Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 540/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR. 540/
Ședința publică din 09 octombrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Voicu judecător
JUDECĂTOR 2: Dumitru Diaconu
JUDECĂTOR 3: Elena Minodora
Grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin
- procuror
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de partea civilă, împotriva deciziei penale nr. 117 din 22 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care;
Curtea constată că dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 02 octombrie 2008, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie. În urma deliberării instanța a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Deliberând, constată:
Prin sentința penală nr.1454/28.05.2007, a Judecătoriei Pitești, inculpații, fiul lui și -, născut la data de 8 noiembrie 1974, domiciliat în P, str.-.-, -.6,.C,.20, -, și, fiul lui și, născut la data de 12 ianuarie 1974, domiciliat în P, str.- -, -.6,.C,.19, județul A, -, au fost achitați, în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.b Cod pr.penală, pentru infracțiunea prev.de art.215 alin.1, 3 Cod penal și, respectiv, de art.26 rap.la art.215 alin.1, 3 Cod penal.
În baza art.346 alin.ultim Cod pr.penală, a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă, și a fost obligată aceasta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în anul 1994, partea vătămată l-a girat pe numitul cu apartamentul proprietate personală cu 3 camere, situat în P str.- -a.A.10 județul A, cu o suprafață de 47,4 mp, garantând un împrumut contractat de acesta de 1300 USD de la Banca Internațională a Religiilor.
Partea vătămată a susținut în cuprinsul declarației, că numitul a achitat foarte repede debitul respectiv, însă, a folosit înscrisurile depuse la dosarul de credit și pentru obținerea altor credite, ceea ce a avut drept consecință împrejurarea că apartamentul său a fost constituit garanție și pentru alte împrumuturi, fără acordul acesteia.
Pe fondul acestei situații de fapt, în luna august 2004, partea vătămată voia să achite debitul de 1300 USD, pentru a fi ridicată ipoteca instituită asupra apartamentului și să facă unele îmbunătățiri la un magazin pe care îl deținea în cartierul -, dar, pentru a obține sumele de bani necesare trebuia să contracteze un credit care să fie garantat cu o ipotecă instituită asupra apartamentului său.
Întrucât avea nevoie urgentă de bani, iar obținerea unui credit la o unitate bancară nu se realiza ușor, partea vătămată l-a contactat telefonic pe inculpatul, urmare a unui anunț din cotidianul " Zilei", în care se menționa că "ofer împrumut rapid, avantajos".
Partea vătămată s-a întâlnit cu inculpatul chiar a doua zi și, inițial, au convenit să împrumute suma de 3000 USD.
Ulterior, cei doi au convenit să împrumute suma de 10.000 USD cu dobânda de 8 %, inculpatul solicitându-i să încheie un contract de vânzare cumpărare având ca obiect apartamentul cu 3 camere, aparținând părții vătămate și care să constituie garanția achitării împrumutului.
În zilele următoare, partea vătămată l-a cunoscut și pe vărul inculpatului, respectiv, care a susținut că are cunoștințe la Primăria și Biroul de Carte Funciară al Judecătoriei Pitești, în vederea obținerii actelor necesare încheierii contractului de vânzare cumpărare în mod urgent.
Astfel, acesta a obținut foarte repede certificatul de rol, înscrisurile de la cartea funciară, iar în timp ce părțile se aflau împreună cu martorul la Biroul de Carte Funciară, inculpatul a achitat inspectorilor de la Banca Internațională a Religiilor suma de 1300 USD, în vederea ridicării ipotecii instituite pe apartament.
La acest moment, părțile au adoptat poziții diferite în ceea ce privește înscrisurile ce urmau a fi întocmite.
Astfel, partea vătămată a susținut că i-a propus inculpatului, să întocmească un contract de vânzare cumpărare al apartamentului, dar care să constituie o garanție a restituirii împrumutului de 10.000 USD, însă acesta nu a fost de acord, convenindu-se însă să se întocmească un act real, în care să se menționeze că în realitate este vorba de un contract de împrumut cu garanție reală imobiliară.
Inculpatul a susținut în mod constant că a convenit cu partea vătămată să-i cumpere apartamentul, în condițiile în care în acea perioadă afișase anunțuri pe blocurile din cartierul, în care menționa că dorește să cumpere un apartament.
În consecință, la data de 21.08.2003, partea vătămată și cei doi inculpați s-au deplasat împreună la Biroul notarului public a, pentru a fi întocmit contractul de vânzare cumpărare în formă autentică, fiind prezent și martorul.
Partea vătămată a susținut că pe parcursul deplasării cu autoturismul inculpatului la sediul notarului, acesta a amenințat-o cu moartea dacă nu va semna contractul și că, la solicitarea notarului, s-au deplasat împreună la blocul unde este situat apartamentul părții vătămate pentru a lua hotărârea de divorț, ocazie cu care inculpatul a urcat în apartament și a observat amplasamentul celor 3 camere și starea acestora.
Inculpatul a susținut că nu a amenințat-o pe partea vătămată și nu s-a deplasat cu aceasta la domiciliul său, întrucât anterior fuseseră depuse la biroul notarial toate înscrisurile necesare perfectării actului autentic de vânzare cumpărare.
În cuprinsul contractului, s-a menționat că partea vătămată necăsătorită, a vândut inculpatului, necăsătorit, întregul drept de proprietate asupra apartamentului situat în P str.- -a.A.10 județul A, compus din 3 camere și dependințe, cu o suprafață utilă de 47,4 mp, ce a fost dobândit prin cumpărare în baza contractului de vânzare cumpărare nr.38444/01.02.1994, încheiat cu RA P, prețul vânzării fiind stabilit de comun acord la suma de 145.000.000 lei ROL.
S-a mai menționat, că intrarea în proprietatea de drept asupra apartamentului de către cumpărător, se va face începând din ziua semnării și autentificării actului, iar în fapt la data de 21.11.2003, dată până la care vânzătoarea va achita toate utilitățile.
Inculpatul a susținut că a achitat părții vătămate în fața notarului suma de 145.000.000 lei ROL, și că acesteia i-a fost citit de către notar contractul de vânzare cumpărare înainte de a fi semnat de către părți și autentificat de către notar
Partea vătămată a susținut că i-a explicat notarului că dorește încheierea unui contract de împrumut cu garanție imobiliară, că în realitate nu i-a fost citit de către notar contractul de vânzare cumpărare al apartamentului și că nu a avut cunoștință de conținutul acestuia, deși l-a semnat, dându-și seama ulterior de obiectul său.
În momentul în care și-a dat seama, i-a solicitat inculpatului să întocmească un contraînscris, în care să fie materializată voința reală a părților, respectiv un contract de împrumut cu garanție imobiliară, însă inculpatul nu a fost de acord.
Acesta a susținut în mod constant că aceasta a fost voința părților, respectiv încheierea contractului de vânzare cumpărare.
Avându-se în vedere că partea vătămată a fost de acord să încheie contractul de vânzare cumpărare în formă autentică cu inculpatul, chiar dacă acesta reprezintă un act simulat, iar ulterior, manifestarea de voință a părților nu s-a materializat printr-un contraînscris, care să semnifice că în realitate este vorba de un împrumut cu garanție imobiliară, a rezultat că inculpații nu au folosit manopere dolosive față de partea vătămată cu ocazia încheierii contractului de vânzare cumpărare și semnării acestuia în fața notarului, motiv pentru care s-a dispus achitarea acestora în baza art.10 lit.b Cod pr.penală.
În baza art.346 alin.ultim Cod pr.penală, s-a lăsat nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea vătămată, aceasta având posibilitatea pretențiilor civile pe calea unei acțiuni civile separate.
Împotriva sentinței, în termen legal, a declarat apel partea vătămată, solicitând condamnarea inculpaților pentru infracțiunile de înșelăciune și, respectiv, complicitate la înșelăciune față de inculpatul, repunerea părților în situația anterioară săvârșirii infracțiunii, respectiv anularea contractului de vânzare cumpărare și restituirea de către partea vătămată a sumei de 10.000 USD.
În termen legal, au declarat apel și inculpații pe care însă nu l-au mai susținut cu ocazia dezbaterilor.
Tribunalul Argeș, prin decizia penală nr.117 din 22 mai 2008, respins ca nefondate apelurile declarate de inculpații -, și -, și de partea vătămată, obligând pe fiecare apelant la plata sumei de câte 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că, în baza unor probe concludente, legal administrate și temeinic apreciate, instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt și nevinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
Raporturile juridice ce au luat naștere între părți au îmbrăcat forma unui contract de împrumut cu dobândă (neconsemnat într-un înscris), iar pentru garantarea acestuia, între părți s-au născut raporturi juridice de garanție imobiliară simulate printr-un contract de vânzare cumpărare autentificat având ca obiect apartamentul proprietatea părții vătămate. Actul secret, nepublic și anterior actului public nu a fost consemnat printr-un contraînscris, însă acest aspect nu schimbă natura juridică a simulației încheiate între părți.
Pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev.de art.215 alin.1, 3 Cod penal, ar fi trebuit ca inculpatul să urmărească încă de la încheierea contractului de vânzare cumpărare să obțină apartamentul părții vătămate prin manopere dolosive de inducere în eroare, cu privire la natura juridică a contractului încheiat între ei. În același timp, faptele inculpatului ar fi trebuit să fie de ajutor, înlesnire acordată celuilalt inculpat, în acțiunea de inducere în eroare a părții vătămate.
Instanța de apel a mai reținut că, probatoriul administrat nu a făcut dovada scopului inculpatului de a obține apartamentul părții vătămate la momentul încheierii actului autentic. dintre părți și soluția juridică aleasă pentru garantarea împrumutului de 10.000 USD au fost acceptate de ambele părți, iar la momentul respectiv aceasta a fost realitatea raporturilor juridice dintre aceștia. Acesta nu a indus-o în eroare cu privire la contractul autentic încheiat, deoarece acest act a fost considerat de către ambele părți ca fiind formal, neadevărat, realitatea acceptată de ambele părții fiind aceea că actul secret dar real este contractul de garanție imobiliară. Acest aspect rezultă din împrejurarea că în perioada de o lună și J cât a trecut de la încheierea contractului de vânzare cumpărare, inculpatul nu a emis nici un fel de pretenții cu privire la imobilul părții vătămate.
Relațiile dintre părți au devenit tensionate, în momentul când partea vătămată și-a manifestat intenția de a restitui împrumutul în totalitate după o lună și J de la contractarea lui, fapt ce l-a nemulțumit pe inculpat care a considerat că perioada scurtă în care i-au fost plătite dobânzi generează un câștig prea mic. Scopul inculpatului a fost acela de aod etermina pe partea vătămată să-i restituie împrumutul după un timp mai îndelungat, pentru ca și câștigul său să fie substanțial.
Reaua credință a inculpatului intervenită pe parcursul executării contractului de împrumut, nu poate constitui un element constitutiv al laturii obiective a infracțiunii de înșelăciune.
Instanța de fond a reținut, astfel, în mod corect, că faptele inculpaților nu îmbracă caracter penal, fiind vorba de raporturi juridice civile ce pot fi valorificate prin mijloace specifice (acțiune în simulație, acțiune în constatarea nulității absolute sau relative, etc.) motiv pentru care, achitarea acestora în temeiul disp.art.10 lit.b Cod pr.penală, este legală și temeinică.
Temeinic a fost soluționată și latura civilă a cauzei, a apreciat tribunalul, avându-se în vedere modul de rezolvare a laturii penale, partea vătămată având deschisă calea promovării unei acțiuni civile separate în fața instanței civile.
În consecință, în baza art.379 pct.1 lit.b Cod pr.penală, apelurile au fost respinse ca nefondate, cu obligarea apelanților la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art.192 alin.2 Cod pr.penală.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs partea civilă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru greșita achitare.
S-a invocat încheierea actului numai datorită inducerii în eroare de către inculpatul, partea vătămată neîncheind niciodată contractul de vânzare-cumpărare dacă nu ar fi avut promisiunea întocmirii unui contraînscris care să arate realitatea tranzacției și s-a solicitat să se țină seama de practica Înaltei Curți de Casație și Justiție care a condamnat pentru activități similare mai mulți inculpați, depunându-se și copii de pe practica judiciară.
S-a solicitat condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de înșelăciune, pentru inculpatul neinsistându-se în sensul condamnării lui.
Sub aspectul laturii civile s-a solicitat restabilirea situației anterioare și constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare.
Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate și din oficiu, curtea constată că acesta este fondat și urmează a fi admis, deoarece soluția de achitare pronunțată de instanțele anterioare pentru inculpatul este rezultatul unei erori grave de fapt, urmare nevalorificării și necoroborării probelor administrate în cauză.
In mod corect tribunalul a reținut, în motivarea deciziei atacate, că pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art.215 alin.1 și 3 Cod penal, ar fi trebuit ca inculpatul să urmărească încă de la încheierea contractului de vânzare-cumpărare să obțină apartamentul părții vătămate prin manopere dolozive.
In ce ar fi putut consta aceste manopere dolozive, tribunalul se limitează la a considera că ele se refereau doar la inducerea în eroare a părții vătămate cu privire la natura juridică a contractului încheiat cu inculpatul și că în condițiile în care ambele părți au acceptat soluția juridică a vânzării pentru garantarea împrumutului, reaua-credință a inculpatului intervenită pe parcursul executării contractului de împrumut nu poate constitui un element constitutiv al laturii obiective a infracțiunii de înșelăciune, fapta fiind una de natură civilă.
Procedând astfel, tribunalul a ignorat existența celei de-a doua teze a alin.3 al art.215 Cod penal, care pedepsește nu doar inducerea în eroare cu prilejul încheierii, ci și menținerea sau inducerea în eroare cu prilejul executării unui contract, astfel încât cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate.
Curtea reține însă că partea vătămată a fost indusă în eroare atât la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare asupra apartamentului său, prin asigurarea ei de către inculpat că va fi încheiat un contraînscris care să dovedească realitatea convenției intervenită între părți și să permită recuperarea apartamentului, deși nu avea în intenție să-l încheie, dar și pe parcursul executării contractului real, de împrumut, când la momentul încercării părții vătămate de a restitui întreaga sumă împrumutată, inculpatul a refuzat primirea acesteia și întocmirea unui act de vânzare-cumpărare prin care partea vătămată să-și redobândească apartamentul, așa cum îi promisese.
Această concluzie rezultă din următoarele probe:
Martora (111 dosar nr.3675/2004) a arătat că a fost de față la o situație în care, ulterior întocmirii actului de vânzare-cumpărare, respectiv în luna septembrie 2003, partea vătămată a plătit inculpatului suma de 800 dolari, reprezentând dobânda pentru o lună și l-a auzit pe acesta reproșându-i părții vătămate că l-a amânat și cerându-i să nu se mai repete luna viitoare.
Aceeași martoră arată că la 2-3 săptămâni după aceea, partea vătămată a făcut rost de întreaga sumă de bani împrumutată și l-a sunat pe inculpatul menționat să vină să-i restituie banii și a auzit o ceartă între aceștia chiar în spatele magazinului părții vătămate, în care inculpatul îi spunea acesteia că i-a împrumutat banii pentru o perioadă mai lungă și că nu dorește să-i ia la acel moment.
Martorul (125 dosar nr.3675/2004) a asistat la mai multe discuții între partea vătămată și inculpat, cunoscând atât împrejurarea că între partea vătămată și inculpat, în mod real, s-a încheiat un contract de împrumut, însă, în mod formal s-a întocmit un contract de vânzare-cumpărare, deoarece inculpatul nu a acceptat nici un fel de altă variantă, pentru garantarea împrumutului și că inculpatul a spus că vor încheia un înscris de mână, cu martori, din care să reiasă că actul de vânzare-cumpărare reprezintă de fapt o garanție și nu o vânzare, "după întocmirea actului oficial, pentru a trece și numărul acestuia".
După încheierea actului notarial, partea vătămată, dezamăgită, i-a motivat martorului că nu a mai fost nevoie să încheie actul notarial, pentru că inculpatul este "băiat bun" și că și martorul a "garantat" pentru el. De asemenea, martorul a declarat că inculpatul a spus înainte de încheierea actului notarial că "îi este frică de Dumnezeu și acceptă să-i fie restituiți banii în orice variantă".
Și acest martor arată că a fost de față când partea vătămată i-a plătit la data de 22 septembrie 2003, inculpatului suma de 520 dolari și 10.000.000 lei și că acesta i-a atras atenția "să nu-l mai plimbe pe drumuri și să plătească rata la data fixată, căci dacă nu, zboară din casă".
Martorul cunoaște și faptul că partea vătămată în circa două săptămâni a făcut rost de 12.000 dolari și a încercat timp de o lună să restituie banii inculpatului, însă acesta nu a vrut să-i primească, iar la insistențele martorului de a rezolva această problemă i-a spus că nici nu-l cunoaște și că va vinde apartamentul din str.-.
Martorul (126 dosar nr.3675/2004) a fost chiar împreună cu inculpații și partea vătămată pentru obținerea documentației necesară vânzării, cunoaște că o parte din banii împrumutați au fost dați unor persoane din B, o parte au fost plătiți pentru întreținerea restantă a apartamentului, iar restul au fost primiți de partea vătămată.
Martorul cunoaște atât faptul că înțelegerea dintre inculpați și partea vătămată a fost de a se încheia în realitate un contract de împrumut pentru suma de 10.000 dolari cu o dobândă de 8% pe lună, a auzit personal pe partea vătămată discutând cu inculpatul "despre o chitanță de mână pe care urmau să o încheie, iar inculpatul a afirmat că îi este frică de Dumnezeu și nu îi ia el apartamentul, atâta timp cât îi ia dobânda" și că în holul biroului notarial, partea vătămată a insistat să se încheie acea chitanță de mână, dar inculpatul a spus, ulterior semnării actului notarial, că "așa ceva nu se face și a asigurat-o că totul va fi bine dacă primește dobânda".
Martorul susține că la 2 săptămâni după ce partea vătămată a plătit prima dobândă, el personal l-a sunat pe să-i ofere banii împrumutați, adică suma de 10.000 dolari și dobânda pe acea lună, dar că inculpatul i-a spus că apartamentul este de vânzare la prețul zonei.
Atât acest martor cât și martorul, prezenți la discuțiile dintre părți, înainte și după încheierea actului notarial, iar martorul chiar și în ziua respectivă, au arătat că partea vătămată nu ar fi încheiat contractul de vânzare-cumpărare dacă nu ar fi existat acea înțelegere cu inculpatul de a întocmi un înscris de mână, în care să ateste actul real, respectiv împrumutul intervenit între părți și caracterul de garanție al actului de vânzare-cumpărare.
Aceste depoziții de martori, care nu sunt rudă cu partea vătămată, nu au fost în nici un fel înlăturate de probele administrate în cauză în apărarea inculpaților. De altfel, aceștia s-au limitat la a nu recunoaște săvârșirea faptei și la a susține că niciodată nu a fost vorba despre un contract de împrumut, ci despre unul de vânzare-cumpărare, însă nesinceritatea lor rezultă nu doar din contradicțiile cu declarațiile martorilor și ale părții vătămate, ci și din contradicțiile între declarațiile lor, fiecare dintre ei prezentând, în primul ciclu procesual, variante diferite ale momentelor și modalităților în care s-a desfășurat activitatea lor în ziua întocmirii contractului de vânzare-cumpărare (95, 96 dosar nr.3675/2004).
In consecință, din declarațiile martorilor menționați, care se coroborează cu declarațiile părții vătămate, cu înscrisul autentic întocmit la data de 21 august și cu datele de ordin temporal care rezultă din probele administrate, dar și din demersurile efectuate de partea vătămată pentru a-și recupera apartamentul (la data de 22 septembrie plătește prima dobândă, apoi timp de o lună încearcă să restituie împrumutul inculpatului, iar la 23 octombrie 2003, formulează plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești ), curtea va reține săvârșirea de către inculpatul a infracțiunii de înșelăciune la data de 21 august 2003 și pe parcursul executării contractului.
Inducerea în eroare a părții vătămate, prin promisiunea mincinoasă a inculpatului, în sensul că pentru garantarea împrumutului acordat se va întocmi în mod formal, public un contract de vânzare-cumpărare, dar că imediat, ulterior semnării acestuia vor întocmi un înscris de mână, din care să rezulte că în mod real contractul este de împrumut, că vânzarea este doar o formă de garanție și că la achitarea împrumutului se va întocmi un act translativ de proprietate în favoarea părții vătămate, este, în opinia majoritară, determinată pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare întocmit de notarul a, la data de 21 august 2003.
Nici un moment partea vătămată nu a susținut că ar fi fost în eroare cu privire la natura actului care se întocmea în fața notarului public, ea cunoscând că este un act autentic de vânzare-cumpărare și nu un contract de împrumut cu garanție imobiliară (așa cum greșit au pretins instanțele care au soluționat cauza anterior și, reținând citirea actului de către notar și cunoașterea naturii juridice a acestuia, au exclus orice eroare).
Pe de altă parte, instanțele de fond și apel, pronunțând achitarea inculpatului, au reținut ca fiind real contractul de împrumut, motivând "că relațiile dintre părți au devenit tensionate în momentul când partea vătămată și-a manifestat intenția de a restitui împrumutul în totalitate, după o lună și J de la contractarea lui.. scopul inculpatului fiind acela de aod etermina pe partea vătămată să-i restituie împrumutul după un timp mai îndelungat pentru ca și câștigul său să fie substanțial".
Refuzul inculpatului, cu rea-credință, urmărind vânzarea apartamentului către o altă persoană la un preț mai mare decât suma împrumutată (îi spune martorului că-i vinde apartamentul la prețul zonei), refuz intervenit pe parcursul executării contractului real de împrumut, constituie o inducere în eroare pe parcursul executării contractului în înțelesul celei de-a doua teze a art.215 alin.3 Cod penal.
Curtea, în opinie majoritară, reține că acel contract de împrumut, fiind un act secret neconsemnat într-un înscris, a fost întocmit în condițiile arătate de martorii și, care au declarat că inculpatul i-a promis părții vătămate că va accepta restituirea împrumutului în orice variantă, fără a se stabili un termen, fie pentru plata dobânzii pe o anume durată de timp, fie pentru restituirea integrală a împrumutului. Atitudinea inculpatului de a nu primi suma împrumutată și dobânda la zi la momentul la care partea vătămată a fost în măsură să restituie acest împrumut, chiar dacă acest lucru s-a întâmplat la un moment destul de apropiat de data încheierii contractului, constituie înșelăciune în executarea contractului, care, în mod evident, s-a soldat cu o pagubă, partea vătămată fiind cea care a pierdut dreptul de proprietate asupra apartamentului.
Pentru aceste considerente, curtea îl va condamna pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art.215 alin.1 și 3 Cod penal, dar va menține soluția de achitare pentru inculpatul, schimbând, însă, temeiul achitării din art.10 lit.b Cod pr.penală (fapta nu este prevăzută de legea penală), în art.10 lit.d Cod pr.penală, considerând că, activitatea acestuia de a-l ajuta pe inculpatul la întocmirea documentației necesare încheierii actului de vânzare-cumpărare, fără însă a contribui la inducerea în eroare a părții vătămate și la producerea pagubei, nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune.
De altfel, din declarațiile martorului, rezultă că acest inculpat a fost plătit cu suma de 50 dolari pentru ajutorul acordat la obținerea actelor, sumă cu care partea vătămată a fost de acord, nefăcându-se vreo dovadă în sensul că inculpatul ar fi avut un alt beneficiu din activitatea sa.
La individualizarea pedepsei ce va fi stabilită în sarcina inculpatului, curtea va ține seama de criteriile prevăzute de art.72 Cod penal, reținând că pedeapsa stabilită de lege pentru această infracțiune era pedeapsa de la 1 la 12 ani, dar și de împrejurările care pot atenua răspunderea penală.
Curtea constată că inculpatul a săvârșit fapta în urmă cu mai mult de 5 ani, că acesta a lăsat-o pe partea vătămată să locuiască în apartamentul ei în toată această perioadă, situații care pot constitui acele împrejurări la care face referire art.74 alin.2 Cod penal, ce pot fi considerate circumstanțe atenuante judiciare. In plus, curtea va reține și conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii (art.74 alin.1 lit.a Cod penal), inculpatul nefiind cunoscut cu antecedente penale și având caracterizări pozitive, iar pe parcursul procesului penal, s-a prezentat la judecată.
Aceste aspecte permit atât coborârea pedepsei până la 3 luni închisoare, cât și suspendarea executării acesteia, în temeiul art.81 Cod penal, îndreptarea inculpatului putându-se realiza și fără executarea în detenție.
Sub aspectul laturii civile, în condițiile existenței cererii de constituire de parte civilă, art.14 și 346 Cod pr.penală, impun instanței să se pronunțe asupra acțiunii civile, în caz de condamnare a inculpatului. Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 100.000.000 ROL (94) daune morale și a cerut desființarea contractului de vânzare-cumpărare.
Art.14 alin.3 prevede și modalitatea în care se face repararea pagubei, prin raportare la dispozițiile legii civile, prima dintre acestea fiind repararea în natură, adică, în speță, prin restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, care, în concret, se realizează prin constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de părți. Incheierea unui act translativ de proprietate prin săvârșirea unei infracțiuni, are în mod evident o cauză ilicită, astfel încât intervine sancțiunea prevăzută de art.966 rap. la art.968 Cod civil.
Curtea va respinge însă cererea privind acordarea daunelor morale, deoarece a reținut că partea vătămată are și ea o culpă în acceptarea întocmirii unui act de vânzare supus publicității, care nu corespundea voinței reale a părților, iar urmare acestei activități a avut de suportat cursul îndelungat al proceselor și teama că va rămâne fără apartament.
Pentru toate considerentele expuse, curtea va admite recursul părții vătămate, constituită parte civilă, în baza disp.art.385/15 pct.2 lit.d Cod pr.penală, va casa atât decizia cât și sentința atacată și, rejudecând, va condamna pe inculpatul pentru infracțiunea prev. de art.215 alin.1 și 3 Cod penal, la 3 luni închisoare cu suspendare, va constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare și va schimba temeiul achitării inculpatului.
In baza art.191 Cod pr.penală, curtea îl va obliga pe inculpatul-condamnat la cheltuieli judiciare către stat, va înlătura obligarea părții vătămate la cheltuieli judiciare către stat și, în baza art.193 Cod pr.penală, îl va obliga pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare dovedite a fi făcute de partea vătămată pe parcursul judecării întregului proces.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
CU MAJORITATE
DECIDE
Admite recursul declarat de partea vătămată, domiciliată în P, cartier, -.4a,.A,.10, județul A, împotriva deciziei penale nr. 117 din 22 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția penală în dosarul nr-.
Casează în totalitate decizia menționată și sentința penală nr.1454 din 28 mai 2007, pronunțată de Judecătoria Pitești, în dosarul - (număr în format vechi 8.982/2006).
Înlătură achitarea inculpatului -.
În baza art. 215 alin. 1 și 3 Cod penal cu aplic. art. 74 alin. 1 lit.a) și alin.2 Cod penal și art.76 lit.e) Cod penal, condamnă pe inculpatul, fiul lui și -, născut la data de 8 noiembrie 1974, domiciliat în P, str.-.-, -.6,.C,.20, -, la 3 luni închisoare.
În baza art.81 Cod penal, suspendă condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 3 luni, stabilit conform art. 82 Cod penal, durată pentru care se suspendă, conform art.71 alin.5 Cod penal și pedeapsa accesorie prevăzută de art.64 lit.a și b Cod penal.
Atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal.
Schimbă temeiul achitării inculpatului, fiul lui și, născut la data de 12 ianuarie 1974, domiciliat în P, str.- -, -.6,.C,.19, județul A, -, din art.10 lit.b Cod procedură penală în art. 10 lit. d Cod procedură penală.
În baza art. 346 Cod procedură penală, admite, în parte, acțiunea civilă a părții vătămate și dispune restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, respectiv constată nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.2905 din 21 august 2003 de notarul public a.
Respinge cererea de acordare a daunelor morale.
Înlătură obligarea părții vătămate la cheltuieli judiciare către stat în fond și apel.
Obligă pe inculpatul - la 500 lei cheltuieli judiciare către stat și la 1200 lei cu același titlu către partea vătămată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09 octombrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.
Tehnored./ex.2
Jud.fond
Jud.apel
29 octombrie 2008
OPINIE SEPARATĂ
Recursul declarat în cauză de către partea civilă este nefondat, în opinia mea, pentru considerentele ce vor fi expuse:
Potrivit art.215 alin.(3) Cod penal, constituie infracțiune "inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane, cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât fără această eroare cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate".
Din această dispoziție, coroborată cu cerințele înscrise în alin.(1) din același text de lege, rezultă că pentru existența infracțiunii de înșelăciune în convenții este necesară desfășurarea unei activități de inducere sau menținere în eroare a persoanei vătămate, prin manopere frauduloase, fără de care nu s-ar fi încheiat contractul.
Situația de fapt care se desprinde din cazul de speță, este aceea că părțile litigante cu convenit încheierea unui contract de împrumut cu garanție imobiliară, în baza căruia partea vătămată a obținut 1.000 de dolari SUA, cu o dobândă de 8 % pe lună, până la data scadenței, când urma să se restituie întreaga sumă.
În realitate, însă, la data de 21.08.2003, s-a încheiat în formă autentică contractul de vânzare-cumpărare, având ca obiect apartamentul situat în P, str.-, -.4,.A,.10, Județul A, pentru care partea vătămată, se obliga să predea în deplină proprietate și posesie bunul cumpărătorului-inculpatul, în schimbul prețului de 145 milioane lei.
După perfectarea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, nu s-a procedat la întocmirea unui contraînscris din care să rezulte adevărata voință a părților, respectiv că în realitate era vorba nu de o vânzare-cumpărare, ci de un împrumut cu garanție imobiliară.
Că aceasta era voința părților este de necontestat, dar faptul că respectivul contraînscris nu s-a materializat în formă scrisă nu prezintă relevanță juridică întrucât pentru actul secret reprezentat de contractul de împrumut nu se cere ad validitatem sau ad probaționem forma scrisă.
Întreaga această operațiune juridică constând în încheierea contractului public, care nu reflectă voința reală a părților și a contractului secret - singurul corespunzător voinței reale a acestora se numește simulație.
Ne aflăm așadar în fața unei simulații în care contractul aparent public este fictiv, părțile în litigiu au disimulat total realitatea și au creat aparența existenței unui contract de vânzare-cumpărare care în realitate nu există, iar simulația îmbrăcată în această formă nu are nimic ilicit și exclude prin ea însăși intenția de a înșela.
Problema efectelor simulației este o chestiune care se dezleagă de către instanța civilă, pe temeiul art.1175 Cod civil, și în baza principiului de drept consacrat de legislația civilă în materia contractelor, în sensul că prioritatea aparține voinței reale a părților.
Cu acordul comun al părților contractante, prin simulație se ascunde existența unei anumite realități juridice și ar fi nedrept ca pentru a demonstra caracterul fictiv al vânzării, litigiului dintre aceste părți să i se atribuie o natură penală. Consider că în cazul în care părțile au fost de bună-credință cu ocazia încheierii contractului, stabilind de comun acord clauzele convenției, nu se poate reține existența unei acțiuni frauduloase de inducere în eroare și deci, nici săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în convenții, de către inculpatul .
Faptul că pe parcursul executării contractului și înainte de împlinirea termenului scadent inculpatul a refuzat primirea sumei împrumutată cu accesoriile ei ( dobânzile), nu poate fi apreciat decât ca un act de nerespectare a clauzei înscrise în contract, susceptibil a fi supus examinării instanței civile și nicidecum ca o activitate de inducere în eroare sau ca o manoperă frauduloasă de felul celor incriminate în art.215 Cod penal.
Prin urmare, când una dintre părți nu-și respectă obligația la care a convenit, partea lezată se poate adresa instanței civile pentru a hotărî cu privire la încălcarea de către cealaltă parte a prevederilor înscrise în contract.
În atare situație, o soluție de condamnare a inculpatului pentru infracțiunea de înșelăciune prev.de art.215 al.1 și 3 Cod penal, în condițiile în care nu s-a dovedit intenția sa de a induce în eroare pe partea vătămată, în considerarea mea, apare ca fiind contrară legii.
JUDECĂTOR,
Red.
Tehn.
2 ex./ 5.11.2008.
Președinte:Corina VoicuJudecători:Corina Voicu, Dumitru Diaconu, Elena Minodora
