Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 416/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 416/ DOSAR NR-
Ședința publică din 22 iunie 2009
Complet de judecată format din:
PREȘEDINTE: Alexandru Șerban
JUDECĂTOR 2: Laura Popa
JUDECĂTOR 3: Alina Constanța
Grefier -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna împotriva deciziei penale nr.97/Ap din 12.11.2008 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 17 iunie 2009 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 22 iunie 2009, când,
CURTEA
Asupra recursului de față,
Prin sentința penală nr. 101 din 09.04.2008 a Judecătoriei Sf. G în baza art. 334.pr.pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului, din art. 215 alin. 1 și 3.pen. și art. 86 alin. 2 teza II din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. și art. 33 lit. a pen. în infracțiunile prev. de art. 215 alin. 1 și 3.pen. și art. 86 alin. 2 teza II din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. art. 13.pen. și art. 33 lit. a pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d pen. s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. 1 și 3.pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d pen. s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 86 alin. 2 teza II din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. și art. 13.pen.
S-au respins pretențiile civile formulate de partea civilă SC II SRL Sf.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că, inculpatului i-a fost anulat permisul de conducere, conform sentinței penale nr. 512/20.09.2001, acesta fiind dezactivat la data de 21.12.2001, astfel cum rezultă din dovada emisă de Serviciul Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor G ( 15 dosar).
In luna ianuarie 2005, inculpatul s-a prezentat la sediul SC II SRL Sf. G, în vederea ocupării postului de director vânzări, în urma interviului susținut, ocupând funcția de director vânzări pentru zona Oltenia, societatea comerciala punând astfel la dispoziția inculpatului telefon mobil și autoturism de serviciu, în desfășurarea activității sale profesionale.
Deși o condiție esențială pentru ocuparea postului respectiv era aceea ca inculpatul să posede permis de conducere valabil (întrucât postul presupunea predarea obligatorie a unui autovehicul în vederea îndeplinirii atribuțiilor de serviciu), cu ocazia interviului susținut, inculpatul a afirmat că posedă permis de conducere, fără a prezenta actele în acest sens, declarând reprezentantului societății că actele se aflau la hotelul unde era cazat.
Astfel, cum rezultă din declarația reprezentantului părții civile ( 139-140), cu toate că inculpatul nu a prezentat documentele necesare, fără a se efectua verificări cu privire la existența unui permis de conducere valabil (deși, așa cum s-a reținut anterior aceasta era o condiție esențială pentru angajare), inculpatul a fost angajat pe acel post, la data de 07.01.2005, întocmindu-se contract de muncă, fiindu-i aduse la cunoștință atribuțiile de serviciu. Totodată, în derularea activității profesionale, inculpatului i s-a predat de către societate autoturismul marca Daewoo Tico, cu nr. de înmatriculare -, pe care inculpatul urma să-l predea societății la încetarea relațiilor de muncă.
Inculpatul și-a desfășurat activitățile de serviciu în mod corespunzător, astfel cum rezultă tot din declarația reprezentantei părții civile ( 139-140), tatăl său fiind cel care conducea autoturismul menționat, însoțindu-l pe inculpat în deplasările pe care acesta le efectua în îndeplinirea atribuțiilor sale de director de vânzări, astfel cum rezulta din depoziția acestuia ( 141).
Întrucât autoturismul era condus de tatăl inculpatului (martorul ) în deplasările pe care acesta urma să le efectueze, astfel cum rezultă din depoziția martorului, autovehiculul s-a aflat parcat (în perioada dintre deplasări), fie în com., la domiciliul acestui martor, fie la domiciliul inculpatului, în mun. Tg.
Potrivit depoziției martorului, precum și înscrisului aflate la fila 19 dosar, la data de 25.03.2005, martorul a parcat autoturismul menționat pe strada - - din mun. Tg. J, în parcarea de la domiciliul inculpatului, fiind nevoit să se interneze în spital. Ulterior, la data de 10.04.2005, revenind la autoturism, în locul în care îl parcase, martorul a constatat că acesta fusese avariat, prezentându-se la poliție și învederând aspectele constatate.
Abia în momentul în care autoturismul este adus la sediul societății de către martorul, efectuându-se verificări în evidența posesorilor de permise de conducere, s-a constatat faptul că inculpatul avea permisul de conducere anulat.
Starea de fapt rezultă din materialul probatoriu administrat în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței de judecată.
În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 86 al. 2 teza II din OUG nr. 195/2002, cu aplic. art. 41 al. 2. pen. reținută în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, instanța are în vedere faptul că actul normativ menționat a suferit modificări în conținutul legal, chiar dacă regimul sancționator a rămas același.
Astfel, potrivit art. 78 al. 2 din OUG nr. 195/2002 (anterior republicării și renumerotării la datele de 3 august 2006 și ulterior, la data de 2.08.2007), conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai, de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv ori acesta i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Prin modificările intrate în vigoare ulterior, textul art. 78 al. 2 fost renumerotat, intervenind însă schimbări și în ceea ce privește conținutul legal, în sensul că, potrivit art. 86 al. 2 din OUG nr. 195/2002, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv sau al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Prin urmare, având în vedere faptul ca au intervenit modificări în conținutul legal în sensul celor indicate anterior, chiar dacă regimul sancționator a rămas același, instanța apreciază că se impune schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, în sensul aplicării art. 13. pen. cu privire la infracțiunea prevăzuta de art. 86 al. 2 teza II din OUG nr. 195/2002, cu aplic. art. 41 al. 2. pen., față de data reținută prin actul de sesizare ca fiind cea a săvârșirii faptei de către inculpat.
Pe baza considerentelor expuse, în baza art. 334.pr.pen. instanța va schimba încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului A, din infracțiunile de înșelăciune și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având permisul de conducere anulat, în forma continuată, prevăzute de art. 215 al. 1 și 3. pen. și art. 86 al. 2 teza II din OUG nr. 195/2002, cu aplic. art. 41 al. 2. pen. și art. 33 lit. a pen. în infracțiunile de înșelăciune, prevăzută de art. 215 al. 1 și 3. pen. și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana având permisul de conducere anulat, în forma continuată, prevăzută de art. 86 al. 2 teza II din OUG nr. 195/2002, cu aplic. art. 41 al. 2. pen. și art. 13. pen. art. 33 lit. a pen. potrivit dispozitivului de mai jos, schimbarea de încadrare juridica fiind pusă în discuția părților în ședința publică din data de 08.04.2008.
In ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 al. 1 și 3. pen. reținută în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, instanța are în vedere faptul că această infracțiune presupune inducerea în eroare a unei persoane, cu prilejul încheierii sau executării unui contract, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate,în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă.
In situația dată, inculpatul s-a prezentat la interviul pentru ocuparea postului de director vânzări, declarând reprezentantei parții civile faptul că are permis de conducere, însă, cu toate că o condiție esențială pentru ocuparea acelui post o constituia aceea ca inculpatul să posede permis de conducere valabil, și cu toate că inculpatul nu a prezentat documente în acest sens (învederând că uitase permisul de conducere la hotel), conducerea societății nu a efectuat nici un fel de verificări cu privire la acest aspect, inculpatul fiind trimis la departamentul logistică pentru a i se întocmi formele de angajare, fiind ulterior angajat cu contract de muncă și predându-i-se autoturismul menționat, în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, aspecte învederate chiar de reprezentanta părții civile ( 139).
Pentru a putea fi reținută existența acestei infracțiuni, este necesar sub aspect subiectiv, scopul prevăzut expres de textul de lege indicat, respectiv obținerea unui folos material injust, pentru sine sau pentru altul, ceea ce nu este cazul în situația de față, în condițiile în care inculpatul a fost angajat pe postul respectiv, cu contract de muncă, fiind retribuit pe baza desfășurării activității profesionale, desfășurându-și în mod corespunzător activitatea de serviciu, neputându-i-se reproșa ceva în acest sens, astfel cum declara reprezentata părții civile ( 140).
Totodată, sub aspect obiectiv, acțiunea de inducere în eroare trebuie să aibă ca rezultat producerea unei pagube, ori în situația de față prin angajarea inculpatului în postul respectiv nu s-a produs societății nici o pagubă, de altfel chiar reprezentanta părții civile menționează în mod clar faptul că suma de bani cu care societatea s-a constituit parte civilă reprezintă prejudiciul produs prin avarierea autoturismului și nicidecum pretenții civile pentru înșelăciune sau pentru retribuțiile pe care le-a primit inculpatul de la societate în calitate de angajat ( 140), astfel încât nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune nici sub aspect obiectiv.
Mai mult, conform art. 215 al. 3. pen. pentru reținerea acestei infracțiuni este necesar ca inducerea sau menținerea în eroare cu prilejul încheierii sau executării unui contract trebuie să fie săvârșită astfel încât, fără această eroare, cel înșelat să nu fi încheiat sau executat contractul, ori, tot din declarația reprezentantei părții civile rezultă faptul că inculpatul ar fi fost angajat pe acel post chiar și in situația în care acesta ar fi declarat că nu posedă permis de conducere valabil, în atare situație inculpatul urmând să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu fără a primi însă autovehiculul, deplasările urmând a fi efectuate cu mijloacele de transport în comun.
Având în vedere toate aspectele menționate, instanța apreciază că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 al. 1 și 3. pen. nici sub aspectul laturii obiective, dar nici sub aspectul laturii subiective, motiv pentru care, în baza art. 11 pct. 2 lit. a pr.pen. rap. la art. 10 al. 1 lit. d pr.pen. va achita pe inculpatul A sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 al. 1 și 3. pen. conform dispozitivului de mai jos.
Cu privire la infracțiunea prevăzuta de art. 86 al. 2 teza II din OUG nr. 195/2002, cu aplic. art. 41 al. 2. pen. și art. 13. pen. instanța are în vedere următoarele:
In calitate de angajat al SC II SRL Sf. G, ca director de vânzări, inculpatului i s-a pus la dispoziție pentru efectuarea deplasărilor, în vederea îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, autoturismul societății, inculpatul neavând permis de conducere valabil, astfel cum într-adevăr rezultă din dovada aflată la fila 20 dosar, permisul de conducere al acestuia fiind anulat încă din anul 2001.
Instanța are însă în vedere faptul că inculpatul nu a fost surprins conducând în trafic, de către organele de poliție, neexistând în acest sens nici un proces-verbal de constatare la dosarul cauzei,ori vreun alt act de constatare.
Potrivit declarațiilor martorului, tatăl inculpatului, rezultă că acest martor a condus autoturismul menționat, din momentul angajării inculpatului și a preluării mașinii respective și până în momentul avarierii autoturismului.
Autoturismul a fost avariat în timp ce se afla staționat în parcare, fiind lăsat în acel loc de martorul, astfel cum rezultă din declarația acestuia, coroborată cu înscrisul aflat la fila 19 dosar, respectiv declarația martorului dată în fața organelor de poliție cu ocazia constatării avarierii autovehiculului, acest martor fiind cel care, întorcându-se la locul în care parcase autoturismul, a constatat că acesta fusese avariat și nu inculpatul, cum greșit se reține în referatul de terminare a urmăririi penale, declarația aflată la fila 19 fiind dată de martor și nu de către inculpat.
Același martor menționează faptul că s-a înțeles cu inculpatul în sensul că martorul va conduce autoturismul, tocmai din cauza faptului că inculpatul avea permisul de conducere anulat, iar din momentul preluării mașinii de către inculpat și până în momentul avarierii, autovehiculul a fost condus doar de către martor, acesta însoțindu-l pe inculpat în toate deplasările pe care acesta trebuia să le efectueze în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. Martorul precizează de asemenea faptul că îl conducea pe inculpat la distribuitorii respectivi, așteptându-l până când acesta își rezolva atribuțiile, deplasările fiind efectuate după terminarea programului de muncă al martorului, existând totodată și situații în care inculpatul se deplasa cu mijloacele de transport în comun, sau apelând la diverși colegi de muncă ( 141-142).
Depoziția acestui martor se coroborează, astfel cum s-a reținut anterior, și cu înscrisul aflat la fila 19 dosar, respectiv declarația dată la poliție de martorul cu ocazia constatării avarierii mașinii.
În ceea ce privește declarația reprezentantei părții civile (139-140), în sensul că l-a văzut pe inculpat ieșind și respectiv intrând în curtea societății la volanul mașinii nu este de natură a conduce, în lipsa altor probe, la concluzia că, într-adevăr, inculpatul a condus autoturismul pe drumurile publice, existând și posibilitatea ca până în momentul intrării în curtea societății, mașina să fi fost condusă de tatăl inculpatului și, în orice caz, nu există un act de constatare în acest sens, inculpatul nefiind surprins conducând în trafic.
Din declarația martorului (173) rezultă faptul că acest martor, angajat al aceleiași societăți, nu l-a văzut niciodată conducând pe inculpat, mai mult, depoziția acestui martor susține depoziția dată de martorul, martorul precizând că l-a văzut pe inculpat în una din deplasările în interes de serviciu, la DTS, inculpatul fiind însoțit de tatăl său.
Aceleași aspecte sunt învederate și de către martorul (174), martorul precizând că nu l-a văzut niciodată pe inculpat conducând vreun autovehicul.
Totodată, martorul ( 101) precizează, de asemenea, faptul că pe toate documentele de la poliție, întocmite cu ocazia constatării avarierii mașinii, figura drept conducător auto al respectivului autovehicul tatăl inculpatului, personal martorul nevăzându-l niciodată pe inculpat conducând autoturismul.
Pe baza întregului material probatoriu administrat, atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței de judecată, instanța apreciază că există un puternic dubiu cu privire la săvârșirea de către inculpat a infracțiunii prevăzute de art. 86 al. 2 teza II din OUG nr. 195/2002, cu aplic. art. 41 al. 2. pen. și art. 13. pen. având în vedere declarațiile martorilor audiați, precum și lipsa oricărui act de constatare în sensul surprinderii inculpatului conducând pe drumurile publice.
Considerând că prezumția de nevinovăție prevăzută de art. 5/2 pr.pen. nu a fost răsturnată, iar potrivit principiului "in dubio pro reo", dubiul profită inculpatului, instanța va achita pe inculpat, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a pr.pen. rap. la art. 10 al. 1 lit. d pr.pen. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana având permisul de conducere anulat, în forma continuată, prevăzută de art. 86 al. 2 teza II din OUG nr. 195/2002, cu aplic. art. 41 al. 2. pen. și art. 13. pen.potrivit dispozitivului de mai jos.
In ceea ce privește latura civilă a cauzei, având in vedere faptul că, astfel cum s-a reținut anterior, părții civile nu i s-a produs nici un prejudiciu prin angajarea inculpatului, de altfel, reprezentanta părții civile învederând faptul că suma de bani cu titlu de despăgubiri civile solicitată reprezintă de fapt contravaloarea manoperei și a reparațiilor efectuate în urma avarierii autovehiculului, având în vedere, de asemenea, faptul că infracțiunea prevăzută de art. 86 din OUG nr. 195/2002 este o infracțiune de pericol și nu de rezultat, mai mult, prezumția de nevinovăție a inculpatului nefiind răsturnată în cauză, existând un puternic dubiu cu privire la săvârșirea acestei fapte de către inculpat, instanța va respinge pretențiile civile formulate de partea civilă, ca neîntemeiate, potrivit dispozitivului de mai jos.
Văzând și prevederile art. 192 al. 3.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în cuantum de 480 lei (100 lei onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului, 200 lei cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale, 180 lei cheltuieli judiciare avansate în faza de judecată) vor rămâne în sarcina statului, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului va fi avansata Baroului C din fondurile Ministerului Justiției.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sf. G, solicitând condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 86 alin. 2 teza II din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. air ca modalitate de executare aplicarea dispozițiilor art. 81.pen. și inculpatul, fără a motiva apelul.
Prin decizia penală nr. 97/a din 12.11.2008 a Tribunalului Covasnas -au admis apelurile declarate de parchet și inculpat, desființând în parte sentința apelată, sub aspectul aplicării greșite a dispozițiilor art. 334.pr.pen. și a art. 13.pen.
Pentru a decide astfel tribunalul a reținut că, xaminând hotărârea atacată, în baza actelor și lucrărilor din dosar, în raport de motivul de apel invocat și în baza art. 371 al. 2. proc. penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, dar în cadrul limitelor arătate de art. 371 al. 1. proc. penală, se constată că apelul parchetului este întemeiat, însă pentru alt motiv decât cel invocat și cel al inculpatului neîntemeiat, potrivit celor ce se vor arăta în continuare.
Cât privește soluția de achitare a inculpatului A, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 86 al. 2 teza II din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 41 al. 2. penal și art. 13. penal, se constată că, în baza probatoriului administrat în cauză, prima instanță în mod corect a reținut că, există un puternic dubiu cu privire la săvârșirea de către inculpat acestei infracțiuni și că prezumția de nevinovăție, prevăzută de art. 5/2 proc. penală, nu a fost răsturnată, precum și faptul că potrivit principiului "in dubio pro reo", dubiul profită inculpatului, față de care, în mod întemeiat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a, rap. la art. 10 al. 1 lit. d proc. penală, l-a achitat pe inculpat, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana având permisul de conducere anulat, în forma continuată.
Astfel, se constată că în cauză nu există probe din care să rezulte că, cel puțin o dată, inculpatul ar fi fost identificat în trafic conducând autoturismul din dotare, cu atât mai puțin în mod repetat, iar din declarațiile martorilor (101 ) și ( 173 F), audiați în cauză, rezultă că aceștia, deși s-au întîlnit pe traseu cu inculpatul, niciodată nu l-au văzut conducând autoturismul, acesta fiind însoțit de tatăl său, martorul, din a cărei declarație (141-142 ) rezultă că autoturismul primit de inculpat de la II SRL Sf. G, a fost condus de către acest martor, care îl însoțea pe inculpat în deplasările făcute în indeplinirea sarcinilor de serviciu, precum și faptul că, autoturismul a fost avariat în locul unde martorul îl parcase.
Tot din declarația martorului, rezultă că, la data interviului, când inculpatul a fost angajat, l-a însoțit pe acesta la Sf. G și a ajuns la această înțelegere cu inculpatul, respectiv ca martorul să conducă mașina în toate deplasările sale, pentru ca inculpatul să-și poată păstra locul de muncă, având în vedere că dorea să se prezinte la exemenul pentru obținerea permisului, ca ulterior să poată să conducă mașina.
Singura probă din care rezultă că inculpatul ar fi condus autoturismul din dotare este declarația martorei (139 ), care a arătat că l-a văzut pe inculpat conducând mașina de două ori, prima dată după interviul de angajare, când a plecat de la societate cu mașina din dotare și a doua oară la o ședință a societății, când inculpatul a coborât de la volanul autoturismului, însă din această probă nu rezultă că inculpatul ar fi condus autovehiculul din discuție pe drumurile publice, din moment ce martora l-a văzut pe inculpat doar ieșind din incinta societății, respectiv coborând din mașină în aceeași incintă, motiv pentru care și tribunalul apreciază că, există un puternic dubiu cu privire la săvârșirea de către inculpat infracțiuni perv. de art. 86 al. 2 teza II din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 41 al. 2. penal, dubiu care profită inculpatului, astfel că sub acest aspect hotărârea instanței de fond este în afara oricărei critici.
Însă, văzând modificările legislative intervenite de la data săvârșirii faptei (10.01.2005 - 11.04.2005), care nu au schimbat cu nimic nici elementele contitutive ale infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat și nici regimul sancționator, în actul de sesizare a instanței fapta fiind calificată după noua renumerotare a articolelor din OUG nr. 195/2002, tribunalul apreciază că, prima instanță, în mod greșit a dispus, potrivit dispozițiilor art. 334. proc. penală, schimbarea încadrării juridice a faptei prev. de art. art. 86 al. 2 teza II din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 41 al. 2. penal, doar pentru aplicarea art. 13. penal, ce nu ține de calificarea juridică a unei infracțiuni și care, în cauză, astfel cum s-a arătat mai sus, nici nu-și găsește aplicabilitate.
Mai mult, deși prima instanță a dispus schimbarea încadrării juridice infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 al. 1 și 3. penal, totuți nu a procedat în acest sens, motiv pentru care urmează a se înlătură din sentință aplicarea dispozițiilor art. 334. proc. penală privind schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului A, precum și a aplicării art. 13. penal privind fapta prev. de art. 86 al. 2 teza II din nr.OUG 195/2002
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, pentru următoarele motive:
1. greșita citare a inculpatului, ceea ce atrage nulitatea potrivit prev. de art. 197 alin. 1 și 4.pr.pen. a deciziei și sentinței pronunțate, întrucât la adresa de domiciliu a inculpatului a fost menționat în mod greșit numele străzii, respectiv str. - în loc de str. -, pe toate citațile apare prenumele inculpatului în loc de corect A, iar procedura de citare prin afișare nu s-a respectat potrivit dispozițiilor legale în materie, fiind afișată citația la Primăria Sf. G nu la Consiliul Local Sf.
2. greșita achitare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 86 alin. 2 teza II din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. întrucât din declarațiile martorei și rezultă că inculpatul a condus pe drumurile publice autovehicului.
Recursul este nefondat.
Cu privire la primul motiv de recurs curtea reține că deși numele străzii, din eroare de dactilografiere, ca de altfel și numele inculpatului au fost eronate, aceasta este o eroare materială, care nu duce la nulitatea hotărârilor pronunțate, cu atât mai mult cu cât procedura de citare a fost îndeplinită.
Totodată inculpatul a fost citat și la adresa de domiciliu al părinților acestora în com, sat. jud. G, unde inculpatul s-a mutat după vânzarea apartamentului din mun. Tg. J, iar din procesul verbal întocmit de organele de poliție cu privire la mandatul de aducere a inculpatului rezultă că inculpatul este plecat din luna mai 2007 în Italia ( 198, 199).
În ceea ce privește citarea la Consiliul Local al mun. Sf. G instanța a dispus ca citarea prin afișare să fie realizată la sediul acestei unități administrativ - teritoriale. Faptul că pe citație apare ștampila Primăriei Sf. G nu atrage nulitatea hotărârilor, cu atât mai mult cu cât cele două unități administrativ teritoriale se adlă în aceeași clădire.
În ceea ce privește al doilea motiv de recurs declarația martorei nu se coroborează cu celelalte probe testimoniale administrare în cauză, cu atât mai mult cu cât martora l-a văzut pe inculpat conducând în incinta societății și nu pe drumul public, astfel cum prevede legea.
Totodată nici depoziția martorului nu este relevantă sub aspectul faptului că "la angajare inculpatul a condus și parcat autoturismul la 100 în afara incintei societății", întrucât în continuare martorul declară că inculpatul la sunat la telefon pentru a veni să conducă masina, martorul fiind înn mun. Sf. Astfel martorul nu a fost prezent când inculpatul a plecat de la societate, pentru a știi cu certitudine că acesta a condus pe drumul public 100 autovehicului, simpla afirmație a martorului neavând valoare probantă.
De asemenea din nici o probă administrată în cauză nu rezultă că inculpatul a fost oprit în trafic, de organele de poliție, pentru control, astfel că există un puternic dubiu cu privire la săvârșirea de către inculpat a infracțiunii prev. de art. 86 alin. 2 teza II din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. care profită acestuia.
Față de considerentele arătate mai sus, în baza art. 385/15 pct.1 lit. b pr.pen. se va respinge, ca nefonda, recursul declarat de parchet.
În baza art. 192 alin. 3.pr.pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul avocatului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna împotriva deciziei penale nr. 97/A din 12.11.2008 a Tribunalului Covasna, pe care o menține.
Onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 200 lei, se suportă din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților, se plătește Baroului B și se include în cheltuielile judiciare avansate de stat.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi. 22 iunie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - pt.- - -
aflată în concediu
de odihnă, semnează
Președinte complet
- -
Grefier,
Red. /25.06.2009
Dact./25.06.2009
2 exemplare
Jud apel/ /
Jud fond/
Președinte:Alexandru ȘerbanJudecători:Alexandru Șerban, Laura Popa, Alina Constanța
