Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 52/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

(896/2008)

DECIZIA PENALĂ NR. 52A

Ședința publică de la 03 martie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Silvia Cerbu- -

JUDECĂTOR 2: Simona Encean

GREFIER - - -

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror .

Pe rol urmează soluționarea apelurilor declarate de către PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, inculpații, și partea civilă, împotriva sentinței penale pronunțată la data de 13.11.2007 de către TRIBUNALUL BUCUREȘTI Secția a-II-a Penală în dosarul nr-.

Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 16.02.2009, ce face parte integrantă din prezenta decizie penală.

Curtea pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea de la data de 16.02.2009 la datele de 23.02.2009, 02.03.2009 și 03.03.2009 când, în aceeași compunere a decis următoarele:

CURTEA,

Deliberând asupra apelurilor penale de față constată următoarele:

Prin sentința penală nr.1512 din 13.11.2007, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI, Secția a II-a penală, în dosarul nr-, a fost respinsă cererea privind schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute prin rechizitoriu, în sarcina inculpatului din infracțiunea prev. de art. 25 raportat la art. 290 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal în infracțiunea prev. de art. 25 raportat la art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și aplic. art. 13 Cod penal; din infracțiunea prev. de art. 291 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, în infracțiunea prev. de art. 291 Cod penal cu aplicarea art. 13 Cod penal și din infracțiunea prev. de art. 215 alin. 1,2,3,5 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal în infracțiunea prev. de art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal cu aplic. art. 13 Cod penal.

Totodată, a fost respinsă cererea prin care s-a solicitat a se constata că a intervenit prescripția răspunderii penale a inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 290 și art. 291 Cod penal.

În baza art. 25 rap. la art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 1 ( un) an închisoare.

În baza art. 291 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare.

În baza art. 26 raportat la art. 215 alin. 1,2,3,5 cu aplic. art. 41 alin. 2
Cod penal cu aplic. art. 76-74 lit. a, b Cod penal cu referire la art. 80 Cod penal, a fost condamnat inculpatul la 5 ani închisoare.

În baza art. 65 Cod penal, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a, b Cod penal.

În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea aplicată, aceea de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.

În baza art. 350 Cod procedură penală s-a dispus arestarea inculpatului după rămânerea definitivă a prezentei.

În baza art. 290 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal a fost condamnat inculpatul, la 1 ( un ) an închisoare.

În baza art. 291 Cod penal, a fost condamnat același inculpat la 1 ( un ) an închisoare.

În baza art. 26 rap. la art. 215 alin. 1,2,3,5 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 76-74 lit. a, b Cod penal cu ref. la art. 80 Cod penal, a fost condamnat același inculpat la 3 ani închisoare.

În baza art. 65 Cod penal, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal după executarea pedepsei principale pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea aplicată, aceea de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b Cod penal pe o durată de 2 ani.

În baza art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului, pe un termen de încercare de 5 ani conform art. 82 Cod penal.

S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal.

A fost menținut sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor inculpatului .

În baza art.14 raportat la art.346 Cod procedură penală raportat la art.998,999 cod civil a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă și a fost obligat inculpatul la 145.141 USD, în echivalentul în lei la data plății către partea civilă, reprezentând suma nerestituită din împrumut.

În baza art.191 Cod procedură penală a obligat inculpații la câte 2000 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI nr. 1004/P/2001 din 20.08.2004, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 25 rap. la art. 290 din Codul penal cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal, art. 291 cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal și art.215 alin. 1,2,3,4,5 cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal, toate cu aplic. art. 33 lit. a din Codul penal și a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 290 cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal, art. 291 din Codul penal și art. 26 raportat la art. 215 alin. 1,2,3,5 cu aplic. art. 41 alin. 2 din Codul penal, toate cu aplic. art. 33 lit. a din Codul penal.

Prin actul de sesizare a instanței, s-a reținut că, în perioada februarie- 08.04.1998, inculpatul a determinat-o pe partea vătămată, să-i împrumute 170.000 USD, folosind pentru a garanta acest împrumut, cinci rapoarte de expertiză false care atestau o valoare mai mare decât cea reală a unor terenuri situate în localitatea, județul

Cu privire la același inculpat, s-a mai reținut că l-a instigat pe inculpatul să întocmească cele cinci rapoarte de expertiză false pe care, ulterior le-a folosit, prezentându-le părții vătămate în scopul de aoi nduce în eroare și de aod etermina să-i împrumute suma de bani anterior menționată, pe care nu a mai restituit-

Cu privire la inculpatul, s-a reținut că, deși nu avea pregătirea necesară, fiind expert tehnic auto, nu în domeniul evaluării terenurilor și nu mai făcea parte din Societatea Generală a Tehnici, a folosit antetul și ștampila acestei societăți și a întocmit cinci expertize tehnice, pe care le-a folosit inculpatul, expertize ce atestau o valoare mai mare decât cea reală a unor terenuri situate în localitatea, județul

În sarcina aceluiași inculpat s-a mai reținut că, în activitatea de inducere în eroare a părții vătămate, l-a ajutat în activitatea pe inculpatul, întocmind și punând la dispoziția acestuia din urmă, spre a fi folosite, cele cinci rapoarte de expertiză falsificate.

Prin același rechizitoriu, în baza art.38 din Codul d e procedură penală, au fost disjunse alte opt fapte reclamate de partea vătămată, formându-se un dosar penal separat, înregistrat la poliție sub nr.1264/2003, în vederea continuării cercetărilor față de Capitol, și sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 290 din Codul penal, art. 291 din Codul penal, art. 215 alin. 1,2,3,5 din Codul penal și art.266 pct.2 din Legea nr.31/1990.

Din expozitivul rechizitoriului rezultă că faptele pentru care s-a dispus disjungerea constau în aceea că, profitând de starea de eroare creată părții vătămate, inculpatul și complicii săi, și au solicitat în continuare diverse sume de bani cu titlu de împrumut de la aceasta, motivând că astfel vor putea revigora activitatea societăților comerciale pe care le administra inculpatul și vor rambursa suma de 170.000 USD împrumutată inițial.

Situația de fapt reținută în rechizitoriu a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: reclamația părții vătămate; declarația părții vătămate; rapoarte de Expertiză Tehnica Evaluare teren intravilan; contracte de vânzare cumpărare;contract de împrumut; raport de Expertiză Tehnică; supliment de expertiză Tehnică Judiciară; raport de constatare Tehnico Criminalistică nr.-/17.02.2003; raport de constatare Tehnico Criminalistică; răspunsul Societății Generale a Tehnici,: adrese ale organelor de poliție; răspunsul Judecătoriei Câmpina Biroul Carte Funciară, răspunsul Oficiului Registrului Comerțului; declarația martorului; declarația martorului; declarația; declarația martorului G; declarația martorului; declarația martorului; declarația martorului;
declarația martorului; declarația martorului
; declarația martorului; declarația martorului
; declarația martorului; declarația
martorului; declarațiile inculpatului;
declarațiile inculpatului; adrese către Direcțiile Locale de Taxe și
Impozite; procesele verbale din 13.12.2002 din 31 mai 2002, din 20
martie 2002, din 01.08.2002, din 26.02.2002; adresa nr.1184/19.03.2002 a a Judecătoriei Prahova, nr.2186/28.05.2002 a P; angajament inculpat pentru restituire 170.000 USD; angajament din 25.06.1998; contract de vânzare-cumpărare; adresa nr.-/09.02.2004; Cerere de suspendare provizorie"; Contestație"; " de adjudecare" din 17.06.2003; adresa din 4 august 2003; declarație martor; declarație martor; declarație martor.

În cursul cercetării judecătorești au fost ascultați inculpații și, partea vătămată, martorii, G și și au fost întocmite două expertize tehnice judiciare.

Fiind audiat de către instanța de fond, inculpatul a menținut declarațiile date în faza de urmărire penală, arătând că a împrumutat diferite sume de bani de la, precizând totodată, condițiile în care 1-a cunoscut pe acesta, precum și modul în care au stabilit să deruleze "colaborarea".

De asemenea, inculpatul a arătat că în perioada 1995-1996 împrumutat de la partea vătămată diverse sume de bani, pe care, în parte, le-a restituit cu o dobândă foarte mare până în 1997 când a avut probleme de ordin financiar. La momentul în care au apărut problemele financiare dorea să împrumute și alte sume de bani, inculpatul a convenit cu partea civilă ca sumele datorate până la acel moment să fie garantate cu imobile, motiv pentru care s-au deplasat împreună să vizioneze mai multe terenuri în, Băneasa, partea vătămată optând pentru cele din.

Inculpatul a precizat că actele, prin care a devenit proprietarul terenurilor din, fuseseră perfectate cu o lună înainte de data încheierii contractului de împrumut iar terenurile nu fuseseră vizionate nici măcar de el la data dobândirii, ci deodată cu partea vătămată. Totodată, a precizat că de negocieri și întocmirea actelor de vânzare cumpărare s-a ocupat martorul.

Instanța de fond a reținut că din adresa eliberată de Biroul Notarilor Publici " și "a reieșit că la data întocmirii contractului de împrumut, respectiv la data de 08.04.1998, la dosarul notarial au fost anexate și rapoartele de expertiză, ceea ce contrazice afirmațiile inculpatului în sensul că nu s-a folosit de ele la încheierea contractului, fiind finalizate ulterior autentificării acestuia.

De asemenea, a constatat că din declarația inculpatului nu rezultă, în mod clar, de ce l-a indus în eroare pe, în legătură cu valoarea celor cinci terenuri, precum și celelalte aspecte referitoare la prezentarea unor garanții fictive sau care deja erau gajate în favoarea altor persoane, acesta arătând că a discutat împreună cu partea vătămată asupra valorii terenurilor și a sumelor ce urmau a fi garantate cu acestea și împreună au căzut de acord cu privire la condițiile încheierii contractului.

De asemenea, s-a mai reținut că inculpatul a precizat că a considerat tot timpul că rapoartele de evaluare au fost întocmite respectându-se normele legale, personal, nesolicitându-i inculpatului să le supraevalueze.

Cu ocazia audierii, inculpatul nu a recunoscut comiterea faptelor, instanța de fond constatând că susținerile sale sunt infirmate de materialul probator administrat în cauză. Astfel, inculpatul, a susținut că a procedat corect atât la evaluarea terenurilor, cât și cu privire la metodologia aplicată, în legătură cu cele cinci terenuri din. De asemenea, inculpatul a arătat că nu avea cunoștință despre faptul că a fost radiat din evidențele SA și -R, aflând de acest lucru de la lucrătorii de poliție, afirmând că rapoartele menționate reprezintă expertize extrajudiciare, întocmite în nume propriu, omițând să precizeze de ce rapoartele întocmite dețin antetul și având ștampila instituției aplicate pe rapoartele în cauză ca și când ar fi fost depuse și verificate de SC.

Inculpatul a depus la dosarul cauzei un raport de expertiza tehnică pentru evaluarea unui teren intravilan solicitat de SC CONFORT SRL, întocmit la data de 01.04.1998, arătând ca a urmat cursuri de evaluare, în urma cărora a și fost desemnat să efectueze o asemenea expertiză, afirmație care a fost înlăturată de instanța de fond, care a apreciat că urmarea unor cursuri i-a conferit inculpatului doar o vocație la efectuarea unor expertize și nicidecum autorizarea efectuării unor asemenea lucrări, din adresa cu nr. 4205/19.04.2002 a Societății Generale a Tehnici, rezultând că acesta este expert tehnic auto, cu legitimația nr.1500-1050 emisă de Ministerul Justiției, neavând competența necesară (pregătirea necesară) și nici abilitarea legală de a efectua expertiză în domeniul evaluării terenurilor.

De asemenea, s-a reținut că inculpatul a susținut că expertizele întocmite de el nu produceau efecte juridice, întrucât acestea nu au fost depuse și exprimau pur și simplu părerea unui specialist, la data respectivă nefiind uzitată noțiunea de expertiza extrajudiciară, aceste expertize fiind doar o formă de a-l informa pe inculpatul asupra valorii terenurilor fiind efectuate chiar înainte de a fi cumpărate de acest inculpat. Totuși, s-a apreciat de către instanța de fond că aceste susțineri sunt contrazise de afirmațiile inculpatului care arăta că rapoartele cuprindeau toate ștampilele, precum și de mențiunile care rezulta din facturarea rapoartelor de expertiză.

Partea civilă a arătat că-și menține declarațiile de la urmărire penală în care a solicitat tragerea la răspundere penală a inculpaților și că se constituie parte civilă în prezentul dosar cu suma de 166.000 USD, sumă rămasă nerestituită și 420.000 USD penalități.

Prin plângerea și declarațiile sale, partea vătămată a precizat că inculpatul, în principal, a folosit următoarele moduri de operare:

"-a garantat împrumuturile cu terenuri în zona de
supraevaluate de 58 de ori prin intermediul unor expertize false, întocmite de
, care nu mai avea dreptul să efectueze expertize;

-unele sume le-a garantat cu autoturisme care, în realitate, nu erau ale lui sau ale firmelor sale, și astfel garanțiile nu au putut fi valorificate pentru recuperarea prejudiciului;

-"împrumuturile" care le-a făcut în numele firmelor sale însă nu au fost înregistrate în firme și nici cheltuite în interesul acestora.

-pentru a zădărnici urmărirea sa și-a schimbat în mod sistematic, sediul, domiciliul și telefoanele."

Partea vătămată a arătat că nu l-a însoțit niciodată pe inculpatul la la vizionarea terenurilor, în ziua în care se presupune ca ar fi fost acolo, fiind angrenată în activități didactice în B, așa cum a reieșit și din adresa 45/20.04.2005 emisă de Asociația Naționala a Universităților Populare si adeverința nr.204/08.06.2005 emisă de Biblioteca Pedagogică Națională care arată că în ziua de 07.04.1998 când inculpatul pretinde ca ar fi fost împreună la, acesta s-a aflat în B, fiind angrenat într-o serie de activități profesionale.

Din declarația martorului, a rezultat că inculpatul i-a prezentat părții vătămate, terenuri în alte zone decât cele reale respectiv: "terenuri situate în localitatea, jud. P, bine poziționate, lângă vile luxoase, având acces la șosea asfaltată, electricitate, gaze, telefon, etc, care prin valoarea lor acopereau împrumutul". În continuarea declarației sale martorul mai sus citat arată: "De curând dl. mi-a relatat că după primirea actelor care garantau împrumutul deplasându-se la, a constatat că terenurile respective erau situate în alte zone decât cele prezentate de, valoarea acestora fiind cu mult sub nivelul susținut de acesta"

Declarația martorului a fost susținută și de declarația martorului precum și declarația părții vătămate.

Atât declarațiile părții vătămate cât și ale celor doi martori au fost confirmate de expertiza nr.620.522/2001 în care se constată: "Pentru al cincilea amplasament, respectiv cel din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.948/16.03.1998, după schiță anexa la contract amplasamentul ar fi pe partea a drumului, iar după vecinătate, amplasamentul ar fi pe partea dreaptă a drumului, la o distanță de circa 100 de la drum, un teren de o calitate mult inferioară față de cel indicat în schița anexă".

Instanța de fond a procedat, de asemenea, la audierea martorului care a învederat că a fost angajatul inculpatului, prin intermediul căruia l-a cunoscut pe, de la care inculpatul a împrumutat mai multe sume de bani al căror cuantum nu îl cunoaște. Martorul a precizat că în numele inculpatului a achiziționat mai multe terenuri în, o parte dintre acestea fiind vizionate și de către inculpat și partea vătămată. Acesta a arătat că nu a participat efectiv la identificarea terenurilor de către cei doi, dar aceste terenuri erau fânețe și nu aveau construcții în apropiere, iar în ziua în care au fost vizionate aceștia nu s-au mai deplasat la primărie sau în alte locuri din comună.

A fost audiată în cauză, de către instanța de fond, și martora, care de asemenea a învederat că în perioada 1995-1996 desfășurat operații comerciale, iar sumele pe care i le datora acestuia, martora le trimitea direct părții vătămate, în contul unor împrumuturi ale inculpatului de la acesta, fără a putea preciza însă cuantumul exact al sumelor, sume pentru care partea vătămata îi înmâna chitanțe descărcătoare.

Martorii și au declarat că i-au cunoscut atât pe inculpatul cât și partea vătămata și știu că acesta din urmă l-a împrumutat pe inculpat cu diverse sume de bani de-a lungul timpului, pentru care s-a garantat cu diverse bunuri, la un moment dat garantându-se unul dintre împrumuturi cu apartamentul martorului.

Instanța de fond a procedat la audierea martorului a cărui declarație se afla atașată la dosarul cauzei și în care a arătat că în perioada 1996-1998 fost omul de legătura între inculpatul și partea vătămată, în sensul că, fiind angajatul inculpatului făcea oficiul de a duce și aduce diverse sume de bani între cei doi, pentru care primea uneori chitanțe de la partea vătămată, iar alteori erau confirmate sumele de bani telefonic. Din aceeași declarație tribunalul a reținut însa că acest martor nu a putut preciza ce reprezentau aceste sume de bani, în temeiul căror împrumuturi erau restituite de către inculpat părții vătămate și nici care erau cuantumurile sumelor respective, martorul nefiind altceva decât un. Același martor a arătat că a ridicat mai multe expertize imobiliare de la inculpatul, dar de fiecare dată acestea erau înmânate în plicuri sigilate, însă a văzut că erau ștampilate cu ștampila, al cărei conținut nu îl cunoaște și purta un antet, al cărui conținut de asemenea nu îl știe.

Au fost audiați și martorii și, care au menținut declarațiile date în faza de urmărire penală, arătând că ambii au vândut terenuri în localitatea inculpatului, terenuri care nu erau racordate la utilități și pentru care au fost trecute prețurile reale de vânzare în actele notariale de vânzare cumpărare.

La solicitarea părților, tribunalul a încuviințat efectuarea unei expertize tehnice judiciare, expertiza efectuata și depusă la dosarul cauzei de experta, cu nr.1884/16.03.2006, și care avea ca obiective stabilirea valorii de circulație a celor cinci terenuri la data întocmirii expertizelor, dacă aceste terenuri se aflau sau nu în intravilan, dacă beneficiau sau nu de utilități, dacă erau construibile sau nu și în ce condiții și dacă pentru aceste terenuri erau aplicabile dispozițiile Hotărârii 218/04.12.1997, stabilirea dacă metoda de evaluare, a coeficienților utilizați și valoarea de bază avute în vedere de inculpatul au fost corecte sau nu. Întrucât răspunsurile expertului au fost deficitare si eliptice, instanța de fond a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză și deoarece experta a refuzat să mai răspundă, s-a procedat la înlocuirea acesteia cu expertul. Aceasta din urmă a întocmit raportul de expertiză cu nr.2244/19.03.2007 și a avut ca obiect aceleași obiective descrise anterior.

Concluziile acestui ultim raport au fost acelea că este imposibil de determinat amplasamentul terenurilor, valoarea de circulație a acestora, iar dotarea cu utilități nu poate fi precizată în condițiile în care nu se cunoaște amplasamentul terenurilor.

Tribunalul a înlăturat concluziile rapoartelor de expertiză efectuate în faza de cercetare judecătorească și a menținut raportul de expertiză efectuat în faza de urmărire penală de către experții autorizați și, întrucât deși, în cursul cercetării judecătorești s-au făcut numeroase demersuri de către pentru a se clarifica obiectivele expertizelor, aceleași ca și la urmărirea penală, cei doi experți și, nu au reușit să răspundă acestor obiective, ultima expertă nereușind nici să determine amplasamentul real al celor cinci terenuri, fără de care nu se putea trece la stabilirea valorii de circulație a terenurilor respective, concluzionând ca expertiza efectuată în faza de urmărire penală a reușit să răspundă obiectivelor stabilite, concluziile acesteia coroborându-se și cu celelalte probe administrate în cauză.

De asemenea, tribunalul nu a reținut susținerile inculpatului potrivit cărora rapoartele de expertiză întocmite de cele două experte în faza de cercetare judecătorească sunt corecte, acestea arătând că metodele de calcul ale expertului au fost corecte, întrucât aceste experte nu au precizat care sunt argumentele ce stau la baza acestor concluzii.

Din analiza întregului material probator administrat în cauză, instanța de fond a constatat că situația de fapt reținută prin actul de sesizare a instanței este corectă și că faptele inculpatului, constând în aceea că în lunile februarie-martie 1998 l-a determinat pe inculpatul să întocmească cinci rapoarte de expertiză cu date false pe baza cărora cele cinci terenuri au fost supraevaluate ca preț, iar la data de 08.04.1998 a prezentat notarului și părții vătămate aceste rapoarte, precum și faptul că în perioada februarie - aprilie 1998 folosindu-se de aceleași rapoarte a determinat-o pe partea vătămata să-i împrumute suma de 170.000 USD, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 25 raportat la art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal; prev. de art. 291 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și prev. de art. 215 alin. 1,2,3,5 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, toate cu aplic.art.33 lit.a Cod penal, infracțiuni pentru care acesta a fost condamnat.

Din analiza aceluiași material probator, instanța de fond a constatat că în ceea ce-l privește pe inculpatul situația de fapt este corect reținută în actul de sesizare a instanței și faptele acestuia constând în aceea că, deși nu mai avea dreptul să întocmească expertize tehnice și nici pregătirea necesară, a întocmit 5 rapoarte de expertiză tehnică în domeniul evaluării terenurilor consemnând date false și a dat aceste rapoarte inculpatului pretinzând și primind onorariu pentru acestea, ajutându-l astfel pe acesta din urmă să o înșele pe partea vătămată care a ținut cont de sumele supraevaluate ale terenurilor puse garanții, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev.de art.290 cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, prev.de art.291 Cod penal și respectiv art.26 raportat la art.215 alin.1,2,3,5 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, toate cu aplicarea 33 lit. a Cod penal, infracțiuni pentru care și acesta a fost condamnat.

De asemenea, tribunalul a constatat că cererea privind schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpatului prin înlăturarea dispozițiilor art.41 alin.2 din Codul penal și reținerea dispozițiilor art.13 din Codul penal este neîntemeiată întrucât de la data săvârșirii faptelor nu au avut loc modificări ale legii penale pentru a fi aplicabile dispozițiile art.13 Cod penal și este vorba de mai multe acte materiale distincte, pentru fiecare teren în parte și nu de un singur act material care s-a petrecut la data încheierii contractului de împrumut.

Totodată, instanța de fond a constatat că nu s-a prescris răspunderea penală pentru infracțiunile prev. de art.290 și art.291 Cod penal, nefiind îndeplinite termenele de prescripție prev.de art.122 Cod penal

La individualizarea pedepselor aplicate fiecărui inculpat pentru fiecare faptă în parte, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev.de art.72 Cod penal, gradul de pericol social concret al fiecărei infracțiuni, modalitatea concretă de săvârșire a faptelor, precum și circumstanțele personale ale inculpaților care deși nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, au avut o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal, astfel încât având în vedere toate aceste aspecte, le-a aplicat pedepse cu închisoarea orientate spre minim.

Față de toate aceste considerente, tribunalul a apreciat că scopul educativ și coercitiv al pedepselor aplicate, poate fi atins, pentru inculpatul numai prin aplicarea unor pedepse cu închisoarea cu privare de libertate.

În baza art. 65 Cod penal, li s-au interzis inculpaților și drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal, pe o durată de 3 ani și respectiv 2 ani după executarea pedepsei principale aplicate pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

De asemenea, inculpatului i s-au aplicat pedepse accesorii constând în interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit. a, b Cod penal.

Având în vedere ca inculpații au săvârșit faptele înainte de a fi fost condamnați pentru vreuna dintre ele, instanța a făcut aplicarea art.33 lit.a, 34 lit.b Cod penal, astfel încât fiecare inculpat în parte să execute pedeapsa cea mai grea aplicată.

Instanța de fond a făcut aplicarea art.350 Cod procedură penală și a dispus arestarea inculpatului după rămânerea definitiva a prezentei sentințe.

În ceea ce îl privește pe inculpatul, tribunalul a apreciat față de rolul efectiv pe care l-a jucat în colaborarea cu inculpatul, că scopul educativ și coercitiv al pedepselor aplicate acestuia poate fi atins și fără privare de libertate, astfel încât a făcut aplicarea dispozițiilor art.81 Cod penal, stabilindu-i termen de încercare de 5 ani conform dispozițiilor art.82 Cod penal și i-a atras atenția asupra prevederilor art.83 din Codul penal privind revocarea suspendării condiționate.

În ceea ce privește latura civila a procesului penal instanța a constatat că partea civila nu și-a dovedit în totalitate pretențiile civile, respectiv dobânzile aferente contractului de împrumut, astfel încât instanța de fond constatând ca sunt îndeplinite condițiile prev.de art.14 si 346 Cod procedură penală raportat la art.998-999 Cod civil, în sensul că acestuia i-a fost creat un prejudiciu efectiv de 1.415.141 USD ce reprezintă suma nerestituită efectiv din acest contract, inculpatul a fost obligat la plata acestei sume către partea civilă.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, inculpații și precum și partea civilă .

Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, prin motivele scrise de apel, a criticat hotărârea instanței de fond cu privire la greșita respingere a cererii de constatare a prescripției speciale pentru infracțiunile prev. de art.290 și 291 din Codul penal săvârșite de inculpații și, pentru greșita condamnare a inculpatului în baza art.26 rap. la art.215 alin.1,2,3,5 cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal fără a dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reținute prin rechizitoriu, din forma de participație a autoratului în complicitate și pentru greșita individualizare a pedepselor aplicate ambilor inculpați.

Cu prilejul dezbaterilor, procurorul a extins motivele de apel învederând că hotărârea este criticabilă și cu privire la greșita reținere a circumstanțelor atenuante numai pentru infracțiunea de înșelăciune, reținerea acestora fiind nejustificată.

Totodată, s-a susținut că în mod greșit au fost reținute dispozițiile art.41 alin.2 din Codul penal cu privire la infracțiunea de înșelăciune.

Cu privire la latura civilă, s-a susținut că potrivit art. 348 Cod procedură penală ar fi trebuit desființate înscrisurile pe care instanța le-a constat a fi falsificate în conformitate cu dispozițiile art. 191 Cod procedură penală iar față de împrejurarea că prejudiciul cauzat nu a fost recuperat, consideră că se impunea obligarea inculpaților în solidar la plata despăgubirilor civile.

Inculpatul, prin motivele scrise de apel a criticat hotărârea instanței de fond cu privire la greșita sa condamnare în baza art. 26 rap. la art.215 alin.1,2,3,5 cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal, art. 25 rap art.290 cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal și în baza art.291 Cod penal cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, greșita respingere a cererii de constatare a prescripției speciale pentru infracțiunile prev. de art.290 și 291 din Codul penal și greșita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina sa, din infracțiunea prev. de art. 215 alin. 1,2,3,5 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal în infracțiunea prev. de art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal cu aplic. art. 13 Cod penal.

De asemenea, s-a susținut că, în mod greșit, au fost înlăturate concluziile rapoartelor de expertiză efectuate în cursul cercetării judecătorești.

Inculpatul a solicitat achitarea în baza art.10 lit.d din Codul d e procedură penală, pentru toate infracțiunile reținute în sarcina sa.

Partea civilă a criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul soluționării laturii civile, solicitând obligarea inculpatului la acoperirea integrală a prejudiciului prin obligarea acestuia și la plata penalităților în cuantum de 476.200 USD.

În cursul judecării apelului, s-a procedat la audierea inculpaților și și a părții civile .

De asemenea, s-au solicitat relații cu privire la inculpatul de la Corpul Tehnici din România.

După repunerea cauzei pe rol, s-a luat câte un supliment de declarație inculpatului și părții civile .

De asemenea, s-au solicitat relații de la Biroul Notarilor Publici Asociați și, de la Oficiul Național al Registrului Comerțului, de la Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI și de la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1

Analizând sentința apelată atât prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei conform art. 371 alin. 2 din Codul d e procedură penală, Curtea reține următoarele:

În ceea ce privește situația de fapt reținută de către instanța de fond și care a condus la pronunțarea soluției de condamnare a inculpaților, în urma analizării materialului probator administrat în cauză, Curtea constată următoarele:

Partea civilă prin plângerea penală formulată, prin apărător ales, la data de 02.04.2001, a solicitat cercetarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și înșelăciune, fapte prev. de art.290,art.288, art.291, art.215 alin.2,3 și 5 și art.266 pct.2 din Legea nr.31/1990, întrucât în perioada 1996-1999, folosindu-se de acte false, în mod repetat, l-a indus în eroare și l-a menținut în eroare, obținând cu titlu de împrumut sume de bani în lei și valută pe care nu le-a mai restituit. Sumele împrumutate au fost garantate de către inculpat cu autoturisme care nu îi aparțineau, cu bunuri grevate de sarcini, precum și cu terenuri a căror valoare a fost supraevaluată de 58 de ori, prin efectuarea unor expertize false. (filele 61-62 din dosarul de urmărire penală)

Ulterior, prin declarațiile date în cursul urmăririi penale, partea civilă a precizat că în cursul anului 1996 acordat un prim împrumut, în cuantum de 60 milioane de lei, inculpatului, suma fiindu-i restituită la scadență. În continuare, la data de 08.04.1998, a încheiat cu același inculpat un contract de împrumut cu garanție imobiliară, autentificat la Biroul Notarilor Publici Asociați și, prin care a împrumutat acestuia suma de 170.000 USD, împrumutul fiind garantat cu cinci terenuri situate în localitatea, județul Deși suma nu i-a fost restituită la scadență, partea civilă a continuat să-i acorde noi împrumuturi, în cuantum de 28.000USD, 14.000USD și peste 200 milioane de lei pentru care inculpatul a garantat cu autoturisme ce nu îi aparțineau sau imobile grevate de sarcini. (filele 277-285 din dosarul de urmărire penală)

În cursul cercetării judecătorești, cu privire la suma de 170.000 USD ce a făcut obiectul contractului de împrumut autentificat la data de 08.04.1998, partea civilă a precizat că aceasta nu a fost remisă în fața notarului, fiind compusă din mai multe sume de bani împrumutate inculpatului începând cu anul 1998, pentru care nu au întocmit vreun înscris. Astfel, la începutul lunii aprilie 1998, inculpatul îi datora suma totală de 170.000 USD și, în aceste împrejurări, au decis încheierea unui contract de împrumut cu garanție imobiliară. (filele 55-58 din dosarul instanței de fond)

În apel, partea civilă a precizat că suma de 170.000 USD nu a fost înmânată inculpatului la data de 08.04.1998 în fața notarului, ci a fost remisă anterior acestei date, în mai multe tranșe, în perioada 1997-1998.Totodată, a precizat că a hotărât împreună cu inculpatul să încheie un contract de împrumut, în primul rând pentru că se acumulase o sumă de bani importantă pe care inculpatul i-o datora și cu privire la care nu se întocmise nici un înscris și în al doilea rând, pentru că acesta a mai solicitat și alte sume de bani cu titlu de împrumut, ori partea civilă a condiționat acordarea altor împrumuturi de încheierea contractului din 08.04.1998. (fila 124 din dosarul instanței de apel)

Inculpatul a susținut, în mod constant, că suma de 170.000 USD provenea dintr-un împrumut anterior pe care nu l-a restituit, la care s-a adăugat dobânda și dobânda la dobândă.(fila 50 din dosarul instanței de fond)

Având în vedere declarațiile concordante ale inculpatului și ale părții civile, Curtea reține că anterior datei de 08.04.1998, când a fost autentificat contractul de împrumut cu garanție imobiliară, partea civilă a împrumutat mai multe sume de bani inculpatului și pentru că nu au fost restituite integral la termenul stipulat dar și pentru că inculpatul solicita, în continuare, acordarea unor noi împrumuturi, au hotărât să încheie un contract de împrumut cu garanție imobiliară.

Astfel, la data de 08.04.1998, la Biroul Notarilor Publici Asociați și a fost autentificat sub nr.1538 contractul de împrumut cu garanție imobiliară prin care a dat cu titlu de împrumut suma de 170.000 USD inculpatului care, la rândul său, a garantat suma împrumutată cu cinci terenuri situate în localitatea, județul P, cu privire la care a prezentat acte de proveniență, respectiv contractele de vânzare cumpărare ale acestora, menționate în conținutul actului notarial.(fila 64 din dosarul de urmărire penală)

Împrejurarea că împrumutul avusese loc anterior momentului încheierii contractului rezultă și din faptul că în conținutul actului notarial s-a stipulat ca termen pentru restituirea primei tranșe, perioada 25.03.1998-25.04.1998, care debuta anterior datei de 08.04.1998 când actul a fost încheiat.

De asemenea, martorii, G, și au relatat că, anterior încheierii contractului de împrumut cu garanție imobiliară, au dat parții civile diverse sume de bani provenind de la inculpatul, în contul unor datorii ale acestuia din urmă.

Deși în conținutul contractului menționat, cu privire la terenurile cu care a fost garantat împrumutul, nu se face nici o referire la alte acte, în afara contractelor de vânzare-cumpărare, partea civilă a susținut că în fața notarului, cu prilejul autentificării contractului de împrumut, inculpatul a prezentat cinci rapoarte de expertiză a terenurilor cu care s-a garantat împrumutul, din care reieșea că valoarea lor acoperă suma împrumutată.

Cu adresa nr.76/05.10.2005 a Biroului Notarilor Publici Asociați și au fost înaintate la instanța de fond cele cinci expertize de evaluare a terenurilor ce au constituit garanții în contractul de împrumut autentificat sub nr.1538 la 08.04.1998.(filele 107- 132 din dosarul instanței de fond)

Partea civilă a susținut că rapoartele de expertiză privind evaluarea terenurilor ce au constituit garanții în contractul de împrumut autentificat sub nr.1538 la 08.04.1998 sunt false și au constituit mijlocul fraudulos prin care a fost indusă în eroare cu prilejul încheierii contractului de împrumut, fiindu-i prezentate, pentru prima dată, înainte de autentificarea actului.

Cu privire la momentul prezentării expertizelor, inculpatul a susținut că nu le-a prezentat nici anterior și nici la momentul autentificării contractului de împrumut ci ulterior acestei date. De asemenea, a precizat că la notar a prezentat doar actele de proprietate a terenurilor.

Partea civilă a precizat că a citit contractul de împrumut dar nu a cerut să vadă contractele de vânzare cumpărare prin care inculpatul a dobândit terenurile ce au constituit garanție, întrucât a avut încredere în inculpat și în notarul ales de acesta.

În apel, s-au solicitat relații de la Biroului Notarilor Publici Asociați și, în sensul de a comunica instanței dacă, în perioada 1996-1998, partea civilă și inculpatul au mai încheiat și alte acte notariale. Cu adresa nr.20 din 29.01.2009 Biroului Notarilor Publici Asociați și a comunicat că în cursul anului 1998, doar a încheiat diverse acte notariale, împrejurare ce infirmă susținerile acestuia potrivit cărora notarul a fost ales de inculpat. (fila 159 din dosarul instanței de apel)

Examinând conținutul actului notarial, Curtea constată că rapoartele de expertiză nu au fost menționate în contractul de împrumut deși au fost prezentate în fața notarului.

Rapoartele de expertiză tehnică prin care s-a stabilit valoarea terenurilor ce au constituit obiectul garanției, purtând antetul și ștampila Societății Generale a Tehnici, au fost întocmite, la cererea inculpatului de către inculpatul, împrejurare pe care acesta a confirmat-o, precizând că avea atât calificarea cât și abilitarea necesare.

Față de împrejurarea că, atât prin actul de sesizare a instanței dar și prin hotărârea instanței de fond, s-a reținut că paguba produsă prin comiterea infracțiunii de înșelăciune a fost de 170.000 USD, respectiv 1.427.490.000 lei ROL, Curtea apreciază ca întemeiate criticile formulate, în apel, de inculpatul care a solicitat aplicarea legii mai favorabile în sensul înlăturării alin.5 al art.215 din Codul penal, întrucât paguba produsă la data comiterii infracțiunii de înșelăciune nu depășește 2.000.000.000 lei ROL (200.000 lei RON).

Cu privire la această critică, C constată că de la data la care s-a reținut prin rechizitoriu că au fost comise faptele de înșelăciune, dispozițiile art. 146 din Codul penal au cunoscut modificări succesive: prin art. I pct. 5 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 207/2000 ( Monitorul Oficial nr. 594 din 22 noiembrie 2000 ) care a ridicat limita valorică a pagubei materiale de la peste 50.000.000 lei la peste 1.000.000.000 lei și prin art. I pct. 4 al Legii nr. 456/2001 (Monitorul Oficial nr. 410 din 25 iulie 2001) care a majorat limita menționată la peste 2.000.000.000 lei (200.000 lei RON, conform art. I pct. 51 din Legea nr. 278/2006 - Monitorul Oficial nr. 601 din 12 iunie 2006).

Astfel, art. 146 din Codul penal, din perspectiva modificărilor pe care le-a cunoscut, este o normă interpretativă posterioară cu caracter retroactiv obligatoriu atunci când este mai favorabilă.

Norma interpretativă face corp comun cu norma interpretată, ceea înseamnă că efectele art.146 din Codul penal se produc, nu de la data intrării sale în vigoare, ci de la cea a intrării în vigoare a normei interpretate.

Prin urmare, odată cu modificarea art. 146 din Codul penal, norma de incriminare care conține agravanta producerii consecințelor deosebit de grave nu mai poate fi interpretată decât în sensul adus de modificare, cu consecința potrivit căreia acele fapte care, sub imperiul legii vechi, erau încadrate juridic în infracțiuni producătoare de consecințe deosebit de grave, odată cu modificarea conținutului acestei noțiuni nu mai pot fi încadrate în această categorie.

Această ipoteză reprezintă ceea ce în doctrină a fost numită schimbarea încadrării juridice prin efectul legii și care se produce nu pentru că organul de urmărire penală nu ar fi realizat o corectă încadrare juridică, ci pentru că legiuitorul a schimbat un element care face caducă această încadrare juridică, impunând schimbarea ei.

Astfel, chiar dacă la momentul sesizării instanței de fond încadrarea juridică a infracțiunii de înșelăciune prin reținerea alin.5, corespundea înțelesului noțiunii de consecințe deosebit de grave, dat de art.146 din Codul penal, anterior modificării intervenite prin Legea nr.278/2006, în cursul judecării cauzei plafonul pagubei a fost majorat de la 1.000.000.000 lei ROL la 200. 000 lei RON, astfel încât fapta reținută a fi săvârșită sub imperiul legii vechi nu mai întrunește, în prezent, condițiile reținerii consecințelor deosebit de grave.

Prin urmare, aplicare legii penale mai favorabile și anume a art.146 din Codul penal, astfel cum a fost modificat, impune schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de înșelăciune reținute în sarcina inculpatului prin înlăturarea agravantei prevăzute la alin.5 a art.215 din Codul penal.

Pentru aceleași rațiuni, Curtea apreciază că se impune înlăturarea alin.5 al infracțiunii prev. de art.215 din Codul penal și cu privire la inculpatul .

Cu privire la critica vizând înlăturarea dispozițiilor art.41 alin.2 din Codul penal, reținute pe lângă fiecare dintre infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, Curtea constată că este întemeiată.

Astfel, apreciază că nu este îndeplinită, cu privire la acest inculpat, condiția săvârșirii la diferite intervale de timp a acțiunii ce constituie element material al laturii obiective a infracțiunilor prev. de art. 215 alin.1,2,3 din Codul penal, art.25 rap. la infr. prev. de art.290 din Codul penal și art.291 din Codul penal, atâta vreme cât din situația de fapt, așa cum a fost reținută, rezultă cu certitudine că atât solicitarea de efectuare a celor cinci expertize cât și prezentarea acestora către partea civilă, s-a realizat deodată și nu pe rând, în aceleași împrejurări care exclud orice reiterare a acestor acțiuni.

Pentru aceleași rațiuni, Curtea apreciază că se impune înlăturarea art.41 alin.2 din Codul penal cu privire la infracțiunea prev. de art.215 din Codul penal reținută în sarcina inculpatului .

Totodată, Curtea va reține că la termenul din 02.12.2004, cu prilejul discutării regularității actului de sesizare a instanței, procurorul a precizat că reținerea alin.4 al art.215 din Codul penal cu privire la inculpatul constituie o eroare materială.(fila 21, vol.I, din dosarul instanței de fond)

În consecință, Curtea va schimba încadrarea juridică a infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului din art.25 rap. la infr. prev. de art.290 din Codul penal cu aplic. art.41 alin.2 din același cod în art.25 rap. la infr. prev. de art.290 din Codul penal, din infr. prev. de art.291 din Codul penal cu aplic. art.41 alin.2 din același cod în infr. prev. de art.291 din Codul penal și din infr.prev. de art.215 alin.1,2,3,5 din Codul penal cu aplic. art.41 alin.2 din același cod în infr. prev. de art.215 alin.1,2,3 din Codul penal

Totodată, va schimba încadrarea juridică a infracțiunii de înșelăciune reținute în sarcina inculpatului din art.26 rap. la art.215 alin.1,2,3,5 din Codul penal cu aplic. art.41 alin.2 din același cod în art.26 rap. la art.215 alin.1,2,3 din Codul penal.

Cu privire la infracțiunea de înșelăciune reținută în sarcina inculpatului, Curtea constată că prezentarea celor cinci expertize privind evaluarea terenurilor, cu care s-a garantat împrumutul, nu a reprezentat un act de inducere în eroare a părții civile pentru următoarele considerente:

Pentru a reține existența infracțiunii de înșelăciune instanța este datoare să constate că s-a produs o inducere în eroare a victimei și datorită acestei erori, aceasta luat dispoziții cu privire la patrimoniul său, acțiune de pe urma căreia a suferit o pagubă.

Totodată, pentru existența infracțiunii de înșelăciune în convenții este necesar a se constata că inducerea sau menținerea în eroare a cocontractantului a fost determinantă pentru încheierea sau executarea contractului, ceea ce înseamnă că, fără această eroare victima nu ar fi încheiat sau executat contractul.

Or, din probatoriul administrat în cauză, respectiv declarațiile constante ale inculpatului care se coroborează cu declarațiile părții civile date în cursul cercetării judecătorești și în apel, rezultă fără echivoc că anterior datei încheierii contractului de împrumut cu garanție imobiliară, respectiv în perioada 1997-1998, partea civilă a împrumutat diverse sume de bani inculpatului, suma totală datorată ajungând la 170.000 USD. În acest context, inculpatul a continuat să solicite alte sume de bani, cu titlu de împrumut de la partea civilă, așa încât, de comun acord, au hotărât să încheie un contract, în formă scrisă, autentificat de notar la data de 08.04.1998, pentru întreaga sumă de bani datorată, împrumutul fiind garantat cu cinci terenuri situate în localitatea. După această dată, partea civilă a continuat să împrumute pe același inculpat cu diverse sume de bani, pentru care acesta a garantat cu bunuri și terenuri, activitate infracțională ce a făcut obiectul unei cauze disjunse, prin rechizitoriu, din acest dosar.

Prin urmare, partea civilă a luat dispoziții patrimoniale constând în împrumutarea inculpatului cu diverse sume de bani, anterior acțiunii de amăgire, constând în folosirea unor mijloace frauduloase, respectiv a expertizelor privind evaluarea unor terenuri cu care a garantat suma datorată.

Acțiunea de inducere în eroare nu poate fi raportată decât la momentul încheierii contractului, atunci când partea vătămată, urmare a acțiunii amăgitoare, ar fi luat o dispoziție patrimonială păgubitoare, respectiv aceea de a împrumuta pe inculpatul .

De asemenea, nu se poate reține o inducere în eroare a părții civile pe parcursul executării contractului, întrucât nu s-a încheiat un contract care să determine obligații reciproce ulterioare din partea ambelor părți.

Potrivit art. 215 alin. 3 din Codul penal, inducerea în eroare la încheierea sau pe parcursul executării unui contract trebuie săvârșită în așa fel încât, fără această eroare cel înșelat nu ar fi executat contractul în condițiile stipulate, însă, așa cum s-a arătat mai sus, contractul fusese executat de către partea civilă anterior prezentării mijloacelor frauduloase cu caracter amăgitor.

Așadar, este dincolo de orice îndoială faptul că nu a existat o inducere în eroare a părții civile în momentul în care a luat dispozițiile de ordin patrimonial, constând în împrumutarea inculpatului, cu diverse sume de bani, în perioada 1997-1998, pe baza unor acorduri de voință, nematerializate în formă scrisă. Împrejurarea că inculpatul nu a restituit integral sumele de bani împrumutate constituie o neexecutare a unor obligații decurgând din contractele de împrumut menționate anterior.

Contractul de împrumut autentificat la data de 08.04.1998 a constituit, în realitate, materializarea în formă scrisă a acordului de voință intervenit între părți de a produce o dovadă cu privire la suma totală, formată din sume de bani provenind din împrumuturi anterioare nerestituite și dobânzi aferente, datorate de inculpatul .

Rapoartele de expertiză privind evaluarea celor cinci terenuri ce au constituit garanție, prezentate de inculpat cu prilejul încheierii în formă autentică a contractului pot constitui, eventual, mijloace frauduloase care au determinat-o pe partea civilă să continue acordarea de împrumuturi și după data de 08.04.1998, activitate infracțională ce face obiectul unui dosar separat.

Așa cum s-a menționat, prin actul de sesizare a instanței, în baza art.38 din Codul d e procedură penală, au fost disjunse aceste fapte comise după data de 08.04.1998, formându-se un dosar penal separat, înregistrat la poliție sub nr. 1269/2003, în vederea continuării cercetărilor față de Capitol, și sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 290 din Codul penal, art. 291 din Codul penal, art. 215 alin. 1,2,3,5 din Codul penal și art.266 pct.2 din Legea nr.31/1990.

Toate aceste elemente îndreptățesc Curtea să considere că nu a existat o inducere în eroare a părții civile care să fi determinat luarea de către aceasta a unei dispoziții patrimoniale păgubitoare, așa cum s-a constatat prin hotărârea apelată.

Totodată, din probatoriul administrat în cauză nu se pot reține aspecte din care să rezulte, așa cum susține partea civilă, că prezentarea ulterioară a unor expertize cu care s-a garantat restituirea sumei de 170.000 lei, a constituit un element determinant de amăgire, de inducere în eroare cu privire la acțiuni anterioare prin care și-a diminuat patrimoniul.

Ca atare, în raport cu considerentele mai sus expuse, instanța de apel constată, cu privire la infracțiunea de înșelăciune reținută în sarcina inculpatului, că fapta nu este prevăzută de legea penală întrucât nu a avut loc o inducere în eroare a părții civile, astfel că litigiul dintre părți cu privire la suma de 170.000 USD ce face obiectul contractului autentificat la 08.04.1998 are caracter civil.

Prin urmare, apreciind că neexecutarea unei obligații luate în cadrul unei convenții civile nu este o faptă prevăzută de legea penală, în baza art. 11 pct. 2 lit.a rap. la art. 10 lit.b din Codul d e procedură penală urmează a se dispune achitarea inculpatului pentru infracțiunea de înșelăciune prev. de art.215 alin.1,2,3 din Codul penal.

Cu privire la infracțiunea de înșelăciune comisă în forma de participație a complicității, reținută în sarcina inculpatului, Curtea constată următoarele:

Având în vedere considerentele anterior expuse, din care rezultă că, în cauză, nu s-a comis o infracțiune de înșelăciune, fapta reclamată îmbrăcând forma unui litigiu civil, nu se poate reține nici complicitatea inculpatului la această infracțiune.

Pentru reținerea complicității este necesară, îndeplinirea sub aspect obiectiv, a condiției săvârșirii de către autor a unei fapte prevăzute de legea penală, întrucât această formă de participație poate exista numai prin raportare la o faptă prevăzută de legea penală.

Or, dacă în ceea ce îl privește pe inculpatul s-a apreciat că fapta comisă nu este prevăzută de legea penală, nu se poate reține în sarcina inculpatului, că prin fapta sa constând în întocmirea și punerea la dispoziția primului inculpat, spre a fi folosite, a unor rapoarte de expertiză falsificate, acesta a ajutat la comiterea vreunei fapte penale.

În consecință, Curtea constată că fapta anterior descrisă, reținută în sarcina inculpatului nu este prevăzută de legea penală, astfel că în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. b din Codul d e procedură penală urmează a se dispune achitarea acestuia pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art.26 rap. la art.215 alin.1,2,3 din Codul penal.

Cu privire la fapta de instigare la comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art.25 rap. la art.290 din Codul penal reținută în sarcina inculpatului, Curtea constată că probatoriul administrat nu a relevat că inculpatul ar fi determinat pe inculpatul să falsifice cele cinci rapoarte de expertiză de evaluare a terenurilor ce au constituit garanție în contractul autentificat la 08.04.1998.

Pentru a exista instigare era necesar ca inculpatul să fi realizat o activitate de determinare a inculpatului, prin insuflarea ideii de a efectua o anumită acțiune ce constituie faptă penală.

Or, în cauză, din declarațiile inculpatului rezultă că a solicitat efectuarea unor expertize de evaluare a unor terenuri inculpatului, despre care a știut că este expert având pregătirea și abilitarea legală necesare și nici o probă nu contrazice aceste susțineri și nici nu relevă că între inculpați a existat vreo cooperare, sub aspect subiectiv, la comiterea vreunei fapte de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

De asemenea, inculpatul a susținut, în mod constant, că a procedat corect atât la evaluarea terenurilor, cât și cu privire la metodologia aplicată, în legătură cu cele cinci terenuri din, precum și faptul că nu avea cunoștință despre faptul că a fost radiat din evidențele SA și -R, aflând aceasta în cursul urmăririi penale.

Pentru a reține participația, în forma instigării, la comiterea faptei de fals în înscrisuri sub semnătură privată, trebuia demonstrat că inculpatul a cunoscut că inculpatul nu era expert în domeniul evaluării terenurilor și nu făcea parte din Societatea Generală a Tehnici De asemenea, trebuia demonstrat că inculpatul i-ar fi cerut să supraevalueze terenurile ce au constituit garanție în contractul autentificat la 08.04.1998.

Probatoriul administrat nu a oferit elemente de fapt care să conducă la concluzia că inculpatul a cunoscut împrejurările anterior menționate și nici că l-ar fi determinat pe inculpatul să supraevalueze terenurile în cauză.

Pentru considerentele expuse, Curtea apreciază că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată sub aspectul laturii subiective, lipsind vinovăția inculpatului la comiterea acestei fapte.

Prin urmare, în baza art. 11 pct. 2 lit.a rap. la art.10 lit.d din Codul d procedură penală acesta urmează a fi achitat pentru instigare la săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art.25 rap. la art.290 din Codul penal.

Cu privire la infracțiunea de uz de fals, prev. de art.291 din Codul penal reținută în sarcina inculpatului, având în vedere că din probatoriul administrat nu a rezultat că acesta a cunoscut că expertizele de evaluare a terenurilor ce au constituit garanție în contractul autentificat la 08.04.1998 sunt false, Curtea apreciază că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni sub aspectul laturii subiective, lipsind vinovăția inculpatului la comiterea acestei fapte.

Astfel, împrejurarea că valoarea de circulație a terenurilor menționată în expertize era de peste 50 de ori mai mare decât valoarea cu care acestea fuseseră achiziționate, necoroborată cu fapte și împrejurări rezultând din conținutul altor probe, nu este de natură a conduce la concluzia că inculpatul ar fi cunoscut că expertizele sunt false. Expertizele dispuse de către instanța de fond, efectuate în cursul cercetării judecătorești, rețin că modalitatea de calcul folosită de inculpatul a fost corectă.

Prin urmare, în baza art. 11 pct. 2 lit.a rap. la art.10 lit.d din Codul d procedură penală urmează a se dispune achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. de art.291 din Codul penal.

Cu privire la infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art.290 cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal și de uz de fals prev. de art.291 din Codul penal, pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, Curtea constată că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale pentru ambele infracțiuni cu consecința înlăturării răspunderii penale a inculpatului căruia nu i se mai pot aplica pedepse pentru aceste fapte.

Astfel, în raport cu data la care se susține prin actul de sesizare că ar fi fost comise infracțiunile, respectiv martie 1998 și limitele maxime de pedeapsă prevăzute de lege pentru aceste infracțiuni (2 ani), constată că în octombrie 2005 s-a împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale, de 7 ani și 6 luni ( 5 ani + 2 ani și 6 luni), calculat potrivit art. 122 lit. d rap. la art. 124 din Codul penal

Totodată, constată că prin declarația dată în fața instanței de apel, inculpatul a solicitat continuarea procesului penal în conformitate cu dispozițiile art.13 din Codul d e procedură penală.( fila 58 din dosarul instanței de apel)

Ca o consecință a atitudinii procesuale a inculpatului, Curtea va analiza în continuare probatoriul administrat pentru a stabili dacă nu există unul dintre cazurile prevăzute de art. 10 lit. a-e din Codul d e procedură penală care să conducă la achitarea inculpatului .

Prin urmare, va analiza probatoriul administrat pentru a constata dacă se poate reține vinovăția acestuia în comiterea faptelor.

Astfel, reține că în cursul procesului penal, inculpatul nu a recunoscut comiterea faptelor pentru care a fost trimis în judecată.

În acest sens, a susținut că nu avea cunoștință despre faptul că a fost radiat din evidențele SA și -R, aflând de acest lucru de la lucrătorii de poliție, afirmând că rapoartele menționate reprezintă expertize extrajudiciare, întocmite în nume propriu.

De asemenea, a depus la dosarul cauzei un raport de expertiza tehnică pentru evaluarea unui teren intravilan solicitat de SC CONFORT SRL, întocmit la data de 01.04.1998, arătând ca a urmat cursuri de evaluare, în urma cărora a și fost desemnat să efectueze o asemenea expertiză, afirmație care a fost înlăturată de instanța de fond, care a apreciat că urmarea unor cursuri i-a conferit inculpatului doar o vocație la efectuarea unor expertize și nicidecum autorizarea efectuării unor asemenea lucrări.

Totodată, inculpatul a susținut că expertizele nu produceau efecte juridice, întrucât exprimau pur și simplu părerea unui specialist, la data respectivă nefiind uzitată noțiunea de expertiza extrajudiciară. De asemenea, a precizat că expertizele au avut rolul de a-l informa pe inculpatul asupra valorii terenurilor.

Ca urmare a examinării rapoartelor de expertiză ce fac obiectul infracțiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, Curtea constată că acestea poartă antetul și ștampila Societății Generale a Tehnici deși, inculpatul nu avea dreptul să le folosească.

Astfel, așa cum rezultă din adresa nr.6617/09.10.2008 a Corpului Tehnici din România, în anul 1998, inculpatul nu mai era membru al acestei asociații profesionale.( fila 74 din dosarul instanței de apel)

Corpului Tehnici din România, după cum a precizat inculpatul a apărut după transformarea, în anul 2002, Societății Generale a Tehnici în societate anonimă.

De asemenea, din adresa nr. 4205/19.04.2002 a Societății Generale a Tehnici, rezultă că inculpatul este expert tehnic auto, cu legitimația nr.1050 emisă de Ministerul Justiției, neavând competența necesară (pregătirea necesară) și nici abilitarea legală de a efectua expertiză în domeniul evaluării terenurilor.

Din probele menționate rezultă în mod cert că inculpatul a redactat conținutul expertizelor pe de hârtie purtând antetul și ștampila Societății

Generale a Tehnici, ceea ce demonstrează că a urmărit să dea aparență de legalitate unor înscrisuri pe care, ulterior le-a încredințat inculpatului spre folosire, în vederea producerii de consecințe juridice.

Prin urmare, Curtea constată că inculpatul a acționat cu vinovăție astfel încât, urmează să dispună încetarea procesului penal față de acesta pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art.290 cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal și de uz de fals prev. de art.291 din Codul penal, întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

Pentru considerentele expuse, Curtea constată că apelurile formulate de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, inculpații și sunt fondate.

Cu privire la apelul formulat de partea civilă, Curtea apreciază că este nefondat pentru următoarele motive:

În fața instanței de fond partea civilă a declarat că se constituie parte civilă în cauză cu suma totală de 621.341 USD reprezentând 145.141USD sumă nerestituită ce face obiectul contractului de împrumut autentificat sub nr.1538 la data de 08.04.1998 și 476.200 USD fiind penalități.( filele 31-32 din dosarul instanței de fond)

În condițiile în care nu se constată elemente din care să rezulte că partea civilă ar fi fost indus în eroare cu ocazia sau pe parcursul executării contractului de împrumut cu garanție imobiliară, eventuala obligație de plată a inculpaților nu rezidă din săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, fapta nefiind prevăzută de legea penală.

În baza art.346 alin. ultim din Codul d procedură penală, va lăsa nesoluționată acțiunea civilă exercitată de partea civilă.

În baza art.381 alin.1 rap. la art.353 alin.3 din Codul d procedură penală, va menține măsurile asigurătorii luate prin ordonanțele nr.- din 11.11.2002, 29.10.2002 și 30.10.2002 ale Direcției de Poliție a Municipiului B, Serviciul Cercetări Penale (filele 491,507 și 497 din dosarul de urmărire penală).

În raport de aceste considerentele expuse mai sus, în baza 379 pct.2 lit.a din Codul d e procedură penală, Curtea va admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI și inculpați va desființa, în totalitate, sentința apelată.

Totodată, va respinge că nefondat apelul parții civile.

În baza art. 192 alin.2 din Codul d e procedură penală va obliga partea civilă la 200 lei cu titlu de cheltuielile judiciare către stat.

În baza art.192 alin.3 din Codul d e procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelurilor inculpaților vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI și de inculpații și împotriva sentinței penale nr.1512 din 13.11.2007 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI, secția a II - a penală.

Desființează, în totalitate, sentința apelată și rejudecând:

În baza art.334 din Codul d procedură penală schimbă încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului, prin actul de sesizare a instanței, din art.25 rap. la infr. prev. de art.290 din Codul penal cu aplic. art.41 alin.2 din același cod în art.25 rap. la infr. prev. de art.290 din Codul penal, din infr. prev. de art.291 din Codul penal cu aplic. art.41 alin.2 din același cod în infr. prev. de art.291 din Codul penal și din infr.prev. de art.215 alin.1,2,3,5 din Codul penal cu aplic. art.41 alin.2 din același cod în infr. prev. de art.215 alin.1,2,3 din Codul penal.

În baza art. 11 pct. 2 lit.a rap. la art.10 lit.d din Codul d procedură penală achită pe inculpatul pentru instigare la săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art.25 rap. la art.290 din Codul penal.

În baza art. 11 pct. 2 lit.a rap. la art.10 lit.d din Codul d procedură penală achită pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. de art.291 din Codul penal.

În baza art. 11 pct. 2 lit.a rap. la art.10 lit.b din Codul d procedură penală achită pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art.215 alin.1,2,3 din Codul penal.

În baza art.334 din Codul d procedură penală schimbă încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare a instanței, din art.26 rap. la art.215 alin.1,2,3,5 din Codul penal cu aplic. art.41 alin.2 din același cod în art.26 rap. la art.215 alin.1,2,3 din Codul penal.

În baza art. 11 pct. 2 lit.a rap. la art.10 lit.b din Codul d procedură penală achită pe inculpatul pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art.26 rap. la art.215 alin.1,2,3 din Codul penal.

În baza art. 11 pct.2 lit.b rap. la art.10 lit.g din Codul d procedură penală încetează procesul penal față de inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art.290 cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal și de uz de fals prev. de art.291 din Codul penal, întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În baza art.346 alin. ultim din Codul d procedură penală, lasă nesoluționată acțiunea civilă exercitată de partea civilă.

În baza art.381 alin.1 rap. la art.353 alin.3 din Codul d procedură penală, menține măsurile asigurătorii luate prin ordonanțele nr.- din 11.11.2002, 29.10.2002 și 30.10.2002 ale Direcției de Poliție a Municipiului B, Serviciul Cercetări Penale (filele 491,507 și 497 din dosarul de urmărire penală).

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de partea civilă.

Obligă partea civilă la 200 lei cu titlu de cheltuielile judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelurilor inculpaților rămân în sarcina statului.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi, 03.03.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

proces-verbal

pentru jud. - aflată în

semnează, PREȘEDINTE COMPLET,

GREFIER,

red. / dact. 3 ex./6.03.; 1.06.09

Președinte:Silvia Cerbu
Judecători:Silvia Cerbu, Simona Encean

Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 52/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 52/2009. Curtea de Apel Bucuresti