Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 487/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.487/2008
Ședința publică din 30 2008
PREȘEDINTE: Oana Maria Călian
JUDECĂTOR 2: Stanca Ioana Marcu
JUDECĂTOR 3: Monica Farcaș
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin
- procuror
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara și partea civilă H, precum și recursul peste termen formulat de partea civilă SC SRL împotriva deciziei penale nr. 31/A/2008 pronunțată de Tribunalul în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul intimat asistat de avocat - apărător desemnat din oficiu lipsind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la dosar s-a depus adresă formulată de avocat, prin care se atestă că aceasta a avut calitatea de reprezentant al părții civile recurente SC SRL doar pentru redactarea recursului.
Reprezentantul parchetului invocă oral motivul de recurs privind condamnarea inculpatului și pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 al.1,3 Cod penal.
Reprezentantul parchetului și apărătorul inculpatului intimat învederează că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul parchetului solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor penale atacate și rejudecând se dispune:
- condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art.215 al.1,3 Cod penal și obligarea acestuia la achitarea către partea civilă prejudiciului;
- condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art.12 din Legea nr.87/1994;
- constatarea prescripției răspunderii penale privind infracțiunea de fals.
Avocat, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul intimat solicită respingerea recursurilor ca nefondate și a se menține ca legală și temeinică decizia penală atacată.
Inculpatul intimat, având ultimul cuvânt solicită respingerea recursurilor ca nefondate.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor penale de față
Constată că prin sentința penală nr.110/2004 Judecătoria Brad a fost condamnat inculpatul lovan la:
- 1 an închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune, prev. și ped. de art. 215 al. 1 și 3 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal și art. 41 al. 2 Cod penal;
- 1 an închisoare pentru infracțiunea de fals intelectual, prev. și ped. de art. 40 din Legea nr. 82/1991, a contabilității și prev. de art. 289 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, art. 41 al. 2 Cod penal;
- 2 ani închisoare pentru infracțiunea de evaziune fiscală, prev. și ped. de art. 12 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, art. 41 al. 2 Cod penal și art. 13 Cod penal.
În baza art. 33 lit. a, 34 lit. c Cod penal, a contopit pedepsele stabilite și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.
În baza art. 83 Cod penal, a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 859 din 03 aprilie 1996 Judecătoriei Deva care se va executa alături de pedeapsa din prezenta sentință, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa închisorii de 4 ani.
A privat pe inculpat de exercițiul drepturilor civile prev. de art. 64 Cod penal în condițiile și pe durata prev. de art. 71 Cod penal.
A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a,b,c Cod penal pe timp de 2 ani.
A obligat pe inculpatul să plătească părții civile DGFP H -D suma de 366.843.050 lei despăgubiri civile.
A obligat pe inculpatul lovan la plata către partea civilă SC SRL B sumei de 67.819.751 lei despăgubiri civile.
În baza art. 191 Cod proc. penală, a obligat pe inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul lovan.
Prin decizia penală nr. 472/A din 04 octombrie 2004 pronunțată în dosarul nr. 8907/2004 al Tribunalului Hunedoaras -a admis ca fondat apelul pentru temeiul prev. de art. 379 pct. 2 lit. b Cod proc. penală, s-a desființat sentința atacată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, cu îndrumarea de a se arăta actele materiale care au fost reținute ca fiind parte din conținutul infracțiunii de înșelăciune, de a se rezolva latura civilă în funcție de latura penală a cauzei, a se verifica situația concursului de infracțiuni, a se arăta infracțiunea la care s-a aplicat pedeapsa complementară și a se analiza administrarea probei cu expertiza contabilă.
În rejudecare dosarul a fost înregistrat la nr. 1108/17 noiembrie 2004.
Prin sentința penală nr. 45 din 07 martie 2005, pronunțată în rejudecare în dosarul nr. 1108/2004 al Judecătoriei Brad, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod proc. penală rap. la art. 10 lit. d Cod proc. penală a fost achitat inculpatul pentru infracțiunea de înșelăciune prev. și ped. de art. 215 al.1,3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod proc. penală rap. la art. 10 lit. a Cod proc. penală, același inculpat a fost achitat pentru infracțiunile de fals intelectual, prev. de art. 40 din Legea nr. 82/1991 și prev. de art. 289 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal și evaziune fiscală, prev. și ped. de art. 12 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal.
Au fost respinse cererile de despăgubiri civile formulate de părțile civile SC SRL și DGFP
În baza art. 192 pct. 1 lit. b Cod proc. penală, a fost obligată fiecare parte civilă la plata a câte 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, iar în temeiul art. 193 al. 6 Cod proc. penală, a fost obligată fiecare parte civilă la plata a câte 7.000.000 lei către inculpat, cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Brad și părțile civile SC SRL B și DGFP
Prin decizia penală nr. 407/A/10 octombrie 2005, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, Secția penală, în dosarul nr. 5108/2005, s-au admis ca fondate apelurile respective, s-a desființat sentința atacată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În motivarea acesteia s-a arătat că instanța de fond trebuia să dispună din oficiu efectuarea expertizei contabile, care să verifice situația înregistrărilor din contabilitatea societății și dacă s-a plătit TVA și impozit pe profit în vederea lămuririi existenței infracțiunii de înșelăciune.
Dosarul în rejudecare a fost înregistrat la nr. 1092/10 noiembrie 2005, nr. în format nou -.
Prin sentința penală nr. 79 din 21 mai 2007, pronunțată în dosarul nr- (nr. în format vechi 1092/2005) Judecătoria Brada dispus după cum urmează:
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod proc. penală, raportat la art. 10 lit. d Cod proc. penală, a achitat pe inculpatul lovan pentru infracțiunea de înșelăciune, prev. și ped. de art. 215 al. 1,3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod proc. penală, rap. la art. 10 lit. a Cod proc. penală, a achitat pe același inculpat pentru infracțiunile de fals intelectual, prev. de art. 40 din Legea nr. 82/1991 și ped. de art. 289 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal și evaziune fiscală, prev. de art. 12 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal.
A respins cererile de despăgubiri civile formulate de părțile civile SC SRL B și Direcția Generală a Finanțelor Publice H.
în baza art. 192 pct. 1 lit. b Cod proc. penală, a obligat pe fiecare parte civilă la plata a câte 2435 lei cheltuieli judiciare către stat.
A stabilit în sarcina statului și în favoarea Biroului local pentru expertize contabile și tehnice de pe lângă Tribunalul Hunedoara suma de 4700 lei din care 2500 lei onorariu expertiză contabilă efectuată de expert și 2200 lei onorariu expertiză (supliment) efectuată de experții și.
A stabilit în sarcina Ministerului Justiției și în favoarea Biroului de Avocați B suma de 100 lei onorariu de avocat pentru asistența juridică din oficiu acordată inculpatului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 106/P/18 decembrie 2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brad, înregistrat la Judecătoria Brad sub nr. 1170/18 decembrie 2003, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului lovan pentru infracțiunile de înșelăciune, prev. și ped. de art. 215 al. 1,3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, fals intelectual, prev. de art. 40 din Legea nr. 82/1991, cu aplicarea art. 289 și art. 41 al. 2 Cod penal, evaziune fiscală, prev. de art. 12 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal.
În sarcina inculpatului s-a reținut că în perioada iunie 1996-august 1998, în calitate de administrator al SC SRL D, s-a aprovizionat cu produse de carne de la SC A SRL B, însă nu a înregistrat facturile fiscale și a avut întârziere de plată, motiv pentru care administratorul SC SRL Bad ispus personalului său, la data de 03 1998, să nu mai aprovizioneze pe inculpat cu marfă.
Cu toate acestea, s-a reținut că inculpatul a lăsat impresia personalului de deservire din cadril SC SRL B că are înțelegere cu administratorul A pentru a fi aprovizionat cu produse din carne a căror plată se va face ulterior, reușind astfel că obțină în continuare, de la această societate, produse pe care nu le-a trecut în evidențele contabile, în perioada 9 1998-16 noiembrie 1998, cu toate că le-a vândut, folosind banii obținuți în interes personal.
Prejudiciul cauzat părții vătămate s-a stabilit la suma de 47.963.000 lei.
În sarcina inculpatului s-a mai reținut că în perioada octombrie 1998-ianuarie 2000, achiziționat de la numiții G și 35 bovine sacrificate, carnea transformând-o în diverse produse pe care le-a vândut pe piață, iar banii obținuți i-a folosit în interes personal, fără a achita contravaloarea bovinelor achiziționate și fără a efectua cuvenitele mențiuni în evidențele contabile ale societății sale.
S-a reținut că prin aceste activități inculpatul s-a sustras de la plata impozitelor pe profit în sumă de 68.044.320 lei și TVA în sumă de 49.497.660 lei prejudiciul total cauzat bugetului de stat fiind de 117.541.980 lei.
Inculpatul a avut calitatea de administrator al SC SRL D, societate radiată la data de 16 mai 2002 din Registrul Comerțului.
Examinând plângerea penală formulată de A, administratorul SC SRL B, împotriva inculpatului, administrator al SC SRL D, pentru infracțiunea prev. de art. 215 Cod penal, s-a constatat că în aceasta se face referire la perioada iunie 1996-noiembrie 1998, perioadă în care inculpatul s-ar fi aprovizionat cu carne și produse din came și l-ar fi prejudiciat cu suma de 47.963.049 lei ROL.
Administratorul părții vătămate a arătat că începând cu data de 03 1998, dat dispoziție angajaților săi să nu îl mai servească pe inculpat, dar că acesta la 2.3 zile îl suna pe telefonul mobil pentru a vedea unde se află și apoi mergea la societate spunând angajaților că a discutat cu el, în acest mod procedând până la data de 17 noiembrie 1998.
În declarația dată la fila 75 dosar urmărire penală, administratorul părții vătămate a detaliat perioadele de timp descrise în plângere, arătând că în perioada iunie 1996-05 august 1996 aprovizionat pe inculpat cu carne și produse din carne pe baza unei înțelegeri avute cu acesta, în sensul de a-i plăti marfa în termen de 10 zile de la ridicarea acesteia, că la data de 05 august 1996 avea la acesta o datorie de 2.872.968 lei ROL; că la data de 11 august 1998 l-a căutat din nou recunoscând datoria și rugându-l să îi dea în continuare marfă, întrucât are mai multe animale la părinții săi și le va vinde, urmând ca din banii respectivi să îi plătească datoria, că nu s-a ținut de cuvânt și apoi la data de 11 1998, i-a căutat din nou să îi dea produse pentru a le vinde la sărbătoarea de la, urmând să recupereze banii la sfârșitul târgului, dar că ulterior a spus că nu a vândut marfa și că de la data respectivă a spus personalului să nu îi mai dea marfă fără aprobarea sa, că în aceste condiții inculpatul proceda în modalitatea arătată în plângere, respectiv îl suna pe telefonul mobil și spunea angajaților că a vorbit cu el și are acordul său, că în această manieră a procedat în perioada 14 -16 noiembrie 1998, luând marfă de aproximativ 29.000.000 lei ROL, că situația ar fi continuat dacă nu ar fi efectuat un control la sfârșitul lunii noiembrie privind datornicii firmei.
Din declarația părții vătămate s-a observat că acesta face referire la trei perioade diferite, perioada iunie 1996-august 1996, perioada 11 august 1998-12 1998 și perioada 12 1998-16 noiembrie 1998.
În perioada iulie 1996-august 1996 au fost emise un nr. de 12 facturi fiscale ( filele 12-24 dosar urmărire penală), în valoare de 3.857.962 lei ROL, iar pe un nr. de 6 facturi emise în perioada 25 iulie -30 iulie 1006, există mențiunea achitării unei sume totale de 1.187.937 lei ROL; astfel că, conform celor menționate de administratorul părții vătămate, la data de 05 august 1996 inculpatul mai datora suma de 2.872.968 lei ROL.
În perioada 07 august 1998-12 1998, au fost emise un nr. de 18 facturi fiscale, pe prima factură existând mențiunea achitării acesteia, cu chitanța nr. - din 11 august 1998.
În ceea ce privește această perioadă, administratorul părții vătămate a arătat că a livrat marfa cu plata ulterioară inculpatului, fiind indus în eroare, în sensul că acesta îi va plăti marfa respectivă, întrucât are mai multe animale la părinții săi, pe care le va vinde și din prețul cărora va plăti datoria.
Pentru perioada 13 1998-16 noiembrie 1998, administratorul părții vătămate a susținut că a interzis personalului de deservire din cadrul societății să mai livreze marfă inculpatului fără plata pe loc și acordul său expres, dar că inculpatul a indus în eroare personalul, spunând că are acordul administratorului părții vătămate, oferind detalii despre locul unde se afla acesta.
Prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expertul s-a arătat că în perioada 18 iulie 1996-16 noiembrie 1998, au fost emise un nr. de 50 facturi de către partea vătămată, SC SRL B, către SC SRL D, în valoare de 47.913.048 lei, facturi existente la filele 76-77 dosar nr. 1170/2003,că nu sunt semnate toate facturile de inculpat, ci doar pe 18 facturi figurează ca delegat inculpatul, restul facturilor fiind semnate de alte persoane neidentificate, iar de pe altele lipsește atât semnătura cât și numele persoanei delegate.
La cererea inculpatului s-a efectuat și un supliment de către expert, numit în locul expertului, decedat în cursul procesului și loan, prin care s-a stabilit referitor la facturile respective, că la dosar la un nr. de 14 facturi apare evidențiat numele inculpatului și semnătura lui, iar la o factură doar numele acestuia.
Art. 215 al. 3 Cod penal, incriminează inducerea în eroare sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât fără acea eroare, cel înșelat să nu fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate.
Din textul de lege de mai sus rezultă că cerința esențială pentru a ne afla în prezența infracțiunii respective o constituie folosirea unor mijloace dolosive față de creditorul obligației cu ocazia încheierii contractului.
Ca atare, raportat la perioadele de timp menționate mai sus, în desfășurarea relațiilor comerciale dintre cele două societăți, se constată că în prima perioadă-iunie 1996-august 1996, administratorul părții vătămate nu a susținut că a fost indus în eroare de inculpat, în perioada 07 august 1998-12 1998 afirmat că inculpatul i-a spus că îi va plăti datoria în momentul în care va vinde animalele din gospodăria părinților săi, ori această afirmație nu poate fi considerată o manoperă dolosivă, fiind de fapt o obligație sub condiție suspensivă
de executare, existând acordul ambelor părți, acordul creditorului, respectiv al administratorului părții vătămate fiind materializat prin însăși predarea mărfii, știute fiind condițiile de contractare.
Pe de altă parte, administratorul părții vătămate cunoștea faptul că inculpatul la data respectivă era deja dator acesteia, dar nu a încercat nici o modalitate legală de recuperare a prejudiciului, ba mai mult a continuat să livreze marfă inculpatului în condițiile respective.
Apoi, în speța de față este vorba de mai multe livrări de marfă în perioada respectivă ( fila 17), nu este greu de crezut că de fiecare dată administratorul părții vătămate a fost indus în eroare de afirmația inculpatului cu privire la vânzarea animalelor respective, raportat și la gradul de cultură al persoanei victime, care era administratorul unei societăți comerciale și având totuși experiență în derularea unor relații comerciale și perfecționarea unor contracte de acest gen, astfel că nu se poate aprecia, raportat și la acest aspect, că a fost indus în eroare prin afirmația de plată ulterioară a inculpatului.
Cu referire la perioada 13 1998-16 noiembrie 1998, când s-a reținut că inducerea în eroare de către inculpat s-a realizat prin afirmarea față de personalul de deservire al SC SRL Baf aptului că are acordul administratorului părții vătămate, s-a reținut că în această perioadă a fost vorba de 25 livrări de marfă cu plata ulterioară, că în două împrejurări martorii A și au livrat marfa după ce patronul le-a interzis.
Ori, raportat la aceste situații, afirmația inculpatului față de personalul respectiv că are acordul patronului, oferind date despre locul unde se afla acesta, nu poate fi considerată de asemenea un mijloc de a induce în eroare pe cei doi angajați, aceasta în condițiile în care era cunoscut de aceștia faptul ca fiind rău platnic, iar patronul Ie-a interzis livrarea de marfă pe datorie.
Cu toate că aceștia au încunoștințat pe administrator despre livrările respective, s-a continuat livrarea de marfă către inculpat, ceea ce dovedește că administratorul ar fi acceptat continuarea relațiilor comerciale în acest mod cu inculpatul.
Ca atare, raportat la cele de mai sus, instanța de fond a reținut că faptele inculpatului nu întrunesc sub aspectul laturii obiective elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 al. 1,3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, modul de desfășurare al relațiilor comerciale dintre administratorul părții vătămate și inculpat nu s-au realizat prin inducerea în eroare, modalitatea în care s-au desfășurat fiind acceptată de creditor, respectiv administratorul părții vătămate, fapt dovedit de continuarea acestor relații în condițiile menționate mai sus.
In sarcina inculpatului s-a mai reținut că în perioada octombrie 1998-ianuarie 2000 achiziționat de la numiții G și 35 bovine sacrificate, carnea fiind transformată în diferite preparate ce le-ar fi vândut pe piață, fără a achita contravaloarea bovinelor achiziționate și fără a efectua cuvenitele înregistrări în evidențele contabile ale societății sale, că prin aceste activități inculpatul s-a sustras de la plata impozitului pe profit în sumă de 68.044.320 lei și TVA în sumă de 49.497.660 lei, că inculpatul a săvârșit infracțiunea de fals intelectual prev. de art. 40 din Legea nr. 82/1991, cu aplicarea art. 289 Cod penal, constând în neînregistrarea mărfurilor primite de la numiții G și în evidențele contabile în
scopul de a obține foloase materiale injuste și infracțiunea prev. de art. 12 din legea pentru combaterea evaziunii fiscale nr. 87/1994, constând în sustragerea de la plata obligațiilor către bugetul de stat, obligații în sumă totală de 117.541.980 lei, prin ascunderea sursei impozabile în modalitatea mai sus arătată.
Prin raportul de expertiză efectuat în cauză și suplimentul la acesta s-a arătat că verificarea înregistrărilor în contabilitatea societății inculpatului, respectiv SC SRL nu a fost posibilă, întrucât societatea este radiată de la ORC iar expertul deplasându-se la sediul acesteia, a constatat că pe- nu există și ca atare nu s-a putut verifica dacă s-a plătit TVA și impozitul pe profit, astfel că determinarea TVA și a impozitului pe profit s-a făcut prin estimare, conform celor stabilite de organele de control ale DGFP
Totodată, s-a constatat că reținerea celor două infracțiuni în sarcina
inculpatului se bazează doar pe declarațiile martorilor G și și pe nota de constatare încheiată la data de 06 octombrie 2003 de către DGFP
Astfel, martorul Gad eclarat că în primăvara anului 1998 achiziționat 10 viței, pe care ulterior i-a vândut inculpatului, i-a sacrificat și a livrat carnea la abatorul inculpatului, prețul fiind stabilit la suma de 32.400.000 lei ROL; din care inculpatul urma să îi achite ulterior suma de 16.000.000 lei ROL care însă nu i-a mai plătit. A mai arătat martorul că nu s-a întocmit nici un fel de document privind vânzarea respectivă, apoi tot acest martor a arătat în declarația dată în fața instanței că în perioada 1994-1995 vândut inculpatului șase bovine în valoare de 28.000.000 lei ROL pentru care nu s-a întocmit nici un document.
Analizând cele două declarații, s-a observat că sunt contradictorii și nu s-a putut stabili dacă martorul vorbește despre o singură livrare, în anul 1998 sau în anul 1994, sau de două livrări, în anii 1994 și 1998, iar atâta timp cât nu s-a întocmit nici un act din care să rezulte cantitatea de carne vândută, prețul și dacă aceasta a fost achitată sau nu, aceste declarații nu pot fi considerate probe concludente cu privire la aspectele reținute în sarcina inculpatului.
Cu privire la martorul, s-a reținut că acesta a formulat o plângere penală împotriva inculpatului pentru infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 215 al.1 Cod penal, prin care a arătat că în perioada iulie 1999-ianuarie 2000 vândut inculpatului aproximativ 30 bovine, că inculpatul i-a spus că îi va da banii odată pe toate animalele, solicitând și obligarea inculpatului la plata sumei de 49.000.000 lei ROL; prin rechizitoriu s-a arătat că nu se poate reține în sarcina inculpatului infracțiunea de înșelăciune în convenții, deoarece între aceștia nu a fost încheiat un contract comercial și a intervenit o înțelegere ale cărei condiții nu au fost respectate de inculpat.
În declarația dată, martorul a arătat că în luna aprilie 1999 dat inculpatului 4 bovine, că în luna mai 1999 dat 3 bovine, iar în luna iunie 1999- 2 bovine, în luna iulie 1999- 2 bovine, la fel și în lunile august și 1999, deci în total 15 bovine și că nu s-au întocmit nici un fel de documente în acest sens.
Acesta, în declarația dată în fața instanței, a susținut că în perioada 1997-1999 vândut vite inculpatului dar că la fiecare livrare inculpatul a întocmit un bilet de mână prin care se înscria cantitatea și prețul, cu toate că a menționat că își menține declarația dată în faza de urmărire penală.
Cu privire la acest martor inculpatul a arătat, în declarația dată, că nu îl cunoaște și nu a achiziționat marfă de la acesta.
În ceea ce privește așa zisele livrări de marfă, ale martorului, către inculpat, prin raportul de expertiză și suplimentul la aceasta a arătat același lucru și anume că nu a fost posibilă verificarea înregistrării acestora în contabilitatea societății, atâta timp cât societatea este radiată de la Oficiul Registrului Comerțului.
Este evident însă că înregistrarea operațiunilor respective de comerț nu s-au efectuat în cantitatea respectivă, dar fiind faptul că aceste operațiuni nici nu au existat, dovada lor certă nefiind făcută, iar declarațiile celor doi martori neputând constitui probe concludente în acest sens, așa cum s-a arătat mai sus.
În sarcina inculpatului s-a mai reținut că s-a sustras de la plata obligațiilor către bugetul de stat în sumă de 117.541.980 lei ROL, (68.044.320 lei impozit pe profit și 49.497.660 lei TVA) prin ascunderea sursei impozabile în modalitatea de a omite înregistrarea mărfurilor în evidențele contabile, prev. de art. 12 din Legea nr. 87/1994.
Prin raportul de expertiză efectuat s-a stabilit, avându-se în vedere nota de constatare a DGFP H, nr. 21473 din 07 octombrie 2003, că inculpatul a cauzat un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 41.929,40 lei RON; din care TVA 4314,25 lei, impozit pe profit-9091,58 lei, majorări de întârziere TVA-9633,67 lei, majorări și dobânzi impozit pe profit-18.194,07 lei, penalități 0,5% TVA-545,75 lei și penalități 0,5% impozit pe profit 1.150,08 lei.
Cu privire la această infracțiune s-au reținut următoarele:
Sumele menționate mai sus rezultă doar din nota de constatare și calculele făcute de expert, raportat la acestea, făcându-se un calcul estimativ doar pe baza declarațiilor celor doi martori, ori aceste declarații nu pot fi considerate ca probe certe, în lipsa unor înscrisuri, atâta timp cât după cum s-a arătat, aceste declarații sunt contradictorii și nici nu oferă în primul rând garanția vânzării mărfii, apoi elementele esențiale, respectiv cantitatea de carne și prețul de vânzare.
Ca atare, la aceste presupuse vânzări de carne s-au calculat estimativ toate obligațiile bugetare arătate mai sus, iar în urma acestui mod de calcul, DGFP H s-a constituit parte civilă cu suma de 366.843.050 ROL, sumă care se referă doar la neînregistrarea în contabilitate a mărfii achiziționate de la cei doi martori și nu include și facturile fiscale emise de partea vătămată SC SRL
În consecință, câtă vreme în sarcina inculpatului nu s-a putut reține cu temei săvârșirea infracțiunii prev. de art. 40 din Legea nr. 82/1991 și ped. de art. 289 Cod penal, pentru motivele expuse mai sus, nu s-a putut reține cu atât mai puțin săvârșirea infracțiunii prev. de art. 12 din Legea nr. 87/1994, în condițiile în care nu s-a făcut dovada certă a achiziționării mărfii de la cei doi martori.
Raportat la considerentele expuse mai sus, prima instanță a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. și ped. de art. 215 al.1,3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal și că nu există infracțiunile de fals intelectual, prev. și ped. de art. 40 din Legea nr. 82/1991 rap. la art. 289 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal și de evaziune fiscală, prev. și ped. de art. 12 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal.
Respingerea cererii de despăgubiri civile formulată de partea civilă SC SRL Baf ost justificată prin aceea că s-a împlinit termenul de prescripție extinctivă ca urmare a faptului că s-a formulat constituire de parte civilă
la 14 octombrie 2003, în condițiile în care ultima factură neachitată a fost emisă la 16 noiembrie 1998.
Avându-se în vedere temeiul achitării pentru infracțiunea de evaziune fiscală s-a dispus respingerea cererii de despăgubiri civile formulată de partea civilă ANAF B în baza art. 346 al. 3 Cod proc. penală.
Împotriva sentinței au declarat apel în termen Parchetul de pe lângă Judecătoria Brad, partea civilă SC SRL B și Direcția Generală a Finanțelor Publice H pentru partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală
Prin decizia penală nr. 31/A/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar penal nr.- s-au admis apelurile ca fondate apelurile introduse de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brad și partea civilă SC " " SRL B împotriva sentinței penale nr.79/2007 pronunțată de Judecătoria Brad, județul H, pentru temeiul prev.de art.379 pct.2 lit.a C.P.P. desființează în parte sentința atacată și în consecință:
S-a schimbat temeiul achitării inculpatului intimat lovan pentru infracțiunea de înșelăciune prev.de art.215 al.1 și 3 Cp.cu aplic.art.41 al.2 Cp. din prev.art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d în C.P.P. prev.art.11 pct.2 lit.a rap.la art.1O lit.b
C.P.P.In baza art.346 al.4 a C.P.P. lăsat nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă SC " " SRL
S-au menținut în rest dispozițiile sentinței atacate.
S-a respins ca nefondat apelul formulat de DGFP H pentru partea civilă apelantă ANAF
A fost obligat partea civilă apelantă ANAF B să plătească statului suma de 140 lei cheltuieli judiciare în apel.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul intimat, în sumă de 100 lei, s-a stabilit a fi plătit din fondul Ministerului Justiției.
Împotriva deciziei au declarat recurs Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, partea civilă
Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara a criticat hotărârea arătând că nu s- observat că pentru infracțiunea de fals intelectual prev. de art.40 Legea 82/1991 raportat la art.289 Cod penal este împlinit termenul de prescripție, fapta fiind comisă în perioada 1996-2000. De asemenea, se arată că este nelegală hotărârea și în ceea ce privește achitarea inculpatului pentru infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art.12 Legea nr.87/1994, deoarece ca urmare neînregistrării în evidențele contabile a facturilor fiscale și mărfurilor primite, inculpatul s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale.
a solicitat modificarea hotărârii în sensul obligării inculpatului la plata prejudiciului produs bugetului consolidat, așa cum s-a stabilit prin raportul de expertiză contabilă judiciară în sumă de 41.299,40 lei.
În cauză a declarat recurs peste termen partea vătămată SC SRL B, solicitând condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.215 alin.1-3 Cod penal și obligarea acestuia la plata despăgubirilor civile. Se arată că inculpatul a indus în eroare angajații societății, determinându-i să- vândă produse din carne pentru care nu achita prețul.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Pe baza probelor administrate instanțele au pronunțat corect soluții de achitare a inculpatului, pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.
În ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune prev. de art.215 alin.1,3 Cod penal este justificată soluția de achitare a inculpatului, în baza art.10 lit.b Cod penal, neplata prețului pentru marfa achiziționată de inculpat putând genera decât un litigiu civil, deoarece activitatea desfășurată de inculpat nu are valențe infracționale.
Simpla afirmație făcută de inculpat față de angajații societății în sensul că au acordul administratorului de prelua marfa, nu era în măsură să îi inducă pe aceștia în eroare, atât timp cât administratorul personal le-a interzis să livreze marfă inculpatului.
În ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art.12 84/1994 probele administrate nu dovedesc cu certitudine săvârșirea acestei infracțiuni de către inculpat.
Corect a arătat instanța de apel faptul că declarațiile martorilor și, nesusținute de alte probe sunt lipsite de credibilitate și confuze, în condițiile în care se susține că periodic i-au fost vândute inculpatului animale, chiar lunar, cu toate că nu s-ar fi achitat nici un, nu s-a întocmit nici un document care să ateste vânzarea, cântărirea mărfii și cantitatea, prețul, modalitatea de plată, iar martorii nu dețin nici un act care să ateste că ar fi vândut ceva anume inculpatului. Mai mult, martorul face referire la o perioadă în care inculpatul se afla în executarea unei pedepse (27 decembrie 1996/4 martie 1998).
Nici expertizele nu pot fi considerate probe certe de vinovăție atât timp cât folosesc datele care au rezultat din declarațiile martorilor de mai sus și date de la societăți cu profil similar, toate rezultatele având doar caracter estimativ.
În ceea ce privește motivul de recurs invocat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, în sensul că pentru infracțiunea de fals prev. de art.40 Legea 82/1991 raportat la art.289 Cod penal intervenit prescripția astfel că trebuia pronunțată soluția de încetare procesului penal, acesta este neîntemeiat.
În enumerarea cazurilor prevăzute în art.10, legiuitorul a avut în vedere anumită ordine succesivă pornind de la cauzele de fond și continuând cu cele de formă, ce constituie impedimente fie de pornire, fie de exercitare a acțiunii penale.
Ca atare, când se constată existența atât a unor cazuri ce constituie temeiuri de achitare, cât și cazuri ce constituie temeiuri de încetare a procesului penal, prioritare sunt cele de achitare.
Situația de față ne pune tocmai în ipoteza de mai sus, în sensul că există pe de o parte o soluție de achitare a inculpatului, care ar putea fi confirmată de instanța de recurs, și pe de altă parte se constată a fi împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.
Dacă am considera că instanța de recurs este obligată să pronunțe o soluție de încetare a procesului penal conform art.10 lit.g Cod procedură penală, fără a analiza pe fond soluția de achitare, ar însemna că, de fapt negăm posibilitatea existenței concursului între cauzele de achitare și cele de încetare a procesului penal.
Ori, principiul la care am făcut referire mai sus, acordă preferință soluției mai favorabile pronunțată pe fondul cauzei, aceea de achitare, față de cea formală, de încetare a procesului.
Considerăm că, atunci când în cauză s- pronunțat soluție de achitare ( art.10 lit.a- Cod procedură penală) și între timp a intervenit o cauză de încetare a procesului penal (art.10 lit.f-j Cod procedură penală) instanțele de control sunt obligate să analizeze fondul cauzei, și când constată că soluția de achitare este corectă să confirme dând eficiență regulii și doar în situația în care s-ar impune condamnarea inculpatului, neexistând concursul între cauza de achitare și cea de încetare a procesului penală, să pronunțe soluție în conformitate cu dispozițiile art.11 pct.2 lit. Cod procedură penală.
În consecință, în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, instanța va respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara și partea civilă ANAF - DGFP
Va respinge ca nefondat recursul peste termen declarat de partea civilă SC SRL B împotriva aceleiași decizii.
Va obliga pe recurentele părți civile să plătească statului suma de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul intimat va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara și partea civilă ANAF - DGFP H împotriva deciziei penale nr. 31/A/21.01.2008 pronunțate de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.
Respinge ca nefondat recursul peste termen declarat de partea civilă SC SRL B împotriva deciziei penale nr. 31/A/21.01.2008 pronunțate de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.
Obligă pe recurentele părți civile să plătească statului suma de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul intimat va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 30.09.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - cu opinie separată - - -
numai în sensul admiterii recursului
Parchetului de pe lângă Tribunalul
H, casării hotărârilor atacate
și rejudecând cauza, în temeiul art. 11
pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. g CPP și
art. 122 alin. 1 lit. d, 124 CP, în sensul
încetării procesului penal pentru săvârșirea
infracțiunii prev. de art. 40 din Legea
nr. 82/1991 rap. la art. 289 CP.
Grefier,
- -
Red. COM,
Dact. /2 ex./7.11.2008
,
MOTIVAREA OPINIEI SEPARATE:
Apreciez că în cauză se impunea admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, numai în sensul încetării procesului penal pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 82/1991 rap. la art. 289 CP, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. g CPP și art. 122 alin. 1 lit. d, 124 CP.
Astfel, se constată că în cursul judecății, s-a împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale, cu privire la infracțiunea de fals intelectual, prev. de art. 40 din Legea nr. 82/1991 rap. la art. 289 CP, cauză care împiedică exercitarea în continuare a acțiunii penale.
În consecință, se impunea ca instanța de recurs să dispună încetarea procesului penal, cu privire la această infracțiune. Este irelevantă soluția dispusă de instanțe până în acest moment al intervenirii prescripției răspunderii penale.
În cauză, se impunea aplicarea dispozițiilor art. 13 alin. 3 CPP, numai dacă, după constatarea intervenirii prescripției răspunderii penale, inculpatul ar fi solicitat continuarea procesului penal. Ori, în speța de față, inculpatul nu a solicitat continuarea procesului penal.
Abiadupăce inculpatul ar fi solicitat continuarea procesului penal și s-ar fi procedat în consecință, numai după acest moment procesual, instanța avea să pronunțe, după caz, achitarea (conform art. 13 alin. 2 CPP) sau încetarea procesului penal (art. 13 alin. 3 CPP).
Judecător,
- - -
Președinte:Oana Maria CălianJudecători:Oana Maria Călian, Stanca Ioana Marcu, Monica Farcaș
