Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 512/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 512/
Ședința publică din data de 29 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Cristache judecător
JUDECĂTOR 2: Daniela Liliana Constantinescu
JUDECĂTOR 3: Constantin
Grefier -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de părțile vătămate și, domiciliate în comuna, sat, județul V, prin procurator, domiciliat în comuna, județul V, împotriva deciziei penale nr. 139 din 18 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- privind pe inculpata .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 22 2008 și au fost consemnate în încheierea din aceeași zi, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 29 2008.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursurilor penale de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală 23 din 21.01.2008 a Judecătoriei Adjuda fost condamnată inculpata la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 215 alin. 1-3 Cod penal cu aplicarea art. 74 lit. a și c Cod penal și art. 76 lit. c Cod penal și la o pedeapsă de 2 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 292 Cod penal cu aplicarea art. 74 lit. a și c Cod penal și art. 76 lit. c Cod penal.
Conform art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod penal s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
Conform art. 81, 82 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani.
S-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a-c Cod penal, cu excepția dreptului de a alege, și s-a suspendat executarea acestora pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
Conf. art. 170 Cod procedură penală, s-a dispus restabilirea situației anterioare comiterii infracțiunii, în sensul că s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2782/18.09.2006 la. - - din Adjud și au fost obligați și - să lase părții vătămate în deplină proprietate și pașnică folosință suprafața de 1200. teren (găsit la măsurătoare 1184.) situat în intravilanul comunei sat, județul V, tarlaua 33, parcela cadastrală 1057, cu număr cadastral 1961 H, cu vecinii: N -; S- drum; E - drum și V -.
A fost obligată inculpata să plătească părților civile și - suma de 10.0000 lei RON cu titlu de despăgubiri civile și au fost respinse restul pretențiilor civile.
Au fost respinse ca nefondate despăgubirile civile în sumă de 1500 lei solicitate de partea civilă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Inculpata și soțul ei, (în prezent decedat) au fost proprietarii suprafeței de 1200.p teren arabil, situată în intravilanul comunei, sat, județul V, tarlaua 33, parcela 1057, cu vecinii: N -, V - și E și S - drum, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 26/14.02.1998 eliberat de BNP - Adjud.
Cu contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 781/07.04.1999 la BNP - Adjud, cei doi soți, și au vândut această suprafață de teren către cumpărătorul cu prețul inserat in contract de 3.000.000 lei vechi.
Profitând de înțelegerea verbală dintre părți, conform căreia vânzătorii puteau să folosească în continuare terenul până când cumpărătorul îi va stabili destinația și va hotărî altfel, deși nu mai erau proprietarii terenului în litigiu, inculpata și soțul ei au vândut aceiași suprafață de teren cumpărătorilor și -, cu prețul stipulat in contract de 10.000 lei noi, cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2782/18.09.2006 la BNP - -.
Cu ocazia celei de-a doua vânzări inculpata și soțul ei au declarat la notariat, sub sancțiunile prevăzute de lege - art. 292 și art. 215 Cod penal - că imobilul ce se vinde nu a fost înstrăinat anterior încheierii acestui contract, deși în realitate el fusese vândut deja cumpărătorului la data de 07.04.1999.
În prezent suprafața de teren este stăpânită de părțile vătămate și -, iar partea vătămată, cea care a și formulat această plângere la organul de urmărire penală a introdus și acțiune civilă pentru anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu cumpărătorii și -, acțiune ce a format obiectul dosarului acestei instanțe nr-, în care nu s-a dat o soluție pe fondul cauzei.
Făptuitorul a decedat pe parcursul urmăririi penale și față de el s-a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale, conform art. 228 alin. 6 și art. 10 lit. g Cod procedura penală.
În cursul urmăririi penale, partea vătămată a solicitat despăgubiri in valoare de 1500 lei, susținând că de fapt a cumpărat terenul cu suma de 1200 lei, dar în contract s-a trecut prețul de 300 lei pentru a plăti taxe notariale mai mici și diferența de 300 lei reprezintă banii pe care i-a cheltuit pentru întocmirea actelor notariale.
De asemenea, tot în cursul urmăririi penale, s-au constituit părți civile și - și cu suma de 15.000 lei, din care suma de 10.000 lei prețul plătit pentru teren și diferența cheltuieli legate de perfectarea actului.
Inculpata a fost audiată în cursul urmăririi penale și a recunoscut că a vândut terenul în litigiu de două ori, de fiecare dată cu act notarial, dar a susținut că prețul convenit între părți a fost cel din contractele autentice, respectiv suma de 300 lei primiți de la și 10.000 lei, primiți de la părțile vătămate și -.
În faza de cercetare judecătorească inculpata nu s-a prezentat pentru audiere, rezultând din actele aflate în dosarul de urmărire penală la filele 25-26 că aceasta locuiește legal în Italia. De asemenea, părțile vătămate și - nu s-au prezentat la instanță pentru a-și susține latura civilă, singura lor constituire de parte civilă făcându-se în cursul urmăririi penale, întrucât și aceștia sunt tot plecați la muncă în Italia. Singurul care s-a prezentat la un termen la instanță a fost, dar nu a putut fi audiat la termenul la care s-a prezentat și ulterior nu a mai venit pentru a-și preciza eventualele noi pretenții civile, rămânând și pentru el constituirea de parte civilă din cursul urmăririi penale.
Situația de fapt expusă a fost dovedită în cauză cu declarațiile inculpatei, coroborate cu cele două contracte autentice încheiate între părți la BNP - Adjud și BNP - Adjud, precum și documentația ce a stat la baza întocmirii acestora, declarațiile părților vătămate, și - și declarația martorului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel părțile vătămate și - criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie sub aspectul soluționării laturii civile a cauzei.
În susținerea apelului s-a arătat că partea vătămată a introdus o acțiune civilă la Judecătoria Adjud având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2782/2006.
Au mai arătat apelanții că în cadrul acelui proces civil, și, în calitate de reclamanți, au depus o declarație autentificată sub nr. 1628/18.05.2007 prin care renunță la drepturile ce li se cuvin asupra imobilului - teren în litigiu, întrucât au primit contravaloarea acestuia de la pârâtul.
Astfel, întrucât părțile vătămate au clarificat situația juridică a terenului, s-a solicitat înlăturarea dispoziției privind restabilirea situației anterioare în sensul obligării apelanților să lase terenul indicat în deplină proprietate primului cumpărător, respectiv.
Prin decizia penală 139/18.04.2008 a Tribunalului Vranceas -a respins ca nefondat apelul declarat de părțile vătămate și.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate de apelanți, cât și din oficiu, în condițiile art. 371 al. 2. pr. pen, s-a constatat că prima instanță a reținut corect situația de fapt, vinovăția inculpatei, iar încadrarea juridică este cea legală.
Astfel, din probele administrate în cauză, acte, procese-verbale, declarații părți, declarații autentificate încheiate între părți la BNP - Adjud și BNP - Adjud, documente ce au stat la baza întocmirii acestora, ca și declarațiile părților vătămate, a martorilor audiați, este dovedit faptul că inculpata împreuna cu soțul său, făptuitorul, în prezent decedat, au vândut de două ori cu act notarial aceeași suprafață de teren de 1200. situat în intravilanul com. Păunesti, sat, județul V identificat potrivit actului autentic de vânzare-cumpărare nr. 781/07.04.1999 către cumpărătorul cu prețul de 300 Ron, iar a doua oară cu un alt contract autentic către cumpărătorii și - unde au declarat mincinos că terenul supus vânzării nu este ipotecat sau grevat de sarcini sau înstrăinat anterior, deși în realitate fusese vândut, fapte ce întrunesc elemente constitutive ale infracțiunilor de fals în declarații si înșelăciune, prev. de art. 292. pen si art. 215 al. 2 si 3. pen cu aplicarea art. 33 lit. a pen. În ceea ce privește individualizarea pedepsei, s-a constatat că prima instanță a dat eficiență deplină criteriilor generale prev. de art. 72. pen.
Referitor la soluționarea laturii civile, Tribunalul a constatat că în mod corect prima instanță a făcut aplicarea disp. art. 170. pr. pen, care reglementează restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunilor, în sensul că s-a dispus anularea celui de al doilea contract încheiat între inculpată și soții si -, motivat de faptul că la data încheierii contractului, 18.09.2006, vânzătoarea nu mai avea calitatea de proprietară a bunului vândut întrucât proprietatea bunului se transferase asupra lui ca urmare a încheierii contractului autentificat sub nr. 781/07.04.1999 - BNP - Adjud.
Măsura procesuală reală dispusă în cauză are un caracter asigurator și vizează împiedicarea sustragerii inculpatului de la executarea pedepsei sau de la repararea pagubei. Prin săvârșirea infracțiunilor în cauza de față s-a produs în mod vădit o schimbare a situației de fapt dar și de drept, ceea ce reclamă o reparare a prejudiciului produs în măsura în care restabilirea situației anterioare este posibilă. Ori, în raport de actele încheiate, de constatările efectuate ca urmare a probatoriilor administrate rezultă în mod cert că al doilea contract încheiat cu soții si - și care au fost de bună-credință la încheierea acestuia, s-a făcut în frauda legii, ceea ce face ca terenul să revină în proprietatea primului cumpărător -, și față de care la fond, în mod corect i s-au respins despăgubirile solicitate. Aceste dispoziții vizează în mod expres soluționarea laturii civile în cadrul procesului penal, temei al răspunderii penale în cazul săvârșirii unei infracțiuni prevăzută de lege. Este rațiunea pentru care apelul formulat nu a putut fi primit, motivat de faptul că apelanții-părți civile în cauză au exercitat un drept de opțiune în vederea valorificării pretențiilor civile alegând calea penală, opțiune ce are un caracter irevocabil. Faptul că în cadrul unui proces civil au dobândit un drept asupra bunului imobil printr-o reglementare a situației juridice în raport de partea vătămată, aceasta nu face decât să satisfacă pretenții ce nu au putut fi obținute în cadrul procesului penal.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs părțile vătămate și - pe motive de nelegalitate și netemeinicie.
Părțile vătmate și - nu au motivat în scris recursul promovat și nici nu s-au prezentat în instanță pentru a-l susține oral.
Recursurile sunt fondate.
Analizând cauza din oficiu în limita cazurilor de casare prev. de art. 3859Cod procedură penală se constată următoarele:
Inculpata a fost condamnată prin sentința penală recurată pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals în declarații, la pedepsele de 2 ani închisoare și respectiv 2 luni închisoare.
Urmare a contopirii celor două pedepse s-a stabilit ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare și s-a dispus suspendarea condiționată a executării acesteia pe durata termenului de încercare de 4 ani.
Din analiza materialului probator administrat în cauză considerăm că latura penală a fost corect soluționată, în sensul că în mod corect a fost reținută vinovăția inculpatei, iar pedepsele aplicate acesteia sunt legale și temeinice.
Analizând probatoriile administrate în cauză, și în special cele din faza apelului, considerăm că modalitatea de soluționare a laturii civile este greșită.
Ca situație de fapt se reține că inculpata a vândut (împreună cu soțul său ) la data de 18.09.2006 către părțile vătămate și - suprafața de 12200. teren intravilan, deși inițial, la data de 07.04.1999, a vândut aceeași suprafață de teren părții vătămate, iar cu ocazia încheierii celui de al doilea contract de vânzare-cumpărare a declarat că terenul în cauză nu este grevat de sarcini.
În acest sens au fost încheiate două contracte de vânzare-cumpărare vizând aceeași suprafață de teren, respectiv:
1. - contractul încheiat cu partea vătămată, autentificat sub nr. 781/07.04.1999 (în care s-a stabilit drept preț suma de 3.000.000 lei);
2. - contractul încheiat cu părțile vătămate (prin mandatar ) și -, autentificat sub nr. 2782/18.09.2006 (prețul vânzării fiind stabilit la suma de 10.000 lei RON).
Prin sentința penală apelată s-a dispus conform art. 170 Cod procedură penală, restabilirea situației anterioare comiterii infracțiunii în sensul că a fost anulat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2782/18.09.2006 și au fost obligate părțile vătămate și - să lase părții vătămate în deplină proprietate și pașnică folosință suprafața de 1200. teren intravilan.
De asemenea, a fost obligată inculpata să plătească părților civile și - suma de 10.000 lei RON cu titlu de despăgubiri civile și au fost respinse restul pretențiilor în sumă de 5000 lei RON.
Cu ocazia soluționării apelurilor, părțile vătămate și - au depus la dosarul cauzei următoarele acte:
- sentința civilă nr. 467 din 31.05.2007 a Judecătoriei Adjud pronunțată în dosarul nr-, prin care s-a respins în fond acțiunea în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2782/18.09.2006 de către, și acțiunea în revendicare înregistrată sub nr- formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâții, și --, prin renunțarea reclamanților la dreptul pretins.
- o copie de pe "Declarația" autentificată sub nr. 1628 din 18.05.2007 la. -, prin care numiții (parte vătămată) și au precizat că au primit de la și - suma de 5000 lei RON, reprezentând contravaloarea imobilului în litigiu, că vor renunța la drepturile ce li se cuvin asupra imobilului și nu mai au nicio pretenție de la aceștia.
De precizat că declarația autentificată arătată mai sus a fost avută în vedere la soluționarea cauzei civile nr-, cauză în care s-a pronunțat sentința civilă 467/31.05.2007.
- o copie de pe declarația dată în instanță, (Dosar nr-) de către reclamantul (parte vătămată), în sensul că împreună cu soția sa renunță la drepturile ce li se cuvin privind imobilul teren în suprafață de 1200. dobândit de la pârâții și care a făcut obiectul acțiunii în constatarea nulității contractului încheiat între pârâții și pârâții și a acțiunii în revendicarea acelui imobil.
Fără a analiza în concret actele depuse de cei doi apelanți (arătate mai sus) și fără o motivare convingătoare, Tribunalul Vranceaa respins apelurile promovate ca nefondate.
Având în vedere dispozițiile din hotărârile recurate vizând soluționarea laturii civile a cauzei, prin raportate la sentința civilă nr. 467/31.05.2007 a Judecătoriei Adjud, considerăm că s-ar ajunge la situația ca două hotărâri judecătorești să cuprindă dispoziții contrare, ce nu se pot concilia.
De asemenea, în condițiile în care și hotărârea pronunțată de instanța penală ar căpăta caracter definitiv, cu privire la dispozițiile laturii civile, s-ar ajunge în situația în care părțile ar fi nevoite să exercite o cale extraordinară de atac, întrucât ar fi imposibilă executarea ambelor hotărâri ce cuprind dispoziții contradictorii.
Conform art. 22 alin. 2 Cod procedură penală, hotărârea definitivă a instanței civile prin care a fost soluționată acțiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în fața organului de urmărire penală și a instanței penale, cu privire la existența faptei penale, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.
a contrario, hotărârea definitivă a instanței civile are autoritatea de lucru judecat în fața instanței penale cu privire la dispozițiile vizând latura civilă a cauzei penale, situație incidentă în speța de față.
Or, atâta timp cât în cadrul procesului civil partea vătămată a renunțat la dreptul său asupra terenului în litigiu, în favoarea părților vătămate și -, fiind despăgubit cu suma de 5.000 lei, (dispoziție ce a căpătat caracter definitiv anterior pronunțării sentinței penale recurate) este imposibil ca în cadrul procesului penal să se instituie dreptul acesteia asupra terenului la care renunțase.
Față de cele de mai sus, se vor admite recursurile declarate de părțile vătămate și Creoitoru -.
Se va casa în totalitate decizia penală 139/18.04.2008 a Tribunalului Vrancea și în parte sentința penală 23/21.01.2008 a Judecătoriei Adjud, numai în ceea ce privește latura civilă a cauzei, și în rejudecare:
Se vor înlătura din sentința penală recurată toate dispozițiile vizând latura civilă a cauzei.
Se va constata că latura civilă a cauzei a fost soluționată definitiv prin sentința civilă 467/31.05.2007 a Judecătoriei Adjud.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.
Conform art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentului recurs vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de părțile vătămate și -, domiciliați în comuna, sat, județul V, împotriva deciziei penale nr. 139 din 18 aprilie 2008 (sentința penală nr. 23 din 21 ianuarie 2008 pronunțată de Judecătoria Adjud în dosarul nr- privind pe inculpata, fiica lui și, născută la data de 18.07.1961 în comuna, județul B, CNP -, domiciliată în comuna, sat, județul V).
Casează în totalitate decizia penală nr.139 din 18.04.2008 a Tribunalului Vrancea și în parte sentința penală 23 din 21.01 2008 Judecătoriei Adjud, numai în ceea ce privește latura civilă a cauzei, și în rejudecare:
Înlătură din sentința penală nr. 23 din 21.01.2008 a Judecătoriei Adjud toate dispozițiile vizând soluționarea laturii civile a cauzei.
Constată că latura civilă a cauzei a fost soluționată definitiv prin sentința civilă nr. 467 din 31.05.2007 a Judecătoriei Adjud.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.
Conform art.192 alin.3 pr.pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentelor recursuri rămân în sarcina statului.
Suma de 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu în recurs pentru inculpata va fi avansată către Baroul Galați din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29 2008.
PREȘEDINTE, ptr. JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
care participă la seminarul ce se
desfășoară în perioada
22-24 oct.2008, la,
conf. art. 312 al. 2.pr.pen.
PREȘEDINTE,
Grefier,
Red. /20.10.2008
Tehored. / 2 ex./21.10.2008
Fond:
Apel:,
Președinte:Mariana CristacheJudecători:Mariana Cristache, Daniela Liliana Constantinescu, Constantin