Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 493/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr. -
DECIZIA PENALĂ NR. 493 /R/2008
Ședința publică din 23 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Soane Laura
JUDECĂTOR 2: Pătrăuș Mihaela
JUDECĂTOR 3: Groza Gheorghe G - președintele instanței
Grefier:
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art. 304 Cod procedură penală.
Pe rol fiind pronunțarea asuprarecursului penal declarat de inculpatul recurent, domiciliat în H,-,.31,.B,.24, județul H, împotriva deciziei penale nr.17/A din 21 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar unic, decizie care desființează în parte, pe latura penală, sentința penală nr.45 din 19 februarie 2008, pronunțată de Judecătoria Beiuș, inculpatul fiind trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, faptă prevăzută și pedepsită de art.215 alin.1 și alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit. " a" Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză au lipsit părțile.
Ministerul Public este reprezentat de domnul procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus, după care:
Constată că judecarea pe fond a recursului a avut loc în data de 18 septembrie 2008, zi în care părțile au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea asupra recursului amânându-se pentru data de 23 septembrie 2008, zi în care s-a pronunțat hotărârea.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului penal de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr.45 din 19.02.2007, pronunțată de Judecătoria Beiuș, s-au hotărât următoarele:
A fost respinsă cererea formulată de către apărătorul inculpatului pentru schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată din dispozițiile art. 215 al. 1 și 2 cod penal în dispozițiile art. 215 al. 1 cod penal.
În baza art.215 al.1 și 2 cod penal, cu aplicarea art.37 lit. a cod penal, a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
În baza art. 61 cod penal, a fost revocat beneficiul liberării condiționate a inculpatului în privința restului de pedeapsă rămas neexecutat de 561 zile închisoare din pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 64/2003 a Judecătoriei Brad, jud.
În baza art. 39 al. 2 cod penal și 34 lit. b cod penal, a fost contopită pedeapsa aplicată inculpatului prin prezenta hotărâre cu restul de pedeapsă de 561 de zile rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.64/2003 a Judecătoriei Brad, în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, care a fost sporită cu 2 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa aplicată de 3 ani și 2 luni închisoare.
În baza art. 71 al.1 cod penal, cu aplicarea art.13 cod penal, a fost interzisă inculpatului, până la terminarea executării pedepsei, exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 lit. "a,b,c" cod penal.
A fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 1500 lei RON și 100 de dolari SUA sau echivalentul în lei la momentul plății, cu titlul de despăgubiri civile, iar în favoarea statului suma de 500 lei RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea stare de fapt:
În ziua de 1 iunie 2005, la locuința părții vătămate s-a prezentat un în vârstă de circa 50 de ani, cu o statură robustă și care nu era cunoscut nici de către partea vătămată și nici de către soția sa. Acel nu și-a declinat identitatea, dar le-a spus celor 2 soți că este un reprezentant al ambasadei SUA de la B și că cei care conduc ambasada l-au trimis pe el să le aducă la cunoștință că fiul lor, care este stabilit în SUA a avut un accident rutier și că a fosta arestat atât el cât și soția sa și că în acele momente nu poate fi contactat având telefoanele blocate, la fel și conturile bancare.
El le-a precizat celor doi bătrâni că ar fi nevoie de suma de 20.000 dolari, pentru a fi plătite victimelor accidentului și că el ar putea duce această sumă de bani la ambasadă, pentru ca de acolo să ajungă în SUA la fiul părții vătămate.
În această situație, pe care partea vătămată a apreciat-o ca fiind disperată, ea a fost de acord să-i dea acelui suma de 15.000.000 lei ROL și 100 dolari SUA, fiind toți banii pe care-i avea în casă.
ul a luat banii și a părăsit locuința părții vătămate, înțelegându-se cu aceasta să revină și în ziua următoare pentru a merge împreună cu ea la bancă, pentru a scoate și banii pe care-i avea depuși în depozite bancare.
Partea vătămată a arătat, cu ocazia audierii sale în instanță, că în timpul în care a fost în casă i-a luat telefonul mobil pe care-l avea pe masă și probabil a făcut rost de numărul său de telefon, pentru că imediat după ce a plecat din casă, înainte de ora 18,00 sunat-o la telefon, dându-se drept fiul său din, moment în care partea vătămată și-a dat seama că a fost înșelată de acel, deoarece i-a recunoscut vocea, iar pe de altă partea, s-a adresat cu formulele de mamă și tată, care nu sunt uzitate de către fiul său, el spunându-le părinților,tătuță și mămică".
În urma investigațiilor efectuate, organele de urmărire penală au ajuns la concluzia că ul care a înșelat-o pe partea vătămată este inculpatul.
Atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței de judecată, a fost audiat ca și martor numitul, care a arătat că în ziua de 1 mai 2005 se deplasa prin satul spre locuința părinților săi, iar pe la ora respectivă, în jur de 17,00 după-amiaza, pe stradă nu se aflau prea multe persoane. Ajuns în fața locuinței martorei a observat că aceasta stătea de vorbă cu un pe care el nu-l cunoștea. A observat de asemenea că pe cealaltă parte a șoselei se afla o mașină de culoare roșie, cu număr de H, dar pe care martorul nu l-a reținut.
i-a spus că acel străin îl caută pe și femeia l-a rugat pe el, să-l conducă pe acel, până la locuința părții vătămate. Martorul a arătat că a fost de acord și a mers împreună cu acel până la locuința părții vătămate pe o distanță de circa 150 metri, parcursă în circa 2 minute.
În acest timp ul i-a spus martorului că fiul părții vătămate, care este stabilit în SUA, a avut un accident de circulație.
În momentul în care a ajuns în fața locuinței părții vătămate, acel i-a spus martorului că se descurcă singur și că el își poate vedea în continuare de drumul său.
După circa o oră, martorul s-a întors spre casă și a văzut mașina de culoare roșie, cu numere de H în continuare pe șosea, dar mutată cu circa 100 metri în față de la locul în care fusese oprită inițial, iar în interior era un, care citea ziarul și căruia nu i-a văzut fața. A precizat însă că acel era în mașină și atunci când el a văzut prima dată mașina.
În fața instanței, martorul l-a descris pe acel pe care l-a însoțit spre locuința părții vătămate în ziua de 1 iunie 2005. precizat că avea circa 1,80 metri înălțime, era solid, purta și avea chelie în față, iar restul părului era bine aranjat; lăsa aparența unui îngrijit, îmbrăcat cu o cămașă albă cu scurtă, pantaloni de culoare crem și încălțat cu o pereche de pantofi de culoare deschisă.
Instanța de fond i-a solicitat martorului să privească fotografiile existente la dosar și acesta în momentul în care a văzut fotografiile, care cuprind poza inculpatului, l-a recunoscut fără nici o ezitare pe ul, care în ziua de 1 iunie 2005 intrat în curtea casei părții vătămate. Mai mult, martorul l-a recunoscut pe inculpatul și din fotografiile private ale acestuia, chiar dacă nu mai poartă ( fila 25 dosarul instanței). Despre aceste fotografii inculpatul a arătat că sunt ale sale și au fost realizate la un eveniment privat de familie.
La dosar există și fotografia de pe actul de identitate al inculpatului și și-n această fotografie martorul a recunoscut pe ul pe care l-a condus spre locuința părții vătămate. I-au fost prezentate martorului și fotografiile altor trei bărbați, care prezintă semnalmente apropiate de ale inculpatului și la vederea acestora martorul a precizat că ele nu aparțin persoanei pe care el a condus-o la locuința părții vătămate.
Cu alte cuvinte, martorul l-a identificat pe inculpat după pozele prezentate fără nici un fel de dubiu. S-a reținut și faptul că martorul l-a identificat pe inculpat și în cursul urmăririi penale, dar cu acea ocazie a avut posibilitate să-l vadă personal. Această posibilitate nu a existat în fața instanței de judecată, deoarece la termenul de judecată din 22 ianuarie 2007, când martorul a fost audiat, inculpatul a lipsit.
În cauză, a fost audiată ca și martoră și numita, care a arătat că în ziua de 1 iunie 2005 fost abordată în fața locuinței sale de un străin, care a întrebat-o despre familia părții vătămate și i-a spus că fiul acesteia din a fost arestat și i s-a confiscat totul. Martora a constat că acel cunoștea numele familiei părții vătămate, nume pe care ea pe moment nu și-l amintea, precum și alte date legate de această familie.
Această martoră a fost cea care l-a rugat pe martorul să-l conducă pe acel spre locuința părții vătămate.
I-au fost prezentate și acestei martore fotografiile de la dosar, dar ea nu a putut să confirme dacă în vreuna din acele fotografii se regăsește și persoana cu car s-a întâlnit în ziua de 1 iunie 2005. În legătură cu acest aspect a precizat că nu-și mai amintește cum era acel, singurele amănunte pe care le mai ține minte, în legătură cu el, fiind acelea că era un solid și destul de înaltă, fără a fi însă foarte înalt.
Inculpatul este o persoană solidă și potrivit de înaltă, aspecte constatate și de către instanță, și aceste semnalmente au fost reținute de către martori, de către partea vătămată dar și de către soția acestuia, care a fost audiată în cursul urmăririi penale.
Împrejurarea că martora nu a putut să identifice după pozele prezentate persoana cu care s-a întâlnit în ziua de 1 iunie 2005, s-a apreciat că nu poate duce la concluzia că acea persoană nu poate să fie inculpatul, aceasta în condițiile în care inculpatul a fost recunoscut atât de către partea vătămată, cât și de către martorul. Mai mult, ambilor martori inculpatul le-a spus despre problemele din ale fiului părții vătămate și pe care apoi le-a comunicat și familiei părții vătămate.
În cursul urmăririi penale s-a făcut verificări și cu privire la telefonul primit de către partea vătămată în jurul orelor 18,00 și acesta se confirmă, apelul fiind realizat la orele 17,53 de la nr.-, care corespunde unui telefon conectat în sistemul cartela, pe sistem de cartelă reîncărcabilă, motiv pentru car nu a putut fi identificat posesorul ei.
Tot în cursul urmăririi penale, inculpatul a fost de acord să se supună testului cu aparatul poligraf, concluziile raportului întocmit arătând că s-au evidențiat modificări psihofiziologice semnificative, caracteristice reactivității emoționale în cazul răspunsurilor la întrebările relevante pentru cauză și care conduc la concluzia unui comportament simulat al autorului.
Această lucrare nu este o probă în instanță, nefiind acceptată până în prezent de către legislație, dar, în condițiile în care inculpatul a fost de acord cu realizarea experimentului concluziile sale pot crea o imagine generală în legătură cu sinceritatea inculpatului, mai ales că acesta a arătat și în fața instanței că nu a săvârșit fapta imputată și nu a fost la locuința părții vătămate.
Din toate probele administrate în cauză, chiar și în situația în care inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, instanța va reține că el a fost cel care a indus-o în eroare pe partea vătămată în ziua de 1 iunie 2005, prezentându-i ca adevărată o faptă mincinoasă, cu scopul de a obține pentru sine un folos material injust, folos care a fost și realizat, el primind de la partea vătămată suma de 15.000.000 lei ROL și 100 dolari SUA.
În legătură cu cererea de schimbare a încadrării juridice, formulată de către apărătorul ales al inculpatului, în sensul de a nu se reține forma prev. de art.215 al.2 cod penal, instanța de fond va apreciat că aceasta este neîntemeiată.
Este adevărat că în fața instanței partea vătămată nu a făcut precizarea expresă că inculpatul i-a declarat că este un reprezentant al ambasadei SUA la B, dar a precizat că a fost de acord să-i dea banii inculpatului pentru a-i duce la ambasada SUA de la B și de acolo să ajungă la fiul său în. Nu ar fi avut nici un sens afirmația părții vătămate legată de ambasada SUA dacă inculpatul nu i-ar fi declarat, cu scopul de a-i întări convingerea părții vătămate că este o persoană onorabilă, acesteia că este un reprezentant al ambasadei SUA. De altfel, în cursul urmăririi penale atât partea vătămată cât și soția acesteia au declarat că inculpatul le-a spus că vine din partea ambasadei SUA de la B și că banii urmează să fie duși acolo pentru a fi trimiși în și folosiți pentru eliberarea fiului lor din arest.
Este evident că inculpatul s-a folosit de calități mincinoase, pentru aoi nduce în eroare pe partea vătămată, pe lângă prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, referitoare la fiul acesteia care a fost de natură să o impresioneze pe partea vătămată și să o determine să dea inculpatului bani pe care-i avea în casă și chiar promisiunea că a doua zi va merge la bancă să ridice banii pe care-i are, pentru a-l ajuta pe fiul său.
Pentru aceste considerente, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice, astfel cum a fost solicitată din disp.art.215 al.1 și 2 cod penal în disp.art.215 al.1 cod penal.
Instanța de fond, în raport cu probele administrate, a reținut că inculpatul a săvârșit infracțiunea de înșelăciune în forma prev. de art.215 al.1 și 2 cod penal, cu reținerea dispozițiilor art.37 lit. a cod penal, inculpatul aflându-se în stare de recidivă postcondamnatorie.
La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului, prima instanță a avut în vedere gradul de pericol social a fapte comise, împrejurarea că nu a recunoscut comiterea acesteia, că este recidivist și nu a recuperat paguba creată, astfel că îi va aplica o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru fapta de înșelăciune comisă.
Inculpatul a fost eliberat condiționat din penitenciar la data de 27 aprilie 2004, din executarea unei pedepse de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată de către Judecătoria Brad, pentru două fapte concurente, rămânând un rest neexecutat de 561 de zile închisoare. În raport cu acest rest și cu data la care inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetat în această cauză, el se află în situația recidivei postcondamnatorie, prev. de art.37 lit.a cod penal.
În baza art.61 cod penal, a fost revocat beneficiul liberării condiționate a acestui rest de 561 de zile de închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa anterioară, iar în baza art.39 al.2 și art.34 lit.b cod penal a contopit pedeapsa aplicată inculpatului din prezenta hotărâre cu restul arătat mai sus în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, care a fost sporită cu 2 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare.
În baza art.71 al.1 cod, cu aplicarea art.13 cod penal, a fost interzisă inculpatului, pe durata executării pedepsei și până la terminarea, acesteia exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b și c cod penal ( se impune aplicarea legii penale mai favorabile, deoarece art.71 cod penal în forma actuală impune interzicerea exercitării drepturilor de către inculpați numai cu referire la cele prevăzute în art.64 li.a, b și c cod penal, respectiv într-o formă diferită de codul penal existent în vigoare la momentul în care inculpatul a săvârșit fapta ).
În baza art.14 pr.pen. și art.998 cod civil,prima instanță l-a obligat pe inculpat să plătească părții civile suma de 1.500 lei RON și 100 dolari SUA, sau echivalentul în lei la momentul plății, cu titlu de despăgubiri civile.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul, solicitând desființarea hotărârii atacate ca netemeinică și nelegală, iar în rejudecarea cauzei achitarea sa în temeiul art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.c Cod de procedură penală, motivând că nu a săvârșit fapta pentru care este judecat, întrucât, la data săvârșirii acesteia, se afla în Franța, iar din probațiunea administrată nu se poate concluziona că este autorul faptei. Susține, sub acest ultim aspect, că probațiunea administrată este tendențioasă, raportat la exactitatea datelor furnizate, complexitatea declarațiilor și amănuntele furnizate de martori,care erau persoane în vârstă și, totodată, că recunoașterea pe care martorii au făcut-o asupra sa după albumul foto este nelegală, nefiind prevăzute de art.64 al.1 Cod de procedură penală, iar apoi această procedură nu i-a garantat dreptul la apărare.
Prin decizia penală nr.17/A din 21 ianuarie 2008 Tribunalul Bihor a admis apelul penal declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr.45 din 19.02.2007, pronunțată de Judecătoria Beiuș, pe care a desființat- în sensul că a limitat conținutul pedepsei accesorii la interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 al.1 teza a II-a și lit.b Cod penal, menținând restul dispozițiunilor sentinței apelate
Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a apreciat că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală în ceea ce privește reținerea stării de fapt, stabilirea vinovăției inculpatului și condamnarea acestuia.
S-a reținut că, în data de 1 iunie 2005, inculpatul s-a prezentat la locuința părții vătămate, căruia i-a spus că este un reprezentant al ambasadei SUA de la B și că a fost trimis să le aducă la cunoștință cu, ce era stabilit în SUA, a avut un accident rutier, a fost arestat atât el, cât și soția sa, și ar avea nevoie de suma de 20.000 USD, pentru a plăti victimele accidentului.
Partea vătămată i-a predat inculpatului suma de 15.000.000 lei și 100 USD, bani pe care-i avea la acel moment în casă, înțelegându-se cu acesta ca a doua zi să revină și să meargă împreună la bancă, pentru a scoate diferența de bani.
Identificarea inculpatului, ca autor al acestei fapte, s-a făcut pe baza recunoașterii inculpatului după fotografie, recunoaștere făcută atât de partea vătămată, cât și de martorul. Acest martor a fost audiat în faza de urmărire penală și în fața instanței de fond și a declarat constant că, la data săvârșirii faptei, a văzut-o pe martora vorbind cu un, ce spune că o caută pe partea vătămată. Martorul l-a condus pe acel la locuința părții vătămate, iar pe drum acesta i-a spus că fiul părții vătămate, care este stabilit în SUA, a avut un accident de circulație. Martorul l-a identificat pe acest ca fiind inculpatul, prin recunoașterea acestuia în fotografia de pe actul de identitate al inculpatului, aflat la dosarul cauzei.
Ca atare, recunoașterea făcută de partea vătămată se corelează cu recunoașterea făcută de acest martor. Martora nu l-a identificat pe inculpat după fotografia prezentată, însă această împrejurare nu lipsește de credibilitate celelalte două probe arătate, care se coroborează. În plus, în sarcina inculpatului s-a evidențiat comportamentul disimulat, cu ocazia testării sale cu aparatul poligraf. Mai mult, nu se dovedesc apărările pe care inculpatul a încercat să și le facă.
În fața instanței de apel, s-au acordat mai multe termene, pentru ca acesta să depună la dosar acte medicale, din care să rezulte că la data săvârșirii faptei se afla internat într-un spital din Franța, demers pe care inculpatul nu l-a finalizat. Apoi, s-au făcut verificări, la cererea inculpatului, asupra pașaportului deținut de acesta. Din înscrisul aflat la fila 40 dosar apel, rezultă că, la data de 25.07.2005, inculpatul s-a prezentat la Serviciul Public Comunitar Local de Evidența Persoanei H, pentru depunerea actelor de preschimbare a pașaportului -, expirat, când acest pașaport a fost anulat și lăsat în posesia titularului. Se menționează că la data de 7.09.2005, i-a fost eliberat inculpatului pașaportul -. Inculpatul nu a prezentat pașaportul anulat, iar conform înscrisului aflat la fila 46 dosar apel, în data de 10.09.2005, inculpatul a ieșit într-adevăr din țară, în baza pașaportului nou emis. Reținem, față de cele arătate, că neprezentând pașaportul anulat, inculpatul nu și-a dovedit susținerea că la data de 1 iunie 2005, data săvârșirii faptei, s-a aflat în Franța.
Ca atare, s-a reținut că inculpatul a fost în mod corect identificat ca autor al faptei, pe baza recunoașterii sale după fotografie, de către partea vătămată și de către martorul, aceste probe coroborându-se între ele, în plus, aspectele de fapt, relevate de aceștia, se coroborează cu depoziția martorei. Alăturat acestora, astfel că inculpatul nu a putut să-și probeze apărările făcute și că există indicii obiective privind nesinceritatea sa.
Sub aspect procedural, s-a apreciat nefondată și apărarea privind nelegalitatea recunoașterii inculpatului după fotografii, pentru motivul că acestea nu sunt prevăzute ca probe de art.64 al.1 Cod de procedură penală și presupun o procedură ce-l lipsesc pe inculpat de garanții procesuale.
S-a reținut că potrivit art.64 al.1 Cod de procedură penală, fotografiile sunt prevăzute în categoria mijloacelor de probă prin care se constată elemente de fapt ce pot servi ca probe. În literatura de specialitate se arată că fotografiile pentru buletin, cum este cazul de față, dacă contribuie la identificarea persoanei care a săvârșit o infracțiune, constituie mijloc de probă (Tratat de drept procesual penal, autor, editura, pag.385). În prezenta cauză, a mai fost folosită o fotografie a inculpatului, realizată la un eveniment de familie, pe care acesta a recunoscut-o ca atare, în ședința publică din 20.11.2006.
Inculpatul nu a fost lipsit de garanții procesuale, întrucât fotografia în discuție se află la dosarul cauzei, oferindu-i astfel posibilitatea să o conteste sub toate aspectele pe care le consideră fondate, drept de care inculpatul nu s-a prevalat. În plus, recunoașterea sa după fotografie s-a realizat și în fața instanței de judecată, cu ocazia audierii martorului și a părții vătămate, în condiții de contradictorialitate și publicitate și în prezența apărătorului inculpatului. Mai mult, partea vătămată l-a recunoscut pe inculpat și în fața instanței de judecată, în condițiile în care inculpatul a fost prezent.
Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, instanța de fond a reținut corect gradul ridicat de pericol al faptei, atitudinea de nerecunoaștere a acestuia, calitatea de recidivist a inculpatului și nerepararea pagubei, împrejurări față de care aplicarea unei pedepse de 3 ani închisoare este justă.
Este justă soluția instanței de revocare a beneficiului liberării condiționate și de aplicare a unui spor de 2 luni închisoare, sancționând în mod temeinic perseverența infracțională a inculpatului.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța de apel a reținut că nu se impune interzicerea dreptului prevăzut de art.64 lit.c Cod penal, inculpatul nefolosindu-se de nici o funcție, activitate sau meserie la săvârșirea infracțiunii și nici interzicerea dreptului de a alege. Ca atare, a limitat conținutul pedepsei accesorii la interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 al.1 teza a II-a și lit.b Cod penal.
Împotriva hotărârii penale mai sus arătate a formulat recurs inculpatul solicitând admiterea acestuia, casarea și modificarea hotărârii recurate și rejudecând cauza să se dispună achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c Cod de Procedură Penală.
În motivarea recursului formulat s-a arătat că din probațiunea administrată în cauză, atât în cursul urmăririi cât și al judecății, nu se poate concluziona că, dincolo de orice dubiu, inculpatul este autorul infracțiunii, la momentul consumării presupusei infracțiuni acesta aflându-se în Franța; a mai învederat inculpatul că declarația martorilor au fost luate în mod tendențios, aceștia fiind influențați în declarații. Pe de altă parte s-a susținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune întrucât nu s-a dovedit pricinuirea pagubei în dauna părții civile, latura obiectivă a infracțiunii nefiind dovedită, astfel că se impune aplicarea dispozițiilor art. 10 lit. d Cod de Procedură Penală.
Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate și din oficiu, dar în limitele permise de lege, Curtea va reține că aceasta este legală și temeinică pentru următoarele motive:
Hotărârea instanței de fond și a celei de apel sunt legale și temeinice în ceea ce privește reținerea stării de fapt, stabilirea vinovăției inculpatului și condamnarea acestuia.
Din probele administrate în cauză a rezultat că în data de 01.06.2005 inculpatul s-a prezentat la locuința părții vătămate, căruia i-a spus că este un reprezentant al ambasadei SUA de la B și că a fost trimis să le aducă la cunoștință că fiul acestuia, care era stabilit în SUA, a avut un accident rutier, fiind arestat atât el cât și soția sa; inculpatul i-a comunicat părții civile că fiul său ar avea nevoie de 20.000 USD pentru a plăti victimele accidentului, partea civilă predându-i 15.000.000 lei și 100 USD, urmând ca a doua zi să meargă împreună la bancă pentru a scoate diferența de bani.
Inculpatul a fost recunoscut atât de către partea civilă cât și de martorul care l-a condus pe acesta la locuința părții civile.
Referitor la susținerea inculpatului potrivit căreia la data comiterii faptei el nu se afla în România, fiind plecat în Franța, Curtea va reține că această împrejurare nu este susținută de nici o probă. Astfel, în declarațiile date în faza de urmărire penală (filele 37 - 38 dosar de urmărire penală), în fața primei instanței și-a instanței de apel inculpatul a susținut că în luna iunie 2005 s-a aflat în România. Astfel, în faza de urmărire penală a arătat că "în perioada lunii iunie 2005 m-am aflat în localitatea H iar în luna septembrie 2005 am părăsit țara deplasându-mă în Franța", declarație menținută și în fața instanței de fond când a arătat că "în perioada septembrie - decembrie 2005 eu am fost plecat în Franța" (fila 17 din dosarul Judecătoriei Beiuș ).
În fața instanței de apel inculpatul a arătat că "la data când se susține că am comis infracțiunea ce se reține în sarcina mea eu eram internat în spitalul din H, indicând și două persoane care cunoșteau această împrejurare - numiții și.
Cu toate acestea, inculpatul nu a prezentat acte din care să rezulte această împrejurare (foaie de internare, fișă medicală, etc.) și nici nu a solicitat audierea persoanelor mai sus indicate, depunând la dosar doar copii xerox ale unor acte medicale emise de de din Lille - Franța, emise la data de 02.06.2005; în mod corect aceste acte nu au fost avute în vedere de instanță, câtă vreme nu au fost prezentate originalele acestora, iar aceste acte vin și în contradicție cu însăși susținerile inculpatului potrivit cărora în luna iunie 2005 fost în țară, internat în spitalul din H, abia în luna septembrie 2005 plecând în Franța (aspect ce rezultă și din adresa aflată la fila 40 dosarului Tribunalului Bihor emisă de MIRA - Instituția Prefectului - Județul H din care rezultă că la data de 07.09.2005 inculpatului i-a fost emis un nou pașaport - nr. - cu care acesta a și ieșit din țară în 10.09.2005 - fila 46 dosar apel).
Nu este întemeiată nici susținerea inculpatului potrivit căreia nu s-a dovedit predarea de către partea civilă a sumei de 15.000.000 lei și 100 USD câtă vreme martora, soția părții civile, confirmă predarea sumelor mai sus arătate către inculpat, aceasta fiind de față.
Față de aspectele mai sus arătate, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 17/A/21.01.2008 a Tribunalului Bihor pe care o va menține în întregime, iar în baza art. 192 alin. 2 Cod de Procedură Penală va obliga inculpatul la plata sumei de 400 de lei cheltuieli de judecată în favoarea statului
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385/15 pct.1 lit. "b" Cod procedură penală.
RESPINGEca nefondat recursul penal declaratde inculpatul recurent, împotriva deciziei penale nr.17/A din 21 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor,pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 400 lei, cheltuielile judiciare în recurs.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 23 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red. decizie /01.10.2008
Judecător apel -
Judecător fond
Tehnored. /01.10.2008
2 ex.
Președinte:Soane LauraJudecători:Soane Laura, Pătrăuș Mihaela, Groza Gheorghe
