Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 274/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DOSAR NR-
2474/2009
DECIZIA PENALĂ NR.274/
Ședința publică din data de 15 februarie 2010
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Vasile Băjan
JUDECĂTOR 2: Carmen Veronica Găină
JUDECĂTOR 3: Niculae
GREFIER -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.
Pe rol, se află cauza penală având ca obiectrejudecarea recursuluideclarat de inculpatul împotriva Deciziei penale nr.318/A din data de 22 mai 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică,a răspunsrecurentul inculpat, personal, aflat în stare de arest în altă cauză și asistat juridic de apărător desemnat din oficiu, avocat, în baza delegației nr.-/15.02.2010 eliberată de Baroul București (atașată la fila 60 din dosar),lipsă fiindintimatul parte vătămată și intimatul parte civilă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurentul inculpat, personal, solicită acordarea unui nou termen de judecată, în vederea angajării unui apărător ales, învederând că familia sa nu a avut posibilitatea până în prezent să încheie un contract de asistență juridică.
Reprezentantul Ministerului Public arată că nu se opune acestei cereri, având în vedere că ea se referă la dreptul de apărare al recurentului inculpat.
Apărătorul din oficiu al recurentului inculpat solicită să i se acorde posibilitatea de a studia actele și lucrările dosarului.
Curtea, după deliberare, respinge cererea recurentului inculpat de amânare a judecării cauzei, întrucât i s-a mai acordat un termen pentru a beneficia de asistența juridică a unui apărător ales în legătură cu rejudecarea recursului, având la îndemână pentru aceasta un timp suficient.
De asemenea, Curtea dispune suspendarea ședinței de judecată, pentru a da posibilitatea avocatului din oficiu al recurentului inculpat să ia legătură cu acesta și, totodată, să ia cunoștință de actele și lucrările dosarului, în vederea pregătirii apărării și susținerii recursului.
La reluarea cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns a răspuns recurentul inculpat, personal, aflat în stare de arest în altă cauză și asistat juridic de apărător desemnat din oficiu, avocat, lipsă fiind intimatul parte vătămată și intimatul parte civilă.
Apărătorul din oficiu al recurentului inculpat învederează că acesta dorește să dea declarație în fața instanței de recurs.
Curtea procedează la ascultarea nemijlocită a recurentului inculpat, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la fila 59 din dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și, făcând aplicarea dispozițiilor art.38513din Codul d e procedură penală, acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.
Apărătorul din oficiu al recurentului inculpat solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate, potrivit art.3859alin.1 pct.14 din Codul d e procedură penală și, pe fond, reducerea pedepselor aplicate acestuia pentru cele două infracțiuni reținute în sarcina sa spre minimul special prevăzut în fiecare normă de incriminare.
În acest sens, solicită a se da eficiență circumstanțelor personale favorabile ale recurentului inculpat, îndeosebi faptului că, prin declarația dată la termenul de astăzi, acesta a recunoscut săvârșirea infracțiunilor de care este acuzat, precum și împrejurării că are patru copii în întreținere, în condițiile în care soția sa este casnică, nefiind încadrată în muncă.
Apreciază că pedepsele aplicate recurentului inculpat pentru cele două infracțiuni sunt exagerate și nu reflectă în mod just gravitatea faptelor săvârșite, astfel că reducerea lor spre minimul special este suficientă pentru a asigura reeducarea acestuia.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că pedepsele aplicate recurentului inculpat pentru ambele infracțiuni au fost în mod corect individualizate.
Arată că atitudinea de recunoaștere manifestată de recurentul inculpat la termenul de astăzi urmărește doar obținerea unui tratament sancționator mai blând, în condițiile în care, anterior, acesta a adoptat o poziție procesuală nesinceră și, mai mult, a încercat în permanență să îngreuneze cercetările.
Totodată, arată că pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare este aptă să asigure îndreptarea recurentului inculpat, care a mai suferit anterior și alte condamnări pentru săvârșirea unor infracțiuni similare.
În același sens, solicită a se avea în vedere și gravitatea sporită a faptelor deduse judecății, precum și modul elaborat de săvârșire a acestora.
Recurentul inculpat, personal, în ultimul cuvânt, solicită să i se aplice o pedeapsă mai mică, care să reflecte într-adevăr gravitatea concretă a faptelor săvârșite. De asemenea, solicită să se aibă în vedere că are patru copii în întreținere.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
PrinSentința penală nr.587/F din data de 07 noiembrie 2007, pronunțată în Dosarul nr-, Judecătoria Bufteaa hotărât astfel:
În temeiul art.334 din Codul d e procedură penală, a schimbat încadrarea juridică a faptelor din 2 infracțiuni prev. de art.215 alin.1 și 2 din Codul penal și 2 infracțiuni prev. de art.240 alin.1 din Codul penal, toate cu aplic. art.37 lit.b și art.33 lit.a din Codul penal în o infracțiune prev. de art.215 alin.1 și 2 cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal și o infracțiune prev. de art.240 alin.1 cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal, ambele cu aplic. art.37 lit.a și art.33 lit.a din Codul penal.
În temeiul art.215 alin.1 și 2 cu aplic. art.41 alin.2 și art.37 lit.a din Codul penal, a condamnat pe inculpatul (fiul lui G și, născut la data de 17 septembrie 1968 în B, CNP -) la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată.
În temeiul art.240 alin.1 cu aplic. art.41 alin.2 și art.37 lit.a din Codul penal, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uzurpare de calități oficiale, în formă continuată.
În temeiul art.61 din Codul penal, a revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul de 907 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă de 7 ani și 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr.85/2003 a Tribunalului Argeș.
În temeiul art.33 lit.a și art.34 lit.b din Codul penal, a contopit pedepsele aplicate în prezenta cauză și restul anterior menționat, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa de 7 ani închisoare.
În temeiul art.71 din Codul penal, a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b din Codul penal, pe durata executării pedepsei închisorii.
În temeiul art.88 din Codul penal, a dedus din pedeapsa închisorii perioada efectiv executată ca urmare a arestării preventive, începând cu data de 05 mai 2005 și până la data de 19 iulie 2006 inclusiv.
În temeiul art.350 alin.1 din Codul d e procedură penală, a revocat măsura obligării de nu părăsi municipiul B, dispusă față de inculpat prin încheierea din data de 05 iunie 2006.
A luat act că inculpatul este arestat în altă cauză.
A admis acțiunea civilă formulată de partea vătămată și, în temeiul art.14 și art.346 alin.1 din Codul d e procedură penală raportat la art.998-999 din Codul civil, l-a obligat pe inculpat la plata către aceasta a sumei de 650 EURO.
A luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
În temeiul art.111 raportat la art.118 lit.e din Codul penal, a confiscat de la inculpat echivalentul în lei al sumei de 150 EURO.
În temeiul art.189 din Codul d e procedură penală, onorariul avocatului din oficiu a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției.
În temeiul art.191 alin.1 din Codul d e procedură penală, a obligat pe inculpat la plata sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria a reținut următoareasituație de fapt:
1. În ziua de04 aprilie 2005, în timp ce partea vătămată (cetățean ) se afla în parcarea auto aparținând restaurantului "Doi ", situat pe DN2, la km.18, pe raza comunei, județul I, în camionul marca Mercedes, de culoare roșie, înmatriculat sub nr.--715, lângă acest autovehicul a oprit un autoturism marca Mercedes, de culoare neagră, înmatriculat sub nr.B-29-, în care se aflau două persoane. Persoana care se afla în partea din dreapta față a autoturismului, lângă șofer, a coborât, s-a deplasat până la autovehiculul părții vătămate, s-a prezentat ca aparținând organelor de poliție și i-a solicitat acesteia pașaportul și actele de identificare a mașinii. Partea vătămată a coborât din autovehicul și a prezentat toate documentele solicitate. Persoana respectivă a luat acele documente și, la rândul său, le-a remis celeilalte persoane, care se afla la volanul autoturismului și care a fost ulterior identificată ca fiind inculpatul. Acesta a verificat documentele și a întrebat-o pe partea vătămată dacă are asupra sa valută. Partea vătămată a confirmat că deține valută, în monedă americană, respectiv dolari, iar inculpatul, sub pretextul verificării acesteia, i-a solicitat să-i remită bancnotele. Partea vătămată, fiind convinsă că persoana care îi solicitase valuta este polițist, i-a înmânat suma de 650 USD, în bancnote de 100, 50, 20 și 1 USD. În continuare, inculpatul i-a solicitat părții vătămate să îl însoțească la postul de poliție. Aceasta, fiind de acord, s-a deplasat spre autovehiculul său, pentru a se îmbrăca cu haina. În momentul când cobora din autovehicul, partea vătămată a observat autoturismul celor două persoane, care s-au recomandat drept polițiști, plecând în viteză pe DN2, în direcția Totodată, a observat aruncate pe jos actele de identificare a autovehiculului și pașaportul său, pe care le înmânase anterior celor două persoane. Imediat, partea vătămată a anunțat incidentul organelor de poliție.
2. În ziua următoare,05 aprilie 2005, în timp ce partea vătămată (cetățean ) staționa cu autocamionul marca Volvo, înmatriculat sub nr.-112, pe drumul care face legătura între Șoseaua de Centură și autostrada B-Pitești, în fața acelui autovehicul, la aproximativ 5-10, a oprit un autoturism de culoare albă, înmatriculat sub nr.B-29-, având un girofar de culoare albastră pe exterioară, în care se aflau două persoane de sex masculin. Șoferul acelui autoturism, identificat ulterior în persoana inculpatului, a scos girofarul de pe și l-a introdus în interiorul mașinii, după care persoana care se afla pe scaunul din față, lângă el, a coborât și s-a îndreptat spre partea vătămată, căreia i s-a prezentat ca aparținând organelor de poliție, fără a prezenta însă documente în acest sens. De asemenea, i-a solicitat pașaportul și a întrebat-o dacă deține droguri, arme sau valută falsă asupra sa. Partea vătămată a răspuns că nu deține asupra sa astfel de bunuri prohibite, după care presupusul polițist s-a îndreptat către autoturismul cu care venise. Partea vătămată l-a urmat, i-a înmânat pașaportul și, la solicitarea acestuia, și suma de 150 EURO, în bancnote de 50, 20 și 5 EURO, pentru a fi verificată. După verificarea bancnotelor înmânate, presupusul polițist le-a introdus în pașaportul părții vătămate, căreia i-a solicitat să prezinte și documentele de înmatriculare a autovehiculului. În timp ce partea vătămată se urca în autovehicul, presupusul polițist i-a aruncat pașaportul și a demarat în viteză cu autoturismul în care venise, deplasându-se spre autostradă. Când a recuperat pașaportul aruncat, partea vătămată a constatat lipsa celor 150 EURO.
Cele două părți vătămate l-au recunoscut pe inculpatul ca fiind una dintre cele două persoane care le-au indus în eroare, prezentându-se drept polițiști și, astfel, le-au sustras sumele de 650 USD și respectiv 150 EURO, poziție pe care acestea și-au menținut-o și cu ocazia audierii lor, prin comisie rogatorie, în cursul cercetării judecătorești.
Astfel, partea vătămată a declarat că i-a fost prezentat de către Poliția un album cu fotografii, din care a recunoscut-o pe persoana de la poziția nr.47. La rândul său, partea vătămată a declarat că persoana care a comis fapta figurează la poziția nr.47 din albumul foto pus la dispoziție de către organele de poliție, susținând că autorul acesteia este o persoană cu fața mare, așa-numita de "buldog". Verificând planșele fotografice efectuate cu ocazia recunoașterilor din albumul foto, Judecătoria a constatat că, la poziția nr.47, figurează fotografia inculpatului.
Judecătoria a apreciat că nu sunt întemeiate susținerile inculpatului în sensul că părțile vătămate au fost influențate de către organele de poliție să-l indice drept autor al faptelor, reținând că, fiind audiate de către instanțele judecătorești din statele ai căror cetățeni sunt, acestea au relatat aceeași situație de fapt.
Judecătoria a mai constatat că declarațiile părților vătămate se coroborează cu declarația martorului (angajat al restaurantului "Doi ), care a observat cum, lângă autovehiculul condus de partea vătămată, a oprit un autoturism marca Mercedes, înmatriculat sub nr.B-29-, în care se aflau două persoane de sex masculin, aflând ulterior de la partea vătămată că a fost deposedată de către acestea de suma de 650 USD.
De asemenea, ca probă a participării inculpatului la săvârșirea faptei din data de 04 aprilie 2005, Judecătoria a reținut și împrejurarea că acesta a folosit un autoturism marca Mercedes, identic cu cel care aparține soției sale, având însă plăcuțele de înmatriculare cu nr.B-29-, sustrase în ziua de 31 martie 2005 de la un autoturism marca Daewoo, aparținând SC SRL. În acest sens, partea vătămată și martorul au relatat, la momentul când le-a fost prezentat autoturismul aparținând soției inculpatului, că acesta prezintă aceleași caracteristici (culoarea geamurilor, forma jenților de la roți) cu cel folosit la săvârșirea faptei. În același timp, autoturismul marca Mercedes aparținând soției inculpatului a fost identificat parcat în spatele blocului 102A, situat în B,-, sectorul 2, având lipsă ambele plăcuțe de înmatriculare.
În privința probelor administrate în apărare, Judecătoria a apreciat că acestea nu sunt în măsură să dovedească nevinovăția inculpatului, care a negat săvârșirea faptelor, cu motivarea că, în zilele de 04 și 05 aprilie 2005 s-a aflat în județul T, fiind cazat în Motelul "Hanul de la " din comuna, în legătură cu acest alibi fiind audiați martorii și și fiind depuse facturile fiscale seria - - nr.- și nr.-, împreună cu chitanțele fiscale aferente nr.- și respectiv nr.-.
Astfel, martorul (administrator al motelului anterior menționat) a declarat că nu l-a văzut acolo pe inculpat în zilele de 3, 4, 6 și 7 aprilie 2005, deoarece, în aceea perioadă, era bolnav, dar i s-a adus la cunoștință că a fost văzut în acel loc de către persoana care l-a cazat (martora ). Totodată, a declarat că, de regulă, el emitea facturile către solicitant, însă factura din data de 03 aprilie 2005 fost emisă de către martora anterior menționată.
Martora a declarat, în cursul urmăririi penale, că, în data de 03 aprilie 2005, la motel a venit inculpatul, care i-a achitat suma de 2.000.000 lei, reprezentând cazarea pe 2 nopți, rămânând acolo până în ziua de 05 aprilie 2005, în jurul orei 0630. De asemenea, a declarat că, la acel moment, nu i-a emis inculpatului acte justificative, însă acesta a revenit în data de 08 aprilie 2005, solicitându-i să-i emită factură și pentru intervalul 03-05 aprilie 2005, ea conformându-se și emițând astfel facturile și chitanțele fiscale anterior menționate. În cursul cercetării judecătorești, aceeași martoră a declarat că inculpatul s-a prezentat la motel după două săptămâni, solicitând emiterea celor două facturi fiscale și că, în zilele de cazare a acestuia (03-05 aprilie 2005), acolo se aflau numai ea și administratorul.
Judecătoria a înlăturat ca nesincere declarațiile martorei, constatând că ultima afirmație a acesteia este contrazisă de martorul, care a susținut că, în perioada anterior menționată, el nu s-a aflat în motel, întrucât, în caz contrar, ar fi emis personal facturile fiscale, aceasta fiind atribuția sa de serviciu, iar nu a altui angajat. În același sens, Judecătoria a reținut că o altă angajată a motelului, martora, în momentul când i s-a prezentat spre recunoaștere fotografia inculpatului, a afirmat că nu îl recunoaște ca fiind unul dintre clienți, deși, din declarațiile martorei, rezultă că acesta ar fi venit și plecat de acolo de mai multe ori, neputând trece astfel neobservat.
Cu privire la facturile fiscale, Judecătoria a reținut că, potrivit declarațiilor martorului, în ipoteza în care nu se emitea factură la momentul prestării serviciului, aceasta se putea emite la o dată ulterioară celei la care clienții fuseseră cazați, consemnându-se însă atât data emiterii facturii, cât și împrejurarea că aceasta a fost emisă pentru o perioadă anterioară. Analizând facturile fiscale seria - - nr.- și nr.-, Judecătoria a observat că acestea nu au fost emise la data prestării serviciului turistic, ci la o dată ulterioară, dar menționându-se la rubrica datei pretinsele zile de cazare din 03-04 aprilie 2005 și 06-07 aprilie 2005, împrejurare ce rezultă din aceea că facturile fiscale seria - - nr.- și nr.-, deși anterioare ca număr, figurează ca emise la date ulterioare celor anterior menționate, respectiv 06 aprilie 2005 și 08 aprilie 2005. În consecință, Judecătoria a concluzionat că aceste înscrisuri au fost întocmite de inculpatpro causa, deoarece, în realitate, el nu s-a aflat în perioada 03-05 aprilie 2005 în localitatea respectivă, solicitând emiterea facturilor fiscale abia la momentul când a început să fie anchetat de către organele de poliție.
Îndrept, Judecătoria a constatat că faptele inculpatului, care, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în două zile consecutive, acționând în mod identic, le-a indus în eroare pe cele două părți vătămate, prin folosirea unei calități mincinoase (aceea de polițist) și a obținut astfel de la acestea sumele de 650 USD și 150 EURO, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată, prev. de art.215 alin.1 și 2 cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal.
De asemenea, faptele inculpatului, care, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în două zile consecutive, acționând în mod identic, a folosit fără drept calitatea de polițist, îndeplinind și acte care, în mod normal, se efectuează de către un astfel de organ (legitimarea persoanelor, folosirea uniformei specifice și a girofarului pe autoturismul de deplasare), întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de uzurpare de calități oficiale, în formă continuată, prev. de art.240 cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal.
Judecătoria a mai constatat că ambele infracțiuni au fost săvârșite de către inculpat în timpul liberării condiționate de care a beneficiat din executarea pedepsei anterioare de 7 ani și 6 luni închisoare (aplicată prin Sentința penală nr.85/2003 a Tribunalului Argeș ), împrejurare în raport cu care a reținut în sarcina acestuia starea de recidivă postcondamnatorie, prev. de art.37 lit.a din Codul penal.
Laindividualizarea pedepselor, Judecătoria, făcând referire la dispozițiile art.72 din Codul penal, a avut în vedere limitele de pedeapsă stabilite în normele de incriminare, gradul concret de pericol social al infracțiunilor săvârșite, numărul actelor materiale, modalitatea de comitere, urmările produse, calitatea de cetățeni străini a părților vătămate, precum și datele personale ale inculpatului, care este recidivist.
Făcând aplicarea dispozițiilor art.61 din Codul penal, Judecătoria a revocat beneficiul liberării condiționate a inculpatului și a dispus contopirea cu pedepsele aplicate pentru cele două infracțiuni reținute în sarcina acestuia a restului rămas neexecutat din pedeapsa precedentă, de 907 zile închisoare, stabilind spre executare pedeapsa cea mai grea.
Împotriva acestei sentințe,a declarat apelîn termenul legal (la data de 15 noiembrie 2007)inculpatul, care a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, pe motiv că judecata în primă instanță a avut loc fără citarea legală a părților vătămate. În ipoteza rejudecării cauzei de către instanța de apel, inculpatul a solicitat, în principal, achitarea sa, în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.a sau lit.c din Codul d e procedură penală, iar, în subsidiar, reducerea pedepselor la care a fost condamnat.
În susținerea motivelor de apel, inculpatul a afirmat că instanța de fond a procedat în mod greșit la ascultarea părților vătămate prin comisie rogatorie, încălcând astfel principiul contradictorialității și dreptul său la apărare, întrucât nu i-a fost adusă la cunoștință această măsură. De asemenea, inculpatul a afirmat că instanța de fond a făcut o apreciere greșită a probelor administrate, din care rezultă că, la datele faptelor judecate, el se afla într-o altă localitate, iar autoturismul cu care se pretinde că a săvârșit prima infracțiune era avariat. În final, inculpatul a afirmat că pedepsele ce i-au fost aplicate de către instanța de fond sunt prea mari în raport cu pericolul social al faptelor.
PrinDecizia penală nr.318/A din data de 22 mai 2009, pronunțată în Dosarul nr-, Tribunalul București - Secția I Penală a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat și l-a obligat pe acesta la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
În motivarea deciziei pronunțate, Tribunalul a apreciat neîntemeiată critica privitoare la nelegala citare a părților vătămate, constatând că, pentru ultimul termen de judecată în fond, stabilit la data de 31 octombrie 2007, procedura de citare a acestora a fost realizată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, care este o modalitate legală, conform dreptului comunitar, în ceea ce o privește pe partea vătămată (cetățean ). În privința părții vătămate (cetățean ), Tribunalul a constatat că, deși procedura de citare trebuia efectuată în mod legal prin Ministerul Justiției, îndeplinirea acesteia în modalitatea anterior menționată nu constituie o cauză de nulitate absolută, potrivit art.197 alin.2 din Codul d e procedură penală și, de asemenea, nici de nulitate relativă, conform art.197 alin.1 din Codul d e procedură penală, întrucât părții în discuție i s-a adus la cunoștință data judecării cauzei, aceasta chiar semnând personal scrisoarea recomandată, astfel că nu i s-a cauzat vreun prejudiciu.
Cu privire la audierea celor două părți vătămate prin comisie rogatorie, Tribunalul a constatat că, prin încheierea de la termenul din data de 16 noiembrie 2005, instanța de fond a pus în discuția părților această modalitate de ascultare, cu care apărătorul ales al inculpatului a fost de acord. Tribunalul a mai reținut că, potrivit art.132 alin.1 și 2 și art.133 alin.1 din Codul d e procedură penală, instanța de fond avea dreptul să efectueze aceste acte procedurale prin comisie rogatorie, iar principiul contradictorialității nu a fost încălcat, deoarece, conform art.133 alin.2 din Codul d e procedură penală, inculpatul avea posibilitatea ca, în funcție de răspunsurile părților vătămate, să pună și alte întrebări, dacă necesitatea lor rezulta din audierea acestora. Sub același aspect, Tribunalul a constatat că susținerea inculpatului, în sensul că instanța de fond nu i-a adus la cunoștință că a dispus audierea părții vătămate prin comisie rogatorie și astfel i-a încălcat dreptul la apărare, este lipsită de temei, întrucât, la termenul anterior menționat, el a fost prezent la judecată, fiind și asistat juridic de către avocatul său ales, care a fost de acord cu audierea ambelor părți vătămate în această modalitate, după cum se consemnează în încheierea de la acel termen.
În legătură cu situația de fapt, Tribunalul a constatat că aceasta a fost în mod corect stabilită de către instanța de fond, reținând că declarațiile constante ale părților vătămate și, care l-au recunoscut de la început pe inculpat ca autor al faptelor deduse judecății (în faza de urmărire penală, în prezența martorilor asistenți și ) se coroborează, potrivit art.75 din Codul d e procedură penală, cu declarațiile martorilor și, care nu au confirmat prezența inculpatului, la data faptelor respective, în altă parte decât locurile de săvârșire a acestora. Totodată, Tribunalul a apreciat că, în mod corect, instanța de fond a înlăturat declarațiile martorei și documentele fiscale emise de aceasta, reținând că inculpatul a solicitat eliberarea facturilor la o dată ulterioară (08 aprilie 2005) perioadei când pretinde că a fost cazat în motelul respectiv (03-05 aprilie 2005), tocmai pentru a le prezenta în probarea susținerilor sale, în condițiile în care, pentru a crea aparența unui client obișnuit al motelului, a solicitat la data de 13 aprilie 2005 emiterea de alte documente justificative pentru cazare, însă a părăsit acel loc fără a le mai ridica, întrucât infracțiunile de care este acuzat nu s-au petrecut la data reală când a fost cazat acolo.
Referitor la pedepsele aplicate inculpatului, Tribunalul a apreciat că acestea au fost în mod corect individualizate, conform art.72 din Codul penal, în raport cu împrejurările comiterii faptelor și cu persoana inculpatului, care a manifestat perseverență infracțională.
Împotriva deciziei Tribunalului,a declarat recursîn termenul legal (la data de 28 mai 2009)inculpatul, fără a-l motiva în scris, potrivit art.38510alin.2 din Codul d e procedură penală.
Cu ocazia dezbaterilor de la termenul din data de 08 octombrie 2009, când inculpatul a lipsit, avocatul desemnat din oficiu să asigure asistența juridică a acestuia a solicitat casarea ambelor hotărâri pronunțate de către instanțele inferioare și, pe fond, achitarea inculpatului, în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.c din Codul d e procedură penală, întrucât nu este autorul faptelor deduse judecății, la datele acestora el aflându-se într-o altă localitate.
PrinDecizia penală nr.1436/R din data de 15 octombrie 2009, pronunțată în Dosarul nr- (1532/2009), Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția I Penală a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat și l-a obligat pe acesta la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea a constatat că instanțele de fond și apel au reținut în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, apărarea acestuia fiind infirmată de probatoriul administrat în cauză și, de asemenea, i-au aplicat pedepse just individualizate, în raport cu dispozițiile art.72 și art.52 din Codul penal.
Împotriva ultimei decizii,inculpatul a formulat, la data de 23 octombrie 2009,contestație în anulare, invocând nelegala sa citare la termenul când au avut loc dezbaterile în fața instanței de recurs, întrucât, la acea dată, se afla arestat în altă cauză, nefiind adus la judecată.
Prin încheierea din data de 30 noiembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr- (2474/2009), Curtea, în temeiul art.391 alin.2 din Codul d e procedură penală, a admis în principiu contestația în anulare formulată de inculpat, constatând că aceasta a fost introdusă în termenul legal reglementat în art.388 alin.1 din Codul d e procedură penală, că motivul pe care se întemeiază se încadrează în cazul prevăzut de art.386 lit.a din Codul d e procedură penală și, de asemenea, că, în sprijinul său, s-au invocat dovezi existe la dosar, din care rezultă că inculpatul a fost arestat în altă cauză la data de 04 septembrie 2009.
PrinDecizia penală nr.50/R din data de 11 ianuarie 2010, pronunțată în Dosarul nr- (2474/2009), Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția I Penală, în temeiul art.392 din Codul d e procedură penală, a admis, pe fond, contestația în anulare formulată de inculpat, a desființat în întregime decizia contestată și a dispus rejudecarea recursului declarat de acesta.
În acest sens, Curtea a constatat că prima judecare a recursului s-a făcut în lipsa inculpatului, arestat la acel moment, deși prezența acestuia era obligatorie, potrivit art.38511alin.2 din Codul d e procedură penală.
Înrejudecarea recursului, care s-a realizat cu citarea legală a tuturor părților, Curtea a procedat la ascultarea nemijlocită a inculpatului, care, în declarația dată la termenul de astăzi, 15 februarie 2010 (atașată la fila 59 din dosar), modificându-și poziția procesuală anterioară,a recunoscut săvârșirea tuturor faptelorpentru care a fost trimis în judecată, solicitând numai reducerea pedepselor la care a fost condamnat pentru acestea.
În dezbateri, inculpatul, care a beneficiat de asistența juridică a unui avocat desemnat din oficiu, a invocat exclusiv cazul de casare prevăzut deart.3859alin.1 pct.14din Codul d e procedură penală, respectiv greșita individualizare a pedepselor în raport cu prevederile art.72 din Codul penal, susținând că acestea sunt exagerate față de gravitatea concretă a faptelor săvârșite și circumstanțele sale familiale (existența a patru copii în întreținere și a unei soții casnice, lipsită de venituri) și solicitând, drept urmare, reducerea lor spre minimul special prevăzut în fiecare normă de incriminare.
Analizând hotărârile pronunțate de către instanțele de fond și apel, în raport cu toate actele și lucrările dosarului (inclusiv declarația dată de inculpat în prezenta cale de atac), cu motivul anterior menționat, precum și din oficiu, cu luarea în considerare și a celorlalte cazuri de casare prevăzute în art.3859alin.3 din Codul d e procedură penală, Curtea constată cărecursulcu care a fost sesizatăeste nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Instanțele de fond și respectiv apel au apreciat în mod just asupra întinderii pedepselor aplicate inculpatului pentru cele două infracțiuni continuate și concurente săvârșite de acesta (aspect în prezent necontestat și, de altfel, confirmat, în afara oricărui dubiu, de probatoriul administrat în cauză, corect evaluat de către instanțele inferioare), dând eficiență la stabilirea duratei lor tuturor criteriilor de individualizare prevăzute în art.72 din Codul penal, precum și scopului reglementat de art.52 din Codul penal.
Astfel, contrar susținerii inculpatului, Curtea constată că pedepsele respective (7 ani închisoare, pentru infracțiunea de înșelăciune și 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de uzurpare de calități oficiale) - stabilite, în cazul celei mai grave, chiar mult sub mediu în raport cu limitele speciale prevăzute în norma de incriminare (închisoare de la 3 până la 15 ani) - sunt proporționale cu gravitatea concretă a faptelor comise și reflectă în mod corespunzător atât împrejurările reale de săvârșire a acestora, cât și perseverența infracțională a autorului lor.
În acest sens, Curtea reține că deposedarea, în decurs de două zile consecutive, prin același mod de operare, cu sprijinul unei alte persoane, a doi cetățeni străini, de sumele de bani în valută deținute de aceștia, prin inducerea lor în eroare, ca urmare a prezentării inculpatului sub o calitate oficială falsă (aceea de organ de poliție), însoțită de efectuarea de acte specifice acestei calități, relevă un grad ridicat de periculozitate socială, astfel că stabilirea spre executare a unei pedepse rezultante care, în concret, are un caracter moderat, este pe deplin justificată.
Totodată, antecedența penală a inculpatului (în care se regăsesc, în raport cu datele săvârșirii faptelor deduse judecății, două condamnări definitive anterioare la pedepse privative de libertate, pronunțate pentru infracțiunile de furt calificat și respectiv complicitate la omor calificat), precum și reluarea de către acesta a activității infracționale chiar în timpul liberării condiționate de care a beneficiat din executarea pedepsei rezultante (7 ani și 6 luni închisoare), care a fost stabilită în urma contopirii pedepselor precedente, dovedesc lipsa oricăror efecte educative ale acelor pedepse și impun aplicarea, pentru noile infracțiuni, a unor pedepse suficient de drastice, tocmai în scopul de a asigura, pe lângă justa sancționare a inculpatului, și îndreptarea lui socială.
În raport cu împrejurările anterior menționate, dar și cu faptul că, tot în timpul liberării condiționate, inculpatul a mai săvârșit o infracțiune de complicitate la furt calificat, pentru care a fost, de asemenea, condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate, Curtea constată că atitudinea procesuală sinceră, adoptată de acesta în ultima sa declarație, nu poate căpăta valoare în sensul reducerii pedepselor spre minim (după cum s-a solicitat în susținerea recursului), cu atât mai mult cu cât atitudinea respectivă nu este nicidecum rezultatul conștientizării și asumării responsabile a faptelor săvârșite (pe care inculpatul le-a negat timp de aproximativ 4 ani și 10 luni, construindu-și chiar un alibi care s-a dovedit a fi nereal), ci doar expresia interesului personal de a obține, pe această cale, o sancțiune mai blândă, în condițiile în care vinovăția sa a fost constatată motivat de către toate instanțele care au judecat cauza.
În privința circumstanțelor familiale invocate de inculpat, Curtea constată că nici ele nu sunt de natură să determine reducerea pedepselor aplicate, în contextul antecedenței penale anterior menționate, care dovedește inclusiv lipsa unei preocupări serioase din partea sa pentru o viață normală de familie, precum și al împrejurării că acestea nu l-au determinat vreodată să-și reconsidere conduita antisocială, astfel că, și în prezent, în baza mandatelor emise de Judecătoria C la data de 04 septembrie 2009 și respectiv de Judecătoria Topoloveni la data de 07 septembrie 2009, inculpatul este arestat preventiv în alte două cauze, în care este acuzat, între altele, de fapte asemănătoare cu cele care fac obiectul judecății și, de asemenea, este trimis în judecată, într-un dosar separat, pentru săvârșirea unei infracțiuni continuate de date de mită către un ofițer de poliție, tocmai în legătură cu unele dintre acele fapte, conform Rechizitoriului nr.1667/P/2009 din data de 16 noiembrie 2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București.
În consecință, Curtea constată că nu există niciun motiv pertinent care să justifice reducerea pedepselor aplicate inculpatului, cazul de casare invocat de acesta nefiind astfel incident în speță.
Față de toate aceste considerente și având în vedere că, nici din oficiu, nu se constată motive legale de casare a hotărârilor pronunțate în cauză, Curtea, în temeiul art.38515pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, constatând că acesta este arestat în altă cauză.
În temeiul art.192 alin.2 din Codul d e procedură penală, recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu, desemnat pentru a asigura asistența juridică obligatorie a acestuia, fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În rejudecarea recursului:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva Deciziei penale nr.318/A din data de 22 mai 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în Dosarul nr-.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, onorariul avocatului din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.jud.
Ex.2 / 23.02.2010
/ -
-
Președinte:Vasile BăjanJudecători:Vasile Băjan, Carmen Veronica Găină, Niculae
