Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 370/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 370/
Ședința publică de la 20 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marcian Marius Istrate
JUDECĂTOR 2: Constantin Cârcotă
JUDECĂTOR 3: Mița
Grefier -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - -din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
Pe rol fiind judecarea recursurilor penale formulate de recurentul-parte vătămată și recurenta-parte vătămată împotriva deciziei penale nr.70/21.03.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, privind pe intimații-inculpați: și, trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.215 Cod penal.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimații inculpați și asistați de apărătorul ales, avocat, în baza împuternicirii avocațiale emisă de Baroul Brăila,pe care o depune la dosar și pentru recurenții părți vătămate lipsă, a răspuns apărătorul ales, avocat a, în baza împuternicirii avocațiale emisă de Baroul Brăila, aflată la fila 28 dosar.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință arătându-se că a fost depusă la dosar o cerere de apelare a cauzei după orele 9.45, cerere formulată de apărătorul ales al intimaților-inculpați; au fost depuse la dosar motivele de recurs de către recurenții-părți vătămate.
procesuali arată că nu au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursurilor.
Avocat arată că potrivit dispozițiilor art.3859pct. 18 Cod procedură penală părțile vătămate au declarat recurs împotriva deciziei Tribunalului Brăila care modificat sentința pronunțată în fond, dispunându-se achitarea inculpaților pe lipsa intenției.
Apreciază decizia pronunțată în apel netemeinică, deoarece instanța de control a nesocotit atât latura obiectivă cât și cea subiectivă infracțiunilor.
Motivarea instanței de control este sumară și se rezumă la trei fraze, în partea finală paginii 8 din decizie, care nu sunt susținute de suport probatoriu. Astfel, cele trei argumente sunt:
1-Deși inculpații au ascuns la momentul încheierii contractului, situația imobilului, respectiv faptul că acesta este ipotecat, ulterior au efectuat demersuri pentru achitarea debitului ce nu au putut fi finalizate din motive neimputabile lor; lipsa intenției rezultă din aceea că ulterior încheierii contractului inculpații au depus diligențe pentru achitarea debitului;
2. Comportamentul ulterior al părților civile care, deși au știut de existența debitului și a ipotecii, s-au mutat în imobil și au făcut contract de închiriere cu 0 lei, au făcut îmbunătățiri la imobil;
3.Părțile vătămate nu au solicitat rezilierea contractului și restituirea dublului sumei plătite ca avans.
Referitor la primul argument al instanței de control arată că aceasta nu face referire la demersurile făcute de inculpați în sensul de a achita debitul, nu se face trimitere la probele care demonstrează data la care inculpații au A de adevăratul cuantum al datoriei.Din probatoriul administrat rezultă că în mod cert inculpații au ascuns existența ipotecii la momentul încheierii contractului, lucru recunoscut și de instanța de apel.
Cât privește comportamentul ulterior al inculpaților, intenția de a achita debitul, demersurile făcute de aceștia, imposibilitatea achitării, situația rezultată din probe este contrară cele reținute de instanță.
Astfel, cei doi inculpați știau că imobilul este ipotecat și că din anul 2001 nu au mai achitat rate și dobânzi, precum și fapta că neplata la termen, conform clauzelor contractuale, atrăgea penalități de întârziere.
Inculpații, la data de 26 august 2002, deci cu o J de an înainte de a-și manifesta intenția de a vinde apartamentul, au fost notificați printr-o firmă de lichidare judiciară și prin executorul judecătoresc, fiind înștiințați că debitul restant se ridică la suma de 240.851.339 lei, arătându-se componența acestuia.În notificare li se aducea la cunoștință că debitul putea fi achitat într-un cont bancar, al Post, Agenția.La acea dată imobilul nu era vândut, inculpații locuiau în el, astfel că nu se poate spune că nu au fost încunoștiințați iar firmei lichidatoare sau executorului judecătoresc nu li s-a returnat corespondența, ceea ce denotă că cei doi au luat la cunoștință.De altfel, notificarea se află în dosarul de urmărire penală la fila 79.
La fila 77 din același dosar se află o adresă comunicată de de Credit -Banca Populară "Familia", Inspectoratului de Poliție B-Serviciul de investigare a fraudelor- din conținutul căreia rezultă că inculpații au fost notificați la 26.08.2002, că la 14.04.2003 s-a prezentat personal la sediul de lichidare al băncii, unde din nou i s-a adus la cunoștință valoarea debitului, că acesta a solicitat o nouă notificare cu detalierea debitului, că aceasta -a fost trimisă prin poștă și că a fost atenționat, avizat telefonic despre expedierea ei, însă inculpatul nu s-a prezentat la oficiul poștal să-și ridice corespondența, în condițiile în care la acea dată, 14.04.2004, mai locuia acolo, apartamentul fiind eliberat la 8 mai 2003.
După mutarea sa inculpatul avea obligația legală să verifice la oficiul poștal primirea corespondenței căci avea interes să finalizeze tranzacția pentru care încasase 290.000.000 lei, avea obligația ca, încă din 14.04.2003 când s-a prezentat personal la sediul cooperativei, să anunțe despre faptul că se va muta, deoarece știa că va preda imobilul.
La 21 mai 2003 i s-a comunicat debitul în cuantum de 518.109.937 lei. Astfel, nu se poate spune că inculpații au făcut demersuri, că nu au putut plăti pentru că nu au știut suma sau contul, pentru că încă din 14.04.2003 li s-a comunicat verbal suma, li s-a comunicat contul și verbal și scris,însă nu au dorit să plătească pentru că nu au fost de acord cu suma de plată.
Această situație rezultă din declarațiile inculpatului date la filele 16,17 dosar urmărire penală.În declarația de la fila 16, inculpatul a declarat că până la data de 7 mai a A de la firma lichidatoare de debitul existent în cuantum de 220.000.000 lei, că lichidatorul i-a adus la cunoștință, dar în prezent el se află în litigiu cu banca pentru că nu este de accord cu penalitățile, fără însă a face dovada.
Raportat la poziția inculpatului, aceea de nu plăti și penalitățile, instanța de control trebuia să deducă refuzul lui de plată, lipsa oricăror diligențe depuse după aflarea debitului din 14.04.2003. De altfel, ulterior inculpatul a plecat din țară, nu a mai putut fi contactat telefonic, nu a venit la procese, tot acest comportament fiind dovada reală a intenției de a înșela.
Și martora avea cunoștință din spusele inculpaților, că aceștia nu sunt de acord cu debitul, că nu au lăsat pe cumpărători, după ce au A de ipotecă și de datorie, să plătească ei din restul de preț ce mai trebuia achitat, deoarece ei nu doreau să achite acele penalități, sperând că banca va da faliment și nu vor mai putea fi urmăriți.
Menținerea în eroare a părților civile s-a făcut cu rea credință de către inculpați după aflarea existenței ipotecii prin ascunderea adevărului privitor la suma datorată.
Instanța de control nu a făcut nicio referire la acest aspect, deși la dosar sunt dovezi că cei doi au mințit permanent părțile civile.
În primul rând, au ascuns existența debitului și a ipotecii cu ocazia încheierii contractului, iar ulterior au mințit în legătură cu valoarea reală a debitului, arătând că de fapt acesta era de 15-20.000.000 lei.
Instanța de apel a trecut peste faptul că, deși inculpații au intrat în posesia sumei de 290.000.000 lei, aceștia nu au făcut niciun demers pentru a plăti debitul, nu au vrut să plătească întrucât nu erau de acord cu debitul.
În ceea ce privește al doilea argument al instanței precizează că părțile civile s-au mutat în imobil și au adus îmbunătățiri acestuia cunoscând că inculpații au un debit în sumă de 15-20.000.000 lei pe care îl vor achita din prețul încasat. De aceea părțile civile și-au vândut apartamentul, și au făcut îmbunătățiri în baza promisiunii inculpaților că vor achita debitul, vor radia ipoteca și nu vor fi probleme.Atitudinea ulterioară a părților civile nu denotă faptul că ele au cunoscut situația juridică imobilului, și cu toate acestea au acceptat să-l cumpere așa și să-l păstreze.Sunt probe concludente și pertinente din care rezultă că au A ulterior semnării antecontractului,dată la care infracțiunea deja se consumase, pentru că ea s-a consumat la momentul încheierii antecontractului.
Referitor la argumentul al treilea avut în vedere de instanța de apel arată că părțile civile nu au recurs la clauzele contractuale întrucât au fost induse în eroare în continuare de către inculpați după descoperirea ipotecii, fiind asigurați că suma este foarte mică și va fi plătită din avansul încasat.Părțile civile nu au fost interesate să primească dublul avansaului plătit inculpaților, ci doreau să locuiască în imobil întrucât își vânduseră apartamentul și nu aveau unde locui.
Pentru considerentele expuse solicită a se dispune casarea deciziei Tribunalului Brăila și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond.
Pe latură civilă solicită a fi obligați inculpații la plata despăgubirilor civile stabilite prin expertiza contabilă efectuată în dosarul instanței de fond, respectiv restituirea avansului reactualizat, a sumelor investite de către părțile ciivle în modernizarea imobilului.
Avocat, apărătorul intimaților inculpați, arată că au existat mai multe cooperative de credit ce au făcut contracte cu clauze penale, cămătărești, cu dobândă de 100%, banca la care inculpații aveau de achitat debitul, fiind una dintre acestea.
Precizează că încă din anul 2006 inculpații au încercat să ia legătura cu lichidatorul cooperativei de credit pentru a fi rezolvată situația debitului.
La acest moment, inculpații nu au o locuință, plătesc chirie atât pentru ei cât și pentru părinții lor, care de asemenea nu au o locuință și, pentru a se întreține, lucrează în afara țării. Inculpatul a suferit un accident cerebral și cu toate acestea lucrează în continuare
Solicită a se avea în vedere că în faza cercetării judecătorești au fost audiați martori care au arătat că părțile civile cunoșteau de existența creditului imobiliar.
Deasemeni precizează că inculpații știau de sumă mult mai mică datorată cooperativei de credit; în mod corect a reținut instanța de apel lipsa intenției inculpaților în a păcăli părțile civile, fapt ce rezultă și din probatoriul administrat.
Deși s-a acreditat idea că inculpații au încercat inducerea în eroare părților vătămate aceasta nu poate fi reținută întrucât părțile au păstrat legătura.Probabil părțile civile au încercat evitarea unui proces civil care presupunea cheltuieli mult mai mari și s-au adresat instanței penale.
La dosar nu sunt probe din care să rezulte vinovăția inculpaților iar instanța de apel a sancționat această lipsă; învederează că există o clauză penală ce va stabili plata unor despăgubiri substanțiale.deasemeni lipsa de diligențe poate fi imputabilă și părților civile având în vedere existența cărții funciare unde se poate verifica dacă imobilul este grevat de sarcini.
În ceea ce privește declarația martorei ce arată că a înțeles de la vânzători că ar exista datorii cu privire la imobil, solicită a se corobora declarația acesteia cu declarațiile celorlalți martori.
În prezent imobilul este locuit de soții, inculpații au încercat să ia legătura cu lichidatorul cooperativei și până la acest moment nu au primit niciun act începător de executare.Solicită respingerea recursului și menținerea deciziei pronunțate în apel.
Reprezentantul Ministerului Public precizează că în ceea ce privește latura penală există două momente: momentul încheierii antecontractului și momentul imediat ulterior legat de condițiile ipotecării imobilului.
Cu privire la primul moment, datele sunt incerte; nu s-a adus la cunoștința părților vătămate că imobilul este ipotecat iar ulterior după ce acestea au A, au acceptat situația.Declarațiile martorei sunt contradictorii, există dubii legate de intenția inculpaților de a induce în eroare părțile vătămate, s-au depus eforturi de părți pentru stingerea litigiului Apreciază decizia instanței de apel, legală cu atât mai mult cu cât nu există date certe nici cu privire la momentul încheierii contractului.
Față de dispozițiile art.14 alin. 2 Cod procedura penală, art. 346 alin.2 Cod procedură penală, latura civilă a cauzei a fost greșit soluționată de Tribunal în condițiile în care stabilise că părțile vătămate au fost induse în eroare, și a dispus achitarea pe lipsa intenției în latura subiectivă a infracțiunii și nu pe latura obiectivă, respectiv pe dispozițiile art.10 lit.d Cod procedură penală, prejudiciil este incontestabil în cuantum de 4039,71 RON.Raportat la cele menționate solicită admiterea apelului doar în parte, cu privire la latura civilă.
Urmează ca cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, ca urmare a admiterii parțiale a acestuia, să rămână în sarcina statului.
Intimatul-inculpat, având cuvântul arată că nu avut intenția de a înșela, la acest moment părțile vătămate sunt cele care locuiesc în imobil, se consideră nevinovat.
Intimata inculpată, având cuvântul arată că își menține declarațiile formulate,este nevinovată, la acest moment nu are unde locui; părțile civile au știut că apartamentul este girat și a recunoscut, fiind de bună credință că a primit un avans de 290.000.000 lei și nu 50.000.000 lei cât s-a menționat în antecontract.
CURTEA,
Asupra recursurilor penale de față.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentința penală nr.1449/27.06.2007 a Judecătoriei Brăila, în temeiul art.215 alin.1 și 3 pen. au fost condamnați inculpații și. la cîte o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune în convenții, faptă comisă la data de 27.03.2003, în dauna părților vătămate și.
În temeiul art.81 pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor de mai sus pe durata termenului de încercare prevăzută de art.82 pen. respectiv pe durata de 2 ani și 6 luni închisoare pentru fiecare din inculpați.
În temeiul art. 71 pen. s-a aplicat inculpaților pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzută de art.64 lit. a și b Cod penal, si anume: (a) dreptul de a alege si de a fi ales in autoritățile publice sau in functii elective publice; (b) dreptul de a ocupa o functie implicind exercitiul autoritatii de stat, iar în temeiul art. 71 alin. 5 pen. s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de mai sus.
În temeiul art.359 pr.pen. s-a atras atenția inculpaților asupra consecințelor ce decurg din nerespectarea dispozițiilor privind suspendarea condiționată a executării pedepsei.
În temeiul art.11 pct.2 lit. a în ref. la art.10 lit.d pr.pen. s-a dispus achitarea inculpaților și pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art.290 alin.1 pen. nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.
A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de părțile civile și.
Au fost obligați inculpații în solidar la plata sumei de 40.039,51 lei ron cu titlu de despăgubiri civile către părțile civile și.
În temeiul art.189 pr.pen. au fost obligați inculpații la plata sumei de 1701,70 lei ron reprezentând cheltuieli de judecată către părțile civile mai sus-menționate.
În temeiul art.191 pr.pen. au fost obligați inculpații la plata sumei de câte 300 lei ron fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare în folosul statului.
În temeiul art.192 pct.1 lit.a pr.pen. au fost obligate părțile civile la plata sumei de câte 100 lei ron fiecare, cheltuieli judiciare în folosul statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr.3451/22.12.2004 a Judecătoriei Brăila inculpații și au fost condamnați la câte 6 luni închisoare, cu suspendare condiționată, pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art.215 al.1 și 3 din penal. Totodată, s-a admis în parte cererea civilă formulată de părțile vătămate și, inculpații fiind obligați la plata sumei de 290.000.000 lei despăgubiri civile.
Prin Decizia penală nr.438/2005 a Tribunalului Brăilas -au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila și al inculpaților, dispunându-se desființarea sentinței penale nr.3451/2004 a Judecătoriei Brăila și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
În aceste condiții, s-a înregistrat cauza la Judecătoria Brăila sub nr.31/2006.
Prin sentința penală nr.854 din 6.04.2006 a Judecătoriei Brăilas -a respins plângerea formulată de petenții și, menținând soluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila.
Prin decizia penală nr.639 din 20 noiembrie 2006 Tribunalului Brăilas -au admis recursurile declarate de petenții și împotriva sentinței penale nr.854 din 6 aprilie 2006, pronunțate de Judecătoria Brăila, a fost casată sentința penală și în rejudecare.
În baza art.2781al.8 lit.e pr.pen. s-a admis plângerea formulată de petenții și, a fost desființată rezoluția atacată și trimisă cauza spre judecarea în fond la Judecătoria Brăila.
În aceste condiții, s-a înregistrat prezenta cauză sub nr- la această instanță.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin ordonanța nr.2629/15.12.2003 s-a dispus, în baza dispozițiilor art.262 pct.2 lit.a pr.pen. în referire la art.11 pct.1 lit.b și art.10 lit.d pr.pen. scoaterea de sub urmărire penală a inculpaților și pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.215 al.1 și 3.pen. (înșelăciune) și art.290 al.1 pen. (fals), cu aplicarea art.33 lit.a pen.
Pentru a da soluția de mai sus arătată, organul de urmărire penală a reținut, în fapt, următoarele:
La data de 6.09.2000 între și Banca Populară "Familia" s-a încheiat contractul de împrumut nr.- pentru suma de 80.000.000 lei. Termenul de rambursare a împrumutului a fost de 2 ani iar destinația creditului a fost pentru "nevoi personale".
Pentru garantarea împrumutului s-a încheiat și contractul de ipotecă nr.1664/6.07.2000 prin care debitorii ipotecari și au declarat că sunt de acord cu executarea silită a contractului de către bancă în cazul în care nu-și vor îndeplini obligațiile de plată în condițiile stipulate prin contractul de împrumut.
La data de 8.06.2001 Coperativa de Credit Familia s-a dizolvat și a intrat în lichidare judiciară. Debitorii au fost înștiințați că se pot înscrie în masa credală dar inculpatul nu a primit nici o comunicare în acest sens.
După intrarea în lichidare judiciară, sediul băncii din municipiul B s-a închis iar inculpatul nu a mai putut achita ratele.
În luna martie 2003, inculpatul și soția sa s-au hotărât să vândă apartamentul. În acest sens, s-au adresat agenției imobiliare și astfel i-au cunoscut pe soții.
La data de 27.03.2003, inculpații și părțile vătămate au încheiat un antecontract de vânzare - cumpărare. Părțile vătămate au achitat un avans de 50.000.000 lei din prețul total convenit de părți, de 530.000.000 lei.
La punctul nr.6 din același antecontract, intitulat "clauză penală" s-au prevăzut penalitățile pe care părțile urmau să le suporte în ipoteza neîntocmirii contractului de vânzare- cumpărare.
Astfel, în cazul în care contractul de vânzare- cumpărare nu se încheia din culpa vânzătorului, acesta din urmă urma să restituie avansul încasat plus dublul acestei sume. În cazul în care contractul de vânzare cumpărare nu se încheia din culpa cumpărătorului, acesta pierdea avansul plătit.
În paralel cu formalitățile de vânzare- cumpărare, inculpatul a încercat să afle denumirea și sediul lichidatorului băncii.
Astfel, la data de 14.04.2003, inculpatul s-a prezentat personal la sediul societății de lichidare a băncii SC SRL G și a luat legătura cu, administratorul societății.
Inculpatul i-a solicitat lichidatorului să-i comunice suma de bani pe care o avea restantă pentru a achita întregul debit și a ridica ipoteca. nu i-a comunicat pe loc suma datorată, motivând că nu o cunoaște, dar i-a promis inculpatului că-i va trimite o somație la domiciliu.
Așadar, inculpatul a încercat să radieze ipoteca pentru a-și putea vinde imobilul. El a comunicat părților vătămate situația reală a imobilului dar le-a spus că va achita creditul și penalitățile de întârziere pentru a ridica ipoteca.
Părțile au convenit ca inculpatul să obțină radierea ipotecii până la data de 1.05.2003. Deși inculpatul nu a reușit să facă acest lucru, la data de 7.05.2003 cele două părți vătămate s-au mutat în imobil.
Pentru a putea folosi imobilul conform destinației dorite (ca punct de lucru SC SRL B, administrată de partea vătămată ), între partea vătămată și inculpat s-a încheiat un contract de închiriere cu valoarea chiriei de 0 lei (nulă). Acest contract s-a înregistrat la Administrația Financiară B și, pe baza lui, partea vătămată a putut face mai multe amenajări în spațiul respectiv (contractul cu, instalarea unui cuptor pentru pâine).
În plângerea sa, partea vătămată a solicitat efectuarea de cercetări față de cei doi inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Astfel, partea vătămată a susținut că inducerea în eroare a avut loc în momentul încheierii antecontractului de vânzare- cumpărare când inculpatul a semnat antecontractul în care se menționa că imobilul este liber de sarcini, deși, în realitate era ipotecat.
Organul de urmărire penală a concluzionat că părțile vătămate au luat cunoștință de situația juridică a imobilului și au acceptat-o pe baza următoarelor argumente:
- aceștia s-au mutat în apartament imediat după încheierea antecontractului de vânzare - cumpărare;
- părțile vătămate au încheiat cu vânzătorii un contract de închiriere cu chiria nulă, tocmai pentru a face dovada că dețin imobilul cu un titlu;
- conform clauzelor antecontractului, părțile vătămate puteau oricând să-l rezilieze și să restituie avansul achitat.
Analizând cauza prin prisma prevederilor art.215 al.1 și 3.pen. instanța a avut în vedere următoarele considerente:
La data încheierii antecontractului de vânzare- cumpărare, înscris sub semnătură privată încheiat între părți în prezența martorei, vânzătorii au declarat că imobilul nu este grevat de vreo sarcină reală (ipotecă).
În aceste condiții, s-a achitat inițial suma de 50.000.000 lei ROL, după care, în aceeași zi, s-a mai achitat suma de 240.000.000 lei ROL, cu titlu de avans din preț, cunoscându-se absența vreunei sarcini reale asupra imobilului.
Este adevărat că vânzătorii au adus ulterior la cunoștința părților și a martorei despre existența ipotecii asupra imobilului însă, și la acel moment, vânzătorii au fost nesinceri, arătând un debit mult mai mic decât cel real.
Justificarea vânzătorilor că la momentul antecontractului nu cunoșteau debitul real nu are relevanță, cu atât mai mult cu cât la întocmirea antecontractului, au ascuns în totalitate sarcina ce greva imobilul.
Pe parcursul cercetării judecătorești, inculpații au încercat să demonstreze prin martorii audiați că, anterior întocmirii antecontractului, s-a făcut vorbire despre o așa zisă ipotecă și că părțile vătămate au cunoscut acest lucru și l-au acceptat.
Depozițiile martorilor ( și ) sunt contradictorii și nu fac decât să întărească și mai mult convingerea încercării inculpaților de a ascunde intenția lor de a induce în eroare părțile vătămate.
De altfel, debitul vânzătorilor față de creditoare era într-un cuantum mult mai mare - 518.109.937 lei, așa după cum rezultă din adresa emisă de societatea lichidatoare a Cooperativei de Credit Banca Populară Familia (fila 78 din dosarul de urmărire penală), astfel că era evident, acesta nu putea fi achitat din avansul primit din preț.
Instanța a reținut că infracțiunea de înșelăciune în convenții așa cum aceasta este reglementată în dispozițiile art.215 al.1 și 3.pen. se consumă în momentul când respectiva convenție ia naștere, în speța de față acest moment fiind cel al semnării antecontractului de vânzare- cumpărare a imnobilului, când inculpații vânzători au trecut sub tăcere existența unei sarcini reale ce greva imobilul.
De altfel, chiar și după încheierea antecontractului, vânzătorii au adoptat o atitudine nesinceră, declarând un alt debit mai mic decât cel real.
Vânzătorii s-au apărat susținând că nu știau valoarea reală a debitului însă această apărare nu poate fi primită, cu atât mai mult cu cât în anul 2002 au fost notificați de către creditoare pentru a plăti debitul ce se ridica la acel moment la suma de 240.851.359 lei ROL.
De asemenea, instanța de fond a considerat că nu poate fi primită nici apărarea privind atitudinea ulterioară și conduita vânzătorului, în sensul că au adus la cunoștința cumpărătorilor că imobilul este grevat de o sarcină reală, deoarece aducerea la cunoștința cumpărătorilor despre acest aspect este ulterioară încheierii antecontractului.
De altfel, este evident că dacă s-ar fi cunoscut acest aspect important, convenția nu s-ar fi încheiat.
În speță, instanța a apreciat că s-a făcut dovada vinovăției inculpaților în sensul cerut de textul incriminator, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în convenții.
Sub aspectul infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, instanța a apreciat că nu poate fi reținută în sarcina inculpaților comiterea infracțiunii deoarece nu avem de-a face cu un înscris falsificat prin unul dintre procedeele prevăzute de art.290 al.1 pen. respectiv contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod.
În baza împrejurărilor expuse mai sus, instanța a apreciat că fapta inculpaților și întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în convenții prevăzută de art.215 al.1 și 2.pen.
Instanța de fond a apreciat că fapta așa cum a fost mai sus prezentată există, a fost săvârșită de inculpați și constituie infracțiune, instanța va angaja răspunderea penală a acestora prin aplicarea a câte unei pedepse.
Sub aspectul infracțiunii prevăzută de art.290 al.1 pen. instanța a apreciat că se impune, în temeiul art.11 pct.2 lit.a în referire la art.10 lit.d pr.pen. achitarea celor doi inculpați, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, așa cum s-a expus mai sus.
La individualizarea, conform art.72 pen. a pedepsei, instanța a avut în vedere împrejurările în care s-a săvârșit fapta, corelativ cu gradul de pericol social concret al acesteia, limitele de pedeapsă prevăzute de codul penal, dispozițiile părții generale ale codului penal, împrejurările legate de persoana fiecărui inculpat în parte.
În acest context, instanța de fond a reținut că prin fapta săvârșită, inculpații au adus atingere relațiilor sociale de natură patrimonială. S-a apreciat că se poate aplica fiecăruia dintre inculpați câte o pedeapsă în limitele prevăzute de lege.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel procurorul, părțile vătămate și inculpații.
În apelul declarat de procuror, sentința atacată a fost criticată pentru netemeinicie și nelegalitate.
Netemeinicia sentinței constă în faptul că inculpații nu au acționat cu intenția de a induce în eroare părțile vătămate, astfel că în mod greșit au fost condamnați.
S-a solicitat achitarea acestora conform art.11 pct.2 lit."a" în referire la art.10 lit."d" Cod proc.pen.
Prin același apel, procurorul a criticat sentința pentru nelegalitate în sensul că încadrarea juridică dată faptei pentru care au fost condamnați inculpații trebuie să fie art.215 al.1,2 și 3, nu art.215 al.1 și 3 Cod penal, considerând că infracțiunea de înșelăciune a fost comisă prin mijloace frauduloase.
Totodată, procurorul a considerat că latura civilă a cauzei nu a fost corect rezolvată, deoarece nu s-a dispus repunerea părților în situația anterioară, restituirea avansului, precum și a sumelor investite de părțile vătămate în modernizarea imobilului.
Apelul declarat de părțile vătămate și a vizat greșita soluționare a laturii civile a cauzei, în sensul celor arătate și de procuror.
Apelurile declarate de inculpații și au vizat netemeinicia condamnării lor, considerând că prezenta cauza este "eminamente de natură civilă".S-a solicitat achitarea.
Prin decizia penală nr. 70/21.03.2008 a Tribunalului Brăila s-au admis apelurile declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila și de inculpații și.
S-a desființat în parte sentința penală atacată și în rejudecare inculpații au fost achitați în baza art.11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală în referire la art.10 alin. 1 lit.d Cod procedură penală pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
Latura civilă a cauzei a fost lăsată nesoluționată și s-au menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.
S-au respins ca nefondate apelurile declarate de părțile civile, acestea fiind obligate la plata către stat a câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a decide astfel Tribunalul a reținut următoarea stare de fapt:
În luna martie 2003, inculpații s-au hotărât să vândă imobilul situat în B- și prin intermediul agenției imobiliare "" au luat legătura cu soții, care doreau să deschidă un punct de lucru () pentru "" B, administrată de .
Pe data de 27.03.2003, între inculpați și părțile vătămate s-a încheiat un antecontract de vânzare - cumpărare a imobilului la un preț de 530.000.000 lei, din care la data semnării se achitau 50.000.000 lei.
De remarcat că în clauza penală a antecontractului se prevedea că în cazul în care perfectarea contractului nu se realiza din vina vânzătorului, acesta pierdea avansul plătit și ca o consecință legală, putea suporta și eventuale daune civile.
Anterior, inculpații contractaseră un împrumut de 80.000.000 lei de la Banca Populară"Familia, care pe data de 08.06.2001 s-a dizolvat și a intrat în lichidare judiciară, sediul băncii din B închizându-se, iar împrumutații (inculpații) nu au mai putut achita ratele.
La data de 14.04.2003, inculpatul a solicitat societății de lichidare SC""SRL G să achite integral debitul și a se ridica ipoteca, dar nu i s-a comunicat nici suma rămasă de restituit și nici nu i s-a comunicat ulterior.
Din atitudinea inculpatului rezultă că acesta a încercat să achite creditul și a ridica ipoteca, dar nu a reușit din cauze independente de voința sa.
Părțile vătămate au declarat că au A de ipoteca existentă asupra imobilului în momentul prezentării la notariat dar din declarația numitei (agent imobiliar, fila 25 dosar urmărire penală) rezultă că la câteva zile după încheierea antecontractului de vânzare - cumpărare, vânzătorii le-au comunicat situația juridică a imobilului, cu care au fost de acord, permițând inculpaților ca până la data de 01.05.2007 să clarifice situația.
Deoarece pentru motivele expuse mai sus, inculpații nu au reușit să ridice ipoteca, între părți a intervenit un contract de închiriere cu valoarea chiriei 0 (zero) lei pentru a putea face mai multe amenajări în vederea instalării unui cuptor pentru pâine.
Potrivit art.215 al.3 Cod penal, constituie infracțiune "inducerea în eroare sau menținerea în eroare a unei persoane, cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât fără această eroare cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate".
Din această dispoziție, coroborată cu cerințele înscrise la al.1 din același text de lege, rezultă că pentru existența infracțiunii de înșelăciune în convenție, este necesară desfășurarea unei activități de inducere sau menținere în eroare a persoanei vătămate, prin manopere frauduloase, fără de care nu s-ar fi încheiat contractul.
Ori, în cazul de față inculpații, chiar dacă la încheierea antecontractului de vânzare - cumpărare nu au prezentat situația juridică a imobilului, obiect al tranzacției, ulterior nu au menținut părțile vătămate în eroare, încercând achitarea datoriei și radierea ipotecii, ceea ce nu s-a realizat din cauze independente de voința lor.
De altfel, mutarea părților vătămate în imobil în baza unui contract de închiriere cu valoare 0 lei, îmbunătățirile și adăugirile aduse imobilului fac dovada că știau și au acceptat situația juridică imobilului.
Pe de altă parte, conform clauzelor antecontractului, părțile vătămate puteau oricând să-l rezilieze și să obțină restituirea dublului avansului achitat (50.000.000 lei x 2 = 100.000.000 lei).
Faptul că nu au procedat astfel induce ideea că părțile vătămate au acceptat situația, dovedind dorința lor de a perfecta actele de vânzare - cumpărare.
Față de cele expuse, instanța de apel consideră că inculpații nu au acționat cu intenția de a induce în eroare părțile vătămate, dovada acestei stări de fapt fiind chiar conduita lor după încheierea antecontractului de vânzare - cumpărare.
Având în vedere că infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art.215 al.3 Cod penal nu se poate realiza decât prin inducerea sau menținerea în eroare a părții vătămate, prin mijloace frauduloase, încadrarea juridică dată faptei este corectă, astfel că acest punct din motivele de apel ale procurorului nu este admisibil.
Cu privire la apelul declarat de procuror și părțile vătămate și prin care este criticată modalitatea de rezolvare laturii civile, instanța de apel a considerat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 346 al.2 teza ultimă, astfel că a lăsat nesoluționată latura civilă, urmând ca părțile, pe cale civilă, să rezolve litigiul intervenit între ele.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs părțile civile și criticând-o pentru netemeinicie invocând cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct. 18 Cod procedură penală în sensul că trecând cu vederea probatoriul administrat, instanța de apel a comis o eroare gravă de fapt care a condus la soluția greșită de achitare a inculpaților.
Examinând hotărârea atacată sub aspectul criticii formulate, Curtea constată că recursurile sunt nefondate.
Ar fi vorba de o eroare gravă de fapt în situația în care s-ar fi dispus achitarea deși existau probe de vinovăție sau probele administrate ar fi contrare situației de fapt reținute prin decizia recurată.
În speță, cu plângerea și declarațiile părților vătămate constituite părți civile, declarația martorei, antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 27.03.2003, procesele-verbale de confruntare,contractul de împrumut nr. 03901/10/6.09.2000, cererea inculpatului de înscriere în masa credală înregistrată sub nr. 1641/14.04.2003 la lichidatorul Băncii Populare "Familia", contractul de ipotecă, autentificat sub nr. 1664/6.07.2000 asupra imobilului în discuție, declarațiile martorilor și coroborat cu declarațiile inculpaților s-a făcut dovada că situația de fapt reținută de instanța de apel este conformă cu probatoriul administrat și că deci, în mod corect s-a dispus achitarea inculpaților
Astfel, prin plângerea penală formulată la data de 09.09.2003 părțile vătămate au arătat că la momentul semnării antecontractului de vânzare-cumpărare nu au cunoscut că imobilul este ipotecat, fapt infirmat de inculpați care au susținut că acestea au știut de ipotecă de la momentul primelor discuții purtate cu privire la vânzarea-cumpărarea imobilului, deci anterior semnării antecontractului, dar au convenit să nu facă o asemenea mențiune în antecontract deoarece inculpații și-au asumat obligația de a face demersurile în vederea ridicării ipotecii.
Faptul că părțile vătămate au A de ipotecă anterior semnării antecontractului de vânzare-cumpărare este confirmat prin depozițiile martorilor și care au asistat la prezentarea imobilului și negocierea prețului, activități care au avut loc anterior prezentării părților la Agenția Imobiliară unde s-a întocmit și semnat antecontractul și unde conform înțelegerii părțile nu au declarat nimic cu privire la ipotecă.
În plus comportarea ulterioară a părților vătămate și a inculpaților dovedește că aceștia din urmă nu au săvârșit infracțiunea de înșelăciune.
Pe de o parte este de subliniat lipsa de reacție a părților vătămate care constatând că nu pot încheia contractul de vânzare-cumpărare la termenul stabilit,1.05.2003, în loc să se prevaleze de clauzele penale cuprinse în antecontract și să încerce pe orice cale prevăzută de legea civilă să-și recupereze avansul plătit în sumă de 290.000.000 lei vechi, s-au mutat în imobilul pus la dispoziție de inculpați la data de 7.05.2003 și, mai mult au făcut investiții, deși cunoșteau situația juridică a imobilului.
Pe de altă parte inculpații, de bună-credință, au depus toate diligențele în aflarea sediului lichidatorului Băncii Populare "Familia" cu intenția vădită de a achita creditul și ridica ipoteca.
Mai mult, este de subliniat că inculpatul avea nu doar calitatea de debitor al băncii aflate în stare de lichidare ci și aceea de creditor, banca datorându-i la data de 14.04.2003 suma de 36.000.000 lei vechi, reprezentând părți sociale subscrise în calitate de acționar.
Curtea constată așadar că părțile vătămate nu au fost în eroare, nici înainte și nici după semnarea antecontractului de vânzare-cumpărare, interesul lor fiind de a deveni proprietarii imobilului în discuție, imobil format din teren în suprafață totală de 339,742și construcții-o locuință compusă din trei camere, două holuri, baie,bucătărie; o locuință compusă din două camere și hol precum și o magazie și un WC, deși cunoșteau situația juridică a acestuia.
În această situație, față de cele mai sus reținute, nu poate fi vorba de o contradicție evidentă și esențială între ceea ce spune dosarul din probele sale și ceea ce a spus instanța prin hotărârea recurată, neexistând eroarea gravă de fapt, astfel cum este definită prin dispozițiile art.3859alin.1 pct. 18 Cod procedură penală.
Ceea ce se poate imputa instanței de apel fără ca în recursul părților vătămate să se poată interveni, față de dispozițiile art.3858alin.1 Cod procedură penală,este temeiul achitării, în cauză fiind incidente dispozițiile art.10 alin.1 lit.b Cod procedură penală întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, litigiul dintre părți fiind exclusiv de natură civilă, fapt ce ar fi atras aplicarea dispozițiilor art.346 alin.4 teza I Cod procedură penală cu consecința suportării de către părțile vătămate a cheltuielilor ocazionate de soluționarea litigiului civil (ex: taxe de timbru)
Pentru toate aceste considerente recursurile de față vor fi respinse ca nefondate conform dispozițiilor art.38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de părțile vătămate (domiciliat în B,-, cartier,având CNP -) și (domiciliată în B,-, cartier ,având CNP -), împotriva deciziei penale nr. 70/21.03.2008 a Tribunalului Brăila (sentință fond nr. 1450/27.06.2007-dosar nr- al Judecătoriei Brăila, privind pe inculpații, fiul lui și, născut la data de 26.06.1962 în comuna, județ B, domiciliat în B, cartier,bloc 31,.40, CNP - și, fiica lui și, născută la data de 17.11.1962 în B, cu domiciliul în B, cartier, bloc 31,. 40, CNP -).
Obligă pe fiecare dintre recurentele-părți vătămate la plata sumei de 30 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.06.2008.
Pt.Președinte, Judecător, Judecător,
--- - - - -
A în concediu de odihnă
Conform art.312 pr.pen.
Semnează,
PREȘEDINTE
A Grefier,
Red.
Tehnored./2 ex/16.07.2008
Jud.apel--
Jud.fond-
Președinte:Marcian Marius IstrateJudecători:Marcian Marius Istrate, Constantin Cârcotă, Mița
