Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 280/2008. Curtea de Apel Timisoara

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 280/

Ședința publică din 12 martie 2008

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE: Milan Danilov

JUDECĂTOR 2: Anca Nacu

JUDECĂTOR 3: Laura Bogdan

GREFIER: - -

Pe rol este pronunțarea asupra recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și partea civilă G împotriva deciziei penale nr. 370/A/12.11.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

Procedura completă, fără citarea părților.

dezbaterilor și concluziile părților prezente la dezbateri au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 28 februarie 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie și potrivit căreia pronunțarea a fost amânată pentru termenul de judecată din data de 07 martie 2008, și apoi pentru termenul de astăzi, când,

R A

Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 826/10.04.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. 3910/2006:

- în baza art. 11 pct.2 lit.a C.P.P. rap.la art. 10 lit.e si C.P.P. art.48 s-a dispus achitarea inculpatului, privind infractiunile de inselaciune prev. de art.215 al.3 si Cod Penal fals in declaratii prev. de art.292 și Cod Penal s-au respins exceptiile invocate;

- în baza art. 346.C.P.P. raportat la art. 14 al.3 lit. a coroborat C.P.P. cu art. 348.p Cod Penal raportat la art. 170.C.P.P. s-a admis in parte actiunea civila formulata de către părțile civile și, si in consecinta s-a dispus desființarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1491 din data de 3.04.2001 la Biroul Notarului Public, încheiat între în calitate de vânzător și G în calitate de cumpărător și obligarea numitului la restituirea sumei de 14.800 lei către numitul G; desființarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1441 în data de 19.04.2001 la Biroul Notarului Public, încheiat între G în calitate de vânzător și și în calitate de cumpărători și obligarea numitului G la restituirea sumei de 11.000 lei către numiții și; desființarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2006 în data de 30.04.2001 la Biroul Notarului Public, încheiat între și în calitate de vânzători și G în calitate de cumpărător și obligarea numiților și la restituirea sumei de 11.000 lei către numitul G;

- s-a dispus restabilirea situației de carte funciară anterioară săvârșirii infracțiunii, în sensul că în cartea funciară individuală nr. 23931 T, nr. top 488/1X, colectiv nr. 21020 T, în partea a Il-a, foaia privind proprietatea, se va reveni la situația de sub B-11 și se vor radia înscrierile efectuate în această foaie privind proprietatea începând cu B-12 în baza contractelor de vânzare-cumpărare anterior desființate;

- în baza art. 14, 346.C.P.P. au fost respinse în rest pretențiile civile formulate de către și și în totalitate pretențiile civile formulate de către și s-a onstatat că Gar enunțat la pretențiile civile formulate în faza urmăririi penale iar numita nu a formulat pretenții civile;

- în baza art.192 pct.1 lit.c a C.P.P. fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare catre stat in suma de 600 lei din care suma de 85 lei reprezinta costul expertizei psihiatrico-legale.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriu Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara întocmit in dosar nr.9/P/2003 din 07.07.2003 si înregistrat la Judecătoria Timișoara, in rejudecare sub nr-, s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev.de art.215 al.3 si Cod Penal fals in declarații, prev.de art.292 cu Cod Penal aplic.art.33 lit.a

Cod Penal

S-a reținut ca in data de 22.05.1995, a transmis parții vătămate imobilul înscris in CF nr.23931 T printr-un contract de renta viagera.

Ulterior încheierii contractului, transmițătoarea imobilului s-a căsătorit cu inculpatul si au urmat o serie de procese având ca obiect nulitatea contractului de renta viagera. In anul 2000, șotia inculpatului a decedat si, deși inculpatul cunoștea ca printr-o hotărâre judecătorească era recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului numitei, l-a vândut lui G, declarând cu ocazia încheierii contractului ca nu a fost trecut in proprietatea altei persoane, deși imobilul făcut obiectul unor vânzări succesive.

Prin nr. 405/2004 a Judecătoriei Timișoara, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa cu închisoare, dispunându-se suspendarea condiționată a executării pedepsei si anularea contractelor de vânzare-cumpărare succesive.

Curtea de APEL TIMIȘOARA, prin.nr.1012/2004( dos.5503/2004), a casat hotărârile instanțelor de fond si de apel, reținând ca, deși au fost anulate contractele de vânzare-cumpărare, nu s-a dispus restituirea preturilor primite de fiecare vânzător succesiv.

In rejudecare s-a pronunțat nr.2056/2005 a Judecătoriei Timișoara (dosar 16874/2004) prin care s-a dispus desființarea contractelor si restituirea preturilor conform îndrumărilor deciziei de casare.

Aceasta din urma sentință si decizia tribunalului prin care a fost respins apelul au fost casate prin 180/2006 a Curții de APEL TIMIȘOARA (dosar 12382/2005), dispunându-se rejudecarea cauzei, motivat de faptul ca, în rejudecare, instanțele au abordat numai latura civila, fără a se mai pronunța cu privire la latura penala a cauzei.

Examinând actele si lucrările de la dosar, in rejudecare, prima instanță a reținut următoarele:

In fapt, așa cum rezulta din probele administrate in faza de urmărire penală si cele administrate in primul ciclu procesual si in rejudecare, starea de fapt, nefiind modificata prin deciziile de casare, limitele rejudecării referindu-se la acțiunea civila si mai apoi la omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea in judecata, in data de 22.05.1995, soția inculpatului, în prezent decedată, a transmis, prin încheierea unui contract de întreținere cu rentă viageră, părții vătămate proprietatea sa asupra imobilului situat in T,-, - înscris in CF 23931

A urmat o serie de procese inițiate de soția inculpatului prin care aceasta a urmărit desființarea contractului de renta viagera in baza căruia a transmis imobilul părții vătămate.

Prin sentința civilă nr. 406/11.01.2000 a Judecătoriei Timișoaraa fost respinsă acțiunea reclamantei (fostă ) împotriva pârâtei pentru constatarea nulității contractului de rentă viageră ( 53 dosar ).

Prin decizia civilă nr. 1839/A/27.06.2000 a Tribunalului Timiș, a fost admis apelul reclamantei împotriva sentinței civile nr. 406/11.01.2000 a Judecătoriei Timișoara și, rejudecându-se cauza, a fost admisă acțiunea, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de rentă viageră și s-a dispus restabilirea situației anterioare dintre părți ( 54 dosar ).

Prin decizia civilă nr. 3705/R/16.11.2000 a Curții de APEL TIMIȘOARA, a fost respins recursul pârâtei împotriva deciziei civile nr. 1839/A/27.06.2000 a Tribunalului Timiș ( 55-56 dosar ).

La data de 13.12.2000, în urma hotărârilor amintite, se înscrie în cartea funciară dreptul de proprietate a numitei (fostă ) asupra apartamentului litigios (26 verso dosar, poz. 7, 8 din foaia de proprietate).

La data de 22.12.2000 se înscrie în cartea funciară dreptul de proprietate al inculpatului asupra imobilului, cu titlu de moștenire (27 verso dosar, poz. 9 din foaia de proprietate).

In anul 2000, an in care a decedat sotia inculpatului, partea vătămata introduce contestația in anulare iar judecata se face in contradictoriu cu inculpatul, care este moștenitorul lui.

La data de 24.01.2001 se notează în cartea funciară contestația în anulare formulată de împotriva deciziei civile nr. 3705/R/16.11.2000 a Curții de APEL TIMIȘOARA (27 verso dosar, poz. 10 din foaia de proprietate).

Prin decizia civilă nr. 190/R/26.01.2001 a Curții de APEL TIMIȘOARA, a fost admisă contestația în anulare a pârâtei împotriva deciziei civile nr. 3705/R/16.11.2000 a Curții de APEL TIMIȘOARA, a fost anulată decizia atacată și s-a fixat termen pentru rejudecarea recursului ( 57-58 dosar ).

Prin decizia civilă nr. 498/R/27.07.2001 a Curții de APEL TIMIȘOARA, a fost admis recursul pârâtei împotriva deciziei civile nr. 1839/A/27.06.2000 a Tribunalului Timiș, a fost casată decizi atacată și a fost respins apelul reclamantei împotriva sentinței civile nr. 406/11.01.2000 a Judecătoriei Timișoara, sentință care a fost menținută ( 59-60 dosar ).

Prin hotărârea data in contestația in anulare, partea vătămată redobândește proprietatea asupra imobilului in litigiu, însă inculpatul, deși cunoștea acest lucru, profitând de faptul că în cartea funciară nu s-au făcut toate operațiunile iar el figura ca și proprietar în baza dezbaterii succesiunii după soția sa, a vândut imobilul lui G prin contractul autentificat sub numărul 1491/03.04.2001 de ( 40 dosar ).

G, la rândul lui, a vândut imobilul părților civile - și - prin contractul autentificat sub nr.1441/19.04.2001 de ( 40 dosar ).

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2006/30.04.2001 la., - și - retransmit proprietatea asupra aceluiași imobil către G ( 42 dosar ).

Prima instanță a considerat că la momentul încheierii contractului autentificat sub nr.1491/03.04.2001, inculpatul a săvârșit o acțiune de inducere in eroare si o declarație necorespunzătoare adevărului, aceste acțiuni intrând in conținutul laturii obiective a infracțiunii prev.de art.215 al.3 si Cod Penal art.292

Cod Penal

Cu toate acestea, caracterul infracțional al unei fapte este exclus atunci când lipsește o trăsătură esențială a infracțiunii cum este vinovăția.

Vinovăția nu exista atunci când făptuitorul datotită incapacității psiho-fizice nu si-a dat seama de semnificația sociala a acțiunilor, ori nu-si poate determina si dirija in mod normal voința, acest lucru putându-se datora si unor maladii neuropsihice.

In speță, așa cum rezulta din expertiza psihiatrica efectuata in cauza (136) si actele medicale de la filele 154-175 dosar, inculpatul a avut mai multe internări la clinici psihiatrice cu diagnosticul sindrom psiho-organic cerebral, fond vascular cu elemente depresive, tulburări mnezico-proxesice pe un fond de labilitate emoționala si stări confuzionale, aceste tulburări survenind in urma cu 6-8 ani.

In ziua de 03.04.2001, inculpatul a fost operat pentru o fractura de femur in aceiași zi semnând contractul in spital.

Așa cum rezulta din declarația lui G, inculpatul a fost acela care l-a contactat si i-a propus sa semneze in aceiași zi contractul deși suferise o operație, aflându-se in stare pre sau postoperatorie ce poate determina incapacitatea psihica temporara.

Având in vedere afecțiunile anterioare ale inculpatului, constând in deteriorare cognitiva, tulburări de memorie si atenție, împrejurarea ca, contractul a fost semnat înainte sau după o intervenție chirurgicala, ceea ce poate duce la incapacitatea controlării voinței, Judecătoria a apreciat ca inculpatul nu avea in acel moment capacitatea psihica de a înțelege sensul si valoarea acțiunii sale, faptele sale fiind săvârșite in stare de iresponsabilitate.

Așa fiind, prima instanță, in temeiul art.11 pct.2 lit.a, art.10 lit.e rap.la C.P.P. art.48 Cod Penal, l-a achitat pe inculpat privind infracțiunile de înșelăciune in convenții si fals in declarații.

Prin acțiunea civila alăturată acțiunii penale (fila 11 in dosar 11745/2003, fila 79 dosar 16874/2004), precizata ulterior la filele 62 in dosar 16874/2004, părtile civile si au solicitat desființarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.14911/03.04.2001 si a tuturor contractelor ce au urmat primei vânzări, restabilirea situației anterioare de carte funciara si desființarea dreptului de ipoteca asupra imobilului in litigiu.

Gar enunțat la acțiunea civila (fila 19 dosar 16874/2004) insa a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, inadmisibilitatea promovării unei acțiuni in constatarea nulității unui contract in cadrul procesului penal, excepția autorității de lucru judecat si excepția calității de cumpărător de buna credința.

In ce privește excepția inadmisibilității cererii privind constatarea nulității unui contract instanța a reținut ca potrivit art.14 si 15.C.P.P. persoana care se considera vătămata printr-o fapta ce poate intra in conținutul laturii obiective a unei infracțiuni se poate constitui parte civila prin alăturarea acțiunii civile celei penale chiar daca obiectul ei este nulitatea unui contract.

A fortiori, repararea pagubei se face conform art.14 al.3 potrivit C.P.P. dispozițiilor legii civile.

In speța inculpatul,chiar daca nu răspunde din punct de vedere penal, acest lucru nu înlătura răspunderea civila iar reparația civila se poate face si prin desființarea unui contract si restabilirea situației anterioare.

Pentru considerentele arătate Judecătoria a respins ca neîntemeiata excepția inadmisibilității.

S-a mai invocat excepția autorității de lucru judecat motivat de faptul ca prin decizia civila nr.3428/2003 a Curții de APEL TIMIȘOARA (25 in dosar 16874/2004) a fost respinsa acțiunea introdusa de partea civila prin care a solicitat sa se constate nulitatea contractului nr.1491/2001.

s-a considerat că instanța civila a analizat una din condițiile legale speciale de fond privind valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare si anume acea ca vânzătorul sa fie proprietarul bunului vândut stabilind in ce măsura operează nulitatea contractului de buna sau reaua credință a vânzătorului si cumpărătorului.

de aceste aspecte, raportat la prev.art.22 C.P.P. hotărârea definitiva a instanței civile nu are autoritate de lucru judecat in instanței penale, instanța penala fiind aceea care stabilește existenta faptei penale a persoanei care a săvârșit-o si a vinovăției.

Or, in speța, prima instanță a constatat existenta acțiunii de inducere in eroare cand s-a încheiat contractul insa nu s-a reținut vinovăția datorita circumstanțelor in care inculpatul si-a dat consimțământul.

Așadar, prin prezenta hotărâre instanța a analizat o alta cauza de nulitate absoluta a contractului si anume - lipsa consimțământului, motiv pentru care nu s-a putut retine autoritatea de lucru judecat a hotărârii instanței civile.

Gai nvocat lipsa calitații procesuale prin aceea ca nu s-a constituit parte civila in cauza, neconsiderându-se vătămat in interesele sale.

Si aceasta excepție a fost apreciată ca neîntemeiata, motivându-se prin aceea ca, prin acțiunea civila alăturata acțiunii penale, partea care s-a considerat vătămata prin încheierea contractului a solicitat desființarea lui, or, potrivit regulilor aplicabile in materie civila, G, având calitate de parte in contract, este si persoana de care partea vătămata urmează șă-și stabilească un drept, având calitate procesuala in cauza.

Ultima excepție invocata este numita excepția calității de cumpărător de buna - credința care nu este altceva decât o apărare in ce privește acțiunea civila, apărare care nu poate înlătura nulitatea absoluta a unui contract care operează atunci când nu este îndeplinita una din condițiile prev.de art.948 civ. independent de buna-credință sau reaua-credință a cumpărătorului.

Pe fondul acțiunii civile prima instanță a reținut ca inculpatul a încheiat contractul după cum s-a arătat, fără a conștientiza semnificația actului juridic si deci fără a discerne efectele juridice care se produc in baza manifestării de voința.

Așadar, voința interna reala a vânzătorului fiind afectata de lipsa temporara a discernământului, consimțământul, care este hotărârea exterioara, este la rândul lui nevalabil, provenind de la o persoana fără discernământ, ceea ce echivalează cu lipsa totala a consimțământului, ce constituie o cauza de nulitate absoluta a actului juridic astfel încheiat.

Date fiind toate aceste considerente, Judecătoria a respins excepțiile invocate de către partea civilă G și a proceda, în temeiul disp.art. 346.C.P.P. raportat la art. 14 al.3 lit.a C.P.P. coroborat cu art. 348.C.P.P. raportat la art. 170.C.P.P. la admiterea pretențiilor civile formulate de către și în ce privește repararea în natură a prejudiciului în modalitatea restabilirii situației anterioare săvârșirii infracțiunii, prin desființarea unor înscrisuri și în consecință a dispus restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii dar și repararea integrală a prejudiciului cauzat, atât prin desființarea contractelor de vânzare-cumpărare în formă autentică, încheiate urmare săvârșirii infracțiunii cât și prin obligarea fiecărui vânzător în parte la restituirea prețului primit prin înstrăinarea apartamentului în cauză.

În acest mod s-a asigurat o reparare integrală a prejudiciului cauzat și totodată s-a dat curs și dispozițiilor obligatorii ale deciziei de casare.

La stabilirea prețurilor ce se impune a fi restituite, prima instanță a avut în vedere sumele menționate în contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică, neputând lua în considerare unele susțineri ale părților contractante privitoare la faptul că în realitate s-ar fi plătit prețuri în valută, mult mai mari decât cele în lei menționate în contract, atâta timp cât, deși s-a făcut vorbire inclusiv în rechizitoriu despre astfel de prețuri, plata acestora nu a putut fi stabilită cu certitudine iar procurorul nu a înțeles să se sesizeze și în ce privește săvârșirea unor infracțiuni de fals în declarații ori evaziune fiscală rezultând din această împrejurare și să dispună trimiterea în judecată a vreunei persoane pentru săvârșirea unei astfel de infracțiuni, iar după demararea cercetării judecătorești nu a înțeles să solicite extinderea procesului penal în acest sens.

În consecință, instanța a dispus desființarea celor 3 contracte de vânzare cumpărare și a obligat vânzătorii la restituirea prețurilor către vânzători.

Totodată, dat fiind faptul că desființarea acestor contracte de vânzare-cumpărare ar fi lipsită de eficiență dacă nu s-ar dispune și radierea înscrierilor efectuate în cartea funciară în temeiul acestora și doar în acest mod se poate asigura o reparare integrală a prejudiciului cauzat și o înlăturare în totalitate a efectelor infracțiunilor comise, Judecătoria a dispus restabilirea situației de carte funciară anterioară săvârșirii infracțiunii, în sensul că în cartea funciară individuală nr. 23931 T, nr. top 488/IX, colectiv nr. 21020 T, în partea a II-a, foaia privind proprietatea, se va reveni la situația de sub B-11 și se vor radia înscrierile efectuate în această foaie privind proprietatea începând cu B-12 în baza contractelor de vânzare-cumpărare anterior desființate.

În acest context, prima instanță a apreciat că nu se impune și radierea din CF nr. 23931 T, nr. top 488/IX, colectiv nr. 21020 T, partea a III-a, foaia privind sarcinile, a înscrierii privitoare la ipoteca în favoarea numitului, întrucât o asemenea dispoziție ar excede limitelor rejudecării și ar fi lipsită de eficiență atâta timp cât acea ipotecă a fost radiată din cartea funciară cu mult anterior soluționării prezentei cauze.

Totodată, Judecătoria a constatat că părțile civile și au înțeles să solicite doar în subsidiar obligarea inculpatului la plata sumei de 80.000 euro ce ar reprezenta contravaloarea imobilului în litigiu, în eventualitatea în care nu s-ar fi dispus desființarea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate privitor la acel imobil, astfel încât a respins în rest ca neîntemeiate pretențiile civile formulate de către și.

Având în vedere considerentele anterior expuse, privitor la faptul că instanța este nevoită a reține ca fiind reale prețurile menționate în cuprinsul actelor autentice atâta timp cât nu a fost sesizată și cu privire la săvârșirea altor infracțiuni și părțile nu au putut proba susținerile lor privitoare la plata altor prețuri decât cele menționate în contract, prima instanță a respins ca neîntemeiate pretențiile civile formulate de către partea civilă.

Nu în ultimul rând, prima instanță a constatat și faptul că numitul Gar enunțat la pretențiile civile formulate în faza urmăriririi penale (fila 56 dosar nr. 11745/2003 al Judecătoriei Timișoara ), iar numita nu a formulat pretenții civile, citarea acesteia în proces impunându-se pentru a-i fi opozabilă hotărârea ce va fi pronunțată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel în termenul legal Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara (la data de 16.04.2007) și partea civilă G (la data de 19.04.2007, sentința fiind pronunțată la 11.04.2007), înregistrate pe rolul Tribunalului Timiș sub nr- din 19.06.2007.

În motivarea apelului, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoaraa arătat că în mod greșit prima instanță l-a achitat pe inculpat în baza art. 10 lit. e și C.P.P. art. 48.Cod Penal pentru ambele infracțiuni, întrucât expertiza psihiatrică a constatat doar discernământul mult diminuat raportat la semnarea actului litigios din 03.04.2001, și nu lipsa discernământului, știut fiind că o operație asupra unui membru inferior nu are influență asupra discernământului.

În motivarea apelului părții civile G se arată că: nu a cerut nimeni desființarea contractelor autentificate sub nr. 1441/19.04.2001 și sub nr. 2006/30.04.2001 încheiate între el și; desființarea contractului autentificat sub nr. 1491/03.04.2001 încheiat la BNP între el și inculpat nu putea fi motivată pe lipsa consimțământului și nu putea fi promovată decât printr-o acțiune în fața instanței civile, el necomițând nici o infracțiune în dauna inculpatului; nu putea promova o acțiune civilă în procesul penal împotriva lui, el neavând calitate de inculpat; instanța nu a dat o motivare corectă când a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, inadmisibilitatea promovării unei acțiuni în constatarea nulității unui contract în cadrul procesului penal, excepția autoritarii de lucru judecat și excepția calității de cumpărător de bună credință.

Prin decizia penală nr. 370/A/12.11.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în baza art. 379 pct. 1 lit. b pr. pen. s-a respins ca nefondat apelul declarat de partea civilă - apelant G împotriva sentinței penale nr. 826/11.04.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr- (nr. în format vechi 3910/Rj/10.03.2006).

În baza art. 379 pct. 2 lit. a pr. pen.s- admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara împotriva sentinței penale nr. 826/11.04.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr- (nr. în format vechi 3910/Rj/10.03.2006).

A desființat în parte sentința penală apelată, respectiv în latura penală, și, rejudecând:

În baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 al. 1 lit. d C.P.P. achitat pe inculpatul, fiul lui și, ns. la 22.08.1930 în Reșița, jud. C-S, domiciliat în T,-, jud. T, pentru infracțiunea de înșelăciune în convenții prev. de art. 215 al. 3.Cod Penal

În baza art. 292.Cod Penal cu aplic. art. 74 al. 1 lit. a, 76 al. 1 lit. e Cod Penal, a condamnat pe inculpatul la o pedeapsă de:

- 1 (una) lună închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații.

În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, a constatat grațiată integral pedeapsa.

A atras atenția inculpatului asupra disp. art. 7 din Legea nr. 543/2002 privind revocarea grațierii condiționate.

A menținut în rest dispozițiile sentinței penale apelate.

În temeiul art. 192 al. 2. pr. pen. a obligat partea civilă - apelant G la 150 lei cheltuieli judiciare către stat în apel.

Pentru a decide astfel, tribunalul examinând apelurile prin prisma motivelor invocate și verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor și materialului cauzei, a constatat că apelul părții civile G este nefondat iar apelul procurorului este fondat sub aspectul greșitei achitări a inculpatului pentru infracțiunea de fals în declarații prev. de art. 292.

Cod Penal

Astfel, prima instanță l-a achitat în mod greșit pe inculpat pentru infracțiunile de fals în declarații prev. de art. 292.Cod Penal și a apreciat eronat temeiul achitării pentru infracțiunea de înșelăciune în convenții prev. de art. 215 al. 3.Cod Penal

Potrivit art. 292.Cod Penal, infracțiunea de fals în declarații constă în declararea necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ sau instituții de stat ori unei alte unități dintre cele la care se referă art. 145, în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declarația făcută servește pentru producerea acelei consecințe,

Conform art. 48.Cod Penal, nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă făptuitorul, în momentul săvârșirii faptei, fie din cauza alienației mintale, fie din alte cauze, nu putea să-și dea seama de acțiunile sau inacțiunile sale, ori nu putea fi stăpân pe ele.

Raportul de expertiză psihiatrico-legală nr. 2920/13.12.2006 - 08.02.2007 întocmit de Institutul de Medicină Legală T concluzionează că inculpatul avut discernământul mult diminuat raportat la semnarea actului civil litigios din 03.04.2001, respectiv la conotația penală a actului civil menționat.

Rezultă că inculpatul nu a avut discernământul abolit, astfel încât nu se putea dispune achitarea sa pentru iresponsabilitate în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 al. 1 lit. e cu C.P.P. aplic. art. 48.

Cod Penal

În orice caz, inculpatul nu poate susține că a fost luat prin surprindere sau indus în eroare ori nu a știut ce semnează, întrucât, chiar dacă actul a fost încheiat la spital, la fața locului s-a aflat un notar public care a considerat că inculpatul are discernământ și că actul poate fi încheiat în mod valabil.

În plus, intervenția chirurgicală suferită de inculpat la femur nu era de natură să îi afecteze facultățile psihice într-o asemenea măsură încât să nu-și dea seama ce semnează și care sunt efectele juridice ale actului încheiat.

Mai mult, inculpatul intenționa să vândă apartamentul litigios cu mult timp înainte de a se interna pentru operație. Elocventă în acest sens este declarația părții civile G, care arată că l-a cunoscut pe inculpat în cursul anului 2000 în unde vindea cărți vechi și avea la vedere între cărți un carton pe care scria că dorește să vândă un apartament pe-, precum și că la sfârșitul lunii februarie 2001 inculpatul l-a căutat la telefon în legătură cu vânzarea apartamentului (fila 5 dosar urmărire penală). Chiar și inculpatul a declarat că pe G l-a văzut de 2 ori în piață și o dată la spital când s-a încheiat contractul (fila 79 dosar nr. 11745/14.10.2003 al Judecătoriei Timișoara ).

C târziu la data de 26.01.2001, inculpatul avea cunoștință de faptul că partea civilă a promovat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 3705/16.11.2000 a Curții de APEL TIMIȘOARA. La termenul din 26.01.2001, inculpatul a fost prezent în fața instanței și tot la acest termen s-a pronunțat soluția de admitere a contestației în anulare și s-a stabilit termen pentru rejudecarea recursului (filele 57-58 dosar ).

În consecință, în baza art. 292.Cod Penal cu aplic. art. 74 al. 1 lit. a, 76 al. 1 lit. e Cod Penal, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 1 lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 s-a constatat grațiată integral pedeapsa și s-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 7 din Legea nr. 543/2002 privind revocarea grațierii condiționate. La stabilirea cuantumului pedepsei s-a avut în vedere lipsa antecedentelor penale, vârsta inculpatului și faptul că inculpatul a avut discernământul mult diminuat raportat la semnarea actului civil litigios din 03.04.2001, respectiv la conotația penală a actului civil menționat, împrejurare pe care tribunalul a reținut-o ca circumstanță atenuantă.

În privința infracțiunii de înșelăciune, instanța a procedat corect prin achitarea inculpatului, însă a reținut un temei eronat.

Folosind același raționament de mai sus, nu se putea dispune achitarea inculpatului pentru iresponsabilitate în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 al. 1 lit. e cu C.P.P. aplic. art. 48.

Cod Penal

Însă, se observă că infracțiunea de înșelăciune nu poate fi reținută în sarcina inculpatului deoarece lipsește latura obiectivă, respectiv inducerea sau menținerea în eroare.

Potrivit art. 215 al. 3.Cod Penal, infracțiunea de înșelăciune în convenții constă în inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane, cu prilejul încheierii sau executării unui contract, prin prezentarea, ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate, și dacă s-a pricinuit o pagubă.

Instanța de apel a observat că partea civilă G nu a fost indus sau menținut în eroare cu ocazia încheierii contractului cu inculpatul, el având cunoștință de faptul că imobilul este litigios.

Este indubitabil că partea civilă G s-a interesat de situația juridică a apartamentului înainte de a-l cumpăra de la inculpatul. În acest sens, elocventă este cererea de radiere din cartea funciară a procesului civil având ca obiect contestația în anulare, cerere formulată cu 5 zile înaintea încheierii contractului de avocatul, cel care l-a consiliat pe G și care a adus notarul la spital (filele 35 și 27 verso dosar, poz. 11 din foaia de proprietate a CF nr. 23931 T, nr. top. 488/IX).

De altfel, reaua-credință a numitului Gaf ost reținută și de instanța civilă care a admis acțiunea civilă a reclamantei și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1491/03.04.2001 de BNP ( 23-25 dosar ).

Ca atare, inculpatul nu l-a indus sau menținut în eroare pe partea civilă G cu ocazia încheierii contractului, motiv pentru care nu se poate reține în sarcina inculpatului infracțiunea de înșelăciune în convenții prev. de art. 215 al. 3.Cod Penal, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, lipsind latura obiectivă.

Prin urmare, în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 al. 1 lit. d C.P.P. s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea de înșelăciune în convenții prev. de art. 215 al. 3.

Cod Penal

Tribunalul a constatat că Judecătoria a soluționat în mod corect latura civilă, atât prin respingerea excepțiilor invocate de partea civilă G cât și prin anularea celor 3 contracte autentice de vânzare-cumpărare privind apartamentul litigios.

Gai nvocat lipsa calității procesuale prin aceea că nu s-a constituit parte civilă în cauză, neconsiderându-se vătămat în interesele sale. Aceasta excepție este neîntemeiată, având în vedere că, prin acțiunea civilă alăturată acțiunii penale, partea care s-a considerat vătămată prin încheierea contractului ( ) a solicitat desființarea lui, or, potrivit regulilor aplicabile in materie civila, G, având calitate de parte în contract, este și persoana față de care partea vătămată urmează să-și stabilească un drept, având calitate procesuală în cauză.

In ce privește excepția inadmisibilității cererii privind constatarea nulității unui contract prima instanță a reținut corect că potrivit art. 14 și 15.C.P.P. persoana care se consideră vătămată printr-o faptă ce poate intra în conținutul laturii obiective a unei infracțiuni se poate constitui parte civilă prin alăturarea acțiunii civile celei penale chiar dacă obiectul ei este nulitatea unui contract. In speță, chiar dacă inculpatul nu răspunde din punct de vedere penal, acest lucru nu înlătură răspunderea civilă, fiind incidente disp. art. 346 al. 2.C.P.P. iar reparația civilă se poate face și în baza art. 348.C.P.P. prin desființarea unui contract și restabilirea situației anterioare.

S-a mai invocat excepția autorității de lucru judecat pentru faptul că prin decizia civilă nr. 3428/2003 a Curții de APEL TIMIȘOARA ( 25 în dosar 16874/2004 al Judecătoriei Timișoara ) a fost respinsă acțiunea introdusă de partea civilă prin care a solicitat să se constate nulitatea contractului autentificat sub nr. 1491/2001. Raportat la disp. art. 22.C.P.P. hotărârea definitivă a instanței civile nu are autoritate de lucru judecat în instanței penale, instanța penală fiind aceea care stabilește existenta faptei penale a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției.

Ultima excepție invocată este numită excepția calității de cumpărător de bună - credință care nu este altceva decât o apărare în ce privește acțiunea civilă, apărare care nu poate înlătura nulitatea absolută a unui contract care operează atunci când nu este îndeplinită una din condițiile prev. de art. 948.civ. independent de buna sau reaua credință a cumpărătorului.

Pe fondul acțiunii civile, s-a constatat că în privința contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1491/03.04.2001 de BNP între vânzătorul și cumpărătorul G nu este îndeplinită condiția prev. de art. 948 pct. 4.civ. pentru încheierea valabilă a acestuia, respectiv lipsește cauza licită. Atât vânzătorul cât și cumpărătorul au cunoscut faptul că încheie contractul cu fraudarea legii și în dauna proprietarului, astfel încât se impune desființarea acestui contract, ceea ce prima instanță a și făcut.

Aceeași soluție se impune și în privința celorlalte 2 contracte de vânzare-cumpărare, privind același apartament, cel autentificat sub nr. 1441/19.04.2001 la BNP între vânzătorul G și cumpărătorii și, precum și cel autentificat sub nr. 2006/30.04.2001 la BNP între vânzătorii și și cumpărătorul G, fiind aplicabil principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial.

Pe lângă aplicabilitatea principiilor efectelor nulității absolute (principiul repunerii în situația anterioară și principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial), în cauză sunt aplicabile și disp. art. 348.C.P.P. potrivit cărora instanța, chiar dacă nu există constituire de parte civilă, se pronunță cu privire la restituirea lucrului, desființarea totală sau parțială a unui înscris și restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii.

Pentru considerentele de mai sus, în baza art. 379 pct. 1 lit. b pr. pen. s-a respins ca nefondat apelul declarat de partea civilă - apelant G împotriva sentinței penale nr. 826/11.04.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr- (nr. în format vechi 3910/Rj/10.03.2006), iar în baza art. 379 pct. 2 lit. a pr. pen. s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara împotriva aceleiași sentințe penale, s- desființat în parte sentința penală apelată, respectiv în latura penală, și, rejudecându-se cauza:

- în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 al. 1 lit. d C.P.P. s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea de înșelăciune în convenții prev. de art. 215 al. 3.Cod Penal;

- în baza art. 292.Cod Penal cu aplic. art. 74 al. 1 lit. a, 76 al. 1 lit. e Cod Penal, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 1 lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații;

- în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 s-a constatat grațiată integral pedeapsa;

- s-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 7 din Legea nr. 543/2002 privind revocarea grațierii condiționate.

Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței penale apelate.

În temeiul art. 192 al. 2. pr. pen. partea civilă - apelant Gaf ost obligată la 150 lei cheltuieli judiciare către stat în apel.

În temeiul art. 192 al. 3.pr.pen. au rămas în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de acesta pentru soluționarea apelului procurorului.

Împotriva deciziei penale nr.370/A/12.11.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- au declarat recurs, în termenul legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și partea civilă G, cauza fiind înregistrată la Curtea de APEL TIMIȘOARA la data de 7.01.2008.

În motivarea recursului declarat de parchet se solicită admiterea acestuia, casarea deciziei penale și urmare a rejudecării, condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în convenții în modalitatea reglementată de art.215 al.3 penal deoarece este întrunită latura obiectivă a acestei infracțiuni, din probele de la dosar reiese că avocatul este cel recomandat de inculpatul pentru a-l împrumuta pe partea civilă cu suma de 5.000 euro necesară cumpărării apartamentului, avocatul și partea civilă recurentă întâlnindu-se ulterior discuției avută cu inculpatul în cursul lunii februarie 2001, că cererea de radiere din cartea funciară a procesului având ca obiect contestație în anulare a fost solicitată de avocat la cererea clientului său, inculpatul care a înstrăinat imobilul în litigiu, deși avea cunoștință despre soarta procesului, fiind prezent la termenul de judecată la care s-a dezbătut fondul cauzei. Față de această stare de fapt, inculpatul avea obligația de a nu întreprinde nici un act de dispoziție cu privire la apartament până la clarificarea situației juridice a acestuia, respectiv a împrejurării dacă apartamentul aparținea inculpatului sau numitei care încheiase cu defuncta soție a inculpatului contractul de întreținere. Se mai arată în motivele de recurs că inculpatul a avut inițiativa de a-l contacta pe numitul G la telefon pentru a-i vinde apartamentul, de a-l recomanda pe avocatul pentru împrumutul sumei necesare cumpărătorului, de a-i cere avocatului radierea din cartea funciară a mențiunii contestației în anulare pentru a putea figura ca unic proprietar și de a-i chema la spital la data de 3.04.2001 împreună cu notarul și martorii pentru a se perfecta cât mai repede contractul de vânzare-cumpărare al imobilului, deși cunoștea încă de la data de 27.02.1001 faptul că numita a devenit proprietare imobilului, și deci acțiunea de inducere în eroare a cumpărătorului există, impunându-se tragerea la răspundere penală a inculpatului.

Cu ocazia acordării cuvântului pe recurs, procurorul de ședință a solicitat a se constata că în demersul procesual declanșat de partea civilă recurentă G în primul ciclu procesual soldat cu condamnarea inculpatului pentru ambele infracțiuni, respectiv înșelăciune în convenții și fals în declarații, s-a ajuns la achitarea inculpatului și astfel s-a îngreunat situația părții recurente în propria cale de atac.

În motivele de recurs ale părții civile G se solicită admiterea recursului, casarea deciziei penale cu înlăturarea constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu inculpatul precum și a celor subsecvente încheiate de recurent cu numitul deoarece pe de o parte nimeni nu a solicitat desființarea acestor contracte, astfel că instanța a comis un "plus petita", iar pe de altă parte desființarea contractului încheiat cu numitul nu se putea dispune pentru lipsa consimțământului inculpatului, fiind necesară promovarea unei acțiuni distincte. În privința părții civile, partea civilă recurentă reiterează excepțiile ridicate în fața celorlalte instanțe, respectiv lipsa calității procesuale - motivat de împrejurarea că nu a fost vătămat prin infracțiune -, inadmisibilitatea promovării unei acțiuni în constatarea nulității unui contract în cadrul procesului penal-motivat de faptul că acțiunea pentru constatarea nulității unui contract are temei contractual și, nedecurgând din infracțiune nu poate fi promovată în procesul penal, practica judiciară fiind constantă în acest sens și sancționând cu nulitatea relativă vânzarea lucrului altuia, nulitate care poate fi invocată doar de cumpărătorul aflat în eroare asupra calității de proprietar a vânzătorului -,excepția autorității de lucru judecat - motivat de soluția pronunțată în acțiunea civilă promovată de numita, fiind incidente dispozițiile art.163 pr.civ- excepția calității de cumpărător de bună credință - motivat de cuprinsul cărții funciare care-l indica proprietar doar pe inculpat fără a exista vreo mențiune cu privire la procesele purtate cu numita, iar lipsa consimțământului invocată drept cauză pentru desființarea actului autentic este străină de natura pricinii deoarece numita nu trebuia să-și dea consimțământul cu privire la un contract în care nu era parte.

Analizând legalitatea și temeinicia decizie penale recurate din prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art.385/6 pr.pen. instanța de recurs apreciază că recursurile sunt neîntemeiate pentru considerentele ce vor fi prezentate.

Procurorul de ședință a solicitat a se constata că în demersul procesual declanșat de către partea civilă G s-a ajuns la achitarea inculpatului condamnat inițial lucru ce contravine principiului consacrat de dispozițiile art. 372 Cpp și art. 385⁸Cpp, aspect neconform stării de fapt.

Astfel, în primul ciclu procesual inculpatul a fost condamnat pentru ambele infracțiuni, respectiv cea prevăzută de art. 215 alin.2 și 292 alin.3 Cp, fiind anulate contractele de vânzare cumpărare încheiate între inculpat și G, cel dintre G și și cel dintre și G. Urmare a apelului declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara și inculpat s-a constatat,ca efect al admiterii acestora, intervenirea grațierii pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art. 292 Cp, fiind respinse apelul părții civile Curtea de APEL TIMIȘOARAa admis recursul părții civile G, s-a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare pe considerentul nepronunțării instanței de fond cu privire la restituirea prețurilor ca efect al anulării contractelor de vânzare cumpărare. În a doua judecare prima instanță conformându-se dispozițiilor date de către instanța ierarhic superioară, s-a pronunțat doar pe latura civilă a cauzei, confirmându-se anularea contractelor de vânzare-cumpărare anterior menționate, s-a dispus restituirea prețurilor și restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii. Apelurile declarate de către inculpatul și partea civilă G au fost respinse. Curtea de APEL TIMIȘOARAa admis recursurile declarate de aceleași două părți apelante, a casat cu trimitere spre rejudecare la prima instanță cauza, cu motivarea că nu a fost soluționată latura penală a cauzei întrucât decizia Curtea de APEL TIMIȘOARA care făcea referire la nerestituirea prețurilor achitate cu ocazia contractelor de vânzare-cumpărare succesive nu a făcut referire la casarea doar a laturii civile, fiind desființată prin urmare în totalitate sentința.

Prin urmare cu ocazia cele de a treia rejudecări, prima instanță nu a făcut altceva decât să se conformeze dispozițiilor date de către instanța ierarhic superioară, Pronunțându-se atât pe latura penală cât și pe latura civilă a cauzei. Fără a avea competența de a pune în discuție temeinicia deciziilor pronunțate de către instanța ierarhic superioară, respectiv Curtea de APEL TIMIȘOARA se constată că în mod corect a fost soluționată atât latura civilă cât și latura penală a cauzei.

Critica parchetului vizează greșita apreciere de către instanța de apel a neîntrunirii laturii obiective a infracțiunii de inducere sau menținere în eroare a unei persoane cu ocazia încheierii unui contract, ce reprezintă conținutul constitutiv al faptei reglementate de art. 215 alin.3 Cp. Analizând starea de fapt reținută de către instanța de apel, Curtea apreciază că în mod corect s-a statuat că nu se poate reține în sarcina inc. o acțiune de inducere în eroare ce caracterizează elementul material al laturii obiective a infracțiunii de înșelăciune în convenție reglementată de art. 215 alin.3 Cp.

La baza acestui proces stă contractul de rentă viageră încheiat între, soția inculpatului, în prezent decedată, și prin care s-a transmis, de către decedată, proprietatea asupra imobilului situat în T,-, -. Soția defunctă a inculpatului a inițiat o serie de procese civile prin care a urmărit desființarea contractului de rentă viageră, prin SC nr. 406/11.01.2000 a Judecătoriei Timișoara, respingându-i-se însă acțiunea introdusă împotriva pârâtei. Prin decizia civilă nr. 1839/A/27.06.2000 a Tribunalului Timiș, s-a admis apelul reclamantei (fostă ) împotriva sentinței civile menționate, care a fost desființată, și urmare a rejudecării s-a admis acțiunea constatându-se nulitatea absolută a contractului de rentă viageră cu consecința restabilirii situației anterioare. Recursul declarat de către pârâta a fost respins de Curtea de APEL TIMIȘOARA prin sentința civilă nr. 3705/R/16.11.2000 astfel că la 13.12.2000 s-a înscris în CF dreptul de proprietate al defunctei soții a inculpatului asupra apartamentului litigios iar la data de 22.12.2000 s-a înscris dreptul de proprietate al inc. cu privire la același imobil, cu titlu de moștenire.

Partea vătămată a promovat contestație în anulare, notată în CF la data de 24.01.2001, împotriva Deciziei civile nr. 3705/R/16.11.2000 a Curții de APEL TIMIȘOARA, iar prin Decizia civilă nr. 190/R/26.01.2001 a Curții de APEL TIMIȘOARAs -a admis contestația în anulare a părții vătămate a fost anulată decizia atacată, fixându-se termen pentru rejudecarea recursului, care a fost soluționat la data de 27.03 2001 prin decizia civilă nr. 498/R/27.03.2001în sensul admiterii recursului declarat de partea vătămată împotriva deciziei civile nr. 1839/A/27.06.2000 a Tribunalului Timiș, care a fost casată și a fost respins apelul reclamantei declarat împotriva sentinței civile nr. 406/11.01.2000 a Judecătoriei Timișoara. Prin hotărârea dată în cauză având ca obiect contestație în anulare, partea vătămată a redobândit dreptul de proprietate asupra imobilului menționat anterior aspect cunoscut de către inculpat, care așa cum rezultă din practicaua deciziei civile menționată, a fost prezent cu ocazia acordării cuvântului pe fond. Profitând de radierea notării din cartea funciară a existenței procesului civil având ca obiect contestație în anulare și a omisiunii menționării în cuprinsului CF-ului a adevăratului proprietar al imobilului, urmare a modificării deciziei civile care a stat la baza intabulării în CF a dreptului de proprietatea a defunctei soții a inculpatului, acesta procedează la înstrăinarea imobilului, prin act autentic, către partea vătămată

Potrivit susținerilor părții vătămate G acesta îl cunoștea pe inculpat care vindea cărți vechi în din T (fila 38 doar urmărire penală) și știa că are un apartament de vânzare deoarece inculpatul afișașe o hârtie lângă standul cu cărți pe care intenționa să-l vândă. Partea vătămată Gai ntrat în vorbă cu inculpatul căruia i-a solicitat numărul de telefon, în că inculpatul va mai reduce din prețul solicitat pentru vânzarea apartamentului iar partea va mai face rost de diferența de bani pe care nu o avea. Ulterior la data de 03.04.2001 se încheie contractul de vânzare cumpărare între inculpatul și partea vătămată G, fiind de menționat că suma de 5.000 mărci care îi lipsea cumpărătorului i-a fost împrumutată de către avocatul, prezentat de către inculpat, care și-a înscris un drept de ipotecă în cartea funciară până la concurența sumei. Contractul în formă autentică s-a putut încheia întrucât după pronunțarea deciziei civile nr. 498/27.02.2001 a Curții de APEL TIMIȘOARA prin care s-a soluționat contestația în anulare, s-a radiat din CF la cererea sa formulată de avocatul mențiunea existenței pe rol a procesului fără a se nota însă faptul că urmare a acestei soluții proprietar a devenit, CF-ul purtând mențiunea la rubrica proprietății - numele inculpatului -.

Nu se poate reține că inculpatul a exercitat o activitate de inducere în eroare a părții vătămate G cu privire la situația juridică a imobilului, deoarece acesta din urmă s-a interesat de această situație, în acest sens fiind cererea de radiere din CF a procesului civil formulată de către av. care l-a consiliat pe partea civilă recurentă cu 5 zile înainte de încheierea contractului de vânzare cumpărare. În același timp este de menționat că partea vătămată nu a depus diligențe minime cerute oricărui om care nu are cunoștințe juridice și nus -a interesat în mod amănunțit despre situația imobilului deoarece acesta nu a făcut nici o referire în cursul urmăririi penale sau a judecății cu privire la o eventuală vizualizare a imobilului. Este greu de crezut că se poate proceda la achiziționarea unui imobil plătind o sumă de bani relativ mare, din care o parte împrumutată, fără a-și face o idee de ansamblu asupra stării efective a imobilului pe care îl cumpără în ceea ce privește compartimentarea, dotarea, poziționarea zonală. Pe de altă parte partea vătămată G ar fi trebuit să își pună câteva semne de întrebare cu privire la graba care îl determină pe inculpat să procedeze la înstrăinarea imobilului în condițiile în care acesta se afla internat în spital, ceea ce presupunea deplasarea notarului la unitatea sanitară. Curtea apreciază că atât partea vătămată G cât și inculpatul au profitat de neglijența funcționarului din cadrul Biroului de Carte Funciară, care procedând la radierea procesului civil având ca obiect contestație în anulare, nu a operat mențiunile referitoare la noul proprietar stabilit prin hotărâre judecătorească definitivă în persoana numitei.

Față de considerentele anterior prezentate, Curtea apreciază că în mod corect a fost achitat inc. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin.3 Cp, lipsind elementul material ce caracterizează latura obiectă a infracțiunii de înșelăciune în convenții, astfel că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș este nefondat.

În privința recursului declarat de partea civilă G, Curtea apreciază că motivele invocate în scris de către recurent și aflate la fila 16 dosar recurs, sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi prezentate:

Prima excepție invocată de partea civilă recurentă se referă la excepția lipsei calității procesuale pe considerentul că nu se poate dispune desființarea contractelor de vânzare cumpărare succesive încheiate întrucât nu s-a constituit parte civilă în cauză. Această excepție este neîntemeiată fiind de menționat că apreciind că este vătămată prin fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, s-a constituit parte civilă în cauză solicitând anularea contractelor de vânzare cumpărare încheiate în frauda legii. Cum partea civilă G este parte în aceste contracte de vânzare cumpărare care atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului și este partea față de care are pretenții civile în cauză, este evident că are calitate procesuală.

A doua excepție invocată de recurent privește inadmisibilitatea cererii având ca obiect constatarea nulității unui contract, excepție soluționată în mod corect de către instanțele anterioare, prin interpretarea art. 14, 15 Cpp, și ale art. 346 alin.2 și 348 Cpp urmând a se avea în vedere că și în situația în care nu a fost stabilită răspunderea penală a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în convenții, obligarea la repararea integrală a prejudiciului subzistă iar față de natura infracțiunii reținută în sarcina inculpatului sunt aplicabile dispozițiile art. 348 Cpp.

A treia excepție invocată de către recurent se referă la autoritatea de lucru judecat, motivat de împrejurarea că prin sentință civilă definitivă s-a respins acțiunea introdusă de partea civilă având ca obiect nulitatea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1491/2001. Potrivit dispozițiilor art. 22 Cpp hotărârea definitivă a instanței civile nu are autoritate de lucru judecat în fața instanței penale, care este cea care stabilește existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției, dispoziții care reglementează raportul dintre acțiunea penală și acțiunea civilă atunci când acestea au același izvor și anume săvârșirea unei infracțiuni. Acțiunea civilă soluționată prin hotărâre judecătorească definitivă nu a avut ca izvor săvârșirea unei infracțiuni pentru a putea beneficia de autoritate de lucru judecat în fața acțiunii penale. De aceea, soluția pronunțată de către instanța civilă nu duce la imposibilitatea reexaminării laturii civile a cauzei, cu atât mai mult cu cât desființarea contractelor de vânzare cumpărare s-a întemeiat pe existența fraudei la lege.

A patra excepție ridicată de către partea civilă recurentă în fața instanțelor are în vedere calitatea sa de cumpărător de bună credință, dar dispozițiile art. 348 Cpp invocate ca temei al desființării contractelor de vânzare cumpărare succesive nu prevăd nici o excepție de menținere a actului prin care a fost săvârșită infracțiunea pe motivul existenței bunei credințe a unei părți. Repararea prejudiciului suferit de partea de bună credință are loc din oficiu prin repunerea părților în situația anterioară săvârșirii infracțiunii, ceea ce presupune și restituirea prețului plătit de partea civilă G, în situația existenței din partea cumpărătorului a relei credințe cu ocazia încheierii contractului de vânzare cumpărare s-ar fi putut eventual pune problema antrenării răspunderii penale a acestuia cu consecința confiscării sumei de bani plătită ca preț. Întrucât părțile contractante în contractul de vânzare cumpărare încheiat, respectiv inculpatul și partea civilă au avut cunoștință de încheierea actului autentic cu fraudarea legii și în dauna proprietarului, se impune desființarea actului neputîndu-se pune în discuție buna credință.

În mod corect s-au aplicat principiile legii civile în sensul că anulându-se actul inițial soluția care se impune este și a anulării actelor subsecvente care s-au întemeiat pe un act nul, precum și principiul restabilirii situației anterioare, sens în care s-au anulat cele două contracte de vânzare cumpărare având ca obiect același apartament, cu restituirea prețului plătit de către cumpărătorii actelor.

Astfel fiind, în temeiul art. 385¹⁵, pct. 1, lit. b Cod procedură penală, se vor respinge recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și partea civilă G împotriva deciziei penale nr. 370/A/12.11.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

În temeiul art. 192 alin.2 Cod procedură penală, va fi obligată partea civilă recurentă la plata sumei de 60 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs, iar în temeiul art. 192 alin.3 Cod procedură penală celelalte cheltuieli judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art. 385¹⁵, pct. 1, lit. b Cod procedură penală, respinge recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și partea civilă G împotriva deciziei penale nr. 370/A/12.11.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

În temeiul art. 192 alin.2 Cod procedură penală, obligă partea civilă recurentă la plata sumei de 60 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs, iar în temeiul art. 192 alin.3 Cod procedură penală celelalte cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 12.03.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red. AN / 17.03.2008

Tehnored. AA

Ex. 2/ 17.03.2008

Prima instanță:

Instanță apel:,

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 280/

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 12.03.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

ÎNCHEIERE

Ședința publică din 28 februarie 2008

PREȘEDINTE: - -

JUDECĂTOR: - -

GREFIER: - -

Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

Pe rol este judecarea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și partea civilă G, împotriva deciziei penale nr. 370/A din 12 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

La apelul nominal se prezintă inculpatul intimat asistat de avocat, pentru partea civilă intimată, lipsă, se prezintă avocat, pentru partea civilă recurentă G, lipsă, se prezintă avocat, lipsă fiind și părțile civile intimate și.

Procedura completă. S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care: instanța ia declarație inculpatului, aceasta fiind consemnată în scris și atașată separat la dosar. Apărătorul inculpatului depune la dosar copia biletului de externare nr. 600/10.III.2006 eliberat de Spitalul de Psihiatrie.

Nemaifiind alte probe de administrat ori cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursurilor.

Procurorul pune concluzii de admiterea recursului, casarea deciziei penale și urmare a rejudecării, condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în convenții în modalitatea reglementată de art.215 al.3 penal deoarece este întrunită latura obiectivă a acestei infracțiuni.

Reprezentantul părții civile recurente G, avocat, solicită admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și în rejudecare, respingerea acțiunii față de partea civilă

Pentru părțile civile și, avocat, solicită admiterea recursului declarat de parchet și respingerea recursului declarat de partea civilă Depune la dosar concluzii scrise.

Apărătorul inculpatului intimat, avocat, cu privire la recursul parchetului, solicită respingerea acestuia și menținerea deciziei instanței de apel. Cu privire la latura civilă, lasă soluția la aprecierea instanței.

Inculpatul intimat, în ultimul cuvânt, arată că este de acord cu cele solicitate de avocatul său.

CURTEA,

Având în vedere complexitatea cauzei, din lipsă de timp pentru deliberare,

Amână pronunțarea la 07 martie 2008.

Pronunțată în ședința publică din 28 februarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Ședința publică din 07 martie 2008

CURTEA

În aceeași compunere a completului de judecată și pentru aceleași motive,

Dispune

Amână pronunțarea la 12 martie 2008.

Pronunțată în ședința publică din 07 martie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Președinte:Milan Danilov
Judecători:Milan Danilov, Anca Nacu, Laura Bogdan

Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 280/2008. Curtea de Apel Timisoara

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 280/2008. Curtea de Apel Timisoara