Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 510/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR.510/

Ședința publică de la 17 septembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Adriana Ispas

JUDECĂTOR 2: Dan Iulian Năstase

JUDECĂTOR 3: Daniel

Grefier -

Cu participarea Ministerului Public prin procuror -

S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C, împotriva deciziei penale nr.146 din data de 19 martie 2009, pronunțată în dosarul penal nr- de Curtea de APEL CONSTANȚA.

În conformitate cu dispozițiile art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul contestator, în stare de arest.

Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art.176-181 Cod procedură penală.

În conformitate cu dispozițiile art.301 Cod procedură penală,

Având cuvântul, recurentul contestator arată că nu a formulat acțiune și că nu înțelege să susțină contestația în anulare de față, aspect consemnat în procesul-verbal atașat la dosarul cauzei.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, solicită a se lua act că recurentul contestator, nu a formulat contestație în anulare.

- CURTEA -

Asupra recursului penal de față:

Prin sentința penală nr.564/28.05.2008 pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul penal nr-, în baza art.334 Cod procedură penală s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului, prin actul de sesizare a instanței, din infracțiunea prevăzută de art.215 alin.(1), (3), (4) Cod penal cu aplicarea art.41 alin.(2) Cod penal în infracțiunile prevăzute de art.84 pct.(2) din Legea nr.59/1934 și art.215 alin.(1), (3), (4) Cod penal cu aplicarea art.41 alin.(2) Cod penal, ambele cu aplicarea art.33 lit.a) Cod penal.

În baza art.84 pct.(2) din Legea nr.59/1934 cu aplicarea art.74 alin.(2) Cod penal și art.76 lit.e) Cod penal a fost condamnat inculpatul:

(fiul lui și, născut la data de 05.11.1965 în M, domiciliat în C-, -6,.B,.45; CNP -) la pedeapsa de o lună închisoare.

În baza art.215 alin.(1), (3), (4) Cod penal cu aplicarea art.41 alin.(2) Cod penal, art.74 alin.(2) și art.76 lit.c) Cod penal a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare.

S-a constatat că infracțiunile ce au făcut obiectul prezentei cauze sunt concurente cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penala nr.1180/4.06.2004 pronunțată de Judecătoria Constanța.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penala nr.1180/2004 a Judecătoriei Constanța, definitiva prin decizia penala nr.28/13.01.2005 pronunțată de Tribunalul Constanta, în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor - 2 ani închisoare stabilită pentru infracțiunea prevăzută de art.266 pct.(2) din Legea nr.31/1990 cu aplicarea art.41 alin.(2) Cod penal; 9 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art.292 Cod penal; 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art.13 din Legea nr.87/1994 cu aplicart.13 Cod penal și 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art.37 din Legea nr.82/1991 raportat la art.289 Cod penal.

În baza art.36 alin.(2) Cod penal s-au contopit pedepsele de o lună închisoare, 2 ani închisoare (stabilite pentru infracțiunile care au făcut obiectul prezentei cauze) 2 ani închisoare, 9 luni închisoare, 1 an și 6 luni închisoare și 1 an și 6 luni închisoare, inculpatul executând în final pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata executată de la 09.05.2003 până la 9.06.2003 și de la 18.05.2005 la 17.10.2006

În baza art.71 Cod penal s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a doua și lit.b) Cod penal, pe durata executării pedepsei principale.

Ia act ca părțile vătămate SC SRL și SC SRL nu s-au constituit părți civile în cauză.

În baza art.14 și art. 346 Cod procedură penală raportat la art.998-999 cod civil a fost obligat inculpatul la plata sumelor de: 2.984,52 lei către partea civila SC SA C; 20.656,02 lei către partea civila SC SA si 11.000 lei către partea civila SC SRL.

În baza art.191 alin.(1) Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul

Prin decizia penală nr. 462 din data de 22.10.2008, pronunțată în dosarul penal nr-, Tribunalul Constanțaa decis:

"În baza art. 379 pct.(1) lit.b) Cod procedură penală, respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul inculpat împotriva sentinței penale nr.564/28.05.2008 a Judecătoriei Constanța.

Obligă apelantul la cheltuieli judiciare către stat în sumă de 200 lei din care suma de 100 lei onorariu avocat oficiu se va deconta din fondul Ministerului Justiției. "

Prin decizia penală nr.146 din data de 19 martie 2009, pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA, în dosarul nr- s-a decis:

"În baza art.38515pct.(1) lit.b) Cod procedură penală, respinge recursul declarat de inculpatul - domiciliat în C,-, -6,. B,. 45, împotriva deciziei penale nr. 462 din data de 22.10.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr. 564 din data de 28.05.2008, pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul penal nr- - ca nefondat.

Conform art.192 alin.(2) cod procedură penală, obligă recurentul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat din care 200 lei onorariu pentru avocat se va plăti, potrivit art.189 Cod procedură penală, din fondurile

În baza art.309 alin.ultim Cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 exemplare."

În ședința publică din data de 17 septembrie 2009, recurentul contestator a declarat că nu a formulat acțiune și nu înțelege să susțină contestația în anulare de față.

Având în vedere precizarea recurentului contestator se va lua act că acesta nu a formulat contestație în anulare, iar cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată că în cauză condamnatul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C, nu a formulat contestație în anulare.

Conform art.192 alin.(3) Cod procedură penală, cheltuieli judiciare avansate de către stat rămân în sarcina statului.

Conform art.309 alin.ultim Cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 ex.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 septembrie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Jud.recurs / Tehnored.gref.

2 ex./5.10.2009

Președinte:Adriana Ispas
Judecători:Adriana Ispas, Dan Iulian Năstase, Daniel

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 510/2009. Curtea de Apel Constanta