Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 41/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

DOSAR NR-

(Număr în format vechi 638/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-A PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.41/

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA - 2009

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Carmen Veronica Găină

JUDECĂTOR 2: Vasile Băjan

GREFIER: - -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE este reprezentat de procuror.

Pe rol, se află pronunțarea asupra cauzei penale având ca obiect apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE și de inculpații și împotriva Sentinței penale nr.83/F din data de 24 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în Dosarul nr-.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 09 februarie 2009 și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie penală, când, pentru a da posibilitatea apărătorului ales al apelantului intimat inculpat să depună la dosar concluzii scrise, la cererea expresă a acestuia și având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat succesiv pronunțarea asupra cauzei la data de 16 februarie 2009, iar ulterior la data de astăzi, 23 februarie 2009, când, în aceeași compunere, a pronunțat următoarea decizie.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

PrinSentința penală nr.83/F din data de 24 ianuarie 2008, pronunțată în Dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a II-a Penală a hotărât astfel:

În baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.a din Codul d e procedură penală, a achitat pe inculpatul, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare de bani, prevăzută de art.23 lit.a din Legea nr.656/2002.

În baza art.323 alin.1 și 2 din Codul penal, a condamnat pe inculpatul (zis "", fiul lui și, născut la data de 04 august 1960 în comuna, județul D, CNP -), la o pedeapsă de 7 ani închisoare.

În baza art.215 alin.1, 2, 3 și 5 din Codul penal cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal, a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 10 ani închisoare.

În baza art.65 din Codul penal, a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a Il-a, lit.b și lit.c din Codul penal, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art.290 alin.1 din Codul penal cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal, a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare.

În baza art.86⁵alin.1 din Codul penal, a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.215 alin.1, 3, 4 din Codul penal prin Sentința penală nr.2899/18.11.2005 a Judecătoriei Ploiești (definitivă prin Decizia penală nr.147/2006 a Tribunalului Prahova ) și a constatat că această infracțiune este concurentă cu infracțiunile deduse judecății în prezenta cauză.

În baza art.33 lit.a și art.34 lit.b din Codul penal, a contopit toate cele patru pedepse, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 ani închisoare.

A făcut aplicarea art.71 rap. la art.64 lit.a teza a Il-a, lit.b și lit.c din Codul penal.

În baza art.65 din Codul penal, a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a Il-a, lit.b și lit.c din Codul penal pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

II. În baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.a din Codul d e procedură penală, a achitat pe inculpatul, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare de bani, prevăzută de art.23 lit.a din Legea nr.656/2002.

În baza art.323 alin.1 și 2 din Codul penal, a condamnat pe inculpatul (fiul lui și, născut la data de 13 noiembrie 1958 în comuna Palanca, județul B, CNP -) la o pedeapsă de 7 ani închisoare.

În baza art.215 alin.1, 2, 3 și 5 din Codul penal cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal, a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 10 ani închisoare.

În baza art.290 alin.1 din Codul penal cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal, a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare.

În baza art.86⁵alin.1 din Codul penal, a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.255 alin.1 din Codul penal cu aplic. art.7 alin.2 din Legea nr.78/2000 prin Sentința penală nr.85/29.05.2006 a Tribunalului Buzău (definitivă prin Decizia penală nr.1911/05.04.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și constatat că această infracțiune este concurentă cu infracțiunile deduse judecății în prezenta cauză.

În baza art.33 lit.a și art.34 lit.b din Codul penal, a contopit toate cele patru pedepse, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 ani închisoare.

A făcut aplicarea art.71 rap. la art.64 lit.a teza a Il-a, lit.b și lit.c din Codul penal.

În baza art.36 alin.3 din Codul penal, a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 28 octombrie 2004 până la 02 decembrie 2004.

În baza art.348 din Codul d e procedură penală, a dispus anularea următoarelor acte: factura fiscală nr.-/10.03.2006 emisă de - SRL, factura fiscală nr.-/31.03.2003 emisă de - SRL, factura fiscală nr.-/31.03.2003 emisă de - SRL, declarațiile prin care inculpatul a ridicat sume în numerar din contul firmei - SRL deschis la. în datele de 21 octombrie 2002, 29 octombrie 2002, 30 octombrie 2002, 05 noiembrie 2002, 11 noiembrie 2002, 20 noiembrie 2002, 28 noiembrie 2002, 02 decembrie 2002, 03 decembrie 2002, 23 decembrie 2002, 22 ianuarie 2003, 24 ianuarie 2003, 27 ianuarie 2003, 28 ianuarie 2003 și 30 ianuarie 2003, declarațiile întocmite în același scop de inculpatul pentru retrageri de sume în numerar din contul firmei - SRL în datele de 16 ianuarie 2003 și 17 ianuarie 2003.

În baza art.353 rap. la art.163 din Codul d e procedură penală, a menținut sechestrul asigurător asupra imobilului situat în S,- B, județul I (teren în suprafață de 1.153. și clădire în suprafață de 341,54.) și apartamentului situat în S,-,.A,.3, județul

În baza art.14 rap. la art.346 din Codul d e procedură penală rap. la art.998 - 999 din Codul civil, a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă INTERNATIONAL BANK SA și a obligat pe inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente - ( ) SRL, la plata către aceasta a sumei de 817.938,09 RON, cu dobânda legală aferentă și pe inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente - SRL, la plata către aceasta a sumei de 591.700 RON, cu dobânda legală aferentă.

În baza art.191 din Codul d e procedură penală, a obligat pe fiecare inculpat la plata sumei de 4.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a constatat că inculpații au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul nr.20/P/2006 din data de 13 iunie 2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial București, prin actul de sesizare fiind reținută următoarea situație de fapt:

- SRL a fost înființată în anul 1993, are codul fiscal nr.R- și, în perioada comiterii faptelor, a fost administrată de inculpatul. În anul 2003, societatea și-a mutat sediul social din C în B, iar, conform afirmațiilor inculpatul, acesta a cesionat-o unor cetățeni de origine arabă, însă în evidențele Oficiului Național al Registrului Comerțului nu este făcută o asemenea mențiune.

- SRL a fost înființată în anul 1998 și i-a avut ca asociați pe inculpatul și soția sa, având codul fiscal nr.R-. La data de 27 noiembrie 2002, cei doi au cesionat societatea inculpatului. În anul 2003, cu toate că partea civilă introdusese cerere de declarare a falimentului și reorganizare judiciară a societății, inculpatul a cesionat-o către cetățenii irakieni Marhi și, care i-au schimbat denumirea în - SRL, având însă sediul la aceeași adresă din

- 2002 SRL a fost înființată în anul 2001, are codul fiscal nr.R- și i-a avut ca asociați pe și (cetățeni irakieni). În anul 2004, în baza art.30 din Legea nr.359/2004, societatea a fost radiată din evidența Oficiului Național al Registrului Comerțului. În baza unei procuri notariale, a fost împuternicit să opereze în conturile acestei societăți numitul.

- SRL a fost înființată la data de 10 octombrie 1994, are codul fiscal nr.R- și este administrată de inculpatul. Din anul 2004, societatea se află în reorganizare judiciară.

Inculpatul îndeplinea și funcția de director la - SRL, avea drept de semnătură în bancă, societatea fiind administrată de, soția sa.

Inculpații și se cunoșteau din anul 1994. În luna martie 2002, inculpatul îl vizitează, în S, pe inculpatul, căruia îi propune să intre cu el într-o afacere. "" identificată de inculpatul consta în cumpărarea de vagoane tip CFR pentru transport marfă de la FĂGĂRAȘ, la prețuri mici, recondiționarea și revânzarea acestora la prețuri duble către Inculpatul a fost de acord cu propunerea inculpatului, dar pentru că nu aveau bani cash au hotărât ca - SRL să cumpere ulei de la - SA Țăndărei cu care aceasta avea relații comerciale și să îI revândă către - SRL, care, la rândul său, urma să îI valorifice în zona orașului realizat din vânzarea uleiului urma să fie folosit de inculpați pentru inițierea "afacerii cu vagoanele tip CFR".

Astfel, începând din luna martie 2002, - SRL a cumpărat ulei de la - SA, pe care l-a revândut către - SRL. Facturile de vânzare a uleiului sunt înregistrate în evidența contabilă a - SRL. Inculpatul a valorificat uleiul în C, prin vânzare către - SRL, care a achitat contravaloarea uleiului, prin ordine de plată, către - SRL, prin plăți în contul - SRL și către - PODARI SA, care a virat banii în contul - SRL. De asemenea, tot în C, uleiul a fost vândut la diferite societăți comerciale de către (împuternicit al inculpatului ). Acesta transmitea sumele de bani obținute în urma valorificării uleiului, prin sistem on-line, pe numele inculpatului sau al soției sale,. În același timp, și inculpatul a depus diverse sume de bani în casieria - SRL.

În vara anului 2002, - SRL, în baza unui contract de cesiune de creanță, încheiat cu - PRODUCTION COM SRL, cu sediul în localitatea, administrată de martorul, care a cumpărat două utilaje ( și un excavator), a preluat drepturile de creanță pe care această societate le avea la Administrația Națională a Apelor Române. Prin compensare, a preluat de la diverse societăți de îmbunătățiri funciare din județele B și C, care la rândul lor aveau datorii la Administrația Națională a Apelor Române, produse agricole (porumb, soarelui), pe care le-a revândut apoi către - SRL.

În aceste condiții, în perioada martie - decembrie 2002, - SRL a vândut către - SRL mărfuri (ulei, sodă calcinată) în valoare de 18.753.172.538 ROL, în care este inclusă și o factură de 1.780.000.000 ROL, reprezentând "penalități întârzieri plată".

În același timp, în perioada septembrie - octombrie 2002, - SRL a cumpărat de la - SRL mărfuri (produse agricole) în valoare de 7.984.626.300 RON.

Prin sistemul on-line, inculpatul și soția sa au primit de la suma de 2.811.000.000 ROL (contravaloarea uleiului valorificat în C), iar - SRL, prin ordine de plată, a virat în contul - SRL suma de 2.546.060.611 ROL (plăți efectuate pentru - SRL). Totodată, inculpatul, în numele - SRL, a depus la casieria - SRL, în perioada martie - august 2002, suma de 791.500.000 ROL.

La emiterea primelor facturi de vânzare a uleiului, la solicitarea inculpatului, inculpatul a lăsat drept garanție două file CEC necompletate, având seriile nr. - și nr. -, pe care inculpatul nu a avut intenția să le folosească și, de altfel, nici nu le-a introdus vreodată la plată, cunoscând că - SRL nu dispunea de provizia bănească necesară acoperirii acestora.

Conform afirmațiilor inculpatului, în ideea că "vor realiza afacerea cu vagoanele" și pentru a valorifica mai rapid cantitățile de ulei, acesta le-a vândut la un preț mai mic decât prețul pieței.

În luna august 2002, Centrala, prin Circulara nr.9, a emis noi norme de creditare, referitoare la acordarea de credite persoanelor juridice, pe CEC-uri. Conform acestor norme bancare, se puteau acorda credite pe CEC-uri postdatate, remise spre încasare, garantate prin "girul în plin" dat de către girant (solicitantul creditului), ce avea ca efect transmiterea către girator (banca) a tuturor drepturilor decurgând din CEC. Volumul creditului ce se acorda nu putea depăși 85% din valoarea nominală a CEC-urilor girate admise la creditare, iar perioada de creditare era de 45 zile de la acceptarea în bancă a CEC-urilor girate și postdatate. Ca dată a emiterii CEC-urilor, era menționată data când CEC-ul trebuia încasat de la banca unde emitentul CEC-ului avea cont deschis. Prin încasarea CEC-ului de către, se asigura rambursarea creditului, precum și plata dobânzilor și comisioanelor aferente.

Despre acest produs bancar nou a aflat inculpatul și, ținând cont că acest tip de credite nu avea o destinație propriu-zisă (erau considerate credite de trezorerie), precum și de faptul că inițial - SRL era debitor în raporturile comerciale cu - SRL, îi propune inculpatului ca - SRL să contracteze un credit, iar drept garanție a rambursării creditului - SRL să emită un CEC postdatat, remis spre încasare, girat în plin în favoarea băncii. Inculpații au considerat că, până la împlinirea termenului scadent de rambursare a creditului și implicit de încasare a CEC-ului, vor definitiva "afacerea cu vagoanele" și astfel vor dispune de provizia bănească necesară acoperirii CEC-ului.

În acest scop, - SRL își deschide cont la. Sucursala, în data de 18 august 2002. Societatea mai avea cont deschis și la. Sucursala Țăndărei, unde avea în derulare un credit global de exploatare de aproximativ 12 miliarde ROL.

De asemenea, - SRL și-a deschis cont în data de 12 septembrie 2002 la, Sucursala, la data respectivă societatea mai având cont deschis și la Banca Transilvania, Sucursala Constanta. În data de 21 octombrie 2002, în scopul efectuării de retrageri în numerar, - SRL și-a deschis cont și la. Sucursala.

Începând din data de 11 septembrie 2002 și până la data de 24 februarie 2003, societățile sus-menționate au beneficiat de un număr de 9 credite, acordate de, Sucursala, din care numai parțial, pentru primele două credite, plățile din credite au avut la bază operațiuni comerciale reale, când inculpații au acționat și pentru a le câștiga încrederea factorilor de conducere ai Restul sumelor de bani obținute din credite au fost folosite de către inculpați, prin retrageri repetate în numerar, în interes propriu sau pentru acoperirea unor CEC-uri emise pentru garantarea rambursării creditelor anterioare, cu toate că la baza emiterii CEC-urilor, în vederea obținerii de noi credite, între societățile respective nu mai existau raporturi comerciale reale. S-a ajuns astfel la situația că, deși inițial, în raporturile comerciale existente între - SRL și - SRL, prima societate era creditoare, odată cu obținerea creditelor și virarea sumelor de bani în contul - SRL, această ultimă societate devenea creditoare.

Inculpații au procedat în această modalitate pentru a da o aparență de legalitate operațiunilor financiar-bancare efectuate și pentru a asigura provizia necesară acoperirii CEC-urilor emise anterior, în vederea obținerii de noi credite. Pentru că "se blocau" (după cum a afirmat inculpatul ), având în vedere termenele scadente de rambursare a creditelor, precum și ca urmare a retragerilor de bani în numerar, a fost necesară atragerea în acest circuit financiar și a societăților - SRL și - 2002 SRL.

1. La data de 10 septembrie 2002, inculpatul a solicitat, în numele - SRL, de la partea civilă, un credit pe cecuri remise spre încasare în cuantum de 5.950.000.000 ROL, pe termen de 45 zile.

Creditul a fost garantat cu CEC-ul nr. -, în valoare de 7.000.000.000 ROL, emis de - SRL (administrată de inculpatul ), având ca tras Banca Transilvania, Sucursala Constanta.

A fost încheiatcontractul de credit nr.22 din 11 septembrie 2002.

La aceeași dată, prin ordinul de plată nr.287/11.09.2002, inculpatul a virat suma de 2.000.000.000 ROL în contul - D COM SRL C, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr.-/03.09.2002.

Prin ordinul de plată nr.288/11.09.2002, a virat suma de 3.000.000.000 ROL în contul - SRL, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr.-/08.09.2002.

Prin ordinul de plată nr.289/11.09.2002, a virat suma de 500.000.000 ROL tot către - SRL, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr.-/09.09.2002.

Suma de 300.000.000 ROL a fost retrasă în numerar de inculpatul.

Facturile fiscale nr.- și nr.- nu apar înregistrate în evidența contabilă a - SRL (jurnal de cumpărări), dar apar înregistrate în evidența contabilă a emitentului - SRL (jurnal de vânzări), însă nu sunt emise către - SRL. În realitate, cele două facturi sunt emise de - SRL, la 24.09.2002 către - GENERAL SRL C, în valoare de 1.761.200.000 ROL și respectiv la 25.09.2002 către - SA C, în valoare de 2.767.989.980 ROL.

2. În vederea asigurării proviziei și acoperirii CEC-ului nr. -, emis de - SRL pentru garantarea rambursării creditului anterior, la data de 09 octombrie 2002, inculpatul, în numele - SRL, a solicitat un nou credit în valoare de 4.250.000.000 ROL.

Princontractul de credit nr.32 din 09 octombrie 2002, Sucursala, a acordat creditul solicitat de - SRL, pe termen de 45 zile.

De această dată (singura dată), creditul a fost garantat cu CEC-ul nr. -, în valoare de 5.000.000.000 ROL, emis de - SRL (societate unde inculpatul îndeplinea și funcția de director și avea drept de semnătură în bancă), girat în plin în favoarea băncii.

Creditul a fost tras integral la data de 09 octombrie 2002 și, în aceeași dată, prin ordinul de plată nr.331/09.10.2002, inculpatul a virat suma de 3.878.323.050 ROL în contul - SRL deschis la Banca Transilvania, Sucursala C, reprezentând contravaloarea facturii nr.-/24.09.2002 (factura este înregistrată în evidența contabilă a - SRL).

Tot la data de 09 octombrie 2002, prin 6 ordine de plată nr.162-167, fiecare în valoare de 499.000.000 ROL, - SRL a virat în contul - SRL, deschis la aceeași bancă, suma totală de 2.994.000.000 ROL, reprezentând "contravaloare produse agricole".

De asemenea, la data de 15 octombrie 2002, în același scop, - SRL a virat în același cont al - SRL suma de încă 130.000.000 ROL.

Se poate observa că, în fapt, este vorba despre aproximativ aceeași sumă de bani virată de - SRL, în mod nejustificat, din creditul obținut de aceasta la data de 11 septembrie 2002, în contul - SRL.

Sumele de bani virate de - SRL și - SRL au acoperit în întregime CEC-ul nr. -, în valoare de 7.000.000.000 ROL, emis de - SRL drept garanție pentru rambursare creditului anterior din data de 11 septembrie 2002.

La data de 15 octombrie 2002, CEC-ul anterior menționat a fost plătit, l-a încasat de la Banca Transilvania, Sucursala C, banii au intrat în contul - SRL, deschis la. din care, la data de 21 octombrie 2002, fost rambursat creditul nr.22 în valoare de 5.950.000.000 ROL.

La aceeași dată, 21 octombrie 2002, - SRL și-a deschis cont curent la. (nr.31277/7790) și, conform înțelegerii dintre inculpații și, tot la data de 21 octombrie 2002, prin ordin de plată, - SRL a virat în contul respectiv suma de 1.210.000.000 ROL (diferența rămasă de la CEC-ul nr. - și suma de bani folosită de - SRL pentru rambursarea creditului).

Tot în aceeași zi, 21 octombrie 2002, inculpatul a retras în numerar suma de 1.200.400.000 ROL, sub motivația "plată achiziții cereale persoane fizice".

CEC-ul nr.- emis de - SRL a fost acoperit din creditul nr.76 din data de 19 noiembrie 2002, contractat de - SRL, în baza unui nou CEC emis de - SRL, la aceeași dată fiind rambursat creditul în discuție.

3. La data de 29 octombrie 2002, - SRL a solicitat un nou credit, în valoare de 2.040.000.000 ROL, pe termen de 45 de zile.

A fost încheiatcontractul de credit nr.53 din 29 octombrie 2002.

acestui credit a fost garantată cu CEC-ul nr. - emis de - SRL, în valoare de 2.400.000.000 ROL, înlocuit ulterior cu CEC-ul nr.BA-, având aceeași valoare (pe primul CEC, se menționase eronat, ca dată a încasării acestuia, data de 29 octombrie 2002).

La aceeași dată, 29 octombrie 2002, prin ordinul de plată nr.21/29.10.2002, - SRL a virat suma de 2.020.000.000 ROL în contul - SRL, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr.-/24.09.2002.

În evidența contabilă a - SRL nu este însă înregistrată această factură. De altfel, mențiunea referitoare la numărul facturii respective a fost folosită de inculpatul pentru a da aparența unei operațiuni comerciale reale, deoarece, tot la data de 29 octombrie 2002, inculpatul a retras în numerar suma de 2.005.000.000 ROL, cu motivația "plată persoane fizice achiziții cereale".

Sub aceeași motivație, inculpatul a inițiat mai multe operațiuni de virare în contul - SRL a unor sume de bani care erau retrase, în aceeași zi, în numerar, de către inculpatul.

Astfel, la data de 30 octombrie 2002, - SRL a virat în contul - SRL, deschis la. suma de 490.000.000 ROL, iar, din această sumă, - SRL a virat în contul - SRL suma de 300.000.000 ROL, reprezentând "contravaloare produse agricole". În aceeași zi, suma de bani a fost retrasă în numerar de inculpatul sub pretextul "plată persoane fizice, achiziții cereale".

La data de 04 noiembrie 2002, - SRL, prin ordin de plată, a virat în contul - SRL suma de 305.000.000 ROL, reprezentând contravaloarea facturii nr.-/23.10.2002 (care nu este înregistrată în evidența contabilă a - SRL). La data de 05 noiembrie 2002, inculpatul a retras în numerar suma de 300.000.000 ROL, cu mențiunea "plată achiziții cereale persoane fizice".

De asemenea, la data de 11 noiembrie 2002, - SRL a virat, prin ordin de plată, în contul - SRL suma de 500.000.000 ROL. La aceeași dată, inculpatul a retras în numerar suma de 499.600.000 ROL, cu aceeași motivație.

În vederea asigurării proviziei necesare acoperirii CEC-ului nr. - emis de - SRL, prin care s-a garantat rambursarea creditului în discuție, la data de 02 decembrie 2002, prin patru ordine de plată emise de - SRL, două ordine de plată emise de - SRL, precum și prin depunerea în numerar a sumei de 70.500.000 ROL de către inculpatul, se realizează provizia necesară (2.450.000.000 ROL) pentru încasarea CEC-ului anterior menționat.

4. Întrucât la data de 19 noiembrie 2002 devenea scadent CEC-ul nr. - emis de - SRL și folosit drept garanție la rambursarea creditului obținut de - SRL prin contractul de credit nr.32 din data de 09 octombrie 2002, - SRL a solicitat și a obținut un nou credit.

S-a încheiatcontractul de credit nr.76 din 19 noiembrie 2002, prin care s-a acordat - SRL un credit în sumă de 5.950.000.000 ROL, pe termen de 45 de zile.

Creditul a fost garantat cu CEC-ul nr. - în sumă de 7.000.000.000 ROL, emis de - SRL și girat în plin în favoarea băncii.

Creditul a fost tras integral la datele de 19 și 20 noiembrie 2002, iar din sumele de bani ce i-au fost puse la dispoziție inculpatul, pe lângă plăți curente, a emis și 5 ordine de plată, în valoare de 499.000.000 ROL fiecare, prin care sumele de bani au fost virate în scopul asigurării proviziei necesare încasării CEC-ului nr. - emis de - SRL.

La data de 19 noiembrie 2002, fost încasat CEC-ul emis de - SRL și, din acesta, a fost rambursat creditul obținut de - SRL, conform contractului nr.32 din data de 09 octombrie 2002.

Tot din creditul obținut la data de 19 noiembrie 2002 de către - SRL, a doua zi inculpatul a virat în contul - SRL suma de 300.000.000 ROL, cu motivația de "contravaloare produse agricole".

La aceeași dată, 20 noiembrie 2002, inculpatul a retras din contul - SRL, deschis la. suma de 298.000.000 ROL cu titlu de "plată achiziții cereale persoane fizice".

CEC-ul nr. - emis de - SRL și folosit pentru garantarea rambursării creditului în discuție a fost acoperit prin virarea banilor, în contul acestor societăți, dintr-un nou contract de credit, nr.106 din 13 decembrie 2002, obținut tot de către - SRL.

5. Având în vedere termenele în care trebuiau rambursate creditele anterioare, precum și retragerile în numerar din acestea, efectuate de inculpatul, întrucât exista posibilitatea de "a se bloca", inculpații, de comun acord, au hotărât să introducă în circuitul financiar bancar o altă societate care să obțină credite, respectiv - SRL.

Asociați la această societate erau inculpatul și martora. În acest scop, cei doi au cesionat societatea inculpatului, la data de 28 noiembrie 2002 făcându-se mențiunile corespunzătoare la Oficiul Registrului Comerțului, sediul societății rămânând însă neschimbat (același sediu îl avea, de altfel, și - SRL).

La data de 29 noiembrie 2002, inculpatul, în numele - SRL, a solicitat un credit în sumă de 7.225.000.000 ROL, pe termen de 45 de zile, deschizându-și cont curent la. Sucursala.

Pentru garantarea rambursării creditului, - SRL (administrată tot de inculpatul ) a emis CEC-ul nr. -, în valoare de 8.500.000.000 ROL, girat în plin în favoarea

Între - SRL și - SRL nu existau la acea dată raporturi comerciale.

Princontractul de credit nr.91 din 02 decembrie 2002, - SRL a obținut un credit de 7.225.000.000 ROL, care a fost pus la dispoziția societății în aceeași zi.

Tot la data de 02 decembrie 2002, prin ordinul de plată nr.01/02.12.2002, - SRL (inculpatul ) a virat suma de 7.188.000.000 ROL în contul - SRL (administrată tot de inculpatul ). Din contul ultimei societăți, inculpatul a operat în mod repetat retrageri în numerar în sumă de 3.206.500.000 ROL, cu aceeași motivație anterior menționată.

De asemenea, prin 3 ordine de plată în valoare de 499.000.000 ROL fiecare, s-a efectuat un virament intern (banii au fost transferați în contul - SRL deschis la ), iar suma totală a fost retrasă în numerar, la datele de 03 și 04 decembrie 2002, de inculpatul, sub motivația "plată achiziții cereale persoane fizice".

CEC-ul nr. -, emis de - SRL și folosit pentru garantarea rambursării creditului în discuție, va fi acoperit din creditul nr.02 din data de 13 ianuarie 2003, obținut de - SRL în baza a două CEC-uri emise tot de - SRL.

6. În aceeași modalitate au procedat inculpații în vederea obținerii unui nou credit (contractul de credit nr.106 din 13 decembrie 2002), pentru asigurarea proviziei bănești și acoperirii CEC-ului nr. -, în valoare de 7.000.000.000 ROL, emis de - SRL, cu care s-a garantat rambursarea creditului din data de 19 noiembrie 2002.

Astfel, la data de 13 decembrie 2002, - SRL a solicitat și a obținut un credit pe CEC-uri remise spre încasare, în cuantum de 6.800.000.000 ROL.

creditului a fost garantată cu CEC-ul nr. -, în sumă de 8.000.000.000 ROL, emis de - SRL și girat în plin în favoarea băncii.

Creditul a fost pus la dispoziția - SRL la data de 13 decembrie 2002 și, în aceeași zi, a fost tras integral.

La aceeași dată, 13 decembrie 2002, inculpatul, prin 14 ordine de plată succesive, a virat suma totală de 6.770.000.000 ROL în contul - SRL deschis la, asigurându-se astfel provizia bănească necesară acoperirii CEC-ului nr. -, emis pentru garantarea rambursării creditului obținut de - la data de 19 noiembrie 2002.

Pentru a da o aparență de legalitate virării banilor în contul - SRL, inculpatul a menționat pe ordinele de plată că sumele respective reprezintă "contravaloare produse agricole", deși între cele două societăți nu mai existau asemenea raporturi comerciale la data respectivă.

CEC-ul nr. -, emis de - SRL pentru rambursarea creditului în discuție, va fi acoperit din creditul obținut de - 2002 SRL, pe care inculpații au introdus-o în acest circuit financiar bancar (contract de credit nr.09 din 21 ianuarie 2003).

7. În scopul acoperirii CEC-ului nr. -, în valoare de 8.500.000.000 ROL, emis de - SRL, cu care s-a garantat rambursarea creditului obținut de - SRL, la data de 13 ianuarie 2003, - SRL a solicitat și a obținut un nou credit în cuantum de 8.602.000.000 ROL, pe termen de 45 de zile (contract de credit nr.02 din 13 ianuarie 2003).

Conform aceluiași procedeu, creditul a fost garantat cu CEC-ul nr. - emis de - SRL, în valoarea de 5.230.000.000 ROL și respectiv cu CEC-ul nr. - emis de aceeași societate, în valoarea de 4.890.000.000 ROL.

Creditul a fost tras integral la data de 13 ianuarie 2003.

La aceeași dată, prin 18 ordine de plată în valoare de 499.000.000 ROL fiecare, inculpatul a virat suma totală de 8.500.000.000 ROL (s-au reținut comisioanele și dobânzile bancare) în contul - SRL deschis la.

Pentru justificarea virării banilor în contul - SRL, inculpatul a menționat pe ordinele de plată că sumele respective reprezintă contravaloarea facturilor fiscale nr.- și nr.-. În realitate, aceste facturi nu apar înregistrate în evidența contabilă a - SRL (jurnal de cumpărări).

Alimentarea contului - SRL în data de 14 ianuarie 2003 cu suma de 8.500.000.000 ROL a fost urmată, în aceeași zi, de plata CEC-ului nr. -, încasat de, cu care s-a rambursat creditul în cuantum de 7.225.000.000 ROL, acordat - SRL la data de 02 decembrie 2002.

Diferența dintre valoarea CEC-ului încasat și suma folosită pentru rambursarea creditului a fost retrasă în numerar de către inculpatul sub motivația "plată achiziții cereale persoane fizice".

Și acest credit va fi rambursat prin acoperirea CEC-urilor dintr-un nou credit, obținut de - SRL la data de 24 februarie 2003.

8. Întrucât în perioada 02 decembrie 2002 - 13 ianuarie 2003, - SRL și - SRL obținuseră trei credite în baza unor CEC-uri postdatate remise spre încasare emise de - SRL, iar până la data de 25 ianuarie 2003 trebuia rambursat creditul contractat de - SRL prin contractul de credit nr.106 din data de 13 decembrie 2002 (credit a cărui rambursare fusese garantată prin CEC-ul nr. - emis de - SRL), inculpații au stabilit să se folosească de o altă societate comercială, în vederea obținerii unui nou credit, iar suma de bani să fie folosită pentru rambursare a creditului nr.106 din data de 13 decembrie 2002, obținut de - SRL.

În acest scop, inculpatul l-a contactat pe cetățeanul irakian (l-a cunoscut în cercurile de afaceri ale unor cetățeni de origine arabă), care era împuternicit al - 2002 SRL, al cărei administrator era (cetățean irakian, ce nu figurează însă ca fiind intrat în România). Societatea respectivă a fost ulterior radiată, prin dizolvarea ei de drept conform art.30 din Legea nr.359/2004.

(care nu a putut fi identificat și cercetat) a fost de acord cu propunerea inculpatului și, împreună cu acesta și cu inculpatul, s-au deplasat la.

Inculpatul era în relații apropiate cu conducerea, întrucât - SRL, în baza unui contract, se ocupa de amenajarea unui spațiu pentru Sucursala din municipiul

Cererea de acordare a creditului a fost scrisă chiar de inculpatul.

Princontractul de credit nr.09 din 21 ianuarie 2003, - 2002 SRL a obținut un credit în valoare de 11.900.000.000 ROL, cu termen de rambursare la data de 06 martie 2003.

Creditul a fost garantat cu CEC-ul nr. -, în sumă de 7.850.250.000 ROL, emis de - SRL și respectiv cu CEC-ul nr. -, în sumă de 6.149.800.000 ROL, emis de - SRL, administrată de, cetățean irakian (și această societate a fost ulterior dizolvată de drept, conform art.30 din Legea nr.359/2004).

Creditul a fost utilizat integral în data de 22 ianuarie 2003.

Astfel, prin ordine de plată succesive, a fost virată în contul - SRL suma de 10.840.000.000 ROL, iar suma de 1.000.000.000 ROL a fost virată în contul - SRL (inculpatul avea o datorie la administratorul acestei din urmă societăți).

Între - 2002 SRL și - SRL nu existau însă relații comerciale, ba mai mult ordinele de plată, prin care s-au virat banii în contul celei din urmă societăți, au fost scrise în numele împuternicitului celei dintâi societăți chiar de către inculpatul, întrucât nu știa să scrie în limba română.

Pentru justificarea virării banilor în contul - SRL și, implicit, pentru a da o aparență de legalitate acestei operațiuni comerciale, inculpatul a menționat pe ordinele de plată că sumele de bani sunt virate conform contractului nr.01/20.01.2003 (nu există însă niciun contract între cele două societăți).

Alimentarea contului - SRL în data de 23 ianuarie 2003 fost urmată, în aceeași zi, de încasarea CEC-ului nr.-, în sumă de 8.000.000.000 ROL, din care s-a plătit suma de 6.800.000.000 ROL și, astfel, se rambursează creditul obținut de - SRL la data de 13 decembrie 2002.

Disponibilul bancar creat în plus prin acest credit în contul - SRL (diferența între 10.840.000.000 ROL și 8.000.000.000 ROL, valoarea CEC-ului), în sumă de 2.798.000.000 ROL, a fost retras în numerar de inculpatul, în perioada 22 ianuarie - 30 ianuarie 2003.

Ca urmare a modificării de către bancă a normelor de creditare în luna martie 2003 și, astfel, a imposibilității obținerii de noi credite de către inculpați pentru acoperirea CEC-urilor cu care s-a garantat rambursarea creditului în discuție, acesta nu a mai fost rambursat și, prin contractul de novație și gaj fără deposedare nr.372/19.03.2003, - SA a preluat întreaga datorie a - 2002 SRL.

9. În sfârșit, în luna februarie 2003, pentru rambursarea creditului obținut la data de 13 ianuarie 2003 de către - SRL, aceeași societate a solicitat, în data de 24 februarie 2003, un nou credit în sumă de 5.917.000.000 ROL, cu termen de rambursare la data de 27 martie 2003.

A fost încheiatcontractul de credit nr.15 din 24 februarie 2003.

creditului a fost garantată cu CEC-ul nr. -, emis de - SRL, în sumă de 4.165.000.000 ROL și respectiv cu CEC-ul nr. -, emis tot de - SRL, în sumă de 2.796.500.000 ROL, CEC-uri ce au fost girate în plin în favoarea băncii.

Între - SRL (administrată la acea dată de inculpatul ) și - SRL (administrată de inculpatul ) nu existau însă raporturi comerciale reale.

este în acest sens modul cum s-au folosit banii obținuți din acest credit și, mai ales, scopul real pentru care s-a solicitat creditul.

Astfel, la data de 25 februarie 2003, când s-a tras creditul, inculpatul a întocmit 12 ordine de plată, prin care a virat în contul - SRL suma totală de 5.700.000.000 ROL, reprezentând plata facturii fiscale nr.-/24.02.2003.

În realitate, o asemenea factură nu a fost emisă de - SRL și nu apare înregistrată în evidența contabilă a - SRL.

La data de 26 februarie 2003, la rândul său, inculpatul, în numele - SRL, prin 12 ordine de plată, a virat suma de 5.500.000.000 ROL în contul - SRL. Pe ordinele de plată, inculpatul a menționat că suma de bani anterior menționată reprezintă contravaloarea facturii fiscale nr.-/03.02.2002 emisă de - SRL către - SRL.

În realitate, factura respectivă, deși aparținând - SRL, se referea la o sumă de numai 104.125.000 ROL și a fost emisă către - SRL.

De asemenea, la data de 27 februarie 2003, - SRL a virat către - SRL suma de 3.015.500.000 ROL (provenită din micșorarea capitalului social și încasarea unui bilet la ordin de la - SRL).

Suma de bani astfel obținută, de 8.869.663.825 ROL, a fost suficientă pentru ca - SRL să ramburseze direct creditul în sumă de 8.602.000.000 ROL și dobânda aferentă de 217.678.389 ROL, obținut prin contractul de credit nr.02 din data de 13 ianuarie 2003. În consecință, nu a mai fost necesar ca să încaseze de la cele 2 CEC-uri emise de - SRL la acordarea creditului.

La data de 05 martie 2003, a emis Circulara nr.4, pentru modificarea Circularei nr.9/15.08.2002, în scopul "diminuării riscului de nerambursare a creditelor pe CEC-uri girate, având în vedere experiența acumulată în activitate, precum și unele disfuncționalități înregistrate în ultimul timp în utilizarea CEC-ului ca un instrument de decontare".

Drept urmare, s-a stabilit că pot fi admise la creditare CEC-urile postdatate remise spre încasare, pentru care beneficiarul (solicitantul creditului) face dovada, prin documente justificative (facturi fiscale), că fluxul documentelor este sincronizat cu circuitul de mărfuri livrate, lucrări executate și servicii prestate, pe baza cărora CEC-urile au fost emise.

De asemenea, s-a prevăzut că valoarea unui CEC prezentat pentru garantarea rambursării creditului nu va putea depăși suma de 1.000.000.000 ROL, menținându-se același volum al creditului (85% din valoarea CEC-ului).

La data emiterii acestor norme, - 2002 SRL avea de rambursat creditul în sumă de 11.900.000.000 ROL, iar - SRL creditul în sumă de 5.917.000.000 ROL, credite contractate la datele de 21 ianuarie 2003 și respectiv 24 februarie 2003.

Inculpații și au realizat că nu mai pot obține noi credite pentru rambursarea celor două credite anterior menționate, însă prin alte mijloace frauduloase au continuat să mențină în eroare reprezentanții, afirmând că vor rambursa totuși creditele respective, solicitând în acest sens prelungirea termenului de rambursare, în realizării "afacerii cu vagoane CFR".

Astfel, la începutul lunii martie 2003, inculpatul a preluat de la un cetățean arab, neidentificat și fără să achite contravaloarea (după cum a afirmat), cantitatea de 5.000 litri de soluție concentrată tip glass, 5.000 litri de soluție concentrată tip degressis și 5.000 litri de soluție concentrată tip mochetass, în valoare totală de 11.584.640.000 ROL (conform facturii întocmite de el), marfă din care depozitează o parte în spațiile comerciale deținute de - SRL în comuna, județul

La data de 10 martie 2003, întocmit factura fiscală nr.-, prin care - 2002 SRL vindea mărfurile anterior menționate către - SRL, pentru a crea astfel convingerea reprezentanților că prima societate r fi folosit banii din creditul obținut la data de 21 ianuarie 2003 pentru cumpărarea mărfurilor respective (în realitate, aproape întregul credit a fost virat în contul - SRL).

La data de 12 martie 2003, inculpatul și, în calitate de administratori la - SRL și respectiv la - SRL, au încheiat un proces-verbal prin care mărfurile anterior menționate erau lăsate în custodie la - SRL.

Motivând că suma obținută din credit de către - 2002 SRL a fost folosită pentru achiziționarea mărfurilor ce au fost vândute către - SRL, inculpatul a propus că această din urmă societate să preia întreaga obligație de plată a primei societăți.

La data de 19 martie 2003, a încheiat cu - SRL contractul de novație și gaj fără deposedare (asupra mărfurilor în discuție), urmând ca termenul de rambursare a datoriei să se prelungească până la data de 20 aprilie 2003.

În acest scop, inculpatul a prezentat băncii comanda nr.78/20.03.2003, emisă de SNCFR, prin care această societate dorea să cumpere mărfurile lăsate în custodie în depozitele - SRL.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit însă că această comandă era falsă, - SRL nefigurând în baza de date a SNCFR, iar cu numărul anterior menționat a fost emisă într-adevăr o comandă de către SNCFR, care fusese atribuită însă - SRL și se referea la cumpărarea unui releu maximal tip P1-GT.

Sub pretextul că încă nu a vândut marfa SNCFR-ului, inculpatul a solicitat prelungirea scadenței rambursării creditului până la data de 18 iunie 2003 (în acest sens, s-a modificat actul adițional nr.1/16.04.2003), iar ulterior, ca urmare a "insistențelor și promisiunilor administratorului, precum și a recomandărilor lui, prieten cu primul", banca a acceptat o nouă reeșalonare a termenului de rambursare a datoriei, însă nici de această dată - SRL nu a rambursat ratele restante ale creditului, astfel cum s-a angajat.

La data de 13 august 2003, s-a procedat la executarea silită a - SRL, prin vânzarea mărfii aflate în custodie la - SRL, obținându-se numai suma de 3.965.724.694 ROL.

Scopul urmărit de inculpatul prin prelungirea scadenței rambursării creditului preluat de la - 2002 SRL (din cauza presiunilor exercitate de cetățenii arabi implicați în această firmă) a fost acela de a dispune de timpul necesar cesionării către alte persoane a - SRL și schimbării denumirii societății (lucru pe care l-a și realizat).

În aceeași modalitate, a procedat inculpatul și cu - SRL, căreia i-a schimbat sediul social din C în B, inculpatul afirmând că și această societate a fost cesionată unor cetățeni de origine arabă, despre care nu a putut da însă date în vederea identificării.

De asemenea, în mod asemănător a procedat și inculpatul, prin crearea falsei impresii că nu ar fi cunoscut că CEC-urile emise de - SRL pentru garantarea rambursării creditului din data de 24 februarie 2003 nu dispun de provizia bănească necesară.

Astfel, tot la data de 10 martie 2003, inculpatul, în numele - SRL, a întocmit factura fiscală nr.-, prin care vindea către - cantitatea de 9.800 kg de soluție concentrată pentru curățat tip glass, mochetass și degressis. În fapt, a fost emisă numai factura, fără ca marfa să fie vândută efectiv, întrucât, la data de 12 martie 2003, inculpații și au încheiat procesul verbal de lăsare în custodie pentru întreaga cantitate de marfă intrată în posesia - SRL, care era de altfel și gajată la bancă.

La data de 31 martie 2003, - SRL a întocmit factura fiscală nr.-, prin care vindea aceeași cantitate de marfă către - SRL, iar la rândul său această societate a întocmit factura fiscală nr.-, prin care vindea către - SRL aceeași cantitate de marfă, la care a adăugat TVA. Pe această factură, inculpatul a menționat că plata s-a făcut prin CEC-uri barate.

Scopul întocmirii facturilor anterior menționate a fost tocmai acela de a justifica introducerea la plată a CEC-urilor depuse drept garanție a rambursării creditului contractat de - SRL la data de 24 februarie 2003, urmărind ca, prin aceasta, să fie exonerat de eventuala răspundere penală.

Este evident că facturile fiscale respective nu reprezentau realitatea, pentru că întreaga cantitate de marfă era o garanție în favoarea (contact de vânzare și gaj fără deposedare nr.372/19.03.2003), care a și fost valorificată de către bancă când s-a trecut la executarea silită a acestui contract.

Și față de - SRL s-a declanșat procedura de declarare a falimentului și reorganizare judiciară.

Concluzionându-se, s-a arătat că, prin cele nouă credite acordate de în perioada 11 septembrie 2002 - 24 februarie 2003 către - SRL, - SRL și - 2002 SRL, garantate cu CEC-uri postdatate remise spre încasare și girate în favoarea băncii, societățile comerciale menționate (care s-au girat între ele) au efectuat un circuit bancar, în care garantul creditului a devenit și beneficiarul acestuia, ajungându-se în final la imposibilitatea de plată.

De asemenea, - SRL a avut calitatea de beneficiar principal al creditelor încasate de societățile comerciale menționate, principalul furnizor de documente fiscale și mijlocul prin care s-a realizat finalul circuitului bancar (banii au fost retrași în numerar, în zilele în care au fost încasați cu justificarea "plăți persoane fizice", ceea ce reprezintă profitul obținut în urma activităților ilicite a inculpaților).

Această concluzie s-a desprins și din cele două informări întocmite de către Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor.

Totodată, aceleași aspecte au rezultat din plângerea și din adresele ulterioare ale acesteia, în care s-a precizat că, dacă banca ar fi cunoscut că între cele trei societăți nu existau raporturi comerciale reale, niciunul din credite "nu s-ar mai fi acordat".

. cele nouă credite acordate - SRL, - SRL și - 2002 SRL, au totalizat suma de 58.634.000.000 ROL, iar din aceasta a fost virată în contul - SRL suma de 42.601.323.050 ROL, de unde inculpatul, cu știința inculpatului, a retras în numerar, fără documente justificative și contrar scopului retragerii, suma de 18.226.900.000 ROL.

Practic, această ultimă sumă reprezintă tocmai contravaloarea celor două credite nerambursate de către - SRL și - 2002 SRL (datorie preluată de - SRL), întrucât sumele obținute din celelalte credite, tot prin inducerea în eroare a reprezentanților, au fost folosite tocmai pentru acoperirea CEC-urilor cu care s-a garantat rambursarea creditelor anterioare.

Sintetizând, s-au constatat următoarele:

a) Creditul nr.22 din 11 septembrie 2002, primit de - SRL, în sumă de 5.950.000.000 ROL, garantat cu un CEC emis de -, a fost rambursat din creditul nr.32 din 09 octombrie 2002, obținut de - SRL, precum și din banii virați inițial, în mod nejustificat, în contul - SRL, care au fost returnați apoi în contul - SRL;

b) Creditul nr.32 din 09 octombrie 2002, solicitat de - SRL, în valoare de 4.250.000.000 ROL, garantat cu un CEC emis de - SRL, a fost rambursat din creditul nr.76 din 19 noiembrie 2002, obținut de - SRL;

c) Creditul nr.53 din 29 octombrie 2002, solicitat de - SRL, în cuantum de 2.040.000.000 ROL, garantat cu un CEC emis de - SRL, a fost rambursat la data de 03 decembrie 2002 prin virarea de sume de bani în contul acestei societăți de către - SRL și - SRL, precum și prin depunerea de numerar de către inculpatul;

d) Creditul nr.76 din 19 noiembrie 2002, solicitat de - SRL, în sumă de 5.950.000.000 ROL, garantat cu un CEC emis de - SRL, a fost rambursat din creditul nr.106 din 13 decembrie 2002, obținut de - SRL;

e) Creditul nr.91 din 02 decembrie 2002, solicitat de - SRL, în cuantum de 7.225.000.000 ROL, garantat cu un CEC emis de - SRL, a fost rambursat din creditul nr.2 din 13 ianuarie 2003, obținut de - SRL;

f) Creditul nr.106 din 13 decembrie 2002, solicitat de - SRL, în cuantum de 8.602.000.000 ROL, garantat cu un CEC emis de - SRL, a fost rambursat din creditul nr.15 din 24 februarie 2003, obținut de - SRL.

Din Raportul de constatare tehnico-științifică, întocmit de specialistul din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, a rezultat că suma totală utilizată de inculpați din creditele obținute prin inducerea în eroare a reprezentanților, fără ca la baza virărilor banilor în conturile societăților comerciale anterior menționate să existe raporturi comerciale reale, este de 41.318.000.000 ROL (echivalentul a 1.186.549 EURO) și se compune din următoarele sume:

- din creditul acordat - SRL, prin contractul de credit nr.53 din 29 octombrie 2002, s-a virat, la aceeași dată, în contul - SRL, suma de 2.020.000.000 ROL;

- din creditul acordat - SRL, prin contractul de credit nr.76 din 19 noiembrie 2002, s-a virat, la aceeași dată, în contul - SRL, suma de 300.000.000 ROL;

- din creditul acordat - SRL, prin contractul de credit nr.106 din 13 decembrie 2002, s-a virat, la aceeași dată, în contul - SRL, suma de 6.720.000.000 ROL;

- din creditul acordat - SRL, prin contractul de credit nr.02 din 13 ianuarie 2003, s-a virat, la aceeași dată, în contul - SRL, suma de 8.500.000.000 ROL;

- din creditul acordat - SRL, prin contractul de credit nr.15 din 24 februarie 2003, s-a virat, la aceeași dată, în contul - SRL, suma de 5.700.000.000 ROL;

- din creditul acordat - SRL, prin contractul de credit nr.91 din data de 02 decembrie 2002, s-a virat, la aceeași dată, în contul - SRL, suma de 7.188.000.000 ROL;

- din creditul acordat - 2002 SRL, prin contractul de credit nr.09 din 21 februarie 2003, s-a virat, la aceeași dată, în contul - SRL, suma de 10.840.000.000 ROL.

Totalul sumelor virate către - SRL, în mod nejustificat, fără a avea suport comercial, este de 23.290.000.000 ROL (de la - SRL), de 7.188.000.000 ROL (de la - SRL) și respectiv de 10.840.000 ROL (de la - 2002 SRL către - SRL).

De asemenea, evidența retragerilor în numerar efectuate de inculpatul și, mai ales, proveniența banilor retrași a fost prezentată în anexele 1-3 ale Raportului de constatare tehnico-științifică.

În aceeași perioadă, - SRL avea în derulare la BCR, Sucursala Țăndărei, un credit global de exploatare în cuantum de aproximativ 12 miliarde lei, care a fost trecut la restanță în luna august 2003.

În faza de urmărire penală, inculpatul a refuzat să facă vreo declarație.

Referitor la condițiile și împrejurările contractării creditelor și ale utilizării banilor rezultați din acestea, inculpații și au fost cercetați inițial în Dosarul nr.50/P/2004 al Biroului Teritorial Slobozia, pendinte de Serviciul Teritorial București. Acest dosar a fost soluționat prin ordonanța nr.50/P din data de 28 martie 2005, iar apoi a fost reînregistrat sub nr.20/P/2006.

În Dosarul nr.50/P/2004, s-a început urmărirea penală față de inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.10 lit.c din Legea nr.78/2000 și de art.17 lit.c din Legea nr.78/2000.

În declarația de inculpat consemnată cu acea ocazie, în prezența apărătorului său ales, a menționat: "hotărârea de a face împrumuturile bancare, în scopul acoperirii CEC-urilor emise de el, am luat-o eu - am făcut împrumuturile la. - Sucursala întrucât mă cunoșteam cu reprezentanții băncii, relațiile erau mai vechi și eu am reamenajat sediul din S" (declarație din data de 06 octombrie 2004). În aceeași declarație, inculpatul a mai menționat: "noi viram sumele din credit cu ordine de plată completate inclusiv de mine chiar la sediul, însă nu reprezenta o datorie a noastră în urma unei afaceri".

În declarația din data de 11 octombrie 2004 (formulată tot în Dosarul nr.50/P/2004), inculpatul, în prezența apărătorului său ales, a declarat: "fac mențiunea că, atât în ceea ce privește primul credit, cât și al doilea, sumele virate din contul - SRL în contul - SRL nu au avut la bază raporturi comerciale reale, fiind nevoit să înscriu pe ordinele de plată mențiuni conform cărora datoram sumele respective - SRL, în baza unor facturi fictive - revin cu precizarea că, și în cazul menționării pe ordinele de plată a unor numere de facturi, acestea nu au materializat raporturi comerciale reale, în sensul că eu nu am cumpărat marfă de la - SRL și nu aveam temei pentru a face plăți din contul - SRL în contul - SRL".

Afirmațiile inculpatului se coroborează cu mențiunile făcute pe documentele bancare (ordine de plată), prin care banii au fost virați în conturile - SRL, - SRL și - SRL.

Aceleași aspecte au rezultat din declarația inculpatului și în legătură cu utilizarea banilor rezultați din creditul contractat de - SRL în luna ianuarie 2003, precum și din creditul contractat în luna februarie 2003, despre care inculpatul a afirmat: "în ziua în care mi-a fost virată în cont suma reprezentând împrumutul, am dispus virarea acesteia în contul - SRL - în realitate, nu exista niciun raport comercial cu - SRL". În legătură cu factura nr.-/31.03.2003, emisă de - SRL către - SRL, privind vânzarea de soluție concentrată pentru curățat tip glass, degresiss și mochetass, inculpatul a declarat că a procedat la "anularea celor trei exemplare ale facturii" și că "exemplarul albastru nu fusese înaintat către - SRL".

În finalul acestei declarații, inculpatul a afirmat: "în măsura în care eu aș fi fost conducătorul unității bancare și cunoscând faptul că în realitate situația mea era de creditor, nu de debitor, iar - SRL nu avea datorie către mine, așa cum s-a stipulat pe CEC-urile girate la bancă, eu nu acordam credite. Consider că din conducerea Sucursala nu s-a cunoscut adevărata situație de fapt. că dacă se cunoștea situația reală nu obțineam creditul".

Realizând consecința faptelor sale, la data de 27 octombrie 2004, în vederea obținerii unei soluții favorabile în Dosarul nr.50/P/2004, inculpatul a oferit magistratului care efectua urmărirea penală suma de 200.000.000 ROL, ocazie cu care s-a constatat săvârșirea flagrantă de către acesta a infracțiunii de dare de mită.

Prin rechizitoriul nr.288/P din data de 08 februarie 2005 al Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a corupției, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.255 alin.1 din Codul penal rap. la art.7 alin.2 din Legea nr.78/2000.

În declarațiile sale din faza de urmărire penală, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor, menționând că i-a propus inculpatului să intre cu el în "afacerea" de cumpărare, recondiționare și revânzare a vagoanelor de transport marfă tip CFR. În scopul obținerii sumelor de bani necesare inițierii acestei afaceri, - SRL a livrat uleiul cumpărat de la - Țăndărei către - SRL. Pentru a valorifica mai repede uleiul, l-a vândut sub prețul pieței, sumele de bani obținute fiind transmise on-line pe numele inculpatului sau al soției sale, depuse personal în casieria unității sau plătite direct către - SRL pentru societatea sa de către - SRL. De asemenea, - SRL a vândut - SRL și o cantitate importantă de cereale, procurate prin cesionarea drepturilor de creanță de la - COM SRL.

Inculpatul a mai precizat că, pentru stingerea datoriei comerciale pe care o avea - SRL către - SRL, i-a dat inculpatului suma de 75.000 USD, însă acesta, sub motivația că pentru plata uleiului de la - SA a contactat un credit (credit global de exploatare la BCR Țăndărei) și mai ales că aflase de noul produs bancar al pe ai cărui reprezentanți legali îi cunoștea, i-a propus ca, până la finalizarea "afacerii cu vagoane", să contracteze credite pe CEC-uri emise de - SRL. e la început, a afirmat inculpatul, au stabilit ca - SRL să solicite creditul în baza unor CEC-uri postdatate remise spre încasare, emise de - SRL, urmând ca, înainte de data scadenței CEC-urilor, să contracteze alt credit cu care să fie acoperit primul CEC. Inculpatul a mai declarat că "folosea sistemul cunoscut tip suveică". De asemenea, tot inculpatul i-a propus ca, din sumele de bani virate de - SRL în contul - SRL, el să efectueze retrageri de numerar, sub motivația "plată achiziții cereale", iar sumele de bani cash, obținute în această modalitate, să i le încredințeze inculpatului. În legătură cu acest aspect, inculpatul a declarat că: "De asemenea, din banii obținuți din credite de - SRL și care au fost virați în conturile - SRL, deschise la și Ro Bank, fără ca la baza lor să existe operațiuni comerciale reale, eu am retras în numerar sub motivația de achiziții cereale persoane fizice, suma de aproximativ 18 miliarde lei. de fiecare dată când am făcut retrageri în numerar, eram împreună cu și, cu excepția sumei de aproape 1 miliard, pe care am folosit-o eu în interes propriu, restul i-am dat lui ".

Totodată, inculpatul a declarat că, ținând cont de sumele de bani retrase în numerar din creditele obținute de - SRL și de necesitatea asigurării proviziei bănești a CEC-urilor emise de - SRL pentru creditele obținute de - SRL ce ajungeau la scadență, de comun acord, au hotărât să atragă în acest circuit financiar bancar - SRL și - 2002 SRL, care, la rândul lor, au solicitat și obținut credite. În acest scop, inculpatul a preluat, prin cesiune, de la inculpatul și soția acestuia, - SRL. De asemenea, a precizat că l-a cunoscut pe împuternicitul, cetățean arab, al - 2002 SRL, căruia i-a propus să intre cu ei în afacere, iar, când s-a solicitat creditul de către - 2002 SRL, a fost prezent la bancă și inculpatului.

Inculpatul a confirmat că factura fiscală nr.-, emisă de - SRL la data de 31 martie 2003, din care rezulta că s-ar fi vândut către - SRL cantitatea de 9.800 kg de soluție concentrată pentru curățat tip glass, în valoare de 6.961.000.000 ROL, este falsă, arătând că nu s-a livrat această marfă, care de altfel era proprietatea - SRL și gajată în favoarea băncii.

Același inculpatul a mai declarat: "Conducerea nu cunoștea că între societățile mele, a lui și a cetățeanului arab nu existau operațiuni comerciale reale, iar dacă cunoșteau acest lucru consider că nu ne aprobau creditele".

Martorul, fost director la Sucursala a, a menționat că, în perioada august 2002 - martie 2003, această unitate bancară a acordat credite a căror rambursare era garantată prin CEC-uri postdatate remise spre încasare și girate în favoarea băncii. Creditele se aprobau de către Centrala, însă nu a cunoscut și nici nu avea posibilitatea să cunoască că între societățile comerciale administrate de inculpații, și numitul nu existau raporturi comerciale reale. A mai precizat că, dacă ar fi cunoscut această situație, evident că nu ar fi fost de acord cu acordarea creditelor. De asemenea, a menționat că, la acordarea creditului - 2002 SRL, împuternicitul arab al acestei societăți a fost însoțit la bancă, la solicitarea creditului, de către inculpații și.

Aceleași aspecte au rezultat și din declarațiile martorilor -scu (fost ofițer de credite la. Sucursala ) și (fost contabil șef la aceeași sucursală).

După sesizarea instanței, audiat fiind de către Tribunal la termenul de judecată din data de 26 octombrie 2007, inculpatul a recunoscut în parte faptele reținute în sarcina sa prin actul de sesizare.

Astfel, a arătat că, în cursul anului 2002, avut intenția de a cumpăra vagoane în scopul reparării și revinderii acestora, s-a întâlnit cu inculpatul, căruia i-a propus asocierea în vederea derulării acestei afaceri și, dat fiind faptul că nu aveau disponibilul financiar necesar derulării "afacerii cu vagoane", cei doi au căzut de acord să deruleze o altă afacere, cu o cantitate de ulei, urmând ca beneficiul obținut să fie folosit pentru achiziționarea de vagoane. În acest sens, firma inculpatului, - SRL, a cumpărat ulei de la - SA Țăndărei (firmă cu care inculpatul mai avusese relații comerciale), marfa fiind revândută firmei inculpatului, - SRL, care, la rândul ei, a valorificat uleiul în municipiul C, sub prețul pieței, inculpatul motivând vânzarea în pierdere prin necesitatea procurării de capital în vederea începerii "afacerii cu vagoane". Sumele obținute au fost virate în contul - SRL, o parte din bani fiind depuși în numerar de către inculpatului la casieria firmei - SRL.

De asemenea, a arătat că, dat fiind faptul că firma inculpatului avea un rulaj comercial mai mare și fiind un client mai vechi al, a obținut un credit de la aceasta, de aproximativ 6 miliarde ROL, bani necesari demarării "afacerii cu vagoane", parte din sumă mergând însă la - SA, pentru acoperirea plății cantității de ulei cumpărată de la această firmă. Dat fiind faptul că "afacerea cu vagoane" întârzia să demareze și scadența împrumutului (45 de zile) se apropia, cei doi inculpați au hotărât să apeleze la un nou credit, care urma să fie, de această dată, garantat cu file CEC emise de către firma inculpatului, - SRL, inculpații reușind astfel să obțină un nou credit de la bancă la data de 09 octombrie 2002, în valoare de 4.250.000.000 ROL, creditul fiind garantat cu o filă CEC în valoare de 5.000.000.000 lei ROL emisă de firma - SRL, care nu avea la bază relații comerciale reale cu - SRL, banca fiind astfel indusă în eroare de către cei doi inculpați, prin prezentarea ca reale a unor relații comerciale complexe, ce demonstrau o bonitate financiară din partea acestor firme. După aprobarea creditului, inculpatul, prin 6 ordine de plată, a virat în contul - SRL suma de 2.994.000.000 lei ROL, reprezentând "contravaloare produse agricole", pentru ca, la data de 15 octombrie 2002, în același scop, să mai fie virată de către același inculpat suma de 130.000.000 ROL. Astfel, sumele virate de către - SRL și - SRL au acoperit în întregime fila CEC în valoare de 7.000.000.000 lei, emisă de - SRL drept garanție pentru rambursarea primului credit contractat în data de 11 septembrie 2002.

Inculpatul a mai arătat că, după același scenariu, au fost contractate și celelalte șapte credite, solicitate ulterior de către firmele celor doi inculpați (dat fiind faptul că "afacerea cu vagoane" încă nu demarase și scadențele creditelor contractate, de numai 45 de zile, se apropiau cu repeziciune, iar inculpații se "blocau" în restituirea creditelor). "Afacerile" derulate între firmele celor doi inculpați aveau menirea să întărească convingerea băncii că acordarea de noi credite nu constituie un risc din partea sa.

Inculpatul a recunoscut și faptul că o parte din banii obținuți în urma creditelor acordate de către bancă era destinată acoperirii creditelor luate anterior și care deveneau scadente, iar o altă parte din banii respectivi era folosită în scop personal, atât de către el, cât și de către inculpatul.

Dat fiind faptul că, în luna martie 2003, fost emisă o circulară care interzicea utilizarea CEC-urilor ca un instrument de decontare (pentru garantarea creditelor, inculpații emiteau în numele societăților lor file CEC, care nu aveau acoperire în derularea unor relații comerciale, pretinsele relații comerciale fiind fictive), banca a refuzat acordarea de noi credite astfel că, la scadență, inculpații s-au văzut în imposibilitatea de a acoperi creditele anterioare. Pentru a acoperi creditele care deveneau restante, inculpatul a arătat că l-a contactat pe cetățeanul irakian (împuternicit al firmei - 2002 SRL), căruia i-a propus ca, în numele firmei respective, să contracteze de la. un credit. Cetățeanul irakian fiind de acord, - 2002 SRL a obținut de la bancă, în data de 21 ianuarie 2003, un credit în valoare de 11.900.000.000 RO, garantat de către firma inculpatului, - SRL, cu o filă CEC în valoare de 7.850.250.000 lei ROL, aceasta atestând în mod fals relații comerciale între - 2002 SRL și - SRL. Suma astfel obținută a fost virată în contul - SRL, pentru ca, apoi, o parte din bani să fie folosită la acoperirea unui credit anterior, iar suma de 2.798.000.000 ROL să fie retrasă în numerar de către inculpatul.

Ulterior, ca urmare a apariției Circularei nr.4, a solicitat, pentru acordarea de credite, ca filele CEC postdatate să fie însoțite de această dată de documente justificative (facturi fiscale), prin care să se facă dovada că fluxul documentelor este sincronizat cu circuitul de mărfuri livrate, lucrări executate și servicii prestate, pe baza cărora CEC-urile au fost emise, situație care i-a pus astfel pe cei doi inculpați în imposibilitatea de a mai obține noi credite de la bancă (în vederea demarării "afacerii cu vagoane"), dat fiind faptul că toate filele CEC și facturile fiscale prezentate anterior băncii nu aveau la bază relații comerciale, atât între firmele celor doi inculpați, cât și între acestea și alte firme (în concret, - 2002 SRL).

Fiind în impas de a acoperi creditele anterioare, a căror scadență se îndeplinise, cei doi inculpați au căutat noi modalități de obținere a unor credite noi de la bancă și, astfel, la începutul lunii martie 2003, inculpatul, după cum a declarat, a luat de la un cetățean arab neidentificat, fără să achite contravaloarea, cantitatea de 5.000 litri de soluție concentrată tip glass, 5.000 litri de soluție concentrată tip degressis și 5.000 litri de soluție concentrată tip mochetass, în valoare totală de 11.584.640.000 ROL (conform facturii întocmite de el), marfă din care a depozitat o parte în spațiile comerciale deținute de către - SRL în comuna, județul La data de 10 martie 2003, inculpatul a întocmit factura fiscală nr.-, prin care - 2002 SRL vindea aceasta marfă către - SRL, pentru a crea astfel convingerea reprezentanților că - 2002 SRL ar fi folosit banii din creditul obținut la data de 21 ianuarie 2003 pentru cumpărarea mărfii, deși, în realitate, aproape întregul credit a fost virat în contul - SRL.

Inculpatul, realizând că, mai devreme sau mai târziu, banca își va da seama că, în realitate, creditele acordate firmelor celor doi inculpați au la bază relații comerciale fictive, a cesionat - SRL unui cetățean arab "deoarece nu găsisem niciun cetățean român care să cumpere o firmă cu datorii", în că banca va renunța la recuperarea creditelor acordate și, în lipsa unor acte justificative care să probeze escrocheria pusă la cale de către cei doi inculpați, nu va formula plângere penală.

Fiind audiat la rândul său de către Tribunal, inculpatul a negat faptele reținute în sarcina sa prin rechizitoriu, arătând că toate creditele obținute de către firmele sale de la bancă au avut la bază acte justificative care relevau relații comerciale reale, filele CEC emise în acest sens nefiind fictive. A mai arătat că nu a primit, personal, de la inculpatul nicio sumă de bani din cele retrase de către acesta din urmă după deschiderea liniei de credit.

De asemenea, a declarat că imposibilitatea demarării "afacerii cu vagoane" a constituit impedimentul acoperirii creditelor acordate de către bancă și, prin urmare, nu a avut de gând în niciun moment să o înșele pe aceasta.

Tribunalul a apreciat că declarația inculpatului este total nesinceră, motiv pentru care a înlăturat-o, în raport cu următoarele considerente:

Inculpatul a arătat în declarațiile date atât în fața organelor de urmărire penală cât și cu ocazia cercetării judecătorești că inculpatul a fost acela care a avut inițiativa solicitării de credite de la banca partea civilă (una dintre firmele celui din urmă inculpat efectuase lucrări de renovare a unui sediu al părții civile, bucurându-se astfel de încrederea organelor de conducere ale acesteia), tot inculpatul fiind și acela care a inițiat și îndrumat pe inculpatul în efectuarea de acte (file CEC, facturi, ordine de plată) care nu aveau la bază relații comerciale reale, acesta din urmă fiind mai degrabă un executant, care însă, la rândul lui, a conștientizat pe deplin actele pe care le efectua.

Tribunalul a apreciat ca relevant în cauză raportul de constatare tehnico-științifică întocmit în faza de urmărire penală (cu ocazia cercetării judecătorești, instanța de fond a respins cererea de efectuare a unei expertize contabile, ca nefiind utilă soluționării cauzei, în condițiile în care inculpații nu au fost în măsură să prezinte acte noi, care să contravină concluziilor raportului de constatare anterior menționat, iar o parte din obiectivele propuse nu aveau legătură cu cauza), care a atestat faptul că filele CEC emise de către cei doi inculpați, în calitate de administratori ai firmelor lor, facturile fiscale în baza cărora au fost emise acele file CEC și ordinele de plată întocmite nu aveau la bază relații comerciale reale, ci fictive, fiind menite să inducă în eroare banca, pentru acordarea de noi credite, aceasta fiind convinsă că firmelor celor doi inculpați au un flux comercial solid și, implicit, bonitate fiscală.

Tribunalul a constatat ca fiind adevărată și împrejurarea că partea civilă a acordat cu ușurință credite firmelor celor doi inculpați, reținând însă că, la vremea respectivă, normele ce guvernau activitatea de creditare a băncii respective nu impuneau verificarea atentă și profundă a documentelor pe care le prezentau potențialii clienți, împrejurare care a fost de natură să ușureze activitatea infracțională desfășurată de către cei doi inculpați.

În drept, Tribunalul a constatat că fapta inculpatului, în calitate de administrator al - SRL și director la - SRL și fapta inculpatului, în calitate de administrator al - SRL și - SRL de a stabili, de comun acord, să inducă și să mențină în eroare pe reprezentanții, în vederea obținerii de credite, ascunzând faptul că între societățile anterior menționate nu existau operațiuni comerciale reale, de a utiliza o parte din sumele de bani rezultate din credite, prin retrageri în numerar, în folos propriu, de a acoperi alte credite tot din creditele obținute de la aceeași bancă și de a întocmi documente financiar-fiscale care nu reflectau realitatea întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.323 alin.1 și 2 din Codul penal.

Tribunalul a mai constatat că faptele inculpaților și care, în perioada 11 septembrie 2002 - 24 februarie 2003, în realizarea aceleiași rezoluțiuni infracționale, prin folosirea de documente financiar-fiscale ce nu reflectau realitatea, au indus și au menținut în eroare pe reprezentanții, în vederea obținerii de credite bancare și au utilizat, în interes personal, suma de peste 18.000.000.000 ROL, situație ce a condus în final la producerea unei pagube unității bancare, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.215 alin.1, 2, 3 și 5 din Codul penal cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal.

De asemenea, Tribunalul a constatat că faptele celor doi inculpați, de a completa în mod repetat CEC-uri, facturi fiscale, ordine de plată, declarații de retragere în numerar a unor sume de bani, care nu reflectau realitatea, constituie infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art.290 alin.1 din Codul penal cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal.

În ceea ce privește infracțiunea de spălare de bani prevăzută de art.23 lit.a din Legea nr.656/2002 cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal, Tribunalul a apreciat că inculpații nu se fac vinovați de săvârșirea acesteia, cu motivarea că simpla lor afirmație, în sensul că o parte din sumele de bani obținute prin comiterea infracțiunii de înșelăciune a fost folosită la "achiziții cereale", nu este suficientă, în lipsa unor documente justificative că, într-adevăr, acele sume de bani provenite dintr-o faptă ilicită au intrat în afaceri economice legale, Tribunalul considerând că acea parte din sumele de bani obținute din creditele acordate de către banca parte civilă au fost pur și simplu folosite în scop personal de către cei doi inculpați.

Tribunalul a constatat că, deși este adevărat că, până la retragerea în numerar a sumelor de bani anterior menționate și însușirea lor în scopuri personale de către cei doi inculpați, acestea au trecut prin două sau mai multe conturi ale firmelor inculpaților, deconturile și ordinele de plată între firme nu aveau la bază relații comerciale reale, ci fictive, astfel că nu se poate afirma că sumele de bani obținute în baza unor fapte ilicite (acte de înșelăciune) au intrat într-un deplin circuit economic legal.

Pentru acest motiv, Tribunalul a dispus achitarea celor doi inculpați, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare de bani, constatând că fapta respectivă nu există.

Având în vedere faptul că inculpații nu sunt cunoscuți cu antecedente penale (dar sunt condamnați definitiv pentru infracțiuni concurente, inculpatul E chiar pentru o infracțiune de același gen), gradul concret de pericol social al infracțiunilor săvârșite, împrejurările de comitere și urmările acesteia, prejudiciul relativ mare suferit de către partea civilă și neacoperit încă de către inculpați, precum și celelalte criterii de individualizare prevăzute de art.72 din Codul penal, Tribunalul a apreciat că scopul educativ și preventiv al sancțiunii aplicate celor doi inculpați poate fi atins stabilirea unei pedepse cu închisoarea al cărei cuantum a fost totuși orientat spre minimul special prevăzut de lege, însă cu executare în regim de detenție.

În baza art.86⁵alin.1 din Codul penal, Tribunalul a anulat, în cazul ambilor inculpați, suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate anterior, respectiv 4 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr.2899/18.11.2005 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin Decizia penală nr.147/2006 a Tribunalului Prahova (în cazul inculpatului ) și 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr.85/29.05.2006 a Tribunalului Buzău, definitivă prin Decizia penală nr.1911/05.04.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (în cazul inculpatului ) și, constatând că infracțiunile pentru care au fost condamnați prin hotărârile respective sunt concurente cu infracțiunile deduse judecății în prezenta cauză, a dispus, în baza art.33 lit.a și art.34 lit.b din Codul penal, contopirea tuturor pedepselor și stabilirea spre executare, în cazul fiecăruia, a pedepsei celei mai grele, cu deducerea, în privința inculpatului, a arestării preventive din cauza anterioară, de la data de 28 octombrie 2004 și până la data de 02 decembrie 2004.

În baza art.348 din Codul d e procedură penală, Tribunalul a dispus anularea actelor false menționate în dispozitivul sentinței.

În baza art.353 rap. la art.163 din Codul d e procedură penală, Tribunalul a menținut măsura sechestrului asigurator asupra imobilelor aparținând inculpatului.

Referitor la latura civilă a cauzei, Tribunalul a constatat că s-a constituit parte civilă față de inculpatul cu suma de 2.078.702,610 RON (din care suma de 817.938,09 RON, reprezentând credit restant, restul fiind dobânzi, conform contractului de novație și gaj fără deposedare nr.372/19.03.2003) și față de inculpatul cu suma de 800.609,99 RON (din care suma de 591.700 RON, reprezentând credit restant, restul fiind dobânzi, conform contractului pe CEC-uri girate nr.15/24.02.2003).

Având în vedere că prejudiciul cauzat părții civile de către cei doi inculpați s-a datorat neacoperirii creditelor acordate de către partea civilă (răspundere contractuală), iar aceasta a înțeles să alăture acțiunea civilă procesului penal, Tribunalul a apreciat că nu se poate prevala de răspunderea civilă delictuală (specifică infracțiunilor deduse judecății), eventualele diferențe de prejudiciu urmând a fi solicitate pe calea unei acțiuni civile separate în fața unei instanțe civile.

Prin urmare, în baza art.14 și art.346 din Codul d e procedură penală rap. la art.998 - 999 din Codul civil, Tribunalul a admis doar în parte acțiunea civilă formulată de banca parte civilă, obligându-l pe inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente - (în prezent ) SRL la plata către aceasta a sumei de 817.938,09 RON, cu dobânda legală aferentă și respectiv pe inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente - SRL, la plata către aceasta a sumei de 591.700 RON, cu dobânda legală aferentă.

Împotriva sentinței Tribunalului,au declarat apelîn termenul legalParchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE(la data de 28 ianuarie 2008),inculpatul(la data de 25 ianuarie 2008) șiinculpatul(la data de 28 ianuarie 2008).

În motivele scrise de apel, depuse la data de 18 martie 2008, susținute și cu ocazia dezbaterilor, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE a criticat sentința atacată pentru nelegalitate și netemeinicie, sub două aspecte:

1)greșita achitare a inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, prevăzută de art.23 alin.1 lit.a din Legea nr.356/2002.

S-a arătat că, în fapt, inculpații, acționând în mod organizat și în baza unor relații bine determinate, după inducerea în eroare a reprezentanților și obținerea creditelor într-o manieră ilicită, au procedat la transferarea sumelor de bani astfel obținute în alte conturi, de unde sume importante au fost retrase în numerar, sub o motivație, fiind apoi folosite fie în interes personal, fie în alte afaceri economice, disimulându-se astfel originea lor ilicită.

Motivând soluția de achitare numai prin prisma folosirii de către inculpați a sumelor de bani în interes personal, Tribunalul a omis ipoteza în care sumele de bani obținute în mod ilegal au fost folosite de către aceștia în alte afaceri economice, respectiv pentru acoperirea cec-urilor care garantau creditele anterioare acordate de bancă. Astfel, sumele de bani obținute din credite contractate de obicei de către - SRL erau transferate prin conturile celorlalte societăți, administrate tot de către inculpați, fără ca acest transfer să fie justificat economic, pentru ca, în final, să ajungă în conturile societăților emitente ale cec-urilor, folosite drept garanție la acordarea creditelor, prin această modalitate de acțiune urmărindu-se ascunderea originii sumelor respective de bani, ipoteză în care, a susținut Parchetul, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.23 alin.1 lit.a din Legea nr.356/2002.

În subsidiar, s-a arătat că, și în ipoteza în care s-ar constata ca fiind corectă motivarea dată de către Tribunal, achitarea inculpaților nu putea fi dispusă în mod legal pe temeiul art.10 lit.a din Codul d e procedură penală, întrucât acest caz este incident numai în situația în care nu s-ar fi produs nicio modificare în realitatea înconjurătoare, or, în speță, chiar instanța de fond a reținut ca fiind dovedită împrejurarea că inculpații au transferat sumele de bani provenite din creditele obținute în mod ilegal prin conturile societăților deținute de ei.

2)omisiunea anulării cec-urilorcu care au fost garantate creditele.

S-a arătat că, omițând a face aplicarea dispozițiilor art.348 din Codul d e procedură penală, Tribunalul nu s-a pronunțat asupra anulării cec-urilor folosite drept garanție la acordarea creditelor, deși a reținut că acestea erau false. În plus, s-a susținut că anularea cec-urilor este impusă și de împrejurarea că acestea reprezintă instrumente de plată care, în speță, nu se întemeiază pe existența unor datorii reale ale societăților emitente, facturile fiscale care constatau astfel de datorii nefiind conforme cu realitatea, astfel că anularea acestora din urmă, ca acte principale, trebuie să conducă în mod obligatoriu și la anularea actelor secundare, subsecvente, acestea fiind înseși cec-urile.

II. În motivele scrise de apel, depuse la data de 02 iunie 2008, susținute și cu ocazia dezbaterilor, inculpatul a criticat sentința atacată pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte:

1)pronunțarea în fond a unei hotărâri lovite de nulitate absolută, conform art.197 alin.2 din Codul d e procedură penală, ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale privitoare la sesizarea instanței.

S-a susținut că Tribunalul nu a fost legal învestit cu judecarea pe fond a cauzei, întrucât actul de sesizare a fost întocmit de către un organ de urmărire penală necompetent.

În acest sens, s-a arătat că, la data începerii urmăririi penale (25 aprilie 2006), fuseseră modificate normele privind competența materială a Direcției Naționale Anticorupție în raport cu infracțiunea de înșelăciune, cerința impusă de art.13 alin.1²din nr.OUG43/2002 (modificată prin nr.OUG134/2005), pentru a atrage competența acestui organ, fiind aceea a producerii prin infracțiunea în discuție a unui prejudiciu de cel puțin 1.000.000.000 EURO or, în opinia inculpatului, cerința anterior menționată nu este întrunită în cauza dedusă judecății prin rechizitoriul din data de 13 iunie 2006 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial București.

S-a apreciat că, în raport cu infracțiunea de spălare de bani, competența de efectuare a urmăririi penale aparține, conform art.12 din Legea nr.508/2004, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, sens în care s-a solicitat de către inculpat ca, admițându-se apelul declarat, să se dispună desființarea în întregime a sentinței instanței de fond și, potrivit art.332 din Codul d e procedură penală, să fie trimisă cauza la organul anterior menționat, în vederea refacerii urmăririi penale și sesizării legale a instanței de judecată.

2)greșita condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art.215 alin.1, 2, 3 și 5 din Codul penal cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal.

S-a susținut că activitatea inculpatului de solicitare și obținere a unor împrumuturi bancare, în condițiile de acordare și garantare a acestora stabilite de bancă, nu poate fi considerată prin ea însăși o faptă penală, chiar dacă, o dată ajunse la scadență, unele dintre credite nu au mai putut fi rambursate, în lipsa oricăror acțiuni de inducere în eroare a băncii creditoare, acțiuni care, în opinia inculpatului, nu au existat.

În consecință, invocând lipsa intenției de inducere în eroare a băncii parte vătămată, inculpatul a solicitat achitarea sa pentru această infracțiune, în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d din Codul d e procedură penală.

3)greșita condamnare pentru comiterea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prevăzută de art.323 alin.1 și 2 din Codul penal.

S-a susținut că această infracțiune presupune, sub aspectul conținutului ei constitutiv, o structură de grup, adică cel puțin trei participanți, care să convină în legătură cu faptele ce urmează a fi săvârșite, fiecare asumându-și propriile acțiuni infracționale și care să conveargă la obținerea rezultatului socialmente periculos vizat.

Or, în speță, au fost trimiși în judecată numai doi inculpați, față de cea de-a treia persoană, (cercetată în lipsă), dispunându-se prin rechizitoriu disjungerea cauzei, astfel că, în prezent, nu se poate susține că aceasta din urmă (niciodată audiată) ar fi vinovată în raport cu infracțiunea în discuție. În plus, a susținut inculpatul, nu există nicio dovadă că el ar fi cunoscut-o vreodată pe persoana anterior menționată, că ar discutat cu aceasta sau că ar fi conlucrat cu ea la comiterea de infracțiuni.

În consecință, inculpatul a solicitat și pentru această infracțiune achitarea sa, în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d din Codul d e procedură penală, conform mențiunilor din motivele scrise de apel. Cu ocazia dezbaterilor însă, s-au indicat ca temei al soluției de achitare solicitate dispozițiile art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.a din Codul d e procedură penală, invocându-se inexistența faptei de asociere.

4)greșita condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art.290 alin.1 din Codul penal cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal.

S-a susținut că o parte din documentele reținute de către instanța de fond ca fiind false (în concret ordinele de plată) se referă la transferul unor sume de bani obținute din credite, aceste sume circulând însă în mod real între societățile respective, mențiunile din cuprinsul acestora în sensul că banii virați reprezintă contravaloarea unor mărfuri neavând în sine nimic neadevărat, întrucât între societăți au existat în realitate relații comerciale.

În privința filelor CEC, s-a arătat că acestea nu sunt fictive, ele au fost emise în vederea garantării creditelor, în cuprinsul lor au fost înscrise în mod corect sumele de bani și au fost în mod legal postdatate, reprezentând înseși instrumentele de garantare a împrumuturilor, în favoarea băncii creditoare.

Dincolo de aceste aspecte, nu s-a stabilit ce anume documente au fost întocmite în fals și ce aspecte nereale înscrise în cuprinsul lor au avut aptitudinea de a induce funcționarilor bancari o falsă reprezentare a realității, de natură a-i determina la aprobarea solicitărilor de creditare.

În consecință, invocând lipsa oricăror fapte de falsificare a unor înscrisuri, inculpatul a solicitat achitarea sa pentru această infracțiune, în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.a din Codul d e procedură penală.

III. În motivele scrise de apel, depuse la data de 20 iunie 2008, susținute și cu ocazia dezbaterilor, inculpatul a criticat sentința atacată pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte:

1)nelegala sesizare a instanței de judecată, prin emiterea actului de sesizare de către un organ necompetent material și funcțional să efectueze urmărirea penală.

În opinia inculpatului, aplicându-se în mod nelegal dispozițiile art.13 alin.1²din nr.OUG43/2002, s-a stabilit competența de efectuare a urmăririi penale de către Direcția Națională Anticorupție, în condițiile în care, la data emiterii rechizitoriului (13 iunie 2006), era în vigoare forma veche a Legii nr.508/2004, care stabilea în art.12 (înainte de modificarea adusă prin nr.OUG131/2006) că această competență aparținea în realitate Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

Sub același aspect, s-a invocat și greșita modalitate de calculare a prejudiciului, arătându-se că paguba efectivă a băncii poate fi constituită numai din sumele pentru care nu s-a efectuat rambursarea până la momentul sesizării organului de urmărire penală, însăși partea vătămată arătând în plângerea penală formulată că a fost menținută în eroare cu ocazia convenției de reeșalonare a ultimelor două credite, ceea ce presupune că acordul de voință al părților contractante a fost viciat doar cu acea ocazie, iar nu anterior.

Pentru acest motiv, s-a solicitat restituirea cauzei la procurorul competent, în vederea refacerii urmăririi penale.

2)nelegala compunere a completului de judecată, prin includerea în acesta a unui judecător care nu avea autorizarea necesară pentru judecarea cauzelor de corupție.

S-a arătat că judecătorul de la instanța de fond nu avea autorizarea legală necesară (stabilită prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii și a Colegiului de Conducere al Tribunalului București ) pentru a soluționa cauze de corupție, motiv pentru care chiar acesta a formulat cerere de abținere, care, în opinia inculpatului, a fost în mod greșit respinsă.

Pentru acest motiv, s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

3)încălcarea dreptului la un proces echitabil, prin respingerea administrării unei probe utile și pertinente în cauză, respectiv expertiza tehnică financiar-contabilă.

S-a arătat că, prin efectuarea unei astfel de expertize, se putea constata însuși faptul că filele CEC erau neacoperite de disponibil încă din momentul emiterii lor (aspect cunoscut de bancă), ceea ce exclude săvârșirea de către inculpați a infracțiunii de înșelăciune, putându-se cel mult reține în sarcina acestora comiterea unei infracțiuni dintre cele prevăzute în Legea nr.58/1934 (în realitate Legea nr.59/1934), dacă s-ar constata că normele de tehnică bancară și de emitere a respectivelor titluri de credit au fost încălcate.

4)greșita condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art.215 alin.1, 2, 3 și 5 din Codul penal cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal.

S-a arătat că, tot pe calea expertizei anterior menționate, se putea stabili și împrejurarea că însăși banca este culpabilă în legătură cu prejudiciul pe care îl pretinde, câtă vreme aceasta a schimbat regulile de acordare a creditelor garantate cu CEC-uri postdatate chiar în timpul derulării contractelor de credit.

De asemenea, s-a arătat că, în cauză, nu a fost dovedită intenția de a induce în eroare a băncii din partea inculpatului, solicitându-se astfel achitarea sa pentru infracțiunea în discuție, în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d din Codul d e procedură penală.

5)greșita condamnare pentru comiterea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prevăzută de art.323 alin.1 și 2 din Codul penal.

S-a arătat că o asemenea faptă nu există, întrucât, pe de o parte, cei doi inculpați erau asociați în afaceri economice care s-au derulat începând cu anul 1992 și până în prezent, iar, pe de altă parte, nu este întrunit niciun element constitutiv al acestei infracțiuni, nici sub aspectul laturii obiective, nici sub aspectul laturii subiective.

Drept urmare, inculpatul a solicitat și pentru infracțiunea în discuție achitarea sa, în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.a din Codul d e procedură penală.

6)greșita condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art.290 alin.1 din Codul penal cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal.

S-a arătat că, și în situația în care actele contabile ar fi fost întocmite de către inculpat și nu ar avea la bază operațiuni reale, acestea nu ar putea fi apreciate ca false, în sensul art.290 din Codul penal, întrucât faptele respective nu au presupus alterarea conținutului înscrisurilor sau contrafacerea scrierii ori subscrierii lor, ele putând constitui eventual o infracțiune dintre cele prevăzute în Legea nr.82/1991, referitoare la întocmirea de documente contabile care atestă operațiuni contabile neadevărate.

Drept urmare, inculpatul a solicitat pentru această infracțiune achitarea sa, în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d din Codul d e procedură penală.

Cu ocazia judecării apelurilor, la termenul din data de 23 iunie 1998, Curtea a procedat nemijlocit la ascultarea ambilor inculpați, declarațiile acestora fiind consemnate la filele 91 și respectiv 92-93 din prezentul dosar.

.-se cererea inculpatului, s-a solicitat Tribunalului București comunicarea actului prin care s-au stabilit judecătorii desemnați să judece cauze de corupție în anul 2008, fiind astfel înaintată și depusă la dosar copie de pe Decizia nr.3 din data de 03 ianuarie 2008 președintelui instanței respective (filele 105-107).

Având în vedere efectul devolutiv al căii de atac cu care a fost sesizată, Curtea a încuviințat, pentru ambii inculpați, efectuarea în apel a unei expertize financiar-contabile, stabilind obiectivele acesteia prin încheierea de la termenul din data de 30 iunie 2008 (filele 114-117).

Raportul de expertiză, întocmit de către expertul contabil autorizat și înscrisurile anexate acestuia au fost depuse la dosar în data de 12 decembrie 2008 (filele 184-244).

Părțile nu au formulat obiecțiuni cu privire la acest raport de expertiză.

Analizând actele și lucrările dosarului, inclusiv probele noi ce au fost administrate în calea de atac, în raport cu motivele pe care s-au întemeiat criticile aduse sentinței Tribunalului, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform dispozițiilor art.371 alin.2 din Codul d e procedură penală, Curtea constată căapelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE este fondat(însă numai sub aspectul unora dintre motivele invocate), în timp ceapelurile inculpaților și sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:

În ceea ce privește criticile de natură procedurală susținute de inculpații și lapct.II subpct.1)și respectiv lapct.III subpct.1), 2)din motivele de apel (astfel cum au fost sintetizate mai sus), Curtea constată că aspectele invocate de aceștia sunt lipsite de suport legal, astfel că cererile lor de a se constata nulitatea absolută a actului de sesizare și a sentinței apelate, conform art.197 alin.2 din Codul d e procedură penală și de a se dispune, în consecință, restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale sau, după caz, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond sunt neîntemeiate.

Astfel, Curtea constată că, în mod legal, rechizitoriul din data de 13 iunie 2006 fost întocmit de către un procuror din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, același care, la data de 25 aprilie 2006, dispus și începerea urmăririi penale față de cei doi inculpați (la acel moment învinuiți) în legătură cu infracțiunile ce fac obiectul trimiterii în judecată, prevăzute de art.323 alin.1 și 2 din Codul penal, art.215 alin.1, 2, 3 și 5 din Codul penal cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal, art.290 alin.1 din Codul penal cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal și respectiv art.23 lit.a din Legea nr.656/2002 cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal, toate cu aplic. art.33 lit.a din Codul penal.

În acest sens, Curtea reține că, prin rechizitoriu, fiind descrisă infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art.215 alin.1, 2, 3 și 5 din Codul penal cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal reținută în sarcina inculpaților, s-a menționat, sub aspectul situației de fapt, că aceștia, împreună cu făptuitorul (față de care s-a dispus disjungerea cauzei), au indus și menținut în eroare reprezentanții, față de care au ascuns inexistența unor raporturi comerciale între societățile implicate, folosind facturi fiscale fictive și emițând file CEC ce nu aveau la bază datorii reale, solicitând și obținând astfel credite în sumă totală de 58.634.000.000 ROL, din care suma de 41.318.000.000 ROL nu avea suport comercial real, situație ce a condus în final la producerea unei pagube în dauna băncii de 2.828.848,77 RON, diferența până la concurența sumei de 41.318.000.000 ROL fiind și ea considerată prejudiciu, chiar dacă a fost acoperită, întrucât această acoperire s-a realizat tot din creditele obținute de la. prin inducerea în eroare a reprezentanților băncii respective (a se vedea pag.35 din actul de sesizare).

Rezultă astfel că prejudiciul reținut prin rechizitoriu ca fiind cauzat prin infracțiunea de înșelăciune imputată inculpaților este în sumă totală de 41.318.000.000 ROL, reprezentând echivalentul a 1.186.549 EURO, în raport cu data obținerii fiecăruia dintre cele nouă credite, după cum se menționează în raportul de constatare întocmit în faza de urmărire penală (a se pag.49-50 din raportul menționat - filele 5-61, vol.II, ).

Potrivit art.13 alin.1²din nr.OUG43/2002, astfel cum a fost modificată prin nr.OUG134/2005 (aprobată fără modificări sub acest aspect prin Legea nr.54/2006),"Direcția Națională Anticorupție este competentă să efectueze urmărirea penală, dacă s-a cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 EURO, în cazul infracțiunilor prevăzute la art.215 alin.1, 2, 3 și 5 [.] din Codul penal []", acest text legal fiind în vigoare atât la data începerii urmăririi penale, cât și la data întocmirii rechizitoriului.

Drept urmare, în raport cu infracțiunea de înșelăciune - aflată în conexitate, conform art.34 lit.a din Codul d e procedură penală, cu celelalte trei infracțiuni reținute în sarcina inculpaților prin rechizitoriu - competența materială de efectuare a urmăririi penale aparținea Direcției Naționale Anticorupție, care a fost, de altfel, și primul organ sesizat la data de 27 august 2003, plângerea penală a părții vătămate INTERNATIONAL BANK SA, îndreptată în mod explicit împotriva celor doi inculpați, fiind adresată inițial Parchetului Național Anticorupție (filele 3-7, vol.I, ), situație în care sunt incidente și dispozițiile art.45 alin.1 rap. la art.35 alin.1 teza I-a din Codul d e procedură penală.

Referirea inculpaților la dispozițiile art.12 din Legea nr.508/2004 este lipsită de orice fundament, întrucât, pe de o parte, în varianta în vigoare la data începerii urmăririi penale și respectiv la data întocmirii rechizitoriului, ca urmare a modificărilor aduse prin nr.OUG7/2005 și nr.OUG190/2005, potrivit alin.1, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism avea în competență infracțiunea prevăzută de art.215 din Codul penal, dacă s-a produs o pagubă mai mare decât echivalentul în lei a 500.000 EURO, cu excepția, expres menționată, a cazului când această infracțiune era dată în competența Direcției Naționale Anticorupție (care este incident și în speță, pentru motivele anterior arătate), iar, pe de altă parte, deși Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism avea în competență infracțiunea de spălare de bani, prevăzută de art.23 lit.a din Legea nr.656/2002, reținută și ea în sarcina inculpaților, aceasta fiind conexă cu infracțiunea de înșelăciune, competența de efectuare a urmăririi penale pentru ambele infracțiuni, ca de altfel și pentru celelalte două infracțiuni conexe cu ele, aparținea organului mai întâi sesizat, în speță Direcția Națională Anticorupție.

Neîntemeiată este și afirmația că judecata în primă instanță a cauzei a fost efectuată de către un judecător care nu era anume desemnat să soluționeze cauze de corupție, încălcându-se astfel dispozițiile legale privitoare la compunerea instanței.

În acest sens, în lipsa invocării de către inculpatul a vreunui text normativ care să susțină afirmația anterior menționată, Curtea constată, din oficiu, că singura dispoziție legală ce ar putea fi examinată prin prisma acestei critici este cea cuprinsă în art.29 din Legea nr.78/2000, care nu este însă incidentă în speță.

Astfel, conform articolului respectiv,"pentru judecarea în primă instanță a infracțiunilor prevăzute în prezenta lege( Legea nr.78/2000), se constituie complete specializate".

Interpretarea literală a acestei dispoziții conduce la concluzia neechivocă că legea impune constituirea de complete specializate, compuse din judecători anume desemnați, exclusiv în cauzele care au ca obiect infracțiuni prevăzute în Legea nr.78/2000, iar nu și în oricare alte legi, cu caracter general (precum Codul penal) sau special.

Prin urmare, chiar dacă, în raport cu infracțiunea de înșelăciune, competența de efectuare a urmăririi penale aparține unui organ specializat (Direcția Națională Anticorupție), potrivit dispozițiilor art.13 alin.1²din nr.OUG43/2002, această împrejurare nu determină în mod automat și judecarea cauzei în primă instanță de către un complet specializat, în lipsa oricărei prevederi legale în acest sens, câtă vreme infracțiunea respectivă nu face parte din categoria celor prevăzute în Legea nr.78/2000.

Astfel fiind, nu există niciun temei legal pentru a se constata că au fost încălcate dispozițiile legale privitoare la compunerea instanței, prin soluționarea cauzei în fond de către un judecător care, într-adevăr, nu a fost desemnat să judece cauze de corupție, întrucât, în categoria acestora, în accepțiunea art.29 din Legea nr.78/2000, nu intră și cele având ca obiect infracțiuni de natura celor ce fac obiectul judecății.

În ceea ce privește critica formulată de inculpatul lapct.III subpct.3)din motivele sale de apel (astfel cum au fost sintetizate mai sus), Curtea constată că aceasta a fost acoperită prin încuviințarea și administrarea în prezenta cale de atac, conform dispozițiilor art.378 alin.1 din Codul d e procedură penală, a probei constând în efectuarea unei expertize financiar-contabile, de care inculpatul a luat nemijlocit cunoștință și ale cărei constatări și concluzii nu au fost contestate de acesta.

În ceea ce privește criticile formulate pe fondul cauzei de inculpații și lapct.II subpct.2), 3), 4)și respectiv lapct.III subpct.4), 5), 6)din motivele de apel (astfel cum au fost sintetizate mai sus), Curtea constată ca fiind legală și temeinică hotărârea de condamnare a acestora pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.215 alin.1, 2, 3 și 5 din Codul penal cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal, de art.323 alin.1 și 2 din Codul penal și respectiv de art.290 alin.1 din Codul penal cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal, toate cu aplic. art.33 lit.a din Codul penal, întrucât instanța de fond a reținut o situație de fapt corectă în raport cu probatoriul administrat, inclusiv cât privește vinovăția inculpaților și a dat acesteia o încadrare juridică corespunzătoare, în același timp aplicând și pedepse în mod just individualizate.

În acest sens, Curtea constată, cu privire la infracțiunea de înșelăciune, că, în perioada 11 septembrie 2002 - 24 februarie 2003, - SRL (administrată de inculpatul ), - SRL (administrată la momentul solicitării creditului de inculpatul, după ce anterior fusese administrată de inculpatul ) și - 2002 SRL (având ca împuternicit pe făptuitorul, față de care s-a dispus disjungerea cauzei) au obținut de la partea vătămată INTERNATIONAL BANK SA (), în baza a nouă contracte, dintre care șapte încheiate de prima societate și câte unul încheiat de ultimele două societăți, credite în valoare totală de 58.634.000.000 ROL, din care cea mai mare parte, respectiv suma de 42.601.323.050 ROL, a fost virată de către cele trei societăți beneficiare ale creditelor în conturile unei alte societăți, - SRL (administrată de inculpatul ).

Din ultima sumă menționată, majoritatea acesteia (respectiv suma de 41.318.000.000 ROL, echivalentul a 1.186.549 EURO, la cursul valutar aplicabil la data obținerii fiecărui credit) a fost virată în conturile - SRL, fără a avea vreo justificare în documente.

Din conturile curente ale acestei societăți, deschise la. și respectiv la, inculpatul a retras în numerar, chiar în ziua alimentării lor, suma totală de 17.996.900.000 ROL (11.073.100.000 ROL din primul cont și 6.923.800.000 ROL din al doilea cont).

Modul de folosire al sumei anterior menționate nu a putut fi stabilit, inculpatul afirmând, cu ocazia unei declarații date în prezența apărătorului său ales, că a păstrat pentru sine, în interes personal, aproximativ 1.000.000.000 ROL, restul banilor înmânându-l inculpatului (fila 97, vol.I, ).

Afirmația inculpatului este credibilă în condițiile în care scopul declarat al retragerilor în numerar, respectiv achiziția de produse agricole, nu a fost vreodată dovedit prin documente justificative.

Tot inculpatul a retras în numerar, cu aceeași motivație, nesusținută însă de documente, din contul curent al - SRL deschis la. suma de 230.000.000 ROL, din creditul contract de această societate la data de 02 decembrie 2002.

La rândul său, și inculpatul a retras în numerar, tot fără vreo justificare reală, suma de 300.000.000 ROL din creditul contractat de - SRL la data de 11 septembrie 2002.

Curtea mai constată că virarea sumei de 41.318.000.000 ROL în conturile - SRL s-a realizat prin ordine de plată fictive (emise în fals pentru a disimula realitatea, întrucât nu exista o bază reală a acestor operațiuni), astfel:

a) 2.020.000.000 ROL, de către - SRL, prin ordinul de plată nr.21/29.10.2002, întocmit de inculpatul, cu motivația că suma respectivă reprezintă contravaloarea facturii fiscale nr.-/24.09.2002 (care nu este însă înregistrată în evidența contabilă a - SRL - jurnalul de cumpărări);

b) 300.000.000 ROL, de către - SRL, prin ordinul de plată nr.406/19.11.2002, întocmit de inculpatul, cu motivația, nesusținută de vreun act doveditor, a achitării contravalorii unor cereale;

c) 7.188.000.000 ROL, de către - SRL, prin ordinul de plată nr.01/02.12.2002, întocmit de inculpatul, cu motivația că suma respectivă reprezintă contravaloarea contractului nr.117/19.11.2001 (deși între societatea anterior menționată și - SRL nu s-a dovedit că ar fi existat vreodată raporturi comerciale);

d) 6.770.000.000 ROL, de către - SRL, prin ordinele de plată nr.437-450/13.12.2002, întocmite de inculpatul, cu aceeași motivație, nedovedită, a achitării contravalorii unor produse agricole;

e) 8.500.000.000 ROL, de către - SRL, prin ordinele de plată nr.10-27/13.01.2003, întocmite de inculpatul, cu motivația că suma respectivă reprezintă contravaloarea facturilor fiscale nr.- și nr.- (care nu sunt însă înregistrate în evidența contabilă a - SRL - jurnalul de cumpărări);

f) 10.840.000.000 ROL, de către - 2002 SRL, prin odinele de plată nr.01-17/22.01.2003 și nr.19/22.01.2003, întocmite de inculpatul, cu motivația că suma respectivă reprezintă contravaloarea contractelor nr.01/20.01.2003 și nr.03/20.01.2003 (contracte inexistente, întrucât între societatea anterior menționată și - SRL nu existau raporturi comerciale). În același timp, prin ordinul de plată nr.18/22.01.2003, a fost virată suma de 1.000.000.000 ROL către - SRL (la care inculpatul avea o datorie, deși între această din urmă societate și societatea beneficiară a creditului și emitentă a ordinului de plată, - 2002 SRL, nu s-a dovedit că ar fi existat vreodată raporturi comerciale, în ordinul de plată înscriindu-se în fals mențiunea că suma reprezintă contravaloarea contractului nr.02/20.01.2003, contract inexistent pentru motivul anterior arătat);

g) 5.700.000.000 ROL, de către - SRL, prin ordinele de plată nr.65-76/24.02.2003, întocmite de inculpatul, cu motivația că suma respectivă reprezintă contravaloarea facturii fiscale nr.-/24.02.2003 (care nu este însă înregistrată în evidența contabilă a - SRL - jurnalul de cumpărări).

În același timp, în derularea raporturilor dintre societățile implicate, au mai fost emise și alte ordine de plată fictive, care nu avea la bază datorii reale, astfel:

- ordinele de plată nr.288/11.09.2002 și nr.289/11.09.2002, întocmite de inculpatul pentru a vira către - SRL (administrată de soția sa și pentru care el avea drept de semnătură în bancă) sumele de 3.000.000.000 ROL și respectiv 500.000.000 ROL (provenind din primul credit obținut de - SRL la data de 11 septembrie 2002), cu motivația că sumele anterior menționate reprezintă contravaloarea facturilor fiscale nr.-/08.09.2002 și respectiv nr.-/09.09.2002 (care nu sunt înregistrate în evidența contabilă a - SRL - jurnalul de cumpărări, iar în evidența contabilă - jurnalul de vânzări a societății emitente, - SRL, apar înregistrate cu alte date, având alte valori și către alte societăți decât - SRL);

- ordinele de plată nr.02-13/25.02.2003, întocmite de inculpatul pentru a vira din partea - SRL către - SRL suma de 5.500.000.000 ROL (provenind din suma de 5.700.000.000 ROL, virată cu numai o zi în urmă în contul primei societăți de către cea de-a doua societate, prin ordinele de plată fictive nr.65-76/24.02.2003, anterior menționate, la rândul său această sumă provenind din ultimul credit obținut de - SRL la data de 24 februarie 2003), cu motivația că suma respectivă reprezintă contravaloarea facturii fiscale nr.-/03.02.2002 (care este înregistrată în evidențele contabile ca fiind emisă de - SRL, însă având o valoare mult mai mică și către o altă societate decât - SRL).

De asemenea, Curtea constată că șapte dintre cele nouă credite obținute de la banca parte vătămată (cinci contractate de - SRL și câte unul contractat de - SRL și - 2002 SRL) au fost garantate prin CEC-uri emise tocmai de - SRL, deși această din urmă societate nu se afla, din punctul de vedere al relațiilor comerciale reale, în situația de a constitui astfel de garanții pentru societățile creditate de bancă.

Totodată, în cazul celorlalte două credite negarantate de - SRL (ambele contractate de - SRL), Curtea constată că fila CEC cu care s-a garantat primul dintre ele (obținut la data de 09 octombrie 2002) a fost emisă de - SRL (pentru care inculpatul avea drept de semnătură în bancă, societatea fiind administrată de către soția sa) iar, după obținerea creditului în discuție, în valoare de 4.250.000.000 ROL, cea mai mare parte a acestuia, respectiv suma de 3.878.323.050 ROL, a fost virată tot în contul - SRL și că filele CEC cu care s-a garantat cel de-al doilea astfel de credit (obținut la data de 24 februarie 2003) au fost emise de - SRL (administrată, la acel moment, ca și - SRL, de inculpatul ).

Se poate lesne constata că, prin acest circuit financiar, principalul garant al creditelor, - SRL, a devenit în final însuși beneficiarul lor, fiind create astfel premisele retragerii frauduloase din conturile sale, în numerar, a unei sume importante de bani (17.996.900.000 ROL), aproape egală cu valoarea ultimelor două credite, contractate la datele de 21 ianuarie 2003 și 24 februarie 2003, ce nu au mai putut fi rambursate de către inculpați (17.817.000.000 ROL).

Tocmai pornind de la această premisă, Curtea constată că inculpații au acționat de la început cu intenția de a induce în eroare banca creditoare, prezentându-i ca adevărată împrejurarea că sumele de bani acordate drept credite vor fi folosite de înseși societățile solicitante (a căror bonitate a fost singura ce trebuia și putea fi verificată în mod obiectiv de către funcționarii bancari, de vreme ce numai cu societățile respective au fost contractate acele credite) în activități comerciale reale ale acestora, împrejurare care s-a dovedit, în realitate, mincinoasă, întrucât cea mai mare parte din sumele astfel obținute de către societățile anterior menționate a fost virată, fără vreo justificare reală, în conturile unei societăți terțe (- SRL), cu care banca nu a stabilit niciodată raporturi contractuale și care, în plus, a fost principalul garant al rambursării creditelor, în condițiile în care filele CEC pe care le-a emis cu acest titlu nu aveau nici ele la bază raporturi comerciale reale.

Drept urmare, Curtea constată că libertatea contractuală a băncii a fost afectată de inducerea sa în eroare cu privire la adevăratul beneficiar al creditelor acordate și respectiv la existența unui temei real al garanțiilor prezentate, astfel că susținerea acesteia în sensul că, în cazul în care ar fi cunoscut situația adevărată, nu ar fi acordat niciunul dintre creditele în discuție este pe deplin întemeiată.

Este adevărat că o parte din sumele obținute drept credite a fost virată în conturile - SRL, dar și ale - SRL (în cazul acesteia, într-o singură situație), tocmai pentru a asigura acoperirea CEC-urilor cu care societățile menționate garantaseră rambursarea creditelor, în lipsa unei alte surse reale de constituire a disponibilului, însă acest fapt nu este de natură a-i exonera de răspundere penală, pentru infracțiunea de înșelăciune, pe cei doi inculpați, întrucât aceștia au acționat astfel tocmai în scopul de a menține în eroare banca, permițându-le obținerea în continuare de credite în aceleași condiții frauduloase, într-un sistem tip "suveică".

Această concluzie este întărită de faptul solicitării într-un interval de numai aproximativ 5 luni a nouă credite cu o valoare foarte mare (58.634.000.000 ROL), a căror utilitate pentru activitățile curente ale societăților beneficiare nu a fost niciodată dovedită prin acte justificative reale, de atragerea în aceste operațiuni a unei societăți administrate de cetățeni irakieni, - 2002 SRL (al cărei împuternicit, nici măcar nu cunoștea limba română, actele necesare obținerii creditului de la bancă fiind redactate în numele acestuia chiar de inculpatul ), de acțiunile desfășurate de inculpați pe parcursul derulării creditelor, semnificativ fiind faptul că, în acest interval, inculpatul și soția sa au cesionat una dintre societățile pe care le administrau (- SRL) inculpatului, pentru a permite acestuia ca, în numele societății respective, să solicite și el un credit (în condițiile în care toate cele patru credite anterioare fuseseră contractate de - SRL, administrată de inculpatul, existând astfel riscul de a trezi suspiciuni băncii), de lipsa oricăror dovezi prezentate de inculpați privind modul de folosire a sumelor retrase în numerar din conturile societăților implicate, deși motivația declarată a acestor retrageri a fost aceea a achiziționării de produse agricole, dar și de modul concret în care inculpații au înțeles să acționeze atunci când banca a constatat că aceștia se află în imposibilitatea rambursării ultimelor două credite ajunse la scadență.

Sub acest din urmă aspect, Curtea reține că, acționând în sensul menținerii în eroare a băncii, - SRL (administrată la acel moment de inculpatul ), printr-un contract de novație și gaj fără deposedare încheiat cu banca creditoare, a preluat întreaga datorie rezultând din cel de-al optulea credit (contractat de - 2002 SRL) și chiar a obținut, prin două acte adiționale la contractul anterior menționat, reeșalonarea plății acelui credit, fără a efectua însă decât o singură plată, și aceea nesemnificativă (988.451.235 ROL din datoria ajunsă în momentul respectiv la 12.457.552.782 ROL), nu întâmplător această plată fiind realizată tocmai în ziua încheierii contractului de novație și gaj fără deposedare (19 martie 2003), pentru a câștiga astfel o oarecare încredere din partea băncii.

Ulterior, nu s-a mai efectuat vreo plată, în același fel procedând, de altfel, și - SRL (administrată de inculpatul ) cu privire la ultimul credit contractat de aceasta.

Mai mult, inculpații, departe de a întreprinde vreun demers de acoperire, fie și parțială, a prejudiciului cauzat băncii, au stăruit în întocmirea de acte fictive, tocmai pentru aom enține în eroare.

Astfel, în luna martie 2003, anterior încheierii contractului de novație și gaj fără deposedare anterior menționat, inculpatul a preluat în împrejurări neclare, de la un cetățean arab neidentificat, fără acte și fără a achita vreun preț (susține el) - împrejurări de natură a caracteriza drept frauduloasă o astfel de tranzacție - produse de curățenie în valoare de 11.584.640.000 ROL, pe care le-a depozitat într-un spațiu al - SRL (administrată de inculpatul ). La data de 10 martie 2003, pentru a motiva că suma obținută din creditul de la bancă de către 2000 SRL a fost folosită tocmai pentru achiziționarea produselor respective, este întocmită factura fiscală nr.-/10.03.2003 (fila 211, vol.III și fila 329, vol.IV ), exact pentru suma declarată de inculpat ca reprezentând contravaloarea acestor produse (nu se cunoaște după ce criterii stabilită), prin care prima societate le vindea - SRL (administrată tot de inculpatul ). La aceeași dată, se întocmește o altă factură fiscală fictivă, nr.-/10.03.2003 (fila 330, vol.IV, ), în care se consemnează că aceleași produse au fost vândute de - SRL către - SRL (administrată de soția inculpatului ). Acest fapt nu i-a împiedicat pe cei doi inculpați ca, două zile mai târziu, respectiv la data de 12 martie 2003, să încheie un proces verbal (fila 212, vol.III, ) prin care produsele respective erau lăsate în custodia - SRL (administrată de inculpatul ) de către - SRL (administrată de inculpatul ), deși, conform facturii anterior menționate, acele produse figurau ca vândute - SRL încă din data de 10 martie 2003. De altfel, și ulterior acestor operațiuni, în data de 19 martie 2003, contractul de novație și gaj fără deposedare asupra produselor menționate a fost încheiat cu banca de către - SRL.

Din valorificarea acestor produse, prin executarea silită realizată în data de 13 august 2003 la cererea băncii, aceasta a obținut numai suma 3.965.724.694 ROL. Este evidentă disproporția foarte mare dintre această sumă și cea declarată de inculpatul ca reprezentând contravaloarea produselor (11.584.640.000 ROL), care nu poate fi în niciun caz explicată prin valorificarea lor în timpul verii (într-o perioadă de inactivitate), idee ce s-a încercat a fi acreditată în apărarea inculpaților, fiind mult mai veridică ipoteza că, prin declararea unei sume atât de mari în cuprinsul facturilor fictive întocmite - sumă care, de altfel, nici nu a fost vreodată în mod real plătită, nici măcar la achiziționarea inițială a produselor de la cetățeanul arab neidentificat (după cum a declarat însuși inculpatul ) - s-a încercat și chiar s-a reușit, timp de câteva luni, menținerea în eroare a băncii, în legătură cu executarea unuia dintre contractele de credit, nu întâmplător valoarea declarată a produselor fiind foarte apropiată valoric de cea a creditului restant la acel moment.

În susținerea acestei ipoteze, sunt relevante alte două împrejurări, respectiv prezentarea de către inculpatul băncii a unei comenzi false (nr.78/20.03.2003 - a se vedea fila 226, vol.III, ), prin care își manifesta dorința să cumpere acele produse și întocmirea, în aceeași zi, 31 martie 2003, altor două facturi fictive (nr.-/31.03.2003 și nr.-/31.03.2003 - filele 331-332, vol.IV, ), prin care produsele respective erau vândute succesiv de - SRL (deși fuseseră gajate din 19 martie 2003 de - SRL în favoarea băncii) către - SRL și, mai departe, de aceasta din urmă către - SRL.

Valoarea totală a prejudiciului cauzat băncii este de 42.595.000.000 ROL (echivalentul a peste 1.000.000.000 EURO la data faptelor), fiind reprezentată atât de sumele ce nu au mai fost rambursate acesteia din ultimele două credite contractate, în valoare de 11.900.000.000 ROL (din care suma de 3.965.724.694 ROL a fost recuperată ulterior pe calea executării silite) și respectiv de 5.917.000.000 ROL, dar și de sumele, menționate anterior la pct.a) - e), ce au fost virate, fără vreo bază reală, în conturile - SRL din celelalte credite obținute de - SRL și - SRL, totalizând 24.778.000.000 ROL, întrucât, prin virarea acestor sume, s-a asigurat nu numai provizia filelor CEC emise în mod fictiv de - pentru garantarea creditelor contractate de către cele două societăți anterior menționate, ci și însăși acoperirea pagubei suferite de bancă prin încheierea acelor contracte, aceasta pagubă producându-se prin consumarea fiecărui act material de înșelăciune, la data acordării fiecărui credit în baza fiecărui contract întemeiat pe inducerea în eroare a băncii și fiind reparată, abia după producerea ei, din creditele ulterioare obținute tot prin inducerea în eroare a băncii.

Sub acest aspect, examinând raportul de expertiză întocmit în apel, Curtea constată că expertul s-a limitat la a analiza situația ultimelor două credite, concluzionând că, la data de 19 august 2003 (când, în evidențele băncii, ambele credite au fost trecute la categoria "pierdere", prin scoaterea lor din activul bilanțului de cont în afara bilanțului), - SRL (administrată de inculpatul, care a preluat datoria, prin novație, de la - 2002 SRL) figura cu un debit total de 13.340.320.086 ROL, din care 11.608.690.431 ROL, credit nerambursat și 1.731.629.655 ROL, dobânzi neachitate, iar - SRL (administrată de inculpatul ) figura cu un debit total de 7.030.382.166 ROL, din care 5.917.000.000 ROL, credit nerambursat și 1.113.382.166 ROL, dobânzi neachitate.

Expertul a menționat, în cuprinsul raportului întocmit, și împrejurarea că banca nu s-a conformat obligației stabilite prin Circulara nr.2/2001 și NM nr.12/2002, de a înregistra și raporta dobânzile aferente, calculate după scoaterea în afara bilanțului a sumelor aferente unui credit restant, care înregistrează un serviciu al datoriei mai mare de 360 de zile, precum și în situația declanșării procedurii de reorganizare judiciară sau faliment a debitorului, opinând, în raport cu încălcarea de către bancă a obligației menționate, că prejudiciul suferit de aceasta, în cazul ambelor credite, ar fi 0 (zero).

Curtea nu își însușește însă această opinie, întrucât, pe de o parte, faptul nerambursării ultimelor două credite este absolut evident, rezultând chiar din raportul de expertiză și nefiind contestat nici măcar de către inculpați, iar, pe de altă parte, expertul însuși a găsit o explicație plauzibilă a neîndeplinirii de către bancă a obligației la care a făcut referire, arătând, pe baza raționamentului său profesional, că"sumele în cauză nu au mai fost raportate, știut fiind faptul că existența lor afectează negativ indicatorii de rentabilitate și de solvabilitate ai băncii".

Tot în cuprinsul raportului întocmit, expertul a precizat și faptul că, prin acordarea de credite pe CEC-uri postdatate girate în favoarea băncii, aceasta s-a angajat într-o operațiune de risc maxim, atribuind CEC-urilor, concomitent, patru calități distincte, și anume obiect al creditului, garanție a creditului, instrument de plată și efect de comerț negociabil, fiind suficient ca una dintre aceste calități să nu se realizeze, pentru a determina ca și celelalte să-și piardă conținutul.

Curtea subscrie acestei punct de vedere, însă constată că el nu îi absolvă de răspundere penală pe inculpați care, peste riscul asumat conștient de bancă, nu au ezitat să folosească mijloace frauduloase (înscrisuri fictive) pentru aoi nduce și menține în eroare, ascunzându-i inexistența unor raporturi comerciale care să justifice emiterea CEC-urilor cu care s-au garantat creditele, dar și beneficiarul real al acestora, în scopul de a obține, pentru ei înșiși, în mod ilicit, importante foloase materiale necuvenite.

Intenția frauduloasă este cu atât mai evidentă cu cât, deși - SRL, garantul și beneficiarul final al creditelor, și-a deschis pe perioada derulării contractelor un cont curent la banca parte vătămată, din care s-a și efectuat cea mai mare parte a retragerilor în numerar, niciunul dintre CEC-urile emise de societatea respectivă nu a avut ca tras banca în discuție, ci bănci distincte, și anume Banca Transilvania, Sucursala C, în cazul primul credit garantat și, Sucursala, în cazul celorlalte credite, urmărind astfel să împiedice banca creditoare de a verifica circuitul financiar al banilor.

Cu privire la apărarea inculpatului, în sensul că faptele de care este acuzat ar putea fi încadrate juridic cel mult într-o infracțiune dintre cele prevăzute în Legea nr.59/1934 (fără a preciza însă, în concret, care anume), Curtea constată, raportându-se la dispozițiile art.84 pct.1-4 din legea respectivă, că inculpatului nu i se impută, prin actul de sesizare, niciuna dintre faptele incriminate prin acele dispoziții (1. emiterea unui CEC fără autorizarea trasului; 2. emiterea unui CEC fără a avea la tras disponibil suficient sau dispunerea de disponibil după tragerea CEC-ului, dar mai înainte de trecerea termenului fixat pentru prezentarea acestuia; 3. emiterea unui CEC cu dată falsă sau căruia îi lipsește unul dintre elementele esențiale prevăzute de lege, respectiv denumirea de CEC, ordinul necondiționat de a plăti o sumă de bani, numele trasului, data și locul emiterii CEC-ului și semnătură trăgătorului; 4. emiterea unui CEC asupra trăgătorului însuși).

Dacă faptele prevăzute în art.84 pct.1, 2 (teza a II-a), 3 și 4 din Legea nr.59/1934 nu comportă nicio discuție, nefiind incidente în cauză, cu privire la fapta prevăzută în art.84 pct.2 (teza I) din aceeași lege, Curtea constată că, după cum însăși apărarea a observat, în speță fiind vorba despre CEC-uri postdatate, nu era necesar ca acestea să aibă disponibil la momentul remiterii lor drept garanție (aspect cunoscut de bancă), ci la cel al scadenței obligației de rambursare a creditelor garantate, motiv pentru care, prin convenția părților, și data emiterii CEC-urilor era ulterioară acordării creditelor. Prin urmare, inculpaților nu li se impută lipsa disponibilului care să asigure provizia CEC-urilor, ci folosirea lor frauduloasă, ca mijloace de inducere în eroare a băncii cocontractante, în lipsa unor raporturi comerciale reale care le justifice emiterea, toate acestea urmate de acoperirea lor prin operațiuni nejustificate de virare a sumelor de bani obținute din credite ulterioare, garantate, la rândul lor, tot cu CEC-uri emise în aceleași condiții, în scopul (realizat în cauza dedusă judecății) al obținerii, pe această cale, din creditele anterioare, prin retrageri în numerar, a unor sume necuvenite beneficiarului final fraudulos al creditelor.

Pentru toate aceste motive, Curtea constată că faptele inculpaților întrunesc într-adevăr, în cazul fiecăruia dintre ei, elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în convenții, comisă prin mijloace frauduloase și având consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art.215 alin.1, 2, 3 și 5 din Codul penal cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal, astfel că nu există motiv pentru achitarea lor cu privire la această infracțiune.

Cu privire la infracțiunea de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, Curtea constată, în fapt, că inculpații și, într-un consens neechivoc și coordonându-și perfect acțiunile potrivit unui plan prestabilit, destinat a le asigura în final obținerea frauduloasă a unor importante sume de bani, în scopul declarat al derulării unor viitoare "afaceri", dar practic folosite în interes personal, au întreprins, pe parcursul mai multor luni, acțiuni repetate de inducere și menținere în eroare a băncii creditoare, folosind numeroase înscrisuri fictive, ce constatau relații comerciale nereale între patru societăți comerciale pe care le controlau (una dintre ele chiar cesionată între ei pe parcursul derulării activității infracționale anterior menționate, pentru a se pune la adăpost de eventuale suspiciuni ale băncii), acțiunilor acestora alăturându-li-se și oat reia persoană (. ), care a antrenat în circuitul financiar gândit și executat de către cei doi inculpați și oac incea societate comercială, al cărei împuternicit era, creditul obținut de aceasta, în aceleași condiții frauduloase, profitând în final tot inculpaților, deși între societatea respectivă și societățile lor nu existau în realitate niciun fel de raporturi comerciale.

Astfel, ținându-se seama de acordul prealabil de voință al inculpaților, de plănuirea în detaliu de către aceștia a acțiunilor repetate de înșelare a băncii prin mijloace frauduloase tot de ei realizate, de repartizarea coordonată a rolurilor în vederea asigurării reușitei acțiunilor respective și de scopul infracțional comun propus, în mod corect s-a constatat de către instanța de fond că faptele lor întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.323 alin.1 și 2 din Codul penal, condamnarea lor pentru această infracțiune fiind, prin urmare, legală și temeinică.

Împrejurarea dacă cel de-al treilea făptuitor (față de care s-a dispus disjungerea cauzei) a acționat sau nu cu vinovăție și faptul stabilirii ori nu de către acesta de relații personale directe cu fiecare dintre inculpați (invocate de inculpatul ) sunt lipsite de orice relevanță, întrucât, oricum, textul incriminator nu condiționează existența pluralității constituite de făptuitori, pe care o presupune asocierea la care face referire art.323 din Codul penal, de un număr mai mare de doi făptuitori, cum se întâmplă, spre exemplu, în cazul infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art.7 din Legea nr.39/2003 (act normativ ulterior faptelor deduse judecății și neaplicabil acestora), care presupune, prin definiție, un număr minim de trei membri ai grupului. De altfel, spre deosebire de Legea nr.39/2003, art.323 din Codul penal nici nu operează cu noțiunea de "grup", ci cu cea de "asociere", neimpunând, sub aspectul analizat, altă condiție de existența a infracțiunii, în varianta tip a constituirii asocierii, decât cea a unei pluralități de făptuitori (prin urmare, cel puțin doi), indiferent de numărul acestora.

Cu privire la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, Curtea constată că ambii inculpați, în realizarea aceleiași rezoluții și urmărind același scop, au întocmit în mod repetat, prin plăsmuire integrală, facturi fiscale și ordine de plată (ce au fost în mod explicit arătate anterior), iar inculpatul și declarații de retragere în numerar a unor sume de bani, înscrisuri pe care le-au și folosit nemijlocit, acestea producând, de altfel, consecințe juridice, conform celor expuse mai sus.

Înscrisurile menționate sunt în întregime false, în accepțiunea art.290 alin.1 din Codul penal, întrucât mențiunile pe care le cuprind, inserate personal de către inculpați, nu reflectă adevărul, constatând operațiuni care, fie nu s-au realizat niciodată, fie nu au avut un suport real.

Astfel, înscrisurile respective au avut, din chiar momentul întocmirii lor, un conținut integral fals, complet alterat, chiar acest conținut plăsmuit conducând la producerea de consecințe juridice.

Susținerea inculpatului în sensul că faptele în discuție ar putea constitui, eventual, o infracțiune dintre cele prevăzute în Legea nr.82/1991 (nemenționată în concret) este neîntemeiată, întrucât ele nu se referă la acțiuni de înregistrare inexactă sau de neînregistrare a unor operațiuni în contabilitatea societăților implicate, având drept consecință diminuarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare ori a elementelor de pasiv și activ ce se reflectă în bilanțul contabil, astfel cum prevede art.43 din legea în discuție, ci, pur și simplu, la plăsmuirea unor înscrisuri ce constată operațiuni complet nereale, care, drept urmare, nici nu puteau fi în mod legal înregistrate în contabilitatea societăților respective.

Pentru toate aceste motive, Curtea constată ca fiind legală și temeinică și soluția de condamnare a inculpaților pentru infracțiunea prevăzută de art.290 alin.1 din Codul penal.

Deși nu a constituit motiv de critică în apelurile declarate, Curtea constată, din oficiu, că și pedepsele aplicate inculpaților au fost în mod corect stabilite, dându-se eficiența cuvenită tuturor criteriilor de individualizare prevăzute în art.72 din Codul penal.

Astfel, aceste pedepse, care, în cazul infracțiunii celei mai grave (înșelăciunea), se situează chiar la nivelul minimului special prevăzut de lege, sunt proporționale cu gradul de pericol social al faptelor săvârșite, care, în concret, este unul foarte ridicat (la exprimarea acestei aprecieri, Curtea având în vedere modul de acțiune folosit, plănuirea coordonată și în detaliu a activităților infracționale, scopul fraudulos urmărit și, nu în ultimul rând, valoarea foarte mare a prejudiciului cauzat - numai cel încă nerecuperat situându-se, exclusiv în raport cu valoarea inițială a creditelor nerambursate, la aproximativ 14.000.000.000 ROL, la care se adaugă dobânzile aferente - pentru repararea căruia inculpații nu au întreprins, vreme de mai mult de 6 ani câți au trecut de la comiterea faptelor, vreun demers personal care să permită fie și acoperirea lui parțială) și, în același timp, reflectă în mod corespunzător și conduita vădit antisocială a inculpaților, manifestată prin comiterea unor infracțiuni concurente cu cele deduse judecății, pentru care au și fost condamnați definitiv (inculpatul, tot pentru o infracțiune de înșelăciune, iar inculpatul, pentru o infracțiune de corupție, respectiv dare de mită, săvârșită tocmai în legătură cu actele de cercetare penală ce au fost întreprinse inițial în prezenta cauză).

În ceea ce privește criticile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE lapct.I subpct.1) și 2)din motivele de apel (astfel cum au fost sintetizate mai sus), Curtea constată următoarele:

Instanța de fond a pronunțat în mod legal achitarea ambilor inculpați trimiși în judecată pentru infracțiunea de spălare de bani, prevăzută de art.23 lit.a din Legea nr.656/2002, însă temeiul acestei soluții (art.10 lit.a din Codul d e procedură penală) este greșit.

Astfel, potrivit textului incriminator anterior menționat, constituie infracțiunea de spălare de bani"schimbarea sautransferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiunii,în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a acestor bunurisau în scopul de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei".

În speță, s-au realizat, în materialitatea lor, transferuri repetate de bunuri (în concret, sume de bani) între conturile societăților comerciale implicate în acțiunile de înșelare a băncii creditoare, având ca destinatar final - SRL, astfel că, în mod legal, soluția de achitare a inculpaților nu se poate întemeia pe considerentul că faptele imputate acestora nu există, după cum prevede art.10 lit.a din Codul d e procedură penală.

În schimb, Curtea constată că transferurile sumelor de bani anterior menționate nu s-au realizat în scopul ascunderii sau disimulării originii lor ilicite, astfel că, pentru acest motiv, faptele inculpaților nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii în discuție, sub aspectul laturii ei subiective, impunându-se achitarea lor, în temeiul art.10 lit. din Codul d e procedură penală.

În acest sens, Curtea apreciază că infracțiunea de spălare de bani presupune, chiar prin ipoteză, transformarea unor bunuri cu proveniență infracțională în bunuri cu aparență licită (prin ascunderea sau disimularea originii lor reale), introduse ca atare în circuitul civil.

Pornind de la această premisă, Curtea reține, sub un prim aspect, analizat de altfel și de către instanța de fond, că organele de urmărire penală nu au putut identifica și proba destinația și modul concret de folosire ale sumelor de bani ridicate în numerar din creditele obținute de la bancă prin înșelăciune, precizarea din declarațiile de ridicare a acelor sume de bani, în sensul utilizării lor pentru achiziționarea de produse agricole nefiind susținută de niciun document justificativ.

Astfel fiind, în lipsa oricărei dovezi contrare, concluzia firească (afirmată și de inculpatul ) este aceea a utilizării sumelor de bani în folosul personal al inculpaților, acesta constituind de altfel, în opinia Curții, și scopul acțiunilor de inducere în eroare a băncii, ca element constitutiv al infracțiunii de înșelăciune.

Sub un al doilea aspect, invocat de Parchet ca fiind omis de la examinare de către instanța de fond, Curtea constată că, într-adevăr, o mare parte din sumele de bani obținute prin săvârșirea actelor materiale de înșelăciune au ajuns, în final, în conturile societății emitente ale filelor CEC folosite drept garanție la acordarea creditelor, însă acest fapt nu a condus la ascunderea sau disimularea originii lor ilicite, câtă vreme transferurile respective nu au avut o bază legală, ordinele de plată prin care s-au realizat, ca de altfel și facturile fiscale aferente, fiind ele însele false, pentru motivele anterior menționate.

În același timp, în condițiile în care nu au ezitat să se folosească de asemenea înscrisuri false, este evident că scopul urmărit de inculpați nu a fost nicidecum acela de a da o aparență de legalitate sumelor de bani transferate prin conturile societățile pe care le controlau, ci exclusiv acela de a asigura pe moment proviziile necesare acoperirii filelor CEC cu care au fost garantate creditele anterioare, tocmai pentru ca, în viitor, să poată continua, prin alte acte materiale, inducerea în eroare a băncii, în scopul obținerii de noi credite de la aceasta sau, după caz, să determine menținerea ei în eroare cu prilejul executării creditelor deja devenite scadente, aceasta fiind, de altfel, chiar modalitatea concretă prin care s-a realizat în speță săvârșirea infracțiunii continuate de înșelăciune.

Cu privire la CEC-urile cu care au fost garantate creditele, Curtea constată că, deși într-adevăr fictive, acestea nu sunt false, în accepțiunea art.290 alin.1 din Codul penal, pentru a fi desființate ca atare, pentru următoarele motive (care sunt valabile și cu privire la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, având în vedere că instanța de fond a apreciat, în mod greșit, contrariul, deși nu a dispus desființarea lor):

Toate CEC-urile în discuție au fost, prin însuși acordul de voință al părților din contractele de credit, postdatate, ceea ce presupunea că acestea nu trebuiau să aibă acoperire la momentul întocmirii și remiterii lor drept garanție, ci numai la momentul scadenței obligației de rambursare a creditelor, motiv pentru care, în toate cazurile, și data emiterii lor era ulterioară acordării creditelor.

Prin urmare, împrejurarea că, la data întocmirii lor, acele CEC-uri nu aveau la bază raporturi comerciale reale între trăgător și cel care le-a folosit drept garanție este lipsită de orice relevanță, sub aspectul analizat, provizia CEC-urilor trebuind asigurată numai la un moment ulterior, menționat ca fiind cel al emiterii, prin postdatarea lui, însuși instrumentul de credit pus la dispoziție de bancă presupunând acest lucru.

În aceste condiții, nefiind plăsmuite la momentul întocmirii lor și neapărând ulterior elemente de alterare materială, în orice mod, a conținutului inițial al acestora, CEC-urile în discuție nu sunt false.

Mai mult, CEC-urile cu care s-au garantat primele șapte credite și-au și produs efectele, fiind încasate de către bancă pentru recuperarea creditelor acordate.

Curtea constată însă, din oficiu, că se impune anularea CEC-urilor cu care au fost garantate ultimele două credite nerambursate, respectiv nr. - (emis de - SRL), nr. - (emis de - SRL), nr. - și nr. - (emise de - SRL), însă nu pe motiv că ar fi false, după cum a susținut Parchetul, ci pentru restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, astfel cum prevede art.348 teza a II-a din Codul d e procedură penală, având în vedere că, ele nefiind vreodată încasate, prin sentința apelată (necontestată de nicio parte sub acest aspect) s-a dispus despăgubirea pe altă cale a băncii parte civilă, prin obligarea directă a inculpaților, în solidar cu societățile pe care le administrau, la plata debitelor restante.

Tot din oficiu, Curtea constată, potrivit acelorași dispoziții ale art.348 teza a II-a din Codul d e procedură penală, că se impune desființarea în întregime a ordinelor de plată false (anterior menționate), cu privire la care instanța de fond a omis, în mod nelegal, a dispune în acest sens.

Față de toate aceste considerente, în temeiul art.379 pct.2 lit.a din Codul d e procedură penală, Curtea va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, va desființa în parte sentința atacată și, rejudecând cauza pe fond, va decide astfel:

În temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d din Codul d e procedură penală, îi va achita pe inculpații și, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare de bani, prevăzută de art.23 lit.a din Legea nr.656/2002.

În temeiul art.348 din Codul d e procedură penală, va dispune desființarea în întregime a ordinelor de plată nr.288/11.09.2002, nr.289/11.09.2002, nr.21/29.10.2002, nr.406/19.11.2002, nr.437-450/13.12.2002, nr.10-27/13.01.2003 și nr.65-76/24.02.2003 (întocmite de inculpatul în numele - SRL), a ordinului de plată nr.01/02.12.2002 (întocmit de inculpatul în numele - SRL), a ordinelor de plată nr.01-19/22.01.2003 (întocmite de inculpatul în numele - 2002 SRL) și a ordinelor de plată nr.02-13/26.02.2003 (întocmite de inculpatul în numele - SRL) și respectiv anularea CEC-urilor nr. - (emis de - SRL), nr. - (emis de - SRL), nr. - și nr. - (emise de - SRL), acestea din urmă pentru restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, neexistând motive de desființarea a acestora.

În temeiul art.379 pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală, va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații și, care vor fi obligați, conform art.192 alin.2 și 4 din Codul d e procedură penală, la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În temeiul art.192 alin.3 din Codul d e procedură penală, cheltuielile judiciare în apelul Parchetului vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

. În temeiul art.379 pct.2 lit.a din Codul d e procedură penală, admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE împotriva Sentinței penale nr.83/F din data de 24 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în Dosarul nr-.

Desființează, în parte, sentința penală apelată și, în fond, rejudecând:

În temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d din Codul d e procedură penală, achită pe inculpații și, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare de bani, prevăzută de art.23 lit.a din Legea nr.656/2002.

În temeiul art.348 din Codul d e procedură penală,

- desființează în întregime ordinele de plată nr.288/11.09.2002, nr.289/11.09.2002, nr.21/29.10.2002, nr.406/19.11.2002, nr.437-450/13.12.2002, nr.10-27/13.01.2003 și nr.65-76/24.02.2003 (întocmite de inculpatul în numele - SRL), ordinul de plată nr.01/02.12.2002 (întocmit de inculpatul în numele - SRL), ordinele de plată nr.01-19/22.01.2003 (întocmite de inculpatul în numele - 2002 SRL) și ordinele de plată nr.02-13/26.02.2003 (întocmite de inculpatul în numele - SRL);

- anulează CEC-urile nr. - (emis de - SRL), nr. - (emis de - SRL), nr. - și nr. - (emise de - SRL), pentru restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În temeiul art.192 alin.3 din Codul d e procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

II. În temeiul art.379 pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală, respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul și de inculpatul.

În temeiul art.192 alin.2 și 4 din Codul d e procedură penală, obligă pe fiecare apelant inculpat la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru procuror și fiecare apelant inculpat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.jud.

Ex.2 / 16.03.2009

- II.

Președinte:Carmen Veronica Găină
Judecători:Carmen Veronica Găină, Vasile Băjan

Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 41/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 41/2009. Curtea de Apel Bucuresti