Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 358/2008. Curtea de Apel Pitesti

Dosar nr-.

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 358/

Ședința publică din data de 17 iunie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Teodora Gheorghe Sorescu G -, Judecător

JUDECĂTOR 2: Dumitru Diaconu

JUDECĂTOR 3: Marius dr. -

Grefier:

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, reprezentat prin:

Procuror:

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de inculpata, domiciliată în Pitești, str. - -, - scara D, apartament 6, județul A, împotriva deciziei penale numărul 80 din data de 10 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș Secția penală, în dosarul nr-.

S-a procedat la înregistrarea ședinței de judecată cu mijloace tehnice audio potrivit art. 304 al. 1 Cod procedură penală.

La apelul nominal, făcut în ședința publică au răspuns: recurenta inculpată, personal și asistată de avocat, conform delegației avocațiale depusă la dosar, avocat pentru intimata parte civilă Asociația de proprietari Pitești, reprezentantul legal al intimatei părți civile Asociația de locatari nr. 482 Pitești.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință după care:

Se depune la dosar delegație avocațială din partea avocat, pentru recurenta inculpată.

Părțile prezente, și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat.

Curtea, în raport de această împrejurare, constată cauza în stare de judecată și trece la soluționarea recursului, acordând părților prezente cuvântul asupra acestuia.

Avocat pentru recurent arată că recursul este motivat pe disp. art. 3859pct. 18 Cod procedură penală, și solicită admiterea recursului, desființarea soluției atacate și menținerea sentinței de fond, referindu-se mai exact la individualizarea pedepsei și modul de executare al acesteia.

Arată că inculpata a fost nevoită să preia administrația două asociații iar locatarii au fost de acord să efectueze lucrările fără acte justificative. Susține că în gestiune au apărut lipsuri dar inculpata nu a luat ea efectiv banii, ci de exemplu, venea un locatar care nu avea banii, îi tăia chitanță acestuia punând banii din gestiune, urmând ca locatarul respectiv să îi restituit banii ulterior.

Susține că termenul de încercare de 6 ani este mult prea mare, inculpata va rămâne cu antecedente penale în situația în care este o femeie singură. Arată că inculpata este infractor primar și chiar dacă s-a reținut că aceasta prezintă pericol public, nu este așa.

Solicită ca instanța să-i acorde clemență, inculpata dorește să meargă la muncă în străinătate pentru a acoperi prejudiciul cauzat și de aceea pune concluzii de admiterea recursului, desființarea hotărârii atacate și menținerea sentinței pronunțată de prima instanță.

Avocat pentru Asociația de Locatari solicită respingerea recursului în ceea ce privește latura civilă a cauzei.

Reprezentantul Asociației de locatari nr. nr. 482 Pitești, solicită respingerea recursului prejudiciul este mare și în raport cu acesta pedeapsa este corect stabilită.

Recurenta inculpată, având ultimul cuvânt, arată că a încercat rezolvarea situației cu asociația de locatari. Precizează că locatarii cu fost de acord cu efectuarea lucrărilor respective fără hârtii justificative, și pe tot parcursul procesului și-a recunoscut fapta săvârșită.

CURTEA:

Asupra recursului penal de față, deliberând constată:

Prin sentința penală nr. 3005 din data de 14.12.2007 pronunțată de Judecătoria Pitești, a fost condamnată inculpata, fiica lui și, născută la data de 22.06.1959 în comuna, jud. B, domiciliată în Pitești, cartier - -, -.D,.6, jud. A, CNP - -, la 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art.215/1 Cod penal, cu aplic. art.41 alin. 2 Cod penal.

În baza art. 86/1 Cod penal, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate, iar în baza art. 86/2 Cod penal s-a fixat termen de încercare de 3 ani, pe durata căruia inculpatei i-au fost impuse măsurile de supraveghere prevăzute de art. 86/3 alin. 1 lit. b) - d) Cod penal.

În baza art. 86/3 alin. 1 lit. a) Cod penal, inculpata se va prezenta în ultima zi de a fiecărei luni la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș.

S-a atras atenția inculpatei asupra disp. art. 86/4 Cod penal.

În baza art. 14 și 346 Cod penal, comb. cu art. 998 Cod civil, a fost obligată inculpata la plata sumei de 48.007,27 lei despăgubiri civile în favoarea părții civile Asociația de Proprietari P, cu sediul în Pitești, str. - -, -. C și D, jud. A și la plata sumei de 45.445,04 lei despăgubiri civile în favoarea părții civile Asociația de Locatari nr. 482 Pitești, cu sediul în Pitești, str. - -, -.B, jud.

În baza art. 163 alin. 2 Cod penal, a fost admisă cererea părții civile Asociația de Locatari nr. 482 Pitești și s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile ale inculpatei până la concurenta debitului de 45.445,04 lei, urmând ca luarea măsurii asiguratorii sa se aducă la îndeplinire potrivit disp. art. 164 alin. 2 Cod penal.

În baza art. 166 alin. 2 Cod penal, s-a dispus înaintarea unui exemplar de pe procesul-verbal de sechestru instanței, în 24 de ore de la încheierea acestuia.

În baza art. 189 și 191 Cod penal, a fost obligată inculpata la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, în perioada 07.11.2002 - 27.10.2005, în care inculpata a deținut calitatea de administrator al Asociației de Proprietari din Pitești, nu a procedat la întocmirea registrului de casă care să evidențieze operațiunile de încasări și plăți, și nici a listelor de plăți pentru evidența numerarului gestionat; de asemenea, nu a procedat la emiterea de chitanțe, ca urmare a plăților efectuate de locatari pentru utilitățile livrate și nici la plata efectivă a acestora către furnizori, deși încasase sumele respective.

Proba testimonială administrată în cauză și înscrisurile din dosar au condus pe judecătorul fondului la concluzia că inculpata obișnuia să folosească banii din gestiune pentru împrumuturi personale și că, deși emitea adrese care atestau plata utilităților de către locatarii care intenționau să vândă apartamentele, aceste valori nu erau încasate efectiv de către inculpată.

Prejudiciile cauzate de inculpată - în calitatea sa de administrator al celor două asociații de locatari - prin acțiunile de însușire și de folosire în interesul său a bunurilor și valorilor administrate și gestionate, au fost calculate de către experții contabili desemnați în cauză.

S-a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare, prevăzute și pedepsite de art. 2151Cod penal, atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective, iar la stabilirea și individualizarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv: limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal, gradul de pericol social al faptei săvârșite, împrejurările comiterii acesteia, precum și atitudinea inculpatei, care a recunoscut și regretat săvârșirea faptei, dar a încercat să denatureze realitatea și adevărul prin declarațiile făcute, precum și lipsa antecedentelor penale a acesteia.

S-a apreciat că scopul preventiv - educativ al pedepsei, prevăzut de art. 52 Cod penal, poate fi atins prin aplicarea unei pedepse de 1 an închisoare, a cărei executare să fie suspendată sub supraveghere, potrivit art. 86 ind.1 Cod penal.

În latura civilă a cauzei, s-au avut în vedere concluziile rapoartelor de expertiză contabilă, fiind obligată inculpata la plata de despăgubiri civile

A fost admisă cererea părții civile Asociația de Locatari nr. 482 Pitești și s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile ale inculpatei, până la concurența sumei de bani datorate.

Sentința a fost atacată cu apel d e procuror și de inculpată, fiind criticată de ambii apelanți pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei și modului de executare al acesteia, iar prin decizia penală nr. 80 din 10 aprilie 2008 Tribunalul Argeșa admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești și a desființat în parte sentința, majorând pedeapsa aplicată inculpatei, de la 1 an închisoare la 3 ani închisoare.

S-a majorat în mod corespunzător și termenul de încercare, de la 3 ani la 6 ani.

A fost menținute, în rest, dispozițiile sentinței.

A fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpată.

În considerentele deciziei, instanța de apel a observat că individualizarea pedepsei s-a făcut fără a fi respectate criteriile generale prevăzute de lege, întrucât orientarea acesteia spre minimul special prevăzut de textul încriminator nu a ținut seama de împrejurarea că apelanta - inculpată nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii, și nici de valoarea mare a prejudiciului cauzat părților civile.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs inculpata, criticând-o pentru netemeinicie și solicitând casarea, pentru cazul prevăzut de art. 385/9 pct. 14 Cod de procedură penală, și anume greșita individualizare a pedepsei aplicate.

În motivarea recursului, s-a susținut că, deși în gestiunea celor două asociații de proprietari au apărut lipsuri, inculpata nu și-a însușit banii, ci ei au fost cheltuiți pentru efectuarea unor lucrări de reparații, fără să fi fost întocmite documente justificative.

A fost invocată și situația familială grea a recurentei, împrejurarea că aceasta, dacă ar dori să obțină un loc de muncă, ar fi împiedicată de termenul de încercare fixat - prea mare, în opinia sa.

Examinând decizia atacată prin prisma criticii formulate, cum și a cazurilor de casare care se iau în considerare întotdeauna din oficiu, potrivit art. 385/9 alin. 3 din Codul d e procedură penală, curtea constată că recursul nu este fondat.

Astfel, așa cum corect a reținut tribunalul, situația de fapt stabilită de către judecătorul fondului corespunde întocmai probelor aflate la dosarul cauzei, din care reiese fără dubiu vinovăția inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, în dauna părților vătămate Asociația de proprietari "" Pitești și Asociația de locatari nr. 482 Pitești.

Prejudiciile au fost create în perioada nov. 2002 - sept. 2005, în care recurenta - inculpată a îndeplinit funcția de administrator al celor două asociații, prin încasarea de la locatari a sumelor de bani reprezentând întreținerea lunară și folosirea lor în interesul personal al inculpatei.

Nu poate fi reținută apărarea inculpatei, potrivit căreia prejudiciul a fost creat nu de ea, ci de locatarii cărora le elibera chitanțe fără a fi încasat efectiv banii, și nici aceea potrivit căreia comisia de cenzori din cadrul fiecărei asociații, ce era obligată să facă verificări periodice, se face vinovată de ținerea necorespunzătoare a evidențelor contabile, întrucât inculpata, în calitatea sa de administrator, este singura care răspunde de exactitatea documentelor contabile pe care le-a întocmit și de gestionarea corespunzătoare a banilor încasați de la membrii asociațiilor.

În ceea ce privește pedeapsa aplicată pentru fapta săvârșită, așa cum a fost majorată de tribunal, curtea apreciază că aceasta corespunde întocmai exigențelor art. 72 din Codul penal, dată fiind perioada mare de timp în care s-a desfășurat activitatea infracțională a inculpatei, cuantumul relativ mare al prejudiciului produs prin fapta sa culpabilă, urmarea produsă, constând în refuzul furnizorilor de utilități de a mai livra părților vătămate ce au înregistrat mari întârzieri la plata facturilor apă și curent electric, fiind afectați toți locatarii membrii au asociațiilor al cărei administrator a fost inculpata.

Cuantumul prejudiciului suferit de cele două părți civile a fost stabilit de către experții contabili, în baza documentelor asociațiilor, latura civilă a cauzei fiind judicios soluționată.

Așa fiind, curtea urmează a menține decizia recurată, ca legală și temeinică, respingând recursul declarat împotriva acesteia, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b) Cod de procedură penală.

Văzând și disp. art. 192 alin. 2 din cod,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata, domiciliată în Pitești, str. - -, - scara D, apartament 6, județul A, împotriva deciziei penale numărul 80 din data de 10 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș Secția penală, în dosarul nr-.

Obligă pe recurenta-inculpată la 200 lei cheltuieli judiciare către stat și la 300 lei cheltuieli judiciare către partea vătămată Asociația de proprietari "".

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 iunie 2008, la Curtea

de APEL PITEȘTI, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

dr.

Grefier,

Red.:

Tehn.

2 ex.

Jud.fond:.

Jud.apel:

.

4.07.2008

Președinte:Teodora Gheorghe Sorescu
Judecători:Teodora Gheorghe Sorescu, Dumitru Diaconu, Marius

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 358/2008. Curtea de Apel Pitesti