Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 38/2010. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR. 47200/3/2008

904/2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I -A PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.38

Ședința publică din data de 09 februarie 2010

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Mihai Oprescu

JUDECĂTOR 2: Antoaneta Nedelcu

GREFIER - - -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.

Pe rol pronunțarea asupra apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpatul împotriva Sentinței penale nr.299/17.03.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a Penală, în dosarul nr-.

Dezbaterile în cauză au avut loc în cadrul ședinței publice din data de 02 februarie 2010, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată - ce face parte integrantă din prezenta - când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 09 februarie 2010, când, în aceeași compunere,

CURTEA,

Deliberând asupra apelurilor penale de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:

Prin sentința penală nr.299/17.03.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a Penală, în dosarul nr-, s-au dispus următoarele:

În baza art.215 alin.1, 2, 3 și 5 Cod penal, cu aplicarea art.41 al.2 Cp și art.41 al.2 Cod penal, art.74 lit.a, c și art.76 Cod penal, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În baza art.65 al.2 Cod penal, coroborat cu art.215 al.5 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal, pe o durată de 2 (ani), după executarea pedepsei principale.

În baza art.290 Cod penal, cu aplic. art.41 al.2 Cp și art.74 lit.a,c, art.76 Cod penal, a mai fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art.293 Cod penal, cu aplic art.41 al.2 Cp și art.74 lit.a, c, art.76 Cod penal, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 2 (două) luni închisoarea pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea.

În baza art.33 lit.a-art.34 lit.b Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 (șase) ani închisoare și 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal.

S-a făcut aplicarea art.71, art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal.

S-a computat timpul prevenției de la 28.10.2008 la zi, în baza art.88 Cod penal, iar în baza art.350 Cod procedură penală, a fost menținută starea de arest a inculpatului.

În baza art.998, art.99 cod civil combinat cu art.14 Cod procedură penală, art.346 al.1 Cod procedură penală, a fost admisă acțiunea civilă promovată de partea civilă Banca Transilvania/ Sucursala și a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 602.704,40 lei (RON), cu titlu de despăgubiri civile.

S-a respins cererea de constituire ca parte civilă a părții vătămate

În baza art.14 Cod procedură penală, combinat cu art.348 Cod procedură penală, s-a dispus anularea ordinului de plată nr.31/03.07.2008, nr.27/26.06.2008 și nr.37/17.07.2008 emise de (filele 302- 304 vol.IV ) a cererii deschidere cont curent/emitere card din 26.06.2008 emisă de Bank pe numele (vol.II fila 15 ).

În baza art.191 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța fondului a reținut - în fapt - următoarea situație:

Partea vătămată B, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr.J40/4668/20G8, cod unic de înregistrare RO -, cu sediul social în mun. B,-, sector 6, este reprezentată legal de și (l 54, vol.I).

La data de 09.10.2007, sub nr.316/2007 s-a înregistrat la BANCA TRANSILVANIA - Sucursala cererea reprezentanților legali ai societății comerciale descrise mai sus, de "deschidere cont persoane juridice" (150, vol.I).

Cu ocazia întocmirii cererii au fost stabilite condițiile contului și au fost depuse specimene ale ștampilei societății și semnăturile autorizate ( 151, 152, vol.I).

Ulterior, au fost împuternicite sau delegate mai multe persoane care sa reprezinte societatea în raporturile sale cu Banca Transilvania ( 157-168, vol.I).

Persoane neidentificate i-au pus la dispoziția inculpatului date despre existența contului deschis de SRL B la Banca Transilvania și l-au determinat să-și însușească, în mod ilegal, bani din acest cont.

Inculpatul a fost de acord cu propunerea persoanelor necunoscute și, pentru realizarea hotărârii infracționale a procedat astfel:

-prin folosirea cărții de identitate falsificate aparținând martorului (aplicarea fotografiei inculpatului în locul adevăratului titular) la data de 26.06.2008 s-a prezentat la BANK - Agenția și, sub o identitate falsă, a solicitat deschiderea unui cont curent - persoane fizice (14, 15, voi.II) pe numele. Inculpatul a completat și semnat documentul "cerere deschidere cont curent/emitere card de credit/persoane fizice declarând în mod neadevărat că se numește din mun. B,-,.l,.5,.l,.56, sector 5 (f 15, vol.II).

- la aceeași dată, 26.06.2008 inculpatul s-a prezentat la Banca Transilvania - Sucursala cu "ordinul de plată" nr.27 pe care îl completase cu următoarele mențiuni: suma de plată: 196.138,02 ron; plătitor: SRL; beneficiar, contul beneficiarului: 0000 0600 - la, contul plătitorului: - 49XX (84, vol.I).

Înscrisul descris mai sus prezenta ștampila cu sigla SRL și semnătura titularului (84, vol.I).

Personalul Băncii Transilvania a verificat datele înscrise în ordinul de plată și, constatând că acestea aparțineau adevăratului titular de cont, au acceptat tranzacția specificată.

Deși inculpatul înscrisese în ordinul de plată că beneficiarul sumei este, la contul beneficiarului a înscris numărul contului său deschis pe numele la Banca - Agenția. În aceste condiții, în contul inculpatului deschis la Bank a fost virată suma de 196.138,02 ron.

La data de 27.06.2008, inculpatul s-a prezentat la Bank - Agenția și, declarând în mod neadevărat că se numește, a solicitat retragerea din cont a sumei de 196.000,00 ron. Cu această ocazie, a completat și semnat înscrisul "formular eliberare numerar persoane fizice", folosind datele de identificare aparținând (6, voi.II). Banca a predat suma solicitată de inculpat.

În baza aceleași rezoluții infracționale, în ziua de 03.07.2008, inculpatul s-a prezentat la Banca Transilvania - cu înscrisul "Ordin de plată" nr.31 din 03.07.2008 pe care îl completase cu următoarele mențiuni: plătiți 296.586,30 ron; plătitor SRL, beneficiar BNP; contul plătitorului: - -XX; contul beneficiarului: 0000 -; la banca înscrisul prezenta ștampila SRL și semnătura titularului (84, vol.II).

După verificarea datelor menționate pe înscrisul prezentat anterior, Banca Transilvania a virat suma înscrisă de inculpat pe ordinul de plată, în contul acestuia deschis la Bank - Agenția.

La data de 04.07.2008, s-a prezentat la Banca - Agenția sub aceeași identitate falsă (declarând că se numește ) și, a solicitat eliberarea sumei de 296.600 ron. A completat cu datele lui formularul "eliberare numerar persoane fizice" (l3, voi.II) și "declarația privind identitatea "beneficiarului real" ( 12, voi.II). Banca a întocmit "ordinul de plată -/04.07.2008 și i-a predat inculpatului suma de 296.600 ron (10,vol.II).

La data de 17.07.2008, inculpatul s-a prezentat la Banca TRANSILVANIA - cu "Ordinul de plată" nr.37/17.07.2008 completat cu următoarele mențiuni: plătiți 110.000,00 ron; plătitor: SRL; beneficiar: BNP: cont plătitor: 0450 1202 -XX, cont beneficiar: 0000 0600 1056 5229, la banca. Înscrisul avea ștampila SRL și semnătura reprezentantului (plătitorului - 83, vol.I).

Personalul Băncii Transilvania a verificat solicitarea inculpatului și, pentru că operațiunile anterioare nu au fost recunoscute de reprezentanții părții vătămate, tranzacția nu a fost realizată, fiind sesizate organele de poliție (80, vol.I).

Procedându-se la verificarea titularului contului deschis la Bank -, în care inculpatul a transferat banii părții vătămate, s-a stabilit că martorul nu avea cunoștință despre existența contului deschis pe numele său dar că, în luna martie 2008 pierdut actul de identitate (24, 25, vol.II).

Bank - Agenția a pus la dispoziția lucrătorilor de poliție înregistrările camerelor de supraveghere din zilele de 27.06.2008 și 04.07.2008 când, inculpatul a ridicat sumele de bani transferate din contul persoanei vătămate (276-295, vol.IV).

Banca Transilvania - a predat organelor de cercetare penală -urile cu imaginile surprinse de camerele de supraveghere în zilele în care inculpatul s-a prezentat cu ordinele de plată (300, 301, vol.IV) precum și ordinele de plată, în original, completate și folosite de inculpat la transferul banilor (302-304, vol.IV).

Toate aceste probe au condus la identificarea persoanei care, sub o identitate falsă, a deschis cont la Bank în care a transferat, fraudulos, sume de bani din contul părții vătămate, în persoana lui ( 164, vol.II).

Martorii:, și (angajați ai Băncilor Transilvania și ) l-au recunoscut, după fotografie, pe inculpatul ca fiind persoana care la data de 17.07.2008 și 26.06.2008 s-a prezentat la băncile menționate mai sus pentru efectuarea operațiunilor descrise anterior (30-47, vol.II).

Audiat pe situația de fapt, inculpatul a recunoscut comiterea faptelor așa cum au fost prezentate mai sus dar, a menționat că nu poate face declarații complete de teama persoanelor care l-au determinat și ajutat să comită faptele reținute în sarcina sa (30, 31,34, vol.I).

Prin rezoluția motivată nr.34.310/28.08.2008, lucrătorii Serviciului de Investigare a Fraudelor din Direcția Generală de Poliție a Municipiului B au dispus efectuarea unei constatări tehnico - științifice grafoscopice care să stabilească dacă ".scrisul de pe cererea deschidere cont curent/emitere card de debit - persoane fizice din data de 26.06.2008, depusă la Bank, de la rubrica "" a fost executat de " (95, vol.II).

Serviciul Criminalistic din Direcția Generală de Poliție a Municipiului Baî ntocmit "Raportul de constatare tehnico - științifică" nr.231.206/04.09.2008 cu următoarele concluzii: ". ce completează rubricile cererii deschidere cont curent/emitere card debit - persoane fizice din 26.06.2008 emisă de Bank pe numele a fost executat de " (97-101, vol.II).

Prin rezoluția motivată nr.34.310/08.08.2008, Serviciul de Investigare a Fraudelor din Direcția Generală de Poliție a Municipiului Bad ispus efectuarea în cauză a unei constatări tehnico - științifice grafoscopice care să răspundă la următoarea întrebare: ".Dacă Ordinele de plată nr.27/26.06.2008, nr.31/03.07.2008 și nr.37/17.07.2008 au fost completate de." (l03, vol.II).

Serviciul Criminalistic din Direcția Generală de Poliție a Municipiului Baî ntocmit "Raportul de constatare tehnico - științifică" nr.230.397/12.08.2008 cu următoarele concluzii: " ce completează rubricile Ordinelor de plată nr.31/03.07.2008, nr.27/26.06.2008 și nr.37/17.07.2008, toate emise de SRL a fost executat de " ( 106-111, vol.II). Același Serviciu Criminalistic din Direcția Generală de Poliție a Municipiului Baî ntocmit Raportul de Constatare tehnico - științifică nr.229.700 din 24.07.2008 prin care a concluzionat că ". ce completează rubricile Ordinelor de plată nr.31/03.07.2008, nr.27/26.06.2008 și nr.37/17.07.2008 toate emise de SRL, nu a fost executat de, sau. Nu se poate stabili dacă scrisul ce completează rubricile Ordinelor de plată nr.31/03.07.2008, nr.27/26.06.2008 și nr.37/17.07.2008 toate emise de SRL a fost sau nu executate de. de la rubricile Semnătura plătitorului" de pe Ordinele de plată nr.31/03.07.2008, nr.27/26.06.2008 și nr.37/17.07.2008 toate emise de SRL, nu au fost executate de și nu se poate stabili dacă au fost sau nu executate de către oricare altă persoană, întrucât sunt contrafaceri realizate prin imitarea liberă a semnăturilor sus-numitului. de ștampilă de la rubricile "Semnătura plătitorului" de pe Ordinele de plată sus-menționate, nu au fost create cu ștampila aparținând SRL."

A concluzionat prima instanță că, faptele inculpatului - care în baza aceleași rezoluții infracționale, la 26.06.2008, 03.07.2008 și 17.07.2008 s-a prezentat la Banca Transilvania - cu trei ordine de plată falsificate prin care, a reușit să transfere din contul C SRL B suma de 492.724,40 ron în contul său deschis pe un nume fals la Banca - Agenția și de a-și însuși în folos personal acești bani, suma de 110.000 RON fiind blocată în cont - întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals privind identitatea prev. de art.215 al.1, 2, 3 și 5 din Cod penal, cu aplic. art.41 al.2 din Cod penal, art.290 din Cod penal, cu aplic. art.41 al.2 din Cod penal și art.293 din Cod penal, cu aplic. art.41 al.2 din Cod penal, toate cu aplic. art.33 lit.a din Cod penal.

La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate, prima instanță a avut în vedere dispozițiile art.72 Cod penal, referitoare la criteriile generale de individualizare și anume limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gravitatea faptelor, precum și persoana inculpatului.

Conduita sinceră a inculpatului pe întreg parcursul procesului penal, lipsa antecedentelor penale au fost reținute și calificate de tribunal drept circumstanțe atenuante prev. de art.74 lit.a și c Cod penal, dându-le eficiență în cadrul procesului de individualizare prin coborârea pedepselor sub limita minimă prevăzută de textele de lege incriminatorii.

Cât privește latura civilă a cauzei, Banca Transilvania - Sucursala Bad eclarat în cursul urmăririi penale că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 602.704,40 RON (fila 80 vol.I dup), reprezentând 196.138,02 RON conform ordinului de plată nr.27 (fila 84 vol.I dup) - 26.06.2008; 296.586, 30 RON conform ordinului de plată nr.31 (fila 85) - 3.07.2008; 110.000 RON conform ordinului de plată nr.37 - 17.07.2008 (ordinele de plată originale aflându-se la filele 302, 303, 304 vol IV dup).

Cum întreaga sumă consemnată în cele 3 ordine de plată, respectiv 602.724,40 RON a fost transferată în contul deschis de inculpat la Bank, iar inculpatul a extras suma totală de 492.724,40 RON, restul sumei fiind blocată în cont, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, prejudiciul fiind real, cert, determinat și cum existența faptei ilicite și a vinovăției inculpatului au fost dovedite, precum și existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs, instanța de fond, cu observarea dispozițiilor art.998, 999 Cod civil, art. 14 și art.346 Cod procedură penală, a constatat ca întemeiată acțiunea civilă promovată de Banca Transilvania, a admis-o și a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 602.704,40 RON, cu titlu de despăgubiri civile.

Cu înscrisul depus la dosar, a arătat ca a recuperat de la Banca Transilvania suma totală de 350.000 RON (la 21.07.2008 si 30.09.2008), având un rest de recuperat de 242.724,40 lei, sumă cu care această societate a înțeles să se constituie parte civilă în procesul penal.

Cum însă potrivit art. 15 al.2 Cod procedură penală, constituirea de parte civilă se poate face în cursul urmăririi penale, precum și în fața instanței de judecată, până la citirea actului de sesizare, iar nu s-a constituit parte civilă până la acel moment, ci abia la termenul din 3.03.2009, s-a apreciat că în cauză sunt incidente prevederile art.19 Cod procedură penală, societatea în cauză putând introduce la instanța civilă acțiune pentru repararea pagubei materiale, motiv pentru care a fost respinsă cererea SC SRL.

Împotriva acestei soluții, în termen legal, a promovat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:

Parchetul de pe lângă Tribunalul București solicită admiterea apelului declarat de desființarea, în parte, a sentinței atacate numai pe latură civilă și obligarea inculpatului la plata sumei de 492.724,40 lei (RON); uzând de calea restabilirii situației anterioare (art.14 alin.3 lit.a Cod procedură penală), să se dispună obligarea Bank la virarea sumei de bani blocată în cont, de 110.000 RON către Banca Transilvania.

Inculpatul, prin apărător, critică hotărârea primei instanțe sub aspectul greșitei individualizări, solicitând aplicarea art.19 din Legea nr.682/2002 și reducerea cuantumului de pedeapsă ce i-a fost aplicată. Pe latură civilă susține concluziile Parchetului.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele astfel invocate, precum și din oficiu, conform dispozițiilor art.371 alin.2 Cod de procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea constată că apelurile promovate sunt fondate, în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:

Cu privire la motivul de apel al inculpatului, vizând aplicarea dispozițiilor art.19 din Legea nr. 682/2002:

Potrivit art.19 din Legea nr.682/2002, persoana care a comis o infracțiune gravă, iar înainte sau în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță sau facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni, beneficiază de reducerea la Jal imitelor pedepsei prevăzute de lege.

Cum în speță nu rezultă că asupra persoanelor împotriva cărora inculpatul a făcut denunțul s-a luat una din măsurile prevăzute de text - conform adresei de la dosar, solicitarea inculpatului de a beneficia de aplicarea dispozițiilor art.19 din Legea nr.682/2002, apare ca prematură și va fi respinsă, ca nefondată.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, Curtea constată că prima instanță a aplicat o pedeapsă justă și legală, a avut în vedere toate criteriile prevăzute de art.72 Cod penal și a dat eficiența cuvenită circumstanțelor favorabile, reținând dispozițiile art.74-76 Cod penal, a redus pedeapsa sub limita minimă prevăzută de lege.

Pe latură civilă, instanța de apel constată că, în mod greșit, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 602.704,40 lei, în loc de 492.727,40 lei, atâta timp cât inculpatul a ridicat doar în două situații sumele de bani, iar în cea de-a treia situație, suma de 110.000 lei a rămas blocată în contul Bank, astfel că din acest punct de vedere, apelurile sunt întemeiate și vor fi admise.

- desființa, în parte, sentința penală apelată și, rejudecând, va obliga pe inculpatul la plata sumei de 492.724,40 lei (RON) către partea civilă - Banca Transilvania - Sucursala - B, cu sediul în B-dul - de H nr. 6, - sector 1.

În baza art. 170 Cod procedură penală și 14 alin. 3 lit. a Cod procedură penală, Curtea va dispune restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii și va dispune ca Bank să vireze suma de 11.000 lei (RON) către Banca Transilvania - sumă blocată în cont pe timpul procesului penal.

Față de soluția ce urmează a se pronunța, va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Constatând că temeiurile luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat și nici nu au dispărut, potrivit art.383 Cod procedură penală, va computa prevenția inculpatului de la 28 octombrie 2008, la zi și va menține măsura arestării preventive a inculpatului.

- face aplicarea art.192 alin.3 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul București și inculpatului împotriva Sentinței penale nr.299/17.03.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a Penală, în dosarul nr-, sub aspectul laturii civile:

Desființează - în parte - sentința penală apelată și, rejudecând, dispune cu privire la latura civilă astfel:

- obligă pe inculpatul la plata sumei de 492.724,40 lei (RON) către partea civilă - Banca Transilvania - Sucursala - B, cu sediul în B-dul - de H nr. 6, - sector 1.

În baza art. 170 Cod procedură penală și 14 alin. 3 lit. a Cod procedură penală, dispune restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii și dispune ca Bank să vireze suma de 11.000 lei (RON) către Banca Transilvania - sumă blocată în cont pe timpul procesului penal.

Menține celelalte dispoziții și pe latură penală cât și civilă.

prevenția inculpatului de la 28 octombrie 2008, la zi.

Menține măsura arestării preventive a inculpatului.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - - -

GREFIER,

- -

Red.

Dact.

Ex.2

Red.---II.

Președinte:Mihai Oprescu
Judecători:Mihai Oprescu, Antoaneta Nedelcu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 38/2010. Curtea de Apel Bucuresti