Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 533/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENAL
DECIZIA PENAL Nr. 533/2008
Ședința public de la 15 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Stanca Ioana Marcu
Judector - -
Judector - - -
Grefier - -
Parchetul de pe lâng Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin
- procuror
Pe rol se afl judecarea recursului declarat de PARCHETUL DE PE LÂNG TRIBUNALUL SIBIU împotriva deciziei penale numrul 56/17.03.2008 pronunțat de TRIBUNALUL SIBIU în dosarul nr-.
Se constat c mersul dezbaterilor și concluziile prților au fost consemnate în încheierea de ședinț din 7 octombrie 2008 prin care s-a dispus amânarea pronunțrii pentru acest termen, aceast încheiere fcând parte integrant din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de faț:
Constat c prin sentința penal nr. 560 din 28.09.2007 pronunțat de Judec toria Sibius -a dispus în baza art. 334.C.P.P. schimbarea încadrrii juridice a faptei din infracțiunea prevzut de art. 290 Cod penal în infracțiunea prevzut de art. 289 Cod penal, în privința inculpatei - și din infracțiunea prevzut de art. 25 Cod penal raportat la art. 290 Cod penal în infracțiunea prevzut de art. 25 Cp. raportat la art. 289 Cp. în privința inculpatei.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b indice 1.C.P.P. a fost achitat inculpata, fiica lui - și, nscut la data de 29.06.1964 în Sibiu, jud. Sibiu, cu CNP: -, fr antecedente penale, domiciliat în. str. -. - nr. 18, jud. Sibiu, pentru svârșirea infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 Cod penal.
În baza art. 18 indice 1 Cp. raportat la art. 91 lit. c Cp. s-a aplicat inculpatei amend administrativ în sum de 1.000 lei., în baza art. 215 alin. 1 Cp. a fost condamnat inculpata, fiica lui și, nscut la data de 23.07.1978 în Sibiu, jud. Sibiu, cu CNP: -, fr antecedente penale, domiciliat în. nr. 337, jud. Sibiu, la o pedeaps de 6 luni închisoare pentru svârșirea infracțiunii de înșelciune.
În baza art. 25 Cp. raportat la art. 289 Cp. a fost condamnat aceeași inculpat la o pedeaps de 6 luni închisoare pentru svârșirea infracțiunii de instigare la fals intelectual.
În baza art. 291 Cp. a fost condamnat aceeași inculpat la o pedeaps de 3 luni închisoare pentru svârșirea infracțiunii de uz de fals.
În baza art. 33 Cp. raportat la art. 34 lit. b Cp. s-au contopit pedepsele și s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare, sporit la 8 luni închisoare.
În baza art. 71 Cp. s-a interzis inculpatei exercițiul drepturilor * prevzute de art. 64 lit. a-c Cp.
În baza art. 81 Cp. s-a suspendat condiționat executarea pedepsei principale și accesorii, pe o durat de 2 ani și 8 luni, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 Cp.
În baza art. 359.C.P.P. s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 și 84 Cp. a cror nerespectare are ca urmare revocarea suspendrii.
În baza art. 14 și 346.C.P.P. au fost obligate inculpatele la plata ctre partea civil SC Internațional SRL a sumei de 4.200 lei, cu titlu de daune materiale.
În baza art. 357 alin. 2 lit. f raportat C.P.P. la art. 348.C.P.P. s-a anulat adeverința medical emis la data de 2.07.2004 și aflat la fila 142 din dosar.
În baza art. 191 alin. 1.C.P.P. a fost obligat inculpata la plata, ctre stat, a sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
În baza art. 192 pct. 1 lit. d C.P.P. a fost obligat inculpata la plata ctre stat a sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
În baza art. 193 alin. 6.C.P.P. a fost obligat fiecare inculpat lai plata ctre partea civil a sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța aceast hotrâre instanța de fond a reținut în fapt urmtoarele:
Inculpata a fost angajat la Internațional SRL în perioada 16.09.2003 - 08.09.2004, dup care contractul de munc i-a fost suspendat pentru creșterea minorei lulia, nscut în data de 29.05.2004, la Spitalul Orșenesc.
În momentul în care inculpata a constatat c nu are lucrat perioada prevzut de lege pentru a beneficia de concediu pltit de creștere a copilului, care potrivit Legii 577/22.12.2003, actul aplicabil la acel moment, era cel puțin de 10 luni de cotizare, s-a hotrât a merge la medicul de familie, și anume inculpata -. în momentul în care a mers la medicul de familie, inculpata i-a spus acesteia c a avut menstruație peste sarcin și c a nscut prematur cu 2 luni de zile.
Pe baza celor susținute de inculpata și a fișei medicale pe care o avea inculpata i-a eliberat acelei dintâi adeverința nr. 1937/02.07.2004 în care a consemnat faptul c nașterea s-a produs cu dou luni înainte de termenul stabilit deoarece gravida a prezentat ciclu peste sarcin. în cuprinsul adeverinței s-a menționat c aceasta o s-i serveasc la serviciu inculpatei.
La eliberarea adeverinței solicitate inculpata a avut în vedere doar cele susținute de inculpata și cele consemnate în fișa medical a acesteia, fr a-i solicita acesteia biletul de ieșire din spital urmare a nașterii, din care rezulta cu certitudine c inculpata s-a internat cu sarcin de 40 sptmâni și a nscut spontan.
Cu aceast adeverinț inculpata s-a prezentat la Internațional, ocazie cu care i s-a acordat acesteia indemnizație de creștere a copilului.
În raport de aceast stare de fapt s-a reținut c adeverința în discuție este un înscris oficial, ceea ce a dus la schimbarea încadrrii juridice din infracțiunea prevzut de art. 290 Cp. în infracțiunea prevzut de art. 289 Cp. pentru inculpata și corelativ, schimbarea încadrrii juridice din infracțiunea prevzut de art. 25 raportat la art. 290 Cp. în infracțiunea prevzut de art. 25 rap. la art. 289.Cod Penal pentru inculpata.
În final s-a concluzionat c fapta reținut în sarcina inculpatei - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevzute de art. 289 Cp. iar faptele reținute în sarcina inculpatei întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevzute de art. 215 alin. 1 Cp. art. 25 raportat la art. 289.pen. și 291. motiv pentru care instanța de fond, dup evaluarea circumstanțelor personale și reale, a aplicat celor dou inculpate sancțiunile artate.
S-a concluzionat c sunt întrunite condițiile rspunderii civile delictuale, sens în care inculpatele au fost obligate în solidar la plata sumei de 4.200 lei ctre partea civil Internațional SRL.
Împotriva acestei hotrâri a declarat apel Parchetul de pe lâng Judec toria Sibiu, solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței atacate și rejudecând s se dispun schimbarea încadrrii juridice în art. 215 alin. 1 și 2 Cp. faț de inculpata, cu aplicarea unei pedepse legale, obligarea acesteia la plata despgubirilor și menținerea sechestrului asigurtor.
În motivare, se arat c fapta inculpatei a presupus inducerea în eroare a prții civile Internațional prin folosirea adeverinței false în discuție, știind c aceasta conține elemente de neadev Prin aceasta se realizeaz latura obiectiv a infracțiunii de înșelciune prevzut de art. 215 alin. 1 și 2.pen. adeverința eliberat de inculpata constituind mijlocul fraudulos prevzut de lege.
Așa fiind, Tribunalul, în baza art. 334.C.P.P. va dispune schimbarea încadrrii juridice a acestei fapte, pus în sarcina inculpatei, din infracțiunea prevzut de art. 215 alin. 1.pen. în infracțiunea prevzut de art. 215 alin. 1 și 2.pen.
Reluând concluziile temeinice ale instanței de fond, instanța apreciaz c faptele inculpatei întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la fals intelectual prevzut de art. 25 Cp. raportat la art. 289.pen. infracțiunii de uz de fals prevzut de art. 291.pen. și infracțiunii de înșelciune, prevzut de art. 215 alin. 1 și 2.pen.
Având în vedere criteriile de individualizare a pedepsei prevzut de art. 72.pen. c inculpata este la primul conflict cu legea penal, c fapta acesteia a fost determinat de o nevoie fireasc, aceea de a putea fi în msur ca din punct de vedere material s asigure copilului ei nou-nscut minimele condiții de existenț, c nu se poate afirma c a avut o atitudine nesincer în fața organelor judiciare, aspecte ce întrunesc și elementele circumstanțelor atenuante prevzute de art. 74 lit. a și c pen. care vor fi reținute ca atare, instanța de apel va aplica inculpatei, cu aplicarea și a art. 76 lit. d pen. o pedeaps de 8 luni închisoare pentru infracțiunea prevzut de art. 215 alin. 1 și 2.pen. 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevzut de art. 25.pen. raportat la art. 289.pen. și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevzut de art. 291.pen.
Întrucât infracțiunile au fost svârșite în concurs, în temeiul art. 33 Cp. raportat la art. 34.pen. va contopi pedepsele aplicate inculpatei, urmând ca aceasta s execute pedeapsa cea mai grea și anume 8 luni închisoare.
În baza art. 71.pen. vor fi interzise inculpatei exercițiul drepturilor prevzute la art. 64 lit. a-b pen. pe perioada executrii efective a pedepsei principale.
Apreciind c scopul pedepsei poate fi atins chiar fr executarea pedepsei și constatând îndeplinite condițiile prevzute de art. 81.pen. instanța va dispune suspendarea condiționat a executrii pedepsei principale și accesorii pe o perioad de 2 ani și 8 luni, ce constituie termen de încercare și atrage atenția acesteia asupra dispozițiilor art. 83 și 84.pen, a cror nerespectare atrag revocarea suspendrii.
Celelalte critici sunt neîntemeiate.
În antecedența cauzal a producerii prejudiciului resimțit de partea civil fapta ilicit a inculpatei a fost determinant, fr eliberarea adeverinței în cauz nefiind posibil crearea prejudiciului. Așa fiind, obligarea în solidar a celor dou inculpate este pe deplin legal și temeinic. Pe de alt parte prejudiciul creat a fost acoperit de ctre inculpata, ceea ce, în raport de regulile ce guverneaz solidaritatea pasiv, elibereaz de obligație și pe inculpata, instanța urmând a constata aceast stare de drept.
Împotriva deciziei a declarat recurs Parchetul de pe lâng TRIBUNALUL SIBIU pentru urmtoarele motive: în mod nelegal instanța de apel a reținut în favoarea inculpatei circumstanțe atenuante în lipsa apelului acestuia și doar în acela al Parchetului care viza agravarea situației ei; se invoc și faptul c s-au înclcat prevederile art. 76 lit. d, e Cod penal în sensul c pedepsele nu au fost coborâte sub minimul special prevzut de lege.
Examinând actele și lucrrile dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate, instanța constat c recursul este fondat, pentru urmtoarele considerente:
Trebuie s precizm faptul c prezentul recurs este declarat și în favoarea inculpatei, ceea ce face posibil analizarea din oficiu de instanț a cazului de casare prevzut de art. 385/9 pct.14 Cod pr. penal.
Starea de fapt a fost corect stabilit de instanțe, pe baza probelor administrate.
Pronunțarea unei soluții de condamnare a inculpatei, ținând seama de toate circumstanțele cauzei, apare îns ca fiind excesiv.
Împrejurrile cauzei privind persoana inculpatei, care se afl la primul conflict cu legea penal, a avut o comportare sincer și cooperant, scopul urmrit de inculpat, acela de a fi capabil s-i asigure copilului nou-nscut condiții minime de trai, toate acestea conduc la concluzia c pentru reeducarea inculpatei nu este necesar aplicarea unei pedepse, fiind suficient o sancțiune administrativ.
În consecinț, în baza art. 385/15 pct.2 lit.d Cod pr.penal, instanța va admite recursul declarat de Parchetul de pe lâng TRIBUNALUL SIBIU împotriva deciziei penale nr. 56/A/17.03.2008 pronunțate de TRIBUNALUL SIBIU în dosarul nr-. va casa decizia penal atacat, precum și sentința penal nr. 560/28.09.2007 pronunțat de Judec toria Sibiu în dosarul nr-, numai sub aspectul laturii penale a cauzei, în ce privește condamnarea inculpatei și rejudecând cauza în aceste limite, în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. b/1 CPP, va achita pe inculpata de sub învinuirea svârșirii infracțiunilor prev. de art. 215 alin. 1 Cp cu apl. art. 74 lit. a, c CP, art. 76 lit. d Cp, art. 25 rap. la art. 289 Cp, cu apl. art. 74 lit. a, c Cp, 76 lit. d Cp și art. 291 Cp cu apl. art. 74 lit. a, c Cp, 76 lit. d Cp.
În baza art. 18/1 rap. la art. 91 lit. c Cp, va aplica inculpatei amenda administrativ în cuantum de 500 lei și va menține celelalte dispoziții ale hotrârilor atacate.
Cheltuielile judiciare în recurs vor rmâne în sarcina statului.
Suma de 400 lei reprezentând onorariul aprtorului desemnat din oficiu pentru inculpatele intimate va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lâng TRIBUNALUL SIBIU împotriva deciziei penale nr. 56/A/17.03.2008 pronunțate de TRIBUNALUL SIBIU în dosarul nr-.
Caseaz decizia penal atacat, precum și sentința penal nr. 560/28.09.2007 pronunțat de Judec toria Sibiu în dosarul nr-, numai sub aspectul laturii penale a cauzei, în ce privește condamnarea inculpatei și rejudecând cauza în aceste limite:
În baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. b/1 CPP, achit pe inculpata de sub învinuirea svârșirii infracțiunilor prev. de art. 215 alin. 1 Cp cu apl. art. 74 lit. a, c CP, art. 76 lit. d Cp, art. 25 rap. la art. 289 Cp, cu apl. art. 74 lit. a, c Cp, 76 lit. d Cp și art. 291 Cp cu apl. art. 74 lit. a, c Cp, 76 lit. d Cp.
În baza art. 18/1 rap. la art. 91 lit. c Cp, aplic inculpatei amenda administrativ în cuantum de 500 lei.
Menține celelalte dispoziții ale hotrârilor atacate.
Cheltuielile judiciare în recurs rmân în sarcina statului.
Suma de 400 lei reprezentând onorariul aprtorului desemnat din oficiu pentru inculpatele intimate va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitiv.
Pronunțat în ședința public din 15.10.2008.
PREȘEDINTE JUDECTOR JUDECTOR
- - - - - - - -
GREFIER
- -
Red.
Tehnored.LS/2 ex/10.11.2008
Jud.fond:
Jud.apel:.
Președinte:Stanca Ioana MarcuJudecători:Stanca Ioana Marcu, Monica Farcaș, Oana Maria Călian