Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 392/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 392
Ședința publică din data de 09 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Ghena Judecător Dr.- - - - Președintele Curții de Apel
JUDECĂTOR 2: Petruș Dumitru
JUDECĂTOR 3: Ion Avram
Grefier - - -
-.-.-.-.-.-
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI
PROCUROR -
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați împotriva deciziei penale nr. 406 din data de 14.10.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
La apelul nominal au răspuns: intimatul inculpat R în stare de libertate, asistat de avocat, apărător ales, lipsă fiind reprezentanții intimatei părți vătămate SC SA Tîrgoviște și intimatei părți responsabile civilmente SC Com SRL
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
La întrebarea instanței, intimatul inculpat Rap recizat că este de acord să fie ascultat în recurs, motiv pentru care s-a procedat la audierea acestuia, încheindu-se process verbal depus la dosar.
Reprezentantul Ministerului Public cât și apărătorul ales al intimatului inculpate având pe rand cuvântul, solicită a se trece la dezbateri, întrucât nu au cereri de formulat în cauză.
Curtea, constată cauza în stare de soluționare și în conformitate cu prevederile art. 38513alineatul 1 Cod procedură penală acordă cuvântul părților în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public consideră că vinovăția inculpatului a fost dovedită în cauză cu probele administrate în cauză, mijloace de probă valide, ce se coroborează, probe cărora instanța trebuia să le acorde relevanță.
Consideră că s-a făcut dovada intenției inculpatului de a induce în eroare pe reprezentantul părții vătămate, prin furnizarea de date nereale referitoare la actul de identitate și mijlocul de transport, cu ocazia întocmirii facturilor.
Audiat în faza de urmărire penală, inculpatul a susținut că a cesionat societatea martorului, căruia i-a înmânat toate documentele și carnetele cec, situație pe care martorul nu a confirmat-o la data audierii în faza de urmărire penală.
Solicită să se constate că probele administrate în faza cercetării judecătorești nu vin să modifice situația mai sus prezentată iar martora l-a indicat pe inculpat ca fiind autorul faptei și și-a menținut declarațiile în totalitate.
Consideră că instanța a încălcat prevederile art. 63 Cod procedură penală, înlăturând în mod nejustificat mijloacele de probă administrate pe parcursul urmăririi penale, astfel încât consideră că în cauză devin incidente prevederile art. 385 15 pct. 2 Cod procedură penală.
Solicită admiterea recursului, casarea celor două hotărâri pronunțate în cauză și în rejudecare condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 al. 1,3 și 4 Cod penal, cu privare de libertate, ținând seama de împrejurările în care s-a comis fapta, atitudinea inculpatului, precum și datele legate de persoana acestuia.
Apărătorul ales al intimatului inculpat apreciază recursul parchetului ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
În cursul lunii ianuarie 2000 inculpatul a luat hotărârea să se privatizeze, ocazie cu care a cumpărat actele societății în cauză cu bani împrumutați de la o persoană al cărui nume nu și-l mai amintește și întrucât nu a desfășurat nici o activitate în societatea respectivă și trebuind să restituie banii, acesta a vândut la rândul său societatea, actele fiind întocmite la un notariat din La data respectivă, inculpatul i-a înmânat cumpărătorului toate actele societății, inclusiv un carnet de cec-uri pe care îl ridicase de la banca unde și-a deschis un cont.
La data de 20.03.2003 numitul, reprezentantul SC SA - depozitul Gaf ormulat o plângere pentru că la data de 8.03.2000 la depozit s-au prezentat două persoane cu o izotermă, înmatriculată sub nr. -, care au pretins că sunt reprezentanții SC Com SRL B, ridicând marfă în valoare de 45.189.773 lei.
S-a arătat că la aceea dată s-a stabilit ca plata să se facă prin emitere de filă cec și pentru că nu știa să completeze înscrisul, persoana pretinsă a fi inculpatul a semnat și ștampilat fila cec, rugând-o pe martora să completeze restul mențiunilor, ceea ce a și făcut.
Ulterior, martora a aflat că societatea nu se afla în interdicție bancară, a consimțit eliberarea mărfii în schimbul filei cec, întocmind și facturile, după ce i s-au indicat seria și numărul actul de identitate, precum și numărul de înmatriculare a autovehiculului, fără a face verificări cu privire la aceste date. S-a arătat că la data de 9.03.2000 a fost introdusă la plată fila cec iar la data de 14.03.2000 banca a refuzat plata pentru lipsa totală de disponibil.
Arată că inculpatul nu a recunoscut fapta la data audierii în faza de urmărire penală și la instanță, în sensul că nu s-a prezentat pentru a ridica marfă și nu a semnat și ștampilat fila cec și că a cesionat societatea martorului, acestuia fiindu-i înmânate toate actele societății.
Întrucât inculpatul a contestat semnătura, s-a dispus efectuarea unei expertize grafologice din concluziile acesteia rezultând că nu se poate stabili dacă semnătura îi aparține inculpatului.
S-a solicitat să se aibă în vedere că declarațiile de nevinovăție ale inculpatului se coroborează declarația martorilor și -, iar singura martoră care îl recunoaște pe inculpat dintr-un grup de fotografii și un grup de persoane, ca fiind persoana care a emis fila cec, este martora, declarațiile acesteia fiind contradictorii.
Consideră că s-a făcut dovada că inculpatul nu este autorul infracțiunii de înșelăciune și față de probele administrate în cauză, solicită respingerea recursului declarat de parchet și menținerea soluției de achitare a inculpatului.
Reprezentantul Ministerului Public solicitând cuvântul în replică, arată că a participat la cercetarea judecătorească la instanța de fond, la data audierii inculpatului și a martorei, cât și a martorilor asistenți, dată la care a constatat că martora nu a avut nici un dubiu în a-l indica pe inculpat ca fiind autorul infracțiunii, chiar a dat și alte date care nu apar în dosar în sensul că inculpatul a luat marfa și a lăsat fila cec.
Mijloacele de probă invocate în favoarea inculpatului de apărare de fapt sunt în defavoarea acestuia iar expertiza efectuată este neconcludentă.
Martorii - și au declarat că nu l-au văzut pe inculpat niciodată iar pe de altă parte martora a spus că a consemnat numărul de la mașină pe care i l-a indicat inculpatul nu pe care l-a văzut aceasta.
În mod evident, inculpatul urmărind inducerea în eroare a părții vătămate a indicat un alt număr de înmatriculare al mașinii și consideră că mijloacele de probă administrate în cauză conduc fără îndoială la concluzia că inculpatul este autorul faptei.
Apărătorul ales al intimatului inculpat față de susținerile procurorului cu privire la expertiza grafologică, dacă acesta consideră că nu are nici o valoare probantă, atunci nu trebuia să dispună administrarea acesteia.
Conform prevederilor art. 38513alineatul ultim Cod procedură penală se acordă ultimul cuvânt intimatului inculpat R care se consideră nevinovat, întrucât nu a comis fapta, are doi copii în întreținere și solicită respingerea recursului declarat de parchet.
Curtea, declarând închise dezbaterile, rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Examinând actele și lucrările dosarului, rezultă următoarele:
Prin sentința penală nr. 767/2007 pronunțată la 10.04.2007 de Judecătoria Galația fost achitat inculpatul R pentru săvârșirea infracțiunii prev. și pedepsită de art. 215 alin.1, 3 și 4. pen. în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală rap. la art. 10 al. 1 lit. c Cod procedură penală.
În conformitate cu art. 346 alin. 3 Cod procedură penală, instanța nu a acordat despăgubiri în cauză iar cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre penală prima instanță de judecată a reținut că situația prezentată prin actul de sesizare al instanței nu este grefată pe probatorii care să reliefeze vinovăția inculpatului.
Astfel, prin actul de sesizare al instanței s-a reținut că la data de 08.03.2000, inculpatul R, având calitatea de asociat unic și administrator al SC COM SRL B, s-a prezentat la sediul părții vătămate SC SA Târgoviște, Depozitul G, unde a tratat cu gestionara cumpărarea mai multor bunuri (tuburi, startere și becuri) în valoare totală de 45.189.773 lei. Cu acea ocazie s-a stabilit ca plata să se facă prin emiterea de file CEC.
Motivând că nu știe să completeze un asemenea înscris, inculpatul a semnat și ștampilat fila CEC cu seria M 013 nr. -, rugând-o pe martora să completeze restul mențiunilor, ceea ce aceasta a și făcut. Martora a verificat telefonic la Centrala Incidentelor de Plăți bonitatea SC COM SRL B și, aflând că societatea nu se afla la interdicție bancară, a consimțit la eliberarea mărfii în schimbul filei CEC. Cu acea ocazie, martora a întocmit facturile seriile nr. - și nr. -, pe ambele înscrisuri menționând CEC-ul seria - nr. -.
Inculpatul a indicat seria și numărul actului de identitate precum și numărul de înmatriculare al autoturismului cu care venise, iar martora le-a menționat în cele două facturi fără a verifica nemijlocit realitatea acestora.
Întrucât în autoutilitara cu care venise inculpatul nu au încăput toate bunurile cumpărate acesta a plecat cu marfa în valoare de 35.815.846 lei, urmând să se întoarcă pentru restul. Inculpatul nu a mai revenit pentru a ridica și celelalte bunuri.
La data de 09.03.2000, partea vătămată a introdus la plată fila CEC iar la data de 14.03.2000 Post Sucursala Bar efuzat plata pentru lipsa totală a disponibilului.
Audiat fiind în cauză, inculpatul Rad eclarat invariabil faptul că nu a săvârșit fapta imputată și că prin actul adițional autentificat sub nr. 72/19.01.2000 și-a cesionat societatea martorului, ultimului fiindu-i înmânate și toate documentele societății, inclusiv carnetul de CEC-uri.
A reținut prima instanță de judecată că adresa acestui martor și buletinul de identitate din Actul Adițional sunt confirmate de datele furnizate de către SEIP - iar atitudinea acestuia de neprezentare în fața instanței pentru a da lămuriri, implicit mărturia acestuia - elocvente.
De asemenea declarațiile martorei au fost apreciate ca fiind contradictorii - de natură a crea dubii cu privire la sinceritatea acesteia; Cu atât mai mult raportul de expertiză grafoscopic întocmit în cauză concluzionează că nu se poate stabili dacă semnătura de pe fila CEC nr. - a fost executată de inculpat - deosebirea dintre aceasta și celelalte semnături executate de inculpat fiind evidentă.
Împotriva sentinței penale mai sus detaliate, în termen legal a formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați apreciind hotărârea primei instanțe ca nelegală sub aspectul achitării inculpatului.
A apreciat apelantul că există suficiente dovezi că la data de 08.03.2000, inculpatul, în calitate de administrator al SC Com SRL B s-a prezentat la sediul părții vătămate din G unde a tratat vânzarea-cumpărarea mai multor bunuri, stabilind ca plata să se facă prin emiterea unei file CEC.
S-a arătat în detalierea motivației căii de atac promovate faptul că în strategia activității sale infracționale inculpatul Rap remeditat inducerea/menținerea în eroare prin susținerea că nu are cunoștință cum se completează o filă CEC dar și prin aceea că nu are buletinul de identitate asupra sa tocmai într-o zi importantă pentru o femeie - care nu se aștepta să fie indusă în eroare chiar în acel moment prin faptul că și-a ras, că a ridicat carnetul de CEC-uri de la bancă cu o zi înaintea cesionării societății sale dar și prin faptul că a încărcat doar o parte din bunuri, lăsând impresia unui om de onoare care se va întoarce să ridice restul bunurilor.
Prin decizia penală nr. 406 din 14.10.2008 Tribunalul Galația respins ca nefondat apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați împotriva sentinței penale nr. 767/10.04.2007 a Judecătoriei Galați privind pe inculpatul R.
În motivarea hotărârii s-a reținut că susținerile inculpatului în sensul că ștampila de pe fila cec și semnătura depusă pe fila cec nu-i aparțin și că aceste susțineri se coroborează cu expertiza grafologică care concluzionează că nu sunt deosebiri/asemănări suficiente calitativ și cantitativ din care să rezulte cu certitudine că semnătura executată îi aparține inculpatului.
De asemenea, sunt invocate și declarațiile martorilor, - și din care ar rezulta că inculpatul nu se face vinovat pentru faptele deduse judecății.
Împotriva acestor hotărâri în termenul prevăzut de lege a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați.
Prin motivele de recurs, soluțiile date sunt criticate pentru că achitarea inculpatului se bazează pe o interpretare eronată a probelor, considerându-se dimpotrivă că din aceleași probe rezultă dovada intenției inculpatului de a induce în eroare reprezentantul părții vătămate prin furnizarea de date nereale referitoare la ac tul de identitate și mijlocul de transport cu ocazia întocmirii facturilor.
Se susține de asemenea, că au fost încălcate dispozițiile art. 63 Cod procedură penală întrucât în mod nejustificat s-au înlăturat mijloacele de probă administrate pe parcursul urmăririi penale.
Se solicită ca în rejudecare să se caseze ambele hotărâri și să fie condamnat inculpatul și pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 al. 1,3 și 4 Cod penal cu privare de libertate.
Recursul declarat de parchet este fondat.
Din verificarea celor două hotărâri (fond și apel) și analiza ansamblului probator Curtea constată că ambele instanțe au pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală urmare a interpretării eronate a probelor de la dosar, făcând o analiză exhaustivă și necorelând rezultatele fiecărei probe în condițiile date de împrejurări și modalități de lucru.
Din probe rezultă că la recunoașterea din grup martora a indicat fără ezitare pe inculpatul R, ca fiind persoana ce a indus-o în eroare la data de 8.03.2000 cu prilejul preluării mărfii de la partea vătămată pe baza filei cec care s-a dovedit a fi fără acoperire ( fila 26 - 27 urmărire penală și procesele verbale de la fila 63 - 70).
Declarațiile martorei, ca martor ocular, se coroborează cu declarațiile martorilor asistenți care au confirmat desfășurarea corectă a activității judiciare.
Susținerile inculpatului de nerecunoaștere sunt combătute cu cele susținute de martorul care a precizat că nu a participat la încheierea și autentificarea actului adițional iar semnăturile de pe înscrisul respectiv nu-i aparțin ( fila 39 - 40 urmărire penală).
Pe de altă parte din probe rezultă cu certitudine că la data de 8.03.2000 inculpatul este acela care s-a prezentat la sediul părții vătămate și care a emis fila cec cu seria - nr. - pentru plata mărfii facturate, acesta de altfel cu doar o zi înainte de data pretinsă a fi avut loc cesiunea societății, 18.01.2000 a ridicat de la SA - Sucursala carnetul de cecuri la data săvârșirii infracțiunii drepturile și capitalul social al societății ( ianuarie 2000) nu erau cedate iar operațiunea nu fusese comunicată către Camera de Comerț, Industrie și Agricultură B iar cesionarul acesteia nu cunoștea despre această operațiune.
De asemenea, din actele comunicate de SA B rezultă că specimenul de semnătură depus aparținea inculpatului care la data de 18.01.2000 ridicase carnetul CEC din care făcea parte și fila cu seria - -.
Pe de altă parte faptul că martorul nu a fost audiat și în instanță pentru care nu s-au depus toate diligențele pentru a fi adus în instanță nu echivalează cu faptul că depoziția acestuia este nesinceră ori mincinoasă și că trebuie înlăturată din contextul probator.
Din ansamblul probator prin coroborarea probelor rezultă că inculpatul a furnizat date nereale referitoare la actul de identitate și mijlocul de transport cu ocazia întocmirii facturilor, dar și faptul că la data audierii în faza de urmărire penală a martorului nu s-a confirmat susținerea inculpatului cum că societatea sa era cesionată martorului.
Rezultă așadar că prin faptele sale, inculpatul a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. 1,3 și 4 Cod penal fiind întrunite elementele constitutive ale acestei fapte și pentru care acesta urmează să răspundă penal.
Față de acestea, urmează ca în baza art. 38515pct. 2 lit. d Cod procedură penală să se admită recursul declarat de parchet.
În rejudecare se vor casa cele două hotărâri și se va dispune sancționarea penală a inculpatului R.
La dozarea și individualizarea pedepsei se vor avea în vedere criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal,persoana inculpatului, lipsa antecedentelor penale, atitudinea sa procesuală pe perioada desfășurării cercetării judecătorești.
Inculpatul se află la primul impact cu legea penală, având în vedere și natura infracțiunii, dar și lipsa antecedentelor penale se apreciază că scopul educativ al pedepsei se va realiza și fără privare de libertate dar în condițiile prev. de art. 81 și 82 Cod penal.
Potrivit art. 83 Cod penal urmează să i se atragă atenția inculpatului cu privire la respectarea dispozițiilor prevăzute de articolul respectiv.
În baza art. 71 Cod penal urmează să i se interzică inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a, teza II, b și c Cod penal, iar potrivit art. 71 alin. 5 Cod penal se va suspenda pedeapsa accesorie aplicată pe durata suspendării condiționate a pedepsei principale.
Conform art. 445 Cod procedură penală se va dispune anularea filei cec seria M 013 nr. - emisă de SC - Filiala
Pe latură civilă având în vedere dispozițiilor art. 14 Cod procedură penală în referire la art. 998 cod civil urmează să fie obligat inculpatul la plata sumei de - lei (ROL) către SC SA Tîrgoviște sumă cu care s-a constituit parte civilă.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală va fi obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat la judecata pe fond a cauzei.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați împotriva deciziei penale nr. 406 din data de 14.10.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- ( sentința penală nr. 767 din data de 10.04.2007 pronunțată de Juecătoria G în dosarul nr- - număr vechi - 2551/P/2004 și în consecință:
Casează decizia penală nr. 406/A/2008 a Tribunalului Galați și sentința penală nr. 767/2007 a Judecătoriei Galați și în rejudecare:
Condamnă pe inculpatul R (CNP: -, fiul lui - și, născut la data de 8.09.1976 în B, domiciliat în B,-, - 2,. 85) la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al. 1,3 și 4 Cod penal.
În baza art. 81 - 82 Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 5 ani.
Atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 83 Cod penal.
În baza art. 71 Cod penal în referire la art. 64 Cod penal interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza II, b și c Cod penal.
În baza art. 71 al. 5 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 445 Cod procedură penală dispune anularea filei CEC seria M 013 nr. - emisă de SC - Filiala
În baza art. 14 Cod procedură penală în ref. la art. 998 Cod civilă obligă pe inculpat la plata sumei de 35.815.846 lei (ROL) către SC SA Tîrgoviște.
Obligă pe inculpat la plata sumei de 400 lei (RON) cheltuieli judiciare către stat la judecata în fond a cauzei.
Cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A
Grefier,
- -
Red. / 11.06.2009
Tehn./ 16.06.2009
Apel: - L:
Fond: L:
Președinte:Mariana GhenaJudecători:Mariana Ghena, Petruș Dumitru, Ion Avram