Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 595/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
|
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 595/
Ședința publică din 5 iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Laura Bogdan
JUDECĂTOR 2: Ion Dincă
JUDECĂTOR 3: Anca Nacu
GREFIER: - -
Pe rol fiind soluționarea recursurile declarat de inculpata-recurentă și partea civilă-recurentă SC PARNER împotriva deciziei penale nr. 87/A din 03.03.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, pentru inculpata-recurentă, lipsă, se prezintă avocat ales din cadrul baroului T, pentru partea civilă-recurentă SC Parner se prezintă avocat ales.
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, apărătorul ales al inculpatei-recurente, avocat depune la dosar împuternicire avocațială, motive de recurs, precum și o adeverință medicală privind pe inculpata-recurentă.
Apărătorul ales al părții civile-recurente, avocat, depune la dosar xerocopia extras cf cu nr. 29588 din 22 mai 2008.
Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul ales al inculpatei-recurente, avocat an solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și achitarea inculpatei. În ceea ce privește recursul formulat de partea civilă, solicită respingerea acestuia ca nefondat.
Apărătorul ales al părții civile-recurente, avocat solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate, obligarea inculpatei la plata daunelor morale, iar pe latură penală solicită să se redozeze pedeapsa, dispunându-se o pedeapsă orientată spre maximul special, întrucât instanța nu a motivat orientarea pedepsei spre minimul special. Mai arată faptul că martorii au fost surprinși de faptul că deși aveau chitanțe, erau debitori, dar și faptul că, prin infracțiunea inculpatei, s-a creat o imagine negativă a societății. Totodată, solicită în baza art. 163.C.P.P. instituirea unui sechestru asupra imobilului.
Cu privire la recursul formulat de inculpată, solicită respingerea acestuia ca nefondat, arătând că s-au depus la dosar chitanțe semnate de inculpată, semnătura fiind recunoscută de aceasta.
Apărătorul ales al inculpatei-recurente, avocat solicită respingerea cererii privind instituirea sechestrului, ca nesusținută.
Procurorul, cu privire la recursul formulat de inculpată, solicită respingerea acestuia ca nefundat, vinovăția inculpatei reieșind din probele administrate, recunoașterea inculpatei coroborându-se cu declarațiile martorilor.
Referitor la recursul declarat de partea civilă, solicită respingerea acestuia, arătând că acțiunea civilă a fost corect soluționată, iar partea civilă nu a făcut dovada că ar fi suferit un prejudiciu moral, iar sentința i-ar oferi o compensare.
Solicită, totodată, respingerea cererii de instituire a sechestrului asigurător asupra imobilului.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 2403/14.11.2007, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr- în baza art. 2151alin.1 cu Cod Penal aplic.art.41 alin.2 Cod Penal, a fost condamnată inculpata (fostă ), la 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare și a interzis acesteia drepturile prev.de art. 64 lit. - a și b Cod Penal, pe durata și în condițiile art. 71.
In baza art. 81.Cod Penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, iar în baza art.82 s Cod Penal-a stabilit un termen de încercare de 3(trei) ani și 6 (șase) luni, atrăgându-se atenția inculpatei asupra prev.art.83
Cod PenalIn baza art. 71 al. final a C.P.P. fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării pedepsei principale.
In baza art.14,346 și C.P.P. art. 998.civ. a fost obligată inculpata la plata către partea civilă SC Partner SRL T, a sumei de 28.889,27 RON cu titlu de daune materiale și au fost respinse în rest pretențiile părții civile.
In baza art. 191alin.1 a C.P.P. fost obligată inculpata la 1.000 lei RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanța a constatat că:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara nr.7942/P/2004, a fost trimisă in judecată inculpata, pentru săv.infr.prev.de art.2151alin.1 cu Cod Penal aplic. 41 alin.2 reținându-se în sarcina ei că în perioada 2000-2004 a fost angajată ca director de marketing în cadrul societății SC " Partner" SRL, calitate în care a încheiate mai multe contracte cu diverse societăți comerciale însă nu a depus la casieria angajatorului contravaloarea acestora.
După administrarea materialului probator judecătoria a reținut că în perioada 2000-2004, inculpata a fost angajată ca director de marketing în cadrul societății SC Partner SRL, având printre atribuțiile de serviciu și relațiile cu clienții, în cadrul cărora inculpata încheia contracte de publicitate pe care era obligată să le depună la firmă, iar în baza acestor contracte emitea facturi și după ce încasa contravaloarea acestora de la clienți emitea chitanțe, după care depunea la casierie chitanțele și sumele de bani pe bază de borderou de decontare.
Prima instanță a mai arătat că parchetul a susținut că în cursul luni mai 2004, inculpata a cumpărat de la reprezentantul părți vătămate franciza pentru cartea galbenă, după care a plecat de la firmă trebuind să predea reprezentanților părți vătămate toate documentele societății pe care le deținea. Astfel, cum rezultă din declarația martorei, persoană ce a fost desemnată să preia de la inculpată toate documentele ce făceau obiectul activității acesteia în cadrul SC Partner, inculpata a căutat diverse motive pentru a amâna predarea documentelor, iar atunci când reprezentanți părți vătămate au reușit să intre în posesia unor documente și au reușit deschiderea fișetului în care inculpata ținea o serie de documente au constatat faptul că inculpata a încheiat diferite contracte de publicitate cu mai mulți clienți și a încasat bani de la aceste persoane fără a-i depune la casieria societății precum și documentele justificative astfel cum era prevăzut în atribuțiile de serviciu ale inculpatei.
Judecătoria a mai reținut că în declarațiile date, atât în faza de urmărire penală cât și în fața primei instanțe, inculpata nu a recunoscut faptul că și-a însușit sumele de bani și produsele contractate, iar referitor la declarația pe care a dat-o la sediul societății în biroul directorului (martorul ), inculpata a arătat că aceea declarație i-a fost luată sub amenințare și a dat-o la presiunea exercitată de către martorul, având în vedere că avea încheiat un contract de franciză începând cu anul 2004, pentru marca Cartea, și nu dorea să piardă acel contract datorită clauzelor inserate, a investiților pe care le-a făcut și a cifrei de afaceri.
Referitor la declarația dată de către inculpată în biroul directorului (martorul ), continuă motivarea instanței de fond, martora, arată că într-adevăr s-a purtat o discuție în biroul directorului între inculpată și martorul la care au asistat atât martora cât și juristul societății din aceea perioadă numitul, iar în momentul în care martora a prezentat copiile unor facturi și chitanțe inculpata a recunoscut că nu a predat o singură sumă în cuantum de 500 Euro, iar pentru celelalte aspecte a solicitat să discute doar cu directorul societăți, astfel că martora și numitul au părăsit încăperea. În aceeași zi după un timp martora a văzut declarația semnată de către inculpată ce a fost dată în biroul martorului, afirmând însă că nu cunoaște modalitatea în care a fost dată aceea declarație. Din declarația martorilor (fila 52 dosar), (fila 53 dosar), (fila 58 dosar), (fila 59 dosar), (fila 71 dosar), reține judecătoria, rezultă faptul că inculpata a încheiat contracte de publicitate cu societățile acestor persoane, a emis facturi și chitanțe însă astfel cum rezultă atât din raportul de expertiză efectuat în faza de judecată cât și din adresa emisă de către SC Partner SRL aflată la filele 53-57 dosar inculpata nu a depus bani încasați la casieria societății. Deși martori mai sus arătați au arătat că anunțul publicitar a apărut în Cartea, în declarația dată la fila 32 dosar, martora a arătat că inculpata prin funcția și poziția pe care o deținea în firmă putea să ceară celor de la tehnoredactare să treacă în Cartea sau în Ghid anumite societăți pentru care este posibil să se fi emis facturi și chitanțe fără să se fi încheiat un contract. Expertul în raportul întocmit la răspunsul la obiectivul nr. 1 arată de asemenea că societatea (partea vătămată) nu a organizat și condus nici o evidență tehnico - operativă în care să se înregistreze data la care au fost predate salariaților contractele pentru a fi încheiate cu clienții și data la care au fost predate de salariații societăți după încheierea lor. Organizarea și conducerea acestor documente asigura conducerii societății informații în vederea exercitării unui control permanent cu privire la contractele încheiate și predate, a facturilor și chitanțelor emise și depunerea sumelor încasate. Profitând de această modalitate de lucru inculpata care astfel cum declară martorii (fila 52 dosar), (fila 53 dosar), (fila 58 dosar), (fila 59 dosar), (fila 71 dosar), a încheiat contracte de publicitate a emis facturi și chitanțe și a încasat sume de bani, însă nu a predat la societate respectivele contracte, facturi și chitanțe precum și bani astfel, cum era prevăzut în atribuțiile sale de serviciu, precum și cum este arătat în declarația martorei (fila 33 dosar), casieră în cadrul societăți, a putut să-și însușească sau să folosească în interes personal bani societății. Prin modalitatea mai sus arătată inculpata astfel cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză a produs un prejudiciu societății în cuantum de 28.889,27 RON.
Judecătoria a considerat că fapta inculpatei care în calitate de director marketing în baza aceleași rezoluții infracționale, în mai multe rânduri și-a însușit sume de bani din gestiunea părți vătămate cauzând acesteia un prejudiciu în cuantum de 28.889,27 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiuni prev. de art. 2151alin.1 cu aplic. art. 41 alin.2, și, având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prev. de art. 72.Cod Penal, a aplicat acesteia pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.
Apreciind ca scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia de către inculpată și văzând că în speță sunt întrunite condițiile prev.de art.81 Cod Penal, instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, iar în baza art. 82.Cod Penal a stabilit un termen de încercare de 3 ani și 6 luni, iar în baza art.359 a C.P.P. atras atenția inculpatei asupra prev.art.83
Cod PenalIn baza art.71 al. final C.P.P. prima instanța a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării pedepsei principale.
La soluționarea laturii civile prima instanța, a avut în vedere pe lângă prev. art.14, 346.C.P.P. și pe cele ale art.998 civ. ținând cont de constituirea de parte civilă formulată în cauză, precum și de concluziile raportului de expertiză unde se arată cuantumul exact al prejudiciului cauzat de către inculpată.
Referitor la daunele morale formulate în cauză prima instanța a constata că în speță nu a fost produsă nici o probă din care să rezulte eventualul prejudiciu moral cauzat părți vătămate, și de asemenea aceasta din urmă a obținut o satisfacție morală prin chiar hotărârea de condamnare a inculpatei. Mai mult decât atât acordarea daunelor morale trebuie să asigure o justă și dreaptă dezdăunare a părți vătămate și nu o îmbogățire fără just temei a acesteia.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpata și partea civilă, înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș la data de 08.01.2008 sub nr-.
În motivarea apelului inculpata critică soluția primei instanțe, apreciind că aceasta este netemeinică și nelegală deoarece probele administrate în cauză nu dovedesc vinovăția ei în raport cu infracțiunea prevăzută de art. 2151.pen. Se mai susține că prima instanță s-a pronunțat fără a ține cont că probele administrate în cauză au fost contradictorii, indirecte atât în ceea ce privește declarațiile martorilor cât și cu privire la raportul de expertiză pentru care nu s-au pus la dispoziția expertului actele necesare, iar analiza situației s-a făcut în mod superficial, doar cu privire la documentele prezentate după bunul plac al reprezentanților societății.
Astfel, se susține că judecătoria a pronunțat o soluție de condamnare pe baza unei expertize contabile efectuată asupra unor documente anume selectate de partea civilă. Apelanta arată că este inexplicabilă concluzia expertului cu privire la cuantumul prejudiciului de vreme ce chiar acesta menționează că nu a ținut o evidență contabilă operativă a tuturor contractelor încheiate și a sumelor aferente încasate.
Se mai arată că modul în care încasările ei au fost depuse la casieria societății trebuia reflectat într-un registru obligatoriu, care, așa cum rezultă din actele dosarului nu există.
În drept, apelanta a invocat prevederile art. 361 și următoarele din Codul d e Procedură Penală și ale art. 66 și 124 din același cod.
Apelanta a depus la dosar un memoriu cuprinzând motivele de apel în cuprinsul cărora critică sentința judecătoriei sub aspectul respingerii cererii de acordare a daunelor morale și al greșitei individualizări a pedepsei aplicate.
Astfel, în ceea ce privește daunele solicitate, se arată că partea civilă a suferit un prejudiciu moral, constând în atingerea adusă imaginii sale de faptele inculpatei, în sensul neîncrederii în seriozitatea acesteia indusă atât în rândul societăților comerciale cu care s-a contractat, și care au fost puse în situația de a achitat de două ori un singur serviciu dar și în rândul potențialilor viitori clienți. Se mai arată că imaginea părții civile a fost afectată de durata îndelungată a cercetărilor, pe parcursul cărora reprezentații societăților contactate de inculpată au fost supuși unor audieri repetate.
În ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate, partea civilă apelantă arată că instanța de fond nu a ținut seama de conduita procesuală a inculpatei care nu a recunoscut comiterea faptei, a încercat tergiversarea cauzei și inducerea în eroare a instanței precum și de mijlocele complexe de realizare a infracțiunii și de cuantumul prejudiciului.
Prin decizia penală nr. 87/A din 03.03.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, a fost respinsă cererea părții civile apelantă T de instituire a măsurii sechestrului.
In baza art. 379 pct. 1 lit. b din Codul d e procedură penală au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpata apelantă, domiciliată în T,-,. 3, jud. T, și de partea civilă apelantă T, împotriva sentinței penale nr. 2403 din 14.11.2007, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-.
În baza art. 192 alin. 2 din Codul d e Procedură Penală au fost obligați ambii apelanți la câte 100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Analizând apelurile formulate în prezenta cauză tribunalul a constatat că acestea sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:
S-a reținut că în ceea ce privește latura penală a cauzei, așa cum din probele de la dosar rezultă și cum a recunoscut chiar inculpata, aceasta a încheiat contractele comerciale indicate în cuprinsul actului de inculpare emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara și a semnat facturile și chitanțele aferente acestora. Însă, la dosarul cauzei nu există nici o dovadă în sensul că aceasta a depus la casieria societății sumele primite de la societățile cu care a încheiat contracte de publicitate în Cartea. Așa cum rezultă din declarațiile inculpatei, dar și a martorilor și (file 32 și 33 dosar fond), banii încasați de la clienți se predau la casieria părții civile pe baza unui borderou, întocmit în două exemplare, din care unul, purtând mențiunea "am primit" rămânea în posesia celui care făcea predarea. Prin urmare, inculpata trebuia să se afle în posesia unor astfel de înscrisuri.
Instanța de apel a avut în vedere faptul că, pe tot parcursul procesului penal inculpata nu a fost în măsură să prezinte organelor judiciare borderourile sau orice altfel de scripte cu care să demonstreze că a depus banii la casieria părții civile, căci este normal ca atunci când o plată să soliciți o chitanță (oricare a fi denumirea înscrisului) cu care să se facă, ulterior, dovada plății. Într-o atare situație tribunalul nu a putut decât să rețină, așa cum corect s-a considerat și de instanța de fond, că inculpata nu a depus sumele încasate și care rezultă din copile chitanțelor depuse la dosarul de urmărire penală.
Totodată, s-a considerat că inculpata nu poate invoca în apărare împrejurarea că partea civilă nu a ținut o evidență contabilă operativă, inclusiv că aceasta nu a ținut un registru de casă în conformitate cu legea contabilității deoarece înscrisurile doveditoare a plăților trebuiau să fie în posesia ei. La fel, s-a considerat că aceasta nu se poate apăra nici invocând împrejurarea că a predat banii dar partea civilă nu i-a emis o dovadă în acest sens, deoarece, într-o astfel de situație trebuia să refuze predarea acestora până la emiterea unei chitanțe descărcătoare.
În ceea ce privește neregulile raportului de expertiză întocmit de domnul expert, la care inculpata apelantă face trimitere în cuprinsul motivelor de apel, tribunalul a considerat că acestea nu pot fi reținute, deoarece la efectuarea expertizei s-au avut în vedere chiar înscrisurile recunoscute de aceasta - contractele, facturile și chitanțele eliberate clienților părții civile și depuse la dosarul de urmărire penală. Faptul subliniat de inculpată, că aceasta din urmă - partea civilă, nu a putut prezenta toate actele contabile nu afectează valabilitate, utilitatea și concludența raportului de expertiză deoarece eventualele contracte sau facturi neprezentate nu au fost luate în considerare, cu consecința neincluderii valorii acestora în suma totală a prejudiciului iar pretinsele depuneri de bani la casieria societății, cu consecința exonerării sale de datorii, s-a apreciat că puteau fi dovedite chiar de inculpată, prin depunerea la dosar a unor înscrisuri doveditoare în acest sens, spre a fi luate în considerare de expert, fapt pe care aceasta nu la făcut.
În concluzie, tribunalul a considerat că, în mod justificat, prima instanță a reținut vinovăția inculpatei în ceea ce privește comiterea infracțiunii de delapidare, de vreme ce aceasta nu a dovedit că a depus banii cuveniți societății la casieria acesteia, și a dispus condamnarea acesteia la un an și 6 luni închisoare, pedeapsă corect individualizată, contrar susținerilor apelantei, prin raportare la gravitatea și urmările faptei, precum și la împrejurarea că inculpata nu are antecedente penale.
Referitor la apelul formulat de în latură civilă, tribunalul a apreciat că în mod justificat prima instanță a acordat acesteia doar suma de 28.889,27 lei, stabilită de expertul contabil ca fiind valoarea prejudiciului material cauza, și a respins solicitarea de obligare la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
S-a considerat de către instanța de apel că opinia primei instanțe este corectă, în primul rând pentru că partea civilă nu a făcut dovada că a suferit un astfel de prejudiciu, neputându-se prezuma că faptele inculpatei ar fi știrbit, automat, imaginea societății determinând, eventual, o scădere a numărului clienților, cu consecința diminuării profitului, iar în al doilea rând, chiar dacă s-ar considera că partea civilă a suferit un prejudiciu de imagine, însăși pronunțarea sentinței de condamnare, așa cum a arătat și judecătoria, ar constitui o satisfacție echitabilă.
În al treilea rând, tribunalul a mai observat că, în situația reclamată de societatea parte civilă s-a ajuns și datorită unei anumite culpe a acestea, atât în ceea ce privește selectarea colaboratorilor cât, mai ales, cu privire la ținerea unor evidențe contabile operative, reclamată de legea contabilității și care ar fi permis o identificare timpurie a neregulilor din activitatea inculpatei.
În ceea ce privește cererea de instituire a unui sechestru asigurător, tribunalul a respins această cerere deoarece, pe de o parte, apelanta nu a depus la dosar dovada dreptului de proprietate al inculpatei apelante asupra imobilului înscris în cartea funciară indicată în cuprinsul motivelor de apel, iar, pe de altă parte, chiar în prezența unei astfel de dovezi, această măsură fiind facultativă, căci așa este privită de art. 163 din Codul d e Procedură Penală, singura justificare invocată de partea civilă referitoare la cuantumul prejudiciului nu este în măsură a determina instanța să facă aplicarea art. 163 aliniat 1 din Codul d e Procedură Penală.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs
Analizând legalitatea și temeinicia deciziei penale recurate din prisma motivelor de recurs precum și din oficiu, potrivit art. 385 ind. 6.C.P.P. instanța de recurs apreciază că hotărârea atacată este legală și temeinică în privința stării de fapt, încadrării juridice și modului de soluționare a laturii civile a cauzei, fiind însă netemeinică în privința modalității de aplicare a pedepsei accesorii.
În privința recursului declarat de inculpata, instanța de recurs apreciază că starea de fapt este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul urmăririi penale și al judecății și care au stabilit că inculpata a încheiat contractele comerciale, a semnat facturile și chitanțele aferente acestora, dar nu a depus la casieria societății sumele primite de la societățile cu care s-au derulat raporturile comerciale. Inculpata nu a făcut dovada încheierii borderoului ce se cere a fi întocmit în două exemplare din care unul poartă mențiunea "am primit" și rămânea în posesia celui care făcea predarea și inculpata nu a putut face dovada unor acte justificative că a depus bani la casieria părții civile. Nu se poate imputa în sarcina părții civile deficiențe în organizarea activității comerciale prin inexistența unui registru de casă, deoarece inculpata avea obligația de a-și lua minime măsuri de diligențe și în situația în care ar fi predat bani la casieria societății părții civile să solicite o dovadă care să consemneze activitatea efectuată. Raportat la starea de fapt, instanța a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepsei, conform criteriilor generale prev. de art. 72.Cod Penal, pedeapsa aplicată inculpatei fiind în măsură să asigure reeducarea acesteia și prevenirea de săvârșirea de noi fapte antisociale.
În privința recursului declarat de partea civilă, curtea își însușește punctul de vedere al instanțelor inferioare cu privire la cuantumul prejudiciului la plata căruia poate fi obligată inculpata și apreciază că suma acordată cu titlu de despăgubiri civile și evidențiată în expertiza contabilă întocmită reprezintă prejudiciul material cauzat efectiv. Curtea apreciază că părții civile nu i s-a creat un prejudiciu moral în ceea ce privește reputația societății față de partenerii de afaceri, câtă vreme nu s-a făcut dovada că faptele inculpatei au condus la scăderea numărului clienților, cu consecința diminuării profitului, ca o consecință imediată a activității infracționale a unui angajat. societății nu a avut de suferit într-un mod determinant în derularea afacerilor comerciale cu partenerii de afaceri, prestigiul câștigat de-a lungul timpului impunând societatea în relațiile ulterioare cu societățile comerciale care doresc publicitate în "Cartea galbenă". Pe de altă parte, însăși pronunțarea sentinței de condamnare reprezintă pentru partea civilă o satisfacție morală și o dovadă a seriozității firmei cu atât mai mult cu cât partea civilă avea posibilitatea de a minimaliza sau chiar de a neutraliza complet comportamente similare cu ale inculpatei prin promovarea unei politici selective de recrutare a personalului și întocmirea unor evidențe contabile mai amănunțite în vederea evitării expunerii firmei la un curent negativ din partea societății care ar fi adus atingere imaginii. În mod corect s-a respins cererea de instituire a sechestrului asigurător cu privire la imobilul aparținând inculpatei raportat la cuantumul prejudiciului la plata căruia a fost obligată inculpata și dispozițiile art. 163.C.P.P. fiind de menționat că cererea părții civile privind luarea acestei măsuri asigurătorii a fost nemotivată și nu s-a propus o justificare pentru luarea unei asemenea măsuri, cum de altfel nu s-a făcut dovada că inculpata ar fi de rea credință și nu ar face demersuri în vederea achitării prejudiciului cauzat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 38515pct. 1 lit. b respinge C.P.P. ca nefondat recursul declarat de partea civilă împotriva deciziei penale nr. 87/A/03.03.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
În temeiul art. 38515pct. 2 lit. d admite C.P.P. recursul declarat de inculpata împotriva deciziei penale nr. 87/A/03.03.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș, casează decizia penală recurată și sentința penală nr. 2403/2007 a Judecătoriei Timișoara în ce privește individualizarea pedepsei accesorii și rejudecând:
Înlătură interzicerea exercitării dreptului de a alege prev. de art. 64 lit. a teza I
Cod PenalÎn temeiul art. 192 al. 2.C.P.P. obligă partea civilă recurentă la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare parțiale către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 05.06.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Prima instanță - -
Instanța de apel-,
Red.
Tehnored.CU -16.06.2008
Președinte:Laura BogdanJudecători:Laura Bogdan, Ion Dincă, Anca Nacu
