Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 3544/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 3544/R/2008
Ședința publică din 19 iunie 2008
PREȘEDINTE: Groza Gheorghe G - președintele instanței
JUDECĂTOR 2: Soane Laura
JUDECĂTOR 3: Pătrăuș Mihaela
Procuror: - -
Grefier:
S-a luat în examinare recursul penal declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu -M împotriva deciziei penale nr. 34/A din 14 februarie 2008 Tribunalului Satu -M, prin care s-a modificat sentința penală nr. 713 din 24 aprilie 2007 Judecătoriei Satu -M, privind pe inculpata, trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. și ped. de art. 215 alin. 1 și 3 Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat inculpata intimată personal și asistată de apărătorul său ales, av. și partea civilă intimată și a lipsit partea civilă intimată.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:
S-a procedat la audierea inculpatei intimate, declarația acesteia fiind consemnată în procesul-verbal separat atașat la dosar.
Nefiind excepții sau cereri prealabile, instanța a acordat părților cuvântul asupra recursului.
Procurorul a solicitat admiterea recursului și casarea hotărârilor pronunțate în cauză în sensul de a se dispune condamnarea inculpatei intimate la o pedeapsă privativă de libertate just individualizată. În motivarea recursului a arătat că achiesează la motivele scrise de recurs și a precizat că din probele administrate în cauză a rezultat, fără putință de tăgadă că inculpata intimată le-a indus în eroare pe părțile vătămate. În măsura în care și instanța de recurs va aprecia că inculpata intimată nu se face vinovată de comiterea faptei pentru care a fost trimisă în judecată, a solicitat ca, în urma admiterii recursului să se caseze decizia atacată în sensul de a se lăsa nesoluționată latura civilă a cauzei, potrivit dispozițiilor art. 346 alin. 4 Cod procedură penală.
Apărătorul inculpatei intimate a solicitat respingerea recursului declarat de parchet ca nefondat și menținerea, ca temeinică și legală, a hotărârii recurate. A arătat că în mod corect instanțele au apreciat că inculpata nu a comis nicio faptă de natură penală, nefăcând altceva decât să intermedieze încheierea unor convenții de vânzare-cumpărare, convenții care de altminteri ulterior au fost reziliate.
Inculpata intimată, în ultimul cuvânt, a arătat că lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului, dar a ținut să precizeze că este nevinovată.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față, pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 713/23.04.2007 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr-, în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală raportat la art. 10 lit. a Cod de procedură penală a fost achitată inculpata -, nume purtat anterior -, cu datele personale din dispozitiv, trimisă în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu M, dat în dosar nr. 381/P/2004 pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. și ped. de art. 215 alin. 1 si 3 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal.
În baza art. 346 alin.3 Cod de procedură penală s-au respins pretențiile civile formulate de părțile civile - si -.
În baza art. 192 alin. 1 pct. 1 lit. b Cod de procedură penală au fost obligate părțile civile - și - la plata sumei de 300 lei RON, cheltuieli judiciare către stat, câte 150 lei RON fiecare.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în cursul lunii februarie 2003, fiind interesați să dobândească o locuință, părțile vătămate - și -, în urma unor anunțuri privind vânzări imobiliare citite într-un ziar local, s-au deplasat la agenția imobiliară unde au stat de vorbă cu inculpata -, care la acea dată se numea, și întrucât nu dispuneau de bani lichizi pentru avansul necesar plății unui imobil, i-au relatat acesteia că au un magazin pe care l-ar putea vinde și că sunt dispuși să ofere o mașină cu titlu de avans, pentru cumpărarea unei locuințe.
După ce le-a făcut mai multe oferte, inculpata le-a oferit spre vânzare o casă neterminată situată în S str. -, le-a oferit și fotografii ale casei, și s-au deplasat să o și vadă, dar părțile vătămate nu au fost interesate de imobilul respectiv, deoarece era neterminat și doreau o locuință în care să se poată muta imediat.
Văzând că nu doresc să cumpere casa de pe str. -, inculpata a încercat să-i convingă să cumpere totuși acea casă, iar pentru a obține banii necesari ar putea solicita un credit CEC. Pentru plata avansului necesar creditului CEC, inculpata le-a sugerat să vândă magazinul, inculpata s-a oferit să intervină ea pe lângă o persoană de la CEC pentru a afla dacă părțile vătămate întrunesc condițiile necesare dobândirii unui credit. De asemenea, inculpata a tot insistat pe lângă părțile vătămate să cumpere respectiva casă chiar neterminată, pentru suma de 16.000 Euro, pentru a obține pe ea peste 2 luni cam 24.000 Euro, sugerând că diferența de câștig ar trebui să fie împărțită între ea și părțile vătămate și că în acest mod părțile vătămate ar putea avea banii necesari dobândirii unui apartament.
Reușind să-i convingă să facă tranzacția, părțile vătămate au plătit cu titlu de avans suma de 5.000 euro, pentru casa situată pe str. - și în aceeași împrejurare au dus inculpatei și toate actele necesare obținerii unui credit CEC respectiv, copii de pe cărți de muncă, copii de pe buletin, adeverințe de salariu, iar inculpata le-a dat să semneze niște formulare de la CEC care erau deja completate de către ea. În aceeași împrejurare inculpata le-a declarat părților vătămate că respectivul credit va putea fi obținut în termen de 30 de zile. După aproximativ 3 săptămâni, inculpata le-a sunat pe părțile vătămate spunându-le că, este necesar să achite suma de 7.200.000 lei pentru a se plăti expertul care urma să evalueze imobilul pentru care părțile vătămate plătiseră un avans în vederea obținerii unui credit CEC. Părțile vătămate s-au deplasat la agenție și i-au lăsat inculpatei suma de 7.200.000 lei, fără a primi nici un fel de chitanță, nici atunci și nici mai târziu.
După ce a trecut termenul de 30 de zile, termen care așa cum le declarase inculpata era necesar obținerii aprobării, părțile vătămate au contactat-o din nou pe aceasta pentru a se interesa dacă li s-a aprobat creditul. Inculpata le-a declarat în acea împrejurare că va mai un timp creditul, deoarece era înaintea sărbătorilor de Paști, iar cei de la CEC își luau concediu și urmau să primească creditul numai după aceste sărbători. În aceeași perioadă de timp, părțile vătămate au fost contactate de proprietarul casei pentru care plătiseră avans și încheiaseră un antecontract și le-a cerut să-i achite restul de 11.000.000 euro din prețul de vânzare. Întrucât părțile vătămate i-au declarat acestuia că nu dispun încă de bani, deoarece încă nu li s-a aprobat creditul solicitat, proprietarul casei le-au cerut să-i dea măcar suma de 1.000.000 Euro, întrucât avea la rândul său avea datorii pe care trebuia să le restituie. Deoarece nu dispuneau la vremea respectivă de atâția bani, părțile vătămate i-a achitat proprietarului doar suma de 500.000 euro și au încheiat cu aceasta și un înscris de mână, în acest sens.
După aproximativ o săptămână de la Paști, părțile vătămate au contactat-o din nou pe inculpată, dar aceasta le-a declarat că este necesar să mai aștepte până la aprobarea creditului. Părțile vătămate au așteptat aproximativ o săptămână, după care au contactat-o din nou pe inculpată, au invitat-o în oraș și în timp ce se aflau pe o terasă, inculpata le-a declarat că nu vor putea obține creditul deoarece dosarul a fost refuzat de
Dorind să afle motivul pentru care le-a fost respins dosarul de creditare, părțile vătămate s-au deplasat la CEC, iar acolo au aflat că de fapt nu exista nici un dosar de creditare pe numele lor și că nu aveau înregistrate nici o cerere.
După ce au aflat că nu există nici un dosar de creditare, părțile vătămate au contactat-o din nou pe inculpată pentru a afla în ce modalitate ar putea să li se restituie avansul în sumă de 5.500 euro achitat pentru imobilul de pe str. -, întrucât nu mai aveau de unde să procure restul de 10.500 Euro din prețul de vânzare. În această împrejurare inculpata i-a îndrumat să facă plângere penală, explicându-le că trebuie să meargă la Parchet și le-a spus să facă mențiune în plângere că proprietarul imobilului refuză să le restituie avansul.
Dorind să-și recupereze cei 5.500 Euro, părții vătămate au apelat la serviciile unui avocat în prezența căruia proprietarul imobilul le-a declarat că nu este dispus să le dea înapoi decât 2.000 euro, întrucât 3.500 euro a plătit și el la agenție, iar în cele din urmă nu le-a restituit decât 1.500 Euro cu condiția rezilierii contractului.
De asemenea în perioada în care părțile vătămate au achitat avansul necesar achiziționării imobilului pentru care doreau să obțină credit CEC, inculpata - care știa că părțile vătămate își vânduseră magazinul și mai aveau ceva bani, i-a vizitat pe aceștia la domiciliu și le-a declarat că ea îi poate ajuta cu locuința întrucât cunoaște ea pe cineva la Primărie și pe poate rezolva un apartament cu 3 camere, dar va trebui să declare că aveau un copil sub 5 ani iar cererea urma să o dea inculpata unde trebuie, fiind necesar totodată să achite câte 14.000.000 lei atât partea vătămată cât și soțul ei, iar după ce primeau apartamentul urma ca părțile vătămate să achite o diferență de 200.000.000 lei. Inculpata a lăsat să se înțeleagă că aceste sume de bani urmau apoi să se scadă din cele 200.000.000 lei, reprezentând valoarea apartamentului, și nu a pretins nici o clipă bani, nici pentru ea și nici pentru altcineva, dar le-a cerut să nu discute cu nimeni despre acest fapt, și înainte de a avea loc discuția a refuzat să discute cu părțile vătămate la telefon, cerând de fiecare dată să discute la domiciliul părților vătămate.
Întrucât părțile vătămate își doreau foarte mult o locuință deoarece locuiau în chirie și aveau un copil mic și neștiind încă ce soartă ar putea avea creditul solicitat, au avut încredere în inculpată și au dat acesteia suma de 700 euro, reprezentând cele 14.000.000 lei solicitate pentru fiecare membru major al familiei, bani necesari conform spuselor inculpatei obținerii unui avans de la Primărie.
Pe măsură ce a trecut timpul și au realizat că nimic din spusele inculpatei nu este real, părțile vătămate au explicat inculpatei că au datorii și i-a cerut să le restituie măcar avansul de 700 euro, pe care l-au dat pentru obținerea unui apartament de la Primărie. Cu această ocazie inculpata - le-a dat părților vătămate suma de 500 euro afirmând că o dă de la ea, că nu trebuie să-i restituie și că ea îi ajută doar din simpatie față de ei și din compasiune, pentru că părțile vătămate sunt tineri și nu au părinți.
Întrucât părțile vătămate au realizat în cele din urmă că au fost induse în eroare de către inculpată și realizând că aceasta numai îi duce cu vorba, părțile vătămate au înregistrat-o cu un interfon despre cum îi învăța să facă plângere, cum a rezolvat ea anumite situații în alte împrejurări, înregistrare asupra căreia urmează să se pronunțe instanța dacă o admite sau nu ca probă, în temeiul art. 91 indice 6 alin. 2 Cod de procedură penală, întrucât înregistrările realizate de părți nu sunt supuse autorizării conform prevederilor art. 91 indice 1 și urm. Cod de procedură penală.
Atât în legătură cu creditul CEC cât și în legătură cu apartamentul pe care urmau să-l obțină de la Primărie inculpata nu le-a pretins bani pentru ea sau alte persoane în vederea cumpărării influenței acestora, ci le-a cerut doar cu titlu de taxe care trebuiau plătite și pentru care ulterior urma să prezinte chitanță. Astfel pentru obținerea creditului CEC le-a solicitat suma de 7.200.000 lei necesar plății expertului care urma să evalueze imobilul ce urma să fie ipotecat, iar pentru apartamentul de la Primărie suma de 700 euro despre care a declarat că este avans și care se va scădea din prețul total de vânzare care era de 200.000.000 lei.
Deoarece inculpata nu a pretins bani sau alte foloase pentru sine sau pentru altă persoană a cărui influență urma să fie cumpărată, creându-le părților vătămate reprezentarea că plătesc de fapt taxe de evaluare, sau un avans din preț, faptele inculpatei nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prev. și ped. de art. 257 alin. 1 Cod penal motiv pentru care urmează să se dispună scoaterea de sub urmărire penală pentru această faptă.
Părțile vătămate - și - au declarat că se constituie ca parte civilă în cauză cu sumele de: 7.200.000 lei reprezentând banii dați cu titlu, taxe - evaluare; 4.000 euro reprezentând contravaloarea diferenței de avans pe care au plătit-o pentru casa de pe str. - și care nu le-a fost restituită și 200 euro reprezentând restul de bani din suma de 700 euro pe care inculpata le-a cerut-o cu titlu de avans pentru un apartament de la Primărie.
Fiind audiată inculpata a declarat că, nu este adevărat că le-ar fi propus soților să cumpere casa de pe str. - pentru aor evinde ulterior la un preț mai M și apoi să împartă banii câștigați, că nu este adevărat că le-ar fi propus părților vătămate să le ajute să obțină un credit CEC sau că ar fi completat formulare pentru obținerea unui credit CEC în numele soților, și nici nu le-a cerut să-i dea suma de 7.200.000 lei pentru plata unui expert. De asemenea inculpata a negat că le-ar fi declarat soților că-i poate ajuta să obțină un apartament de la Primărie și că ar fi luat de la aceștia în acest sens vreo sumă de bani cu titlu de avans pentru apartament și că de fapt partea vătămată - s-ar fi arătat dispusă să o ajute pe ea în vederea obținerii unei locuințe întrucât are cunoștințe.
În cauză s-au efectuat confruntări dar fiecare dintre părți și-au menținut susținerile.
În cauză a fost audiată martora -, care a fost prezentă în locuința soților într-o împrejurare în care inculpata - s-a deplasat la domiciliul acestora, că i s-a cerut să stea în bucătărie până inculpata discută cu părțile vătămate motiv pentru care nu cunoaște conținutul discuției, dar că a auzit-o pe inculpată declarând că ea "nu se poate pune cu proprietarul întrucât acesta a făcut pușcărie" și că îi va ajuta să-și cumpere un apartament. Tot din declarațiile aceleiași martore a rezultat că știe din spusele părților vătămate că aceștia au achitat 7.000.000 lei cu titlu de onorariu pentru expertiză și încă 700 euro pentru aranjarea unui apartament ieftin, fără însă a i se explica această aranjare, și că soții au înregistrat o convorbire cu inculpata, sens în care aceștia i-au și pus caseta. Tot din declarațiile părților vătămate martora a declarat că știe că li s-a restituit suma de 500 euro de către inculpată și suma de 1.500 euro de către proprietarul casei.
La prima prezentare de material, inculpata a negat săvârșirea faptelor și a solicitat audierea unor martori, a fost audiat unul dintre martorii propuși, cel de-al doilea nu s-a prezentat, motiv pentru care inculpata a renunțat la audierea celui de-al doilea martor. Din declarația martorei - care lucrează la aceeași agenție cu inculpata a rezultat doar că ea nu a fost de față la discuții în care inculpata le-ar fi promis ajutor părților vătămate pentru obținerea unui credit CEC sau pentru obținerea unui apartament de la Primărie și a admis că, ea nu a asistat la toate discuțiile purtate între inculpată și părțile vătămate întrucât în calitate de agent imobiliar avea obligația de a se deplasa cu clienții pe teren.
La ultima prezentare de material inculpata și-a menținut poziția de nerecunoaștere a faptelor reținute în sarcina sa.
Instanța prin prisma probelor de la dosar a apreciat că, în cauză nu se confirmă învinuirea adusă inculpatei prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu M dat în dosar nr.381/P/2004 respectiv săvârșirea de către inculpată a infracțiunii de înșelăciune, prev. și ped. de art.215 al.1 și 3 Cod penal cu aplic. art.41 al. 2 Cod penal, reținând că înșelăciunea este fapta persoanei care induce în eroare altă persoană prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă. și sub denumirea de excrocherie, înșelăciunea constă în amăgirea unei persoane și în determinarea ei pe această cale, să ia o dispoziție păgubitoare privind avutul său, cu scopul ca excrocul sau o altă persoană să realizeze un profit nedrept.
Este o faptă periculoasă deoarece perturbă formarea, modificarea sau stingerea, în mod legal a raporturilor juridice patrimoniale.
Or, în prezenta cauză instanța de fond a apreciat că inculpata nu a indus în eroare părțile civile. Acestea au semnat antecontractul de vânzare cumpărare în cunoștință de cauză, au văzut imobilul ce urma să fie achiziționat lucru confirmat de martora, de altfel antecontract semnat în formă autentică la dosar, după ce au văzut și extrasul al imobilului iar avansul l-au dat inculpatei întrucât aceasta era mandatată de vânzător în acest sens lucru confirmat în instanță de vânzătorul imobilului care a declarat că și-a primit avansul de la inculpată care are calitatea de agent imobiliar.
Nu s-a dovedit în cauză faptul că inculpata le-ar fi promis părților civile ajutorul în obținerea restului de bani ce reprezenta diferența de preț și că părțile civile având în considerare acest aspect au încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare.
În relațiile juridice dintre părțile unui antecontract de vânzare cumpărare odată cu semnarea antecontractului și plata unui avans, vânzătorii își asumă riscul că în cazul în care nu reușesc să achite și diferența de preț pierd și avansul.
De altfel părțile civile au și primit de la vânzător o parte din avans, acesta le-a restituit 2.500-3000 de Euro, și aceștia au fost de acord să rezilieze antecontractul de vânzare-cumpărare și deși au susținut că li s-ar fi promis și restituirea restului din avansul achitat de ei, nici o probă administrată din dosar nu vine în sprijinul acestor susțineri.
Pentru considerentele mai sus arătate instanța de fond a apreciat că în cauză nu s-a dovedit săvârșirea faptei de înșelăciune de către inculpată, de fapt nu s-a dovedit existența unei fapte de înșelăciune, nici măcar existența unei fapte ilicite și în consecință în baza art.11 pct.2 lit.a Cod de procedură penală, rap. la art.10 lit.a Cod de procedură penală, a achitat pe inculpata, trimisă în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu M dată în dosar nr.381/P/2004 pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. și ped. de art.215 al.1 și 3 Cod penal cu aplic. art.41 al. 2 Cod penal.
Raportat la modul de soluționare al laturii penale, instanța de fond în lumina dispozițiilor art.346 al.3 Cod de procedură penală, a respins pretențiile civile formulate de părțile civile și.
În baza art.192 al.1 pct.1 lit.b Cod de procedură penală au fost obligate părțile civile la plata cheltuielilor judiciare către stat de 300 lei RON câte 150 lei RON fiecare.
Tribunalul Satu -M, prin decizia penală nr. 34/A din 14 februarie 2008 admis apelul penal declarat în cauză de Parchetul d epe lângă Judecătoria Satu -M și a desființat sentința penală mai sus arătată în parte, cu privire la latura penală și în rejudecare a schimbat temeiul juridic al achitării inculpatei din art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. a Cod procedură penală în art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. b Cod procedură penală.
Tribunalul a constatat că instanța de fond a reținut corect starea de fapt însă atunci când a dispus achitarea inculpatei a făcut aplicarea dispozițiilor art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.a Cod de procedură penală deși din starea de fapt expusă și din motivare rezultă că în cauză achitarea inculpatei trebuia să se facă în temeiul dispozițiilor art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.b Cod de procedură penală, fapta acesteia nefiind prevăzută de legea penală.
Nu se poate aprecia însă, așa cum de altfel a reținut și instanța de fond, săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în sarcina inculpatei, deoarece la cumpărarea imobilului-casa neterminată de pe str.- din S M, inculpata a încercat să ajute părțile vătămate pentru obținerea unei locuințe iar suma care i-a fost achitată aceea de 5.000 Euro s-a achitat la data semnării antecontractului de vânzare-cumpărare 19.02.2004 iar suma a fost predată imediat respectiv la 23.02.2004 proprietarului vânzător așa cum rezultă din actul de la fila 21 verso aflat la dosarul de urmărire penală.
În ceea ce privește declarațiile părților cu privire la sume de bani care s-ar fi dat ulterior în mod justificat instanța de fond a reținut că nu sunt probe suficiente din care să rezulte că într-adevăr inculpata ar fi încasat pentru sine sume de bani, inducându-i în eroare că-i va ajuta la CEC pentru obținerea de credit imobiliar iar ulterior la primărie pentru repartizarea unei locuințe.
Faptul că ulterior încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, fără știința inculpatei, au convenit cu proprietarul vânzător în rezilierea acestui antecontract nu este imputabil acesteia, după cum se poate constata chiar din actul aflat la fila 26 de la dosar, actul de rezoluțiune al antecontractului de vânzare-cumpărare a fost încheiat la data de 13.09.2004 iar restituirea sumei plătite cu titlu de plată anticipată parțială din preț se declară că nu există pretenții iar motivul rezilierii este acela că rezilierea s-a solicitat de către cumpărătorii care se aflau în imposibilitatea de a achita diferența de preț.
Ori, determinarea de a rezilia contractul nu-i aparține nici într-un caz inculpatei întrucât părțile vătămate erau singurele în măsură să aprecieze dacă sunt capabili să-și onoreze obligația de plată a prețului.
Prin urmare, neîndeplinirea clauzelor antecontractului de vânzare-cumpărare nu poate fi imputată inculpatei și nici nu se poate reține în sarcina acesteia, neexistând probe în sensul că prin mijloace viclene i-ar fi determinat pe soții să încheie antecontractul de vânzare-cumpărare.
Faptul că s-ar fi oferit să-i ajute în demersurile obținerii de credite bancare aceasta nu este o faptă sancționată de legea penală cât timp nu se încalcă dispoziții legale, fapt ce nu se poate reține în sarcina inculpatei întrucât aceasta chiar și din susținerile părților vătămate rezultă că le-ar fi spus că o să-i ajute la întocmirea actelor pentru obținerea de credit.
Prin urmare, în mod justificat s-a reținut de către instanța de fond că nu se poate reține în sarcina inculpatei săvârșirea vreunei infracțiuni, neexistând probe temeinic în acest sens, însă așa cum s-a arătat apelul este fondat sub aspectul motivului achitării întrucât s-a reținut o anumită stare de fapt certă, stare de fapt care însă nu este sancționată de legea penală.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu -M solicitând casarea hotărârilor pronunțate în cauză în sensul condamnării inculpatei intimate la o pedeapsă privativă de libertate, just individualizată.
În motivarea recursului s-a susținut că din probele administrate în cauză rezultă că inculpata le-a indus în eroare pe părțile vătămate, în mai multe împrejurări, în baza aceleași rezoluții infracționale, condiții în care în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, făcându-se referire în acest sens și la discuția înregistrată de părțile vătămate, în care inculpata recunoaște că a luat bani de la aceștia cu titlul de cheltuieli de evaluare sau sume ce urmau să fie date expertului, deși nici măcar nu a fost înregistrată o cerere de creditare pe numele părților vătămate.
Procurorul de ședință a solicitat ca, în cazul în care și instanța de recurs va aprecia că fapta nu există să caseze decizia atacată în sensul de a se lăsa nesoluționată latura civilă a cauzei, în raport de dispozițiile art. 346 alin. 4 Cod procedură penală.
Examinând decizia prin prisma motivelor invocate în recurs, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385/6 și art. 385/14 Cod procedură penală, sub aspectul tuturor motivelor de casare prevăzute de art. 385/9 Cod procedură penală, curtea constată că aceasta este temeinică, dar nelegală, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
Astfel, în cauză, în mod corect instanța de apel a reținut că inculpata intimată a intermediat doar încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare din 19 februarie 2004 între părțile civile și - - proprietarul imobilului și că suma de 5000 euro achitată de părțile civile la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, a fost predată proprietarului vânzător al imobilului în data de 23 februarie 2004.
Așa cum rezultă din declarația inculpatei intimatei, precum și din actele de la dosar (fila 30 din dosarul de urmărire penală), din această sumă, 8.200.000 lei ROL a revenit agenției de intermedieri, fiind înregistrată în contabilitatea agenției.
Ulterior părțile civile intimate au cerut rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare, deoarece s-au aflat în imposibilitate de a achita diferența de preț (fila 26 din dosarul de urmărire penală).
De asemenea, în mod corect instanța de apel a reținut că la dosarul cauzei nu sunt probe care să demonstreze că părțile civile i-ar fi achitat alte sume de bani inculpatei intimate.
Astfel fiind, cum în cauză nu s-a dovedit în niciun fel că inculpata intimată le-a indus în eroare pe părțile civile cu ocazia încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, nefăcând altceva decât să-și exercite atribuțiile de serviciu, în cauză nu se poate reține existența vreunei fapte penale, astfel că, sub acest aspect, hotărârea instanței de apel este legală și nu se impune reformarea ei.
Hotărârea este însă nelegală sub un alt aspect și anume în ceea ce privește latura civilă a cauzei. Astfel, atunci când pronunță achitarea pentru cazul prevăzut în art. 10 alin. 1 lit. b Cod procedură penală, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, instanța nu soluționează acțiunea civilă, potrivit art. 346 alin. 4 Cod procedură penală.
Așa fiind, sub acest aspect hotărârea instanței de apel va fi casată, sens în care, în baza art. 385/15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală, se va admite recursul penal declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu -M, iar decizia va fi casată și modificată în sensul că se va înlătura dispoziția privind respingerea pretențiilor civile, formulate de părțile civile - și și, în baza art. 346 alin. 4 Cod procedură penală, se va lăsa nesoluționată latura civilă cauzei, urmând ca, în baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate să rămână în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 385/15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală,
ADMITE recursul penal declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu -M împotriva deciziei penale nr. 34/A din 14 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu -M și a sentinței penale nr. 713 din 23 aprilie 2007 pronunțată de Judecătoria Satu -M, pe care le casează și modifică în sensul că:
Înlătură dispoziția privind respingerea pretențiilor civile formulate de părțile civile - și.
În baza art. 346 alin. 4 Cod procedură penală, lasă nesoluționată latura civilă a cauzei.
Menține restul dispozițiunilor hotărârilor recurate.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 19 iunie 2008.
PREȘEDITNE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - -
red. decizie -
jud. apel Gh.-
jud. fond
dact. 2 3x. 24.06.2008, pc
Președinte:Groza GheorgheJudecători:Groza Gheorghe, Soane Laura, Pătrăuș Mihaela
