Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 373/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr- - art. 215 Cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ NR. 373
Ședința publică de la 10 Aprilie 2009
PREȘEDINTE: Liana Balaci JUDECĂTOR 2: Sorina Petria Mitran
- - - - JUDECĂTOR 3: Mircea
- - - judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror, de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA.
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor consemnate în încheierea din 3 aprilie 2009, încheiere de face parte integrantă din prezenta decizie penală având ca obiect recursurile declarate de inculpata și partea civilă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C, împotriva deciziei penale nr. 92/A din 05 noiembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Mehedinți - Secția Penală.
CURTEA:
Asupra recursurilor penale de față;
Prin sentința penala nr. 241/14.11.2007 pronunțată de Judecătoria Strehaia în dosarul penal nr-, a fost condamnata inculpata la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 248.Cod Penal cu aplicarea art. 74 lit. a si 76.Cod Penal; la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 al. 2.Cod Penal cu aplicarea art. 74 lit. a si 76.Cod Penal
S-a făcut aplicarea art. 33-34 si 81-82.
Cod PenalS-a admis în parte latura civila și a fost obligată inculpata la plata echivalentului în lei al sumei de 10972 euro, către partea civila Primăria municipiului
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul nr. 1575/P/2005 din 19.04.2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, au fost trimiși în judecată - în stare de libertate - inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 249 alin. 1 Cod penal și inculpata, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 248 alin. 1 Cod penal și art. 215 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. b Cod penal, cauza înregistrându-se sub nr. 2113/2006 pe rolul Judecătoriei Caransebeș.
Prin încheierea nr. 5309/15.09.2006, Înalta Curte de Casație si Justiție a admis cererea formulata de Primăria Municipiului C si a dispus strămutarea judecării cauzei la Judecătoria Strehaia, drept pentru care, această instanță a fost investită cu judecarea celor doi inculpați.
Referitor la inculpatul, la termenul din data de 03.10.2007, instanța de fond a dispus disjungerea cauzei, sens în care s-a format dosarul nr-, în care s-a dispus suspendarea judecării în temeiul dispozițiilor art. 303 alin. 1.C.P.P. pe motive de sănătate.
În ce privește pe inculpata, prin sentința penală nr. 241 din 14.11.2007, Judecătoria Strehaiaa dispus condamnarea acesteia la o pedeapsă de 3 luni închisoare, în baza art. 248.Cod Penal cu aplic. art.74-76.Cod Penal, iar în baza art. 215 alin. 2.Cod Penal cu aplic. art. 74-76.Cod Penal, inculpata a fost condamnată la o pedeapsă de 2 ani închisoare, dispunându-se suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare.
Prin aceeași sentință, inculpata a fost obligată să plătească părții civile Primăria C echivalentul în lei al sumei de 10.972 euro, din momentul plății efective, precum și 300 lei cheltuieli judiciare statului.
Împotriva sentinței nr. 241/14.11.2007, a declarat apel inculpata, calea de atac fiind admisă prin decizia penală nr. 28/A/10.03.2008 a Tribunalului Mehedinți, prin care s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, reținându-se că hotărârea acesteia este lovită de nulitate absolută, conform art. 197 al. 2.Cod Penal
În motivarea acestei decizii, Tribunalul Mehedinția reținut că instanța de fond, în încheierea de amânare a pronunțării a consemnat că a participat la dezbateri un alt procuror decât procurorul menționat în preambulul sentinței, drept pentru care s-a concluzionat de către instanța de control judiciar că nu se poate stabili dacă Ministerul Publica fost reprezentat la judecarea pe fond a cauzei, de cine anume și ce concluzii s-au pus de către procuror.
Judecătoria Strehaia, investită cu rejudecarea acestei cauze pe fond, prin sentința penală nr. 93 din 16.06.2008, pronunțată în dosarul nr-, în baza art. 248.Cod Penal cu aplicarea art. 74 lit. a si Cod Penal art. 76.Cod Penal, a dispus condamnarea inculpatei - fiica lui si, născută la data de 01.01.1973 in comuna M, județul C S, de cetățenie română, studii superioare, fără antecedente penale, domiciliata in municipiul C, str. G- - - nr. 60, județul C S, la pedeapsa de 3 luni închisoare.
In art. 215 alin. 2.Cod Penal cu aplicare art. 74 lit. a si Cod Penal art. 76.Cod Penal, a fost condamnată inculpata la pedeapsa de 2 ani închisoare
In baza art. 33 - 34.Cod Penal, s-a dispus contopirea pedepselor aplicate, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.
In baza art. 81 - 82.Cod Penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 4 ani și i s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 - 84.
Cod PenalIn baza art. 346.C.P.P. raportat la art. 998.civ. a fost obligată inculpata la echivalentului în lei al sumei de 10.972 euro, în funcție de cursul valutar de la data plății efective, către partea civila Primăria Municipiului
In baza art. 191.p Cod Penal, a fost obligată inculpata la 350 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut în fapt că inculpata este de profesie jurist, iar, in perioada ianuarie 2004 - aprilie 2004, îndeplinit funcția de Sef al Oficiului Juridic din cadrul Primăriei municipiului C, fiind angajată din anul 1997 ca jurist în cadrul acestei instituții publice.
La data de 15 noiembrie 2004, inculpata a solicitat prin cerere scrisă pe care a semnat-o și înregistrat- sub nr.440 la Primăria municipiului C, în numele bunicii sale, ca acesteia să i se atribuie un apartament din fondul locativ de stat, iar pentru aceasta a indicat că bunica ar avea domiciliul în municipiul C,- și că nu a deținut și nu deține în proprietate altă locuință. S-a mai reținut că la data de 26.01.2004, solicitase schimbarea domiciliului din comuna - M în municipiul C,-, județul C -S, imobil ce aparține fiicei acesteia, drept pentru care la data de 01.03.2004, numitei i s-a eliberat un nou act de identitate in care s-a menționat noul domiciliu.
Cu adresa nr. -/25.10.2005 a Postului de politie M, s-a reținut că în cauză s-a demonstrat că bunica inculpatei în realitate a locuit permanent, chiar și la data verificărilor efectuate de organele de politie, în comuna M, sat, nr. 77 și că este proprietara imobilului de la această adresă.
În aceste condiții, s-a constatat că, potrivit HG 1275/2000, petenta nu îndeplinea condițiile prevăzute de lege pentru atribuirea unei locuințe din fondul locativ de stat in municipiul C și că la data solicitării imobilul în litigiu făcea parte din fondul locativ de stat, nefiind locuința sociala, si era locuit in fapt de către numita, sora fostului chiriaș, căruia prin SC nr. 2045/2003 a Judecătoriei Caransebeșis -a reziliat contractul de închiriere și a fost evacuat datorita neplății chiriei. S-a reținut că, această situație juridică a locuinței a fost cunoscută de inculpata, in calitate de Sef al Oficiului Juridic al Primăriei municipiului C, motiv pentru care a hotărât să obțină această locuință pentru bunica sa, prin repartiție.
Cererea nr. 440/15.01.2004 formulată de inculpata in numele bunicii sale materne a fost aprobată de inculpatul, în calitate de primar, fără ca acesta să dispună verificarea situatei personale a solicitantei și, fără a se respecta procedura de verificare și repartizare prev. de art. 30 din HG nr. 1275/2000, după care cererea a fost trimisă Serviciului Spațiul Locativ in vederea întocmirii contractului de închiriere, scop în care s-a solicitat Oficiului Juridic să comunice care sunt apartamentele ce pot fi închiriate.
După aceasta s-a reținut că inculpata, în calitate de Sef de al Oficiului Juridic, a emis adresa nr. 2863/23.02.2004 pe care a pus rezoluția, făcând mențiunea că imobilul din str. -,. 3 B,. D,.4 poate fi închiriat conform repartiției stabilite de primar, concluzionându-se că prin acest act și-a dat acordul ca respectiva locuință să fie repartizată bunicii sale, respectivul imobil fiind chiar acela pentru care inculpata formulase cererea de repartiție. Susținerea apărării, în sensul ca inculpata nu avea calitatea de a infirma, confirma sau ataca un act emis de primar sau de consiliul local, a fost înlăturată, reținându-se că aceasta nu avea drepturile enumerate, însă avea posibilitatea de a nu aviza aceste acte, cunoscând faptul că bunica sa nu era îndreptățită la repartizarea imobilului.
De asemenea, s-a reținut că urmare a aprobării primarului și a adresei emisă de către Oficiul Juridic, referentul a întocmit contractul de închiriere nr. 440/04.03.2004 cu privire la imobilul mai sus menționat, contract care a fost semnat de inculpata in numele bunicii sale, așa cum rezultă din declarația dată de inculpată în fața instanței.
La data de 12.03.2004, inculpata a formulat in scris, semnat și depus sub nr. 3768 la Primăria municipiului Con oua cerere in numele bunicii sale prin care, de această dată a solicitat cumpărarea imobilului închiriat prin contractul nr. 440/04.03.2004.
In cuprinsul acestei cereri, inculpata a menționat ca bunica sa are in întreținere doi copii minori, lucru nereal întrucât din actele cauzei rezultat că, in vârsta de 71 ani, a locuit permanent in comuna M, fiind ajutata in gospodărie de doi copii ce proveneau dintr-o familie fără posibilități materiale, care nu au locuit însa niciodată în imobilul în care locuia și cu atât mai puțin nu au locuit în municipiul
Nici in ceea ce privește cererea privind vânzarea imobilului, inculpatul, în calitate de primar, nu a respectat procedura prevăzuta de lege si a aprobat cererea fără a se efectua verificările prealabile, astfel încât s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 5/08.04.2004 care a fost semnat de inculpata atât in calitate de Sef al Oficiului Juridic al Primăriei municipiului C, cât si in numele bunicii. Prețul prevăzut in contract si plătit de către drept contravaloare a imobilului situat în C, str. -, -. 3 B,. D,.4 a fost de 1154,4 lei RON, însă la data de 13.08.2004, numita a vândut imobilul către numitul in schimbul sumei de 2500 EURO, echivalentul a 8846,50 lei.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpata, solicitând achitarea pentru ambele infracțiuni, respectiv atât pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 248 alin. 1 Cod penal, cât și aceea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 2 Cod penal, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 alin. 1 lit. d Cod procedură penală, susținând că faptele sale nu întrunesc elementele constitutive ale acestor infracțiuni. Referitor la prima infracțiune, a arătat că nu se poate pune în discuție faptul că nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, ori că le-a îndeplinit în mod defectuos, întrucât aceasta, în calitatea sa de jurist al Primărie C, avea ca sarcini de serviciu să reprezinte această instituție în fața instanțelor de judecată și să răspundă la solicitările petenților și nu făcea parte din comisia care verifica îndeplinirea condițiilor pentru atribuirea locuințelor din fondul de stat. Tot în acest sens a precizat că repartiția locuinței a fost stabilită de către primar, iar simplul aviz pe care aceasta l-a pus pe adresa nr. 2863/23.04.2004 nu poate fi considerat un criteriu absolut, care să fi condus la atribuirea beneficiului contractului de închiriere pentru locuința în cauză.
Pe de altă parte, tot referitor la această adresă, s-a susținut că, instanța de fond a dat o interpretare greșită conținutului său, în sensul că mențiunea "conform repartiției stabilite de primar" s-a interpretat că această mențiune a îndeplinit condițiile unui aviz dat de inculpată în favoarea atribuirii apartamentului bunici sale, fără a se ține seama de faptul că la acel moment repartiția nu avusese loc, iar contractul de închiriere a fost încheiat la o dată ulterioară, respectiv la data de 04.03.2004.
Referitor la infracțiunea de înșelăciune, de asemenea, s-a invocat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, din moment ce partea civilă Primăria nu a demonstrat că a suferit un prejudiciu prin repartizarea locuinței către bunica sa, locuința în speță făcând parte din fondul locativ de stat. Pe de altă parte, s-a susținut că în cauză nu s- dovedit nici faptul că inculpata ar fi întreprins acte materiale de inducere în eroare a reprezentanților primăriei pentru ca bunicii acesteia să-i fie repartizată locuința.
În ce privește susținerile părții civile cum că prejudiciul este în sumă de 10.972 euro și constă în diferența de preț cu care a fost achiziționat apartamentul de către bunica inculpatei și prețul la care a fost vândut ulterior pe piața liberă, a arătat că prima instanță și-a însușit acest punct de vedere, deși trebuia să constate că apartamentul în discuție avea un regim juridic special, făcând parte din fondul locativ de stat drept pentru care la înstrăinarea acestuia, Primăria era ținută de dispozițiile Legii nr.85/1992, prin raportare la Decretul Lege nr.61/1990, în anexa Ial egii menționate fiind reglementate expres condițiile și prețurile acestor locuințe.
În concluzie, s-a precizat că imobilul în cauză nu putea fi vândut pe piața liberă la un preț negociat, ci la prețul fixat prin lege, ceea ce înseamnă că, indiferent de persoana care ar fi avut calitatea de cumpărător, prețul ar fi fost același pentru primărie, considerente pentru care aceasta nu a fost prejudiciată.
Pe de altă parte, s-a solicitat să se țină seama și de faptul că partea civilă Primăria C, prin adresele înaintate către instanță, nu a făcut decât să invoce propria culpă, în sensul, recunoașterii implicite a faptului că proprii funcționari, respectiv membrii comisiei întrunite la nivelul primăriei pentru luarea în evidență a cererilor cetățenilor municipiului C, au încălcat criteriile impuse prin HG 1275/2000. Apelanta inculpată,în susținerea apelului a mai precizat că faptele pe care aceasta le-a comis poate fi catalogate cel mult imorale, dar acest lucru nu este suficient pentru aoc ondamna. Referitor la latura obiectivă a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, a mai susținut că instanța a dat o interpretaresuis generisîn ceea ce privește încălcarea atribuțiilor sale de serviciu, deoarece adresa nr.2863/23.04.2004, pe care a scris doar că "apartamentul este liber și că poate fi închiriat conform dispozițiilor primarului" nu poate fi catalogat drept un act ilegal. A precizat că prin această rezoluție a confirmat doar realitatea juridică a imobilului, din moment ce nu a avut nicio atribuție în cadrul comisiei, în ce privește verificarea condițiilor legale privind repartizarea apartamentului. A mai susținut că instanța a forțat motivarea, atunci când că doar prin acest act al său s-a putut repartiza în circa o lună de zile locuința către bunica sa.
A achiesat și la concluziile procurorului, în ce privește solicitarea de a se admite apelul său cu consecința desființării hotărârii și trimiterii cauzei pentru o nouă rejudecare pretinzând că, într-adevăr, instanța de fond nu a ținut seama de dispozițiilor art. 384 pr.pen. potrivit cărora trebuia să respecte dispozițiile din titlul II, capitolele I și II, în ce privește judecata.
Prin decizia penală nr. 92/A de la 05 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Mehedinți - Secția Penală, s-a dispus respingerea, ca fiind nefondat, a apelului declarat de inculpata împotriva sentinței penale nr.93/16.06.2008, pronunțată de Judecătoria Strehaia, în final, fiind obligată apelanta la plata către stat a sumei de 50 lei, reprezentând cheltuielile judiciare.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a constatat că instanța de fond, în rejudecarea cauzei, a pronunțat o hotărâre legală și temeinică sub toate aspectele și a respectat limitele deciziei de casare prin care nu au fost desființate toate actele procesuale îndeplinite de prima instanță.
Prin această decizie, s-a reținut că prima instanță, în încheierea de amânare a pronunțării a consemnat că, la dezbateri a participat un alt procuror decât cel menționat în preambulul sentinței, drept pentru care s-a concluzionat de către instanța de control judiciar că nu se poate stabili dacă Ministerul Publica fost reprezentat la judecarea pe fond a cauzei, de cine anume și ce concluzii a pus, considerente pentru care s-a reținut că hotărârea este lovită de nulitate absolută.
Deci, conform acestei motivări, s-a tras concluzia că prin această decizie de casare s-a reținut doar că dezbaterile în fond ale cauzei nu au fost legal îndeplinite în ceea ce privește participarea procurorului la aceste dezbateri, cu consecința concluziilor pe care acesta trebuia să le pună în cauză, ceea ce înseamnă că toate celelalte acte procesuale - din moment ce nu au fost desființate - au fost implicit menținute.
Potrivit doctrinei în materie, rejudecarea nu presupune o nouă desfășurare de la început a întregii activități procesuale de către prima instanță, ci doar refacerea acelor acte care nu au fost legal îndeplinite și cum, în speță, decizia de casare nu a obligat instanța de fond să refacă cercetarea judecătorească, cu consecința readministrării tuturor probelor, ci doar să reia dezbaterile pe fond ale cauzei, cu respectarea dispozițiilor legale în acest sens, instanța de apel a apreciat că instanța de rejudecare a respectat toate dispozițiile legale în acest sens.
Și celelalte critici invocate în apel s-au apreciat a fi nefondate deoarece, instanța de fond a evaluat corect probatoriul administrat în cauză, din care rezultat în mod cert vinovăția inculpatei privitor la săvârșirea faptelor pentru care a fost trimisă în judecată.
Totodată, s-a constatat de instanța de apel că și calificarea juridică dată faptelor este cea legală, din moment ce inculpata a uzat de calitate sa de consilier juridic în cadrul Primăriei C pentru a obține o locuință din fondul locativ de stat pentru bunica sa, deși cunoștea că, potrivit legii, aceasta nu putea obține o astfel de locuință, în primul rând pentru că bunica sa deținea în proprietate un imobil într-o altă localitate și nu avea în întreținere copii minori, așa cum inculpata declarase mincinos în cererea de repartiție pe care a formulat-o în numele bunicii sale, cât și faptul că aceasta ar avea reședința în localitatea
Deci, inculpata, deși a cunoscut că bunica sa nu reprezenta un caz social, prin aceste cereri pe care le-a formulat în numele acesteia, este responsabilă de săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 248.Cod Penal și art. 215 alin. 2.
Cod PenalS-a constatat de instanța de apel că inculpata se face vinovată de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu deoarece, pe lângă rezoluția pe care a pus-o pe adresa ce a stat la baza repartizării locuinței în cauză, a semnat și contractul de vânzare-cumpărare a imobilului către bunica sa, în calitate de consilier juridic și, prin aceasta, a legalizat un act despre care a știut că a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale întrucât, potrivit Legii 114/1996, locuințele sociale nu puteau fi vândute, iar potrivit dispozițiilor Lg. 215/2001, închirierea și vânzarea locuinței în cauză se putea face doar în baza hotărârii Consiliului Local, primarul neavând drept de decizie în acest sens.
Nu a putut fi acceptat punctul de vedere cum că faptele inculpatei nu au cauzat vreo pagubă primăriei, din moment ce beneficiara pe nedrept a locuinței a cumpărat apartamentul în cauză la un preț prevăzut pentru o locuință socială, pentru ca ulterior să o vândă pe piața liberă la un preț mult mai M, deci scopul inculpatei a fost unul clar de aoî mbogăți fără justă cauză pe bunica sa și, implicit, de a obține și ea un folos material de pe urma vânzării locuinței, astfel că prejudiciul cert cauzat primăriei l-a reprezentat diferența de preț pe care bunica inculpatei l-a obținut de pe urma vânzării apartamentului
Împotriva acestei decizii, precum și împotriva hotărârii instanței de fond, au formulat recurs, în termen legal, atât inculpata, cât și partea civilă Primăria Municipiului C, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Parte civilă Primăria municipiului C, precizează că recursul declarat vizează numai cheltuielile judiciare reprezentând onorariu avocat, respectiv neacordarea acestora de către instanța de apel, deși cu ocazia dezbaterilor în fața instanței de apel, reprezentantul părții civile a solicitat obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de judecată, iar instanța de apel, deși a respins calea de atac declarată de inculpată, nu s-a pronunțat cu privire la solicitarea părții civile, solicitând în acest sens, admiterea recursului declarat de partea civilă, casarea în parte a deciziei în sensul obligării inculpatei la plata cheltuielilor judiciare, solicitând totodată, obligarea și la plata cheltuielilor ocazionate de recursul declarat.
Inculpată critică hotărârile atacate ca nelegale și netemeinice, solicitând în principal, admiterea recursului, casarea deciziei și sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, întrucât prima instanță a trecut la soluționarea cauzei după rejudecare, fără a dispune readministrarea probatoriului și fără a proceda la audierea inculpatei, deși era obligată în raport de dispozițiile legale, încălcându-se astfel și dreptul la un proces echitabil, iar în subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și sentinței și pe fond, achitarea inculpatei, în baza art.10 lit.d Cod pr.penală, pentru infracțiunea de abuz în serviciu, deoarece nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, respectiv nu s-a cauzat o tulburare însemnată în sensul legii, iar actele materiale săvârșite de inculpată în calitate de consilier juridic în cadrul Primăriei C raportat la atribuțiile din fișa postului nu se circumscriu laturii obiective a acestei infracțiuni, întrucât era necesar să se demonstreze că aceasta cu știință, nu a îndeplinit un act ori l-a îndeplinit defectuos, îndeplinind o tulburare însemnată unității la care era funcționară, însă din fișa postului rezultă că inculpata avea numai două atribuții, respectiv de reprezentare a instituției în instanță și de a răspunde la doleanțele petiționarilor, simplul aviz al acesteia pe adresa nr. 2863/2004, nefiind un criteriu absolut avut în vedere la atribuirea beneficiului contractului de închiriere către o altă persoană a imobilului din cauză, condițiile de acordare trebuind verificate de comisia specială înființată prin dispoziția primarului; se arată că cel care stabilea repartizarea apartamentelor era primarul, după ce comisia specială verifica îndeplinirea condițiilor de către solicitanți, iar consilierul juridic avea numai sarcina de a viza consultativ sub aspectul legalității clauzelor cuprinse în acestea, fără dreptul de a confirma sau infirma un act; în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune pentru care inculpata a fost trimisă în judecată, se arată că hotărârile sunt nelegale și netemeinice, nefiind îndeplinite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, întrucât în oricare dintre variantele sale, înșelăciunea este o infracțiune contra patrimoniului, constând în înșelarea încrederii participanților la raporturile juridice patrimoniale, de pe urma căruia făptuitorul realizează un folos material injust, cauzând o pagubă persoanei vătămate, în cauza de față neputându-se reține că inculpata ar fi produs un prejudiciu de 10.972 euro, așa cum s-a solicitat de către Primăria C și care ar reprezenta diferența dintre valoarea de piață a apartamentului și valoarea plătită de inculpată, deoarece vânzarea imobilului s-ar fi făcut la aceeași valoare, indiferent de persoana care ar fi cumpărat, bunul respectiv putând fi înstrăinat numai în condițiile și la prețurile stabilite de anexa 1 la Legea nr.85/1992, raportat la DL nr.61/1990; s-a arătat că instanțele au făcut referire numai la așa numitele manopere frauduloase săvârșite de către inculpată, nefiind însă dovedit că aceasta în calitate de consilier juridic ar fi executat acțiuni de natură a induce în eroare reprezentanții primăriei, astfel încât aceștia prin reprezentarea falsă a realității să fi fost de acord cu atribuirea către bunica inculpatei a apartamentului.
În subsidiar, a solicitat achitarea sa în raport de dispozițiile art.181Cod penal, întrucât faptele pentru care a fost trimisă în judecată nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, cu aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.
Recursurile sunt fondate.
Analizând hotărârile recurate prin prisma criticilor invocate și care corespund cazurile de casare prev.de art.3859pct.10 și 18 Cod pr.penală și din oficiul în limitele prev.de art.3859alin.3 Cod pr.penală, se constată că sunt nelegale și netemeinice, pentru următoarele considerente:
Recurenta inculpată a fost trimisă în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș nr.1575/P/19 aprilie 2006, pentru infracțiunile prev.de art.248 alin.1 Cod penal și art.215 alin.2 Cod penal, cu aplic.art.33 lit.b Cod penal, cauza înregistrându-se inițial pe rolul Judecătoriei Caransebeș și ulterior, prin strămutarea judecării cauzei la Judecătoria Strehaia, care prin sentința penală nr.241/2007, a dispus condamnarea inculpatei pentru infracțiunile menționate mai sus la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare, cu aplicarea art.81 Cod penal.
Prin decizia penală nr.28 din 10 martie 2008, sentința a fost desființată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la aceeași instanță, reținându-se că la dezbaterea în fond a cauzei a participat un procuror, iar la pronunțare un alt procuror, astfel încât nu se poate verifica compunerea instanței, sub aspect constitutiv și funcțional, apreciindu-se astfel că sentința este lovită de nulitate absolută.
În rejudecare, instanța de fond a înregistrat cauza la 27 martie 2008, iar prin sentința penală nr.93 din 16 iunie 2008, s-a dispus condamnarea inculpatei pentru infracțiunile pentru care a fost trimisă în judecată, la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei și obligarea acesteia la plata despăgubirilor civile solicitate de partea civilă Primăria municipiului
Această ultimă sentință de condamnare pronunțată de Judecătoria Strehaia apreciem că este nelegală, întrucât a fost pronunțată cu încălcarea unor dispoziții legale imperative.
Astfel, conform dispozițiilor procedurale, dacă s-a dispus trimiterea cauzei la prima instanță, decizia trebuie să indice care este ultimul act procedural rămas valabil de la care procesul trebuie să-și reia cursul, rejudecarea cauzei de către prima instanță având loc în limitele în care a fost desființată hotărârea apelată.
În cazul în care desființarea hotărârii apelate a fost integrală, rejudecarea se desfășoară cu privire la toate faptele și persoanele la care se referă actul de sesizare a instanței, cu excepțiile prevăzute de lege, instanța de rejudecare trebuind să se conformeze hotărârii instanței de apel, în măsura în care situația de fapt a rămas cea avută în vedere la soluționarea apelului, iar potrivit legii, rejudecarea cauzei de către prima instanță se desfășoară după dispozițiile cuprinse în partea specială titlul II capitolul și II care se aplică corespunzător (aceste dispoziții la care se referă legea sunt dispoziții generale ale judecății și dispozițiile privind judecata în primă instanță).
Cu referire la cauza de față, se observă că decizia nr.28 din 10 martie 2008, a desființat integral sentința penală nr.241/2007, dispunând primei instanțe rejudecarea cauzei, întrucât a apreciat că soluția adoptată este lovită de nulitate absolută, fără a indica expres un ultim act procedural rămas valabil de la care să se reia cursul procesului, cu mențiunea că urmează a fi luate în considerare și motivele de apel invocate de inculpată.
Instanța de fond, în rejudecare, cu încălcarea dispozițiilor imperative menționate mai sus, referitoare la judecata în primă instanță, cu referire în special la dispoziția prev.de art.323 Cod pr.penală, privind ascultarea inculpatului, a trecut la soluționarea cauzei pronunțând o hotărâre nelegală.
Apreciem că procedând în acest mod, instanța de fond a încălcat și dispozițiile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil, Curtea constatând în numeroase cazuri existența unei încălcări a art.6, atunci când s-a procedat de către instanță la pronunțarea cu privire la temeinicia acuzației, constatând că un inculpat se face vinovat de săvârșirea unei infracțiuni, fără ca acesta să fie audiat nemijlocit și fără a i se permite să aducă probe în apărare.
Mai mult, și instanța de apel cu ocazia judecării căii de atac declarată de inculpată, deși era obligată în raport cu dispozițiile art.378 alin.11Cod pr.penală, să procedeze la ascultarea inculpatului, potrivit dispozițiilor cuprinse în partea specială pct.2 capitolul II, a încălcat aceste dispoziții legale imperative, încălcând în acest mod atât dreptul la un proces echitabil, cât și dreptul la apărare conferit de lege.
În raport de aceste considerente, fără a mai fi necesară o examinare a celorlalte motive de recurs invocate de către inculpată și partea civilă, care să stabilească dacă alte elemente ale procedurii din fața instanței de fond și de apel erau sau nu conforme cu prevederile invocate, se apreciază că se impune admiterea recursurilor, casarea în totalitate a deciziei și sentinței recurate și trimiterea spre rejudecare la instanța de fond, respectiv Judecătoria Strehaia, care va proceda cu ocazia soluționării cauzei, în raport cu dispozițiile procedurale privind judecata în primă instanță.
Având în vedere soluția adoptată cu privire la recursul declarat de către inculpată, și totodată în raport de cazul de casare invocat de către recurenta parte civilă, respectiv nepronunțarea asupra unei cereri esențiale, se apreciază cu privire la calea de atac declarată că se impune aceeași soluție, respectiv de casare cu trimitere spre rejudecare, în raport de dispozițiile art.38515pct.2 lit.c Cod pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de inculpata și partea civilă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C, împotriva deciziei penale nr. 92/A din 05 noiembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Mehedinți - Secția Penală.
Casează în totalitate decizia și sentința penală nr.93 din 16 iunie 2008 a Judecătoriei Strehaia și trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond, Judecătoria Strehaia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 aprilie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier,
red. jud.: -
jud. apel:
Dact. 3 ex./
Președinte:Liana BalaciJudecători:Liana Balaci, Sorina Petria Mitran, Mircea
