Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 292/2010. Curtea de Apel Bucuresti

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr-

(Număr în format vechi 2929/2009)

DECIZIA PENALĂ NR. 292

Ședința publică de la 16 februarie 2010

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Raluca Moroșanu

JUDECĂTOR 2: Corina Ciobanu

JUDECĂTOR 3: Mariana Constantinescu

GREFIER - - -

*********

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.

Pe rol fiind pronunțarea asupra cauzei ce are ca obiect recursurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, inculpatul și partea vătămată împotriva deciziei penale nr.597 A din data de 4 noiembrie 2009, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția I Penală în dosarul nr-.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 9 februarie 2010, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 16 februarie 2010 când, în aceiași compunere a dat următoarea decizie:

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prinsentința penală nr.357/24.02.2009, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 B, în dosarul penal nr-, s-au hotărât următoarele:

În temeiul art.334 Cod de procedură penală s-a admis cererea de schimbare a încadrării juridice, formulată de instanță din oficiu, și s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată din infracțiunile prev. de art.215 alin.1, 2 și 3 cu aplic. art.41 alin.2 și art.37 alin.1 lit.a Cod penal, art.288 alin.1 cu aplic. art.37 alin.1 lit.a Cod penal, art.291 cu aplic. art.37 alin.1 lit.a Cod penal, în infracțiunile prev. de art.215 alin.1, 2 și 3 cu aplic. art.41 alin.2 și art.37 alin.1 lit.a Cod penal, art.288 alin.1 cu aplic. art. 37 alin.1 lit.a Cod penal, art.25 rap. la art.288 alin.2 cu aplic. art.37 alin.1 lit.a Cod penal și art.291 cu aplic. art. 37 alin.1 lit.a Cod penal.

În temeiul art.215 alin.1, 2 și 3 cu aplic. art.41 alin.2 și art.37 alin.1 lit.a Cod penal, a fost condamnat inculpatul, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, împotriva părților vătămate din B, sector 1,-,. 4,. 46 și cu domiciliul în B, sector 4, str. -.-, nr. 25,. 1 B, sector 2 și-,. 2,. 1,. 5,. 20, în perioada 2002-2003.

În temeiul art.25 rap. la art.288 alin.2 cu aplic. art.31 și art. 37 alin.1 lit.a Cod penal, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, în forma participației improprii a instigării, în data de 27.09.2002.

În temeiul art.291 cu aplic. art.37 alin.1 lit.a Cod penal, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, în data de 03.10.2002.

În temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.a Cod de procedură penală, a fost achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, din anul 2002.

În temeiul art.33 lit.a rap. la art.34 lit.b Cod penal, s-a constatat că infracțiunile deduse judecății sunt concurente și, contopind pedepsele, s-a dat spre executare pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, sporită cu 6 luni, în final inculpatul având de executat 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare.

În temeiul art.71 Cod penal, i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal.

În temeiul art.14 alin.3 lit.a și art.348 Cod de procedură penală, s-a anulat traducerea înscrisului denumit "procură emisă de Consulatul General al României la, din 24.09.2002", legalizată sub nr.11632/27.09.2002 la. și, precum și actul subsecvent - antecontract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3241/3.10.2002 la..

În temeiul art.14 alin.3 lit.a Cod de procedură penală, s-a restabilit situația anterioară, obligându-l pe inculpat la restituirea părții din prețul primit către partea civilă și anume la plata sumei de 24.500 euro, în echivalentul în lei la cursul din data plății.

În temeiul art.191 Cod de procedură penală, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținutîn fapt,că la data de 12.02.1997, partea vătămată a cumpărat de la SC SA apartamentul nr.1, compus din demisol și parter, din imobilul situat în B,-, sector 4, conform contractului de vânzare cumpărare nr.1479/12.02.1997, imobil ce a fost deținut anterior de inculpatul în baza contractului de închiriere pentru suprafețele locative cu destinația de locuință nr.23197/03.05.1995, încheiat cu Primăria Municipiului B, prin SA, în calitate de titular al dreptului de administrare. Inculpatul - titularul contractului de închiriere cu privire la acel imobil - și-a exprimat în mod expres acordul pentru cumpărarea locuinței de către fiul său, partea vătămată, la începutul lunii februarie 1997, prin declarația pe propria răspundere a inculpatului autentificată sub nr.351.

Întrucât partea vătămată domicilia de mai mulți ani în Statele Unite, în cursul anilor 1999 și 2001, acesta a întocmit mai multe procuri prin care îl împuternicea pe tatăl său, inculpatul, să administreze acest imobil.

În cursul anului 2002, urmărind să înstrăineze imobilul și neavând acest drept în baza procurilor date, inculpatul a solicitat traducătorului autorizat, cu care de altfel, se afla în relații de prietenie, să îi întocmească în fals o traducere a unei procuri pe care să o poată folosi în mod valabil, la înstrăinarea imobilului situat în B,-, sector 4, fără a ridica suspiciuni cu privire la validitatea ei. În aceste condiții, traducătorul autorizat, a întocmit, în fals, o traducere a unui act autentic inexistent, ce ar fi reprezentat o procură de administrare/vânzare a imobilului sus menționat, dată în limba engleză, în fața Consulului General al României la, de către partea vătămată, cu privire la care a fost legalizată semnătura traducătorului la notarul public din cadrul Biroului Notarilor Publici Asociați și " din B, str. - nr.1, prin încheierea nr.11632/27.09.2002. Deoarece martora a negat constant orice contribuție a sa la plăsmuirea traducerii pretinsei procuri, dar în același timp, nici nu s-a descoperit înscrisul în limba engleză care să fi stat la baza traducerii, instanța fondului a constatat că există mai multe aspecte ce nu pot fi lămurite în privința existenței înscrisului original.

Cu această procură tradusă, falsificată, inculpatul s-a prezentat la Biroul Notarial Public "" B,-, sector 5, unde a fost autentificat antecontractul de vânzare-cumpărare sub nr.3241/03.10.2002 de către notarul public escu, antecontract având ca obiect același imobil. Potrivit acestui înscris autentificat, încheiat între ", prin mandatar, împuternicit în baza procurii din 24.09.2002 de Consulatul General al României la, traduse și legalizate sub nr.11632/27.09.2002 de Biroul Notarilor Publici Asociați și ", în calitate de promitent-vânzător și, cetățean italian cu reședința în B, în calitate de promitent cumpărător, părțile se obligau să încheie contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică în termen de 35 de zile de la data când dispozițiile Legii nr.112/1995 o vor permite. Prețul contractului convenit de comun acord a fost de 50.000 euro, din care la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare s-a achitat suma de 13.000 euro, iar până la data de 18.06.2003, a fost achitată de către partea vătămată, în tranșe de câte 400-500 euro, suma totală de 24.500 euro, inculpatul și partea vătămată recunoscând plata și respectiv primirea sumei de bani sus menționate.

La sosirea sa în țară, partea vătămată, constatând încheierea antecontractului sus menționat, fără consimțământul său, și ocuparea imobilului de către promitentul-cumpărător, a schimbat încuietorile, reintrând în posesia imobilului.

În același timp, partea vătămată a întocmit o procură de revocare a mandatului din 08.10.2001, dat tatălui său în vederea administrării imobilului din B,-, sector 4, autentificată sub nr.1644/12.08.2003 de Biroul Notarilor Publici asociați și.

La data de 27.08.2003, partea vătămată a formulat o acțiune civilă, înregistrată la Judecătoria Sector 1 B, solicitând instanței să constate nulitatea absolută a antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3241/03.10.2002 de BNP - escu. Prin sentința civilă nr.3881/31.05.2004 a Judecătoriei Sector 1 B, definitivă prin decizia civilă nr.285/A/08.04.2005 a Curții de APEL BUCUREȘTI, irevocabilă prin decizia civilă nr.616/15.03.2006 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV-a civilă, a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de, menținându-se ca fiind valabil antecontractul de vânzare-cumpărare atacat.

Pentru a stabili modul de desfășurare a evenimentelor care au determinat aceste consecințe, instanta de fond a luat în considerare acele mijloace de probă care pot duce la lămurirea situației de fapt, respectiv declarațiile persoanelor implicate, și anume ale inculpatului, ale părților vătămate și, ale martorilor și, alături de înscrisurile existente la dosarul cauzei.

Astfel, s-a reținut că faptul achiziționării la data de 12.02.1997, de către partea vătămată a apartamentului nr.1, compus din demisol și parter, din imobilul situat în B,-, sector 4, prin cumpărare de la SC SA, reiese din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare nr.1479/12.02.1997 încheiat între partea vătămată, în calitate de cumpărător și SC SA, în calitate de vânzător, având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate cu privire la imobilul sus menționat, coroborat cu declarațiile părții vătămate și ale inculpatului (105 ).

Apartamentul sus menționat a putut fi achiziționat de partea vătămată întrucât, la începutul lunii februarie 1997, s-a autentificat la Biroul Notarului Public o declarație a inculpatului prin care acesta își exprima expres acordul ca imobilul ce face obiectul contractului de închiriere sus menționat să fie cumpărat de fiul său, care are drepturi locative proprii, astfel cum rezultă din declarația pe propria răspundere a inculpatului autentificată sub nr.351 din februarie 1997 (104-108 ).

Întrucât partea vătămată efectua studii și domicilia, de mai mulți ani, în Statele Unite, în cursul anilor 1999 și 2001, acesta a întocmit mai multe procuri prin care îl împuternicea pe tatăl său, inculpatul, să administreze imobilul, proprietatea sa, sus menționat, fără drept de a încheia acte de dispoziție cu privire la acesta, astfel cum reiese din procurile de administrare din data de 08.07.1999, 08.10.2001 traduse și legalizate sub nr.4494/02.08.1999, 11303/09.10.2001, 16247/30.10.2001 de Biroul Notarilor Publici Asociați și " și respectiv de notar Public (60-61, 62-63).

Astfel cum rezultă din declarația inculpatului, în cursul anului 2002, urmărind să înstrăineze imobilul, și neavând acest drept, inculpatul a solicitat traducătorului autorizat, cu care de altfel, se afla în relații de prietenie, să îi întocmească o procură pe care să o poată folosi în mod valabil, la înstrăinarea imobilului situat în B,-, sector 4, fără a ridica suspiciuni cu privire la validitatea ei (15).

În aceste condiții, traducătorul autorizat - care tradusese anterior și alte acte pentru inculpat (potrivit propriilor declarații), a întocmit în fals o traducere a unui act autentic, care nu exista în fapt, și care ar fi reprezentat o procură de administrare/vânzare a imobilului din B,-, sector 4, dată în limba engleză, în fața Consulului General al României la, de către partea vătămată. Ulterior, inculpatul a solicitat legalizarea semnăturii traducătorului la notarul public din cadrul Biroului Notarilor Publici Asociați și " din B, str. - nr.1, astfel cum rezultă din cuprinsul procurii de administrare/vânzare traduse de și legalizată sub nr. 11632/27.09.2002 de către notarul public din cadrul Biroului Notarilor Publici Asociați și " din B, coroborat cu declarația inculpatului (25, 34-36, 50, 65)

Cu privire la existența procurii originale, în limba engleză, falsificate, prima instanță a apreciat că există un dubiu, care nu poate decât să îi profite inculpatului. Astfel, acest înscris original, redactat în limba engleză nu a fost descoperit în materialitatea sa pe parcursul urmăririi penale, nici inculpatul și nici cei doi notari unde ar fi trebuit să fie depus înscrisul original (chiar și falsificat) nefiind în măsură să prezinte chiar și o copie a procurii în limba engleză. Aceste aspecte sunt de altfel confirmate atât de martora, care arată că, deși i s-ar fi prezentat de către inculpat, un înscris original în limba engleză, purtând însemnele Consulatului General al României la și un timbru în relief, ce reprezenta procura de administrare/vânzare tradusă în anul 2002, nu a păstrat originalul sau copia acelui înscris, cât și de martora, care a arătat că, cu ocazia legalizării semnăturii traducătorului autorizat, i s-a prezentat, cu siguranță, înscrisul original al acestuia, dar nu a păstrat o copie a înscrisului, actul în cauză neputând fi prezentat instanței (5-6, 4). În ceea ce privește veridicitatea declarațiilor celor două martore ( și ), instanța a apreciat că martorele nu ar fi fost în măsură să confirme afirmațiile inculpatului cu privire la inexistența înscrisului în limba engleză, căci dacă ar fi făcut-o s-ar fi autoincriminat.

Din coroborarea declarației inculpatului cu adresele nr.1038/SC, nr.686/07.02.2005, SC/2769/05.07.2006 emise de Consulatul General al României, în care se arată pe de o parte, că, în arhiva Consulatului General al României la nu este autentificată nici o procură întocmită pe numele, în anii 1998, 2001-2003, pentru vânzarea apartamentului din B,-, sector 4, iar pe de altă parte, faptul că la acest consulat nu sunt autentificate decât procuri încheiate în limba română, cele în limba engleză, putând fi încheiate doar în fața unui notar public american și apostilate de secretarul general al statului de reședință al mandatarului, conform Convenției d l Haga din 1961 (, 15-16, 26, 27, 78, 115), rezultă că la baza înscrisului falsificat în limba engleză nu putea sta ca model vreun înscris eliberat de Consulatul General al României în limba engleză, Consulatul emițând doar acte în limba română.

În continuare, astfel cum reiese din cuprinsul antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3241/03.10.2002 de BNP - escu, folosind traducerea falsificată a procurii, inculpatul s-a prezentat la Biroul Notarial Public "" B,-, sector 5, unde s-a autentificat de către notarul public escu, antecontractul de vânzare-cumpărare, având ca obiect apartamentul nr.1 din imobilul situat în B,-, sector 4, compus din demisol și parter, încheiat între ", prin mandatar, împuternicit în baza procurii din 24.09.2002 de Consulatul General al României la, traduse și legalizate sub nr.11632/27.09.2002 de Biroul Notarilor Publici Asociați și ", în calitate de promitent-vânzător și, cetățean italian cu reședința în B, în calitate de promitent cumpărător, părțile obligându-se să încheie contractul de vânzare cumpărare în formă autentică în termen de 35 de zile de la data când dispozițiile legii nr. 112/1995 o vor permite (16-17, 28-30, 79-80). Atât inculpatul, cât și partea vătămată au arătat că imobilul a fost predat, iar o parte din preț (aproximativ J) a fost plătit.

La sosirea sa în țară, constatând că, fără consimțământul său, a fost încheiat antecontractul sus menționat, și faptul că imobilul proprietatea sa era ocupat de către promitentul-cumpărător, a ocupat apartamentul vândut și a schimbat încuietorile, reintrând în posesia imobilului, astfel cum rezultă din coroborarea declarației părții vătămate, prin mandatar, din data de 29.05.2005 ( 51-52) în care a arătat că, după ce i-a explicat părții vătămate că el este proprietarul și că nu a scris niciodată o procură de vânzare, acesta a părăsit definitiv imobilul, cu cea a părții vătămate care a arătat că partea vătămată, la întoarcerea în țară, a ocupat apartamentul vândut și a schimbat încuietorile, reintrând în posesia imobilului ( 81-82, 13-15).

Fiind audiat, inculpatul a recunoscut - în linii genarale - comiterea faptelor. Cu privire la celelalte aspecte relatate de inculpat, instanța de fond a reținut că declarațiile acestuia sunt contradictorii, iar susținerile că vânzarea s-a făcut în baza unei procuri false, dar cu acordul fiului său, partea vătămată și cu știrea cumpărătorului, partea vătămată precum și faptul și că o parte din pretul vânzării a fost oferită fiului său prin intermediul fostei soții, nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, motiv pentru care nu au fost reținute de către prima instanță, conform art. 69 Cod de procedură penală ( 98-100, 102-103, 113-114, dos., 15-16 dos. instanță).

Cu privire la încadrarea juridică a faptelor, raportat la cele mai sus expuse, la forma și gradul de vinovăție a inculpatului, analizând probele care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale, cât și cele care au fost înlăturate, instanța de fond a constatat următoarele:

- Fapta inculpatului, care, în perioada 2002-2003, în baza aceleiași rezoluții infracționale, pretinzând că este mandatat să vândă imobilul situat în B,-, sector 4, proprietatea părții vătămate, a indus și a menținut în eroare pe partea vătămată, prin folosirea de mijloace frauduloase (prin prezentarea unei procuri false, în tarducere legalizată de un traducător autorizat, respectiv de un notar public), determinându-l pe acesta să încheie antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3241/03.10.2002 de BNP - escu, pe care altfel nu l-ar fi încheiat, în scopul de a obține pentru sine prețul acestui contract, pricinuind o pagubă atât în patrimoniul părții civile (care a fost lipsit de posesia imobilului proprietatea personală și obligat să vândă imobilul în viitor) cât și în patrimoniul părții civile care a achitat, în contul acestui antecontract nevalabil suma de 24.500 Euro, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în convenții, în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin.1, 2 și 3 Cod penal, cu aplic. 41 alin.2 Cod penal.

Infracțiunea a fost săvârșită în forma agravată prevăzută de art. 215 alin.2 Cod penal, prin folosirea de mijloace frauduloase, de natură a asigura mai ușor reușita acțiunii inculpatului, în sensul că acesta a utilizat, la încheierea antecontractului de vânzare cumpărare, o procură falsă de administrare și vânzare, tradusă de traducătorul autorizat, a cărei semnătură a fost legalizată sub nr.11632/27.09.2002 de către notarul public din cadrul Biroului Notarilor Publici Asociați și " din B, act autentic de natură a crea aparența că inculpatul este în realitate mandatarul proprietarului, împuternicit să vândă imobilul în cauză.

Sub aspectul laturii subiective, instanța fondului a reținut că poziția subiectivă a inculpatului față de infracțiunea săvârșită și rezultatul socialmente periculos al acesteia, se caracterizează prin intenție directă, formă de vinovăție prevăzută de art. 19 alin.1 pct.1 lit.a Cod penal Astfel, inculpatul a avut reprezentarea faptei sale și a consecințelor păgubitoare asupra patrimoniilor părților civile și și a urmărit acest rezultat, având intenția de a induce și de a menține în eroare pe partea vătămată, cu privire la calitatea sa de mandatar al proprietarului și a urmărit obținerea unui folos material injust, și anume prețul contractului, care a fost parțial realizat, inculpatul obținând, în mod injust, suma de 24.500 euro. De altfel, chiar inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, aratând că "a căutat o formă să se răzbune pe fiul său, lăsându-l fără casă" și că deși " a înțeles că nu avea dreptul să înstrăineze imobilul", "i-a cerut", "i-a solicitat" traducătorului să facă o procură de vânzare, pentru a încheia, fără drept, un antecontract de vânzare cumpărare (15, 102).

Instanța a reținut forma continuată a infracțiunii, prevăzută de art. 41 alin.2 Cod penal, întrucât actele materiale comise de inculpat respectiv, inducerea în eroare a părții vătămate cu prilejul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, încasarea de la acesta, în mod repetat, în perioada 2002-2003, diferite sume de bani (în total 24.500 euro), cu titlu de preț al contractului, menținându-l în eroare cu privire la valabilitatea contractului, întrunesc, fiecare în parte, conținutul constitutiv al aceleiași infracțiuni, au fost săvârșite de același inculpat, la intervale scurte de timp, în baza unei rezoluții infracționale unice, dedusă din scopul final urmărit de inculpat și anume obținerea prețului contractului, mijloacele folosite și modul de operare similar (descris mai sus).

- Fapta inculpatului, care, în data de 27.09.2002, cu intenție, le-a determinat pe traducătorul autorizat și pe notarul public ca, în timp ce se aflau în exercițiul atribuțiilor de serviciu, să traducă, respectiv să legalizeze în fals, acestea acționând fără intenție dovedită, un înscris denumit "procură de administrare/vânzare", înscris tradus de, a cărei semnătură a fost legalizată prin încheierea de legalizare nr.11632/27.09.2002, act folosit ulterior la încheierea frauduloasă a antecontractului de vânzare cumpărare nr.3241/03.10.2002, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, în forma participației improprii a instigării prevăzută de art. 25 rap. la art. 288 alin. 2 Cod penal. cu aplic art. 31 Cod penal.

Instanța a constatat că infracțiunea a fost săvârșită în forma partipației improprii prevăzută de art.31 alin.2 Cod penal, întrucât inculpatul, - cu intenție - l-a determinat pe notarul public să legalizeze semnătura traducătorului, de pe traducerea "procurii de administrare-vânzare" (înscris original, ce nu a existat, în fapt), traducere efectuată de traducătorul autorizat. Deși actul legalizat, să producă efecte juridice, nu corespundea adevărului, notarul public a acționat fără vinovăție, în condițiile în care legalizarea semnăturii traducătorului constă în compararea semnăturii aplicate pe traducere de către traducător cu specimenul de semnătură depus la secretariatul biroului de către traducător sau cu specimenul de semnătură pe care acesta o execută în fața notarului public, faptul întocmirii și semnării traducerii de către traducătorul reieșind din probele administrate în cauză.

Înscrisul alterat - traducerea legalizată a procurii - este un înscris oficial, în sensul art.150 Cod penal, întrucât emană de la un funcționar public, notarul public fiind învestit să îndeplinească un serviciu de interes public, să producă consecințe juridice (pentru a reuși înstrăinarea unui imobil ce aparținea altei persoane și fără a avea mandat în acest sens).

Deși, cu ocazia traducerii și legalizării semnăturii traducătorului, atât traducătorul cât și notarul public trebuiau să consulte înscrisul original ce a fost tradus, care în fapt s-a constatat că nu există, instanța a considerat că nu are suficiente elemente pentru a aprecia asupra vinovăției celor doi funcționari publici cu privire la comiterea unor infracțiuni.

Declarațiile martorilor și, în sensul că au văzut înscrisul original, purtând însemnele Consulatului Român la și un timbru în relief, dar că nu l-au păstrat, motiv pentru care nu îl pot prezenta, au fost apreciate ca neputând servi la aflarea adevărului sub acest aspect, atâta vreme cât prin afirmații contrare cele două martore s-ar autoincriminia, expunându-se unor sancțiuni penale (4-5 dos. instanță-comisie rogatorie).

Instanța a mai reținut totodată și faptul că, deși prin rezoluția nr. 156/P/2008 întocmită de Curtea de APEL BUCUREȘTIs -a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitele și, pentru intervenirea prescripției răspunderii penale a acestora, în baza art.10 lit.g Cod de procedură penală, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev de art.246 Cod penal, fals material în înscrisuri oficiale prev de art.288 alin.2 Cod penal, fals intelectual prev de art.289 Cod penal, fals în înscrisuri sub semnătură privată prev de art.290 Cod penal și uz de fals prev de art.291 cod penal, aceasta nu înseamnă că faptele comise nu există sau că nu au fost săvârșite de acestea, ci doar că nu mai poate fi începută urmărirea penală și eventual antrenată răspunderea penală a făptuitorilor (34-36 dos. instanță).

Sub aspectul laturii subiective, s-a apreciat că inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenție directă, formă de vinovăție prevăzută de art.19 alin.1 pct.1 lit.a Cod penal, în sensul că acesta a avut reprezentarea faptelor sale și a consecințelor lor, urmărind producerea rezultatului negativ și a consecințelor juridice - întocmirea unei procuri, tradusă și legalizată, ce atestă împrejurări neconforme adevărului. De altfel, chiar inculpatul în înseși declarațiile sale a recunoscut săvârșirea faptei, aratând că deși "a înțeles că nu avea dreptul să înstrăineze imobilul" dar, cu toate astea "i-a cerut" traducătorului să facă o procură de vânzare, ce ulterior a fost legalizată (15).

- Fapta inculpatului, care în data de 03.10.2002, a folosit la BNP - escu, înscrisul oficial fals reprezentat de procura de administrare/vânzare tradusă de și legalizată sub nr.11632/27.09.2002 de către notarul public, cunoscând că acesta este fals, în vederea producerii de consecințe juridice, respectiv cu scopul de a încheia antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3241/03.10.2002 de BNP - escu, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals prevăzute de art. 291 Cod penal.

Sub aspectul laturii subiective, instanța a considerat că poziția subiectivă a inculpatului față de infracțiunea săvârșită și rezultatul socialmente periculos al acesteia, se caracterizează prin intenție directă, formă de vinovăție prevăzută de art.19 alin.1 pct.1 lit.a Cod penal, întrucât, inculpatul a avut reprezentarea faptei sale și a consecințelor negative ale acesteia asupra relațiilor sociale referitoare la încrederea publică în autenticitatea și veridicitatea înscrisurilor oficiale și a urmărit acest rezultat, prezentând înscrisul fals ca și cum ar fi fost real, deși cunoștea caracterul fals al acestuia, cu scopul de a obține încheierea antecontractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.3241/03.10.2002.

În ceea ce privește fapta inculpatului de a falsifica, în cursul anului 2002, un înscris oficial constând în procura de administrare în limba engleză dată de partea vătămată, în fața Consulatului Român la, prin contrafacerea scrierii și subscrierii precum și prin alterarea conținutului acestuia în sensul reproducerii înscrisului în mod fraudulos prin adăugarea dreptului de a vinde imobilul în cauză, executând semnătura pretins autentică a mandantului, instanța de fond a reținut următoarele:

Pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 288 alin.1 Cod penal, trebuie ca - în primul rând - să existe un înscris oficial asupra căruia să se exercite o acțiune de falsificare materială prin contrafacerea scrierii, subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod.

Or, în cauză, din probele administrate, nu s-a dovedit că acest înscris falsificat de către inculpat ar fi existat în realitate.Astfel, acest înscris nu apare evidențiat în arhivele Consulatului Român la, în fața căruia se pretinde a fi fost dată procura, care de altfel nici nu autentifică acte în limba engleză și nici nu a putut fi prezentat de nici una din persoanele care au întocmit acte oficiale pe baza acesteia, și anume de către notarii publici și sau de către traducătorul.

Mai mult chiar, inculpatul recunoaște că nu a existat un înscris falsificat de acesta și că a solicitat verbal traducătorului să îi întocmească o procură care să confere dreptul de a vinde imobilul, după modelul unor procuri anterioare, susțineri care se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

Simpla solicitare de efectuare a unui traduceri de pe un act în limba engleză care nu există, folosind eventual ca modele procuri anterioare, nu are semnificația unei contrafaceri sau alterări a unui înscris oficial.

Față de cele expuse, prima instanță a constatat că se impune achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 288 alin.1 Cod penal, în baza art.11 pct 2 lit. a rap. la art.10 lit.a Cod de procedură penală, întrucât fapta de falsificare materială a unui înscris oficial (procura în limba engleză, pretins emisă de Consulatul Român la, în anul 2002), nu există.

Reținând vinovăția inculpatului în ceea ce privește săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, în formă continuată, instigarea la fals material în înscrisuri oficiale sub forma participației improprii și uzul de fals prevăzute de art.215 alin.1, 2, 3 cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal, art.25 rap. la art.288 alin.2 Cod penal cu aplic. art.31 Cod penal și art.291 Cod penal, toate cu aplic. art.33 lit a Cod penal instanța de fond a constatat că se impune condamnarea inculpatului pentru aceste fapte.

Totodată prima instanță a constatat că infracțiunile de înșelăciune, în formă continuată, instigarea la fals material în înscrisuri oficiale sub forma participației improprii și uzul de fals prevăzute de art.215 alin.1, 2, 3 cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal, art. 25 rap. la art. 288 alin.2 Cod penal cu aplic. art.31 Cod penal și art.291 Cod penal, au fost săvârșite în stare de concurs real prevăzut de art.33 lit.a Cod penal, în cauză fiind întrunite condițiile pluralității infracționale sub forma concursului real de infracțiuni: trei infracțiuni săvârșite de același subiect activ înainte de a fi intervenit o hotărâre de condamnare definitivă pentru vreuna dintre ele, precum și că în cauză sunt incidente și prevederile art.37 alin.1 lit.a Cod penal, privind recidiva postcondamnatorie.

Sub acest din urmă aspect, s-a reținut că faptele deduse judecății au fost comise în stare de recidivă post condamnatorie, primul termen al recidivei constituindu-l o pedeapsă cu închisoarea aplicată inculpatului pentru infracțiuni de înșelăciune și fals intelectual, aspect ce probează perseverența acestuia în comiterea actelor antisociale. Astfel, așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar (112), inculpatul a mai suferit anterior și alte condamnări, inculpatul aflându-se în stare de recidivă postcondamnatorie față de condamnarea definitivă dispusă prin sentința penală nr.278/06.06.2001 a Judecătoriei Pucioasa, definitivă prin nerecurare, prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.215 alin.1, 2, 3 Cod penal, art.289 alin.1 Cod penal cu aplic. art.33 lit.a Cod penal, cu suspendare condițioantă a executării pedepsei conform art.81 Cod penal. Această pedeapsă era considerată executată la data de 16.06.2005, iar infracțiunile pentru care inculpatul a fost cercetat în prezenta cauză au fost comise, cu intenție, în anii 2002-2003, înainte ca această pedeapsă să fi fost considerată ca executată, motiv pentru care în cauză sunt incidente prevederile art. 37 alin.1 lit.a Cod penal privind starea de recidivă postcondamnatorie.

Din aceeași fișă de cazier judiciar, s-a mai reținut că inculpatul a mai fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.215 alin.1, 2, 3, art. 291 Cod penal cu aplic. art.33 lit.a Cod penal, prin sentința penală nr.365/2004 a Judecătoriei Câmpina, definitivă prin decizia penală nr.135/04.02.2005 a Curții de Apel Ploiești, a fost anulată suspendarea condiționată a executării pedepsei din sentința penală nr.278/06.06.2001 a Judecătoriei Pucioasa,inculpatul executând în final 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 Cod penal. Din executarea acestei pedepse a fost liberat condiționat la data de 20.06.2006, râmânând un rest de pedeapsă neexecutat de 712 zile închisoare. De asemenea, prin sentința penală nr.348/2006 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI, definitivă prin decizia penală nr.5098/30.10.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul a mai fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.215 alin. 1,2,3 cu aplic. art.13 Cod penal.

Totodată, prin sentința penală nr.275/10.06.2008 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția penală, defintivă prin nerecurare, s-a dispus contopirea pedepselor aplicate prin sentințele sus menționate, dispunându-se executarea pedepsei celei mai grele de 4 ani închisoare în condițiile art. 57, 71, 64 Cod penal.

Constatând că beneficiul suspendării pedepsei de 2 ani închisoare a fost anulat prin sentința penală nr.365/2004 a Judecătoriei Câmpina, definitivă prin decizia penală nr.135/04.02.2005 a Curții de Apel Ploiești, instanța a apreciat că nu mai pot fi aplicate dispozițiile art.83 Cod penal, referitoare la o eventuală revocare a suspendării condiționate.

La alegerea pedepselor, precum și la individualizarea cuantumului acestora, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale și obligatorii prevăzute de art.72 pen., și anume limitele de pedeapsă prevăzute în textul incriminator pentru fiecare faptă săvârșită, gradul de pericol social concret relativ ridicat al faptelor săvârșite, determinat atât de modul de producere, cât și de importanța valorilor sociale încălcate, circumstanțele în care acestea au fost comise, persoana inculpatului, în vârstă de 65 ani, care este recidivist, nu are loc de muncă, dar și atitudinea manifestată de inculpat pe parcursul procesului penal, de recunoaștere parțială a faptelor.

Astfel, la stabilirea și aplicarea pedepsei principale, au fost avute în vedere împrejurările comiterii faptei de înșelăciune, prin mijloace frauduloase, de natură a asigura mai ușor reușita acțiunii inculpatului, în sensul că acesta a utilizat, la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare, o procură falsă, tradusă și legalizată sub nr.11632/27.09.2002 de către notarul public, act autentic de natură a crea aparența că inculpatul este în realitate mandatarul proprietarului, împuternicit să vândă imobilul în cauză, elemente care circumstanțiază pericolul social concret al faptei, ca fiind ridicat și determină sancționarea faptei cu mai multă severitate, motiv pentru care reacția represivă s-a concretizat într-o pedeapsă cu închisoarea, care eate o măsură de constrîngere, dar și un mijloc de reeducare eficient, în sensul art.52 Cod penal.

În ceea ce privește cuantumul pedepsei închisorii aplicate inculpatului, instanța de fond a avut în vedere prejudiciul produs, și anume dobândirea sumei de 24.500 euro, prejudiciu nerecuperat.

Dat fiind faptul că toate cele trei fapte pentru care inculpatul a fost găsit vinovat au fost comise în concurs real, în temeiul art.33 lit.a și 34 lit.b Cod penal, instanța a dispus contopirea pedepsele stabilite în cauză, dându-se inculpatului spre executare pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, sporită cu 6 luni, în final urmând să execute 3 ani și 6 luni închisoare.

În ceea ce privește pedepsele accesorii, prima instanță a precizat că aplicarea acestora inculpatului trebuie realizată atât în baza art.71 alin. 2 și 3 Cod penal și 64 Cod penal, cât și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului, a Protocoalelor adiționale și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului - în special Cauza Sabou și Pârcălab contra României și cauza Hirst contra Marii Britanii - care, în conformitate cu dispozițiile art.11 alin.2 și art.20 din Constituția României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenții de către România prin Legea nr.30/1994. Astfel, s-a reținut că restrângerea exercițiului drepturilor și libertăților poate fi dispusă numai dacă este necesară, precum și că o atare măsură trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat- În consecință, o aplicare automată, în temeiul legii, a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a vota, care nu lasă nici o marjă de apreciere judecătorului național în vederea analizării temeiurilor care ar determina luarea acestei măsuri, încalcă atât principiul proporționalității, cât și art.3 din Primul Protocol adițional, așa cum a statuat, - Secțiile Unite, prin decizia nr.74/2007.

În acest context, instanța de fond a considerat că dat fiind faptul că inculpatul a săvârșit mai multe fapte, prin care au fost puse în pericol patrimoniul persoanelor, precum și relațiile sociale referitoare la încrederea publică în autenticitatea și veridicitatea înscrisurilor oficiale, iar prin săvârșirea de infracțiuni acesta a înțeles să nesocotească în mod repetat dispozițiile legale (fiind condamnat de mai multe ori pentru același gen de fapte), acesta a devenit nedemn în ceea ce privește exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit.a și b Cod penal în raport cu ceilalți cetățeni care respectă legile.

Prin urmare, în temeiul art.71 Cod penal, instanța a reținut că natura faptelor săvârșite, perseverența infracțională, ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercițiul drepturilor de natură electorală prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și b Cod penal, respectiv dreptul de a alege și de fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, fiind interzise aceste drepturi pe durata executării pedepsei.

Sub aspectul laturii civile, instanța fondului a reținut că, în cauză, partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 2 miliarde lei, reprezentând prejudiciul suferit, la data de 18.03.2008, în ședință publică (17).

În fața instanței de judecată, partea vătămată a declarat însă că înțelege să renunțe la orice fel de pretenție bănească împotriva inculpatului - solicitând însă menținerea antecontractului de vânzare-cumpărare, renunțare de care s-a luat act, în baza art.346 Cod de procedură penală.

Constatând în cauză că actul oficial reprezentat de traducerea legalizată sub nr.11632/27.09.2002 de către și, a înscrisului denumit "procură emisă de Consulatul General al României la, din 24.09.2002", ce a stat la baza încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3241/3.10.2002 la., este fals, instanța a desființat aceste înscrisuri și a restabilit situația anterioară săvârșirii infracțiunii, în temeiul art.14 alin.3 lit.a Cod de procedură penală.

Totodată, constatându-se că partea civilă a achitat în contul antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3241/3.10.2002 la., ce urmează a fi desființat de către instanță, suma totală de 24.500 euro, astfel cum reiese din chitanța încheiată între acesta și inculpat la data de 18.06.2003, prima instanță hotărât că această sumă se impune a fi restituită de către inculpat părții civile, în vederea restabilirii situației anterioare.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal,au declarat apelPARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA SECTORULUI 5(la data de 27 februarie 2009)partea vătămată(la data de 03 martie 2009) șiinculpatul(la data de 03 martie 2009).

Parchetul a invocat faptul că sentința instanței de fond este netemeinică în ceea ce privește soluția de achitare a inculpatului pentru infracțiunea de fals în înscrisuri oficiale, probele administrate în cauză (declarațiile inculpatului, ale părții vătămate și ale martorilor și ), fiind de natură a răsturna prezumția de nevinovăție ce operează în favoarea inculpatului.

Partea vătămată, a invocat în susținerea apelului următoarele motive de netemeinicie și nelegalitate:

- greșita achitare a inculpatului pentru infracțiunea de fals în înscrisuri oficiale;

- nu s-a făcut o corectă apreciere asupra gravității faptelor săvârșite cu consecințe asupra încadrării juridice și a prejudiciului cauzat;

- pedeapsa pentru infracțiunea de înșelăciune și sporul aplicat sunt prea mici;

- omiterea clauzei contractuale din antecontract care acoperă penalitatea, întârzierea, prejudiciul cauzat prin activitatea ilicită a inculpatului ridicându-se la suma de 49.000 euro;

- inculpatul trebuia obligat la restituirea sumelor datorate părții civile în moneda euro.

Inculpatul a susținut că cercetarea judecătorească este incompletă, în mod eronat fiind obligat la restituirea sumei de 24.500 lei, neținându-se seama de situația de fapt care reiese chiar din declarația părții civile, considerând că se impunea achitarea sa, în temeiul disp. art.11 alin.2 lit.a Cod de procedură penală rap. la art.10 lit.d Cod de procedură penală; de asemenea, a solicitat să fie expertizat medico-legal pentru a se stabili dacă avea discernământ la semnarea contractelor. În subsidiar, a apreciat că se impune reținerea de circumstanțe atenuante și coborârea pedepselor sub minimul special.

În cursul judecării apelurilor, prin încheierea de ședință din data de 01.07.2009, Tribunalul a dispus efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice care să stabilească dacă inculpatul a avut discernământul păstrat în raport cu faptele pentru care este cercetat, la data de 30.10.2009 fiind depus la dosar raportul nr.A- întocmit de INML.

Prin decizia penală nr.597/A din data de 04 noiembrie 2009, TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția I Penalăîn baza art.379 pct.1 lit.b Cod de procedură penală a respins ca nefondate apelurile formulate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 B, apelantul parte vătămată și apelantul inculpat împotriva sentinței penale nr.357/24.02.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 B in dosarul nr-, iar în baza art.192 alin.2 Cod de procedură penală apelantul parte vătămată și apelantul inculpat au fost obligați la plata de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:

Referitor la latura penală, Tribunalul a reținut că în mod corect instanța de fond a apreciat că circumstanțele concrete în care s-au desfășurat acțiunile inculpatului, așa cum sunt oglindite de probele strânse în cauză, judicios analizate în considerentele sentinței pronunțate de instanța de fond, conduc fără echivoc la concluzia că în perioada 2002-2003, în baza aceleiași rezoluții infracționale, pretinzând că este mandatat să vândă imobilul situat în B,-, sector 4, proprietatea părții vătămate, a indus și a menținut în eroare pe partea vătămată, prin folosirea de mijloace frauduloase, determinându-l pe acesta să încheie antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3241/03.10.2002 de BNP - escu, pricinuind o pagubă în patrimoniile părților vătămate și.

De asemenea, în data de 27.09.2002, cu intenție, inculpatul i-a determinat pe traducătorul autorizat și pe notarul public ca, în timp ce se aflau în exercițiul atribuțiilor de serviciu, să traducă, respectiv să legalizeze în fals, acestea acționând fără intenție dovedită, un înscris denumit "procură de administrare/vânzare", înscris tradus de, a cărei semnătură a fost legalizată prin încheierea de legalizare nr.11632/27.09.2002, act folosit ulterior de inculpat la încheierea frauduloasă a antecontractului de vânzare cumpărare nr.3241/03.10.2002.

Tribunalul a mai constatat că prejudiciul cauzat de inculpat prin săvârșirea infracțiunii de înșelăciune se ridică la suma de 24.500 Euro, nefiind produse consecințe deosebit de grave, în sensul dispozițiilor art.146 din Codul penal, așa cum susține apelantul - parte vătămată.

Pe de altă parte s-a observat că deși inculpatul prezintă diagnosticul de, tulburare de personalitate disociată, a avut discernământul păstrat în raport cu aceste fapte, conform concluziilor raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr.A- întocmit de INML.

Cu privire la individualizarea pedepsei s- a reținut că instanța de fond a făcut o justă individualizare a pedepselor aplicate, conform criteriilor prev. de art.72 Cod penal, ținând seama de gradul concret de pericol social al faptelor, de modalitatea și împrejurările în care au fost comise, de rezultatul produs, precum și de circumstanțele personale ale inculpatului.

În privința infracțiunii prevăzute de art.288 alin.1 Cod penal, Tribunalul a constatat că deși martorii și au declarat că inculpatul le-a prezentat procura în limba engleză, originală, lipsa în materialitatea sa a acestui înscris, coroborată cu declarațiile inculpatului și cu adresele emise de Consulatului Român la, creează un dubiu cu privire la existența procurii. Așadar, având în vedere principiul de drept conform căruia dubiul profită inculpatului, s-a apreciat că în mod justificat prima instanță a dispus achitarea inculpatului pentru această faptă.

Cu privire la latura civilă acauzei,Tribunalul a apreciat că în mod corect prima instanță a desființat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3241/03.10.2002 de BNP - escu încheiat în baza traducerii legalizate sub nr.11632/27.09.2002 la. și a înscrisului denumit "procură emisă de Consulatul General al României la, din 24.09.2002", din următoarele considerente:

Întrucât s-a constatat că traducerea legalizată este falsă, în aceste condiții lipsesc cu desăvârșire elementele esențiale, structurale ale actului juridic, consimțământul și cauza, respectiv voința juridică, manifestarea voinței făcută în scopul de a produce efecte juridice.

În consecință, ținând seama de principiul, quod nullum est, nullum producit effectum",s-a considerat că în mod justificat s-a anulat și actul încheiat în baza înscrisului fals, neoperând niciuna din excepțiile care anihilează această regulă.

Așadar, s-a concluzionat că justificat s-a dispus restabilirea situației anterioare, inculpatul fiind obligat la restituirea către partea civilă a sumei primite de la acesta, în echivalentul în lei la cursul BNR din data plății, având în vedere că potrivit reglementărilor în vigoare, încasările și plățile pe teritoriul României se efectuează numai în moneda națională,leul".

În ceea ce privește cererea părții civile, ca inculpatul să fie obligat la executarea clauzei penale stipulate în antecontract, Tribunalul a apreciat că aceasta este neîntemeiată, întrucât o atare cerere are un caracter accesoriu, validitatea obligației principale constituind o condiție esențială pentru existența clauzei penale. Or în speță, s-a constatat că obligația principală (antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3241/03.10.2002 de BNP - escu ) este nulă, astfel că și clauza penală este nulă.

Împotriva deciziei Tribunalului,au declarat recurs,în termen legal,PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI(la data de 12 noiembrie 2009),partea vătămată(la data de 09 noiembrie 2009) șiinculpatul(la data de 11 noiembrie 2009).

Prin intermediul motivelor scrise de recurs, susținute și oral cu prilejul dezbaterilor desfășurate în ședința publică din data de 09 februarie 2010, Parchetul, invocând incidența cazului de casare prev.de art.385⁹pct.18 din Codul d e procedură penală a criticat decizia instanței de apel pe motiv că în mod greșit prin aceasta a fost menținută soluția instanței de fond vizând achitarea inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale prev.de art.288 alin.1 Cod penal cu aplic.art.37 lit.a Cod penal, întrucât elementele de probator administrate în cauză - declarațiile părții vătămate și ale martorilor și - sunt îndeajuns de puternice încât să contracareze cu succes efectele prezumției de nevinovăție ce operează în favoarea inculpatului, impunându-se așadar pronunțarea unei soluții de condamnare a inculpatului pentru această infracțiune.

Totodată, Parchetul, întemeindu-se pe cazul de casare prev.de art. 385⁹pct.17 din Codul d e procedură penală a invocat și faptul că încadrarea juridică dată de instanța fondului și menținută de către instanța de apel, faptei inculpatului de a determina cu intenție la data de 27 septembrie 2002, pe traducătorul autorizat și pe notarul public, ca în exercitarea atribuțiilor lor de serviciu, să traducă, respectiv să legalizeze în fals înscrisul denumit "procură de administrare/vânzare", act folosit ulterior la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare nr.3241/03 10 2002, în infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale în forma participației improprii prev.de art.25 raportat la art.288 alin.2 Cod penal cu aplic. art.37 alin.1 lit.a Cod penal nu este corectă, întrucât respectivul înscris a fost falsificat cu ocazia întocmirii acestui de către funcționar și în exercitarea atribuțiilor de serviciu ale acestuia, iar nu prin alterare sau contrafacere, astfel cum prevede art.288 Cod penal, astfel că încadrarea juridică corectă pentru această faptă ar fi aceea în infracțiunea de fals intelectual în forma participației improprii prev. de art.25 raportat la art.289 alin.1 Cod penal cu aplic.art.37 lit.a cod penal.

Recurentul parte civilă, atât în cuprinsul motivelor scrise de recurs, cât și în cadrul dezbaterilor orale asupra căilor de atac declarate în cauză, a criticat decizia instanței de prim control judiciar sub următoarele aspecte:

Instanța de apel în mod greșit a confirmat achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, apreciind că fapta nu există - critică întemeiată pe cazul de casare prev.de art.385⁹pct.18 din Codul d e procedură penală; în dezvoltarea acestui motiv de recurs s-a susținut că instanța de apel, ca și instanța de fond, a făcut o analiză și o interpretare greșită a probelor administrate în cauză, respectiv recunoașterea parțială a inculpatului că procura originală a existat, declarațiile martorilor (traducătorul care a realizat traducerea acestei procuri) și (notarul public care a legalizat semnătura traducătorului) care confirmă că procura în original, în limba engleză, ce face obiectul falsului a existat, a fost adusă de inculpat la B și apoi i-a fost restituită tot inculpatului, precum și declarația notarului public escu, ce a precizat că fiindu-i prezentat acest înscris nu i-a trezit nici o suspiciune, or în condițiile în care aceste probe dovedesc că fapta imputată inculpatului există și a fost săvârșită de acesta se impune tragerea lui la răspundere penală pentru infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale.

Instanța de apel a confirmat în mod greșit soluția instanței de fond cu privire la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului în raport de disp.art.72 și urm. Cod penal - critică circumscrisă cazului de casare prev.de art. art.385⁹pct.14 din Codul d e procedură penală; în cadrul acestui motiv de recurs, un prim aspect invocat a avut în vedere faptul că întinderea prejudiciului direct cauzat prin infracțiune este de 24 500 Euro, care echivalează cu cca. 100 000 lei, iar conform clauzei penale din antecontractul semnat personal de inculpat, în caz de neexecutare a promisiunii de vânzare din vina sa, acesta s-a obligat să plătească promitentului cumpărător, de două ori suma primită cu titlu de avans, adică 49 000 de Euro, sumă ce se apropie de 200 000 lei și reprezintă consecințe deosebit de grave, o atare împrejurare având consecințe și asupra tratamentului penal aplicabil inculpatului; în al doilea rând, a fost invocat faptul că instanțele inferioare au interpretat și aplicat în mod greșit principiile de individualizare a pedepsei, la stabilirea pedepsei omițând a avea în vedere gravitatea faptei, în contextul pluralității de infracțiuni săvârșite, având ca efect prejudicierea sa cu peste 50 000 Euro, persistența inculpatului în înșelarea mai multor persoane, fiind recidivist în materia înșelăciunii, poziția procesuală de nesinceritate manifestată de acesta și de încercare de a ascunde, diminua sau înlătura consecințele penale ale infracțiunilor săvârșite, refuzul de a-i restitui, chiar și în parte, sumele cu care l-a înșelat, pretinzând că nu-i datorează nimic, astfel că în raport cu aceste aspecte se impune aplicarea unei pedepse orientate către maximul special prevăzut de legea penală, precum și adăugarea unui spor de pedeapsă într-un cuantum semnificativ.

În mod greșit instanța de apel a confirmat soluția instanței de fond referitor la modul de soluționare a laturii civile, atât cu privire la cuantumul prejudiciului, cât și cu privire la moneda de plată; sub acest aspect s-a susținut că în mod incorect instanțele inferioare au dat eficiență principiului "quodnullum est, nullum producit efectum", întrucât actul juridic care trebuie luat în analiză este antecontractul de vânzare-cumpărare, act autentic încheiat de un notar public, în care inculpatul personal semnează și-și asumă clauza penală de a plăti promitentului-cumpărător dublul avansului încasat, în cazul în care nu-și îndeplinește obligația de a încheia contractul de vânzare-cumpărare, astfel că în conformitate cu această caluză prejudiciul real ce i-a fost cauzat prin activitatea ilicită a inculpatului este de 49 000 Euro, sumă la care inculpatul trebuie obligat să i-o plătească; în privința monedei de plată a prejudiciului s-a arătat că, în cazul plăților între o persoană fizică cetățean român și o persoană fizică cetățean nerezident, cum este și cazul de față se aplică dispozițiile din Regulamentul valutar nr.4/2005 modificat și completat în 2007 Capitolul II Secțiunea 1 art.2, care prevăd că operațiunile valutare între rezidenți și nerezidenți se pot efectua în mod liber în moneda Euro, astfel că se impune ca inculpatul să fie obligat la plata prejudiciului în moneda EURO.

Cu prilejul dezbaterilor orale în recurs, apărătorul din oficiu al inculpatului recurent, invocând cazul de casare prev. de art.385⁹pct.14 din Codul d e procedură penală, a criticat hotărârile pronunțate de instanțele inferioare sub aspectul individualizării pedepsei, pe care a apreciat-o ca fiind prea severă în raport de împrejurarea că inculpatul a avut o atitudine sinceră, recunoscând și regretând fapta comisă.

Printr-un memoriu scris depus prin serviciul registratură al instanței și atașat la dosarul cauzei la data de 09 februarie 2009, inculpatul recurent a învederat Curții că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune deoarece el i-a cedat părții civile apartamentul cu acte și chei, care de altfel era chiriaș în casă și a crezut că procura este bună, solicitând ca instanța să lase părțile să se înțeleagă, întrucât este vorba de un proces de familie.

Analizând actele și lucrările dosarului, conform disp. art. 385¹⁰alin. 2¹din Codul d e procedură penală, în raport cu motivele de recurs astfel invocate, precum și din oficiu, în limita celorlalte cazuri de casare prev. de art.385⁹alin.3 din Codul d e procedură penală, Curtea constată cărecursurile formulate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, inculpatul și partea civilă sunt fondate, considerentele care justifică o atare soluție fiind următoarele:

Cu privire la cazul de casare prev. de art. 385⁹pct 18 din Codul d e procedură penală, invocat deopotrivă de Parchet și respectiv de recurentul parte civilă cu referire la soluția de achitare a inculpatului dispusă de instanța de fond și confirmată de instanța de apel, pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale prev.de art.288 alin.1 Cod penal și totodată analizat și din perspectiva apărărilor inculpatului, în sensul că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, Curtea constată că incidența acestui caz de casare nu se verifică în privința nici unuia dintre aspectele astfel criticate.

Referitor la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale prev.de art.288 alin.1 Cod penal, Curtea reține că prin actul de sesizare a instanței (rechizitoriul nr.7422/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 5 B), inculpatului i-a fost imputat faptul că în cursul anului 2002 ar fi falsificat un înscris oficial, respectiv o procură de administrare în limba engleză, dată de fiul său, partea vătămată, în fața Consulatului Român din, prin contrafacerea scrierii și a subscrierii, precum și prin alterarea conținutului acesteia, în sensul reproducerii înscrisului în mod fraudulos, prin adăugarea dreptului de a vinde imobilul proprietatea părții vătămate, executând semnătura pretins autentică a mandantului.

Potrivit art.385⁹alin.1 pct 18 din Codul d e procedură penală, hotărârile sunt supuse casării."când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare".

Pentru a fi incident acest caz de casare este necesar să existe o contrarietate esențială, evidentă și necontroversată între ceea ce spune dosarul, prin probele sale, pe de o parte și ceea ce au afirmat instanțele inferioare prin hotărârile lor, pe de altă parte.

Din această perspectivă, Curtea constată că în cauza de față nu pot fi identificate probe certe de vinovăție care să infirme concluzia la care au ajuns instanțele inferioare cu privire la existența acestei fapte și la săvârșirea ei de către inculpat, și care să constituie fundamentul unei soluții de condamnare a inculpatului pentru această infracțiune.

Astfel, așa cum în mod corect au observat și instanțele inferioare, pentru realizarea elementului material al laturii obiective a infracțiunii în discuție și deci pentru însăși existența infracțiunii este esențialmente necesar să existe un înscris oficial asupra căruia să se exercite acțiunea de falsificare materială în modalitățile normative prevăzute în textul de lage care încriminează fapta (art.288 alin.1 Cod penal).

Or în cauză, înscrisul oficial, pretins a fi fost falsificat material de către inculpat (procura în limba engleză emisă de Consulatul Român la în anul 2002) nu a fost niciodată identificat în materialitatea sa, inexistența înscrisului cu pricina fiind confirmată și de împrejurarea că acesta nu apare evidențiat nici în arhivele Consulatului Român la, în fața căruia se pretinde că ar fi fost dată respectiva procură, instituție care de altfel, potrivit adreselor aflate în dosarul de urmărire penală (filele 26,27 și 78 ) nici nu autentifică acte în limba engleză.

Mai mult decât atât, inculpatul a susținut, atât în cursul urmăririi penale (fila 102 ), cât și în faza judecății, respectiv prin declarațiile date în fața instanței de fond și a celei de apel (filele 15,16 dosar fond și 47-49 dosar apel) că nu a existat un înscris oficial (procură de administrare în limba engleză) care să fi fost falsificat de el și că procura de administrare/vânzare folosită la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare a fost întocmită chiar de către traducătorul, pe baza unor procuri anterioare, afirmații care în mod corect au fost apreciate ca fiind credibile prin raportare la adresele Consulatului General al României la care a precizat că nu autentifică acte în limba engleză.

Singurele mijloace de probă care susțin ipoteza existenței reale a acestui înscris original în limba engleză sunt declarațiile martorilor, traducătorul care a întocmit traducerea înscrisului denumit "procură de administrare/vânzare" și, notarul public care a legalizat semnătura traducătorului de pe înscrisul anterior menționat, care au afirmat că la momentul întocmirii traducerii și respectiv a legalizării semnăturii traducătorului, le-ar fi fost prezentată de către inculpat procura originală în limba engleză, emisă de Consulatul General al României la.

Cu privire la aceste depoziții, întocmai ca și instanțele inferioare, Curtea consideră că acestea nu pot avea caracterul unor probe sigure, decisive care să dovedească dincolo de orice îndoială, existența acțiunii frauduloase a inculpatului de contrafacere a pretinsului înscris original întocmit în limba engleză, întrucât pe de o parte, cele două martore nu au fost în măsură să prezinte instanței, fie și măcar o copie a procurii de administrare/vânzare redactată în limba engleză pe baza căreia pretind că au întocmit respectiv legalizat actul oficial folosit de inculpat la încheierea antecontractului de vânzare cumpărare, iar pe de altă parte afirmațiile lor trebuie evaluate prin prisma unui interes personal, acela de a nu se autoîncrimina în cazul în care ar recunoaște că întocmirea traducerii și respectiv legalizarea semnăturii traducătorului s-au realizat în lipsa unui înscris original în limba engleză care să fi fost cu adevărat tradus, în condițiile în care o atare conduită ar fi putut antrena răspunderea lor penală.

Drept urmare, având în vedere că la pronunțarea unei soluții de condamnare, instanța trebuie să-și întemeieze convingerea vinovăției inculpatului pe bază de probe certe, iar în cauză puținele probe strânse în acuzare nu au un caracter neechivoc, nu sunt decisive, lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpatului referitor la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, Curtea apreciază că în mod corect instanțele inferioare au hotărât că în această privință se impune a se da eficiență regulii potrivit căreia "orice îndoială este în favoarea inculpatului" (in dubio pro reo), îndoiala fiind "echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăție".

Regulain dubio pro reoconstituie un complement al prezumției de nevinovăție, un principiu instituțional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art.3 Cod de procedură penală, se regăsește în materia probațiunii. Ea se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susținerea vinovăției celui acuzat conțin o informație îndoielnică tocmai cu privire la vinovăția făptuitorului în legătură cu fapta imputată, autoritățile judecătorești penale nu-și pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine și, de aceea, ele trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăției acuzatului și să-l achite.

Înainte de a fi o problemă de drept, regulain dubio pro reoeste o problemă de fapt. . justiției penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecății).

Numai așa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că realitatea obiectivă (fapta supusă judecății) este, fără echivoc, cea pe care o înfățișează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.

În consecință constatând că îndoiala sesizată de instanțele inferioare cu privire la existența infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale imputată inculpatului este reală și persistă și mai mult decât atât cele afirmate de către instanța de fond și respectiv cea de apel cu privire la imposibilitatea tragerii la răspundere penală a inculpatului pentru această infracțiune se întemeiază în mod obiectiv pe unele fapte și împrejurări ce rezultă din probatoriul strâns în cauză în favoarea inculpatului, Curtea găsește că se impune ca inculpatul să rămână achitat sub aspectul comiterii acestei fapte.

În ceea ce privește susținerile inculpatului recurent, cum că nu s-ar face vinovat de comiterea infracțiunii de înșelăciune, critică pe care Curtea înțelege să o analizeze tot prin prisma cazului de casare prev.de art. 385⁹pct 18 din Codul d e procedură penală, este de observat că incidența acestui caz de casare nu se confirmă nici din această perspectivă, întrucât situația de fapt reținută de instanțele inferioare și care constituie fundamentul pronunțării soluției de condamnare a inculpatului, în conformitate cu prevederile art. 345 alin.2 din Codul d e procedură penală, atât pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, dar și pentru celelalte două infracțiuni reținute în sarcina sa, are o reflectare deplină în ansamblul probelor certe de vinovăție existente în cauză, apărările vădit contradictorii pe care inculpatul și le-a făcut pe parcursul procesului penal cu privire la justificarea conduitei sale ilicite având un caracter singular în contextul în care nu se întemeiază pe un suport faptic real care să fie dedus din probele administrate.

Cu privire la cazul de casare prev. de art.385⁹pct 17 din Codul d e procedură penală vizând greșita încadrare juridică pe care instanța de fond a dat-o faptei inculpatului de a determina cu intenție pe traducătorul autorizat și pe notarul public, ca în exercitarea atribuțiilor lor de serviciu, să traducă, respectiv să legalizeze în fals înscrisul denumit "procură de administrare/vânzare", menținută ca atare de către instanța de apel, Curtea constată că această critică este cu adevărat fondată.

Astfel, pe baza probatoriului administrat în cauză, corect evaluat de către instanța de fond, aceasta a stabilit că inculpatul, în realizarea scopului său ilicit de a vinde în mod fraudulos apartamentul proprietatea fiului său, la data de 27.09.2002, cu intenție, le-a determinat pe traducătorul autorizat și pe notarul public ca, în timp ce se aflau în exercițiul atribuțiilor de serviciu, să traducă, respectiv să legalizeze în fals, (acestea acționând fără intenție dovedită), un înscris denumit "procură de administrare/vânzare", înscris tradus de, a cărei semnătură a fost legalizată prin încheierea de legalizare nr.11632/27.09.2002, act folosit ulterior la încheierea frauduloasă a antecontractului de vânzare cumpărare nr.3241/03.10.2002, faptă care în opinia instanțelor inferioare întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, în forma participației improprii a instigării prevăzută de art. 25 rap. la art. 288 alin. 2 Cod penal. cu aplic art. 31 Cod penal și art.37alin.1 lit.a Cod penal.

Raportat la modalitatea în care însăși instanța de fond reține că s-a realizat acțiunea propriu-zisă de falsificare (fără intenție dovedită) a înscrisului oficial - traducerea procurii de administrare/vânzare, respectiv prin atestarea de date necorespunzătoare adevărului (întregul conținut al traducerii fiind fals în condițiile în care procura în limba engleză pretins tradusă nu a fost vreodată descoperită), cu prilejul întocmirii acestuia de către un funcționar autorizat de către Ministerul Justiției să îndeplinească un serviciu de interes public, legalizat apoi de către un notar public aflat de asemenea în exercițiul atribuțiilor de serviciu, Curtea constată că activitatea inculpatului de a determina cu intenție comiterea acestei fapte se circumscrie practic conținutului constitutiv al infracțiunii de participație improprie în forma instigării la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prev.de art.25 rap. la art.289 alin.1 Cod penal. cu aplic art. 31 Cod penal și art.37 alin.1 lit.a Cod penal, întrucât înscrisul respectiv nu a fost contrafăcut prin reproducerea conținutului pe care în mod obișnuit l-ar avea un astfel de înscris oficial adevărat, în sensul că nu a plăsmuită o procură autentică de administrare/vânzare, ci a fost întocmită în fals traducerea unei asemenea procuri.

Drept urmare, reținând incidența cazului de casare prev.de art. 385⁹pct 17 din Codul d e procedură penală și constatând că printr-o atare operațiune juridică nu se aduce atingere principiului neagravării situației inculpatului în propria cale de atac, în contextul în care tratamentul juridic sancționator prevăzut în normele de încriminare ale celor două infracțiuni este identic, în temeiul art.385¹⁵pct.2 lit.d din Codul d e procedură penală Curtea va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI și de inculpatul, va casa sub acest aspect hotărârile pronunțate în cauză de către instanțele inferioare și după repunerea în individualitatea lor a pedepselor aplicate inculpatului, în temeiul art.334 Cod de procedură penală va schimba încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată și condamnat inculpatul din infracțiunea prev.de art.25 rap. la art.288 alin.2 Cod penal cu aplic. art.31 și art.37 alin.1 lit.a Cod penal, în infracțiunea prev.de art.31 alin.2 rap. la art.25 rap.la art.289 alin.1 Cod penal cu aplic.art.37 alin.1 lit.a Cod penal, pentru care va aplica inculpatului o pedeapsă în același cuantum cu cel stabilit pentru fapta în discuție de către instanța de fond, respectiv pedeapsa de 2 ani închisoare.

Cu privire la cazul de casare prev. de art. 385⁹pct 14 din Codul d e procedură penală, ce a format obiectul criticilor venite atât din partea recurentului parte civilă care apreciază durata pedepselor aplicate inculpatului ca fiind prea redusă, cât și din partea recurentului-inculpat care consideră dimpotrivă că pedepsele stabilite în sarcina sa sunt prea aspre, Curtea constată că aceste motive de recurs sunt neîntemeiate din ambele perspective, întrucât pedepsele respective (situate la nivelul minimului special prevăzut în normele de incriminare) reflectă în mod corespunzător toate criteriile de individualizare judiciară prevăzute în art.72 Cod penal.

Astfel, în pofida susținerilor recurenților care s-au declarat nemulțumiți de tratamentul sancționator aplicat inculpatului, Curtea apreciază ca fiind just modul de individualizare a pedepselor stabilite în cauză, întrucât la determinarea întinderii acestora, dar și a modalității lor de executare, instanțele de fond și respectiv apel au avut în vedere atât gradul relativ sporit de pericol social al faptelor săvârșite, pus în evidență de împrejurările concrete de comitere a acestora, de modul de acțiune folosit, de scopul urmărit și urmările socialmente periculoase produse (fiind vorba de o acțiune ilicită de inducere și menținere în eroare a cocontractantului-parte vătămată, cu privire la posibilitatea de a înstrăina legal un imobil proprietatea altuia, prin folosirea unui mijloc fraudulos - traducerea falsificată a unei procuri de administrare/vânzare, în scopul de a obține foloase materiale injuste, pe care de altfel le-a și realizat într-un cuantum semnificativ prin încasarea sumei de 24 500 reprezentând avansul vânzării) dar în același timp, și circumstanțele personale ale recurentului inculpat (constând în aceea că este cunoscut cu antecedente penale, fiind anterior condamnat pentru săvârșirea aceluiași gen de infracțiuni, însă este o persoană în vârstă, ce se confruntă cu serioase probleme de sănătate, astfel cum rezultă din documentele medicale depuse la dosar pe parcursul procesului, a absolvit Facultatea de Istorie și, în prezent fiind pensionar, iar sub aspectul atitudinii procesuale, în principiu a recunoscut activitățile reprobabile comise, numai că și-a justificat conduita prin diverse apărări care mai de care mai contradictorii).

De asemenea Curtea constată că în mod absolut justificat, instanțele inferioare au aplicat și respectiv menținut un spor de pedeapsă de 6 luni închisoare, acesta având menirea de a sancționa amploarea și gravitatea activității infracționale a inculpatului, dar și de a nu lăsa acestuia impresia că ar beneficia de impunitate pentru fapte comise mai înainte de a interveni vreo hotărâre de condamnare definitivă pentru vreuna dintre ele.

Drept urmare, Curtea apreciază că nu există motive pertinente de a se interveni asupra cuantumului pedepselor aplicate inculpatului, care este în măsură să asigure realizarea scopului lor represiv, dar și educativ preventiv, astfel cum statuează dispozițiile art.52 Cod penal.

Cât privește motivul de recurs referitor la modul greșit de soluționare a laturii civile, atât cu privire la cuantumul prejudiciului, cât și cu privire la moneda de plată, invocat de către recurentul parte vătămată, Curtea constată că acesta este doar în parte întemeiat.

După cum s-a precizat în cele ce preced, inculpatul, arogându-și în mod fraudulos calitatea de mandatar al promitentului vânzător, a consimțit în numele și pe seama acestuia, încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3241/03 10 2002 de, în lipsa oricărei împuterniciri de a încheia un astfel de act, ba mai mult decât atât prevalându-se de o traducere legalizată, întocmită în fals, a unei procuri de administrare/vânzare inexistente.

Ca atare, la încheierea acestui antecontract, inculpatul, în calitate de mandatar al pretinsului promitent vânzător nu a exprimat, în numele și pe seama acestuia, un consimțământ valid, cerință esențială impusă de art.948 alin.2 cod civil pentru valabilitatea actului, ceea ce atrage sancțiunea nulității absolute a actului juridic astfel încheiat, necesară pentru restabilirea legalității încălcate, conform regulii,quod nullum est, nullum producit effectum".

Cum, în cazul în care actul juridic lovit de nulitate absolută a fost executat, total sau în parte, efectele nulității presupun pe lângă desființarea retroactivă a actului juridic lovit de ineficacitate, și restituirea prestațiilor efectuate în temeiul actului anulat (restitutio in integrum), în mod corect instanțele inferioare au hotărât că recurentul parte civilă este îndreptățit să primească de la inculpatul, suma de bani pe care cel din urmă a încasat-o de la cel dintâi în temeiul antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3241/03 10 2002 de, lovit de nulitate absolută, prin repunerea părților în situația anterioară încheierii actului și a săvârșirii infracțiunii.

De altfel, examinând conținutul clauzei penale invocate de către recurentul parte civilă drept temei al pretențiilor sale de despăgubire pentru un prejudiciu al cărui cuantum l-ar constitui dublul sumei plătite cu titlu de avans pentru cumpărarea imobilului din-, sector 4, B, conform căreia "în situația în care promitentul vânzător nu își execută din vina sa obligația de a da asumată în condițiile prezentului antecontract de vânzare-cumpărare se obligă să plătească promitentului cumpărător de două ori suma primită cu titlu de avans",Curtea observă că prin această clauză inculpatul nu și-a asumat în nume personal vreo obligație de a restitui dublul sumei primite cu titlu de avans, ci, sub acest aspect, a angajat în mod fraudulos răspunderea pretinsului său mandant, în numele și pe seama căruia a acționat, astfel încât, trecând peste faptul că inclusiv această clauză este lovită de nulitate absolută pentru nevalabilitatea consimțământului exprimat de către cel care a consimțit la instituirea respectivei obligații, ea nici nu-i este opozabilă inculpatului.

Din această perspectivă, se înfățișează ca neîntemeiate și susținerile recurentului parte civilă cum că fiind vorba despre cauzarea unui prejudiciu de 49 000 de Euro, infracțiunea de înșelăciune săvârșită de inculpat ar fi primit o încadrare juridică greșită prin nereținerea alin.5 al art.215 Cod penal, în cauză neputând fi reținută producerea unor consecințe deosebit de grave în sensul art.146 Cod penal, deoarece fapta de înșelăciune dedusă judecății nu a cauzat o pagubă materială mai mare de 200 000 lei.

Recursul părții civile este însă întemeiat din perspectiva criticii referitoare la natura monezii în care instanțele inferioare au stabilit a se face plata de către inculpat, a sumei încasate de acesta cu titlu de avans în temeiul antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3241/03 10 2002 de, critică analizată prin prisma cazului de casare prev.de art.317¹Cod de procedură penală conform căruia"Hotărârile sunt supuse casării. când s-a făcut o greșită aplicare a legii sau hotărârea este contrară legii".

Sub acest aspect, Curtea reține că potrivit art.2 din Capitolul II Secțiunea 1 Regulamentului valutar nr.4/2005, publicat în Of. nr.297/08 04 2005, modificat și completat în 2007 și republicat în Of. 616/06 09 2007, operațiunile valutare curente și de capital se efectuează în mod liber între rezidenți și nerezidenți în valută și în moneda națională (leu).

Din interpretarea per a contrario a acestor dispoziții normative rezultă că în cazul plăților între persoane fizice rezidente și nerezidente, legea nu interzice ca acestea să se facă în valută, ci dimpotrivă consacră deplina lor libertate, astfel că și în cazul de față, fiind vorba despre o plată între un rezident cetățean român și un nerezident cetățean italian, nu există nici un impediment legal sau de altă natură ca suma de bani pe care inculpatul trebuie să o restituie părții civile să fie chiar în moneda Euro, monedă în care de altfel a și fost încasată în mod injust de către inculpat.

Față de toate considerentele anterior expuse, Curtea în temeiul art.385¹⁵pct.2 lit.d din Codul d e procedură penală, va admite recursurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, inculpatul și partea civilă împotriva deciziei penale nr.597/A din data de 04 noiembrie 2009, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția I Penală, în dosarul nr-, va casa în tot decizia penală recurată și în parte sentința penală nr.357/24 februarie 2009 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 B și în fond rejudecând va proceda după cum urmează:

Va repune în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpatului de: 3 ani închisoare pentru infracțiunea prev.de art.215 alin.1,2 și 3 Cod penal cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal și art.37 alin.1 lit.a Cod penal; 2 ani închisoare pentru infracțiunea prev.de art.25 rap. la art.288 alin.2 Cod penal cu aplic.art.31 și art.37 alin.1 lit.a Cod penal; 1 an închisoare pentru infracțiunea prev.de art.291 Cod penal cu aplic.art.37 alin.1 lit.a Cod penal și sporul de 6 luni închisoare.

În baza art.334 Cod de procedură penală va schimba încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată și condamnat inculpatul din infracțiunea prev.de art.25 rap. la art.288 alin.2 Cod penal cu aplic. art.31 și art.37 alin.1 lit.a Cod penal în infracțiunea prev.de art.31 alin.2 rap. la art.25 rap.la art.289 alin.1 Cod penal cu aplic.art.37 alin.1 lit.a Cod penal, menținând încadrarea juridică pentru celelalte infracțiuni.

În baza art. 31 alin.2 rap. la art.25 rap.la art.289 alin.1 Cod penal cu aplic.art.37 alin.1 lit.a Cod penal îl va condamna pe inculpatul la o pedeapsă de 2 ani închisoare, iar apoi în baza art.33 lit.a și 34 lit.b Cod penal va contopi pedepsele de 3 ani închisoare (pentru infracțiunea prev.de art.215 alin.1,2 și 3 Cod penal cu aplic.art.41 alin.2 cod penal și art.37 alin.1 lit.a Cod penal), 2 ani închisoare (pentru infracțiunea prev.de art.31 alin.2 rap. la art.25 rap.la art.289 alin.1 Cod penal cu aplic.art.37 alin.1 lit.a Cod penal) și 1 an închisoare (pentru infracțiunea prev.de art.291 Cod penal cu aplic.art.37 alin.1 lit.a cod penal), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care se adaugă și sporul corect aplicat de 6 luni închisoare, în final inculpatul având de executat 3 ani și 6 luni închisoare.

În temeiul art.71 alin.2 Cod penal pe durata executării pedepsei închisorii vor fi interzise inculpatului drepturile prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal

Inculpatul va fi obligat să plătească părții civile suma de 24 500 Euro.

Celelalte dispoziții ale sentinței penale pronunțate de instanța de fond vor fi menținute ca legale și temeinice.

În temeiul art.192 alin.3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare din recurs vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 200 de lei se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

În baza art.385¹⁵pct.2 lit.d din Codul d e procedură penală, admite recursurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, inculpatul și partea civilă împotriva deciziei penale nr.597/A din data de 04 noiembrie 2009, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția I Penală, în dosarul nr-.

Casează în tot decizia penală recurată și în parte sentința penală nr.357/24 februarie 2009 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 B și în fond rejudecând:

Repune în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpatului de: 3 ani închisoare pentru infracțiunea prev.de art.215 alin.1,2 și 3 Cod penal cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal și art.37 alin.1 lit.a Cod penal; 2 ani închisoare pentru infracțiunea prev.de art.25 rap. la art.288 alin.2 Cod penal cu aplic. art.31 și art.37 alin.1 lit.a Cod penal; 1 an închisoare pentru infracțiunea prev.de art.291 Cod penal cu aplic.art.37 alin.1 lit.a Cod penal și sporul de 6 luni închisoare.

În baza art.334 Cod de procedură penală schimbă încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată și condamnat inculpatul din infracțiunea prev.de art.25 rap. la art.288 alin.2 Cod penal cu aplic. art.31 și art.37 alin.1 lit.a Cod penal, în infracțiunea prev.de art.31 alin.2 rap. la art.25 rap.la art.289 alin.1 Cod penal cu aplic.art.37 alin.1 lit.a Cod penal, menținând încadrarea juridică pentru celelalte infracțiuni.

În baza art. 31 alin.2 rap. la art.25 rap.la art.289 alin.1 Cod penal cu aplic.art.37 alin.1 lit.a Cod penal condamnă pe inculpatul la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art.33 lit.a și 34 lit.b Cod penal contopește pedepsele de 3 ani închisoare (pentru infracțiunea prev.de art.215 alin.1,2 și 3 Cod penal cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal și art.37 alin.1 lit.a Cod penal), 2 ani închisoare (pentru infracțiunea prev.de art.31 alin.2 rap. la art.25 rap.la art.289 alin.1 Cod penal cu aplic.art.37 alin.1 lit.a Cod penal) și 1 an închisoare (pentru infracțiunea prev.de art.291 Cod penal cu aplic.art.37 alin.1 lit.a Cod penal), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care adaugă sporul de 6 luni închisoare, în final inculpatul având de executat 3 ani și 6 luni închisoare.

Face aplicarea art.71 și 64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal

Obligă inculpatul la plata sumei de 24 500 Euro către partea civilă.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale.

În baza art.192 alin.3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului

Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 200 de lei se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

escu

GREFIER,

Red.jud.

Ex.2

Red. jud.escu - -

Jud.

Red.jud. - Jud.Sect.5

Președinte:Raluca Moroșanu
Judecători:Raluca Moroșanu, Corina Ciobanu, Mariana Constantinescu

Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 292/2010. Curtea de Apel Bucuresti

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 292/2010. Curtea de Apel Bucuresti