Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 440/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ Nr. 440
Ședința publică de la 30 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Otilia Susanu
JUDECĂTOR 2: Daniela Dumitrescu
JUDECĂTOR 3: Maria Cenușă
Grefier - - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror -
S-a luat spre examinare recursul declarat de partea civilă SC SRL împotriva încheierii din 22 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui, în dosarul cu nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. pentru partea civilă recurentă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele indicate mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare.
Av. pentru partea civilă recurentă depune la dosar împuternicire avocațială și arată că nu are alte cereri de formulat. De asemenea precizează că dosarul -, are termen la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 23 septembrie 2009.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului de față.
Av. pentru partea civilă recurentă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Consideră că sunt aplicabile dispozițiile art. 416 pct. 4 Cod procedură penală, respectiv faptul că hotărârea Curții de APEL IAȘI este definitivă și poate fi pusă în executare. Este într-adevăr o cauză penală însă relațiile dintre părți sunt de natură comercială.
Formulează concluzii de admitere a recursului și încuviințarea cererii de investire formulată.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul formulează concluzii de respingere a recursului declarat de partea civilă, ca inadmisibil, având în vedere că soluția este nedefinitivă.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului de față.
Prin încheierea de ședință din 22 mai 2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Iașia respins cererea de investire a sentinței penale nr. 77 din 28.01.2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui formulată de partea civilă " " SRL prin reprezentant al Al.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Vasluia reținut următoarele:
În conformitate cu referatul întocmit de grefierul șef al secției penale, ca urmare a convorbirii telefonice, la Biroul executări penale din cadrul Curții de APEL IAȘI, împotriva Deciziei penale nr.59 din 5.05.2009 a Curții de APEL IAȘI, pronunțată în soluționarea apelului declarat de părțile din cauza cu nr.-, s-a declarat recurs de către inculpat și partea civilă.
Potrivit art.415 Cod procedură penală, hotărârile instanțelor penale devin executorii la data când au rămas definitive.
Conform art.416 pct.4 Cod procedură penală, hotărârile primei instanțe rămân definitive la data expirării termenului de recurs în cazul hotărârilor nesupuse apelului sau dacă apelul a fost respins:
a) când nu s-a declarat recurs în termen;
b) când recursul declarat a fost retras înăuntrul termenului.
Este adevărat că art.446 Cod procedură penală, stabilește în sensul că dispozițiile din hotărârea penală privitoare la despăgubirile civile și la cheltuielile judiciare cuvenite părților se execută potrivit legii civile.
Acest text, se referă însă doar la procedura aplicabilă executării silite nu și la aprecierea caracterului executoriu al hotărârilor ce se execută, caracter care se apreciază potrivit dispozițiilor art.415 și următoarele din Codul d e procedură penală, aplicabile în materie penală.
Nefiind îndeplinite dispozițiile art.269,374 și 376 Cod procedură civilă raportat la art.415, 416 și 446 Cod procedură penală, cererea formulată de partea civilă SC SRL prin reprezentant Al, privind învestirea Sentinței penale nr. 77 din 28.01.2009 a Tribunalului Vaslui, pronunțată în dosarul nr.-, va fi respinsă.
Încheierea primei instanțe a fost recurată de partea civilă ce a susținut că sentința penală nr.77 28.01.2009 a Tribunalului Vaslui îndeplinește condițiile de punere în executare conform dispozițiilor art. 376 Cod procedură civilă.
Susține, de asemenea, recurenta că instanța de judecată investește hotărârile judecătorești rămase definitive în conformitate cu dispozițiile art. 377 Cod procedură civilă și că decizia penală ne. 59 din 5.05.2009 a Curții de APEL IAȘI conferă sentinței penale nr. 77 din 28.01.2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui forma definitivă și totodată executorie.
Curtea, verificând încheierea recurată și actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, conform dispozițiilor art. 3856alin. ultim Cod procedură penală, constată că nu este fondat recursul de față.
La data de 28.01.2009 Tribunalul Vasluia pronunțat în dosarul nr- sentința penală nr. 77, hotărâre ce a fost apelată de inculpat și părțile civile, prin decizia penală nr. 59 din 5.05.2009 a Curții de APEL IAȘI fiind respinse apelurile declarate în cauză și menținută sentința primei instanțe.
Decizia Curții de APEL IAȘIa fost recurată de inculpat și partea civilă, recursurile fiind înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu termen de judecată la 23 septembrie 2009.
Procedând la soluționarea cererii de investire cu formulă executorie a sentinței penale nr. 77 din 28.01.2009 a Tribunalului Vaslui, instanța a dat eficiență în mod corect dispozițiilor art. 415 și 416 pct. 4 Cod procedură penală ce prevăd momentul rămânerii definitive și executorii a hotărârilor penale ale primei instanțe, și a rețin ut că hotărârea Tribunalului Vaslui nu este definitivă, astfel că nu poate fi investită cu formulă executorie.
În raport de cele menționate mai sus, legalitatea și temeinicia încheierii recurate fiind verificate și neexistând vreun motiv de casare, în baza art. 38515pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală, va fi respins ca nefondat recursul declarat de partea civilă " " SRL, ce va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă SC SRL împotriva încheierii din 22 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui, în dosarul nr-, încheiere pe care o menține.
Obligă recurenta să plătească statului suma de 50 lei, cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.06.2009.
Pt. PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
aflat în
semnează președintele instanței
pt. Grefier
- -
aflat în,
semnează grefier șef
Red.
Tehnored.
2 ex.
09.07.2009
Tribunalul Vaslui:
- -
Președinte:Otilia SusanuJudecători:Otilia Susanu, Daniela Dumitrescu, Maria Cenușă