Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 476/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIE Nr. 476/2008

Ședința publică de la 25 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mircea Bădilă

JUDECĂTOR 2: Maria Covaciu

JUDECĂTOR 3: Leontin Coraș

Grefier - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin

Procuror -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 94/A/24 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat cu delegație de apărător ales al inculpatului recurent, lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care nefiind alte cereri de formulat, instanța a acordat cuvântul în dezbateri.

Avocatul inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și rejudecând, în temeiul art. 11 pct.2 lit.a raportat la art. 10 lit.d pr.penală a se dispune achitarea inculpatului întrucât nu a existat înțelegere între părți.

Reprezentantul parchetului a solicitat admiterea recursului declarat de inculpatul, casarea hotărârilor atacate și procedând la rejudecarea cauzei, în temeiul art. 11 pct.2 lit.a raportat la art. 10 lit.d pr.penală a se dispune achitarea inculpatului pentru infracțiunea de înșelăciune și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ în ce privește infracțiunea la legea CEC-ului.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față;

Constată că prin sentința penală nr. 149/29 octombrie 2007 a Judecătoriei Brad inculpatul a fost condamnat la 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin.4 cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 cod penal, art. 74 și 76 alin.1 lit.c cod penal, la 5 luni închisoare pentru infracțiunea de emitere a unui cec fără a avea disponibil la tras prev. de art. 84 alin.1 pct.2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 74, 76 alin.1 lit.e cod penal și la 5 luni închisoare pentru infracțiunea de emitere a unui cec fără a avea disponibil la tras prev. de art. 84 alin.1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 74 și 76 alin.1 lit. cod penal.

În baza art. 33 lit.a Cod penal, art. 34 lit. b Cod penal, a contopit pedepsele stabilite prin prezenta sentință și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 81, 82 Cod penal, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 4 ani.

A atras atenția inculpatului asupra art. 83 Cod penal.

A interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a-c Cod penal, în condițiile și pe durata prev. de art. 71 Cod penal.

În baza art. 71 al. 5 Cod penal, a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate inculpatului pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

A respins cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă SC SRL B, prejudiciul fiind recuperat integral.

În temeiul art. 191 Cod proc. penală, a obligat pe inculpat la 250 lei cheltuieli judiciare către stat.

Fără cheltuieli de judecată între părți.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că inculpatul, în calitate de administrator al SC SRL B de C, a emis pentru plata unor facturi, trei file cec la datele de 23 februarie 2006, 08 martie 2006, 20 martie 2006, în favoarea SC SRL B, pentru sumele de 3000 lei, 9000 lei, respectiv 2000 lei, care au fost refuzate la plată de către Bank Sucursala D pentru lipsă totală de disponibil în cont.

În aceeași calitate, la data de 10 februarie 2006, inculpatul a emis pentru plata unor facturi cec-ul seria - - în favoarea SC SRL pentru suma de 9000 lei, încunoștințând pe beneficiarul cec-ului că nu are disponibil în cont, iar când cec-ul a fost introdus pentru plată, Bank SA Sucursala Das esizat că inculpatul nu avea disponibilități bănești în cont.

Totodată, inculpatul a emis pentru plata unor facturi cec-ul seria - nr. - din data de 22 februarie 2006, în favoarea SC SRL Sibiu, pentru suma de 7235,74 lei, comunicând administratorului societății înainte de introducerea filei cec spre plată că nu are bani în cont, iar ulterior când fila cec a fost introdusă la plată, Bank Sucursala Dac onstatat lipsa totală de disponibil în cont.

Constatând vinovăția inculpatului, instanța de fond a dispus condamnarea acestuia pentru infracțiunile prev. și ped. de art. 215 al. 4 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, art. 84 al. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, două fapte, comise în condițiile art. 33 lit. a Cod penal și a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor.

A declarat apel împotriva sentinței de condamnare, solicitând prin apărător, pronunțarea unei soluții de achitare pentru faptele reținute în sarcina sa, cu indicarea temeiului prev. de art. 10 lit. d Cod proc. penală, pe considerentul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune și emitere de cec-uri fără a avea disponibil la tras, întrucât nu rezultă intenția sa de a prejudicia părțile vătămate.

S-a susținut că se impune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 215 al. 4 Cod penal în infracțiunea prev. de art. 84 al. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 și achitarea inculpatului pentru toate faptele deoarece nu este realizată latura subiectivă a acestora.

Prin decizia penală nr. 94/24.03.2008 a Tribunalului Hunedoaras -a admis apelul inculpatului și s-a redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin.4 cod penal de la 2 ani la 1 an, stabilind-se că în urma contopirii pedepselor să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, iar în baza art. 81 și 82 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării acestei pedepse pe o durată de 3 ani, s-au înlăturat și aplicarea art. 64 lit.c cod penal; s-au menținut restul dispozițiilor sentinței atacate.

Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs solicitând a fi achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. raportat la art. 10 lit.d pr.penală întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care a fost condamnat.

Examinând hotărârile atacate prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și din oficiu, sub toate aspectele temeiniciei și legalității, Curtea constată că în cauză s-a reținut o corectă stare de fapt în baza probelor administrate, cu precizarea că este dovedit, și în cazul emiterii filelor cec către SRL B, că beneficiarul cecurilor a avut cunoștință că în momentul emiterii acestora inculpatul nu avea disponibilul necesar acoperii acestora la tras, deci încadrarea juridică corectă, și în acest caz, nu era în infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin.4 cod penal ci în infracțiunea prev. de art. 84 alin.1 pct.2 din Legea nr. 59/1934(23).

Față de această reținere, în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit.d pr.penală, se va admite recursul inculpatului, se va casa decizia atacată, precum și sentința penală nr. 149/2007 a Judecătoriei Brad și rejudecând se va dispune, în baza art. 334.pr.penală schimbarea încadrării juridice în sensul arătat și în temeiul art. 84 alin.1 pct.2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 și 42 cod penal, art. 74 și 76 cod penal se va stabili pedeapsa la 5 luni închisoare.

În urma contopirii acestei pedepse cu pedepsele de câte 5 luni aplicate se va dispune executarea pedepsei mai grele de 5 luni închisoare și se va stabili termenul de încercare la 2 ani și 5 luni.

În baza art. 192 alin.3 pr.penală cheltuielile judiciare din recurs vor rămâne în sarcina statului.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE:

Admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 94/A/24.03.2008 pronunțate de Tribunalul Hunedoara în dosar penal nr-.

Casează decizia penală atacată, cât și sentința penală nr. 149/2007 a Judecătoriei Brad numai sub aspectul încadrării juridice a faptelor și a sancțiunilor penale aplicate și procedând la rejudecare, în aceste limite:

Dispune schimbarea încadrării juridice a din infracțiunea prev. de art. 215 al. 4 Cod penal cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal în infracțiunea prev. de art. 84 al. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/34 în condițiile art. 41 al. 2 Cod penal.

Face aplicarea art. 74, 76 Cod penal și stabilește pedeapsa pentru infracțiunea de mai sus la 5 luni închisoare,

Contopește pedeapsa de mai sus cu cele 2 pedepse de câte 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 84 al. 1 pct. 2 din Legea 59/34, în cea mai grea de 5 luni închisoare.

Stabilește termenul de încercare la 2 ani și 5 luni.

Menține în rest toate celelalte dispoziții ale hotărârilor penale atacate.

În baza art. 192 al. 3 Cod pr. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 25.09.2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red. BM

Tehnored. VV 2 ex/13.11.2008

,

Președinte:Mircea Bădilă
Judecători:Mircea Bădilă, Maria Covaciu, Leontin Coraș

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 476/2008. Curtea de Apel Alba Iulia