Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 474/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.474/R/2009
Ședința publică din 3 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Munteanu Traian JUDECĂTOR 2: Condrovici Adela
- - - JUDECĂTOR 3: Popovici Corina
- - - judecător
- grefier
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art.304 alin.1 din Codul d e procedură penală.
S-au luat în examinare recursurile penale declarate de inculpații recurenți G,. în O,-, -.5,.23, județul B și,. în O,-, -.4,.19, județul B, împotriva deciziei penale nr.160/A din 10 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul penal nr-, decizie care desființează în parte sentința penală nr.140/P din 06.02.2009 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar cu nr. unic, inculpatul G fiind trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. și ped. de art.290 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și inculpatul fiind trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. și ped. de art.215/1 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru inculpatul recurent G lipsă, apărătorul său ales avocat A, în baza împuternicirii avocațiale nr.52/2009 emisă la 22.09.2009 de Baroul Bihor - Cabinet de Avocat și pentru inculpatul recurent, apărătorul său ales avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.28/2009 emisă la 21.10.2009 de Baroul Bihor - Cabinet de Avocat.
MINISTERUL PUBLIC a fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus, după care:
Nefiind alte cereri sau chestiuni prealabile, Curtea acordă cuvântul în susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului recurent G, avocat A solicită admiterea recursului, casarea și modificarea hotărârii atacate, în sensul redozării pedepsei și pentru egalitate de tratament judiciar solicită aplicarea dispozițiilor art.81 Cod penal.
Apărătorul inculpatului recurent avocat, solicită admiterea recursului, rejudecând cauza a se dispune achitarea inculpatului în temeiul art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.c Cod procedură penală.
Din starea de fapt rezultă că inculpatul a avut calitatea de agent comercial, el fiind cel care prelua comenzi pentru SC SRL, comenzi în baza cărora comanda marfa cerută de la depozit. Pe baza comenzilor lui, inculpatul primea marfa de la depozit și o transporta unde i se indica să ducă marfa, la diferite societăți comerciale. Inculpatul nu a primit nici un din suma sustrasă de la G, din încasările pe care le făcea de la firmele unde era dusă marfa, nu a cunoscut nici faptul că marfa era dusă la alte firme și că facturile întocmite erau false, el întocmea comenzile, iar inculpatul în calitate de șofer transporta marfa. Singura probă împotriva inculpatului este declarația inculpatului că a împărțit sumele pe care și le-a însușit, ceea ce nu corespunde realității și nu se coroborează cu nici o probă de la dosar. Inculpatul era cel care făcea încasările, însă prima instanță l-a obligat pe inculpatul să achite inclusiv prejudiciul celuilalt inculpat. Inculpatul nu a participat la săvârșirea infracțiunii de delapidare, la dosarul cauzei nu există probe împotriva lui.
În subsidiar, solicită achitarea inculpatului potrivit art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d Cod procedură penală, fapta a fost săvârșită fără vinovăție, lipsind intenția.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului declarat de inculpatul ca nefondat, menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, pedeapsa aplicată inculpatului fiind just dozată raportat la fapta comisă.
Referitor la recursul inculpatului G pune concluzii de respingere a acestuia ca nefondat, menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, din probele de la dosar rezultă vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii, pentru care a fost condamnat la o pedeapsă just individualizată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.140/PI din 6 februarie 2009, pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul penal nr-, n baza art. 215/1 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2, art.42 Cod penal, a condamnat pe inculpatul G, pentru comiterea infracțiunii de delapidare, la o pedeapsă de:
- 2 ani închisoare.
În baza art.31 alin.2 Cod penal raportat la art.290 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2, art.42 Cod penal condamnat pe același inculpat pentru comiterea infracțiunii de determinare a funcționarului însărcinat cu întocmirea facturilor, să întocmească facturile în fals, fără vinovăție, la o pedeapsă de:
- 5 luni închisoare.
În baza art. 33 lit.a, 34 lit.b, contopit pedepsele și a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 3 luni închisoare, astfel că inculpatul va executa, pedeapsa rezultantă de:
- 2 ani și 3 luni închisoare.
În baza art.71 alin.2 Cod penal, a interzis inculpatului G exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II- și b Cod penal, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.
În baza art.86/1 Cod penal, art.71 alin. 5 Cod penal, dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a pedepsei accesorii, sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 4 ani și 3 luni, stabilit conform art.86/2 Cod penal.
În baza art.359 Cod procedură penală a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.86/4 Cod penal, privind revocarea suspendării sub supraveghere.
În baza art.86/3 alin.1 lit.a Cod penal, a obligat inculpatul G ca, pe durata termenului de încercare, să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor, la datele ce vor fi fixate de acest serviciu, care va verifica respectarea de către inculpat a măsurilor de supraveghere prevăzute de art.86/3 alin.1 lit.b-d Cod penal, măsuri pe care le impune inculpatului.
În baza art.215/1 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2, art.42Cod penal, a condamnat pe inculpatul pentru comiterea infracțiunii de delapidare, la o pedeapsă de:
- 1 an și 8 luni închisoare.
În baza art.71 alin.2 Cod penal, interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II- și b Cod penal, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.
În baza art.85 Cod penal, a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 7 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1009/2006 a Judecătoriei Deva, definitivă prin neapelare la 20.06.2006, iar în baza art.33 lit.a, 34 lit.b Cod penal contopit pedeapsa de 7 luni închisoare, cu pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare, aplicată în cauza de față, și a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 8 luni închisoare, la care mai adăugat un spor de 4 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de:
- 2 ani închisoare.
În baza art.81 alin.1 și 2 Cod penal cu referire la art.85 alin. 3 Cod penal, art.71 alin. 5 Cod penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a pedepsei accesorii pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art.82 Cod penal.
În baza art.359 Cod procedură penală, atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal privind revocarea suspendării.
În baza art.14 și 346 Cod procedură penală raportat la art.998 cod civil obligat, în solidar, inculpații G și la plata sumei de 24.365, 21 lei ( RON ) cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părții civile SC SRL cu sediul în T, Calea, nr. 14-16, jud.
În baza art.118 lit.a Cod penal, confiscat în favoarea statului facturile fiscale: -/07.02.2001, -/31.07.2001, - și -, ambele din 27.11.2002, -/14.05.2003, -/02.06.2003 și -/11.06.2003, facturile fiscale cu seriile și numerele enumerate în tabelul de la filele 193-200 dosar urmărire penală, vol. I, la nr. crt.1-103, precum și facturile fiscale arătate în nota de constatare de la filele 291-292 dosar urmărire penală, vol. I, cu excepția facturilor nr.-/27.10.2004, nr.-/25.01.2005 și nr. -/17.02.2005, iar în baza art.14 alin.3 lit.a cu referire la art.348 Cod procedură penală și a declarat false aceste înscrisuri ( facturi ) și a dispus desființarea lor.
În baza art.191 alin.1 și 2 Cod procedură penală, obligat inculpații la plata sumelor de câte 1000 lei ( RON ) fiecare cheltuieli judiciare în favoarea statului.
În baza art.189 Cod procedură penală, onorariile avocaților din oficiu și, în cuantum de câte 100 lei, vor fi plătite din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului B, conform delegațiilor nr. 4289/14.09.2007 și 4288/14.09.2007.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond constatat că prin rechizitoriul nr.255/P/2006 din 03.09.2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, înregistrat la instanța de fond la 05.09.2007, au fost trimiși in judecată inculpații G, sub acuzația comiterii infracțiunilor prev. de art.215/1 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.31 alin.2 Cod penal raportat la art.290 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, respectiv, sub acuzația comiterii infracțiunilor prev. de art.215/1 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
În fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului G că, în calitate de agent comercial, la SC SRL, în perioada februarie 2001-iulie 2003, și-a însușit din încasările efectuate suma de 7.586,34 RON iar în perioada august 2004-februarie 2005 acest inculpat, împreună cu inculpatul și-au însușit din încasări suma de 19.889 RON. S-a mai reținut în sarcina inculpatului G că în aceeași perioadă de timp a determinat persoane din cadrul societății să emită în fals facturi fiscale.
Inculpatul G, audiat fiind în cursul cercetării judecătorești, a recunoscut comiterea faptelor de care a fost acuzat, susținând că a comis faptele întrucât patronul îl plătea cu salariul minim pe economie, la care urma să se aplice un procent din vânzări, însă nu a fost plătit pe o perioadă de circa 2-3 luni, situație în care a început să întocmească comenzi fictive la înțelegere cu agentul de livrări, care livra marfă. A declarat că este de acord cu recuperarea prejudiciului, în limita posibilităților sale.
Inculpatul, nu s-a prezentat în instanța de fond la nici un termen de judecată, fiind reprezentat de avocat ales.
Examinând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, coroborate cu probele din cursul cercetării judecătorești, instanța de fond reținut în fapt următoarele:
Inculpatul Gaf ost angajatul SC SRL T, Punct de lucru O, în perioada 1999-2006, mai precis în perioadele: mai 1999- martie 2000, februarie 2001- mai 2001 și iulie 2002-februarie 2006, în calitate de agent comercial, având ca atribuții de serviciu preluarea comenzilor de la diverși beneficiari, urmărirea încasării mărfurilor distribuite de agenții de livrări în baza comenzilor sale, încasarea contravalorii mărfurilor distribuite, emiterea chitanțelor fiscale pentru sumele încasate și depunerea acestor sume la casieria societății.
Inculpatul a fost angajat al aceleiași societăți în perioada iunie 2004- februarie 2005, în calitate de agent de livrări, având ca atribuții de serviciu distribuirea mărfurilor în baza facturilor, încasarea contravalorii mărfurilor distribuite și emiterea chitanțelor pentru sumele încasate, depunerea banilor încasați la casieria societății.
În perioada februarie 2001- iulie 2003, inculpatul G și-a însușit și a folosit în interes personal suma totală de 7.586,34 lei provenind din încasările contravalorii unor mărfuri livrate de către SC SRL, cuprinse în facturile fiscale emise către SC SRL, SC SRL, SC SRL, SC SRL, SC SRL, SC SRL, societăți care nu există, dar mărfurile au fost livrate către alți beneficiari, respectiv SC SRL, SC Com SRL, G, SC SRL, SC SRL, SC SRL, SC SRL, SC SRL, SC SRL, SC SRL, SC SRL, SC Trans SRL, SC SRL, societăți care există și au plătit sumele lui Referitor la societățile care nu există, inculpatul a întocmit fictiv conținutul unor comenzi cuprinzând mărfurile solicitate de către societățile fictive și a determinat pe angajatul SC SRL, însărcinat cu întocmirea facturilor, să completeze în fals, fără vinovăție, facturile în baza cărora inculpatul a predat marfa către societăți comerciale necunoscute. Inculpatul Gar ecunoscut comiterea faptelor atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, în esență motivând că a procedat în acest fel întrucât a avut nevoie de bani, iar firma angajatoare nu îi plătea în totalitate salarul negociat, ci doar 3-4 milioane lei vechi. Instanța a reținut că, în această perioadă, inculpatul Gaî ntocmit comenzi fictive și a determinat întocmirea în fals a șapte facturi fiscale, indicate în nota de constatare de la filele 97-99 dosar urmărire penală.
La data de 7.07.2006, în evidențele SC SRL s-a constatat că nu s-a încasat contravaloarea a 103 facturi fiscale cuprinzând mărfuri în valoare totală de 20.443,55 RON emise în perioada august 2004-februarie 2005, către diverse societăți comerciale din județul Mărfurile cuprinse în cele 103 facturi fiscale au fost distribuite de către inculpatul și de numitul. Din această sumă, numitul a încasat contravaloarea a 3 din cele 103 facturi, respectiv suma de 554,44 RON, iar inculpații și și-au însușit și folosit în interes personal suma totală de 19.889 RON, fără să se poată stabili exact ce sume și-au însușit fiecare, fiindcă nu există acte în care să fie înscrise sumele încasate, iar încasările s-au făcut fără vreo regulă. Inculpatul Gac ompletat în fals comenzile și pentru aceste 103 facturi, cuprinse în nota de constatare de la filele 193-201 dosar urmărire penală ( vol.I ), determinând facturista societății să întocmească în fals, fără vinovăție, facturile respective. Acest inculpat a indicat agenților de livrări adresele la care să fie trimise mărfurile pentru fiecare factură fictivă. S-a constat că o parte din societățile comerciale indicate în facturi există, dar reprezentanții acestora nu confirmă primirea mărfurilor.
S-a constat că în cauză au mai fost inițial cercetați, sub aspectul infracțiunilor prev. de art.215/1 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, respectiv de art.31 alin.2 Cod penal cu raportaare la art.290 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, având calitatea de învinuiți, numiții și, față de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unor amenzi administrative, precum și numiții și, față de care s-au efectuat acte premergătoare și față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale. De asemenea, tot prin rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului G sub aspectul infracțiunii prev. de art.290 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
Starea de fapt expusă mai sus rezultă din coroborarea plângerii și declarației reprezentantului părții vătămate SC SRL, notele de constatare de la filele 26-27, 97-99, 193-201, 291-292, 293-294 dosar urmărire penală, contractele individuale de muncă și actele adiționale, fișele postului, facturi fiscale și chitanțe, adresele emise de SC SRL către societățile debitoare și răspunsurile acestora, procesele-verbale de inventariere, angajamente de plată, procese-verbale de confruntare, declarațiile învinuitului și apoi ale inculpatului G, parțial declarația învinuitului, precum și declarațiile învinuiților și, audiați și ca martori în cursul judecății, declarațiile martorelor și. În acest context, s-a reținut că declarația martorei, soția inculpatului, dată în cursul cercetării judecătorești, care susținea că singurii bani pe care i-a primit soțul său de la G au fost pentru faptul că i-ar fi zugrăvit apartamentul acestuia din urmă, servicii pentru care a primit 4.000.000 lei vechi, urmează a fi înlăturată, ca fiind nerelevantă în cauză.
În drept, s-a reținut că faptele inculpatului G, astfel cum au fost descrise mai sus, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare, în formă continuată, prev. de art.215/1 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 și 42 Cod penal, respectiv ale infracțiunii de determinare a funcționarului însărcinat cu întocmirea facturilor, să întocmească facturile în fals, fără vinovăție, prev. de art.31 alin.2 Cod penal raportat la art.290 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2, art.42 Cod penal.
Constatându-se vinovăția inculpatului, instanța de fond în baza art. 215/1 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2, art.42 Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul G pentru comiterea infracțiunii de delapidare, la o pedeapsă de 2 ani închisoare, iar în baza art.31 alin.2 Cod penal raportat la art.290 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2, art.42 Cod penal, instanța l-a condamnat pe același inculpat pentru comiterea infracțiunii de determinare a funcționarului însărcinat cu întocmirea facturilor, să întocmească facturile în fals, fără vinovăție, la o pedeapsă de 5 luni închisoare.
În baza art.33 lit.a, 34 lit.b, instanța a contopit pedepsele aplicate pentru infracțiuni concurente, a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 3 luni închisoare, astfel că inculpatul a executat, pedeapsa rezultantă de 2 ani și 3 luni închisoare.
În baza art.71 alin.2 Cod penal, instanța a interzis inculpatului G exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 lit. a teza a II- și b Cod penal, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.
La individualizarea pedepselor aplicate acestui inculpat, instanța de fond a avut în vedere faptele comise de acesta și pericolul social concret al faptelor, împrejurarea că inculpatul Gaa vut contribuția esențială la comiterea faptelor, atrăgându-l și pe inculpatul în câmpul infracțional, cuantumul prejudiciului, recuperat doar în mică măsură prin reținerea unor sume de bani din salarul inculpatului, atitudinea acestuia de recunoaștere a faptelor și de colaborare cu organele judiciare, astfel că s-au aplicat pedepse îndreptate spre minimul special.
Apreciind că nu se impune privarea de libertate a inculpatului G, acesta fiind la primul contact cu legea penală și posibilități reale de reintegrare socială, pedeapsa în sine fiind un avertisment pentru el și constatând că sunt îndeplinite condițiile prev. de art.86/1 alin.1 lit.a,b,c Cod penal, instanța de fond în baza art.86/1 Cod penal, art.71 alin. 5 Cod penal, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a pedepsei accesorii, sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 4 ani și 3 luni, stabilit conform art.86/2 Cod penal, iar în baza art.359 Cod procedură penală, a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 86/4 Cod penal, privind revocarea suspendării sub supraveghere.
În baza art.86/3 alin.1 lit.a Cod penal, instanța a obligat inculpatul G ca, pe durata termenului de încercare, să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor, la datele ce vor fi fixate de acest serviciu, care va verifica respectarea de către inculpat a măsurilor de supraveghere prevăzute de art.86/3 alin.1 lit. b-d Cod penal, măsuri pe care le-a impus inculpatului.
În drept, s-a reținut că faptele inculpatului, astfel cum au fost descrise mai sus, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare, în formă continuată, prev. de art.215/1 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 și 42 Cod penal.
Constatându-se vinovăția inculpatului, instanța în baza art.215/1 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2, art.42 Cod penal, l-a condamnat pentru comiterea infracțiunii de delapidare, la o pedeapsă de 1 an și 8 luni închisoare.
În baza art.71 alin.2 Cod penal, instanța a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II- și b Cod penal, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.
Din fișa de cazier judiciar a inculpatului, coroborată cu copia sentinței penale nr.1009/2006 a Judecătoriei Devas - reținut că acest inculpat a mai fost condamnat definitiv, întrucât a comis infracțiunea prev. de art.79 alin.1 din OUG nr.195/2002 la data de 12.01.2006, fiind astfel concurentă cu infracțiunea ce formează obiectul cauzei de față și care a fost comisă în perioada august 2004-februarie 2005. În consecință, instanța de fond în baza art.85 Cod penal, a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 7 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1009/2006 a Judecătoriei Deva, definitivă prin neapelare la 20.06.2006, iar în baza art.33 lit.a, 34 lit.b Cod penal, a contopit pedeapsa de 7 luni închisoare, cu pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare, aplicată în cauza de față, a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 8 luni închisoare, la care a mai adăugat un spor de 4 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța de fond a avut în vedere faptele comise de acesta și pericolul social concret al faptelor, împrejurarea că inculpatul Gaa vut contribuția esențială la comiterea faptelor, atrăgându-l și pe inculpatul în câmpul infracțional, aportul acestuia din urmă la comiterea faptelor, fiind secundar, cuantumul prejudiciului, atitudinea acestuia de nerecunoaștere a faptelor, astfel că s-a aplicat o pedeapsă apreciată că reflectă pericolul concret al faptei.
Apreciindu-se că nu se impune privarea de libertate a inculpatului, deși acesta a mai fost condamnat pentru o infracțiune la regimul circulației rutiere, concurentă cu infracțiunea din cauza de față, constatând că sunt îndeplinite condițiile prev. de art.85 alin.3 Cod penal, întrucât pedeapsa rezultantă în urma contopirii este de 2 ani, fiind astfel îndeplinite și condițiile cerute de art.81 alin.1 lit.a,b,c Cod penal și art.81 alin.2 Cod penal, instanța de fond a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a pedepsei accesorii pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art.82 Cod penal, iar în baza art.359 Cod procedură penală, a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal privind revocarea suspendării.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanța de fond văzând că prejudiciul nu a fost recuperat decât în mică măsură, respectiv suma de 1.250 RON, plătită de inculpatul, și constatând că nu se poate stabili cu exactitate ce sume și-a însușit fiecare dintre inculpați, încasările făcându-se fără vreo regulă, în baza art.14 și 346 Cod procedură penală raportat la art.998 Cod civil a obligat, în solidar, inculpații G și la plata sumei de 24.365, 21 lei ( RON ) cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părții civile SC SRL.
În baza art.118 lit.a Cod penal, instanța a confiscat în favoarea statului facturile fiscale: -/07.02.2001, -/31.07.2001, - și -, ambele din 27.11.2002, -/14.05.2003, -/02.06.2003 și -/11.06.2003, facturile fiscale cu seriile și numerele enumerate în tabelul de la filele 193-200 dosar urmărire penală vol.I, la nr.crt. 1-103, precum și facturile fiscale arătate în nota de constatare de la filele 291-292 dosar urmărire penală, vol. I, cu excepția facturilor nr.-/27.10.2004, nr.-/25.01.2005 și nr.-/17.02.2005, iar în baza art.14 alin.3 lit. a cu referire la art.348 Cod procedură penală, a declarat false aceste înscrisuri ( facturi ) și a dispus desființarea lor, după rămânerea definitivă a hotărârii, conform procedurii prevăzute de art.445 Cod procedurăî penală și în baza art.191 alin.1 și 2 Cod procedură penală, instanța a obligat inculpații, aflați în culpă procesuală, la plata sumelor de câte 1000 lei ( RON ) fiecare cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, au declarat apel partea civilă și inculpații.
Partea civilă critică hotărârea instanței de fond sub un singur aspect și anume că nu s-a dispus actualizarea sumei acordată cu titlu de despăgubiri.
Inculpatul critică hotărârea instanței de fond arătând că în cauză nu există nici o probă care să-i dovedească vinovăția. Chiar dacă numele său este înscris pe facturi nu el este cel care a ridicat marfa. De altfel, facturista confirmă că semnăturile de pe facturi nu îi aparțin și că cel care lua uneori aceste acte este. Nu este adevărat că banii obținuți de coinculpat din vânzarea mărfii îi împărțeau, a primit de la acesta o singură dată suma de 400 lei pentru că i-a zugrăvit apartamentul. În consecință, consideră că se impune achitarea sa în temeiul art.10 lit.c Cod procedură penală și înlăturarea oricărei obligații de plată a prejudiciului. Mai arată că, în mod greșit a fost obligat în solidar cu coinculpatul la plata întregului prejudiciu deoarece în perioada februarie 2001 - iulie 2003 nu a fost angajat al părții civile. Acel prejudiciu este cauzat în exclusivitate de coinculpat. Apoi, din prejudiciul cauzat în perioada august 2004 - februarie 2005, trebuia scăzută suma de 554.44 lei sumă achitată de pentru prejudiciul care l-a cauzat acesta și suma de 1.200 lei achitată de coinculpat.
Apelul inculpatului G nu este motivat în scris, dar cu ocazia susținerii orale se solicită înlăturarea sporului aplicat la contopirea pedepselor și aplicarea dispozițiilor art.81 Cod penal.
Prin decizia penală nr.160/A din 10 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr-, n baza art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală, au fost admise apelurile declarate de partea civilă SC SRL și inculpatul împotriva sentinței penale nr. 140/06.02.2009 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care a desființat-o și a modificat-o în sensul că reformează dispozițiile privind latura civilă a cauzei astfel:
În baza art.14 Cod procedură penală raportat la art.346 Cod procedură penală, cu referire la art.998-999 Cod civil, a obligat pe inculpatul G la plata sumei de 5.464, 43 lei reactualizată la data plății în favoarea părții civile SC SRL.
În baza art.14 Cod procedură penală, raportat la art.346 Cod procedură penală, cu referire la art.998-999 Cod civil, a obligat în solidar pe inculpații G și la plata sumei de 19.200,78 lei reactualizată la data plății în favoarea părții civile SC SRL.
A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.
În baza art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul G.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, a obligat pe inculpatul G la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului în apel.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că, starea de fapt a fost corect reținută de instanța de fond pe baza probelor administrate în cauză.
În esență, s-a reținu că, în perioada februarie 2001 - iulie 2003, inculpatul G, angajat al părții civile SC SRL în calitate de agent comercial, a întocmit comenzi în numele unor societăți fictive, pe baza cărora au întocmit facturi în fals și s-a dispus livrarea mărfii. Marfa a fost livrată unor societăți reale care au și achitat- Banii proveniți din aceste vânzări, inculpatul și i-a însușit creând un prejudiciu de 6714, 43 lei.
Apoi, în perioada august 2004 - februarie 2005, inculpatul împreună cu inculpatul și învinuitul și-a însușit suma de 20.443, 55 lei, provenită din vânzarea mărfii către diverse societăți comerciale din Din această sumă învinuitul și-a însușit suma de 554, 44 lei. Și de această dată, inculpatul a întocmit în fals comenzi fictive în numele unor societăți reale sau fictive, pe baza cărora s-au întocmit facturi de livrare. Tot inculpatul estre cel care indica agenților unde trebuie dusă marfa înscrisă pe fiecare factură fictivă. Marfa era livrată de inculpatul.
Încadrarea juridică a fost corect reținută în ceea ce-l privește pe inculpatul. Astfel, în sarcina inculpatului, s-a reținut comiterea unei infracțiuni de delapidare în formă continuată prev. de art.215/1 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
În sarcina inculpatului s-a reținut comiterea unei infracțiuni de delapidare în formă continuată, prev. de art.215/1 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 și a unei infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată și în condițiile participației improprii prev. de art.31 alin.2 Cod penal raportat la art.290 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
S-a apreciat că, deoarece activitatea sa infracțională s-a desfășurat în două perioade, februarie 2001-iulie 2003 și august 2004-februarie 2005, nu se putea reține unitatea de rezoluție infracțională, dat fiind intervalul mare de timp dintre acestea, dar neavând în cauză decât apelul inculpatului în ceea ce privește latura penală, nu se poate schimba încadrarea juridică întrucât i s-ar agrava situația.
În dosarul de urmărire penală există copiile comenzilor întocmite de inculpatul ( pentru ambele perioade în care s-a desfășurat activitatea infracțională ), copiile facturilor întocmite, corespondența cu societățile înscrise pe aceste facturi care în majoritatea cazurilor nu confirmă primirea mărfii, iar în celelalte sau nu mai funcționează sau nici nu au existat ( centralizarea răspunsurilor - filele 101 - 103 dosar urmărire penală ), notele de constatare întocmite prin care se evidențiază pagube produse.
Inculpatul recunoaște comiterea faptei, arătând pe larg modul de operare, declarația sa se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză. În legătură cu coinculpatul acesta arată că "am început să întocmesc facturi fictive, la înțelegere și cu agentul de livrări ", "în cazul facturilor fictive eu îi spuneam unde să meargă", "banii încasați pe baza acelor facturi fictive îi împărțeam împreună cu ", " era singurul agent de livrare de la O" ( filele 47-48 dosar fond ).
Martorul arată "când a venit în firmă doar eu eram șofer de distribuție, adică în afara orașului, iar el a venit în locul meu, rămânând eu șef de depozit", "mai erau șoferi care lucrau pe zona orașului", "s-a întâmplat ca și să facă încasări de la clienți pe baza unor liste scrise de " ( filele 65-66 dosar fond ).
Martora arată că inculpatul avea atribuții de livrare a mărfurilor și de încasare a banilor în cazul facturilor cu plata pe loc. Totodată, arată că "prelua comenzile de la clienți, în baza comenzii se pregătea marfa, comanda mergea la facturare, unde marfa era facturată, se înscria numele agentului de livrare, adică a lui pe factură la datele pentru expediția mărfii, după aceea, pentru aceste facturi se scotea o listă care se dădea lui pentru încasare"( filele 87-88 dosar fond ).
Martora arată că "șofer angajat la firmă era, dar uneori era ajutat de, care făcea livrările în oraș. făcea livrările în afara orașului, pe zona lui, respectiv zona S, M, Aleșd, Săcuieni, lui ", "nu pot să spun cu exactitate dacă facturile pe care era trecut erau distribuite de altcineva", " era singurul șofer în firmă la acel moment", " era șef de depozit și livra marfa pentru firmele din oraș", "după ce facturam, își lua facturile și se ducea înapoi la depozit să își preia marfa". Acestei martore i s-au prezentat o serie de facturi pe care apare numele inculpatului și pe care susține că nu este semnătura acestuia. Mai precizează că inculpatul nu avea permis de conducere și nu distribuia marfa singur ( fila 125 dosar de fond ).
multe din facturile pe care este înscris numele inculpatului ca fiind transportator nu poartă nici o semnătură de primire a mărfii. Nu poate susține că nu știa că operațiunea este ilicită, deoarece avea obligația ca în momentul predării mărfii către cumpărător, să-i înmâneze acestuia factura, să-i solicite semnarea ei, situație în care măcar cumpărătorul ar fi observat că marfa nu îi este livrată celui înscris pe factură.
Față de aceste aspecte, se reține că nu poate fi primită susținerea inculpatului că nu a avut cunoștință despre întreaga operațiune, că nu are nici o implicare în activitatea inculpatului, având în vedere numărul extrem de mare de societăți comerciale înscrise pe aceste facturi și toate cele reale și active existența creanței. În condițiile în care inculpatul nu avea atribuții de livrare a mărfii, nu există nici o probă care să susțină că acesta ar fi livrat marfa în perioada 2004-2005, este evident că marfa era valorificată altfel și prin intermediul persoanei angajată ca și șofer, transporturile în afara erau efectuate de acesta, numele său este înscris pe facturile respective fapt care coroborat cu probele testimoniale atestă preluarea mărfii de către acesta.
Corect, instanța de fond a înlăturat declarația soției inculpatului, martora ca irelevantă. Aceasta arată că soțul său a primit o singură dată bani de la inculpatul pentru zugrăvirea apartamentului, fapta care nu are nici o legătură cu cauza.
Nu are nici o relevanță faptul că martora arată că facturile ce i-au fost prezentate în instanță nu conțin semnătura inculpatului pentru că facturile de la filele 264, 265, 273, 282 nu apar semnate la rubrica transportatorului ci la rubrica destinatarului mărfii, iar pentru cele aflate la filele 271, 275, 277 și 280 nu conțin nici o semnătură în rubrica transportatorului sau a destinatarului mărfii, ci în exteriorul acestora.
Susținerea inculpatului că martora afirmă că aceste facturi întocmite pe numele său ca transportator erau luate de martorul s-a apreciat ca fiind trunchiată. Afirmația integrală a acesteia este "precizez că facturile pe numele lui i le predam acestuia, ca regulă; existau situații în care venea la mine și mă întreba dacă am terminat de facturat, astfel că lua el facturile pe numele lui, mergea la depozit, și acolo facturile tot la ajungeau" ( fila 125 dosar de fond ).
Tribunalul a reținut că vinovăția inculpaților este pe deplin dovedită, pedepsele aplicate sunt just individualizate și respectă criteriile prevăzute de art.72 Cod penal, circumstanțele reale și personale ale inculpaților. În mod corect a fost soluționată problema pluralității de infracțiuni în cazul ambilor inculpați.
Pentru inculpatul, instanța de fond a aplicat corect dispozițiile concursului de infracțiuni, contopind cele două pedepse și aplicând un spor de 3 luni, perfect justificat de circumstanțele concrete ale cauzei.
Pentru inculpatul, s-a stabilit corect că infracțiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracțiunea comisă la data de 12.01.2006 și pentru care s-a dispus condamnarea sa prin sentința penală nr.1009/2006 a Judecătoriei Deva. A aplicat corect dispozițiile privind anularea suspendării condiționate, apoi cele ale concursului de infracțiuni. Și în acest caz sporul aplicat este perfect justificat.
În mod corect, s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate și a făcut aplicarea dispozițiilor art.86/1 Cod penal, în cazul inculpatului ( solicitarea sa de a i se aplica suspendarea condiționată contravine dispozițiilor art.81 alin.2 Cod penal ) și ale art.81 Cod penal în cazul inculpatului.
În ceea ce privește latura civilă, instanța de fond a reținut corect că partea civilă a suferit un prejudiciu egal cu valoarea mărfurilor vândute și al căror preș a fost însușit de inculpați. Însă pentru o reparație echitabilă, se impune actualizarea sumei la momentul plății efective.
În mod corect a stabilit că inculpatul este ținut la plata întregii pagube produse, însă cu privire la inculpatul s-a apreciat că nu se poate dispune obligarea lui în solidar la plata întregii sume întrucât acesta nu a avut nici o participare la crearea prejudiciului în perioada 2001-2003.
prejudiciilor sunt arătate expres în plângerea părții civile ( fila 8, vol.I, dosar urmărire penală ) și dovedite cu actele contabile aflate la dosarul cauzei. În consecință, pentru perioada 2001-2003 prejudiciul cauzat a fost de 6714, 43 lei. Din această sumă, inculpatul a achitat 1.200 lei, prin urmare a fost obligat doar la diferență. Pentru perioada 2004-2005 prejudiciul cauzat a fost de 19.200, 78 lei, sumă la care au fost obligați în solidar ambii inculpați. Evident, ambele sume vor fi reactualizate la momentul plății. Solicitarea inculpatului ca suma de 1.200 lei plătită de coinculpat să fie scăzută din aceasta din urmă este neîntemeiată și contravine dispozițiilor legii civile privind imputația plății. Nu este întemeiată nici solicitarea sa de a scădea și suma achitată de martorul deoarece obligațiile sale de plată au fost stabilite distinct.
mpotriva acestei hotărâri au declarat recurs penal inculpații G și.
Inculpatul Gas olicitat redozarea pedepsei și aplicarea dispozițiilor art.81 Cod penal.
Inculpatul a solicitat achitarea în baza art.10 lit. Cod procedură penală, întrucât lipsește intenția, singura probă împotriva sa este declarația inculpatului.
Examinând decizia recurată prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, conform prevederilor art.385/6 alin.2 Cod de procedură penală și art.385/14 Cod de procedură penală, curtea constată că aceasta este temeinică și legală, iar recursul declarat de inculpați este nefondat, și în consecință, în baza dispozițiilor art. 385/15 pct.1 lit. b Cod de procedură penală va fi respins ca atare.
Curtea constată că ambele instanțe au reținut în mod corect situația de fapt și au stabilit vinovăția inculpaților pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptelor comise de aceștia încadrarea juridică corespunzătoare.
Astfel, se constată că inculpatul Gar ecunoscut comiterea faptelor, iar pedeapsa a fost just individualizată în conformitate cu dispozițiile art. 72 Cod penal, nefiind cazul reținerii în favoarea acestuia de circumstanțe atenuante care să conducă la reducerea pedepsei.
Inculpatului i s-a reținut corect încadrarea juridică a infracțiunii de delapidare în formă continuată prev. de art.215/1 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
Totodată, pedepsele de 2 ani și 3 luni închisoare cu aplicarea art.86/1 Cod penal aplicată inculpatului G și respectiv 2 ani închisoare cu aplicarea art.81 Cod penal aplicată inculpatului, sunt juste atât sub aspectul naturii și al cuantumului acestora, cât și ca modalitate de executare, nefiind aplicabile dispozițiile de achitare în baza art.10 lit.d sau c Cod procedură penală cum solicită inculpatul raportat la infracțiunea prev. și ped. de art.215/1 alin.1 Cod penal, ce a fost dovedită în sarcina sa.
În consecință, în baza prevederilor art. 385/15 pct.1 lit.b Cod de procedură penală se va respinge ca nefondat recursul penal declarat de inculpați, menținându-se ca legală și temeinică hotărârea recurată.
În temeiul dispozițiilor art.192 alin.1 Cod de procedură penală inculpații recurenți vor fi obligați să plătească în favoarea statului suma de câte 200 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală,
RESPINGE ca nefondate recursurile penale declarate de inculpații G și împotriva deciziei penale nr.160/A din 10 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurenți să plătească statului suma de câte 200 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 3 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Pt.- - - - - -
în concediu de odihnă
semnează președintele instanței
judecător
HGredactat decizie - jud.- -
în concept - 20.11.2009
judecători apel -;
judecător fond -
tehnoredactat -
2 ex./20.11.2009
Președinte:Munteanu TraianJudecători:Munteanu Traian, Condrovici Adela, Popovici Corina
