Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 264/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - art. 215 Cod penal -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE APEL

DECIZIA PENALĂ NR. 264

Ședința publică de la 11 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Tamara Carmen Bunoiu JUDECĂTOR 2: Mirela Ciurezu Gherghe

Judecător - - -

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat de procuror, de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA.

.

Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor consemnate prin încheierile de amânare a pronunțării din datele de 30 noiembrie 2009, respectiv 07 decembrie 2009, încheieri ce fac parte integrantă din prezenta decizie penală, având ca obiect apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 436 de la 22 octombrie 2008, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Dolj - Secția Penală.

La apelul nominal, au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită, în ziua dezbaterilor.

Deliberând;

CURTEA:

Asupra apelului penal de față;

Prin sentința penală nr. 436 de la 22 octombrie 2008 pronunțată în dosarul cu nr-, Tribunalul Dolj - Secția Penală a dispus, în baza art. 334.C.P.P. schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul - fiul lui și -, născut la 16.11.1982, în Băilești, jud. D, cetățean român, domiciliat în Băilești,-, - 4,. A,. 7, fără antecedente penale, CNP - - din infracțiunile prev. de art. 215 al. 1, 2, 3, 4.Cod Penal și art. 215 al. 1, 2, 3, 4, 5.Cod Penal, în infracțiunile prev. de art. 215 al. 1, 3, 4.Cod Penal și respectiv art. 215 al. 1, 3, 4, 5.

Cod Penal

În baza art. 215 al. 1, 3, 4.Cod Penal, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 215 al. 1, 3, 4, 5.Cod Penal, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b Cod Penal, iar conform art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod Penal, s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa ce mai grea, aceea de 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b

Cod Penal

S-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a, b Cod Penal, pe durata executării pedepsei.

S-a luat act că partea civilă SC Taf ost radiată din evidențele T din data de 16.05.2008.

A fost obligat inculpatul la 320.222,55 RON despăgubiri, către partea civilă SC SA H, actualmente SC H SA.

În baza art. 118 lit. e Cod penal, s-a dispus confiscarea specială cu titlu de măsură de siguranță a sumei de 117.418,05 RON de la inculpat.

A fost obligat inculpatul la 2.000 lei, cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei onorariu apărător oficiu la instanță.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj nr. 279/P/2005, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale si trimiterea în judecată - în stare de libertate - a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor prev de art. 215 alin. 1, 2, 3, 4.Cod Penal, pentru suma de 1.174.180.517 lei ROL (in dauna SC SRL T) si înșelăciunea prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3, 4, 5. pentru suma de 3.202.225.587 lei ROL (în dauna SC SA H ), în final cu aplicare art. 33 lit. a din

Prin sentința penală nr. 543 din 1 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 1035/P/2006, în baza art. 334 cod pr.penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracțiunea prev. de art. 215 alin.1,2,3,4 cod penal, în infracțiunea prev. de art. 215 alin.1,4 cod penal (săvârșită în dauna părții civile SC" "SRL T) și din infracțiunea prev. de art. 215 alin.1,2,3,4,5 cod penal, în infracțiunea prev. de art. 215 alin.1,4,5 cod penal(în dauna părții civile SC""SA H).

În baza art. 215 alin.1,4 cod penal, cu aplic. art. 74 lit. a și 76 lit. e cod penal, inculpatul a fost condamnat la 3 luni închisoare; în baza art. 215 alin.1,4,5 cod penal, cu aplic. art. 74 lit. a și 76 lit. a cod penal, inculpatul a mai fost condamnat la 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b cod penal, iar în baza art. 33 lit. a, 34 lit. b cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a cod penal.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și 64 cod penal.

A fost admisă acțiunea civilă formulată de părțile civile SC" "SRL T și SC""SA H, inculpatul fiind obligat la plata sumelor de 1.174.180.517 lei Rol către SC" "SRL T și la 3.202.225.587 lei ROL câtre SC""SA H, cu titlu de despăgubiri civile.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, cât și inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate, iar prin decizia penală nr. 224 din 13.12.2007 pronunțată în dosarul -, Curtea de APEL CRAIOVAa admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj si de inculpatul; a desființat sentința și a trimis cauza în rejudecare la aceeași instanță de fond, cu motivarea că Judecătoria nu a motivat schimbarea încadrării juridice si a încălcat dispozițiile art. 291. proc. pen. referitoare la citarea inculpatului, în condițiile în care, acesta nu a fost citat si la l indicat în actul de sesizare.

In rejudecare, s-a înregistrat dosarul - în care instanța de fond a reținut că, deși legal citat, inculpatul nu s-a prezentat în instanță pentru a fi audiat, iar potrivit procesului-verbal din 09.04.2008, D - Politia mun. Băilești a comunicat instanței faptul că inculpatul nu se află la, fiind plecat din țară și nu se cunoaște locația în care se află și nici data când va reveni în țară.

Din examinarea actelor si lucrărilor dosarului, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

1. Inculpatul - reprezentant al SC COM SRL C - a încheiat cu SC SRL T contractul de vânzare cumpărare cu nr. 902/02.09.2003, prin care s-a angajat să- furnizeze acestei societăți 5 bucăți "purificator ulei thermojet", în valoare de 2.284.397.894 lei.

Cu acea ocazie, reprezentantul societății SC SRL Taa chitat inculpatului un avans în sumă de 1.142.198.947 lei, părțile convenind ca diferența de preț să fie achitată la momentul livrării mărfii, pentru suma primită ca avans fiind emisă factura fiscală nr. -/12.09.2003 semnată de inculpat si predată către societatea cumpărătoare.

Drept garanție pentru buna executare a contractului, inculpatul a predat aceleiași societăți fila CEC seria - nr. - din 12.09.2003, care nu avea acoperire bancară.

Ulterior, inculpatul a comunicat societății imposibilitatea de a-si executa obligația contractuală, stornând factura fiscală nr. - din 12.09.2003 prin factura fiscală - din 29.09.2003, ocazie cu care s- convenit o amânare până la 23.10.2003.

La data convenită, inculpatul a emis fila CEC seria - nr. -, pentru suma de 1.174.180.517 lei (suma primită ca avans + penalități), fără acoperire în bancă, BCR refuzând să efectueze plata, pe motiv că nu există disponibil.

2. La data de 13.10.2003, inculpatul, în numele SC COM SRL C, a încheiat cu SC SA H (în prezent SC H SA) contractul cu nr. 357, în baza căruia, în perioada imediat următoare, SC SA Hal ivrat societății reprezentate de inculpat profile în valoare de 3.335.818.321 ROL.

Conform contractului, prețul mărfii trebuia achitat în termen de 25 de zile de la livrare, însă inculpatul nu si-a mai onorat obligația contractuală, a valorificat profilele de, încasând suma de 2.423.107.315 lei ROL de la SC SRL, județul G si, mai mult, a emis file CEC fără acoperire în bancă (seriile - nr. -/16.11.2003 și - nr. -/17.11.2003), pentru suma totală de 3.202.225 587 lei, refuzate la plată de către bancă la 19.11.2003, pentru lipsă totală disponibil si interdicție bancară.

Starea de fapt expusă mai sus, a fost probată cu: declarațiile martorilor, declarațiile reprezentanților părților vătămate, scrisoarea inculpatului predată de, contracte, facturi, chitanțe, instanța de fond constatând însă că încadrarea juridică dată faptelor este greșită.

Astfel, s-a constatat că, în drept, faptele inculpatului de a fi emis file CEC, știind că sunt fără acoperire, cu intenția de a prejudicia părțile civile, în scopul obținerii unui folos material injust, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune prev de art. 215 al. 1, 3, 4.Cod Penal și respectiv art. 215 al. 1, 3, 4, 5.Cod Penal, nefiind susceptibile de fi încadrate si în dispozițiile art. 215 alin. 2 din pen. întrucât inculpatul nu s-a folosit de nume sau calități mincinoase, ori de alte mijloace frauduloase pentru a induce în eroare părțile vătămate, ci, spre a obține acest folos material injust, a emis file CEC în condițiile în care nu avea disponibil bancar.

In atare condiții, în baza art. 334.proc.pen, instanța de fond a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, din infracțiunile prev. de art. 215 al. 1, 2, 3, 4.Cod Penal pentru fapta descrisă la punctul 1 și art. 215 al. 1, 2, 3, 4, 5.Cod Penal pentru fapta prezentată la punctul 2, în infracțiunile prev. de art. 215 al. 1, 3, 4.Cod Penal și respectiv art. 215 al. 1, 3, 4, 5.

Cod Penal

Având în vedere criteriile de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 din pen si anume limitele de pedeapsă, gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite, lipsa antecedentelor penale, întinderea prejudiciului, dar și faptul sustragerii inculpatului de la urmărire si judecată, instanța de fond a apreciat că prin aplicarea unor pedepse de 3 ani închisoare - pentru prima infracțiune - si respectiv de 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod Penal- pentru cealaltă infracțiune, se asigură scopul preventiv educativ prev de art. 52 din

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de fond a constatat că partea civilă SC Taf ost radiată din evidențele ORC T, din data de 16.05.2008, sens în care s-a emis certificatul emis de ORC

Totodată, a constatat că SC SA H - actualmente SC H SA - s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 320.222,55 RON reprezentând prejudiciul încercat și, în urma analizării probatoriului administrat pe latură civilă, a constatat incidența dispozițiilor art. 24.p Cod Penal și l-a obligat pe inculpat să achite părții civile suma menționată anterior, cu titlu de despăgubiri.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel - în termen legal - inculpatul invocând critici de netemeinicie și nelegalitate, astfel: în primă teză s-a solicitat achitarea în temeiul art.10 lit.d p, pentru infrac.prev.de art.215 alin.1,3 șli 4 p, respectiv art.215 alin.1,3,4 și 5 p, arătându-se că filele CEC au fost emise drept garanție, iar nu ca mijloc de plată, în următoarele împrejurări: pentru SC SRL T s-a arătat că scopul părții contractate era să obțină c/valoarea ordinului de compensare energie electrică, actele adiționale la contract fiind semnate la presiunea părții civile, care a cerut inculpatului să achite suma garantată cu fila CEC inițială, iar în caz contrar să emită o nouă factură incluzând și penalități; pentru SC SA H s-a arătat că fila CEC emisă la 23 octombrie 2003 reprezentat tot o garanție, întrucât scadența era la o dată ulterioară, după 25 de zile, inculpatul fiind de bună credință și considerând că va avea bani în cont la data scadenței.

Pentru teza subsidiară s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din infr.prev.de art.215 alin.1,3 și 4 p, în infr.prev.de art.84 alin.1pct.2 din Legea 59/1934 arătându-se că filele CEC s-au emis în timpul executării contractelor și nu au servit inducerii în eroare a părților civile.

În teză secundară, s-a solicitat reindividualizarea judiciară a pedepselor ca urmare a reținerii disp.art.74 lit.a și art.76

În vederea soluționării apelului s-a încuviințat administrarea probelor testimoniale pentru apelantul inculpat, respectiv audierea martorilor și, fiind audiat însă numai martorul, deoarece pentru martorul din procesul verbal de căutare întocmit de Poliția Comunitară Tar ezultat că nu se cunoaște locuința actuală (procesul verbal din 25 iunie 2009 aflat la fila 91 dosar apel); apelantul inculpat, deși citat inclusiv cu mandat de aducere, nu s-a prezentat și din această cauză nu a fost audiat, din procesele verbale întocmite de Poliția Municipiului Băilești, rezultând că apelantul inculpat este plecat la muncă în Anglia și nu se cunoaște adresa exactă sau data revenirii în țară ( filele 25 și 31 dosar apel).

Față de întreg materialul probator aflat la dosarul cauzei, instanța de apel reține:

Situația de fapt a fost în mod corect stabilită de prima instanță, în sensul că inculpatul în calitate de administrator și unic asociat la SC COM SRL C, conform actului adițional autentificat sub nr.1130 din 28.03.2003, a încheiat 2 contracte de furnizare marfă cu părțile civile SC SRL T și SC SA H, după cum urmează:

Prin contractul de vânzare-cumpărare nr.0902 din 02.09.2003 SC COM SRL, în calitate de vânzător, s-a obligat să furnizeze părții contractante SC SRL, în calitate de cumpărător, 5. purificator de ulei, pentru prețul total, negociat între părți de 2.284.394.894 ROL, incluzând TVA cu termen de livrare a mărfii la data de 13 octombrie 2003. La data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, cumpărătorul a remis vânzătorului ordinul de compensare energie electrică în valoare de 1.142.198.947 ROL, reprezentând avans de 50% din prețul total, urmând ca diferența să se achite cu ordin de plată, la data termenului de livrare a mărfii, fiind prevăzută în convenția părților și clauza de restituire a avansului în cazul în care nu va livra mărfurile la termenul convenit ( capitolul V pct.5.1, 5.2 din contractul părților depus în copie la filele 122-125 dosar apel).

Totodată, se constată că în conținutul aceluiași contract s-a stabilit că vânzătorul va emite o filă CEC cu scadență la 17 octombrie 2003, ca măsură asiguratorie pentru cumpărător, urmând ca în situația în care vânzătorul nu va livra marfa care formează obiectul contractului, să restituie suma reprezentând c/valoarea ordinului de compensare, cu ordin de plată, iar în cazul în care nici această obligație contractuală nu se va executa, cumpărătorul să fie în drept să introducă pentru decontare fila CEC emisă de vânzător pentru valoarea de 1.142.198.947 ROL, respectiv fila CEC nr.-.-.

Ori, față de aceste clauze contractuale, se constată că inculpatul, în calitate de reprezentant al societății vânzătoare și- asumat o clauză penală, respectiv de a efectua restituirea sumei reprezentând avansul plătit de cumpărător, prin decontarea filei CEC emise, clauză care urma să-și producă efectele numai în situația în care vânzătorul nu-și îndeplinea,succesiv, obligațiile asumate prin contract de livrare a mărfii, respectiv de restituire a ordinului de compensare primit cu titlul de avans.

De asemenea se constată că inculpatul a intrat în posesia ordinului de compensare, producător de efecte juridice, după cum rezultă din procesul verbal nr.39751 din 12.09.2003 emis de Serviciul de Compensare - Centrul de a Personalului din Industrie - Sucursala B (fila 180 și 181 dos.urm.pen.), încasând suma de 1.142.198.947 ROL de la SC TRANS SRL M; ulterior însă nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale alternative asumate, sens în care se reține că a ștornat factura fiscală nr.- din 12.09.2003 aferentă contractului de vânzare-cumpărare 902/2003, întocmind o nouă factură, nr.-/29.09.2003 și emițând pentru aceasta fila CEC seria - nr.- pentru valoarea de 1.174.180.517 ROL, (reprezentând suma obținută în baza ordinului de compensare și penalitățile calculate de cumpărător și însușite de inculpatul vânzător).

Totodată, la data de 23 octombrie 2003, s-a reținut că filele CEC eliberate de inculpat, au fost refuzate la decontare de unitatea bancară (Banca Comercială Română - filele 182, 183 dos.urm.pen.), întrucât nu există disponibil în contul SC SRL, din fișa contului bancar al societății rezultând că inculpatul a înregistrat avans marfă în valoare de 1.142.198.947 ROL la data de 12.09.2003, pe care l-a ștornat ulterior la data de 29.09.2003, astfel că la data de 23.10.2003, când urma să fie decontată fila CEC, figura cu debit de 31.981.569 lei, iar credit zero ( filele 184,185 dos.urm.pen.).

În aceste condiții, apărarea inculpatului în sensul că fila CEC respinsă la decontare pentru lipsă disponibil - seria - nr. -, scadentă la 23.10.2003 - a avut semnificația unei garanții pentru cumpărătorul SC SRL, iar nu semnificația unui mijloc de plată veritabil, va fi înlăturată, întrucât clauzele contractuale asumate de inculpat impuneau acestuia restituirea efectivă a avansului primit de la cumpărător, respectiv c/valoarea ordinului de compensare de care inculpatul a beneficiat și pe care l-a utilizat în interes personal, restituire care nu se putea realiza decât printr-un mijloc de plată efectivă - fila CEC în discuție.

În consecință, prima instanță a reținut corect că inculpatul a săvârșit cu vinovăție infracțiunea de înșelăciune prev.de art.215 alin.1,2,3 și 4 p, împotriva SC SRL T, fiind îndeplinite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, cât timp atât în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, cât și pe parcursul executării acestuia, inculpatul a indus în eroare partea contractantă privitor la bonitatea sa, tocmai în scopul determinării cumpărătorului să încheie și să execute contractul în condițiile stipulate.

Este relevantă în acest sens depoziția martorului de la 9 noiembrie 2009 ( filele 126,127 dosar apel) care arată că a acceptat încheierea unei tranzacții cu inculpatul, fiind convins că reprezintă o societate comercială având cifra de afaceri impresionantă, martorul obținând informații de la BCR C și a C, conform cărora SC SRL avea o cifră de afaceri de 3 ori mai mare decât SC SRL și nu era cunoscută pentru incidente bancare.

Prin contractul nr.357 din 13 octombrie 2003, SC COM SRL, în calitate de cumpărător, a achiziționat de la SC SA H profile de în valoare totală de 3.335.818.321 ROL, care au fost livrate în perioada 17 octombrie - 22 octombrie 2003, prin transport vagonabil, iar pentru prețul convenit inculpatul a emis 2 file CEC, respectiv seria - nr.- din 16.11.2003 și - nr.- din 17 noiembrie 2003, în valoare totală de 3.202.225.587 ROL care au fost refuzate la plată, la data de 19 noiembrie 2003 pentru lipsă totală de disponibil.

Din înscrisurile aflate la dosarul de urmărire penală se constată că marfa achiziționată a fost livrată de vânzător în stația CFR Lacu S, la solicitarea inculpatului, de unde a fost expediată vagonabil la SC SRL (G), transferurile realizându-se la 27 octombrie 2003, când bunurile au intrat în posesia SC SRL ș,i respectiv, la 28 octombrie 2003 când marfa a intrat în posesia SC SRL( după cum, atestă procesul verbal din 27 ianuarie 2005 și scrisorile de trăsură pentru vagon, aferente facturilor emise pentru aceste operațiuni, aflate la filele 75-88 dos.urm.pen.).

Totodată, se reține că inculpatul a încasat c/valoarea mărfurilor livrate la SC SRL în numerar, în baza a 57 chitanțe pentru suma de câte 30.000.000 lei ROL, totalizând valoarea de 1.710.000.000 ROL (chitanțe aflate la filele 88-158 dos.urm.pen.) fără ca această sumă să fie depusă în contul societății, tocmai în scopul împiedicării părții civile SC SA să obțină decontarea filelor CEC care reprezentau mijloace de plată a prețului.

În același mod, din adresa înaintată de BCR C - Sucursala L (fila 233 dos.urmpen.) rezultă că în perioada 01 octombrie 2003 - 20 noiembrie 2004 în contul bancar aparținând SC SRL a existat un sold inițial de 731.853 ROL, s-a depus în cursul lunii octombrie suma de 414.856.000 ROL pentru ca să se efectueze plăți ale debitelor în valoare de 415.454.853 ROL, iar la data când filele CEC emise în favoarea SC SA H, soldul contului să fie în valoare de 133.000 ROL.

Față de aceste împrejurări de fapt, apărarea inculpatului care a susținut în motivele de apel că sumele de bani rezultate din vânzarea profilelor de au fost însușite de o altă persoană care ar fi administrat SC SRL, numita, căreia inculpatul i-ar fi predat facturierele și chitanțierele în alb, nu poate înlătura răspunderea penală a inculpatului, deoarece numai inculpatul avea dreptul de a administra societatea, fiind asociat unic al societății.

În raport de cele expuse, se constată că prima instanță a pronunțat o soluție legală și temeinică, reținând că inculpatul a săvârșit cu vinovăție infracțiunea de înșelăciune prev.de art.215 alin. 1,3,4 și 5 p, împotriva SC SA H, actualmente SC H SA, fiind evident că inculpatul a emis filele CEC drept mijloace de plată a prețului, pentru mărfurile cumpărate, pe care le-a și valorificat a doua zi după ce a intrat în posesia lor; intenția inculpatului de fraudare a vânzătorului este evidentă, în condițiile în care marfa a fost revândută, iar prețul încasat în numerar, fără a fi depus în contul bancar al SC SRL, tocmai în scopul eludării plății, filele CEC fiind refuzate la decontare pentru lipsa totală de disponibil.

Față de aceste considerente, nici cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de înșelăciune în convenții prin emitere de file CEC fără acoperire prev.de art.215 alin.1,3 și 4 p, respectiv art.215 alin.1,3,4 și 5 p, în infrac.prev.de art.84 alin.1 pct.2 din Legea 59/1934 - emitere de file CEC fără acoperire - nu este fondată, întrucât filele CEC au servit inducerii în eroare a părților contractante la încheierea, respectiv executarea contractelor de vânzare-cumpărare, operațiunea de emitere a acestor file CEC, fiind absorbită, în mod, în conținutul infracțiunii de înșelăciune.

Apelul inculpatului este însă fondat sub aspectul criticii referitoare la individualizarea judiciară a pedepselor, în sensul că în cauză sunt incidente prev.art.74 lit.a p, inculpatul fiind lipsit de antecedente penale și având o bună conduită anterioară, pentru pedepsele principale, după cum și sub aspectul pedepselor complementare și accesorii, apreciindu-se că în cauză este oportună numai interdicția drepturilor prev.de art.64 lit.a teza a II-a lit.b cod penal. Trebuie observat că, față de calitatea de comerciant a inculpatului, ar fi fost oportună și interdicția dreptului de a exercita această profesie, în conținutul pedepselor complementare și accesorii,stabilite conform art. 64 și 65 alin.2 p, respectiv de art.71 alin.2 rap.la art.64 lit.c p, însă, această sancțiune nu se poate aplica în calea de atac declarată de inculpat, întrucât s-ar încălca principiul instituit de art.372 p - neagravarea situației în propriul apel.

În consecință, în acord cu prevederile art.379 pct.2 lit.a p, apelul va fi admis, va fi desființată în parte sentința privitor la individualizarea judiciară a pedepselor și după repunerea sancțiunilor în individualitatea lor, vor fi redozate în sensul că se va aplica pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev.de art.215 alin.1,3 șli 4 p cu aplic.art.74 lit.a, art.76 alin.1 lit.c, alin.2 și 3 p ( parte civilă fiind SC SRL) și de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a teza a II-a lit.b p, pentru infrac.prev.de art.215 alin.1,3,4 și 5 cu aplic.art. 74 lit.a, art.76 alin.1 lit.c, alin.2 și 3 p(parte civilă fiind SC H SA; actualmente SC H SA).

Reținând în speță și incidența disp.art.33 lit.a, 34 lit.b și 35 p, privitor la concursul de infracțiuni, se va stabili pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a teza II, lit.b p, care se va executa în regim de detenție cu aplicarea corespunzătoare a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev.de art.64 lit.a teza II, lit.b p, pe durata prev.de art.71 alin.2

În privința celorlalte dispoziții ale sentinței, care nu contravin soluțiilor adoptate prin prezenta decizie, se vor aplica disp.art.382 alin.2 p și vorfi menținute.

Văzând și dispoz.art.192 alin.3 p;

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 436 de la 22 octombrie 2008, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Dolj - Secția Penală.

Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice.

Desființează în parte sentința, sub aspectul laturii penale.

Descontopește pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului.

Reține aplicarea art. 74 lit. a, 76 alin. 1 lit. c, alin. 2 și 3 Cod penal, pentru fiecare infracțiune.

Aplică inculpatului pedepsele de:

- 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru o infracțiune prev. de art. 215 al. 1, 3, 4 Cod penal cu aplicarea art. 74 lit. a, 76 al. 1 lit. c, al. 2 și 3 Cp.;

- 5 (cinci) ani închisoare și 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, teza II, lit. b Cod Penal, pentru o infracțiune prev. de art. 215 al. 1, 3, 4, 5.Cod Penal cu aplicarea art. 74 lit. a, 76 al. 1 lit. c, al. 2 și 3.

Cod Penal

În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b și 35 Cod penal;

Recontopește pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 5(cinci) ani închisoare și 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II, lit. b Cod penal.

Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II, lit. b Cod penal, pe durata prev. de art. 71 alin. 2 Cod penal.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Cheltuielile judiciare în sumă de 200 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, rămân în sarcina statului și se vor vira din fondurile Ministerul Justiției și Libertăților, către Baroul d e Avocați

Cu recurs.

Pronunțată în ședința publică de la 11 decembrie 2009.

Președinte, Judecător,

- - - - - - -

Grefier,

- -

Red. jud.: ---

Jud. fond:

Dact. 3 ex./T/IS/29 Ianuarie 2010

Președinte:Tamara Carmen Bunoiu
Judecători:Tamara Carmen Bunoiu, Mirela Ciurezu Gherghe

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 264/2009. Curtea de Apel Craiova