Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 27/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE Nr. 27/ Dosar nr-
Ședința publică de la 16 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Angela Hărăstășanu
JUDECĂTOR 2: Alina Constanța Mandu C -
Judecător: G
Grefier:
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
- procuror în cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea recursurilor declarate de inculpatele și împotriva deciziei penale nr.193/A din 16 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 9 ianuarie 2009 când părțile prezente au pus concluzii în sensul în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi care face parte integrantă din prezenta, iar instanța la cererea apărătorului ales al recurentei inculpate, în sensul acordării unui termen pentru a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru 16 ianuarie 2009, când,
.
Curtea
Asupra recursurilor penale de față,
Constată că, prin sentința penală nr. 1726/18 octombrie 2007, Judecătoria Brașov le-a condamnat pe inculpatele:
1., la pedeapsa principală de 3 ani și 2 luni închisoare și pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. 1) lit. c) Cod penal, interzicându-i pe o durată de 5 ani dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăți comerciale, pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4), cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal (cinci acte materiale), prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (4), cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal.
În baza art. 861Cod penal a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale pe o durată de 6 ani, obligând-o să se supună pe această perioadă măsurilor de supraveghere prevăzute în art. 863alin. (1) Cod penal, fiind desemnat ca organ de supraveghere Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Brașov. I-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 83 și 864Cod penal.
A reținut art. 13 Cod penal cu privire la neaplicarea pedepsei accesorii;
2., la pedeapsa principală de 3 ani și 8 luni închisoare și pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. c) Cod penal, interzicându-i pe o durată de 5 ani dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăți comerciale, pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal (patru acte materiale).
A constatat că prin sentința penală nr. 2454/6 noiembrie 2006 Judecătoriei Brașovi -au fost aplicate inculpatei pedeapsa rezultantă principală de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară rezultantă de interzicere pe o durată de 5 ani a dreptului prevăzut în ar. 64 alin. (1) lit. c) Cod penal, respectiv de a fi asociat sau administrator al unei societăți comerciale, pentru mai multe infracțiuni concurente cu infracțiunea care constituie obiectul cauzei de față.
După descontopirea pedepselor rezultante în pedepsele componente, în baza art. 36 alin. (2) și art. 35 alin.(3) Cod penal au fost contopite aceste pedepse cu pedepsele stabilite în prezenta cauză, inculpatei fiindu-i aplicate pedepsele cele mai grele, respectiv pedeapsa principală de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 5 ani a dreptului prevăzut în art. 64 alin.(1) lit. c) Cod penal, respectiv de a fi asociat sau administrator al unei societăți comerciale.
A dedus din durata pedepsei principale perioada reținerii și arestării preventive de la data de 9 decembrie 2002 până la data de 4 noiembrie 2003, precum și perioada executată de la data de 1 iunie 2004 la data de 21 martie 2007.
A dispus anularea mandatului de executare emis în baza sentinței penale nr. 2454/ 6 noiembrie 2006 Judecătoriei Brașov și a dispus emiterea unui nou mandat de executare.
I-a aplicat și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) și c) Cod penal pe durata de art. 71 Cod penal.
Le-a obligat pe inculpate și coinculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente B, B și Com B, prin lichidator, să plătească despăgubiri civile: suma de 168.501.858 lei ROL părții civile P; suma de 87.166.478 lei ROL, actualizată cu rata dobânzii legale de la data scadenței până la data plății efective, părții civile B, acestei părți fiindu-i respinse restul pretențiilor.
A constatat că Sf. G nu s-a constituit parte civilă în cauză.
A dispus ca, după rămânerea definitivă a hotărârii, o copie a acesteia să fie comunicată Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov.
A obligat pe fiecare inculpată să plătească statului câte 280 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în esență că, în perioada noiembrie - decembrie 2002, în calitate de administrator al Com B, în baza aceleași rezoluții infracționale, inculpata Suma a emis cinci file CEC fără acoperire, din care patru le-a remis inculpaților și u, cunoscând faptul că aceștia urmau să le folosească pentru achitarea mărfurilor achiziționate de la părțile civile P și B, iar o alta a fost predată părții vătămate Sf. G pentru achiziționarea de mărfuri, prejudiciul total cauzat acestor societăți comerciale fiind de 346.116.138 lei ROL. De asemenea, în sarcina inculpatei s-a reținut că, în aceeași perioadă, a primit de la inculpata cele patru file CEC cunoscând că nu au acopeire și, după completarea aversului acestora, le-a predat reprezentantului legal al părții civile P și, respectiv inculpatului pentru a fi predate părții civile B, generând un prejudiciu total de 255.668.331 lei ROL.
Prin decizia penală nr. 193/16 septembrie 2008, Tribunalul Brașova admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, dispunând confiscarea specială de la inculpata a sumei de 9.044,78 lei, și a respins apelurile declarate de cele două inculpate.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpatele, solicitând a se constata că pedeapsa principală de 5 ani închisoare a fost executată, fiind liberată condiționat din executarea pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 2454/6 noiembrie 2006 Judecătoriei Brașov prin sentința penală nr. 522/14 martie 2007 Judecătoriei Brașov, iar a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 84 din Legea nr. 59/1934, susținând că reprezentanții societăților comerciale cărora li s-au predat filele CEC au avut cunoștință de faptul că nu există disponibil în cont.
Verificând decizia atacată, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, precum și a înscrisului nou depus în recurs de către inculpata, respectiv copia sentinței penale nr. 522/14 martie 2007 Judecătoriei Brașov, curtea constată că este fondat numai recursul declarat de inculpata, pentru următoarele considerente:
În ceea ce o privește pe inculpata, din întreg materialul probatoriu rezultă că aceasta a eliberat cele patru file CEC inculpatei în baza unui plan prealabil, inculpata înființând Com B și cesionând părțile sociale primei inculpate pentru că societățile comerciale pe care le administra împreună cu numitul au intrat în interdicție bancară în cursul anului 2002, scopul urmărit de cei trei fiind de a desfășura activitatea de inducere în eroare a altor societăți comerciale prin intermediul Com De asemenea, în ce privește emiterea filei CEC către Sf. G direct de către inculpata Suma, din declarația reprezentantului legal al acestei din urmă societăți comerciale rezultă că, la ridicarea mărfurilor, inculpata a emis fila CEC fără a-i aduce la cunoștință lipsa disponibilului din cont. Împrejurarea că ulterior, datorită faptului că unele mențiuni ale filei CEC au fost greșite, inculpata a emis o altă filă CEC pe care, de comun acord cu reprezentantul Sf. G, s-a trecut drept dată a emiterii o dată ulterioară momentului achiziționării mărfurilor, nu este de natură a atrage schimbarea încadrării juridice în infracțiunea referitoare la legea cecului, având în vedere că actul de înșelăciune prim emiterea filei CEC fără acoperire era deja consumată.
Așa fiind, cu referire la inculpata hotărârile instanțelor de fond sunt în afara oricărei critici, pedeapsa aplicată corespunzând atât ca natură, întindere și modalitate de executare pericolului social concret sporit, reflectat atât de numărul actelor materiale de înșelăciune, cât și valoarea prejudiciului cauzat.
În schimb, în ceea ce o privește pe inculpata, hotărârile anterioare sunt greșite cu privire la mențiunile referitoare la executarea pedepsei principale rezultante de 5 ani închisoare și la aplicarea pedepsei accesorii de interzicere a unor drepturi.
Având în vedere că infracțiunea care constituie obiectul prezentei cauze este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpata a fost condamnată prin sentința penală nr. 2554/ 6 noiembrie 2006 Judecătoriei Brașov la pedeapsa de 5 ani închisoare, așa cum corect au reținut de altfel instanțele de fond, și ținând seama că, în urma contopirii pedepsei stabilite în prezenta cauză cu pedepsele care compun pedeapsa de 5 ani închisoare, s-a aplicat o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare, nu se mai putea dispune executarea acesteia, atâta vreme cât prin sentința penală nr. 522/14 martie 2007 Judecătoriei Brașovs -a dispus liberarea condiționată din executarea pedepsei de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2454/6 noiembrie 2006. Cum pedeapsa de 5 ani închisoare urma să expire la data de 4 iulie 2007, dată până la care inculpata nu a mai săvârșit o nouă infracțiune, potrivit art. 61 alin. (1) Cod penal, această pedeapsă se consideră executată. Întrucât prima instanță a pronunțat hotărârea la data de 18 octombrie 2007, ulterior datei la care pedeapsa de 5 ani închisoare se consideră executată, avea datoria de a verifica îndeplinirea cerințelor art. 61 alin.(1) Cod penal și să constate executată pedeapsa principală rezultantă de 5 ani închisoare.
În aceste condiții, apare ca fiind greșită și aplicarea pedepsei accesorii care, potrivit art. 71 alin. (2) Cod penal durează până la terminarea executării pedepsei principale a închisorii.
De asemenea, nu se mai impunea anularea mandatului de executare emis în baza sentinței penale nr. 2454/2006 a Judecătoriei Brașov și emiterea unui nou mandat de executare în prezenta cauză.
Așa fiind, în baza art. 38515pct. 2 lit. d) Cod procedură penală, se va admite recursul declarat de inculpata, se va casa decizia și, respectiv, desființa sentința în limitele arătate și se va rejudeca potrivit celor de mai sus, urmând ca, în baza art. 192 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate pentru această inculpată să rămână în sarcina statului.
În baza art. 38515pct. 1 lit. b) Cod procedură penală se va respinge recursul declarat de inculpata, urmând ca, potrivit art. 192 alin. (2) Cod procedură penală, sentința penală se dispună obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
pentru aceste motive
în numele legii
decide:
Admite recursul declarat de inculpata împotriva deciziei penale nr. 193/16 septembrie 2008 Tribunalului Brașov, pe care o casează cu privire la executarea pedepsei principale și a pedepsei accesorii și, desființând în aceleași limite și sentința penală nr. 1726/18 octombrie 2007 Judecătoriei Brașov, rejudecând:
Constată executată pedeapsa principală rezultantă, de 5 ani închisoare, aplicată inculpatei.
Înlătură aplicarea aceleași inculpate a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) și c) Cod penal.
Înlătură dispozițiile de anulare a mandatului de executare emis în baza sentinței penale nr. 2454/6 noiembrie 2006 Judecătoriei Brașov, de emitere a unui nou mandat de executare în prezenta cauză, precum și de deducere a perioadei prevenției și perioadei executate anterior.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.
Respinge recursul declarat de inculpata împotriva deciziei penale nr. 193/16 septembrie 2008 Tribunalului Brașov, pe care o menține în ceea ce-o privește pe această inculpată.
Cheltuielile judiciare privind pe inculpata rămân în sarcina statului.
Obligă pe inculpata să plătească statului 450 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezintă onorariul pentru apărătorul din oficiu și se avansează din fondul Ministerului justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Gheorghe
- - - C - G
Grefier
red. /23.01.2009
dact. G/26.01.2009/2 ex
jud. fond-
jud.apel-,
Președinte:Angela HărăstășanuJudecători:Angela Hărăstășanu, Alina Constanța Mandu, Gheorghe