - este proprietara acestuia.
Coroborând probele adminJ. în cauză, instanța de fond și de apel a ajuns la concluzia justă că faptele există, au fost comise de inculpata și s-a reținut în mod corect vinovăția acesteia.
Individualizarea judicioasă a pedepselor aplicate inculpatei s-a făcut în mod temeinic de instanța de fond care a ținut cont atât de criteriile generale, prev. de art. 72 Cod penal, gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, modalitatea concretă a săvârșirii faptelor, cât și de circumstanțele personale ale inculpatei care este infractoare primară, a recuperat prejudiciile cauzate prin infracțiuni însă a avut o atitudine necorespunzătoare în cauză încercând să inducă în eroare instanța și nu a recunoscut săvârșirea faptelor în pofida evidenței probelor.
În mod temeinic instanța de fond a apreciat că nu se impune în cauză reținerea de circumstanțe atenuante facultative în favoarea inculpatei și reducerea pedepselor sub minimul prevăzut delege pentru infracțiunile comise, având în vedere gradul de pericol social ridicat al faptelor comise și atitudinea inculpatei după săvârșirea lor, scopul educativ al pedepsei, prev. de art. 52 Cod penal, neputând fi atins în cazul acestei inculpate decât prin acest cuantum de pedeapsă, în vederea formării unei atitudini corecte a acesteia față de normele de drept și față de regulile de conviețuire socială și pentru prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
S-a apreciat temeinic că inculpata poate fi reeducată și fără executarea efectivă a pedepsei rezultante în regim de detenție, dispunându-se suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 6 ani, impunându-i-se anumite măsuri de supraveghere.
În cauză nu se poate reține împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale, prevăzut de art. 122 lit. "d" Cod penal în ce privește infracțiunea de uz de fals, prev. de art. 291 Cod penal, reținută în sarcina inculpatei, întrucât aceasta s-a folosit de înscrisul (zdelcă) fals atât atunci când a pornit acțiunea civilă în dosarul civil nr. 11547/2000 al Judecătoriei Sectorului 5 B, prin care a încercat să obțină o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, acțiune ce a fost soluționată definitiv și irevocabil abia la data de05 decembrie 2002prin decizia civilă nr. 2704 Curții de Apel București, cât și atunci când a introdus acțiunea în revendicarea casei de la partea vătămată -, în dosarul civil nr. 4786/2002 al Judecătoriei Sectorului 5 B în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 2832/2003, definitivă și irevocabilă prin care i-a fost respinsă acțiunea, constatându-se că proprietarul imobilului este -.
Sub acest aspect infracțiunea comisă de inculpata este în formă continuată, neputându-se însă agrava situația inculpatei în propria cale de atac, conform art. 385 ind. 8 Cod procedură penală.
Potrivit art. 124 Cod penal, prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripție prevăzut de art. 122 este depășit cu încă
În cazul infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 Cod penal reținută în sarcina inculpatei limitele de pedeapsă prevăzute de lege sunt închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă. Termenul de prescripție a răspunderii penale pentru aceasta este prevăzut de art. 122 lit. "d" Cod penal, fiind de 5 ani.
Pentru a interveni prescripția specială este necesară trecerea unui interval de timp de 7 ani și 6 luni în cauză, calculat de la data de 05 decembrie 2002, dată când a fost soluționată definitiv și irevocabil acțiunea inculpatei în care a folosit înscrisul fals, pentru a obține o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, singurul act material al infracțiunii de uz de fals reținut de instanța de fond ca fiind săvârșit de inculpată.
Față de această situație, instanța constată că nici acest motiv de recurs al inculpatei nu este întemeiat.
Constatând din examinarea cauzei, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 371 alin. 2 Cod procedură penală,că nu există motive de casare care să poată fi luate în considerare din oficiu, pentru aceste considerente, în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală, se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata împotriva deciziei penale nr. 167/A/17.07.2008 a Tribunalului Vaslui, pe care o va menține.
Conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală instanța va obliga inculpata recurentă la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata împotriva Deciziei penale nr. 167/A/17.09.2008 a Tribunalului Vaslui, pe care o menține.
Obligă recurentul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 Aprilie 2009.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
28.04.2009
Tehnored.
Tribunalul Vaslui:,
-
01.05.2009
2 ex.-
Președinte:Aurel DubleaJudecători:Aurel Dublea, Mihaela Chirilă, Maria Cenușă
