Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 311/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.311/

Ședința publică din data de 29 Mai 2008

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Maria Tacea judecător

JUDECĂTOR 2: Liviu Herghelegiu președinte secție penală

JUDECĂTOR 3: Petruș Dumitru

Grefier - -

Ministerul Publica fost reprezentat de PROCUROR -

Procuror-șef Secție judiciară

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VRANCEA împotriva deciziei penale numărul 28 din data de 28.01.2008 pronunțată de TRIBUNALUL VRANCEA în dosarul nr- privind pe intimatul-inculpat, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.215 alin.1,3 Cod penal.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: intimatul inculpat, personal și asistat de avocat - în substituirea avocatului desemnat din oficiu, avocat, și intimata-parte vătămată G, personal, fiind intimatul parte vătămată

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință arătându-se că la data de 22.05.2008 intimatul-parte vătămată a depus la dosar înscris, după care;

Întrebat fiind, inculpatul, personal, arată că nu dorește să dea nicio declarație în fața instanței de recurs. Nu are alte cereri de formulat.

Reprezentantul Ministerului Public nu are alte cereri de formulat.

Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat, constată recursul în stare de judecată și, potrivit disp.art.38513Cod procedură penală, acordă cuvântul în dezbaterea acestuia.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază că recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VRANCEA este fondat pentru motive de netemeinicie și nelegalitate a hotărârilor judecătorești pronunțate în cauza privind pe inculpatul.

Critica Parchetului are în vedere greșita apreciere de către cele două instanțe a faptului că infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este în mod vădit lipsită de gradul pericol social al unei infracțiuni.

Apreciază că în mod greșit instanțele au făcut aplicarea dispozițiilor art.181Cod penal.

Față de dispozițiile art.181alin.2 Cod penal, arată că, deși părțile vătămate au cunoscut situația juridică a terenului, atât timp cât inculpatul deținea împreună cu o altă persoană o suprafață de un hectar, un hectar vinde.

Pe de altă parte, faptul că deși anterior a avut o înțelegere cu una din părțile vătămate pentru a-i vinde terenul, ulterior acceptă să vândă unei alte persoane fără știrea părții vătămate și acceptă în continuare să primească bani de la prima parte vătămată reprezentând diferența de preț iar cu a doua parte vătămată încheie un antecontract de vânzare-cumpărare, toate acestea sunt aspecte care relevă o periculozitate deosebită.

De asemenea, solicită a se avea în vedere și datele ce caracterizează persoana inculpatului, care se află în stare de recidivă, ceea ce exclude aplicarea art.181Cod penal.

Pentru motivul invocat în scris apreciază că recursul este fondat, sens în care solicită admiterea recursului și, în rejudecare, condamnarea inculpatului.

Reprezentantul Ministerului Public invocă, din oficiu, motivul de recurs prev. de art.3859pct.10 Cod procedură penală întrucât există o contradicție intre considerente și dispozitivul instanței de apel.

Pe de o parte instanța reține că inculpatul a săvârșit infracțiunea de înșelăciune: două acte materiale cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, iar ulterior, sub aspectul laturii civile, nu se face aplicarea art.348 Cod procedură penală și se dispune doar obligarea inculpatului către o singură parte vătămată, la plata sumei de 6.500.000 lei reprezentând prețul achitat de către partea vătămată. Or, instanța nu s-a pronunțat și cu privire la cealaltă parte vătămată cu care inculpatul a încheiat antecontract de vânzare-cumpărare. Atât timp cât se constată vinovăția inculpatului pentru ambele acte materiale, consideră că instanța era obligată să pună în discuție și să se pronunțe asupra anulării acestui antecontract de vânzare-cumpărare, pentru că, în caz contrar, acesta va produce efecte juridice.

Învederează că, întrucât din probele administrate s-a constatat că inculpatul a indus în eroare părțile vătămate și s-a încheiat acest contract, constatându-se vinovăția inculpatului, pe cale de consecință trebuia dispusă anularea contractului.

Curtea, prin judecător, din oficiu, pune în discuția părților și participanților la proces faptul că partea vătămată Gaf ormulat apel prin care solicită, în cazul nerespectării, obligarea la despăgubiri conform clauzei penale inserată in chitanța de mână.

Reprezentantul Ministerului Public arată că partea vătămată în mod constant s-a declarat nemulțumită de suma de bani la care a fost obligat inculpatul, aspect față de care instanța de apel nu s-a pronunțat. Consideră că primează acest motiv de recurs, ceea ce determină casarea Deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

Avocat - consideră că hotărârile instanțelor de fond și apel sunt legale și temeinice și solicită respingerea recursului declarat de parchet.

Învederează că in mod legal inculpatul a fost achitat în temeiul art.10 lit.1Cod procedură penală și art.181Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.215 Cod penal cu aplicarea art.41 alin2 Cod penal.; în mod corect instanțele au reținut că fapta săvârșită de inculpat nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni prin atingerea minimă adusă valorilor sociale ocrotite. Părțile vătămate au avut cunoștință de calitatea de bun succesoral a terenului. Inculpatul a făcut demersuri pentru a achita banii părții vătămate, insă aceasta a refuzat în mod constant.

Consideră că atitudinea părților vătămate au determinat și atitudinea inculpatului. Iar faptul că inculpatul a fost condamnat anterior cu suspendare condiționată a executării pedepsei nu împiedică aplicarea art.181Cod penal.

Consideră că instanța poate admite în parte recursul Parchetului și să facă aplicarea dispozițiilor art.348 în sensul că restabilească situația anterioară săvârșirii infracțiunii.

Intimatul-parte vătămată, personal, arată că au stabilit împreună cu inculpatul prețul, contrar susținerilor părții vătămate care a refuzat constant să primească banii de la inculpat. Arată că nu a avut niciun prejudiciu. Arat că chitanța de mână, făcută în octombrie este modificată în 12 mai fără martori care să semneze că au văzut dacă a dat bani inculpatului. Solicită respingerea recursului declarat de parchet, apreciind ambele hotărâri pronunțate în cauză ca fiind corecte.

Curtea, potrivit disp.art.38513alin.3 Cod procedură penală, acordă ultimul cuvânt inculpatului

Inculpatul, personal, arată că este mulțumit de hotărârea dată de TRIBUNALUL VRANCEA.

Declarând închise dezbaterile, Curtea rămâne in pronunțare.

Ulterior deliberării

CURTEA

Asupra recursului penal de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr-, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VRANCEAa formulat recurs împotriva deciziei penale nr.28/28.01.2008 a Tribunalului Vrancea, pronunțată în dosarul nr-.

Prin decizia penală nr.28/28.01.2008 a Tribunalului Vrancea, pronunțată în dosarul nr-, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Panciu, împotriva sentinței penale nr.264 din 23 noiembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Panciu în dosarul nr-, privind pe inculpatul.

A fost desființată sentința în ceea ce privește cuantumul amenzii administrative aplicate.

A fost majorată amenda administrativă de la 500 lei la 800 lei.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel, TRIBUNALUL VRANCEAa avut în vedere că, prin sentința penală nr.264/23.11.2007 a Judecătoriei Panciu, în baza art. 11 pct.2 lit.a combinat cu art. 10 lit.1Cod proc.penală, a fost achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev.de art. 215 al.1,3 cod penal, cu aplic.art.41 al.2 și art. 37 lit.a Cod penal.

In baza art. 181raportat la art. 91 cod penal, s-a aplicat inculpatului o sancțiune administrativă, constând în 500 RON amendă.

Pe latură civilă au fost admise pretențiile formulate de partea vătămată G și în consecință, inculpatul a fost obligat să restituie către această parte civilă suma de 650 RON.

De asemenea, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 400 lei RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei RON onorariu avocat oficiu avansat din fondul Ministerul Justiției.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că fapta inculpatului, care indus în eroare pe partea vătămată G cu privire la regimul juridic al unui teren pe care l-a înstrăinat, în raport de împrejurările în care a fost comisă, de condiția acestuia pe parcursul întregului proces penal, în sensul că a recunoscut și regretat fapta comisă, de asemenea faptul că a încercat să despăgubească partea vătămată G cu suma reprezentând prețul terenului, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni întrucât a adus o atingere minimă a valorilor sociale apărate de legea penală. Instanța a apreciat că reeducarea inculpatului se poate face și prin aplicarea unei sancțiuni administrative.

Împotriva acestei instanțe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Panciu considerând că este nelegală și netemeinică sub aspectul achitării inculpatului, motiv de desființare prev.de art. 379 pct.2 lit.a Cod proc. penală.

Apelantul consideră că nu se impunea achitarea inculpatului în baza art. 10 lit.1Cod proc.penală deoarece infracțiunea comisă este gravă, fapt ce rezultă și din pedeapsa prevăzută de legiuitor iar inculpatul nu se află la prima abatere fiind condamnat anterior la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu aplicarea art. 81 cod penal (sentința penală nr. 899/2004) pentru infracțiunea de evaziune fiscală. In situația dată, apelantul consideră că la evaluarea pericolului social, instanța nu a avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 181al.2 Cod penal respectiv, scopul, împrejurarea și urmarea produsă precum și scopul și rolul pedepsei prev.de art. 52 cod penal. Apelantul a mai arătat că inculpatul s-a îmbogățit fără justă cauză cu suma de 1200 lei profitând de buna-credință a cumpărătorilor și nici nu a depus diligențe pentru dezbaterea succesiunii și restituirea sumelor primite ca avans.

Pentru motivele expuse, apelantul a solicitat admiterea apelului și condamnarea inculpatului.

Deliberând asupra apelului declarat din punct de vedere al motivelor invocate și al disp.art. 371 al.2 Cod procedură penală, TRIBUNALUL VRANCEAa constatat că este fondat dar pentru următoarele considerente:

Situația de fapt a fost corect reținută de instanța de fond din probele administrate în cauză și întemeiat instanța a apreciat că fapta, prin atingerea minimă adusă valorii sociale ocrotită de lege, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

S-a apreciat că în cauză, nu se pune problema recunoașterii de către părțile vătămate a regimului juridic al terenului întrucât din declarațiile date de acestea în cursul urmăririi penale rezultă că știau că terenul nu a făcut obiectul tranzacției este bun succesoral. Prin urmare, situația fiind acceptată de părțile vătămate nu poate constitui motiv de agravare a răspunderii penale a inculpatului faptul că nu a depus diligențe pentru dezbaterea succesiunii.

Cu privire la lipsa de diligențe pentru restituirea prețului invocată de apelant, Tribunalul a reținut că, dimpotrivă, inculpatul a făcut demersuri pentru întoarcerea plății către partea vătămată G însă acesta a refuzat, situație dovedită cu martorul și, fratele părții vătămate

De asemenea, din declarațiile părților vătămate date în cursul urmăririi penale, rezultă că de fapt au licitat pentru teren determinând într-o oarecare măsură conduita inculpatului. Astfel, partea vătămată G, în plângerea adresată organului de poliție a precizat că a avut loc o discuție cu inculpatul și partea vătămată G cu privire la vânzarea terenului ocazie cu care inculpatul a afirmat că terenul va aparține celui care dă banii. Din declarația dată la 18.06.2007 de partea vătămată G rezultă că acesta a cunoscut de vânzarea terenului către altă persoană înainte de a-i plăti la data de 14 octombrie 2006 și restul din prețul convenit și că a avut o discuție în acest sens cu inculpatul.

Prin urmare, împrejurările în care inculpatul a acționat face ca fapta și conținutul ei concret să fie lipsită de gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Faptul că inculpatul este recidivist nu exclude aplicarea disp.art. 181Cod penal, stabilirea gradului de pericol social în cazul fiecărei fapte făcându-se în concret și nu în raport de pericolul social generic al infracțiunii. Instanța a apreciat corect că aplicarea unei amenzi administrative este de natură să-l sancționeze pe inculpat și să-i corijeze comportamentul dar cuantumul stabilit nu este în măsură să răspundă scopului avut în vedere de instanță.

In consecință, s-a apreciat că se impune majorarea amenzii aplicată

Împotriva deciziei penale nr.28/28.01.2008 a Tribunalului Vrancea, în termen legal a declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VRANCEA, criticând soluția instanței de apel pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând prev. art.3859alin.1 pct.18 Cod procedură penală.

În recursul formulat s-a arătat că decizia pronunțată în cauză este nelegală și netemeinică sub aspectul menținerii achitării inculpatului în temeiul dispozițiilor art.10 lit.1Cod procedură penală și art.181Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art.215 alin.1,3 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și 37 lit.a Cod penal.

Pentru a pronunța această soluție instanța de apel a reținut că fapta săvârșită de inculpat, prin atingerea minimă adusă valorii sociale ocrotite de lege, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

S-a motivat că părțile vătămate au avut cunoștință de regimul juridic al terenului de bun succesoral și au acceptat această situație, motiv pentru care faptul că inculpatul nu a depus diligențe pentru dezbaterea succesiunii nu poate constitui un motiv de agravare a răspunderii penale a inculpatului.

De asemenea, instanța de apel a reținut că inculpatul a făcut demersuri pentru întoarcerea prețului către partea vătămată G însă aceasta a refuzat să primească banii.

S-a reținut că părțile vătămate, prin atitudinea lor de "a licita pentru teren", au determinat într-o oarecare măsură conduita inculpatului.

În concluzie, instanța de apel a considerat că împrejurările comiterii faptei sunt de natură a determina lipsa gradului de pericol social al faptei iar antecedența penală a inculpatului, care este recidivist, nu exclude aplicarea dispozițiilor art.181Cod penal impunându-se numai majorarea pedepsei administrative aplicate inculpatului.

În realitate, din probele administrate în cauză rezultă că fapta inculpatului, care la intervale scurte de timp, în luna martie și august 2006 vândut aceeași suprafață de teren, pentru care nu era singurul proprietar, părților vătămate G și G, prezintă un pericol sporit care trebuia sancționat ca atare.

Inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Panciu pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art.215 alin.1,3 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 și art.37 lit.a Cod penal.

S-a reținut în sarcina inculpatului că în luna mai 2006 promis verbal părții vătămate G vânzarea suprafeței de 0,50 ha. teren din totalul de 1 ha. teren fâneață, moștenit împreună cu o nepoată, în punctul "", din comuna, primind un avans de 200 de lei din totalul prețului convenit de 650 lei.

La data de 14.10.2006, inculpatul a mai primit de la partea vătămată G încă 300 de lei, încheind de această dată o chitanță olografă ce cuprindea înțelegerea dintre ei.

În perioada cuprinsă intre lunile mai și octombrie 2006, când a primit sumele de bani de la partea vătămată G pentru suprafața respectivă de teren, inculpatul a încheiat la notariat la data de 03.08.2006 un antecontract de vânzare-cumpărare cu partea vătămată G, prin care promitea acestuia vânzarea întregii suprafețe de teren de 1 fâneață, cu prețul de 1000 de lei, primind ca avans suma de 700 de lei.

În cuprinsul acestui antecontract s-a stipulat obligația perfectării contractului de vânzare-cumpărare până la data de 31.07.2007, termen care nu numai că nu a fost respectat, dat inculpatul a mai continuat să primească o sumă de bani de la partea vătămată

Procedând de această manieră, inculpatul i-a indus în eroare pe ambii cumpărători, ascunzându-se realitatea cu privire la dubla promisiune de vânzare a terenului și dubla arvunire a terenului.

Inculpatul a acționat cu intenție directă și nu se poate accepta ideea că a fost determinat să procedeze astfel de comportamentul părților vătămate G și

În declarațiile date de părțile vătămate în cursul urmăririi penale, aflate la filele 11 și 12, ele precizează că au fost asigurate de către inculpat că vor primi terenul în discuție.

Astfel, G declară "În acea zi l-am întrebat pe dacă a mai dat terenul și altei persoane, întrucât auzisem prin sat că l-ar fi vândut și lui G, dar acesta mi-a spus să-mi văd de, că eu o să fiu proprietar al terenului".

La rândul său și partea vătămată G declară ". am discutat cu iar acesta mi-a garantat verbal că mie o să-mi terenul și nicidecum lui G".

Inculpatul a recunoscut în cursul urmăririi penale fapta săvârșită iar cu ocazia audierii de către instanța de fond și de apel și-a modificat această declarație, susținând că nu a fost de acord cu conținutul chitanței întocmite de G și că a intenționat să vândă fiecăruia câte 0,50 ha. teren.

Parchetul a susținut că aceste declarații nu pot fi luate în considerație deoarece ele contravin situației de fapt reținută în baza tuturor probelor administrate în cauză.

A precizat că cele două instanțe de judecată au apreciat în mod greșit că fapta comisă de inculpat nu prezintă un grad de pericol social, pentru infracțiunea de înșelăciune prev. de art.215 alin.1,3 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.37 lit.a Cod penal datorită împrejurărilor în care s-a comis.

Alineatul 2 al art.181Cod penal prevede că la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ținea seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă și de persoana și conduita făptuitorului.

S-a învederat că instanțele nu au avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 181Cod penal pentru stabilirea gradului de pericol social al faptei, situație care a condus la greșita achitare a inculpatului și la aplicarea unei sancțiuni administrative.

De altfel, sancționarea administrativă a inculpatului, care nu se află la prima abatere de acest fel, fiind recidivist, nu răspunde exigențelor prevăzute de art.52 Cod penal referitoare la scopul și rolul pedepsei, acela de constrângere, reeducare și prevenire.

Oral, în ședința publică din 24.04.2008, Reprezentantul Ministerului Publica suplimentat motivele de recurs arătând că ambele instanțe aveau obligația să se pronunțe asupra anulării înscrisurilor falsificate, potrivit art.348 Cod procedură penală.

Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate dar și din oficiu sub toate aspectele, Curtea apreciază că recursul este fondat, în cauză subzistând și motivul de casare, prev. de art.3859alin.1 pct.10 Cod procedură penală.

Constatând frauda la lege și existența unei infracțiuni în sarcina inculpatului, instanțele de fond aveau obligația, potrivit art.348 Cod procedură penală, să procedeze la anularea actelor întocmite de inculpatul, cu ambele părți vătămate, respectiv G și G și să procedeze la repunerea părților în situația anterioară săvârșirii infracțiunii, potrivit principiului "fraus omnia corrumpit".

Instanțele de fond și apel au înțeles însă să salvgardeze actele încheiate de inculpatul cu partea vătămată G, în detrimentul părții vătămate G, fără însă a motiva în vreun fel această alegere.

Dacă se apreciază că instanțele de fond și apel au înțeles să soluționeze latura civilă a cauzei după regulile civile aplicabile în materie, acordând prioritate actelor întocmite în formă autentică și principiului siguranței circuitului civil și a cumpărătorului de bună-credință, în egală măsură trebuia să observe, că actele olografe încheiate de inculpatul cu partea vătămată. G conțineau o clauză penală-civilă, potrivit căreia în caz de neexecutare a obligațiilor asumate, inculpatul se obligă să returneze părții vătămate de 3 ori suma primită.

Se observă astfel că latura civilă, în ceea ce privește pe partea vătămată G nu a fost corect soluționată.

Deși partea vătămată G, probabil datorită vârstei, nu a formulat în mod expres recurs, ea a depus memorii prin care își manifesta nemulțumirea față de modul de soluționare a laturii civile, solicitând să fie despăgubit cu o sumă mult mai mare, reprezentând exact valoarea clauzei penale, aspect ce nu a fost lămurit de instanță.

În al doilea rând, se observă că la data săvârșirii faptei inculpatul nu se afla la prima confruntare cu legea penală, în antecedente fiind condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală (sentința penală nr.899/24.11.2004 a Judecătoriei Focșani ) iar la data săvârșirii faptei se afla în termenul de încercare și în stare de recidivă postecondamnatorie, prev. de art.37 lit.a Cod penal.

Acest din urmă aspect urmează a fi analizat de instanțe pentru a se stabili dacă față de inculpat sunt aplicabile prevederile art.181Cod penal raportat și la împrejurările concrete ale săvârșirii faptelor.

Nesoluționarea corectă a laturii civile și nemotivarea de către instanțele de fond și apel a soluției adoptate pe latură civilă, și nepronunțarea asupra anulării actelor falsificate fac incidente cazurile de casare prev. de art.3859alin.1 pct.10, 18 Cod procedură penală.

Urmează ca în baza prev. art.38515pct.2 lit.c Cod procedură penală să fie admis recursul formulat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VRANCEA, să fie casate decizia penală nr.28/28.01.2008 a Tribunalului Vrancea și sentința penală nr.264/23.11.2007 a Judecătoriei Panciu și să se dispună trimiterea cauzei în vederea continuării judecății la instanța de fond, Judecătoria Panciu, cu menținerea actelor procesuale îndeplinite de această instanță până la data de 16.11.2007.

Conform art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea prezentului recurs penal vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de Parchetul DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VRANCEA împotriva deciziei penale nr.28/28.01.2008 pronunțată de TRIBUNALUL VRANCEA în dosarul nr- (sentința penală nr.264/23.11.2007 pronunțată de Judecătoria Panciu în dosarul nr-) privind pe intimatul-inculpat (CNP:-, fiul lui și, născut la data de 27.03.1947 în comuna Cîmpuri, județul V, domiciliat în comuna Cîmpuri, sat F, județul V).

Casează decizia penală nr.28/28.01.2008 a Tribunalului Vrancea și sentința penală nr.264/23.11.2007 a Judecătoriei Panciu și trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Panciu, instanța de fond.

Menține actele procedurale îndeplinite de Judecătoria Panciu până la data de 16.11.2007.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar suma de 100 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu pentru intimatul-inculpat, va fi plătită din fondul Ministerului Justiției către Baroul Galați.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 29.05.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red. /10.06.2008

Tehnored. -/2 ex./20.06.2008

Fond:,/Apel:,

Președinte:Maria Tacea
Judecători:Maria Tacea, Liviu Herghelegiu, Petruș Dumitru

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 311/2008. Curtea de Apel Galati