Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 257/2009. Curtea de Apel Timisoara

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ operator 2711

DECIZIE PENALĂ Nr. 257

Ședința publică de la 12 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anca Nacu

JUDECĂTOR 2: Codrina Iosana Martin

JUDECĂTOR 3: Florin

GREFIER:

Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de părțile vătămate recurente și împotriva deciziei penale nr.49/R din 21.01.2009 a Tribunalului Timiș pronunțată în dosarul nr- din 19.11.2008.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă partea vătămată recurentă, lipsă partea vătămată recurent și inculpata intimată, aceasta din urmă reprezentată de avocat oficiu.

Procedura de citare îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța pune în discuție excepția de admisibilitate a recursului.

Partea vătămată recurentă apreciază că recursul este admisibil, Solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei penale nr. 49 pronunțată de Tribunalul Timiș, rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii.

Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului ca inadmisibil, având în vedere că hotărârea recurată este definitivă.

Apărătorul din oficiu pentru inculpată a solicitat respingerea recursului.

CURTEA

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 2616/24.10.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap.C.P.P. la art. 10 lit. b) a C.P.P. achitat-o pe inculpata, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere prevăzută și pedepsită de art. 213. p., în procesul penal pornit la plângerea prealabilă a părții vătămate.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) rap.C.P.P. la art. 10 lit. f) p Cod Penal, s-a dispus încetarea procesului penal față de aceeași inculpată, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere prevăzută și pedepsită de art. 213. p., față de partea vătămată, ca urmare a lipsei plângerii prealabile a acestuia.

În temeiul art. 14, art. 346 alin. 4 C.P.P. a fost lasată nesoluționată acțiunea civilă exercitată de părțile civile și în contra inculpatei.

În baza art. 192 alin. 3.C.P.P. rap. la art 11 pct. 2 lit. b) și C.P.P. la art. 10 lit. f) p Cod Penal, față de partea vătămată, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

În baza art. 192 alin. 1 pct. 1 lit. a) C.P.P. rap. la art. 11 pct. 2 lit. a) și C.P.P. la art. 10 lit. b) C.P.P. a fost obligată partea vătămată la plata sumei de 50 lei, reprezentând cheltuielile judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal au declarat recurs părțile vătămate și, solicitând admiterea recursului, apreciind că sentința recurată este netemeinică și nelegală, întrucât prima instanță nu a luat în considerare probele existente în dosar și nu s-au efectuat cercetări judecătorești pentru toate infracțiunile comise de inculpata, respectiv art. 215, 292.Cod Penal, ca și falsul și uzul de fals care a apărut în timpul judecării procesului, în mod fraudulos prin depunerea unor facturi de plată care nu erau trecute prin registratură sau depuse în fața instanței. Se solicită de asemenea, cheltuieli de judecată.

Prin decizia penală nr. 49/R/21.01.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- s-a respins ca nefondat recursul declarat de părțile vătămate.

Instanța de recurs, analizând probele administrate în cauză în timpul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, a apreciat că prima instanță a reținut corect starea de fapt respectiv că potrivit art. 213. constituie p. infracțiunea de abuz de încredere fapta de a însuși un bun mobil al altuia, deținut cu orice titlu, de a dispune pe nedrept de acest bun ori refuzul de a-l restitui.

Prin urmare, pentru existența infracțiunii de abuz de încredere este necesar, alături de alte condiții constitutive, să existe un raport juridic în temeiul căruia o persoană transmite detenția - și nu proprietatea - asupra unui bun mobil al cărui proprietar este, unei alte persoane și o acțiune de însușire, dispunere pe nedrept sau refuz de restituire din partea detentorului a bunului respectiv.

Din cuprinsul plângerii prealabile formulate numai de partea vătămată, din cuprinsul susținerilor părților și a probatoriului administrat în cauză atât în prezenta rejudecare, cât și în diferitele cicluri procesuale anterioare, rezultă faptul că situația descrisă de părțile vătămate, prin prisma manoperelor imputate inculpatei, nu îmbracă forma ilicitului penal.

Realizarea unei înțelegeri între părți, în sensul arătat în plângere de partea vătămată, înțelegere care nu a fost consemnată printr-un înscris semnat de toate părțile implicate care să stabilească în mod cert obiectul convenției părților și drepturile și obligațiile reciproce asumate și darea, în schimb, a unei declarații notariale unilaterale de către inculpată, declarație care, potrivit susținerilor aceleiași părți vătămate, nu corespunde nici sub aspectul formei nici sub aspectul conținutului voinței reale a părților, nu reprezintă o faptă prevăzută de legea penală, dovedirea existenței unui raport juridic civil ori dovedirea unei alte voințe a părților decât cea rezultată dintr-un înscris, fiind aspecte de natură civilă care pot fi lămurite în cadrul unui proces civil.

S-a apreciat că prima instanță a reținut în mod corect că nici primirea unei sume de bani de către inculpată de la părțile vătămate cu titlu de echivalent al contraprestației la care s-a obligat, potrivit înțelegerii la care a făcut referire partea vătămată, nici neîndeplinirea de către inculpată a obligațiilor convenite având drept consecință faptul că părțile vătămate au fost obligate la plata altor sume de bani, nici refuzul inculpatei de a restitui de bună voie părților vătămate suma de 80 de euro, urmare a neîndeplinirii obligațiilor asumate, nu reprezintă pentru inculpată fapte care să fie prevăzute de legea penală, ci fapte de natură civilă, legate de îndeplinirea sau neîndeplinirea unor obligații contractuale asumate care, dacă sunt analizate și sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de Codul civil, poate atrage răspunderea civilă a inculpatei și în consecință obligarea acesteia la plata sumelor de bani solicitate de părțile vătămate cu titlu de daune materiale și morale.

Prin urmarea soluția de prin care relațiile dintre părți sunt guvernate de normele dreptului civil și nu frizează normele dreptului penal.

Prin plângerea prealabilă înregistrată la Judecătoria Timișoara la data de 02.06.2004 sub nr.7552, partea vătămată a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună tragerea la răspundere penală a inculpatei, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 213, 215 și 292.Cod Penal În motivarea plângerii sale, a arătat că în ziua de 16.09.2003, partea vătămată împreună cu alți proprietari de apartament s-au deplasat la notarul public pentru întocmirea unui act de vânzare cumpărare între "cei 9" noi coproprietari și numita contra sumei de 700 Euro, pentru construirea țevii de gaz.

Prin nr. 2201/ 13.09.2004 a Judecătoriei Timișoara în baza art. 11pct. 2 lit.b rap.C.P.P. la art. 10 lit.h și C.P.P. art. 2841.C.P.P. s-a dispus încetarea procesului penal, având în vedere faptul că partea vătămată a lipsit nejustificat la două termene de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs partea vătămată și soțul acesteia, iar prin prin nr 706/27.10.2004 a Tribunalului Timiș, a fost admis recursul formulat de partea vătămată și a fost respins recursul declarat de, s-a casat hotărârea mai sus arătată cu trimitere spre rejudecare la Judecătoria Timișoara.

În motivarea soluției de admitere a recursului părții vătămate, s-a arătat că instanța în mod greșit a luat act de lipsa nejustificată a părți vătămate iar în motivarea soluției de respingere a recursului părții vătămate s-a arătat că acesta, din moment ce nu a fost parte în procesul penal în prima instanță, el nu poate declara recurs împotriva unei hotărâri dată în procesul penal unde el nu a fost parte, astfel încât un asemenea recurs este inadmisibil.

Urmare a nr 706/27.10.2004 a Tribunalului Timiș, cauza s-a reînregistrat la Judecătoria Timișoara sub nr. 16808 la data de 08.12.2004, iar prin 173/20.01.2005, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara în vederea efectuării de cercetări față de numita cu privire la săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 213, 215 și 292.

Cod Penal

Prin rezoluția din data de 31.10.2005 dată în dosarul nr. 2029/P/2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numita sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 215, alin.1, 2.Cod Penal și art. 292.Cod Penal și trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Judecătoria Timișoara sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 213.Cod Penal

Împotriva acestei rezoluții au formulat plângere și iar prin rezoluția Prim Procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara dată în dosarul nr. 131/II/2/2006 s-a dispus respingerea ca nefondată a plângeri. Aceste soluții au fost menținute prin nr 3049/31.10.2006 a Judecătoriei Timișoara pronunțată în dosar nr 8164/2006, definitivă prin nr 186/R/26.02.2007 a Tribunalului Timiș în dosar nr-.

Urmare a rezoluției din data de 31.10.2005 dată în dosarul nr. 2029/P/2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, cauza s-a reînregistrat la Judecătoria Timișoara sub nr. 967/20.01.2006, prin nr. 3423/07.12.2006, dispunându-se, în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap.C.P.P. la art. 10 lit. b achitarea C.P.P. inculpatei sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 213.

Cod Penal

Împotriva nr. 3423/07.12.2006 a declarat recurs atât cât și soțul acesteia, iar prin 600/R/18.06.2007 a Tribunalului Timișs -a fost admis recursul declarat de cei doi, s-a dispus casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Timișoara.

În motivarea acestei decizii, s-a arătat că deși în plângerea prealabilă figurează atât cât și, prima instanță nu l-a citat pe acesta din urmă încălcând astfel prev. art. 291.C.P.P. în care se arată că judecata poate avea loc numai dacă părțile sunt legal citate, iar procedura este îndeplinită. În aceeași motivare se arată că au fost încălcate și prev. art. 4.p Cod Penal deoarece prima instanță nu a avut rol activ la soluționarea cauzei și nu a dispus din oficiu administrarea probelor necesare pentru aflarea adevărului cu privire la toate împrejurările cauzei.

Urmare a prin 600/R/18.06.2007 a Tribunalului Timiș, cauza s-a reînregistrat la Judecătoria Timișoara sub nr- la data de 30.08.2007, prin nr. 2126/17.10.2007 dispunându-se, în baza art. 11 pct. 2 rap. la art. 10 lit. b achitarea C.P.P. inculpatei sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 213.Cod Penal față de partea vătămată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs atât cât și soțul acesteia, iar prin 217/R/26.03.2008 a Tribunalului Timișs -a admis recursul declarat de cei doi, s-a dispus casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Timișoara.

Față de motivele casării cu trimitere spre rejudecare, instanța, în conformitate cu 217/R/26.03.2008 a Tribunalului Timiș și 600/R/18.06.2007 a Tribunalului Timiș, a dispus citarea în cauză a domnului și a procedat la audierea acestuia, precum și a părții vătămate și, întrucât nu au mai fost formulate alte probe, apreciind cauza lămurită, instanța a rămas în pronunțare.

Judecătoria Timișoara prin sentința penală nr. 2616/24.10.2008 pronunțată în dosar nr-, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap.C.P.P. la art. 10 lit. b) a C.P.P. achitat-o pe inculpata, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere prevăzută și pedepsită de art. 213. p., în procesul penal pornit la plângerea prealabilă a părții vătămate.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) rap.C.P.P. la art. 10 lit. f) p Cod Penal, s-a dispus încetarea procesului penal față de aceeași inculpată, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere prevăzută și pedepsită de art. 213. p., față de partea vătămată, ca urmare a lipsei plângerii prealabile a acestuia.

În temeiul art. 14, art. 346 alin. 4 C.P.P. a fost lasată nesoluționată acțiunea civilă exercitată de părțile civile și în contra inculpatei.

În baza art. 192 alin. 3.C.P.P. rap. la art 11 pct. 2 lit. b) și C.P.P. la art. 10 lit. f) p Cod Penal, față de partea vătămată, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

În baza art. 192 alin. 1 pct. 1 lit. a) C.P.P. rap. la art. 11 pct. 2 lit. a) și C.P.P. la art. 10 lit. b) C.P.P. a fost obligată partea vătămată la plata sumei de 50 lei, reprezentând cheltuielile judiciare către stat.

În temeiul art. 193.C.P.P. a fost respinsă cererea părților vătămate de obligare a inculpatei la plata cheltuielilor judiciare.

Față de prev art 193.C.P.P. s-a luat act că inculpata nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal au declarat recurs părțile vătămate și, recurs respins de Tribunalul Timiș prin decizia penală nr. 49/R/21.01.2009.

Împotriva împotriva deciziei penale nr. 49/R din21.01.2009 a Tribunalului Timiș pronunțată în dosarul nr- din19.11.2008. părțile vătămate recurente și au declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 20.02.2009 sub nr-.

În motivarea recursului depus la data de 11.03.09 au arătat că acest dosar s-a judecat începând cu anul 2004,li s-a făcut o mare nedreptate.

Din analiza deciziei recurate, prin prisma motivelor de recurs invocate și analizate din oficiu, Curtea constată că recursul declarat de părțile vătămate este inadmisibil, pentru considerentele ce urmează.

În dosarul nr- al Tribunalului Timiș recurenții au formulat recurs care a fost respins ca nefondat prin decizie penală nr. nr. 49/R din21.01.2009.

Potrivit art. 3851.C.P.P. sunt enumerate limitativ hotărârile care pot fi atacate cu recurs.În cazul de față, decizia dată în recurs nu este supusă niciunei căi de atac, neputându-se adăuga la lege, astfel încât în cauză nu poate fi admisă calea de atac a recursului promovată de părțile vătămate.

Având în vedere cele expuse în baza art. 38515pct. 1 lit. pr. pen va respinge, ca inadmisibil recursul declarat de părțile vătămate recurente și împotriva deciziei penale nr. 49/R din21.01.2009 a Tribunalului Timiș pronunțată în dosarul nr- din19.11.2008.

Potrivit art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, va obliga pe fiecare parte vătămată recurentă la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs, iar suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător oficiu se va avansa din contul Ministerului Justiției in contul Baroului

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.38515pct.1 lit.a p Cod Penal respinge, ca inadmisibil recursul declarat de părțile vătămate recurente și împotriva deciziei penale nr.49/R din 21.01.2009 a Tribunalului Timiș pronunțată în dosarul nr- din 19.11.2008.

În baza art.192 alin.2 p Cod Penal obligă pe fiecare parte vătămată recurentă la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs, iar suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător oficiu se va avansa din contul Ministerul Justiției în contul baroului

DEFINITIVA.

Pronunțată în ședința publică, azi, 12 Martie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

Grefier

Red.CM/13.03.09

Tehnored AJ/25.03.09

Prima instanță: Jud. T -

Recurs: Trib. T -,

25 Martie 2009

Președinte:Anca Nacu
Judecători:Anca Nacu, Codrina Iosana Martin, Florin

Vezi şi alte speţe de drept penal:

    Comentarii despre Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 257/2009. Curtea de Apel Timisoara